Fără buletin

▲ Mansarda arde – hidrantul e uscat

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/10/03

Un fapt divers, fluturat pe toate posturile TV, m-a grăbit să îmi expun viziunea despre un bun de utilitate publică: apa curentă.

Mansarda unui înalt bloc de locuinţe a ars complet. Cauzele agravante au fost: puţinătatea apei şi accesul greoi.
O trăsătură generală a noilor ansambluri de locuinţe este subdimensionarea tuturor bunurilor de utilitate publică sau chiar lipsa unora. Sigur, nu stau să caut vinovăţii, ci doar le trec în revistă.
În Voluntari şi Popeşti-Leordeni de pildă, reţeaua electrică este subdimensionată cronic. Se pare, la incidentul de azi, supraintensitatea la revenirea dintr-o pană de curent pare să fi iscat incendiul. Se suprapun: vîntul, sibdimensionarea şi lipsa redundanţei la alimentarea cu apă, precum şi drumul îngust de acces.
Dacă pentru energia electrică, vînt şi căi de acces nu am soluţii, (dar trebuie să le aibă alţii) pentru redundanţa alimentării cu apă, am.

În România de azi, cam toate reţelele de apă curentă merg în presiune mare. 5–30% din apa curentă se pierde pe reţea, din cauza bătrînelor conducte de oţel. Ceea ce e o risipă imensă. Practic, trimiţi apă curată în pămînt şi mai şubrezeşti şi fundaţia drumului. Ca să nu mai vorbim de energia specifică mare la pompare (presiune mare, rugozitate mare (provocată de depuneri şi de penele de lemn înfipte pentru a cîrpi ţeava), distanţele lungi.

Raţionalizarea reţelei constă în pomparea la presiuni mici, în ţevi de PVC.
PVC impurifică mai puţin apa. Dar nu rezistă la mai mult de 7-8 atmosfere. Ceea ce justifică o dată în plus, scăderea presiunii de transport.

În schimb, la terminaţiile reţelei se montează, în regim strict privat, instalaţii de pompare, rezervoare de zi şi rezervoare tampon pe terasă.

Ce bune ar fi fost rezervoarele (eventual interconectate) la stingerea incendiului de azi din ansamblul din Popeşti-Leordeni! La 3.500 de locuitori, cît am estimat că ar avea ansamblul, numai în rezervoarele de zi ar fi existat un stoc de cel puţin 1.000 metri cubi de apă „la botul calului”. Başca rezervoarele tampon, situate pe terase.

Locuind într-o ţară dens populată, bîntuită de calamităţi, am marele privilegiu de a observa administrarea apei. Cu următoarele…

Avantaje:

1) numărul de incidente pe reţea se reduce mult. În consecinţă, durata totală de întrerupere accidentală a circulaţiei pe drumurile publice scade enorm.(În cei 19 ani de şedere în Japonia, o singură conductă subterană spartă am văzut.)

2) preţul unitar al apei scade. Creşte în schimb cel pentru întreţinere, instalaţiile locale de pompare fiind alimentate fie din contorul individual, fie din cel destinat electrificării spaţiilor comune ale blocului (cvartalului). Creşte de asemeni costul întreţinerii (pentru curăţirea rezervoarelor şi a pompelor, de regulă, anual). Dar energia unitară totală de pompare scade, ceea ce se integrează bine în politicile europene de profil.

3) Calitatea compoziţiei chimice a apei curente se menţine pînă la consumator. Iar răspunderea pentru calitatea apei de la pompă în sus, îi revine proprietarului.

4) Creează oportunităţi de afaceri pentru producătorii de pompe, de rezervoare confecţionate din răşini armate, de termoizolaţii.

5) În rezervoarele de zi (şi eventual în cele tampon) în permanenţă, va exista un volum de apă disponibil în cazuri de calamitate sau dezastru.

6) Spaţiile staţiilor de purificare a apei pot fi folosite mai raţional, întrucît nu va mai fi nevoie de bazine-tampon atît de mari.

Dar efectul economic cel mai vizibil este:

7) Modernizarea reţelei de apă poate absorbi producţia de PVC a Oltchim pe 15 ani, şi promisiunea unei absorbţii anuale acceptabile, după.

Obiecţii ar fi doar cele legate de poziţia geografică a României. Pericolul crăpării ţevilor expuse gerului. Însă, privind imagini mai vechi din ţări cu climă temperată, am observat că, de pildă la New York, existau turnuri de apă pe clădiri. Pe semne, ele există şi azi, doar că sunt mascate cu panouri de reclamă. Dacă în New York-ul anului 1910, cu clima influenţată puternic de Curentul Labradorului, existau soluţii de izolare termică, cu atît mai la îndemînă sunt ele azi.

Am făcut un mic calcul tehnico-economic pentru a vedea cam cît din producţia de PVC de la Oltchim poate fi absorbită de modernizarea reţelei de apă curentă. Am socotit 8 milioane de locuinţe ce, în următorii 15 ani ar putea fi adaptate viziunii: presiune mică – fiabilitate mare. Am adăugat şi o raţie anuală de 50.000 de locuinţe noi.
Neavînd date statistice despre consumul specific în România, am luat una japoneză întinsă pe anii: 1955-2000.

În linii mari, consumul specific total de confecţii de PVC este între 264 Kg/locuinţă (1993) şi 353Kg/locuinţă (1999) în care intră cu o pondere mică şi ţevile electrice. Am exclus perioada dinainte de 1993, întrucît, proporţia locuinţelor alimentate cu apă era mai mic cu 4% iar consumul specific de PVC era mai departe de saturaţie.

Pe categorii, confecţiile de PVC au următoarele consumuri specifice (1999):
Ţeavă de presiune: 118Kg/locuinţă
Ţeavă antişoc: 26,7Kg/locuinţă
Ţeavă cu pereţi subţiri (pentru ape uzate şi pluviale): 208,4 Kg/locuinţă.

Dacă socotim că România are 8 milioane de locuinţe (real 8,4 milioane) din care peste 40% urmează a fi racordate pentru prima oară la apă curentă, şi un modest 250 KgPVC/locuinţă, totul eşalonat pe 15 ani, apoi adăugăm anual 50.000 de locuinţe noi nouţe, rezultă un consum anual de PVC de 146.300t.

Cine zicea că producţia de PVC de la Oltchim nu are piaţă?

▲ S-a pogorît sfîntul Aviz

Posted in Teste by Marius Delaepicentru on 2012/01/18

După accidentul nuclear din martie trecut, rînd pe rînd, reactoarele nucleare au fost oprite. Fie pentru că le venise sorocul la revizia generală, fie pentru că nu mai corespundeau tehnic noilor (şi mai severelor) restricţii legale, iar în consecinţă au primit ordin de oprire forţată. Astfel, la sfîrşitul anului trecut, mai bine de 90% din cele 54 de reactoare din Japonia, nu mai produceau nici un KWh şi nici un yen. Dimpotrivă, consumau. Iar costurile de reprimare, stabilizare şi revizie, depăşesc adesea echivalentul a 2ml.USD/zi şi reactor.

Prin lege a fost limitată durata de exploatare a reactoarelor nucleare, la 40 de ani. Pînă la noua prevedere legală, nu existase vreo limitare, alta decît cea normată de către proiectant (de regulă, 60 de ani, cît durează betonul).

Tot prin lege au fost impuse teste de stres, la instalaţiile energetice de toate categoriile, pentru scenarii catastrofale mai severe decît cele antecalculate la proiectare. Numai pentru grupurile electrogene de avarie situate mai jos de 7m, şi tot se impunea ridicarea altitudinii lor de amplasare. Başca alte vicii structurale, funcţionale sau de întreţinere, constatate la control. Autorităţile centrale (comisia energetică) de regulă se codesc cînd vine vorba de reacreditarea siguranţei în exploatare.

Astăzi însă a fost eliberată prima autorizaţie nucleară de după cataclism. Două reactoare nucleare ale centralei de la Ooi (reg.Kansai) au primit, într-un cadru simplu dar înălţător, autorizaţia de funcţionare. Centrala fusese oprită complet în octombrie. Timpul scurt luat de testele de stres, şi reautorizarea rapidă sunt semnul că nu erau probleme majore.

Nu aceeaşi soartă o au centralele din jumătatea estică, unde codeala este psihologic mai îndreptăţită. Se pare, deficitul de putere în reţea va persista. Indiferent de anotimp. Preţul unitar al energiei va sălta cu circa 20%, ceea ce va face problematică rentabilitatea unor ramuri întregi. Nu mai departe, în Kamaishi (jud, Iwate) nota lunară de plată la electricitate, pentru un siloz frigorific, se ridică la echivalentul a circa 20.000 USD. Clienţilor, pescari sărăciţi deja de ravagiile naturale, atît asupra flotei cît şi a fondului locativ, le va fi din ce în ce mai greu să acopere sporul de tarif la stocarea produselor marine.

Acreditarea de azi pentru centrala Ooi, nu a fost lipsită de incidente. Un grup de ecologari protestau zgomotos, gîlceavă ce a întîrziat cu circa 3 ore punerea avizului în execuţie.

%d blogeri au apreciat asta: