● Ce sunt consiliile, autorităţile şi agenţiile naţionale şi ce viitor pot avea?
Încă de cînd s-au înfiinţat feluritele consilii, agenţii şi autorităţi naţionale, ele sunt supuse presiunilor politice mai mari sau mai mici. Nemulţumirea faţă de eficacitatea lor este aproape unanimă. Într-un fel, nemulţumirile sunt îndreptăţite, dar nu pentru că deciziile organismelor nejudiciare afectează drepturi fundamentale, sau pentru că componenţa lor este decisă şi influenţată politic, ci doar pentru motive ce ţin de un principiu simplu: unicitatea Justiţiei.
Încă de cînd CNSAS a fost edentat de către avocatul Sergiu Andon prin obiecţia de neconstituţionalitate admisă de CCR, mi-am pus problema relevanţei consiliilor, agenţiilor şi autorităţilor similare. Cele mai multe decizii ajung finalmente la instanţa supremă. Iniţial m-a cuprins un sentiment de disperare, însă ulterior am căutat în minte o soluţie de valorificare a situaţiei. În sensul standardizării procedurilor de contestare. Lucru ce ar simplifica screening-ul în Justiţie. Vom vedea cum.
Este adevărat că majoritatea agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor se comportă ca entităţi ce administrează Justiţia. Lucru ce într-un fel poate fi asimilat cu instanţele extraordinare, interzise expres de Constituţie. Cu toate astea, pe măsură ce numărul contestaţiilor se soluţionează în instanţă creşte, situaţia poate fi ameliorată. Există deja o jurisprudenţă ce poate fi valorificată şi îmbogăţită în folosul, atît al agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor cît şi al sistemului judiciar. Astfel, dacă o speţă similară sau identică în esenţă a fost soluţionată de ANI, să zicem, iar ulterior, la contestare, s-a dat o sentinţă definitivă în sensul validării deciziei ANI, orice contestare poate fi în viitor respinsă de Justiţie.
Spuneam mai sus că prin natura lor, agenţiile, consiliile şi autorităţile nu se pot substitui Justiţiei, dar nimic nu le opreşte să reglementeze în baza jurisprudenţei.
Un CNA buimac, corupt, dacă nu va înţelege care îi este rolul social, mai devreme sau mai tîrziu va fi reglementat dinafară. Aceasta este o ameninţare şi totodată o recomandare.
Dacă, de pildă, o instanţă decide ca o organizaţie de media să urmeze o anume cale de îndreptare a respectului pentru interesul public, iar CNA este desemnat prin decizie judecătorească să urmărească planul de corijare, este în avantajul CNA să urmeze întocmai decizia judecătorească. Odată cu internalizarea deciziei judecătoreşti însăşi responsabilitatea decizională a CNA scade. Creşte în schimb responsabilitatea executivă.
În primii ani de la înfiinţare e firesc ca numărul contestaţiilor să fie mare. Dar este nefiresc deja vu-ul din instanţe. Dacă nu se va internaliza jurisprudenţa în materie, lucrurile nu se vor îndrepta. În stadiul actual, este important ca judecătorii să arate creativitate în întocmirea sentinţelor, pentru a-şi face în viitor viaţa uşoară. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.
Avantajul este evident. Prin asimilarea jurisprudenţei specifice, agenţiile, consiliile şi autorităţile naţionale vor înceta să mai fie organe nejudiciare, ci vor deveni organe parajudiciare, ca mediatorii sau ca poliţia. Odată convertit de facto statutul lor, aproape că nu va mai conta felul în care membrii sunt desemnaţi. Presiunile politice vor fi zădărnicite de către cazustică şi în final vor dispărea.
Ce-i aia o arhivă?
Ca blogger ceva mai bătrîn, mi-e greu să sar de la una la alta. De aceea rămîn la tema săptămînii trecute şi întreb:
Ce sunt arhivele? Simplu şi general spus, arhivele sunt o resursă de memorie. Aşa cum teritoriul unei ţări este o resursă de spaţiu. A avea teritoriu nu uşurează mişcarea în spaţiu, atîta timp cît pe teritoriu nu sunt drumuri. Aşadar, avem un bun public, teritoriul, ce nu poate fi exploatat decît dacă construim pe el bunuri de utilitate publică. Ăsta-i rolul de bază al statului în gestionarea resurselor. Nimic mai mult.
Digitizarea arhivelor ar echivala cu construirea de drumuri pe teritoriul arhivelor. Aşa văd eu lucrurile. Nu-i cer statului să-mi greseze şi maşina, ci doar să-mi dea voie, necondiţionat, să umblu şi eu cu bicicleta mea pe acolo. Nu pe carosabil, ci pe pista de biciclete.
A!, că pe drumurile publice pot circula şi maşini ale CNSAS? E OK. Dar, prin înfiinţarea unui CNSAS, şi a unuia sau mai multor institute de cercetare a trecutului recent, statul îşi arogă dreptul exclusiv de a exploata resursa de memorie, prin delegaţi. Mi se dă cîtă memorie găseşte de cuviinţă, sau poate restitui un mănunchi de cercetători, pe care nu eu i-am trimis acolo, şi fără să am la dispoziţie mijloace de a-i contrazice.
Dorin Tudoran cere ca acei cercetători să fie supervizaţi de reprezentanţi ai societăţii civile. Nimic mai onorabil! Cu alte cuvinte, mie, ca reprezentant al unei organizaţii a societăţii civile formată dintr-un membru, mi se cere din nou să beau şampanie prin delegaţi pe care nu eu i-am trimis la sindrofie.
Asta e diferenţa fundamentală între ceea ce propune domnul Tudoran şi ceea ce propun eu.
Odată digitizată arhiva, pentru mine e mai puţin important cine scotoceşte în ea şi cu ce rezultate. Nu au decît să apară 500 de institute, toate întreţinute din bugetul statului, supervizate de tot atîtea consilii de onoare. Nu au decît să-şi frece istoricii cîte orgolii vor. Important e ca oricine să poată interpreta, aşa cum îl taie capul, resursa (arhivele), via bunul de utilitate publică (arhivele digitizate). Nu mi-e teamă de revirimentul unor ideologii criminale, atîta timp cît accesul la memorie va fi neîngrădit. La urma urmei, istoria poate legitima orice ideologie. Este curva perfectă.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
3 comments