● 17 iulie 2009- Un plic de la Avocatul Poporului
În articolul Despre identificarea activă a persoanei am făcut o mică dizertaţie, în care am propus şi căile alternative de stabilire a identităţii persoanei, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Am trimis textul către Avocatul Poporului. AvP e dominat încă de conformismul valah, după cum veţi constata şi din fibrosul răspuns afişat mai jos. (Pagina 1 şi jumătatea superioară a paginii 2). Răspunsul a venit de fapt şi la altă sesizare în care puneam problema constituţionalităţii procedurale a legilor votate în plenul camerelor reunite, şi care face obiectul unui articol din secţiunea Pagini. Deoarece răspunsurile nesatisfăcătoare ale autorităţilor îmi dau mîncărime în buricele degetelor, aplic mai jos răspunsul la răspuns, în care atrag atenţia şi asupra posibilităţii violării altor drepturi fundamentale, prin simplul fapt că buletinul e expirat. Dacă vrei să faci o nelegiuire legală, aştepţi ca virtuala victimă să rămînă fără buletin, apoi faci ce vrei cu ea. Vă îndoiţi? Aştepaţi numai niţel, şi veţi căpăta chiar argumente factuale, în două posturi ce deocamdată se află în ciornă.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 5:00 PM
Subject: Raspuns ref.5888/2009
Stimată doamnă Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul rapid la solicitările înregistrate cu numerele 5888 şi 5893/2009. În cele ce urmează mă voi referi doar la 5888 (identificarea persoanei).
Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere că cetăţeanul are şi obligaţii, nu numai drepturi, iar în multe situaţii, în relaţia stat-cetăţean, ceea ce constituie drept de o parte, este obligaţie de cealaltă, şi viceversa. Totuşi, dacă veţi privi cu atenţie, ceea ce susţineţi dumneavoastră este prioritatea obligaţiilor cetăţeneşti în dauna drepturilor cetăţeneşti. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să admiteţi, acest fapt este incompatibil cu statul de drept.
O obligaţie poate decurge dintr-un drept, dar niciodată obligaţia neîndeplinită nu are puterea de a anula, nici măcar temporar, dreptul din care ea izvorăşte. De ce? Să luăm un caz ipotetic: în situaţia în care, cuiva îi expiră buletinul de identitate, ne putem prevala de neîndeplinirea obligaţiei de reînoire a actului de identitate, pentru a-i expropria locuinţa, chiar dacă titularul are intabulată proprietatea. Deschidem astfel o cutie a Pandorei. I-am putea lua viaţa cuiva pentru că nu are buletin de identitate. Îi putem refuza asistenţa medicală de urgenţă. Sunt de acord, o obligaţie poate condiţiona un privilegiu, în sensul împiedicării exercitării privilegiului, dar obligaţia nu poate tulbura sub nicio formă un drept, decît în condiţiile stipulate în Constituţie. Iar dreptul de vot prevalează în dauna obligaţiei, şi chiar trebuie să prevaleze, din moment ce este un drept fundamental. Altminteri, intrăm într-un iad, dacă nu cumva suntem încă acolo. Pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară, vă împărtăşesc sentimentul de similitudine cu lagărul de concentrare, unde, nu-i aşa, primează obligaţiile, în dauna drepturilor. În lagăr, ca să capeţi un blid de arpacaş, trebuie să-ţi îndeplineşti norma la tăiat de stuf.
Stimată doamnă RÜCZ Erzsébet, situaţia nu este disperată, dar trebuie lărgită semnificaţia sintagmei act de identitate valabil, în sensul abolirii gîndirii binare la evaluarea valabilităţii. Valabilitate vine de la valoare. Raţional, valoarea a ceva nu poate fi doar cea nominală, iar în secunda următoare expirării termenului de valabilitate, ea să devină nulă. Între cele două extreme sunt o mulţime de valabilităţi intermediare. De cîte ori nu aţi mîncat ceva cu termenul de valabilitate expirat? Mie mi s-a întîmplat de multe ori. Nu a fost grozav de gustos, însă mi-a ajutat să mă pot mişca şi gîndi. Cel puţin temporar. Ceea ce voi încerca să vă explic mai jos, se înscrie bine tocmai în ceea ce UE lasă la latitudinea examinatorului identităţii cetăţeanului.
Numele, data naşterii şi CNP nu-şi pierd valabilitatea decît odată cu decesul persoanei. Fotografia nu-şi poate pierde valabilitatea decît după minimum 10 ani de la emiterea actului. Paşaportul are valabilitatea de 5 ani pentru că e de aşteptat ca el să se umple de vize chiar înainte de termen, iar nu din motive neapărat „biometrice”. El poate fi folosit alţi 5 ani pentru identificarea statică a persoanei. Şi-apoi, dacă, să zicem, expirarea unui act de identitate echivalează cu evadarea din lagăr, datoria gardianului este să tragă întîi un foc de avertisment, înainte de a ochi picioarele fugarului. Aceasta se traduce în practică, prin înştiinţarea prealabilă a cetăţeanului, chiar de către autoritatea statului însărcinată cu eliberarea actului cu pricina, înştiinţare în care anunţă că actul de identitate al titularului este aproape de expirare. Ca o paranteză, eu însumi, cînd se apropie termenul de înoire a cărţii de identitate japoneze, primesc cu 21 de zile înainte, o carte poştală cu instrucţiunile necesare. O singură dată am întîrziat, şi totul s-a rezolvat printr-o scurtă notă explicativă, la a cărei întocmire a participat chiar funcţionarul primăriei. Dumnealui a observat că, în intervalul de înoire, nu mă aflam în Japonia. În Japonia, din motive de tehnologia securizării actelor, eliberarea unui CI durează 14 zile. În acest interval, cardul vechi se reţine la primărie, iar, în schimb, titularul primeşte un act temporar, o hîrtie format A4, fără fotografie, valabil pînă la eliberarea noului CI. Observaţi, vă rog, garanţia continuităţii. Mai mult, dacă în CI se strecoară o greşeală, aceasta nu atrage repetarea procedurii, ci, pe spatele cardului, toate corecţiile şi actualizările sunt consemnate. Aşa de pildă, cineva, nefamiliarizat cu limba, cînd a făcut cererea de eliberare a CI, a bifat căsuţa nepotrivită. Funcţionarul nu a observat eroarea, iar eroarea s-a perpetuat pe aversul CI, unde scria că titularul nu are viză de şedere*). N-a fost nicio problemă. Pe revers, eroarea a fost reparată chiar de către funcţionarul primăriei. Fără vreo penalitate. După cum vedeţi conceptul de toleranţă, specific societăţilor deschise, se extinde pînă în cele mai mici amănunte. Cuprinde inclusiv toleranţa la eroare. Totul, raţional, eficient şi fără frustrări de vreo parte sau de cealaltă.
Aşadar, eliminînd gîndirea binară şi reaua voinţă (ambele, extrem de costisitoare), şi punînd în loc raţiunea şi bunăvoinţa (care sunt gratis) deschidem exact intervalul de manifestare neîngrădită a drepturilor fundamentale. Ceea ce am susţinut în mica mea pledoarie este rodul experienţei mele de 16 ani de locuire într-un stat de drept. Vă rog, nu-mi ignoraţi experienţa, invocînd chiar legile şi atitudinea ce au făcut posibilă nedreptatea, pentru că, procedînd astfel, nu faceţi decît să alimentaţi nedreptatea.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima–––––––––––––
*) În Japonia, expirarea unei vize de şedere nu reprezintă o piedică la eliberarea unui act de identitate. Nici măcar poliţia nu are dreptul de a reţine o persoană, doar pentru că are viza expirată. Alt organ este responsabil de rezolvarea ilegalităţii, dar nu poliţia.
AvP, conştiincios, mi-a înregistrat şi textul de mai sus, apoi mi-a răspuns:
● Neamurile proaste legiferează
În urma incidentului Tokio am cerut de la statul român garantarea drepturilor mele fundamentale, sub forma scuzelor publice din partea unuia din primii doi oameni în Stat. Căutînd o ieşire onorabilă din scenă, pentru cazul în care niciunul din cei doi vizaţi nu-mi va fi satisfăcut revendicarea, am prospectat eventualitatea renunţării definitive la cetăţenia română. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am descoperit că statul român nu mă lasă să renunţ la cetăţenie pînă nu mă umileşte cu o taxă exagerat de mare, în raport cu aceeaşi taxă de sens contrar. Am hotărît să lupt, cel puţin acum, în al 12-lea ceas, pentru instaurarea unei minime echităţi. De aceea, am atacat via Avocatul Poporului prevederea legală prin care, arbitrar în opinia mea, s-a fixat cuantumul taxei consulare cu pricina. Primul răspuns sosit de la AvP a fost unul de neputinţă. Am verificat textul de lege la care m-a trimis chiar AvP în motivaţie, şi am constatat că AvP ARE căderea să pretindă egalizarea cuantumului taxei de dobîndire/renunţare (la) cetăţenie, drept care am insistat. În sfîrşit, AvP declară că ia în calcul atacarea prevederii legale. Se petrecea în august 2009. Termenul acordat statului român pentru garanţii de natură morală a expirat pe 7 ianuarie 2010. Suntem în martie 2010, iar cuantumul taxei consulare rămîne neclintit. Aplic mai jos corespondenţa mea cu Avocatul Poporului în această chestiune. Probabil curînd voi scrie un nou memoriu, de data aceasta, noului ministru de externe, Excelenţa-sa dl. Baconschi.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 07, 2009 6:13 PM
Subject: Despre suprataxe
Rog, redirecţionaţi mesajul către departamentul PROPRIETATE, MUNCĂ, PROTECŢIE SOCIALĂ, IMPOZITE ŞI TAXE
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Anomalia pe care o semnalez de data aceasta, se află în lista taxelor consulare, afişată la http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37952&idlnk=4&cat=5
La capitolul Servicii diverse, sunt listate (în Euro):
1) Inregistrarea cererii pentru redobandirea cetateniei romane 60
2) Inregistrarea cererii privind renuntarea la cetatenia romana 600Observaţi desigur, raportul de 10 la 1.
Întrebări: De ce este mai scumpă renunţarea la cetăţenie, decît (re)dobîndirea ei? Care poate fi raţiunea înzecirii unei taxe?
Unul din motivele raţionale ar putea fi costul operaţiilor. Totuşi, ambele operaţii angajează riguros, aceleaşi costuri, chiar dacă sensurile sunt opuse. Chiar şi costurile de publicitate sunt aceleaşi. Un nume pe o listă din MO. Aşadar, nu este o problemă de diferenţă de costuri.
Dacă ar fi să analizăm modul de dobîndire a cetăţeniei, el poate fi: prin naştere (teritorial), prin filiaţie (familial), sau prin (re)naturalizare. Din cele trei situaţii, doar cea de-a treia este rezultatul indubitabil al voinţei titularului. Naturalizarea persoanei majore. Renunţarea la cetăţenie, prin natura ei, este un act unilateral de voinţă. În lumina principiului echităţii, ar fi de bun simţ ca tariful la renunţarea la cetăţenie, la rîndul ei un act de voinţă, să fie egal cu cel perceput la (re)dobîndirea ei.
Se poate susţine că suprataxarea prilejuită de renunţarea la cetăţenie are rol preventiv, de descurajare a jocului: „uite cetăţenia nu-i cetăţenia”. Hm! Prevenţia se poate face mult mai raţional prin suprataxarea REnaturalizării. Cu alte cuvinte, într-o atare situaţie, inversarea raportului, în sensul suprataxării REnaturalizării ar fi raţională. Voi arăta mai jos şi de ce.
Suprataxarea renunţării la cetăţenie poate fi considerată ca un act punitiv. O contravenţie. Este contravenţie exercitarea unui drept fundamental, ce prin definiţie nu poate fi îngrădit decît în condiţiile Art. 53 (CR)? Nu. Aşadar, o atare interpretare face neconstituţională îngrădirea exercitării dreptului prin suprataxarea lui.
Cetăţenia poate fi considerată obligaţie cetăţenească? Nu. Calitatea de cetăţean atrage ŞI obligaţii cetăţeneşti, dar dreptul la cetăţenie este un drept fundamental, ce-i conferă titularului inclusiv dreptul de a renunţa la acel drept. De ce să condiţionăm pecuniar renunţarea la un drept, mai aspru decît dobîndirea aceluiaşi drept? Putem însă sancţiona demersul în sensul REdobîndirii dreptului, ceea ce se leagă bine de principiul prin care, în registrul penal, de pildă, se măreşte pedeapsa la recidivă. Din acest punct de vedere, nu aş avea nicio obiecţie dacă s-ar suprataxa renaturalizarea.
Renunţarea la cetăţenie poate fi tratată ca un act de trădare. Dar trădarea nu se pedepseşte decît penal, şi numai în urma unui proces penal. Aşadar, cade şi interpretarea extremă.
Stimate domnule Ionel OPREA, ţinînd seama de interpretările expuse mai sus, am ajuns la concluzia că suprataxarea renunţării la cetăţenie este rodul unui proces iraţional. Legiuitorul pare să fi întocmit normele de aplicare în mod arbitrar, ca rezultat al unui afect, iar nu al raţiunii, ceea ce contravine principiilor statului de drept. Prin suprataxarea renunţării la cetăţenia română, legiuitorul vădeşte un comportament de neam prost, din categoria celor care, cînd sunt părăsiţi de muiere, se răcoresc trăgîndu-i şi două zmetii.
În consecinţă, vă rog să iniţiaţi demersurile necesare pentru ca legiuitorul să-şi spele obrazul, aducînd corecţia necesară. Sunt conştient că NU am dreptul constituţional de a cere modificarea valorii unei taxe, dar pot atrage atenţia asupra încălcării unui drept prin dimensionarea exagerată a taxei, în relaţie cu aceeaşi taxă, dar de sens contrar. Vă rog să observaţi că nu aduc nicio obiecţie în legătură cu valoarea absolută a taxei. Ea poate fi menţinută la valoarea actuală, poate fi scăzută, nu are importanţă pînă la ce limită. Poate chiar (de ce nu?) crescută. Nu aceasta este problema mea. Ceea ce doresc este ca taxa, în ambele sensuri, să fie riguros egală cu ea însăşi, şi să reflecte principiul echităţii ce guvernează legile unui stat ce se consideră de drept.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Replica la 6508 AvP
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 14, 2009 11:48 AM
Subject: Re: raspuns cerere 6508/2009
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul prompt la sesizarea înregistrată cu numărul 6508/2009.
Totuşi, vă rog să observaţi că, la art.13 din legea 198/2008, invocată de dumneavoastră, (citez):„Cuantumul taxelor consulare prevazute in anexa poate fi revizuit prin ordin comun al ministrului afacerilor externe si al ministrului economiei si finantelor. ”
(am încheiat citatul). Aşadar, ajustarea cuantumului nu ţine decît indirect de Legislativ. Ca să o spun mai clar, iniţierea modificării propriu-zise a cuantumului taxei ţine de Executiv. Ajustarea poate fi ulterior aprobată de Legislativ.
Cu riscul de a vă răni, afirm următoarele: dacă instituţia pe care, cu onoare o reprezentaţi, nu poate interveni nici măcar la nivel de ministru, pentru îndreptarea nedreptăţilor, încep să cred că ea nu reprezintă poporul în raport cu Statul, ci viceversa. Vă rog, şi, m-aş bucura să mă puteţi contrazice.
Vă mulţumesc.Cu stimă,
În atenţia personalului consular – tînăr şi bătrîn – al MAE
Am fost adesea victima conformismului conţopesc al funcţionarilor de diverse extracţii. Vin cu tot felul de piedici legale, dar nu prea ştiu să explice care e originea lor. Răspund invariabil: „aşa scrie la lege”. Am hotărît să îndemn pe oricine să-şi arate nemulţumirea faţă de refrenul: „aşa scrie la lege”.
Reproduc mai jos textul unei scrisori adresate consulatului din Tokio.
Stimată doamnă S
Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care aţi mediat eliberarea noului meu paşaport. Plicul mi-a parvenit în stare foarte bună.
Aş avea totuşi cîteva recomandări. Spre Binele dumneavoastră. Pe data de 22 noiembrie, cînd am depus actele, aţi avut un mare scrupul legat de starea mea civilă. Mi-aţi recomandat atunci să declar că sunt necăsătorit, întrucît, căsătoria mea nu este înregistrată în România, deci, juridic, nu există. Vă înţeleg scrupulul, însă se cuvine o mică discuţie pe tema aceasta. Ea pleacă de la întrebarea: de ce trebuie transcrisă o căsătorie?
Răspunsul conţopesc, este: aşa scrie în lege. Legea e rezultatul raţiunii. Nu este o lege bazată pe afect, nici pe iluminare. Nu e divină. De aceea, întrebarea trebuie să continue sub forma: de ce scrie aşa în lege? Aceasta este întrebarea ce cere un răspuns raţional. Iar răspunsul raţional „e două”.
1) Prima circumstanţă este ca statul de reşedinţă să permită dubla cetăţenie. Dacă ar fi numai aceasta, tot nu ar fi obliatorie transcrierea căsătoriei. Vom vedea mai jos de ce. A doua cauză pentru care trebuie transcrisă o căsătorie în România (conexă primeia) este eventualitatea schimbării numelui. Numai în acest caz, este posibil ca una şi aceeaşi persoană să deţină două paşapoarte pe două nume diferite. Legile internaţionale permit ca o persoană să deţină două paşapoarte, dar pe acelaşi nume. Aşadar, obligativitatea transcrierii căsătoriei trebuie dublu condiţionată: de schimbarea numelui, şi de permisivitatea statului de reşedinţă la dubla cetăţenie. Cînd numai una din condiţii este satisfăcută, nu este obligatorie transcrierea căsătoriei în statul de baştină. Nu sunt sigur asupra tăriei argumentului schimbării numelui. E posibil ca numai schimbarea numelui să atragă obligativitatea transcrierii căsătoriei.
2) A doua cauză posibilă, este apărarea moralei publice. O persoană căsătorită în străinătate, dacă declară că e celibatară, îşi deschide calea spre bigamie. Delict penal.
Am răspuns mai sus la întrebarea: de ce? . Să vedem, în cazul meu, care ar fi răspunderea ce ne-ar reveni (mie şi dumneavoastră) în legătură cu cele înscrise în cererea de paşaport. Vă rog să observaţi că niciuna din cele două condiţii de la punctul 1) nu e îndeplinită. Rămîne punctul 2) Şi acela respectat. Conscinţa e că, în virtutea declaraţiei pe propria răspundere, din 22 noiembrie 2009, în cazul în care Dumnezeu îmi ia minţile, şi vreau să mă căsătoresc şi în România, va trebui automat să dovedesc că nu sunt căsătorit în Japonia. Cu alte cuvinte, prin limitarea voluntară a opţiunilor matrimoniale, apăr şi morala publică. Dacă aş fi declarat că sunt necăsătorit (aşa cum mi-aţi sugerat) asta mi-ar fi oferit şi opţiunea bigamiei. Totodată, aş fi comis delictul de fals în declaraţii. Copia după cartea de identitate japoneză ar fi furnizat şi dovada falsului în declaraţie. Pentru că acolo scrie că sunt căsătorit, şi cu cine. Vina dumneavoastră ar fi fost instigare la fals în declaraţii. Aşadar, în cerere am declarat că sunt căsătorit, şi nu e necesar să o şi dovedesc printr-un act românesc. Procedînd astfel, am salvat şi morala publică, şi legalitatea, şi pe dumneavoastră de la un delict.
După cum vedeţi, doamnă S, depăşirea vîrstei lui de ce?, (4-7 ani) fără ca întrebarea să revină atunci cînd e necesar, atrage riscuri. Ceea ce v-am prezentat vine să arate că adevărul adevărat e mai important decît adevărul juridic.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● 15 iulie: i-am scris din nou ministrului Diaconescu
(Link scurt: http://wp.me/pKahb-1F)
Din nou, MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 2:38 AM
Subject: Memoriu_#2
Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe
Îndrăznesc să revin cu un al doilea memoriu, cu speranţa că veţi întreprinde ceva în îndreptarea situaţiei mele, iar prin ricoşeu, şi a altor cetăţeni români aflaţi în situaţii similare. În memoriul din 18 iunie, trimis prin mail, vă făceam cunoscute consecinţele incidentului Tokio. Tot acolo vă rugam, domnule ministru, să trimiteţi la consulatul din Tokio, o derogare, pentru perfectarea prin poşta jurnalizată, a schimbului de documente, între mine şi consulat, în vederea obţinerii unui paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, întrucît, am hotărît ca, în urma împiedicării de către autorităţile statului român, a exercitării dreptului meu constituţional de vot, să nu mai calc timp de 7 ani pe teritoriul românesc. Implicaţiile, domnule ministru, sunt lesne de înţeles.
Prin cererea de derogare v-am oferit, domnule ministru, ocazia să reparaţi o nedreptate. Au trecut mai bine de patru săptămîni de atunci, iar cu fiecare zi, domnule ministru, mi-aţi întărit bănuiala că aveţi cu totul alte priorităţi, şi că am avut dreptate să declar că nu mai calc pe teritoriul românesc, din moment ce mi s-a încălcat un drept.
Domnule ministru, prin tăcerea dumneavoastră de patru săptămîni, sunteţi în situaţia de a-mi fi încălcat deja un al doilea drept. Pe cel de a călători după voinţa mea. Personal, domnule ministru, în această privinţă, nu depind de bunăvoinţa dumneavoastră, decît în eventualitatea în care aş vrea să ies dincolo de graniţele Japoniei. Statutul meu de şedere în Japonia nu va fi în niciun fel tulburat de felul în care, domnule ministru, aţi găsit de cuvinţă să-mi ignoraţi cererea de derogare.
La o adică, pentru că, oricum, costurile pe care procedura actuală de eliberarea a unui nou paşaport le ridică la valori de-a dreptul neverosimile, vă anunţ, domnule ministru, că am sondat piaţa de acte false şi pot procura un paşaport fals la numai 1/3 din cît m-ar costa unul românesc.
Apoi, judecat din punct de vedere ecologic, exprimat inginereşte, la distanţa la care mă aflu eu însumi de consulat, cele trei drumuri dus-întors, parcurse cu automobilul, ridică emisiile carbonice specifice, la circa 27 tone CO2 per kilogramul de paşapoarte. Mai mult decît pentru obţinerea unui kilogram de aur rafinat!
Vă mărturisesc, domnule ministru, că, din dorinţa de a afla preţul real al unui paşaport expirat, pe care statul român nu dă nici doi bani, cît ar da pentru titularul lui, am scos paşaportul la licitaţie publică. Să aflu şi eu valoarea lui reală. Valoarea persoanei mele, conform viziunii statului, admit că este riguros egală cu doi bani, ca să nu ne mai contrazicem şi pe această temă. Găsiţi paşaportul listat la: http://page5.auctions.yahoo.co.jp/jp/auction/e94153149 .
După această lungă introducere, domnule ministru, vă aduc la cunoştinţă o a treia nedreptate. Ea se află chiar în anexa legii 198/2008, unde veţi descoperi că valoarea taxei consulare (600euro) la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, este de 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la operaţia inversă. Am semnalat, domnule ministru, anomalia, la Avocatul Poporului, înregistrată cu numărul 6508/2009. AvP s-a lepădat, motivînd că „excedează” atribuţiile sale, întrucît Parlamentul ar fi, chipurile, în măsură să echilibreze valoarea taxei. Principiul invocat de mine este unul simplu, cel al echităţii. Vă anunţ, domnule ministru, că în argumentaţia adresată AvP, anexată mai jos, am epuizat posibilele argumente raţionale, şi am ajuns la concluzia că din cei 600 de euro, doar 60 reprezintă raţiune, iar restul, altceva. Cu alte cuvinte, taxa consulară la depunerea cererii de renunţare la cetăţenie este doar 10% raţională, iar 540 euro m-ar costa mitocănia legiuitorului. Nu ştiu cine este legiuitorul, dar ştiu că la art. 13, din legea 198/2008, este specificat clar, că ajustarea cuantumului taxelor consulare depinde de MAE şi MEF. Aşadar, spălarea ruşinii o puteţi face chiar dumneavoastră, domnule ministru. Am adus ulterior la cunoştinţa AvP şi acest lucru, cu speranţa că-l voi ajuta să-şi identifice mai uşor rolul atribuit prin Constituţie.
Domnule ministru, presimt că veţi fi contactat de AvP, şi, pentru că veţi avea de răspuns la cîteva întrebări, mă grăbesc să vă previn. Vă mai previn, domnule ministru, şi asupra a două tentaţii sofistice într-o eventuală susţinere a ceea ce am identificat ca nedreptate. Prima tentaţie este cea a argumentului suveranităţii statale. De acord. Totodată, vă rog să constataţi că suveranitatea nu este o valoare în sine, ci doar o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru ca statul să se ghideze după principii şi valori. Suveranitate are şi Coreea de Nord. A doua tentaţie ar fi să motivaţi nedreptatea din anexa legii, invocînd aceeaşi lege. Nu aţi face decît să spuneţi cu alte cuvinte, că soluţia unei nedreptăţi s-ar afla în cauza aceleiaşi nedreptăţii. Adică, aţi înlocui o nedreptate cu ea însăşi.
După cum aţi intuit, domnule ministru, soluţia trebuie să fie exterioară legii cu pricina, şi va trebui să ia forma unei ordonanţe (co)ministeriale în timpul cel mai scurt posibil, pentru că, dacă pînă la data alegerilor prezidenţiale, nu voi avea un paşaport valabil, voi merge la secţia de votare tot cu unul expirat. În plus, şi cu martori. Cu toţii „gură-spartă”. De aceea, vă rog, domnule ministru, să încredinţaţi compartimentului juridic, spre analiză, cele semnalate de mine.
Vă asigur, domnule ministru, că aceasta este ultima mea rugăminte să faceţi ceva în calitate de ministru. Următoarea rugăminte va fi să demisionaţi, sau, mai neplăcut, următoarea rugăminte va fi să nu mai faceţi nimic. O puteţi lua ca tentativă de şantaj, dar cu riscul de a vă face de rîs, deoarece, toate actele mele sunt publicate în „monitorul meu oficial”, deîndată ce le emit. Cum ar putea fi numit şantaj, ceva (cel puţin principial) atît de bine fundamentat şi de transparent?
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez să aveţi înţelepciunea necesară gestionării unui minister, (nu mă îndoiesc, greu) în folosul cetăţenilor, iar nu paguba lor. Cu atît mai greu, cu cît, o parte a personalului din subordinea dumneavoastră are probleme acute de imagine publică. Aţi avut chiar şi prilejul să vedeţi ,la consulatul din Chişinău, adevărul… nud, ca-să-zic-aşa.
Cu stimă,
MM
Edit: În urma listării paşaportului expirat la licitaţie, începînd cu valoarea de 1yen, în preziua expirării termenului de licitaţie, valoarea ajusese la 120 de yeni. Întrucît setasem invizibil o sumă mai mare pentru luarea în consideraţie a ofertelor, paşaportul nu a fost adjudecat. Oricum, concluzia experimentului este că paşaportul este de 180 de ori mai valoros decît preţul pe care Statul i-l atribuie persoanei titularului.
● 23 iunie 2009 – Traian Băsescu
Am trimis scrisoarea de mai jos via e-mail. Confirmarea de primire a sosit codificată într-un discurs de-al Preşedintelui, la 27 iunie 2009.
Am revizuit textul, azi, 12 iunie 2011. Pentru toma-necredincioşi, la cerere, pot aplica hardcopy după e-mail. În text apare o referire la aşa-zisa Anexă. Celor ce nu sunt în temă, le recomand fie să ia în răspăr toate articolele anteriore celui de faţă, fie să intre direct aici pentru o scurtă recapitulare în 10.000 de semne.
(urmează textul propriu-zis)
Dragă Domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la http://www.lamarius.net, Hiroşima. Este a doua oară cînd vă scriu, dar prima, în calitate de Preşedinte. Bineînţeles, în calitatea dumneavoastră de Preşedinte. Acum circa 8 ani v-am mai scris un mesaj scurt, pe care îl puteţi identifica prin parola Zăroni.
Domnule Preşedinte, încep printr-o observaţie. Fiind un om scrupulos, înainte de a îndrăzni a vă scrie, am căutat titulatura dumneavoastră completă, în documentele oficiale ale celei de-a patra puteri în stat, pentru a nu face cumva vreo gafă. Nu am găsit ceva coerent, ci numai titluri de nobleţe, precum: mascul alfa, Zeus, dictatorul, piratul etc. Ultimul, ducîndu-mă cu gîndul la un stat eşuat, precum Somalia. Ştiind că România NU este un stat eşuat, am dedus că Presa reprezintă un alt stat. Un stat în stat, (nu mă îndoiesc, democratic, sprijinit pe cei trei stîlpi instituţionali, altminteri, onorabili, sau în curs de onorabilizare la tribunal: Voiculescu, Vîntu şi Patriciu) stat numit, se pare, tot România. De unde şi confuzia.
Prezentare generală
Domnule Preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc la cunoştinţă faptele.
Duminică, 07 iunie 2009, am purces la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile europene, ca cetăţean european ce mă consider. În lipsa tehnicii de vot la distanţă (pe care o aştept de 16 ani) am înghiţit eu distanţa (de 900 Km) ce mă despărţea de proxima urnă de vot. Vă mărturisesc, ştiam dinainte ce mă va aştepta, sprijinindu-mă pe cîteva fapte. O lege electorală restrictivă, un Parlament ce a restrîns şi mai mult opţiunile în procedura de identificare a persoanei, precum şi apeluri insistente la vigilenţă, rostite de preşedintele Senatului, atît în campania electorală, cît şi în ziua de vot, în apariţiile publice ale domniei sale. Apelurile domniei sale la vigilenţă mi-au rămas pînă azi, imprimate în memorie. De aceea, consider că preşedintele Senatului a agravat situaţia, ceea ce se reflectă în participarea slabă la scrutin, iar ca factor, atît politic, cît şi legislativ, precum şi uman, îl consider pe domnul Geoană responsabil, cel puţin moral, pentru cele petrecute ulterior. Este drept, nu unicul responsabil.
Aşadar, a rămas doar să dovedesc strîmbătatea. În consecinţă, am plecat înarmat cu o bocceluţă de acte eliberate de statul român, (cu excepţia certificatului de naştere, toate expirate) şi cu un MP3 player. Cel mai ieftin.
În secţia de vot de la Ambasadă, am fost împiedicat să îmi exercit dreptul de vot, refuz motivat de expirarea actelor mele de identitate. Dacă în trecut se mai închideau ochii pe la consulate, de data aceasta, apelul domnului Geoană la vigilenţă şi-a dovedit influenţa pernicioasă în (ne)exercitarea drepturilor cetăţeneşti.
M-am întrebat: care este semnificaţia refuzului? Răspunsul raţional pe care l-am găsit, este că buletinul de identitate (BI) reprezintă doar un contract de vasalitate, între cetăţean şi statul român, contract cu durată limitată. Odată cu expirarea buletinului/paşaportului, statul se pune în situaţia jenantă de a nu-i mai putea garanta cetăţeanului, nimic. BI, odată expirat, cetăţeanul este în aer. La rîndul meu, aruncat în aer de un paşaport expirat, vă mărturisesc, nu m-am simţit deloc confortabil, dar mi-am revenit repede, întrucît am început să gîndesc. Am luat-o încet, cu întrebări simple, precum: Cine sunt eu?, Ce reprezint eu?
Am realizat că, dacă un suzeran s-a debarasat de mine printr-o hîrţoagă, am devenit un om liber, tot atît de liber precum un ronin.
Pentru reconstituirea stării iniţiale, cea de cetăţean cu drepturi recunoscute, garantate de Constituţie, am sesizat absurditatea procedurală la Avocatul Poporului, fără să aduc acuzaţii. Însă corectarea anomaliei semnalată de mine pe cale legală este cronofagă, iar pînă la rezolvarea aspectului legal, eu rămîn fără garanţii de securitate din partea suzeranului, recte statul român.
Stare de provizorat
Ţinînd seama de cele expuse, am convocat toţi experţii în drept internaţional privat, pe o rază de 15cm (hm! poate mai puţin) i-am introdus repede în chestiune, apoi, amîndoi am decis că trebuie să-mi declar autonomia statală şi să promulg o Constituţie după modelul celei româneşti. (Să mai zică cineva că experţii nu ştie carte!) Cu alte cuvinte, eu sunt statul, iar statul sunt eu.
Am fondat o nouă formaţiune statală, numită: Republica Marius Mistreţu-Balc. (Balc, de la… Balcani.) Stat democratic, cu suprafaţa de 120mp, cu statut provizoriu de protectorat japonez. Populaţia: 3 locuitori, din care 2, minorităţi naţionale. Limba oficială: japoneza (minorităţile naţionale fiind majoritare). Parlament bicameral: Camera soţiei şi Senatul. Deciziile majore se iau unicameral, în şedinţă comună. Întocmai ca în Parlamentul României, nu există vot majoritar, ci numai unanimitate (cînd e vorba de împărţirea banilor) sau balotaj, balotajul fiind tranşat democratic şi gerontocratic. (Dacă soţia vrea să încline majoritatea în favoarea sa, nu are decît să îmbătrînească mai repede ca mine.) Spre deosebire de Parlamentul României, cvorumul se realizează uşor. Lipsa unui parlamentar se consideră şedinţă separată, iar cînd lipsesc ambii, se intră în vacanţă parlamentară şi se stinge lumina. Conflictele de natură constituţională se tranşează în curte, gravimetric, ca şi în România, în sensul că cel mai dolofan are dreptate. Fiind în acelaşi timp şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Republicii, am rezolvat problema reprezentării în exterior, ceea ce îmi dă dreptul să mă adresez atît domnului Geoană, cît şi dumneavoastră personal, în calitatea de Preşedinte al României. Aşa, ca de la dictator la dictator. Prin acest artificiu procedural, am răspuns la întrebarea: ce sunt eu?.
Republica mea, neavînd un PIB asigurător, nu pot iniţia nicio acţiune la tribunalul internaţional de la Şpaga, pentru tranşarea platoului la Continental.
De aceea, am cerut garanţii morale de la domnul Geoană, sub forma scuzelor publice, pentru consecinţele incidentului Tokio, cănsiderînd un atare gest ca normal, şi asigurător pentru respectarea în viitor a drepturilor mele fundamentale.
I-am acordat domnului Geoană un termen de 15 zile pentru a lua legătura cu mine în această chestiune, urmînd ca, în caz contrar, să mă adresez Preşedintelui României. Condiţiile puse pot fi găsite în secţiunea Anexa. Întrucît termenul a expirat, şi, chiar în eventualitatea în care domnul Geoană ar fi luat legătura cu mine, sunt sigur că nu ar fi trecut de etapa procedurală simplă, de identificare a persoanei, i-am luat în mod unilateral şansa priorităţii. Doar pentru a-i dovedi absurditatea unor proceduri. Consider că domnul Geoană a pierdut ocazia de a-şi valorifica handicapul. (Ferească Sfîntul! Nu vă gîndiţi la altceva!) Dacă, pînă la data amorsării, cîmpul de bătaie se va modifica, vă rog să acceptaţi actualizarea.
Aşadar, rămîne în suspensie întrebarea: cine sunt eu? Răspunsul nu este atît de simplu pe cît pare. Sinteza etapelor în stabilirea integrală a identităţii mele este cuprinsă în următorul:
Opis
0) data: 11 iunie a.c.
Publicat Stenograma incidentului Tokio.
Calea: internet.
Caracterul: public, fără restricţii de afişare şi de acces la fişierele audio.
Termen: nelimitat.
1) data: 11 iunie a.c.
Cerere către Ministrul Turismului, în care îmi exprim unilateral voinţa, spre deconectarea paginii mele de internet de la saitul Biroului de Turism din Tokio, ca represaliu la nerecunoaşterea identităţii mele de către Statul Român.
Calea: internet.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de afişare.
Termen: 31 iulie a.c.
2) data: 15 iunie a.c.
Sesizare la Avocatul Poporului, în care am arătat anomalia, precum şi sugestii de îndreptare.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu restricţii de utilizare, fără revendicări.
Termen: cînd i-o înţelepţi Dumnezeu pe parlamentari.
3) data: 18 iunie a.c.
Memoriu trimis la MAE şi indirect, Preşedintelui Senatului.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de utilizare.
Termen: 02 iulie a.c.
4) data: 18 iunie a.c.
Înştiinţare către MAE, în care anunţ că mă aflu sub protecţie.
Calea: e-mail.
Termen: nedivulgabil.
5) data: 02 iulie a.c.
Amorsarea prezentului memoriu către Preşedintele României.
Calea: e-mail.
Caracterul: confidenţial.
Termen: la latitudinea Preşedintelui României.
Motivaţie de interes general
Nu m-aş fi agitat atît, dacă nu aş fi convins că, prin demersurile mele, întăresc statul de drept. În această privinţă, domnul Geoană, cred că e de acord cu mine, întrucît sunt un român ce recunoaşte întîietatea convingerii, în dauna constrîngerii. Iată!, am reacţionat din convingere.
Nu mă îndoiesc, domnule Preşedinte, din cele scrise de mine, veţi desprinde o concluzie amară, dar în acelaşi timp, dătătoare de speranţă. Anume, pentru a dezvolta sentimentul de responsabilitate, de onoare, în conştiinţele cetăţenilor, trebuie început chiar cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, în orice relaţie dintre cetăţean şi stat, sau între cetăţean şi cetăţean, acolo unde, raţional este posibil, să nu mai fie niciodată necesară autentificarea la notariat a oricărui rahat. Rahatul pute. Cea mai bună dovadă că e rahat, e că pute. La ce să-l mai şi guşti? La ce să-l mai şi ştapilezi? De ce să obligi cetăţeanul să mănînce ştapile? De ce procedurile îi bagă pe unii în mormînt iar pe alţii-n Parlament?
Dragă domnule Preşedinte, o afirm răspicat, de nu ne vom opri din nebunia (supra)legalismului, vom da direct în anarhie.
Ca să arăt efectele perverse ale supralegalismului paroxistic de azi, iau chiar acum, în timp ce scriu, la întîmplare, un ziar central. Răsfoiesc: „Poliţist de România: înjurat, bătut şi batjocorit”.
Iată! Ne-am fi aşteptat ca, cu atîţia notari şi notăriţe, cu atîţia oameni ai legii, lucrurile să fie în ordine. Ce descoperim? Oameni îndobitociţi de ştampile, fără minimul simţ al onoarei, ce bat poliţişti, la rîndul lor, cu un vag sentiment al onoarei. Sper ca, numai exemplul de faţă să arate clar că: supralegalism – egal – anomie. Iar acesta este numai începutul.
Demersul meu este unul paşnic, legitimat complex, şi sper ca el să fie şi bine înţeles.
Revendicare
Domnule Preşedinte, pe de o parte, în beneficiul meu personal, vă rog respectuos, iar de cealaltă, în beneficiul tuturor cetăţenilor, vă implor ca, în numele Statului Român, să îmi satisfaceţi revendicarea expusă în Anexa, şi sintetizată la poziţia 3) din opis.
Motivaţie de interes personal
Dragă domnule Preşedinte Traian Băsescu, mă simt dator să vă fac o ultimă confesiune. Acolo unde spuneam că demersul meu este unul legitimat complex, mă gîndeam şi la motivaţia intimă. Am fost recrutat de Securitate, ca turnător neplătit, în 1978, la vîrsta de 19 ani, pe cînd eram elev TR în UM 01634 Cîmpulung-Argeş. După satisfacerea stagiului militar, nu am mai fost contactat niciodată de „organe şi ţesuturi”. Pe semne, felul meu de a fi le-a legat mîna lungă. Prea eram gură-spartă. Pentru că nu am ascuns nici măcar acest lucru în cercul de prieteni. Cu ruşine, fac mărturisirea, atît întru mîntuirea mea, cît şi pentru a preveni orice atac din partea soţilor notăriţelor (se ştiu ei). Îi recomand domnului Geoană să nu mai scotocească prin hîrţoage, că nu se va alege decît cu strănutul. Mare lucru nu se află acolo. Doar un tînăr buimac, speriat, strivit moral de un sistem ticălos. Oricum, în populaţia româno-internetă, istoricul meu are oarecare notorietate, de mai bine de patru ani, de cînd susţin din toată inima, publicarea pe internet a arhivei.
Cînd spun ruşine nu mă refer numai la partea biografică, ci şi la cea genealogică. Am doi unchi pe linie paternă, foşti ofiţeri de Securitate. Ambii trăiesc. Nu ştiu ce au făcut. Tot ce ştiu, ştiu de la ofiţerul CI care m-a recrutat, anume, că unul dintre ei a fost şeful catedrei de tactică la unitatea de la Grădiştea-Giurgiu.
Domnule Preşedinte, aveţi căderea de a dispune căutarea dosarului meu la CNSAS. De veţi fi curios să-i aflaţi conţinutul, v-aş fi adînc recunoscător pentru favoarea de a-mi remite o copie după dosar, pentru a mă convinge, o dată în plus, de ce sunt liber. Aş putea cere eu dosarul, dar am jurat să nu mai bag niciun yen în buzunarul notarilor.
Mi-am mai jurat, ca, odată-şi-odată, să spăl onoarea numelui Mistreţu. Am încercat, pe 21 decembrie 1989, la Dales, cînd, cu mîinile mele am tras pe trotuar cadavrul unei femei scunde, sau scurtată de impactul cu camionul militar (ce trecu la nici un metru de mine). După primele rafale am fugit. Tentativă de spălare a numelui, eşuată. Nu eram pregătit să mor, deci, nu eram liber. A doua zi, am pus în geantă trei chifle Graham, cîteva nuci, prune uscate, cîteva lumînări, şi am purces gata să mor. Din fericire, a fost tîrziu. Am aprins lumînarile pe locul în care murise femeia aceea, şi am dat de pomană merindele, întru mîntuirea celor răpuşi, cărora le port adîncă recunoştinţă.
Nu mă consider revoluţionar, şi, de aceea, nici nu am un certificat (autentificat sau nu, la notariat) în acest sens. Dumnezeu m-a trecut în linia a II-a. Am luat calea bejeniei. Am ajuns în Japonia, la studii de Bucătărie şi Onoare. De mai bine de 12 ani locuiesc în Hiroşima, loc marcat pe vecie de planificatori militari înţelepţi, (din ambele tabere) planificatori ce, nu mă îndoiesc, au respectat toate procedurile.
Azi, sunt fericit că am apucat ziua în care Dumnezeu m-a trecut în linia I, după o zvîrcolire de cîteva săptămîni, zbucium ce precede orice metanoia autentică.
Domnule Preşedinte, nu vă ascund, au fost şi victime. Sunt cel puţin trei membri ai familiei mele din ţară, cărora le-am mutilat sufletul odată cu plecarea mea. Doresc din străfundul inimii ca, chiar de nu mă vor putea ierta niciodată, cel puţin să nu le fie ruşine că poartă, sau că au purtat cîndva, numele Mistreţu. Nu mă consider mucenicul Cauzei. Ei sunt mucenicii. Ceea ce v-am mărturisit, nu am îndrăznit să împărtăşesc nici măcar unui duhovnic, şi, aş îndrăzni să spun, nici măcar mie, pînă nu voi fi venit cu ceva onorabil, în folosul tuturor, şi cu un nume curat, e drept, ceva fără masă, fără volum, dar fără de care, viaţa oricui ar fi goală.
Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala de a vă pune în spinare o povară în plus.
Motivaţii suplimentare
Dragă domnule Preşedinte, vă rog să îmi permiteţi a vă anunţa că, indiferent de rezoluţia dumneavoastră, consider că, în sens larg, datoria mea de cetăţean nu a fost îndeplinită, atît timp cît sunt încă viu. În schimb, datoria faţă de membrii familiei mele lărgite, da. Mă maturizez greu. Deocamdată, abia înţeleg de unde îmi vine numele. Cine sunt.
Vă rog, domnule Preşedinte, arătaţi că un sistem ticăloşit poate fi umilit, (chiar dacă nu învins) doar cu un reportofon de 20 de dolari şi cu un paşaport expirat! Ceea ce ar urma întru Bine, nu va fi decît o chestiune de timp.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Efecte
Pînă la data expedierii, scrisorii de faţă, s-au petrecut următoarele lucruri ce se leagă în mod probabil, sau logic, de demersurile listate în opis.
a) Duminică 21 iunie a.c., conform unei depeşe Agerpres, într-o coferinţă de presă, MAE declară public că, începînd cu 01 iulie, se simplifică procedurile după care consulatele vor lucra cu cetăţenii români din străinătate. MAE nu motivează decizia prin contribuţia presiunii aplicate de îngerii mei păzitori şi de mine, dar este bine şi aşa.
b) 22 iulie a.c., preşedintele Senatului pleacă în China pentru 3 zile. Scopul vizitei, obscur. Suspect! În consecinţă, dispozitivul meu de protecţie a fost reconfigurat.
c) (adăugat azi, 16 iunie 2011) Joi 19 noiembrie 2011 am fost sunat de la consulat să trimit două poze de paşaport, pentru întocmirea unui titlu de călătorie, ce, la data alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie) mă aştepta pe masa comisiei de votare. A fost o soluţie în paradigma birocrat-conţopească despre lume şi viaţă, dar o soluţie. Deci, se poate.
Încheiere
Domnule comandant; gabier Marius Mistreţu, de pe nava România, raportez: Nava se află staţionată în Lacul Rusesc, la intrarea în Bosfor. De 20 de ani are probleme de pescaj şi de gabarit, ceea ce nu o face aptă să treacă dincolo, în Europa. Coca este năpădită de moluşte. Vă rog, faceţi ceva, chiar de ar fi ca, odată cu retezarea catargelor, să cad şi eu. Voi cădea… liber.
Cu adînc respect, şi aş îndrăzni să spun, cu iubire,
Marius Mistreţu
cîrciumar, Hiroşima
–––––––––––––––––––––––––
Bibliografie şi mulţumiri
Montesquieu – Spiritul legilor.
*** – Constituţia României
Le mulţumesc, pe această cale, domnilor Asterix şi Obelix pentru pilda celor 12 munci, pildă ce m-a ajutat mai mult decît 12 tratate de tinichigerie politică – pardon! – de filozofie politică, Vărului meu, Vinny, pentru isteţimea în lupta cu procedurile din Alabama, precum şi mătuşii Tamara (pură coincidenţă).
Îmi place să cred că persoanele ce au aflat de demersurile mele, cu cît mi-au răspuns mai laconic (sau de loc), cu atît cred că m-au sprijinit mai mult. Le mulţumesc din inimă.
● Paşaport şi paşaportare
Textul de mai jos a fost inclus iniţial în memoriul trimis ministrului de externe Diaconescu la 18 iunie. Întrucît problema, deşi pare rezultatul minor al unui incident banal, este în realitate una complexă, am căutat să separ lucrurile. Nu ştiu cît am reuşit. 🙂
Cerere de derogare
Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport în cazul meu. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului încă din 11 iunie 2009. În baza principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea să specificaţi expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post – serviciul poştal jurnalizat – pe teritoriul Japoniei, şi pe cheltuiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele. Precedentul procedural creat prin derogare, va sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate domnule ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc
● 18 iunie 2009 Am scris la MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, June 18, 2009 1:09 PM
Subject: Memoriu (UTF-8)
Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)
Stimate domnule ministru
Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, declar următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacerii revendicării de mai jos.
Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor, mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.Revendicare
În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.
Argumentaţie
Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.Condiţii procedurale
Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.
De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.
Lămuriri suplimentare
Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.
Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României
Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.
Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, la care fac referire mai sus, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului de reparaţie morală, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Textul iniţial conţinea şi o cerere de derogare.
Despre pragul electoral
Dreptul de a fi ales este unul individual. Punînd condiţia unui prag electoral strict mai mare decît norma de reprezentare a unui deputat/senator, pui implicit condiţia ca numai un grup de oameni să reprezinte o doctrină politică. Niciodată un individ. De acord, dar în acest fel, condiţia pragului electoral face din dreptul individual – cel de a fi ales – un drept colectiv. Valorizezi grupul în dauna îndividului. Pragul electoral de 5% ar fi unul democratic numai dacă Parlamentul ar fi format din 20 de deputaţi/senatori. Nu zic că ar fi o idee rea, dar pînă una, alta, cifrele sunt cu totul altele.
Se poate obiecta că un singur reprezentant al unui partid nu-şi poate valorifica dreptul de asociere dacă intră în Parlament. OK. Asocierea începe de la 2. În cazul acesta, pragul electoral va trebui ajustat la echivalentul normei de reprezentare pentru 2 parlamentari. La un Parlament cu 300 de deputaţi, pragul electoral ar trebui să fie minimum 1/300=0,333%, şi maximum 2×0,333=0,666%. Legea electorală nu este singura de rang inferior ce face din Constituţie hîrtie de pus la closet. Am arătat cu alte ocazii şi alte norme legale ce lezează grav Drepturile Omului.
Un alt efect pervers al pragului electoral de 5% este că induce un comportament pragmatic în electorat. Cu alte cuvinte, nu votezi pe cine crezi că te-ar reprezenta mai bine, ci pe cel cotat cu şanse. Consecinţa a fost de-a lungul timpului ieşirea unor partide din Parlament, fără nicio şansă de a reintra pe cale electorală fără o cartelare mai mult sau mai puţin imorală. Cum ar veni, legea electorală perverteşte şi dreptul de a alege, şi dreptul de a fi ales.
E de notat că Parlamentul European are, pentru România, un prag de reprezentare de 2,94%. Cu alte cuvinte, deşi numai cu 1/10 din cît are Camera Deputaţilor, secţiunea română a PE e formată pe baze de 1,7 ori mai democratice decît Parlamentul României.
Despre identificarea activă a persoanei
Ceea ce am scris mai jos nu se adresează neapărat Avocatului Poporului, ci mai degrabă opiniei publice, şi nu obligă pe nimeni la lectură. Cele de mai jos reprezintă strict viziunea mea, a unui cetăţean român, de bună credinţă, în legătură cu modul posibil de raţionalizare a procedurii de identificare a persoanei.)
Întrebări:
- Într-un stat de drept, este lăsarea unui document să expire, un delict?
- Cum e posibil ca o simplă etapă procedurală, de identificare a persoanei, să împiedice exercitarea unui drept fundamental într-un stat de drept?
- De ce, într-un stat de drept, declaraţia unui cetăţean, sprijinită de documente de identitate, bine păstrate, deşi expirate, nu este prezumată ca reflectînd adevărul?
- De ce, din 5 înscrisuri ce oglindesc unul şi acelaşi lucru, anume, identitatea uneia şi aceleiaşi persoane, prezentate în vederea identificării persoanei, din care: 4 documente cu fotografie, trei expirate, două valabile, din care, unul emis de alt stat, nu este recunoscut niciunul ca refletînd o stare reală, în ciuda prezenţei fizice a titularului?
Dreptul fundamental
Dreptul fundamental este un drept repartizat egal pentru toţi, continuu, recunoscut apriori, dobîndit prin naştere, prin maturitatea legală, licit, sau prezumat ca fiind dobîndit licit, pînă la proba contrarie. Exercitarea dreptului fundamental depinde exclusiv de voinţa persoanei. Nimeni şi nimic nu poate tulbura, condiţiona sau forţa o persoană în exercitarea, sau în neexercitarea unui drept fundamental, cu excepţia unei sentinţe judecătoreşti cu sens contrar, sau atunci cînd dreptul fundamental este în acelaşi timp şi obligaţie.
Privilegiul
Privilegiul este un drept repartizat inegal, a cărui dobîndire, exercitare, întindere în timp sau extincţie, este întotdeauna condiţionată de ceva sau cineva.
Despre complementaritate
Dacă două sau mai multe documente ce conţin elemente de identificare (grafice şi/sau biometrice, conţin informaţii superpozabile parţial sau integral, iar informaţiile reunite, dau un tablou complet al identităţii persoanei, atunci, identificarea persoanei se poate considera desăvîrşită.
● 15 iunie 2009 – Avocatul Poporului
Textul mailului de mai jos a conţinut iniţial şi o secţiune de discuţii şi soluţii, pe care, din motive de cursivitate, am postat-o separat.
Clauze restrictive: Prin natura lui, documentul nu poate fi secretizat.
Clauze permisive: Documentul poate fi utilizat, fără acordul autorului, în scopul fundamentării de proiecte de legi, a iniţierii, ca urmare a unei sesizări, sau din oficiu, a procedurilor de atac, de contestare a constituţionalităţii oricărei prevederi legale în vigoare în legislaţia României, cu care conţinutul documentul are tangenţă, inclusiv a oricărui text constituţional, a omologării oricărui articol de jurisprudenţă, precum şi în oricare alte situaţii oficiale, în care utilizatorul consideră că Binele Public este servit de utilizarea parţială sau integrală a textului de faţă.
–––––––––––––––––-
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Din motive procedurale, şi numai din motive procedurale, am fost în situaţia de a nu-mi putea exercita dreptul de vot, de aceea, mă simt profund lezat în drepturile mele cetăţeneşti şi în demnitatea mea. Sunt în posesia tuturor dovezilor că mi s-au încălcat, unul sau mai multe, drepturi fundamentale. Nu aduc nicio învinuire nimănui, ci doresc doar ca spiritul ce guvernează legile Uniunii Europene să se regăsească nealterat, în spiritul legilor României, totul reflectat în litera legilor, în numele cărora statul de drept este administrat.
Hiroşima
Am împărţit sesizarea către AvP în două posturi distincte. Restul sesizării îl găsiţi aici.
–––––––
● Elena Udrea
(La 11 iunie 2009 i-am scris ministrului turismului într-un comentariu pe blogul său.)
Stimată doamnă ministru
Vă scriu cu credinţa că veţi înţelege legitimitatea demersului meu. Duminică fusei să votez la ambasada din Tokio. Aşa cum ştiţi, cetăţenii români sunt priviţi întotdeauna chiorîş de către autorităţile române, oricare ar fi ele, oriunde ar fi ele. A fost şi cazul meu. (…) Ţinînd seama de tratamentul mizerabil la care am fost supus de către autorităţile române, de toate categoriile, de-a lungul celor 50 de ani de cînd sunt pe planeta aceasta, am hotărît să nu mai permit asocierea numelui meu cu vreo agenţie românească, ai cărei angajaţi sunt plătiţi din banul public.
De aceea, vă cer următoarele: să dispuneţi ca directorul Biroului de Turism la Tokio, domnul Alexadru Şerban, prezentat la http://tokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=15697, persoană ce gestionează saitul http://www.romaniatabi.jp/ ca, pînă la data de 31 iulie 2009, să şteargă link-ul către cîrciuma mea: http://www.lamarius.net/ de pe pagina: http://www.romaniatabi.jp/food/index.html Nu-l cunosc pe domnul Şerban, nu i-am cerut să-mi lege numele de cel al biroului pe care îl conduce, şi ceea ce e mai grav, nu mi s-a cerut niciodată permisiunea pentru conectarea celor două saituri. Sunt de acord cu contectarea la orice sait privat, onorabil, dar nu la unul oficial.
Ţinînd seama de caracterul sistemic al anomaliilor din administraţie, şi de faptul că fiecare birocrat dă întotdeauna vina pe altcineva, vă rog, doamnă ministru, să consideraţi gestul meu, ca represaliu faţă de TOATE autorităţile statului român, fără discriminare, în special faţă de cele ale MAI, MAE şi BEC, din partea unui cetăţean sătul să mai fie umilit de birocraţia românească.
Clauze conciliatorii:
Sunt dispus să iert statul român, pentru sutele de ore pierdute, şi pentru amintirile amare lăsate de mutrele acre şi dispreţuitoare ale aroganţilor funcţionari, sunt dispus să admit reabilitatea statului român în ochii mei, deîndată ce statul român va respecta următoarele viziuni de orientare a birocratului cu faţa către cetăţean:
1) Niciun cetăţean nu se va prezenta de mai mult de o singură dată la ghişeul vreunei autorităţi aparţinătoare administraţiei de stat, centrale sau locale, pentru rezolvarea unei probleme. Înscrisurile necesare, lipsă la ghişeu, vor fi trimise ulterior via serviciul poştal.
2) A doua chemare la ghişeu echivalează cu o pedeapsă corporală aplicată cetăţeanului, iar funcţionarul responsabil va fi pedepsit.
3) Legile şi normele de aplicare vor fi ajustate în acord cu viziunea de la punctul 1) coroborată cu 2)
4) Nicio problemă ce presupune mai mulţi paşi pentru rezolvare, şi la rezolvarea căreia concură două sau mai multe autorităţi, nu va fi disjunsă, ci se va considera monolit*), iar etapele de rezolvare, şi circuitul documentelor se vor internaliza de către autorităţile în atribuţiile cărora intră rezolvarea problemei.
5) Orice ambiţie, rivalitate, şicană, între două sau mai multe autorităţi ale statului se vor înăbuşi sever, în favoarea cetăţeanului, sub sancţiunea administrativă aplicată funcţionarilor responsabili de iscarea disfuncţiei.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
————————————————
*) De exemplu, actualmente, pentru a obţine un paşaport în baza unuia expirat, procedura are mai multe etape, ceea ce presupune prezenţa titularului la consulat, de trei ori pentru o singură problemă. Paşaportul. Prima etapă este depunerea cererii de identificare a persoanei în ţară, urmată de etapa a doua, depunerea cererii de eliberare a paşaportului, iar a treia etapă este prezenţa la ghişeu pentru primirea paşaportului. Atît cererea de identificare a persoanei (la serviciul de evidenţă a populaţiei) cît şi eliberarea paşaportului (la serviciul de paşapoarte) se fac de către MAI. Actualmente, legea nu permite simultaneitatea sau paralelismul etapelor. Ajustarea legii în sensul viziunii de la punctul 1) ar reduce numărul de prezenţe la ghişeu la două, iar dacă paşaportul va fi trimis prin poştă, la una. QED
–––––––––––––––––
În urma postului meu, în termenul cerut, saitul mi-a fost decuplat de la cel al agenţiei de turism din Tokio.
● 9 iunie: Voinescu
–– Original Message ––
Domnule deputat Voinescu,Aşa cum v-am promis, vă descriu pe larg felul în care mi s-a refuzat, din motive conţopiste, dreptul cetăţenesc de vot. Pentru obiectivitate, relatarea mea este susţinută de probe audio, pe care le-am prelevat pe toată durata prezenţei mele în clădirea Ambasadei Române la Tokio. Am motive să cred că serviciul de mail al Parlamentului este filtrat prea mărunt pentru ca fişierele cu pricina să pătrundă nealterate pînă la urechile dumneavoastră. De aceea, la nevoie, vă voi trimite fişierele audio crude, la o adresă de încredere, pe care vă rog să mi-o comunicaţi.Duminică am avut două tentative de exprimare a opţiunii politice. Prima, în jurul orei 16:30, cea de-a doua, la 20:30. Ambele soldate cu eşec. Motivul refuzului a fost valabilitatea expirată a unor documente de identitate. Am prezentat: două paşapoarte expirate, o copie după buletinul de identitate expirat, o carte de identitate, valabilă, dar eliberată de Primăria Hiroshima, precum şi certificatul de naştere în original. Niciun document nu mi s-a luat în seamă. Comisia electorală a fost formată din consulul (na!, că i-am uitat numele), un observator (nu ştiu prin ce relaţie) şi de un al treilea membru care nu şi-a dezvăluit identitatea. Niciunul nu purta ecuson. Numele a doi din cei trei membri pot fi găsite în înregistrarea audio.La prima tentativă, după ce am fost refuzat în mod repetat să votez, am avut, în prima fază, o răbufnire, prin care am trîntit paşaportul pe masă, de-au sărit toate ştampilele, apoi am rostit cuvintele: Mă cac pe ea, de Românie!, moment în care a intervenit responsabilul cu securitatea, fără să mă brutalizeze, fără măcar să mă atingă. Am ieşit din clădire, surescitat, şi imediat mi-am dat seama că uitasem rucsacul. Reîntors, (dacă tot m-am întors) am căutat să identific membrii comisiei. Tineri şi vizibil derutaţi, s-au aliniat cuminte. Am ieşit din nou (ceea ce explică cele două scurte secvenţe cu croncănituri, din peisajul audio) dar eram departe de a mă împăca cu absurditatea situaţiei. Aşadar, m-am mai liniştit, dar n-am renunţat. Imediat m-am întors în hol, unde, din nou, a continuat discuţia în contradictoriu, eu căutînd să arăt că mai importante decît documentele (altminteri complet descriptive pentru identitatea mea) sunt oamenii. M-am lovit de acelaşi conformism obtuz, al oamenilor asamblaţi rigid în sistem, striviţi între legea strîmbă şi propriile ambiţii de carieră diplomatică. Lucrul acesta reiese cu maximă claritate din afirmţiile (în opinia mea) cinice şi autosuficiente, ale domnului ambasador Neagu, ieşit la rampă în episodul al doilea, cel de la ora 20:30.A doua tentativă, vă mărturisesc, a fost mai mult ca să văd dacă într-adevăr se respectă programul de funcţionare la secţia de votare. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, într-un oraş în care nu mai cunoşteam practic pe nimeni, după o absenţă de 12 ani, şi în care nici nu intenţionam să trag la vreun hotel. Am găsit un pretext să trec de persoana de pază de la intrare, apoi am fost lăsat niţel să aştept pînă cînd domnişoara consul termina conversaţia cu unul dintre puţinii electori din Tokio. Responsabilul cu securitatea m-a rugat să-l aştept pe domnul ambasador, apoi am aflat că acesta nu poate coborî. Se pare că dialogul (surzilor) cu domnişoara consul s-a auzit la etaj, şi, fără ca eu să-l chem, domnul ambasador a avut amabilitatea să coboare. De aici încolo vine partea cea mai răscolitoare a evenimentului. Am avut în faţă, întîi un birocrat tipic, apoi prima tentativă de intimidare, urmată de afişarea unei empatii de faţadă, o încercare de evaziune dintr-o situaţie jenantă, o afirmaţie cinică, a doua încercare de evaziune dintr-o situaţie şi mai jenantă, un pic de invidie, iar în final, o demonstraţie de putere, exprimată în forma grijii pentru „vulnerabilii” cetăţeni români. Comunicarea a încetat deîndată ce am demontat argumentele ce se vroiau în favoarea legalismului. Un contraargument cu o mare încărcătură emoţională, adus de mine, a fost invocarea faptelor de toată isprava, ale consulului Japoniei la Kaunas, Chiune Sugihara. Dacă nu-i cunoaşteţi povestea, vă sfătuiesc să o căutaţi cît mai curînd pe Internet, folosind semnificanţii: chiune+sugihara, sau chiar numai sugihara.Ca o impresie personală, contrastul dintre scalda domnul ambasador şi actul de virtu al consulului Sugihara, m-a făcut să izbucnesc adineaori în plîns, atunci cînd i-am dat soţiei mele să asculte fişierul audio. Vă mărturisesc că, referitor la atitudinea domnului ambasador, mi-a scăpat un: Păi, ăsta-i un mic vierme, pe lîngă Sugihara! Chiar cu 10 paşapoarte valide, cum aş putea eu să cred că mă poate apăra statul român, cu funcţionari ce aşează pe primul plan propriile lor cariere?Ce e de făcut? În opinia mea, documentele trebuie să fie asemăntoare oamenilor. În sensul că: se nasc (mai uşor sau mai greu) trăiesc şi mor. Actualmente, spre deosebire de oameni, care pot muri în multe feluri, documentele mor numai subit. Unele, prin natura lor, trebuie să moară subit, cum ar fi: certificatele de naştere, contractele cu termen fix, negociat de comun acord etc., dar altele pot muri, bine mersi, lent. Moartea lentă a documentelor se înscrie chiar în subsidiaritatea de care se tot vorbeşte în România actuală, şi pe care puţini dau semne că ar înţelege-o. Cu alte cuvinte, un document, chiar expirat, dacă oglindeşte o stare actuală, poate servi, cel puţin provizoriu, unei game definite de scopuri. Ceea ce spun eu acum nu este deloc original, decît, poate, ca figură de stil. V-am mai pomenit de viza obţinută la Hiroshima, pe o hîrtiuţă, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Aceea poate fi asimilată unei concepţii la senectute, urmată de o incubare in vitro. Deci, se poate.Cu scuzele că m-am lăbărţat mai mult decît se cuvenea, vă urez succes în opera de raţionalizare a relaţiei statului cu cetăţeanul, în favoarea cetăţeanului.Marius Mistreţu
● 7 iunie: Stenograma mitrală
(Comedie absurdă în două acte expirate)
Actul I Paşaportul
(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).
(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă, sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!
(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)
Fine del primo tempo
–––––––––––
Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima
(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)
(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!
(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)
(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar, acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)
În fine!
–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
1 comment