Fără buletin

● Gramatică, aritmetică şi Constituţie

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/10/05

Toată lumea e de acord că Parlamentul este bicameral. Am arătat într-un articol ce reproduce o sesizare trimisă Avocatului Poporului, că structura Parlamentului suferă de un bruiaj, numit monocameralism, şi tot acolo am arătat că nici reprezentativitatea nu este respectată în plenul camerelor reunite.

Am mai arătat şi că 1=2 cînd e vorba de numărul camerelor şi că 1=3 (mai precis 2,3) cînd vine vorba de reprezentativitatea relativă.

Am greşit atunci cînd am spus că Parlamentul este şi bicameral şi monocameral. Este de fapt tricameral. Pe scurt: 2=3.

Puteţi să nu mă credeţi pe cuvînt. Număraţi numai regulamentele în vigoare în Parlament: Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul sedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Sunt trei? Sunt. Mai mult, sunt trei birouri permanente, iar pentru fiecare domeniu sunt cîte trei comisii. Deci, parlament tricameral.

Acuma, să vedem cît de constituţionale sunt şedintele camerelor reunite. Să vedem şi cum se numesc membrii adunării. Aflăm tot din regulament: deputaţi şi senatori. Întrucît regulamentul cu pricina îi tratează fără discriminare, numindu-i la grămadă deputaţi şi senatori (daţi un search pe textul ragulamentului) rezultă că deputaţii sunt egali cu senatorii, deci, împreună, se numesc deputaţi-şi-senatori (cu singularul deputat-şi-senator) categorie distinctă de cea de deputat sau de cea de senator. Avem aşadar, cum ar veni: locotenenţi, colonei, şi locotenenţi-colonei.

Va să zică, avem două categorii de delegaţi ai poporului, ce la un moment dat nu se mai deosebesc unii de alţii atunci cînd sunt în şedinţă comună. (mi-a spus-o chiar Avocatul Poporului).

Ce ne facem?

Art.71 zice:

(1)Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.

Iar Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului se referă tocmai la (literal:) [virgulă] deputaţi şi senatori. Asta înseamnă că, din moment ce ambele categorii de delegaţi se reunesc sub un statut comun şi au votul neponderat, (votul unui senator este egal cu cel al unui deputat ) înseamnă: fie deputaţii sunt în acelaşi timp şi senatori (şi viceversa), fie nici deputaţii, nici senatorii nu au dreptul de a participa la şedinţele comune ale celor două camere întrucît devin cu toţii deputaţi-şi-senatori. În ambele cazuri sunt sunt incompatibili, articolul 71, făcînd referire tocmai la deputaţi şi senatori (ca şi regulamentul Camerelor reunite de altfel) iar nu la: ŞI deputaţi ŞI senatori, cum ar fi normal şi gramatical. În mod pervers, indiferent de felul în care citim art. 71(1), şedinţele camerelor reunite sunt TOATE neconstituţionale, întrucît, prin interdicţia de la art. 71(1), Constituţia defineşte reuniunea camerelor ca mulţime vidă. Aşadar, o inovaţie matematică: A ∪ B = 0 Asta înseamnă în mod necesar că, şi A, şi B, sunt mulţimi vide. Pe româneşte, două mulţimi găunoase.

În oricare din versiuni însă, omogenizarea impusă în plenul camerelor reunite îi transformă pe deputaţi şi pe senatori într-o a treia categorie de delegaţi. Categorie ce nu are nici măcar o denumire clară.

Clară este însă legătura dintre relaţia 2=3 şi buimăcia axiologică a normelor legale secretate de instituţiile statului.

–––––––

-Profesia?
-Medic primar.
-Ori medic, ori primar? Dar, ia, stai! Ai făcut facultatea?
-Da.
-Păi, atunci eşti medic.

● Cvorum

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/11/17

Cînd la un scrutin local (nu mai ştiu dacă cel din 2000 sau 2004) participarea la vot a fost sub aşteptări, iar tendinţa era clar descendentă, Ion Iliescu a venit cu ideea eliminării pragului minim de participare prezent în legea electorală de atunci drept condiţie de validare a alegerilor generale. Iliescu a propus relaxara condiţiei cu pricina, pentru a evita un blocaj (altminteri, încă de neevitat, conform legii referendumului).

Recent, Camera Deputaţilor a eliminat cvorumul din regulamentul şedinţelor Biroului Permanent. Tot pentru evitarea blocajului, de data aceasta, parlamentar.

Sofiştii nu au întîrziat să apară. Nu mai departe, Blănculescu (Ionel?) şi Alina Gorghiu o ţineau langa pe la televiziuni, cu: „principiul democraţiei”, (care principiu?) cu ameninţarea cu „dictatura”, cu „Marea Adunare Naţională”, cu „bampiru'”…şi cu alte cataclisme.

Le-aş aminti celor doi sofişti citaţi, precum şi altora, poate mai inteligenţi, că mandatul de parlamentar nu este unul imperativ. De aceea, pentru adoptarea unei decizii colective, niciuna din condiţiile prealabile nu trebuie să fie mai importantă decît cea minimală într-o democraţie: votul majoritar al CELOR PREZENŢI.
Nu poţi chiuli în numele propriei conştiinţe, dacă tu, delegat al poporului nu catadixeşti să te prezinţi cel puţin la şedinţele Biroului Permanent. Lipsa ta de acolo este interpretată ca acord prezumat pentru orice decizie ar lua-o cei prezenţi. Ai auzit? Cei prezenţi.

Dacă nu ar fi aşa, atunci, în numele simetriei, eu, Suveranul, ar fi trebuit să fiu obligat prin lege să particip la scrutinul prin care tu ai fost ales. Or, deocamdată cel puţin, votul popular nu este obligatoriu. Mandatul tău nu e imperativ, şi nici prezenţa ta la BP nu e necesară. Tu vrei să fii absent. Eşti liber să fii absent.

%d blogeri au apreciat asta: