Fără buletin

● Partidele ca persoane juridice de drept privat

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/11/15

Pe cînd fierbea la Grivco cazanul cu sofisme,

Mihai Voicu spunea (octombrie 15, 2009 la 19:00):

Pentru ca presedintii precedenti nu au abuzat de Constitutie si au citit articolul acesta (103), ca si altele, in spiritul Constitutiei

Din spiritul Constituţiei rezultă că, la desemnarea premierului de către Parlament nu se recunosc majorităţile conjuncturale, ci numai majorităţile verificate electoral. Mai mult, Constituţia nu recunoaşte nici măcar majorităţi relative, ci numai majorităţi absolute sau, după caz, calificate. Mecanismele de deblocare a situaţiilor atipice există deja, (citate şi de Voicu). Situaţiile atipice se tranşează prezidenţial şi apoi parlamentar. Niciodată exclusiv parlamentar. Iar CCR a emis deja două ucaze pe tema asta.

În general, e bine să înţelegeţi că partidele sunt persoane juridice de drept public. Dintr-o încheiere, ce are loc între două sau mai multe persoane juridice de drept public, nu e obligatoriu să iasă ceva de drept public, decît dacă acea încheiere e (con)sfinţită printr-o decizie judecătorească. O alianţă/coaliţie neînregistrată la tribunal, şi neverificată electoral, se presupune apriori că e persoană juridică de drept privat, ceea ce excede cadrul legii partidelor. Iată de ce mogulii (persoane cu interese exclusiv private) stau deoparte în perioadele electorale şi îşi scot antenele la vedere cînd vine vorba de negocieri. Perioadele propice sofismelor bănoase, (chiar şi pentru liderii de sindicat) sunt cele dintre alegeri.

Aşadar, atenţie!, nu tot ceea ce negociază partidele (în spaţii publice sau private) ar fi obligatoriu şi automat ceva de drept public.

Ce facem atunci cînd o persoană juridică de drept public face înţelegeri cu una de drept privat? Ce valoare politică poate avea un pact încheiat între PSD şi un sindicat, sau între PNL/PC şi o organizaţie patronală? Pot fi pactele documente de drept public? Poţi fi solidar cu sindicatele la prînz, pentru ca în dupăamiaza aceleiaşi zile să votezi politic în Parlament? Vă las pe dumneavoastră să (vă) găsiţi schizoidia ce, de pildă, a stat la baza prezenţei active a preşedinteului PSD Ponta, la o demonstraţie sindicală în ziua votării unei moţiuni de cenzură.

Dacă se va găsi vreun pesedist care să mă contrazică, replica mea va fi următoarea: Dacă, să zicem, un pact sau o acţiune comună dintre PSD şi sindicate se consideră document sau fapt de drept public, atunci, liderii de sindicat TREBUIE să-şi facă publice averile. Corect? Corect. Atunci, de ce PSD a iniţiat proiectul de lege prin care vrea să ascundă averile liderilor de sindicat?

Reclame

Falansterul lui Ponta debutează cu 3000 de indulgenţe episcopale

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/04/29

Aţi aflat desigur despre iniţiativa preşedintelui PSD Victor Ponta, de cooperativizare politică a comerţului. Toate bune şi frumoase, însă se cuvine o discuţie principială, despre implicaţiile morale şi penale ale iniţiativei.

Ideea există demult*. Nouă este numai imixtiunea, făţişă şi trîmbiţată, a politicului în afacerile private, de la desfiinţarea Gospodăriei de Partid încoace. Fiind vorba despre o cooperativă heteroclită, în care natura uneia din părţi este clar politică şi legislativă, se impune definirea unui mecanism transparent de decontare a diferenţei de preţ unitar la vînzarea produselor şi serviciilor ce fac obiectul cardului (discriminator pe criterii politice). Mecanism pe care Ponta nu-l poate prezenta, pentru că e de aşteptat ca el să fie subteran. Lucru ce îi conferă iniţiativei un pronunţat caracter mafiot. Nu este sigur dacă dl. Ponta a studiat în Catania metodele de combatere a corupţiei, sau a fost acolo doar pentru diversificarea criminalităţii organizate. Azi într-o nouă prezentare, sub forma haiduciei cinice de partid. Dl. Ponta se pare că are probleme în a deosebi un partid politic de un sindicat. Fie el şi un sindicat mafiot.

Avînd în vedere consideraţiile de mai sus, cer instituţiilor statului următoarele:

1) Îi cer preşedintelui PSD să înceteze imediat raportul de putere dintre PSD (agresorul) şi agenţii economici (victima). Îi cer să înceteze imediat distribuirea şi valorificarea cardurilor de mafiot, şi să le retragă imediat pe cele deja distribuite. În caz contrar, cardurile vor fi utilizate drept probe împotriva iniţiatorului cooperativei.

2) Îi cer Consiliului Concurenţei să analizeze în ce mod indulgenţele de partid parazitează şi lezează libera concurenţă.

3) Le cer partidelor politice, în special celor ce-şi spun liberale, să-şi precizeze oficial poziţia faţă de cele prezentate.

4) Dacă iniţiativa a produs efecte, le cer DIICOT şi DNA să evalueze proporţia de: trafic de influenţă, şantaj, extorcare, uzurpare de poziţii oficiale, abuz în serviciu, evaziune fiscală, imixtiune brutală a politicului în afacerile private.

5) Chem agenţii economici (parte a cooperativei PSD sau potenţialele victime ale cooperativizării) la nesupunere civică. Iar în caz contrar, cer agenţilor economici din cooperativă să treacă pierderile înregistrate, ca articol de calculaţie distinct, în bilanţul contabil pentru Fisc, urmînd ca trimestrial, Fiscul să execute PSD la plata diferenţei de TVA. Le cer agenţilor economici vizaţi, ca ultim act de demnitate, să se autodenunţe la Parchet. Le cer agenţilor economici să reţină cardurile de mafiot în vederea cooperării cu Justiţia la întocmirea rechizitoriului. Au tot dreptul să o facă.

6) Îi cer Fiscului să treacă automat agenţii economici ai cooperativei pe lista de suspecţi de evaziune fiscală.

7) Îi cer Consiliului de Combatere a Discriminării să se autosesizeze şi să constate cum PSD instigă la discriminarea după apartenenţa politică, iar asta, la mai bine de 20 de ani de la abolirea sistemului politic socialist de sub puterea nelimitată a PCR.

–––––––-
* Există şi în Hiroşima iniţiative similare. Unele cu decontare internă, altele, fără. Un card fără schimb intern a fost emis chiar sub auspiciile unui ziar regional (Chuugoku Shinbun), dar condiţiile de cooperare se întind numai pe orizontală, fără vreun amestec al vreunei instituţii a statului. Iar echitatea rezultată din sistem este echitatea naturală, ce nu lezează niciuna din legile concurenţei. Chiar şi eu sunt parte într-un astfel de sistem, însă condiţiile de ieftinire în prăvălia mea rămîn strict la latitudinea mea. Niciun client nu poate invoca vreun argument extrapecuniar.

● 17 iulie 2009- Un plic de la Avocatul Poporului

Posted in Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/03/26

În articolul Despre identificarea activă a persoanei am făcut o mică dizertaţie, în care am propus şi căile alternative de stabilire a identităţii persoanei, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Am trimis textul către Avocatul Poporului. AvP e dominat încă de conformismul valah, după cum veţi constata şi din fibrosul răspuns afişat mai jos. (Pagina 1 şi jumătatea superioară a paginii 2). Răspunsul a venit de fapt şi la altă sesizare în care puneam problema constituţionalităţii procedurale a legilor votate în plenul camerelor reunite, şi care face obiectul unui articol din secţiunea Pagini. Deoarece răspunsurile nesatisfăcătoare ale autorităţilor îmi dau mîncărime în buricele degetelor, aplic mai jos răspunsul la răspuns, în care atrag atenţia şi asupra posibilităţii violării altor drepturi fundamentale, prin simplul fapt că buletinul e expirat. Dacă vrei să faci o nelegiuire legală, aştepţi ca virtuala victimă să rămînă fără buletin, apoi faci ce vrei cu ea. Vă îndoiţi? Aştepaţi numai niţel, şi veţi căpăta chiar argumente factuale, în două posturi ce deocamdată se află în ciornă.

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 5:00 PM
Subject: Raspuns ref.5888/2009

Stimată doamnă Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului

Vă mulţumesc pentru răspunsul rapid la solicitările înregistrate cu numerele 5888 şi 5893/2009. În cele ce urmează mă voi referi doar la 5888 (identificarea persoanei).

Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere că cetăţeanul are şi obligaţii, nu numai drepturi, iar în multe situaţii, în relaţia stat-cetăţean, ceea ce constituie drept de o parte, este obligaţie de cealaltă, şi viceversa. Totuşi, dacă veţi privi cu atenţie, ceea ce susţineţi dumneavoastră este prioritatea obligaţiilor cetăţeneşti în dauna drepturilor cetăţeneşti. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să admiteţi, acest fapt este incompatibil cu statul de drept.

O obligaţie poate decurge dintr-un drept, dar niciodată obligaţia neîndeplinită nu are puterea de a anula, nici măcar temporar, dreptul din care ea izvorăşte. De ce? Să luăm un caz ipotetic: în situaţia în care, cuiva îi expiră buletinul de identitate, ne putem prevala de neîndeplinirea obligaţiei de reînoire a actului de identitate, pentru a-i expropria locuinţa, chiar dacă titularul are intabulată proprietatea. Deschidem astfel o cutie a Pandorei. I-am putea lua viaţa cuiva pentru că nu are buletin de identitate. Îi putem refuza asistenţa medicală de urgenţă. Sunt de acord, o obligaţie poate condiţiona un privilegiu, în sensul împiedicării exercitării privilegiului, dar obligaţia nu poate tulbura sub nicio formă un drept, decît în condiţiile stipulate în Constituţie. Iar dreptul de vot prevalează în dauna obligaţiei, şi chiar trebuie să prevaleze, din moment ce este un drept fundamental. Altminteri, intrăm într-un iad, dacă nu cumva suntem încă acolo. Pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară, vă împărtăşesc sentimentul de similitudine cu lagărul de concentrare, unde, nu-i aşa, primează obligaţiile, în dauna drepturilor. În lagăr, ca să capeţi un blid de arpacaş, trebuie să-ţi îndeplineşti norma la tăiat de stuf.

Stimată doamnă RÜCZ Erzsébet, situaţia nu este disperată, dar trebuie lărgită semnificaţia sintagmei act de identitate valabil, în sensul abolirii gîndirii binare la evaluarea valabilităţii. Valabilitate vine de la valoare. Raţional, valoarea a ceva nu poate fi doar cea nominală, iar în secunda următoare expirării termenului de valabilitate, ea să devină nulă. Între cele două extreme sunt o mulţime de valabilităţi intermediare. De cîte ori nu aţi mîncat ceva cu termenul de valabilitate expirat? Mie mi s-a întîmplat de multe ori. Nu a fost grozav de gustos, însă mi-a ajutat să mă pot mişca şi gîndi. Cel puţin temporar. Ceea ce voi încerca să vă explic mai jos, se înscrie bine tocmai în ceea ce UE lasă la latitudinea examinatorului identităţii cetăţeanului.

Numele, data naşterii şi CNP nu-şi pierd valabilitatea decît odată cu decesul persoanei. Fotografia nu-şi poate pierde valabilitatea decît după minimum 10 ani de la emiterea actului. Paşaportul are valabilitatea de 5 ani pentru că e de aşteptat ca el să se umple de vize chiar înainte de termen, iar nu din motive neapărat „biometrice”. El poate fi folosit alţi 5 ani pentru identificarea statică a persoanei. Şi-apoi, dacă, să zicem, expirarea unui act de identitate echivalează cu evadarea din lagăr, datoria gardianului este să tragă întîi un foc de avertisment, înainte de a ochi picioarele fugarului. Aceasta se traduce în practică, prin înştiinţarea prealabilă a cetăţeanului, chiar de către autoritatea statului însărcinată cu eliberarea actului cu pricina, înştiinţare în care anunţă că actul de identitate al titularului este aproape de expirare. Ca o paranteză, eu însumi, cînd se apropie termenul de înoire a cărţii de identitate japoneze, primesc cu 21 de zile înainte, o carte poştală cu instrucţiunile necesare. O singură dată am întîrziat, şi totul s-a rezolvat printr-o scurtă notă explicativă, la a cărei întocmire a participat chiar funcţionarul primăriei. Dumnealui a observat că, în intervalul de înoire, nu mă aflam în Japonia. În Japonia, din motive de tehnologia securizării actelor, eliberarea unui CI durează 14 zile. În acest interval, cardul vechi se reţine la primărie, iar, în schimb, titularul primeşte un act temporar, o hîrtie format A4, fără fotografie, valabil pînă la eliberarea noului CI. Observaţi, vă rog, garanţia continuităţii. Mai mult, dacă în CI se strecoară o greşeală, aceasta nu atrage repetarea procedurii, ci, pe spatele cardului, toate corecţiile şi actualizările sunt consemnate. Aşa de pildă, cineva, nefamiliarizat cu limba, cînd a făcut cererea de eliberare a CI, a bifat căsuţa nepotrivită. Funcţionarul nu a observat eroarea, iar eroarea s-a perpetuat pe aversul CI, unde scria că titularul nu are viză de şedere*). N-a fost nicio problemă. Pe revers, eroarea a fost reparată chiar de către funcţionarul primăriei. Fără vreo penalitate. După cum vedeţi conceptul de toleranţă, specific societăţilor deschise, se extinde pînă în cele mai mici amănunte. Cuprinde inclusiv toleranţa la eroare. Totul, raţional, eficient şi fără frustrări de vreo parte sau de cealaltă.

Aşadar, eliminînd gîndirea binară şi reaua voinţă (ambele, extrem de costisitoare), şi punînd în loc raţiunea şi bunăvoinţa (care sunt gratis) deschidem exact intervalul de manifestare neîngrădită a drepturilor fundamentale. Ceea ce am susţinut în mica mea pledoarie este rodul experienţei mele de 16 ani de locuire într-un stat de drept. Vă rog, nu-mi ignoraţi experienţa, invocînd chiar legile şi atitudinea ce au făcut posibilă nedreptatea, pentru că, procedînd astfel, nu faceţi decît să alimentaţi nedreptatea.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

–––––––––––––
*) În Japonia, expirarea unei vize de şedere nu reprezintă o piedică la eliberarea unui act de identitate. Nici măcar poliţia nu are dreptul de a reţine o persoană, doar pentru că are viza expirată. Alt organ este responsabil de rezolvarea ilegalităţii, dar nu poliţia.

AvP, conştiincios, mi-a înregistrat şi textul de mai sus, apoi mi-a răspuns:

● 15 iunie 2009 – Avocatul Poporului

Posted in Chestii, Drepturi individuale, Talanga de identitate, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2009/12/23

Textul mailului de mai jos a conţinut iniţial şi o secţiune de discuţii şi soluţii, pe care, din motive de cursivitate, am postat-o separat.

–– Original Message ––

From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Monday, June 15, 2009 8:13 PM
Subject: Despre procedura de identificare a persoanei
Caracterul documentului: discurs neoficial, nesecret, cu proprietăţi de petiţie, fără revendicări de compensaţii materiale.
La nevoie, oficializarea poate fi realizată prin ataşarea informaţiilor din header, ce jurnalizează originea şi traseul documentului. Pentru afişarea header-ului apăsaţi simultan tastele Alt+Enter.
Clauze restrictive: Prin natura lui, documentul nu poate fi secretizat.
Autorul interzice expres folosirea conţinutului documentului, în integralitatea sa, sau a părţi din document, în scopul de mărire a prestigiului personal sau profesional, fără acordul autorului, prin scopul de mărire a prestigiului, înţelegînd: tratate, monografii, studii de caz, teze şi alte lucrări cu autor(i) ce semnează explicit.
Documentul nu poate fi folosit în public, în scopul luptei de idei sau în cel al luptei politice, în mass-media unidirecţionale, fără acordul autorului.
Orice restricţie formulată de autor, şi încălcată de o terţă persoană sau organizaţie, îi dă autorului dreptul moral de a-l face de ocară pe cel ce nu-i respectă voinţa.
Documentul nu poate fi opus autorului, în eventuale cauze penale şi/sau civile conexe sau terţe.
Clauze permisive: Documentul poate fi utilizat, fără acordul autorului, în scopul fundamentării de proiecte de legi, a iniţierii, ca urmare a unei sesizări, sau din oficiu, a procedurilor de atac, de contestare a constituţionalităţii oricărei prevederi legale în vigoare în legislaţia României, cu care conţinutul documentul are tangenţă, inclusiv a oricărui text constituţional, a omologării oricărui articol de jurisprudenţă, precum şi în oricare alte situaţii oficiale, în care utilizatorul consideră că Binele Public este servit de utilizarea parţială sau integrală a textului de faţă.
–––––––––––––––––-
(urmează documentul propriu-zis)
Despre bunul simţ şi procedura de identificare a persoanei
Stimată Doamnă  Erzsébet RÜCZ   –  Adjunct al Avocatului Poporului
Înainte de a binevoi să treceţi la o eventuală lectură a textului de faţă, vă rog, fiţi îngăduitoare cu stîngăciile de exprimare ale unui cetăţean simplu, nespecialist în chestiunile de Ştiinţe ale Dreptului, dar care apelează la dumneavoastră cu inima deschisă, şi cu încrederea că veţi acţiona din toate puterile, punîndu-vă în slujba Naţiunii Române şi a statului de drept, în tot ceea ce angajează competenţa dumneavoastră legală şi profesională, în aşa fel, încît, lucrurile expuse mai jos să se îndrepte, în numele raţiunii, al libertăţii, al omeniei şi nu în ultimul rînd, al legi. Sunt conştient că problema expusă mai jos este complexă, şi că rezolvarea ei nu depinde numai de instituţia Avocatul Poporului, de aceea, am îndrăznit să aduc la cunoştinţă cazul meu, şi altor instituţii al statului, în speranţa urgentării procedurilor necesare evaluării şi corectării anomaliilor semnalate de mine. Vă rog, de asemeni, să-mi iertaţi puseele de ironie, din paragrafele mai puţin importante, prezente în corpul textului. Ele sunt doar elemente strict retorice, ce mă definesc ca individ unic şi irepetabil, însă fără intenţia de a leza demnitatea cuiva.
Stimată Doamnă  RÜCZ Erzsébet
Îndrăznesc să vă supun atenţiei un caz, în opinia mea, emblematic pentru modul în care sunt întocmite legile în baza cărora autorităţile statului gestionează exercitarea drepturilor cetăţeneşti, şi drepturile fundamentale ale omului, cu referire directă la dreptul de vot, înscris în Constituţia României (CR) la art.36(1) precum şi la efectele perverse, ce decurg dintr-o formalizare excesivă a procedurilor. Am descoperit deunăzi, o anomalie flagrantă, ce evidenţiază, în opinia mea, fără putinţă de tăgadă, neconstituţionalitatea unor prevederi legale, referitoare la procedura de  identificare a persoanei, prevederi ce, îndrăznesc să speculez, vor isca într-un viitor previzibil, acte de nesupunere, răzmeriţe şi alte dezordini sociale, cu atît mai probabile, cu cît cetăţenii români descoperă, şi vor descoperi, că lucrurile pot fi, şi trebuie să fie uşurate în favoarea lor.
În fapt, dumincă 7 iunie 2009 am călătorit din oraşul de reşedinţă, Hiroşima, la Tokio, (900Km) unde am avut două tentative de a-mi exercita dreptul de vot, (numit mai jos „incidentul Tokio”) în secţia de votare, din incinta Ambasadei României în Japonia. În ambele tentative mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot, refuzul fiind motivat de expirarea valabilităţii documentelor mele de identitate.
Nedumerit, şi indignat, convins de legitimitatea, dar nu foarte sigur de legalitatea demersului meu, am căutat fundamentul juridic al refuzului, în Constituţia României. Am găsit următoarele:
La 36(2) stă scris:

Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Vă aduc la cunoştinţă că nu mă simt nici debil, nici alienat mintal, nu ştiu să fi fost pus sub interdicţie. Şi chiar dacă, subiectiv, m-aş simţi debil sau alientat mintal, sau cumva, punibil, nu am cunoştinţă de existenţa vreunui document adminsitrativ care să ateste, în mod obiectiv, starea de degradare a capacităţilor mele cognitive, şi nici vreo sentinţă judecătorească prin care să mi se interzică drepturile electorale, drepturi fundamentale. Nefiind specialist în Drept, am gîndit că, poate, de fapt, nu mi s-a refuzat dreptul de vot, ci doar mi s-a restrîns. Prin restrîngere, înţelegînd împiedicarea temporară a exercitării unui drept. Temporară, temporară, dar de ce tocmai în ziua de votare?
Mergînd mai departe cu căutarea, am descoperit că, în anumite condiţii, drepturile cetăţeneşti pot fi restrînse. Îmi zic: „ia, să vedem ce nenorocire am produs prin lăsarea paşaportului să expire”. Aflu la 53(1).

Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

„Aha!, care va să zică, paşaportul meu expirat ameninţă securitatea naţională, ordinea, sănătatea sau morala publică şi libertăţile cetăţenilor. Sau, expirarea unui paşaport este cel puţin „la fel de deosebit de gravă”, ca o calamitate naturală, dezastru sau sinistru.”
Stimată Doamnă  RÜCZ Erzsébet
Lăsînd gluma retorică la o parte, eu, Marius Mistreţu, cetăţean român, declar următoarele:
Din motive procedurale, şi numai din motive procedurale, am fost în situaţia de a nu-mi putea exercita dreptul de vot, de aceea, mă simt profund lezat în drepturile mele cetăţeneşti şi în demnitatea mea. Sunt în posesia tuturor dovezilor că mi s-au încălcat, unul sau mai multe, drepturi fundamentale. Nu aduc nicio învinuire nimănui, ci doresc doar ca spiritul ce guvernează legile Uniunii Europene să se regăsească nealterat, în spiritul legilor României, totul reflectat în litera legilor, în numele cărora statul de drept este administrat.
Menţinerea procedurii actuale de identificare a persoanei, ce obligă funcţionarul la orbirea voluntară , în dauna evidenţei pure, şi duce la impunerea, fără moderaţie, contrar drepturilor omului, a mii, poate milioane de adevăruri juridice false, ce sfidează bunul simţ, ce cască prăpăstii din ce în ce mai mari între legitim şi legal, devine, în mod flagrant, un act de proastă administrare, ceea ce contravine unor prevederi ale tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
La cerere, voi depune probele strînse cu ocazia incidentului Tokio, la dispoziţia oricărei instanţe de analiză a cazului meu, inclusiv comisiilor Parlamentului, în competenţa cărora intră rezolvarea anomaliei descrise mai sus. (…)
Stimată Doamnă  RÜCZ Erzsébet
Încă o dată, doresc să vă asigur de respectul sincer şi de consideraţia mea, de încrederea în autorităţile statului român, în care includ la loc de cinste Avocatul Poporului, în calitatea mea de cetăţean ce ia în serios consecinţele ce decurg din art.54(1)(CR).
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
––––––––
precizare:
Diintr-un scrupul ce ţine de structura mea, am grafiat, în corpul textului: RÜCZ Erzsébet  în loc de Erzsébet  RÜCZ, cu credinţa că respect astfel identitatea culturală a persoanei căreia m-am adresat, iar nu din altă cauză.

Am împărţit sesizarea către AvP în două posturi distincte. Restul sesizării îl găsiţi aici.

–––––––

%d blogeri au apreciat asta: