● Crin Antonescu
Constat că ALDE Crin Antonescu iar încearcă să învrăjbească în mod salam-soyos, cetăţenii români, invocînd sofistic o pretinsă teritorialitate a victoriei lui Traian Băsescu. Vezi-Doamne, dacă nu ar fi votat românii din diaspora cu Băsescu, mai fericiţi ar fi fost românii din ţară, sub guvernul Iohannis, cu Cătălin Voicu la interne şi cu cine ştie ce mardeiaş chioar la Justiţie.
Reproduc mai jos un mesaj adresat chiulăului numărul 1, senatorul Crin Antonescu, în campania electorală prezidenţială, mesaj prin care i-am arătat cum partida geoană, la care a aderat, poate cîştiga. Din păcate pentru el, Crin Antonescu a fost suficient de imbecil încît să nu sesizeze avantajul pe care i l-ar fi dat lărgirea bazei de electori.
–– Original Message ––
From: Marius
To: crin(la)crinantonescu.ro
Sent: Sunday, November 01, 2009 2:30 AM
Subject: Frauda prin refuz (urgent!)
Stimate domnule senator Crin Antonescu
Sunt un cetatean roman cu domiciliul in strainatate. De mai bine de un deceniu traiesc intr-un regim de democratie liberala autentica, in care suveranitatea cetateanului nu este vorba goala. Am in mod curent ocazia sa observ cum se raporteaza autoritatile statului la individ, si va pot spune ca Romania este inca departe de a fi o democratie liberala. De veti avea rabdarea necesara, veti descoperi si de ce sunt atit de categoric.
Prima observatie este ca, aici unde locuiesc, niciodata o autoritate a statului nu-i cere vreunui cetatean sa se legitimeze cu inscrisuri, atunci cind cetateanul isi exercita un drept fundamental. Cetatenii nu au buletine de identitate, iar acest lucru nu constituie o piedica la scrutin. (Cum sa-i ceri buletinul Suveranului?) Autentificarea se face verbal, prin metoda parola-raspuns. De obicei, intrebarea este: „luna si ziua nasterii?”
Compar:
Legea 33/2007, amendata prin OUG 55/2009, aprobata de Parlament in forma initiala, cu toate avizele, prevede valabilitatea temporala a documentului de identitate, drept conditie obligatorie la exercitarea dreptului de vot in alegerile pentru Parlamentul European. Absurd!
Conform art. 36 si 53 din Constitutia Romaniei, coroborat cu art. 20 din aceeasi Constitutie, exercitarea dreptului de vot nu poate fi refuzata decit in situatii grave. Expirarea buletinului de identitate NU intra in categoria „situatii grave”.Asadar, domnule senator, va rog sa observati ca autoritatile Statului impiedica in mod neconstitutional exercitarea dreptului de vot, in ciuda prevederilor punitive din legile electorale anterioare, precum si a art. 385 din Noul Cod Penal. Mai mult, legea 370/2004, amendata prin OUG 95/2009, mentine prevederea neconstiutionala.
Domnule senator, tema boicotului alegerilor prin „votul in alb” a revenit de citeva ori in dezbaterea publica. Va rog sa constatati ca, inaintea „finetzurilor civice”, mai mult sau mai putin „oengiste”, prin impedicarea votarii in baza unui act de identitate expirat, precum si prin lipsa cronica a unei proceduri de vot la distanta, Statul Roman a instituit boicotul asupra propriei sale legitimitati, prin crearea categoriei: „elector in alb”, cifrata la nu mai putin de 2 milioane de oameni (peste 13% din electoratul nominal) persoane ce, din motive geografice sau contzopiste, (ambele neconstitutionale) nu au putut, si nu-si vor putea exercita dreptul de vot. Este vorba despre un zacamint electoral ce nu va putea fi exploatat atita timp cit Parlamentul nu-si va lua in serios prerogativa de autoritate legiuitoare in sprijinul cetateanului, si in conformitate cu DUDO.
Domnule senator Antonescu, sper ca, tinind seama de sinceritatea cu care va etalati crezul liberal, nu este nevoie de alte argumente in favoarea abolirii conditiei de valabilitate temporala a actelor de identitate la scrutin. Sunteti de acord ca NU ne putem juca de-a statul politienesc cind vine vorba de drepturile fundamentale.
Profit de ocazie sa va comunic ca, in functie de cum va veti raporta la problema expusa, de felul in care o veti aduce, sau nu, in dezbaterea electorala, depinde optiunea mea de vot.
Daca pentru instituirea votului la distanta nu mai este timp, cel putin, abolirea prevederii neconstitutionale abuzive, as vrea-o infaptuita inainte de 22 noiembrie 2009. Masura ar spori sansele ca pentru cel putin 450.000 de electori sa se creeze culoarul pentru a se prezinta la urne.
Cum veti indrepta strimbatatea? Nu stiu. Dumneavoastra sunteti cel in masura sa actionati in spiritul generos al Constitutiei Romaniei. Sper ca sunteti constient ca un eventual: „nu se poate (acum)” va descalifica, intrucit voi aduce aceeasi tema de discutie si celorlalti competitori. Va ofer ocazia sa aratati ca discursurile din campanie nu sunt vorba goala.
Va multumesc, si va doresc succes.
Cu stima,
Marius Mistretzu
Hiroshima
Răspunsul candidatului Crin Antonescu nu a întîrziat.
Iată-l:
Am trimis un text, uşor modificat, şi pe adresa candidatului Remus Cernea. Nici el nu a catadixit să-mi dea vreun răspuns.
● Temă de reflecţie pentru toma-necredincioşii miniştri: Baconschi, Blaga, Predoiu
(enumeraţia din titlu este alfabetică)
Am rămas surprins de opacitatea, pe care o arată receptorii faţă de argumentul meu, conform căruia, o viză de şedere poate fi reînoită chiar dacă paşaportul este expirat. Un număr considerabil de interlocutori şi corespondenţi par loviţi cu leuca-n cap. Nu numai că nu admit, dar nici măcar nu încearcă să-şi imagineze cum ar fi posibil aşa ceva.
Deputatul Voinescu (fost consul la Chicago) se îndoieşte socratic şi pare a avea dificultăţi în a deosebi un drept, de un privilegiu. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar Aurelian Neagu îmi zice în linii mari cam aşa: „fugi dom’le de-aici!”. Preşedintele Băsescu îmi spune părinteşte că în niciun stat civilizat nu sunt admise documente expirate. (Pe semne, Japonia nu e ţară civilizată.) Avocatul Poporului o ţine langa, precum colonelul Zangra. Eu îi vorbesc despre dragoste, el, despre caii săi. Într-o discuţie de pe un sait găzduit de Cosmin Alexandru, Horia Roman Patapievici, luat niţel pe nepregătite, nu a putut emite decît o vagă raţionalizare a obligativităţii unui act de identitate în termenul de valabilitate. (Din păcate, am pierdut link-ul, iar Google nu mă ajută decît cu cache. Vezi aici: Horia-Roman PATAPIEVICI pe 6 Octombrie 2009 ora 14:54) Afabil-ermeticul ministru Baconschi, ce nu pare a citi solicitări venite de la cetăţeni solitari, nu prelucrează decît loturi industriale, şi deci, tace semnificativ. Nu mi-a făcut nicio confesiune. Ceea ce mă pune în dificultate. De aceea, pentru a nu-i administra acest text pe inima goală, i-am pregătit şi o mică dizertaţie referitoare la pregătirea cosmologică a personalului consular. (Bine, nu mă iluzionez că Excelenţa-Sa va citi vreo literă.) 😀
Cum ziceam, cei mai mulţi rămîn inerţi, surzi şi orbi, de parcă le-aş povesti într-un dialect ultraviolet (nicio aluzie la Geoană). De aceea, mă ofer bucuros să ilustrez, în spectrul vizibil, cele spuse de mine, dar respinse aproape fiziologic de către slujitorii statului român.
Iată paşaportul vechi. Observaţi data expirării: 17 mai 2001.
Iată paşaportul nou. Observaţi data eliberării: 10 iunie 2003.
Aşadar, (conform mefienţelor ambasadorului Neagu) am fost „quasi-apatrid” mai bine de 2 ani. Vă propun să vedem acum, cînd, şi sub ce formă, am primit viza:
În imagine se pot citi: data depunerii cererii – 9 mai 2003, şi data eliberării vizei – 14 mai 2003. În partea de sus se observă o amprentă vagă a ştampilei petrecute, ca dovadă că hîrtia pe care a fost aplicată viza nu e un document fals, ci are pe semne un corespondent pe vreun cotor. Ştampila petrecută se poate vedea mai bine în imaginea următoare. Documentul nu are un număr de înregistrare la ieşire. Deşi minimalist întocmit, îşi este suficient
După cum observaţi, e o diploma ajustată la mărimea unui paşaport obişnuit. Se poate observa că formularul este prevăzut să suporte chiar mai mult de o viză (maximum 6), ceea ce arată că au fost imaginate şi situaţii mai lipsite de speranţă decît a mea. Probabil, Coreea de Nord a fost considerată etalonul de capsomanie administrativă, ceea ce e un punct bun pentru România.
Să vedem cronologia: Între mai 2001 şi iunie 2003, nu am avut continuitate paşaportă. Durata procedurii de înoire a vizei de şedere (9-14 mai 2003) este un subinterval netangent la limitele intervalului, întrucît, mai este anterior lui iunie. (de fapt, paşaportul nou mi-a parvenit în iulie, dar asta e altă sagă) În condiţiile date, o viză pe 3 ani, eliberată în 5 zile, trebuie să recunoaşteţi, este o probă, şi de operativitate, şi de încredere acordată aplicantului.
–––––––––
HOPA! (pauză de reclamă)
Despre ilustraţii:
Am extras imaginile din arhiva personală pentru situaţii de urgenţă (un stick USB hidroizolat 🙂 ) şi le-am denaturat pentru a nu intra în coliziune cu legea.
Cu excepţia certificatului de status de şedere (reţinut la Biroul de Imigraţie deîndată ce viza mi-a fost transpusă pe paşaportul nou) şi a buletinului de Hiroşima (între timp, reînoit) posed originalele.
Interzic folosirea imaginilor expuse aici, sau a părţi din ele, în alte scopuri decît fundamentarea de proiecte de acte normative ale statului român.
Dacă autorităţile române consideră necesar, le recunosc dreptul exclusiv de a folosi părţi din imagini pentru darea mea în urmărire generală. La cerere, pot furniza autorităţilor române, contra cost, chiar şi autoportrete actualizate, acurate şi cu rezoluţie mai mare.
Clientul nostru, stăpînul vostru!
(pentru a vă menţine sănătatea, consumaţi cît mai puţin zahăr, sare şi grăsimi. pam-pam!)
–––––––––
Vă propun acum să observaţi în ce condiţii mi-a fost eliberat buletinul de Hiroşima:
Observaţi data eliberării paşaportului, aceeaşi cu cea de pe paşaportul vechi (expirat în 2001) precum şi anul expirării buletinului: 2007 (am şters luna şi ziua, întrucît coincid cu data mea de naştere). 2003-06-01 reprezenta data expirării vizei vechi de şedere. Pe verso (nefigurat aici) se fac actualizările, într-un mod la fel de minimalist.
Scurtă prezentare: În fapt, buletinul japonez pentru străini nu face decît să reproducă unele date de identificare de pe paşaport, seria paşaportului, data eliberării, autoritatea care l-a eliberat şi felul vizei, la care se adaugă opţional: ocupaţia, locul de muncă ale titularului, după caz, numele soţului (soţiei) şi obligatoriu adresa. Cu alte cuvinte pe teritoriul japonez, documentul ţine loc şi de paşaport, şi de certificat de căsătorie, şi de buletin de identitate, şi chiar şi de adeverinţă de serviciu. Totul, în formatul 90x55mm. Dacă titularul nu are viză de şedere valabilă, se scrie acolo pe avers: „fără viză”. Pe scurt, pentru a dobîndi un buletin de identitate pentru străini, trebuie doar să ai un paşaport vizat, şi un domiciliu. Paşaportul şi viza (chiar expirate) nu trebuie să reflecte decît că titularului este una şi aceeaşi persoană cu cea de pe contractul de închiriere a locuinţei, sau de pe declaraţia unui colocatar.
Buletinul de Hiroşima e valabil 5 ani. Asta înseamnă că cel prezentat mai sus a fost eliberat în anul 2002, adică, fix în plină prăpastie paşaportă. Cu alte cuvinte, în anul 2002, cînd am fost la primărie să depun cererea de înoire a buletinului de Hiroşima, aveam paşaportul expirat de mai bine de 1 an. Ca de fiecare dată, am primit în locul buletinului vechi o hîrtie format A4, hîrtie ce a ţinut loc de buletin (fără poză) pe durata preschimbării (cca 14 zile). Aşadar, continuitatea buletină este aproape fără fisuri (un singur hiat, şi acela motivat, am avut în intervalul octombrie – decembrie 2007) în ciuda faptului că continuitatea paşaportă a avut două falii considerabile: una de 2 ani (v.mai sus) cealaltă de 1 1/2 ani (iunie 2008 – februarie 2010) iar de fiecare dată, buletinul mi-a fost eliberat ÎN BAZA paşaportului ce răspundea la întrebarea cine?/ cui?.
Concluzie şi completări
Aşadar, în intervalul de discontinuitate: 17 mai 2001 – 10 iunie 2003, statul japonez m-a băgat de două ori în legalitate, FĂRĂ SĂ-MI PUNĂ VREO ŞICANĂ(*). De ce? Dar e atît de simplu! Persoana umană nu expiră niciodată.
Ba, mai mult, la Biroul de Imigraţie nici nu a fost nevoie să mă prezint. N-am mai fost acolo de vreo 10 ani, deşi e situat la o aruncătură de bazooka de prăvălia mea. De fiecare dată m-a reprezentat un amic, scrib liber profesionist, reprezentant autorizat în chestiuni administrative. Nu a fost nevoie de nicio procură, de nicio hîrţoagă notarială pentru ca el să mă reprezinte la Biroul de Imigraţie. Culmea cumsecădeniei, nu mi-a luat nici bani pentru serviciile făcute. Zice: „io tot am drum încolo. Dă-mi şi cererea ta… Nu ai? Stai, că am io un formular.”
Temă pentru acasă:
・Comparaţi funcţionarii japonezi de la Primăria Municipiului Hiroşima şi de la Biroul Teritorial de Imigraţie cu conţopiştii de la Ambasada României în Japonia, care nu mi-au permis nici măcar să votez în nişte pîrlite de alegeri europene. (După ce umblasem 900 Km pe banii mei, m-am prezentat în persoană, am prezentat tot un paşaport expirat, întărit de certificatul de naştere. Răspunsul ugrovalah a fost: nţ!)
・Ghiciţii care din cele două state este poliţienesc, şi care un stat al oamenilor.
・Comparaţi normele legale ce guvernează cele două state în chestiunile administrative de evidenţă a populaţiei, şi descoperiţi fundăturile, prevederile: absurde, resentimentare, paranoice şi ofensatoare pentru cetăţean.
・Presupunînd că ar exista soluţie, într-o situaţie în oglindă, pe teritoriul României, calculaţi: amenda, taxele notariale şi de timbru, şpaga, totalul kilometrilor de fîţîială de la un ghişeu la altul, consumul de Rudotel şi paguba de timp a cetăţeanului străin. Exprimaţi totalul în lei/ viză şi respectiv lei/buletin.
–––––––––––––––
Dacă nu puteţi răspunde cerinţelor, sau vă simţiţi vexaţi de opinia generală despre funcţionarii şi legile statului român, vă sugerez să băgaţi maneaua cu suveranitatea statului. Aşa de tare-mi place!…
–––––––––––
(*) …iar dacă socotesc că în 1993 îmi expirase o viză de şedere cît eram încă pe teritoriul japonez, eliberîndu-mi un buletin de Tokio, în total, autorităţile japoneze m-au scos, în mod legal, de trei ori din (pardon!) rahat.
● În Republica Moldova, statul apără mai bine dreptul de a alege
Scuze
Îl rog pe Preşedintele Băsescu să mă ierte pentru folosirea unui fragment dintr-o corespondenţă privată, fără acordul său, însă am nevoie de el pentru a arăta ceva de interes public.
Republica Moldova, chiar şi în regimul Voronin, a permis votul în baza actelor de identitate expirate. Cu toate astea, nu mai departe, la alegerile din 29 iulie 2009, comentatorii politici din România s-au lăsat orbiţi de propria lor interpretare, unilateral-politică, statolatră şi niţel pricinoasă. Niciunul, nici măcar Preşedintele, nu a remarcat că rezultatul votului în baza actului de identitate expirat nu putea fi influenţat în mod semnificativ. Iar rezultatul final a dovedit-o. Dar, desigur, nu acesta este „pointu” meu, ci faptul că guvernul Filat este mult mai hotărît să edifice în R.Moldova un stat al cetăţenilor, în timp ce guvernul Boc continuă linia plutocrată a confederaţiei latifundiar-sclavagiste, instituită de Parlament. România e un stat intolerant şi dispreţuitor cu cetăţenii săi cînd e vorba de garantarea drepturilor fundamentale, dar tolerant şi degrabă protector cu mafia sectară (trans)partinică.
Îi scriam Avocatului Poporului:
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 29, 2009 4:23 PM
Subject: In Moldova se voteaza cu bultinul expirat
Stimaţi domni,
Ascult la Radio Europa Liberă, emisiunea Moldova la ora 7. Într-o corespondenţă din Chişinău, Valeriu Caţer transmite: „moldovenii pot vota în baza buletinelor de identitate şi a paşapoartelor, chiar EXPIRATE. Ba, chiar şi a paşapoartelor de tip sovietic.”
Compar. Dacă eu am fost împiedicat să votez în baza unui paşaport expirat la alegerile europene, cum aş putea crede că România îmi apără drepturile cetăţeneşti? Ce fel de stat este România? Vă rog, răspundeţi-vă privind în oglindă.Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Răspunsul AvP a venit prin poştă:
Acelaşi lucru i l-am împărtăşit şi Preşedintelui într-un mail. Răspunsul nu a întîrziat:
–– Original Message ––
From: Basescu Traian
To: Marius
Sent: Friday, August 07, 2009 2:06 AM
Subject: Re: 6 august 1945, 6 august 2009
Buna seara Marius,
(…) …cu privire la actele expirate si comparatia pe care o faceai cu lejeritatea acordata de autoritatile Republicii Moldova in utilizarea oricarui tip de act – inclusiv expirat din punct de vedere al valabilitatii – pentru participare la vot (…) – iti voi exprima parerea mea :
– in nici un stat civilizat, un act expirat nu mai poate fi utilizat decit pentru prelungirea lui;(*)
– in R. Moldova s-a dat aceasta derogare pentru ca era in interesul puterii de la Chisinau ca oamenii din mediul rural sa mearga la vot, iar aici exista cel mai mare numar de buletine expirate ;
Bineînţeles, încăpăţînat, iar am răspuns obraznic:
–– Original Message ––
From: Marius
Cc: Basescu Traian ;
Sent: Friday, August 07, 2009 11:47 AM
Subject: Scuze si lamuriri
(…)…vă rog să observaţi că principiul conform căruia, în R.Moldova, a fost posibil votul în baza unui act de identitate expirat, este neutru în raport cu rezultatul alegerilor. Aşa cum votanţii comuniştilor au putut folosi derogarea cu pricina, în aceeaşi măsură, emigranţii moldoveni, susţinători statistici ai părţii opuse, au beneficiat de aceeaşi derogare. Aşadar, principiul este generos. Eu însumi am beneficiat de el, cînd mi-am reînoit o viză de şedere în Japonia. Pentru ilustrare, vă pot trimite o fotocopie.(…)
Azi am găsit un nou motiv să cred că R.Moldova stă mai bine la capitolul dreptul de vot decît România. Iată:
EDIT––––––––
(*) Îl voi contrazice pe Preşedinte în următorul articol. Fiţi pe fază!
Ce-ar fi dacă…? Viaţa fără Biroul de Stare Civilă
Să ne închipuim că un dezastru distruge toate arhivele de evidenţă a populaţiei şi ale birourilor de stare civilă, iar cetăţenii au cu toţii actele de identitate expirate, sau nu le au deloc. Rămîne întreagă doar arhiva informatică de evidenţă a populaţiei.
Cum va putea statul să-şi identifice cetăţenii, din moment ce nici măcar funcţionarii de la evidenţa populaţiei nu vor avea dreptul să opereze dacă au buletinul expirat? Cum va putea Executivul să organizeze alegeri, din moment ce legea de organizare (izvorul de drept) devine inoperantă? Cum va putea guvernul amenda legea de organizare a alegerilor, din moment ce nicio persoană din aparatul Executivului nu va putea dovedi că ea e ea şi că are dreptul legal să amendeze o lege? Cum vor putea parlamentarii legifera în spirit democratic, din moment ce nimeni nu va mai fi obligat să-i recunoască? Cum vor judeca judecătorii avalanşa de litigii ce vor însoţi confuzia produsă de lipsa documentelor de identitate? Orice instanţă va putea fi recuzată, din moment ce însuşi completul de judecată nu-şi va putea dovedi identitatea.
Veţi spune: e stare de urgenţă, se recurge la soluţii alternative de identificare. Corect! Aşa se şi face. Orice logistică de combatere a efectelor calamităţilor cuprinde obligatoriu cortul de evidenţă a populaţiei. Diferă doar modul de identificare a persoanei. Fiind stare de război, se procedează ca la armată. Ţi se pun întrebări la care numai tu poţi răspunde. Ca la schimbarea gărzii: parolă – răspuns. Nici nu e greu. Întreaga arhivă de evidenţă a populaţiei încape într-un stick de memorie şi poate fi folosită chiar şi offline de către autorităţi.
Acuma, dacă se poate pe timp de război, de ce, pe timp de pace, nu?
Pentru a răspunde la întrebare, să facem întîi o observaţie: pentru identificarea persoanei pe baza arhivei de evidenţă informatizată nu mai e nevoie de certificatul de naştere. Identitatea poate fi complet stabilită în lipsa lui. Constatăm că nu e nevoie să mai umblăm de la un birou la altul. Oricum, certificatul de naştere nu ţine loc de buletin de identitate. În baza lui nu se poate vota. Se pune în mod legitim întrebarea dacă într-adevăr biroul de stare civilă mai merită să fie entitate separată de evidenţa populaţiei.
Iar răspunsul este clar NU. În Japonia nu există fizic un asemenea birou. Asta nu înseamnă că nimeni nu are habar dacă o persoană este născută sau nu, dacă e căsătorită sau nu, dacă e moartă sau nu, ci că ambele funcţii sunt preluate de acelaşi ghişeu. Ca în cazul calamităţilor, cortului unic de evidenţă a populaţiei îi corespunde un ghişeu unic în primărie. Ce-o fi în spatele ghişeului (ce documente, cărei forme de administrare îi aparţine) nu mai e treaba cetăţeanului. Evidenţa informatizată a populaţiei simplifică viaţa cetăţeanului. Cetăţeanul nu e obligat să poarte talanga de identitate, nu are nevoie de certificat de naştere valabil pe viaţă. Cetăţeanul este liber, şi recunoscut de către stat în orice situaţie. Chiar şi după moarte.
De ce nu se poate pe timp de pace ca şi în România lucrurile să se simplifice? Nu ştiu. Ba, ştiu, dar vă invit şi pe dumneavoastră, domnilor legiuitori, să reflectaţi. Inclusiv din perspectiva restrîngerii bugetare.
Ceea ce am prezentat ca premiză la limita posibilului se petrece, la scară mai mică, oră de oră, în timp de pace, minus raţionalizarea procedurii de identificare a persoanei. Cu alte cuvinte, în permanenţă, un număr de cetăţeni sunt practic în stare de război, şi nu au la îndemînă niciun „cort” în care statul să le recunoască identitatea. Dacă e să considerăm numai dreptul de vot violat prin barierele administrative, legitimitatea sistemului politic este constant erodată prin existenţa celor 500.000 de cetăţeni cu documentele de identitate lipsă sau expirate, la care se adaugă milioanele de cetăţeni care locuiesc prea departe de „cortul-scrutin”. Ceea ce face ca statul să-şi submineze însăşi baza constituţională de legitimitate.
Corolar: Exagerînd un pic (nu mult) viaţa cetăţeanului e mai simplă în starea de război, decît în cea de pace.
● 17 iulie 2009- Un plic de la Avocatul Poporului
În articolul Despre identificarea activă a persoanei am făcut o mică dizertaţie, în care am propus şi căile alternative de stabilire a identităţii persoanei, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Am trimis textul către Avocatul Poporului. AvP e dominat încă de conformismul valah, după cum veţi constata şi din fibrosul răspuns afişat mai jos. (Pagina 1 şi jumătatea superioară a paginii 2). Răspunsul a venit de fapt şi la altă sesizare în care puneam problema constituţionalităţii procedurale a legilor votate în plenul camerelor reunite, şi care face obiectul unui articol din secţiunea Pagini. Deoarece răspunsurile nesatisfăcătoare ale autorităţilor îmi dau mîncărime în buricele degetelor, aplic mai jos răspunsul la răspuns, în care atrag atenţia şi asupra posibilităţii violării altor drepturi fundamentale, prin simplul fapt că buletinul e expirat. Dacă vrei să faci o nelegiuire legală, aştepţi ca virtuala victimă să rămînă fără buletin, apoi faci ce vrei cu ea. Vă îndoiţi? Aştepaţi numai niţel, şi veţi căpăta chiar argumente factuale, în două posturi ce deocamdată se află în ciornă.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 5:00 PM
Subject: Raspuns ref.5888/2009
Stimată doamnă Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul rapid la solicitările înregistrate cu numerele 5888 şi 5893/2009. În cele ce urmează mă voi referi doar la 5888 (identificarea persoanei).
Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere că cetăţeanul are şi obligaţii, nu numai drepturi, iar în multe situaţii, în relaţia stat-cetăţean, ceea ce constituie drept de o parte, este obligaţie de cealaltă, şi viceversa. Totuşi, dacă veţi privi cu atenţie, ceea ce susţineţi dumneavoastră este prioritatea obligaţiilor cetăţeneşti în dauna drepturilor cetăţeneşti. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să admiteţi, acest fapt este incompatibil cu statul de drept.
O obligaţie poate decurge dintr-un drept, dar niciodată obligaţia neîndeplinită nu are puterea de a anula, nici măcar temporar, dreptul din care ea izvorăşte. De ce? Să luăm un caz ipotetic: în situaţia în care, cuiva îi expiră buletinul de identitate, ne putem prevala de neîndeplinirea obligaţiei de reînoire a actului de identitate, pentru a-i expropria locuinţa, chiar dacă titularul are intabulată proprietatea. Deschidem astfel o cutie a Pandorei. I-am putea lua viaţa cuiva pentru că nu are buletin de identitate. Îi putem refuza asistenţa medicală de urgenţă. Sunt de acord, o obligaţie poate condiţiona un privilegiu, în sensul împiedicării exercitării privilegiului, dar obligaţia nu poate tulbura sub nicio formă un drept, decît în condiţiile stipulate în Constituţie. Iar dreptul de vot prevalează în dauna obligaţiei, şi chiar trebuie să prevaleze, din moment ce este un drept fundamental. Altminteri, intrăm într-un iad, dacă nu cumva suntem încă acolo. Pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară, vă împărtăşesc sentimentul de similitudine cu lagărul de concentrare, unde, nu-i aşa, primează obligaţiile, în dauna drepturilor. În lagăr, ca să capeţi un blid de arpacaş, trebuie să-ţi îndeplineşti norma la tăiat de stuf.
Stimată doamnă RÜCZ Erzsébet, situaţia nu este disperată, dar trebuie lărgită semnificaţia sintagmei act de identitate valabil, în sensul abolirii gîndirii binare la evaluarea valabilităţii. Valabilitate vine de la valoare. Raţional, valoarea a ceva nu poate fi doar cea nominală, iar în secunda următoare expirării termenului de valabilitate, ea să devină nulă. Între cele două extreme sunt o mulţime de valabilităţi intermediare. De cîte ori nu aţi mîncat ceva cu termenul de valabilitate expirat? Mie mi s-a întîmplat de multe ori. Nu a fost grozav de gustos, însă mi-a ajutat să mă pot mişca şi gîndi. Cel puţin temporar. Ceea ce voi încerca să vă explic mai jos, se înscrie bine tocmai în ceea ce UE lasă la latitudinea examinatorului identităţii cetăţeanului.
Numele, data naşterii şi CNP nu-şi pierd valabilitatea decît odată cu decesul persoanei. Fotografia nu-şi poate pierde valabilitatea decît după minimum 10 ani de la emiterea actului. Paşaportul are valabilitatea de 5 ani pentru că e de aşteptat ca el să se umple de vize chiar înainte de termen, iar nu din motive neapărat „biometrice”. El poate fi folosit alţi 5 ani pentru identificarea statică a persoanei. Şi-apoi, dacă, să zicem, expirarea unui act de identitate echivalează cu evadarea din lagăr, datoria gardianului este să tragă întîi un foc de avertisment, înainte de a ochi picioarele fugarului. Aceasta se traduce în practică, prin înştiinţarea prealabilă a cetăţeanului, chiar de către autoritatea statului însărcinată cu eliberarea actului cu pricina, înştiinţare în care anunţă că actul de identitate al titularului este aproape de expirare. Ca o paranteză, eu însumi, cînd se apropie termenul de înoire a cărţii de identitate japoneze, primesc cu 21 de zile înainte, o carte poştală cu instrucţiunile necesare. O singură dată am întîrziat, şi totul s-a rezolvat printr-o scurtă notă explicativă, la a cărei întocmire a participat chiar funcţionarul primăriei. Dumnealui a observat că, în intervalul de înoire, nu mă aflam în Japonia. În Japonia, din motive de tehnologia securizării actelor, eliberarea unui CI durează 14 zile. În acest interval, cardul vechi se reţine la primărie, iar, în schimb, titularul primeşte un act temporar, o hîrtie format A4, fără fotografie, valabil pînă la eliberarea noului CI. Observaţi, vă rog, garanţia continuităţii. Mai mult, dacă în CI se strecoară o greşeală, aceasta nu atrage repetarea procedurii, ci, pe spatele cardului, toate corecţiile şi actualizările sunt consemnate. Aşa de pildă, cineva, nefamiliarizat cu limba, cînd a făcut cererea de eliberare a CI, a bifat căsuţa nepotrivită. Funcţionarul nu a observat eroarea, iar eroarea s-a perpetuat pe aversul CI, unde scria că titularul nu are viză de şedere*). N-a fost nicio problemă. Pe revers, eroarea a fost reparată chiar de către funcţionarul primăriei. Fără vreo penalitate. După cum vedeţi conceptul de toleranţă, specific societăţilor deschise, se extinde pînă în cele mai mici amănunte. Cuprinde inclusiv toleranţa la eroare. Totul, raţional, eficient şi fără frustrări de vreo parte sau de cealaltă.
Aşadar, eliminînd gîndirea binară şi reaua voinţă (ambele, extrem de costisitoare), şi punînd în loc raţiunea şi bunăvoinţa (care sunt gratis) deschidem exact intervalul de manifestare neîngrădită a drepturilor fundamentale. Ceea ce am susţinut în mica mea pledoarie este rodul experienţei mele de 16 ani de locuire într-un stat de drept. Vă rog, nu-mi ignoraţi experienţa, invocînd chiar legile şi atitudinea ce au făcut posibilă nedreptatea, pentru că, procedînd astfel, nu faceţi decît să alimentaţi nedreptatea.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima–––––––––––––
*) În Japonia, expirarea unei vize de şedere nu reprezintă o piedică la eliberarea unui act de identitate. Nici măcar poliţia nu are dreptul de a reţine o persoană, doar pentru că are viza expirată. Alt organ este responsabil de rezolvarea ilegalităţii, dar nu poliţia.
AvP, conştiincios, mi-a înregistrat şi textul de mai sus, apoi mi-a răspuns:
Summit-ul româno-mistreţ nu va avea loc – (comunicat de presă)
Am primit zilele trecute un mail prin care sunt invitat la un forum economic româno-japonez, ce va avea loc la Hotelul Imperial din Tokio. Companie selectă. Număr limitat de participanţi. 80. Excelenţa-Sa Preşedintele României – Traian Băsescu – va ţine o cuvîntare.
Mă simt onorat, dar, ca preşedinte al Republicii Marius Mistreţu-Balc (Balc de la Balcani) voi fi foarte ocupat. În ziua summit-ului am deja pe agendă primirea unor numeroase delegaţii nippone, şi va trebui să fiu o gazdă bună la recepţiile ce vor avea loc cu acel prilej în sala de protocol a palatului prezidenţial din Hiroşima.
Pe de altă parte, aş fi vrut să clarific statutul republicii mele, din 7 iunie 2009, aflată în conflict diplomatic cu România. Ţinînd seama că România a iscat conflictul, în urma căruia, eu, împreună cu ceilalţi doi locuitori ce constituie populaţia ţinutului meu, am declarat independenţa statală, găsesc că firesc ar fi ca un mesager diplomatic român să facă primul pas în negocierea reîntregirii ţării. Dacă Preşedintele Băsescu are de gînd să-mi adreseze scuzele publice pentru nerecunoaşterea identităţii mele de către statul român, bine. Dacă nu, eu nu am probleme de statalitate. Rămîn sub protectorat japonez şi mă bucur de o largă autonomie.
Din motive sepepiste am publicat acest comunicat mai tîrziu. Rog Presa să nu mă acuze de lipsă de transparenţă în gestionarea chestiunilor de stat.
28 iunie 2009 – Votul prin corespondenţă
Am scris la MAI
Stimate domnule Secretar de Stat pentru Reforma Administratiei Publice Marius-Tiberiu Martinescu
Doresc să vă aduc la cunoştinţă cîteva considerente ce nu pot fi ignorate în viitorul foarte apropiat, fără ca statul român să nu se pună în situaţia ingrată, de a da socoteală pentru încălcarea din cauze, numai şi numai administrative, a unor drepturi fundamentale garantate prin Constituţie. Concret, este vorba despre infrastructura şi procedura necesare exercitării, conform art. 17 din Constituţie, coroborat cu art. 25. în relaţie cu art.36, a dreptului de vot.
Domnule secretar de stat Martinescu, vă rog să constataţi următoarea realitate. Dreptul de vot, drept fundamental, garantat prin Constituţie, ce, la rîndul ei, internalizează DUDO, este, prin definiţie, un drept continuu, repartizat egal pentru fiecare şi pentru toţi. Distanţa dincolo de limita rezonabilului pînă la proxima urnă de vot, reprezintă o îngrădire obiectivă, de natură geografică. Însă, fiind vorba despre o îngrădire neinclusă în lista din art. 53 (CR), ea trebuie neapărat depăşită pe cale administrativă.
Există două soluţii: 1) Votul la distanţă, şi 2) (solutia actuala) prezenţa în carne şi oase la scrutin.
Prin condiţionarea exercitării votului de prezenţa în carne şi oase la secţia de votare, caracterul de vot universal se pierde, el devenind astfel, în mod formal, vot cenzitar, în sensul că, numai cine îşi permite cheltuiala de timp şi de bani, poate vota, lucru ce contravine caracterului de stat democratic atribuit prin Constituţie, României, şi reprezintă un act de proastă administrare. Vă reamintesc, proasta administrare pune România în situaţia de a fi sancţionată, conform tratatului de aderare la UE. În ipoteza 2), reconstituirea caracterului de vot universal nu se poate realiza decît prin decontarea de către stat, a cheltuielilor aferente exercitării dreptului de vot. Eu însumi vă anunţ de pe acum, la alegerile prezidenţiale din noiembrie, intenţionez să merg în carne şi oase pînă la proxima secţie de votare, situată la 902Km, dacă folosesc calea ferată, sau la 814Km dacă o folosesc pe cea rutieră. În cazul în care statul român nu îmi va deconta cheltuielie, dupa o formula de calcul pe care am intocmit-o tinind seama de toate costurile, îmi rezerv dreptul de a acţiona în judecată statul român, cu şanse reale de a cîştiga procesul, chiar de va fi să ajung la CEDO. Personal, aştept de 16 ani, cel puţin introducerea procedurii de vot prin corespondenţă, dacă nu se simte nicio autoritate a statului român în stare să pună în funcţiune cea mai ieftină soluţie tehnică, anume, votul online. Vă rog să-mi iertaţi tonul ultimativ, dar, vă anunţ pe această cale, că răbdarea mea a luat sfîrşit. În lipsa unui suport minimal din partea statului român, deja am început o campanie de convingere a cetăţenilor români aflaţi în străinătate, să procedeze ca mine. Prin presiunea creată, autorităţile române, mai devreme sau mai tîrziu, vor fi nevoite să pună la punct procedura de vot la distanţă. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. Şi mai ieftin.Domnule secretar de stat Martinescu, ţinînd seama de cele expuse mai sus, vă rog să înaintaţi domnului Ministru, cît mai repede posibil, un proiect de adaptare a prevederilor legale ce se referă la exercitarea dreptului de vot, la condiţia de stat membru al UE, în tot ceea ce revine ca responsabilitate ministerului în care activaţi.
Profit de abilităţile domnului Ministru în ale tehnologiei informaţiei, consemnate generos în CV, pentru a sugera un mecanism simplu de întocmire a listelor de alegători din străinătate. Concret, este vorba despre o aplicaţie online, de înregistrare în lista de electori, mai exact, un script securizat, ce va trebui să cuprindă următoarele rubrici pentru identificarea persoanei:
Obligatoriu: numele, prenumele, CNP, (eventual şi data naşterii), adresa din străinătate.
Opţional: numărul de telefon, adresa de mail. Eventual, distanţa aproximativă pînă la cel mai apropat consulat.
Cheie de verificare: ultimul domiciliu stabil avut în ţară, exprimat minimal (judeţul+localitatea+strada, iar în mediul rural, judeţul+localitatea+numărul gospodăriei) sau, în cazul în care persoana în cauză nu-şi mai aminteşte ultimul domiciliu, se va recurge la cheia alternativă, prenumele părinţilor.Întrucît aplicaţia nu cere o infrastructură grozav de sofisticată, consider că, pînă la 15 septmbrie 2009, ea poate trece chiar şi testele de securitate necesare, astfel încît să fie gata de incastrare în pagina Autorităţii Electorale Centrale, urmînd ca AEC, eventual, împreună cu consulatele, să preia partea de secretariat în exploatarea bazei de date.
Domnule secretar de stat Martinescu, vă rog să observaţi că propunerea mea nu angajează costuri mari de personal, cetăţenii înşişi vor contribui la întocmirea şi actualizarea bazei de date. Avantajul este dublat de sporul de cunoaştere rezultat din gestionarea statistică a datelor personale. Se pot face astfel proiecţii privind repartiţia cetăţenilor români în străinătate, cu certă valoare în orientarea politicilor guvernamentale. Nu mă îndoiesc, veţi găsi şi alte părţi bune.
Vă urez succes!
Cu stimă,
● 23 iunie 2009 – Traian Băsescu
Am trimis scrisoarea de mai jos via e-mail. Confirmarea de primire a sosit codificată într-un discurs de-al Preşedintelui, la 27 iunie 2009.
Am revizuit textul, azi, 12 iunie 2011. Pentru toma-necredincioşi, la cerere, pot aplica hardcopy după e-mail. În text apare o referire la aşa-zisa Anexă. Celor ce nu sunt în temă, le recomand fie să ia în răspăr toate articolele anteriore celui de faţă, fie să intre direct aici pentru o scurtă recapitulare în 10.000 de semne.
(urmează textul propriu-zis)
Dragă Domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la http://www.lamarius.net, Hiroşima. Este a doua oară cînd vă scriu, dar prima, în calitate de Preşedinte. Bineînţeles, în calitatea dumneavoastră de Preşedinte. Acum circa 8 ani v-am mai scris un mesaj scurt, pe care îl puteţi identifica prin parola Zăroni.
Domnule Preşedinte, încep printr-o observaţie. Fiind un om scrupulos, înainte de a îndrăzni a vă scrie, am căutat titulatura dumneavoastră completă, în documentele oficiale ale celei de-a patra puteri în stat, pentru a nu face cumva vreo gafă. Nu am găsit ceva coerent, ci numai titluri de nobleţe, precum: mascul alfa, Zeus, dictatorul, piratul etc. Ultimul, ducîndu-mă cu gîndul la un stat eşuat, precum Somalia. Ştiind că România NU este un stat eşuat, am dedus că Presa reprezintă un alt stat. Un stat în stat, (nu mă îndoiesc, democratic, sprijinit pe cei trei stîlpi instituţionali, altminteri, onorabili, sau în curs de onorabilizare la tribunal: Voiculescu, Vîntu şi Patriciu) stat numit, se pare, tot România. De unde şi confuzia.
Prezentare generală
Domnule Preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc la cunoştinţă faptele.
Duminică, 07 iunie 2009, am purces la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile europene, ca cetăţean european ce mă consider. În lipsa tehnicii de vot la distanţă (pe care o aştept de 16 ani) am înghiţit eu distanţa (de 900 Km) ce mă despărţea de proxima urnă de vot. Vă mărturisesc, ştiam dinainte ce mă va aştepta, sprijinindu-mă pe cîteva fapte. O lege electorală restrictivă, un Parlament ce a restrîns şi mai mult opţiunile în procedura de identificare a persoanei, precum şi apeluri insistente la vigilenţă, rostite de preşedintele Senatului, atît în campania electorală, cît şi în ziua de vot, în apariţiile publice ale domniei sale. Apelurile domniei sale la vigilenţă mi-au rămas pînă azi, imprimate în memorie. De aceea, consider că preşedintele Senatului a agravat situaţia, ceea ce se reflectă în participarea slabă la scrutin, iar ca factor, atît politic, cît şi legislativ, precum şi uman, îl consider pe domnul Geoană responsabil, cel puţin moral, pentru cele petrecute ulterior. Este drept, nu unicul responsabil.
Aşadar, a rămas doar să dovedesc strîmbătatea. În consecinţă, am plecat înarmat cu o bocceluţă de acte eliberate de statul român, (cu excepţia certificatului de naştere, toate expirate) şi cu un MP3 player. Cel mai ieftin.
În secţia de vot de la Ambasadă, am fost împiedicat să îmi exercit dreptul de vot, refuz motivat de expirarea actelor mele de identitate. Dacă în trecut se mai închideau ochii pe la consulate, de data aceasta, apelul domnului Geoană la vigilenţă şi-a dovedit influenţa pernicioasă în (ne)exercitarea drepturilor cetăţeneşti.
M-am întrebat: care este semnificaţia refuzului? Răspunsul raţional pe care l-am găsit, este că buletinul de identitate (BI) reprezintă doar un contract de vasalitate, între cetăţean şi statul român, contract cu durată limitată. Odată cu expirarea buletinului/paşaportului, statul se pune în situaţia jenantă de a nu-i mai putea garanta cetăţeanului, nimic. BI, odată expirat, cetăţeanul este în aer. La rîndul meu, aruncat în aer de un paşaport expirat, vă mărturisesc, nu m-am simţit deloc confortabil, dar mi-am revenit repede, întrucît am început să gîndesc. Am luat-o încet, cu întrebări simple, precum: Cine sunt eu?, Ce reprezint eu?
Am realizat că, dacă un suzeran s-a debarasat de mine printr-o hîrţoagă, am devenit un om liber, tot atît de liber precum un ronin.
Pentru reconstituirea stării iniţiale, cea de cetăţean cu drepturi recunoscute, garantate de Constituţie, am sesizat absurditatea procedurală la Avocatul Poporului, fără să aduc acuzaţii. Însă corectarea anomaliei semnalată de mine pe cale legală este cronofagă, iar pînă la rezolvarea aspectului legal, eu rămîn fără garanţii de securitate din partea suzeranului, recte statul român.
Stare de provizorat
Ţinînd seama de cele expuse, am convocat toţi experţii în drept internaţional privat, pe o rază de 15cm (hm! poate mai puţin) i-am introdus repede în chestiune, apoi, amîndoi am decis că trebuie să-mi declar autonomia statală şi să promulg o Constituţie după modelul celei româneşti. (Să mai zică cineva că experţii nu ştie carte!) Cu alte cuvinte, eu sunt statul, iar statul sunt eu.
Am fondat o nouă formaţiune statală, numită: Republica Marius Mistreţu-Balc. (Balc, de la… Balcani.) Stat democratic, cu suprafaţa de 120mp, cu statut provizoriu de protectorat japonez. Populaţia: 3 locuitori, din care 2, minorităţi naţionale. Limba oficială: japoneza (minorităţile naţionale fiind majoritare). Parlament bicameral: Camera soţiei şi Senatul. Deciziile majore se iau unicameral, în şedinţă comună. Întocmai ca în Parlamentul României, nu există vot majoritar, ci numai unanimitate (cînd e vorba de împărţirea banilor) sau balotaj, balotajul fiind tranşat democratic şi gerontocratic. (Dacă soţia vrea să încline majoritatea în favoarea sa, nu are decît să îmbătrînească mai repede ca mine.) Spre deosebire de Parlamentul României, cvorumul se realizează uşor. Lipsa unui parlamentar se consideră şedinţă separată, iar cînd lipsesc ambii, se intră în vacanţă parlamentară şi se stinge lumina. Conflictele de natură constituţională se tranşează în curte, gravimetric, ca şi în România, în sensul că cel mai dolofan are dreptate. Fiind în acelaşi timp şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Republicii, am rezolvat problema reprezentării în exterior, ceea ce îmi dă dreptul să mă adresez atît domnului Geoană, cît şi dumneavoastră personal, în calitatea de Preşedinte al României. Aşa, ca de la dictator la dictator. Prin acest artificiu procedural, am răspuns la întrebarea: ce sunt eu?.
Republica mea, neavînd un PIB asigurător, nu pot iniţia nicio acţiune la tribunalul internaţional de la Şpaga, pentru tranşarea platoului la Continental.
De aceea, am cerut garanţii morale de la domnul Geoană, sub forma scuzelor publice, pentru consecinţele incidentului Tokio, cănsiderînd un atare gest ca normal, şi asigurător pentru respectarea în viitor a drepturilor mele fundamentale.
I-am acordat domnului Geoană un termen de 15 zile pentru a lua legătura cu mine în această chestiune, urmînd ca, în caz contrar, să mă adresez Preşedintelui României. Condiţiile puse pot fi găsite în secţiunea Anexa. Întrucît termenul a expirat, şi, chiar în eventualitatea în care domnul Geoană ar fi luat legătura cu mine, sunt sigur că nu ar fi trecut de etapa procedurală simplă, de identificare a persoanei, i-am luat în mod unilateral şansa priorităţii. Doar pentru a-i dovedi absurditatea unor proceduri. Consider că domnul Geoană a pierdut ocazia de a-şi valorifica handicapul. (Ferească Sfîntul! Nu vă gîndiţi la altceva!) Dacă, pînă la data amorsării, cîmpul de bătaie se va modifica, vă rog să acceptaţi actualizarea.
Aşadar, rămîne în suspensie întrebarea: cine sunt eu? Răspunsul nu este atît de simplu pe cît pare. Sinteza etapelor în stabilirea integrală a identităţii mele este cuprinsă în următorul:
Opis
0) data: 11 iunie a.c.
Publicat Stenograma incidentului Tokio.
Calea: internet.
Caracterul: public, fără restricţii de afişare şi de acces la fişierele audio.
Termen: nelimitat.
1) data: 11 iunie a.c.
Cerere către Ministrul Turismului, în care îmi exprim unilateral voinţa, spre deconectarea paginii mele de internet de la saitul Biroului de Turism din Tokio, ca represaliu la nerecunoaşterea identităţii mele de către Statul Român.
Calea: internet.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de afişare.
Termen: 31 iulie a.c.
2) data: 15 iunie a.c.
Sesizare la Avocatul Poporului, în care am arătat anomalia, precum şi sugestii de îndreptare.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu restricţii de utilizare, fără revendicări.
Termen: cînd i-o înţelepţi Dumnezeu pe parlamentari.
3) data: 18 iunie a.c.
Memoriu trimis la MAE şi indirect, Preşedintelui Senatului.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de utilizare.
Termen: 02 iulie a.c.
4) data: 18 iunie a.c.
Înştiinţare către MAE, în care anunţ că mă aflu sub protecţie.
Calea: e-mail.
Termen: nedivulgabil.
5) data: 02 iulie a.c.
Amorsarea prezentului memoriu către Preşedintele României.
Calea: e-mail.
Caracterul: confidenţial.
Termen: la latitudinea Preşedintelui României.
Motivaţie de interes general
Nu m-aş fi agitat atît, dacă nu aş fi convins că, prin demersurile mele, întăresc statul de drept. În această privinţă, domnul Geoană, cred că e de acord cu mine, întrucît sunt un român ce recunoaşte întîietatea convingerii, în dauna constrîngerii. Iată!, am reacţionat din convingere.
Nu mă îndoiesc, domnule Preşedinte, din cele scrise de mine, veţi desprinde o concluzie amară, dar în acelaşi timp, dătătoare de speranţă. Anume, pentru a dezvolta sentimentul de responsabilitate, de onoare, în conştiinţele cetăţenilor, trebuie început chiar cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, în orice relaţie dintre cetăţean şi stat, sau între cetăţean şi cetăţean, acolo unde, raţional este posibil, să nu mai fie niciodată necesară autentificarea la notariat a oricărui rahat. Rahatul pute. Cea mai bună dovadă că e rahat, e că pute. La ce să-l mai şi guşti? La ce să-l mai şi ştapilezi? De ce să obligi cetăţeanul să mănînce ştapile? De ce procedurile îi bagă pe unii în mormînt iar pe alţii-n Parlament?
Dragă domnule Preşedinte, o afirm răspicat, de nu ne vom opri din nebunia (supra)legalismului, vom da direct în anarhie.
Ca să arăt efectele perverse ale supralegalismului paroxistic de azi, iau chiar acum, în timp ce scriu, la întîmplare, un ziar central. Răsfoiesc: „Poliţist de România: înjurat, bătut şi batjocorit”.
Iată! Ne-am fi aşteptat ca, cu atîţia notari şi notăriţe, cu atîţia oameni ai legii, lucrurile să fie în ordine. Ce descoperim? Oameni îndobitociţi de ştampile, fără minimul simţ al onoarei, ce bat poliţişti, la rîndul lor, cu un vag sentiment al onoarei. Sper ca, numai exemplul de faţă să arate clar că: supralegalism – egal – anomie. Iar acesta este numai începutul.
Demersul meu este unul paşnic, legitimat complex, şi sper ca el să fie şi bine înţeles.
Revendicare
Domnule Preşedinte, pe de o parte, în beneficiul meu personal, vă rog respectuos, iar de cealaltă, în beneficiul tuturor cetăţenilor, vă implor ca, în numele Statului Român, să îmi satisfaceţi revendicarea expusă în Anexa, şi sintetizată la poziţia 3) din opis.
Motivaţie de interes personal
Dragă domnule Preşedinte Traian Băsescu, mă simt dator să vă fac o ultimă confesiune. Acolo unde spuneam că demersul meu este unul legitimat complex, mă gîndeam şi la motivaţia intimă. Am fost recrutat de Securitate, ca turnător neplătit, în 1978, la vîrsta de 19 ani, pe cînd eram elev TR în UM 01634 Cîmpulung-Argeş. După satisfacerea stagiului militar, nu am mai fost contactat niciodată de „organe şi ţesuturi”. Pe semne, felul meu de a fi le-a legat mîna lungă. Prea eram gură-spartă. Pentru că nu am ascuns nici măcar acest lucru în cercul de prieteni. Cu ruşine, fac mărturisirea, atît întru mîntuirea mea, cît şi pentru a preveni orice atac din partea soţilor notăriţelor (se ştiu ei). Îi recomand domnului Geoană să nu mai scotocească prin hîrţoage, că nu se va alege decît cu strănutul. Mare lucru nu se află acolo. Doar un tînăr buimac, speriat, strivit moral de un sistem ticălos. Oricum, în populaţia româno-internetă, istoricul meu are oarecare notorietate, de mai bine de patru ani, de cînd susţin din toată inima, publicarea pe internet a arhivei.
Cînd spun ruşine nu mă refer numai la partea biografică, ci şi la cea genealogică. Am doi unchi pe linie paternă, foşti ofiţeri de Securitate. Ambii trăiesc. Nu ştiu ce au făcut. Tot ce ştiu, ştiu de la ofiţerul CI care m-a recrutat, anume, că unul dintre ei a fost şeful catedrei de tactică la unitatea de la Grădiştea-Giurgiu.
Domnule Preşedinte, aveţi căderea de a dispune căutarea dosarului meu la CNSAS. De veţi fi curios să-i aflaţi conţinutul, v-aş fi adînc recunoscător pentru favoarea de a-mi remite o copie după dosar, pentru a mă convinge, o dată în plus, de ce sunt liber. Aş putea cere eu dosarul, dar am jurat să nu mai bag niciun yen în buzunarul notarilor.
Mi-am mai jurat, ca, odată-şi-odată, să spăl onoarea numelui Mistreţu. Am încercat, pe 21 decembrie 1989, la Dales, cînd, cu mîinile mele am tras pe trotuar cadavrul unei femei scunde, sau scurtată de impactul cu camionul militar (ce trecu la nici un metru de mine). După primele rafale am fugit. Tentativă de spălare a numelui, eşuată. Nu eram pregătit să mor, deci, nu eram liber. A doua zi, am pus în geantă trei chifle Graham, cîteva nuci, prune uscate, cîteva lumînări, şi am purces gata să mor. Din fericire, a fost tîrziu. Am aprins lumînarile pe locul în care murise femeia aceea, şi am dat de pomană merindele, întru mîntuirea celor răpuşi, cărora le port adîncă recunoştinţă.
Nu mă consider revoluţionar, şi, de aceea, nici nu am un certificat (autentificat sau nu, la notariat) în acest sens. Dumnezeu m-a trecut în linia a II-a. Am luat calea bejeniei. Am ajuns în Japonia, la studii de Bucătărie şi Onoare. De mai bine de 12 ani locuiesc în Hiroşima, loc marcat pe vecie de planificatori militari înţelepţi, (din ambele tabere) planificatori ce, nu mă îndoiesc, au respectat toate procedurile.
Azi, sunt fericit că am apucat ziua în care Dumnezeu m-a trecut în linia I, după o zvîrcolire de cîteva săptămîni, zbucium ce precede orice metanoia autentică.
Domnule Preşedinte, nu vă ascund, au fost şi victime. Sunt cel puţin trei membri ai familiei mele din ţară, cărora le-am mutilat sufletul odată cu plecarea mea. Doresc din străfundul inimii ca, chiar de nu mă vor putea ierta niciodată, cel puţin să nu le fie ruşine că poartă, sau că au purtat cîndva, numele Mistreţu. Nu mă consider mucenicul Cauzei. Ei sunt mucenicii. Ceea ce v-am mărturisit, nu am îndrăznit să împărtăşesc nici măcar unui duhovnic, şi, aş îndrăzni să spun, nici măcar mie, pînă nu voi fi venit cu ceva onorabil, în folosul tuturor, şi cu un nume curat, e drept, ceva fără masă, fără volum, dar fără de care, viaţa oricui ar fi goală.
Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala de a vă pune în spinare o povară în plus.
Motivaţii suplimentare
Dragă domnule Preşedinte, vă rog să îmi permiteţi a vă anunţa că, indiferent de rezoluţia dumneavoastră, consider că, în sens larg, datoria mea de cetăţean nu a fost îndeplinită, atît timp cît sunt încă viu. În schimb, datoria faţă de membrii familiei mele lărgite, da. Mă maturizez greu. Deocamdată, abia înţeleg de unde îmi vine numele. Cine sunt.
Vă rog, domnule Preşedinte, arătaţi că un sistem ticăloşit poate fi umilit, (chiar dacă nu învins) doar cu un reportofon de 20 de dolari şi cu un paşaport expirat! Ceea ce ar urma întru Bine, nu va fi decît o chestiune de timp.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Efecte
Pînă la data expedierii, scrisorii de faţă, s-au petrecut următoarele lucruri ce se leagă în mod probabil, sau logic, de demersurile listate în opis.
a) Duminică 21 iunie a.c., conform unei depeşe Agerpres, într-o coferinţă de presă, MAE declară public că, începînd cu 01 iulie, se simplifică procedurile după care consulatele vor lucra cu cetăţenii români din străinătate. MAE nu motivează decizia prin contribuţia presiunii aplicate de îngerii mei păzitori şi de mine, dar este bine şi aşa.
b) 22 iulie a.c., preşedintele Senatului pleacă în China pentru 3 zile. Scopul vizitei, obscur. Suspect! În consecinţă, dispozitivul meu de protecţie a fost reconfigurat.
c) (adăugat azi, 16 iunie 2011) Joi 19 noiembrie 2011 am fost sunat de la consulat să trimit două poze de paşaport, pentru întocmirea unui titlu de călătorie, ce, la data alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie) mă aştepta pe masa comisiei de votare. A fost o soluţie în paradigma birocrat-conţopească despre lume şi viaţă, dar o soluţie. Deci, se poate.
Încheiere
Domnule comandant; gabier Marius Mistreţu, de pe nava România, raportez: Nava se află staţionată în Lacul Rusesc, la intrarea în Bosfor. De 20 de ani are probleme de pescaj şi de gabarit, ceea ce nu o face aptă să treacă dincolo, în Europa. Coca este năpădită de moluşte. Vă rog, faceţi ceva, chiar de ar fi ca, odată cu retezarea catargelor, să cad şi eu. Voi cădea… liber.
Cu adînc respect, şi aş îndrăzni să spun, cu iubire,
Marius Mistreţu
cîrciumar, Hiroşima
–––––––––––––––––––––––––
Bibliografie şi mulţumiri
Montesquieu – Spiritul legilor.
*** – Constituţia României
Le mulţumesc, pe această cale, domnilor Asterix şi Obelix pentru pilda celor 12 munci, pildă ce m-a ajutat mai mult decît 12 tratate de tinichigerie politică – pardon! – de filozofie politică, Vărului meu, Vinny, pentru isteţimea în lupta cu procedurile din Alabama, precum şi mătuşii Tamara (pură coincidenţă).
Îmi place să cred că persoanele ce au aflat de demersurile mele, cu cît mi-au răspuns mai laconic (sau de loc), cu atît cred că m-au sprijinit mai mult. Le mulţumesc din inimă.
● Paşaport şi paşaportare
Textul de mai jos a fost inclus iniţial în memoriul trimis ministrului de externe Diaconescu la 18 iunie. Întrucît problema, deşi pare rezultatul minor al unui incident banal, este în realitate una complexă, am căutat să separ lucrurile. Nu ştiu cît am reuşit. 🙂
Cerere de derogare
Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport în cazul meu. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului încă din 11 iunie 2009. În baza principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea să specificaţi expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post – serviciul poştal jurnalizat – pe teritoriul Japoniei, şi pe cheltuiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele. Precedentul procedural creat prin derogare, va sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate domnule ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc
● 18 iunie 2009 Am scris la MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, June 18, 2009 1:09 PM
Subject: Memoriu (UTF-8)
Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)
Stimate domnule ministru
Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, declar următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacerii revendicării de mai jos.
Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor, mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.Revendicare
În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.
Argumentaţie
Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.Condiţii procedurale
Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.
De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.
Lămuriri suplimentare
Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.
Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României
Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.
Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, la care fac referire mai sus, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului de reparaţie morală, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Textul iniţial conţinea şi o cerere de derogare.
Despre identificarea activă a persoanei
Ceea ce am scris mai jos nu se adresează neapărat Avocatului Poporului, ci mai degrabă opiniei publice, şi nu obligă pe nimeni la lectură. Cele de mai jos reprezintă strict viziunea mea, a unui cetăţean român, de bună credinţă, în legătură cu modul posibil de raţionalizare a procedurii de identificare a persoanei.)
Întrebări:
- Într-un stat de drept, este lăsarea unui document să expire, un delict?
- Cum e posibil ca o simplă etapă procedurală, de identificare a persoanei, să împiedice exercitarea unui drept fundamental într-un stat de drept?
- De ce, într-un stat de drept, declaraţia unui cetăţean, sprijinită de documente de identitate, bine păstrate, deşi expirate, nu este prezumată ca reflectînd adevărul?
- De ce, din 5 înscrisuri ce oglindesc unul şi acelaşi lucru, anume, identitatea uneia şi aceleiaşi persoane, prezentate în vederea identificării persoanei, din care: 4 documente cu fotografie, trei expirate, două valabile, din care, unul emis de alt stat, nu este recunoscut niciunul ca refletînd o stare reală, în ciuda prezenţei fizice a titularului?
Dreptul fundamental
Dreptul fundamental este un drept repartizat egal pentru toţi, continuu, recunoscut apriori, dobîndit prin naştere, prin maturitatea legală, licit, sau prezumat ca fiind dobîndit licit, pînă la proba contrarie. Exercitarea dreptului fundamental depinde exclusiv de voinţa persoanei. Nimeni şi nimic nu poate tulbura, condiţiona sau forţa o persoană în exercitarea, sau în neexercitarea unui drept fundamental, cu excepţia unei sentinţe judecătoreşti cu sens contrar, sau atunci cînd dreptul fundamental este în acelaşi timp şi obligaţie.
Privilegiul
Privilegiul este un drept repartizat inegal, a cărui dobîndire, exercitare, întindere în timp sau extincţie, este întotdeauna condiţionată de ceva sau cineva.
Despre complementaritate
Dacă două sau mai multe documente ce conţin elemente de identificare (grafice şi/sau biometrice, conţin informaţii superpozabile parţial sau integral, iar informaţiile reunite, dau un tablou complet al identităţii persoanei, atunci, identificarea persoanei se poate considera desăvîrşită.
● 15 iunie 2009 – Avocatul Poporului
Textul mailului de mai jos a conţinut iniţial şi o secţiune de discuţii şi soluţii, pe care, din motive de cursivitate, am postat-o separat.
Clauze restrictive: Prin natura lui, documentul nu poate fi secretizat.
Clauze permisive: Documentul poate fi utilizat, fără acordul autorului, în scopul fundamentării de proiecte de legi, a iniţierii, ca urmare a unei sesizări, sau din oficiu, a procedurilor de atac, de contestare a constituţionalităţii oricărei prevederi legale în vigoare în legislaţia României, cu care conţinutul documentul are tangenţă, inclusiv a oricărui text constituţional, a omologării oricărui articol de jurisprudenţă, precum şi în oricare alte situaţii oficiale, în care utilizatorul consideră că Binele Public este servit de utilizarea parţială sau integrală a textului de faţă.
–––––––––––––––––-
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Din motive procedurale, şi numai din motive procedurale, am fost în situaţia de a nu-mi putea exercita dreptul de vot, de aceea, mă simt profund lezat în drepturile mele cetăţeneşti şi în demnitatea mea. Sunt în posesia tuturor dovezilor că mi s-au încălcat, unul sau mai multe, drepturi fundamentale. Nu aduc nicio învinuire nimănui, ci doresc doar ca spiritul ce guvernează legile Uniunii Europene să se regăsească nealterat, în spiritul legilor României, totul reflectat în litera legilor, în numele cărora statul de drept este administrat.
Hiroşima
Am împărţit sesizarea către AvP în două posturi distincte. Restul sesizării îl găsiţi aici.
–––––––
● Elena Udrea
(La 11 iunie 2009 i-am scris ministrului turismului într-un comentariu pe blogul său.)
Stimată doamnă ministru
Vă scriu cu credinţa că veţi înţelege legitimitatea demersului meu. Duminică fusei să votez la ambasada din Tokio. Aşa cum ştiţi, cetăţenii români sunt priviţi întotdeauna chiorîş de către autorităţile române, oricare ar fi ele, oriunde ar fi ele. A fost şi cazul meu. (…) Ţinînd seama de tratamentul mizerabil la care am fost supus de către autorităţile române, de toate categoriile, de-a lungul celor 50 de ani de cînd sunt pe planeta aceasta, am hotărît să nu mai permit asocierea numelui meu cu vreo agenţie românească, ai cărei angajaţi sunt plătiţi din banul public.
De aceea, vă cer următoarele: să dispuneţi ca directorul Biroului de Turism la Tokio, domnul Alexadru Şerban, prezentat la http://tokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=15697, persoană ce gestionează saitul http://www.romaniatabi.jp/ ca, pînă la data de 31 iulie 2009, să şteargă link-ul către cîrciuma mea: http://www.lamarius.net/ de pe pagina: http://www.romaniatabi.jp/food/index.html Nu-l cunosc pe domnul Şerban, nu i-am cerut să-mi lege numele de cel al biroului pe care îl conduce, şi ceea ce e mai grav, nu mi s-a cerut niciodată permisiunea pentru conectarea celor două saituri. Sunt de acord cu contectarea la orice sait privat, onorabil, dar nu la unul oficial.
Ţinînd seama de caracterul sistemic al anomaliilor din administraţie, şi de faptul că fiecare birocrat dă întotdeauna vina pe altcineva, vă rog, doamnă ministru, să consideraţi gestul meu, ca represaliu faţă de TOATE autorităţile statului român, fără discriminare, în special faţă de cele ale MAI, MAE şi BEC, din partea unui cetăţean sătul să mai fie umilit de birocraţia românească.
Clauze conciliatorii:
Sunt dispus să iert statul român, pentru sutele de ore pierdute, şi pentru amintirile amare lăsate de mutrele acre şi dispreţuitoare ale aroganţilor funcţionari, sunt dispus să admit reabilitatea statului român în ochii mei, deîndată ce statul român va respecta următoarele viziuni de orientare a birocratului cu faţa către cetăţean:
1) Niciun cetăţean nu se va prezenta de mai mult de o singură dată la ghişeul vreunei autorităţi aparţinătoare administraţiei de stat, centrale sau locale, pentru rezolvarea unei probleme. Înscrisurile necesare, lipsă la ghişeu, vor fi trimise ulterior via serviciul poştal.
2) A doua chemare la ghişeu echivalează cu o pedeapsă corporală aplicată cetăţeanului, iar funcţionarul responsabil va fi pedepsit.
3) Legile şi normele de aplicare vor fi ajustate în acord cu viziunea de la punctul 1) coroborată cu 2)
4) Nicio problemă ce presupune mai mulţi paşi pentru rezolvare, şi la rezolvarea căreia concură două sau mai multe autorităţi, nu va fi disjunsă, ci se va considera monolit*), iar etapele de rezolvare, şi circuitul documentelor se vor internaliza de către autorităţile în atribuţiile cărora intră rezolvarea problemei.
5) Orice ambiţie, rivalitate, şicană, între două sau mai multe autorităţi ale statului se vor înăbuşi sever, în favoarea cetăţeanului, sub sancţiunea administrativă aplicată funcţionarilor responsabili de iscarea disfuncţiei.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
————————————————
*) De exemplu, actualmente, pentru a obţine un paşaport în baza unuia expirat, procedura are mai multe etape, ceea ce presupune prezenţa titularului la consulat, de trei ori pentru o singură problemă. Paşaportul. Prima etapă este depunerea cererii de identificare a persoanei în ţară, urmată de etapa a doua, depunerea cererii de eliberare a paşaportului, iar a treia etapă este prezenţa la ghişeu pentru primirea paşaportului. Atît cererea de identificare a persoanei (la serviciul de evidenţă a populaţiei) cît şi eliberarea paşaportului (la serviciul de paşapoarte) se fac de către MAI. Actualmente, legea nu permite simultaneitatea sau paralelismul etapelor. Ajustarea legii în sensul viziunii de la punctul 1) ar reduce numărul de prezenţe la ghişeu la două, iar dacă paşaportul va fi trimis prin poştă, la una. QED
–––––––––––––––––
În urma postului meu, în termenul cerut, saitul mi-a fost decuplat de la cel al agenţiei de turism din Tokio.
● 9 iunie: Voinescu
–– Original Message ––
Domnule deputat Voinescu,Aşa cum v-am promis, vă descriu pe larg felul în care mi s-a refuzat, din motive conţopiste, dreptul cetăţenesc de vot. Pentru obiectivitate, relatarea mea este susţinută de probe audio, pe care le-am prelevat pe toată durata prezenţei mele în clădirea Ambasadei Române la Tokio. Am motive să cred că serviciul de mail al Parlamentului este filtrat prea mărunt pentru ca fişierele cu pricina să pătrundă nealterate pînă la urechile dumneavoastră. De aceea, la nevoie, vă voi trimite fişierele audio crude, la o adresă de încredere, pe care vă rog să mi-o comunicaţi.Duminică am avut două tentative de exprimare a opţiunii politice. Prima, în jurul orei 16:30, cea de-a doua, la 20:30. Ambele soldate cu eşec. Motivul refuzului a fost valabilitatea expirată a unor documente de identitate. Am prezentat: două paşapoarte expirate, o copie după buletinul de identitate expirat, o carte de identitate, valabilă, dar eliberată de Primăria Hiroshima, precum şi certificatul de naştere în original. Niciun document nu mi s-a luat în seamă. Comisia electorală a fost formată din consulul (na!, că i-am uitat numele), un observator (nu ştiu prin ce relaţie) şi de un al treilea membru care nu şi-a dezvăluit identitatea. Niciunul nu purta ecuson. Numele a doi din cei trei membri pot fi găsite în înregistrarea audio.La prima tentativă, după ce am fost refuzat în mod repetat să votez, am avut, în prima fază, o răbufnire, prin care am trîntit paşaportul pe masă, de-au sărit toate ştampilele, apoi am rostit cuvintele: Mă cac pe ea, de Românie!, moment în care a intervenit responsabilul cu securitatea, fără să mă brutalizeze, fără măcar să mă atingă. Am ieşit din clădire, surescitat, şi imediat mi-am dat seama că uitasem rucsacul. Reîntors, (dacă tot m-am întors) am căutat să identific membrii comisiei. Tineri şi vizibil derutaţi, s-au aliniat cuminte. Am ieşit din nou (ceea ce explică cele două scurte secvenţe cu croncănituri, din peisajul audio) dar eram departe de a mă împăca cu absurditatea situaţiei. Aşadar, m-am mai liniştit, dar n-am renunţat. Imediat m-am întors în hol, unde, din nou, a continuat discuţia în contradictoriu, eu căutînd să arăt că mai importante decît documentele (altminteri complet descriptive pentru identitatea mea) sunt oamenii. M-am lovit de acelaşi conformism obtuz, al oamenilor asamblaţi rigid în sistem, striviţi între legea strîmbă şi propriile ambiţii de carieră diplomatică. Lucrul acesta reiese cu maximă claritate din afirmţiile (în opinia mea) cinice şi autosuficiente, ale domnului ambasador Neagu, ieşit la rampă în episodul al doilea, cel de la ora 20:30.A doua tentativă, vă mărturisesc, a fost mai mult ca să văd dacă într-adevăr se respectă programul de funcţionare la secţia de votare. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, într-un oraş în care nu mai cunoşteam practic pe nimeni, după o absenţă de 12 ani, şi în care nici nu intenţionam să trag la vreun hotel. Am găsit un pretext să trec de persoana de pază de la intrare, apoi am fost lăsat niţel să aştept pînă cînd domnişoara consul termina conversaţia cu unul dintre puţinii electori din Tokio. Responsabilul cu securitatea m-a rugat să-l aştept pe domnul ambasador, apoi am aflat că acesta nu poate coborî. Se pare că dialogul (surzilor) cu domnişoara consul s-a auzit la etaj, şi, fără ca eu să-l chem, domnul ambasador a avut amabilitatea să coboare. De aici încolo vine partea cea mai răscolitoare a evenimentului. Am avut în faţă, întîi un birocrat tipic, apoi prima tentativă de intimidare, urmată de afişarea unei empatii de faţadă, o încercare de evaziune dintr-o situaţie jenantă, o afirmaţie cinică, a doua încercare de evaziune dintr-o situaţie şi mai jenantă, un pic de invidie, iar în final, o demonstraţie de putere, exprimată în forma grijii pentru „vulnerabilii” cetăţeni români. Comunicarea a încetat deîndată ce am demontat argumentele ce se vroiau în favoarea legalismului. Un contraargument cu o mare încărcătură emoţională, adus de mine, a fost invocarea faptelor de toată isprava, ale consulului Japoniei la Kaunas, Chiune Sugihara. Dacă nu-i cunoaşteţi povestea, vă sfătuiesc să o căutaţi cît mai curînd pe Internet, folosind semnificanţii: chiune+sugihara, sau chiar numai sugihara.Ca o impresie personală, contrastul dintre scalda domnul ambasador şi actul de virtu al consulului Sugihara, m-a făcut să izbucnesc adineaori în plîns, atunci cînd i-am dat soţiei mele să asculte fişierul audio. Vă mărturisesc că, referitor la atitudinea domnului ambasador, mi-a scăpat un: Păi, ăsta-i un mic vierme, pe lîngă Sugihara! Chiar cu 10 paşapoarte valide, cum aş putea eu să cred că mă poate apăra statul român, cu funcţionari ce aşează pe primul plan propriile lor cariere?Ce e de făcut? În opinia mea, documentele trebuie să fie asemăntoare oamenilor. În sensul că: se nasc (mai uşor sau mai greu) trăiesc şi mor. Actualmente, spre deosebire de oameni, care pot muri în multe feluri, documentele mor numai subit. Unele, prin natura lor, trebuie să moară subit, cum ar fi: certificatele de naştere, contractele cu termen fix, negociat de comun acord etc., dar altele pot muri, bine mersi, lent. Moartea lentă a documentelor se înscrie chiar în subsidiaritatea de care se tot vorbeşte în România actuală, şi pe care puţini dau semne că ar înţelege-o. Cu alte cuvinte, un document, chiar expirat, dacă oglindeşte o stare actuală, poate servi, cel puţin provizoriu, unei game definite de scopuri. Ceea ce spun eu acum nu este deloc original, decît, poate, ca figură de stil. V-am mai pomenit de viza obţinută la Hiroshima, pe o hîrtiuţă, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Aceea poate fi asimilată unei concepţii la senectute, urmată de o incubare in vitro. Deci, se poate.Cu scuzele că m-am lăbărţat mai mult decît se cuvenea, vă urez succes în opera de raţionalizare a relaţiei statului cu cetăţeanul, în favoarea cetăţeanului.Marius Mistreţu
● 7 iunie: Stenograma mitrală
(Comedie absurdă în două acte expirate)
Actul I Paşaportul
(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).
(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă, sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!
(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)
Fine del primo tempo
–––––––––––
Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima
(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)
(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!
(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)
(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar, acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)
În fine!
–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
7 comments