Fără buletin

● Nu poţi face Poşta poştă dacă-ţi arăţi impotenţa de la o poştă

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2014/03/27

Recurent, apare tema privatizării Poştei Române. Ca de obicei, interese divergente, opinii divergente. Unele, argumentate doctrinar. Tot doctrinar voi încerca să arăt de ce NU poate fi privatăzată Poşta Română fără o normă critică prealabilă de drept constituţional.

Pe 6 iunie 2012 am arătat soluţia de continuitate la exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă: secretul votului se prelungeşte cu secretul corespondenţei. Ambele, libertăţi constituţionale.

Adversarii votului prin corespondenţă susţin cu acte semnate şi parafate că acesta este imposibil, deoarece Poşta Română nu ar fi în stare să asigure secretul corespondenţei. Cu alte cuvinte, Poşta Română ar fi neconstituţională. În loc să amelioreze apărarea libertăţilor cu pricina, adversarii consideră precaritatea Poştei calamitate naturală, şi ridică duşmănos din umeri. OK.

Problema este că aceiaşi adversari ai votului prin corespondenţă sunt partizanii privatizării Poştei, invocînd nu-ştiu-ce norme europene şi doctrine minarhiste. OK, dar, se pune întrebarea:

Cum pizda mă-tii ai pretenţia la Poştă privată, cînd nu eşti în stare să o faci fiabilă din punct de vedere constituţional?
A! Pretinzi că ai putea-o reglementa din afară? Păi, cum ai putea da Poşta pe mîini private, cînd tu semnezi negru pe alb că statul este impotent în privinţa asta, chiar şi cînd Poşta se află 100% în ograda sa? Insecuritatea libertăţilor cetăţeneşti este obvious de evidentă.

Vă rog să notaţi schizofrenia fundamentală şi să o exploataţi.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi încăluşată simplu şi definitiv, cu documentele Consiliului Legislativ, ale comisiilor de profil şi ale plenului, în care se arată “lipsa de oportunitate”.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi începută NUMAI după legiferarea votului prin corespondenţă, intrarea lui în vigoare şi aplicarea largă în cel puţin trei scrutinuri. Abia după ce raportul despre efectele votului prin corespondenţă va fi fost adoptat fără observaţii critice majore, se poate discuta despre privatizarea Poştei.

▲ „Coadă” la plata impozitelor în Hiroșima

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2014/03/12

Loc: etajul 11 al unui magazin universal din centrul orașului.

Am ajuns pe la ora 14:15. Am luat bonul de ordine nr 687. La rînd intrase în sala de spectacol, transformată în instalație de strîns declarații de impozit, un lot de 10 deponenți, pînă la numărul de ordine 420. În 10 minute m-am lămurit că sunt două categorii de clienți. Cei care nu sunt în stare să își bage datele în computer – și care urmau să stea la „coadă” – și cei care sunt în stare. Ultimii puteau intra pe alt canal. Am intrat și eu cu ei. Nu înainte de a cronometra*). În orice situație avem prilejul de a afla lucruri noi. Am profitat de aglomerație pentru a măsura capacitatea instalației: la fiecare 2 minute intrau 10 inși din lotul „analfabet”. Pe un panou era afișat timpul de așteptare pentru fiecare categorie: 10 minute pentru alfabetizați, 40 pentru ceilalți.
În sală însă, posturile de lucru arătau la fel. Diferența consta doar în norma de ghizi. La analfabeți, era cam de 1 la 5, în timp ce la alfabetizați, cam 10-15 asistați pe cap de ghid. De aici și numărul de terminale: pentru analfabeți, fuseseră amenajate cam 140 de laptopuri legate în rețea. Pentru alfabetizați, 40. Cînd te împotmolești în script, și nici manualul de completare nu te ajută, ridici doar mîna și îți vine ghidul. Mai erau 8 posturi de lucru amenajate pentru deponenții bătrîni. Singurele prevăzute cu scaune și cu cîte un ghid la fiecare post de lucru.

În funcție de complexitatea declarației, și de cît de organizată e mintea deponentului, durata de staționare era între 10 și 45 de minute.
Accesul la formular se face în baza unui număr de 16 cifre primit prin carte poștală. După ce introduci numărul și parola, nu ai decît să verifici dacă datele personale (numele adresa etc.) corespund, și să bagi cifrele în baza de date, la articolele de calculație corespunzătoare. În cazul în care ai venituri impozitate deja, bagi datele acolo. Aplicația îți face totalul de plată într-un sens sau în celălalt. La sfîrșit, pui o cartelă IC cu un număr care nu te interesează. Cu ea mergi la una din cele 10 imprimante care o citesc, și în 6 secunde scot exemplarul care rămîne la deponent. O operatoare îți citește pe scurt: ați încasat atît, ați cheltuit atît, ați vărstat deja atît, banii vor fi scoși sau băgați în contul cutare, care vă aparține. OK? OK. După care aplică ștampila pătrată. Și cu asta, basta.

Sala de așteptare. Lobby-ul unei săli de spectacole.

Imaginea înfățișează spațiul de așteptare pentru „analfabeți”. Șorțurile-buzunar de pe spătarele scaunelor sunt echipamentul de lucru: clipboard, pix, manual de completare a ciornelor și ulterior a formularului electronic. În stînga este fumoarul.

——————-
*) 300 de declarații pe oră. Una la 12 secunde. De cinci ori mai repede decît a mers proverbiala votare din noiembrie 2009, de la Ambasada din Paris.

Tag-uri incluse:, ,

Cele 14% : argumentul cu “procentele de teritoriu” latinizate…

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/03/09

Marius Delaepicentru:

Hîrtie de muşte pentru românii verzi.

Originally posted on :

Image
Unul din argumentele pe care dacopații il găsesc esential pentru temelia credinței lor, deși el nu are nicio bază in istorie, lingvistică și antropologie, e cel al “procentelor de teritoriu”…

Romanii nu au ocupat decât 14% din teritoriul Daciei, spun ei (unii îți cedează până la 20%)… Cum a fost atunci posibil ca întreg teritoriul Daciei (României istorice) să fi fost latinizat?

Totul e fals in acest raționament, de la premisă până la detaliile demonstrației și concluzii.

• Prima premisă falsă este aceea că ar fi existat un teritoriu al “Daciei” care coincidea mai mult sau mai putin cu cel al Romaniei de azi, si ca pe acest teritori care e cel de azi al României s-ar fi vorbit acum 2000 de ani o limbă unică, precum și că intreg teritoriul României de azi era locuit de “daci”. Aceasta e o construcție romantică, fără temei in realitate. Toponimele dacice, așa cum sînt cunoscute imprecis de…

View original 889 more words

● Suveică cu Săvuică

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2014/03/07

Zilele trecute, îndemnat de un prieten ce, ca şi mine, face buci pe Facebook, intrai să văd ce agramatisme mai secretă ex-ministrul IMM-urilor, “conservatoarea” de rit parvenistic, Grapini. După ce mă crucii bine, dădui peste o serie de fotografii trase la o gală de premiere, cică a ambasadorilor turistici ai României. Ediţia a II-a, după cum aflai ulterior. O frecţie tradiţională, sforăitor-patriotardă. Bine, inflaţia de gale laménate şi de ceremonii de premiere pentru cea mai… “exquisită” producţie de muşeţel la hectar, întru prostirea naţiei, nu mă mai surprinde. Că doar  e ţara impostorilor guvernamentali şi mediatici. La sindrofia de care zic, organizatorii fură doi: MAE şi algoritmicul minister al IMM-urilor, ex-păşunat de protejata voiculescului. 

Savuica Szabo
Îmi atraseră atenţia cîteva obiecte comune (v. foto): 1) operatoarea – o bine-dezvoltată tînără, din aceea veşnică – le înmîna “laureaţilor” 2) cîte două exemplare ale unei reviste.  Încet, încet, buchisii şi titlul revistei: Etiquette. Fuga!, la motorul de căutare… Ocazie cu care aflai şi numele operatoarei: Dana Săvuică, ridicătoare de moral priapic, de vreo 15 anişori, de când vîrî mustăţile iepuraşului Playboy în conştiinţa şoferului danubiano-pontic de tir.

Mă rog. Nefiind la curent cu “viaţa culturală” din România, mi-am zis că lipsa ambalajului şi a fundiţei s-ar datora faptului că obiectul cultural ar aparţine tot breslei turismului, căci a “tirismului” sigur nu era. Ca să n-o mai lungesc, formula matematică este: Etiquette ∈ Danei Săvuică, la rîndul său, exterioară turismului.
Ce naiba caută asta cu marfa terţă într-o instituţie publică, la o ceremonie publică?, mi-am zis.
Din agenţiile de ştiri scosei că Dana Săvuică tocmai fusese recrutată de Maria Grapini în ministerul IMM-urilor. Şi e pe statele de plată.

Carevasăzică, o persoană privată îşi promovează, fără perdea, fără ruşine, produsele comerciale*), într-o instituţie publică, posibil chiar pe bani publici.
Orice om dintr-o ţară civilizată ar fi remarcat oarece defecţiuni la „maşina de cusut” cu aţă albă:

Descoasem…

I) Conform cărui Cod de conduită/ etic şi de integritate** un consilier de ministru poate împărţi materiale promoţionale terţe?
II) În cazul în care distribuţia materialelor promoţionale se face în condiţii de legalitate, sub ce formă sunt împărţite acestea? Fac ele obiectul unei sponsorizări? De către cine? De către persoana care ocupă funcţia de consilier al ministrului? Şi mai ales către cine? Către ministerul la care distribuitoarea tocmai este angajată? Şi nu într-o funcţie oarecare, ci de consilier de ministru.
III) Dacă nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile I) şi II), şi, Doamne fereşte, materialele respective să fi fost achiziţionate de minister, în ce condiţii a fost făcută achiziţia? Este cumva vorba de o achiziţie directă? Adică, Dana Săvuică cumpără direct de la Dana Săvuică?

Similitudini

Cazul îmi seamănă tot mai mult, atât prin schema de personal, cît şi prin firul suveicii, cu cel petrecut de curând în antecamera altui ex-ministru (Mariana Câmpeanu) unde se lăsă şi cu o condamnare.
Aştept ca Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi/sau DNA, după caz, să clarifice consecinţele nemerniciei.

Ultima oră

Ambasadorii cultural-industriali ai turismului, premiaţi de scula voiculescului cu suveica etiquettă, primiră zilele astea, într-un cadru simplu şi înălţător, paşapoarte diplomatice. Dar despre discriminatoarele documente de identitate româneşti voi povesti cît de curînd. Lăsaţi-mi niţel timp pentru concentrarea veninului.

——————————-
*) Dana Săvuică se lăuda pe-nu-ştiu-unde că publică o carte ce se vîndu în 20.000 de exemplare. Mersi. La pachet cu revista Cancan. Nefericita! Crede că instituţiile publice sunt un fel de Cancan cu ţîţe mai mari.
**) Aflai că proteicul Minister al Industriilor deţine şi un Cod etic şi de integritate, în completarea celor deja existente, aflate în vigoare. La art.2 (b) scrie că interesul public e mai sus ca cel privat. Iar la 2(f) zice clar cum e cu avantajele morale şi materiale. Dar la art.11, restricţiile privind folosirea imaginii personale sunt şi mai severe. Pentru conformitate: http://www.minind.ro/minister/cod_etic_ME.PDF

Miros de roșcată amară – la Humanitas, în Cișmigiu, pe 25 martie…

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/03/05

Marius Delaepicentru:

Pe asta să n-o scăpați.

Originally posted on :

Image

Într-un peisaj literar cu multe zone aride, într-un timp în care încă scriu (şi sunt publicaţi) atâţia veleitari cu ifose, într-o ţară unde eradicarea anemiei şi a rahitismului literar ţine de utopie, o carte cum e Miros de roşcată amară este echivalentul unui electroşoc. (Radu Paraschivescu)

Pe 25 martie, lansăm Miros de roșcată amară la Humanitas în Cișmigiu, iar imediat după aceea în Iași și Brașov. 33 de povești erotico-logotetice, in care principalul personaj e limba… Humanitas, cu o prefață de Radu Parashivescu… și copertă de Iepurele Mizantrop.

Neferi cu Verbul șovăielnic mi-au promis deja (înainte de a adulmeca măcar pielea roșcatei) un bad sex award

Voi primi cu bucurie, căci Logosul le pătrunde pe toate. Ba chiar le voi mulțumi, căci uneori trebuie să fii bun și omenos, doar pentru a deruta.

Cam așa curge începutul unei povești (la întâmplare) :

Leila cu fluturi în burtă

View original 609 more words

Jocurile de la Soci se încheie manipulator de Ziua Armatei Ruse și a deportării cecenilor…

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/02/23

Marius Delaepicentru:

Despre bișnița cu simboluri a ideologiilor resentimentare, în cuprinsul cărora fascismele și comunismele – sunt doar cele mai notorii.

Originally posted on :

Image
 
Astăzi, 23 februarie, e Ziua Armatei în Rusia, una din cele mai mari sărbători oficiale, la egalitate cu 9 mai. Este ziua creării Armatei Roșii în forma sa definitivă, prin recrutare națională, după victoria bolșevicilor în războiul civil.
 
Pentru caucazieni, care fuseseră masacrați și în războaiele de cucerire a Caucazului, și în timpul războiului civil, și, după aceea, în cel de-al Doilea Război mondial, când Stalin i-a deportat în masă, este cea mai odioasă zi din an (iar pentru mulți chiar din istorie).
 
Am mai scris despre genocidul din Caucaz și despre războiul de exterminare a poporului ubîh, ce trăia pe locurile unde se află astăzi Soci (cf. link mai jos).
 
Dar 23 februarie nu este doar ziua Armatei Roșii. Mai este și cea mai neagră zi din istoria cecenilor. Se împlinesc azi exact 70 de ani de la deportarea în masă a cecenilor. 
 
Pe 23…

View original 447 more words

★ Viscolul mi-a prins nevasta fără material absorbant. Și atunci, am decretat cod roșu

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2014/02/01

acum 7 ore · editat ·

Am trimis la DIICOT următorul denunţ:

—– Original Message —–
From: Marius
To: diicot@mpublic.ro
Sent: Saturday, February 01, 2014 5:10 AM
Subject: Denunt penal (codificare Unicode UTF-8)

Marius MISTREŢU – cetăţean român cu domiciliul în străinătate, în calitate de denunţător
730-0028 Hiroshima-shi,(…) Japonia
Pentru confirmarea identităţii, de luni pînă sîmbătă, între orele 8 şi 16, ora României, puteţi suna la tel: +81-(0) şi întocmi un proces verbal.

Stimaţi domni,

Permiteţi-mi să vă prezint cîteva fapte cu consecinţe grave în plan: economic, social, instituţional, financiar şi nu în ultimul rînd, legal, puse la cale de către un grup de persoane pe care rămîne ca dumneavoastră să le identificaţi şi să le trageţi la răspundere, în cazul în care au abuzat de prerogativele pe care le au conform legilor în vigoare.

La data de 27 ianuarie 2014 a fost publicată Hotărîrea cu numărul 1/2014, prin care se instituie starea de alertă în trei judeţe, stare extinsă ulterior la 7 judeţe. Norma ce guvernează HG 1/2014 este Ordonanţa de urgenţă 21/2004 cu completările ulterioare.
Semnatarii HG în discuţie au considerat că fenomenele meteo sunt extreme. Şi au impus măsuri extreme, deşi meteorologic, codul roşu de viscol, tras de păr, duminică 26 ianuarie, între orele 15:00-21:00 nu justifica măsura radicală, deoarece nu iese din abaterile climatice tolerate pentru o ţară temperat-continentală.

Întrucît starea de alertă este o măsură brutală, binară, cu mare potenţial în încălcarea art.53 din Constituţia României, ea trebuie probată cu mare precauţie, fără dubii, şi mai ales influenţe politice. Influenţele politice sunt uşor de identificat, într-o ţară în care politicul parazitează orice. De pildă, interpretez prezenţa de luni a Premierului şi a Ministrului Mediului la prezentarea ţinută la ANM, ca indiciu de presiune politică asupra unui organ, altminteri independent, dacă numirea şi demiterea directorului nu ar sta în pixul Premierului.

Permiteţi-mi să contest oportunitatea instituirii stării de alertă, normalitatea fiind exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor. Aş fi făcut-o la Avocatul Poporului dacă nu ar fi fost un om de paie pus acolo de către exponenţii aceleaşi junte.

Drumurile sunt făcute pentru a fi circulate, nu barate arbitrar, pe termen nedefinit.

Avînd în vedere că, după ultimele informaţii despre infracţionalitatea guvernamentală, date statistice reluate şi de către Preşedinte în vizita de azi din Germania, sunt suspiciuni şi adesea certitudini că membri ai Executivului nu acţionează în interes public, ci mai ales în interesul lor şi al clienţilor politici, permiteţi-mi să îi suspectez pe decidenţii guvernamentali că, la luarea H1/2014 au manipulat inclusiv datele meteorologice în folosul lor: pecuniar, politic, electoral şi de imagine. Desigur, nu este nevoie să investigaţi toate aspectele, ci doar pe cele ce ating drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, precum şi interesele statului. Pe scurt, să cercetaţi atingerea adusă interesului public.

Beneficiile pentru cetăţeni nu se văd. Dimpotrivă. Golurile în aprovizionarea ce ţine de subsidiaritatea comunitară, lipsa punctelor de asistenţă sanitară, pricinuiesc deja suferinţe. Aflu din presă: joi 30 ianuarie, o bătrînică din zona vizată de HG 1/2014 spunea că localitatea este izolată de vineri 24 ianuarie şi că i s-a terminat rezerva de alimente. Iar distanţa de la vineri la joi nu este aceeaşi cu cea de la joi la vineri. Alta: la oficiul poştal Medgidia au fost furaţi 470.000 lei, împreună cu automobilul poştei. Iată, suspendarea libertăţii de mişcare, în loc să protejeze viaţa şi averea cetăţenilor, le pune în pericol. Spicuiesc: vicepremierul declara adineaori că încă mai sunt localităţi izolate, fără să spună cîte. Nu ştim de ce lucrurile avansează atît de încet, deşi la televizor vedem maimarii zilei inspectînd dezastrul provocat chiar de lentoarea lor şi a parteneriatului public-privat instituit tot de ei. Iată, prin limitarea abuzivă a libertăţii de mişcare, împiedicînd astfel manifestarea subsidiarităţilor naturale, familiale şi comunitare, HG 1/2014 are deja rezultate perverse. Prin suspendarea libertăţii de circulaţie a oamenilor şi bunurilor, a cel puţin 100.000 de camioane, economia pierde, după opinia specialiştilor, echivalentul a între 30 şi 70 de milioane de euro. Zilnic. Ca să nu mai spun că, joaca de-a codul roşu, fie el meteorologic sau politic, duce inevitabil la scumpirea asigurărilor, deoarece companiile îşi revizuiesc calculele probabilistice şi nu pot tolera să fie furate cu complicitatea Executivului. Ca să se protejeze, vor încărca nota de plată a asiguraţilor.

Trăiesc într-o ţară în care fenomenele extreme sunt un lucru frecvent. Vă pot confirma că niciodată ele nu au fost de natură să ducă la întreruperea circulaţiei rutiere pe arterele vitale, atîta timp cît asfaltul este la locul lui. Şi sunt un milion de kilometri, din care cel puţin 200.000 de importanţă vitală. Cel puţin 50.000 sunt expuşi căderilor masive de zăpadă şi viscolului.
Pentru a vă face o idee, pe 31 decembrie 2011, în prefecturile Tottori şi Shimane, situate la numai 35 grade latitudine nordică, a căzut o zăpadă de peste 100cm. Zăpada a scufundat peste 300 de ambarcaţiuni pescăreşti la edec. Au rămas blocate peste o mie de autovehicule pe şosele. Este drept, numai pentru cîteva ore, dar nu a fost instituită starea de alertă. Nimeni nu îşi permite să suspende drepturi şi libertăţi cetăţeneşti pentru mofturi guvernamentale.

Stimaţi domni,

ca să nu o mai lungesc, vă cer ca, în interes public, pentru prevenirea în viitor a paralizării artificiale, brutale şi abuzive a economiei, pentru prevenirea scumpirii asigurărilor de calamităţi, pentru împiedicarea dezmăţului în cheltuirea resurselor bugetare – ştiindu-se că intervenţia statului costă infinit mai mult decît pregătirea comunităţilor pentru iarnă – pentru prevenirea punerii cetăţenilor în situaţii incerte, prin care, viaţa şi averea lor sunt expuse pericolelor de orice fel tocmai de măsurile guvetrnamentale de “protecţie”, cu multe elemente comune “protecţiei” mafiote “soft”,

vă cer să verificaţi dacă instituirea stării de alertă în 3-7 judeţe a fost justificată. Vă cer totodată să verificaţi: legalitatea contractelor de dezăpezire, a graficelor de dezăpezire, a mobilizării resurselor angajate. Ultimele, deoarece nu sunt sigur că Curtea de Conturi are competenţe în a face evaluări de legalitate şi de oportunitate. (OUG 1/1999, la art. 36 face clară excepţia)

Cu adînc respect,

Marius Mistreţu.

2013 in review

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/01/02

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2013 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

Madison Square Garden can seat 20,000 people for a concert. This blog was viewed about 62,000 times in 2013. If it were a concert at Madison Square Garden, it would take about 3 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

★ Adrian Năstase nu este o instituţie a statului

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2013/12/03

Am trimis adineaori un denunţ penal pe numele lui Adrian Năstase. Se întrevăd şi complicităţi în guvern.

Marius MISTREŢU
(cenzurat)
Japonia
tel: (cenzurat)

Stimaţi domni,

Aţi fost martori la parada militară prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României pe 1 decembrie 2013. La tribuna oficială aţi remarcat, nu mă îndoiesc, prezenţa numitului Adrian NĂSTASE (AN), născut pe 22 iunie 1950, condamnat pe 20 iunie 2012 la 2 ani de închisoare şi interdicţia unor drepturi, eliberat condiţionat în primăvara anului 2013.

Vă rog să observaţi că eliberarea condiţionată impune oarece restricţii asupra unor drepturi, în special drepturi politice. În acelaşi timp, interzicerea unor drepturi nu afectează demnitatea umană în chestiunile private, ci numai în cele publice şi/sau oficiale. Evenimentul la care numitul AN a participat este de natură: şi publică, şi oficială. Cu alte cuvinte, AN a încălcat cu bună ştiinţă decizia de eliberare condiţionată.
Simpla prezenţă a numitului AN la ceremonia oficială în tribună – iar nu în publicul privitor – îl face automat reprezentantul cuiva.

Pe cine reprezintă oficial AN?

Î. Pe sine?
R. Nu are dreptul. AN nu este o instituţie a statului.
Î. Poporul?
R. Nu mai are dreptul – chiar dacă fu parlamentar cîndva – deoarece decizia judecătorească a anulat şi demnitatea publică.
Î. Statul?
R. Nu, pentru că prim-ministrul era altul la 1 decembrie 2013.
Î. Statul, indirect, ca fost prim-ministru?
R. Nu, pentru că demintatea sa a fost limitată prin sentinţă judecătorească, la chestiunile private. Pe durata pedepsei, chiar în libertate fiind, nu i se poate îngădui orice în virtutea unei demităţi publice anterioare. Este ca la armată: ultimul ordin se execută. Iar ultimul ordin a fost cel de limitare a unor drepturi. Mai exact, tot ce ţine de demnitatea publică. (Cea privată nu face obiectul denunţului de faţă.)

Î. Are AN liberatea de expresie?
R. O are, dar în cadru privat. Adunarea de pe 1 decembrie 2013 era publică şi oficială. AN putea foarte bine să stea în picioare în mijlocul publicului privitor, laolaltă eventual cu alţi deţinuţi eliberaţi condiţionat. Dar nu în tribuna oficială.

Aşadar, nu există un temei legal pentru prezenţa lui AN în tribuna oficială. Este o ruşine pentru Armata Română să îi dea onorul unui puşcăriaş care abuzează de eliberarea condiţionată. Este un act de intimidare indirectă a Justiţiei, o demonstraţie de forţă, prin care AN arată propensiunea pentru impunitate. Propensiune, altminteri demonstrată pe parcursul proceselor în instanţă pe care le-a avut şi încă le mai are, culminînd cu fuga de sub escortă pe 20 iunie 2012. Este o insultă, repet: o insultă la adresa naţiunii şi o imagine urîtă pe care România o proiectează în exterior, din moment ce oameni care au probleme cu Justiţia, obiectivate cu prisosinţă, stau cocoţaţi în tribuna oficială. Este o invitaţie pentru mafioţi, pentru sperjuri, pentru proxeneţi, pentru terorişti şi pentru alţi ticăloşi să nesocotească legile ţării şi Constituţia. Cu alte cuvinte, o invitaţie la lezarea bunelor moravuri.

Prezenţa lui AN în tribuna oficială este un act reprobabil, pentru care Codul Penal prevede (citez):

Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

(Am subliniat partea relevantă.)

Stimaţi domni,

Ţinînd seama că în sarcina dumneavoastră cade apărarea interesului public, ţinînd seama că statul român se bazează pe moravuri sănătoase, vă rog să întreprindeţi cercetările, în interes public, pentru repararea prejudiciului moral adus naţiunii, Justiţiei, Constituţiei şi Armatei, de către numitul Adrian NĂSTASE, în complicitate cu funcţionarii din Guvern care au întocmit şi aprobat lista persoanelor cu acces în tribuna oficială. După caz, să investigaţi infracţiunile conexe (neglijenţă şi/sau abuz în serviciu) şi eventual să iniţiaţi şi repararea prejudiciului material (secretariat, corespondenţă, fond de protocol etc.).

Cu adînc respect,

Marius Mistreţu

▲ Senatorul Taro Yamamoto – comportament neparlamentar

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/11/02

Taro Yamamoto este un actor foarte popular la cei 39 de ani pe care îi are. Anul trecut a fost distribuit şi într-un film turnat în Hiroşima, film în care, întîmplător, fiul meu avu un rol episodic, secundar spre terţiar.

Îmi povestea fiul meu că, în multele ferestre inerente filmărilor, Yamamoto, altminteri un extravertit, îi aduna în jurul lui şi le descria apocaliptic urmările accidentului de la Fukushima şi cît de rele sunt centralele nuclare.

La alegerile parţiale pentru camera superioară a Dietei, din vara lui 2013, cu aceleaşi marote antinucleare, Yamamoto a candidat şi a fost ales.

Zilele trecute, aşa cum sunt uzanţele, oamenii împortanţi în viaţa publică, apăruţi în ultimul timp, fură chemaţi la Împărat. Întîlnirea este strict protocolară. Nu se discută practic nimic. Gestul este doar un certificat de bonitate cetăţenească atribuit de către simbolul viu, Împăratul. Cum protocolul cere ca Împăratul să schimbe două vorbe cu fiecare, cînd veni rîndul senatorului, acesta îi înmînă o scrisoare. Gest nemaiîntîlnit pînă atunci.

Întrebat de reporteri ce a fost în capul lui atunci cînd a nesocotit protocolul, Yamamoto şi-a expus din nou monomania antinucleară.
Lumea politică, dar şi oamenii de rînd, (pe Twitter), îl somează acum pe senator să demisioneze. Motivul este cît se poate de raţional: dacă este parlamentar şi recurge la mijloace neparlamentare pentru a-şi atinge scopuri politice, înseamnă că este incapabil să reprezinte alegătorii în Senat.

Încă nu se cunoaşte finalul incidentului. Cert este că gestul copilăresc al lui Yamamoto a fost o tentativă de a provoca Împăratul să se exprime în termeni politici, lucru interzis de Constituţie. Începînd cu era Taisho (1911), Împăratul nu s-a exprimat politic decît în două rînduri. Prima oară în 26 februarie 1936, în timpul unui incident sîngeros provocat de Armată în procesul de militarizare a statului (Incidentul 226), iar a doua oară acum cîţiva ani, în timpul unei controverse despre utilitatea arborării drapelului şi a intonării imnului de stat în şcoli. A doua oară, Împăratul a avut grijă să nu curgă sînge. S-a exprimat evaziv: “poate că nu e nevoie să fie obligatoriu”.

Hm! Mijloace neparlamentare pentru scopuri politice?

Trebuie să vă amintesc că parlamentarii USL au făcut mai mult decît să îi înmîneze o scrisoare Preşedintelui. Încă din 2011, cîteva luni au părăsit, au chiulit în masă din Parlament, iar între timp au pus-o de revoluţii cîmpeneşti cu mercenari în Piaţa Universităţii. Pe gerul Bobotezii, televiziunile senatorilor încălzeau carele de reportaj chiar şi cu lampa de benzină, numai să nu le scape vreun cadru netransmis. Psihoza lui Taro este o nevinovată obsesie, scuzabilă eventual clinic, spre deosebire de logistica şi bănetul puse în joc de actuala şi abjecta juntă ce controlează statul. Pihoză ce se prelungeşte pînă azi.

Oare cînd se va oprobria şi în România comportamentul neparlamentar?

Tag-uri incluse:,

◎ Două fotografii

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/10/27

Încerc să vînd aparatul şi să îmi iau altul, tot cu film lat, dar fără rangefinder. Pentru prezentarea calităţilor optice am nevoie de un spaţiu în care să aplic fotografii la rezoluţie de 35-45 megapixeli.

Le cer scuze eventualilor vizitatori neinteresaţi de fotografie. Celorlalţi le recomand să meargă cu două clicuri succesive la imaginile cu rezoluţia cea mai mare.

EDIT: Din păcate, wordpress nu afişează fişierele mari. Încerc să le uploadez din nou… Nu merg afişate la rezoluţia maximă.
EDIT: Una din cele două imagini, cea albăstrie, poate fi afişată la 35 megapixeli.

Image3

Image5
SONY DSC

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (VI)

Posted in Chestii, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/19

(urmare din numărul trecut)

Identificarăm în episodul trecut o serie de substanţe ce rezultă în procesul de extracţie şi în cel de detoxifiere, din care, cea mai mare parte sunt insolubile, iar ionul cheie este cel de calciu provenit din milionul de tone de var nestins ce va fi folosit în cei 16 ani. Menţinerea pH-ului din lac la valori mari asigură precipitarea elementelor toxice, dar nu integrală. Am identificat o posibilă acumulare de seleniu (şi probabil şi de telur), în supernatant. Tot la extracţie rezultă şi mici cantităţi de hidrogen seleniat, un produs volatil. Cît este în uzină nu este nicio problemă. Gazele trec oricum printr-un scrubăr de spălare. E de asemeni foarte probabil ca seleniul să se oxideze în timpul procesului de detoxifiere, dar asta nu rezolvă problema, deoarece seleniţii şi seleniaţii sunt în majoritate solubili.

Arsenul, de asemeni, va mai ridica probleme pe termen scurt şi mediu, deoarece oxidarea şi polimerizarea lui nu au loc spontan. E foarte probabil ca de la detoxifiere, o mare parte din arsen să rămînă tot sub formă de sulfură. Care, la concentraţia de saturaţie de 40mg/l, depăşeşte de o mie de ori concentraţia maximă admisibilă.

Prezenţa unor solubile quasipermanente, chiar dacă la concentraţii mici, în iaz, obligă exploatatorul ca în perioada de operare să folosească apa de acolo doar în circuit închis. Aşa e şi prevăzut în proiect. Doar apele “bătrîne”, provenite de pe valea Roşia pot fi epurate în staţie, cu mai puţină bătaie de cap. Eventual trimise pe cele două văi, ca debit salubru. Şi acest lucru este prevăzut în documentaţie.

Să ne aplecăm acum asupra chimismului din iaz.

Am preluat dintr-un ziar schema de transformare:
CN-in natura_1
Schema cuprinde transformările cianurilor în cele trei faze: gazoasă, lichidă, solidă. Să le luăm pe rînd:
Degradare in aer
Pe ramura din stînga sus este schematizată fotoliza acidului cianhidric. Ponderea reacţiei este extrem de mică, nu numai pentru că zilele senine sunt puţine iar nopţile senine nu contează, ci pentru că concentraţia iniţială este mică: 3mg/l la ieşirea din tulumbă. Dacă socotim 15 zile durata de recirculare totală a supernatantului şi a exfiltratului, rezultă o concentraţie medie de background de 1mg/l. La 1mg/l şi la pH=8, nu mai zboară practic nimic din acidul cianhidric. Pe ramura din dreapta este figurată degradarea biologică. Ea are loc în mediu aerob, la liziera iazului, la suprafaţa mîlurilor. Este practic hidroliza nitrilului la amoniac şi dioxid de carbon. Unele bacterii au darul să decarboxileze (să metabolizeze azotul şi să elibereze dioxidul de carbon) altele, să dezamineze (să metabolizeze carbonul şi să elibereze amoniacul. Cum amoniacul are solubilitate mare, nu este deloc exclus ca el să fie metabolizat direct de bacteriile iubitoare de azot. Fiind un proces aerob, amoniacul poate fi oxidat mai departe la azotiţi şi azotaţi. Însă ponderea procesului este relativ mică, datorită conţinutului mic de cianuri solubile. Nitriţii şi nitraţii sunt repede absorbiţi de către vegetaţia de plaur din vecinătate. Fenomenul se petrece în ape foarte puţin adînci, sau în sediment umed expus.

Aşadar, la interfaţa gaz-lichid şi în ape foarte puţin adînci, au loc procese oxidative.
Tot proces oxidativ întreţinut de către microorganisme este şi oxidarea arsenului la arseniţi şi mai ales la arseniaţi, precum şi cea a seleniului la seleniţi şi seleniaţi. Biosinteza arseniaţilor în prezenţa fierului şi a calciului*) dă naştere unor pelicule de arseniat de fier trivalent extraordinar de rezistente şi de impermeabile, ce îmbracă eventualele particule purtătoare de potenţiale surse de toxicitate metalică. Fenomenul de glazurare cu poliarseniaţi are loc în mod natural şi în haldele de pe valea Roşia, şi în galerii, dar mult mai dezordonat, cu eficacitate mult mai mică, din cauza acidităţii.
Este de la sine înţeles că, odată cu oxidarea seleniului are loc şi oxidarea la sulfaţi a sulfurilor rămase neatinse de procesul tehnologic.

Observăm că la biodegradarea oxidativă au loc atît fenomene dorite, cît şi fenomene nedorite. Unele substanţe precipită, altele devin solubile. Unele ies din sistem, altele precipită.

Continuăm. O altă serie de reacţii ce au loc în mediul apos este cea de fotoliză a complecşilor ciano-metalici:
Fotoliza complecsi
Trebuie spus că fotoliza complecşilor este valabilă în primii milimetri de apă sau în primul milimetru al nămolurilor expuse la soare. Deoarece complecşii înşişi ecranează pătrunderea luminii în stratele adînci. Ponderea fotolizei complecşilor metalici este mult mai mică în apă decît în mîluri. Dar odată eliberat acidul cianhidric, el însuşi se descompune fotochimic. Sau polimerizează. Fiind reacţii în mediul alcalin, este de aşteptat ca ionii centrali din complecşi să precipite sub forma hidroxizilor corespunzători.

Grosul metamorfozei are loc însă în adîncime, acolo unde se adună peste 90% din complecşii ciano-metalici. Ei se vor descompune în zeci de ani. Deocamdată să rămînem la cianura liberă din adîncime:

CN-in natura_2
Pe ramura de sus este o nerealistă reacţie cu sulful nativ. Minereul de la Roşia nu conţine sulf nativ. Dar teoretic, cianura poate întîlni un ion de sulfură solubilă, care să reducă un ion metalic, apoi să formeze sulfocianură. Mult mai probabile sunt reacţiile de hidroliză a cianurii, cu dezaminare, la care se adaugă reacţii de reducere a sulfaţilor la sulfuri. Din cele două reacţii rezultă aceiaşi produşi încercuiţi pe ramura de sus: H2S şi NH3.
În schemă este şi o eroare ce a trecut neobservată din Australia în România, pînă aici în Japonia: am încercuit ionul CH4(+) deoarece e de fapt NH4(+) (ionul amoniu). Ar mai fi metanul. El ia naştere natural în mîluri, dar nu are sarcină electrică.
Hopa!

Combinaţia de hidrogen sulfurat cu amoniac este reactivul unei întregi grupe de analiză a cationilor, mai exact, grupa a III-a analitică, numită şi grupa sulfurii de amoniu. Puteţi reveni la lista de insolubile din articolul precedent, să observaţi că hidroxizii unor metale tranziţionale au produse de solubilitate foarte mici. De ordinul zece la puterea minus 18 – minus 36. Atît hidroxizii cît şi sulfurile lor precipită cantitativ.

Încet, încet, pe măsură ce hidrogenul sulfurat este fabricat de bacterii, el transformă pînă şi hidroxizii metalici în sulfuri.

O altă serie de reacţii va fi cea a smulgerii liganzilor din complecşii ciano-metalici sedimentaţi. Procesul va fi lung, deoarece necesită selectarea unor tulpini de bacterii în regim anaerob, rezistente la presiune. Hrana lor va consta chiar din carbonul şi azotul provenite din complecşii ciano-metalici. Se eliberează astfel ionii centrali, ce mai departe vor fi imobilizaţi sub formă de sulfuri.

Practic, în apele adînci are loc procesul invers, cel de întoarcere a metalelor toxice în stadiul anterior excavaţiei. Procesele reductive din mîlul apelor adînci sigilează practic ciclul: mobilizare-imobilizare.

Iazul nu va mirosi niciodată a hidrogen sulfurat, deoarece el va fi captat**) de ionii metalici.

Dacă ar fi să evaluăm, după mecanismele expuse mai sus, capacitatea de autoepurare a iazului, ea poate fi mai mică în primii ani, deoarece apele sunt mai puţin adînci, iar impurităţile din peisajul scufundat ar putea influenţa semnificativ pH-ul. Dar pe măsură ce sedimentele vor spori, inerţia sistemului va permite stabilizarea miocroflorei utile. Însă nu în tot cuprinsul. Cît timp vor fi deversate suspensii reziduale, va fi greu de menţinut un mediu favorabil productivităţii microbiologice. Oricum, exploatatorul va avea 16 ani la dispoziţie să amenajeze şi să optimizeze cele două lagune de epurare semipasivă din aval. Lagune despre care vom vorbi în următorul articol.

————————
*) sulfatul de calciu omniprezent în sediemnt face ca arseniaţii să devină complet insolubili. Pe acelaşi gen de reacţie, o instalaţie de defosforare (arsenul este rudă bună cu fosforul) a apelor reziduale din Hiroşima, foloseşte ca agent de defosforare spărturile panourilor de partiţionare a birourilor şi încăperilor. Aşadar, un deşeu de gips (sulfat de calciu) din construcţii este folosit pentru a preveni pătrunderea fosforului în mare, şi astfel a frîna dezvoltarea planctonului marin cu potenţial sufocant pentru culturile de stridii.
**) Într-un port din judeţul Yamaguchi, schimbul mareic de ape era insuficient pentru a împiedica dezvoltarea hidrogenului sulfurat în mîlul marin. Oamenii se plîngeau de miros. Soluţia a fost bascularea cîtorva tone de şpan de fier pe fundul portului. Fierul rugineşte, iar rugina captează hidrogenul sulfurat. Marea Neagră, de asemeni, se reîmprospătează o dată la 271 de ani (spre deosebire de Marea Mediterană, o dată la 80 de ani). Este cunoscută ridicarea uneori a hidrogenului sulfurat la suprafaţă. Fenomen ce le cam dă dureri de cap marinarilor.

Tag-uri incluse:, , , , ,

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (V)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/18

(urmare din numărul trecut)

În episodul trecut descoperirăm că o serie de reacţii de precipitare au loc chiar în tulbureala epuizată, în timpul fazei de detoxifiere a cianurilor. În altă parte am identificat cîteva antagonisme naturale ce se pot petrece chiar şi pe valea Roşia cum ar fi inocuizarea reciprocă a arsenului cu fierul. Problematică în inocuizarea naturală de pe valea Roşia este dezorganizarea terenului. Nu totdeauna se nimereşte combinaţia potrivită de ioni care să precipite şi astfel să devină netoxici.

Pe valea Corna, toate substanţele mai mult sau mai puţin toxice se adună în iaz, unde interacţiunile sunt mult mai libere şi în acelaşi timp mai bine izolate de vecinătăţile civile. Un ion metalic toxic, plecat din uzină, sau născut în iaz, are mult mai multe şanse de a-şi găsi perechea împreună cu care să precipite. Dacă nu la coada lacului, în orice altă parte a lui. Cu alte cuvinte, iazul de decantare este o mare haldă concavă, cu mare mobilitate internă. Observaţi diferenţa faţă de şiroirile dezordonate şi de ieşirile libere din sistem de pe valea Roşia. Pe scurt, iazul formează un sistem aproape închis, unde procesele chimice şi biochimice de inocuizare indusă sau naturală, au loc mai rapid şi mai bine controlat.

Desigur, există şi limite pe care vom încerca să le aflăm. Nu va fi prea uşor, dar nici imposibil.

Iată mai jos un tabel general de screening rapid. Puteţi imagina orice substanţă rezultată din datele de intrare, după care puteţi vedea rapid dacă este sau nu solubilă. Tabelul e preluat şi reformatat cu anionii pe linii şi cu cationii pe coloană. Este doar orientativ:
Cationi si anioni

Pentru ceea ce ne interesează pe noi, am întocmit o listă cu produsele de solubilitate ale compuşilor pentru care am găsit date:
Arseniat de fier(3+) – FeAsO4 – 1.47xE-09%
Sulfocianură de plumb(2+) – Pb(SCN)2 – 0.553%
Hexacianoferat de mangan(2+) – Mn2Fe(CN)6 – 0.001882%
Hexacianoferat de plumb(2+) – PbFe(CN)6 – 0.0005991%
Sulfură de arsen (nativă) – As2S3 – 0.0004% (cca. 40mg/l)
Cianură de cadmiu – Cd(CN)2 – 0.022%
Hexacianoferat(II) de cadmiu – Cd2Fe(CN)6 – 0.00008736%
Carbonat de cadmiu – CdCO3 – 0.00003932%
Hidroxid de cadmiu – Cd(OH)2 – 7.2×E-15%
Molibdat de calciu – CaMoO4 – 0.004099%
Calcium phosphate – Ca3(PO4)2 – 0.002% (orientativ, pentru comparaţia cu arseniaţii)
Selenat de calciu – CaSeO4.2H2O – 9.22% (!)
Arseniat de cobalt(2+) Co3(AsO4)2 – 6.80×E-29mol/l
Sulfocianură de cupru(1+) – CuSCN – 8.427xE-07%
Sulfat de cobalt(2+) – CoSO4 – 36.1% (!)
Copper(I) cyanide CuCN 1.602E-09%
Hidroxid de cupru(2+) – Cu(OH)2 – 0.000001722%
Arseniat de cupru(2+) – Cu3(AsO4)2 -7.95×E-36mol/l
Oxalat de cupru – CuC2O4.2H2O – 2.1627xE-10%
Seleniat de cupru – CuSeO4 – 17.5% (!)
Selenit de cupru – CuSeO3 0.002761%
Seleniat de galiu(3+) – Ga2(SeO4)3.16H2O – 18.1% (!)
Hidroxid de galiu – Ga(OH)3 – 7.28×10-36mol/l
Hidroxid de indiu(3+) – In(OH)3 – 3.645xE-8%
Hidroxid de fier(2+) – Fe(OH)2 – 0.00005255%
Hidroxid de fier(3+) – Fe(OH)3 2.097xE-09%
Cromat de plumb(2+) – PbCrO4 – 0.0000171%
Hidroxid de plumb(2+) - Pb(OH)2 – 0.0001615%
Molibdat de plumb(2+) – PbMoO4 – 0.00001161%
Oxalat de plumb(2+) – PbC2O4 – 0.0006495%
Hidroxid de plumb(4+) – Pb(OH)4 – 7.229xE-11%
Sulfat de plumb (2+) – PbSO4 – 0.003836%
Seleniat de plumb(2+) – PbSeO4 – 1.37×10-7mol/l.

Ele pot fi mult mai multe. Le-am selectat pe cele cu solubilitate foarte scăzută, deoarece, ţinînd seama de pH-ul alcalin al apelor din iaz, formarea lor este mai probabilă.
Chiar dacă o sare solubilă se formează, fiind mediu apos, este imposibil ca anionul sau cationul să nu dea de un ion complementar cu care să precipite.

Din păcate nu am avut timp să unific unităţile de măsură. Unele substanţe sunt exprimate în moli la litru, altele, în procente. Valorile cu prea multe zerouri după virgulă sunt contrase ca puteri negative ale lui 10, exprimate ca “xE-8″ de pildă, însemnînd că mantisa se împarte la 100 de milioane.

Deşi probabilitatea este mică, am listat şi cîţiva oxalaţi, ţinînd seama că dicianul este teoretic nitrilul acidului oxalic. În orice caz, formiaţii şi oxalaţii nu pot avea viaţă lungă într-un mediu în care foamea de substanţe organice este mare.

Am marcat cu semnul “(!)”, substanţe periculos de solubile, cărora nu le-am găsit un destin insolubil pe termen scurt. Este cazul seleniaţilor, care, deşi proporţional sunt în cantităţi infime, nu le-am întrevăzut reacţii de precipitare rapidă. Asta înseamnă că în apele iazului, se vor acumula seleniaţi şi posibil şi teluraţi.
Hopa!

Iată o oportunitate pentru Acad. Ionel Haiduc să propună o instalaţie de deseleniere a supernatantului din iaz, că tot plîngea după elementele valoroase. Ceva cu schimbători de ioni poate foarte bine concentra seleniul, cu costuri relativ mici.

Nu am pomenit nimic despre vanadiu şi titan. Nici nu e cazul. (Hidr)oxizii de vanadiu şi vanadaţii sunt de felul lor insolubili. Iar titanul nu va consimţi să se dizolve, în niciuna din fazele procesului tehnologic. Pentru vanadaţii şi polivanadaţii rezultaţi din oxidarea vanadiului din sulfuri, însuşi mineralul purtător de titan (probabil rutilul) reprezintă o matrice foarte bună de co-cristalizare. Afinitatea sterică reciprocă a oxizilor şi respectiv oxoanionilor celor două metale este foarte mare.

Aşadar, o mare parte din materiile toxice sunt, fie distruse, fie precipită. Dintre cele precipitate însă, rămîn periculoşi complecşii ciano-metalici, chiar dacă mai devreme sau mai tîrziu vor precipita stabil.

Hopa!

Acad. Ionel Haiduc semăna panica, bazîndu-se tocmai pe complecşii ciano-metalici. Spunea domnia-sa că la căldură se vor descompune volume uriaşe de feri- şi ferocianuri, otrăvind mediul. Date certe: la 70 de grade, fericianura abia începe să piardă apa de cristalizare. Iar de descompus, se descompune la fierbere. La altitudinea iazului, apa fierbe cam la 96 de grade. Va fi imposibilă descompunerea fericianurilor, chiar dacă întregul iaz ar fi aşezat pe o plită de 300ha.

Altfel, ferocianura de potasiu şi amoniu este folosită în zootehnie la doze de 1-15mg/kilocorp. Ceea ce înseamnă că un om de 70Kg poate înghiţi pînă la un gram de ferocianură, fără să se intoxice. Am găsit datele într-o documentaţie europeană datată 1998. Actul normativ este unul cu aplicare ocazională. Ferocianura solubilă este menită să prevină pătrunderea cesiului (radioactiv) în corpul animalului, în cazul unei catastrofe nucleare de pace. Ferocianura precipită cu cesiul, compus ce se elimină prin fecale, prevenind contaminarea internă. Aşadar, la concentraţiile mici de complecşi metalo-cianici, animalele din zonă nu ar suferi dacă ar bea accidental apă din iaz. Iar dacă unii complecşi ciano-metalici precipită cu ioni alcalini (cesiul este rudă cu sodiul şi cu potasiul) cu atît mai probabilă este precipitarea cu cationi metalelor tranziţionale.

Vom reveni la complecşii cianometalici atunci cînd vom vorbi despre chimismul pe termen lung.

(va urma)

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (IV)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/16

(urmare din numărul trecut)

Facem întîi o scurtă incursiune în amplasament, pentru a ne fixa mai bine ceea ce este acid de ceea ce este alcalin.
Amplasament Google

În primplan este valea Roşia. Contururile portocalii indică cele patru cariere. (pentru persoanele mai impresionabile, cei “patru munţi” care sunt doi versanţi) Contururile galbene arată aproximativ unde vor fi halde de steril neprelucrat. Roca grosieră sterilă, se va folosi mai ales la astuparea carierelor Jig şi Orlea din partea dreaptă a văii (stînga în imagine). Apele scurse din cariere, sunt tributare, văii Roşia. Cele tehnologice, văii Corna. Apele acide vor fi numai pe valea Roşia (ca şi în prezent). Ele vor fi colectate într-un iaz mai mic, ce urmează a fi reconfigurat, de unde vor fi pompate în staţia de epurare de pe cumpăna celor două văi principale.
Pe valea Corna, cu albastru este marcat “iazul de cianuri”. (voi arăta mai tîrziu de ce între ghilimele.) În el se vor colecta şi niscai ape acide de pe haldele de steril grosier de pe versantul stîng.
Aşadar, valea Roşia va fi colectoare de ape acide, în timp ce valea Corna va colecta apele industriale alcaline şi va reţine şi sterilul măcinat, rezultat din procesul de extracţie-detoxifiere.
Organizarea spaţiului este mai detaliată în planul de amplasare din documentaţia RMGC:
Amplasament RMGC

Forma este de bumerang, cu braţele pe cele două văi. Se pot identifica cu verde ariile deneatins: stivele de sol vegetal, localităţi şi cartiere, aria protejată, monumente naturale şi cimitire. Vor mai fi două cariere, marcate cu roşu brun, una de andezit, în cotul bumerangului şi una de gresie, mai la vest, lîngă iazul de ape acide. Stiva de minereu sărac va fi chiar lîngă uzina de extracţie.

Să descriem sumar procesul de producţie. Minereul se macină fin, se amestecă cu var şi cu cianură şi se supune extracţiei. Adaosul de cărbune activ face ca metalele de interes să se concentreze în particulele de cărbune. După faza asta, partea electrochimică şi metalurgică nu ne interesează. Pentru noi, mai interesante sunt deşeurile.
Trebuie spus că la Baia Mare, tulbureala (minereu amestecat cu soluţii de chimicale) după ce se epuiza, cînd încă mai conţinea 500mg/l, se arunca direct în iaz. Altminteri, precar barat. Cumulul de nesimţiri a dus la accidentul din anul 2000.
Nu este cazul RM, unde norma internă de zvîrlire este de sub 3mg/l. Adică doar de 1/150 din ceea ce se petrecea la Baia Mare. Iar barajul va fi mai tare ca orice alt baraj de pe glob.

Cum ziceam, la Roşia Montană, partea interesantă pentru noi pe termen lung este tocmai ceea ce urmează la prelucrarea deşeurilor, deoarece, precum se ştie, în deşeuri rămîn şi cianuri nevolatile. De fapt, complecşi cianuraţi ai unor metale tranziţionale, a căror transformare ulterioară este de-a dreptul fascinantă.

Elementul cheie în tot procesul de inocuizare a deşeului este calciul. Este omniprezent. Încă de la faza de măcinare fină se adaugă var nestins. Cianura atacă sulfurile native şi eliberează anionul solubil sulfură S(2-). Prin dizolvarea piritelor ia naştere sulfura cel puţin parţială de calciu*) Ca(HS)2, care la rîndul ei, are puterea de a tăia punţile de sulf din pirite**) şi de a grăbi atacul.

Simultan, în băile de cianurare iau naştere şi tiocianaţii (numiţi şi sulfocianuri sau rodanuri) cu care încerca acad. Ionel Haiduc să sperie lumea. Tiocianaţii, la fel ca cianaţii tipici (cianuri cu oxigen în moleculă) sunt compuşi metastabili. Procedeul detox cu dioxid de sulf şi oxigen, catalizat cu ioni de cupru, face praf cam tot ce e tiocianat. Oxidarea are loc asemănător cu cea din suveica de fier(3+)-fier(2+), descrisă anterior. Cuprul divalent oxidează sulfocianura şi în acelaşi timp se reduce la cupru monovalent, ce ulterior este din nou oxidat în mediul puternic oxigenat, la cupru divalent. Iată curba destrucţiei sulfocianurilor în timp:Decrement SCN
În mai puţin de 30′, sulfocianura se duce naibii. Presupunînd că nu se duce naibii cu totul, ea este toxică în proporţie de doar 1/7 din cea a cianurilor solubile, deoarece cam toate vietăţile moştenesc gene ce fac posibilă sinteza unei enzime numite rodanază, responsabilă de detoxifierea intracelulară a sulfocianurilor. Moştenirea ne vine de pe vremea cînd atmosfera Pămîntului conţinea acid cianhidric şi era reducătoare.

Hopa!

Dacă vreţi să vă convingeţi de prezenţa sau de absenţa sulfocianurilor în iaz, într-o excursie de documentare puteţi lua o sticluţă cu soluţie diluată de clorură ferică. Dacă la amestecarea apei din iaz cu clorura ferică, conţinutul flaconuluise înroşeşte, înseamnă că încă mai sunt tiocianaţi liberi. Puţin probabil. Voi arăta şi mai jos, şi în altă parte, de ce.

Ţinînd seama de rolul cheie al ionilor de cupru în catalizarea destrucţiei toxicelor, cine a pus la punct tehnologia nu s-a bazat nici măcar pe cuprul nativ prezent în minereu. Lista de chimicale cuprinde cîteva sute de tone de piatră vînătă, ce se adaugă în procesul detox. Semnul că exploatatorul nu îşi permite să se facă doar că detoxifică.

Conform procedeului de extracţie descris în raportul de mediu, cianura liberă din tulbureală, se recirculă parţial, ceea ce reduce volumul suspensiei de tratat. De asemeni, conţinutul de cianuri din faza apoasă scade încă din prima etapă a extracţiei, datorită complexării cu ionii metalelor tranziţionale din sistem şi a conversiei cianurilor în tiocianaţi. La detoxifierea accelerată, în atmosferă de dioxid de sulf şi oxigen, alte procese favorabile se petrec: sulfaţii formaţi reduc pH-ul, dar în acelaşi timp, ionii de amoniu rezultaţi din una din reacţiile de oxidare a cianurii, îl ridică. Amoniacul, împreună cu hidrogenul sulfurat provenit din hidroliza parţială a sulfurilor solubile, au darul să precipite din nou metalele tranziţionale, fie sub formă de hidroxizi, fie direct sub formă de sulfuri.

Hopa!

Reţineţi alăturarea: H2S şi NH3, deoarece ne vom mai întîlni cu ea în iaz, în cu totul alte împrejurări.

Desigur, tiocianaţii mai au marele avantaj că, odată oxidaţi, devin radicali liberi, puternic reactivi, ce dau startul unei game largi de reacţii de oxidare atît a dioxidului de sulf şi a sulfurilor, cît şi a ionului, cian, direct în dioxid de carbon şi azot. Două gaze neotrăvitoare, din care unul are darul să precipite suplimentar ionii metalelor tranziţionale şi calciul, la carbonaţi. Excesul de ioni sulfat şi sulfit sunt însă fixaţi în faza solidă tot de către calciu.

După cum vedem, multe reacţii de precipitare au loc chiar în timpul procesului de extracţie şi detoxifiere. Ele pot continua şi se diversifică în iaz, în măsura în care încă se mai află metalice toxice în soluţie.

Într-un post viitor voi privi critic reacţiile chimice şi biochimice din ramura de inocuizare pe termen lung (valea Corna). Tot atunci voi schiţa şi un mic bilanţ de materiale pentru metalele toxice. Voi spune două vorbe şi despre extincţia lor în timp.

(va urma)

——————-
*) sulfurile alcalino-pămîntoase au proprietatea de a rupe punţile de sulf din proteine, făcîndu-le solubile. Aşa de pildă, sulfura de bariu este folosită la epilarea cobailor, atunci cînd sunt folosiţi ca hrană pentru ţînţarii de experienţă. Pentru uz uman se folosesc compuşi organici (acid tioglocolic, ditiothreitol etc.), dar cam tot pe acelaşi mecanism acţionează.
**) în pirite, compuşi naturali, starea de oxidare a sulfului nu este întotdeauna (2-) ci adesea este (1-), prin combinarea sulfului cu el însuşi. Cum sulful este rudă cu oxigenul, piritele pot fi considerate omologii peroxizilor, substanţe instabile, în care oxigenul se leagă de el însuşi.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (III)

Posted in Soluţii alternative, Teste, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2013/10/11

(continuare din numărul trecut)

Pînă acum am identificat cîţiva factori producători de ape acide. Am arătat că factorii fizici (aria de expunere, conformaţia terenului, prezenţa unor microorganisme etc.) pot grăbi sau frîna alterarea rocilor. Am arătat că diversitatea compoziţiei apelor scurse de pe rocile în curs de alterare este mare şi că drenajul, colectarea şi tratarea trebuie să fie cît mai centralizate. Am arătat şi cam ce anioni posibili se formează în timpul degradării.

Revenim în valea Roşia, deoarece trebuie să descriem în continuare chimismul natural, pentru a şti ce să îi cerem exploatatorului.

Întrebarea legitimă este: de unde acid, dacă acolo sunt numai săruri?
Pentru a răspunde pe înţelesul tuturor, trebuie să fac o mică incursiune în chimia electroliţilor. Sper să nu vă plictisesc.

Toată lumea ştie că acizii eliberează ioni de hidroniu, H3O(+) numiţi (impropriu) şi protoni. În timp ce bazele, ioni hidroxil OH(-).
OK. Cum e cu sărurile? Păi, sărurile, la dizolvare, dau cationi Me(n+) şi anioni An(n-). În care n>=1 reprezintă numărul de sarcini electrice. Me de la metal şi An de la anion. Rescriem formulele corespunzătoare ale bazelor şi acizilor: Me(OH)n şi respectiv (H)nAn. Dacă scoatem ionii oxidril dintr-o bază, obţinem un ion metalic. Ionul metalic reprezintă acidul complementar bazei din care provine. Şi viceversa, pentru acizi. Anionul reprezintă baza complementară acidului din care provine.
Aţi auzit probabil de baze tari şi slabe, de acizi tari şi slabi. Unii, atît de slabi încît nici măcar nu pot exista în stare liberă (acidul carbonic de pildă). Dacă un acid tare pierde protonii, el devine o bază slabă. Şi viceversa, dacă o bază slabă pierde oxidrilii, devine acid tare. Sunt patru combinaţii posibile.
Pe scurt, la disocierea sărurilor în apă, dacă anionul provine de la un acid tare, el devine bază slabă. De pildă, acidul sulfuric este un acid tare. Dar anionul sulfat este o bază slabă. Corespunzător, ne putem aştepta ca un cation al unei săruri provenite dintr-o bază slabă, să fie un acid tare. Sulfatul de fier provine dintr-un acid tare şi o bază slabă (hidroxidul de fier). Asta înseamnă că sulfatul de fier, la dizolvare, va disocia în anionul sulfat (bază slabă) şi cationul fier (acid tare). Putem spune că sulfatul de fier, deşi este o sare, este în acelaşi timp un acid destul de tare. Sulfatul de fier trivalent (în starea de oxidare superioară) poate lua uşor naştere în rocile supuse alterării. Cam acelaşi lucru se petrece şi cu sulfaţii solubili ai altor metale tranziţionale (Co, Ni, Cu, Mn, Bi, etc.) Deoarece ionii metalici provin de la baze slabe, cam toate sărurile lor sunt acide. Aşa se face că peste 20 de ioni metalici sunt mobilizaţi prin simpla acidulare a apei ce intră în contact cu roca.

Avema aşadar o idee despre originea acidităţii în apele scurse pe valea Roşia. Procesele sunt desigur mult mai complexe. În realitate, sulfatul feric, la disociere, se transformă parţial chiar în hidroxid de fier. Un coloid roşiatic ce precipită lăsînd loc pentru rconstituirea acidul sulfuric (foarte diluat, e drept) dînd caracterul acid apelor.
Dar dacă adăugăm o bază, putem corecta lucrurile. În practică se folosesc: soda caustică, soda de rufe, amoniacul, varul stins, sau chiar calcarul. Fiecare cu avantaje şi cu dezavantaje. Soda caustică de pildă, este de 1,7 ori mai eficientă decît varul stins, dar e de 9 ori mai scumpă. Calcarul e de 5 ori mai ieftin decît varul, dar are eficacitate mult mai mică în captarea sulfatului şi în grăbirea precipitării hidroxidului feric. Alegera reactivului este o chestiune de inginerie, pînă una alta.

Ziceam mai sus de procese biochimice. Ele pot agrava situaţia, deoarece, de pildă, un gen de bacterii obişnuieşte să folosească fierul ca transportor de energie*). Oxidează fierul divalent la fier trivalent. Hidroxidul de fier trivalent însă are o proprietate interesantă. Atacă alte substanţe, oxidîndu-le. Aşa de pildă, la fabricarea circuitelor imprimate, foiţa de cupru de pe placa de plastic este atacată în părţile nelăcuite, de clorura ferică. Cuprul se dizolvă (se oxidează) iar fierul se reduce la fier divalent. Acelaşi lucru se petrece şi cu piritele. Hidoxidul de fier atacă pirita şi oxidează sulful la sulfat. În acelaşi timp se reduce la fier divalent, şi eliberează şi fierul divalent din pirită. Ulterior ciclul se reia. Bacteria oxidează din nou fierul, care mai departe atacă din nou pirita. E un cerc vicios din care se poate scăpa fie ucigînd bacteria (greu, costisitor şi provizoriu) cu detergent (alt poluant) fie împiedicînd accesul oxigenului. La fel de greu. Vă daţi seama că galeriile actuale sunt o megacultură de 176ha de bacterii oxidante. Ca să nu mai spunem de haldele de steril.

Ceva asemănător se petrece şi cu arsenul din sulfurile native. Odată eliberat prin oxidarea sulfului, intră în faza apoasă. Ba, alte bacterii îl oxidează la arseniat. Arseniatul va trebui de asemeni oprit cumva, deoarece, cît e în soluţie, tot otravă rămîne. Actualmente, în apele de la Roşia, uneori s-a găsit arsen în concentraţii de mii de ori mai mari decît cele legalmente admise. Nu neapărat pentru că concentraţia absolută e mare, cît pentru că limita legală este de 10μg/l. De o mie de ori mai jos decît limita admisă pentru cianuri solubile. De ce? Pentru că arsenul, spre deosebire de cianuri, se acumulează în corp. Se fixează cu anii în oase, deoarece este foarte asemănător cu fosforul**) şi îl înlocuieşte în structuri. Ca să nu mai zic de defectele pe care le provoacă în punţile de fosfor din ADN.
Din fericire, există un antagonism ce neutralizează şi arsenul şi fierul. La oxidarea biologică a arsenului, atunci cînd anionul rezultat dă peste cationi de fier, precipită ambii sub forma arseniatului de fier, o substanţă foarte insolubilă şi impermeabilă. E un proces de autoinocuizare ce poate împiedica chiar şi continuarea oxidării sulfului din pirite. Suprafaţa mineralelor solide se glazurează. În alte tehnologii de mediu, haldele sunt scăldate în soluţii de fosfaţi alcalini, care reacţionează cu hidroxidul de fier, provocînd fenomenul de coating. Este o fundătură virtuoasă cu potenţial în tăierea cercului vicios prezentat în paragraful de mai sus. Numai că în mod natural, ponderea glazurării cu arseniaţi şi poliarseniaţi este relativ mică, deoarece terenul este dezorganizat, duratele de contact, populaţia de bacterii şi punctualitatea ionilor de fier nu pot fi controlate. Vom vedea însă diferenţe majore pe valea Corna.

Aşadar, poluarea de pe valea Roşia este o realitate de gravitate mare. Faptul că face parte din perimetrul minier va obliga exploatatorul să o reconfigureze, şi să o ecologizeze raţional. De muncă va rămîne şi după, dar numai la întreţinerea pantelor şi a lagunelor de epurare. Instalaţii despre care vom mai vorbi.

(va urma)

———————
*) Nu numai bacteriile. Proprietatea fierului de a se oxida şi reduce “la comandă” a dus la apariţia hemului din sînge. Lucru ce a permis, pe scara evoluţiei, dezvoltarea unor animale mai mari decît insectele. Unele specii marine de moluşte însă folosesc ca ion central cuprul.
**) Arsenul însoţeşte adesea fosforul în natură. O intoxicaţie colectivă cu arsen a avut loc în 1951 în Japonia. Incidentul Morinaga (numele firmei vinovate). Fosfaţii alcalini sunt folosiţi adesea în industria laptelui, atît ca corector de pH, cît şi ca agent de umectare a laptelui praf. Morinaga s-a zgîrcit la fosfatul de uz alimentar şi a băgat în laptele praf fosfat industrial, mult mai ieftin, ce conţinea arsen peste limita toxică. Mii de copii au rămas cu sechele.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (II)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/10

(continuare din numărul trecut)

Să intrăm direct în materie. Poluanţii minerali de la Roşia pot fi disociaţi doar cu scop didactic, în cationi(+) şi anioni(-). Pentru a fi însă poluanţi veritabili, ei trebuie să se afle în soluţie apoasă circulantă în afara perimetrului minier, la concentraţii (i)legale sau toxice. (Nu mă refer încă la aerosoli şi la gaze.) Ce nu e solubil în condiţii normale, nu poate fi nici poluant.
Despre căile de oprire mecanică a poluanţilor apoşi şi potenţial apoşi am vorbit în articolul precedent.

În continuare vom vorbi despre transformările chimice şi biochimice naturale, despre antagonisme, despre suveici de oxidare şi dezoxidare, despre epurare şi autoepurare, despre vaporizare şi precipitare, despre otrăvuri naturale şi otrăvuri artificiale. Un capitol separat, dar integrat în chimismul general, va fi dedicat chimismului cianurilor.

Trebuie să spunem din start că substanţă complet insolubilă nu există. Chiar şi cînd beţi ceai din cană de lut smălţuit, cîteva mii de miliarde de molecule de dioxid de siliciu şi de oxid de aluminiu înghiţiţi de fiecare dată. Pentru substanţele insolubile nu se foloseşte termenul de concentraţie, ci de produs de solubilitate (PS), exprimat în puterile negative ale lui 10. Cu cît mai negative, cu atît mai insolubilă substanţa. De pildă, sulfatul de calciu (gipsul) are PS de ordinul 10 la minus 4. Sulfatul de bariu are PS de 10 la puterea minus 18. Ceea ce îl face de 10 milioane de ori mai puţin solubil decît gipsul. Aşa se explică de ce, în ciuda faptului că bariul este un metal toxic, sulfatul de bariu se bea ca substanţă de contrast în radiografiile digestive, în ciuda mediului puternic acid din stomac.

Mai trebuie să ne fixăm o noţiune: starea de oxidare. Cu cît mai negativă sau zero, cu atît mai mică. Cu cît mai pozitivă, cu atît mai mare. Starea de oxidare se exprimă în cifre întregi (doar statistic fracţionare uneori) însoţite de semnul plus sau minus. De pildă sulful poate avea, în ordine crescătoare, stările de oxidare: 2-, 1-, 0, 1+, 2+, 4+, 6+. Cu 2- îl găsim în sulfurile native. Cu 6+ îl găsim în sulfaţi. Stările de oxidare intermediare sunt de regulă instabile şi tind spre extreme. În funcţie de partenerul de reacţie un element într-o stare de oxidare intermediară, va fi, fie oxidant în raport cu un reducător, fie reducător în raport cu un oxidant mai puternic decît el. La fel se petrece şi cu multe metale tranziţionale: Cu, Fe, V, Mo, Mn etc. Îşi schimbă starea de oxidare după substratul pe care se fixează.

O altă proprietate a substanţelor este că, atunci cînd un cation de pildă, are de ales între mai mulţi anioni prezenţi în mediu, se va combina stabil cu cel cu care formează un compus cu cel mai mic PS. Cu alte cuvinte, la o competiţie între anioni, cîştigă anionul care formează precipitatul cel mai stabil. Aşa se face că, atunci cînd ionul de calciu dizolvat în apă are de ales între clorură şi sulfat, se va combina stabil cu sulfatul. Şi va precipita. Sunt fenomene fireşti, ce favorizează apariţia compuşilor cu cel mai scăzut nivel de energie, sau compuşi care ies din sistemul apos rapid. Gazele formate într-o reacţie în soluţie apoasă, de asemeni, tind să iasă din sistem, aşa cum fac şi substanţele insolubile. Diferă doar direcţia. De aceea precipitaţii se marchează cu semnul ↓, iar gazele cu ↑.

Întrucît elementele chimice de interes pentru noi aderă nu numai chimic, dar şi fizic şi steric (se “înţepenesc” în structuri găunoase mai complexe), voi folosi un cuplu de termeni: mobilizare-imobilizare. Mobilizare însemnînd trecerea a ceva din faza solidă în faza lichidă. Şi viceversa, pentru imobilizare.

Pentru metalele şi arsenul prezente în rocile de la Roşia, mobilizarea depinde mai mult de anionii prezenţi. Ei sunt destul de mulţi. Ba, ca să ne zăpăcească şi mai rău, unii cationi au darul să devină anioni, prin procese de oxidare sau de complexare.

Să listăm anionii posibili: sulful din sulfurile metalice native, trece prin oxidare de la (2-) sau (-1), la (4+), iar în final la (6+) şi dă anionul sulfat (2-). Vanadiul, de la (5+), trece tot la (5+), dar ca vanadat (3-). Arsenul trece de la (3+) la (5+) în forma arseniat (3-). Manganul trece de la (2+) la (6+) sub forma manganaţilor (2-), (3-)… Zincul, fierul, cuprul, cobaltul dau în timpul tratamentului cu cianuri tetra- sau hexaciano[metalul]aţi după caz. Molibdenul poate da molibdat. Aşa cum cromul poate da cromaţi şi dicromaţi. Clorurile apar de asemeni în sistem, la diferitele operaţii de corectarea a pH-ului cu acid clorhidric. De regulă, în natură, sulful este însoţit mai totdeauna de seleniu şi de telur, cu care se înrudeşte. Şi ele pot da seleniaţi şi teluraţi. Mai pot apărea sulfiţi, tiosulfaţi, arseniţi şi chiar peroxosulfaţi, dar cu toţii instabili, cu tendinţa de a se oxida sau reduce, după cum nimeresc în mediul acvatic. Teoretic pot apărea şi nitraţi din oxidarea amoniacului, dar, alături de arseniaţi, ei provin din activitatea biologică a unor microorganisme. Arseniaţii ies automat din sistem, iar nitraţii contribuie la hrana macrofitelor din vecinătate. Mai sunt şi alţi anioni despre care vom vorbi în treacăt, deoarece ei au ponderea foarte mică în chimismul general.

După cum vă daţi seama, cele mai multe elemente potenţial toxice sunt proteice, ceea ce complică mult schemele chimice. Nu vă îngrijoraţi încă. E ca în matematică. Se caută un termen care să facă şirul convergent în punctul dorit de inginer. Unelte sunt destule.

Să vedem acum cam cît material anionic avem de imobilizat.

Căutăm lista de chimicale şi recapitulăm, înmulţind totul cu 16, reprezentînd anii de exploatare.
Acid clorhidric soluţie 37% 36.800t (cca 13.500t acid clorhidric pur). Ceea ce dă cam tot atîtea cloruri solubile. Clorura nu e în sine toxică. Poate doar da hipertonie la concentraţii mari. Să vedem cît de mari ies în iazul de pe valea Corna. Volumul mare de diluare (cca 240 megatone) dă o concentraţie finală idealizată, de 0,005% (50mg/l). Cea mai mare parte din cloruri va fi însă adsorbită în cele 20 de megatone de feldspat cu care are şanse să facă chiar adduct*) ţinînd seama că feldspaţii au mare afinitate pentru cloruri (ceea ce face ca pînă la 3% din betoane să poată fi amendate cu clorură de calciu). Clorurile din apele iazului nu ar satura nici 1% din capacitatea de imobilizare sterică din structura feldspatului.
Hidroxid de sodiu 16.000t. Deşi soda caustică sună rău, la diluare şi neutralizare cu acizi, mare brînză nu rămîne în sistem. Sodiul nu este nociv. Chiar dacă ar rămîne cu totul în soluţie, am avea o concentraţie reziduală de 0,004% (40mg/l) în iaz. De 150 de ori mai diluat decît serul fiziologic, şi 1/50 din pragul de sensibilitate gustativă. De zeci de ori mai mult ion alcalin iese din feldspatul potasic la simplul contact cu apa. Şi tot ar rămîne apă puternic hipotonă.
Din motive didactice, sar la anionii principali din minereu. Sulfurile vor fi transformate mai devreme sau mai tîrziu în sulfaţi.
Dar cît sulfat poate rezulta din alterarea minereului şi a sterilului? Schemele tehnologice de neutralizare, concepute prin analiza a zeci materii clasificate litologic, cu toate conţinînd sulf seleniu şi telur, (ultimele două în cantităţi infime) indică o medie ponderată de 1,1% sulfuri metalice şi sulf nativ (dacă există). Ăsta e tot sulful natural, din care cel puţin 40% reprezintă metalele tranziţonalele şi arsenul legate în sulfuri. Ceea ce se traduce prin 0,66% sulf în echivalent de sulf elementar. Avem 215 megatone de rocă. Rezultă o cantitate de 1.419.000t de sulf, ce s-ar traduce teoretic în 4.257.000t de sulfat.
Ne uităm în lista de chimicale folosite în procesul tehnologic: Găsim sulfat de cupru hidratat cu 5 molecule de apă. Negljabil. Ar fi vorba de doar cîteva sute de tone de sulfat în 16 ani. Se adaugă o cantitate neprecizată de sulfiţi şi de sulfaţi rezultaţi din proceul detox, proveniţi din metabisulfit. Din cele 208.000t de metabisulfit, cel puţin 60% rămîn în soluţie sub formă de sulfat. Scăznd cationul alcalin, rezultă mai puţin de 100.000t de sulfat. Ceea ce ar rotunji sulfaţii de origine naturală la ameţitoarea cifră de, hai să zicem, 4,4 megatone de anion sulfat. Asta, în condiţii ideale. În altă parte vom face cunoştinţă cu antagonisme şi fenomene de ecranare care vor avea darul să scadă mult volumul real al sulfaţilor.
După cum vom vedea mai încolo, peste 99,99% din sulfaţii solubili se va regăsi precipitate sub forma gipsului. Rămîn în soluţie circa 24.000t (variabil), reprezentînd 10-100mg/l în funcţie de pH şi de temperatură. Cunosc ape minerale care conţin mai mult sulfat.

Iată că, din datele tehnologice începe să se contureze diferenţa mare între cele două văi: Roşia şi Corna.

Diferenţa va deveni flagrantă atunci cînd vom examina chimismul comparativ al cationilor. Întrucît el este strîns legat de chimismul anionilor cu ion metalic central, (aşa-numiţii -aţi feraţi, vanadaţi, cromaţi manganaţi etc.) voi trata tranziţionalele împreună cu anionul cian.

(va urma)

—————————-
*) un exemplu de adduct este amestecul de clorură de zinc cu oxid de zinc. Ambele substanţe toxice. Se formează imediat o masă albă de duritatea porţelanului. De aceea şi este folosit ca ciment în dentistică. Cînd adductul a reuşit, cimentul îşi pierde toxicitatea.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (I)

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/10/09

Articolul de faţă se adresează oamenilor raţionali cu oarece cunoştinţe de chimie, dar nu prea multe.

Studiind datele despre sursele de apă monitorizate pe durata a 10 ani de către RMGC, am observat că practic compoziţia lor chimică diferă atît în spaţiu cît şi în timp. Practic nu există o corelaţie certă între anotimpul, originea, regimul pluvial şi natura rocilor. Singurul parametru cu oarece legătură este pH-ul. Cu cît mai acid, cu atît mai mare mineralizaţia apelor.
Să trecem aşadar la problema propriu-zisă. Întrebarea este: de unde vine poluarea cu metale?

Răspunsul simplu este: din alterarea rocilor.

Cum?

În zăcămînt sunt cam patru feluri mari de roci, constituite din sute de minerale şi minerăluţe. La contactul cu oxigenul cu apa şi cu lumina, mineralele încep să se transforme. Unele se dizolvă, altele dau produşi tot insolubili. Nu e greu să ne dăm seama că suprafaţa de contact cu mediul, cu cît este mai mare, cu atît mai intensă va fi alterarea. De asemeni, cu cît durata de contact cu aceeaşi cantitate de solvent e mai mare, cu atît mai concentrată va ieşi soluţia de poluanţi. Prezenţa unora dintre microorganismele ce metabolizează metale este de asemeni importantă în calitatea outputului.


Aria de contact

La ora actuală, aria totală de contact este imposibil de estimat. Se pot face doar estimări macroscopice. Avem 22 de halde vechi, ce nu par a fi în vreun fel compactate, dar se întind pe zeci de hectare. Nu e greu să ne dăm seama că cu cît sunt mai mărunţite şi mai afînate, cu atît sunt mai generoase în poluanţi. Afînarea haldelor şi a rambleurilor înzeceşte aria expusă. Se adaugă eroziunea ce, prin ravenele de şiroire multiplică suprafaţa totală de contact.
Mai există două cratere, din care unul rambleiat. Alte zeci de hectare de rocă expusă degradării. Iar craterul Cetate pare a avea şi drenaj, ceea ce asigură scurgerea nestînjenită a poluanţilor în valea Roşia.
Mai sunt 140Km de galerii, din care au fost scoase de-a lungul vremii peste 2 megatone de rocă. Dacă socotim diametrul mediu de 4 metri*) rezultă alte 176ha de rocă expusă degradării, chiar dacă nu la vedere. (spre comparaţie, perimetrul minier nu are mai mult de 1200ha, din care jumătate nu va avea roca expusă.)

Durata de staţionare a apei

Intuitiv, ne dăm seama că băltirea duce la concentraţii mai mari de poluanţi Iar de băltire avem parte în toate cele trei forme de degradare: în galerii, în halde, în cratere. De reţinut că cu cît panta este mai mică, cu atît băltirea are o pondere mai mare. Dintre toate formele de acumulare şi deversare a apei băltinde, cea mai imprevizibilă este cea din subteran. Nu numai prin duratele mari de staţionare, dar şi prin fenomene accidentale de sifonare din galeriile părăsite. Cine ştie cîte ceva despre carstul subteran, ştie că sifoanele pot lua naştere natural. O galerie sinuoasă pe verticală, se poate umple, iar la un moment dat, sifonul se amorsează şi deversează mii de metri cubi de apă “stătută” printr-un izbuc pulsativ. Conformaţiile cu potenţial de sifonare nu sunt imposibile atunci cînd ai 140Km de galerii. Iar emergenţa aleatorie din galerii poate fi o explicaţie pentru compoziţia atît de capricioasă a apelor de mină în timp.

Am văzut aşadar cam cît de mare este aria rocilor supuse alterării naturale. Sunt mii de hectare macroscopice şi alte zeci de mii microscopice. La haldele de steril rezultat din flotaţie, aria unui metru cub poate depăşi şi 5ha. Şi sunt milioane de metri cubi. Din fericire, haldele se mai compactează şi natural, ceea ce scade mult aria specifică.

Am descris situaţia prezentă.

Ce e de făcut?

Nu e greu de intuit că distrugerea sistemului de galerii prin detonare reduce mult aria de expunere a rocii la alterare. Craterele rezultate au oricum aria limitată, iar durata de expunere la degradare are un gradient vertical. Mai mare sus, mai mică jos. Aria ce sporeşte prin adîncire, este compensată atît de reducerea ariei galeriilor cît şi de drenajul mai uşor de controlat. Haldele oricum vor fi compactate şi împrejmuite de şanţuri de drenaj, ceea ce reduce mult şi din aria de expunere microscopică. Sterilele colectate în iazul de decantare vor avea aria de expunere de maximum 363ha. Iar aria microscopică redusă doar la atît cît permite oglinda de apă. Adică, doar pe la coada iazului.

Avantajul iazului de decantare este evident. Nu numai că asigură recircularea apei, dar, prin pH-ul său alcalin, dă naştere unui chimism diferit de cel de pe valea Roşia. (voi detalia într-un articol viitor.) Nu greşim dacă considerăm sedimentele de acolo ca fiind o mare haldă întoarsă cu fundul în sus şi complet compactată. Mai mult, iazul de pe Corna poate fi folosit ca receptor şi neutralizator grosier de ape acide provenite de pe valea Roşia, datorită pH-ului ridicat, mai ales în situaţii de urgenţă (ruperi de nori).
De unde vine alcalinitatea iazului? Din megatona de var nestins ce va fi folosit la tratarea minereului.

Aşadar, pentru apele acide de pe valea Roşia să fie tratate, este nevoie a fi drenate într-un singur iaz de colectare. Doar acolo ele vor avea o compoziţie cît de cît previzibilă în timp. Cît timp RMGC le va exploata pentru extracţia aurului, apele acide vor înceta să mai polueze Abrudul şi Arieşul.
După încheierea proiectului minier, configuraţia terenului, reducerea ariei de alterare a rocilor va face mult mai simplă gestionarea scurgerilor. Iazul de ape acide va fi parte dintr-un sistem mai complex de captare şi epurare pentru uz casnic, industrial şi de salubrizare a cîtorva cursuri naturale de apă.

Aşadar, visul ecologiştilor de curăţenie va fi îndeplinit. Şi încă rapid. Nu însă fără efort. Efort pe care nu trebuie să îl facă ei. Îl va face exploatatorul. După încheierea proiectului, doar vrednicia primăriei, adică a aleşilor locali, va face diferenţa dintre bine şi rău.

Iată că nu am apucat să vorbesc despre chimism, ci despre lucruri mult mai simple. Am mutat şi discuţia despre microorganisme acolo, deoarece ea are aface mai mult cu chimismul intim decît cu aspectele ochiometrice şi de peisaj.

(va urma)

——————–
*) în realitate sunt galerii înguste alternînd cu galerii largi şi cu domuri şi mai largi.

● Senatorul este un animal cu patru capete (de acuzare)

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/10/09

—– Original Message —–
From: Marius
To: SUPC
Sent: Wednesday, October 09, 2013 2:58 AM
Subject: Denunt penal

(condificarea caracterelor: Unicode UTF-8)

Marius MISTREŢU (CNP-…)
730-0028 Hiroshima-shi
(cenzurat)
tel: +81-(cenzurat)

Stimaţi domni,

După cum probabil aţi aflat, solicitarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (numit mai jos Parchetul) adresată Senatului, pentru ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului Varujan VOSGANIAN, ce urmează a fi cercetat de DIICOT pentru mai multe delicte de gravitate mare, a primit un vot negativ în plen.
Vă propun să vedem natura votului din plen în cazul Vosganian:

Regulamentul Senatului, ce reia şi teze ale art. 72 din Constituţie, prevede:

Art.172.-(1) Senatorii se bucură de imunitate parlamentară pe toată durata exercitării mandatului.

(2) Imunitatea parlamentară are ca scop garantarea libertăţii de exprimare a senatorului şi protejarea acestuia împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatoare.

(3) Senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(4) În temeiul art.72 din Constituţia României, republicată, senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Senatului, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Am subliniat pasajele pe care le supun interpretării, cu intenţia de a arăta consecinţele şi limitele imunităţii parlamentare. De asemeni, să vă ofer un instrument de disjuncţie a ceea ce este politic de ceea ce este administrativ.

Cred că sunteţi de acord că natura demersului Parchetului este strict administrativă. Un act administrativ nu poate avea ca replică decît un alt act administrativ, sub forma încuvinţării Parlamentului (recte Senatului).

Să ne aplecăm asupra sintagmelor ce imunizează parlamentarul: nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate şi: fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Logic, atributul politice guvernează ambii termeni din enumerare: voturile şi opiniile. Această limitare lasă loc existenţei atît a voturilor nonpolitice cît şi a opiniilor nonpolitice. Un astfel de vot (nonpolitic) este cel de ridicare a imunităţii parlamentare a cuiva. Consecinţa directă este că senatorii care au votat împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului Vosganian nu au nici ei acoperirea imunităţii. Este ca şi cum un contabil ar refuza nemotivat să achite o factură. Trebuie automat să plătească daunele.

Dacă nu ar fi aşa, enumeraţia din textul normativ ar fi inversă: opţiunile politice şi voturile (de orice fel). Dacă interpretarea ar fi că voturile ar fi neselectiv-politice, şi niciun alt fel de vot nu ar exista înafara votului politic, consecinţa refuzului de aviza începerea urmăririi penale ar fi că Justiţia poate fi înfrîntă printr-o simplă decizie politică asupra căreia nimeni nu îşi asumă răspunderea. Arbitrar, absurd, neconstituţional, intolerabil! Avizul nu este nici legiferare nici opinie politică. Este administraţie pură.

172. (2) spune clar care este rolul votului în plen: protejarea împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatoare. Or, nu poţi să opreşti o urmărire “abuzivă”, “represivă” sau “şicanatoare”, fără să întreprinzi nimic împotrivă, înafara unui vot (care nu este politic). Represiunea, abuzul şi şicanarea sunt per se delicte denetolerat. Delicte ce trebuie reclamate cel puţin la CSM, dacă nu la instanţa de contencios administrativ.
Pînă în prezent, nicio rezoluţie negativă venită de la Parlament, în speţe similare, nu a fost motivată altfel decît în termeni vagi, arbitrari. Pentru ca refuzul ridicării imunităţii parlamentare să fie valabil din punct de vedere adminsitrativ şi logic, el trebuie motivat. Eventual, urmat de inspecţia judiciară la Parchet sau de un proces în contencios administrativ. Aşadar, atitudinea senatorilor este în mod vădit menită să slăbească statul de drept şi să ştirbească prestigiul Justiţiei şi pe cel al Legislativului.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de:
- limitele imunităţii parlamentare, prezentate mai sus,
- natura formal-administrativă a rezoluţiei Senatului în cazul Vosganian (document ce nu are acoperire în imunitatea parlamentară),

- lipsa unei acţiuni în întîmpinare sau în contestare din partea subiectului sau a complicilor săi parlamentari,

vă rog să constataţi existenţa următoarelor fapte penale reale:
- Abuz în serviciu contra intereselor publice cf. Art 248 CP,

- Omisiunea sesizării cf. Art. 267 (1) CP,

- Favorizarea făptuitorului cf. Art. 269 (1) CP,

- Presiuni asupra justiţiei cf. Art. 276 CP

Autorii faptelor penale enumerate mai sus sunt senatorii care au votat (nonpolitic) împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului Varujan VOSGANIAN. Din păcate, întrucît Senatul este zgîrcit la publicarea informaţiilor de interes public, vă anunţ doar că lista senatorilor ce au comis delictele enumerate mai sus, se află în condica de prezenţă a şedinţei în plen a Senatului, din 7 octombrie 2013. Identificarea făptuitorilor rămîne în sarcina dumneavoastră.

De asemeni, vă rog ca la procesul ce (sper) va avea loc împotriva senatorilor, să ridicaţi obiecţia de neconstituţionalitate la Art.173. din regulamentul Senatului: -Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.

Nu este normal ca un document administrativ să fie votat în secret.

Cu adînc respect,

Marius Mistreţu

★ Tulbureală-n ochi – Roşia Montană pentru bolşevicul plăgar

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/03

În articolele despre Roşia Montană am tot vorbit despre partea tehnică a proiectului minier, dar prea puţin despre contextul politic. Despre cel social, şi mai puţin, întrucît, socialul este divizat, prost organizat şi buimac. Încheiam articolul în care puneam condiţiile de stabilitate generală, cu:

Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.

Despre promiscuitatea morală voi vorbi.

Oricine a observat incongruenţe flagrante în comportamentul liderilor naţional-socialişti din USL. Au doborît două guverne invocînd securitatea expoloatărilor resurselor minerale. Odată ajunşi la putere, s-au sucit. Au invocat tot felul de argumente şi de proceduri în sensul deschiderii exploatării efective. Le cunoşteţi, nu insist. În acest răstimp, sondajele indicau un uşor avantaj al partidei pro-. O situaţie numai bună de exploatat politicianist şi de lepădat de răspundere. Executivul doctor plagiar ponta s-a poziţionat pro-, dar ca să scape de răspunderea politică, ca tot bolşevicul, a angrenat Parlamentul. Vocea poporului, cum ar veni. Doctorul plagiar din capul executivului a reuşit să îşi exhibe plenar pînă şi schizofrenia, anunţînd că în dubla sa calitate, va respinge proiectul la votul în Parlament. Sigur, proiectul de lege suferă de oarece coerenţă constituţională, însă ceea ce va cădea la controlul de constituţionalitate, va putea fi corectat prin reglementări de rang inferior. De răspundere tot nu va scăpa. Propagandistic însă, premierul plagiar are de cîştigat, deoarece, am motive să cred că poporul nu e în stare să identifice disonanţa cognitivă din războaiele de imagine. Schizofrenia executivă s-a propagat şi în stratele inferioare ale organizaţiei mafiote. Se adaaugă schizofrenia naţional-liberală. Încurajat de egalitatea relativă din sondaje, preşedintele Senatului a mizat pe cartea contra-.

Acuma, nu e greu de dedus că proiectul minier este o virtuală vacă de muls zeciuiala, întru alimentarea pomenilor electorale. La “negocierea” cu RMGC de pe poziţii de putere, contribuie din plin, nu numai protestele din stradă, atent dozate, dar şi lumea ştiinţifică. Academicianul Ionel Haiduc, promovat pe bază de dosar încă de pe vremea lui Pelticle, reuşeşte să se facă de rîs invocînd argumente care îl descalifică nu numai ca savant, dar şi ca chimist. IGR, argumentează inclusiv acolo unde nu are competenţă, dar după aceeaşi schemă. Nu ştiu cine pe cine a plagiat, dar parcă ambele “somităţi” au scris după dictare, prezentînd aceeaşi imagine apocaliptică, de aceeaşi culoare şi întindere. Cel puţin directorul IGR are dreptate atunci cînd se îndoieşte de rezistenţa versantului stîng al văii Corna la infiltraţii. Dar nu se abţine de la exagerări, în ciuda faptului că nu ştie dacă una din discontinuităţile de acolo e falie sau nu. (Cu deştepţii naţiunii mă voi mai întîlni virtual, atunci cînd va fi să scriu despre chimismul deşeurilor.)
Nici ministresa mediului, rovana plumb, nu scapă ocazia de a se împăuna cu ceea ce era demult scris în documentaţia RMGC, anume, că efluentul (care rămîne tot în aria industrială) va avea conţinutul de cianuri solubile limitat la 3mg/l.
Nu am zis nimic despre presă. Nici nu merită. Gazetarii sunt prea concentraţi asupra conflictului simulat de liderii USL.

De ce toată tevatura, am aflat. Ce e de făcut?

În condiţiile în care cinismul bolşevic exploatează atît sentimentele sin-, cît şi pe cele anti-, vă daţi seama că cel cîştigat va fi tot grupul bolşevic de criminalitate organizată. El are şi pîrghiile de şantaj asupra RMGC, şi manetele legislative, şi echipele de imagine, şi incitatorii la protest, dar şi puterea de a se arăta cine e stăpînul ghiulului.

Fie că susţineţi public proiectul minier, fie că îl contestaţi la fel de public, pe drept sau pe nedrept, tot naţional-socialiştii din USL sunt cei care vor cîştiga. Orice am face, suntem idioţii utili ai cuiva.

Dacă ar fi după mine, proiectul minier este bine întocmit. RMGC a dovedit transparenţă satisfăcătoare. Cutrele sunt tot bolşevicii, pentru că nu ezită să risipească răspunderea oriunde, dar nu asupra lor înşile. Iar dacă şi-o asumă vreodată, o fac murdărindu-i la aceeaşi culoare pe toţi. Cînd toţi sunt vinovaţi nimeni nu e vinovat.

Cum ziceam, nu avem ieşire. Adică, avem, dacă ne orientăm către rădăcina răului. Care nu e nici aurul, nici RMGC, nici mediul poluat, nici poziţia geografică, nici cianura, nici capitalismul. Răul este promiscuitatea morală care începe cu o copiuţă.

Vă dau două obiective:

1) să protestaţi zilnic pentru că premierul este un plagiator ordinar. Recent, a mai fost descoperită o furăciune de talie internaţională. Protestaţi pînă la doborîrea guvernului.

2) să militaţi pentru ca toate locuinţele de pe Valea Bucium să fie racordate la reţeaua de apă curentă şi de canalizare. Vă spun mai încolo de ce. Oricum, pînă în 2015, România s-a angajat să racordeze toate locuinţele din ţară la reţeaua de apă. Nu ar fi nimic extraordinar sau denefăcut.

Încheiere

Strigător la cer este furtul intelectual. Cel material vine în siaj. Aşadar, rădăcina răului este în capul schizofren al sociopatului victor viorel ponta, cu voia dumneavoastră, şi numai cu voia dumneavoastră, doctor plagiar nepedepsit.

Sincer, am îndoieli că vă veţi strînge 20.000 pentru a doborî plăgarul pentru că e plăgar şi hoţ. Dacă articolul de faţă ar avea 20.000 de cititori, aş fi mulţumit. De aici încolo e treaba dumneavoastră.

Aveţi ocazia să mă contraziceţi atunci cînd spun că sunteţi manipulaţi. Condiţia este simplă, numerică,uşor de evaluat: mai mare sau egal cu 20.000… în stradă… zilnic… pînă la capăt.

Succes!

▲ Poluanţi naturali – azi, polenul de cedru

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/10/01

După 1945, într-un elan general, s-au făcut împăduriri masive. Pădurile acoperă peste 66% din teritoriul Japoniei. Proporţional, mai mult decît Brazilia. Cedrul ocupă o arie semnificativă. În perioada octombrie-martie înfloreşte şi răspîndeşte mii de tone de polen. Un alergen puternic. În iarna 2004-2005 a fost un maxim de densitate. De 500 de ori mai mult polen la metrul cub de aer, decît în anii medii.

Actualmente, unul din patru locuitori suferă într-o formă sau alta din cauza polenului de cedru. Ceea ce, în termeni economici se traduce prin milioane de zile nelucrate, milioane de ore de mers la medic, cîştiguri mai mari pentru alergologi, oftalmologi, pneumologi, dermatologii, precum şi prin sute de mii de urgenţe medicale. Ca să nu mai zic de miile de tone de medicamente şi de materiale de baraj.
Macroeconomic, pagubele produse de polenul de cedru grevează nedecontabil preţul de cost al cherestelei. Este preţul plătit pentru un “mediu curat”.

De ce atît de mulţi alergici? Ecologarii şi conspiraţioniştii ar da vina pe civilizaţie. Nu e deloc aşa. Proporţia de alergici în populaţia Japoniei nu este diferită de cea din altele. Doar 3-5% sunt alergici reali. Atîţia au fost şi acum 5000 de ani.

Dar cum peste 80% din problemele reale sunt o chestiune de cantitate, virtualmente, oricine este susceptibil la a nu tolera anumiţi antigeni, atunci cînd agresiunea este intensă. Diferă doar pragul de sensibilitate. Mai sus la oamenii obişnuiţi, mai jos la hipersensibili şi atopici. Aşadar, numai densitatea mare de polen de cedru umflă cifrele statistice. Nu altceva.

Eu însumi am dat aproape două decenii vina pe românescul “curent” atunci cînd mă înţepau ochii cîte două ore de nu îi puteam deschide dimineaţa. (Casele japoneze sunt reci iarna.) În fapt, este de la polenul de cedru.

Din fericire, cedrul are viaţa sexuală limitată la 100 de ani. Se aşteaptă ca după anii 2040-2050, incidenţa intoleranţei la polenul de cedru să scadă mult.

Este 1 octombrie. Deja mă înjunghie ochiul stîng.

Tag-uri incluse:, , , ,

★ Cum se manipulează lăcomia oponentului la proiectul Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/23

Unul din argumentele aduse atît de oponenţii cu cocardă, cît şi de către academicianul Ionel Haiduc*), apelează la lăcomia latentă din orice om care aude de bogăţii naturale. Se acreditează ideea că aurul şi argintul ar fi doar pretextul pentru exploatarea altor materii. Să vedem însă în ce ar consta ele, şi ce e viabil din “tezaurul” acela.
Pe un sait indicat mai jos, este reprodusă compoziţia minereului. Şi urmează socoteala valorii pielii ursului din pădure.

Metal Au Ag Ge Bi Ni Co Cr Ga Ti V As
gr/tonă 1,5 7-10 20 20 30 30 50 300 1000 2500 5000

Plecând de la estimarea de 200 milioane de tone a minereului de acolo şi a ponderii fiecărui metal în zăcământ, obţinem următoarea evaluare a metalelor din zăcământ :

AUR (1,5 grame/tona minereu)………………………………………….18,84 mld. USD

ARGINT (10 grame/tona)…………………………………………………2,00 mld. USD

GALIU (300 grame/tona)…………………………………………………13,00 mld. USD

GERMANIU (20 grame/tona)…………………………………………….5,20 mld.USD

CROM (50 grame/tona)…………………………………………………..6,50 mld. USD

VANADIU (2500 grame/tona)……………………………………………10,00 mld. USD

Co, Ti, Ni, Bi, As şi feldspat potasic…………………………………… 5,00 mld. USD

TOTAL…………………………………………………………………….. 60,54 mld. USD
- See more at: http://surupaceanu.ro/2011/09/averea-ascunsa-de-la-rosia-montana-50-miliarde-dolari/#sthash.Y6gvnLVg.dpuf

Vă propun să le luăm pe rînd:

Aurul

În linii mari, socoteala este corectă, însă niţel umflată, deoarece aurul nu este uniform distribuit în zăcămînt. Vor fi peste 6-10 megatone de minereu sărac, cu conţinut de sub 0,6 g/tonă. Minereu ce se va prelucra mai pe la coadă. E foarte posibil ca pe acela să nu îl mai prelucreze nimeni, niciodată, mai ales dacă preţul aurului se va fi prăbuşit. Va fi probabil îngropat la loc în cele două cariere de pe coastă, pentru refacerea peisajului.

Argintul

Despre argint nu pot spune mare lucru. Este în licenţa de exploatare, ca şi aurul.

De aici, lucrurile devin ceva mai interesante:

Galiul

Pe plan mondial, producţia de galiu este de circa 180 de tone, din care doar 100 de tone provin din minerit. Restul, din recircularea galiului utilizat la diversele aliaje fuzibile şi la detectoarele de neutrino. Chiar şi cel provenit din minerit, se obţine ca subprodus la fabricarea aluminiului. Cu alte cuvinte, fără prea mari investiţii, galiul şi indiul se obţin din bauxite şi intră pe piaţă fără tamtam. La Roşia, niciun utilaj şi nicio substanţă nu indică exploatarea galiului. Ar fi cu totul neeconomic.

Germaniul

Oricît de important ar fi pentru industria semiconductorilor (ca de altfel galiul, folosit la impurificarea germaniului pentru diode) germaniul se obţine de asemeni ca subprodus la fabricarea zincului, argintului, plumbului şi cuprului. Aşadar, e perezent în calcopirite, în blende şi în alte sulfuri metalice native. Fiind o impuritate fără conţinut prea mare la Roşia, nu interesează pe nimeni. Presupunînd că minereul ar fi atît de bogat în germaniu, încît să spargă piaţa, prăbuşirea preţului ar face repede nerentabilă presupusa instalaţie de purificare. Cînd producţia mondială este 118t/an, cea mai mare parte obţinută în Rusia, China şi SUA, ce pretenţii poţi avea să spargi piaţa cu urme de germaniu?

Titanul

Deşi istoria metalurgiei titanului este scurtă, dioxidul de titan este folosit de mii de de ani ca pigment alb. Este cea mai albă substanţă cunoscută. Titanul are o răspîndire largă în natură. Este imediat după fier şi aluminiu. De aceea şi costă doar 17 dolari kilogramul în stare elementară. Cine ar avea nesăbuinţa să îl exploateze dintr-un conţinut de 0,1% dioxid de titan, cît se află în minereul de la Roşia? Proporţia exploatabilă începe de la valori de 100 de ori mai mari.

Cromul, cobaltul, bismutul, nichelul

Conţinutul din aceste metale este ridicol de mic. O proporţie mai mare de crom şi de nichel s-ar găsi într-un ceai preparat într-un ibric de inox de calitate. Cine ar face prostia să obţină la preţ de două ori mai mare decît cel al argintului, metale ordinare, ce altminteri se scot din zăcăminte de mii de ori mai bogate?

Vanadiul

Am rezervat un paragraf special, deoarece în vanadiu, minereul pare mai bogat. Să vedem cît de bogat. Vanadiul este un element foarte răspîndit în natură. Se găseşte pînă şi în hidrocarburile fosile. E drept, concentraţii mari de vanadiu se găsesc rar. 98% din producţia de vanadiu pe plan mondial, se face din trei ţări: Africa de Sud, Rusia şi China, din minereuri de zeci de ori mai bogate. Producţia mondială de vanadiu este de numai 56.000 de tone, deoarece nu este nevoie de volume prea mari de oţeluri speciale. (chirurgicale şi de scule). Pentaoxidul de vanadiu este de asemeni folosit drept catalizator la fabricarea acidului sulfuric şi în tobele de eşapament ale automobilelor, pentru supraoxidarea oxidului de carbon**). Pentru a vă face idee de cît de puţin înseamnă 56.000t, aflaţi că numai din arderea combustibililor fosili, pleacă anual în atmosferă 110.000t de vanadiu. Dublu.

Arsenul

Oemnirea are nevoie de arsen ca de o nouă explozie nucleară. 5Kg/tonă pun probleme mai degrabă de cheltuire a banilor la fixarea lui în pămînt, decît de obţinere a banilor. Arsenul de la Roşia, nu ar aduce bani, ci ar consuma bani. Altfel, arsenul este un element ce însoţeşte fosfaţii naturali. În procesul de fabricaţie a acidului fosforic se poate izola şi arsenul ca subprodus. În apa mării este de asemeni destul arsen natural.

Caolinitul

Feldspatul potasic din rocă, în mediu acid, se poate transforma în caolin. Ce folos, că este prezent în mai puţin de 10%? Toate argilele sunt un amestec de caolinit şi montmorilonit (huma de zugrăvit). Proporţia mică de caolinit dă ulcele proaste. Mai mult caolinit se află în ceramica de Horezu (de calitate mecanică medie, spre proastă) decît la Roşia.

Concluzie: Avem o ţară bogată în resurse sărace şi foarte sărace.

Închei cu o întrebare: unde este tezaurul de 60 de miliarde acreditat de sacorţosul academician?

———————————
*) pe academician sunt supărat rău, pentru că încearcă să combată un proiect, folosindu-se de miciună. Numele său va mai apărea probabil în articole viitoare. Părăsind adevărul, Academia devine o unealtă propagandistică ordinară. Dacă aş fi academician, aş denunţa întreaga mizerie, cu atît mai vinovată, cu cît academicianul Haiduc este chimist.
**) la arderea catalitică în toba de eşapament, apar şi gaze nitroase. Cancerigene. Cînd aveţi un automobil euroconform, aflaţi că nu numai vanadiu şi eventual plumb răspîndiţi în aer, dar şi dioxid de azot. Fără oxid de carbon, şi în acelaşi timp, fără dioxid de azot, nu se poate.

★Pietrele trec, apa rămîne – Despre amăgire şi autoamăgire la Roşia Montană

Posted in Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/22

Permiteţi-mi să vă prezint rezultatul unei cercetări personale asupra unei probleme de interes public: mineritul la Roşia Montană şi cum este el îmbrăţişat sau respins. Am măsurat, fără mari pretenţii epistemice, viralitatea comparativă a cîtorva articole dintr-o serie.

Totul a început în după-amiaza de 2 septembrie, cînd am postat pe Facebook un articol intitulat Inginereşte despre Roşia Montană, datînd din februarie 2012. Acolo defineam problema din punctul de vedere al riscurilor de mediu şi ajungeam la concluzia că nu neapărat tehnologia sau mediul sunt problematice, ci încrederea. Am schiţat şi un mecanism de refacere a încrederii. Sorin Ioniţă l-a apreciat, iar Expertforum, într-un document recent a arătat un mecanism similar, formulat ceva mai… expert.

Tocmai începuseră protestele în stradă, bun prilej de măsurare a viralităţii.
Pînă la 20 septembrie, postul din februarie 2012 avea următoarea distribuţie a popularităţii în timp:
09-03-Inginereste
Oricine ar fi curios vadă ce se află în spatele unui ventru atît de falnic, după o latenţă de mai bine de un an şi jumătate. Viralitatea a fost de peste 1000 de evenimente pe Facebook şi de numai 2 pe Linkedin. Celelalte platforme nu l-au preluat.
Avalanşa de enoriaşi ecologişti mi-a oferit prilejul să le testez raţionalitatea demersurilor.
Am postat în trena articolului devenit peste noapte popular, o idee realistă de diversificare a serviciilor turistice, articolul intitulat Goana după aur.09-04-Goana
Rezultate modeste. Două ventre, din care unul datorat următorului val de vizite. Viralitate şi mai slabă: 55 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin. Atît.
Mai jos aveţi imaginea de ansamblu a vizitelor lunii septembrie, pînă la data de 21.
09-21-Overall
Un blog modest, cu vizite puţine, nimerit într-o controversă naţională.
Ce e însă cu a doua cocoaşă? A doua cocoaşă este provocată de un articol intitulat Cîte locuri de muncă la hectar…, în care am preluat datele ventilate de ecologişti. Le-am introdus în apocalipticul tablou şi concluzionam că ar fi mai rentabil dacă locuitorii zonei ar fi cultivat afine. Succesul a fost enorm. Cred că am înţeles de unde vine termenul enormitate:
09-10-Cite locuri
Viralitatea este de peste 3000 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin.
Ca şi în precedentul val, am introdus scurt două articole raţionale, în care arătam că cultura afinelor ar fi imposibilă azi, cînd zona este poluată şi plină de cratere, fără o temeinică ecologizare. Din ce bani? Nimeni nu s-a întrebat. Dar nici nu a ascultat la argumentul meu, prin care arătam că şansa ecologizării celor 4500ha luate în custodie de RMGC, ar fi tocmai incizia în furuncul pînă la fund. Iată rezultatele pentru primul articol de după valul de iraţional:
09-11-Chimicale_1
Viralitatea este de numai 89 de evenimente, toate pe Facebook.
Am repetat cu un al doilea articol cu următoarea popularitate:
09-12-Chimicale_2
Viralitatea este lamentabilă: 33 de evenimente pe Facebook. Şi atît.

Ok, oamenii se agită strict pentru că sunt speriaţi de neştiinţa lor. Dar, hai să văd dacă nu cumva vor să afle cel puţin pe ce lume se află. Politologic, măcar. Şi preiau un articol scris de Vladimir Tismăneanu:
09-12-Politologic
Fiind o reblogare, nu am date despre viralitate. Dar inapetenţa cel puţin a oponenţilor la proiectul RM, de a vedea pe ce lume se află, este evidentă.
O ultimă tentativă de apel la raţiune am făcut-o în articolul în care arăt că statul, adică noi toţi, avem o datorie publică exprimabilă în bani, faţă de mediul Munţilor Metaliferi. Şi am propus ca, pentru achitarea ei, toate veniturile provenite din exploatarea viitoare a aurului să fie folosite pe plan local, timp de două generaţii, la ecologizare. O idee care ar produce locuri de muncă pe termen lung, în prelungirea, şi în paralel cu exploatarea aurului. Am intitulat articolul Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană:
09-16-Finantare
Viralitatea este doar de 80 de evenimente, cu toatele pe Facebook.
Între timp, am scris şi cîteva scurte articole de popularizare a ştiinţei, aici şi aici, pentru a-i sensibiliza pe enoriaşii ecologişti că în spatele oricărei invenţii se află milioane de ore de nesomn, încercînd astfel să le induc oarece sentimente de recunoştină pentru invenţiile care stau inclusiv la baza telefoanelor lor celulare. Prin opacitatea lor la orice sună raţional, am descoperit natura profund nevrotică a demersului lor contra. Am fost inundat de trolli. Cu atît mai agresivi cu cît le demontam mai bine “argumentele”. Le-am cerut să îmi arate ei un plan alternativ. Atît de ecologizare a zonei, cît şi de eradicare a subdezvoltării endemice de acolo. Ioc. Numai băşcălie de neamprost.

Concluzii:

Ecologiştii nu sunt în stare să judece cu capul lor, sunt bine interconectaţi, dar foarte uşor manevrabili. Cu cît mai gogonată este minciuna cu care se hrănesc, cu atît mai entuziaşti sunt în buimăcia lor. Nu au văzut cu ochii lor, dar îşi închipuie peisajul de acolo ca pe unul virgin, şi se hrănesc din fantasmă. Ceea ce e mai grav, nu sunt în stare să propună o alternativă raţională. Una fondată doctrinar măcar, dacă nu financiar.

★ Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/16

Toată lumea s-a arătat oripilată de imaginea bisericii înecate în mîl, la Valea Şesii. Acolo nu e Roşia Montană. Este exploatarea de cupru (azi, părăsită) de la Roşia Poieni. Un perimetru mult mai larg decît cel alocat RMGC. (Roşia Montană e niţel mai la sud.) Şi zona aceea este poluată cu metale. Mai ales zona aceea. Cu fiecare zi se scug tone de otrăvuri din roca supusă intemperiilor.

Aşadar, în termeni de ecologie, bilanţul zonei are actualmente cifre puternic negative.

Studiind proiectul RMGC, am aflat despre ce riscuri sunt. Majoritatea sunt surmontabile. Mai am doar două nelămuriri, ce sper să se topească curînd.

Mai interesant cred că este să socotim ce bani se vor scoate din exploatarea metalelor nobile, şi mai ales, ce destinaţie ar fi în interesul naţional şi local.

Am aflat că participaţia statului va fi de 25%. Bani intraţi pe de-a moaca, fără ca statul să investească un leu. Mai este o redevenţă de 6%, precum şi 135 megadolari (cifră fluctuantă) reprezentînd garanţia de mediu. RMGC a avansat cifra de 78% (din 10 miliarde) reprezentînd proporţia de bani rămasă, din exploatare, pe teritoriul românesc. Din cele 7,8 miliarde teoretice, 1,6 reprezintă aproximativ salariile personalului direct şi auxiliar, iar alte aproape 3 miliarde, cheltuieli directe plătite furnizorilor români de materiale şi servicii. Rămîn 3,2 miliarde a căror destinaţie e bine să o fixăm încă de pe acum.

Perimetrul alocat RMGC reprezintă aproximativ 45 kilometri pătraţi. Avem promisiunea, garantată pecuniar şi dinamic, că compania va ecologiza terenul concesionat. Restul ariei poluate este de cel puţin patru ori mai mare decît perimetrul aurifer. Cariera de calcopirită de la Roşia Poieni, exploatată pe vremea lui Pelticle este chiar mai mare şi mai poluantă decît cea mai mare din cele aurifere, vizate de RMGC. Şi acolo vor trebui pompaţi bani pentru ecologizare. Nu ne putem lamenta în vîrf de clopotniţă.

De unde bani?

Aţi ghicit. Din cele 3,2 miliarde. Impactul social şi ecologic (în bine) ar fi formidabil. Va dispărea întrebarea: bun, şi după cei 16 ani?
După cei 16 ani în care oamenii ar avea de lucru (cu neplăcerile pe care oricum şi le asumă) ar mai rămîne bani pentru încă de două ori cîte 16 ani. La ecologizare. Ecologia nu este strigăt de luptă, ci muncă fizică şi intelectuală. Sudoare. Ecologia este tot economie.
Ecologia este ramura economiei care redă sau sporeşte valoarea terenurilor. Abia după ce acoperim gaura de bilanţ ecologico-pecuniar făcută deja în sutele de ani de scormonire, putem vorbi de turism la Roşia Montană şi chiar şi la Roşia Poieni.

Aşadar, e mult de muncă, iar banii zac exact acolo de unde vor trebui extraşi.

Sunt convins că vor sări cîrcotaşii de serviciu pe planul meu. Îi previn încă de pe acum, pentru a putea comenta, trebuie să vină ei cu un plan de achitare a datoriei ecologice din zonă.

Pînă atunci, le sugerez doar calea de control al banilor din custodia statului. Repet, din custodia statului. NU bani satului!
Obligaţi statul să publice anual bilanţul contabil al companiei RMGC şi bugetul de cheltuieli pentru ecologizare. 15.000 de ecologişti, cîţi sunt acum în stradă, ar fi tot atîtea perechi de ochi capabili să citească trimestrial rapoartele guvernamentale privind veniturile din aur şi cheltuielile de ecologizare, şi eventual să îi tragă la răspundere pe grangurii care nu sunt în stare să le motiveze.

Succes!

Piata Universitatii, Rosia Montana si puterea celor fara de putere: Renasterea polisului paralel

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/09/12

Marius Delaepicentru:

Despre reintrarea politicului în cetate

Originally posted on Memorie, libertate, moderaţie:

Motto: “Never doubt that a small group of thoughtful, committed, citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.” ― Margaret Mead

Decizia lui Victor Ponta de a renunta la proiectul Rosia Montana este, neindoios, o victorie a societatii civile din Romania. A nu vedea acest lucru inseamna a ignora realitatea, a nu lasa faptele sa interfereze cu teoriile. S-a dovedit ca mobilizarea civica poate impiedica actiuni guvernamentale socotite primejdioase pentru societate. Ca o tema, aparent fara legatura cu politicul, devine politica prin chiar preluarea sa de catre cetatenii care nu accepta sa fie subiectii muti ai aranjamentelor “de sus”. Ce se poate rezista “de jos”, from below, avaritiei, cupiditatii, rapacitatii, coruptiei, clientelismului si cinismului. Ca miscarile ecologiste nu sunt automat marxiste, desi exista numerosi marxisti care tin discursuri ecologiste ignorand ca tocmai regimurile comuniste au lasat in urma dezastre ecologice. Ma ocup de…

View original 531 more words

★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (II)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/11

(continuare din numărul trecut)

În articolul trecut am descoperit că aria de interes pentru exploatatorul minereurilor aurifere este deja poluată de multele mine istorice. Sute de ani s-a folosit mercurul pentru extracţie. El se mai foloseşte şi azi, deşi la scară mult mai mică. Sigur, nu cianurile sunt poluantul, ci metalele grele aflate încă în soluţie.

Aflarăm că exploatatorul, prin constrîngerile la utiliăţi, rezultate din negociere*), va fi nevoit să valorifice apa din iazuri (-le, actualmente toxice), ceea ce înseamnă că va fi nevoit ca, înainte de orice, să le amendeze pentru purificarea in situ. Din lista de chimicale am văzut că o bună parte vor fi folosite la neutralizarea şi inocuizarea deşeurilor, în toate cele trei stări de agregare.

În continuare vom vedea cu ochii minţii felul în care va decurge exploatarea, precum şi care sunt activităţile conexe.

Conform proiectului, vor fi, nu un crater de 8Km aşa cum acreditează ecologiştii, ci patru cratere de cîte… Dar mai bine să privim tabloul:

Rosia_spatiu
L-am pus aici doar pentru pedanţi. Voi face în continuare socotelile în hectare, simplificat, deoarece mi-am propus să determin producţia de locuri de muncă la hectar.

Lista mea, derivată din datele de mai sus, arată aşa:
Spaţiul

Cariere de minereu şi materiale de construcţii 214,1722ha
Halde şi depozite 177,9602ha
Uzina 51,3777ha
Spaţii de gestionare a apei (inclusiv canale de drenaj) 402,2276ha
Depozit minereu sărac 26,9743ha
Depozit pămînt excavat pentru amplasarea uzinei 4,1080ha
Depozit sol vegetal 39,7445ha
Alte destinaţii (drumuri, depozite, clădiri etc.) 511,1535ha
Total 1.061,6100ha
Arii neafectate 195,7064ha
Total 1,259,3164ha

Acum să comentăm fiecare poziţie din tabel.

Cele 214,1722ha alocate carierelor, cuprind cele patru cratere, plus o carieră de piatră de construcţii (pentru anrocament şi drumuri) şi una de gresie, al cărei rol nu îl văd, dar îl pot presupune: material de construcţie pentru pavaj şi eventual ca material de ranforsare a haldelor de steril şi ca material de umplutură pentru cratere, cînd va fi să se închidă afacerea.

În halde şi depozite (177,9602ha) am inclus atît halda principală de steril, ce va astupa o vale întreagă, cît şi depozitul de minereu sărac, scos şi pus deoprate. El ar urma a fi procesat în ultimii trei ani de exploatare.
Observaţii
Tehnologic, sterilul se va trimite sub formă de nămol subţire, printr-un sistem de conducte. Sa ales depozitarea sterilului fără aditivi de îngroşare, deoarece apa scursă din el se va colecta, pritr-un sistem de canale deschise, tot în iazul de decantare, de unde va fi refolosită. Ar mai fi fost soluţia deshidratării sterilului şi trimiterea lui pe cale pneumatică, însă ar halda ar deveni mare producător de pulberi.
Faţă de amînarea procesării minereului sărac am oarece obiecţii, deşi înţeleg că strategic este o alegere bună. Întîi faci ceva cheag şi abia apoi îţi permiţi să pierzi. Riscul este însă ca minereul sărac să nu mai fie procesat niciodată, ţinînd seama că rentabilitatea va fi prea mică, în ipoteza în care preţul aurului se va prăbuşi. Pentru gestionarea minereului sărac, contractorul trebuie să se angajeze, inclusiv pecuniar, că va face cumva să repare eventualul deranj.
Uzina va ocupa 51,3777ha şi un supliment de 4,1080ha reprezentînd depozitul de material rezultat din orizontalizarea terenului. E puţin probabil ca pămîntul acela să se întoarcă de unde a fost scos, deoarece contractul prevede ca uzina să rămînă aşa cum a lăsat-o exploatatorul. Pesemne, vreun grangur din guvern visează să vîndă fierul vechi, situaţie în care, nimeni nu se va mai preocupa să elibereze şi cele 4ha de depozit.
Un aspect interesant este că vor fi alocate pentru depozitul de sol vegetal, 39,7445ha. Solul va fi păstrat pentru refacerea peisajului. În prima fază, nu mai devreme de anul 9, cînd una din cariere îşi va fi încheiat rostul. Aşadar, “terraformarea” poate începe încă din anul 9. Craterele vor fi umplute cu rocă inertă, amestecată cu steril şi cu mult var. Prin carbonatarea naturală a varului-liant, terenul îşi va recăpăta fermitatea în mai puţin de un deceniu. Acelaşi fenomen va sta şi la baza secării iazului de decantare, ceea ce explică necesarul anual de 54.000t de var.
Cum era de aşteptat, o arie aproape dublă decît cea a carierelor, va fi ocupată de instalaţiile de gospodărire a apei: 402,2276ha (inclusiv canale de drenaj).
Studiind materialul, am descoperit că temerile mele iniţiale şi-au găsit liniştea relativă, de cînd am înţeles că tratarea apelor reziduale va fi făcută cu var (54.000t) şi cu floculanţi (510t/an). Aşadar, nu ape acide, ci ape alcaline. Ceea ce duce la un fenomen de autosigilare a fundului iazului. Agregatele rezultate din reacţiile de precipitare vor colmata porii rocii. Se adaugă caolinitul prezent în mod natural în minereu, pentru ca impermeabilizarea să se facă natural. Ca şi în cazul astupării craterelor de excavaţie, rolul varului (carbonatat în timp) este cel de consolidare a terenului. Fermitatea sedimentelor prin carbonatarea varului, va permite inclusiv deschiderea artificială a unei breşe în baraj, pentru a se relua circulaţia naturală a apei pe vale. În urmă va rămîne un teren mai mult sau mai puţin orizontal, unde se va putea amenaja chiar şi o bază de agrement, după numai patru decenii. Nu degeaba negociatorul a cerut ca iazul de decantare să fie eliberat de conducte şi de alte instalaţii. Apa va prelua niţel şi din sedimente, ce vor fi captate în aval, în lagune de epurare pasivă.

Proiectul cuprinde şi 511,1535ha, reprezentînd drumuri, spaţii de depozitare şi alte acareturi. Proiectul prevede ca drumurile rămase fără utilitate, să se revegeteze, ca de altfel fundul şi versanţii iazului de decantare.

Deşi tehnologia satisface pretenţiile de inocuitate**) cheltuielile de “terraformare” vor fi însemnate, dar lucrările de renaturalizare a ariei nu sunt imposibile. Cu atît mai uşor cu cît, solul vegetal va fi conservat aparte. Atît că totul va costa de zeci de ori mai mult decît amărîta de garanţie depusă de exploatator.

Într-un articol viitor voi reface socotelile despre rentabilitatea socială a terenului, după ce mi se mai sedimentează şi mie datele în cap.

—————
*) I s-a interzis inclusiv accesul la conducta de 400mm de aducţiune pentru localităţile din zonă.
**) mai puţin norma de praf şi cea de zgomot, ultima, prevăzută a fi de 87dB, ce sigur nu va fi respectată, ţinînd seama de utilajele mari de concasare şi transport pe ţeavă, la care se adaugă zgomotul camioanelor de 150t şi cele 4 puşcări săptămînale.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,867 other followers

%d bloggers like this: