Fără buletin

Un fapt divers, fluturat pe toate posturile TV, m-a grăbit să îmi expun viziunea despre un bun de utilitate publică: apa curentă.

Mansarda unui înalt bloc de locuinţe a ars complet. Cauzele agravante au fost: puţinătatea apei şi accesul greoi.
O trăsătură generală a noilor ansambluri de locuinţe este subdimensionarea tuturor bunurilor de utilitate publică sau chiar lipsa unora. Sigur, nu stau să caut vinovăţii, ci doar le trec în revistă.
În Voluntari şi Popeşti-Leordeni de pildă, reţeaua electrică este subdimensionată cronic. Se pare, la incidentul de azi, supraintensitatea la revenirea dintr-o pană de curent pare să fi iscat incendiul. Se suprapun: vîntul, sibdimensionarea şi lipsa redundanţei la alimentarea cu apă, precum şi drumul îngust de acces.
Dacă pentru energia electrică, vînt şi căi de acces nu am soluţii, (dar trebuie să le aibă alţii) pentru redundanţa alimentării cu apă, am.

În România de azi, cam toate reţelele de apă curentă merg în presiune mare. 5–30% din apa curentă se pierde pe reţea, din cauza bătrînelor conducte de oţel. Ceea ce e o risipă imensă. Practic, trimiţi apă curată în pămînt şi mai şubrezeşti şi fundaţia drumului. Ca să nu mai vorbim de energia specifică mare la pompare (presiune mare, rugozitate mare (provocată de depuneri şi de penele de lemn înfipte pentru a cîrpi ţeava), distanţele lungi.

Raţionalizarea reţelei constă în pomparea la presiuni mici, în ţevi de PVC.
PVC impurifică mai puţin apa. Dar nu rezistă la mai mult de 7-8 atmosfere. Ceea ce justifică o dată în plus, scăderea presiunii de transport.

În schimb, la terminaţiile reţelei se montează, în regim strict privat, instalaţii de pompare, rezervoare de zi şi rezervoare tampon pe terasă.

Ce bune ar fi fost rezervoarele (eventual interconectate) la stingerea incendiului de azi din ansamblul din Popeşti-Leordeni! La 3.500 de locuitori, cît am estimat că ar avea ansamblul, numai în rezervoarele de zi ar fi existat un stoc de cel puţin 1.000 metri cubi de apă „la botul calului”. Başca rezervoarele tampon, situate pe terase.

Locuind într-o ţară dens populată, bîntuită de calamităţi, am marele privilegiu de a observa administrarea apei. Cu următoarele…

Avantaje:

1) numărul de incidente pe reţea se reduce mult. În consecinţă, durata totală de întrerupere accidentală a circulaţiei pe drumurile publice scade enorm.(În cei 19 ani de şedere în Japonia, o singură conductă subterană spartă am văzut.)

2) preţul unitar al apei scade. Creşte în schimb cel pentru întreţinere, instalaţiile locale de pompare fiind alimentate fie din contorul individual, fie din cel destinat electrificării spaţiilor comune ale blocului (cvartalului). Creşte de asemeni costul întreţinerii (pentru curăţirea rezervoarelor şi a pompelor, de regulă, anual). Dar energia unitară totală de pompare scade, ceea ce se integrează bine în politicile europene de profil.

3) Calitatea compoziţiei chimice a apei curente se menţine pînă la consumator. Iar răspunderea pentru calitatea apei de la pompă în sus, îi revine proprietarului.

4) Creează oportunităţi de afaceri pentru producătorii de pompe, de rezervoare confecţionate din răşini armate, de termoizolaţii.

5) În rezervoarele de zi (şi eventual în cele tampon) în permanenţă, va exista un volum de apă disponibil în cazuri de calamitate sau dezastru.

6) Spaţiile staţiilor de purificare a apei pot fi folosite mai raţional, întrucît nu va mai fi nevoie de bazine-tampon atît de mari.

Dar efectul economic cel mai vizibil este:

7) Modernizarea reţelei de apă poate absorbi producţia de PVC a Oltchim pe 15 ani, şi promisiunea unei absorbţii anuale acceptabile, după.

Obiecţii ar fi doar cele legate de poziţia geografică a României. Pericolul crăpării ţevilor expuse gerului. Însă, privind imagini mai vechi din ţări cu climă temperată, am observat că, de pildă la New York, existau turnuri de apă pe clădiri. Pe semne, ele există şi azi, doar că sunt mascate cu panouri de reclamă. Dacă în New York-ul anului 1910, cu clima influenţată puternic de Curentul Labradorului, existau soluţii de izolare termică, cu atît mai la îndemînă sunt ele azi.

Am făcut un mic calcul tehnico-economic pentru a vedea cam cît din producţia de PVC de la Oltchim poate fi absorbită de modernizarea reţelei de apă curentă. Am socotit 8 milioane de locuinţe ce, în următorii 15 ani ar putea fi adaptate viziunii: presiune mică – fiabilitate mare. Am adăugat şi o raţie anuală de 50.000 de locuinţe noi.
Neavînd date statistice despre consumul specific în România, am luat una japoneză întinsă pe anii: 1955-2000.

În linii mari, consumul specific total de confecţii de PVC este între 264 Kg/locuinţă (1993) şi 353Kg/locuinţă (1999) în care intră cu o pondere mică şi ţevile electrice. Am exclus perioada dinainte de 1993, întrucît, proporţia locuinţelor alimentate cu apă era mai mic cu 4% iar consumul specific de PVC era mai departe de saturaţie.

Pe categorii, confecţiile de PVC au următoarele consumuri specifice (1999):
Ţeavă de presiune: 118Kg/locuinţă
Ţeavă antişoc: 26,7Kg/locuinţă
Ţeavă cu pereţi subţiri (pentru ape uzate şi pluviale): 208,4 Kg/locuinţă.

Dacă socotim că România are 8 milioane de locuinţe (real 8,4 milioane) din care peste 40% urmează a fi racordate pentru prima oară la apă curentă, şi un modest 250 KgPVC/locuinţă, totul eşalonat pe 15 ani, apoi adăugăm anual 50.000 de locuinţe noi nouţe, rezultă un consum anual de PVC de 146.300t.

Cine zicea că producţia de PVC de la Oltchim nu are piaţă?