Fără buletin

O nouă formă de biblioclastie

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/03/02

Răspîndirea computerelor mobile a făcut ca oamenii să prefere formatul digital la lectura cărţilor. În special cei ce locuiesc în spaţii strîmte recurg la digitizarea lor.

Legea drepturilor de autor permite copierea cărţilor dacă: există acordul autorului, drepturile de autor au expirat, lucrarea este de la bun început destinată consumului liber, sau copierea se face (de către proprietarul exemplarului), pentru uz personal. Restricţiile nu au împiedicat însă apariţia în ultimul an a cîtorva zeci de companii ce fac serviciul de scanare-digitizare cu aparate de mare productivitate. Tarifele sunt modice. Circa 100 yen/exemplar. Trimiţi cutia cu cărţi, şi după cîteva săptămîni (luni, în cazul companiilor ceva mai ocupate) primeşti copiile în format PDF-imagine şi PDF-text (în urma prelucrării OCR). Aşadar, un format indexabil. Alte companii oferă doar spaţiul şi maşinăria, iar clientul îşi digitizează cartea cu mîna sa.

Se pune problema traseului cărţilor după digitizare. Fiind purtătoare de drepturi de autor, teoretic ele ar trebui date la topit. Companiile însă le vînd la mîna a II-a (spre a III-a). Cărţile sunt cumpărate de către terţi, preponderent pentru scanare. Şi din nou abandonate. Se constituie astfel un microcircuit economic ce alimentează deopotrivă companiile de digitizare, şi anticariatele (uneori în aceeaşi companie) dar nu se regăseşte nimic din cifra de afaceri în buzunarul autorilor.
JASRAC este destul de activă la protejarea materialului AV, dar rămasă mult în urmă la partea tehnică de protejare a drepturilor de autor aferente materialului tipărit. Legea însăşi va trebui amendată în spiritul echităţii. Probabil, forma de copiere permisă va rămîne doar cea în regim de autoservire. Clientul îşi ia astfel şi răspunderea asupra efectelor legale ale operaţiei.

Nu este singurul domeniu în care telefonul celular a lăsat în urmă legea. Săptămîna trecută, Universitatea Kyoto a fost zguduită de un scandal iscat la examenul de admitere. Unul sau mai mulţi candidaţi a(u) dat alarma unui grup de discuţii de pe Yahoo!, sub forma: zi-mi răspunsul la… Iar răspunsul a venit. Conducerea universităţii a depus sesizare la Procuratură. Pedeapsa ar fi între 500.000 yen amendă penală şi pînă la 3 ani de puşcărie.

La o analiză mai atentă, alte trei universităţi s-au confruntat cu aceeaşi problemă. Ministerul Învăţămîntului şi Ştiinţei are deja măsurile de prevenire. La următoarele probe, efectivul personalului de supraveghere va fi sporit, iar accesul cu terminale informatice interzis.

● Bube, mucigaiuri şi noroi… Cum le exploatăm istoric?

Posted in CNSAS, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/03/08

Tocmai am scris un comentariu (transpus mai jos, şi revizuit pe alocuri) la o propunere venită pe cale blogomilă de la dl. Dorin Tudoran, ce susţine înfiinţarea unui consiliu de onoare pe lîngă nou-înfiinţatul I.I.C.C.M.E.R. sub diumviratul Tismăneanu-Stanomir. Cum onoarea este mai degrabă ceva individual, destul de greu de încredinţat unui consiliu, consider că formula este una goală, menită, mai degrabă neintenţionat, să frîneze cercetarea în domeniu, acum cînd eficienţa este vitală în recuperarea, conservarea şi interpretarea memoriei. Am luat de bună aserţiunea domnului Tismăneanu, cum că nimeni nu poate monopoliza cercetarea trecutului comunist, şi propun o soluţie diferită de toate celelalte, o soluţie radicală, prin care se poate democratiza, în cel mai liberal spirit, accesul la izvoarele arhivistice. Soluţia propusă de mine este una strict tehnică, dar cu implicaţii profunde în reconfigurarea peisajului academic al cercetării istoriei recente. Şi, mai ales, e o cale nepreţuită de stimulare a creativităţii în metoda de cercetare, fie ea istorică, socială, imagologică etc., pluri-, trans-, sau interdisciplinară.

Domnii mei!, încercînd să vă arheologaţi în istoria recentă cu parole goale de conţinut, certîndu-vă pe scheme de personal, organigrame, bugete, şi consilii de onoare, pierdeţi esenţialul.

Care e esenţialul? Esenţialul e că adevărul trebuie cunoscut de toţi, iar voi vreţi să scormoniţi, numai voi, cu instrumente de secol XIX, într-un maldăr de hîrţoage împînzite deja de mucegaiuri, acarieni şi limacşi, apoi să vă învinuiţi unii pe alţii de lipsă de eficienţă. Nu vă pasă de degradarea rapidă a hîrtiei (inevitabil acide) ce, într-un viitor previzibil va fi fărîme provocatoare de strănut şi anafilaxie.

De ce atîta zavistie? Pentru că pretindeţi un monopol. E drept, azi, într-o nouă prezentare, un monopol supervizat de societatea civilă (uneori în civil) dar tot un monopol. Mersi! Era monopolului corporatist a apus demult. Ea continuă eficient doar în China, Iran şi Coreea de Nord.

Ce cer eu? Liberalizarea accesului la arhive.

Cum? Sunt sute de mii de virtuali voluntari, ce vă pot face viaţa uşoară prin simpla digitizare a documentelor de acolo, dar îi ignoraţi sistematic.

Insitutul pe care vă certaţi azi ar fi putut să nici nu existe. Cu ce ar putea fi înlocuit?

Cu un mic atelier, format din scanere de file şi de microfilme, cu servere şi reţele de comunicaţii. Tehnica de digitizare de mare productivitate datează încă dinaintea Institutului Gauck. O refuzaţi sistematic. Vă sunt mai dragi xeroxul, ştampila, ghişeul, şedinţa şi sinecura.

Dar, destul v-am smotocit. Vă prezint pe scurt viziunea mea despre cum se pot exploata arhivele. Iată cum:

Paginile şi microfilmele se scanează şi se transformă în fişiere-imagine. Veţi constata că programele OCR sunt aproape inutile în transpunerea corectă a literelor dactilografiate, sau a scrisului de mînă, în biţi. Însă situaţia nu e disperată. Platforma informatică poate sparge fiecare pagină în fragmente. Voluntarii ce vor participa la digitizarea manuală vor putea lucra de acasă la conversia literelor-imagine în litere-ASCII. Fiecare fragment de pagină este trimis aleator pe monitorul unui voluntar. Volunarul nu ştie din ce dosar a fost scos fragmentul. El nu are decît să copieze toate literele din imagine şi să-i returneze platformei textul corespunzător în ASCII. Puzzle-ul va fi apoi reintegrat în platformă.

De ce fragmente de pagină şi nu pagina întreagă? Pentru că nu toate informaţiile sunt inocue. Închidem astfel gura pudibonzilor.

Cum ne dăm seama de reaua voinţă a voluntarului sau de erorile la digitizare? E simplu. Acelaşi fragment va trece de trei ori prin mîna a trei voluntari diferiţi. Probabilitatea ca acelaşi fragment să încapă de două ori pe mîna aceluiaşi sabotor/ căscălău e infimă.

La sfîrşitul ciclului de digitizare se va obţine o imensă bază de date, cu fotocopii şi texte. Pentru arhiva CNSAS, am socotit cam 40-200TB. Să recunoaştem că nu e mare scofală în ziua de azi.

Baza de date nu va fi doar monopolul istoricilor, ci poate fi consultată, fără risc de boli respiratorii şi dermatite, nu numai de către istorici, dar şi de: sociologi, psihologi, medici ş.a. Va putea fi consultată şi de cercetători autsaideri, aflaţi la mii de kilometri distanţă.

Odată digitizate fondurile arhivistice, toţi profesioniştii în ale cercetării, interesaţi de trecut, vor intra în competiţie fără handicapuri. Măiestria lor va fi dată de cît de geniali sunt în întocmirea aparatului maieutic (citeşte interogaţii în baze de date) iar nu de sistemul de relaţii, apartenenţele politice, sforăria şi peşcheşul.

S-ar putea ca, aliniaţi în felul acesta, Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu să nu mai fie atît de geniali pe cît îi credem acum (de ne fac să ne certăm între noi). S-ar putea ca, dimpotrivă, ei să devină şi mai proeminenţi decît acum. Mai mult, orice relativizare abuzivă a rezultatelor cuiva, punerea la îndoială a unei epistemologii altminteri fără cusur, pot fi descurajate prin simpla probare a reproductibilităţii rezultatelor cercetării. Marius Oprea însuşi, se va fi simţit mai în siguranţă, din moment ce nu numai dumnealui va putea arăta legătura dintre Securitate şi moştenitorii Securităţii.

Aşadar, domnilor, dacă nu vreţi suspiciuni, personalizări, controale ale societăţii civile şi consilii de onoare, risipă şi birocrăcire ştampilară, urmaţi-mă! Vă trebuie niţel curaj şi sinceritate cu voi înşivă.

%d blogeri au apreciat: