Fără buletin

● Alegerile ca bun public

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2012/09/20

Ascult că încă mai sunt susţinători ai legitimităţii tombolelor, chermezelor, pomenilor etc., organizate cu ocazia alegerilor. Evenimente cu participarea condiţionată de exercitarea dreptului vot. Cred că e bine să punem lucrurile în matca lor.

Alegerile sunt un bun public nepatrimonial. Premierea sau pedepsirea participării sau a neparticipării la scrutin nu poate fi făcută material, ci numai moral. Oamenii pot fi felicitaţi, blamaţi, dar nu condiţionaţi material şi pavlovian. Adică pot, dar pentru condiţionarea material-pavloviană cineva trebuie pedepsit, deoarece strică egalitatea de şanse într-o competiţie de interes public (nu privat).

Exercitarea drepturilor politice nu are decît o unitate de măsură: votul-om. O unitate de măsură fundamentală ca metrul, kilogramul, secunda, candela. Orice echivalare a votului-om cu: kilul de făină, biletul la ştrand, biletul de tombolă, prima de Crăciun etc., reprezintă o încălcare gravă a echităţii, şi transformă bunul public (alegerile) într-un bun privat. Ilegal şi imoral.

Este exact ca la donarea de sînge. Este împotriva moralei publice, a demnităţii umane şi a legii să premiezi material donarea de organe şi ţesuturi. Compensarea materială se numeşte raport comercial. Aşa cum comerţul cu organe şi ţesuturi e interzis, tot aşa, comerţul cu voturi-om este interzis sub orice formă. Orice precupeţire a votului transformă însuşi statul într-un bun privat. Iar pe precupeţ, în sclav. N-ar fi nimic dacă numai precupeţul s-ar înrobi de bunăvoie. Dar odată cu votul său, îl vinde şi pe seamănul său. Devine o Iudă.

● Dreptul „fundamental” la o parcare pe de-a moaca – (I)

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/28

Discursul candidaţilor la alegerile locale abundă în promisiuni de cheltuire a banilor publici pentru construirea de parcări şi megaparcări. Pentru a vedea cît de legitime sunt promisiunile, trebuie să vedem statutul ontic al automobilului. Ce este automobilul şi ce legătură poate avea el cu drepturile fundamentale ale omului, înscrise în Constituţie.

În general, lucrurile de la sine înţelese sunt şi cel mai greu de definit. Totuşi, ce este automobilul?
O unealtă de producţie ar zice unii. Alţii, un instrument de cîştigat timp. Iar alţii l-ar defini ca pe un obicet de lux cu care poţi agăţa piţipoance. Desigur, nu mi-am propus să epuizez toate motivele pentru a deţine un automobil. Mă voi mărgini doar la a-l defini prin prisma ontologiei dreptului.
În viziunea mea, automobilul este un sclav tehnologic cu statut de persoană juridică de drept privat. Întocmai ca o firmă, de pildă, are un „sediu social”, un act de identitate, un regulament de organizare şi utilizare. Poate fi vîndut şi cumpărat, dar nu poate fi absorbit sau contopit, ci eventual numai casat. La schimbarea proprietarului îşi poate păstra identitatea, semnalmentele, dar capătă totodată şi un alt număr de circulaţie. Automobilul trebuie să îndeplinească de asemeni, condiţii de inocuitate ce nu diferă esenţial de cele la avizarea unei fabrici, de pildă (limită de noxe, siguranţă în exploatare etc.). Pentru a-l conduce e nevoie de un permis, ce poate fi asimilat unui certificat de calificare. Aşadar, nu greşim atunci cînd considerăm automobilul ca avînd proprietăţi de persoană juridică. (Ceea ce îndreptăţeşte în realitate şi arestarea automobilului.) De altfel, proprietăţile imobiliare de pildă, sunt, în aceeaşi filozofie, persoane juridice. Cel puţin în Marea Britanie.
Ca orice persoană, şi automobilul are drepturi şi libertăţi. Dar drepturi şi libertăţi ajustate naturii sale. Vom vedea care sunt ele.

Scopul prezumat pentru care un automobil există este cel de a circula. Pentru a circula, este nevoie de bunul de utilitate publică, numit curent drum, şosea, autostradă, precum şi de dreptul de a circula, atît pentru automobil, cît şi pentru şoferul său. Cele două drepturi sunt separate şi condiţionate diferit. Statul e dator faţă de automobil doar cu suprafaţa de rulare, nu şi cu suprafaţa de parcare.

Într-un articol anterior am concluzionat că, în mişcare, doar dreptul de a merge pe jos este unul fundamental. A te folosi de orice alt mijloc de locomoţie înafara picioarelor (eventual a mîinilor) devine un privilegiu: acreditat şi/sau cumpărat. Aşadar, nu există un drept fundamental de a circula cu automobilul. A circula cu automobilul este întotdeauna condiţionat de ceva sau cineva. Cu cît mai rapid sau mai mare este vehicolul, cu atît mai severe sunt condiţiile împuse pentru circulaţie.

Observăm că a exploata un automobil implică atît cheltuieli de acreditare, cît şi cheltuieli de întreţinere. În cheltuielile de întreţinere intră şi cele de adăpostire a automobilului. Iar dacă proprietarul urcă şi pe autostradă, se adaugă cheltuieli de economisire a timpului, sub forma taxei de autostradă.

Dacă nu există un drept fundamental de a circula pe domeniul public altfel decît pe jos, nu există nici un drept fundamental de a lăsa în repaos un automobil pe domeniul public, aşa cum nu există un drept fundamental de a amplasa un magazin mobil (alt sclav tehnologic) în mijlocul drumului.

Statul nu e obligat să construiască parcări pentru maşini, pentru că i-ar nedreptăţi pe alţi deţinători de sclavi tehnologici. La limită, în baza iluzoriului drept de a parca pe de-a moaca, oricine ar putea reclama dreptul de a folosi domeniul public pentru a-şi clădi un siloz, o fabrică, un depozit etc. ba, chiar tupeul de a cere să i se construiască, din bani publici, unul.

Aşadar, cosntrucţia din bani publici a unei parcări, eventual gratuite, nu este echitabilă, aşa cum nu este echitabil accesul gratuit pe o autostradă construită din bani publici, din moment ce banii din buget se colectează nespecific, iar bunurile de utilitate vizate se adresează numai unora.
Spus cu alte cuvinte, prin construirea unei parcări în regie publică, din bani publici, statul ia de la săraci pentru a le da bogaţilor.

În episodul următor vom vedea care sunt soluţiile şi în ce condiţii se poate moralmente implica statul în construcţia de parcări.

(va urma)

★ Semnificaţia lui 6-3

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/08/23

Ieri, Curtea Constituţională a invalidat un referendum ce punea condiţia de cvorum. Am urmărit cu interes întreaga sofistică în interpretarea cifrelor furnizate de MAI. Am remarcat cît de troglodiţi sunt sofiştii parlamentari şi guvernamentali.

Mă aşteptam însă ca la Curtea Constituţională, scorul să fie clar şi rapid 9-0 în favoarea invalidării referendumului, din moment ce singura operaţie aritmetică constituţional valabilă era de a compara două numere. Cel scriptic al electorilor de peste 18 ani, şi cel al participanţilor la scrutin.
Am înţeles tribulaţiile judecătorilor în legătură cu actualitatea totalului nominal al potenţialilor electori (era firesc să se caute: morţii, debilii mintal, puşcăriaşii neradiaţi). Ele au fost legitime.
Ceea ce nu am înţeles este de ce, cu cifrele în faţă, trei judecători au decis că cvorumul fu sofistic atins, prin scoaterea din total a rezidenţilor în străinătate, a celor cu acte expirate etc.

Am ajuns la concluzia că cei trei judecători nu au citit nici Constituţia, nici Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sau dacă le-au citit, nu au înţeles nimic. Altfel nu îmi explic de ce nu au considerat dreptul de vot ca fiind, aşa cum scrie în Constituţie, UNIVERSAL.

Cei trei judecători au comis o eroare calitativă fatală: au legat dreptul de vot de ceea ce omul deţine, iar nu de ceea ce omul este. I-au selectat din listă doar pe electorii care AU domiciliul în ţară şi care AU buletin de identitate în termenul de valabilitate. Mă mir că nu au selectat bărbaţii în dauna femeilor, bogaţii în dauna săracilor, românii în dauna neromânilor, şi ne-am fi trezit direct în secolul al XIX-lea, dar cu cvorum supraunitar.

Sigur, confuzia între A FI şi A AVEA este încă des întîlnită în înapoiata societate românească. Rău e că are promotori liberali şi socialişti. Nu mai departe, de vreo doi ani, un lider liberal susţine legarea dreptului de vot de vărsarea cel puţin a unui impozit în ţară. Cu alte cuvinte, tocmai cei care, alături de socialişti, încă din secolul al XIX-lea au militat pentru universalitatea dreptului de vot, încearcă să strecoare pe sub uşă votul cenzitar. Dacă adăugăm şi opinia patriarhului octogenar al sociaştilor, ce propune iobăgia electorală, prin retragerea dreptului de vot cetăţenilor români din bejenie, schizofrenia e gata. Tocmai cei care au impus istoric universalitatea dreptului de vot, vor să sugrume valorile pentru care mulţi înaintea lor s-au sacrificat.

Sper că am fost convingător, partidele din USL nu (mai) au treabă nici cu socialismul nici cu liberalismul. Din partea mea pot fuziona, pentru că, după atîtea acte anticonstituţionale, de subminare a statului de drept, pînă la desfiinţarea lor, tot o gaşcă de plutocraţi venali şi interlopi rămîn. Cei trei judecători de la CCR nu fac decît să le întreţină impostura.

★ Preşedintele poate reveni la Cotroceni. Acum!

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/08/22

Procedura de revenire la Cotroceni a Preşedintelui suspendat este una care nu ţine seama de principiile de bază ale cercetării judiciare. Ştiu, procesul este unul politico-jurdiciar, dar o similitudine tot putem face.

Considerînd suspendarea Preşedintelui, în vederea demiterii, ca pe o procedură penală, ar rezulta că procurorul este Parlamentul, procuror ce dispune arestarea preventivă. Curtea Constituţională ţine loc de Curte de apel.

Odată desfăşurat procesul care, din cauza deciziei juraţilor (Poporul) nu s-a mai ţinut, sau, mă rog, s-a încheiat cu un scor de „nevinovat”, cauza a devenit caducă.

De obicei, cînd cauza devine caducă, să zicem, sau instanţa (poporul) respinge cauza, în baza principiului clauzei celei mai favorabile inculpatului, sau se lasă cu achitare, iar Curtea de apel constată caducitatea/ lipsa vinovăţiei, eliberarea inculpatului se execută deîndată. Nu mai e nevoie nici de motivarea Curţii, nici de vreo audiere a procurorului. Totul se interpretează în favoarea inculpatului.

În mod normal, Parlamentul (procurorul) nu are nevoie de nicio solemnitate pentru restaurarea Preşedintelui. În orice caz, restaurarea Preşedintelui NU MAI DEPINDE DE PARLAMENT. Pentru că nimeni nu poate fi în acelaşi timp şi procuror şi judecător.
Cum ar fi ca un nevinovat dovedit în instanţă, să mai stea în arest, la mîna procurorului, după încheierea procesului?

Aşadar, condiţionarea restaurării Preşedintelui de bulşitul cu solemnitatea parlamentară în plenul Camerelor reunite, şi cu sesiunea extraordinară, este un abuz, ce nu ţine seama de drepturile inculpatului. Preşedintele îşi poate relua locul de la Cotroceni din secunda următoare pronunţării deciziei CCR. Nici măcar motivarea, nici măcar publicarea în MOf. nu mai e necesar a premerge reinstalarea, întrucît este vorba despre un drept restaurat, iar totul trebuie interpretat în sensul apărării de urgenţă a tuturor drepturilor celui în cauză.
Un argument suplimentar în restaurarea de urgenţă a Preşedintelui ales este apariţia la PNL a interimarului. Ea reprezintă demisia lui de facto. Odată ce s-a afişat cu grangurii (penali) ai PNL, interimarul redevine preşedintele Senatului, iar Preşedintele ales poate merge liniştit la biroul său.

Locul de Preşedinte este vacant, iar Traian Băsescu trebuie deîndată să îşi reia prerogativele.

★ Un pont pentru „indignaţii” din USL

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/08/18

Se desfăşoară o acţiune extensă de identificare a fraudelor la referendumul de destituire a Preşedintelui. Rînd pe rînd, cu căciulile sub muscă, liderii USL se arată indignaţi de amploarea cercetării.

Din cifrele pentru participare, nu e greu să ne dăm seama că avem în faţă indicii de fraudă masivă. Liderii USL se bazau tocmai pe masivitatea ei pentru a descuraja cercetarea penală. Presimt şi o nouă cerere de inspecţie judiciară. Mă rog, nu acesta este pointu’ meu.

Cred că e important să folosesc chiar obstinaţia cu care USL încearcă să ascundă frauda, pentru a-mi promova viziunea despre rolul documentului de identiate în relaţia individ-stat.

Una din formele de fraudă pomenite, este cea de votare în baza buletinului expirat. Presupunînd că titularul este cel real, aceasta nu este o fraudă propriu-zisă, ci o pseudofraudă, deoarece legitimarea cu documentul de identitate expriat nu alterează natura procesului electoral. La scrutin se prezintă oameni în carne şi oase, iar nu buletine de identitate.

Bine ar fi ca USL să facă tot posibilul pentru a-şi înghiţi vorbele rele despre aşa-zisul abuz de a introduce în listele electorale persoanele cu buletinul expirat, şi să meargă pînă în pînzele albe pentru a scoate de sub urmărirea penală eventualii electori faţă de care procurorii ar invoca normele de organizare a alegerilor/ referendumului ce prevăd obligaţia ca documentul de identitate să fie în termenul de valabilitate. Prevederea este una abuzivă, neconstituţională.

Sper ca USL să ia în serios argumentele mele, altminteri prezente din belşug în cuprinsul blogului de faţă.

Dacă USL nu va face nimic pentru relaxarea în general a condiţiilor de identificare a persoanei, nu e nimic. Voi isca incidente similare. Lupta mea continuă, cu sau fără sprijinul (scrîşnit) al USL.

▲ Răspundem cititorilor – despre controale de la autorităţi

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/15

În urma articolului trecut despre cum se reînoieşte o autorizaţie de funcţionare a unui restaurant, cititorii au ridicat cîteva întrebări legitime. Întrucît natura lor e diferită, voi numerota răspunsurile, urmînd ca eventualele neclarităţi să fie lămurite în secţiunea de comentarii, cu rugămintea de a indica numărul temei.

1) În cei 15 ani de cînd rulez afacerea, nu mi-a venit niciun control de la protecţia consumatorului. Nici nu ştiu dacă există vreun organ ambulant pentru aşa ceva.

2) Controlul de la primărie nu vine decît la reînoirea autorizaţiei, adică, o dată la cinci, şase ani.
(Am avut şi autorizaţie de 5 ani. Nu aş putea spune care a fost raţiunea. Dacă următoarea va fi tot pe şase ani, înseamnă că legal s-a lungit durata de licenţiere.)
Controlul de la primărie durează 10-15 minute, răstimp în care delegatul primăriei verifică dacă am autorizaţie de responsabil cu igiena (obţinută pe viaţă de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţia Publică), dacă vesela e închisă în dulap, dacă am săpun lichid la chiuvete, dacă am rearanjat utilajul în bucătărie şi dacă vreo maşină de gătit depăşeşte adîncimea hotei. (ca să nu inhaleze careva gaze arse) La prima autorizare se uită şi dacă am separator de ulei pe conducta de ape uzate. Nimeni nu îmi cere buletinul.

3) Controlul de la pompieri este cam o dată pe an, toamna. Îmi verifică senzorii de incendiu, accesul la scările de evacuare în caz de incendiu, dacă am extinctor, dacă am marcate ieşirile de urgenţă şi dacă funcţionează instalaţia de iluminare de backup. Controlul este unul anunţat şi are loc de obicei dimineaţa, în lipsa mea, dar în prezenţa unui reprezentant al agentului imobiliar (localul este închiriat) şi a unui poliţist. Mai sunt cîteva controale ocazionale, toate anunţate, după cîte un eveniment petrecut în localuri similare, cînd se lasă şi cu morţi. Dar asta, o dată la cîţiva ani.

O singură dată am chemat pompierii. Era prin toamna lui 2006. Trebuie întîi spus că prăvălia mea este la etajul 5 (4 pe româneşte) al unei clădiri dedicate numai localurilor de alimentaţie publică. Alături, o clădire cu aceeaşi destinaţie. În clădirea de alături, în localul de la etajul 5, se folosea mangal pentru grătar. De fiecare dată, pe la orele 18, cînd simţeam miros de fum, intram niţel într-o stare de alarmă, dar de data asta îmi treceau prin faţa ferestrei vălătuci de fum. Am intrat în panică. Pînă să văd despre ce e vorba, am sunat la pompieri. M-au întrebat ce culoare are fumul. Era alb. Cît vorbeam cu dispecerul la telefon, am urcat pe terasă, să văd mai bine ce se petrece. Între timp, fumul se subţiase. Era clar că fusese o alarmă falsă. M-am scuzat şi am închis telefonul. După 7 minute, patru autospeciale parcau în faţa celor două clădiri. O băgasem pe mînecă. Am coborît precipitat. Vreo trei pompieri îşi verificau paf, paf!, bombele aparatelor de respirat în faţa liftului din clădirea de alături. Ceilaţi desfăşurau furtunuri. Am intrat în vorbă cu şeful echipei. Se alătură şi un poliţist în civil. Tustrei urcarăm la mine pentru explicaţii. M-am autoidentificat, le-am răspuns la întrebări, m-am scuzat frumos. Îmi părea rău că nu oprisem exhaustoarele pentru a păstra „proba” cu mirosul de fum.
În final i-am întrebat:
– Bine, domne, era clar că nu era nimic. Patru maşini pentru o alarmă falsă?
– Păi, pentru nimic scoatem patru maşini.

4) Sanepid. Nu cred că Sanepidul are competenţe în control, atîta timp cît legal nu este stare de urgenţă epidemiologică. În numele sănătăţii publice se pot petrece multe încălcări ale drepturilor fundamentale. De aceea, acţiunile de control din senin sunt de evitat. Practic nu există prevenţie fără semnalarea în prealabil a vreunui pericol iminent, iar cineva să nu fi dat un ordin general în acest sens. Pînă acum nu fu cazul.
Asociaţia pentru igiena în alimentaţia publică se ocupă cu informarea în cazul în care se semnalează intoxicări cu materii alimentare, dar nu are atribuţii de control. De obicei, prevenţia se face pe cale legislativă. Ca de pildă anul trecut, cînd, prin alte judeţe s-au petrecut două intoxicaţii în masă: una cu carne crudă, alta cu ficat crud. După aceea, au fost date două ordine ale Ministerului (nu-ştiu-care): unul care obligă operatorii să îi facă trimming cărnii crude (să îi tundă suprafaţa pe o adîncime de 5-6 mm) şi respectiv să nu mai vîndă preparate de ficat în sînge. Ordinul a fost întîmpinat cu ostilitate, deoarece consumatorii nu prea vor a fi protejaţi mai mult decît consideră ei. În ultimul timp, condiţiile din ordin au fost relaxate. În schimb, vînzătorul are obligaţia să îi prezinte cnsumatorului riscurile.

5) Protecţia muncii se bagă mai mult în locurile mai periculoase, (şantiere, oţelării etc.) nu în restaurante. Însă de obicei controlul se face la autorizare. În rest, autocontrol. De fapt, controlul de la primărie (la autorizare) include cam tot ceea ce e legat de igiena muncii. Dacă bucătăria e prea înghesuită poate refuza autorizarea. De asemeni, dacă ventilaţia e proastă. Tot atunci, autorizatul este sfătuit să nu muncească dacă îl pocneşte vreo diaree rebelă.

Acum cîţiva ani, într-un bar de-al unui amic, în urma unui denunţ, ştiu că a venit poliţia, care s-a legat de prezenţa unei ziliere de 17 ani ce lucra acolo pînă tîrziu. Deşi este permis să munceşti de la 15 ani, Codul muncii prevede ca cei sub 18 ani să nu muncească mai tîrziu de ora 22. Pentru asta, autorizaţia de funcţionare i-a fost retrasă. Omul s-a mutat în Okinawa pentru a-şi deshide alt local.

6) Protecţia mediului nu are practic competenţă în controlul la restaurante. Tot primăria e cea care se uită dacă am capcană de ulei pe conducta de ape uzate. Tot aşa, la autorizarea benzinăriilor, tranşeea şi capcana de uleiuri trebuie să fie instalate.

7) De la fisc o singură dată în 15 ani mi-au venit. De fapt mi-a venit un inspector, dar nu în control, ci pentru o anchetă socială ce îi ajută pe ei să îşi facă proiecţii şi previziuni. Inspectorul mi-a pus un chestionar în faţă, eu am scos fişierul Lotus din calculator şi i-am răspuns la întrebări.

Fiscul nu vine niciodată fără ca ceva sau cineva să îi sugereze o situaţie suspectă. În domeniul meu, screeningul poate fi uşor făcut, în mod indirect, cu discreţie, prin analiza relaţiei dintre consumul de apă şi încasările în ultimii 5 ani. Dacă în două trimestre mi-ar creşte brusc consumul de apă, fără ca asta să se reflecte în încasări, atunci devin suspect. Dar nici atunci nu îmi vin în control, ci numai după ce mi-ar scotoci pe şest în gunoi şi mi-ar găsi indicii de contabilitate dublă. La găinării nu vine, ci doar dacă evaziunea e cel puţin de ordinul zecilor de mii de euro. Altfel, costurile ar fi mai mari decît ar recupera din executarea silită.

8) Profilul restaurantului este italienesc, dar am şi preparate româneşti.

9) Poliţia. De două ori mi-a venit. O dată, acum 11 ani, după deschiderea noului local. Circa de poliţie trebuie să aibă fişate toate localurile deschise după orele 23. Poliţistul mi-a lăsat formularul pentru fişă şi a zis că revine să îl ia. După vreo două luni, văzînd că nu mai vine, l-am lăsat la postul cel mai apropiat. Acum vreo 4 ani iar mi-aduse un formular de fişă. N-a revenit. Zilele trecute am regăsit formularul chiar în poşeta în care ţin autorizaţia de funcţionare.

Tagged with: , ,

▲ Trei documente din care unul sub formă de bancnote

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/14

Săptămîna trecută am primit două plicuri cu conţinut asemănător, din care unul, vîrît în cutia poştală de către un curier de la primărie.

Le deschid. Ambele scrisori îmi amintesc că în trei săptămîni îmi expiră autorizaţia de funcţionare a restaurantului. Iat-o:

Thii, ce repede trec 6 ani!

Mă rog, să vedem ce conţine permisul:

Sus în dreapta: Autorizaţia nr. 1083.
Titlul mare: Autorizaţie de funcţionare
Temeiul: La 24 august 2006, se autorizează cererea, în temeiul articolului 52 al Legii de igienă în alimentaţie (alimentaţie publică n.m.)
Data: 25 august 2006
Directorul de sănătate publică al oraşului Hiroşima: Kishimoto Akinori(?) [sigiliul]
Tipul: restaurant (literal: rulaj-prăvălie-de-mîncat-şi-de-băut)
Adresa: Hiroşima, Sectorul Naka, Cartierul Nagarekawa, Cvartalul 6, Ochiul 12.
Denumirea sau numărul unităţii: L@ Marius
Condiţii de autorizare: doar pentru activităţi de tipul I.
Durata: 1 septembrie 2006 – 31 august 2012.
Instrucţiuni:
1 Expuneţi documentul la loc vizibil în incintă.
2 Anunţaţi orice abatere de la condiţiile de autorizare (ex: mutarea localului, schimbarea profilului, a proprietarului etc. n.m)
3 La încetarea activităţii, restituiţi prezenta autorizaţie.
4 Între 1 ale lunii de expirare a autorizaţiei, pînă la cu 5 zile înainte de termen, porniţi procedura de reautorizare.

Să vedem acum ce angajează reînoirea autorizaţiei şi ce se petrece dacă nu urmez instrucţiunile:

Sus în dreapta; data: 8 august 2012
Denumirea: L@ Marius

Luna curentă este ultima din intervalul de autorizare. În cazul în care doriţi să continuaţi afacerea, pînă la data de 31 august(vineri), ora 17:15, vă rugăm să vă reînoiţi autorizaţia de funcţionare.
Documentele necesare: autorizaţia curentă, certificatul de calitate a apei (copie), 16.000 yen.

Dacă aveţi nelămuriri (ex: aţi pierdut autorizaţia veche, nu ştiţi de unde să luaţi certificatul de calitate a apei etc.) contactaţi-ne la numărul de telefon de mai jos, între orele 8:30-17:15.

Dacă veţi continua activitatea fără să reînoiţi autorizaţia în termenul indicat, în temeiul articolului 72 al Legii igienei în alimentaţie, sunteţi pasibil de închisoare de pînă la 2 ani, sau de amendă de pînă la 2 milioane yen, pentru comerţ neautorizat.
(datele de contact ale departamentului din primărie).

Discuţie:

Observăm că pedepsele sunt severe, însă procedura este foarte simplă. În fapt, nu este nevoie decît de autorizaţia veche şi de certificatul de calitate a apei. Cel de-al treilea „document” poate fi de trei „pagini”: o bancnotă de 10.000yen, una de 5.000yen şi una de 1.000yen: total 16.000yen.
Certificatul de calitate a apei nu este o problemă. El poate fi obţinut de la administratorul imobiliar, care oricum are obligaţia de conservare a calităţii apei pe teritoriul său*) şi să o şi ateste.

Odată pornită procedura, la două sau trei zile după prezentarea la ghişeu, vine o fătucă de la primărie, cu schema veche de dispunere a utilajului în bucătărie, vede dacă spaţiul a fost reconfigurat, şi eventual face modificările în schemă. A doua zi, autorizaţia e gata.

Concluzii

Filozofia autorizării este una ordoliberală: procedură simplă, cu înştiinţare prealabilă, cu protecţie minimală a consumatorului, dar prompt sancţionată în cazul abaterii.

Practic, autorizarea nu este condiţionată decît de îndeplinirea normelor sumare de igienă publică şi de dovada că operatorul a absolvit cîndva un curs de o zi de igienă în alimentaţie. Nu este nevoie de niciun certificat de calificare profesională. În rest, lipsa oricărui incident legat de normele de igienă, reprezintă dovada bonităţii autorizatului. No news is good news.

–––––––-
Bine, bine, veţi zice, dar ce-i cu cea de-a doua scrisoare?
Scrisoarea conţine cam aceleaşi instrucţiuni, minus informaţiile despre pedeapsă. Mi-a parvenit prin poştă şi a venit de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţie. Un organism, persoană juridică de interes public. Întrucît nu am în meniu preparate crude de origine animală (ficat, carne, scoici etc.) aproape că nu mă interesează scrisorile de informare venite de la asociaţie. O pot ignora. Economisesc 6.000yen, cît e cotizaţia pe 6 ani. Cu atît mai legitim, cu cît, atunci cînd apar probleme de igienă publică datorate preparatelor crude, nu e nevoie să citesc pliantele asociaţiei. Aflu de la radio. Oricum, dacă s-ar întîmpla să otrăvesc vreun client, aş apărea direct la radio. Asociaţia nu m-ar putea apăra de pedeapsă. Mai sănătoasă este o asigurare de profil în aceiaşi bani.

––––––––
*) Reţeaua de apă curentă este teritorializată, în sensul că furnizorul comunal de apă are obligaţia de a conserva calitatea în conductele comune, pînă la staţiile de pompare de pe teritoriul clădirilor. Fiecare clădire, sau grup de clădiri, are o staţie de pompare şi două rezervoare. Unul la sol (sau în subsol) şi un turn de apă pe terasa clădirii. Acuma, vara, se mai dezvoltă alge, ceea ce face ca nu peste tot calitatea apei să fie aceeaşi. De aceea, certificarea calităţii se face individualizat, pe fiecare instalaţie. Iar procedura intră în obligaţia administratorului imobiliar. Furnizorul comunal se poate băga pe teritoriul privat numai la înlocuirea periodică şi la citirea contoarelor de apă.

★ Comemorăm eşecul unei Constituţii

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/08/06

Toată lumea e de acord că bomba de la Hiroşima reprezintă o abjecţie. Azi, tot felul de organizaţii pacifiste se folosesc de simbol pentru a-şi satisface autosuficienţa şi obtuzitatea. Scuzaţi-mi duritatea, însă nu pot să nu văd că multe dintre ele propun alte şi alte forme de autocraţie. Indiferent de nobleţea intenţiilor, mişcările …-iste păcătuiesc prin ambiţia de a forja „oameni noi”. Nu mi-aş dori să trăiesc sub guverne constituite din activişti pentru pace, ecologişti, „umanişti”, sau alţi habotnici cu tendinţa de a face din om obiect de drept.

Dar să vedem cum se înlănţuie puseele de abjecţie ce au lăsat mărturia din fotografie.

Clădirea din imagine a fost sediul Casei de Industrie şi Comerţ a judeţului Hiroşima. A fost proiectată şi construită de către un arhitect cehoslovac, în cosmopolita eră Taisho. Era aşadar construită din fonduri private, pentru interese private.

Trebuie spus, Constituţia Meiji, inspirată din cea prusacă, avea un punct vulnerabil: armata nu se supunea controlului de constituţionalitate, ci acţiunile ei erau aprobate şi garantate doar de către Împărat. Nefericirea a fost că Împăratul Taisho a avut oarecare probleme mintale, factor favorizant pentru emanciparea armatei începută deja după victoria de la Port Arthur, din 1905. În 1926, cînd Împăratul Showa a fost întronat, armata deja colonizase o parte a Peninsulei Coreea. Însuşi poporul japonez fusese colonizat. Iar Împăratul a devenit prizonierul armatei, în loc să fie garantul ei. Totul a evoluat relativ lent, presărat cu spasme politice (cu morţi violente) ce au timorat Parlamentul, Justiţia şi populaţia (v.incidentele 515 şi 226). Metabolismul statului a fost acaparat complet de armată. Şi iată cum totalitarismul militar japonez a înrobit în primul rînd Japonia, iar mai apoi, hălci semnificative din Asia şi Oceania. Totul, sub o mistică ciudată, patriotardă. Ingineria a mers pe ideea că japonez poate fi orice supus din teritoriile de peste mări, dacă îşi însuşeşte mistica oficială.

În condiţiile în care una din puteri colonizează statul, onoarea nu mai poate fi naturală, ci devine un surogat de onoare, autonom în raport cu subiectul (devenit simplu obiect). Sub autonomia onoarei impuse de serviciul de propagandă (un fel de ICR trecut în subordinea armatei), orice abjecţie a fost posibilă. Dacă onoarea militară subiectivă nu ar fi permis crime de război, cea impusă de impersonalul stat totalitar a făcut posibil inclusiv infamul atac de la Pearl Harbour. Ca să nu mai zic de atrocităţile din Filipine, Nan Kin, Coreea, Manciuria şi de aiurea.

Vă sună cunoscut? România însăşi a trecut în secolul XX prin cîteva colonizări guvernate de religii seculare. Cu toatele au debutat cu lovituri de stat. Iar azi, în secolul XXI, asistăm la o colonizare de altă natură. De data asta, Parlamentul se află într-un proces accelerat de emancipare criminală. Parlamentul a dat deja lovitura de stat.
Nu întîmplător ICR a fost trecut în subordinea Senatului. Nu întîmplător Arhivele Naţionale, IICCMER, (curînd şi CNSAS), Televiziunea, au fost ocupate de detaşamente ale juntei 256. Nu întîmplător Avocatul Poporului a fost înlocuit cu o momîie instituţională. Nu întîmplător Preşedintele este hărţuit, suspendat şi iar hărţuit. Nu întîmplător Justiţia este asediată cu obiectivul (devenit între timp clarissim) de a fi instalate alte momîi instituţionale în fruntea ei, în folosul juntei 256. Curtea Constituţională însăşi se află sub asediu. Existenţa noastră administrativă este ameninţată de „microrecensămînt”. Iar de aici şi pînă la ameninţarea existenţei noastre fizice nu mai e decît un pas. Cu chipul şters conţopeşte, omul poate fi înfrînt (moral sau fizic) infinit mai uşor.

Dacă nebunia juntei 256 (urmaşa juntei 322) nu va fi oprită scurt şi sever, în curînd nu ne vom mai aparţine, aşa cum clădirea Camerei de Industrie şi Comerţ nu mai aparţinea celor ce o construiseră ci fusese demul încălecată de puterea emancipată sufocant. Clădirea din imagine nu mărturiseşte despre agresiunea americană asupra intereselor private ale altui popor (Poporul încetase demult a mai fi propriul stăpîn.) ci despre agresiunea unei puteri a statului împotriva poporului.

Constituţia Meiji a ucis, numai din rîndul japonezilor, opt milioane de oameni. Oare cîte milioane de oameni va ucide Constituţia Iorgovan? Deocamdată, obiectivul este uciderea scriptică a 1,4 milioane. Guvernul Ponta-Rus lucrează…

––––––
Despre fotografie: am luat-o azi dimineaţă cam pe la cîntatul cocoşilor.

★ Ajutaţi-i să înţeleagă ce porcărie au făcut

Posted in Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/03

Am trimis către patru instituţii ale statului o scrisoare prin care îmi afirm existenţa. Sfătuiesc pe oricine să trimită una similară. Modelul este cel afişat mai jos:

–– Original Message ––
From: Marius
To: cetatenie@just.ro
Cc: office@roaep.ro ; depabd@mai.gov.ro ; dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
Sent: Friday, August 03, 2012 1:07 PM
Subject: Avertizare

(numele şi adresa-pe-bune)

Stimaţi domni,

În urma contestării acurateţii listelor electorale permanente la Curtea Constituţională, de către reprezentanţii celor 256 de parlamentari ce au atentat la statul de drept, contestaţie prilejuită de referendumul de demitere a Preşedintelui României, din 29 iulie 20112, şi urmată de verificarea listelor într-un termen relativ scurt,
ţinînd seama de presiunea politică la revizuirea listelor, şi de previzibilul exces de zel în ţesălarea lor,
personal mă simt ameninţat de pericolul real de a fi radiat abuziv din evidenţele dumneavoastră.

În consecinţă, vă rog să luaţi notă şi să ţineţi seama de următoarele:

1) Eu, Marius MISTREŢU, cetăţean român, cu CNP 1xxxxxxxxxxxx, sunt viu şi nevătămat.

2) Începînd cu data, ora şi minutul la care mesajul de faţă vă va parveni, orice operaţie din partea dumneavoastră care mi-ar aduce vreo vătămare a drepturilor cetăţeneşti, va fi interpretată ca acţiune ostilă faţă de un cetăţean român.

3) Voi da următorul semn de viaţă în ultimul trimestru al anului 2019, cînd îmi va expira paşaportul CRDS. În acest interval (şi după) în lipsa unui certificat de deces tradus din limba japoneză, voi fi considerat necondiţionat viu.

4) Vă puteţi convinge oricînd de existenţa mea fizică, printr-o corespondenţă internaţională cu confirmare de primire, sau printr-o carte poştală dus-întors, la adresa din antet.

5) În cazul în care vreuna din manevrele birocratice pe care le faceţi, sau le veţi face, îmi va provoca vreo pagubă pecuniară sau de timp, vă previn că mă voi constitui parte civilă, eventual şi ca parte vătămată (după caz), întru repararea perjudiciului.

Vă mulţumesc pentru înţelegere,

Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

–––––––––––
Acest document a fost trimis simultan către următoarele instituţii ale statului:
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie – cetatenie@just.ro
Autoritatea Electorală Permanentă – office@roaep.ro
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei – depabd@mai.gov.ro
Direcţia Generală de Paşapoarte – dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
=======================================

EDIT: Întrucît calomniile se tot propagă pe net, doresc să vă prezint o mostră de ticăloşie sau de naivitate „googlatră”. Din motive lesne de înţeles, nu i-am lăsat echipei de trolli privilegiul de a se exprima liber:

● Nu există un principiu al simetriei juridice

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/08/02

Se tot bate apa-n piuă pe tema unei aşa-zis simetrii la demiterea unui organ ales. Purtătorul de sofisme este azi verbosul Eugen Nicolăescu. El clamează că, dacă Preşedintele a fost ales cu votul a 5 milioane de electori, tot cu atîţia trebuie şi demis. Pare echitabil, dar nu e. Pentru că nu ţine seama de stabilitatea instituţională în stat.

Pentru a înţelege mai bine cum vine treaba, să luăm un sistem chimic. Avem, să zicem, două substanţe ce urmează a reacţiona. Energia sistemului pleacă de la un nivel Er şi ajunge la un stadiu Ep.
Notăm cu Er – energia reactanţilor şi cu Ep – energia produsului de reacţie.
În funcţie de natura reactanţilor şi de cea a produsului, în mod didactic, deosebim trei modele.
1) Er>Ep – reacţia are loc cu degajare de energie
2) Er<Ep – reacţia are loc cu absorbţie de energie, şi
3) Er=Ep – în care, la bilanţ nu se găseşte nicio variaţie de energie.

Reproduc grafic doar situaţiile 1) şi 2), situaţia 3) cu un clopot simetric, fiind una rar întîlnită.

La bunul simţ, după ce reacţia chimică se petrece, sistemul stabil va fi cel cu Er>Ep. Pentru a întoarce sistemul la starea iniţială, adică pentru reacţia în sens invers, va trebui cheltuită mai multă energie decît pentru reacţia directă.
Observăm o cocoaşă cu vîrful în punctul E*. Aceea reprezintă energia de activare a reacţiei. Trebuie spus că nicio reacţie nu poate avea loc spontan, ci are nevoie de un „brînci” energetic. Brînciul poate fi o scînteie, o lovitură mecanică, sau chiar o rază de lumină, în funcţie de natura reactanţilor. Nu intru în amănunte.
Dau doar cîteva exemple de materiale, produse de reacţie ce ne însoţesc viaţa de zi cu zi.
Uneori ne dorim materiale stabile, ca de exemplu: pigmenţi care să nu se decoloreze la soare, cauciucuri care să nu devină lipicioase în timp, vopsele care să nu se cojească. Alteori ne dorim materiale instabile ca: detergenţi biodegradabili, polietilenă biodegradabilă etc. Iar alteori ne dorim materiale care se descompun exploziv ca: nitroglicerină, trotil etc. Am ilustrat cele trei feluri de produşi, după starea energetică relativă.

Să revenim la modul de constituire a unei instituţii. Observăm că niciuna nu se poate constitui spontan, ci numai în urma unei cheltuieli energetice. Alegerile reprezintă omologul energiei de activare (E* din exemplul grafic). Alegerile în baza majorităţilor absolute (E* mare) deşi consumă uneori mai multă energie (două tururi de scrutin în loc de unul) dau instituţii moralmente mai stabile decît cele în baza majorităţilor relative.
Teoretic, instituţiile rezultate din alegeri pot fi securizate faţă de disoluţie. Iar practic fiecare şicană legală pusă drept condiţie la demiterea unei autorităţi, reprezintă o frînă, o măsură de coborîre a energiei Ep şi implicit de mărire a E* necesare la disoluţie, pînă la valori asigurătoare.

Acuma, Preşedintele a fost ales în baza unei majorităţi absolute. Este legitim ca funcţia sa să fie securizată tot prin demiterea în baza unei majorităţi cel puţin la fel de mari. Neexistînd un contracandidat, el e suplinit de o condiţie de cvorum ce, odată îndeplinită, permite considerarea proporţiei între DA şi NU. Fără îndeplinirea condiţiei de cvorum, proporţia de DA şi NU nu are niciun fel de semnificaţie electorală. Şi e firesc aşa, pentru că numai aşa se asigură o oarecare stabilitate.

În alte ţări, mult mai stabile decît România, condiţiile pentru demiterea unei autorităţi sunt şi mai drastice, prin majorităţi calificate (de peste 50%+1, 60%, 66,6%, mergînd pînă la 80%). Ba, uneori, chiar şi demiterea unor autorităţi numite se poate face prin majorităţi calificate. Este cazul judecătorilor de la Curtea Supremă a Japoniei. Tot în Japonia, revizuirea Constituţiei se face numai cu acordul a 3/4 din componenţa Dietei. Asta face ca nicio revizuire să nu fi fost posibilă în cei 66 de ani de cînd actuala Constituţie e în vigoare.

Observ că loviturile date succesiv de Parlament merg, din contra, înspre scăderea artificială a energiei de activare; fie la constituire (vezi alegerile locale în baza majorităţilor relative) fie la demitere (tentativa de abolire a condiţiei de cvorum la referendmul de demitere a Preşedintelui). Nu mai zic de recenta lege electorală trîntită de CCR, ce mergea tot pe ideea majorităţilor relative.
Parlamentul nu se sfieşte să coboare energia de activare acolo unde îi convine. Ceea ce duce la o fluiditate pernicioasă a instituţiilor.

Emanciparea neruşinată a Parlamentului a devenit principala cauză a instabilităţii politice din România. Cu atît mai complicată, cu cît, însuşi Executivul este la mîna Parlamentului, neexistînd o cale extraparlamentară de demitere a plagiatorului ce ne face de rîs şi ne distruge ceas de ceas. Suntem prizonierii unei instituţii nemernice, suprastabile, dar care lichefiază, face muci toate instituţiile statului.

De veţi judeca în termeni de stabilitate energetică a sistemelor fizico-chimice, veţi identifica cu uşurinţă fiecare perturbaţie indusă de Parlament. Aşadar, Eugen Nicolăescu mănîncă borş atunci cînd invocă aşa-zisa „simetrie” la demiterea Preşedintelui. Ea nu ar fi decît cazul particular 3) din schemele energetice de mai sus. Spus altfel, EN vrea instabilitate, alături de ceilalţi 255 de nemernici.

Pentru posibile soluţii am nevoie de o evaluare după alegerile parlamentare din toamnă. Să vedem ce instituţii vor rămîne pînă atunci în picioare. 🙂

EDIT: Am dat mai sus exemple de materiale instabile. Aflu că CCR nu a restaurat Preşedintele nici acum, la 4 zile după referendum. Trebuie să vă mai spun că produsul de reacţie este trotilul şi că stă să explodeze? CCR deţine capsa detontoare. Brînciul energetic.

★ Securizarea absenţei la scrutin a funcţionat

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/07/30

Într-un articol trecut am imaginat un mecanism de securizare a absenţei la scrutin. Am cerut asigurări scrise din partea organizatorului cum că datele mele personale nu vor fi folosite la falsificarea votului. Am obţinut declaraţia în termenul fixat (luni, ora 17) declaraţie pe care am trimis-o spre verificare la PDL.

–– Original Message ––
From: Embassy of Romania – Consular Section
To: ‘Marius’
Sent: Monday, July 30, 2012 4:22 PM
Subject: RE: Cerere (UTF-8)

Stimate domn,

În calitate de consul și președinte al secției de votare nr.78 din Tokyo, doresc să vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe și misiunea noastră diplomatică au luat toate măsurile, potrivit atribuțiilor sale legale, pentru a organiza și aceste alegeri în mod corect și cu respectarea strictă a legii, așa cum a procedat și în trecut.

La exercitarea votului, alegătorul din Japonia a fost înscris pe un tabel electoral cuprinzând: numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate/documentului de călătorie (aflat în termen de valabilitate), fiecare alegător semnând în lista electorală suplimentară. După încheierea procesului electoral, listele electorale au fost înaintate Autorităţii Electorale Permanente.

În privința alegațiilor dvs, veți înțelege că, prin respectarea strictă a legii, în listele electorale suplimentare ale secției de votare nr.78 au fost înscriși doar cetățenii români care s-au prezentat la vot în ziua referendumului.

Cu urări de bine,

(cenzurat)– Consul

Embassy of Romania to Japan

★ Apără-ţi fără menajamente absenţa la vot!

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/07/28

Le recomand tuturor celor care locuiesc în afara ţării să trimită la consulat cîte un mail prin care să le pretindă organizatorilor o declaraţie de cuminţenie.

Adresele de mail ale consulatelor se află pe pagina MAE.

Am trimis deja un mesaj ce poate fi luat ca model.

Succes!

–– Original Message ––
From: Marius
To: CONSULAR
Cc:
Sent: Saturday, July 28, 2012 6:29 PM
Subject: Cerere (UTF-8)

Stimate domnule preşedinte al comisiei de votare din incinta Ambasadei României în Japonia,

Permiteţi-mi să vă anunţ că, din motive personale şi din cauza limitărilor legislative, ce nu permit votul la distanţă, nu mă voi prezenta la referendumul din 29 iulie 2009, de demitere a Preşedintelui.

Avînd în vedere prăbuşirea încrederii generale în autorităţile române, ca urmare a loviturii de stat din 3-6 iulie 2012, vă rog ca, cel tîrziu luni 30 iulie 2012 orele 17:00, să îmi eliberaţi un răspuns la mailul de faţă, în care să faceţi o declaraţie pe propria răspundere că nu aţi folosit datele mele cu caracter personal pentru frauda electorală se se profilează.

Este de datoria mea să vă previn că lipsa unui răspuns din partea dumneavoastră, în termenul cerut mai sus, va fi interpretată ca tentativă de fraudă. Voi avea grijă să aflu pe căi legale adevărul, eventual să mă constitui parte vătămată în cazul în care se va fi dovedit previzibila fraudă.

Vă mulţumesc anticipat,

Marius Mistreţu
Hiroşima

★ Fraudă electorală la secţiile de votare din diaspora

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/28

Aflu că personalul din comisiile de votare din diaspora a primit un set de instrucţiuni ciudate, printre care, interdicţia (sub ameninţarea cu puşcăria) de a face publică vreo cifră despre prezenţa la vot, pînă la încheierea procesului de votare.

Cu alte cuvinte: „mucles!, pînă băgăm noi, ticăloşii de partid şi de stat, buletinele necesare, şi întocmim titlurile de călătorie fictive, cu datele primite de la Ioan Rus (MAI) pe şest”.

Despre presupusa infracţiune de divulgare a datelor despre prezenţa la scrutin, nu cred că există niciun articol în codul penal care să o prevadă. Însă de la nişte autorităţi ticăloase, ne putem aştepta numai la înscenări fără legătură cu procesul electoral. Cum ar fi: strecurarea de droguri sau de documente secrete în geanta celui care îndrăzneşte să încalce consemnul, şi să facă publice date despre prezenţa la scrutin.

Iată cum turismul electoral se internaţionalizează, cu atît mai flagrant, cu cît, nici declaraţia pe propria răspundere nu mai e necesară, conform normelor emise de socialişti.

Le cer instituţiilor statului, abilitate să apere Constituţia (SRI, SIE) precum şi Parchetul General, să-i ia la întrebări pe intructori şi să strîngă mărturii de la cei instruiţi.

Pînă una, alta, înroşiţi telefoanele de la consulate şi cereţi să vi se precizeze care este articolul din codul penal care pedepseşte divulgarea datelor statistice despre prezenţa la vot.

★ Uneltele pentru construcţie trebuie să fie altele decît cele pentru destrucţie

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/24

Zilnic umblu pe o stradă ce urmează a fi lărgită. Actualmente, strada nu are trotuare, iar vehiculele circulă în sens unic. După lărgire se va circula pe două sensuri, iar carosabilul va fi bordat de trotuare.

Rînd pe rînd, clădirile de pe una din laturi au fost demolate, iar terenul de sub ele, achiziţionat de primărie şi împrejumuit. În spate, pe noul aliniament însă, au fost clădite alte edificii. Astfel, în 2007, un sediu de bancă, în 2008 şi 2009, două spitale private a fost reconstruite deja. Alte şapte, opt magazine au fost mutate în blocurile construite pe noul aliniament. Procesul a început în urmă cu vreo 15 ani şi este în curs. Azi, ultimele patru dughene sunt în curs de demolare. Încă de anul trecut, pe acolo pe unde s-a putut, a început şantierul subteran pentru caseta de utilităţi. Peste cîteva zile, frontul de lucru va fi eliberat complet.

Ce observăm? Primăria, prin consiliul local, legitim ales, nu şi-a permis să scurteze durata de utilizare a clădirilor ci a aşteptat cuminte, aproape două decenii, ca ea să se împlinească rînd pe rînd. Costurile de achiziţie şi penalităţile ar fi fost mult mai mari dacă planul de lărgire ar fi fost aplicat rapid. Ca să nu mai zic de prăbuşirea încrederii faţă de primărie, prin violarea dreptului de proprietate, prin lipsa de previzibilitate, prin cheltuiala suplimentară cu stingerea litigiilor iscate de un „Bitzkrieg” urbanistic dacă primăria ar fi acţionat pripit.

Îmi amintesc de o stradă ce face legătura între Calea Griviţei şi Calea Victoriei. A fost lărgită în mai puţin de o săptămînă. Clădiri încă în durata normată de utilizare au fost culcate la pămînt printr-o fluturare de mînă a dictatorului Ceauşescu.
Dar, să zicem că era totuşi vorba de clădiri antebelice.
Îmi amintesc însă de un bloc de garsoniere situat aproape de intersecţia Şoselei Virtuţii cu Bd. Păcii. Nu avea mai mult de 15 ani (din cei 60-80 cît e durata normată) cînd a fost demolat pentru a face loc pasajului Lujerului. Locatarii au fost umflaţi în cîteva zile şi strămutaţi aiurea.

Aşadar, vedem cum se face treaba într-un stat de drept, comparativ cu aceeaşi treabă într-o dictatură. Dictatura e nerăbdătoare, nu ţine seama de costuri, nu ţine seama de încredere, nu ţine seama de nimic.

Aşa a procedat şi Parlamentul pe data de 6 iulie. A suspendat un Preşedinte, înaintea îndeplinirii duratei normate a mandatului. Costurile le plătim deja. Uitaţi-vă la paritatea leu-euro.

Se tot bate apa în piuă despre cvorum la referendum. Se invocă nuş’ce comisii de la Veneţia.
Este bine să deosebim între referendumul constructiv (ca cel pentru reducerea numărului de parlamentari, sau de adoptare a unei noi Constituţii) şi un referendum destructiv.
Este firesc ca referendumul destructiv să fie condiţionat de un cvorum. Pentru demiterea unui Preşedinte, 50%+1 este încă un cvorum relaxat, în comparaţie cu viziunea din alte doctrine de stabilizare a democraţiilor. Nu există un iluzoriu principiu al simetriei, aşa cum nu există vreun principiu al dreptului cîştigat.

Aşadar, pentru a tempera o dictatură (în cazul nostru, a unei dictaturi parlamentare) cvorumul are un rol cît se poate de raţional şi de legitim.

Dacă, la referendumul de pe 29 iulie, poporul va pune botul la minciunile pulcăriaşilor din Parlament, şi se va duce la scrutin, nimeni să nu se mire cînd, în viitorul apropiat, va fi scos din casă şi aruncat în stradă. Dictaturile au prostul obicei să distrugă simplu şi eficient orice obstacol. Fie el şi obstacol uman nevinovat.

★ Programul (discriminator al) secţiilor de votare din străinătate: 8-20

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/07/19

În urma solicitării de a mi se trimite o urnă mobilă la Hiroşima, am primit răspunsul de mai jos. Se pare, numai motivele medicale pot justifica urna mobilă. De parcă alergia la ticăloşie nu ar fi un motiv suficient pentru o urnă mobilă.
Trebuie să-mi trag un glonţ în gît?

––––(mai jos, răspunsul)–––-

Stimate domnule Mistrețu,

În ceea ce privește solicitarea dvs. transmisă prin email secției consulare a Ambasadei României la Tokyo în data de 8 iulie 2012, de a dispune trimiterea urnei mobile la 29 iulie 2012, ținând cont de faptul că la acea dată dvs. lucrați și nu puteți să vă deplasați la Tokyo, vă informăm că aceasta a fost remisă și departamentului din cadrul Centralei MAE ce se ocupă de organizarea referendumului la secțiile de votare din străinătate.

Totodată, vă facem cunoscute următoarele prevederi legale:

– Articolul 40 al Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (Monitorul Oficial nr.84/24.02.2000), precizează cu exactitate condițiile în care președintele biroului electoral al secției de votare poate dispune trimiterea urnei mobile.

Reproducem mai jos textul integral al respectivului articol:

« Pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, la cererea celor aflați în această situație sau la cererea organelor de conducere ale instituțiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se află internați, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urna specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află cel în cauză, pentru a se efectua votarea. »

Legislația în baza căreia se organizează Referendumul național din 29 iulie a.c. poate fii (!) accesată la următoarele adrese internet:

http://www.mae.ro/node/14453

http://www.becreferendum2012.ro/legislatie.html

Pe cale de consecință ne vedem în imposibilitatea de a răspunde afirmativ solicitării dvs.

În altă ordine de idei vă informăm că cetăţenii români aflaţi în Japonia pot vota la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012, la sediul misiunii diplomatice din 3-16-19 Nishi Azabu, Minato-ku, Tokyo, 106-0031, pe baza următoarelor acte de identitate emise de autorităţile române:

paşaportul simplu, paşaportul de serviciu, paşaportul diplomatic sau cartea de identitate (aflate în termen de valabilitate),

conform art. 4, alin. 4. din Hotărârea Biroului Electoral Central privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a procedurii de votare şi consemnarea rezultatelor votării la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012.

Scrutinul se desfăşoară în data de 29 iulie 2012, începând cu ora 8.00 până la ora 20.00, ora locală.

Cu stimă,

Silvana GHIMICI – Consul

Embassy of Romania to Japan

–––––––––
Am trimis următorul răspuns:

Nu este nicio problemă. Ţinînd seama că autorităţile române sunt inventive în ocolirea legii, motivul medical îl putem simula. Dacă delegatul purtător de urnă mobilă îmi va trage şi un glonţ în gît, vom fi în legalitate. 🙂

★ Cum ne putem proteja votul neexprimat

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/07/17

Ştiţi desigur că un elector absent la scrutin poate fi substituit fără mai riscuri. Pentru a evita substituţia puteţi trimite un mail la AEP. În mail cereţi ca CNP-ul dv. să fie inclus într-o listă cu datele personale ale cetăţenilor care şi-au declarat public neparticiparea. Lista va putea fi lesne intersectată cu cea rezultată din procesul de votare.

Datele personale pe care le veţi introduce în mail vor fi: Numele, CNP, Adresa (doar judeţul şi oraşul). Ele vă folosesc doar pentru a putea anula opţiunea în cazul în care vă răzgîndiţi.

Dacă vă răzgîndiţi, puteţi trimite un mail cu cererea de radiere din lista electorilor care nu doresc să îşi exprime votul. Cheia de autentificare va fi coincidenţa originii mailului cu datele personale din cerere.

(Daţi să circule.)

–––––––––––––

Am trimis deja la AEP un mail cu următorul conţinut:

–– Original Message ––
From: Marius
To: office@roaep.ro
Sent: Tuesday, July 17, 2012 5:23 PM
Subject: Protecţia votului neexprimat

(adresa)

Stimaţi domni,

Vă rog să publicaţi o adresă de mail la care oricine să îşi poată exprima în avans opţiunea de a NU participa la referendum.
Formularul va cuprinde: Numele, CNP şi adresa titularului (doar Judeţul şi Localitatea)

De asemeni, în numele transparenţei instituţionale, vă rog ca, în termen de 48 de ore de la încheierea procesului de vot, să publicaţi online, lista anonimizată a persoanelor (doar CNP, fără alte date personale) care figurează că ar fi votat.

Din intersecţia celor două liste se pot identifica eventualele fraude.

Vă rog, nu aş vrea să mă decepţionaţi cu tradiţionalul răspuns „nu avem bază legală”, deoarece nu vă cer să divulgaţi secrete de stat, ci să măriţi încrederea în instituţiile statului.

Vă mulţumesc.

Marius Mistreţu

★ Scrisoare de la un posibil deţinut politic către părinţii săi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/13

Hiroşima
13 iulie 2012

Dragii mei,

Nu v-am mai scris demult. Din mileniul trecut, de pe vremea cînd vă trimiteam scrisori în plic. Azi e mai comod telefonul.

Dragii mei, iar dădu istoria buluc în vieţile noastre. Ca de obicei, cu bocancii. Ca la mineriade. La mineriade aţi înţeles voi că se petreceau lucruri comparabile cu rebeliunea legionară dar nu păreaţi a fi observat orientarea pulanului. Pulanul avea capătul în gîtul nostru, al fiilor voştri. Legionarii erau de partea cu mînerul.
Nu e un reproş. V-am înţeles deruta. Vă era frică de libertate şi nu puteaţi decît să îl credeţi pe Iliescu, pentru că, nu-i aşa, el era „un preşedinte pentru liniştea noastră”. Adică a lor. A unchiului Costel, a unchiului Rică. A lor, a celor calificaţi să învrăjbească oamenii. Să îi atomizeze. Să îi întimoreze.

După două decenii, în ciuda hîrtoapelor naţionale şi mondiale, lucrurile păreau să fi intrat în normal. Acum doi ani, (cînd ne-am privit în ochi ultima oară) remarcasem şi că Bucureştii începuseră să se lepede de imaginea de viroagă rurală, că şoselele sunt ceva mai netede, oamenii ceva mai deschişi.

Nu a durat mult. Deunăzi, elevii lui Rică şi ai lui Costel, neobişnuiţi să stea altfel decît cu curul pe lege, s-au răzvrătit. Au început rebeliunea de catifea. Pitiţi după chichiţe avocăţeşti, au distrus în patru zile toată ordinea de drept. Cu duşmănie, cu sete, cu ură.
Au început din nou să ne împartă în două. De 70 de ani ne tot împart în două. Iar de data asta s-ar putea să le reuşească definitiv. Cel puţin pentru vieţile noastre, definitiv.

Dragă mamă, dragă tată,

Ne-aţi crescut bine, cu multe sacrificii. Nu uit cum tu, mamă, te sculai la patru dimineaţa, iarnă, vară, ca să îmi calci pantalonii de şcoală, după care mergeai la fabrică să tragi la ţicling, să cari cutii grele de lemn, să-ţi rupi mijlocul, să-ţi strici ficatul. Aveai doar zece minute de pauză. Laptele antidot ni-l aduceai acasă. Mirosea a acetat de amil, a benzoat de butil, a acetonă. De cîte ori simt miros de solvenţi, odată cu o vagă tuse seacă, mă cuprinde un imens dor de tine.
Tu, tată, ai muncit patruzeci şi cinci de ani, ai străbătut milioane de kilometri prin ţară, cartai corespondenţa cîte paisprezece ore în picioare, tremurai la trecerea graniţei, nu cumva să găsească grănicerii ruşi sau bulgari bucata de unt sau ciocolata cumpărate din micul troc pe care îl făceai dincolo, pentru a ne face nouă o bucurie, refuzată altminteri de regimul alimentar Ceauşescu. Rar, cînd mă întorc în România, prefer să îmi iau bilet în vagonul de dormit pînă la Narita, decît să iau avionul de colea, de la Osaka. Ţăcănitul roţilor pe rosturi îmi aminteşte de vremea cînd eram ţînc şi mă luai în cursă. Îmi făceai aşternutul pe raftul de cartare. Te urmăream niţel cum recitai denumiri de localităţi în timp ce vîrai scrisorile în ochiuri, apoi adormeam în pîcla subţire de cărbune ars.

Dragii mei, cînd am emigrat, v-aţi înăbuşit cu demnitate sfîşierea din piept. Şi eu. Ceea ce nu v-am mărturisit, este că unul din motivele emigrării a fost ca, într-o formă sau alta, pe măsura puterilor, să învăţ cum merg lucrurile în lume, şi apoi să îi hărţuiesc pe persecutorii noştri, rostind adevărul.

Aţi aflat de la televizor că, recent, pe unul dintre ei, nevrednic prim-ministru, l-am prins că a încălcat cu cinism legea. Şi l-am reclamat la procuratură. Era de datoria mea.

Trebuie să vă spun că tabăra elevilor lui Costel şi ai lui Rică a pus-o de o fraudă imensă. Ei vor să colonizeze întregul stat. Cu alte cuvinte, ei vor ca România să re-devină un stat al ştabilor mafioţi.
După ce am văzut cum, în numai patru zile, mafioţii au instaurat domnia bunului plac, după ce am văzut că nu se sfiesc să calce pe orice lege, oricît de fundamentală, mă simt ameninţat. Mafioţii nu iartă pe nimeni. Posibil, nici pe mine.

Din moment ce au suspendat Constituţia, cine îmi mai poate garanta că nu vor călca şi peste cadavrul meu, după ce „mi-am permis” să îl reclam pe tîlharul prim-ministru la procuratură?
Preşedintele interimar, complice la lovitura de stat? Hm!
Antena 3, care vă spală creierele sistematic cu minciuni şi cu vrăjeli greţoase? Hm, hm!
Posturile TV care, după ştirea denunţului penal, s-au repezit asupra persoanei mele, in dispreţul oricărei norme de jurnalism? Hm, hm, hm!

Om fi noi cumsecade, dar nu naivi. Dacă, fără vreun cap de acuzare cert, au suspendat scurt un preşedinte de ţară, tîmpit să fiu să cred că bolşevicii contemporani nu vor încerca să mă aresteze, şi abia apoi să îmi inventeze vreo culpă.

Dragii mei, cred că am putea repara ceva dacă mă veţi ajuta şi veţi vota NU, la referendum. Iertaţi-mă că vă cer încă un drum pînă la secţia de votare. Vă cer să le daţi un brînci. Aşadar, NU!

Eu probabil nu voi ajunge la secţia de votare din Tokio. Nu numai pentru că e la mama dracului, la 900Km, dar nu vreau să le dau nici ocazia de a mă aresta. De la o clică de mafioţi ne putem aştepta la orice. Dacă ar fi să merg la vot, poate doar Preşedintele să îmi garanteze că nu mi se va înscena ceva.

Întrebarea e: care preşedinte? Cel legitim dar suspendat, sau fiorosul său uzurpator cu nume de floare?

Aşadar, pînă cînd domnia legii nu se va restaura, nu voi putea reveni niciodată în România. Voi continua gherila de aici. Cel puţin statul japonez mă protejează şi fără să îi fiu cetăţean.

Vă rog să mă iertaţi pentru multele blide în care tot calc, dar să fiţi mîndri de arta cu care o fac.

Cu drag şi dor, fiul vostru,

Marius

★ Manualul micului bolşevic – Cum să cîştigi alegerile fără să modifici legislaţia electorală

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/11

Cum spuneam, titlul blogului de faţă reprezintă o viziune. Recenta lovitură de stat mi-a adus argumente factuale nepreţuite în promovarea viziunii, în aşa fel încît pînă şi cei mai conformişti birocraţi să rămînă fără replică.

Voi vorbi despre autonomizarea administrativă a individului în raport cu Executivul. Pentru a înţelege mai uşor, vă propun să nu pierdeţi nicio clipă din vedere că cetăţeanul (individul) este o instituţie fundamentală a statului. O existenţă ce precede statul.

Şi acum să ne închipuim un scenariu.
Trăim într-o lume în care opţiunile noastre politice pot fi identificate cu uşurinţă. Cele exprimate online (chiar şi prin analiza traficului telefonic) pot fi colectate chiar şi fără intervenţia omului. Rulezi un robot de scotocire, de la care poţi obţine o listă completă de cetăţeni, fiecare cu opţiunea politică probabilă. După care, cu trei săptămîni înainte de alegeri, dai o ordonanţă de urgenţă cu următorul conţinut:

(bla, bla, bla!…necesitatea… bla, bla!…buna desfăşurare…combaterea fraudelor electorale…bla, bla!)

Articol unic
Se preschimbă toate documentele de identitate.

La dispoziţii tranzitorii bagi textul:

Documentele de identitate în format vechi devin nule de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în MOf.

După care apar cozile la ghişeu. Funcţionarii muncesc cu rîvnă. Primesc toate dosarele (complete şi incomplete). Dar în backoffice, alţi funcţionari le triază după opţiunea politică probabilă a titularilor. Şi le rînduiesc după probabilitatea ei de exprimare (lucru calculabil). Au prioritate dosarele cu virtualii votanţi ai coaliţiei (etimologic) bolşevice aflate la guvernare. Restul dosarelor se rezolvă după alegeri. Şi astfel, ţi-ai asigurat victoria în alegeri cu ce scor doreşti.

Veţi zice: bine, dar e flagrant…

Hm!… Pe ce vă bazaţi? Vă pot da exemple similare. Dacă, pentru instalarea arbitrariului în actele guvernamentale, MOf. a fost mutat la Guvern, în cazul Evidenţei Populaţiei nici măcar de mişcarea asta riscantă nu mai e nevoie. Evidenţa Populaţiei ESTE la Guvern. Cu alte cuvinte, bunul plac poate fi instrumentat oricînd pentru suspendarea instituţiei cetăţeanului.

Vi se pare că dispoziţia tranzitorie este discutabilă?

Hm! Nu uitaţi că toate reformele monetare făcute de bolşevici au fost condiţionate. Şi temporal şi cantitativ. Nu puteai schimba oricînd şi oricît. Şi nimeni nu a putut protesta altfel decît prin zvîrlirea banilor vechi în stradă. Credeţi că bloşevicii se vor fi împiedicat de detalii temporale în suprimarea drepturilor politice?

Iată aşadar de ce este vital pentru democraţie ca exercitarea dreptului de vot să NU mai fie condiţionată de prezentarea actelor de identitate în termenul de valabilitate, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
Trebuie să vă spun că pînă în luna mai 2009, condiţia de valabilitate a documentelor de identitate nu era prezentă în legislaţia ce reglementa organizarea alegerilor. Ea a apărut în timpul guvernării PDL-PSD şi s-a aplicat la alegerile pentru Parlamentul European, la alegerile prezidenţiale şi probabil şi la cele locale de anul acesta. E de aşteptat ca aceeaşi nemernică condiţie să fie prezentă şi la organizara referendumului.

Prin simpla condiţionare a exercitării dreptului de vot de valabilitatea documentelor de identitate, de fiecare dată, 450.000 de cetăţeni din ţară şi încă un milion din diaspora, devin „instituţii suspendate”.

Pentru a-i amuţi pe cei încorsetaţi de gîndirea poliţienească, repet şi aici că, în Japonia, cetăţeanul se poate prezenta la urne chiar şi cu mîna goală. Fără niciun act de identitate. Şi nu e vorba despre o particularitate culturală, ci de un dat universal. Omul are suficiente însemne (chipul, graiul şi mîna) cît să fie recunoscut ca subiect de drept. Aşadar, prezenţa cetăţeanului fără acte de identitate la urne nu ameninţă existenţa statală.

În schimb, obligaţia de a vota în baza unui document de identitate şi numai a unui anumit document de identitate, şi încă în termenul de valabilitate, în mod pervers, pune cetăţeanul în insecuritate gravă. Uneori fatală.

★ Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2012 – de introducere temporară a pedepsei cu moartea, pentru unele categorii de persoane

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/11


Publicat in Monitorul Oficial 485 din 15 iulie 2012 (M. Of. 485/2012)

Avand in vedere angajamentele asumate prin Scrisoarea secretă de intentie semnata de autoritatile romane la data de 8 iunie anul curent, in urma misiunii comune in Romania a Guvernelor Rusiei si Chinei, privind elaborarea cadrului procedurilor de urgenta de urmat in cazul unor situatii potentiale de vulnerabilitate a unor institutii ale statului, in contextul elaborarii cadrului de interventie urgenta, a fost identificata necesitatea adoptarii unei modificari legislative in scopul crearii posibilitatii de punere in aplicare cu celeritate a masurii de stabilizare numerică a populaţiei, şi reeechilibrare a bugetului de cheltuieli sociale, care consta in implicarea Rusiei in calitate de actionar la colonia de proximitate România.
Luarea acestor masuri in regim de urgenta se impune, avand in vedere ca termenul-limita stabilit pentru indeplinirea angajamentelor asumate a fost finalul lunii iunie 2012.
Intrucat aspectele vizate constituie o situatie extraordinara, a carei reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Articolul 1. Se execută, după caz, prin împuşcare sau otrăvire, urmată de incinerare totală, fără excepţie, a următoarelor categorii de persoane:
(1) toţi absolvenţii de liceu care au nu pot certifica că au copiat la Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2012.
(2) toate femeile de peste 70 de ani care nu pot certifica că au ovulaţie.
(3) toate persoanele vădit cocoşate, oarbe, surde sau cu alte handicapuri fizice şi/sau mintale, indiferent că primesc sau nu, ajutor social în prezent.
(4) toate persoanele care au depus petiţii la Avocatul Poporului, fără deosebire de obiect.
(5) toate pesoanele de etnie romă şi toate persoanele suspecte de homosexualitate.
(6) toate persoanele cu documente de identitate expirate sau fără documente de identitate.

Articolul 2.
(1) Primăriile, Avocatul Poporului, Institutul Naţional de Statistică, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi secţiile de poliţie prin serviciul de evidenţă a populaţiei, au obligaţia de le furniza prefecturilor, în termen de 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanţe, lista persoanelor din categoriile ce fac obiectul Articolului 1.
(2) Listele de la Art.2(1) vor fi centralizate la Prefecturile judeţene în termenul de mai sus.
(3) Sursa de finanţare a aplicării prezentei ordonanţe va face obiectul rectificării bugetare de la sfîrşitul anului.
(4) Toate unităţile economice, militare şi de cercetare au obligaţia să predea organelor în drept, orice material cu potenţial letal.

Articolul 3. Pentru asigurea bunei desfăşurări a procesului de extermniare a populaţiei din categoriile enumerate la articolul 1,, pefecturile au următoarele obligaţii:
(1) sub sancţiunea de la Art. 4, identifică şi pun la dispoziţie terenurile potrivite pentru inventarierea, trierea şi execuţia persoanelor din categoriile ce fac obiectul Articolului 1 al prezentei ordonanţe.
(2) sub sancţiunea de la Art.4, ordonă unităţilor de poliţie şi jandarmi din judeţ strîngerea, trierea şi execuţia categoriilor de persoane conform Articolului 1.
(3) identifică crematoriile PROTAN şi ale altor unităţi deţinătoare de crematorii, de pe raza judeţelor, şi emit ordinele de incinerare, sub sancţiunile de la Articolul 4.
(4) sub sancţiunea de la Articolul 4, rechiziţionează stocurile de combustibil lichid pentru asigurarea unei arderi rapide şi complete a cadavrelor, respectînd normele de protecţie a mediului. Nu se admite încărcarea crematoriilor la peste 120% din capacitatea normată.
(5) sub sancţiunea de la Art. 4, emit ordine de mobilizare a trupelor militare active, de la toate armele, pentru asigurarea liniştii publice.
(6) dispun transportul cenuşii rezultate din incinerarea cadavrelor, către fabricile de îngrăşăminte chimice, pe măsură ce cenuşa se acumulează în haldă.

Articolul 4. Sancţiuni. Personalul instituţiilor enumerate la Articolul 2, care se sustrag sau refuză aplicarea măsurilor din prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi considerate homosexuale şi vor fi executate şi incinerate.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemneza:
Viceprim-ministru, ministrul finantelor publice -Florin Georgescu –
p. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei – Bogdan Olteanu
Ministerul Mediului – Rovana Plumb
Ministerul Comunicatiilor – Dan Nica
Ministerul Administratiei – Victor Paul Dobre
Ministerul Sanatatii – Vasile Cepoi
Ministerul Justitiei – Titus Corlatean
Ministerul Economiei – Daniel Chitoiu
Ministerul de Interne – Ioan Rus
Ministerul Apararii – Corneliu Dobritoiu
Ministerul Agriculturii – Daniel Constantin
Ministerul Muncii – Mariana Campeanu

Bucuresti, 15 iulie 2012.
Nr. 44.

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/07/09

★ I-am cerut Ambasadei o urnă mobilă

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/07/08

–– Original Message ––
From: Marius
To: CONSULAR
Cc:
Sent: Sunday, July 08, 2012 6:23 PM
Subject: Urna mobila (UTF-8)

(adresa)
Marius Mistreţu

Stimaţi domni,

Ştiţi desigur că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea referendumului de demitere a Preşedintelui României.

Ştiţi desigur că, după 22 de ani de la abolirea statului resentimentar comunist, România, deşi este stat european, încă nu are o procedură de vot popular la distanţă. I-am semnalat această stare de fapt şi Comisiei Europene, personal, Preşedintelui Comisiei.

La data de July 04, 2012 3:24 PM (UTC+9), într-un mail trimis la Direcţia de Relaţii cu Publicul a Guvernului, am cerut introducerea procedurii de vot prin corespondenţă prin ordonanţă de urgenţă. Pentru că este o urgenţă. Însă, conform recentelor declaraţii ale capilor statului, (domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu) îndreptate în mod vădit spre restrîngerea drepturilor politice, sugestia mea nu pare a fi fost luată în seamă.

În general, în ultima duminică a lunii, deci, şi duminică, 29 iulie a.c., muncesc. Nu voi avea timpul necesar parcurgerii celor 900Km de la Hiroşima la Tokio pentru a vota la referendum şi nici pe cel de reprogramare a evenimentului cultural pe care îl voi găzdui în Hiroşima la data referendumului.

Ţinînd seama de situaţia descrisă mai sus, vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi trimite o urnă mobilă la adresa din antet.

Întrucît Parlamentul, din interese private ilegitime, a votat suspendarea Preşedintelui, găsesc firesc ca, (în lipsa unei proceduri alternative de vot la distanţă) să invoc interese private legitime pentru exercitarea votului în urnă mobilă.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/07/07

Paradoxal, dacă Preşedintele ar accepta procedura şchioapă de suspendare, în speranţa unei validări populare fără drept de apel, abia atunci gestul său ar fi unul politicianist. Datoria sa este să impună legalitatea la sînge. A spus alaltăieri că va urma voinţa Parlamentului numai cu îndeplinirea condiţiilor procedural-constituţionale, dar e bine să ştie ce aşteaptă oamenii de la un preşedinte de republică.

Politeía

Redactat de @Cetatean

Domnule Presedinte,

Constitutia pe care ati jurat sa o respectati si sa o aparati nu are doar articole inscrise in Monitorul Oficial, ci are si un spirit. Cei care au scris-o, in zilele tulburi ale anilor tranzitiei iliesciene, au scris aproape in bataie de joc in articolul 1, al.3) :

« România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate ».

Vezi articolul original 509 cuvinte mai mult

Legături vechi (anunţ)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/07/06

De aproape 9 luni, adresa blogului de faţă a fost mutată de la https://delaepicentru.wordpress.com, la http://delaepicentru.com.
Întrucît nu ştiu cît timp va mai fi activ redirect-ul, învit persoanele ce deţin blogurile listate mai jos, în măsura în care vor considera necesar, să îşi actualizeze link-urile.

Cu scuze pentru incovenient.

★ Sesizare penală pentru doi deputaţi

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/07/05

Iar am trimis o sesizare la Ministerul Public.

–– Original Message ––
From: Marius
To: sesizare@mpublic.ro
Sent: Thursday, July 05, 2012 3:27 AM
Subject: Doi parlamentari in impostura (Unicode UTF-8)

Sesizare

Stimaţi domni,

Dreptul de a fi ales este unul fundamental. Dreptul de a rămîne ales este un privilegiu. Privilegiul este condiţionat mai strict decît dreptul fundamental.

Domnii Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, prin decizie definitivă şi irevocabilă şi-au pierdut privilegiul de a rămîne aleşi. Ei intră şi ies în, şi respectiv din, Parlament, în mod fraudulos. Au fost menţinuţi în funcţie prin deciziile comisiilor de imunităţi din Camera Deputaţilor, în dispreţul legii, încălcîndu-se statutul constituţional al aleşilor poporului.

Cei doi citaţi, nu mai au însă calitatea de a fi deputaţi înafara Parlamentului. Deoarece Regulamentul Camerei este o lege cu teritorialitate limitată la incinta Parlamentului, nimic nu vă împiedică să îi reţineţi pe sus-numiţii în baza Codului de Procedură Penală, (încadrarea şi procedura le veţi găsi neîndoielnic) întrucît deciziile ÎCCJ au o teritorialitate mai largă decît cea a Regulamentului Camerei.

Ţinînd seama de cele expuse, vă rog să examinaţi căile de îndreptare a atentatului la statul de drept. De pildă, prin reţinerea numiţilor deîndată, urmată de citarea lor în faţa unei instanţe de judecată care să dispună provizoriu ridicarea legitimaţiilor de parlamentar şi a cartelelor de vot. Totodată, instanţa să le interzică a se apropia la mai puţin de 100m de sediul Parlamentului.
(Sigur, este o propunere venită de la un nespecialist. Rog a fi iertat.)

Vă mulţumesc.

Cu adînc respect,

Marius Mistreţu

★ Către Avocatul Poporului, dl. Valer Dorneanu

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/07/04

–– Original Message ––
From: Marius
To: avp@avp.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 5:56 PM
Subject: Sesizare. Legea 14/2003 art.44 (Unicode UTF-8)

(adresa)
Marius Mistreţu
Japonia

Stimaţi domni,

Vă mărturisesc, mă simt ameninţat direct de lovitura de stat, de colonizarea statului de către o serie de partide parlamentare. Este un sentiment de furie şi pe care nu îl pot reprima, o senzaţie de neputinţă în faţa expandării sufocante a puterilor Parlamentului şi a nelegiuitelor ordonanţe de urgenţă emise de Executiv în ultimele două luni. Echilibrul puterilor în stat a fost afectat în mod extrem de grav.

Ţinînd seama de repetatele şi gravele încălcări ale principiilor statului de drept, inclusiv a Constituţiei, în baza articolului 40(2) din Constituţie, şi a articolului 44 din Legea 14/2003, vă rog să iniţiaţi deîndată procedura de dizolvare a următoarelor partide politice: Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator din România.

Sunteţi specialişti în drept. Lista samavolniciilor şi a atentatelor la statul de drept din partea partidelor politice citate, vă este cunoscută. De asemeni, ştiţi şi unde se află Curtea Constituţională a României. Aştept să acţionaţi în sensul restabilirii legalităţii şi a ordinii constituţionale.

Cu stimă,

Marius Mistreţu