Fără buletin

● Partidele ca persoane juridice de drept privat

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/11/15

Pe cînd fierbea la Grivco cazanul cu sofisme,

Mihai Voicu spunea (octombrie 15, 2009 la 19:00):

Pentru ca presedintii precedenti nu au abuzat de Constitutie si au citit articolul acesta (103), ca si altele, in spiritul Constitutiei

Din spiritul Constituţiei rezultă că, la desemnarea premierului de către Parlament nu se recunosc majorităţile conjuncturale, ci numai majorităţile verificate electoral. Mai mult, Constituţia nu recunoaşte nici măcar majorităţi relative, ci numai majorităţi absolute sau, după caz, calificate. Mecanismele de deblocare a situaţiilor atipice există deja, (citate şi de Voicu). Situaţiile atipice se tranşează prezidenţial şi apoi parlamentar. Niciodată exclusiv parlamentar. Iar CCR a emis deja două ucaze pe tema asta.

În general, e bine să înţelegeţi că partidele sunt persoane juridice de drept public. Dintr-o încheiere, ce are loc între două sau mai multe persoane juridice de drept public, nu e obligatoriu să iasă ceva de drept public, decît dacă acea încheiere e (con)sfinţită printr-o decizie judecătorească. O alianţă/coaliţie neînregistrată la tribunal, şi neverificată electoral, se presupune apriori că e persoană juridică de drept privat, ceea ce excede cadrul legii partidelor. Iată de ce mogulii (persoane cu interese exclusiv private) stau deoparte în perioadele electorale şi îşi scot antenele la vedere cînd vine vorba de negocieri. Perioadele propice sofismelor bănoase, (chiar şi pentru liderii de sindicat) sunt cele dintre alegeri.

Aşadar, atenţie!, nu tot ceea ce negociază partidele (în spaţii publice sau private) ar fi obligatoriu şi automat ceva de drept public.

Ce facem atunci cînd o persoană juridică de drept public face înţelegeri cu una de drept privat? Ce valoare politică poate avea un pact încheiat între PSD şi un sindicat, sau între PNL/PC şi o organizaţie patronală? Pot fi pactele documente de drept public? Poţi fi solidar cu sindicatele la prînz, pentru ca în dupăamiaza aceleiaşi zile să votezi politic în Parlament? Vă las pe dumneavoastră să (vă) găsiţi schizoidia ce, de pildă, a stat la baza prezenţei active a preşedinteului PSD Ponta, la o demonstraţie sindicală în ziua votării unei moţiuni de cenzură.

Dacă se va găsi vreun pesedist care să mă contrazică, replica mea va fi următoarea: Dacă, să zicem, un pact sau o acţiune comună dintre PSD şi sindicate se consideră document sau fapt de drept public, atunci, liderii de sindicat TREBUIE să-şi facă publice averile. Corect? Corect. Atunci, de ce PSD a iniţiat proiectul de lege prin care vrea să ascundă averile liderilor de sindicat?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: