★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?
Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.
Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!
Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.
Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.
Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.
Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.
Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.
Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.
● Cîinii comunitari şi subsidiaritatea
Trebuie să încep prin a vă spune că, în opinia mea, termenul de cîine comunitar nu îi descrie statutul, atîta timp cît comunitatea nu este definită. În realitatea administrativă actuală, vorbim de cîini vagabonzi, iar „comunitar” este doar un eufemism, din moment ce comunitatea nu poate fi trasă la răspundere. În cel mai bun caz, calea de atac este anevoioasă.
Dar nimic nu mă împiedică să iau în serios atributul „comunitar” şi să identific comunitatea şi respectiv responsabilitatea.
Deosebim comunitatea de bloc (vertical sau orizontal), comunitatea industrială şi comercială, comunitatea de stradă, comunitatea de cartier, comunitatea de sector chiar, precum şi comunitatea oraşului. Cîinele, nefiind un animal propriu-zis migrator, are un teritoriu marcat natural. Nu avem decît să îl suprapunem peste harta de cadastru şi aflăm astfel cine răspunde pentru actele „comunitarului”. Iar aici, am imaginat un principiu, pe care l-am denumit principiul proximităţii de rang minim în stabilirea răspunderii. Mai clar, locul în care cîinele comite un act contravenţional (defecaţie, atac asupra omului, lătrat la ore nepermise etc.) atrage şi răspunderea comunităţii proxime. Am zis proxime, deoarece, uneori, contravenţia poate avea loc la o distanţă mai mare de sediul „social” al cîinelui, situaţie în care stabilirea răspunderii are loc după crotal. Dacă, de pildă, contravenţia are loc în scara unui bloc, responsabilitatea îi revine asociaţiei de locatari. Dacă are loc pe teritoriul unei organizaţii economice, comerciale etc., responsabilitatea îi revine persoanei juridice în cauză. Dacă contravenţia are loc pe domeniul public, într-un parc de joacă, să zicem, responsabilitatea îi revine primăriei de sector. Şi tot aşa. Cum orice proprietar sau custode imobiliar are sarcina ca bunul său să nu aducă vătămare altora, este de la sine înţeles că un cîine ce îşi are teritoriul acolo intră în mod automat în jurisdicţia sa.
Aşadar, am identificat comunitatea, în baza principiului proximităţii de rang minim.
Cu toate acestea, din punct de vedere practic, domeniul public este mai greu de gestionat de către o primărie pe care o dorim cît mai suplă şi cît mai puţin cheltuitoare. Problema nu este însă insolubilă. Urbanistic, domeniul public poate fi restrîns fără probleme. Ar fi două soluţii de restrîngere:
1. Subsidiaritatea totală, prin împroprietărirea cu titlu gratuit a asociaţiilor de locatari, cu terenul înconjurător. Inclusiv cu aleile dintre blocuri, alei ce vor fi grevate de servitutea în interes public. Asta înseamnă că ele nu vor putea fi şterse sau îngustate. Lărgite, da. Cînd o alee ce delimitează două comunităţi devine teatru de contravenţie, răspunderea îi revine comunităţii căreia îi aparţine proxima intrare frontală. Două fronturi de clădire opuse înseamnă răspundere teritorială egală. În acest caz, inscripţia crotală este criteriul de partajare a răspunderii. Mai exact, sediul cîinelui comunitar. Se pot imagina toate situaţiile. Pentru toate va exista o soluţie, dacă principiul va fi respectat. Chiar şi la graniţa oraşului. „Grănicerii” vor avea doar obligaţii în plus, fie prin repelarea, fie prin crotalizarea cîinilor sălbatici, deveniţi astfel „membri” ai comunităţii.
2. Subsidiaritatea condiţionată, prin extinderea ariei de servitute în interes public a comunităţilor locative de rang minim. Alocarea terenului se va face în aceleaşi condiţii de responsabilitate, ca cele de la punctul 1. Subsidiaritatea condiţionată poate fi reglată printr-o ordonanţă pe termen de 2 ani, ce se reînoieşte tacit.
Fiecare din cele două soluţii are avantaje şi dezavantaje. Observ doar că subsidiaritatea totală îi „îmbogăţeşte” pe locatari, lucru ce le va folosi atunci cînd imobilul, sau grupul de imobile va fi fost demolat şi reconstruit. (Condiţiile de creditare vor fi mai avantajoase.) În schimb, impozitul pe teren va creşte niţel în valoare absolută.În orice caz, nimic nu împiedică cele două subsidiarităţi să coexiste.
Vă veţi întreba, poate, cine va răspunde pentru cîinii cu teritoriul pe maidane sau pe terenuri aflate în litigiu. Şi aici se poate găsi o soluţie. Prima decizie a judecătorului va fi să aloce uneia dintre părţi sarcina inocuizării bunului imobiliar, sau direct primăriei, urmînd ca plata cheltuielilor făcute de către custodele desemnat de judecător pentru conservarea şi inocuizarea bunului, să facă şi obiectul sentinţei finale.
O altă cale de focalizare a răspunderii pentru actele cîinelui comunitar ţine numai de subsidiaritatea de rang inferior. Anume, în fiecare asociaţie de locatari poate fi (auto)desemnat, sau ales, unul (sau mai mulţi) locatar(i), cu prenume şi nume, locatar(i) care să preia integral răspunderea pentru întreţinerea în condiţii de inocuitate a cîinelui (cîinilor) comunitar(i) din jurisdicţie. Ceea ce ar echivala cu adopţia, cu diferenţa că asociaţia devine responsabilă contravenţional (sau penal) în cazul în care titularul fuge de răspundere.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
36 comments