Fără buletin

Pe lîngă legislaţia penală japoneză, cea civilă cuprinde o serie de prevederi explicite privind raporturile dintre bandele criminale şi terţi.

Viziunea este una de hăituire în nevoile primare, atît a membrilor bandelor criminale cît şi a eventualilor colaboratori sau complici. Astfel, nevoia (primară) de adăpost este condiţionată de lipsa unei legături cu grupurile de criminalitate organizată. Orice contract de închiriere a unei locuinţe cuprinde clauze comune, şi clauze particulare. În clauzele comune tuturor contractelor sunt incluse condiţii de etică publică:
Chiriaşul nu are voie să consume substanţe interzise în locuinţă.
Chiriaşul nu are voie să facă parte sau să aibă legături cu vreun grup de criminalitate organizată.
Chiriaşul are obligaţia să folosească locuinţa fără să producă zgomote puternice.
Oricare din cele trei clauze, o dată, sau, după caz, în mod repetat, igonorată, duce la desfacerea contractului de închiriere şi la evacuarea chiriaşului.

Acum cîţiva ani s-a înregistrat şi o premieră cu valoare de normă juridică. Un tribunal din Hiroşima a decis evacuarea chiriaşului unei locuinţe sociale, întrucît a fost dovedit că subiectul făcea parte dintr-un grup de criminalitate organizată. Este o decizie îndrăzneaţă, mai ales în condiţiile în care, locuinţele sociale sunt ultima expresie şi redută a „cumsecădeniei” socialistoide, iar chiriaşul supraprotejat.

În urma repetatelor scandaluri ce au pătat obrazul actorilor de kabuki şi pe cel al luptătorilor de sumo*, legături interlope dovedite, făcute de cîţiva exponenţi ai celor două bresle, fapte ce au dus chiar şi la anularea turneului de sumo de la Nagoya, legiuitorul s-a simţit dator să intensifice lupta antimafie.

De azi** intră în vigoare ordonanţa de hăituire teritorială a mafioţilor. Noua normă cuprinde prevederi preventive şi punitive. Între cele preventive se numără interdicţia de a deschide un sediu de clan la mai puţin de 200m de o unitate de învăţămînt. De asemeni, cei aflaţi în raporturi comerciale cu mafioţii suportă sancţiuni pecuniare (penale sau contravenţionale) dacă raporturile comerciale sunt dovedite. Mafioţii îşi pot teoretic deschide sedii, dar niciun meşter nu va putea să le (re)facă zugrăveala, sau să le schimbe geamul fără să fie pedepsit. Mafiotul trebuie să înţeleagă că locul său este fie unul onorabil în comunitate, dar după ce renuţă la perniciosul nărav, fie unul nedemn, la periferia ei. Cale de mijloc nu există. Iar pentru aceasta, elementul cheie în aplicarea ordonanţei este cetăţeanul. Totul făcut în lumina subsidiarităţii***.

Pe lîngă tradiţionalele patrule mixte de cetăţeni şi poliţişti, hăituirea teritorială a mafioţilor se va manifesta pe domeniul public şi prin intensificarea demonstraţiilor de interes local, chiar şi la nivel de cartier, în aşa fel, încît mafioţii să înţeleagă că nu sunt bineveniţi. Rînd pe rînd, aşezările se vor declara zone libere de mafioţi. Blocadă pas cu pas.

Cu titlu experimental, repelenta ordonanţă a fost aplicată într-un cartier din Tokio şi într-un oraş din Okinawa. Rezultatele au încurajat legiuitorul să o extindă pe întregul teritoriu.

După cum v-aţi dat seama, japonezii nu atacă heirupist-buldozereşte, ci prin împresurare, pas cu pas.

––––––-
* atît kabuki cît şi sumo sunt activităţi culturale subvenţionate din bani publici. Compar cu inculpatul interlop senator Cătălin Voicu, şi el mafiot prin complicitate, (dacă nu staroste) plătit tot din bani publici, dar care şi-a reluat fotoliul de parlamentar imediat ce a ieşit din arest. Etică? Cine dă doi bani pe ea, cînd mafioţii sunt Legislativul, iar Legislativul, mafia?
** Tot azi, în România, intră în vigoare noile coduri, iar judecătorii încă se izmenesc la ele. Şi la noi. 😦
*** Subsidiaritate cuvînt uitat de Emil Boc.