Fără buletin

● Ce sunt consiliile, autorităţile şi agenţiile naţionale şi ce viitor pot avea?

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/11/12

Încă de cînd s-au înfiinţat feluritele consilii, agenţii şi autorităţi naţionale, ele sunt supuse presiunilor politice mai mari sau mai mici. Nemulţumirea faţă de eficacitatea lor este aproape unanimă. Într-un fel, nemulţumirile sunt îndreptăţite, dar nu pentru că deciziile organismelor nejudiciare afectează drepturi fundamentale, sau pentru că componenţa lor este decisă şi influenţată politic, ci doar pentru motive ce ţin de un principiu simplu: unicitatea Justiţiei.

Încă de cînd CNSAS a fost edentat de către avocatul Sergiu Andon prin obiecţia de neconstituţionalitate admisă de CCR, mi-am pus problema relevanţei consiliilor, agenţiilor şi autorităţilor similare. Cele mai multe decizii ajung finalmente la instanţa supremă. Iniţial m-a cuprins un sentiment de disperare, însă ulterior am căutat în minte o soluţie de valorificare a situaţiei. În sensul standardizării procedurilor de contestare. Lucru ce ar simplifica screening-ul în Justiţie. Vom vedea cum.

Este adevărat că majoritatea agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor se comportă ca entităţi ce administrează Justiţia. Lucru ce într-un fel poate fi asimilat cu instanţele extraordinare, interzise expres de Constituţie. Cu toate astea, pe măsură ce numărul contestaţiilor se soluţionează în instanţă creşte, situaţia poate fi ameliorată. Există deja o jurisprudenţă ce poate fi valorificată şi îmbogăţită în folosul, atît al agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor cît şi al sistemului judiciar. Astfel, dacă o speţă similară sau identică în esenţă a fost soluţionată de ANI, să zicem, iar ulterior, la contestare, s-a dat o sentinţă definitivă în sensul validării deciziei ANI, orice contestare poate fi în viitor respinsă de Justiţie.
Spuneam mai sus că prin natura lor, agenţiile, consiliile şi autorităţile nu se pot substitui Justiţiei, dar nimic nu le opreşte să reglementeze în baza jurisprudenţei.

Un CNA buimac, corupt, dacă nu va înţelege care îi este rolul social, mai devreme sau mai tîrziu va fi reglementat dinafară. Aceasta este o ameninţare şi totodată o recomandare.
Dacă, de pildă, o instanţă decide ca o organizaţie de media să urmeze o anume cale de îndreptare a respectului pentru interesul public, iar CNA este desemnat prin decizie judecătorească să urmărească planul de corijare, este în avantajul CNA să urmeze întocmai decizia judecătorească. Odată cu internalizarea deciziei judecătoreşti însăşi responsabilitatea decizională a CNA scade. Creşte în schimb responsabilitatea executivă.

În primii ani de la înfiinţare e firesc ca numărul contestaţiilor să fie mare. Dar este nefiresc deja vu-ul din instanţe. Dacă nu se va internaliza jurisprudenţa în materie, lucrurile nu se vor îndrepta. În stadiul actual, este important ca judecătorii să arate creativitate în întocmirea sentinţelor, pentru a-şi face în viitor viaţa uşoară. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.

Avantajul este evident. Prin asimilarea jurisprudenţei specifice, agenţiile, consiliile şi autorităţile naţionale vor înceta să mai fie organe nejudiciare, ci vor deveni organe parajudiciare, ca mediatorii sau ca poliţia. Odată convertit de facto statutul lor, aproape că nu va mai conta felul în care membrii sunt desemnaţi. Presiunile politice vor fi zădărnicite de către cazustică şi în final vor dispărea.

Notariatul ANI va fi mai periculos

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/04/26

După cum aţi aflat, Curtea Constituţională, într-un elan revoluţionar de apărare a datelor personale ale propriilor judecători, a decis că ANI nu e constituţională. Inspectorii ANI au fost pasivaţi prin castrarea legii. Ei vor fi obligaţi doar să numere declaraţiile de avere, de interese şi… ouă. Nu e sigur că Parlamentul va coopera la restaurarea puterilor ANI. Am motive să nu-mi fac mari speranţe.

Însă inspectorii ANI sunt cetăţeni, supuşi aceloraşi îndatoriri constituţionale precum orice alt cetăţean. Dacă ANI nu mai are voie să vorbească neîntrebată, nimic însă nu-i poate opri pe inspectorii ANI să semnaleze la Parchet incongruenţele din declaraţii. În nume personal. Chiar legea penală îi obligă să nu tăinuiască putreziciunea din statul pe care îl slujesc. Odată sesizat prin denunţ, Parchetul poate cere oficial, la ANI, documentele necesare. În felul acesta, ANI nu iese din cuvîntul CCR. În acelaşi timp, îşi poate îndeplini rolul, chiar aşa pasivată cum e. Avantajul denunţului cetăţenesc este că Parchetul îi poate trăzni pe suspecţi după cercetări chiar mai discret făcute decît pînă acum.

%d blogeri au apreciat asta: