Fără buletin

● Cvorum

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/11/17

Cînd la un scrutin local (nu mai ştiu dacă cel din 2000 sau 2004) participarea la vot a fost sub aşteptări, iar tendinţa era clar descendentă, Ion Iliescu a venit cu ideea eliminării pragului minim de participare prezent în legea electorală de atunci drept condiţie de validare a alegerilor generale. Iliescu a propus relaxara condiţiei cu pricina, pentru a evita un blocaj (altminteri, încă de neevitat, conform legii referendumului).

Recent, Camera Deputaţilor a eliminat cvorumul din regulamentul şedinţelor Biroului Permanent. Tot pentru evitarea blocajului, de data aceasta, parlamentar.

Sofiştii nu au întîrziat să apară. Nu mai departe, Blănculescu (Ionel?) şi Alina Gorghiu o ţineau langa pe la televiziuni, cu: „principiul democraţiei”, (care principiu?) cu ameninţarea cu „dictatura”, cu „Marea Adunare Naţională”, cu „bampiru'”…şi cu alte cataclisme.

Le-aş aminti celor doi sofişti citaţi, precum şi altora, poate mai inteligenţi, că mandatul de parlamentar nu este unul imperativ. De aceea, pentru adoptarea unei decizii colective, niciuna din condiţiile prealabile nu trebuie să fie mai importantă decît cea minimală într-o democraţie: votul majoritar al CELOR PREZENŢI.
Nu poţi chiuli în numele propriei conştiinţe, dacă tu, delegat al poporului nu catadixeşti să te prezinţi cel puţin la şedinţele Biroului Permanent. Lipsa ta de acolo este interpretată ca acord prezumat pentru orice decizie ar lua-o cei prezenţi. Ai auzit? Cei prezenţi.

Dacă nu ar fi aşa, atunci, în numele simetriei, eu, Suveranul, ar fi trebuit să fiu obligat prin lege să particip la scrutinul prin care tu ai fost ales. Or, deocamdată cel puţin, votul popular nu este obligatoriu. Mandatul tău nu e imperativ, şi nici prezenţa ta la BP nu e necesară. Tu vrei să fii absent. Eşti liber să fii absent.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: