★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (I)
Articolul de faţă se adresează oamenilor raţionali cu oarece cunoştinţe de chimie, dar nu prea multe.
Studiind datele despre sursele de apă monitorizate pe durata a 10 ani de către RMGC, am observat că practic compoziţia lor chimică diferă atît în spaţiu cît şi în timp. Practic nu există o corelaţie certă între anotimpul, originea, regimul pluvial şi natura rocilor. Singurul parametru cu oarece legătură este pH-ul. Cu cît mai acid, cu atît mai mare mineralizaţia apelor.
Să trecem aşadar la problema propriu-zisă. Întrebarea este: de unde vine poluarea cu metale?
Răspunsul simplu este: din alterarea rocilor.
Cum?
În zăcămînt sunt cam patru feluri mari de roci, constituite din sute de minerale şi minerăluţe. La contactul cu oxigenul cu apa şi cu lumina, mineralele încep să se transforme. Unele se dizolvă, altele dau produşi tot insolubili. Nu e greu să ne dăm seama că suprafaţa de contact cu mediul, cu cît este mai mare, cu atît mai intensă va fi alterarea. De asemeni, cu cît durata de contact cu aceeaşi cantitate de solvent e mai mare, cu atît mai concentrată va ieşi soluţia de poluanţi. Prezenţa unora dintre microorganismele ce metabolizează metale este de asemeni importantă în calitatea outputului.
Aria de contact
La ora actuală, aria totală de contact este imposibil de estimat. Se pot face doar estimări macroscopice. Avem 22 de halde vechi, ce nu par a fi în vreun fel compactate, dar se întind pe zeci de hectare. Nu e greu să ne dăm seama că cu cît sunt mai mărunţite şi mai afînate, cu atît sunt mai generoase în poluanţi. Afînarea haldelor şi a rambleurilor înzeceşte aria expusă. Se adaugă eroziunea ce, prin ravenele de şiroire multiplică suprafaţa totală de contact.
Mai există două cratere, din care unul rambleiat. Alte zeci de hectare de rocă expusă degradării. Iar craterul Cetate pare a avea şi drenaj, ceea ce asigură scurgerea nestînjenită a poluanţilor în valea Roşia.
Mai sunt 140Km de galerii, din care au fost scoase de-a lungul vremii peste 2 megatone de rocă. Dacă socotim diametrul mediu de 4 metri*) rezultă alte 176ha de rocă expusă degradării, chiar dacă nu la vedere. (spre comparaţie, perimetrul minier nu are mai mult de 1200ha, din care jumătate nu va avea roca expusă.)
Durata de staţionare a apei
Intuitiv, ne dăm seama că băltirea duce la concentraţii mai mari de poluanţi Iar de băltire avem parte în toate cele trei forme de degradare: în galerii, în halde, în cratere. De reţinut că cu cît panta este mai mică, cu atît băltirea are o pondere mai mare. Dintre toate formele de acumulare şi deversare a apei băltinde, cea mai imprevizibilă este cea din subteran. Nu numai prin duratele mari de staţionare, dar şi prin fenomene accidentale de sifonare din galeriile părăsite. Cine ştie cîte ceva despre carstul subteran, ştie că sifoanele pot lua naştere natural. O galerie sinuoasă pe verticală, se poate umple, iar la un moment dat, sifonul se amorsează şi deversează mii de metri cubi de apă „stătută” printr-un izbuc pulsativ. Conformaţiile cu potenţial de sifonare nu sunt imposibile atunci cînd ai 140Km de galerii. Iar emergenţa aleatorie din galerii poate fi o explicaţie pentru compoziţia atît de capricioasă a apelor de mină în timp.
Am văzut aşadar cam cît de mare este aria rocilor supuse alterării naturale. Sunt mii de hectare macroscopice şi alte zeci de mii microscopice. La haldele de steril rezultat din flotaţie, aria unui metru cub poate depăşi şi 5ha. Şi sunt milioane de metri cubi. Din fericire, haldele se mai compactează şi natural, ceea ce scade mult aria specifică.
Am descris situaţia prezentă.
Ce e de făcut?
Nu e greu de intuit că distrugerea sistemului de galerii prin detonare reduce mult aria de expunere a rocii la alterare. Craterele rezultate au oricum aria limitată, iar durata de expunere la degradare are un gradient vertical. Mai mare sus, mai mică jos. Aria ce sporeşte prin adîncire, este compensată atît de reducerea ariei galeriilor cît şi de drenajul mai uşor de controlat. Haldele oricum vor fi compactate şi împrejmuite de şanţuri de drenaj, ceea ce reduce mult şi din aria de expunere microscopică. Sterilele colectate în iazul de decantare vor avea aria de expunere de maximum 363ha. Iar aria microscopică redusă doar la atît cît permite oglinda de apă. Adică, doar pe la coada iazului.
Avantajul iazului de decantare este evident. Nu numai că asigură recircularea apei, dar, prin pH-ul său alcalin, dă naştere unui chimism diferit de cel de pe valea Roşia. (voi detalia într-un articol viitor.) Nu greşim dacă considerăm sedimentele de acolo ca fiind o mare haldă întoarsă cu fundul în sus şi complet compactată. Mai mult, iazul de pe Corna poate fi folosit ca receptor şi neutralizator grosier de ape acide provenite de pe valea Roşia, datorită pH-ului ridicat, mai ales în situaţii de urgenţă (ruperi de nori).
De unde vine alcalinitatea iazului? Din megatona de var nestins ce va fi folosit la tratarea minereului.
Aşadar, pentru apele acide de pe valea Roşia să fie tratate, este nevoie a fi drenate într-un singur iaz de colectare. Doar acolo ele vor avea o compoziţie cît de cît previzibilă în timp. Cît timp RMGC le va exploata pentru extracţia aurului, apele acide vor înceta să mai polueze Abrudul şi Arieşul.
După încheierea proiectului minier, configuraţia terenului, reducerea ariei de alterare a rocilor va face mult mai simplă gestionarea scurgerilor. Iazul de ape acide va fi parte dintr-un sistem mai complex de captare şi epurare pentru uz casnic, industrial şi de salubrizare a cîtorva cursuri naturale de apă.
Aşadar, visul ecologiştilor de curăţenie va fi îndeplinit. Şi încă rapid. Nu însă fără efort. Efort pe care nu trebuie să îl facă ei. Îl va face exploatatorul. După încheierea proiectului, doar vrednicia primăriei, adică a aleşilor locali, va face diferenţa dintre bine şi rău.
Iată că nu am apucat să vorbesc despre chimism, ci despre lucruri mult mai simple. Am mutat şi discuţia despre microorganisme acolo, deoarece ea are aface mai mult cu chimismul intim decît cu aspectele ochiometrice şi de peisaj.
–––––––
*) în realitate sunt galerii înguste alternînd cu galerii largi şi cu domuri şi mai largi.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
[…] (continuare din numărul trecut) […]
Bun articol!
Salut Marius,
Modul de abordare al acestei fatete a problemei este pragmatic. Ar fi interesant de vazut referintele pe baza carora ai facut statistica. Si de verificat cu oameni care cunosc bine zona daca acele date statistice sunt necesare si suficiente.
Exista mai multe probleme aici insa:
1. Durata de viata a acestui lac urias va fi de cateva sute de ani. Care sunt riscurile in caz de cutremur? In Japonia, la Fukushima, riscurile au fost subestimate si, din ce reusim sa aflam prin articole ale presei non-mainstream, dezastrul se accentueaza, iar situatia este scapata de sub control. Costurile cu acest eveniment depasesc de cateva ori beneficiile totale. Firma RMGC pune la bataie undeva spre 100 milioane euro garantie in caz de dezastru. Dar un dezastru asemanator celui de la Baia Mare va sari mult de 1 miliard euro.
2. Tot contractul acesta a fost cu cantec. Actionarii firmei din Canada au obtinut acest contract printr-o licitatie incheiata inainte de a se anunta. Documentatia relevanta este secretizata. Compania RMGC a facut deja datorii de aproape 1 miliard euro, bani care vor fi recuperati fara ca statul roman sa vada vreun profit. Majoritatea cheltuielilor au fost facute pe publicitate.
3. Dupa 15 ani firma RMGC, cu toate ca a reusit sa cumpere toata conducerea statului Roman (Presedinte, PM, Parlamentari, autoritati publice centrale si locale) si majoritatea jurnalistilor, nu are documentatia de exploatare in ordine. De aceea au avut nevoie de derogari prin legi speciale. Mai mult, se pune problema ca statul roman sa le delege dreptul de a face exproprieri, fara a mai intreba pe cineva. Problema este grava pt. ca acesta este un precedent extrem de periculos care va fi folosit de orice firma privata cu suficienta sustinere politica.
4. Zona a fost declarata in mod abuziv monoindustriala, deci oamenii de acolo nu isi pot face pensiuni ca nu le permite legea. Zona a fost saracita voit. Chiar si numai pt. asta ar trebui sa fim revoltati si sa cerem pedepsirea celor implicati.
5. Redeventa este de 6%. Participarea la profit din partea statului vine din pozitia actionarului cu 20%. Iar profitul va veni dupa ce se vor amortiza toate cheltuielile imaginate de RMGC.
6. Conform RMGC resursele minerale sunt in valoare de vreo 15 miliarde euro in aur si argint. Conform unor documente care au aparut in presa, rezervele de pamanturi rare valoreaza alte 50 miliarde. Contractul RMGC este secretizat tocmai pt. ca trateaza acest subiect intr-un mod contrar intereselor Romaniei.
7. Salariul mediu pt. muncitorii din zona, inclusiv taxe, impozite si contributii va fi de 10000 euro pe an, maxim. La 500 de muncitori inseamna 5 milioane euro pe an. In 15 ani inseamna 75 milioane euro.
Acuma as veni si eu cu o intrebare: cat costa domnule acel lac care este atat de minunat incat rezolva toate problemele zonei si va fi o oaza de sanatate? Ce a oprit statul roman sa-l faca in toti acesti 15 ani? Pragmatic vorbind.
Salut, Răzvan!
Te previn că pragmatism nu e totuna cu practic. Pragmatism, care vine de la a face negoţ şi are o conotaţie destul de proastă în limba română. Stă mărturie termenul pramatie, avînd aceeaşi rădăcină.
Articolele mele nu au nimic comercial. Putem vorbi despre chestiuni practice, dar nu pragmatice.
Te mai previn că în seria asta de articole (am ajuns la episodul V) evaluez chimismul postminier. Pentru alte faţete ale problemei, poţi căuta în cuprinsul blogului alăturarea: „roşia montană”.
Nu e treaba mea să mă bag în contabilitate. M-am băgat o dată, folosind „datele” ecologiştilor şi a ieşit cum ziceau ei. O mare gogoriţă. Garbadge in, garbadge out. Pe unele le regăsesc în obiecţiile tale. Şi mă îndoiesc cel puţin de durata de viaţă a iazului prognozată de tine. Studiul chimismului încă nu e gata. Abia după aceea aş putea risca să fac o prognoză, ţinînd seama de mult mai mulţi factori de mediu decît de o sperietură propagandistică.
Altfel, sfatul meu este ca dpdv tactic să îţi dozezi ceea ce consideri a fi argumente. Nu de alta, dar a obiecta în 7 puncte atît de diverse, din care doar unul are legătură cu tema, e inadecvat. Elanul prea mare în „desfiinţarea” unei construcţii intelectuale, ce are deja 10 episoade, dar care încă nu e gata, este semn de resentiment. Impetuozitatea nu construieşte dialogul ci îl sufocă.
http://www.merriam-webster.com/dictionary/pragmatic
Origin of PRAGMATIC
Latin pragmaticus skilled in law or business, from Greek pragmatikos, from pragmat-, pragma deed, from prassein to do.
Te rog nu-mi publica acest comentariu. Daca consideri necesar imi poti sterge si comentariul anterior.
Multumesc
Mai multe despre istoria termenului, (intrat direct din greacă în română) aici:
http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/14/lucru-pramatii-si-atitudinea-romaneasca-fata-de-munca/