Fără buletin

★★★ Anomia ca produs al Justiţiei – azi, dosarul doctorului plagiator

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/06/03
Tocmai am depus o plîngere penală împotriva dr.plg.ponta
–– Original Message ––

From:Marius
To: supc(la)mpublic.ro
Sent: Monday, June 03, 2013 4:03 AM
Subject: Plingere nexa dosarului 783/P/2012 (Unicode UTF-8)
Marius MISTREŢU
Adresa:(…)
telefon numărul:(…)

>Stimaţi domni,
Mă numesc CNP (…) – Marius MISTREŢU (numit mai jos MM). Permiteţi-mi să vă semnalez că în lucrarea Răspunderea în dreptul internaţional umanitar, (numită mai jos Carte) publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010, cu autorii: Daniela COMAN (numită mai jos DC) şi Victor Viorel PONTA (numit mai jos VVP), am găsit fraze întregi, blocuri de text asupra cărora am un drept patrimonial legitim constituit. Dreptul meu acoperă strict fragmentele de text prezente în Carte la paginile: 80, 88-93, 108-109, 111-112, 113-117, 127-134, 150-152, 187-188, 192, 239-244 (mulţimea A) confirmate în raportului ORDA, nr. 11414 din 15.05.2013, ca avîndu-l autor-sursă pe Dumitru DIACONU (numit mai jos DD) în lucrarea: DIACONU, D.Curtea internaţională, istorie şi realitate – ed. All Beck 1999, în paginile: 4, 7-11, 11-12, 12-13, 13-16, 5-6, VIII, 27-31, 36-37, XIII, XIV, XV, 21-24, 25-26 (mulţimea B).

Intersecţia mulţimilor A şi B, reprezintă proprietate intelectuală însuşită fraudulos de către VVP, drept care, depun prezenta
PLÎNGERE

Stimaţi domni,

O serie de acte şi fapte mă îndreptăţesc să reclam dreptul patrimonial asupra proprietăţii intelectuale (blocuri de text numite mai jos Proprietate), marcate în preambulul plîngerii de faţă prin intersecţia a două mulţimi de fraze şi idioame ordonate, drept pe care i-l opun lui VVP, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii, prevăzute în articolul 140(1) şi 140(2) din legea 8/1996. Vă rog să reţineţi, reclamaţia mea nu include sub nicio formă partea morală a drepturilor de autor, cea definită în articolul 10 al legii citate, ci doar pe cele aplicabile, listate în articolul 13 al aceleiaşi legi.
În fapt, la data de 19 iunie 2012, ora 17:52, pe saitul TVR apărea declaraţia lui DD, (citez): „Judecător la Curtea de Apel din Piteşti, Dumitru Diaconu susţine că nu a avut curiozitatea să confrunte lucrarea lui Ponta şi cartea sa.” (am încheiat citatul).
Declaraţia din 19 iunie 2012, a autorului-sursă, DD, echivalează cu lepădarea Proprietăţii, fapt întărit ulterior şi de alte: atitudini, fapte, lacune şi documente.

La data de 23 august 2012, am aflat despre denunţul penal ce a stat la baza dosarului cu numărul 783/P/2012, dosar aflat pe drept în centrul atenţiei publicului. Fireşte, curios să cunosc faptele şi documentele, am găsit pe internet, atît textul denunţului, cît şi probele aduse de denunţători.
Mi-am însuşit unilateral Proprietatea abandonată (partea patrimonială), cu titlu provizoriu, pînă cînd dosarul cu numărul 783/P/2012 se va fi încheiat. Faptele ulterioare m-au îndreptăţit să îmi însuşesc definitiv Proprietatea, în virtutea dreptului natural, după cum urmează:

La data de 23 august 2012, am salvat fişierul de interes, prelevat din folderul de fişiere temporare al browser-ului. Cu alte cuvinte, mi-am însuşit Proprietatea găsită pe hard-disk-ul computerului personal. Întrucît Proprietatea este imaterială, non-energetică, neaflată pe domeniul public, internetul însuşi nefiind nici teritorial, nici domeniu public, nu am obligaţia să o predau Poliţiei. Iar autorul DD îşi exprimase, încă de la data de 19 iunie 2012, dezinteresul pentru Proprietatea lepădată. Dezinteres care poate fi însă interpretat şi altfel:

(ceea ce urmează este o speculaţie, numită mai jos Speculaţie)
Nuanţa: „nu am avut curiozitatea să” nu închide neapărat un conflict, ci mai degrabă îl deschide. Poate, într-un viitor oarecare, DD va fi curios să…
Declaraţia lui DD este un indiciu, fie al dezinteresului absolut, fie al unui raport de putere, în care putem doar presupune care este agresorul şi care, victima. Aşadar, o situaţie confuză, cu un imens potenţial de şantaj: fie DD îşi oferă ocazia de a-l şantaja pe VVP cu depunerea oricînd a unei plîngeri penale, fie VVP îl poate şantaja pe DD cu alte clenciuri. VVP este prim-ministru şi are legalmente suficientă putere pentru a o face direct sau pe ocolite. Repet, suntem pe terenul speculaţiei. Vulnerabilitatea lui DD poate fi agravată de eventualitatea ca însuşi DD să fi scris cărţi întregi apelînd la plagiat. De unde şi „dezinteresul”. Dacă nu ar fi aşa, în cazul Proprietăţii litigioase, DD ar fi ridicat neîntîrziat pretenţia de daune materiale împotriva autorului VVP. Dacă aş fi procuror la DNA, aş privi deja chiorîş lanţul „cumsecădeniei”. (am încheiat Speculaţia)

La data de 16 mai 2013, conform rezoluţiei emise de Secţia de Urmărire Criminalistică din cadrul Parchetului General, VVP a fost scos de sub urmărirea penală, rezoluţie devenită publică pe 21 mai 2013.
Constatînd că autorul-sursă, DD, a refuzat, pînă la încheierea cercetării penale, să emită vreo pretenţie de natură patrimonială asupra textelor în litigiu, fapt consemnat şi de presă, şi de procesul verbal ataşat de procurorul de caz (fila 125 din dosarul cu numărul 783/P/2012), precum şi lipsa de reacţie a Editurii All Beck la plagiatul după lucrarea: DIACONU, D.Curtea internaţională, istorie şi realitate – ed. All Beck 1999, am hotărît să îmi însuşesc definitiv Proprietatea, retroactiv, începînd cu data de 23 august 2012.

Pentru Binele public, iau ca real dezinteresul absolut al lui DD faţă de Proprietatea lepădată, aflată în paragină între: 19 iunie 2012 şi 23 august 2012, anunţ că mi-am însuşit-o, în speranţa că astfel voi contribui la înlăturarea suspiciunilor legitime, formulate în Speculaţie.

S-ar putea ridica obiecţia că nu am luat în prealabil legătura cu DD, cu VVP şi eventual cu DC, pentru a negocia regimului juridic al Proprietăţii. Din păcate, potenţialul infracţional al situaţiei prezentate în Speculaţie este prea mare pentru a mă angaja în negocieri private. Am preferat să le acord persoanelor implicate, în mod transparent, ocazia de a se elibera de teama de presiuni, fără ca eu însumi să fiu vreodată suspectat de intenţii malefice. Nu mă îndoiesc, v-aţi dat seama de buna mea credinţă.

Ţinînd seama că DD este în prezent judecător la o Curte de Apel, deci, persoană naturală cu discernămînt, dacă DD se va fi simţit în vreun fel lezat de Speculaţia mea şi de lipsa unei negocieri între mine şi domnia-sa, are desigur opţiunea cererii către CSM, de apărare a reputaţiei. Însă sunt aproape convins că recomandarea CSM va fi ca, pur şi simplu, titularul să îşi revendice dreptul patrimonial asupra fragmentelor abandonate din operă, drept ce nu poate fi îndreptat decît împotriva plagiatorului efectiv, VVP (eventual şi DC), iar nu împotriva mea, deoarece eu nu am comis niciun plagiat. Încă. Or, o reclamaţie îndreptată doar împotriva mea, ar fi din start o nedreptate şi un proces de intenţie, ceea ce ar ciobi şi prestigiul titularului, nu numai reputaţia.


În concluzie, încurajat de rezoluţia din dosarul cu numărul 783/P/2012, conform căreia (citez) „fapta nu există”(am încheiat citatul), în vederea valorificării unei colecţii mai mari de produse intelectuale abandonate, intenţionez să integrez Proprietatea într-o lucrare originală, un curs universitar, dedicat studenţilor în ştiinţele Dreptului. Bineînţeles, deîndată ce îmi voi cumpăra o diplomă de doctor în drept, şi astfel desăvîrşindu-mi impostura, în acord cu moravurile româneşti. Mă bazez şi pe faptul că, aşa cum se specifică în raportul ORDA nr. 11414 din 15.05.2013, în ştiinţele Dreptului, limbajul este atît de (citez)„aproape standardizat”(am încheiat citatul), încît originalitatea şi plagiatul sunt greu de deosebit. Aş zice că întocmirea unei întregi biblioteci de cursuri universitare poate fi încredinţată unui program informatic specializat în plagiate originale.
Altminteri, fapt uşor de constatat, în Carte, în vecinătatea imediată a pasajelor ce alcătuiesc Proprietatea, contribuţia originală a autorului VVP se reduce doar la adaosul de conjuncţii şi de locuţiuni, după cum urmează: „Astfel, Totodată, Potrivit acestei Convenţii, De asemenea, aşa cum am menţionat mai sus, Momentul conflictului, Astfel, aşa cum vom nota în continuare, va împuternici, Potrivit dispoziţiilor articolului 11, cu toate acestea, Prin urmare, Reiterînd, Aşadar, Astfel, „. Am enumerat părţile originale din blocurile plagiate. (rezultatul scăderii: A minus B)


Recapitulăm:

DD nu clamează nimic, Ed. All Beck nu apără nimic, VVP şi DC nu declară nimic, Ed. Universul Juridic nu se ruşinează de nimic, ORDA nu vede nimic, iar procurorul de caz nu vede fapta penală. În consecinţă, Proprietatea nu mai este nici privată, nici pe domeniul public, nu este resursă naturală, nu este folclor, dar aparţine nimănui şi tuturor. Adică, mie, primul recoltor.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de:

a) consecinţele perverse şi anomice ale rezoluţiei procurorului de caz, în dosarul cu numărul 783/P/2012,
b) exploatarea consecinţelor paradoxale ale rezoluţiei citate, prin arogarea din partea mea, cu bună credinţă, sub protecţia tezelor de la Art. 44 (8) din Constituţia României, a dreptului legitim dobîndit asupra Proprietăţii, şi de îndreptarea lui împotriva autorilor VVP şi DC,
c) lipsa în continuare a vreunei reclamaţii din partea autorului-sursă, DD şi/sau a Editurii All Beck, împotriva suspecului VVP,
d) continuarea neîntreruptă, pînă în prezent, a comercializării de către Editura Universul Juridic a Cărţii conţinînd proprietate intelectuală în litigiu,
e) lipsa din dosarul cu numărul 783/P/2012 a unei declaraţii din partea suspecţilor de plagiat: VVP şi DC, fapt ce le ştirbeşte dreptul la apărare, cu consecinţe pe care, în stadiul actual, le va putea lămuri, poate, doar CEDO,
f) declaraţia Procurorului General, din 23 mai 2013, în care acesta afirma (citez): „…nu exclud reanalizarea cazului…” (am încheiat citatul), declaraţie cu mare potenţial de şantaj, ce ridică suspiciuni legitime,

Vă rog să:

1) constataţi ivirea cel puţin a unui element nou în litigiu,
2) redeschideţi dosarul 783/P/2012, pentru reluarea cercetării, sub aspectul infracţiunilor prevăzute în articolele 140 şi eventual 141, din legea 8/1996, să luaţi măsurile provizorii necesare, în condiţiile Art. 118 din Codul Penal şi al legilor conexe, pentru repararea prejudiciului adus Binelui public şi intereselor private legitime, de comercializarea lucrării: COMAN, Daniela şi PONTA, V. – Răspunderea în dreptul internaţional umanitar – ed. Universul Juridic – 2010.

Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului material, cîntăresc opţiunea de a mă constitui parte civilă într-o procedură judiciară separată, în funcţie de evoluţia viitoare a cercetării penale.

Deşi consider că, în prezenţa atîtor lacune: factuale, legislative şi procedurale, descrise mai sus, drepturile mele patrimoniale asupra Proprietăţii sunt de domeniul evidenţei, la nevoie, voi furniza documentul de constituire.

Cu stimă,


Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

O nouă formă de biblioclastie

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/03/02

Răspîndirea computerelor mobile a făcut ca oamenii să prefere formatul digital la lectura cărţilor. În special cei ce locuiesc în spaţii strîmte recurg la digitizarea lor.

Legea drepturilor de autor permite copierea cărţilor dacă: există acordul autorului, drepturile de autor au expirat, lucrarea este de la bun început destinată consumului liber, sau copierea se face (de către proprietarul exemplarului), pentru uz personal. Restricţiile nu au împiedicat însă apariţia în ultimul an a cîtorva zeci de companii ce fac serviciul de scanare-digitizare cu aparate de mare productivitate. Tarifele sunt modice. Circa 100 yen/exemplar. Trimiţi cutia cu cărţi, şi după cîteva săptămîni (luni, în cazul companiilor ceva mai ocupate) primeşti copiile în format PDF-imagine şi PDF-text (în urma prelucrării OCR). Aşadar, un format indexabil. Alte companii oferă doar spaţiul şi maşinăria, iar clientul îşi digitizează cartea cu mîna sa.

Se pune problema traseului cărţilor după digitizare. Fiind purtătoare de drepturi de autor, teoretic ele ar trebui date la topit. Companiile însă le vînd la mîna a II-a (spre a III-a). Cărţile sunt cumpărate de către terţi, preponderent pentru scanare. Şi din nou abandonate. Se constituie astfel un microcircuit economic ce alimentează deopotrivă companiile de digitizare, şi anticariatele (uneori în aceeaşi companie) dar nu se regăseşte nimic din cifra de afaceri în buzunarul autorilor.
JASRAC este destul de activă la protejarea materialului AV, dar rămasă mult în urmă la partea tehnică de protejare a drepturilor de autor aferente materialului tipărit. Legea însăşi va trebui amendată în spiritul echităţii. Probabil, forma de copiere permisă va rămîne doar cea în regim de autoservire. Clientul îşi ia astfel şi răspunderea asupra efectelor legale ale operaţiei.

Nu este singurul domeniu în care telefonul celular a lăsat în urmă legea. Săptămîna trecută, Universitatea Kyoto a fost zguduită de un scandal iscat la examenul de admitere. Unul sau mai mulţi candidaţi a(u) dat alarma unui grup de discuţii de pe Yahoo!, sub forma: zi-mi răspunsul la… Iar răspunsul a venit. Conducerea universităţii a depus sesizare la Procuratură. Pedeapsa ar fi între 500.000 yen amendă penală şi pînă la 3 ani de puşcărie.

La o analiză mai atentă, alte trei universităţi s-au confruntat cu aceeaşi problemă. Ministerul Învăţămîntului şi Ştiinţei are deja măsurile de prevenire. La următoarele probe, efectivul personalului de supraveghere va fi sporit, iar accesul cu terminale informatice interzis.

%d blogeri au apreciat: