Fără buletin

★ Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/16

Toată lumea s-a arătat oripilată de imaginea bisericii înecate în mîl, la Valea Şesii. Acolo nu e Roşia Montană. Este exploatarea de cupru (azi, părăsită) de la Roşia Poieni. Un perimetru mult mai larg decît cel alocat RMGC. (Roşia Montană e niţel mai la sud.) Şi zona aceea este poluată cu metale. Mai ales zona aceea. Cu fiecare zi se scug tone de otrăvuri din roca supusă intemperiilor.

Aşadar, în termeni de ecologie, bilanţul zonei are actualmente cifre puternic negative.

Studiind proiectul RMGC, am aflat despre ce riscuri sunt. Majoritatea sunt surmontabile. Mai am doar două nelămuriri, ce sper să se topească curînd.

Mai interesant cred că este să socotim ce bani se vor scoate din exploatarea metalelor nobile, şi mai ales, ce destinaţie ar fi în interesul naţional şi local.

Am aflat că participaţia statului va fi de 25%. Bani intraţi pe de-a moaca, fără ca statul să investească un leu. Mai este o redevenţă de 6%, precum şi 135 megadolari (cifră fluctuantă) reprezentînd garanţia de mediu. RMGC a avansat cifra de 78% (din 10 miliarde) reprezentînd proporţia de bani rămasă, din exploatare, pe teritoriul românesc. Din cele 7,8 miliarde teoretice, 1,6 reprezintă aproximativ salariile personalului direct şi auxiliar, iar alte aproape 3 miliarde, cheltuieli directe plătite furnizorilor români de materiale şi servicii. Rămîn 3,2 miliarde a căror destinaţie e bine să o fixăm încă de pe acum.

Perimetrul alocat RMGC reprezintă aproximativ 45 kilometri pătraţi. Avem promisiunea, garantată pecuniar şi dinamic, că compania va ecologiza terenul concesionat. Restul ariei poluate este de cel puţin patru ori mai mare decît perimetrul aurifer. Cariera de calcopirită de la Roşia Poieni, exploatată pe vremea lui Pelticle este chiar mai mare şi mai poluantă decît cea mai mare din cele aurifere, vizate de RMGC. Şi acolo vor trebui pompaţi bani pentru ecologizare. Nu ne putem lamenta în vîrf de clopotniţă.

De unde bani?

Aţi ghicit. Din cele 3,2 miliarde. Impactul social şi ecologic (în bine) ar fi formidabil. Va dispărea întrebarea: bun, şi după cei 16 ani?
După cei 16 ani în care oamenii ar avea de lucru (cu neplăcerile pe care oricum şi le asumă) ar mai rămîne bani pentru încă de două ori cîte 16 ani. La ecologizare. Ecologia nu este strigăt de luptă, ci muncă fizică şi intelectuală. Sudoare. Ecologia este tot economie.
Ecologia este ramura economiei care redă sau sporeşte valoarea terenurilor. Abia după ce acoperim gaura de bilanţ ecologico-pecuniar făcută deja în sutele de ani de scormonire, putem vorbi de turism la Roşia Montană şi chiar şi la Roşia Poieni.

Aşadar, e mult de muncă, iar banii zac exact acolo de unde vor trebui extraşi.

Sunt convins că vor sări cîrcotaşii de serviciu pe planul meu. Îi previn încă de pe acum, pentru a putea comenta, trebuie să vină ei cu un plan de achitare a datoriei ecologice din zonă.

Pînă atunci, le sugerez doar calea de control al banilor din custodia statului. Repet, din custodia statului. NU bani satului!
Obligaţi statul să publice anual bilanţul contabil al companiei RMGC şi bugetul de cheltuieli pentru ecologizare. 15.000 de ecologişti, cîţi sunt acum în stradă, ar fi tot atîtea perechi de ochi capabili să citească trimestrial rapoartele guvernamentale privind veniturile din aur şi cheltuielile de ecologizare, şi eventual să îi tragă la răspundere pe grangurii care nu sunt în stare să le motiveze.

Succes!

◎ Goana după aur

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/04

Vreţi o arie auriferă plină de turişti, mai multe luni pe an?

Iată o cale simplă, chiar mai productivă decît exploatarea zăcămîntului sărăcit de la cele două Roşii:

comunele din zonă să facă din prezenţa aurului o atracţie turistică palpabilă: să le închirieze turiştilor ciururi şi dîrmoane şi să îi lase să caute aur aluvionar. De plăcere. Aurul scos să rămînă al lor. Eventual să organizeze chiar concursuri intitulate Goana după aur.

Sezonul poate fi prelungit mai multe luni pe an, dacă li se dă turiştilor şi echipament termoizolant, odată cu locul de cort şi cu grătarul de mititei.

Să vezi atunci campinguri şi pensiuni!

Imaginea lui Charlie Chaplin poate fi exploatată de asemeni. Localnicii pot confecţiona prăjituri de forma bocancilor, de pildă. Mă rog, nu trebuie să vă spun îndeamărunt ce ar putea face localnicii.

Cît despre nadă, ea poate fi uşor întreţinută cu cîte un pumn de pulbere de aur zvîrlită o dată pe săptămînă în rîu. Atît cît să rezulte de 5 ori mai multe încasări.

Se pune totuşi o problemă legală: actualmente, statul este stăpînul absolut al bogăţiilor minerale. Va trebui modificată legea cu excepţia turistică.

Ce ziceţi?

EDIT

Ca să vă conving, dar în acelaşi timp să admit că nu am fost genial (au avut ideea alţii, înaintea mea), iată un şir de linkuri către foste exploatări aurifere, actualmente muzee:
http://homepage2.nifty.com/momo3/taikenjo.htm
http://www.toikinzan.com/sakin/
http://yamanashinow.blog137.fc2.com/blog-entry-396.html
http://qmura.jp/program/plan_detail/295

%d blogeri au apreciat asta: