Fără buletin

● Alegerile ca bun public

Posted in Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2012/09/20

Ascult că încă mai sunt susţinători ai legitimităţii tombolelor, chermezelor, pomenilor etc., organizate cu ocazia alegerilor. Evenimente cu participarea condiţionată de exercitarea dreptului vot. Cred că e bine să punem lucrurile în matca lor.

Alegerile sunt un bun public nepatrimonial. Premierea sau pedepsirea participării sau a neparticipării la scrutin nu poate fi făcută material, ci numai moral. Oamenii pot fi felicitaţi, blamaţi, dar nu condiţionaţi material şi pavlovian. Adică pot, dar pentru condiţionarea material-pavloviană cineva trebuie pedepsit, deoarece strică egalitatea de şanse într-o competiţie de interes public (nu privat).

Exercitarea drepturilor politice nu are decît o unitate de măsură: votul-om. O unitate de măsură fundamentală ca metrul, kilogramul, secunda, candela. Orice echivalare a votului-om cu: kilul de făină, biletul la ştrand, biletul de tombolă, prima de Crăciun etc., reprezintă o încălcare gravă a echităţii, şi transformă bunul public (alegerile) într-un bun privat. Ilegal şi imoral.

Este exact ca la donarea de sînge. Este împotriva moralei publice, a demnităţii umane şi a legii să premiezi material donarea de organe şi ţesuturi. Compensarea materială se numeşte raport comercial. Aşa cum comerţul cu organe şi ţesuturi e interzis, tot aşa, comerţul cu voturi-om este interzis sub orice formă. Orice precupeţire a votului transformă însuşi statul într-un bun privat. Iar pe precupeţ, în sclav. N-ar fi nimic dacă numai precupeţul s-ar înrobi de bunăvoie. Dar odată cu votul său, îl vinde şi pe seamănul său. Devine o Iudă.

● Dreptul „fundamental” la o parcare pe de-a moaca – (I)

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/28

Discursul candidaţilor la alegerile locale abundă în promisiuni de cheltuire a banilor publici pentru construirea de parcări şi megaparcări. Pentru a vedea cît de legitime sunt promisiunile, trebuie să vedem statutul ontic al automobilului. Ce este automobilul şi ce legătură poate avea el cu drepturile fundamentale ale omului, înscrise în Constituţie.

În general, lucrurile de la sine înţelese sunt şi cel mai greu de definit. Totuşi, ce este automobilul?
O unealtă de producţie ar zice unii. Alţii, un instrument de cîştigat timp. Iar alţii l-ar defini ca pe un obicet de lux cu care poţi agăţa piţipoance. Desigur, nu mi-am propus să epuizez toate motivele pentru a deţine un automobil. Mă voi mărgini doar la a-l defini prin prisma ontologiei dreptului.
În viziunea mea, automobilul este un sclav tehnologic cu statut de persoană juridică de drept privat. Întocmai ca o firmă, de pildă, are un „sediu social”, un act de identitate, un regulament de organizare şi utilizare. Poate fi vîndut şi cumpărat, dar nu poate fi absorbit sau contopit, ci eventual numai casat. La schimbarea proprietarului îşi poate păstra identitatea, semnalmentele, dar capătă totodată şi un alt număr de circulaţie. Automobilul trebuie să îndeplinească de asemeni, condiţii de inocuitate ce nu diferă esenţial de cele la avizarea unei fabrici, de pildă (limită de noxe, siguranţă în exploatare etc.). Pentru a-l conduce e nevoie de un permis, ce poate fi asimilat unui certificat de calificare. Aşadar, nu greşim atunci cînd considerăm automobilul ca avînd proprietăţi de persoană juridică. (Ceea ce îndreptăţeşte în realitate şi arestarea automobilului.) De altfel, proprietăţile imobiliare de pildă, sunt, în aceeaşi filozofie, persoane juridice. Cel puţin în Marea Britanie.
Ca orice persoană, şi automobilul are drepturi şi libertăţi. Dar drepturi şi libertăţi ajustate naturii sale. Vom vedea care sunt ele.

Scopul prezumat pentru care un automobil există este cel de a circula. Pentru a circula, este nevoie de bunul de utilitate publică, numit curent drum, şosea, autostradă, precum şi de dreptul de a circula, atît pentru automobil, cît şi pentru şoferul său. Cele două drepturi sunt separate şi condiţionate diferit. Statul e dator faţă de automobil doar cu suprafaţa de rulare, nu şi cu suprafaţa de parcare.

Într-un articol anterior am concluzionat că, în mişcare, doar dreptul de a merge pe jos este unul fundamental. A te folosi de orice alt mijloc de locomoţie înafara picioarelor (eventual a mîinilor) devine un privilegiu: acreditat şi/sau cumpărat. Aşadar, nu există un drept fundamental de a circula cu automobilul. A circula cu automobilul este întotdeauna condiţionat de ceva sau cineva. Cu cît mai rapid sau mai mare este vehicolul, cu atît mai severe sunt condiţiile împuse pentru circulaţie.

Observăm că a exploata un automobil implică atît cheltuieli de acreditare, cît şi cheltuieli de întreţinere. În cheltuielile de întreţinere intră şi cele de adăpostire a automobilului. Iar dacă proprietarul urcă şi pe autostradă, se adaugă cheltuieli de economisire a timpului, sub forma taxei de autostradă.

Dacă nu există un drept fundamental de a circula pe domeniul public altfel decît pe jos, nu există nici un drept fundamental de a lăsa în repaos un automobil pe domeniul public, aşa cum nu există un drept fundamental de a amplasa un magazin mobil (alt sclav tehnologic) în mijlocul drumului.

Statul nu e obligat să construiască parcări pentru maşini, pentru că i-ar nedreptăţi pe alţi deţinători de sclavi tehnologici. La limită, în baza iluzoriului drept de a parca pe de-a moaca, oricine ar putea reclama dreptul de a folosi domeniul public pentru a-şi clădi un siloz, o fabrică, un depozit etc. ba, chiar tupeul de a cere să i se construiască, din bani publici, unul.

Aşadar, cosntrucţia din bani publici a unei parcări, eventual gratuite, nu este echitabilă, aşa cum nu este echitabil accesul gratuit pe o autostradă construită din bani publici, din moment ce banii din buget se colectează nespecific, iar bunurile de utilitate vizate se adresează numai unora.
Spus cu alte cuvinte, prin construirea unei parcări în regie publică, din bani publici, statul ia de la săraci pentru a le da bogaţilor.

În episodul următor vom vedea care sunt soluţiile şi în ce condiţii se poate moralmente implica statul în construcţia de parcări.

(va urma)

★ Semnificaţia lui 6-3

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/08/23

Ieri, Curtea Constituţională a invalidat un referendum ce punea condiţia de cvorum. Am urmărit cu interes întreaga sofistică în interpretarea cifrelor furnizate de MAI. Am remarcat cît de troglodiţi sunt sofiştii parlamentari şi guvernamentali.

Mă aşteptam însă ca la Curtea Constituţională, scorul să fie clar şi rapid 9-0 în favoarea invalidării referendumului, din moment ce singura operaţie aritmetică constituţional valabilă era de a compara două numere. Cel scriptic al electorilor de peste 18 ani, şi cel al participanţilor la scrutin.
Am înţeles tribulaţiile judecătorilor în legătură cu actualitatea totalului nominal al potenţialilor electori (era firesc să se caute: morţii, debilii mintal, puşcăriaşii neradiaţi). Ele au fost legitime.
Ceea ce nu am înţeles este de ce, cu cifrele în faţă, trei judecători au decis că cvorumul fu sofistic atins, prin scoaterea din total a rezidenţilor în străinătate, a celor cu acte expirate etc.

Am ajuns la concluzia că cei trei judecători nu au citit nici Constituţia, nici Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sau dacă le-au citit, nu au înţeles nimic. Altfel nu îmi explic de ce nu au considerat dreptul de vot ca fiind, aşa cum scrie în Constituţie, UNIVERSAL.

Cei trei judecători au comis o eroare calitativă fatală: au legat dreptul de vot de ceea ce omul deţine, iar nu de ceea ce omul este. I-au selectat din listă doar pe electorii care AU domiciliul în ţară şi care AU buletin de identitate în termenul de valabilitate. Mă mir că nu au selectat bărbaţii în dauna femeilor, bogaţii în dauna săracilor, românii în dauna neromânilor, şi ne-am fi trezit direct în secolul al XIX-lea, dar cu cvorum supraunitar.

Sigur, confuzia între A FI şi A AVEA este încă des întîlnită în înapoiata societate românească. Rău e că are promotori liberali şi socialişti. Nu mai departe, de vreo doi ani, un lider liberal susţine legarea dreptului de vot de vărsarea cel puţin a unui impozit în ţară. Cu alte cuvinte, tocmai cei care, alături de socialişti, încă din secolul al XIX-lea au militat pentru universalitatea dreptului de vot, încearcă să strecoare pe sub uşă votul cenzitar. Dacă adăugăm şi opinia patriarhului octogenar al sociaştilor, ce propune iobăgia electorală, prin retragerea dreptului de vot cetăţenilor români din bejenie, schizofrenia e gata. Tocmai cei care au impus istoric universalitatea dreptului de vot, vor să sugrume valorile pentru care mulţi înaintea lor s-au sacrificat.

Sper că am fost convingător, partidele din USL nu (mai) au treabă nici cu socialismul nici cu liberalismul. Din partea mea pot fuziona, pentru că, după atîtea acte anticonstituţionale, de subminare a statului de drept, pînă la desfiinţarea lor, tot o gaşcă de plutocraţi venali şi interlopi rămîn. Cei trei judecători de la CCR nu fac decît să le întreţină impostura.

★ Preşedintele poate reveni la Cotroceni. Acum!

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/08/22

Procedura de revenire la Cotroceni a Preşedintelui suspendat este una care nu ţine seama de principiile de bază ale cercetării judiciare. Ştiu, procesul este unul politico-jurdiciar, dar o similitudine tot putem face.

Considerînd suspendarea Preşedintelui, în vederea demiterii, ca pe o procedură penală, ar rezulta că procurorul este Parlamentul, procuror ce dispune arestarea preventivă. Curtea Constituţională ţine loc de Curte de apel.

Odată desfăşurat procesul care, din cauza deciziei juraţilor (Poporul) nu s-a mai ţinut, sau, mă rog, s-a încheiat cu un scor de „nevinovat”, cauza a devenit caducă.

De obicei, cînd cauza devine caducă, să zicem, sau instanţa (poporul) respinge cauza, în baza principiului clauzei celei mai favorabile inculpatului, sau se lasă cu achitare, iar Curtea de apel constată caducitatea/ lipsa vinovăţiei, eliberarea inculpatului se execută deîndată. Nu mai e nevoie nici de motivarea Curţii, nici de vreo audiere a procurorului. Totul se interpretează în favoarea inculpatului.

În mod normal, Parlamentul (procurorul) nu are nevoie de nicio solemnitate pentru restaurarea Preşedintelui. În orice caz, restaurarea Preşedintelui NU MAI DEPINDE DE PARLAMENT. Pentru că nimeni nu poate fi în acelaşi timp şi procuror şi judecător.
Cum ar fi ca un nevinovat dovedit în instanţă, să mai stea în arest, la mîna procurorului, după încheierea procesului?

Aşadar, condiţionarea restaurării Preşedintelui de bulşitul cu solemnitatea parlamentară în plenul Camerelor reunite, şi cu sesiunea extraordinară, este un abuz, ce nu ţine seama de drepturile inculpatului. Preşedintele îşi poate relua locul de la Cotroceni din secunda următoare pronunţării deciziei CCR. Nici măcar motivarea, nici măcar publicarea în MOf. nu mai e necesar a premerge reinstalarea, întrucît este vorba despre un drept restaurat, iar totul trebuie interpretat în sensul apărării de urgenţă a tuturor drepturilor celui în cauză.
Un argument suplimentar în restaurarea de urgenţă a Preşedintelui ales este apariţia la PNL a interimarului. Ea reprezintă demisia lui de facto. Odată ce s-a afişat cu grangurii (penali) ai PNL, interimarul redevine preşedintele Senatului, iar Preşedintele ales poate merge liniştit la biroul său.

Locul de Preşedinte este vacant, iar Traian Băsescu trebuie deîndată să îşi reia prerogativele.

★ Un pont pentru „indignaţii” din USL

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/08/18

Se desfăşoară o acţiune extensă de identificare a fraudelor la referendumul de destituire a Preşedintelui. Rînd pe rînd, cu căciulile sub muscă, liderii USL se arată indignaţi de amploarea cercetării.

Din cifrele pentru participare, nu e greu să ne dăm seama că avem în faţă indicii de fraudă masivă. Liderii USL se bazau tocmai pe masivitatea ei pentru a descuraja cercetarea penală. Presimt şi o nouă cerere de inspecţie judiciară. Mă rog, nu acesta este pointu’ meu.

Cred că e important să folosesc chiar obstinaţia cu care USL încearcă să ascundă frauda, pentru a-mi promova viziunea despre rolul documentului de identiate în relaţia individ-stat.

Una din formele de fraudă pomenite, este cea de votare în baza buletinului expirat. Presupunînd că titularul este cel real, aceasta nu este o fraudă propriu-zisă, ci o pseudofraudă, deoarece legitimarea cu documentul de identitate expriat nu alterează natura procesului electoral. La scrutin se prezintă oameni în carne şi oase, iar nu buletine de identitate.

Bine ar fi ca USL să facă tot posibilul pentru a-şi înghiţi vorbele rele despre aşa-zisul abuz de a introduce în listele electorale persoanele cu buletinul expirat, şi să meargă pînă în pînzele albe pentru a scoate de sub urmărirea penală eventualii electori faţă de care procurorii ar invoca normele de organizare a alegerilor/ referendumului ce prevăd obligaţia ca documentul de identitate să fie în termenul de valabilitate. Prevederea este una abuzivă, neconstituţională.

Sper ca USL să ia în serios argumentele mele, altminteri prezente din belşug în cuprinsul blogului de faţă.

Dacă USL nu va face nimic pentru relaxarea în general a condiţiilor de identificare a persoanei, nu e nimic. Voi isca incidente similare. Lupta mea continuă, cu sau fără sprijinul (scrîşnit) al USL.

▲ Răspundem cititorilor – despre controale de la autorităţi

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/15

În urma articolului trecut despre cum se reînoieşte o autorizaţie de funcţionare a unui restaurant, cititorii au ridicat cîteva întrebări legitime. Întrucît natura lor e diferită, voi numerota răspunsurile, urmînd ca eventualele neclarităţi să fie lămurite în secţiunea de comentarii, cu rugămintea de a indica numărul temei.

1) În cei 15 ani de cînd rulez afacerea, nu mi-a venit niciun control de la protecţia consumatorului. Nici nu ştiu dacă există vreun organ ambulant pentru aşa ceva.

2) Controlul de la primărie nu vine decît la reînoirea autorizaţiei, adică, o dată la cinci, şase ani.
(Am avut şi autorizaţie de 5 ani. Nu aş putea spune care a fost raţiunea. Dacă următoarea va fi tot pe şase ani, înseamnă că legal s-a lungit durata de licenţiere.)
Controlul de la primărie durează 10-15 minute, răstimp în care delegatul primăriei verifică dacă am autorizaţie de responsabil cu igiena (obţinută pe viaţă de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţia Publică), dacă vesela e închisă în dulap, dacă am săpun lichid la chiuvete, dacă am rearanjat utilajul în bucătărie şi dacă vreo maşină de gătit depăşeşte adîncimea hotei. (ca să nu inhaleze careva gaze arse) La prima autorizare se uită şi dacă am separator de ulei pe conducta de ape uzate. Nimeni nu îmi cere buletinul.

3) Controlul de la pompieri este cam o dată pe an, toamna. Îmi verifică senzorii de incendiu, accesul la scările de evacuare în caz de incendiu, dacă am extinctor, dacă am marcate ieşirile de urgenţă şi dacă funcţionează instalaţia de iluminare de backup. Controlul este unul anunţat şi are loc de obicei dimineaţa, în lipsa mea, dar în prezenţa unui reprezentant al agentului imobiliar (localul este închiriat) şi a unui poliţist. Mai sunt cîteva controale ocazionale, toate anunţate, după cîte un eveniment petrecut în localuri similare, cînd se lasă şi cu morţi. Dar asta, o dată la cîţiva ani.

O singură dată am chemat pompierii. Era prin toamna lui 2006. Trebuie întîi spus că prăvălia mea este la etajul 5 (4 pe româneşte) al unei clădiri dedicate numai localurilor de alimentaţie publică. Alături, o clădire cu aceeaşi destinaţie. În clădirea de alături, în localul de la etajul 5, se folosea mangal pentru grătar. De fiecare dată, pe la orele 18, cînd simţeam miros de fum, intram niţel într-o stare de alarmă, dar de data asta îmi treceau prin faţa ferestrei vălătuci de fum. Am intrat în panică. Pînă să văd despre ce e vorba, am sunat la pompieri. M-au întrebat ce culoare are fumul. Era alb. Cît vorbeam cu dispecerul la telefon, am urcat pe terasă, să văd mai bine ce se petrece. Între timp, fumul se subţiase. Era clar că fusese o alarmă falsă. M-am scuzat şi am închis telefonul. După 7 minute, patru autospeciale parcau în faţa celor două clădiri. O băgasem pe mînecă. Am coborît precipitat. Vreo trei pompieri îşi verificau paf, paf!, bombele aparatelor de respirat în faţa liftului din clădirea de alături. Ceilaţi desfăşurau furtunuri. Am intrat în vorbă cu şeful echipei. Se alătură şi un poliţist în civil. Tustrei urcarăm la mine pentru explicaţii. M-am autoidentificat, le-am răspuns la întrebări, m-am scuzat frumos. Îmi părea rău că nu oprisem exhaustoarele pentru a păstra „proba” cu mirosul de fum.
În final i-am întrebat:
– Bine, domne, era clar că nu era nimic. Patru maşini pentru o alarmă falsă?
– Păi, pentru nimic scoatem patru maşini.

4) Sanepid. Nu cred că Sanepidul are competenţe în control, atîta timp cît legal nu este stare de urgenţă epidemiologică. În numele sănătăţii publice se pot petrece multe încălcări ale drepturilor fundamentale. De aceea, acţiunile de control din senin sunt de evitat. Practic nu există prevenţie fără semnalarea în prealabil a vreunui pericol iminent, iar cineva să nu fi dat un ordin general în acest sens. Pînă acum nu fu cazul.
Asociaţia pentru igiena în alimentaţia publică se ocupă cu informarea în cazul în care se semnalează intoxicări cu materii alimentare, dar nu are atribuţii de control. De obicei, prevenţia se face pe cale legislativă. Ca de pildă anul trecut, cînd, prin alte judeţe s-au petrecut două intoxicaţii în masă: una cu carne crudă, alta cu ficat crud. După aceea, au fost date două ordine ale Ministerului (nu-ştiu-care): unul care obligă operatorii să îi facă trimming cărnii crude (să îi tundă suprafaţa pe o adîncime de 5-6 mm) şi respectiv să nu mai vîndă preparate de ficat în sînge. Ordinul a fost întîmpinat cu ostilitate, deoarece consumatorii nu prea vor a fi protejaţi mai mult decît consideră ei. În ultimul timp, condiţiile din ordin au fost relaxate. În schimb, vînzătorul are obligaţia să îi prezinte cnsumatorului riscurile.

5) Protecţia muncii se bagă mai mult în locurile mai periculoase, (şantiere, oţelării etc.) nu în restaurante. Însă de obicei controlul se face la autorizare. În rest, autocontrol. De fapt, controlul de la primărie (la autorizare) include cam tot ceea ce e legat de igiena muncii. Dacă bucătăria e prea înghesuită poate refuza autorizarea. De asemeni, dacă ventilaţia e proastă. Tot atunci, autorizatul este sfătuit să nu muncească dacă îl pocneşte vreo diaree rebelă.

Acum cîţiva ani, într-un bar de-al unui amic, în urma unui denunţ, ştiu că a venit poliţia, care s-a legat de prezenţa unei ziliere de 17 ani ce lucra acolo pînă tîrziu. Deşi este permis să munceşti de la 15 ani, Codul muncii prevede ca cei sub 18 ani să nu muncească mai tîrziu de ora 22. Pentru asta, autorizaţia de funcţionare i-a fost retrasă. Omul s-a mutat în Okinawa pentru a-şi deshide alt local.

6) Protecţia mediului nu are practic competenţă în controlul la restaurante. Tot primăria e cea care se uită dacă am capcană de ulei pe conducta de ape uzate. Tot aşa, la autorizarea benzinăriilor, tranşeea şi capcana de uleiuri trebuie să fie instalate.

7) De la fisc o singură dată în 15 ani mi-au venit. De fapt mi-a venit un inspector, dar nu în control, ci pentru o anchetă socială ce îi ajută pe ei să îşi facă proiecţii şi previziuni. Inspectorul mi-a pus un chestionar în faţă, eu am scos fişierul Lotus din calculator şi i-am răspuns la întrebări.

Fiscul nu vine niciodată fără ca ceva sau cineva să îi sugereze o situaţie suspectă. În domeniul meu, screeningul poate fi uşor făcut, în mod indirect, cu discreţie, prin analiza relaţiei dintre consumul de apă şi încasările în ultimii 5 ani. Dacă în două trimestre mi-ar creşte brusc consumul de apă, fără ca asta să se reflecte în încasări, atunci devin suspect. Dar nici atunci nu îmi vin în control, ci numai după ce mi-ar scotoci pe şest în gunoi şi mi-ar găsi indicii de contabilitate dublă. La găinării nu vine, ci doar dacă evaziunea e cel puţin de ordinul zecilor de mii de euro. Altfel, costurile ar fi mai mari decît ar recupera din executarea silită.

8) Profilul restaurantului este italienesc, dar am şi preparate româneşti.

9) Poliţia. De două ori mi-a venit. O dată, acum 11 ani, după deschiderea noului local. Circa de poliţie trebuie să aibă fişate toate localurile deschise după orele 23. Poliţistul mi-a lăsat formularul pentru fişă şi a zis că revine să îl ia. După vreo două luni, văzînd că nu mai vine, l-am lăsat la postul cel mai apropiat. Acum vreo 4 ani iar mi-aduse un formular de fişă. N-a revenit. Zilele trecute am regăsit formularul chiar în poşeta în care ţin autorizaţia de funcţionare.

Tagged with: , ,

▲ Trei documente din care unul sub formă de bancnote

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/08/14

Săptămîna trecută am primit două plicuri cu conţinut asemănător, din care unul, vîrît în cutia poştală de către un curier de la primărie.

Le deschid. Ambele scrisori îmi amintesc că în trei săptămîni îmi expiră autorizaţia de funcţionare a restaurantului. Iat-o:

Thii, ce repede trec 6 ani!

Mă rog, să vedem ce conţine permisul:

Sus în dreapta: Autorizaţia nr. 1083.
Titlul mare: Autorizaţie de funcţionare
Temeiul: La 24 august 2006, se autorizează cererea, în temeiul articolului 52 al Legii de igienă în alimentaţie (alimentaţie publică n.m.)
Data: 25 august 2006
Directorul de sănătate publică al oraşului Hiroşima: Kishimoto Akinori(?) [sigiliul]
Tipul: restaurant (literal: rulaj-prăvălie-de-mîncat-şi-de-băut)
Adresa: Hiroşima, Sectorul Naka, Cartierul Nagarekawa, Cvartalul 6, Ochiul 12.
Denumirea sau numărul unităţii: L@ Marius
Condiţii de autorizare: doar pentru activităţi de tipul I.
Durata: 1 septembrie 2006 – 31 august 2012.
Instrucţiuni:
1 Expuneţi documentul la loc vizibil în incintă.
2 Anunţaţi orice abatere de la condiţiile de autorizare (ex: mutarea localului, schimbarea profilului, a proprietarului etc. n.m)
3 La încetarea activităţii, restituiţi prezenta autorizaţie.
4 Între 1 ale lunii de expirare a autorizaţiei, pînă la cu 5 zile înainte de termen, porniţi procedura de reautorizare.

Să vedem acum ce angajează reînoirea autorizaţiei şi ce se petrece dacă nu urmez instrucţiunile:

Sus în dreapta; data: 8 august 2012
Denumirea: L@ Marius

Luna curentă este ultima din intervalul de autorizare. În cazul în care doriţi să continuaţi afacerea, pînă la data de 31 august(vineri), ora 17:15, vă rugăm să vă reînoiţi autorizaţia de funcţionare.
Documentele necesare: autorizaţia curentă, certificatul de calitate a apei (copie), 16.000 yen.

Dacă aveţi nelămuriri (ex: aţi pierdut autorizaţia veche, nu ştiţi de unde să luaţi certificatul de calitate a apei etc.) contactaţi-ne la numărul de telefon de mai jos, între orele 8:30-17:15.

Dacă veţi continua activitatea fără să reînoiţi autorizaţia în termenul indicat, în temeiul articolului 72 al Legii igienei în alimentaţie, sunteţi pasibil de închisoare de pînă la 2 ani, sau de amendă de pînă la 2 milioane yen, pentru comerţ neautorizat.
(datele de contact ale departamentului din primărie).

Discuţie:

Observăm că pedepsele sunt severe, însă procedura este foarte simplă. În fapt, nu este nevoie decît de autorizaţia veche şi de certificatul de calitate a apei. Cel de-al treilea „document” poate fi de trei „pagini”: o bancnotă de 10.000yen, una de 5.000yen şi una de 1.000yen: total 16.000yen.
Certificatul de calitate a apei nu este o problemă. El poate fi obţinut de la administratorul imobiliar, care oricum are obligaţia de conservare a calităţii apei pe teritoriul său*) şi să o şi ateste.

Odată pornită procedura, la două sau trei zile după prezentarea la ghişeu, vine o fătucă de la primărie, cu schema veche de dispunere a utilajului în bucătărie, vede dacă spaţiul a fost reconfigurat, şi eventual face modificările în schemă. A doua zi, autorizaţia e gata.

Concluzii

Filozofia autorizării este una ordoliberală: procedură simplă, cu înştiinţare prealabilă, cu protecţie minimală a consumatorului, dar prompt sancţionată în cazul abaterii.

Practic, autorizarea nu este condiţionată decît de îndeplinirea normelor sumare de igienă publică şi de dovada că operatorul a absolvit cîndva un curs de o zi de igienă în alimentaţie. Nu este nevoie de niciun certificat de calificare profesională. În rest, lipsa oricărui incident legat de normele de igienă, reprezintă dovada bonităţii autorizatului. No news is good news.

–––––––-
Bine, bine, veţi zice, dar ce-i cu cea de-a doua scrisoare?
Scrisoarea conţine cam aceleaşi instrucţiuni, minus informaţiile despre pedeapsă. Mi-a parvenit prin poştă şi a venit de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţie. Un organism, persoană juridică de interes public. Întrucît nu am în meniu preparate crude de origine animală (ficat, carne, scoici etc.) aproape că nu mă interesează scrisorile de informare venite de la asociaţie. O pot ignora. Economisesc 6.000yen, cît e cotizaţia pe 6 ani. Cu atît mai legitim, cu cît, atunci cînd apar probleme de igienă publică datorate preparatelor crude, nu e nevoie să citesc pliantele asociaţiei. Aflu de la radio. Oricum, dacă s-ar întîmpla să otrăvesc vreun client, aş apărea direct la radio. Asociaţia nu m-ar putea apăra de pedeapsă. Mai sănătoasă este o asigurare de profil în aceiaşi bani.

––––––––
*) Reţeaua de apă curentă este teritorializată, în sensul că furnizorul comunal de apă are obligaţia de a conserva calitatea în conductele comune, pînă la staţiile de pompare de pe teritoriul clădirilor. Fiecare clădire, sau grup de clădiri, are o staţie de pompare şi două rezervoare. Unul la sol (sau în subsol) şi un turn de apă pe terasa clădirii. Acuma, vara, se mai dezvoltă alge, ceea ce face ca nu peste tot calitatea apei să fie aceeaşi. De aceea, certificarea calităţii se face individualizat, pe fiecare instalaţie. Iar procedura intră în obligaţia administratorului imobiliar. Furnizorul comunal se poate băga pe teritoriul privat numai la înlocuirea periodică şi la citirea contoarelor de apă.

★ Programul (discriminator al) secţiilor de votare din străinătate: 8-20

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/07/19

În urma solicitării de a mi se trimite o urnă mobilă la Hiroşima, am primit răspunsul de mai jos. Se pare, numai motivele medicale pot justifica urna mobilă. De parcă alergia la ticăloşie nu ar fi un motiv suficient pentru o urnă mobilă.
Trebuie să-mi trag un glonţ în gît?

––––(mai jos, răspunsul)–––-

Stimate domnule Mistrețu,

În ceea ce privește solicitarea dvs. transmisă prin email secției consulare a Ambasadei României la Tokyo în data de 8 iulie 2012, de a dispune trimiterea urnei mobile la 29 iulie 2012, ținând cont de faptul că la acea dată dvs. lucrați și nu puteți să vă deplasați la Tokyo, vă informăm că aceasta a fost remisă și departamentului din cadrul Centralei MAE ce se ocupă de organizarea referendumului la secțiile de votare din străinătate.

Totodată, vă facem cunoscute următoarele prevederi legale:

– Articolul 40 al Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (Monitorul Oficial nr.84/24.02.2000), precizează cu exactitate condițiile în care președintele biroului electoral al secției de votare poate dispune trimiterea urnei mobile.

Reproducem mai jos textul integral al respectivului articol:

« Pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, la cererea celor aflați în această situație sau la cererea organelor de conducere ale instituțiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se află internați, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urna specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află cel în cauză, pentru a se efectua votarea. »

Legislația în baza căreia se organizează Referendumul național din 29 iulie a.c. poate fii (!) accesată la următoarele adrese internet:

http://www.mae.ro/node/14453

http://www.becreferendum2012.ro/legislatie.html

Pe cale de consecință ne vedem în imposibilitatea de a răspunde afirmativ solicitării dvs.

În altă ordine de idei vă informăm că cetăţenii români aflaţi în Japonia pot vota la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012, la sediul misiunii diplomatice din 3-16-19 Nishi Azabu, Minato-ku, Tokyo, 106-0031, pe baza următoarelor acte de identitate emise de autorităţile române:

paşaportul simplu, paşaportul de serviciu, paşaportul diplomatic sau cartea de identitate (aflate în termen de valabilitate),

conform art. 4, alin. 4. din Hotărârea Biroului Electoral Central privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a procedurii de votare şi consemnarea rezultatelor votării la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012.

Scrutinul se desfăşoară în data de 29 iulie 2012, începând cu ora 8.00 până la ora 20.00, ora locală.

Cu stimă,

Silvana GHIMICI – Consul

Embassy of Romania to Japan

–––––––––
Am trimis următorul răspuns:

Nu este nicio problemă. Ţinînd seama că autorităţile române sunt inventive în ocolirea legii, motivul medical îl putem simula. Dacă delegatul purtător de urnă mobilă îmi va trage şi un glonţ în gît, vom fi în legalitate. 🙂

★ Cum ne putem proteja votul neexprimat

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/07/17

Ştiţi desigur că un elector absent la scrutin poate fi substituit fără mai riscuri. Pentru a evita substituţia puteţi trimite un mail la AEP. În mail cereţi ca CNP-ul dv. să fie inclus într-o listă cu datele personale ale cetăţenilor care şi-au declarat public neparticiparea. Lista va putea fi lesne intersectată cu cea rezultată din procesul de votare.

Datele personale pe care le veţi introduce în mail vor fi: Numele, CNP, Adresa (doar judeţul şi oraşul). Ele vă folosesc doar pentru a putea anula opţiunea în cazul în care vă răzgîndiţi.

Dacă vă răzgîndiţi, puteţi trimite un mail cu cererea de radiere din lista electorilor care nu doresc să îşi exprime votul. Cheia de autentificare va fi coincidenţa originii mailului cu datele personale din cerere.

(Daţi să circule.)

–––––––––––––

Am trimis deja la AEP un mail cu următorul conţinut:

–– Original Message ––
From: Marius
To: office@roaep.ro
Sent: Tuesday, July 17, 2012 5:23 PM
Subject: Protecţia votului neexprimat

(adresa)

Stimaţi domni,

Vă rog să publicaţi o adresă de mail la care oricine să îşi poată exprima în avans opţiunea de a NU participa la referendum.
Formularul va cuprinde: Numele, CNP şi adresa titularului (doar Judeţul şi Localitatea)

De asemeni, în numele transparenţei instituţionale, vă rog ca, în termen de 48 de ore de la încheierea procesului de vot, să publicaţi online, lista anonimizată a persoanelor (doar CNP, fără alte date personale) care figurează că ar fi votat.

Din intersecţia celor două liste se pot identifica eventualele fraude.

Vă rog, nu aş vrea să mă decepţionaţi cu tradiţionalul răspuns „nu avem bază legală”, deoarece nu vă cer să divulgaţi secrete de stat, ci să măriţi încrederea în instituţiile statului.

Vă mulţumesc.

Marius Mistreţu

★ Scrisoare de la un posibil deţinut politic către părinţii săi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/13

Hiroşima
13 iulie 2012

Dragii mei,

Nu v-am mai scris demult. Din mileniul trecut, de pe vremea cînd vă trimiteam scrisori în plic. Azi e mai comod telefonul.

Dragii mei, iar dădu istoria buluc în vieţile noastre. Ca de obicei, cu bocancii. Ca la mineriade. La mineriade aţi înţeles voi că se petreceau lucruri comparabile cu rebeliunea legionară dar nu păreaţi a fi observat orientarea pulanului. Pulanul avea capătul în gîtul nostru, al fiilor voştri. Legionarii erau de partea cu mînerul.
Nu e un reproş. V-am înţeles deruta. Vă era frică de libertate şi nu puteaţi decît să îl credeţi pe Iliescu, pentru că, nu-i aşa, el era „un preşedinte pentru liniştea noastră”. Adică a lor. A unchiului Costel, a unchiului Rică. A lor, a celor calificaţi să învrăjbească oamenii. Să îi atomizeze. Să îi întimoreze.

După două decenii, în ciuda hîrtoapelor naţionale şi mondiale, lucrurile păreau să fi intrat în normal. Acum doi ani, (cînd ne-am privit în ochi ultima oară) remarcasem şi că Bucureştii începuseră să se lepede de imaginea de viroagă rurală, că şoselele sunt ceva mai netede, oamenii ceva mai deschişi.

Nu a durat mult. Deunăzi, elevii lui Rică şi ai lui Costel, neobişnuiţi să stea altfel decît cu curul pe lege, s-au răzvrătit. Au început rebeliunea de catifea. Pitiţi după chichiţe avocăţeşti, au distrus în patru zile toată ordinea de drept. Cu duşmănie, cu sete, cu ură.
Au început din nou să ne împartă în două. De 70 de ani ne tot împart în două. Iar de data asta s-ar putea să le reuşească definitiv. Cel puţin pentru vieţile noastre, definitiv.

Dragă mamă, dragă tată,

Ne-aţi crescut bine, cu multe sacrificii. Nu uit cum tu, mamă, te sculai la patru dimineaţa, iarnă, vară, ca să îmi calci pantalonii de şcoală, după care mergeai la fabrică să tragi la ţicling, să cari cutii grele de lemn, să-ţi rupi mijlocul, să-ţi strici ficatul. Aveai doar zece minute de pauză. Laptele antidot ni-l aduceai acasă. Mirosea a acetat de amil, a benzoat de butil, a acetonă. De cîte ori simt miros de solvenţi, odată cu o vagă tuse seacă, mă cuprinde un imens dor de tine.
Tu, tată, ai muncit patruzeci şi cinci de ani, ai străbătut milioane de kilometri prin ţară, cartai corespondenţa cîte paisprezece ore în picioare, tremurai la trecerea graniţei, nu cumva să găsească grănicerii ruşi sau bulgari bucata de unt sau ciocolata cumpărate din micul troc pe care îl făceai dincolo, pentru a ne face nouă o bucurie, refuzată altminteri de regimul alimentar Ceauşescu. Rar, cînd mă întorc în România, prefer să îmi iau bilet în vagonul de dormit pînă la Narita, decît să iau avionul de colea, de la Osaka. Ţăcănitul roţilor pe rosturi îmi aminteşte de vremea cînd eram ţînc şi mă luai în cursă. Îmi făceai aşternutul pe raftul de cartare. Te urmăream niţel cum recitai denumiri de localităţi în timp ce vîrai scrisorile în ochiuri, apoi adormeam în pîcla subţire de cărbune ars.

Dragii mei, cînd am emigrat, v-aţi înăbuşit cu demnitate sfîşierea din piept. Şi eu. Ceea ce nu v-am mărturisit, este că unul din motivele emigrării a fost ca, într-o formă sau alta, pe măsura puterilor, să învăţ cum merg lucrurile în lume, şi apoi să îi hărţuiesc pe persecutorii noştri, rostind adevărul.

Aţi aflat de la televizor că, recent, pe unul dintre ei, nevrednic prim-ministru, l-am prins că a încălcat cu cinism legea. Şi l-am reclamat la procuratură. Era de datoria mea.

Trebuie să vă spun că tabăra elevilor lui Costel şi ai lui Rică a pus-o de o fraudă imensă. Ei vor să colonizeze întregul stat. Cu alte cuvinte, ei vor ca România să re-devină un stat al ştabilor mafioţi.
După ce am văzut cum, în numai patru zile, mafioţii au instaurat domnia bunului plac, după ce am văzut că nu se sfiesc să calce pe orice lege, oricît de fundamentală, mă simt ameninţat. Mafioţii nu iartă pe nimeni. Posibil, nici pe mine.

Din moment ce au suspendat Constituţia, cine îmi mai poate garanta că nu vor călca şi peste cadavrul meu, după ce „mi-am permis” să îl reclam pe tîlharul prim-ministru la procuratură?
Preşedintele interimar, complice la lovitura de stat? Hm!
Antena 3, care vă spală creierele sistematic cu minciuni şi cu vrăjeli greţoase? Hm, hm!
Posturile TV care, după ştirea denunţului penal, s-au repezit asupra persoanei mele, in dispreţul oricărei norme de jurnalism? Hm, hm, hm!

Om fi noi cumsecade, dar nu naivi. Dacă, fără vreun cap de acuzare cert, au suspendat scurt un preşedinte de ţară, tîmpit să fiu să cred că bolşevicii contemporani nu vor încerca să mă aresteze, şi abia apoi să îmi inventeze vreo culpă.

Dragii mei, cred că am putea repara ceva dacă mă veţi ajuta şi veţi vota NU, la referendum. Iertaţi-mă că vă cer încă un drum pînă la secţia de votare. Vă cer să le daţi un brînci. Aşadar, NU!

Eu probabil nu voi ajunge la secţia de votare din Tokio. Nu numai pentru că e la mama dracului, la 900Km, dar nu vreau să le dau nici ocazia de a mă aresta. De la o clică de mafioţi ne putem aştepta la orice. Dacă ar fi să merg la vot, poate doar Preşedintele să îmi garanteze că nu mi se va înscena ceva.

Întrebarea e: care preşedinte? Cel legitim dar suspendat, sau fiorosul său uzurpator cu nume de floare?

Aşadar, pînă cînd domnia legii nu se va restaura, nu voi putea reveni niciodată în România. Voi continua gherila de aici. Cel puţin statul japonez mă protejează şi fără să îi fiu cetăţean.

Vă rog să mă iertaţi pentru multele blide în care tot calc, dar să fiţi mîndri de arta cu care o fac.

Cu drag şi dor, fiul vostru,

Marius

★ Manualul micului bolşevic – Cum să cîştigi alegerile fără să modifici legislaţia electorală

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/11

Cum spuneam, titlul blogului de faţă reprezintă o viziune. Recenta lovitură de stat mi-a adus argumente factuale nepreţuite în promovarea viziunii, în aşa fel încît pînă şi cei mai conformişti birocraţi să rămînă fără replică.

Voi vorbi despre autonomizarea administrativă a individului în raport cu Executivul. Pentru a înţelege mai uşor, vă propun să nu pierdeţi nicio clipă din vedere că cetăţeanul (individul) este o instituţie fundamentală a statului. O existenţă ce precede statul.

Şi acum să ne închipuim un scenariu.
Trăim într-o lume în care opţiunile noastre politice pot fi identificate cu uşurinţă. Cele exprimate online (chiar şi prin analiza traficului telefonic) pot fi colectate chiar şi fără intervenţia omului. Rulezi un robot de scotocire, de la care poţi obţine o listă completă de cetăţeni, fiecare cu opţiunea politică probabilă. După care, cu trei săptămîni înainte de alegeri, dai o ordonanţă de urgenţă cu următorul conţinut:

(bla, bla, bla!…necesitatea… bla, bla!…buna desfăşurare…combaterea fraudelor electorale…bla, bla!)

Articol unic
Se preschimbă toate documentele de identitate.

La dispoziţii tranzitorii bagi textul:

Documentele de identitate în format vechi devin nule de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în MOf.

După care apar cozile la ghişeu. Funcţionarii muncesc cu rîvnă. Primesc toate dosarele (complete şi incomplete). Dar în backoffice, alţi funcţionari le triază după opţiunea politică probabilă a titularilor. Şi le rînduiesc după probabilitatea ei de exprimare (lucru calculabil). Au prioritate dosarele cu virtualii votanţi ai coaliţiei (etimologic) bolşevice aflate la guvernare. Restul dosarelor se rezolvă după alegeri. Şi astfel, ţi-ai asigurat victoria în alegeri cu ce scor doreşti.

Veţi zice: bine, dar e flagrant…

Hm!… Pe ce vă bazaţi? Vă pot da exemple similare. Dacă, pentru instalarea arbitrariului în actele guvernamentale, MOf. a fost mutat la Guvern, în cazul Evidenţei Populaţiei nici măcar de mişcarea asta riscantă nu mai e nevoie. Evidenţa Populaţiei ESTE la Guvern. Cu alte cuvinte, bunul plac poate fi instrumentat oricînd pentru suspendarea instituţiei cetăţeanului.

Vi se pare că dispoziţia tranzitorie este discutabilă?

Hm! Nu uitaţi că toate reformele monetare făcute de bolşevici au fost condiţionate. Şi temporal şi cantitativ. Nu puteai schimba oricînd şi oricît. Şi nimeni nu a putut protesta altfel decît prin zvîrlirea banilor vechi în stradă. Credeţi că bloşevicii se vor fi împiedicat de detalii temporale în suprimarea drepturilor politice?

Iată aşadar de ce este vital pentru democraţie ca exercitarea dreptului de vot să NU mai fie condiţionată de prezentarea actelor de identitate în termenul de valabilitate, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
Trebuie să vă spun că pînă în luna mai 2009, condiţia de valabilitate a documentelor de identitate nu era prezentă în legislaţia ce reglementa organizarea alegerilor. Ea a apărut în timpul guvernării PDL-PSD şi s-a aplicat la alegerile pentru Parlamentul European, la alegerile prezidenţiale şi probabil şi la cele locale de anul acesta. E de aşteptat ca aceeaşi nemernică condiţie să fie prezentă şi la organizara referendumului.

Prin simpla condiţionare a exercitării dreptului de vot de valabilitatea documentelor de identitate, de fiecare dată, 450.000 de cetăţeni din ţară şi încă un milion din diaspora, devin „instituţii suspendate”.

Pentru a-i amuţi pe cei încorsetaţi de gîndirea poliţienească, repet şi aici că, în Japonia, cetăţeanul se poate prezenta la urne chiar şi cu mîna goală. Fără niciun act de identitate. Şi nu e vorba despre o particularitate culturală, ci de un dat universal. Omul are suficiente însemne (chipul, graiul şi mîna) cît să fie recunoscut ca subiect de drept. Aşadar, prezenţa cetăţeanului fără acte de identitate la urne nu ameninţă existenţa statală.

În schimb, obligaţia de a vota în baza unui document de identitate şi numai a unui anumit document de identitate, şi încă în termenul de valabilitate, în mod pervers, pune cetăţeanul în insecuritate gravă. Uneori fatală.

★ I-am cerut Ambasadei o urnă mobilă

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/07/08

–– Original Message ––
From: Marius
To: CONSULAR
Cc:
Sent: Sunday, July 08, 2012 6:23 PM
Subject: Urna mobila (UTF-8)

(adresa)
Marius Mistreţu

Stimaţi domni,

Ştiţi desigur că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea referendumului de demitere a Preşedintelui României.

Ştiţi desigur că, după 22 de ani de la abolirea statului resentimentar comunist, România, deşi este stat european, încă nu are o procedură de vot popular la distanţă. I-am semnalat această stare de fapt şi Comisiei Europene, personal, Preşedintelui Comisiei.

La data de July 04, 2012 3:24 PM (UTC+9), într-un mail trimis la Direcţia de Relaţii cu Publicul a Guvernului, am cerut introducerea procedurii de vot prin corespondenţă prin ordonanţă de urgenţă. Pentru că este o urgenţă. Însă, conform recentelor declaraţii ale capilor statului, (domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu) îndreptate în mod vădit spre restrîngerea drepturilor politice, sugestia mea nu pare a fi fost luată în seamă.

În general, în ultima duminică a lunii, deci, şi duminică, 29 iulie a.c., muncesc. Nu voi avea timpul necesar parcurgerii celor 900Km de la Hiroşima la Tokio pentru a vota la referendum şi nici pe cel de reprogramare a evenimentului cultural pe care îl voi găzdui în Hiroşima la data referendumului.

Ţinînd seama de situaţia descrisă mai sus, vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi trimite o urnă mobilă la adresa din antet.

Întrucît Parlamentul, din interese private ilegitime, a votat suspendarea Preşedintelui, găsesc firesc ca, (în lipsa unei proceduri alternative de vot la distanţă) să invoc interese private legitime pentru exercitarea votului în urnă mobilă.

Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu

★ Sesizare penală pentru doi deputaţi

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/07/05

Iar am trimis o sesizare la Ministerul Public.

–– Original Message ––
From: Marius
To: sesizare@mpublic.ro
Sent: Thursday, July 05, 2012 3:27 AM
Subject: Doi parlamentari in impostura (Unicode UTF-8)

Sesizare

Stimaţi domni,

Dreptul de a fi ales este unul fundamental. Dreptul de a rămîne ales este un privilegiu. Privilegiul este condiţionat mai strict decît dreptul fundamental.

Domnii Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, prin decizie definitivă şi irevocabilă şi-au pierdut privilegiul de a rămîne aleşi. Ei intră şi ies în, şi respectiv din, Parlament, în mod fraudulos. Au fost menţinuţi în funcţie prin deciziile comisiilor de imunităţi din Camera Deputaţilor, în dispreţul legii, încălcîndu-se statutul constituţional al aleşilor poporului.

Cei doi citaţi, nu mai au însă calitatea de a fi deputaţi înafara Parlamentului. Deoarece Regulamentul Camerei este o lege cu teritorialitate limitată la incinta Parlamentului, nimic nu vă împiedică să îi reţineţi pe sus-numiţii în baza Codului de Procedură Penală, (încadrarea şi procedura le veţi găsi neîndoielnic) întrucît deciziile ÎCCJ au o teritorialitate mai largă decît cea a Regulamentului Camerei.

Ţinînd seama de cele expuse, vă rog să examinaţi căile de îndreptare a atentatului la statul de drept. De pildă, prin reţinerea numiţilor deîndată, urmată de citarea lor în faţa unei instanţe de judecată care să dispună provizoriu ridicarea legitimaţiilor de parlamentar şi a cartelelor de vot. Totodată, instanţa să le interzică a se apropia la mai puţin de 100m de sediul Parlamentului.
(Sigur, este o propunere venită de la un nespecialist. Rog a fi iertat.)

Vă mulţumesc.

Cu adînc respect,

Marius Mistreţu

●●● Plagiatorii nepedepsiţi la timp distrug cu brutalitate instituţiile statului

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/07/04

Textul de mai jos a apărut pe Blogary.ro. Întrucît este o chestiune de interes public, mi-am permis a-l prelua integral, cu acceptul prezumat al autorului (Bleen).

Titlul original: Astăzi, în Piața Victoriei, ora 19.00. Și mîine, și poimîine.

Nu plecăm din stradă atîta timp cît statul de drept este în pericol

 

Şi libertatea nu o poate garanta pînă la urmă nici o lege, nici o constituţie, nici o curte de justiţie, nici un procedeu juridic. Ce rămîne pînă la urmă pentru asigurarea libertăţii? Care e chezaşul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor. (Nicolae Steinhardt)

 

Freedom is never more than one generation away from extinction. We didn’t pass it to our children in the bloodstream. It must be fought for, protected, and handed on for them to do the same, or one day we will spend our sunset years telling our children and our children’s children what it was once like in the United States where men were free. (Ronald Reagan)

 

Acesta nu este un război al PDL cu USL, al dreptei cu stînga. Este un război dus de Mafie împotriva Justiției, împotriva statului de drept, împotriva cetățenilor români.

Asistăm la o lovitură de stat dată de Mafie. Condamnarea lui Năstase a aprins beculețul și a dat semnalul întregii Mafii că nu mai e de glumit. După încercarea lui Ponta de a-l salva pe Năstase în al 12 lea ceas, prin intermediul lui Grăjdan, dejucată de procurori, după încercarea lui Ponta și Rus de a-l salva pe Năstase în al 13 lea ceas, prin intermediul Ministerului de Interne, Poliției și medicilor de la Spitalul Floreasca, dejucată deasemenea, de procurori, brațul politic al Mafiei, USL, condus de Victor Ponta și Crin Antonescu, a decis să scape de procurori. Ultimul obstacol e Președintele. Atîta timp cît e Băsescu președinte, USL-ul nu se poate atinge de procurori și judecători. Dar pentru a-l suspenda pe Președinte, trebuie să treacă de Curtea Constituțională, de Constituție și de lege. Zis și făcut.

În pericol nu sînt doar cele mai importante instituții ale democrației, nu doar autoritățile statului român, nu doar puterea judecătorească. În pericol e statul român, în pericol e locul României pe harta statelor civilizate și democratice, în pericol e libertatea noastră. În pericol nu sîntem numai noi. Noi putem pleca din țară (încă mai putem). Dar ce vor face ce se vor naște aici peste 3 ani, peste 10 ani, peste 27 de ani?

În 1931 dacă îi spuneai unui român că în cîțiva ani se va intra într-o dictatură din care va ieși abia în 1990, ți ar fi rîs în nas și te-ar fi considerat nebun, paranoic, catastrofist. În 1931 s-a născut bunica mea. În 1989, cînd România scotea timid capul din dictatură, bunica mea avea 68 de ani. Din ăștia 68, 44 îi trăise sub comuniști și 3 sub Antonescu. Habar nu a avut ce s-a întîmplat, habar nu avut ce a lovit-o. Dacă vrem ca copiii și nepoții noștri să nu se nască și trăiască sub jug fără măcar să realizeze ce li se întîmplă, ieșiți în stradă!

Lista neagră a instituțiilor statului român preluate de USL sau aflate sub asediu:

  1. Președinția României
  2. Curtea Constituțională a României
  3. Președinția Senatului
  4. Președinția Camerei Deputaților
  5. Consiliul Superior al Magistraturii
  6. Înalta Curte de Casație și Justiție
  7. Parchetul General
  8. Direcția Generală Anticorupție
  9. Agenția Națională de Integritate
  10. Avocatul Poporului
  11. Monitorul Oficial
  12. Institutul Cultural Român
  13. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare
  14. Comisia de Etică din subordinea Ministerului Educației

Scopurile USL: preluarea totală a puterii și salvarea mafioților de sau de la pușcărie. Se încearcă suspendarea lui Băsescu nu numai pentru a ajunge la procurori ci și pentru a-l grația pe Adrian Năstase. Mafia e îngrozită de ceea ce i s-a întîmplat lui Năstase. Acesta e motivul pentru care Dan Voiculescu și-a dat demisia din Parlament, pentru a scăpa de Înalta Curte de Casație de Justiție. Acesta e motivul pentru care USL-ul atacă astăzi cu violență Justiția și statul de drept.

MRU și ICCD aveau în intenție ieșirea în stradă zilele astea. Pedeliștii au aflat și au decis să-i dea una scurtă lui MRU. Astfel, a ieșit Cezar Preda (un luzăr de la Buzău, nu-l știți voi) și a anunțat mitingul de joi, compromițînd astfel ideea de manifestare liberă și deturnînd protestul. Dar nu-i nimic. Dacă MRU, băiat finuț, de dragul unității dreptei, a tăcut și a înghițit, noi, care nu sîntem nici politicieni, nici băieți finuți, putem deturna înapoi mitingul și, dacă sîntem mulți și deciși, îi putem trimite pe liderii pedeliști acasă. Mitingul de joi este mitingul nostru, nu al PDL-ului. PDL-ul doar a încercat să-l deturneze, nu ca să-l folosească la ceva, ci doar ca să-l blocheze pe MRU. Așa cum spuneam, dacă nu mergem joi la miting și îi lăsăm pe Cezar Preda, Mircea Toader și Gheorghe Albu să se manifeste, se va striga numai: Domnul Ponta e incorect! Domnul Ponta e incorect! Domnul Ponta are o atitudine greșită! Domnul Ponta are o atitudine greșită! Eu zic să nu ne bazăm prea mult pe PDL. PDL e un corp inert, condus ori de înapoiați mintal, ori de complicii Mafiei la lovitura de stat. Pedleiștii au de ales. Ei pot trece la USL și scuipa în capul justiției de acolo. Justiția nu are de ales. Noi nu avem de ales. Nu ne putem baza nici pe reacțiile occidentale. Deocamdată, abia a ieșit ambasadorul american, cu chiu cu vai, în al paișpelea ceas. Nu ne putem baza decît pe noi.

Dacă USL reușește, niciun politician nu se va mai teme niciodată de justiție.

PS. Ne sunăm între noi să vedem unde ne întîlnim. Sau veniți cu idei de punct de întîlnire.

PS2. Azi, la 19, în față la Muzeul de Geologie. Ne vom recunoaște după pulanele din spinare.

● Tembelismul lui Şova şi prostia Antenei 3

Posted in Chestii, Drepturi individuale, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/07/01

Am auzit că alde Şova a venit joi în emisiunea Gâdei, cu un zîmbet enigmatic cusut cu aţă albă pe mecla-i asudată de silogisme, rostind conspirativ, (cam ca Talpeş, în zilele sale proaste) că are informaţii din surse secrete, cum că, de fapt, sunt sponsorul Noii Republici, deci, Băsescu e de vină. 🙂
Lighioana politică (vreau să zic: zoon politikon) mă prezenta la Antena 3, ca pe un fel de Patriciu al NR, fără să sufle o vorbă despre modesta mea sumă virată acolo (cca 80 euro).
După ce că e tembel, politicianul se mai face şi de rîs. Permiteţi-mi să îi dezvălui sursa secretă. Este vorba de Google.

De curiozitate, am căutat pe net. Primele rezultate în ordinea relevanţei sunt exact „sursele secrete” ale lui Şova: #1- blogul de faţă, #2-saitul Noii Republici.

Lăsînd la o parte că nu e nimic în neregulă ca cineva să sponsorizeze transparent o formaţiune politică, şi mai ales, fără „trofee ale calităţii” sau alte forme de extorcare, (precum socialiştii obişnuiesc), cert e că avem politicieni socialişti brilianţi. Cum ştiu ei să selecteze un nume, apoi să facă savanta manevră clic-dreapta!

Pentru conformitate:

Articol din aceeaşi categorie, aici.

▲ Japonia aboleşte buletinul de identitate

Trebuie început cu precizarea că, în Japonia, numai străinii sunt (de fapt, au fost) obligaţi să deţină carte de identitate. Nu să o şi poarte.

Luna trecută am primit de la primărie un plic voluminos, în care am găsit un set de informaţii despre gestionarea registrului de evidenţă a populaţiei în cazul străinilor rezidenţi în Japonia.

În Japonia, (auto)identificarea persoanei se mulează întotdeauna pe miză. La mize mici, identificare sumară. La mize din ce în ce mai mari, autentificare din ce în ce mai tare.

Documentele de identitate curente sunt alte înscrisuri decît cele de evidenţă a populaţiei. Ca de pildă: carte de sănătate, permis de conducere, certificatul de cazier rutier, paşaport etc. În total, 26 de documente sunt calificate ca avînd putere probatoare a identităţii titularului, dar numai 19 atestă adresa.
Documentele tari de identitate sunt: adeverinţa de domiciliu, extrasul din registrul de stare civilă, însoţit(e) uneori de certificatul de specimen pentru sigiliul personal. Oricare din cele trei documente se poate obţine de la primărie, contra unei sume de 200-400yen (cca 3-4euro).
De documente tari de identitate e nevoie foarte rar. Iar dintre cele trei, cel mai frecvent folosit este adeverinţa de domiciliu. Adeverinţă ce, de un an încoace, poate fi obţinută la orice oră, în orice băcănie deschisă permanent (un fel de Mic.ro).

Introducerea a cerut ceva spaţiu, deoarece sistemul este cu totul diferit de cel românesc, cu diferenţa că e mult mai raţional şi mai lipsit de concreţiuni de paranoia din partea legiuitorului.
Cartea de identitate pentru străini a fost necesară deoarece felul în care se înregistrau străinii era diferit. Baza era paşaportul titularului, căruia i se înfiinţa un registru fictiv de stare civilă, ce punea ca identificator geografic ultimul domiciliu din ţara de origine (declarat verbal de către titular). Adeverinţa de domiciliu însă, nu face nicio referinţă la domiciliul din ţara de origine, ci numai la domiciliul actual.

Evoluţia cărţii de identitate pentru străini este destul de interesantă. . Iniţial era eliberată pe 5 ani, indiferent de statutul de şedere, (Chiar şi un rezident ilegal are (avea) dreptul la una.) dar conţinea amprenta indexului stîng. Amprenta a fost abolită în aprilie 2001, deoarece s-a considerat că leza demnitatea umană. Ulterior, durata de valabilitate a fost fixată la 7 ani. Pînă în iulie 2012, cînd cartea de identitate pentru străini va fi abolită. Cărţile aflate în circulaţie vor rămîne valabile pînă la expirare.

Începînd cu mîine, 1 iulie, orice străin va fi tratat întocmai ca orice aborigen. Registrul de stare civilă nu va mai fi unul fictiv, ci real, ceea ce îi dă dreptul străinului să fie cap de familie. (În Japonia, orice gospodărie are un singur cap de familie). Cu un registru real, orice altă diferenţă de tratament se şterge. Inclusiv cartea de identitate.
Ca o consecinţă directă, însăşi naturalizarea se poate face mai neted, nemaifiind necesară conversia documentelor ce atestă existenţa titularului.

● Sesizări la Parchet şi la CNA

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/06/29

Aplic mai jos textele a două sesizări consecutive.

–– Original Message ––
From: Marius
To: sesizare[la]mpublic.ro
Sent: Thursday, June 28, 2012 8:58 PM
Subject: Uzurpare de calitati oficiale (Unicode UTF-8)

[adresa]
Marius Misteţu
Japonia

Sesizare

Vă rog să începeţi cercetările preliminare asupra efectelor instituţionale şi morale, a acţiunii de uzurpare a calităţii de reprezentant al României la Consiliul European, în zilele de 28 şi 29 iunie 2012, din partea suspectului VICTOR PONTA – prim-ministru al României, în dispreţul Constituţiei şi al deciziei Curţii Constituţionale (CCR) din 27 iunie 2012. Codul Penal, la articolul 240, defineşte infracţiunea, precum şi pedeapsa.
Vă rog să examinaţi împrejurările în care Monitorul Oficial (MO) a fost preluat de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi să interogaţi insituţiile şi persoanele din lanţul de circulaţie a documentelor între CCR şi MO, implicate în temporizarea (în opinia mea a) publicării deciziilor CCR în Monitorul Oficial.
Vă rog să cercetaţi şi alte posibile infracţiuni asociate.

Vă mulţumesc,

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

===================================

Am trimis o sesizare şi la CNA

Stimaţi domni,

Sunt un cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Astăzi am depus la Ministerul Public o sesizare. Se pare că sesizarea mea a făcut oarecare vîlvă.

Aflu de pe Facebook că posturile enumerate (e vorba de Realitatea TV, RTV şi A3 n.m.) s-au apucat să discute sesizarea mea, întorcînd-o pe toate părţile, brodînd copios poveşti de adormit poporul. Am fost făcut de invitaţii la tont-show în toate felurile. Ba, agent SIE, ba, că Mistreţu mi-ar fi numele de cod, mă rog, ştiţi şi dumneavoastră cam cum îşi etalează schzofrenia clănţăii naţionali, cum ar fi I.M. Paşcu, Radu Tudor (analist marţial), Ciuvică (îmi scapă prenumele) ş.a.

Vă mărturisesc, m-am simţit măgulit de ecoul demersului meu şi onorat de acuitatea analitică a unor vuvuzele mediatice, (altminteri onorabile) ce, anul trecut în martie, ştiură a-mi fura altminteri pasaje întregi de pe blog, să le „vîndă” ca „exclusivităţi”, pe vremea cînd îi raportam publicului situaţia de după cataclismul din 11 martie.

Ce m-a contrariat, este că, deşi au telefon în redacţii, niciunui redactor nu-i veni ideea de a mă suna, deşi numărul de telefon este public. Mă aşteptam cel puţin la un telefon de curtoazie pentru ponturile de anul trecut. Mă simt niţel descumpănit şi dezolat de lipsa de profesionalism a onorabililor jurnalişti şi comentatori deopotrivă. (Sper ca cel puţin raportul putere-opoziţie să fi ieşit ceva mai bine, ca să dea bine la statistică).

Ţinînd seama de cele descrise mai sus, vă cer respectuos să constataţi că jurnaliştii nu ştiu să folosească aparatura din dotare, şi nici că prea bine nu stau cu etica profesională.
Îmi permit să vă sugerez a da un firman, ceva, prin care să obligaţi patronatele să trimită întregul personal la un curs de etică jurnalistică de 12 lecţii, la o universitate din cele mai bune 500 din Lume. Pe cheltuiala proprietarilor. Pe durata cursurilor, jurnaliştii să fie iniţiaţi şi în folosirea aparatelor de telecomunicaţii. Mă rog, chestiuni elemenatare.

Vă mulţumesc.

==========================
În limita timpului, voi redacta probabil un drept la replică pe care nu îl voi trimite nicăieri, pentru a nu le da mardeiaşilor mediatici prilej de rînjete superioare.

EDIT: Reflectarea în blogosferă:

● Ministrului de interne Ioan Rus – campion al anarhismului

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2012/06/24

Stimate domnule ministru Ioan Rus…sau, mai simplu: bă Ioane,

Iartă-mi vorba rea: ai pizdit-o. Să vedem cum:

Pe 20 iunie 2012, circa de poliţie de pe raza Republicii Zambaccian, a primit un ordin de executare a încarcerării deţinutului Adrian Năstase, prietenul tău. Pînă aici, nimic nu e anormal. Au primit un ordin şi s-au străduit să îl execute.
Anormal e că tu i-ai permis condamnatului să deţină arme – 20 la număr – după condamnarea definitivă din primă instanţă, încălcînd astfel regimul armelor şi muniţiilor. Vina ta e că nu ai verificat dacă şi-a predat arsenalul de căsăpit mistreţi, deşi ştiai ce are în rastel. Îţi reamintesc că asta îşi găseşte corespondent în Codul Penal.
Bine, poţi scăpa uşor, făcînd pe niznaiu. Va pica altul de prost.
Dar amicul tău politic a profitat de incompetenţa ta şi era să-ţi găurească unul, doi, subalterni, în tentativa de simulare a sinuciderii, reuşită altminteri.
De ce simulare? Cum dreacu’ te dai fată mare cînd ştii sigur că deţinuţii cam au probleme cu stima de sine şi sunt în stare să facă orice pentru a fenta decanatul facultăţii de la Rahova? Nu era mai simpatic să fi înghiţit o lingură? Niţel fier nu-i strică nimănui. Dar tu l-ai lăsat să înghită plumb (nu Rovana). Bineînţeles că i-a stat în gît, de era să păteze fularul ăla bengos.

Dar să continuăm. Iluminat de pronia cerească, ai trimis un furgon de salvare. Privat. Furgon cu care ai condus simulantul pînă la graniţa Republicii de Urgenţă Floreasca, unde s-a văzut că nu avea nici pe dracu’. Altminteri nu era lăsat 11 ore cu perfuzii de Cavit 9. Mă rog, preşedintele Republicii Floreasca se ocupă acum de întocmirea dosarului de azil politic. Sigur, nu e pericol să cumpere întreaga republică Floreasca, dar se expune unui alt mare pericol: să fie mutilat de către oficialităţile statului în stat. Sigur, şi asta se poate simula. Îi pot bagă nişte substanţe în venă şi îi pot simula ce boală vrea el să-şi aleagă din catalogul de produse. Pînă şi diabetul poate fi simulat. Fie la sursă, fie la laborator. Ba, chiar şi din programul de interpretare a curbei de glicemie.

După cum vezi, bă Ioane, extrădarea deţinutului în Republica România nu îi conferă impunitate, deoarece, paşaportul medical cu care va reintra pe teritoriul României, nu va fi recunoscut de nicio instanţă. De ce?
Păi, procedura de atestare a bolii are un parcurs legalmente bine definit, parcurs ce începe în infirmeria puşcăriei. Tu, văd că nici măcar mandatul de internare în puşcărie nu l-ai dus la îndeplinire, d-apoi să-i oferi posibilitatea să depună cuminte, ca orice deţinut, dosarul umanitar şi să aştepte decizia judecătorului. Aşadar, fără patalamaua de la un spital din reţeaua penitenciarelor, ciuciu proces de scutire temporară de pedeapsă.
Apoi, certificatul, chiar dacă procedural poate fi admis, nu poate fi credibil, din moment ce lipsesc probele clinice şi de laborator făcute pe bune. Adică, fără simulări pe sub fular şi mimetisme (bio)chimice. Ce naiba? Eu să te învăţ?

În concluzie, bă Ioane, dacă nu grăbeşti extrădarea, îl expui pe simulant la mutilări inutile. Riscul de a-şi pierde definitiv sănătatea şi viaţa în republica de urgenţă Floreasca, este mai mare decît cel de a fi violat în puşcărie. Cu fiecare zi de azil politic într-o republică nerecunoscută de ONU, se măresc şi pedeapsa ta, şi nota de plată pentru costul spitalizării deţinutului. Pentru că tu, sau şeful secţiei de poliţie veţi plăti.

Ca să nu mai zic că vei fi călcat curînd de procurori, cel puţin pentru favorizarea sustragerii de la executarea pedepsei, dacă nu pentru subminarea autorităţii de stat sau pentru încălcarea principiului echităţii. (mai vorbim după prima răscoală în puşcării) Şi-apoi, vezi şi tu ce păţi prietenul tău pentru că trase de timp la proces. Vrei să tragă în continuare, dar cu riscuri infinit mai mari? OK. Îţi dau o veste proastă: boală lungă – moarte sigură.

Marius Mistreţu
preşedintele Republicii Marius Mistreţu-Balc
Hiroşima

––––––––––-
Pentru cei care se mai îndoiesc de culpele ministrului Ioan Rus, ataşez prevederile legale:

Persoanele private de libertate pot fi vizitate de sot sau de sotie ori de rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimtamantul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitata si de alte persoane, cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere;
Durata vizitei este de la 30 de minute pana la 2 ore, in functie de numarul solicitarilor de acordare a vizitelor si de spatiile existente. Persoanele private de libertate pot beneficia in cursul unei zile de o singurã vizita;
Arestatii preventiv si persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit inca regimul de executare a pedepsei beneficiaza de 4 vizite/luna;
Persoanele private de libertate internate in spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de detinere si cu avizul medicului in a caror supraveghere se afla, in prezenta unui lucrator al sectorului vizita din cadrul penitenciarului.

● Şi-atunci i-am reclamat pe toţi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/06/14

Am mai comis una. I-am mai trimis Avocatului Poporului o sesizare. Le recomand tuturor cetăţenilor români să procedeze la fel.

Adresa de mail este: avp[la]avp.ro
În cazul în care veţi avea amabilitatea de a coopera, înainte de orice, să scrieţi pe două trei rînduri: prenumele, numele adresa şi eventual numărul de telefon.
Priviţi calendarul şi actualizaţi numărul de zile scurse.
(mai jos, textul sesizării)

Stimaţi domni,

Doresc să vă semnalez un fapt ce pune în pericol democraţia din România. În urma dublului referendum din 22 noiembrie 2009, ataşat alegerilor prezidenţiale, 7.766.573 de cetăţeni, în baza Aticolului 2(1) din Constituţie, şi-au exprimat voinţa de a reduce atît numărul de Camere ale tricameralului Parlament, cît şi numărul reprezentanţilor poporului în Parlamentul României.

Vă rog să constataţi că cele 935 zile şi 9 ore de la validarea referendumului, răstimp de inacţiune trufaşă din partea deputaţilor şi senatorilor, reprezintă o dovadă irefutabilă de încălcare a articolului 2(2) din Constituţia României. Citez: Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
935 zile şi 9 ore de neaplicare a voinţei populare reprezintă un interval nerezonabil de amînare, ce echivalează cu exercitarea suveranităţii în nume propriu, lezează grav suveranitatea poporului, deschizînd calea legitimităţii revoluţionare.

Întrucît inacţiunea Palamentului ameninţă însăşi temelia statului de drept, şi are un imens potenţial de tumult social, iar mie, personal, (îndrăznesc să spun: şi celorlalţi 7.766.572 de cetăţeni ce şi-au exprimat aceeaşi voinţă) îmi dă o stare de frică şi de mînie, îmi lezează profund demnitatea, vă rog respectuos să iniţiaţi acţiunea la Curtea Constituţională a României, pentru ca CCR să constate neconstituţionalitatea de facto a mandatelor tuturor deputaţilor şi senatorilor, pe temeiul art.2(2) din Constituţia României, în vederea dizolvării Camerelor Parlamentului.

Vă mulţumesc.

● Statul poliţienesc a rînjit la Braşov

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/06/11

Aflu că un număr semnificativ de studenţi braşoveni, cu viză de flotant, nu au fost lăsaţi să voteze pentru că, chipurile, s-a stricat reţeaua informatică a BEJ şi nu au mai putut fi radiaţi de pe listele elctorale din localităţile de baştină.
Incidentul mertită analizat din perspectiva drepturilor omului.

Tulburarea dreptului de vot este sancţionată de Codul Penal, la articolul 385. Articolul nu prevede NICIUN FEL de excepţie. Codul Penal face clar că dreptul de vot este unul negativ, întocmai ca dreptul la viaţă. Este ca şi cu dreptul de a respira. Nu poţi vota retroactiv, aşa cum nu poţi respira retroactiv.

Trebuie spus că BEJ nu licenţiază dreptul de vot, ci doar îi teritorializează exercitarea.

Orice reglementare ce vizează un drept fundamental este făcută să asigure exercitarea dreptului cu pricina şi să o oprească numai atunci cînd se constată o tentativă de fraudă.

Cînd o persoană ce, din motive tehnico-birocratice nu poate fi demonstrat că a atentat la corectitudinea alegerilor, îşi exercită dreptul de vot, ea trebuie lăsată să îşi exercite dreptul fundamental. A i-l refuza, pe lîngă că nu respectă prezumpţia de nevinovăţie, fapta intră clar sub incidenţa Art.385(1). din Titlul IX (Infracţiuni electorale).
Aşadar, sarcina probei nu cade la elector, ci la autoritatea statului desemnată să verifice. Dacă poate. Dacă nu, e obligatoriu să lase procesul electoral să curgă. Nu să-l zăgăzuiască. Orice zăgăzuire fără o probă contrarie devine penală.

În situaţia luată în discuţie, studenţii trebuiau lăsaţi să voteze, iar eventualele fraude, demonstrate ulterior, din moment ce cauza incidentului nu este intrinsecă votantului, ci instalaţiei de oameni şi maşinării a statului.

Pe preşedinţii secţiilor de votare ce au refuzat să lase flotanţii legali să voteze, îi paşte o pedeapsă de la 3 luni la 3 ani de puşcărie.

Clemenţa faţă de organizatori ar fi numai recunoaşterea statutului de deţinut într-un mare lagăr de concentrare pe care cetăţenii români îl au.

★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/06/07

Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.

Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!

Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.

Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.

Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.

Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.

Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.

Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.

● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (II)

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/06/05

Continuăm explorarea sofismelor deputatului naţional-liberal Alina Gorghiu.

Teoreticiana se arată îngrijorată de votul introdus în urna mobilă. În principiu, are de ce. Procedura este una scumpă, ţinînd seama că cere ca doi membri ai comisiei de votare să bată cartierul cu piciorul. Dar să vedem ce enunţă specialista:

8. Urna mobilă
(…)
Urna mobilă este folosită excesiv, nejustificat.
Legea menționează că este permisă deplasarea urnei mobile numai la persoanele care au depus cereri și care atestă imposibilitatea deplasării. Această situație se demonstrează printr-un certificat medical.

Doamna deputat naţional-liberal, ne anunţă că starea de invaliditate trebuie probată numai cu certificat medical, că aşa scrie la lege. Cu alte cuvinte, invalizii permanenţi, nu ar avea dreptul la urnă mobilă în baza carnetului de invalid. Ei trebuie să meargă zor, nevoie mare la medic pentru a obţine un certificat medical special pentru comisia de votare.
Într-un fel, obiecţia este îndreptăţită, dar nu din motivele legate de frauda electorală, ci din pricina bătăii de joc formulate scurt aşa: ieşi din casă pentru a obţine certificatul care atestă că nu eşti capabil să ieşi din casă.
Tînăra legiuitoare nu arată pic de compasiune faţă de neputinţa fizică a unor electori. Pe dumneaei o preocupă nu care cumva să se fraudeze alegerile. Şi supralicitează:

9. Urna mobilă schimbată
(…)
Se caracterizează prin înlocuirea urnei mobile la finalul traseului cu o altă urnă similară conținând același număr de buletine.

…de parcă un sigiliu de urnă mobilă ar putea fi cumpărat de la tutungeria din colţ.

Presupunînd că metoda ar fi una fezabilă şi „curată”, i-aş demonta fruntaşei naţional-liberale construcţia logică, opunîndu-i tocmai ceea ce partidul dumneaei ia în bătaie de joc: votul prin corespondenţă.

Cu o procedură suplă de vot prin corespondenţă, însăşi urna mobilă şi-ar pierde muşteriii. În fapt, votul prin corespondenţă este tot un fel de urnă mobilă. O urnă cu un singur set de buletine de vot. La o adică, o urnă cu traseu adulmecabil de către organele de cercetare penală. O urnă ce apără secretul votului, anvelopat de secretul corespondenţei. Ambele, constituţionale. Are avantajul ieftinătăţii şi al neutralităţii mediului de propagare.
Electorul nu mai e nevoit să motiveze lipsa de la secţia de votare în ziua scrutinului. În acelaşi timp, este sigur că nimeni nu stă să schimbe sigilii, avînd în vedere multitudinea lor, precum şi regimul de jurnalizare a corespondenţei oficiale. Orice tentativă de fraudă poate fi localizată imediat, prin analiza repartiţiei teritoriale a electorilor ce votează prin corespondenţă şi prin analiza timpilor de staţionare în centrele de cartare.

Corespondenţa de exercitare a dreptului de vot nu diferă de corespondenţa oficială de citare la tribunal.
Dacă naţional-liberalii au obiecţii faţă de votul prin corespondenţă, ar trebui în prealabil să militeze pentru abolirea citării prin corespondenţă. Ar trebui ca orice citare să se facă prin umflarea fedeleş a celui citat, şi cărarea lui în dubă pînă la judecătorie, pentru a i se aduce la cunoştinţă că la data cutare trebuie să apară în faţa completului de judecată.

Vom continua

● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (I)

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/06/05

După o pauză mai lungă, am intrat pe Juridice.ro, unde am răsfoit secţiunea ce mă interesează în mod special: dreptul constituţional. Dau peste un articolaş ce semnala o conferinţă ţinută de notabilităţi în domeniu, pe tema dreptului electoral. Alături, o reclamă la o recentă lucrare semnată de Alina Gorghiu pe aceeaşi temă. Zic „semnată”, deoarece, ţinînd seama că partidul dumneaei tolerează miniştri plăgari în cabinetul Ponta, am îndoieli asupra paternităţii reale a cărţii. Cartea are 295 de pagini, nu mă îndoiesc, utile pentru procesul legislativ, judecînd după referinţele elogioase ale unui jurist semnatar al prefeţei.

Acuma, ţinînd seama de porumbeii liberali pe tema legării dreptului de vot, de şmotrul censitar, şi de obstinaţia cu care conglomeratul socialist-liberal (plus UDMR) se opune votului prin corespondenţă, îmi cam închipui ce soluţii de ameliorare ocoleşte autoarea. Sincer să fiu, aş fi vrut să citesc cartea, dar nu să dau banii pe ea. Cel puţin partea de drept comparat cred că mi-ar fi utilă. Dacă autoarea va simţi nevoia să îmi satisfacă curiozitatea ezoterică, bine. Dacă nu, iară bine. Mă mărginesc la „studiile” exoterice, prezente pe blogul său. Voi cita copios din ele, apoi voi comenta, oferind şi alternativele raţionale (nu resentimentare, precum cele produse de naţional-liberali).
Întrucît stimabilul deputat Alina Gorghiu nu are un criteriu de ordonare, nici eu nu mă simt dator a urma vreunul. O iau invers-cronologic. Citez din „ghidul antifraudă”:

12. Folosirea listelor electorale suplimentare
(…) Cu 3 luni înainte de data alegerilor anumite persoane își schimbă reședința de pe raza unei localități și sunt trecute în listele suplimentare, fără ca acestea să ceară radierea din copia de pe lista electorală permanentă de la domiciliul acestora.
Atenție și la folosirea listelor complementare în care sunt înscriși cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri! Legea nu prevede în acest caz termenul de 3 luni înainte de data alegerilor pentru obținerea vizei de reședință.

Aş observa că nu e vina cetăţeanului că îşi schimbă domiciliul. Aşa cum, nu ar fi vina Alinei Gorghiu dacă, în spital, eu aş pune-o să respire retroactiv, motivînd că aparatul de reanimare era în procedura de omologare atunci cînd dumneaei a fost internată cu stop respirator.
Trăim într-o lume în care mobilitatea este mare. Iar liberal nu este să pui cetăţeanul să se radieze la cerere, ci, odată ce anunţă în alt loc că s-a mutat cu locuinţa, radierea la origine să meargă automat, în back-office. Cum? Cu două clicuri efectuate de funcţionarul de la primăria receptoare. Că doar de aceea s-au băgat sute de milioane de euro în informatizarea administraţiei. A-i impune un termen de trei luni „pifanului” locativ pentru a avea dreptul de a figura pe o listă electorală este un abuz, din moment ce cetăţeanul s-a mutat în localitate şi poate nu vrea să se mai întoarcă niciodată în locul din care a migrat.
Eventualele fraude pot fi dovedite listînd radierile postelectorale suspecte. Prin „suspecte”, înţelegînd locuirea efemeră, mai scurtă sau egală cu termenul legal în care nu ar fi necesară o mutaţie administrativă (pare-mi-se 45 de zile). Nu e nevoie decît de consultarea orologiului reţelei informatice pentru a obţine lista. Însă informaţia nu este o dovadă a fraudei, atîta timp cît, la nivel mondial, nu figurează acelaşi CNP românesc că ar fi votat de două ori. Iată cum, şi imperiozitatea dreptului de vot, şi statul pot fi apărate de abuzuri. Noţiunea de listă suplimentară şi-ar pierde sensul la alegerile locale, dar ar rămîne validă la alegerile generale, din moment ce nu poţi lega de glie electorii doar pentru că tu, stat eşti leneş. Dacă stimabilul deputat Alina Gorghiu ar vrea într-adevăr să elimine complet listele suplimentare, ar trebui să militeze pentru votul la distanţă, fără discriminare de domiciliu.

11. Metoda „capsunarilor”
(…)In prealabil se fac cercetari și se fac „liste” cu persoanele plecate la muncă în străinătate și care nu vor fi în localitatea de domiciliu în ziua votului. Ulterior, diverse persoane cu drept de vot se deplasează în mai multe locuri și votează în numele și pentru persoaneledespre care se știe că sunt plecate în străinătate și nu vor veni să-și exercite dreptul de vot.(…)

Pentru a putea fi pusă în practică metoda căpșunarilor, se recurge la o altă metodă de fraudă electorală numită „Dimineața”:
Cu o jumătate de oră înainte de începerea votării, se introduc în urnă mai multe buletine de vot deja ștampilate.
Apoi, în cursul zilei în care se desfășoară alegerile, cei care votează în locul altor persoane trebuie doar să se semneze pe lista de vot în dreptul persoanelor despre care se știe că nu vin la vot.
Pentru a fi pusă în practică această metodă trebuie cunoscute în prealabil CNP –urile celor care nu se vor prezenta la vot.

Metoda pare a fi scoasă din scenariile bolnăvicioase, deoarece în practică ea implică prea multe complicităţi pentru a putea avea succes.
Votul multiplu cu aparenţă de vot singular nu poate avea loc fără ca cineva să nu comită un fals uşor de dovedit.
Una din căile de prevenţie a metodei „Dimineaţa” este cea din Japonia, unde, primul elector sosit în secţie este şi cel care verifică urna, după care urna se sigilează în faţa sa. Primul elector devine martor cu răspundere solidară cu cea a membrilor comisiei de votare. Martorul t0 nu răspunde însă pentru eventualele fraude ulterioare momentului t0.
O altă cale fleşcărie a „metodei căpşunarilor” este lărgirea nelimitată a accesului la procesul de votare. În această idee, votul prin corespondenţă ar veni tocmai întru descurajarea posibilelor mînării din satul de baştină al căpşunarului. Cînd nu poţi controla informaţiile despre existenţa aceluiaşi CNP în două locuri foarte depărtate, nu-ţi mai vine a face glume, pentru că intri la mititica.
Transparenţa este o altă cale de descurajare. Imediat după votare, AEP poate lista, pentru două săptămîni, toate CNP-urile care figurează că ar fi votat. Fără alte date cu caracter personal. Chiar dacă un căpşunar nu a participat la scrutin, el, sau o rudă apropiată, poate verifica online dacă CNP-ul titularului figurează pe lista AEP, sau nu. Cum oricine poate telefona sau trimite un mail la AEP şi la poliţie, insecuritatea făptaşilor este garantată.
După cum vedeţi, naţional-liberalii nu ar avea niciun motiv de a restricţiona şi de a opaciza procesul electoral, ci, dimpotrivă, de a-l lărgi şi de a-l transparentiza. În această idee, este de neînţeles opoziţia naţional-liberalilor faţă de votul la distanţă. Cu o excepţie: putem specula fără să greşim prea mult, că însuşi agregatul USL îşi doreşte să aplice cît mai multe metode de fraudă electorală.

10. Votul multiplu
În ce constă?
Votul multiplu constă în exercitarea votului de către o persoană de mai multe ori în ziua alegerilor, la același tip de alegeri.
Forme de vot multiplu:

vot cu carte de identitate declarată furată
vot cu carte de identitate falsă.
dezlipirea timbrului autocolant aplicat pe cartea de identitate
”uitarea” lipirii autocolantului cu mențiunea ”votat” pe cartea de identitate

Iată o falsă metodă de fraudă. Un program informatic simplu poate extrage în cîteva secunde toate CNP-urile ce figurează a fi votat multiplu. Codul Penal este de partea statului. Programul poate da alarma chiar în timpul în care electorul se află în secţie. Făptaşul nu poate fi decît alegătorul. Dacă nu e alegătorul, se ştie cine este vinovat.
Legitimarea cu un document anulat este faptă penală la fel de gravă (de la 3 luni la 3 ani) ca cea a votului multiplu (de la 6 luni la 3 ani) ceea ce poate ridica maximul pedepsei chiar şi la 4 ani. Probe suplimentare pot fi prelevate, ţinînd seama că toate secţiile de votare sunt dotate cu camere de supraveghere, iar jandarmul aferent are acces rapid la baza de date de evidenţă a populaţiei. Orice îndoială asupra identităţii cuiva poate duce la identificarea poliţienească a electorului fraudulos. Legea 35/2008 o permite.
O cale simplă de disjucţie este cea a întrebării surpriză, cum ar fi: domiciliul anterior? sau: numele bunicului din partea mamei? Metoda interogaţiei surpriză este larg folosită în Japonia, ceea ce face posibil ca electorul să poată merge fără niciun document de identitate la votare, dar să poată fi oprit la timp în cazul unei tentative de uzurpare a identităţii, fie ea şi propria identitate.

Vom continua.

● Scrisori către Florica (II) – Cum să conduci dialogul cu moluştele

Posted in Drepturi individuale, Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/05/31

(urmare din numărul trecut)

Dragă Florica,

În scrisoarea precedentă, am încercat să îţi sugerez diferenţa fundamentală între felul în care ne autopercepem şi felul în care suntem percepuţi de către gardienii noştri. Desigur, noi suntem aceiaşi şi avem aceleaşi drepturi fundamentale, fie că avem sau nu buletin. Iar în ţările în care trăim, aşa şi suntem percepuţi de către autorităţi: eu≡eu. Drepturile negative se cer respectate chiar şi în lipsa buletinului. Mai problematic de înţeles e pentru mînuitorii noştri de pulan, pentru că ei au rămas prizonieri ai aceleiaşi mentalităţi de lagăr de concentrare, unde toate drepturie sunt pozitive, sau, mai rău, privilegii (categorie şi mai slabă). Pentru ei, eu-cu-buletin≠eu-fără-buletin. Pentru ei, eu-fără-buletin=nimeni. Să lămurim întîi ce înseamnă drepturi fundamentale negative.

Drepturile fundamentale negative sunt cele faţă de care statul nu are nicio legitimitate în a le tulbura, pentru că ele nu izvorăsc de la stat, ci din însăşi fiinţa noastră. Pentru a le restrînge (de regulă temporar), e nevoie întotdeauna de o decizie judecătorească sau de o lege specială. În baza drepturilor negative, statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Drepturile negative se consideră de la sine înţelese, iar exercitarea lor nu poate fi contestată decît dacă există proba contrarie. Dreptul la identitate, dreptul de vot, dreptul la viaţă, dreptul la cetăţenie sunt drepturi negative. Lipsa unui document de identitate la scrutin nu reprezintă o probă contrarie. Lipsa unei probe contrarii nu poate împiedica titularul să îşi exercite dreptul în cauză. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să mergem la MAI să ne reînoim pînă şi autorizaţia de respiraţie pulmonară.

Din dialogul ipotetic pe care îl voi ţese mai jos, vei deduce că, în cazul drepturilor politice (drepturi negative) legislaţia este dreaptă şi foarte coerentă axiologic. Cu excepţia tocmai a normelor de aplicare a legii de organizare a alegerilor. Cu ele şi cu capsomania aferentă vei avea de luptat la consulat. De fapt numai cu atributul:”…în termenul de valabilitate…”, dintr-o pîrlită definiţie a actului de identitate.

OK. Ne închipuim că ai ajuns la masa comisiei de votare şi prezinţi paşaportul expirat.

[ei] -Nu se poate.
[tu] -De ce? CNP nu mi s-a schimbat între timp.
[ei] -Nu se poate, că aşa scrie la lege.
[tu] -Cine votează la alegerile generale? Cetăţenii români, da? Din paşaport rezultă că sunt cetăţean român.
[ei] -De unde ştim noi că nu aţi renunţat la cetăţenie între timp?
[tu] -Din Monitorul Oficial. Sunt acolo listaţi toţi cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. Eu nu figurez acolo. Dacă îmi arătaţi că eu nu mai sunt cetăţean român, atunci renunţ. Puteţi? Aveţi Dovada?
[ei] -Fugi doamnă de-aici! Cine stă să caute acum?
[tu] -Dacă nu puteţi demonstra că nu aş fi cetăţean român, atunci trebuie să mă lăsaţi să votez. pentru că dreptul de vot este un drept fundamental negativ. Eu aş putea să vă dau o palmă şi aş avea scuza că nu am ştiut că sunteţi om, ci robot, deoarece nu aveţi nici măcar ecuson din care să deduc că aţi fi un om cu drepturi fundamentale.
[ei] -Dar aşa scrie la lege.
[tu] -Legea e neconstituţională. Cetăţenia este un drept imprescriptibil. Punînd condiţia de valabilitate temporală, legea acreditează ideea că cetăţenia ar fi un drept prescriptibil. Este sigur neconstituţională. Şi scoţi un carton pe care ai printat cu litere mari:

CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 22
(1) Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).

[tu] -Aşadar, nu se pomeneşte în lege despre vreun termen de valabilitate. Nici pentru buletin nici pentru cetăţenie. Sunteţi abuzivi. Şi scoţi următorul carton:

CAPITOLUL IV
Art. 23
În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.

[tu] -Intră în obligaţia dv. să îmi eliberaţi dovada cetăţeniei, pentru a vota.
[ei] -Dar dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă înoi documentele de identitate în timp util.
[tu] -Înoirea documentelor de identitate nu este obligaţie cetăţenească. Obligaţie cetăţenească, cel puţin moral, este să votez, iar dv. nu mă lăsaţi. Dv. sunteţi aici să rezolvaţi probleme sau să îmi faceţi probleme?
[ei] -Dar nu sunteţi în regulă.
[tu] -Mie, cînd stă să îmi expire permisul de conducere, sunt anunţată prin poştă cu trei săptămîni înainte. Nu e treaba mea să citesc termene de valabilitate. V-am trimis un mail în luna cutare la data cutare. Aveţi linia directă securizată cu MAI. Aveaţi datele mele personale şi puteaţi căuta şi singuri cînd îmi expiră paşaportul. De ce nu m-aţi anunţat? Cum să tragi fără somaţie? E ca şi cum m-ai condamna în contumacie, fără măcar să îmi trimiţi o citaţie. Stat de drept e România?
[ei] -Nu se poate domne! Nu există o lege pentru aşa ceva. Cum să ştim care pe unde stă?
[tu] -Înseamnă că staţi degeaba pe aici.
[ei] -Te dau afară!
[tu] -Ha! Atunci dă-mi şi o motivaţie, o sentinţă judecătorească prin care să îmi arăţi de ce nu mă laşi să votez. Te previn că intri pe terenul penal. (Şi arăţi următorul carton:)

Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Articolul 385 este foarte inclusiv. Nu sunt exceptaţi nici măcar membrii comisiei de votare.
E drept, ei îţi pot opune art. 387:

Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept;

Ce observăm: dreptul de vot nu trebuie demonstrat de către tine, ci trebuie contestat de către ei. Lipsa sau expirarea actului de identitate nu înseamnă că nu ai dreptul de vot, deoarece la art. 36 din Constituţie, reluat în Codul Penal la art. 385(2) specifică clar cine nu are dreptul să voteze. Tu nu te încadrezi acolo. Şi chiar dacă te-ai încadra, sarcina probei cade la ei, nu la tine. Mai mult, a nega dreptul de vot cuiva doar pentru că are buletinul expirat înseamnă că în mod pervers, documentul de identitate reprezintă autorizaţie de cetăţean. Cetăţenia şi drepturile politice derivate din ea, nu trebuie autorizate. Ele sunt în fiinţa ta, iar nu în paşaport. Ei te consideră o carapace cînd tu eşti miez.

După cum vezi, dragă Florica, ai toate atuurile să îi bagi în aporie. Nu tu eşti în culpă ci moluştele consulare ce acceptă cu seninătate nedreptăţile.

Dacă ai nelămuriri, îţi stau la dispoziţie. În scrisoarea următoare vom vorbi despre false similitudini şi false argumente împotrivă, precum şi despre cum se combat ele.

(va urma)

(EDIT)
Bibliografie
*** Legea 21/1991 – a cetăţeniei, republicată.
*** Codul Penal 2009, art. 385, 386, 387

● Scrisori către Florica (I) – Existăm prin graţia MAI

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/05/30

Dragă Florica,

Aşa cum ţi-am promis, îţi fac instructajul de contraofensivă cetăţenească. Îndeplineşti toate condiţiile „de eligibilitate”: ai fost snopită în bătaie de către minerii şefului de lagăr, provii din clubul fumătorilor de Carpaţi, ai fost nevoită să pleci în bejenie, ţi-ai recîştigat pas cu pas demnitatea pe alte meleaguri, ţi-ai luat propriile diplome pe merit, ţi-ai făcut propriul rost, fără vreun ajutor de la vreun stat. De un singur lucru nu ai scăpat: de insecuritatea juridică, de sila produsă de gardieni la înoirea blestematului paşaport românesc.

Este o ocazie perfectă pentru a le scoate pe nas aroganţa şi mentalitatea de vătaf. Pentru început, să luăm aminte la un text scurt, extras din opera prietenului şi profesorului meu, petrileanul ID Sîrbu:

Ca principiu, avem trei mijloace simple. Unu: găsirea sau inventarea păcatului originar, fiecare om să fie sau să devină un păcătos ce se ascunde sau un criminal, complice al nostru, pe care noi îl ascundem, deocamdată. Doi: fiecare cetăţean, de la cel mai umil portar până la cel mai înfumurat ministru, trebuie să aibă, cum zice poporul, „un coi în gaj la stăpânire”… Din aceste metode derivă cel de-al treilea principiu, care de fapt e o concluzie: tot ce primesc aceşti constructori de viaţă nouă să fie considerat un dar al mărinimiei noastre. Un dar, nu un drept! Să ne fie recunoscători că se nasc, că învaţă, că pot intra în câmpul muncii; să considere orice examen sau avansare o răsplată, un favor: buletinul, diploma, apartamentul, carnetul de partid, toate acestea sunt favoruri pe care li le acordăm cât timp se poartă bine cu noi, cu sistemul nostru, îi lăsăm să fure, să mintă, să călătorească, să aibă diplome şi decoraţii: toate acestea nu fiindcă le merită, ci fiindcă suntem noi generoşi cu ei. Până şi pensia, şi locul de veci, şi scândura pentru coşciug să fie obţinute ca un favor, ca un semn al grijii noastre paterne. Dar – peste acest imens cer de bunuri şi uşurări posibile – trebuie să rămână înscrisă, în carnea fiecărui cetăţean, teama că oricine poate fi oricând schimbat, mazilit sau arestat, pentru orişice, şi condamnat la orişicât. Toate aceste întimorări sunt studiate ştiinţific de către nişte inteligenţe ce văd mult dincolo de Marx, dincolo chiar de visele urmaşilor săi întru teroare şi nouă ordine…

Tu nu mai ai niciun coi în gaj la stăpînire. Eşti liberă. Niciun ţîfnos de la consulat nu îşi mai poate bate joc de tine. E rîndul tău să îi bagi în rahat.

Cum? Te duci cu fruntea sus şi cu paşaportul expirat, să votezi pentru alegerile generale. Desigur, te vor refuza. Iar de aici încolo, începe distracţia propriu-zisă.

Prima acţiune va fi să trimiţi la consulat un mail cu datele personale pe bune (numele vîrsta, adresa, eventual numărul de telefon). Spui acolo că vrei să participi la alegeri. Probabil nu îţi vor răspunde. Dacă îţi vor răspunde, va fi doar un extras din normele legale de organizare a alegerilor. Vei vedea mai jos, mailul este util la băgarea lor în corzi. De aceea, e bine să îl trimiţi cu confirmare de primire. Chiar dacă nu primeşti confirmarea, printezi mailul şi îl pui la dosar.

În ziua de votare, iei cu tine următoarele documente: certificatul de naştere, permisul de conducere sau vreun certificat SSN american, certificatul de căsătorie (copie), buletinul de identitate (chiar şi expirat). Dacă nu ai paşaport CRDS (cetăţean român cu domiciliul în străinătate), poţi merge cu buletinul în original. Dacă ai paşaport CRDS, atunci, poţi merge cu o fotocopie după buletinul anulat. Nu e bătut în cuie, dar e necesar să ai cel puţin un document cu CNP înscris pe el.

Intri şi ceri cu seninătate buletinele de vot. Te vor refuza. Îţi voi lista toate posibilele lor argumente. La toate vei avea cîte un răspuns ce îi va înebuni.

(va urma)

%d blogeri au apreciat: