Fără buletin

● De ce este primarul Oprescu penal

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2013/09/07

Tot ascultînd argumente şi pseudoargumente, am constatat că relativizarea morţii violente a copiilor, invocînd alte cauze, (accidente din neatenţie, violenţă domestică etc.) este ticăloasă, deoarece, înafară de moartea provocată de maidanezi, toate celelalte accidente fatale au autor cu răspundere legală.

Ca să le putem compara, trebuie să unificăm cauzele. Iar pentru a le unifica, trebuie să vedem cine e proprietarul legal al cîinilor vagabonzi. Legalmente, ei sunt în proprietatea primăriei. Aşadar, maidanezul este doar corpul delict al unui proprietar numit primăria Bucureştilor.

O a doua observaţie este că doar primăria este entitate publică. Toate celelalte sunt private. Or, cînd moartea se datorează unei entităţi publice, putem spune că avem un stat criminal. Pentru că dispare diferenţa dintre moartea de maidanez şi moartea în bătaie în arestul poliţiei. Ne putem aştepta ca un copil care se depărtează de părinţi, să fie înhăţat de poliţişti şi ucis în bătaie pentru că nu avea certificatul de naştere la el.

Sofismele pot fi uşor identificate. Dacă primăria nu va fi sancţionată într-un fel sau altul, oricum, dar PENAL, înseamnă că primăria este una din calamităţile naturale, alături de uragan, de avalanşă şi de trăsnet.

Reclame
Tagged with: , ,

● Afaceri grase cu „drepturile pozitive” ale maidanezilor

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2012/06/12

Aflu de la radio NHK (într-o corespondenţă telefonată) că populaţia de lupi liberi a Suediei a ajuns la 242 de exemplare.

În Suedia, lupul este specie protejată. În ultimul timp însă, tot mai multe plîngeri de iamă în şeptel se înregistrează. În consecinţă, anul trecut, după o interdicţie de 45 de ani, autorităţile au permis vînarea a 30 de exemplare.
Vînătoarea a avut 12.000 de participanţi umani (nu este o eroare). Prilej de frumoase serbări cîmpeneşti.

Compar. Dacă considerătm aria forestieră (de 15% în nord şi 65% în sud) la dimensiunile Suediei, ar ieşi cam o Românie integral împădurită.
Ha, ha, ha! În Bucureşti, 242 de lupi sunt numai pe kilometrul pătrat. De unde se vede că, numai în Bucureşti, arie urbană (nicidecum forestieră), sunt de peste 150 de ori mai mulţi lupi decît în întreaga arie forestieră a Suediei.

Aflu din aceeaşi corespondenţă: întrucît a fost un an favorabil prăsilei lupeşti, la toamnă se vor mai vîna 30 de exemplare. Cu aceeaşi desfărşurare cinegetică.

Ce proşti sunt suedezii! Habar n-au de excedentul cronic de lupi urbani din Bucureşti.
Mai bine le trimitem anual cîteva vagoane de maidanezi, să aibă fiece suedez de un „trofeu al cantităţii”. Cel puţin municipalitatea Bucureştilor va cîştiga un ban cinstit din vînzarea lor, şi nu va da ţepe din iluzorii şi sisifice ferme canine, construite şi alimentate din bani publici şi din alte chete, mai mult sau mai puţin evazioniste. (Totul intrînd în buzunarele beizadelelor de primar, precum şi în puşculiţele de partid. Nu în ultimul rînd, ca taxă de protecţie. De protecţie a vieţii maidanezului.)

Voluntarii veritabili, uşor de prostit, au fost, sunt şi vor fi doar exploataţi, ca orice enoriaş de sectă religios-mercantilă. Iată cum, fervoarea religioasă de cult păgîn, mai pe scurt: strechea zoofilă aduce oportunităţi de afaceri, mai ceva ca în coloniile de pe vremea corporaţiilor olandeze de secol XVIII.

Întrebările şi le vor pune eventualii cititori ai articolului de faţă.

★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/06/07

Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.

Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!

Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.

Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.

Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.

Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.

Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.

Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.

● Memoria e ruşinoasă, însă, cu puţin efort, bănoasă

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/04/22

Prin 1974, profesorul de socialism ştiinţific din liceu ne povestea că una din etapele viitoare, pe undeva pe la est de cele mai înalte culmi de dezvoltare socialistă, va fi cibernetizarea societăţii. E drept, lucrul s-a petrecut, dar întîi în prăpăstiile capitaliste, în timp ce cibernetizarea socialistă zăcea ferecată în centre de calcul, unde, pentru a obţine o dischetă de 5,25 inch, trebuia să scrii de mînă un referat de necesitate.

A urmat eliberarea de economia planificată, şi promovarea într-o eră a mercantilismului ţepar socialist. Ţeparii de partid şi de stat s-au mişcat şi se mişcă încă în paradigma parazitismului. I-aş putea ajuta să vadă dincolo de interesele lor mărunte, şi în acelaşi timp, să şi le şi satisfacă mai bănos.

Aflu că Arhivele Naţionale vor fi în sfîrşit informatizate pînă în dinţi. E bine şi mai tîrziu. Deşi unora le poate părea neverosimil, informatizarea este o investiţie de utilitate publică în infrastructură. Adică, şi în folosul actualilor ţepari economici. Pentru cei ce încă se îndoiesc de trăinicia şi de eficienţa autocolantelor kilobite pe pagini prăfuite, încerc să schiţez relaţia cauzală dintre memorie şi economie. Cum ar veni, între infrastructura memoriei şi buzunarul lor.

Într-unul din articolele mai vechi, arătam că, pentru cîţiva ani, Sugihara Chiune a locuit în Bucureşti, şi tot din Bucureşti a fost trimis pentru un an şi jumătate în lagăr. Spuneam acolo că statul român a rămas dator cu un act reparatoriu memoriei lui Sugihara.

Au trecut 65 de ani. Închipuiţi-vă că o gaură în asfalt rămîne neastupată pentru 65 de ani. Nu vă vine să daţi de pămînt cu responsabilul?

Conceptual, gaura din memorie şi cea din asfalt sunt surori gemene. Ambele produc pagube, inclusiv în bani. Numai că cea din asfalt afectează în principal planetarele, în timp ce cea din memorie, demnitatea. Sunt mai importante planetarele decît demnitatea şi eventual identitatea?

De ce e importantă demnitatea pentru un amoral mercantil? Păi, iată cum se înlănţuie lucrurile:

Toată lumea e de acord că România este subexploatată turistic. Ce trebuie să atragi turişti? Ce trebuie să îi oferi turistului pentru ca acesta să plece mulţumit şi să îţi trimită indirect şi alţi turişti?
Trebuie să îi oferi cîteva lucruri simple: respectul şi să nu îl laşi să se plictisească. Eficienţa în turism se măsoară în producţia de endorfine [μg/turist-km, μg/turist-eveniment sau μg/turist-zi]. Aşadar, un turism bun este un turism care trezeşte la maximum interesul şi plăcerea în timp şi spaţiu. Cum îi poţi trezi interesul cuiva străin de Căluşul nostru UNESC şi de ceafa la grătar? Dezvoltîndu-i reflexe şi făcîndu-l să îşi folosească cunoştinţe pe care le are deja. Ei ştiu de Comăneci. Comăneci? Vax. Toţi japonezii ştiu că „obiectivul truistic” se află de două decenii în SUA. Dacă vor s-o vadă nu traversează Asia, ci Pacificul.

Însă în ultimele două decenii, japonezii află din ce în ce mai multe despre salvatorul japonez al evreilor de la Kaunas. În viitorul apropiat, lecţia Vize pentru viaţă va intra şi în manualele de etică (poate de istorie), dacă nu cumva a intrat deja. România păstrează cel puţin în arhive urmele şederii lui Sugihara. Rapoartele Siguranţei şi ale Externelor sigur le conţin. Rămîne doar ca gaura să fie reparată bănos pentru România.

Aşadar, domnilor mercantili, dacă vreţi bani din turism, sprijiniţi recuperarea memoriei (şi deci informatizarea ANR). Odată recuperată, o puteţi apoi revinde, mitizată sau nu, pe yeni şi shekeli. Veţi crea locuri de muncă*. Veţi cîştiga bani. Ce-o fi aşa greu să înţelegeţi?

Ce puteţi face voi, agenţii de turism? Nu aveţi decît să îi presaţi pe executivii: primar (Oprescu?) şi ministrul turismului (Udrea?), să pună la vedere inscripţiile tetralingve în locurile pe unde a zăbovit Sugihara. Îl puteţi pisa la cap şi pe legislativul Preşedinte să dea pentru Sugihara un decret prezidenţial de scuze oficiale şi decorare postmortem, decret a cărui copie va fi un exponat în plus, în eventualitatea în care veţi fi atît de pricepuţi în afaceri, încît să deschideţi şi un mic memorial conex.

Dar pentru toate astea vă trebuie cercetarea istorică în arhive. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. Time is money.

–––––-
* aşa cum, o mînă de evrei trăiesc în Yaotsu de pe urma memoriei lui Sugihara, ca ghizi pentru turiştii evrei. Aşa cum o mînă de lituanieni conduc la Kaunas grupuri de japonezi. Nu sunt destule cîteva zeci de obiective într-o ţară, ci mii? Nu le aveţi? Cine vă împiedică să le produceţi?
Cînd s-au pregătit JO de la Nagano, unul din multele obiective turistice, mai mult sau mai puţin butaforice din zonă, a fost un mic muzeu dedicat lui Henry Miller. Ce legătură putea avea Nagano cu un scriitor american? Păi, ultima sa soţie (nu şi văduva) fu japoneză. Organizatorii i-au dat femeii cîteva zeci de mii de dolari pe mînă şi au trimis-o în SUA să achiziţioneze cîteva lucrări grafice (HM le avea şi cu pictura) numai bune de luat ochii turistului. La ele a pus ce mai avea ea pe acasă, şi au încropit un mic muzeu-galerie.

După terminarea olimpiadei, încă un muzeu, de data asta dedicat olimpiadei, a sporit zestrea turistică.

%d blogeri au apreciat asta: