● Despre tirania majorităţii în PDL
În urma unei şedinţe a BPN, conducerea „medulară” a PDL a decis că Cristian Preda nu mai merită să fie membru al partidului. Decizia urmează a fi examinată de CNC, adică, de conducerea „cerebrală” a PDL.
Am frunzărit statutul PDL şi am constatat că, într-adevăr, BPN a încălcat procedural art.29 din statut. Dar nu numai procedural ci şi principial. Înseşi clauzele din preambulul statutului, precum şi articolele despre drepturile membrilor sunt încălcate flagrant. E drept, tot în statut, la articolele despre disciplina de partid sunt prevăzute obligaţii de mucles, referitoare la chestiunile gata-decise. Dar ce te faci cînd înseşi deciziile, cum ar fi cea de tabloidizare a candidaturii la primăria Bucureştilor, sunt strîmbe? Ai de ales între a te compromite prin consimţirea tacită la primadonismul lui Progoană, sau a „compromite” imaginea partidului prin opoziţia strict verbală, dar făţişă la o decizie atît de strîmbă; cel puţin principial, dacă nu şi tactic. În urma exprimării opoziţiei, pe termen scurt e posibil ca partidul să piardă electoral, însă pe termen lung, vorbirea în contracurent face ca partidul să aibă resurse de primenire. Dl. Prigoană ştie mai bine ca oricine că gunoiul unanim lăsat în soare se împute unanim.
După cum au evoluat lurcurile pînă acum, se pot desprinde cîteva concluzii:
- Numărul mare de „uituci” ai dreptului la apărare, din BPN (30 de membri din 33) este semn că loialităţile lor sunt faţă de persoane, iar nu faţă de principii. Dacă ar fi fost faţă de principii, cei 30 nu ar fi citit unilateral statutul, ci cel puţin unul ar fi ridicat problema dreptului la apărare.
- Sancţionarea exprimării publice în cotracurent nu ţine de disciplina de partid, ci reprezintă o atitudine jignitoare faţă de electori. Mircea Toader ne consideră tîmpiţi, uşor de „confuzat” de către un oponent explicit, precum Cristian Preda. Nu este deloc aşa. Cristian Preda a vorbit în răspăr, dar, din fericire, a vorbit drept. Dojana venită de la Mircea Toader nu poate şterge cabotinismul candidatului. A acoperi o loialitate faţă de persoane nu poate înăbuşi nici loialitatea vorbitorului, nici loialitatea receptorului pentru de idei, principii şi valori. E bine ca şi Emil Boc să renunţe la sofisme dacă vrea să îl mai asculte cineva.
- A „citi aerul” şi a urma turma nu este o virtute, ci o cale sigură spre catastrofă. Personală şi colectivă, totodată. De exemplu, catastrofa de la Fukushima ar fi putut fi evitată dacă mai multe persoane ar fi renunţat să mai „citească aerul” şi ar fi ridicat ferm problema siguranţei nucleare, în baza datelor stratigrafice pe care le prelevaseră cu ani în urmă. Sper că Teodor Baconschi să înţeleagă că a fi plătit de către o companie nu îţi impune obligaţia de a tăcea mîlc atunci cînd găseşti pe teren cote istorice mari de ţunami, ci dimpotrivă, salvezi compania dacă alertezi în timp util. Spus direct, sprijinul din trecut al partidului pentru Cristian Preda nu poate fi invocat întru încăluşarea titularului. Nu toate cauzele sunt atît de „superioare” pentru a impune autocenzura.
- Partidul Democrat Liberal a fost golit de conţinut odată cu decizia BPN de excludere a lui Cristian Preda. Tirania majorităţii nu este nici democrată nici liberală.
- Prigoană senior ar avea de nutrit oarece recunoştinţă pentru Cristian Preda. Mai bine un opozant loial valorilor şi principiilor partidului, decît un prieten loial persoanelor, dar care să te mai şi saboteze din interiorul echipei de campanie. Mircea Geoană ştie ce vreau să spun.
- Problema tuturor partidelor din România este proasta înţelegere a ideii de loialitate. Dacă DNA, ANI, DIICOT şi alte instituţii ale statului nu îşi văd capul de cît au de anchetat, este pentru că loialităţile de gaşcă au produs prea multe confrerii interlope. Dacă diferitele consilii, agenţii, Avocaţi ai Poporului sunt edentate, este pentru că loialităţile sunt faţă de persoane, iar nu faţă de cetăţean.
- Loialităţile personale sunt şi cele ce duc la decizii paradoxale. Un inculpat membru PDL nu este exclus. În schimb, un membru ce îşi exprimă în baza dreptului constituţional, opinia, este.
- Candidatul PDL la primăria Bucureştilor nu ştie să identifice problemele oraşului. Dacă, cu două luni înainte de alegeri, Cristian Preda este singurul obstacol în calea planului de dezvoltare a Bucureştilor, înseamnă că planul este prost sau inexistent.
Toate acestea se văd de la zece mii de kilometri.
● Prezumpţia de nevinovăţie nu revirginează curva notorie
Recenta dispută pe tema extinderii prezumpţiei de nevinovăţie de la individ la organizaţia cu interfaţă publică, căreia individul îi aparţine, dar organizaţie aflată în competiţie politică, a început să ia forme dintre cele mai sofistice. Nu mai departe, un reputat analist politic şi consilier prezidenţial, afirma în linii mari că albul este un fel de negru înmulţit cu acceleraţia gravitaţională, totul împărţit la radical din marţi.
O spun de la bun început, prezumpţia de nevionovăţie nu are nicio treabă cu ceea ce crede cetăţeanul despre inculpaţii solidari cu partidele şi despre partidele solidare cu inculpaţii lor de vază.
Cetăţeanul este clientul. Dacă clientul crede că în prăvălia ta e murdărie, că îţi laşi flocii să intre în mîncarea pe care i-o vinzi, i se rupe de avizele tale de funcţionare şi de toate principiile de drept. Te ocoleşte, eventual te „denigrează” (chiar şi pe bloguri). Pe scurt, te lasă să pieri.
Sumbru, nu? Dar să vedem de ce nu au dreptate cei ce invocă atît de obstinat prezumpţia de nevinovăţie.
Nu au dreptate pentru că ei invocă garanţii procedurale, de obiectivare a încrederii, acolo unde e pusă în balanţă paguba provocată de prăbuşirea încrederii subiective. Or, clientul nu are nevoie de încrederea ta obiectivă. Îi este suficientă imponderabila sa încredere subiectivă. Iar dacă întrebaţi un specialist în branding, el vă va răspunde că încrederea subiectivă este cea care dă popularitatea brandului. Nu autorizaţia de la primărie.
Care e diferenţa?, veţi zice.
Păi, încrederea obiectivă e o categorie juridică, în timp ce cea subiectivă este una psihologică, individuală, sociologică, statistică, dar nu juridică. Ea poate avea efecte juridice, cum ar fi încrederea subiectivă exprimată în mod implicit, la încheierea unei căsătorii*, dar nu este categorie juridică. Este categorie juridică violarea/manipularea încrederii subiective: înşelăciunea, falsul intelectual, abuzul de încredere, calomnia, dar nu încrederea subiectivă.
O altă diferenţă este că încrederea obiectivă are baze raţionale, normate, ponderabile, limite clare, în timp ce încrederea subiectivă este adesea iraţională. Are contururi neclare, variază intensiv şi extensiv după toanele subiectului. Mie de pildă, acum îmi e suspect Vasile Blaga. Cred că e unul din marii mafioţi de partid şi de stat. Nu aş putea spune de ce. Uite, are o mutră de ticălos. A lucrat la vamă la Oradea cînd traficul cu carburanţi contrafăcuţi era în floare. Suspect! Pentru mine e suficient. Şi nimeni nu-mi poate cere să îi acord prezumpţia de nevinovăţie. Poate să-mi aducă toate adeverinţele de cazier, certificatele de bonitate, toate diplomele şi decoraţiile, că tot îmi e suspect. Mîine, dacă mă scol mai bine dispus, sau îi uit retorica de BOB al PCR de la CNC, s-ar putea ca Blaga să îmi fie chiar simpatic.
Acuma, să luăm un caz concret: primarul Aradului, Falcă.
Cum poate Blaga să mă convingă de virginitatea primarului, cînd el e pe ţeavă să facă pîrnaie? Cum poate Blaga să îmi alunge suspiciunea că toţi primarii PSD PDL sunt asemenea lui Falcă? Poate? Teoretic, da. Practic, imposibil. De ce, da? Pentru că se poate imagina un mecanism de acreditare obiectivă.
Dacă, de pildă, Falcă le dă tuturor cetăţenilor în gaj cîte 10.000 de euro (PIB-ul României pe un an şi ceva) pînă la încheierea procesului, s-ar putea ca o parte din cetăţeni să îşi recapete încredrea în Falcă. Cealaltă parte se va întreba însă de unde are Falcă atîţia bani pentru cauţiune.
Altă cale, ceva mai lipsită de riscuri ar fi ca pentru nevinovăţia lui Falcă să garanteze în nume personal, punîndu-şi onoarea la bătaie, domnul Blaga. Şi atunci, pe unii dintre noi îi va convinge. Pe mine nu, pentru că, am spus mai sus, şi Blaga îmi e suspect. Dacă pentru Falcă ar garanta Monica Macovei, atunci poate că mi-aş atenua neîncrederea subiectivă în Falcă. Ce te faci dacă Falcă va fi condamnat? Păi, în cazul acesta, fie încrederea acordată garantorului Monica Macovei (şi prin extensie şi PDL) se va face praf, fie încrederea mea subiectivă în Justiţie se va spulbera. Aşadar, atunci cînd sunt suspiciuni, încrederea subiectivă (cea care contează) poate fi recuperată în anumite condiţii, dar cu riscuri mari în stîrnirea unei epidemii de mefienţă în cazul în care garanţia pecuniară sau „obrazuală” sunt anulate prin ricoşeu de către sentinţa de condamnare a lui Falcă.
Acum să răspundem la întrebarea: Prin solidarizarea tacită sau manifestă a unui partid, cu penalul de partid, nivelul statistic de încredere subiectivă creşte sau scade?
Vom constata că organizaţia politică cu pricina e mai bine să se dea la o parte dacă vrea să mai salveze ceva din încrederea subiectivă. Altminteri, mai devreme sau mai tîrziu va avea soarta ultimei găini din aprozar, sau, mai rău, va fi nevoită să-şi colapseze taraba politică.
Pentru spiritele mai geometrice, pot depăna o grămadă de poveşti despre falimente cauzate de prăbuşirea încrederii subiective. Vă pot spune deocamdată că suma încrederilor subiective este singura cale de obiectivare sănătoasă a încrederii faţă de jucătorii aflaţi în competiţie. De încrederea subiectivă depinde soarta unui partid politic, iar nu de sofistica prezumpţiei de virginitate.
Ştiţi care este proporţia de calificative negative pentru a fi zburat ca vînzător de pe e-Bay? 5%. Pare nedrept, şi nedemocratic, dar cu igiena nu e de joacă. Vă pot prezenta scorul încrederii mele (inevitabil subiective) receptate pe Yahoo! Auctions: 378, din care, 311 în ipostaza de cumpărător, şi 67 în cea de vînzător. Calificative negative: 0 (zero). Aş fi foarte deprimat dacă vreun partener mi-ar clica (chiar dacă numai dintr-o eroare) un calificativ „noros-ploios”. Mi s-ar face frică să mai folosesc platforma cu pricina. M-aş retrage din competiţie.
Ce e de făcut în cazul statutului PDL?
Păi, eu cred că autosuspendarea, sau, în caz de refuz, suspendarea automată să fie regula. Eventuala raţiune de solidarizare cu inculpatul să se facă numai şi numai în cazul (puţin probabil) în care DNA ar acţiona la vreo comandă politică evidentă, iar nu presupusă. Şi atunci, cîntărind foarte atent pierderea şi cîştigul în planul încrederii subiective. Dacă PDL nu va face aşa, se cheamă că garantează tacit pentru un inculpat. Şi piere.
––––––––
* Pînă în anii 50 ai secolului trecut, Codul Familiei includea şi norme de încredere obiectivă, numite instituţia dotei. Servitute clar definită juridic. A rămas drept criteriu de bonitate matrimonială, cel zootehnic-veterinar (certificatul de stare a sănătăţii). Şi pe acela l-am pus pus în discuţie în altă parte.
● Blogul şi buldogul
Motto:
Iar stejarul, Ţepeş-doamne, îl ţinem doar pentru boieri.
Oligarhii şi slugile lor executive, atunci cînd nu sunt proteici sunt tixotropici. În condiţii de calm teluric se arată fermi, dar se moaie brusc, şi îngroapă orice, chiar şi la un mic cutremur, cum ar fi cel de igienizare morală a unui partid.
S-a petrecut recent, la CNC al PDL, cu notabilităţile de viţă veche din capul PDL. Cînd cei 40 de mucenici (care pînă la urmă au fost trei) au pus problema amendării regulamentului cu clauza privind suspendarea din partid a membrilor trimişi în judecată, oligărhimea s-a făcut fleaşcă şi, cu excepţia premierului Emil Boc, a înhumat tixotrop şi unanim propunerea avansată de Monica Macovei. Surpriza vine de la mucenicul Baconschi, altminteri bine catehizat şi teologat politic. S-a lepădat precum Sf.Petru de Iisus. Bine, de la iude nu ne puteam aştepta la fermitate. Dar de la Baconschi!?… Şansele ca după o triplă lepădare să ajungi basileu/ suveran pontif sunt mai mici de 1:2000 de ani. Mă rog, n-ar fi primul ou prezidenţiabil căzut de sub cloşcă. Darwin mi-e martor.
Aşadar, legea e pentru căţei, iar nu pentru buldogi. Concluzia după şedinţa CNC este că numai oligarhii sunt cetăţeni, din moment ce ei pot rămîne în organigramă chiar dacă sunt penali, iar cetăţenii cu buletin expirat nu mai sunt cetăţeni din clipa în care le expiră buletinul. De ce nu mai sunt cetăţeni? Păi, dacă pentru oligarhii penali trebuie o mie de aprobări pentru a-i scoate din schemă, pe cetăţeanul de rînd îl poţi suspenda chiar fără să-i dai ceva la mînă. Cetăţeanul este apriori penal, atunci cînd, pe alocuri, nu de-a dreptul inexistent juridic. Şi eu am putut arăta tot experimental această nedreptate. Am mers la vot cu buletinul expirat. Şi m-au flituit ca pe muşte. Întrucît discuţia despre nemernicia normelor de organizare a alegerilor este prea lungă, puteţi face singuri comparaţia dacă urmaţi link-ul spre talanga de identitate.
Dar, să revenim. Mulţi se grăbesc să considere înfrîngerea tripletei suspomenite drept o înfrîngere definitivă. Cine cunoaşte însă valoarea unei victimizări, îşi poate da seama că războiul de-abia acum începe. Pentru a revela poziţiile inamicului nu trebuie decît să tragi o rachetă de iluminare. Monica Macovei a tras-o. Acum ştim că, filogenetic, grosul PDL nu diferă de PSD, PC, PRM şi PNL. Direcţia lui este aceeaşi. Ştim distanţa care ne separă de oligarhi. Artilerişti ca mine, ca tine, ca altul, calculează azimutul şi paralaxa. Urmează bombardamentul. Noi, cetăţenii, cu, sau fără buletin în termenul de valabilitate, suntem mai mulţi ca ei. Îi vom face prizonieri înainte de a fi noi înrobiţi cu totul de ei.
Ironic, imnul PDL conţine şi cheia. Soluţia. Loessul tixotropic a înghiţit cele trei pietre. Loessul va fi spălat de ape, iar într-o epocă geologică ulterioară, pietrele se vor ivi din nou. Noi suntem apa. La scară geologică, pietrele trec, apa rămîne. Panta rhei. Loessul trece, trovanţii rămîn. Aveţi nădejde, şi nu uitaţi cuvintele lui M.Gandhi:
“First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.”
Alin Fumurescu
Fără buletin 
8 comments