Fără buletin

★ Tulbureală-n ochi – Roşia Montană pentru bolşevicul plăgar

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/03

În articolele despre Roşia Montană am tot vorbit despre partea tehnică a proiectului minier, dar prea puţin despre contextul politic. Despre cel social, şi mai puţin, întrucît, socialul este divizat, prost organizat şi buimac. Încheiam articolul în care puneam condiţiile de stabilitate generală, cu:

Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.

Despre promiscuitatea morală voi vorbi.

Oricine a observat incongruenţe flagrante în comportamentul liderilor naţional-socialişti din USL. Au doborît două guverne invocînd securitatea expoloatărilor resurselor minerale. Odată ajunşi la putere, s-au sucit. Au invocat tot felul de argumente şi de proceduri în sensul deschiderii exploatării efective. Le cunoşteţi, nu insist. În acest răstimp, sondajele indicau un uşor avantaj al partidei pro-. O situaţie numai bună de exploatat politicianist şi de lepădat de răspundere. Executivul doctor plagiar ponta s-a poziţionat pro-, dar ca să scape de răspunderea politică, ca tot bolşevicul, a angrenat Parlamentul. Vocea poporului, cum ar veni. Doctorul plagiar din capul executivului a reuşit să îşi exhibe plenar pînă şi schizofrenia, anunţînd că în dubla sa calitate, va respinge proiectul la votul în Parlament. Sigur, proiectul de lege suferă de oarece coerenţă constituţională, însă ceea ce va cădea la controlul de constituţionalitate, va putea fi corectat prin reglementări de rang inferior. De răspundere tot nu va scăpa. Propagandistic însă, premierul plagiar are de cîştigat, deoarece, am motive să cred că poporul nu e în stare să identifice disonanţa cognitivă din războaiele de imagine. Schizofrenia executivă s-a propagat şi în stratele inferioare ale organizaţiei mafiote. Se adaaugă schizofrenia naţional-liberală. Încurajat de egalitatea relativă din sondaje, preşedintele Senatului a mizat pe cartea contra-.

Acuma, nu e greu de dedus că proiectul minier este o virtuală vacă de muls zeciuiala, întru alimentarea pomenilor electorale. La „negocierea” cu RMGC de pe poziţii de putere, contribuie din plin, nu numai protestele din stradă, atent dozate, dar şi lumea ştiinţifică. Academicianul Ionel Haiduc, promovat pe bază de dosar încă de pe vremea lui Pelticle, reuşeşte să se facă de rîs invocînd argumente care îl descalifică nu numai ca savant, dar şi ca chimist. IGR, argumentează inclusiv acolo unde nu are competenţă, dar după aceeaşi schemă. Nu ştiu cine pe cine a plagiat, dar parcă ambele „somităţi” au scris după dictare, prezentînd aceeaşi imagine apocaliptică, de aceeaşi culoare şi întindere. Cel puţin directorul IGR are dreptate atunci cînd se îndoieşte de rezistenţa versantului stîng al văii Corna la infiltraţii. Dar nu se abţine de la exagerări, în ciuda faptului că nu ştie dacă una din discontinuităţile de acolo e falie sau nu. (Cu deştepţii naţiunii mă voi mai întîlni virtual, atunci cînd va fi să scriu despre chimismul deşeurilor.)
Nici ministresa mediului, rovana plumb, nu scapă ocazia de a se împăuna cu ceea ce era demult scris în documentaţia RMGC, anume, că efluentul (care rămîne tot în aria industrială) va avea conţinutul de cianuri solubile limitat la 3mg/l.
Nu am zis nimic despre presă. Nici nu merită. Gazetarii sunt prea concentraţi asupra conflictului simulat de liderii USL.

De ce toată tevatura, am aflat. Ce e de făcut?

În condiţiile în care cinismul bolşevic exploatează atît sentimentele sin-, cît şi pe cele anti-, vă daţi seama că cel cîştigat va fi tot grupul bolşevic de criminalitate organizată. El are şi pîrghiile de şantaj asupra RMGC, şi manetele legislative, şi echipele de imagine, şi incitatorii la protest, dar şi puterea de a se arăta cine e stăpînul ghiulului.

Fie că susţineţi public proiectul minier, fie că îl contestaţi la fel de public, pe drept sau pe nedrept, tot naţional-socialiştii din USL sunt cei care vor cîştiga. Orice am face, suntem idioţii utili ai cuiva.

Dacă ar fi după mine, proiectul minier este bine întocmit. RMGC a dovedit transparenţă satisfăcătoare. Cutrele sunt tot bolşevicii, pentru că nu ezită să risipească răspunderea oriunde, dar nu asupra lor înşile. Iar dacă şi-o asumă vreodată, o fac murdărindu-i la aceeaşi culoare pe toţi. Cînd toţi sunt vinovaţi nimeni nu e vinovat.

Cum ziceam, nu avem ieşire. Adică, avem, dacă ne orientăm către rădăcina răului. Care nu e nici aurul, nici RMGC, nici mediul poluat, nici poziţia geografică, nici cianura, nici capitalismul. Răul este promiscuitatea morală care începe cu o copiuţă.

Vă dau două obiective:

1) să protestaţi zilnic pentru că premierul este un plagiator ordinar. Recent, a mai fost descoperită o furăciune de talie internaţională. Protestaţi pînă la doborîrea guvernului.

2) să militaţi pentru ca toate locuinţele de pe Valea Bucium să fie racordate la reţeaua de apă curentă şi de canalizare. Vă spun mai încolo de ce. Oricum, pînă în 2015, România s-a angajat să racordeze toate locuinţele din ţară la reţeaua de apă. Nu ar fi nimic extraordinar sau denefăcut.

Încheiere

Strigător la cer este furtul intelectual. Cel material vine în siaj. Aşadar, rădăcina răului este în capul schizofren al sociopatului victor viorel ponta, cu voia dumneavoastră, şi numai cu voia dumneavoastră, doctor plagiar nepedepsit.

Sincer, am îndoieli că vă veţi strînge 20.000 pentru a doborî plăgarul pentru că e plăgar şi hoţ. Dacă articolul de faţă ar avea 20.000 de cititori, aş fi mulţumit. De aici încolo e treaba dumneavoastră.

Aveţi ocazia să mă contraziceţi atunci cînd spun că sunteţi manipulaţi. Condiţia este simplă, numerică,uşor de evaluat: mai mare sau egal cu 20.000… în stradă… zilnic… pînă la capăt.

Succes!

Reclame

● Cîte locuri de muncă la hectar va produce Roşia Montană?

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/10

Frustrat de analizele de cost, exagerate în minus, de către RMGC, şi în plus, de către militanţii ecologişti, încerc din nou să judec cu capul meu.

Din datele publice, ştim că proiectul se va întinde pe 4282ha, la care se adaugă alte 252ha de pădure. Plus privatizarea dreptului de administrare a violenţei şi a justiţiei asupra aşezărilor din jur. Haidamacii RMGC pot alunga din casele lor orice locuitor.
Ecologiştii spun că la epuizarea zăcămîntului, va rămîne un crater de 8Km şi adînc de 400m. Cca 5025ha. Ceea ce s-ar suprapune peste cifrele oficiale. Am căutat să estimez aria totală a exploatării. Spaţii pentru: excavaţie, concasare, separare grosieră, concentrare, halda de steril, decantare.

Cum nu am un exemplu similar la îndemînă, am estimat proporţia de spaţiu, după destinaţie, la exploatarea de cupru de la Roşia Poieni. (v.foto)
Rosia Poieni

Craterul nu e greu de identificat. Are cam 800m în diametru şi ocupă cam 30% din totalul ariei scoase din circuitul agricol. Observăm că halda de steril (porţiunea albicioasă din prelungirea în dreapta albiciosului crater) dincolo de buza craterului, ocupă chiar mai mult decît craterul de excavaţie. Cam 35 din totalul ariei. Alte 35% sunt ocupate de iazul de decantare. Staţia de concentrare (partea din stînga, dincolo de vale) cu tot cu bazinele de tratare a apelor, nu ocupă mai mult de 10% din total.

Prin similitudine, rezultă că din cei cei 8Km de crater va fi excavat un volum de cel puţin 400 de ori mai mare de rocă, decît la Roşia Poieni. Totuşi, păstrînd proporţiile, halda de steril va fi poate pe o arie mai mică, chiar dacă volumul va fi mai mare, ţinînd seama că unele porţiuni ale craterului pot fi reumplute cu steril. În orice caz, este vorba despre jumătate de kilometru cub de rocă. Ca o paranteză, toţi oamenii de pe Terra ar încăpea în 0,42 kilometri cubi.

Dacă halda de steril poate fi micşorată prin convertirea spaţiului eliberat prin excavare, nu acelaşi lucru se poate spune despre iazul de decantare. Dacă la Roşia Poieni el este de 1,2 ori mai întins decît craterul, putem presupune că la Roşia Montană va fi nevoie de un iaz de cel puţin 5000ha (raport 1:1). Ceea ce dublează din start aria. Putem presupune că instalaţia de concentrare va ocupa alte 120ha. Se adaugă alte sute de hectare de iazuri de alimentare, de pe văile adiacente.

Să estimăm aria totală:
-craterul 5.000ha
-haldele de steril 1.000ha, să zicem
-iazul de decantare 5.000ha
-instalaţia de concentrare 120ha
-TOTAL: 11.120ha

Nu am inclus, nici colo, nici colo, aria iazurilor de alimentare, deoarece ele nu au un impact major în mediu.

De pe pagina RMGC rezultă că proiectul ar aduce un spor de 3600 locuri de muncă. Ceea ce înseamnă 0,324 locuri de muncă la hectar.

Cifra reală trebuie însă diminuată, deoarece 20% vor fi personal TESA şi gorile de zburătăcit săteni opozanţi.

Ţinînd seama că, după încheierea exploatării de metale, vreme de 400 de ani, terenul nu va mai avea valoare economică, să facem o socoteală simplă: pentru fiecare loc de muncă, statul aprobă să piardă (grosier) 4ha de teritoriu.

Cît ar cîştiga statul din cei 15 ani de exploatare a aurului?

Nu prea mult. Vreo 3 miliarde de euro, şi 135 milioane, garanţia RMGC, cică pentru „ecologizare”.

Să vedem cît ar costa ecologizarea:

Bugetul de 135 milioane, împărţit la 11.120ha, rezultă 12.140 euro/ha.

Ha! Doar întreţinerea barajului pe 5 ani ar costa atît. Pentru cele 11.120ha răvăşite nu ar mai rămîne nimic. Suedezii cheltuiesc anual sute de milioane de euro pentru a ţine pe loc un iaz similar mult mai mic. Numai instalaţiile de congelare a pămîntului costă jumătate de miliard. Curentul electric, şi întreţinerea instalaţiei, başca.
Nu e greu să ne dăm seama că cheltuielile de ecologizare vor fi chiar mai mari decît încasează statul din redevenţe şi participaţie.

Să vedem la nivel microeconomic ce efecte ar avea investiţia.
Dacă socotim salariul mediu de 2.500 lei/lună şi om, ori 3.600 de oameni, ori 12 luni, ori 15 ani, rezultă 1.620.000.000 lei în 15 ani. Ceea ce se traduce prin 145.683,45 lei la hectar (33.879,87 euro) Adică, de 2,79 ori mai mult decît ecologizarea bugetată.

Pe scurt, exploatarea de aur le aduce locuitorilor 9.712 lei/ha şi an. Doar 15 ani. După care va rămîne terra deserta. 400 de ani.

Dacă locuitorii ar cultiva afine, şi ar obţine o tonă la hectar, la 5 lei/Kg, le-ar ieşi cîte 5.000 lei/ha. Ori 400 de ani, ies 2 milioane lei la hectar. Pe termen lung, de la Roşia Montană s-ar putea scoate de 13,73 ori mai mult din afine, decît din aur.

Citeşte şi: https://delaepicentru.com/2012/02/03/%E2%97%8F-inginereste-despre-rosia-montana/
…şi o idee de afacere în văile aurifere:
https://delaepicentru.com/2013/09/04/goana-dupa-aur/

2013-09-11
EDIT: furat de propaganda anti, făcui cîteva erori la calcul. Erori pe care voi căuta să le îndrept în articolele următoare:
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-i/
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-ii/

● Inginereşte despre Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/02/03

Umăresc neatent mişcările susţinătorilor proiectului de la Roşia Montană. Nu prea înţeleg nici toate argumentele oponenţilor, întrucît apelul la sanctitatea drobului de sare strămoşesc este prea agasant. Aş vrea să îmi formez o părere, chiar şi neîntrebat. Şi atunci, am hotărît să o iau inginereşte.

Autoprezentare

Sunt un utilitarist moderat, aşa cum sunt un ecologist moderat, e drept, uneori intolerant, mai ales atunci cînd văd albii de rîuri sufocate de PET-uri şi nesimţiţi fără tobă de eşapament. Aşadar, am toate datele pentru a fi detestat atît de ecologiştii ipocriţi, cît şi de utilitariştii habotnici.

Despre valoarea economică a zăcămîntului de la Roşia Montană

Bogăţia minereului de la Roşia Montană este prea mică pentru a putea fi valorificată altfel decît cu cianuri. Acesta este un dat obiectiv. Fiind un pic chimist, nu mă oripilez la auzul denumirilor de otrăvuri. În România sunt zeci de instalaţii de decapare/galvanizare, ce folosesc cianuri, şi nimeni nu se mai ecologeşte la poarta lor. Ba, puloverele de melana ale militanţilor ecologişti au internediari de sinteză cel puţin la fel de periculoşi ca cianurile. La urma urmei, acidul cianhidric nu este cea mai tare otravă de pe pămînt.
Aşadar, preţul va fi dictat de randamentul de extracţie, la care se adaugă cheltuielile auxiliare.

Acum, să vedem posibilele cheltuieli ce vor greva preţul de producţie.
Tehnologia în sine nu poate fi ieftinită, întrucît ea depinde doar de eficienţa utilajelor şi de costul forţei de muncă. Dacă tehnologia şi numai tehnologia arată că un 2g de aur şi un 6g de argint pe tonă este OK, atunci, tehnologia în sine, asumăm că e rentabilă.
Mai interesante sunt însă cheltuielile auxiliare. Iar aici avem de examinat costuri şi riscuri.
Ce riscuri reale şi teoretice ar fi?

Riscuri

Iazul

Accidentele cu deversare depind de:

-soliditatea şi fiabilitatea barajului. Aici nu am ce spune. Totul depinde de proiectant şi de organele de avizare.
-Amplasarea iazului şi captarea torenţilor de pe versanţi. Nu e greu să ne închipuim că, dacă iazul e într-o viroagă cu un bazin pluvial de, să zicem, 6 ori mai întins, la o ploaie torenţială de 120mm, nivelul din iazul cu cianuri poate creşte cu minimum 720mm. Din fericire, media multianuală de precipitaţii în zonă nu depăşeşte 1500mm (Vlădeasa). În România, foarte rar o ploaie depăşeşte 100mm în 24 de ore, însă aici discutăm şi despre riscuri teoretice. Teoretic, este posibil să înregistrăm o ploaie de pînă la 526mm (Sulina – 1.92zeci-şi-ceva). În aceste condiţii, drenajul pluvial artificial (devieri supra- şi sub-subterane) nu ar putea scoate din sistem mai mult de 50mm/oră, ceea ce se traduce prin 120mm/zi. Restul s-ar duce în iaz, crescîndu-i nivelul cu 2400mm ceea ce poate duce la deversare, dar, din fericire, şi la diluarea deversatului.
– Alunecări de teren şi avalanşe. De obicei, ploile abundente mai surpă şi pante, ceea ce limitează opţiunile la amplasarea iazului.

Aşadar, costurile auxiliare de consolidare şi drenaj vor scumpi gramul de aur. În anumite condiţii, e posibil ca însuşi barajul să iasă mai scump.

Accidente cu infiltrare

Volume mari de apă pot fi foarte greu ţinute pe loc. Dacă la un lac artificial de importanţă energetică sau agricolă nu prea are importanţă îmbibarea rocii de sub el, la un iaz de ape toxice, hidroizolarea este crucială. Hidroizolarea costă. Dar să vedem ce ar putea-o înrăutăţi.
-Tehnologia. Apele cianurate nu sunt inerte chimic. Materialul hidroizolant trebuie să fie rezistent pe termen lung la acţiunea substanţelor dizolvate în apă. De regulă, înafara tradiţionalului pat de argile, se aplică şi folii organice (polietilenă, pînză cauciucată, carton asfaltat etc.) Hidroizolaţia trebuie nu numai multistratificată, dar şi atent supravegheată, mai ales cînd Dorel e executantul.
-Seismicitatea. Nu am harta sistemului de falii din zonă, dar aici morfologii sunt cei chemaţi să le identifice. Identificarea faliilor e mai mult artă decît ştiinţă. Ţine mai mult de feng shui (exagerez dar nu prea mult). Aşadar, doar o dublă expertiză morfologică poate decide ce e falie şi cît de lungă e ea. Ca regulă generală, dacă pe o rază de 30Km în jurul zăcămîntului se identifică o falie de minimum 20Km lungime, una singură, nimic nu poate garanta fiabilitatea hidroizolaţiei iazului în caz de cutremur. Dacă barajul poate fi dimensionat conform seismicităţii rezultate din anomaliile de relief, nu acelaşi lucru se poate spune despre fundul iazului.
Faliile de peste 20Km lungime sunt indicatorul morfologic al seismicităţii neocene de peste M7.
– Rozătoarele sunt un alt factor de slăbire, atît a hidroizolaţiei, cît şi a barajului (în cazul în care barajul este de argilă). Tot ce sper este ca puţine rozătoare să reziste la mediul acvatic toxic. 🙂

Accidente „biosferice” curente

Iazul trebuie să fie împrejmuit şi acoperit cu o plasă continuă, reînoită periodic, pentru a împiedica atît accesul animalelor terestre cît şi accesul păsărilor călătoare. Lipsa plasei este semn de dispreţ. Iar protestele, uşor de iscat, întrucît plasa e ceva vizibil.
În compensaţie, în apropierea iazului toxic vor trebui amenajate şi iazuri curate, deoarece iazul toxic va intra în GPS-ul călătoarelor, şi e bine să nu le întărîtăm, ci să le îndrumăm în locuri prielnice popasului.

Aşadar, numai la amenajare şi întreţinere avem costuri destule, dar riscurile pot fi în mare parte înlăturate pe baze raţionale.

Cheltuieli ulterioare

După încheierea exploatării, va mai dura vreo 10-15 ani operaţia de „terraformare”. Nu îi putem cere exploatatorului să transforme zona într-un Chamonix, dar îi putem impune consolidarea pantelor, consolidarea, nivelarea şi terasarea terenurilor, (re)amenajarea unui sistem de regularizare hidrologică (aici iazurile de preluare a păsărilor călătoare pot intra în schemă) precum şi împăduriri.

Este de preferat ca regimul de proprietate după „retragerea gabrieliană” să fie încă de pe acum stabilit. Terenurile să fie răscumpărate de către primăriile localităţilor/ plaselor de pe raza cărora au fost achiziţionate. Chiar şi preţul de răscumpărare poate fi stabilit înainte de începerea exploatării propriu-zise. Iazul va fi preluat de către localitatea pe raza căreia ar pica la restaurarea proprietăţii funciare. Eventual, responsabilitatea la întreţinerea şi extincţia sa va reveni contra unui preţ mai mic la răscumpărare, sau chiar iaz contra teren gratuit.

Sunt convins că pînă la încetarea exploatării se vor fi găsit şi tehnologiile de grăbire a recuperării terenului ocupat de iaz.

Alte cheltuieli

Cheltuielile cu memoria

În excavaţiile de pînă acum s-au găsit destule vestigii romane, cît să îi satisfacă şi pe utilitarişti şi pe protocronişti. La cîţi aventurieri se perindară în cei 1800 de ani, cred că s-a scotocit cam tot ce era de scotocit. Ca utilitarist moderat, pot spune că întreţinerea grotelor de azi ar costa mai mult decît s-ar putea încasa din turismul istoric, chiar dacă turiştii ar sta zilnic la coadă.
Mai raţională ar fi amenajarea a trei muzee. Unul etnografic-păşunist: „paradisul nămolos”, unul istoric general, de la romani la Gabriel şi unul care să trateze chiar munca de epuizare minieră, ecologizare a spaţiului şi reconstituire a comunităţii. Cu bune şi cu rele. Toate cele trei muzee ar avea acelaşi potenţial instructiv.

Ghid de restaurare a încrederii

OK, v-am împuiat capul. V-am descris ceea ce nu am văzut. Acum, permiteţi-mi să vă prezint micul îndrumar de identificare a pisicii în sac.

În textul de mai sus, nu mă îndoiesc, aţi identificat cîteva „checkpoints” la cîntărirea bunelor şi relelor. Presupunînd că niciuna din condiţii nu va fi de natură să ne scuture visul de îmbogăţire indirectă, vă pot spune ce alte indicii de bonitate a exploatatorului sunt.

Prima observaţie este că lipsa de transparenţă a contractului de concesiune, propaganda din mass-media, precum şi graba la expropriere sunt semne că pe exploatator îl costă mai puţin: şpaga, şpaga şi respectiv şpaga, decît asumarea cinstită a întregului parcurs descris de mine mai sus. E păcat.

Pentru (re)credibilizare, Gabriel Resources trebuie:
-să publice conţinutul contractului de concesiune
-prin acte adiţionale, să angajeze, şi să achite toate cheltuielile auxiliare descrise mai sus
-să publice contractul de asigurare pentru calamităţi, pe sectoare: excavare, prelucrare, gestionarea deşeurilor. Specialiştii în asigurări îşi pot da seama dintr-o ochire dacă condiţiile de siguranţă vor fi îndeplinite. Contractele de asigurare spun despre bonitatea exploatatorului mai mult decît o mie de experţi, decît toţi gazetarii şi ecologiştii de pe o rază de 1000Km.
-să se supună rezultatului unui referendum la care să fie invitată toată populaţia din aval, pînă la vărsarea în Tisa. Absenţa la referendum se va considera acord tacit.

Sunt sigur că evoluţia preţului aurului pe piaţa internaţională, cu promisiunea unei rentabilităţi mai mari, precum şi fermitatea noastră în scoaterea mîţei din sac vor contribui la dezintoxicarea, în primul rînd morală, atît a companiei aurifere, cît şi a noastră.

Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.

Cine este de acord cu abordarea mea, are toată libertatea să preia şi să răspîndească schiţa de program cadru.

Succes!

%d blogeri au apreciat asta: