Fără buletin

★ Scrisoarea a II-a către Premier – votul prin corespondenţă

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/04/18

Abstract

Despre fundamentul constituţional al votului la distanţă. Despre continuitatea drepturilor politice şi despre obligaţia statului de a asigura exercitarea lor întru întărirea legitimităţii organelor alese democratic. Propunere de raţionalizare şi de diversificare pe cale legislativă, a procedurii de vot, printr-o ordonanţă guvernamentală.

Stimate domnule Mihai Răzvan Ungureanu – premier al României,
Mă bucur să vă ştiu activ şi hotărît a îndrepta lucrurile din România.
Doresc ca prin scrisoarea de faţă să vă ofer o soluţie suplă de legitimare a aleşilor prin vot popular lărgit, în deplin acord cu prevederile constituţionale directe şi nexe. Dar, să o luăm încet.

Puţină ontică: statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Sunteţi de acord. Dreptul de vot este un drept negativ, situat imediat sub dreptul la viaţă. Într-un fel, sufocarea sau suspendarea dreptului de vot echivalează cu pedepsirea cetăţeanului, adică, a persoanei naturale de drept public. Acuma, cetăţeanul, fiind Suveranul statului, putem spune că el este Muntele, iar statul, Mahomed. Din acest motiv există secţiile de votare teritoriale, întinse pînă la nivel de cătun, pentru a nu umili Suveranul trimiţîndu-l prin glod, la mama naibii, după urnă. Avem şi situaţii obiective, de excepţie. Unele rezolvate pe cale legislativă, altele, nu.

Actualmente, legea prevede o procedură ce sună cam aşa: Ai căzut în puţ şi ţi-ai rupt piciorul? Păi, vino încoace să te ridic, du-te-n mă-ta!. Cam aşa îşi tratează legiuitorul Suveranul. Legea pleacă de la premiza că toţi cetăţenii sunt tineri şi vînjoşi, au timp berechet şi cu toţii locuiesc vizavi de secţia de votare.

Realitatea arată diferit. Eu, de pildă, am căzut într-un puţ la 900Km de proxima secţie de votare. Credeţi că este o distanţă rezonabilă? Dar credeţi că statul rămîne la fel de vrednic, iar legitimitatea celor aleşi la fel de mare, dacă statul ne face program de sărit peste şapte judeţe şi nouă ţări, deşi există servicii poştale? După cum ştiţi, sunt o mulţime de alte situaţii în care cetăţenii doresc să se exprime politic, însă, la fel de obiectiv, ei sunt prea departe, la distanţe neverosimil de mari de blestematele de urne. Uneori, electorii sunt ţintuiţi undeva, fără posibilitatea fizică sau ocupaţională de a se deplasa. Alteori, ei muncesc chiar în duminica votului, poate chiar în zone izolate, departe de urnele lui Mahomed. Ei există, sunt milioane, dar, în sens simbolic, pe ei, statul îi ucide sumar, printr-un gest de lene partitocrată.

Stimate domnule prim ministru Ungureanu, nu mă îndoiesc, aţi prins şi ideea şi soluţia: procedura de vot prin corespondenţă. E drept, nu lipsesc oponenţii. Am cîteva interpretări ce sper să vă ajute la fundamentarea virtualei ordonanţe.

Observ că votul la distanţă nu este ceva cu totul aparte, ci reprezintă doar o diversificare procedurală, ceea ce nu schimbă nimic organic, ci numai funcţional, în sensul protezări vacanţelor şi adaptării la (i)mobilitatea crescîndă.

Oponenţii susţin că votul prin corespondenţă este altceva. Este în formă, dar nu în esenţă. Din fericire, suntem fiinţe gînditoare şi putem face similitudini şi generalizări.

La votul prin corespondenţă, plicul exterior cuprinde de fapt partea procedurală de identificare a persoanei. Plicul interior (anonimizat) este echivalentul urnei mobile. Este sigilată? Este. Apără continuitatea secretului votului? O apără via secretul corespondenţei. Ambele, libertăţi fundamentale, constituţionale.

Mai mult, ţinînd seama că statul există pentru că cetăţeanul există, toate urnele ar trebui verificate şi sigilate în prezenţa unui cetăţean oarecare. Aşa de pildă, în Japonia, la prima oră, urna se verifică de către primul elector sosit în secţia de votare. Iar urna se sigilează în faţa sa. El este martorul corectitudinii procedurale la momentul t0. Aşadar, nu se pune problema vreunei nereguli în cazul în care electorul şi-ar sigila singur plicul interior, din moment ce „urna” conţine numai votul său, iar statul există pentru că cetăţeanul există.

O altă obiecţie se referă la lipsa de protecţie a secretul votului, că, vezi-Doamne, soţul ar afla cu cine votează soţia. Oponentul pronunţă doct “comisia de la Veneţia”şi apoi rînjeşte. Cu alte cuvinte, ne neagă o subsidiaritate familială, ceea ce, în termeni doctrinari, merge mai spre extrema stîngă, autoritaristă. Cu toate acestea, comisia de la Veneţia nu ar putea nega dreptul de vot al nevăzătorului, situaţie în care EXISTĂ deja o subsidiaritate admisă de lege. Nevăzătorul nu intră niciodată singur în cabina de vot. Dacă există deja o subsidiaritate legală, nu credeţi că aceeaşi subsidiaritate poate fi tolerată şi în cazul exercitării votului ologului, al ciungului, al paralizatului netrasportabil, al internatului din reanimare, al analfabetului, al emigrantului? În mod pervers, prin legalizarea subsidiarităţii familiale numai pentru nevăzători, legea discriminează, deşi intenţia a fost de egalizare procedurală a exercitării dreptului de vot. Aşadar, argumentul “Veneţia” cade. Nimic nu poate justifica tratamentul preferenţial pentru nevăzător, ignorînd alte categorii de electori. Nu ar fi echitabil, subsidiaritatea fiind riguros aceeaşi, dar tolerată numai în unele cazuri, iar în altele, nu. Aşadar, jos discriminarea!

Oponenţii procedurii de vot la distanţă argumentează: emigrarea este o opţiune personală. Cu alte cuvinte, emigrantul poate să crape. Ducă-se! Din nou detectăm o discriminare, dar, de data aceasta, iraţională. Aş zice; resentimentară. Legea nu tolerează resentimentele, ci numai raţiunea. Iar raţional, (în)depărtarea de secţia de votare nu încală niciuna din libertăţile constituţionale. Pentru ce să pedepseşti emigrantul? Dar pe muncitorul forestier? Datoria lui Mahomed este una singură: să vină la Munte. Fără discriminare după rezidenţă. Am arătat mai sus, votul la distanţă este doar o altă formă, mult mai raţională, mai ieftină şi mai democratică de vot în urnă mobilă.

De cîţi oameni îşi bat joc parlamentarii?

Actualmente, demografic, ravagiile potenţiale pe care le face lipsa unei proceduri de vot la distanţă, în bazinul electoral, la limită arată cam aşa:

Cetăţeni de 65-74 de ani: 1.881.722 (2008)

Cetăţeni de peste 75 de ani: 1.316.496 (2008)

Cetăţeni emigraţi: cca. 3.000.000 (2008)

Cetăţeni pensionaţi medical: cca. 800.000

Total: cca. 7.000.000 cetăţeni (38%)

Practic, prin lipsa unei proceduri de vot la distanţă, cel puţin unul din patru electori este amputat din corpul electoral. Nu am inclus numărul persoanelor cu handicap fizic dobîndit în copilărie şi pe cei 450.000 de electori ce nu pot vota deoarece au actele de identitate expirate*, ceea ce ar ridica şi mai mult paguba de legitimitate a organelor alese.

Contrar propagandei anti-, nu emigranţii sunt virtualii beneficiari ai procedurii de vot la distanţă, ci rezidenţii din România. Statistic, media emigranţilor activi electoral se află pe la 5%, chiar şi în cazul statelor ce au legiferat votul la distanţă. E de aşteptat ca nu mai mult de un emigrant din zece să voteze.

Oponenţii,  în solida lor stupiditate, sunt în stare să amputeze odată cu cei maximum 300.000 de potenţiali electori “externi”, alţi 4.000.000 de electori interni, care le pot fi părinţii şi bunicii, fraţii lor paralizaţi, sau verii lor ologi. Slăbiciunea fizică este trans-etnică.

Dacă aş fi un partizan al actualului cartel politic, m-aş îngriji mai mult de sporirea resurselor electorale, în condiţiile în care, lehamitea faţă de băltirea sectară a establishmentului, coboară participarea la vot la cote de-a dreptul ruşinoase. Aproape de limita tolerabilă.

În concluzie, domnule prim ministru Ungureanu, aveţi dreptul şi datoria de a valorifica la maximum bazinul electoral general. O puteţi face chair şi numai printr-o ordonanţă de guvern, ţinînd seama că votul la distanţă îndeplineşte toate condiţiile constituţonale de exercitare, este generos cu cel slab şi nu alterează calitativ nimic. În schimb atenuează niţel din mînia populară crescîndă.

Vă urez succes,

Al dumneavoastră, cu credinţă,

Marius Mistreţu

Hiroşima

–––––––––-

* altă nemernicie a campionilor democraţiei poliţieneşti-interlope contemporane.

Anunțuri

● Lăcomia depopulează România

Posted in Drepturi individuale, Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/05/29

Deşi, retoric, e nerecomandabil, am început cu concluzia. O concluzie cu gust coclit, pe care sunt sigur că o veţi împărtăşi şi voi, după lectura rîndurilor de mai jos. O concluzie virtual înfricoşătoare pentru statul român. Pentru că e numai o chestiune de timp pînă cînd le-o vom trage peste bot deputaţilor ce întocmesc legile întru îmbuibarea (hi)steroidelor lor neveste şi futeuze notărese. Dar, ca să n-o mai lungim, intru direct în subiect.

Transcrierea în România, a unei căsătorii încheiate în altă ţară

Preiau de pe saitul primăriei din Satu Mare. Ne vedem mai tîrziu, după ce parcurgeţi textul. (Care nu leşinaţi între timp.)

Doamnelor şi domnilor, proceduraaaa!:

Actele necesare

* adeverinta de cetatenie, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate si care nu pot face dovada cetateniei române, adeverinta se elibereaza de catre SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei, Bucuresti Str. Petofi Sandor Nr. 47 Sectorul 1;
* adeverinta privind ultimul domiciliu din tara, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate
* eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei a municipiului Satu Mare
* xerocopie a cartii de identitate sau a buletinului, petru cetatenii români cu domiciliul în mun. Satu Mare
* adeverinta din care sa rezulte cum figureaza în Registrul Permanent de Evidenta Populatiei eliberata de Biroul Evidenta Populatiei de la ultimul domiciliu avut în tara( în situatia în care solicitantul se legitimeaza cu pasaport românesc expirat sau cu titlu de calatorie)
* certificatul sau extrasul de casatorie original apostilat conform conventiei de la Haga
* copie xerox legalizata a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie
* traducerea în limba româna de catre un traducator autorizat român a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie legalizata de catre un notar public din România
* declaratie legalizata la un notar public din România în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* declaratie legalizata sau apostilata conform conventiei de la Haga cand este data in fata unui notar public strain, în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* certificatele de nastere ale sotilor în copii xerox
* sentinta de divort, ramasa definitiva si irevocabila (daca este cazul) + copie xerox + traducerea în limba româna legalizata- apostilata conform conventiei de la Haga
* certificatul de deces al fostului sot, în cazul în care solicitantul a mai fost casatorit (daca este cazul) traducerea în limba româna- legalizata a acestora(sentintei de divort, sau certificat de deces)
* procura speciala de reprezentare la serviciul Stare Civila si la Biroul Evidenta Informatizata a persoanei Satu Mare, în vederea transcrierii certificatului de casatorie din strainatate în actele de stare civila române si a obtinerii a unui certificat de casatorie românesc, în cazul în care nici unul dintre soti nu poate depune cererea personal sau timpul de sedere în tara este mai scurt de 60 zile de la data înregistrarii cererii;
* timbre fiscale în valoare totala de 1 leu RON.

Procura se legalizeaza de catre:

1. un notar public din România,
2. fie de oficiile diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului ;
3. sau întocmite de notari publici straini si supralegalizate, conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961 la Tribunalul din localitatea de domiciliu din strainatate;

Observatii(cazuri speciale)

1. În situatia în care, unul dintre soti – cetatean român, a contractat o casatorie anterioara, în urma careia a dobândit numele de familie a celuilalt sot, nume cu care a intrat în urmatoarea casatorie, va fi obligatoriu sa se înregistreze întâi aceea casatorie si desfacerea acesteia prin divort sau decesul sotului.
2. Daca unul dintre soti, cetatean român si-a schimbat în orice mod numele de familie sau prenumele, altfel decât sunt ele înscrise în actele de stare civila române, persoana va trebui mai întâi sa solicite aprobarea înscrierii în actele de stare civila române, pe baza actelor originale de schimbare a numelui sau prenumelui, apostilate conform conventiei de la Haga, a schimbarilor intervenite cu privire la nume si prenume, cererea se depune la primaria care are în pastrare actul de stare civila ce se cere a fi modificat;
3. În cazul unei casatorii încheiate în strainatate care nu a fost transcrisa în registrul de stare civila de la ultimul domiciliu al cetateanului român cu domiciliul legal în strainatate si care, s-a desfacut prin divort sau prin decesul sotului, înregistrarea acesteia prin mentiune, se va face la primaria unde este înregistrat actul de nastere al persoanei în cauza, fie personal, prin împuternicit.

Actele necesare:

certificatul sau extrasul de casatorie în original;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata;
traducerea în limba româna legalizata;
copii ale certificatelor de nastere ale sotilor;
sentinta de divort originala;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata a sentintei;
traducerea în limba româna legalizata a sentintei;
sentinta Tribunalului românesc competent, de recunoastere a sentintei straine de divort- definitiva si irevocabila, conform legii nr. 105 / 1992;

Dupa caz, daca casatoria s-a desfacut prin decesul sotului:

certificatul de deces original;apostilat conform conventiei de la Haga
copia xerox legalizata a certificatului de deces;
traducerea în limba româna a certificatului de deces;

Daca în continutul certificatului de casatorie nu exista rubrica privind numele de familie al sotilor dupa încheierea casatoriei, se va anexa si o declaratie legalizata notarial din care sa rezulte ce nume de familie poarta pe timpul casatoriei persoana care solicita înregistrarea casatoriei si a desfacerii acesteia prin divort sau prin decesul sotului;

Aceeasi declaratie legalizata cu privire la numele de familei este necesara si în cazul în care, în sentinta de divort straina nu se face mentiune expresa cu privire la numele de familie al sotilor dupa desfacerea casatoriei.

copii xerox ale pasaportului românesc si strain ale persoanei interesate;
timbre fiscale în valoare de 1 leu RON.

În cazul în care pasaportul românesc al persoanei interesate este expirat, trebuie sa se faca dovada ca solicitantul mai are înca cetatenie româna- pe baza Adeverintei de cetatenie eliberata de SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei Bucuresti, precum si Dovada eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei de la ultimul domiciliu avut în tara, din care sa rezulte datele personale ale solicitantului;

Nota:
Procura de reprezentare, declaratiile, traducerile actelor si legalizarea acestora se pot face:

la notariatele publice române sau la reprezentantele diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului, fie la notari publici straini, caz în care, procura, declaratiile, copiile xerox legalizate si traducerea documentelor în limba româna, se vor supralegalizata conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961.

Lipseşte wassermanu’? Deh! O scăpare a legiuitorului. Dar nu-i nimic, se rezolvă, ca de obicei, improvizat. Printr-o ordonanţă de urgenţă. Oricum, suspendarea Preşedintelui de către Parlament e o procedură mult mai simplă. E floare la ureche pe lîngă ce vă aşteaptă pe voi, dacă veţi avea nesăbuinţa să „intraţi în legalitate”. Mai bine fugiţi cît mai departe. Hawaii, e OK.

După cum vă puteţi da seama, textul legii e întocmit pentru a vă mulge de bănuţi. Descalificant pentru statul român este că „umblă cu Haga-n gură”. (Cuvîntul „Haga” apare de 9 ori.) La fiecare colţişor vă aşteaptă cîte un organ cu reteveiul ridicat. Ceea ce s-a vrut o simplificare, a devenit o şicană în plus. Cînd auziţi de Haga, înseamnă că cineva vă aşteaptă precum o plantă carnivoră, să vă înhaţe banii şi timpul.

În fapt, Convenţia de la Haga (CH) e o interfaţă ce are ca scop unificarea supralegalizării documentelor. Evitarea dublei legalizări. Cu alte cuvinte, dacă un document este tradus şi legalizat în alt stat, el este automat şi obligatoriu recunoscut de către statul recipient, dacă documentul are apostila. (detalii într-o postare viitoare). Cum ziceam, CH este o platformă minimală de drept internaţional privat, ce face posibilă recunoaşterea într-un stat, a unui document emis de alt stat, chiar dacă cele două state se află în conflict, armat, să zicem.

Dacă CH este o platformă minimală, care e cea maximală? În virtutea suveranităţii, niciun stat nu este obligat să pretindă apostila pentru a recunoaşte un certificat de căsătorie (CC). El poate fi recunoscut şi fără supralegalizări şi fără apostilă. Cu alte cuvinte, este loc şi de mai simplu. Şi adesea e MUULT mai simplu decît procedura asistată de toată Haga pe care statul român v-o vîră pe gît.

Este şi cazul Japoniei. Atunci cînd un cetăţean român de pildă se duce la o primărie din Japonia cu un CC românesc să-l transcrie, nimeni nu-i cere apostilă. Nici măcar traducerea la vreun traducător autorizat. Nici măcar legalizarea traducerii sau a vreunei copii la notariat. Legalizarea oricărui document conex o face funcţionarul de la ghişeu. De-aia e acolo. Să ia act (şi actele) de voinţa suverană a două persoane fizice şi mature, cu drepturi fundamentale depline. Cetăţeanul român îşi poate traduce singur conţinutul CC, semnează cum că răspunde pentru acurateţea traducerii şi cu asta, basta. E doar interesul lui ca traducerea să fie corectă. Aşadar, înaintea oricărui traducător autorizat, are prioritate titularul. Cetăţeanul este o instituţie. Nu numai în vorbe, ci şi în fapt. (nu şi în România).

La primărie, totul durează 15 minute, şi costă cam 600 sau 800 yen (cca. un pol). E drept, se poate întîmpla ca, odată cu transcrierea CC, să fie nevoie şi de proceduri conexe, cum ar fi, înfiinţarea unui nou registru de stare civilă. (detalii într-o postare ulterioară). Sau eliberarea unui buletin de identitate pentru străini, pentru soţul român. Într-un asemenea caz, e posibil ca procedura să dureze spre 20 de minute. Poate chiar 25. Dar nu mai mult. Nu are toate actele gata? Nu-i nimic. Cetăţeanul le poate trimite ulterior prin poştă, chiar dacă locuieşte vizavi de primărie. Funcţionarii de acolo chiar recomandă ca documentele lipsă să fie trimise prin poştă, pentru că în felul acesta îşi pot administra timpul mai bine. Dispare o sursă de stres: cetăţeaunul care care se uită la ceas (de obicei şezînd).

Aşadar, am văzut cum e în altă ţară. Am văzut că statul român e ÎN RĂZBOI PERMANENT CU TOATE ŢĂRILE. În primul rînd, în război cu propriii cetăţeni. Am văzut că pentru România suverană, Japonia este un fel de colonie de mîna a paişpea, din moment ce transcrierea Ja-Ro cere obligatoriu apostilă de la Haga, iar invers, nu. Vă propun să revenim la procedura românească de transcriere.

Numai la o privire superficială (nici eu n-am stat să „psihanalizez” întregul delir al legiuitorului) am descoperit vreo două cercuri vicioase. Cetăţeanul rămân, pe teritoriul românesc, dacă are paşaportul românesc expirat, este trimis la Bucureşti, în Str. Petofi Sandor Nr. 47, ca să obţină dovada că e ceţean român, după care se întoarce la Satu Mare (1300Km dus-întors). Întrebarea e, cîte amenzi de la tablagii va încasa cetăţeanul pentru că umblă cu documentele de identitate expirate? (*)

Oare e cazul să vă arăt şi altă dovadă de ticăloşie a legiuitorului? Ce umilinţă mai mare pentru cetăţeanul român puteţi imagina? Vă pot arăta, dar într-un post pe altă temă.

Aşadar, legiuitorul a gîndit procedura astfel încît cetăţeanul s-o ia la sănătoasa ca din puşcă, cu teancul de chitanţe, eventual cu CC în mînă (nu e sigur) dar sigur cu buzunarele fluturînd, şi tîlhărit de vreo cîteva săptămîni din viaţa sa. Merită deranjul? După mine, hotărît, NU!

Ce e de făcut?

Acuma, sfatul meu este să refuzaţi cu obstinaţie să transcrieţi CC în România. Chiar dacă vreun consul vă sfătuieşte că ar fi bine să… c-o fi c-o păţi, că altfel, statul nu vă eliberează paşaport nou dacă nu…etc. Refuzaţi! Spuneţi că nu e nevoie de transcriere, aşa cum şi eu am spus, şi pînă la urmă, paşaportul mi-a fost eliberat. Dacă chiar vă pun beţe în roate cei de la paşapoarte, atunci, bombardaţi toate instituţiile statului cu mailuri. Arătaţi nemernicia. La o adică, faceţi-vă naturalizarea în statul de reşedinţă. Dacă vă pun piedici şi la descetăţenire, pentru idei, căutaţi pe blogul acesta semnificantul: „descetăţenire”. Sub nicio formă nu se justifică procedura nesimţită de transcriere a CC în România. Ea depăşeşte orice imaginaţie. Este o probă de atitudine primitivă, de rea-voinţă, o atitudine vădit monopolistă şi resentimentară din partea legiuitorului. (detalii în alt post)

Lăsaţi-i cu buza umflată. Cînd vă căsătoriţi în alt stat, păstraţi-vă numele de fată. În felul acesta, nu vă vor putea agăţa în niciun fel în concasorul de nervi citat mai sus.

De fapt, refuzul vostru de a transcrie căsătoria în România aduce o pagubă mai mare sau mai mică statului român. Nici măcar imbecilul legiuitor nu a putut prevedea că lăcomia lui îi va surpa însăşi baza lui de existenţă. Se bucură acum că v-o trage, sau v-a tras-o, dar voi i-o puteţi trage mai usturător. Un cetăţean român trăitor înafară, dar care are moştenitori în România, atunci cînd va muri, averea lui va putea fi mai greu de repatriat. Pus în faţa unui labirint kafkian, în loc să-şi repatrieze averea, cetăţeanul român trăitor în alt stat, va prefera mai degrabă să-şi expatrieze moştenitorii. În timpul vieţii. Astfel, treptat, România va sărăci şi în bani, şi în populaţie.

Căpşunarul, unchiul din America nu se vor repatria. Cînd „unchiul din America” va muri, capsomanul funcţionar român de la Starea Civilă îi va face moştenitorului tai-tai! de la Otopeni. Îşi va cumpăra apoi pe drum un Cico, şi se va opri în faţa Guvernului să protesteze că i-a tăiat 25% din salariu. Oho, să vedeţi cînd îi va tăia 70%! Aşadar, domnilor socialişti, vreţi să menţineţi şi să întocmiţi în continuare legi cu caracter vădit duşmănos, în folosul plutocraţiei voastre socialiste? Nicio problemă! În final, nu veţi ajunge decît să staţi la coadă la butelie. Pe cartelă.

Domnilor legiuitori

Luaţi exemplul Japoniei. (Mult mai subtilă şi mai rafinată decît voi, cînd vine vorba de a încasa bani.) Lăsaţi oamenii să-şi transcrie ce acte vor. Nu le mai puneţi piedici, că tot voi veţi fi păgubiţi. Dacă nu voi, beizadelele voastre. Dacă nu ele, nepoţii voştri. Dacă nu mă ascultaţi, a voastră va fi mocirla. Şi mormanul de moloz.


Temă pentru acasă

Încercaţi să reprezentaţi grafic traseele documentelor. Vedeţi dacă înţelegeţi ceva.
Încercaţi să traduceţi în bani toată tevatura, în fiecare din ipotezele prevăzute de lege.
Determinaţi punctele în care cetăţeanul este pus în insecuritate juridică. Încercaţi să aflaţi ce e în sufletul lui.
Determinaţi prevederile insultătoare umilitoare şi jignitoare la adresa cetăţeanului. E simplu. Puneţi-vă în locul lui.
–––––––––-
(*) Căutînd un argument speculativ suplimentar, în sprijinul relaxării condiţiilor de eliberare a unui paşaport CRDS, am imaginat o situaţie extremă:

Un cetăţean român, rezident în Coreea de Nord e băgat la puşcărie (nici nu e greu). La ieşire constată că are paşaportul expirat. Nu se poate deplasa pînă la ambasada din Phenian fără să fie din nou arestat pentru circulaţie fără documente de identitate valabile. Aşadar, în lipsa unui desant, situaţia nu are ieşire.

Iată că prin exemplul marcat mai sus, statul român îşi poate abandona cetăţenii chiar şi pe teritoriu românesc (!), ceea ce, recunosc, legiuitorul a fost mai diabolic la nivel practic, decît mine la nivel speculativ.

%d blogeri au apreciat asta: