▲ Instrucţiuni de vot în Japonia
Duminică au avut loc alegerile parţiale pentru Senatul Japoniei. Despre importanţa recentelor alegeri poate voi scrie un articol separat. Mă mărginesc doar la a prezenta felul în care se votează.
Alegătorul primeşte o carte poştală. Pe revers are înscrise următoarele informaţii:
[Titlul] Carte poştală
[Codul poştal] 73….
[Adresa destinatarului] Hiroshima….
[Numele destinatarului] Hisa….Mi… sama
[dedesubt] două coduri de bare cu corespondent în listele electorale
[Timbrul poştal – pătratul verde] „Corespondenţă cu plata la colectare”
[lozincă în acelaşi cadru] „Alegeri curate – viitor luminos”
[Dreptunghiul roşu] Biroul pentru alegeri
[Expeditor (în parantezele verzi)] Comisia de organizare a alegerilor din primăria sectorului… municipiul Hiroshima. [Rîndul II] Adresa… nr telefon… şi un număr de control (probabil pentru prevenirea falsificării)
[Cadrul rotunjit] (cu roşu) Înştiinţare pentru alegeri (cu verde) Alegeri ordinare pentru Senat.
[Ziua alegerilor] iulie 21 între orele 7 şi 20.
[Locul] secţia 311 Cartierul… ochiul 2, căminul cultural al ochiului 2. şi urmează adresa: ochiul 2, 9-26
[Deasupra liniei orizontale verzi] Votul în avans poate fi exercitat între 5 şi 20 iulie (pentru cei ocupaţi cu altele la data alegerilor)
[Sub linia verde (litere roşii)] Detalii pe spatele cărţii poştale.
Tot acolo sunt două rubrici pentru completat de către comisia de votare. Probabil, numărul de buletine pentru uninominal şi pentru listă. Probabil, număr de control pentru inventarul buletinelor de vot de la sfîrşitul votării.
Aversul conţine instrucţiunile
Coloana din stînga
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
[Fraza 1] Dacă aduceţi cartea poştală la secţia de votare, identificarea dumneavoastră va decurge rapid.
[Fraza 2 litere roşii] Chiar dacă pierdeţi cartea poştală, vă rugăm veniţi la secţia de votare, deoarece puteţi vota.
[Fraza 3] La secţia de votare vă putem identifica dacă ne răspundeţi cînd v-aţi născut (luna şi ziua). În mod sigur nu vă vom întreba în ce an v-aţi născut. Sau:
[Fraza 4] vă putem identifica în baza unui document, cum ar fi permisul de conducere.
[Fraza 5] Vă rugăm să cooperaţi, pentru a nu vă pierde importantul vot.
Modul de votare
[dreptunghi roşu plin 1] Pentru votul uninominal, scrieţi numele candidatului pe buletinul de culoare galben deschis.
[dreptunghi roşu plin 2] Pentru votul proporţional pe listă, scrieţi pe buletinul de culoare albă numele candidatului sau pe cel al formaţiunii politice.
Despre informaţiile publice
[Fraza 1] Vom actualiza informaţiile publice strecurînd flaiere în ziare (Asahi, Chuugoku, Mainichi, Yomiuri, Sankei)
[Fraza 2] Dacă nu sunteţi abonat la niciun ziar, după o cerere la comisia de sector de organizare a alegerilor, vă putem trimite informaţiile prin poştă.
[Fraza 3] În plus, la primăria de sector, la căminele culturale de cartier şi în alte locuri, puteţi găsi aceleaşi flaiere.
Coloana din dreapta
[Cadru roşu] Îndrumări pentru votul în avans (vă rugăm apelaţi în caz de nevoie)
În cazul în care aveţi treabă, sunteţi la muncă etc. în ziua votului, vă rugăm folosiţi sistemul de vot în avans. (Este nevoie să completaţi o cerere).
[pătrat verde 1] Interval de timp: începînd cu ziua următoare anunţării alegerilor şi pînă în preziua alegerilor. Inclusiv sîmbăta, duminica şi sărbătorile legale.
[pătrat verde 2] Orar: de la 8:30 la 20:00.
[pătrat verde 3] Locul: La primăria sau la biroul teritorial în a cărei/cărui jurisdicţie locuiţi. (cu excepţia biroului teritorial de pe insula Ninoshima).
[pătrat verde 4] Documente necesare: cartea poştală de faţă.
Despre votul la distanţă
Dacă locuiţi la o altă adresă, şi nu puteţi ajunge la secţia de votare de care apraţineţi, şi nu puteţi nici să votaţi în avans, puteţi purcede la votul la distanţă. Detalii puteţi afla dacă luaţi legătura cu cea mai apropiată comisie de organizare a alegerilor.
★ Scrisoarea a II-a către Premier – votul prin corespondenţă
Abstract
Despre fundamentul constituţional al votului la distanţă. Despre continuitatea drepturilor politice şi despre obligaţia statului de a asigura exercitarea lor întru întărirea legitimităţii organelor alese democratic. Propunere de raţionalizare şi de diversificare pe cale legislativă, a procedurii de vot, printr-o ordonanţă guvernamentală.
Stimate domnule Mihai Răzvan Ungureanu – premier al României,
Mă bucur să vă ştiu activ şi hotărît a îndrepta lucrurile din România.
Doresc ca prin scrisoarea de faţă să vă ofer o soluţie suplă de legitimare a aleşilor prin vot popular lărgit, în deplin acord cu prevederile constituţionale directe şi nexe. Dar, să o luăm încet.
Puţină ontică: statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Sunteţi de acord. Dreptul de vot este un drept negativ, situat imediat sub dreptul la viaţă. Într-un fel, sufocarea sau suspendarea dreptului de vot echivalează cu pedepsirea cetăţeanului, adică, a persoanei naturale de drept public. Acuma, cetăţeanul, fiind Suveranul statului, putem spune că el este Muntele, iar statul, Mahomed. Din acest motiv există secţiile de votare teritoriale, întinse pînă la nivel de cătun, pentru a nu umili Suveranul trimiţîndu-l prin glod, la mama naibii, după urnă. Avem şi situaţii obiective, de excepţie. Unele rezolvate pe cale legislativă, altele, nu.
Actualmente, legea prevede o procedură ce sună cam aşa: Ai căzut în puţ şi ţi-ai rupt piciorul? Păi, vino încoace să te ridic, du-te-n mă-ta!. Cam aşa îşi tratează legiuitorul Suveranul. Legea pleacă de la premiza că toţi cetăţenii sunt tineri şi vînjoşi, au timp berechet şi cu toţii locuiesc vizavi de secţia de votare.
Realitatea arată diferit. Eu, de pildă, am căzut într-un puţ la 900Km de proxima secţie de votare. Credeţi că este o distanţă rezonabilă? Dar credeţi că statul rămîne la fel de vrednic, iar legitimitatea celor aleşi la fel de mare, dacă statul ne face program de sărit peste şapte judeţe şi nouă ţări, deşi există servicii poştale? După cum ştiţi, sunt o mulţime de alte situaţii în care cetăţenii doresc să se exprime politic, însă, la fel de obiectiv, ei sunt prea departe, la distanţe neverosimil de mari de blestematele de urne. Uneori, electorii sunt ţintuiţi undeva, fără posibilitatea fizică sau ocupaţională de a se deplasa. Alteori, ei muncesc chiar în duminica votului, poate chiar în zone izolate, departe de urnele lui Mahomed. Ei există, sunt milioane, dar, în sens simbolic, pe ei, statul îi ucide sumar, printr-un gest de lene partitocrată.
Stimate domnule prim ministru Ungureanu, nu mă îndoiesc, aţi prins şi ideea şi soluţia: procedura de vot prin corespondenţă. E drept, nu lipsesc oponenţii. Am cîteva interpretări ce sper să vă ajute la fundamentarea virtualei ordonanţe.
Observ că votul la distanţă nu este ceva cu totul aparte, ci reprezintă doar o diversificare procedurală, ceea ce nu schimbă nimic organic, ci numai funcţional, în sensul protezări vacanţelor şi adaptării la (i)mobilitatea crescîndă.
Oponenţii susţin că votul prin corespondenţă este altceva. Este în formă, dar nu în esenţă. Din fericire, suntem fiinţe gînditoare şi putem face similitudini şi generalizări.
La votul prin corespondenţă, plicul exterior cuprinde de fapt partea procedurală de identificare a persoanei. Plicul interior (anonimizat) este echivalentul urnei mobile. Este sigilată? Este. Apără continuitatea secretului votului? O apără via secretul corespondenţei. Ambele, libertăţi fundamentale, constituţionale.
Mai mult, ţinînd seama că statul există pentru că cetăţeanul există, toate urnele ar trebui verificate şi sigilate în prezenţa unui cetăţean oarecare. Aşa de pildă, în Japonia, la prima oră, urna se verifică de către primul elector sosit în secţia de votare. Iar urna se sigilează în faţa sa. El este martorul corectitudinii procedurale la momentul t0. Aşadar, nu se pune problema vreunei nereguli în cazul în care electorul şi-ar sigila singur plicul interior, din moment ce „urna” conţine numai votul său, iar statul există pentru că cetăţeanul există.
O altă obiecţie se referă la lipsa de protecţie a secretul votului, că, vezi-Doamne, soţul ar afla cu cine votează soţia. Oponentul pronunţă doct “comisia de la Veneţia”şi apoi rînjeşte. Cu alte cuvinte, ne neagă o subsidiaritate familială, ceea ce, în termeni doctrinari, merge mai spre extrema stîngă, autoritaristă. Cu toate acestea, comisia de la Veneţia nu ar putea nega dreptul de vot al nevăzătorului, situaţie în care EXISTĂ deja o subsidiaritate admisă de lege. Nevăzătorul nu intră niciodată singur în cabina de vot. Dacă există deja o subsidiaritate legală, nu credeţi că aceeaşi subsidiaritate poate fi tolerată şi în cazul exercitării votului ologului, al ciungului, al paralizatului netrasportabil, al internatului din reanimare, al analfabetului, al emigrantului? În mod pervers, prin legalizarea subsidiarităţii familiale numai pentru nevăzători, legea discriminează, deşi intenţia a fost de egalizare procedurală a exercitării dreptului de vot. Aşadar, argumentul “Veneţia” cade. Nimic nu poate justifica tratamentul preferenţial pentru nevăzător, ignorînd alte categorii de electori. Nu ar fi echitabil, subsidiaritatea fiind riguros aceeaşi, dar tolerată numai în unele cazuri, iar în altele, nu. Aşadar, jos discriminarea!
Oponenţii procedurii de vot la distanţă argumentează: emigrarea este o opţiune personală. Cu alte cuvinte, emigrantul poate să crape. Ducă-se! Din nou detectăm o discriminare, dar, de data aceasta, iraţională. Aş zice; resentimentară. Legea nu tolerează resentimentele, ci numai raţiunea. Iar raţional, (în)depărtarea de secţia de votare nu încală niciuna din libertăţile constituţionale. Pentru ce să pedepseşti emigrantul? Dar pe muncitorul forestier? Datoria lui Mahomed este una singură: să vină la Munte. Fără discriminare după rezidenţă. Am arătat mai sus, votul la distanţă este doar o altă formă, mult mai raţională, mai ieftină şi mai democratică de vot în urnă mobilă.
De cîţi oameni îşi bat joc parlamentarii?
Actualmente, demografic, ravagiile potenţiale pe care le face lipsa unei proceduri de vot la distanţă, în bazinul electoral, la limită arată cam aşa:
Cetăţeni de 65-74 de ani: 1.881.722 (2008)
Cetăţeni de peste 75 de ani: 1.316.496 (2008)
Cetăţeni emigraţi: cca. 3.000.000 (2008)
Cetăţeni pensionaţi medical: cca. 800.000
Total: cca. 7.000.000 cetăţeni (38%)
Practic, prin lipsa unei proceduri de vot la distanţă, cel puţin unul din patru electori este amputat din corpul electoral. Nu am inclus numărul persoanelor cu handicap fizic dobîndit în copilărie şi pe cei 450.000 de electori ce nu pot vota deoarece au actele de identitate expirate*, ceea ce ar ridica şi mai mult paguba de legitimitate a organelor alese.
Contrar propagandei anti-, nu emigranţii sunt virtualii beneficiari ai procedurii de vot la distanţă, ci rezidenţii din România. Statistic, media emigranţilor activi electoral se află pe la 5%, chiar şi în cazul statelor ce au legiferat votul la distanţă. E de aşteptat ca nu mai mult de un emigrant din zece să voteze.
Oponenţii, în solida lor stupiditate, sunt în stare să amputeze odată cu cei maximum 300.000 de potenţiali electori “externi”, alţi 4.000.000 de electori interni, care le pot fi părinţii şi bunicii, fraţii lor paralizaţi, sau verii lor ologi. Slăbiciunea fizică este trans-etnică.
Dacă aş fi un partizan al actualului cartel politic, m-aş îngriji mai mult de sporirea resurselor electorale, în condiţiile în care, lehamitea faţă de băltirea sectară a establishmentului, coboară participarea la vot la cote de-a dreptul ruşinoase. Aproape de limita tolerabilă.
În concluzie, domnule prim ministru Ungureanu, aveţi dreptul şi datoria de a valorifica la maximum bazinul electoral general. O puteţi face chair şi numai printr-o ordonanţă de guvern, ţinînd seama că votul la distanţă îndeplineşte toate condiţiile constituţonale de exercitare, este generos cu cel slab şi nu alterează calitativ nimic. În schimb atenuează niţel din mînia populară crescîndă.
Vă urez succes,
Al dumneavoastră, cu credinţă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
–––––––––-
* altă nemernicie a campionilor democraţiei poliţieneşti-interlope contemporane.
● Vot prin corespondenţă = furt prin corespondenţă
Prin toamnă, am comentat pe un sait de petiţii online, pe marginea unei intolerante petiţii îndreptate împotriva banalei proceduri de vot prin corespondenţă, altminteri, text de lege aflat, în mod exasperant, încă prin sertarele Parlamentului, sub forma unui proiect. Lăsînd la o parte simplismul textului, vă propun să analizăm argumentul militanţilor, printre care, veţi descoperi şi un verbos sociolog analist „ciuvic”, pe la televiziunile de propagandă.
Nu mică mi-a fost mirarea să fiu contrat de un sociolog. Un anume Mircea Kivu, ce îmi opunea argumente antropologice, de moravuri ce privesc îndărăt, argumente tributare însă viziunii profund birocratice, prin care adesea este denaturat orice text de lege, în sensul înăbuşirii efectului ce se presupune că legea este instrumentată să îl provoace. (Aplic mai jos hardcopy după conversaţie.)
Zilele trecute însă, ghiduşul sociolog s-a trezit să comenteze din nou. Pe semne, temperatura atmosferică l-a scos din hibernare.
M-am enervat. Încerc sociologiceşte o similitudine, folosind sofismul preacinstitului Kivu.
L-aş întreba pe domnul sociolog cum apreciază atitudinea populară faţă de pedeapsa capitală. Statistic, circa 70% din adulţi ar fi de acord ca pedeapsa capitală să fie reintrodusă în Codul Penal.
În fond, nu ar fi mare diferenţă între a-i refuza cuiva dreptul la viaţă fizică şi a-i refuza altcuiva dreptul la viaţă politică. Deosebirea este că lipsa procedurii de vot la distanţă, face posibilă negarea dreptului la viaţă politică în lipsa unei sentinţe de vinovăţie. Tradus în termeni de drept la viaţă fizică, asta ar echivala cu execuţia sumară. Adică, un fel de: dă-l în mă-sa, că miroase a băutură! Poc!.
Ar legitima aversiunea populară faţă de homosexualitate, precum şi consimţămîntul poporului pentru pedepse ce produc efecte ireversibile (executare, castrare etc.) legiferarea în sensul dorit de popor?… Sunt convis că dl. Kivu o va fi scăldat pîrvuleşte, sau, după caz, într-un mod pontos.
Domnul sociolog Mircea Kivu m-ar putea convinge de nocivitatea votului la distanţă şi de justeţea raţionamentului său, numai după ce în legislaţia penală vor fi reintroduse pedeapsa cu moartea (pentru crime grave) şi puşcăria pentru homosexualitate. Şi, de ce nu?, pedeapsa cu moartea pentru homosexuali. Cu observaţia că este bine ca cele două pedepse să fie aplicate fără un proces în instanţă, aşa cum şi, actualmente, persoana politică a cetăţeanului este ucisă fără vreo sentinţă judecătorească, doar pentru că cetăţeanul este: bătrîn şi neputincios, ţintuit la pat, fără buletin sau prea departe de urnă.
Despre identificarea activă a persoanei
Ceea ce am scris mai jos nu se adresează neapărat Avocatului Poporului, ci mai degrabă opiniei publice, şi nu obligă pe nimeni la lectură. Cele de mai jos reprezintă strict viziunea mea, a unui cetăţean român, de bună credinţă, în legătură cu modul posibil de raţionalizare a procedurii de identificare a persoanei.)
Întrebări:
- Într-un stat de drept, este lăsarea unui document să expire, un delict?
- Cum e posibil ca o simplă etapă procedurală, de identificare a persoanei, să împiedice exercitarea unui drept fundamental într-un stat de drept?
- De ce, într-un stat de drept, declaraţia unui cetăţean, sprijinită de documente de identitate, bine păstrate, deşi expirate, nu este prezumată ca reflectînd adevărul?
- De ce, din 5 înscrisuri ce oglindesc unul şi acelaşi lucru, anume, identitatea uneia şi aceleiaşi persoane, prezentate în vederea identificării persoanei, din care: 4 documente cu fotografie, trei expirate, două valabile, din care, unul emis de alt stat, nu este recunoscut niciunul ca refletînd o stare reală, în ciuda prezenţei fizice a titularului?
Dreptul fundamental
Dreptul fundamental este un drept repartizat egal pentru toţi, continuu, recunoscut apriori, dobîndit prin naştere, prin maturitatea legală, licit, sau prezumat ca fiind dobîndit licit, pînă la proba contrarie. Exercitarea dreptului fundamental depinde exclusiv de voinţa persoanei. Nimeni şi nimic nu poate tulbura, condiţiona sau forţa o persoană în exercitarea, sau în neexercitarea unui drept fundamental, cu excepţia unei sentinţe judecătoreşti cu sens contrar, sau atunci cînd dreptul fundamental este în acelaşi timp şi obligaţie.
Privilegiul
Privilegiul este un drept repartizat inegal, a cărui dobîndire, exercitare, întindere în timp sau extincţie, este întotdeauna condiţionată de ceva sau cineva.
Despre complementaritate
Dacă două sau mai multe documente ce conţin elemente de identificare (grafice şi/sau biometrice, conţin informaţii superpozabile parţial sau integral, iar informaţiile reunite, dau un tablou complet al identităţii persoanei, atunci, identificarea persoanei se poate considera desăvîrşită.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
3 comments