★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (VI)
Identificarăm în episodul trecut o serie de substanţe ce rezultă în procesul de extracţie şi în cel de detoxifiere, din care, cea mai mare parte sunt insolubile, iar ionul cheie este cel de calciu provenit din milionul de tone de var nestins ce va fi folosit în cei 16 ani. Menţinerea pH-ului din lac la valori mari asigură precipitarea elementelor toxice, dar nu integrală. Am identificat o posibilă acumulare de seleniu (şi probabil şi de telur), în supernatant. Tot la extracţie rezultă şi mici cantităţi de hidrogen seleniat, un produs volatil. Cît este în uzină nu este nicio problemă. Gazele trec oricum printr-un scrubăr de spălare. E de asemeni foarte probabil ca seleniul să se oxideze în timpul procesului de detoxifiere, dar asta nu rezolvă problema, deoarece seleniţii şi seleniaţii sunt în majoritate solubili.
Arsenul, de asemeni, va mai ridica probleme pe termen scurt şi mediu, deoarece oxidarea şi polimerizarea lui nu au loc spontan. E foarte probabil ca de la detoxifiere, o mare parte din arsen să rămînă tot sub formă de sulfură. Care, la concentraţia de saturaţie de 40mg/l, depăşeşte de o mie de ori concentraţia maximă admisibilă.
Prezenţa unor solubile quasipermanente, chiar dacă la concentraţii mici, în iaz, obligă exploatatorul ca în perioada de operare să folosească apa de acolo doar în circuit închis. Aşa e şi prevăzut în proiect. Doar apele „bătrîne”, provenite de pe valea Roşia pot fi epurate în staţie, cu mai puţină bătaie de cap. Eventual trimise pe cele două văi, ca debit salubru. Şi acest lucru este prevăzut în documentaţie.
Să ne aplecăm acum asupra chimismului din iaz.
Am preluat dintr-un ziar schema de transformare:
Schema cuprinde transformările cianurilor în cele trei faze: gazoasă, lichidă, solidă. Să le luăm pe rînd:
Pe ramura din stînga sus este schematizată fotoliza acidului cianhidric. Ponderea reacţiei este extrem de mică, nu numai pentru că zilele senine sunt puţine iar nopţile senine nu contează, ci pentru că concentraţia iniţială este mică: 3mg/l la ieşirea din tulumbă. Dacă socotim 15 zile durata de recirculare totală a supernatantului şi a exfiltratului, rezultă o concentraţie medie de background de 1mg/l. La 1mg/l şi la pH=8, nu mai zboară practic nimic din acidul cianhidric. Pe ramura din dreapta este figurată degradarea biologică. Ea are loc în mediu aerob, la liziera iazului, la suprafaţa mîlurilor. Este practic hidroliza nitrilului la amoniac şi dioxid de carbon. Unele bacterii au darul să decarboxileze (să metabolizeze azotul şi să elibereze dioxidul de carbon) altele, să dezamineze (să metabolizeze carbonul şi să elibereze amoniacul. Cum amoniacul are solubilitate mare, nu este deloc exclus ca el să fie metabolizat direct de bacteriile iubitoare de azot. Fiind un proces aerob, amoniacul poate fi oxidat mai departe la azotiţi şi azotaţi. Însă ponderea procesului este relativ mică, datorită conţinutului mic de cianuri solubile. Nitriţii şi nitraţii sunt repede absorbiţi de către vegetaţia de plaur din vecinătate. Fenomenul se petrece în ape foarte puţin adînci, sau în sediment umed expus.
Aşadar, la interfaţa gaz-lichid şi în ape foarte puţin adînci, au loc procese oxidative.
Tot proces oxidativ întreţinut de către microorganisme este şi oxidarea arsenului la arseniţi şi mai ales la arseniaţi, precum şi cea a seleniului la seleniţi şi seleniaţi. Biosinteza arseniaţilor în prezenţa fierului şi a calciului*) dă naştere unor pelicule de arseniat de fier trivalent extraordinar de rezistente şi de impermeabile, ce îmbracă eventualele particule purtătoare de potenţiale surse de toxicitate metalică. Fenomenul de glazurare cu poliarseniaţi are loc în mod natural şi în haldele de pe valea Roşia, şi în galerii, dar mult mai dezordonat, cu eficacitate mult mai mică, din cauza acidităţii.
Este de la sine înţeles că, odată cu oxidarea seleniului are loc şi oxidarea la sulfaţi a sulfurilor rămase neatinse de procesul tehnologic.
Observăm că la biodegradarea oxidativă au loc atît fenomene dorite, cît şi fenomene nedorite. Unele substanţe precipită, altele devin solubile. Unele ies din sistem, altele precipită.
Continuăm. O altă serie de reacţii ce au loc în mediul apos este cea de fotoliză a complecşilor ciano-metalici:
Trebuie spus că fotoliza complecşilor este valabilă în primii milimetri de apă sau în primul milimetru al nămolurilor expuse la soare. Deoarece complecşii înşişi ecranează pătrunderea luminii în stratele adînci. Ponderea fotolizei complecşilor metalici este mult mai mică în apă decît în mîluri. Dar odată eliberat acidul cianhidric, el însuşi se descompune fotochimic. Sau polimerizează. Fiind reacţii în mediul alcalin, este de aşteptat ca ionii centrali din complecşi să precipite sub forma hidroxizilor corespunzători.
Grosul metamorfozei are loc însă în adîncime, acolo unde se adună peste 90% din complecşii ciano-metalici. Ei se vor descompune în zeci de ani. Deocamdată să rămînem la cianura liberă din adîncime:
Pe ramura de sus este o nerealistă reacţie cu sulful nativ. Minereul de la Roşia nu conţine sulf nativ. Dar teoretic, cianura poate întîlni un ion de sulfură solubilă, care să reducă un ion metalic, apoi să formeze sulfocianură. Mult mai probabile sunt reacţiile de hidroliză a cianurii, cu dezaminare, la care se adaugă reacţii de reducere a sulfaţilor la sulfuri. Din cele două reacţii rezultă aceiaşi produşi încercuiţi pe ramura de sus: H2S şi NH3.
În schemă este şi o eroare ce a trecut neobservată din Australia în România, pînă aici în Japonia: am încercuit ionul CH4(+) deoarece e de fapt NH4(+) (ionul amoniu). Ar mai fi metanul. El ia naştere natural în mîluri, dar nu are sarcină electrică.
Hopa!
Combinaţia de hidrogen sulfurat cu amoniac este reactivul unei întregi grupe de analiză a cationilor, mai exact, grupa a III-a analitică, numită şi grupa sulfurii de amoniu. Puteţi reveni la lista de insolubile din articolul precedent, să observaţi că hidroxizii unor metale tranziţionale au produse de solubilitate foarte mici. De ordinul zece la puterea minus 18 – minus 36. Atît hidroxizii cît şi sulfurile lor precipită cantitativ.
Încet, încet, pe măsură ce hidrogenul sulfurat este fabricat de bacterii, el transformă pînă şi hidroxizii metalici în sulfuri.
O altă serie de reacţii va fi cea a smulgerii liganzilor din complecşii ciano-metalici sedimentaţi. Procesul va fi lung, deoarece necesită selectarea unor tulpini de bacterii în regim anaerob, rezistente la presiune. Hrana lor va consta chiar din carbonul şi azotul provenite din complecşii ciano-metalici. Se eliberează astfel ionii centrali, ce mai departe vor fi imobilizaţi sub formă de sulfuri.
Practic, în apele adînci are loc procesul invers, cel de întoarcere a metalelor toxice în stadiul anterior excavaţiei. Procesele reductive din mîlul apelor adînci sigilează practic ciclul: mobilizare-imobilizare.
Iazul nu va mirosi niciodată a hidrogen sulfurat, deoarece el va fi captat**) de ionii metalici.
Dacă ar fi să evaluăm, după mecanismele expuse mai sus, capacitatea de autoepurare a iazului, ea poate fi mai mică în primii ani, deoarece apele sunt mai puţin adînci, iar impurităţile din peisajul scufundat ar putea influenţa semnificativ pH-ul. Dar pe măsură ce sedimentele vor spori, inerţia sistemului va permite stabilizarea miocroflorei utile. Însă nu în tot cuprinsul. Cît timp vor fi deversate suspensii reziduale, va fi greu de menţinut un mediu favorabil productivităţii microbiologice. Oricum, exploatatorul va avea 16 ani la dispoziţie să amenajeze şi să optimizeze cele două lagune de epurare semipasivă din aval. Lagune despre care vom vorbi în următorul articol.
––––––––
*) sulfatul de calciu omniprezent în sediemnt face ca arseniaţii să devină complet insolubili. Pe acelaşi gen de reacţie, o instalaţie de defosforare (arsenul este rudă bună cu fosforul) a apelor reziduale din Hiroşima, foloseşte ca agent de defosforare spărturile panourilor de partiţionare a birourilor şi încăperilor. Aşadar, un deşeu de gips (sulfat de calciu) din construcţii este folosit pentru a preveni pătrunderea fosforului în mare, şi astfel a frîna dezvoltarea planctonului marin cu potenţial sufocant pentru culturile de stridii.
**) Într-un port din judeţul Yamaguchi, schimbul mareic de ape era insuficient pentru a împiedica dezvoltarea hidrogenului sulfurat în mîlul marin. Oamenii se plîngeau de miros. Soluţia a fost bascularea cîtorva tone de şpan de fier pe fundul portului. Fierul rugineşte, iar rugina captează hidrogenul sulfurat. Marea Neagră, de asemeni, se reîmprospătează o dată la 271 de ani (spre deosebire de Marea Mediterană, o dată la 80 de ani). Este cunoscută ridicarea uneori a hidrogenului sulfurat la suprafaţă. Fenomen ce le cam dă dureri de cap marinarilor.
★ Tulbureală-n ochi – Roşia Montană pentru bolşevicul plăgar
În articolele despre Roşia Montană am tot vorbit despre partea tehnică a proiectului minier, dar prea puţin despre contextul politic. Despre cel social, şi mai puţin, întrucît, socialul este divizat, prost organizat şi buimac. Încheiam articolul în care puneam condiţiile de stabilitate generală, cu:
Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.
Despre promiscuitatea morală voi vorbi.
Oricine a observat incongruenţe flagrante în comportamentul liderilor naţional-socialişti din USL. Au doborît două guverne invocînd securitatea expoloatărilor resurselor minerale. Odată ajunşi la putere, s-au sucit. Au invocat tot felul de argumente şi de proceduri în sensul deschiderii exploatării efective. Le cunoşteţi, nu insist. În acest răstimp, sondajele indicau un uşor avantaj al partidei pro-. O situaţie numai bună de exploatat politicianist şi de lepădat de răspundere. Executivul doctor plagiar ponta s-a poziţionat pro-, dar ca să scape de răspunderea politică, ca tot bolşevicul, a angrenat Parlamentul. Vocea poporului, cum ar veni. Doctorul plagiar din capul executivului a reuşit să îşi exhibe plenar pînă şi schizofrenia, anunţînd că în dubla sa calitate, va respinge proiectul la votul în Parlament. Sigur, proiectul de lege suferă de oarece coerenţă constituţională, însă ceea ce va cădea la controlul de constituţionalitate, va putea fi corectat prin reglementări de rang inferior. De răspundere tot nu va scăpa. Propagandistic însă, premierul plagiar are de cîştigat, deoarece, am motive să cred că poporul nu e în stare să identifice disonanţa cognitivă din războaiele de imagine. Schizofrenia executivă s-a propagat şi în stratele inferioare ale organizaţiei mafiote. Se adaaugă schizofrenia naţional-liberală. Încurajat de egalitatea relativă din sondaje, preşedintele Senatului a mizat pe cartea contra-.
Acuma, nu e greu de dedus că proiectul minier este o virtuală vacă de muls zeciuiala, întru alimentarea pomenilor electorale. La „negocierea” cu RMGC de pe poziţii de putere, contribuie din plin, nu numai protestele din stradă, atent dozate, dar şi lumea ştiinţifică. Academicianul Ionel Haiduc, promovat pe bază de dosar încă de pe vremea lui Pelticle, reuşeşte să se facă de rîs invocînd argumente care îl descalifică nu numai ca savant, dar şi ca chimist. IGR, argumentează inclusiv acolo unde nu are competenţă, dar după aceeaşi schemă. Nu ştiu cine pe cine a plagiat, dar parcă ambele „somităţi” au scris după dictare, prezentînd aceeaşi imagine apocaliptică, de aceeaşi culoare şi întindere. Cel puţin directorul IGR are dreptate atunci cînd se îndoieşte de rezistenţa versantului stîng al văii Corna la infiltraţii. Dar nu se abţine de la exagerări, în ciuda faptului că nu ştie dacă una din discontinuităţile de acolo e falie sau nu. (Cu deştepţii naţiunii mă voi mai întîlni virtual, atunci cînd va fi să scriu despre chimismul deşeurilor.)
Nici ministresa mediului, rovana plumb, nu scapă ocazia de a se împăuna cu ceea ce era demult scris în documentaţia RMGC, anume, că efluentul (care rămîne tot în aria industrială) va avea conţinutul de cianuri solubile limitat la 3mg/l.
Nu am zis nimic despre presă. Nici nu merită. Gazetarii sunt prea concentraţi asupra conflictului simulat de liderii USL.
De ce toată tevatura, am aflat. Ce e de făcut?
În condiţiile în care cinismul bolşevic exploatează atît sentimentele sin-, cît şi pe cele anti-, vă daţi seama că cel cîştigat va fi tot grupul bolşevic de criminalitate organizată. El are şi pîrghiile de şantaj asupra RMGC, şi manetele legislative, şi echipele de imagine, şi incitatorii la protest, dar şi puterea de a se arăta cine e stăpînul ghiulului.
Fie că susţineţi public proiectul minier, fie că îl contestaţi la fel de public, pe drept sau pe nedrept, tot naţional-socialiştii din USL sunt cei care vor cîştiga. Orice am face, suntem idioţii utili ai cuiva.
Dacă ar fi după mine, proiectul minier este bine întocmit. RMGC a dovedit transparenţă satisfăcătoare. Cutrele sunt tot bolşevicii, pentru că nu ezită să risipească răspunderea oriunde, dar nu asupra lor înşile. Iar dacă şi-o asumă vreodată, o fac murdărindu-i la aceeaşi culoare pe toţi. Cînd toţi sunt vinovaţi nimeni nu e vinovat.
Cum ziceam, nu avem ieşire. Adică, avem, dacă ne orientăm către rădăcina răului. Care nu e nici aurul, nici RMGC, nici mediul poluat, nici poziţia geografică, nici cianura, nici capitalismul. Răul este promiscuitatea morală care începe cu o copiuţă.
Vă dau două obiective:
1) să protestaţi zilnic pentru că premierul este un plagiator ordinar. Recent, a mai fost descoperită o furăciune de talie internaţională. Protestaţi pînă la doborîrea guvernului.
2) să militaţi pentru ca toate locuinţele de pe Valea Bucium să fie racordate la reţeaua de apă curentă şi de canalizare. Vă spun mai încolo de ce. Oricum, pînă în 2015, România s-a angajat să racordeze toate locuinţele din ţară la reţeaua de apă. Nu ar fi nimic extraordinar sau denefăcut.
Încheiere
Strigător la cer este furtul intelectual. Cel material vine în siaj. Aşadar, rădăcina răului este în capul schizofren al sociopatului victor viorel ponta, cu voia dumneavoastră, şi numai cu voia dumneavoastră, doctor plagiar nepedepsit.
Sincer, am îndoieli că vă veţi strînge 20.000 pentru a doborî plăgarul pentru că e plăgar şi hoţ. Dacă articolul de faţă ar avea 20.000 de cititori, aş fi mulţumit. De aici încolo e treaba dumneavoastră.
Aveţi ocazia să mă contraziceţi atunci cînd spun că sunteţi manipulaţi. Condiţia este simplă, numerică,uşor de evaluat: mai mare sau egal cu 20.000… în stradă… zilnic… pînă la capăt.
Succes!
★Pietrele trec, apa rămîne – Despre amăgire şi autoamăgire la Roşia Montană
Permiteţi-mi să vă prezint rezultatul unei cercetări personale asupra unei probleme de interes public: mineritul la Roşia Montană şi cum este el îmbrăţişat sau respins. Am măsurat, fără mari pretenţii epistemice, viralitatea comparativă a cîtorva articole dintr-o serie.
Totul a început în după-amiaza de 2 septembrie, cînd am postat pe Facebook un articol intitulat Inginereşte despre Roşia Montană, datînd din februarie 2012. Acolo defineam problema din punctul de vedere al riscurilor de mediu şi ajungeam la concluzia că nu neapărat tehnologia sau mediul sunt problematice, ci încrederea. Am schiţat şi un mecanism de refacere a încrederii. Sorin Ioniţă l-a apreciat, iar Expertforum, într-un document recent a arătat un mecanism similar, formulat ceva mai… expert.
Tocmai începuseră protestele în stradă, bun prilej de măsurare a viralităţii.
Pînă la 20 septembrie, postul din februarie 2012 avea următoarea distribuţie a popularităţii în timp:
Oricine ar fi curios vadă ce se află în spatele unui ventru atît de falnic, după o latenţă de mai bine de un an şi jumătate. Viralitatea a fost de peste 1000 de evenimente pe Facebook şi de numai 2 pe Linkedin. Celelalte platforme nu l-au preluat.
Avalanşa de enoriaşi ecologişti mi-a oferit prilejul să le testez raţionalitatea demersurilor.
Am postat în trena articolului devenit peste noapte popular, o idee realistă de diversificare a serviciilor turistice, articolul intitulat Goana după aur.
Rezultate modeste. Două ventre, din care unul datorat următorului val de vizite. Viralitate şi mai slabă: 55 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin. Atît.
Mai jos aveţi imaginea de ansamblu a vizitelor lunii septembrie, pînă la data de 21.
Un blog modest, cu vizite puţine, nimerit într-o controversă naţională.
Ce e însă cu a doua cocoaşă? A doua cocoaşă este provocată de un articol intitulat Cîte locuri de muncă la hectar…, în care am preluat datele ventilate de ecologişti. Le-am introdus în apocalipticul tablou şi concluzionam că ar fi mai rentabil dacă locuitorii zonei ar fi cultivat afine. Succesul a fost enorm. Cred că am înţeles de unde vine termenul enormitate:
Viralitatea este de peste 3000 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin.
Ca şi în precedentul val, am introdus scurt două articole raţionale, în care arătam că cultura afinelor ar fi imposibilă azi, cînd zona este poluată şi plină de cratere, fără o temeinică ecologizare. Din ce bani? Nimeni nu s-a întrebat. Dar nici nu a ascultat la argumentul meu, prin care arătam că şansa ecologizării celor 4500ha luate în custodie de RMGC, ar fi tocmai incizia în furuncul pînă la fund. Iată rezultatele pentru primul articol de după valul de iraţional:
Viralitatea este de numai 89 de evenimente, toate pe Facebook.
Am repetat cu un al doilea articol cu următoarea popularitate:
Viralitatea este lamentabilă: 33 de evenimente pe Facebook. Şi atît.
Ok, oamenii se agită strict pentru că sunt speriaţi de neştiinţa lor. Dar, hai să văd dacă nu cumva vor să afle cel puţin pe ce lume se află. Politologic, măcar. Şi preiau un articol scris de Vladimir Tismăneanu:
Fiind o reblogare, nu am date despre viralitate. Dar inapetenţa cel puţin a oponenţilor la proiectul RM, de a vedea pe ce lume se află, este evidentă.
O ultimă tentativă de apel la raţiune am făcut-o în articolul în care arăt că statul, adică noi toţi, avem o datorie publică exprimabilă în bani, faţă de mediul Munţilor Metaliferi. Şi am propus ca, pentru achitarea ei, toate veniturile provenite din exploatarea viitoare a aurului să fie folosite pe plan local, timp de două generaţii, la ecologizare. O idee care ar produce locuri de muncă pe termen lung, în prelungirea, şi în paralel cu exploatarea aurului. Am intitulat articolul Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană:
Viralitatea este doar de 80 de evenimente, cu toatele pe Facebook.
Între timp, am scris şi cîteva scurte articole de popularizare a ştiinţei, aici şi aici, pentru a-i sensibiliza pe enoriaşii ecologişti că în spatele oricărei invenţii se află milioane de ore de nesomn, încercînd astfel să le induc oarece sentimente de recunoştină pentru invenţiile care stau inclusiv la baza telefoanelor lor celulare. Prin opacitatea lor la orice sună raţional, am descoperit natura profund nevrotică a demersului lor contra. Am fost inundat de trolli. Cu atît mai agresivi cu cît le demontam mai bine „argumentele”. Le-am cerut să îmi arate ei un plan alternativ. Atît de ecologizare a zonei, cît şi de eradicare a subdezvoltării endemice de acolo. Ioc. Numai băşcălie de neamprost.
Concluzii:
Ecologiştii nu sunt în stare să judece cu capul lor, sunt bine interconectaţi, dar foarte uşor manevrabili. Cu cît mai gogonată este minciuna cu care se hrănesc, cu atît mai entuziaşti sunt în buimăcia lor. Nu au văzut cu ochii lor, dar îşi închipuie peisajul de acolo ca pe unul virgin, şi se hrănesc din fantasmă. Ceea ce e mai grav, nu sunt în stare să propună o alternativă raţională. Una fondată doctrinar măcar, dacă nu financiar.
★ Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană
Toată lumea s-a arătat oripilată de imaginea bisericii înecate în mîl, la Valea Şesii. Acolo nu e Roşia Montană. Este exploatarea de cupru (azi, părăsită) de la Roşia Poieni. Un perimetru mult mai larg decît cel alocat RMGC. (Roşia Montană e niţel mai la sud.) Şi zona aceea este poluată cu metale. Mai ales zona aceea. Cu fiecare zi se scug tone de otrăvuri din roca supusă intemperiilor.
Aşadar, în termeni de ecologie, bilanţul zonei are actualmente cifre puternic negative.
Studiind proiectul RMGC, am aflat despre ce riscuri sunt. Majoritatea sunt surmontabile. Mai am doar două nelămuriri, ce sper să se topească curînd.
Mai interesant cred că este să socotim ce bani se vor scoate din exploatarea metalelor nobile, şi mai ales, ce destinaţie ar fi în interesul naţional şi local.
Am aflat că participaţia statului va fi de 25%. Bani intraţi pe de-a moaca, fără ca statul să investească un leu. Mai este o redevenţă de 6%, precum şi 135 megadolari (cifră fluctuantă) reprezentînd garanţia de mediu. RMGC a avansat cifra de 78% (din 10 miliarde) reprezentînd proporţia de bani rămasă, din exploatare, pe teritoriul românesc. Din cele 7,8 miliarde teoretice, 1,6 reprezintă aproximativ salariile personalului direct şi auxiliar, iar alte aproape 3 miliarde, cheltuieli directe plătite furnizorilor români de materiale şi servicii. Rămîn 3,2 miliarde a căror destinaţie e bine să o fixăm încă de pe acum.
Perimetrul alocat RMGC reprezintă aproximativ 45 kilometri pătraţi. Avem promisiunea, garantată pecuniar şi dinamic, că compania va ecologiza terenul concesionat. Restul ariei poluate este de cel puţin patru ori mai mare decît perimetrul aurifer. Cariera de calcopirită de la Roşia Poieni, exploatată pe vremea lui Pelticle este chiar mai mare şi mai poluantă decît cea mai mare din cele aurifere, vizate de RMGC. Şi acolo vor trebui pompaţi bani pentru ecologizare. Nu ne putem lamenta în vîrf de clopotniţă.
De unde bani?
Aţi ghicit. Din cele 3,2 miliarde. Impactul social şi ecologic (în bine) ar fi formidabil. Va dispărea întrebarea: bun, şi după cei 16 ani?
După cei 16 ani în care oamenii ar avea de lucru (cu neplăcerile pe care oricum şi le asumă) ar mai rămîne bani pentru încă de două ori cîte 16 ani. La ecologizare. Ecologia nu este strigăt de luptă, ci muncă fizică şi intelectuală. Sudoare. Ecologia este tot economie.
Ecologia este ramura economiei care redă sau sporeşte valoarea terenurilor. Abia după ce acoperim gaura de bilanţ ecologico-pecuniar făcută deja în sutele de ani de scormonire, putem vorbi de turism la Roşia Montană şi chiar şi la Roşia Poieni.
Aşadar, e mult de muncă, iar banii zac exact acolo de unde vor trebui extraşi.
Sunt convins că vor sări cîrcotaşii de serviciu pe planul meu. Îi previn încă de pe acum, pentru a putea comenta, trebuie să vină ei cu un plan de achitare a datoriei ecologice din zonă.
Pînă atunci, le sugerez doar calea de control al banilor din custodia statului. Repet, din custodia statului. NU bani satului!
Obligaţi statul să publice anual bilanţul contabil al companiei RMGC şi bugetul de cheltuieli pentru ecologizare. 15.000 de ecologişti, cîţi sunt acum în stradă, ar fi tot atîtea perechi de ochi capabili să citească trimestrial rapoartele guvernamentale privind veniturile din aur şi cheltuielile de ecologizare, şi eventual să îi tragă la răspundere pe grangurii care nu sunt în stare să le motiveze.
Succes!
Alin Fumurescu
Fără buletin 
12 comments