Fără buletin

Recenta dispută pe tema extinderii prezumpţiei de nevinovăţie de la individ la organizaţia cu interfaţă publică, căreia individul îi aparţine, dar organizaţie aflată în competiţie politică, a început să ia forme dintre cele mai sofistice. Nu mai departe, un reputat analist politic şi consilier prezidenţial, afirma în linii mari că albul este un fel de negru înmulţit cu acceleraţia gravitaţională, totul împărţit la radical din marţi.

O spun de la bun început, prezumpţia de nevionovăţie nu are nicio treabă cu ceea ce crede cetăţeanul despre inculpaţii solidari cu partidele şi despre partidele solidare cu inculpaţii lor de vază.

Cetăţeanul este clientul. Dacă clientul crede că în prăvălia ta e murdărie, că îţi laşi flocii să intre în mîncarea pe care i-o vinzi, i se rupe de avizele tale de funcţionare şi de toate principiile de drept. Te ocoleşte, eventual te „denigrează” (chiar şi pe bloguri). Pe scurt, te lasă să pieri.

Sumbru, nu? Dar să vedem de ce nu au dreptate cei ce invocă atît de obstinat prezumpţia de nevinovăţie.

Nu au dreptate pentru că ei invocă garanţii procedurale, de obiectivare a încrederii, acolo unde e pusă în balanţă paguba provocată de prăbuşirea încrederii subiective. Or, clientul nu are nevoie de încrederea ta obiectivă. Îi este suficientă imponderabila sa încredere subiectivă. Iar dacă întrebaţi un specialist în branding, el vă va răspunde că încrederea subiectivă este cea care dă popularitatea brandului. Nu autorizaţia de la primărie.

Care e diferenţa?, veţi zice.

Păi, încrederea obiectivă e o categorie juridică, în timp ce cea subiectivă este una psihologică, individuală, sociologică, statistică, dar nu juridică. Ea poate avea efecte juridice, cum ar fi încrederea subiectivă exprimată în mod implicit, la încheierea unei căsătorii*, dar nu este categorie juridică. Este categorie juridică violarea/manipularea încrederii subiective: înşelăciunea, falsul intelectual, abuzul de încredere, calomnia, dar nu încrederea subiectivă.

O altă diferenţă este că încrederea obiectivă are baze raţionale, normate, ponderabile, limite clare, în timp ce încrederea subiectivă este adesea iraţională. Are contururi neclare, variază intensiv şi extensiv după toanele subiectului. Mie de pildă, acum îmi e suspect Vasile Blaga. Cred că e unul din marii mafioţi de partid şi de stat. Nu aş putea spune de ce. Uite, are o mutră de ticălos. A lucrat la vamă la Oradea cînd traficul cu carburanţi contrafăcuţi era în floare. Suspect! Pentru mine e suficient. Şi nimeni nu-mi poate cere să îi acord prezumpţia de nevinovăţie. Poate să-mi aducă toate adeverinţele de cazier, certificatele de bonitate, toate diplomele şi decoraţiile, că tot îmi e suspect. Mîine, dacă mă scol mai bine dispus, sau îi uit retorica de BOB al PCR de la CNC, s-ar putea ca Blaga să îmi fie chiar simpatic.

Acuma, să luăm un caz concret: primarul Aradului, Falcă.

Cum poate Blaga să mă convingă de virginitatea primarului, cînd el e pe ţeavă să facă pîrnaie? Cum poate Blaga să îmi alunge suspiciunea că toţi primarii PSD PDL sunt asemenea lui Falcă? Poate? Teoretic, da. Practic, imposibil. De ce, da? Pentru că se poate imagina un mecanism de acreditare obiectivă.

Dacă, de pildă, Falcă le dă tuturor cetăţenilor în gaj cîte 10.000 de euro (PIB-ul României pe un an şi ceva) pînă la încheierea procesului, s-ar putea ca o parte din cetăţeni să îşi recapete încredrea în Falcă. Cealaltă parte se va întreba însă de unde are Falcă atîţia bani pentru cauţiune.
Altă cale, ceva mai lipsită de riscuri ar fi ca pentru nevinovăţia lui Falcă să garanteze în nume personal, punîndu-şi onoarea la bătaie, domnul Blaga. Şi atunci, pe unii dintre noi îi va convinge. Pe mine nu, pentru că, am spus mai sus, şi Blaga îmi e suspect. Dacă pentru Falcă ar garanta Monica Macovei, atunci poate că mi-aş atenua neîncrederea subiectivă în Falcă. Ce te faci dacă Falcă va fi condamnat? Păi, în cazul acesta, fie încrederea acordată garantorului Monica Macovei (şi prin extensie şi PDL) se va face praf, fie încrederea mea subiectivă în Justiţie se va spulbera. Aşadar, atunci cînd sunt suspiciuni, încrederea subiectivă (cea care contează) poate fi recuperată în anumite condiţii, dar cu riscuri mari în stîrnirea unei epidemii de mefienţă în cazul în care garanţia pecuniară sau „obrazuală” sunt anulate prin ricoşeu de către sentinţa de condamnare a lui Falcă.

Acum să răspundem la întrebarea: Prin solidarizarea tacită sau manifestă a unui partid, cu penalul de partid, nivelul statistic de încredere subiectivă creşte sau scade?

Vom constata că organizaţia politică cu pricina e mai bine să se dea la o parte dacă vrea să mai salveze ceva din încrederea subiectivă. Altminteri, mai devreme sau mai tîrziu va avea soarta ultimei găini din aprozar, sau, mai rău, va fi nevoită să-şi colapseze taraba politică.

Pentru spiritele mai geometrice, pot depăna o grămadă de poveşti despre falimente cauzate de prăbuşirea încrederii subiective. Vă pot spune deocamdată că suma încrederilor subiective este singura cale de obiectivare sănătoasă a încrederii faţă de jucătorii aflaţi în competiţie. De încrederea subiectivă depinde soarta unui partid politic, iar nu de sofistica prezumpţiei de virginitate.

Ştiţi care este proporţia de calificative negative pentru a fi zburat ca vînzător de pe e-Bay? 5%. Pare nedrept, şi nedemocratic, dar cu igiena nu e de joacă. Vă pot prezenta scorul încrederii mele (inevitabil subiective) receptate pe Yahoo! Auctions: 378, din care, 311 în ipostaza de cumpărător, şi 67 în cea de vînzător. Calificative negative: 0 (zero). Aş fi foarte deprimat dacă vreun partener mi-ar clica (chiar dacă numai dintr-o eroare) un calificativ „noros-ploios”. Mi s-ar face frică să mai folosesc platforma cu pricina. M-aş retrage din competiţie.

Ce e de făcut în cazul statutului PDL?

Păi, eu cred că autosuspendarea, sau, în caz de refuz, suspendarea automată să fie regula. Eventuala raţiune de solidarizare cu inculpatul să se facă numai şi numai în cazul (puţin probabil) în care DNA ar acţiona la vreo comandă politică evidentă, iar nu presupusă. Şi atunci, cîntărind foarte atent pierderea şi cîştigul în planul încrederii subiective. Dacă PDL nu va face aşa, se cheamă că garantează tacit pentru un inculpat. Şi piere.

––––––––
* Pînă în anii 50 ai secolului trecut, Codul Familiei includea şi norme de încredere obiectivă, numite instituţia dotei. Servitute clar definită juridic. A rămas drept criteriu de bonitate matrimonială, cel zootehnic-veterinar (certificatul de stare a sănătăţii). Şi pe acela l-am pus pus în discuţie în altă parte.