Fără buletin

Zilnic umblu pe o stradă ce urmează a fi lărgită. Actualmente, strada nu are trotuare, iar vehiculele circulă în sens unic. După lărgire se va circula pe două sensuri, iar carosabilul va fi bordat de trotuare.

Rînd pe rînd, clădirile de pe una din laturi au fost demolate, iar terenul de sub ele, achiziţionat de primărie şi împrejumuit. În spate, pe noul aliniament însă, au fost clădite alte edificii. Astfel, în 2007, un sediu de bancă, în 2008 şi 2009, două spitale private a fost reconstruite deja. Alte şapte, opt magazine au fost mutate în blocurile construite pe noul aliniament. Procesul a început în urmă cu vreo 15 ani şi este în curs. Azi, ultimele patru dughene sunt în curs de demolare. Încă de anul trecut, pe acolo pe unde s-a putut, a început şantierul subteran pentru caseta de utilităţi. Peste cîteva zile, frontul de lucru va fi eliberat complet.

Ce observăm? Primăria, prin consiliul local, legitim ales, nu şi-a permis să scurteze durata de utilizare a clădirilor ci a aşteptat cuminte, aproape două decenii, ca ea să se împlinească rînd pe rînd. Costurile de achiziţie şi penalităţile ar fi fost mult mai mari dacă planul de lărgire ar fi fost aplicat rapid. Ca să nu mai zic de prăbuşirea încrederii faţă de primărie, prin violarea dreptului de proprietate, prin lipsa de previzibilitate, prin cheltuiala suplimentară cu stingerea litigiilor iscate de un „Bitzkrieg” urbanistic dacă primăria ar fi acţionat pripit.

Îmi amintesc de o stradă ce face legătura între Calea Griviţei şi Calea Victoriei. A fost lărgită în mai puţin de o săptămînă. Clădiri încă în durata normată de utilizare au fost culcate la pămînt printr-o fluturare de mînă a dictatorului Ceauşescu.
Dar, să zicem că era totuşi vorba de clădiri antebelice.
Îmi amintesc însă de un bloc de garsoniere situat aproape de intersecţia Şoselei Virtuţii cu Bd. Păcii. Nu avea mai mult de 15 ani (din cei 60-80 cît e durata normată) cînd a fost demolat pentru a face loc pasajului Lujerului. Locatarii au fost umflaţi în cîteva zile şi strămutaţi aiurea.

Aşadar, vedem cum se face treaba într-un stat de drept, comparativ cu aceeaşi treabă într-o dictatură. Dictatura e nerăbdătoare, nu ţine seama de costuri, nu ţine seama de încredere, nu ţine seama de nimic.

Aşa a procedat şi Parlamentul pe data de 6 iulie. A suspendat un Preşedinte, înaintea îndeplinirii duratei normate a mandatului. Costurile le plătim deja. Uitaţi-vă la paritatea leu-euro.

Se tot bate apa în piuă despre cvorum la referendum. Se invocă nuş’ce comisii de la Veneţia.
Este bine să deosebim între referendumul constructiv (ca cel pentru reducerea numărului de parlamentari, sau de adoptare a unei noi Constituţii) şi un referendum destructiv.
Este firesc ca referendumul destructiv să fie condiţionat de un cvorum. Pentru demiterea unui Preşedinte, 50%+1 este încă un cvorum relaxat, în comparaţie cu viziunea din alte doctrine de stabilizare a democraţiilor. Nu există un iluzoriu principiu al simetriei, aşa cum nu există vreun principiu al dreptului cîştigat.

Aşadar, pentru a tempera o dictatură (în cazul nostru, a unei dictaturi parlamentare) cvorumul are un rol cît se poate de raţional şi de legitim.

Dacă, la referendumul de pe 29 iulie, poporul va pune botul la minciunile pulcăriaşilor din Parlament, şi se va duce la scrutin, nimeni să nu se mire cînd, în viitorul apropiat, va fi scos din casă şi aruncat în stradă. Dictaturile au prostul obicei să distrugă simplu şi eficient orice obstacol. Fie el şi obstacol uman nevinovat.