★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?
Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.
Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!
Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.
Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.
Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.
Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.
Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.
Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.
● Despre tirania majorităţii în PDL
În urma unei şedinţe a BPN, conducerea „medulară” a PDL a decis că Cristian Preda nu mai merită să fie membru al partidului. Decizia urmează a fi examinată de CNC, adică, de conducerea „cerebrală” a PDL.
Am frunzărit statutul PDL şi am constatat că, într-adevăr, BPN a încălcat procedural art.29 din statut. Dar nu numai procedural ci şi principial. Înseşi clauzele din preambulul statutului, precum şi articolele despre drepturile membrilor sunt încălcate flagrant. E drept, tot în statut, la articolele despre disciplina de partid sunt prevăzute obligaţii de mucles, referitoare la chestiunile gata-decise. Dar ce te faci cînd înseşi deciziile, cum ar fi cea de tabloidizare a candidaturii la primăria Bucureştilor, sunt strîmbe? Ai de ales între a te compromite prin consimţirea tacită la primadonismul lui Progoană, sau a „compromite” imaginea partidului prin opoziţia strict verbală, dar făţişă la o decizie atît de strîmbă; cel puţin principial, dacă nu şi tactic. În urma exprimării opoziţiei, pe termen scurt e posibil ca partidul să piardă electoral, însă pe termen lung, vorbirea în contracurent face ca partidul să aibă resurse de primenire. Dl. Prigoană ştie mai bine ca oricine că gunoiul unanim lăsat în soare se împute unanim.
După cum au evoluat lurcurile pînă acum, se pot desprinde cîteva concluzii:
- Numărul mare de „uituci” ai dreptului la apărare, din BPN (30 de membri din 33) este semn că loialităţile lor sunt faţă de persoane, iar nu faţă de principii. Dacă ar fi fost faţă de principii, cei 30 nu ar fi citit unilateral statutul, ci cel puţin unul ar fi ridicat problema dreptului la apărare.
- Sancţionarea exprimării publice în cotracurent nu ţine de disciplina de partid, ci reprezintă o atitudine jignitoare faţă de electori. Mircea Toader ne consideră tîmpiţi, uşor de „confuzat” de către un oponent explicit, precum Cristian Preda. Nu este deloc aşa. Cristian Preda a vorbit în răspăr, dar, din fericire, a vorbit drept. Dojana venită de la Mircea Toader nu poate şterge cabotinismul candidatului. A acoperi o loialitate faţă de persoane nu poate înăbuşi nici loialitatea vorbitorului, nici loialitatea receptorului pentru de idei, principii şi valori. E bine ca şi Emil Boc să renunţe la sofisme dacă vrea să îl mai asculte cineva.
- A „citi aerul” şi a urma turma nu este o virtute, ci o cale sigură spre catastrofă. Personală şi colectivă, totodată. De exemplu, catastrofa de la Fukushima ar fi putut fi evitată dacă mai multe persoane ar fi renunţat să mai „citească aerul” şi ar fi ridicat ferm problema siguranţei nucleare, în baza datelor stratigrafice pe care le prelevaseră cu ani în urmă. Sper că Teodor Baconschi să înţeleagă că a fi plătit de către o companie nu îţi impune obligaţia de a tăcea mîlc atunci cînd găseşti pe teren cote istorice mari de ţunami, ci dimpotrivă, salvezi compania dacă alertezi în timp util. Spus direct, sprijinul din trecut al partidului pentru Cristian Preda nu poate fi invocat întru încăluşarea titularului. Nu toate cauzele sunt atît de „superioare” pentru a impune autocenzura.
- Partidul Democrat Liberal a fost golit de conţinut odată cu decizia BPN de excludere a lui Cristian Preda. Tirania majorităţii nu este nici democrată nici liberală.
- Prigoană senior ar avea de nutrit oarece recunoştinţă pentru Cristian Preda. Mai bine un opozant loial valorilor şi principiilor partidului, decît un prieten loial persoanelor, dar care să te mai şi saboteze din interiorul echipei de campanie. Mircea Geoană ştie ce vreau să spun.
- Problema tuturor partidelor din România este proasta înţelegere a ideii de loialitate. Dacă DNA, ANI, DIICOT şi alte instituţii ale statului nu îşi văd capul de cît au de anchetat, este pentru că loialităţile de gaşcă au produs prea multe confrerii interlope. Dacă diferitele consilii, agenţii, Avocaţi ai Poporului sunt edentate, este pentru că loialităţile sunt faţă de persoane, iar nu faţă de cetăţean.
- Loialităţile personale sunt şi cele ce duc la decizii paradoxale. Un inculpat membru PDL nu este exclus. În schimb, un membru ce îşi exprimă în baza dreptului constituţional, opinia, este.
- Candidatul PDL la primăria Bucureştilor nu ştie să identifice problemele oraşului. Dacă, cu două luni înainte de alegeri, Cristian Preda este singurul obstacol în calea planului de dezvoltare a Bucureştilor, înseamnă că planul este prost sau inexistent.
Toate acestea se văd de la zece mii de kilometri.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
36 comments