● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală
Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.
Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.
Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.
Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:
(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)
Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.
Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.
● Manual de sprijin cetăţenesc pentru primării
ARTICOLUL 35
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
(*** – Constituţia României)
Sunteţi desigur exasperaţi de omniprezenţa maidanezilor şi a excrementelor aferente. Vă propun să vă oferiţi voluntar a asana domeniul public, dacă nu de prezenţa maidanezilor, cel puţin de excrementele lor. Iată de ce şi cum.
Să vedem întâi care este statutul maidanezilor. Ei sunt animale de pe domeniul public pe care nu le revendică nimeni în mod legal. Fiind vorba despre o faună vătămătoare ce produce anual mii de victime directe şi alte sute de mii indirecte, lucru ce se lasă cu mai multe sute de mii de zile nelucrate şi cu alte cheltuieli publice şi private, cineva trebuie să răspundă pentru pagube.
Legislaţia este însă încâlcită, autorităţile leneşe, interesate mai mult de conservarea fondului canin, pentru că şi firmele căpuşă trebuie să sugă. Exterminarea maidanezilor le-ar scoate de pe piaţă. Aşadar, primăria nu va fi niciodată interesată să extermine maidanezii, deşi, teritorial şi formal, este proprietara lor. Un proprietar care nu vrea să răspundă pentru proprietatea sa poate fi însă forţat să o facă. Legal, am încercat şi via Avocatul Poporului, însă nu am reuşit să clintesc vreo cută de şorici de pe faţa proprietarului. Ce rămâne de făcut? Rămâne să cooperăm cu proprietarul, recte, cu primăria.
Cum? E simplu. Fiecare dintre dumneavoastră să ridice de pe domeniul public excremente de maidanez, să le împacheteze frumos, eventual să le închidă în borcane etanşe şi să le trimită sau să le depună personal la primărie.
Fiecare colet va fi însoţit de o scrisoare, căreia i se va ataşa harta Google Earth, indicîndu-se locul prelevării excrementelor. În scrisoare, fiecare îşi va exprima temerile (altminteri justificate) că excrementele de maidanez s-ar putea să conţină germeni patogeni, că se teme pentru sănătatea copiilor săi şi că vrea să fie sigur că membrii familiei sale sunt în siguranţă. Dacă nu aveţi excremente la îndemână (greu de crezut) puteţi trimite probe de nisip, de noroi de pe trotuar, probe de sol. Solicitaţi certificat de inocuitate pentru materiile trimise la “analiză”.
Vă arătaţi în scrisoare disponibilitatea de a coopera întru însănătoşirea mediului citadin într-o ţară membră UE, bla bla. Mă rog, lozincile le puteţi lua din foarfecă cum doriţi. Puteţi consulta presa şi declaraţiile grangurilor locali în această materie. În orice caz, trebuie să fie o acţiune concertată şi întinsă pe luni de zile, până la alegerile locale (şi după). Puteţi repeta “procedura” ori-de-câte-ori doriţi şi puteţi.
Scrieţi la repetarea acţiunii că aţi aşteptat o rezoluţie de la primărie, că vă e teamă nu care cumva să se fi alterat proba pe traseu, şi mai trimiteţi un borcănel… Şi tot aşa, până se fac 10.000 de “probe” pe lună. Pentru 10.000 de probe e suficient ca 2.500 de oameni să depună o dată pe săptămână câte un colet.
Dacă duceţi probele personal, puteţi cere în prealabil şi o audienţă la ADP, la direcţia de sănătate sau, de ce nu, chiar la primarul general. Îi puteţi sparge borcanul în faţă, trântindu-l de planşeta biroului. Vă scuzaţi pentru cât de “neîndemânatici” sunteţi şi “îl liniştiţi” pe grangur spunându-i că, dacă de decenii nu ridică nimeni rahaţii, înseamnă că nu sunt chiar dăunători, dar nu sunteţi siguri. Mă rog, o întoarceţi cum vă convine, pentru că şi aleşii voştri fac la fel.
Nu veţi putea fi acuzaţi de răspândirea cu premeditare a germenilor patogeni, întrucât nu aveţi un certificat de analiză, şi nici primăria nu are. Susţineţi că borcanul s-a spart dintr-un accident.
Şi dacă nu veţi putea fi amendaţi, vă puteţi aduna în grupuri de câte 4-5 inşi, vă faceţi că nu vă cunoaşteţi unii cu alţii şi mergeţi la primărie. Sigur, după primele şarje, bodigarzii vor fi mai vigilenţi şi vă vor întreba ce aveţi în sacoşă. Nu vă fie teamă să spuneţi că aţi adus probe de fecale la analiză. Dacă vă vor opri la intrare, nu e nicio problemă. Staţi de vorbă cu ei şi, la primul zgomot de motocicletă sau la primul claxon de automobil, “tresăriţi” şi “scăpaţi” borcanul pe treptele primăriei. Daţi vina pe poluatorul fonic. “A fost un concurs de împrejurări, dom’le!” Motivaţi că nu aveţi echipament pentru strângerea cioburilor şi faceţi stânga-mprejur. Să se descurce ei, că de aceea sunt în serviciul cetăţeanului.
Dacă nu vă e lene (ca de atâtea alte ori) să participaţi la acţiunea antipolitică propusă, puteţi cel puţin să răspândiţi mesajul către alte organizaţii.
Drepturile nu se cer, ci se smulg.
Norme metodologice la prelevarea excrementelor de cîine
● Memoria e ruşinoasă, însă, cu puţin efort, bănoasă
Prin 1974, profesorul de socialism ştiinţific din liceu ne povestea că una din etapele viitoare, pe undeva pe la est de cele mai înalte culmi de dezvoltare socialistă, va fi cibernetizarea societăţii. E drept, lucrul s-a petrecut, dar întîi în prăpăstiile capitaliste, în timp ce cibernetizarea socialistă zăcea ferecată în centre de calcul, unde, pentru a obţine o dischetă de 5,25 inch, trebuia să scrii de mînă un referat de necesitate.
A urmat eliberarea de economia planificată, şi promovarea într-o eră a mercantilismului ţepar socialist. Ţeparii de partid şi de stat s-au mişcat şi se mişcă încă în paradigma parazitismului. I-aş putea ajuta să vadă dincolo de interesele lor mărunte, şi în acelaşi timp, să şi le şi satisfacă mai bănos.
Aflu că Arhivele Naţionale vor fi în sfîrşit informatizate pînă în dinţi. E bine şi mai tîrziu. Deşi unora le poate părea neverosimil, informatizarea este o investiţie de utilitate publică în infrastructură. Adică, şi în folosul actualilor ţepari economici. Pentru cei ce încă se îndoiesc de trăinicia şi de eficienţa autocolantelor kilobite pe pagini prăfuite, încerc să schiţez relaţia cauzală dintre memorie şi economie. Cum ar veni, între infrastructura memoriei şi buzunarul lor.
Într-unul din articolele mai vechi, arătam că, pentru cîţiva ani, Sugihara Chiune a locuit în Bucureşti, şi tot din Bucureşti a fost trimis pentru un an şi jumătate în lagăr. Spuneam acolo că statul român a rămas dator cu un act reparatoriu memoriei lui Sugihara.
Au trecut 65 de ani. Închipuiţi-vă că o gaură în asfalt rămîne neastupată pentru 65 de ani. Nu vă vine să daţi de pămînt cu responsabilul?
Conceptual, gaura din memorie şi cea din asfalt sunt surori gemene. Ambele produc pagube, inclusiv în bani. Numai că cea din asfalt afectează în principal planetarele, în timp ce cea din memorie, demnitatea. Sunt mai importante planetarele decît demnitatea şi eventual identitatea?
De ce e importantă demnitatea pentru un amoral mercantil? Păi, iată cum se înlănţuie lucrurile:
Toată lumea e de acord că România este subexploatată turistic. Ce trebuie să atragi turişti? Ce trebuie să îi oferi turistului pentru ca acesta să plece mulţumit şi să îţi trimită indirect şi alţi turişti?
Trebuie să îi oferi cîteva lucruri simple: respectul şi să nu îl laşi să se plictisească. Eficienţa în turism se măsoară în producţia de endorfine [μg/turist-km, μg/turist-eveniment sau μg/turist-zi]. Aşadar, un turism bun este un turism care trezeşte la maximum interesul şi plăcerea în timp şi spaţiu. Cum îi poţi trezi interesul cuiva străin de Căluşul nostru UNESC şi de ceafa la grătar? Dezvoltîndu-i reflexe şi făcîndu-l să îşi folosească cunoştinţe pe care le are deja. Ei ştiu de Comăneci. Comăneci? Vax. Toţi japonezii ştiu că „obiectivul truistic” se află de două decenii în SUA. Dacă vor s-o vadă nu traversează Asia, ci Pacificul.
Însă în ultimele două decenii, japonezii află din ce în ce mai multe despre salvatorul japonez al evreilor de la Kaunas. În viitorul apropiat, lecţia Vize pentru viaţă va intra şi în manualele de etică (poate de istorie), dacă nu cumva a intrat deja. România păstrează cel puţin în arhive urmele şederii lui Sugihara. Rapoartele Siguranţei şi ale Externelor sigur le conţin. Rămîne doar ca gaura să fie reparată bănos pentru România.
Aşadar, domnilor mercantili, dacă vreţi bani din turism, sprijiniţi recuperarea memoriei (şi deci informatizarea ANR). Odată recuperată, o puteţi apoi revinde, mitizată sau nu, pe yeni şi shekeli. Veţi crea locuri de muncă*. Veţi cîştiga bani. Ce-o fi aşa greu să înţelegeţi?
Ce puteţi face voi, agenţii de turism? Nu aveţi decît să îi presaţi pe executivii: primar (Oprescu?) şi ministrul turismului (Udrea?), să pună la vedere inscripţiile tetralingve în locurile pe unde a zăbovit Sugihara. Îl puteţi pisa la cap şi pe legislativul Preşedinte să dea pentru Sugihara un decret prezidenţial de scuze oficiale şi decorare postmortem, decret a cărui copie va fi un exponat în plus, în eventualitatea în care veţi fi atît de pricepuţi în afaceri, încît să deschideţi şi un mic memorial conex.
Dar pentru toate astea vă trebuie cercetarea istorică în arhive. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. Time is money.
–––––-
* aşa cum, o mînă de evrei trăiesc în Yaotsu de pe urma memoriei lui Sugihara, ca ghizi pentru turiştii evrei. Aşa cum o mînă de lituanieni conduc la Kaunas grupuri de japonezi. Nu sunt destule cîteva zeci de obiective într-o ţară, ci mii? Nu le aveţi? Cine vă împiedică să le produceţi?
Cînd s-au pregătit JO de la Nagano, unul din multele obiective turistice, mai mult sau mai puţin butaforice din zonă, a fost un mic muzeu dedicat lui Henry Miller. Ce legătură putea avea Nagano cu un scriitor american? Păi, ultima sa soţie (nu şi văduva) fu japoneză. Organizatorii i-au dat femeii cîteva zeci de mii de dolari pe mînă şi au trimis-o în SUA să achiziţioneze cîteva lucrări grafice (HM le avea şi cu pictura) numai bune de luat ochii turistului. La ele a pus ce mai avea ea pe acasă, şi au încropit un mic muzeu-galerie.
După terminarea olimpiadei, încă un muzeu, de data asta dedicat olimpiadei, a sporit zestrea turistică.
▲ Din culisele unor alegeri locale
Luat cu alte treburi, uitai să semnalez alegerile locale de duminică. Au fost trei feluri de alegeri, desfăşurate simultan; pentru primar, pentru consiliul orăşenesc şi pentru parlamentul prefectural. În alte părţi, un al patrulea buletin de vot a fost cel pentru alegerea guvernatorului (judelui). Nu însă în pref. Hiroşima.
În nord-estul Japoniei, alegerile locale sunt în amînare.
Cel mai mediatizat scrutin a fost cel pentru alegerea guvernatorului pref. Tokio, Ishihara Shintaro (78): un om direct, un intelectual de dreapta, puternic conservator, dar neafiliat politic. Cel puţin nu la vedere. I.Sh. a obţinut detaşat al patrulea mandat, în condiţiile grele, date de penuria de toate felurile, consecutivă cataclismului din 11 martie. Guvernatorul pref. Tokio gestionează un buget comparabil cu cel al României, la o populaţie cît 1/2-2/3 din cea a României.
Să revenim în Hiroşima. Akiba, un plimbăreţ primar socialist, degrabă făcător de credite şi vărsătoriu de buget pe acţiuni de dezarmare nucleară, de pace şi prietenie între popoare, se hotărî să nu mai candideze. Planul anunţat este să îşi reia cariera universitară, iar la primărie să lase locul unuia mai tînăr. Gurile rele spun că vrea ca restul vieţii să şi-l petreacă în tihnă, bucurîndu-se de cea de-a treia soţie, achiziţionată în timpul unuia din cele trei mandate cu care hiroşimanii l-au răsfăţat.
Akiba este un partizan al candidaturii Hiroşimei la organizarea JO din anul…(na! că uitai) 2020. Aşa se explică cocarda cu cercurile olimpice de pe reverul primarului, în clipul de mai sus.
Pe lîngă idei trăznite, cum ar fi conservarea pe vecie a tuturor şiragurilor de cocori origami depuşi de vizitatori la baza monumentului Sadako, (o fetiţă ucisă de boala de iradiere, cu credinţa că dacă face o mie de origami se vindecă) trebuie , să recunosc că de-a lungul celor 12 ani, faţa oraşului s-a schimbat pe alocuri în bine. Mă refer numai la proiectele finanţate din fonduri publice. Zona din umbra muncelului Hijiyama, rămasă teafără la bombardamentul nuclear, a suferit pînă prin 1991 de înapoiere urbanistică. Etapa întîi de „terraformare” (parţială) s-a încheiat prin 1998. A doua etapă a început în 2004 şi continuă şi azi. Dincolo de gîrlă, o serie de terenuri aparţinătoare companiei feroviare au fost transformate în bază sportivă. Acolo e şi noul stadion municipal de baseball.
Cel vechi, din vecinătatea Domului Atomic, stadion construit prin anii 50 din subscripţie publică, rămîne să fie demolat. (Poate reuşesc să pun şi cîteva poze la coadă.) Zona epicentrală rămîne cu cel mai mare preţ unitar din oraş. Terenul aferent vechiului stadion a făcut şi obiectul unui proces, dar am uitat cine şi ce drepturi are asupra lui. În orice caz, primăria a fost declarată intrus în afacere, iar primarul a rămas fără locul de depozitare a inflamabilelor şiruri de cocori.
↑(sus) Imaginea ariei epicentrale. În colţul din stînga jos se vede puţin din stadionul ce urmează a fi demolat. (am tras poza în luna mai, 2006)
↓(jos) Iată şi noul stadion
Tot în „era Akiba” au fost definitivate şi cîteva bypass-uri menite să descongestioneze traficul pe DN2 (ce trece prin oraş). Una din ramurile de ocolire o ia direct pe un pod continuu ce urmează linia ţărmului, dar prin golful Hiroşima, pod cu doar cîţiva piloni pe promontoriul Ogonzan (cîndva o insuliţă, în prezent, parte a grindului) iar restul în apă. Însă nu sunt sigur dacă investiţia majoră în infrastructura de trafic auto a fost din fonduri locale. E posibil ca ele să fie preponderent cel puţin prefecturale, dacă nu centrale. De asemeni, ruginita zonă adiacentă gării Hiroshima a intrat în etapa a II-a de modernizare beton-vitrală.↓
Doamnelor şi domnilor, candidaţii!↓
Viaţa după Akiba a început cu 6 samurai intraţi în cursă (4 samurai şi 2 samuraie) din care, Toyoda-san (poziţia 3 de pe panou) a fost viceprimar în mandatul trecut. Cu excepţia comuniştilor (poziţia 2 pe panou), partidele s-au codit să îşi desemneze membri sau să îşi aplice sigla pe afişe. Ceilalţi candidaţi au fost „independenţi”. Cel de la poziţia 6 însă, independent cu totul. Şi-a făcut campania de unul singur, într-un fel ciudat chiar. (Voi detalia mai jos.)
A cîştigat candidatul Matsui (poziţia 5 de pe panou), calul troian al PLD şi Komei, partide conservatoare, ce i-au făcut pe şest campania. Bineînţeles, în condiţii legale. Susţinerea manifestă a venit la despuierea urnelor, după oficializarea victoriei. În sediul de campanie al lui Matsui stătea de-a stînga sa Kishimoto, senatorul PLD de Hiroşima.
PLD a cîştigat însă majoritatea consilierilor municipali, ceea ce explică şi succesul lui Matsui, altminteri adeversar al organizării JO în Hiroşima. Opoziţia la ideea lui Akiba, opoziţie la care au subscris toţi cei exasperaţi de largheţea buzunară a fostului primar, i-a asigurat lui Matsui previzibilul succes electoral, pe fondul unei participări reduse la vot: puţin peste 40%. În continuare voi schiţa povestea lui M.Osamu (poziţia a 6-a de pe panou).
Sammy, cum singur se recomandă, este un tînăr ce ţine mai mereu să îşi facă damblaua participînd la alegeri. La cei 36 sau 37 de ani ai săi, lucrează la o companie fiică (fatămare) a Chuden (compania regională de electricitate). Nimeni nu ştie ce lucrează. Cred că nici măcar protagonistul. Ca în orice corporaţie, în care stabilitatea locului de muncă se pune rar în discuţie, iar cumsecădenia sindicalicoasă cu care eram obişnuiţi în comunism are valoare de virtute, Sammy învîrte hîrtii, însă cred că nimeni nu îi dă prea multe pe mînă, de teama să nu umple biroul de avioane.
Sammy trăieşte într-o lume a lui. Şi numai a lui. Scrie poezii copiate de la unul şi de la altul, strînge precum Corneliu Vadim Tudor aforisme în volum, cu deosebirea că şi le leagă singur, după ce şi le multiplică la serviciu. La alegerile locale trecute a scos caii pentru un post de consilier. Cu cele circa 800 de voturi strînse, bineînţeles, a căzut la vot, dar şi-a putut recupera integral cauţiunea legală (cca. 3 mil. yen) depusă odată cu candidatura. Am răsuflat cu toţii uşuraţi. Şi pentru că nu a ajuns consilier, şi pentru că şi-a recuperat banii.
Pe la sfîrşitul anului trecut, Sammy mărturisea că a găsit o soluţie pentru a compensa eşecul la alegeri: pur şi simplu îşi închipuie în solitudine că e primar, şi gata, se linişteşte. Însă odată cu declaraţia lui Akiba din 4 ianuarie, lui Sammy i s-a aprins din nou fitilul.
Pe la începutul campaniei (de 14 zile legale) a venit la prăvălie cu o uriaşă umbrelă de golf, vopsită curcubeu. Era recuzita sa de campanie electorală. La cererea unui grup de „admiratoare”, a schiţat în linii mari şi discursul electoral. Din motive lesne de înţeles, nu pot posta imagini cu Sammy în prăvălie. Iată-l însă la scenă deschisă: ↓
V-a plăcut? Sammy ne-a declarat karaoke că ne iubeşte.
Sammy, neavînd un sediu de campanie, a primit o vizită de curtoazie de la Akiba în apartamentul său din Ujina (în sudul oraşului) prilej cu care papălapţii unei televiziuni tabloide au găsit motive brânzoveneşti de tont-show, după ce filmaseră pe ascuns misterioasa descindere. De fapt, Akiba făcuse turul de salut pe la toate sediile de campanie ale celor înscrişi în cursa pentru primărie.
Cei mai încurcaţi au părut însă jurnaliştii serioşi. Obligaţi de lege să citeze niscai cimilituri în 5-6 rînduri pentru fiecare candidat, la Sammy nu au reuşit să scoată mai mult de o propoziţie simplă, dar buimacă. Nici NHK nu a putut da mai mult de 3 1/2 secunde pe post.
Epilog
Cu cele 11.700 voturi, reprezentînd 3-4% din totalul celor exprimate, Sammy a pierdut alegerile. Proporţie comparabilă totuşi cu scorul obţinut de candidatul comunist (din banii partidului). Însă condiţia de rambursare a cauţiunii era de 10%. Sammy a rămas fără cele trei-patru milioane de yeni, dar şi-a făcut damblaua.
Azi a venit puţin după prînz să îşi tragă sufletul, după ce făcuse turul de salutări şi dat-bineţe pe la susţinătorii săi (care or fi fost ăia?). Era uşor excitat. Pusese mîna pe o „dovadă” foto că Matsui încălcase legea şi începuse campania încă din prima decadă a lui martie. Sammy era hotărît să depună plîngere la poliţie, pentru a putea ulterior să conteste legitimitatea (de acum) actualului primar. Puţine şanse de succes. Of, şi seamănă aşa de bine la contestare cu micul Tituleţ!…Şi chiar şi din profil. Păcat! Dacă aş fi ştiut, lui Sammy i-aş fi făcut lipeala cu Realitatea TV, să-i împrumute filmuleţul cu preşedintele Băsescu pugilist. Nu avea decît să îi pună în loc capul lui Matsui, că cinematica photoshopă a directei de dreapta era gata încă din toamna lui 2009.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
16 comments