Fără buletin

● Senatorul este un animal cu patru capete (de acuzare)

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/10/09

–– Original Message ––
From: Marius
To: SUPC
Sent: Wednesday, October 09, 2013 2:58 AM
Subject: Denunt penal

(condificarea caracterelor: Unicode UTF-8)

Marius MISTREŢU (CNP-…)
730-0028 Hiroshima-shi
(cenzurat)
tel: +81-(cenzurat)

Stimaţi domni,

După cum probabil aţi aflat, solicitarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (numit mai jos Parchetul) adresată Senatului, pentru ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului Varujan VOSGANIAN, ce urmează a fi cercetat de DIICOT pentru mai multe delicte de gravitate mare, a primit un vot negativ în plen.
Vă propun să vedem natura votului din plen în cazul Vosganian:

Regulamentul Senatului, ce reia şi teze ale art. 72 din Constituţie, prevede:

Art.172.-(1) Senatorii se bucură de imunitate parlamentară pe toată durata exercitării mandatului.

(2) Imunitatea parlamentară are ca scop garantarea libertăţii de exprimare a senatorului şi protejarea acestuia împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatoare.

(3) Senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(4) În temeiul art.72 din Constituţia României, republicată, senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Senatului, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Am subliniat pasajele pe care le supun interpretării, cu intenţia de a arăta consecinţele şi limitele imunităţii parlamentare. De asemeni, să vă ofer un instrument de disjuncţie a ceea ce este politic de ceea ce este administrativ.

Cred că sunteţi de acord că natura demersului Parchetului este strict administrativă. Un act administrativ nu poate avea ca replică decît un alt act administrativ, sub forma încuvinţării Parlamentului (recte Senatului).

Să ne aplecăm asupra sintagmelor ce imunizează parlamentarul: nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate şi: fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Logic, atributul politice guvernează ambii termeni din enumerare: voturile şi opiniile. Această limitare lasă loc existenţei atît a voturilor nonpolitice cît şi a opiniilor nonpolitice. Un astfel de vot (nonpolitic) este cel de ridicare a imunităţii parlamentare a cuiva. Consecinţa directă este că senatorii care au votat împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului Vosganian nu au nici ei acoperirea imunităţii. Este ca şi cum un contabil ar refuza nemotivat să achite o factură. Trebuie automat să plătească daunele.

Dacă nu ar fi aşa, enumeraţia din textul normativ ar fi inversă: opţiunile politice şi voturile (de orice fel). Dacă interpretarea ar fi că voturile ar fi neselectiv-politice, şi niciun alt fel de vot nu ar exista înafara votului politic, consecinţa refuzului de aviza începerea urmăririi penale ar fi că Justiţia poate fi înfrîntă printr-o simplă decizie politică asupra căreia nimeni nu îşi asumă răspunderea. Arbitrar, absurd, neconstituţional, intolerabil! Avizul nu este nici legiferare nici opinie politică. Este administraţie pură.

172. (2) spune clar care este rolul votului în plen: protejarea împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatoare. Or, nu poţi să opreşti o urmărire „abuzivă”, „represivă” sau „şicanatoare”, fără să întreprinzi nimic împotrivă, înafara unui vot (care nu este politic). Represiunea, abuzul şi şicanarea sunt per se delicte denetolerat. Delicte ce trebuie reclamate cel puţin la CSM, dacă nu la instanţa de contencios administrativ.
Pînă în prezent, nicio rezoluţie negativă venită de la Parlament, în speţe similare, nu a fost motivată altfel decît în termeni vagi, arbitrari. Pentru ca refuzul ridicării imunităţii parlamentare să fie valabil din punct de vedere adminsitrativ şi logic, el trebuie motivat. Eventual, urmat de inspecţia judiciară la Parchet sau de un proces în contencios administrativ. Aşadar, atitudinea senatorilor este în mod vădit menită să slăbească statul de drept şi să ştirbească prestigiul Justiţiei şi pe cel al Legislativului.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de:
– limitele imunităţii parlamentare, prezentate mai sus,
– natura formal-administrativă a rezoluţiei Senatului în cazul Vosganian (document ce nu are acoperire în imunitatea parlamentară),

– lipsa unei acţiuni în întîmpinare sau în contestare din partea subiectului sau a complicilor săi parlamentari,

vă rog să constataţi existenţa următoarelor fapte penale reale:
– Abuz în serviciu contra intereselor publice cf. Art 248 CP,

– Omisiunea sesizării cf. Art. 267 (1) CP,

– Favorizarea făptuitorului cf. Art. 269 (1) CP,

– Presiuni asupra justiţiei cf. Art. 276 CP

Autorii faptelor penale enumerate mai sus sunt senatorii care au votat (nonpolitic) împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului Varujan VOSGANIAN. Din păcate, întrucît Senatul este zgîrcit la publicarea informaţiilor de interes public, vă anunţ doar că lista senatorilor ce au comis delictele enumerate mai sus, se află în condica de prezenţă a şedinţei în plen a Senatului, din 7 octombrie 2013. Identificarea făptuitorilor rămîne în sarcina dumneavoastră.

De asemeni, vă rog ca la procesul ce (sper) va avea loc împotriva senatorilor, să ridicaţi obiecţia de neconstituţionalitate la Art.173. din regulamentul Senatului: -Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.

Nu este normal ca un document administrativ să fie votat în secret.

Cu adînc respect,

Marius Mistreţu

Reclame

▲● Un adevăr strigător la cer despre Hiroshima şi Nagasaki, dar şi despre România

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2011/08/09

Sîmbătă, NHK a difuzat un documentar ce relevă dispreţul pe care autorităţile militare japoneze l-au avut faţă de popor. În prelungirea documentarului, am încercat să extrapolez consecinţele actualei Constituţii a României. Concluziile sunt înfricoşătoare. Dar, să o luăm încet.

Serviciul de interceptare radio al armatei de uscat japoneze monitoriza atent mişcarea la bazele americane aeriene din Pacific. Informaţiile nu erau chiar complete, întrucît americanii comunicau codificat, însă din tot cîrdul de semnale Morse, comandamentul militar japonez afla cu oarecare aproximaţie şi unde, şi cîte aparate B29, şi cînd aveau loc raidurile, şi care le era destinaţia. În iunie 1945, o nouă bază aeriană a apărut în Pacific. Pe insula Tenian. Spre desosebire de celelalte, cea de pe Tenian avea numai 12-13 bombardiere. Ordinul de mărime a atras atenţia transmisioniştilor, obişnuiţi să identifice 100-200 de aparate la o singură bază.
În linii mari se ştia că americanii pregătesc bomba nucleară. Însăşi Japonia a avut un program nuclear. Povestea unul din (la vremea aceea) elevii ce munceau la o carieră de minereu din Fukushima, ce le spunea supraveghetorul: „Din bolovanii ăştia pe care îi căraţi voi cu coşul, vom face o bombă cu care vom rade New-York-ul de pe faţa Pămîntului.” După 2 ani de tatonari, cînd s-a dovedit că minereul era prea sărac în material fisionabil, programul a fost abandonat. Însuşi comandantul Tojo scria în propriul jurnal că dacă japonezii nu au reuşit, nici americanii nu au bomba nucleară. Orbit de trufie, Tojo nu a ţinut seama de avertizările venite de la serviciul de supraveghere radio, deşi numărul redus de aparate de la Tenian, precum şi zborul premergător al aparatului de sondaj meteo pledau pentru iminenţa unei misiuni cît se poate de secrete*, dar devastatoare. Importanţa a fost întărită şi de interceptarea unui mesaj plecat de la Tenian, mesaj care, chiar dacă nu a fost decodificat, direcţia în care fusese transmis (Washington) spunea că ceva urît se pune la cale. Cei circa 2500 Km de la bază şi pînă la Hiroshima ar fi dat destul timp pentru ca comandamentul de protecţie civilă să alarmeze populaţia. Povestea o femeie ce la vremea respectivă lucra în buncărul comandamentului, că în dimineaţa de 6 august nu a fost primită nicio alarmă. Iar populaţia activă (înclusiv copiii) era la gimnastica în aer liber.
Legătura logică între manifestările radio şi iminenţa bombardamentului nuclear nu s-a concretizat în ordin de adăpostire nici pe 9 august la Nagasaki înainte de ora fatidică 11:02. Bilanţul este cunoscut.
Comandamentul militar nu dădea doi bani pe populaţie. Atitudinea sa era o prelungire firească a cinismului de a trimite la moarte sigură piloţii kamikaze şi oamenii torpilă. Comandanţii militari îşi pierduseră onoarea militară demult, odată cu simţul realităţii.

O mică discuţie

Militarismul japonez nu îşi are originea în iluzorii particularităţi culturale, ci în mult mai prozaica gaură de securitate din Constituţia Meiji. Conform ei, Executivul şi Legislativul aveau puteri reduse în temperarea tupeului armatei. Punctul slab al Constituţiei Meiji era chiar Împăratul. Luarea lui în captivitate a făcut posibilă colonizarea statului de către armată. Puterea necenzurată duce la catastrofe. E de notat că parazitarea şi alterarea metabolismului politic, social şi economic s-a făctut treptat, în decenii. Cam de pe la 1905, de cînd cu victoria de la Port Arthur, culminînd cu rutina cu care comandanţii militari îşi ucideau proprii subordonaţi prin ordinul: „îmbarcă-te şi mori!”. Cînd respiri prin graţia armatei, şi pentru armată, poate crede cineva că ai alternative la ordinul de sinucidere motorizată? Aşadar, o maşină de tocat perfectă. Restul este doar propagandă.

Vestea proastă este că Constituţia României are o gaură de securitate la fel de urîtă şi cu acelaşi potenţial criminal. Magistraţii nu sunt de nimic cenzuraţi. Dar de nimic! De nimic! Aţi înţeles? Nimic nu îi opreşte să facă orice nelegiuire vor.

Ei susţin sofistic că vezi, Doamne!, conştiinţa nu le dă voie să facă pocinoage. Hm! Care conştiinţă? Nu-i vedeţi că dau sentinţe după cum le sunt interesele? Nu-i vedeţi că vin cu argumente „logice” care nu conving niciun copil? Nu-i vedeţi că mai au nesimţirea să îşi afişeze impunitatea? Nu-i vedeţi că se acoperă unii pe alţii? Nu-i vedeţi că nu le pasă de dreptatea cu care oamenii mor în mînă? Nu-i vedeţi că îşi fac de cap, precum Danileţ, deîndată ce se văd cu sacii în car? Nu-i vedeţi că, precum Mona Pivniceru, înfruntă cu mare nesimţire un Preşedinte, pînă una, alta, ales? Nu vedeţi că însuşi Avocatul Poporului este complicele republicii magistraţilor? Nu-i vedeţi că pe magistraţi îi doare în cur de jurisprudenţa anterioară şi dau sentinţe contrare cu seninătatea peceristului? Nu îi vedeţi cum interferă brutal în politica guvernamentală? Nu-i vedeţi că, precum Tojo, ignoră toate semnalele venite din teren? Nu-i vedeţi că se aliază cu briganzii pentru a vă ţine în subdezvoltare?

Dacă mai cade cîte unul e doar pentru că s-a aliat cu brigandul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Brigandul politic (la vedere reprezentat de TOATE formaţiunile politice, mass-media şi ONG-urile aferente) are naivitatea să creadă că poate scăpa nevătămat dacă manevrează Justiţia. Sfîntă naivitate! Va fi spulberat negreşit. Nu va mai controla politicul Justiţia, ci viceversa. Monstrul are toate instrumentele pentru a-şi ucide creatorul. Cu un complet de judecată aliat, orice crimă devine perfectă. Magistraţii sunt încă în faza de selecţie a propriei lor cohorte de briganzi. Pentru a vă parazita şi etanşa complet. Este numai o chestiune de timp pînă veţi deveni sclavii lor, parte a metabolismului lor. Asemeni generalului Tojo, a vă apăra vouă drepturile fundamentale reprezintă ultima preocupare a magistraţilor. Atunci, nici măcar dreptul la viaţă nu vă va mai fi garantat. Veţi deveni carne de tun într-un război interlop care nu este al vostru.

Puterea necenzurată duce la catastrofe. „Protestul” magistraţilor din toamna lui 2009 este numai unul** din incidentele prin care magistraţii încearcă să sufoce democraţia. Unul reuşit, din moment ce autorii principali (preşedinţii AMR şi UNJR) nu au fost pedepsiţi, ci promovaţi. Incidente similare vor mai avea loc. Nu are importanţă cine le va organiza, ci scopul: transformarea noastră în resursă. Colonizarea statului. Aşa se explică virajul comportamental al horaţilor şi cristilor deîndată ce le-a reuşit mişcarea de argentinizare a farselor politice. Vor urma şi lovituri de stat mai grele, deîndată ce dispozitivul magistrato-interlop se va perfecţiona. Ne îndreptăm spre o nouă Hiroşimă şi un nou Nagasaki. Deja numărul emigranţilor, sufocaţi de hidra magistrat-interlopă, numărul celor blazaţi, sau direct băgaţi în pămînt de Justiţia română a produs găuri demografice civile mai mari decît cele ale victimelor bombardamentelor nucleare şi convenţionale de pe mainland. Constituţia ucide. Ucide vise, apoi ucide oameni.

Soluţia? Schimbarea cu totul a Constituţiei. Desfiinţarea CSM şi a CCR, ale căror atribuţiuni vor fi preluate de ÎCCJ. Interzicerea AMR, dovedită ca jucînd politic. Pentru a menţine curăţenia morală în ÎCCJ, referendumuri populare de revocare a judecătorilor de la ÎCCJ, o dată la doi ani. Dacă toate astea nu le faceţi, nu vă rămîne decît nesupunerea civică, culminînd cu linşajul venit „de jos”, îndreptat împotriva persoanei magistraţilor. Nu este o figură de stil. Nimic nu este mai inflamator de mînie populară decît inechitatea şi nedreptatea, impuse sistematic, cu nemernicie, la adăpostul im(p)unităţii absolute cu putere absolută. Aşadar, cine se opune schimbării Constituţiei trebuie să se teamă. Armele se ascut. Şi zăgăne. Iar ceasul ticăie. Numărătoarea inversă pînă la lansarea bombei a început.

–––––-
* Unul din veteranii de la Tenian povestea cît de stricte erau condiţiile acolo. Deşi pe alte două insule vecine erau baze americane, cei de la Tenian nu aveau voie să ia în vreun fel legătura cu personalul lor.
** Nici regimul militarist japonez nu a expandat pe cale netedă. Au fost cîteva incidente ce s-au soldat cu asasinate politice. Reşedinţa guvernului poartă şi azi în ziduri găurile gloanţelor de la 26 februarie 1936 (Incidentul 226) ocolite cu grijă la fiecare reparaţie, întru aducere aminte. Asta, după un alt spasm intitulat 515 (din 15 mai 1932).

%d blogeri au apreciat asta: