Fără buletin

★ Sănătate şi responsabilitate (X) – Bisturiu chirurgical

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/11/03

(continuare din numărul trecut)

După operaţia cu laser am fost dus în salon şi „încărcat” în pat. Încă sub imperiul rahiansteziei. Aveam de acum timp să îmi examinez corpul. De obicei, atunci cînd ne atingem corpul cu mîna, avem o dublă senzaţie tactilă. E foarte straniu să îţi pui mîna pe pulpă şi să ai senzaţia că ai atins alt corp.
Lipsa generală de feed-back în jumătatea inferioară a corpului a făcut ca bilanţul de materiale să aibă nevoie şi de o intervenţie de drenaj urinar, în cele cîteva ore cît am rămas imobilizat la pat. Mai spre seară însă, am fost capabil să îmi gestionez singur ieşirile. Şi intrările, întrucît, prima masă de luni fu cina.

A doua zi, rutina preoperatorie se repetă, mai puţin instructajele, întrucît eram deja „iniţiat”. La sala de operaţii am mers tot pe picioarele mele, însă niţel şontîc.
Identificarea verbală a persoanei la intrarea în sala de operaţii a mers exact ca în ziua precedentă, deşi erau aceleaşi persoane faţă în faţă.

==================================
Japonezii au un fel aparte de verificare şi inspecţie. Orice piesă/ (sub)sistem este verificat prin yubisashi kakunin – verificare prin arătarea cu degetul. Yubisashi kakunin se practică şi de către impiegatul de mişcare, dar şi de instalator, de şofer, în egală măsură. Iată un exemplu:

Ideea e simplă şi se bazează pe groasa legătură dintre minte şi mînă. Dacă de obicei mîna urmează mintea, îndreptînd arătătorul către obiectul de verificat, mintea este obligată să se trezească din alunecările momentane şi involuntare, iar atenţia să urmeze mîna. Aţi observat din clipul de ilustrare că yubisashi kakunin este o coreografie ceva mai complexă.

Coreografia îl ajută pe titular să îşi amintească mai uşor ordinea operaţiilor la verificare. Vă închipuiţi că şi la protocoalele preoperatorii, tot coreografia este cea care face ca erorile să fie mai puţine. O rutină care nu toceşte simţurile, ci le ascute. Astfel, odată ce ai indicat podeaua în vestibulul sălii de operaţii, nimeni nu intră fără papuci sterili, şi niciun pacient nu trece neidentificat.
===================================

Va să zică, ajunsei iar pe masa de operaţie. De data asta, urma piciorul stîng, cu varice ceva mai meandrate. Teama de rateul la anestezie, în loc să îmi scadă, crescu, ţinînd seama că două tentative dublează riscul. Nici de data asta nu mi-am ascuns teama. Însă se pare, am exprimat-o într-un moment nepotrivit. Cît eram în poziţia fetală, i-am spus anestezistei că îi va fi mai uşor, ţinînd seama că are ca reper urma găurii din ziua precedentă. Prostia m-a costat o scurtă bîjbîială, în căutarea spaţiului intermeningeal. Brusc am simţit un curent electric în călcîiul drept. Am relatat simptomul cu calm, pentru a nu provoca pagube mai mari. În final, totul a mers în direcţia bună. Iată-mă din nou înjumătăţit senzitiv.

La scurt timp, din nou gazat.

Personalul, deja obişnuit cu aparatul foto, a găsit de cuvinţă să şi pozeze în timpul operaţiei. Priviţi-o pe băgăcioasa aia mică de anestezistă:

După alte 40 de minute eram gata înfăşat, şi, judecînd după incizia inghinală, şi cu o venă safenă mai puţin. Vasele rămase orfane au fost, ca şi în ziua precedentă, astupate cu un gel scleros. De unde şi numeele operaţiei de finisare chirurgicală: scleroterapie.

Din nou, pe jumătate inert, am fost „transbordat” în patul de spital.

Fiind a treia zi de repaos, lucru rar în viaţa „civilă”, după reactivarea locomotorie, am început să mişun insomniac. Cum aveam teritoriu limitat, m-am cantonat mai mult în salonul de vorbitor de la etajul VII. Mai un suc de la automat, mai un pipi scremut la o toaletă mai încăpătoare, mai o lectură a inscripţiilor de pe pereţi… îmi omoram timpul.

Am găsit şi cutia de sugestii şi reclamaţii, şi o interesantă Constituţie Cartă a pacientului, ce lămureşte, cel puţin parţial, de ce medicul chirurg a acceptat prelevarea imaginilor în timpul operaţiei. (Le voi prezenta în articole viitoare).

(va urma)

★ Sănătate şi responsabilitate (V) – Diagnostic: vene varicoase

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2011/10/06

(urmare din numărul trecut)

După un „appo” telefonic, cad de acord cu data şi ora la care să mă prezint la spitalul Takanobashi. Mă înfăţişez la recepţia contabilă cu trimiterea în plic. Spun doar la ce medic merg. Arăt cardul de sănătate, mi se întocmeşte registrul, capăt cardul înapoi şi sunt îndrumat cu un bon la recepţia/ dispeceratul medical(ă) din acelaşi hol. Dau bonul şi mă aşez pe una din banchete, cu ochii în televizor (foarte rar am ocazia). După vreo 30 de minute sunt invitat înăuntru. Sunt pus să îmi scot cîteva piese vestimentare, apoi sunt băgat într-o încăpere cu un pat şi cu o instalaţie computerizată.

Debitmetru integrator (v. mai jos explicaţiile)

Sunt întins pe pat. Mi se aşează sub una din gambe cubul acela negru din imagine. Mi se înfăşoară în jurul gambei un manşon gonflabil cu aspectul unuia de tensiometru, dar mai mare şi mai lax. Microcompresorul porneşte. Îmi umflă manşonul ce începe să mă strîngă fără să mă sugrume. Compresorul se opreşte. Dintr-o seringă mare de plastic, operatoarea calibrează aparatul. Sunt apoi pus să stau în picioare, răstimp în care, nu-i aşa, gravitaţia îşi trăgea dreptul. Picătură cu picătură. Rezultatul a ieşit sub forma unei curbe ascendente, semn că nu tot returul îmi mergea la inimă, ci se acumula şi mărea implicit presiunea din manşon. A urmat apoi manometria în dinamică. Sunt pus să încordez ritmic muşchii gambei*). A rezultat o curbă în zig-zag. Apoi operaţia s-a repetat la celălalt picior.

Rezultatul l-am primit în cabinetul medicului, într-o formă comprehensivă (exprimat în ml/s):

Desigur, nu era să îmi dea manograma, pentru că nu aş fi înţeles nimic din ea. Deşi intuiesc că curba netedă ascendentă indica acumularea hidrostatică de sînge, cea în zigzag, refluxul forţat din venele profunde, iar prin unirea maximelor de presiune dinamică, ar rezulta tot o curbă ascendentă ce ar indica, aproximativ, cît din curgerea profundă evadează către venele varicoase (superficiale)**). În orice caz, e vorba de măsurarea a două regimuri tranzitorii.

Din schiţa pe care am primit-o, rezulta că piciorul stîng era afectat cu gravitate medie (cca 6 ml/s) iar cel drept cu una mică spre medie (aproape 4 ml/s).

O mică descriere a aparatului. Se poate vedea, pare un 286 (din 1990) cu două unităţi de floppy, semn că aplicaţia de interpretare a probelor se încarcă de pe dischetă. Şi cred că legătura cu manometrul este una serială simplă. Iată că nu e nevoie de instalaţii puternice, cu care personalul să poată juca Warcraft în lungile zile de vară. De fapt, calculatorul asistă un manometru, suplineşte un cronometru şi un scrib (imprimanta).

După trebuşoara asta, sunt invitat în cabinetul medicului chirurg, unde sunt urcat pe un mic podium. Sensei îmi trage gmbele în poză cu aparatul de la gît, apoi asistenta mă unge cu gelul de ecograf. Sensei îşi plimbă sonda ecografului pe la inghinal, şi, la un moment dat, mă pune să încordez o dată muşchii pulpei. Pe ecran apare clar circulaţia parazită din safenă în safenă. Interesantă a fost interpretarea imagistică a programului informatic. Cum mi-am încordat piciorul, bypass-ul sanguin (parazit) s-a colorat în roşu. Imediat m-am uitat la pulpă să văd dacă nu cumva sîngele din poză mi-a ieşit şi din corp. Pe o imagine alb-negru să vezi dintrodată o culoare, este surprnzător. La piciorul celălalt însă, sîngele s-a colorat în verde***). Neştiindu-mă moluscă, nu m-am mai impacientat.

Se pare, zig-zag-ul manometric a fost confirmat ecografic. Simt mirosul de sînge…

Sensei îşi deschide laptopul şi îmi arată fotografii cu cazuri grave. Ulceraţii, gangrene pînă la os, amputaţii. Mă întreabă cum am ajuns la el. Îi povestesc că sunt niţel catehizat în ale igienei, că tratarea varicelor era un plan mai vechi de viaţă şi că am profitat de accidentul de la mînă pentru a intra „pe picioare” în normalitate.

Din păcate, la bărbaţi cel puţin, varicele sunt luate în uşor cam pe toate meridianele, deşi pagubele provocate de neglijarea lor sunt imense. Înafara tratamentelor tardive, invalidante, riscul cel mare este cel al sindromului Economy Class****) adesea fatal. Statistic, deşi mai expuse la varice (sarcină, ortostatism prelungit în gospodărie sau la slujbă) femeile sunt mai responsabile. E drept, au norocul ca, ţinînd seama de propensiunea pentru conservarea Frumosului anatomic, să ajungă la medic în stadii mai uşoare.

Diagnostic: vene varicoase.
Tratament: chirurgical

(va urma)

–––––-
*) Muşchii gambei sunt fiziologiceşte consideraţi a doua inimă. De aceea, reologia sanguină a picioarelor are importanţă în calitatea vieţii.
**) Aşa cred că s-ar explica de ce mersul pe jos, deşi ar trebui să dinamizeze întregul subsistem, are eficienţă limitată sau nulă în combaterea varicelor.
***) Pe semne, curgerea parazită era cantitativ codificată cromatic.
****) Sindromul a fost descoperit pe cale satatistică, în urmă cu numai vreo două decenii, la pasagerii companiilor aviatice. După zboruri lungi, la 20-45 de minute de la aterizare, unii pasageri păţeau un infarct (pulmonar, cerebral, de cord). S-a observat că nu prea se îmbucau grupele de vîrstă cu datele nepasagerilor, şi nici cu cele ale pasagerilor de la clasa Business. Cauza sindromului este staza sanguină prelungită. Se formează cheaguri care, odată puse în mişcare, pot înfunda cu rezultate fatale vasele unui organ vital. De atunci încoace, stewardesele nu se mai încruntă cînd pasagerii se plimbă prin avion, şi niciodată nu întîrzie să aducă paharul cu apă cerut de pasager. Uscăciunea din avion este de asemeni un factor favorizant. La sete, sîngele se îngroaşă şi coagulează mai uşor. Ulterior s-au găsit şi în medicina muncii aplicaţii ale igienei circulatorii. Un operator la calculator este dator să se mişte cel puţin 5 minute pe oră, şi fără ca şeful să îi zică ceva.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: