Fără buletin

★★★ Dan Alexe – Cum am dus-o pe Herta Müller la Luxembourg (sau: Cum lucreaza de fapt ICR-ul)…

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/06/16

Dan Alexe – Bruxelles

O prezentare clinic-factualã a solidei mele experiente de lucru cu ICR-ul… (…)
(text preluat cu acordul autorului)

In 2007, am avut in sarcina organizarea unei parti importante a evenimentelor culturale românesti la Luxembourg, in cadrul anului „Luxembourg-Sibiu, Capitale Culturale ale Europei”. Fusesem angajat cu un an inainte, in 2006, de catre Kulturfabrik, cel mai important centru cultural din Marele Ducat, care a avut in sarcina organizarea a jumatate din evenimente, de-a lungul intregului an 2007.

Kulturfabrik mi-a dat mîna libera in programare: trebuia, pe de o parte, sa organizez pentru tot anul evenimente aproape saptamanale prin care sa vina la Luxembourg scriitori, muzicieni, pictori, cineasti, samd, din România, si sa punem in scena o piesa româneasca. Trebuia sa-i conving sa vina si, daca se putea, sa mai gasesc si sponsori in Romania.

De la bun inceput, inca din vara lui 2006, am mers la ICR, la Bucuresti, cu un intreg pachet de proiecte de evenimente care trebuiau sa acopere tot anul 2007. Proiectul meu (sustinut de Kulturfabrik) de a aduce artisti români la Luxembourg era urmatorul:

– pe linga inevitabilele turnee de muzica populara si proiectii de filme, urma sa avem cite o seara literara pe luna, aducand scriitori si oameni de cultura din România, care impreuna cu scriitori din Luxembourg si Belgia aveau sa citeasca fragmente din opera lor, in româna si franceza (parte din traduceri aveam sa le fac eu);

– expozitiile de arta contemporana aveau sa fie umplute in special cu artisti contemporani contestatari si novatori, precum Gorzo, de pilda;

– piesa de teatru avea sa fie pusa in scena de Radu Afrim si sa fie o piesa de Matei Visniec (Radu Afrim isi va aminti ca el alesese o piesa care nu-mi parea potrivita si ca i-am sugerat insistent sa aleaga Mansarda la Paris, pentru ca e despre Cioran, Cioran venea din Sibiu, etc; lui Visniec ii era indiferent ce piesa alegem).

Pentru un program atat de complex, am contactat personal toti scriitorii pe care doream sa ii invit, facandu-i sa accepte fara remunerare participarea la un asemenea eveniment…

Dupa care am mers cu programul doldora la ICR, cerandu-le sa finanteze, in numele culturii române, participarea acestui intreg poporet, de-a lungul intregului an 2007, pe scenele din Luxembourg. La urma urmei, era anul Sibiu – Capitala Culturala.

ICR-ul a acceptat, dupa ce programul a fost discutat si puricat financiar in adunarile lor. ICR-ul a finantat deplasarea tuturor scriitorilor, artistilor, cineastilor, muzicienilor si a imprimat afise si brosuri, etc. Anul cultural româno-luxembourghez a fost un urias succes…

Unde vreau sa ajung cu atatea detalii?… La asta: niciodata, intr-un an si jumatate de colaborare, nimeni de la ICR, NIMENI !!… nici Patapievici, nici Mihaies ori Tania Radu, pe care ii vedeam de altfel foarte rar, nu mi-a sugerat vreodata sa invit sau sa favorizez pe vreun artist preferat de ei!…

Am ales si discutat si invitat singur pe cine am vrut, tot anul. Evident ca uneori erau mici discutii, insa erau doar de clarificare: de ce cutare si cutare? Dar era un „de ce“ justificat, de curiozitate institutionala obligatorie. Ba chiar, acolo unde nu ma pricepeam, si anume: selectia si organizarea concertelor grupurilor folclorice, ICR-ul a fost de acord sa cooptam -fara plata!- o experta externa: Speranta Radulescu de la Muzeul Taranului Român, care a si insotit grupurile in turnee.

ICR-ul a finantat in parte si piesa lui Visniec despre Cioran, in regia lui Afrim, care a avut un succes atat de mare incat a fost invitata anul urmator la Festivalul de la Avignon!…

Mi-e greu sa-mi amintesc acum toate detaliile unei colaborari atat de lungi si complexe, in care nimeni nu si-a bagat nasul sa-mi sugereze pe cutare sau cutare. Sigur ca in selectia mea de oameni care au venit sa citeasca la Luxembourg s-au numarat si Cartarescu, Blandiana, Brumaru, Agopian, et co., dar asta e pentru ca eu doream sa ofer o panorama a literaturii române, insa nimeni nu m-a oprit sa-i aduc pe Razvan Radulescu sau Florin Lazarescu, sau pe Ioana Bradea cu al sau Bãgãu (desi ea si-a anulat venirea in ultimul moment din motive personale, dupa cum nu a putut veni nici Radu Aldulescu).

Colaborarea mea cu ICR-ul a fost uluitor de lina si neideologizata, cu un mecanism financiar de sponsorizare perfect transparent si justificat pina la ultima centima din ambele parti.

Singura data cind mi s-a facut o sugestie in cadrul ICR-ului a fost una de un bun simt elementar si care avea sa duca la unul din momentele de virf ale anului. Dupa trecerea in revista a selectiei mele literare, care acoperea intregul an 2007, cineva de la ICR mi-a zis: „Dar de ce nu faceti si o seara speciala despre literatura de limba germana?“

Era o scapare atat de evidenta, incat nici nu mai avea rost sa ma rusinez… Cum pe la inceputul anilor ’80, inainte de a pleca din tara, ii cunoscusem pe cei din Aktionsgruppe Banat, am pus-o imediat pe lista pe Herta Müller. A fost una din serile cele mai reusite ale anului, cu Herta Müller citind in cafeneaua din Kulturfabrik… Doi ani mai tîrziu primea Nobelul !…

Si astazi, cei de la Kulturfabrik imi spun ca nu-si revin cã au avut un premiu Nobel in cafenea.

Iata. Cam asta e experienta mea cu ICR-ul. Niciun fel de ideologie, niciun fel de ambiguitati din partea lor si o nesfarsita intelegere si bun simt in colaborare.

Mai adaug ca nu obisnuiesc sa laud institutii… ba chiar rareori laud oameni.

–––––

Reclame

★★★ Petru Groza avea pistolul cu cea mai lungă bătaie în timp

Posted in baconschi, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2011/07/01

Motto :

-Ce căutaţi aici? Nu aveţi Siberia aia imensă?
-În Siberia e iarna ger, iar vara, noroi şi ţînţari. Nouă, aici, la voi, ne place. Vă vom înlocui. Încet, încet, vă vom trimite pe voi în Siberia.”

(Aleksandr ZinovievHomo Sovieticus)
(citat aproximativ din memorie)

Un surprinzător comunicat pus în circulaţie de Ministerul de Externe rus foloseşte un limbaj extrem de contondent la adresa Preşedintelui României, şi implicit a României, fără să treacă prin necesarele şi premergătoarele faze procedurale (chemări de ambasadori la explicaţii etc.). Rusia califică nici mai mult nici mai puţin decît bravada nerusinata ieşirea de săptămîna trecută a Preşedintelui. Un calificativ fără precedent în limbajul diplomatic. Rusia acuză România că nu respectă cele 27 de milioane de victime produse de: instrucţia precară, lipsa unui stat major coerent, prezenţa apăsătoare a unui generalissim atoateştiutor, ambiţiile leninist-hrăpăreţe, pistolul ofiţerului politic din ceafa soldatului, taberele de reeducare, foametea atent dozată, asasinatele în masă, deportările, violurile în rîndul populaţiei feminine(eventual masculine), politica economică dezastruoasă, jertfe de sînge cu care URSS şi-a plătit sieşi ficţiunea ideologică de mankurtizare, de creare a omului nou, redus la nevoi etilice dublu distilate, ca replică la rinocerizarea fascistă.

Prin insolentu-i protest, Rusia îşi manifestă sprijinul total şi condiţionat, pentru regatul subteran şi Crescent, fondat de troica peltic-papiţoaie, pe osteoclast domnesc.

Rusia mardeiaşă ameninţă că are şi gaşcă în Europa „civilizată”. Europă civilizată care îşi vinde osteoblastele din coloana vertebrală, pe gaz şi petrol, înainte de a şi-o vinde şi pe mă-sa.

Episodul e doar o etapă de goarnă în planul mai larg de restaurare a hegemoniei politice ruse asupra ariei de terra deserta, „spaţiu vital” cu care oricărei tiranii îi place să se înconjoare. Pentru liniştea muscalului.

În acest răstimp, Sarkozy rostogoleşte francofonia cu băţul, iar Schroeder se scobeşte plictisit în nas la biroul unei corporaţii ruse.

Iată cum, lipsa unui gest de demnitate din partea Regelui Mihai I, în faţa pistolului lui Petru Groza, se răzbună, în ciuda faptului că România nu mai este republică populară, şi nici Rusia nu mai este URSS. Pe podeaua murdară, mujicului îi vine mai uşor să scuipe.

Îi mulţumesc misteriosului @Snapshot pentru snapshotul de mai jos.

Despre fotografii: Am scanat originalul, dar cu semnificantul 「Ion Slobozeanu」 veţi putea găsi pe net întregul număr al revistei Life din 19 februarie 1940.

EDIT Comunicatul MAE nu a întîrziat.

Ministerul roman de Externe a luat nota cu surprindere de declaratia exprimata in numele Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, care se refera la unele comentarii ale presedintelui Romaniei pe teme istorice. MAE roman considera complet nepotrivit limbajul folosit in declaratia oficialului rus pe acest subiect si dezavueaza utilizarea unor comentarii privind evenimente tragice, atat pentru poporul roman, cat si pentru cel rus, de acum 70 de ani, dandu-le o semnificatie in actualitatea politica.

„Consideram regretabila si lipsita de temei lansarea unei asemenea reactii publice cu o violenta de limbaj inacceptabila, fara o informare completa si o minima interactiune prealabila in plan diplomatic”, se arata intr-un comunicat de presa.

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei are deplina deschidere pentru a dialoga cu Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, pentru eliminarea oricaror confuzii si denaturari ale informatiilor ce au stat la baza reactiei oficialului rus.

In acelasi timp, Ministerul Afacerilor Externe considera ca acest episod nu trebuie sa conduca la afectarea dialogului firesc, purtat in termeni de civilitate, care este normal sa defineasca relatiile bilaterale si isi exprima disponibilitatea pentru dialog cu Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse pe orice tema de interes bilateral.

%d blogeri au apreciat asta: