● Prezumpţia de nevinovăţie nu revirginează curva notorie
Recenta dispută pe tema extinderii prezumpţiei de nevinovăţie de la individ la organizaţia cu interfaţă publică, căreia individul îi aparţine, dar organizaţie aflată în competiţie politică, a început să ia forme dintre cele mai sofistice. Nu mai departe, un reputat analist politic şi consilier prezidenţial, afirma în linii mari că albul este un fel de negru înmulţit cu acceleraţia gravitaţională, totul împărţit la radical din marţi.
O spun de la bun început, prezumpţia de nevionovăţie nu are nicio treabă cu ceea ce crede cetăţeanul despre inculpaţii solidari cu partidele şi despre partidele solidare cu inculpaţii lor de vază.
Cetăţeanul este clientul. Dacă clientul crede că în prăvălia ta e murdărie, că îţi laşi flocii să intre în mîncarea pe care i-o vinzi, i se rupe de avizele tale de funcţionare şi de toate principiile de drept. Te ocoleşte, eventual te „denigrează” (chiar şi pe bloguri). Pe scurt, te lasă să pieri.
Sumbru, nu? Dar să vedem de ce nu au dreptate cei ce invocă atît de obstinat prezumpţia de nevinovăţie.
Nu au dreptate pentru că ei invocă garanţii procedurale, de obiectivare a încrederii, acolo unde e pusă în balanţă paguba provocată de prăbuşirea încrederii subiective. Or, clientul nu are nevoie de încrederea ta obiectivă. Îi este suficientă imponderabila sa încredere subiectivă. Iar dacă întrebaţi un specialist în branding, el vă va răspunde că încrederea subiectivă este cea care dă popularitatea brandului. Nu autorizaţia de la primărie.
Care e diferenţa?, veţi zice.
Păi, încrederea obiectivă e o categorie juridică, în timp ce cea subiectivă este una psihologică, individuală, sociologică, statistică, dar nu juridică. Ea poate avea efecte juridice, cum ar fi încrederea subiectivă exprimată în mod implicit, la încheierea unei căsătorii*, dar nu este categorie juridică. Este categorie juridică violarea/manipularea încrederii subiective: înşelăciunea, falsul intelectual, abuzul de încredere, calomnia, dar nu încrederea subiectivă.
O altă diferenţă este că încrederea obiectivă are baze raţionale, normate, ponderabile, limite clare, în timp ce încrederea subiectivă este adesea iraţională. Are contururi neclare, variază intensiv şi extensiv după toanele subiectului. Mie de pildă, acum îmi e suspect Vasile Blaga. Cred că e unul din marii mafioţi de partid şi de stat. Nu aş putea spune de ce. Uite, are o mutră de ticălos. A lucrat la vamă la Oradea cînd traficul cu carburanţi contrafăcuţi era în floare. Suspect! Pentru mine e suficient. Şi nimeni nu-mi poate cere să îi acord prezumpţia de nevinovăţie. Poate să-mi aducă toate adeverinţele de cazier, certificatele de bonitate, toate diplomele şi decoraţiile, că tot îmi e suspect. Mîine, dacă mă scol mai bine dispus, sau îi uit retorica de BOB al PCR de la CNC, s-ar putea ca Blaga să îmi fie chiar simpatic.
Acuma, să luăm un caz concret: primarul Aradului, Falcă.
Cum poate Blaga să mă convingă de virginitatea primarului, cînd el e pe ţeavă să facă pîrnaie? Cum poate Blaga să îmi alunge suspiciunea că toţi primarii PSD PDL sunt asemenea lui Falcă? Poate? Teoretic, da. Practic, imposibil. De ce, da? Pentru că se poate imagina un mecanism de acreditare obiectivă.
Dacă, de pildă, Falcă le dă tuturor cetăţenilor în gaj cîte 10.000 de euro (PIB-ul României pe un an şi ceva) pînă la încheierea procesului, s-ar putea ca o parte din cetăţeni să îşi recapete încredrea în Falcă. Cealaltă parte se va întreba însă de unde are Falcă atîţia bani pentru cauţiune.
Altă cale, ceva mai lipsită de riscuri ar fi ca pentru nevinovăţia lui Falcă să garanteze în nume personal, punîndu-şi onoarea la bătaie, domnul Blaga. Şi atunci, pe unii dintre noi îi va convinge. Pe mine nu, pentru că, am spus mai sus, şi Blaga îmi e suspect. Dacă pentru Falcă ar garanta Monica Macovei, atunci poate că mi-aş atenua neîncrederea subiectivă în Falcă. Ce te faci dacă Falcă va fi condamnat? Păi, în cazul acesta, fie încrederea acordată garantorului Monica Macovei (şi prin extensie şi PDL) se va face praf, fie încrederea mea subiectivă în Justiţie se va spulbera. Aşadar, atunci cînd sunt suspiciuni, încrederea subiectivă (cea care contează) poate fi recuperată în anumite condiţii, dar cu riscuri mari în stîrnirea unei epidemii de mefienţă în cazul în care garanţia pecuniară sau „obrazuală” sunt anulate prin ricoşeu de către sentinţa de condamnare a lui Falcă.
Acum să răspundem la întrebarea: Prin solidarizarea tacită sau manifestă a unui partid, cu penalul de partid, nivelul statistic de încredere subiectivă creşte sau scade?
Vom constata că organizaţia politică cu pricina e mai bine să se dea la o parte dacă vrea să mai salveze ceva din încrederea subiectivă. Altminteri, mai devreme sau mai tîrziu va avea soarta ultimei găini din aprozar, sau, mai rău, va fi nevoită să-şi colapseze taraba politică.
Pentru spiritele mai geometrice, pot depăna o grămadă de poveşti despre falimente cauzate de prăbuşirea încrederii subiective. Vă pot spune deocamdată că suma încrederilor subiective este singura cale de obiectivare sănătoasă a încrederii faţă de jucătorii aflaţi în competiţie. De încrederea subiectivă depinde soarta unui partid politic, iar nu de sofistica prezumpţiei de virginitate.
Ştiţi care este proporţia de calificative negative pentru a fi zburat ca vînzător de pe e-Bay? 5%. Pare nedrept, şi nedemocratic, dar cu igiena nu e de joacă. Vă pot prezenta scorul încrederii mele (inevitabil subiective) receptate pe Yahoo! Auctions: 378, din care, 311 în ipostaza de cumpărător, şi 67 în cea de vînzător. Calificative negative: 0 (zero). Aş fi foarte deprimat dacă vreun partener mi-ar clica (chiar dacă numai dintr-o eroare) un calificativ „noros-ploios”. Mi s-ar face frică să mai folosesc platforma cu pricina. M-aş retrage din competiţie.
Ce e de făcut în cazul statutului PDL?
Păi, eu cred că autosuspendarea, sau, în caz de refuz, suspendarea automată să fie regula. Eventuala raţiune de solidarizare cu inculpatul să se facă numai şi numai în cazul (puţin probabil) în care DNA ar acţiona la vreo comandă politică evidentă, iar nu presupusă. Şi atunci, cîntărind foarte atent pierderea şi cîştigul în planul încrederii subiective. Dacă PDL nu va face aşa, se cheamă că garantează tacit pentru un inculpat. Şi piere.
––––––––
* Pînă în anii 50 ai secolului trecut, Codul Familiei includea şi norme de încredere obiectivă, numite instituţia dotei. Servitute clar definită juridic. A rămas drept criteriu de bonitate matrimonială, cel zootehnic-veterinar (certificatul de stare a sănătăţii). Şi pe acela l-am pus pus în discuţie în altă parte.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Bravo Marius. Excelent argumentat. Imi scot palaria fata de tine japonezule.
Mulţumesc, TOG! Am revizuit niţel textul, însă nu în esenţa sa.
Bravo Marius. Frumos ai scris…Oricum , pt mine , tu esti un norocos ca te aflii in Japonia.Acu cind imi faceam planuri sa ma reintorc in Japonia…..a venit nenorocirea asta… Mi-e dor de Japonia si de „cutremurele” ei… Am insomnii si ma imbolnavesc de inima, de dorul acestei tari… dar inca mai trag nadejde ca poate o sa „rasara soarele” si pe strada mea.. si o sa ma reintorc in „tara soarelui rasare”
Nu -i mai spune „japonezule”..ca mi-e ciuda… Si io vreau in Japonia..:((
Argumentatia ta m-a lasat mofluza ( adica nesatisfacuta, decat pe jumatate) fiindca, dupa expunerea rationamentului ” Ce te faci dacă Falcă va fi condamnat? ……. fie încrederea acordată garantorului Monica Macovei (şi prin extensie şi PDL) se va face praf, fie încrederea mea subiectivă în Justiţie se va spulbera…” nu ai adus in discutie si reversul situatiei; Ce te faci dacă Falcă va fi exonerat de instante de suspiciunile/acuzele formulate de parchet ? cum isi mai „repereaza omul” onoarea pierduta si „gajorul” garanţia pecuniară sau “obrazuală” deja terfelite ??
Credibilitatea este un bibelou de portelan, greu de construit, usor de pierdut
Aşa e. Nu am detaliat destul, dar nu sunt decît patru situaţii posibile: cu condamnare (+C), fără condamnare (-C), cu solidarizare prealabilă (+S), fără solidarizare prealabilă (-S). Dacă nu le întrevezi efectul asupra încrederii subiective, voi încerca eu:
1) +S-C = Jusitiţia iese prost, partidul cîştigă puncte.
2) -S-C = Justiţia nu pierde nimic, partidul nu pierde nimic.
3) +S+C = Justiţia iese bine, partidul iese foarte prost.
4) -S+C = Justiţia inu pierde nimic, partidul nu pierde mare lucru.
Din cele patru situaţii, în cele două cu solidarizare (+S) se constată volatilitatea mare a încrederii în partid. Partidul iese fie foarte prost, fie foarte bine, după caz. Te rog să observi că în situaţia 3), partidul, odată solidarizat cu inculpatul, nu mai are cale de întoarcere. Va prefera să măsluiască, să mituiască, să lungească, să mediatizeze, să intimideze, să pervertească realitatea, decît să îşi piardă credibilitatea. Va face pe dracul în patru să comute totul pe situaţia 1), ceea ce e rău pentru încrederea în statul de drept.
În cuplul de situaţii fără solidarizare (-S) partidul nu pierde practic nimic, indiferent de rezultatul procesului. Nici tentaţia influenţării subterane sau procedural-parlamentare nu va exista, din moment ce partidul nu se bagă.
Concluzia generală este că dacă partidul se bagă în treaba justiţiei, ca în situaţiile 1) şi 3), cineva pierde. Şi nu pierde adversarul politic, adică o entitate de aceeaşi natură, ci pierdem noi, cu toţii. Este un joc cu sumă invariabil negativă. Partidul îşi creşte popularitatea slăbind, nu adversarul politic, ci un stîlp al statului.
Aşadar, dacă un partid chiar ţine la ţara pe care pretinde că o serveşte, va renunţa la a mai antrena Justiţia într-o competiţie care nu e a ei.
Bine naibii ca incepurati sa ganditi…tz’ai naibii de ‘telectuali, ma delectai cu panseurile vastre…:)
Cu excepţia unor expresii „tari”, conţinutul ideilor e bun.
Aveţi dreptate. Scuzaţi expresia dar reţineţi sensul.
Fain articol dar poti mult mai mult. Parerea mea!
Excelent articol!
In sfarsit…
Am tot citit despre aceasta prezumptie de nevinovatie si am intors-o pe toate partile. Trebuie sa recunoastem ca este un artificiu/argument puternic al politicienilor care incearca sa se apere. Intreresul pentru a fi demontat temeinic (temeinic inseamna barbar/ fara drept de apel/ eficient si la otv) este prin urmare mare.
Eu pornisem de la ideea separarii in responsabilitate politica si juridica, dar explicatia este empiric buna dar efectiv slaba. Mi se pare ca modelul increderii subiective si raspunsul dat Luminitei explica cel mai bine felul in care ar trebui sa functioneze in cazul cetatenilor prezumptia de nevinovatie. Această idee merită să fie răspândită.
Aş adăuga la argumentul tău problema lungimii procesului. Cine trebuie să sufere că procesul este lung şi că ne dăm seama târziu cine este vinovat şi cine nu.
1 Societatea adică mai mulţi oameni
2 Individul respectiv şi corelativ cel care l-a calomniat
Politicienii ar vrea să ne asumăm punctul 1. Este în interesul nostru să ne asumăm punctul 2 la care pagubele sunt mai mici (politicianul pierde nişte ani şi cel care l-a calomniat pierde nişte ani la puşcărie). Oricum varianta 2 încurajează adoptarea de legi care să grăbească procedura în timp ce varianta 1 încurajează adoptarea de legi care să lungească procedura. Prin urmare este inteligent din partea noastră să alegem varianta 1 chiar dacă călcăm cu bocancii pe prezumpţia de nevinovăţie.
Nu pare nici atât de nedrept dacă punem în balanţă privilegiile unui politician cu acest „liability” pe care îl cară după el. E de înţeles că politica este un joc dur care nu este destinat oamenilor slabi.
PS: Am mai citit de pe blogul tău despre administraţia publică şi te-am citat în lucrarea de licenţă despre Democraţie digitală în administraţia publică locală – sunt informaţii foarte clare aici.
Mulţumesc pentru preluarea în mediul academic. Ai acceptul meu.
singura chestie cu care nu sunt de acord este mecanismul de suspendare automata.
sa luam de pilda problema celor 3 europarlamentari
in cazul suspendarii automate cei 3 ar fi fost egali… or Severin este foarte departe de ceilalti doi . eu prefer sa vad diferenta asta de nuanta
Varianta pe care as merge ar fi una in care pt fiecare caz cu potential de deficit de imagine, sa se lase un interval oarecare de timp in care politicianul sa-si poata da demisia de onoare iar daca acesta nu o face, sa existe acea comisie de etica care sa judece cazul din punct de vedere al imaginii avand din oficiu presumtia de vinovatie pe care politicianul sa fie nevoit sa aduca argumente serioase pt a o demonta
Analiza e ok. Si da, clientul judeca fix cum vrea el produsul politic. Insa sa spui inculpare = suspendare/descalificare da un plus de putere aberant oricui are degetele in dosul de marioneta al judecatorilor in mandatul ala. Solidarizati, treaba voastra, partidelor. Frumos ar fi un electorat care chiar sa taxeze pe scheme de +/-C, +/-S.
Dacă nu i se poate acorda Justiţiei credit, înseamnă că avem de-aface cu un stat eşuat, iar discuţia despre prezumpţia de nevinovăţie devine brusc una prea rafinată. 😀
Excelent articol !
Mulţumesc, Dictaturo! 🙂
Să fim uniți ! Ciuma asta roșie a făcut ravagii în țară.