Fără buletin

★ Ajutaţi-i să înţeleagă ce porcărie au făcut

Posted in Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/03

Am trimis către patru instituţii ale statului o scrisoare prin care îmi afirm existenţa. Sfătuiesc pe oricine să trimită una similară. Modelul este cel afişat mai jos:

–– Original Message ––
From: Marius
To: cetatenie@just.ro
Cc: office@roaep.ro ; depabd@mai.gov.ro ; dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
Sent: Friday, August 03, 2012 1:07 PM
Subject: Avertizare

(numele şi adresa-pe-bune)

Stimaţi domni,

În urma contestării acurateţii listelor electorale permanente la Curtea Constituţională, de către reprezentanţii celor 256 de parlamentari ce au atentat la statul de drept, contestaţie prilejuită de referendumul de demitere a Preşedintelui României, din 29 iulie 20112, şi urmată de verificarea listelor într-un termen relativ scurt,
ţinînd seama de presiunea politică la revizuirea listelor, şi de previzibilul exces de zel în ţesălarea lor,
personal mă simt ameninţat de pericolul real de a fi radiat abuziv din evidenţele dumneavoastră.

În consecinţă, vă rog să luaţi notă şi să ţineţi seama de următoarele:

1) Eu, Marius MISTREŢU, cetăţean român, cu CNP 1xxxxxxxxxxxx, sunt viu şi nevătămat.

2) Începînd cu data, ora şi minutul la care mesajul de faţă vă va parveni, orice operaţie din partea dumneavoastră care mi-ar aduce vreo vătămare a drepturilor cetăţeneşti, va fi interpretată ca acţiune ostilă faţă de un cetăţean român.

3) Voi da următorul semn de viaţă în ultimul trimestru al anului 2019, cînd îmi va expira paşaportul CRDS. În acest interval (şi după) în lipsa unui certificat de deces tradus din limba japoneză, voi fi considerat necondiţionat viu.

4) Vă puteţi convinge oricînd de existenţa mea fizică, printr-o corespondenţă internaţională cu confirmare de primire, sau printr-o carte poştală dus-întors, la adresa din antet.

5) În cazul în care vreuna din manevrele birocratice pe care le faceţi, sau le veţi face, îmi va provoca vreo pagubă pecuniară sau de timp, vă previn că mă voi constitui parte civilă, eventual şi ca parte vătămată (după caz), întru repararea perjudiciului.

Vă mulţumesc pentru înţelegere,

Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

–––––––––––
Acest document a fost trimis simultan către următoarele instituţii ale statului:
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie – cetatenie@just.ro
Autoritatea Electorală Permanentă – office@roaep.ro
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei – depabd@mai.gov.ro
Direcţia Generală de Paşapoarte – dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
=======================================

EDIT: Întrucît calomniile se tot propagă pe net, doresc să vă prezint o mostră de ticăloşie sau de naivitate „googlatră”. Din motive lesne de înţeles, nu i-am lăsat echipei de trolli privilegiul de a se exprima liber:

Reclame

★ Scrisoare de la un posibil deţinut politic către părinţii săi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/13

Hiroşima
13 iulie 2012

Dragii mei,

Nu v-am mai scris demult. Din mileniul trecut, de pe vremea cînd vă trimiteam scrisori în plic. Azi e mai comod telefonul.

Dragii mei, iar dădu istoria buluc în vieţile noastre. Ca de obicei, cu bocancii. Ca la mineriade. La mineriade aţi înţeles voi că se petreceau lucruri comparabile cu rebeliunea legionară dar nu păreaţi a fi observat orientarea pulanului. Pulanul avea capătul în gîtul nostru, al fiilor voştri. Legionarii erau de partea cu mînerul.
Nu e un reproş. V-am înţeles deruta. Vă era frică de libertate şi nu puteaţi decît să îl credeţi pe Iliescu, pentru că, nu-i aşa, el era „un preşedinte pentru liniştea noastră”. Adică a lor. A unchiului Costel, a unchiului Rică. A lor, a celor calificaţi să învrăjbească oamenii. Să îi atomizeze. Să îi întimoreze.

După două decenii, în ciuda hîrtoapelor naţionale şi mondiale, lucrurile păreau să fi intrat în normal. Acum doi ani, (cînd ne-am privit în ochi ultima oară) remarcasem şi că Bucureştii începuseră să se lepede de imaginea de viroagă rurală, că şoselele sunt ceva mai netede, oamenii ceva mai deschişi.

Nu a durat mult. Deunăzi, elevii lui Rică şi ai lui Costel, neobişnuiţi să stea altfel decît cu curul pe lege, s-au răzvrătit. Au început rebeliunea de catifea. Pitiţi după chichiţe avocăţeşti, au distrus în patru zile toată ordinea de drept. Cu duşmănie, cu sete, cu ură.
Au început din nou să ne împartă în două. De 70 de ani ne tot împart în două. Iar de data asta s-ar putea să le reuşească definitiv. Cel puţin pentru vieţile noastre, definitiv.

Dragă mamă, dragă tată,

Ne-aţi crescut bine, cu multe sacrificii. Nu uit cum tu, mamă, te sculai la patru dimineaţa, iarnă, vară, ca să îmi calci pantalonii de şcoală, după care mergeai la fabrică să tragi la ţicling, să cari cutii grele de lemn, să-ţi rupi mijlocul, să-ţi strici ficatul. Aveai doar zece minute de pauză. Laptele antidot ni-l aduceai acasă. Mirosea a acetat de amil, a benzoat de butil, a acetonă. De cîte ori simt miros de solvenţi, odată cu o vagă tuse seacă, mă cuprinde un imens dor de tine.
Tu, tată, ai muncit patruzeci şi cinci de ani, ai străbătut milioane de kilometri prin ţară, cartai corespondenţa cîte paisprezece ore în picioare, tremurai la trecerea graniţei, nu cumva să găsească grănicerii ruşi sau bulgari bucata de unt sau ciocolata cumpărate din micul troc pe care îl făceai dincolo, pentru a ne face nouă o bucurie, refuzată altminteri de regimul alimentar Ceauşescu. Rar, cînd mă întorc în România, prefer să îmi iau bilet în vagonul de dormit pînă la Narita, decît să iau avionul de colea, de la Osaka. Ţăcănitul roţilor pe rosturi îmi aminteşte de vremea cînd eram ţînc şi mă luai în cursă. Îmi făceai aşternutul pe raftul de cartare. Te urmăream niţel cum recitai denumiri de localităţi în timp ce vîrai scrisorile în ochiuri, apoi adormeam în pîcla subţire de cărbune ars.

Dragii mei, cînd am emigrat, v-aţi înăbuşit cu demnitate sfîşierea din piept. Şi eu. Ceea ce nu v-am mărturisit, este că unul din motivele emigrării a fost ca, într-o formă sau alta, pe măsura puterilor, să învăţ cum merg lucrurile în lume, şi apoi să îi hărţuiesc pe persecutorii noştri, rostind adevărul.

Aţi aflat de la televizor că, recent, pe unul dintre ei, nevrednic prim-ministru, l-am prins că a încălcat cu cinism legea. Şi l-am reclamat la procuratură. Era de datoria mea.

Trebuie să vă spun că tabăra elevilor lui Costel şi ai lui Rică a pus-o de o fraudă imensă. Ei vor să colonizeze întregul stat. Cu alte cuvinte, ei vor ca România să re-devină un stat al ştabilor mafioţi.
După ce am văzut cum, în numai patru zile, mafioţii au instaurat domnia bunului plac, după ce am văzut că nu se sfiesc să calce pe orice lege, oricît de fundamentală, mă simt ameninţat. Mafioţii nu iartă pe nimeni. Posibil, nici pe mine.

Din moment ce au suspendat Constituţia, cine îmi mai poate garanta că nu vor călca şi peste cadavrul meu, după ce „mi-am permis” să îl reclam pe tîlharul prim-ministru la procuratură?
Preşedintele interimar, complice la lovitura de stat? Hm!
Antena 3, care vă spală creierele sistematic cu minciuni şi cu vrăjeli greţoase? Hm, hm!
Posturile TV care, după ştirea denunţului penal, s-au repezit asupra persoanei mele, in dispreţul oricărei norme de jurnalism? Hm, hm, hm!

Om fi noi cumsecade, dar nu naivi. Dacă, fără vreun cap de acuzare cert, au suspendat scurt un preşedinte de ţară, tîmpit să fiu să cred că bolşevicii contemporani nu vor încerca să mă aresteze, şi abia apoi să îmi inventeze vreo culpă.

Dragii mei, cred că am putea repara ceva dacă mă veţi ajuta şi veţi vota NU, la referendum. Iertaţi-mă că vă cer încă un drum pînă la secţia de votare. Vă cer să le daţi un brînci. Aşadar, NU!

Eu probabil nu voi ajunge la secţia de votare din Tokio. Nu numai pentru că e la mama dracului, la 900Km, dar nu vreau să le dau nici ocazia de a mă aresta. De la o clică de mafioţi ne putem aştepta la orice. Dacă ar fi să merg la vot, poate doar Preşedintele să îmi garanteze că nu mi se va înscena ceva.

Întrebarea e: care preşedinte? Cel legitim dar suspendat, sau fiorosul său uzurpator cu nume de floare?

Aşadar, pînă cînd domnia legii nu se va restaura, nu voi putea reveni niciodată în România. Voi continua gherila de aici. Cel puţin statul japonez mă protejează şi fără să îi fiu cetăţean.

Vă rog să mă iertaţi pentru multele blide în care tot calc, dar să fiţi mîndri de arta cu care o fac.

Cu drag şi dor, fiul vostru,

Marius

%d blogeri au apreciat asta: