Fără buletin

● Parchetul ne îndeamnă să ne căcăm pe un judecător, pe un premier şi chiar şi pe el

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/08

Textul de faţă li se adresează în special avocaţilor în căutare de motive pentru a recuza un anume judecător.

Motto:

„Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.”

Hm! Interesele generale ale societăţii. Reţinem frecţia asta, pentru că de ea se va freca întreaga construcţie ce urmează.

Nu ascund că intenţionez să hăituiesc un premier, doctor fraudulos în drept, titlu obţinut în baza unui plagiat flagrant. Abuzînd de poziţia sa de premier, micul şi ticălosul Titulescu a paralizat toate instituţiile publice şi private cu oarece tangenţă, în tentativa de a-şi astupa murdăria. Nu mă îndoiesc, eventualii cititori ştiu tot şirul de ticăloşii puse la cale. Începînd cu desfiinţarea comisiei de etică din Ministerul Învăţămîntului şi pînă la presiuni (sau cultivarea slugărniciei prin promisiuni palmate) uşor detectabile la Parchetul General.

Plagiatul premierului a fost denunţat la Parchet de către trei cetăţeni. Parchetul nu a văzut în fapta premierului nimic care să lezeze „interesele generale ale societăţii”. Nu a dispus nici măcar ordinul de retragere de pe piaţă a lucrării comerciale rezultate din plagiat. Ba, mai mult, nici măcar editurile ce au publicat autorii-sursă nu au ridicat pretenţii materiale. Nici măcar autorii-sursă. Un mucles general şi vinovat.
La rîndul meu, văzînd omerta generală, printr-un raţionament juridic ce nu poate fi contestat de către niciun jurist cu oarece cunoştinţe de drept, am demonstrat că NUP-ul Parchetului deschide o cutie a Pandorei. Parchetul s-a mulţumit să mă expedieze cu un sofism. (pag.1) şi (Pag.2) L-a durut fix în cur de „interesele generale ale societăţii”.

Dar care sunt acele „interesele generale ale societăţii”? Interesele economice? Imposibil. Nu pot fi decît diverse. Cele culturale? Aş! Politice? Şi alea sunt divergente. Atunci? Interesele generale ale societăţii sunt cele care exprimă valori morale: binele, adevărul, frumosul. Dar numai partea publică a lor, reunite în ceea ce numim curent morala publică.
Contrar opiniei comune, morala publică nu se referă la a nu-ţi arăta organele genitale în public. Este un concept mult mai larg, ce cuprinde inclusiv bazele regulilor ce asanează comerţul.

Morala publică este cea care stă la baza celor mai multe măsuri provizorii. Cînd cineva îşi arată curul în public, întîi i se acoperă curul şi abia apoi este luat la întrebări. Cînd un deţinut este transportat dintr-un loc în altul, firesc este ca chipul să îi fie ferit de privirile publicului. Cînd un produs contrafăcut este semnalat, întîi este retras de pe piaţă şi abia pe urmă se caută originea şi filiera. Cînd un vecin de bloc face scandal, întîi este redus la tonul normal şi abia apoi amendat.
Observăm că morala publică nu este un sentiment, ci un set de acţiuni raţionale şi precise de oprire imediată a răului, a minciunii, a urîtului. Abia după aceea se stabileşte în instanţă în ce măsură au fost lezate Binele, Adevărul şi Frumosul.

În cazul lucrării comerciale în discuţie, amicii noştri procurori nu par a fi înţeles că lipsa acţiunilor preventive pe care legalmente le aveau în fişa postului, lezează morala publică, adică tocmai „interesul general al societăţii”. Pilda lor lasă o breşă imensă în interesul public. Breşă prin care oprobriul nostru se va revărsa nu numai asupra ticălosului premier şi a obtuzilor procurori, dar şi asupra autorilor-sursă şi a editurilor părtaşe la frauda intelectuală prin inacţiunea lor.

Şi mai rău este că unul dintre autorii-sursă este judecător la o curte de apel. În mod automat, reputaţia judecătorului rămîne jeopardizată pînă cînd nu îşi va fi revendicat pe drept, repararea daunelor materiale şi morale provocate de copierea de către premier a unei lucrări publicate în 1999.
Reproduc din argumentaţia mea la plîngerea penală depusă împotriva premierului, un şir de suspiciuni legitime:

Declaraţia lui DD este un indiciu, fie al dezinteresului absolut, fie al unui raport de putere, în care putem doar presupune care este agresorul şi care, victima. Aşadar, o situaţie confuză, cu un imens potenţial de şantaj: fie DD îşi oferă ocazia de a-l şantaja pe VVP cu depunerea oricînd a unei plîngeri penale, fie VVP îl poate şantaja pe DD cu alte clenciuri. VVP este prim-ministru şi are legalmente suficientă putere pentru a o face direct sau pe ocolite. Repet, suntem pe terenul speculaţiei. Vulnerabilitatea lui DD poate fi agravată de eventualitatea ca însuşi DD să fi scris cărţi întregi apelînd la plagiat. De unde şi „dezinteresul”. Dacă nu ar fi aşa, în cazul Proprietăţii litigioase, DD ar fi ridicat neîntîrziat pretenţia de daune materiale împotriva autorului VVP. Dacă aş fi procuror la DNA, aş privi deja chiorîş lanţul „cumsecădeniei”.

Judecătorul se pune într-o situaţie incertă şi în instanţele în care este şi va fi prezent. Orice avocat sau învinuit îl poate recuza, atîta timp cît lasă arbitrariul să îi domine viaţa.

CSM este dator să il someze pe judecătorul Dumitru Diaconu să îşi regleze statutul moral. Singura cale de restaurare a moralităţii publice a judecătorului Dumitru Diaconu este ca acesta să îl acţioneze în instanţă pe premier, sau să demisioneze. Orice măsură căldicică nu face decît să adîncească prăpastia în dauna interesului public.
În joc este prestigiul Justiţiei. Şi, aş adăuga, interesele generale ale societăţii.

★ Sănătate şi responsabilitate (IV) – Cine plăteşte chiuretajul la cerere?

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/10/04

(continuare din numărul trecut)

Am văzut ieri că naşterea, fiind o stare fiziologică, nu este acoperită de asigurările medicale. În schimb, proximitatea comunitară preia achitarea integrală a costurilor, în baza cutumei comunitare instituţionalizate.

Consecinţa nexă este: dacă sistemul public al asigurărilor de sănătate nu preia nimic din costurile naşterii, nu este dator să acopere nici chiuretajul la cerere. Întrucît rezultatul chiuretajului nu are efecte pozitive în plan demografic, ci nule (sau negative, depinde din ce loc priveşti) nici comunitatea nu este moralmente datoare a-l compensa în vreun fel.

Cu alte cuvinte, chiuretajul la cerere rămîne a fi acoperit pecuniar, 100%, de către responsabilul legal, recte, de către unul sau ambii conceptori.
Mai mult, unităţile sanitare subvenţionate din bani publici nu am auzit să preia vreo „comandă” de chiuretaj la cerere. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, ar reprezenta o dovadă de coerenţă morală.

Aşadar, hăituirea gravidei demisionare o poate duce numai în clinici private, unde, un chiuretaj la cerere (cu o zi de internare) costă puţin peste jumătate din totalul unei operaţii cezariene (care presupune în medie 12 zile de internare).
Dacă avortul provocat are loc înafara sistemului medical, şi intervin complicaţii, atunci, gravida demisionară poate activa serviciul public de ocrotire a sănătăţii, însă costurile intervenţiei medicale (nu paramedicale) de urgenţă*, şi eventuala spitalizare, rezultatele invalidante etc. pot provoca o pagubă mai mare decît chiuretajul într-o unitate medicală privată.

Desigur, alta e situaţia în care întreruperea sarcinii are loc din motive medicale fortuite sau iminente (traumatisme, boli ce pun în pericol viaţa fătului sau a gravidei etc.). Intervenţiile motivate de stări patologice sunt acoperite de asigurările de sănătate în proporţia înscrisă pe cardul de sănătate, cu disjuncţia descrisă în articolul de ieri.

Dacă însă rezultatul stărilor patologice din perioada gravidităţii este un prunc prematur viabil, atunci, intervine cutuma comunitară.
Dacă rezultatul este moartea fătului, atunci, casa de asigurări de sănătate devine debitoare solidară cu pacienta.

Iată cum, mecanismul de plăţi pronataliste de interes local protejează morala publică, echitatea, responsabilizează atît părintele cît şi comunitatea şi descurajează practica întreruperii de sarcină ca metodă antinatală. Per ansamblu, subsecvent, scăderea frecvenţei chiuretajelor scade implicit apăsarea ulterioară pe sistemul public de asigurări de sănătate, prin scăderea morbidităţii date de sequela.

––––––
* am văzut în altă parte care sunt costurile suplimentare la urgenţe.

%d blogeri au apreciat asta: