● Socialistul Crin Antonescu: Cetăţenia este un moft
Nici nu apucă chirurgul Voiculescu să scoată copcile din sutura socialiştilor cu naţional-liberalii, operaţie de „depistare a cadrului”, prin care securistul neamului dădu formă unei lighioane politice numite simply USL, cînd, liderul hemicefal Crin Antonescu se şi trezi antracit din narcoză, vorbind dialectal în dodii socialiste de Carbonifer tîrziu. Recentul interviu acordat de Crin Antonsecu Gazetei Româneşti (scuzaţi typo) vădeşte o mentalitate profundă, specifică zbirilor penitenciari exasperaţi de faptul că deţinuţii încă mai respiră. Prin acreditarea şmotrului censitar ca bază de eligibilitate pentru dreptul de vot, Crin nu face decît să devină ventrilocul lui Iliescu – Ion Iliescu: cetăţenia – o vorbă de dînşii inventată… În inocenţa sa retorică, Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu, dar ieşi una porumbella panseluţa din categoria: Cine nu papă bătăturică nu suge ochişor. Sunt curios ce părere are stimabilul parlamentar european, soţia gînditorului, despre exocrina endocrina ieşire a umoralului său soţ.
I-aş sugera lui Crin să se ia IMGB-şte de mînă cu Brînză – William Brînză – autor al mai multor gugumănii normative, cum ar fi uiumul de 1% perceput căpşunarilor pe remitenţele în sînge, transpirate spre ţară. O dublă impozitare motivată sofist şi oligarhic-umanitar. Crin ar putea să îl susţină pe acelaşi WB în promovarea proiectului de contingentare a exportului de cetăţeni în viu, prin scumpirea taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, aliniindu-se astfel viziunii zootehnice despre lume şi viaţă a mentorului său, Ion Iliescu.
A pune banii în mod firesc, acolo unde ţi-e gura, iar nu unde ţi-e şpăgarul de partid şi de stat, duce, în viziunea mareşalissimului, la activarea art. 53 din Constituţie. Numai pentru atîta lucru? Dar, ce vorbesc? Dacă doar expirarea buletinului provoacă o cataclismă comparabilă, ce să mai zic de impactul altor propuneri de salvare a statului poliţienesc de inspiraţie plutocrată?
I-aş face lui Crin propunerea ca, înainte de a se îndesa ca muta-n clanţă, să se gîndească la faptul că, dacă partidul său, aşa mutant şi ticălos cum este, este oficial o persoană juridică de drept public, tot aşa, cetăţeanul este o persoană fizică de drept public. Dacă îi pretinzi cetăţeanului să îşi plătească (dublul) impozit pentru a-i permite să voteze, atunci, şi tu, ca partid politic, ar trebui să faci dovada plăţii impozitului global pe şpaga severină şi similarele, pentru a putea fi ales. Altfel, se cheamă că faci discriminare pe criterii politice, din moment ce dreptul de vot este unul politic, parte fundamentală a dreptului public.
I-aş aminti lui Crin că, istoric, votul cenzitar este caduc. Îl cred pe Crin că are obiceiul să doarmă prelung, şi să chiulească cu stil, însă între timp, dreptul de vot a trecut din portofel, în fiinţa omului şi e un drept negativ, înscris şi în DUDO. Cum să îl condiţionezi ca pe raţia de petrol lampant, de plata cotei de mei, mătură şi ştevie, aşa cum făceau amicii bolşevici ai lui Crin cu „chiaburii”, înainte de cooperativizarea socialist-ştiinţifică? Cît de tîmpit să fii să îţi tai craca de legitimitate prin restrîngerea unui drept fundamental negativ?
În final, mi-aş face o mea culpa autocritică şi tovărăşească. Mă autoînvinuiesc de naivitate, atunci cînd i-am cerut lui Crin Antonescu să analizeze obligativitatea cărţii de identitate din perspectiva unui contract de cetăţenie oneros. Iertaţi-mă, l-am supraestimat pe Crin Antonescu. Nu îl duce mintea decît la mangle politice. Şi acelea, în haită.
★★★ Trăim cu radiaţii
A fost extinsă zona de (ne)siguranţă, la 30Km. Toată lumea papă iod.
17:10 Premierul Kan anunţă oficial că explozia urmată de incendiu la clădirea reactorului 4 are potenţial nociv mare. (prin antrenarea particulelor radioactive de flăcări) Recomandă populaţiei conduită calmă şi izolarea în clădiri.
ÎN zona de siguranţă patrulează maşinile poliţiei şi invită eventualii locuitori rămaşi
să intre în casă. Măsurile de protecţie personală recomandate sunt similare celor împotriva polenului de plante.
Expunerea maximă admisibilă pentru muncitorii din vecinătatea focarului radioactiv s-a redus de la ore/schimb la minute/schimb.
În toată jumătatea estică a Insulei Honshu se acutizează penuria de combustibil pentru transport.
Industria de automobile este complet paralizată. Toyota plănuieşte să îşi reactiveze liniile de asamblare în cursul săptămînii. Estimarea este uşor îndrăzneaţă, ţinînd seama că pînă şi liniile Mazda din Hiroşima şi Yamaguchi, deşi situate în zona de 60Hz, depind de aprovizionarea cu cîteva repere produse în zona de 50Hz, încă puternic afectată de raţionalizarea consumului. Ajutorul rus cu 6GW nu acoperă încă deficitul de cca. 10GW din zona de 50Hz. Pînă nu se rezolvă problema energiei, chiar dacă planurile marilor producători de profil ar începe să dea roade, ritmul de aprovizionare precum şi cadenţa de asamblare vor fi serios perturbate în viitorul imediat şi apropiat.
O şcoală din Sendai utilizată ca adăpost calificat pentru circa 500 de persoane a fost abandonată fiind prea şubrezită de nesfîrşitele replici. Refugiaţii au fost mutaţi într-o clădire a Universităţii.
15:12 Tokio: s-a semnalat creşterea nivelului de radioactivitate şi în Tokio, dar la valori încă nepericuloase. Direcţia vîntului însă nu se va schimba pînă mîine, ceea ce nu e o garanţie că radioactivitatea din Kanto nu va creşte.
Căderea de la Bursa din Tokio a depăşit-o pe cea consecutivă Şocului Lehman.
În Tohoku, drumurile deschise de trupele de autoapărare încep să se lege între ele. Încet, încet, reţeaua se reface, deşi lăţimea carosabilului se limitează încă la strictul necesar.
Imagini recomandate spre difuzare televiziunilor mogular-necrofile (ca de ex. Realitatea TV) de către Oficiul de Standardizare a Imbecilizării Populaţiei, pentru ilustrarea apocalipsei-nau (art.2012 paragraful 666 din Charta Băşcăliae):
Dacă daţi de vreo secvenţă în care un chelios loveşte un copil, decupaţi-o şi difuzaţi-o în loop. Spuneţi că ăla e Preşedintele, da?
● Sugihara Chiune
Numele din titlu vă sună cunoscut? Probabil, nu. Vă este poate mai familiar Schindler.
Am căutat pe net referinţe după alăturarea: Chiune Bucureşti. Nu am găsit decît Chiune Bucharest. Am constatat cu amărăciune că nicio gazetă, niciun referat.ro, niciun istoric nu pomeneşte de el în limba română. Totuşi, ce legătură au Schindler, Sugihara şi Bucureştii?, veţi spune. Au. Dar, vă propun să începem cu începutul.
Sugihara Chiune a fost un diplomat japonez, ce, la un moment dat, a avut de făcut o alegere grea. Să se supună conformist ordinelor de sus, şi să spele putina, sau să rămînă pe loc, şi să salveze 6000 de evrei aflaţi în menghina dintre două imperii siameze. Se petrecea în iunie-august 1940, la Kaunas, capitala provizorie a Lituaniei, unde Japonia deschisese în 1939 un consulat. Consul era Sugihara Chiune.
Sinopsis
Suntem în 1940. Polonia era sub ocupaţia nazistă. Începuse măcelul evreilor. O parte s-au refugiat în Lituania, pe atunci un teritoriu încă liniştit. Liniştit pînă la 15 iunie, cînd, în urma ultimatumului, URSS a trimis 150.000 de trupe de ocupaţie. Evreii polonezi aflaţi în Lituania căutau o ieşire dintr-o Europă ruptă în două şi în mare parte căzută în barbarie, dar scăpaseră de dracu’ şi dădură de tassu’. Unul din puţinele locuri spre care evreii s-ar fi putut îndrepta erau teritoriile olandeze de peste mări. Mai precis Curaçao şi Guyana Olandeză. Dar cum să ieşi prin Marea Baltică la Atlantic, fără un halt! mortal? Aşa că evreii au încercat să înconjoare Globul, via Siberia şi Kobe, către Curaçao. Noul dispozitiv politico-militar sovietic din Lituania nu ar fi avut nimic împotrivă să le facă un culoar, dacă evreii ar fi avut documente de călătorie. Însă jumătate dintre ei nu aveau nici măcar paşaport. Asta nu i-a împiedicat să încerce la consulatul japonez obţinerea vizei de tranzit.
Kaunas
Numai că, la Kaunas, autorităţile sovietice au ordonat închiderea tuturor misiunilor diplomatice. Sugihara primise ordinul de strămutare la Berlin, (şi apoi în ordine, Königsberg şi Bucureşti) Îşi considera misiunea lituaniană încheiată. Într-o dimineaţă de iulie, cîteva sute de refugiaţi evrei au înconjurat practic clădirea consulatului. Niţel contrariat, consulul a cerut să-i fie trimişi cinci reprezentanţi pentru a afla motivul aglomeraţiei. Întrevederea avu loc, prilej cu care Sugihara află despre nefăcutele nemţilor în Polonia. Realiză că oamenii aceia erau într-un pericol iminent. Pus în faţa unei dileme, Sugihara a telegrafiat la minister pentru instrucţiuni. Răspunsul a fost negativ: nicio viză neregulamentară. A insistat, a cerut temporizarea strămutării, dar nu a mai primit niciun răspuns.
Alegerea
Şi atunci, între ministerul de externe şi Dumnezeu, Sugihara Chiune a ales să i se supună lui Dumnezeu. S-a pus pe treabă, deşi condiţiile erau dintre cele mai neprielnice. Dacă nemţii te prindeau că ajutai evrei, erai ca şi mort. Nu avea importanţă că erai cetăţean al unui stat aliat. Iar pericolul era real. Unul din funcţionarii micului consulat era neamţ, ulterior devenit militar german. Pe lîngă presiunile administrative şi procedurale, s-au ivit şi alte complicaţii: nu numai că evreii erau aproape lefteri şi nu ar fi putut să facă dovada autosuficienţei pecuniare, (condiţie de bază la eliberarea vizei), dar Sugihara a constatat că le lipseau documente esenţiale. Sugihara a hotărît să primească orice hîrtie. Chiar şi numai cîte o foaie albă pe care stătea scrisă destinaţia finală: Curaçao.
Timp de aproape o lună, 16 ore pe zi, reprimîndu-şi frica legitimă, Sugihara, ajutat de soţia sa şi de cumnata sa, scria vize peste vize. Pînă în ultima decadă a lui august, cînd, neavînd încotro, a fost nevoit să împacheteze şi să părăsească sediul. Soţia sa povestea că de epuizare, Sugihara arăta ca un mort. Au decis ca, înainte de călătoria la Berlin, să se odihnească niţel cu toţii la un hotel din Kaunas. Nici acolo nu avură linşte. Evreii s-au strîns în faţa hotelului. În cameră, consulul continua să scrie vize precum o regină de stup scoate ouă. Cînd a ajuns la gară, îl aşteptau alţi năpăstuiţi. A continuat să scrie vize chiar şi de pe peron. Pînă şi de la fereastra vagonului, pînă cînd acesta s-a pus în mişcare. Unul dintre evrei zise: „Mulţumim, domnule Sugihara! Sigur ne vom reîntîlni!”
Urmarea
În noiembrie 1941, Sugihara a primit ordinul de strămutare de la misiunea din Königsberg, la Legaţia Japoniei din Bucureşti, unde a rămas pînă în august 1944, cînd întregul personal a fost internat pentru 18 luni în lagăr. Repatriat în 1946, Sugihara a fost primit cu răceală ostilă la MAE. A fost practic demis în contumacie, în 1945. Un timp a fost comis voiajor de becuri electrice în Kanagawa unde s-a stabilit. Mai tîrziu valorificînd perfecţiunea cu care vorbea limba rusă, între 1960 şi 1975 a lucrat pentru o companie de comerţ exterior, pe relaţia cu URSS. Pentru a nu fi identificat de autorităţile sovietice, rămase cu un canin împotriva lui, încă din 1932, cînd a lucrat în mod strălucit ca negociator în tranzacţia pentru transferul de proprietatea asupra Căilor Ferate ale Manciuriei de Nord, Sugihara şi-a luat un pseudonim fonetic*: Sugiwara Senpo.
După 28 de ani de la episodul Kaunas a fost identificat de evrei pentru exprimarea neoficială a recunoştinţei. Oficial, abia în 1985, cînd i s-a conferit titlul de Drept Între Popoare de către Institutul Yad Vashem. Din păcate, bătrîn şi bolnav, protagonistul nu putut participa la ceremonia de decernare a titlului. Un an mai tîrziu, Sugihara Chiune murea într-o suburbie metropolitană.
Cîţi evrei au fost salvaţi?
Nimeni nu ştie cu exactitate. Se pare că au fost eliberate circa 2000 de vize, pentru 6000 de persoane. Socotind că e imposibil ca evreii să nu fi încercat şi plastografierea actelor originale, sunt autori ce avansează cifra de 10.000. Din cei scăpaţi pe culoarul siberian, o parte au ajuns la Kobe, şi apoi mai departe, au traversat Pacificul, altă parte au rămas pînă la sfîrşitul războiului, în Shanghai – China. Centrul Simon Wiesenthal estimează că, actualmente, circa 40.000 de evrei îşi datorează existenţa lui Sugihara Chiune. Asta, în condiţiile în care, evreii rămaşi în Lituania au fost exterminaţi după invazia din 1941, în proporţie de peste 90%.
Responsabilitate
Nu se cunoaşte încă nimic din perioada dintre 1942 şi 1946, cît Sugihara a fost pe teritoriu românesc. Statul român are o datorie faţă de Sugihara. Sincer, mă aşteptam ca, pînă acum, la 21 de ani de la abolirea regimului de inspiraţie sovietică, vreun conţopist de la MAE**, sau vreun istoric, să aducă pe masa Preşedintelui dosarul documentar şi propunerea de cerere oficială de scuze din partea statului român, familiei Sugihara, pentru cele optsprezece luni de lagăr pe care familia diplomatului le-a îndurat în urma invaziei sovietice din 1944. Unul din copiii diplomatului s-a îmbolnăvit în lagăr şi a murit la scurt timp după repatriere. În 1947 i-a murit şi cumnata. De unde se vede că nicio faptă bună nu rămîne nepedepsită.
Aveţi mai sus un fragment dintr-un documentar în limba engleză. Am copia unui alt documentar, dar pe DVD, în limba japoneză. Cred că dacă veţi căuta după ideogramele din subsolul paginii, îl puteţi găsi şi pe Youtube, chiar dacă într-o versiune dramatizată cinematografic. Iată şi un fragment televizat, de la vizita în Lituania, a cuplului imperial în vigoare.
Aveţi cuvintele cheie. De vreţi să aflaţi mai multe, netul este mare. Google afişează 189.000 de referinţe. Succes!
–––––
* Sugiwara Senpo este un alt fel de a citi ideogramele ce alcătuiesc numele (杉原千畝) unde Chiune/Senpo ar putea fi citit şi cu înţelesul de O-mie-de-vieţi (ca extensie a sensului originar: o mie de brazde).
** Dar, ce zic? Nu mai departe de iunie 2009, nu îşi amintea numele lui Sugihara nici măcar, excelenţa sa, în-vigoarele ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Japonia şi Singapore. Ce să mai zic de conţopiştii de la MAE? Găsiţi stenograma aici.
Roadele mesianismului ateu
Alexandru Moraru aduce în prim-plan fapte mai mult decît concrete, ce ilustrează „umanismul” ateu.
Judeţul Chişinău
1. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Mileştii Mici, raionul Chişinău, Stici Eudochia Constantinovna, născută în 1910, moldoveancă, şi Popov Vera Ivanovna, născută în 1914, moldoveancă, în complicitate au tăiat şi întrebuinţat ca hrană pe fiica lui Stici, Stici Maria Petrovna, în vârstă de 10 ani. Au avut intenţia de a o taia pentru acest scop şi pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiică a lui Stici – Nina, de 14 ani, dar ultima a fugit din casă. Stici şi Popov sunt bolnave de distrofie.
2. La 17 ianuarie, anul 1947, în satul Caracui, raionul Kotovsk, tăranca săraca Svet E.E. a plecat la punctul de repartizare a produselor lăsând acasă copiii: Serghei de 11 ani, Maria, de 8 ani, Vasile de 5 ani şi Vasilisa de 2 ani. în lipsa mamei, fiul mai mare, Serghei, a omorât-o pe sora sa de 2 ani, iar părţile moi ale corpului le-a fiert şi le-a mâncat cu ceilalţi copii. Toţi copiii sunt bolnavi de distrofie de gradul 2 şi 3, anterior, ei mâncaseră carne de pisici şi câini.
3. La 20 ianuarie, anul curent, locuitoarele satului Minjir, raionul Bujor, Măgurcean Nina Antonovna şi Grincovscaia Axinia Antonovna s-au înţeles între ele şi l-au răpit pe băieţelul tirsin Denis, de 9 ani, apoi l-au adus acasă la ele, l-au tăiat şi l-au mancat. Măngurcean N.A. şi Gruncovsacia A.A., născute în 1917 şi, respectiv 1925, moldovence, au fost arestate.
4. La 22 ianuarie 1947, locuitorii satului Mileşti, raionul Kotovsk, Scarevnea Stepan Stepanovici, născut în 1912, moldovean, ţăran sărac, în complicitate cu sora sa, Graur Anastasia Feodorovna, în vârstă de 48 de ani, au omorat-o pe fiica ultimei de 3 anişori, Parascovia, şi au mancat-o. Peste câteva zile, cu acelaşi scop, Scarevnea a omorât-o pe sora sa, Graur A.F. în ianuarie curent, Scarevnea a adus în casa sa patru cadavre de adolescenţi, dintre care unul l-a consumat drept hrană, altul l-a dat lui Scarevnea Vera Antonovna, care locuieşte în vecinătate cu el, iar două cadavre ale unor fetiţe între vârste de 7-10 ani, le-a tăiat în bucăţi şi le-a dus în satul Cigherleni. în afară de acestea, tot la el în casă a fost găsit cadavrul unui adolescent de 14 ani fără cap, mâini şi picioare, ascuns în sobă, fiind invelit cu nişte haine. Scarevnea este sănătos fizic, a primit deseori raţie alimentară, pe care, parţial, o vindea, Scarevnea a fost arestat.
5. La 27 ianuarie 1947, locuitorul S. Sofia, raionul Bujor, Cazac Pavel Vasilevici, născut în 1904, în complicitate cu fiul său Alexandru, născut în 1931, şi cet. Petruhin – 1933, au invitat în casa lor pe adolescentul Cristea Vascu Horolovici, născut în 1934, l-au tăiat şi consumat ca hrană. Cazac a fost arestat.
6. La 28 ianuarie curent, adolescentul de 15 ani, Romanciuc Semion Gavrilovici, întorcându-se de la piaţa din satul Bujor, a hotărât să înnopteze la cunoscuţii săi, Romanciuc Ivan Vasilevici, în vârstă de 15 ani, şi fratele lui Romanciuc Grigore Vasilevici, de 12 ani, care trăiau împreună cu mama lor Romanciuc Maria Dmitrevna, în vârstă de 40 ani, ţărancă săracă. Noaptea, fraţii Romanciuc l-au omorât pe Romanciuc Semion şi l-au mancat.
7. La 24 ianuarie curent, locuitorii satului Mileştii Mici, judeţul Chişinău, Chihai Constantin Alexandrovici, născut în 1927, ţăran mijlocaş, şi Andronache Nadejda Andreevna, născută în 1930, au invitat-o în casa lui Andronache pe vecina Petrascu Parascovia Pavlovna, o fetiţă născuta în 1940, au tăiat-o în bucăţi cu scopul de a o întrebuinţa în hrană. Chihai şi Andronache au fost arestaţi.
8. La 25 ianuarie curent, locuitorii sătucului Treşteni, judeţul Chişinău, Caracuian Grigorii Andreevici, născut în 1903, tăran mijlocaş, l-a tăiat pe fiul sau, Iacob, născut în 1933, şi l-a mâncat împreună cu toată familia. Caracuian a fost arestat.
Judeţul Cahul
1.La 19 decembrie 1946, în satul Cazaclia, raionul Taraclia, locuitorii Terzinov Ivan Petrovici, Terzinova Parascovia Dmitrievna şi Caramanet Elena Ivanovna l-au omorât şi l-au mâncat pe copilul lui Caramanet, în vârstă de 6 luni, şi pe fiul lui Pruceanu (membru al sovietului sătesc), în vârstă de 8 anişori. Familiile Terzinov şi Caramanet au fost arestate.
2. La 23 decembrie 1946, în satul Taraclia, raionul Taraclia, cet. Randopula M.I., născută în anul 1919, bulgăroaică săracă, la 21 decembrie 1946 a născut un copil, iar la 23 decembrie 1946 l-a omorât şi l-a mâncat. Randopula a fost arestată.
3.În satul Baurci, raionul Congaz, cet. Ialanin Andrei Ivanovici, născut în 1916, găgăuz, cu acordul soţiei sale, la 7 februarie 1947, şi-a tăiat propria fiică, în vârstă de 6 ani, şi a mâncat-o. Ialanin a fost arestat.
4. În satul Besalia, raionul Congaz, cet. Topal Elena Petrovna, născută în 1922, împreună cu sora sa, Zinaida Petrovna, născută în 1913, la 3 februarie au mâncat cadavrul cetăţencei Celac Anghelina Cazimirovna.
5. În satul Besalia, raionul Congaz, cet. Cogan Ilia Grigorievici, născut în 1921, a întrebuinţat pentru prepararea salamului cadavrul lui Gantatova Elena Stepanovna, în vârsta de 45 de ani.
6. În aceeaşi localitate, la 26 ianuarie 1947, cet. Ciacu Gheorghii Gheorghievici, născut în 1912, ţăran sărac, găgăuz, a tăiat-o pe fiica sa, născuta în 1940, şi a consumat-o în calitate de mâncare. La 28 ianuarie, tot acest individ l-a tăiat pe fiul sau, în vârstă de 5 ani, o parte din carne a mâncat-o, iar alta a încercat s-o vândă la piaţă dar a fost arestat.
7. În satul Chiret-Lunga, ţăranul Colpacci Andrei Constantinovici şi soţia sa, la 3 ianuarie, au consumat în alimentaţie cadavrul fiului lor, Niil, născut în 1945, care murise de distrofie; iar la 9 ianuarie, tot ei au mâncat cadavrul mamei, Colpacci Feodora, în vârsta de 65 de ani; iar la 11 ianuarie l-au tăiat pe tatăl său Colpacci Constantin Constantinovici, în vârstă de 70 de ani şi l-au mancat. Colpacci a fost arestat.
8. În satul Tomai, la 2 ianuarie, a murit ţăranul Carabacjac Piotr Petrovici, născut în 1896. Soţia sa, Carabacjac Maria Dmitrievna, n-a înmormântat cadavrul, ci l-a consumat ca hrană. Carabacjac a fost arestată.
9. Tot în această localitate, tăranul Cimpoies Vladimir Ivanovici, născut în 1919, şi soţia sa, Cimpoies Ana Ivanovna, născută în 1923, au mâncat cadavrul mamei sale care decedase. Familia Cimpoies a fost internată la spital.
10. La 20 ianuarie, în satul Besalma, raionul Congaz, la cimitir au fost reţinuti găgăuzii băştinaşi Antonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna şi Topal Parascovia, care dezgropau cadavre şi le tăiau în bucăţi în scopul de a fi întrebuinţate ca hrană. Reţinuţii s-au dovedit a fi distrofici.
11. În satul Taraclia, raionul Taraclia, adolescentul Poslor Ivan Dmitrievici, în vârsta de 13 ani, bulgar, cu acordul mamei sale, Poslor Stepanida, a tăiat-o pe sora sa, în vârstă de şase anişori, şi au întrebuinţat-o ca hrană. Poslor a fost arestat.
12. În satul Cazaclia, raionul Taraclia, cetăţeanul găgăuz Mantanal A.V. n-a înmormântat cadavrele fratelui şi sorei sale, ci le-a folosit în alimentaţie. Mantanal a fost arestat.
13. În satul Barceac, raionul Congaz, cet. Drogol G.G., născut în 1923, moldovean, n-a inmormantat corpul neinsufletit al copilului de 3 ani, ci l-a consumat drept hrana. Drogol a fost arestat.
14. La 10 ianuarie în satul Taraclia, raionul Baimaclia, de distrofie au murit Cugureanu D.S. şi Cugureanu I.S. Sovietul sătesc a incredinţat înmormântarea acestora Mariei Ichizli şi feciorilor acesteia, Dmitri, născut în 1927, şi Alexandru, născut în 1931. Ichizli Dmitri şi Alexandru au îngropat unul din cadavre, iar pe celălalt l-au tăiat în bucăţi şi l-au adus acasă, unde l-au mâncat. Ichizli sunt bolnavi de distrofie.
15. În satul Vulcăneşti, raionul Vulcăneşti, cetăţeanul Anghis Constantin, născut în 1899, a omorât şi consumat ca hrană pe fiica sa de patru ani şi pe o fată de 18 ani, Dernilova Nadejda, care anterior lucrase servitoare la ospatăria uniunii de consum Vulcăneşti.
16. La 28 ianuarie, în satul Colibaş, raionul Vulcăneşti, Schianu Ilie şi-a omorât propria fiica, Ecaterina, în vârstă de 12 ani şi a mâncat-o.
Judeţul Bender
1. La 12 ianuarie 1947, în satul Avdarma, raionul Comrat, Iazadji Nadejda, născută în 1907, provenită dintr-o familie de culaci, cu ajutorul fiicei sale Elena, născută în 1930, au tăiat o fetiță de șapte ani, Grec A., și au mancat-o. Ambele au fost arestate.
2. La 25 ianuarie anul curent, în satul Dezgije, raionul Comrat, a murit de slăbiciune Topal Evdochia, în vârstă de 40 de ani, de etnie găgăuză, și cei trei copii ai săi, între vârste de 2-10 ani. Cadavrele au stat în casă cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, în vârstă de 42 de ani, a furat cadavrul fetiței de 2 ani, l-a tăiat în bucăți și l-a întrebuințat ca hrană.
3. La 26 ianuarie anul curent, la locuitorul satului Volontirovca Sarov Grigore, născut în anul 1929, care este foarte sărac, a venit o fetiță de 11 ani și i-a cerut pâine. Sarov și sora sa Sarov Ludmila, născută în 1926, au omorât-o pe fată, au taiat-o în bucăți și au mancat-o. Frații Sarov au fost arestați.
4. La 29 ianuarie, în satul Ursoaia, raionul Căușeni, a decedat de subnutriție și slăbiciune Bolgaru Agafia. La 20 ianuarie fiicele sale, Bolgaru E.P., născută în 1926, și Bolgaru A.P., născută în 1931, au tăiat de la cadavru părțile moi și le-a preparat pentru a fi mâncate.
5. La 23 ianuarie, anul curent, în satul Sadaclia, raionul Roman, Cardarar Ioana, născută în 1906, în complicitate cu sora sa, au omorât pe fiul ei de șase ani, l-au tăiat în bucăți, pe care l-au pus la fiert pentru a fi consumate ca hrană. Cardarar este de naționalitate țigancă. Avere și pământ nu are. Duce un mod de viață nomad. Ca pedeapsa ele au primit 120 kg de indemnizații alimentare.
6. La 14 februarie anul curent, Lunga Maria, născută în 1912, locuitoare a localității Romanovca, județul Chișinău, văduva, a tăiat cadavrul surorii sale, care decedase la vârsta de 12 ani, și a întrebuințat-o în calitate de hrană.
7. La 10 februarie , în casa lui Serpu Leonid, născut în anul 1912, originar și locuitor al satului Taraclia, raionul Căinari, a fost depistat cadavrul tăiat în bucăți al unui copil, Uranda, născut în 1935, pe care Stepu la 9 februarie curent l-a chemat în casă, l-a omorât și pregătit pentru consumație.
Județul Bălți
La 30 ianuarie anul curent, locuitorii satului Glinjeni, raionul Chiscareni, Marineac Pavel, născut în anul 1918, a invitat la el acasă pe cetățeanca Malarciuc Maria, născută în anul 1928, pe care a strangulat-o, a tăiat-o în bucăți pentru a fi preparată și consumată ca hrană. Marineac și soția sa sunt bolnavi de distrofie de gradul I. Soții Marineac au fost arestați.
Județul Orhei
La 13 ianuarie 1947, în satul Furceni, raionul Orhei, a decedat cetățeanca tulan Ana. A doua zi, noaptea, vecinul acesteia, Gasper A., născut în 1899, a întrat în casa decedatei, a tăiat de pe cadavru carnea, a adus-o acasa și împreună cu soția sa, au fiert-o și au consumat-o drept hrană. Peste câteva zile Gasper a decedat de distrofie.
Raionul Grigoriopol
În raionul Grigoriopol (malul stâng al Nistrului), în satul Sipca, Bulat Aculina, născută în 1910, celibatară, la 24 decembrie 1946, la ora 7 dimineața, l-a tăiat în bucăți, cu toporul, pe fiul sau de opt ani, apoi l-a fiert și l-a mâncat. Bulat a fost arestată. Crima săvârșită a recunoscut-o.
Din informația acestui certificat rezultă că până la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism.
Aceste cazuri au loc în toate județele Republicii, în afara de Soroca și unul din raioanele din stânga Nistrului.
Ancheta privind aceste dosare e realizată de organele MAI, iar în unele cazuri, de anchetatorii Procuraturii.
Conform dispoziției Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenești, toți cei invinuiți de canibalism vor fi excortați în orașul Chișinău, în închisoarea nr. 2. Pe multe dosare, ancheta s-a încheiat, dar, din cauza că mulți invinuiți sunt bolnavi de distrofie în formă acută, nu avem posibilitatea de a-i excorta în închisoare, fapt care reține trimiterea lor în judecată în ședințe închise ale Judecatoriei Supreme a RSSM. La 11.02.1947 primele trei dosare au fost trimise spre examinare Judecatoriei Supreme.
Procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale, Consilier judiciar de stat, clasa III (semnat)
Drugobitki
12 februarie 1947
● Cetăţeanul, ca prepuţ al oligarhiei
Căutînd un responsabil pentru o flagrantă inechitate prezentă în anexa legii 198/2008, privind taxele consulare, am descoperit că instituţiile statului fug de răspunderea morală ca de dracul. Petentul e trimis de la minister la parlament, de la Avocatul Poporului la parlament, iar între timp, cuantumul taxelor se schimbă prin ordin ministerial, adică, în mod cît se poate de executiv, aproape la fel de des ca paritatea leu-dolar. În final m-am înfuriat şi i-am bălăcărit pe toţi, fie că e vorba de ministrul de externe (actualmente Baconschi) de Avocatul Poporului, sau de Legislativ (personificat de Sever Voinescu în epistolele mele).
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Cc: William BRINZA ; sever.voinescu(la)cdep.ro ; Fumurescu, Alin
Sent: Thursday, September 02, 2010 4:11 AM
Subject: Taxe consulare
Stimate domnule Theodor Baconschi, Ministru al Afacerilor Externe,
Am aflat despre recentul ordin MAE Nr.1410 din 27 august 2010 prin care aţi ajustat cuantumul taxelor consulare a patru poziţii din Anexa legii 198/2008, şi mă grăbesc să vă felicit.
Nu pot însă să nu constat că aţi neglijat obiectul multor sesizări pe care le-am făcut începînd cu luna iunie 2009, atît la MAE. cît şi la Avocatul Poporului, (precum şi unor deputaţi) anume, obiecţia asupra cuantumul taxei consulare percepută pentru depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, comparativ cu aceeaşi taxă în sens invers, din secţiunea E. (SERVICII DIVERSE) a anexei legii citate.
Spre comparaţie, taxa omologă pentru Canada este de 100 CD. India – 20 USD la cerere, (sau gratuit-automat, la obţinerea altei cetăţenii). Liban – 350 USD. Nigeria – 100 euro. Jamaica – 504 USD. Serbia – 601 USD. Singapore – 35 SGD. Regatul Unit – 208 pound sau gratuit, pentru cetăţenii din teritoriile de peste mări. Japonia – gratuit. Italia – 200 euro (cu observaţia renaturalizării automate, la un an de la repatriere).
După cum ştiţi probabil, în ţările enumerate, raportul cuantumului taxei la dobîndire/renunţare poate fi unitar (Italia 200 euro în ambele sensuri) dublu (Canada 200/100) sau gratuit în ambele sensuri (Japonia). În România, raportul este puternic subunitar (circa 1/10). Mărturisesc, este cel mai dezechilibrat raport pe care l-am întîlnit în documentarea internetă.
Fiind totuşi vorba despre un drept fundamental, orice politică demografică, în sensul descurajării renunţării la cetăţenia română prin mijloace pecuniare, are prea multe puncte de similitudine cu contingentarea exportului de boi şi vaci în viu, pentru a nu leza demnitatea umană. Actualmente, valoarea de 600 euro sau 789USD (605, după ultima revizuire) comparativ cu 60 euro la dobîndirea cetăţeniei (65, după ultima revizuire), violează bunul simţ, şi echivalează cu solaţia plătită de sclav pentru a fi eliberat. Poate nu ar strica să vă anunţ că deputatul William Brînză a depus în luna iunie 2010 un proiect de lege în care, cu nonşalanţă, propunea modificarea anexei legii 198/2008 în sensul triplării actualei taxe, şi aşa imorale.
Stimate domnule ministru Baconschi, vă rog, ştergeţi eticheta de negustor de sclavi, pe care statul român o poartă încă de pe vremea cînd exporta evrei şi saşi. Faceţi ceva întru stabilirea raportului echitabil. Fiţi consecvent cu principiile afirmate în diversele apariţii publice.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
–––––––––––
RĂSPUNSUL venit de la DRCO (MAE)
–––––––––––
–– Original Message ––
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Friday, September 17, 2010 6:07 PM
Subject: H3/P/Co/1207/2.09.2010/Marius Mistretu/Japonia
Stimate domnule Mistretu,
La mesajul dumneavoastră din data de 2 septembrie a.c., vă comunicăm:
1. Am luat notă de opinia dumneavoastră privind creşterea unora din taxele consulare.
2. După cum probabil cunoaşteţi, aceste taxe sunt stabilite de catre Parlamentul României, într-un context care să asigure un anumit echilibru şi chiar reducerea lor acolo unde este posibil.
ÎN LEGE SCRIE ALTFEL! (n.MM)
3. Astfel, de la 1 septembrie 2010, o serie de taxe consulare (pentru cele mai solicitate serivicii cum sunt, spre exemplu, cele referitoare la actele de stare civila) au fost substanţial reduse.
PRIN ORDIN MINISTERIAL! (n.MM)
Renunţarea la cetăţenia română este, după cum cunoaşteţi, o opţiune a persoanei în cauză. Situaţia este însă complet diferită în celelalte ipostaze în care se pot găsi, independent de voinţa lor, cetăţenii români în străinătate.
FIE VORBA-NTRE NOI, NICI CETĂŢENIA NU MI-A FOST ATRIBUITĂ CA REZULTAT AL OPŢIUNII PERSONALE. (n. MM)
Cu stimă,
Director DRCo
Aleea Alexandru nr. 24, Sector 1
Bucureşti 011823, România
Tel.: +40 (0)21 319 6870
Fax: +40 (0)21 319 6869
E-mail: drco(la)mae.ro
http://www.mae.ro
–––––––––––––
M-AM ÎNFURIAT:
–––––––––––––
From: Marius
Sent: 20 septembrie 2010 12:08
Cc: Sever.voinescu(la)cdep.ro; DRCO – Directia Relatii Consulare
Subject: Fw: H3/P/Co/1207/2.09.2010/Marius Mistretu/Japonia
Stimaţi domni,
Am observat că Avocatul Poporului şi DRCO din MAE mă trimit la Parlament pentru modificarea cuantumului taxelor consulare. În legea 198/2008 scrie clar la art.13 că cei în măsură să aducă modificări sunt Ministrul Afacerilor Externe şi Ministrul de Finanţe, prin ordin ministerial comun. În luna mai, Parlamentul a adus modificări în anexa legii. În luna ‘august, însă, s-a procedat conform legii. Acuma, DRCO încearcă din nou să mă prostească în faţă. Nu se găseşte nimeni să-i concedieze pe sofiştii ăştia?
Vă rog, puneţi-vă de acord înainte de a mă minţi. Vă avertizez sever că sunt încă cetăţean al acestei ţări, de care vă bateţi joc.
––––––––-
RĂSPUNSUL DRCo
––––––––-
–– Original Message ––
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Sent: Monday, September 20, 2010 6:14 PM
Subject: RE: H3/P/Co/1207/2.09.2010/Marius Mistretu/Japonia
Confirmam primirea.
––––––––––––––
Răspunsul deputatului Sever Voinescu:
––––––––––––––
…
––––––––––––––
Să vă traduc ce a spus Sever Voinescu? Păi, în interpretarea mea înseamnă: mi se rupe pulovărul de tine şi de ţara în care legiferez.
● Curtea Constituţională a republicii mele familiale, decide:
Se cuvine întîi o mică punere în temă. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, din cauza netrebniciei statului român, mi-am declarat autonomia statală. Am fondat republica Marius Mistreţu-Balc, cu statut provizoriu de protectorat japonez.
În articolul precedent am recurs la un artificiu, pentru a face mai uşoară înţelegerea problemei. Am luat o decizie de-a CCR pe care am găsit-o generoasă din punctul de vedere al respectării drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti: Decizia CCR nr. 820 din 7 iunie 2010, referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei. Am substituit în fraze doar: subiectul, obiectul şi agentul, lăsînd argumentele aşa cum le-a redactat CCR, mai puţin argumentele factuale, de jurisprudenţă internaţională. Am mai tăiat cîteva paragrafe ce făceau referire la dreptul la muncă, dar nu pe toate*).
Desigur, cîrcotaşii profesionişti vor aduce obiecţii marginale, cum ar fi autosesizarea CCR. Da, domnilor, ştiu, CCR nu se poate autosesiza. Este doar un calibru constituţional, şi atît.
Aşadar, după ce am descris felul în care am folosit textul deciziei, să vedem ce, cu ce, am substituit:
1) legea lustraţiei cu: legea de organizare a alegerilor
2) limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu: limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
3) Art. 37 şi 38 din Constituţie (dreptul de a fi ales), cu: art. 36 (dreptul de a alege).
Vă mărturisesc, cea mai mare parte a substituţiei am făcut-o mecanizat, cu unealta: search and replace. După substituţie, doar mici ajustări gramaticale au fost necesare.
Am lăsat neatinse referinţele la: art.11 alin. (2) si art.20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza: Art.19, art.20 si art.21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la functiile publice, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
# Art.19 si art.25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a fi ales si, respectiv, numit in functiile publice in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
# Art.8, art.10, art.11 si art.14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art.3 din Protocolul nr.1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a fi ales in functiile elective publice.
Nu am stat să scotocesc bulşitul din normele internaţionale, însă presupun că, dacă scădeţi cifra 1 din numerele unora din articole, nimeriţi exact referinţa corectă.
Şi, ceea ce e mai important, am lăsat spiritul deciziei exact aşa cum l-a emanat CCR. Una peste alta a ieşit un text foarte coerent axiologic, pe baza căruia, orice Avocat al Poporului, orice deputat sau senator poate pune problema în exact aceiaşi termeni, şi în spiritul generos al deciziei CCR nr.820 din 7 iunie 2010. Din păcate, adunarea constituantă nu mi-a dat voie să umblu cu calibrul CCR. Pe semne, iorgovanilor le-a fost frică să nu-l scap pe jos. Numai ei au voie să aplice momente de rotaţie pe calibru, apoi tot ei se miră precum Meleşcanu, de ce se decalibrează CCR văzînd cu ochii.
De altfel, referinţele la unele articole din Constituţie le-am mai făcut şi cu alte ocazii, pe la multele, şi din-umeri-ridicătoarele autorităţi ale statului. Aplic mai jos o corespondenţă inedită cu Biroul Electoral Străinătate:
–––––––––––––
*) întrucît, lipsa unei proceduri de vot la distanţă nu poate să nu afecteze dreptul la muncă şi cel de liberă gestionare capitalului de timp, mai ales atunci cînd cea mai apropiată urnă se află la 902Km depărtare
=======================
From: Marius [mailto:marius @ (…).jp]
Sent: Wednesday, October 21, 2009 12:08 PM
To: Biroul Electoral Strainatate
Subject: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot
Stimaţi domni,
Vă rog să observaţi că valabilitatea actelor de identitate are două componente: valabilitatea scriptică şi valabilitatea temporală. Valabilitatea scriptică este atemporală şi asigurătoare pentru identificarea persoanei. CNP nu expiră niciodată. Numele nu expiră niciodată. Chipul persoanei, de asemeni.
Vă rog să eliminaţi condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, ţinînd seama de următoarele considerente:
1) Este neconstituţională.
Conform art. 36:
(2): Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Aşadar, nicio prevedere constituţională nu cuprinde actul de identitate drept condiţie obligatorie la exercitarea dreptului de vot.
Conform art. 53:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Cît de gravă e expirarea unui act de identitate? Este ea mai gravă decît un dezastru, de pildă? Aşadar, măsura trebuie să fie PROPORŢIONALĂ, şi să respecte în acelaşi timp şi 53(2). Nu putem invoca apărarea drepturilor cetăţeneşti refuzînd exercitarea unui drept cetăţenesc.
2) Contravine Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Conform art.20:
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Legea 370/2004 (cu modificările ulterioare) este neconstituţională şi din acest punct de vedere.
3) În viitorul apropiat va constitui infracţiune
Prin consecinţe, condiţia valabilităţii temporale va face, obiectul art.385. din Codul Penal (după alte surse art.382), iar orice cetăţean se va putea prevala de prevederea art.385 în forţarea exercitării dreptului de vot. Comisiile de votare vor fi nevoite ca, în prealabil, să aibă pregătită infrastructura de identificare prin sistemul unificat de evidenţă a populaţiei, dacă nu vor să fie reclamate la Parchet. Conţinutul art.385 este de fapt preluat din toate legile electorale dinainte de 2009, ce prevedeau şi sancţiuni penale pentru împiedicarea, sub orice formă, a exercitării dreptului de vot.
Stimaţi domni,
Ce este de făcut?
Pentru alegerile din 22 noiembrie 2009, sugestia mea este următoarea:
Să cereţi expres domnului (prim)ministru să modifice de urgenţă normele de aplicare ale legii 370/2004, în aşa fel încît să fie permis votul în baza actului de identitate expirat. Precedente există. Nu mai departe, la alegerile din 29 iulie 2009, pentru Parlamentul Republicii Moldova, a fost permisă votarea în baza paşaportului expirat.
Mă simt dator să vă previn că pînă la secţia de votare voi parcurge 900Km. Sunt hotărît să acţionez Statul Român în instanţă, pe două capete de acuzare:
a) împiedicarea, pe motive minore a exercitării dreptului de vot, şi
b) să cer restituirea cheltuielilor de deplasare la secţia de votare.
Dacă pentru evitarea procesului în instanţă conform pct.b) nu mai e nimic de făcut, întrucît votul la distanţă nu a fost legalizat (deşi au trecut 20 de ani) vă puteţi spăla obrazul, evitînd acuzaţia de la pct.a).
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
============================
…şi răspunsul:
============================
–– Original Message ––
From: Biroul Electoral Strainatate
To: Marius
Sent: Thursday, October 22, 2009 9:02 PM
Subject: RE: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot
Stimate domnule Mistretu,
La mail-ul dumneavostra transmis Biroului Electoral pentru sectiile de votare din strainatate, inregistrat la data de 22 octombrie 2009, ora 12.08 PM pe suport electronic, va comunicam urmatoarele:
Potrivit art.11 punctul D din Legea 370/2004 modificata prin OUG 95/2009, puteti vota in urma legitimarii cu un act de identitate valabil in ziua votarii.
Valabilitatea actelor de identitate – sub aspect “temporal” – este necesara deoarece, pe langa CNP-ul persoanei care nu se schimba pe tot parcursul vietii, mai sunt si alte componente care se pot modifica: de exemplu, potrivit art.11 (1) lit. c, isi pot exercita dreptul electoral toti cetatenii romani cu drept de vot, cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane.
Persoana fizica are capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.
Potrivit art. 8 din Decretul 31/1954 privind persoana fizica si persoana juridica, capacitatea deplina de exercitiu incepe de la varsta la care persoana devine majora, moment in care, aceasta isi poate exercita dreptul de vot.
Pe de alta parte, capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie. Documentul de identitate valabil, cuprinde toate aceste aspecte, limitarile privind capacitatea de exercitiu a unei personae fizice, fiind adusa la cunostinta celor ce elibereaza astfel de documente, moment in care, exercitiul drepturilor este ingradit.
Documentele de identitate valabile sunt totodata o garantie, pentru persoana care isi exercita dreptul la vot, ca acesta este liber exprimat, ca documentul nu este fals, nu este folosit in mod abuziv de o alta persoana, in conditiile in care, un document expirat, poate fi in prealabil pierdut sau furat.
Asa cum bine ati precizat dumneavoastra, conform art.53 din Constitutia Romaniei “ exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin legea…..”.
Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.
Potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, drepturile si libertatile cetatenesti vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu normele CEDO, iar cerinta actului de identitate valabil in ziua votarii, nu constituie o incalcare a dreptului la vot, deoarece nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.
Cazul ipotetic – pe care dumneavoastra ni l-ati transmis la data de 22 octombrie 2009, ora 10.55 – prin posta electronica, prin revenire la adresa anterioara, nu este de natura a schimba raspunsul nostru.
Persoanele retinute, arestate sau in executarea unei pedepse privative de libertate, urmeaza sa indeplineasca, pentru a-si exercita dreptul la vot, aceleasi conditii prevazute de art.11, alineat 1 punctul C si alineat 2 din Legea nr.370/ din 20.09.2004, modificata si completata prin OUG 95/2009.
Cu deosebita consideratie,
Biroul Electoral pentru sectiile de votare din strainatate
====================================
…căpos din fire, am replicat:
====================================
–– Original Message ––
From: Marius
To: Biroul Electoral Strainatate
Sent: Friday, October 23, 2009 12:52 AM
Subject: Re:curs
Stimaţi domni,
Vă sunt recunoscător pentru răspunsul prompt. Nu pot însă să nu constat o ciocnire de viziuni. Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar voi încerca să arăt unde este eroarea de raportare a autorităţilor statului la fiinţa umană.
Suntem cu toţii de acord că Japonia este un model de civilitate. În Japonia nu există buletin de identitate. Iar japonezii sunt printre cei mai mîndri oameni de pe Terra, deşi tentaţia fraudei este la fel de mare; şi în Japonia, ca şi în România. Statistica o arată. La ora 12 a zilei de scrutin, numărul amenzilor legate de procesul electoral se ridică la peste 4000. Cu toate acestea, cetăţenii merg la scrutin cu mîna goală. De ce? Sper că veţi descoperi mai jos şi raţiunile şi avantajele.
Spuneţi: „…cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane…”
Ce fel de stat este acela care nu-şi recunoaşte cetăţenii? Vă previn că afirmaţia dumneavoastră acreditează imaginea statului suferind de boala Alzheimer, ce nu-şi recunoaşte cetăţenii decît în momentele sale de luciditate. Pentru un cetăţean, fiinţă umană, ce se presupune că are demnitate, este degradant ca o autoritate a statului să-l suspecteze apriori de fals în declaraţii. Nu cetăţeanul este cel chemat să sprijine o afirmaţie, ci statul, gestionar unic al datelor personale, este cel care trebuie să dovedească contrariul, acolo unde este cazul. Cum? Prin mijloace electronice. Nu există acele mijloace? Nu e din vina cetăţeanului. Pînă la proba contrarie, aşa cum o arată şi spiritul Constituţiei, în condiţii normale, nimeni şi nimic nu va împiedica acel cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. Nu sunt bani? Nici nu e nevoie de prea mulţi. Fie vorba între noi, în Japonia, vechimea consolelor conectate la baza de date de evidenţă a populaţiei, respectînd proporţiile, este mult mai mare decît în România. Însă nimeni nu stă cu (pardon) popoul pe ele tricotînd. Sunt folosite. Intens şi rapid.
Ca o paranteză, în Japonia, în anul 2003, mi s-a prelungit şederea cu 3 ani, în baza unui paşaport expirat de 2 ani. Comparăm: Un paşaport expirat nu-mi dă dreptul să votez. Acest lucru mă face să mă simt mai străin în relaţie cu autorităţile ţării mele… Dar, să revenim.
Apoi, adăugaţi: „…capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie.”
Aserţiunea face clar modul în care statul român îşi tratează cetăţenii ca pe virtuali infractori.
Îmi reproşaţi: „…nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.”
Doresc să clarific cîteva aspecte ale interferenţei statului în gestionarea capitalului de timp al cetăţeanului. Autorităţile statului român au impresia că cetăţeanul trebuie să fie la dispoziţia lor, iar nu invers, cum cere bunul simţ. Cum se manifestă bunul simţ? În primul rînd, niciun cetăţean nu este chemat de mai mult de o (una) dată la ghişeu. Procedura de eliberare a unui paşaport, în cazul meu dureză de la 4 la 6 luni. (45 de zile e oricum prea tîrziu.) Mai mult, sunt nevoit să parcurg 900Km dus-întors, de 3 ori. În aceste condiţii, kilogramul de paşapoarte duce la emisia a 27.000Kg de dioxid de carbon. Total 5400Km, şi cel puţin 3 zile din capitalul meu de timp, pierdute definitiv, pentru un paşaport. Ne mai mirăm că România are o productivitate atît de mică? Muncesc 300 de zile pe an şi nu am de gînd să îmi irosesc viaţa pentru o birocraţie, oricare ar fi ea.
Privind mai aproape afirmaţia: „Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.”
Constatăm următoarele: Cadrul bate dreptul. Litera bate spiritul. Organizarea bate democraţia. Iar aceasta, în condiţiile în care există deja prevederi punitive pentru fraude, cu pedepse suficient de severe cît să descurajeze tentativele de fraudă. Astfel, rolul preventiv al condiţiei de valabilitate temporală al actului de identitate devine redundant.
Constatăm că statul român combate propria slăbiciune prin ceva cu mult mai nociv: abuzul de drept. Acolo unde abuzul de drept domină, nu numai dreptul de vot este lezat, ci multe alte drepturi fundamentale. Zilnic, şi brutal.
Stimaţi domni,
Ţinînd seama de cele de mai sus, vă rog să reflectaţi la dimensiunea ontică a subiectului de drept, să vă însuşiţi obiecţiile mele şi să acţionaţi întru moderaţie, în sensul ajustării normelor-cadru. Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
▲ Romschwitz
Citesc pe blogul Naşul:
(…)…astazi, 28/08/2010 am fost cu sotia, la spitalul Militar, sa vizitez o nepoata care a avut o operatie la picior, si nu se putea deplasa, la poarta am fost oprit de un ofiter de serviciu, care nu a permis sotiei mele de a merge in vizita deore ce a avut carte de rezident si nu a detinut un buletin de populatie, este o rusine pentru Tara noastra ca o persoana care este nascut in USA si de doi ani este rezidenta acestei tari sa nu fie respectata si sa-i sa dea incredere. (…)
Va să zică, pentru a ţi se da voie să intri în baraca Infirmerie, trebuie să arăţi tatuajul. Eşti un om liber, fără talangă de identitate? Ai rupt-o-n fericire! Te paşte crematoriul.
PS: titlul nu are legătură cu nicio persoană purtătoare a vreunui nume identic sau asemănător, şi un e destinat lezării ei în vreun fel.
▲ Cum ne-au furat accesul la Marea Neagră
Am găsit la Basarabia după independenţă un foarte bine documentat articol, semnat de Dragoș Galbur, ce face limpede dispreţul regimului sovietic faţă de voinţa oamenilor de rînd.
Citez:
(…)
…situaţia la frontiera moldo-ucraineană, pe segmentul Palanca-Udobnoe (Han Câşla) a ieşit de sub control în luna aprilie 1949, aici producându-se evenimente ieşite din comun pentru regimul sovietic de ocupaţie. Locuitorii satului Palanca, vădit nemulţumiţi de modul în care au fost deposedaţi de cele 458,6 ha de teren arabil şi stufării, s-au revoltat şi le-au readjudecat cu de la sine putere, sfidând nu doar autorităţile comuniste ale RSSM ci şi cele de la Kiev şi Moscova.
(…)
Restul articolului poate fi citit dacă urmaţi link-ul de mai sus.
▲ ANGELA FURTUNĂ – GREVA FOAMEI
C ă t r e :
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI,
CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SUCEAVA,
DIRECŢIA DE JANDARMI,
DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Subsemnata ANGELA FURTUNĂ, scriitoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Master în PR şi Comunicare şi Master în Semiotica Limbajului în Mass-media şi Publicitate, Master în Geofizică, Doctorand în Literatura Exilului Românesc, cu o teză din opera Monicăi Lovinescu, specialist în biblioteconomie şi bibliografie, prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că începând cu data de 26 iulie 2010, ora 10, am declanşat protestul GREVA FOAMEI pe durată nelimitată, la sediul Bibliotecii Bucovinei (Suceava, Str. Mitropoliei nr. 4. telefon 0740404443).
Motivele protestului:
1. Consider imorală, ilegală şi abuzivă Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr.99 din 20 iulie 2010 privind aprobarea numărului de personal, a organigramei şi a statului de funcţii ale Bibliotecii Bucovinei, prin care, începând cu data de 1 august 2010, Compartimentul Marketing Cultural şi informare comunitară se desfiinţează, fiind reduse ambele posturi existente în cadrul acestuia, inclusiv postul meu.
ARGUMENTE:
– nici un specialist credibil nu a făcut evaluarea acestei activităţi, care se dovedeşte ŞI PRIN ECOURILE EI MEDIA SAU DE CRITICĂ DE SPECIALITATE ca fiind una din cele mai performante din Biblioteca Bucovinei şi din Consiliul Judeţean Suceava, creând, în timp, un brand cultural autentic, naţional şi internaţional, recunoscut de toată lumea bună a culturii, de toate comunităţile de români şi alte etnii din Bucovina, din România şi din lume. Astfel, instituţia Bibliotecii Bucovinei, care sub ceauşism şi în anii 90, avea reputaţia doar de fief al propagandei comuniste-ceauşiste, a devenit o instituţie cu imagine europeană, modernizată, intrând – datorită promovării mele asidue, calificate, din ultimi ani –, în bazele de date onorabile ale instituţiilor europene cu bun renume.
– decizia de faţă împotriva căreia protestez are de fapt un caracter politic şi a fost determinată de activitatea unui grup intelectual ideologic extremist, cu cunoscute activităţi de presiune transpartinică, de traseism politic şi de turism politic oligarhic, şi care desfăşoară acţiuni susţinute împotriva democraţiei şi a personalităţilor democrate. Acest grup, afiliat barocului fascisto-comunist ce blochează în zilele noastre modernizarea României şi a statului de drept, desfăşoară atacuri neobosite împotriva intelectualilor publici (şi a mea) care susţin valorile europenizării, ale fidelităţii faţă de aliaţii UE şi NATO; acest grup compromite dialogurile din societatea românească, promovarea valorilor autentice, subminează continuu aşezarea civilizaţiei româneşti pe bazele meritocraţiei, ale unei economii de piaţă puternice şi credibile, ale unei culturi evoluate, la care elementele de modernizare să se împletească fericit cu cele tradiţionale şi nu să se excludă.
– În ciuda tuturor performanţelor dovedite şi cunoscute pe plan local, naţional şi internaţional ale activităţii mele personale, cu înaltă calificare în domeniu, precum şi în cadrul compartimentului de Marketing Cultural, PR Promovare şi dezvoltare a Bibliotecii Bucovinei şi organizare de evenimente de un înalt nivel (câteva mici exemple: în numai cinci ani – activitate de cercetare, soldată cu publicare în reviste de specialitate, din opera disidentei şi patru ediţii ale Zilelor Monica Lovinescu, din care două cu caracter naţional şi internaţional, sute de evenimente de promovare a cărţii în şcoli sucevene, participarea la evenimente literare naţionale şi internaţionale în calitate de scriitoare recunoscută ca reprezentativă pentru România de astozi, participarea la evenimente de anvergură media naţională cum a fost Maratonul Literar European, împreună cu SRR; şase ediţii de evenimente dedicate comemorării Zilei Holocaustului şi trei dedicate comemorării Zilei Holocaustului transnisteran; Comemorarea Genocidului Armean; Programul de Educaţie Antidiscriminare; Anul Paul Celan – inclusiv cercetare în domeniu, publicată în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale recunosctute -, Integrala concertelor J.S. Bach, serate şi lecturi publice din opere ale scriitorilor români şi europeni sau americani, susţinerea puternică a Francofoniei în ultimii 10 ani, cu celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei, a Zilei Franţei şi a câtorva ediţii de Săptămâni ale Francofoniei, conducerea şi sponsorizarea de către mine personal a ultimelor patru ediţii din Bucovina ale Festivalului Internaţional Le Printemps des Poetes, organizarea Conferinţelor Bibliotecii în cadrul cărora au conferenţiat 30 de personalităţi ale culturii româneşti (între care Sandală Maria Ardeleanu, Mircea A . Diaconu, Elena Prus, Ştefan Băişanu, Jean Zves Conrad, Cezar Secrieru, Vasile Demciuc, Tania Grinberg, Mihai Iacobescu, Sabian Fânaru, Cecilia Popescu Latiş, Mariana Boca, George Dârbu, Ilena lescaut etc.) , promovarea lecturilor din opera a alţi doi mari scriitori de origine bucovineană Ş Norman Manea şi Matei Vişniec – precum şi cercetare, analize şi critică pe opera lor, publicată în cărţi şi reviste de specialitate -, organizarea a zeci de vernisaje de expoziţii şi lansare de carte, precum şi de debuturi literare remarcabile, susţinerea şi prin proiecte şi investiţii proprii a brandului Bibliotecii Bucovinei, dar şi alte sute de intervenţii, de campanii media, de interviuri în presa scrisă, radio şi televiziune, pentru promovarea educaţiei, a culturii şi a lecturii şi interesului faţă de carte), organizarea Spectacolelor de celebrare a multiculturalităţii, Organizarea Conferinţelor şi prezentărilor dedicate Monsegnorului Vladimir Ghika, nenumărate pledoarii publice de partea culturii, literaturii, societăţii civile şi rolului intelighentziei român2şti, precum şi de partea cultivării prin Carte şi Creativitate a respectului pentru civilitate, urbanitate, est-etică; organizarea a zeci de expoziţii de carte şi prezentare de carte în media, în cicluri şi campanii diverse…Etc…),
comunicarea faptului că am fost dată afară (fără motiv şi fără nicio cauză profesională din Biblioteca Bucovinei) a lipsit, atât din partea Bibliotecii Bucovinei, cât şi din partea Consiliului Judeţean. Aceasta a fost o atitudine ce încalcă nu numai bunul simţ, manierele minimei morale, ci chiar Legile şi Constituţia şi împotriva căreia protestul de faţă prin Greva Foamei nu este de ajuns.
Până când îşi va asasina sau alunga România valorile şi oamenii oneşti, care îi dedică viaţa şi munca lor, şi până unde va merge clasa politică românească transpartinică pe acest vehicul distructiv al activismului de partid extremist şi al cultivării exclusiviste a profitorilor de partid, a oligarhilor şi a incompetenţilor?
Încălcându-se orice deontologie şi manifestându-se o lipsă de respect ce ţin de neostalinismul şi barocul fascisto-comunist în care România se complace şi se sinucide, am aflat despre limojarea mea din presă.
E ştiut faptul că o societate care îşi alungă sistematic valorile profesionale, oamenii competenţi şi verticali (între care mă număr) nu face decât să impună mediocritatea şi incompetenţa ca normă, traseiştii politici ca model de merit, laşitatea şi lipsa de responsabilitate ca virtuţi morale.
2. Cazul eliminării mele nedemne, al surghiunirii mele de către Directorul Bibliotecii Bucovinei, dar şi de către Consiliul Judeţean Suceava, prin presiunile grupurilor ideologice transpartinice extremiste, se adaugă sutelor de cazuri care au alungat în ultimii ani intelighentzia românească din ţară, care se opun respectului faţă de valorile autentice şi faţă de performanţele româneşti, dorind menţinerea României în provincialism, ultranaţionalism xenofob şi fascizare, în marginalitate antieuropeană, antiamericană şi antimodernă. Însăşi recenta mea Scrisoare Deschisă către Preşedintele României a fost un astfel de protest făcut tot de mine împotriva clanurilor transpartinice ce se ocupă cu epurările din societatea românească a intelectualilor publici proatlantişti şi proeuropeni care pledează pentru modernizarea şi salvarea României, iară nu pentru enclavizarea ei. Elminarea mea, cu comanda politică în urma unui complot, se doreşte o ameninţare la adresa vocaţiei mele proeuropene şi proatlantiste.
3. Alungarea mea, în ciuda valorii, muncii şi contribuţiilor eminente, originale şi moderne aduse în favoarea prestigiului Bucovinei şi României, Consiliului Judeţean, şi Bibliotecii Bucovinei, se adaugă tuturor mărturiilor din opera mea civică şi intelectuală din ultimul timp, prin care atrag atenţia la modul cel mai serios că în România reînvie atmosfera anilor 30 şi respectiv 50 (excluziuni, politici discriminatorii extremiste, rasism, fanatism, terorism intelectual, asasinat moral şi fizic), că în România bătălia dintre forţele pro-modernizare (unde se regăseşte şi activitatea mea), şi forţele naţionaliste tradiţionaliste, ia accente ilegale şi criminale, cu accelerarea intoleranţei, a xenofobiei şi antisemitismului (şi în sensul lui Emmanuel Lévinas, adică ura oamenilor faţă de ceilalţi oameni).
Aceste motive mă determină să solicit Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu:
1. să ia act de acest al doilea Protest Public, de data aceasta făcut de mine prin GREVA FOAMEI, prin care semnalez limojarea mea fără motiv (dintr-o instituţie dominată în aparatul de conducere de „elite” ale comunismului dinastic şi stalinismului pentru eternitate),
2. să ia act şi de aspectul secund reprezentat de atrocităţile morale publice declanşate nu numai împotriva mea, ci împotriva intelighentziei româneşti în ansamblu, a oamenilor de cultură şi de creativitate remarcabilă, a vârfurilor de lance ale conştiinţei şi vocii civice româneşti.
3. Să-şi amintească de lunile de foc ale campaniei prezidenţiale, în care, cu sacrificiul propriilor interese, am apărat în presă, blogosferă şi prin articole de analiză şi atitudine pe singurul candidat la Preşedinţia României care îmi reprezenta şi mie interesele, adică era susţinut de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii, iar nu de Moscova (care are încă foarte multe datorii faţă de ţara mea). A venit vremea ca Preşedintele României să constate că şi viaţa mea de scriitor şi om de cultură român este importantă ca şi a domniei sale, şi la ea se atentează acum de către aceiaşi înverşunaţi adversari care doresc compromiterea tuturor valorilor democraţiei.
Protestul de faţă susţine restabilirea raporturilor de normalitate dintre mine şi Consiliul Judeţean Suceava, precum şi a respectului faţă de persoane şi instituţii (scuzele publice, adică acolo unde am fost atacată prin decizia de limojare, vor fi acceptate). În declaraţiile publice ce se regăsesc în presa din ultimele zile, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a afirmat ca va „concedia pensionarii şi incompetenţii”. Găsesc că este dator să-şi îmbunătăţească discursul: alături de pensionarii şi incompetenţii concediaţi, se mai găseşte, iată, o categorie: eu, Angela Furtună, profesionistul autentic, vânat de grupările de terorişti politruci transpartinici.
Angela Furtună
26 iulie 2010
● Cîinii din ograda primăriei continuă să muşte
Documentul de mai jos este replica la sesizarea trimisă de mine Avocatului Poporului la data de 7 mai 2010.
Am primit o nouă probă a perenităţii sălbăticiei (sub)urbane în care se bălăcesc Bucureştii. Desigur, supravegherea cîinilor fără stăpîn este o acţiune nobilă, ce ne face viaţa frumoasă, prin aspectul de junglă pe care îl cultivă. Cum aş putea eu să-mi închipui că o administraţie din primărie îşi propune să distrugă chiar obiectul pentru care a fost înfiinţată? Dar, să urmărim sofistica administrativă:
–– Original Message ––
From:
To: Marius
Cc:
Sent: Thursday, July 08, 2010 6:44 PM
Subject: raspuns petitie
(Scuzaţi forma de prezentare. Din motive de conştiinţă, nu folosesc aplicaţiile MS Office. Nu este o superstiţie, ci doar o atitudine instictiv-antimonopolistă.)
Textul sună aşa:
Avand in vedere petitia dvs. transmisa catre Avocatul Poporului, redirectionata Primariei Municipiului Bucuresti, repartizata ,spre competenta, Administratiei pentru Supravegherea Cainilor fara Stapan Bucuresti,inregistrata sub nr.2427/06.07.2010 , va comunicam urmatoarele
Administraţia pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân Bucuresti este o instituţie publică de interes local, subordonată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, responsabilă de gestionarea populatiei canine ce tranzitează liber şi fără însoţitor spaţiul public al Municipiului Bucureşti, conform Legii 227/2002.
Inca din anul 2005, s-au facut demersuri catre forurile legislative in vederea modificarii legislatiei referitoare la cainii liberi pe strazi prin propuneri legislative care contineau obligativitatea adoptatorilor de a caza cainii exclusiv pe spatiul privat, reducerea termenelor de cazare a cainilor in adaposturi si aplicarea de sanctiuni drastice adoptatorilor (proprietarilor) care lasa liberi si nesupravegheati cainii pe domeniul public. In urma multor intalniri a rezultat modificarea legii 227/2002 cu un singur articol referitor la scurtarea termenului de cazare in adaposturi, devenind Legea nr. 391/30.10.2006, practic masurile esentiale menite sa controleze si sa elimine fenomenul ‘’caine liber pe strazi’’ fiind ignorate.
În urma promulgării modificărilor şi completărilor Legii 205/2004 privind Protecţia Animalelor, prin Legea 9/2008, a fost introdus un nou articol, “Art. 7`” potrivit căruia: “Este interzisă euthanasierea câinilor, pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar”, articol ce aduce modificări în desfăşurarea activităţii Administraţiei pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân, respectiv Legii 227/2002 de aprobare a OUG 155/2001.
Deşi art.1, alin.(2) din Legea 205/2004 modificată şi completată prin Legea 9 din 11 ianuarie 2008 a rămas nemodificat, în sensul că “Gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul Romaniei se reglementează prin lege specială” – (Legea 227/2002), conform Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, Anexa 3 din Legea 227/2002 – Euthanasierea câinilor, se înţelege a fi abrogată.
Avand in vedere modificarile Legii 205/2004, va facem cunoscut faptul ca institutia noastra, isi desfasoara activitatea conform noii legi.
Pe fondul instabilitatii legislative, Primarul General al Municipiului Bucuresti, Dl. Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu si domnii Consilieri Generali ai CGMB, au identificat o cale eficienta, umana si agreata de toti locuitorii Mun. Bucuresti pentru solutionarea pe termen mediu a problemei cainilor liberi pe strazi , si anume, emiterea unui Dispozitii (1101/14.07.2008), privind sterilizarea si identificarea gratuita a cainilor.adoptati de ONG-uri si emiterea unei Horatarii (HCGMB nr.243/2009), privind controlul reproductiei cainilor in Municipiul Bucuresti.
In prezent,cainii capturati din strada de echipajele ASCSB, sunt cazati in adapost ,apoi sterilizati, identificati prin aplicarea microcipului subcutanat si crotalie de culoare galben fluorescent pe urechea stanga , inregistrati in baza de date a ASCSB, vaccinati antirabic, adoptati de ONG-uri ,persoane fizice si juridice ,dupa intocmirea documentelor legale.
Echipajele ASCSB au intreprins actiuni de capturare a cainilor liberi si fara stapan ,in toata capitala, insa de multe ori, pe domeniul public ,pot fi vazuti caini identificati cu crotalie de culoare galben , acestia avand un proprietar de drept, care si-a asumat responsabilitatea supravegherii si ingrijrii lui conform normelor legislative. Aplicarea sanctiunilor nu intra in competentele institutiei noastre.Cu stima,
DIRECTOR,
Dr.med.vet.
Simona PANAITESCU
După cum vedeţi, toate autorităţile statului aşteaptă de la Parlament o lege care, nu-i aşa, e menită să fie în folosul oamenilor. Problema e că orice lege care priveşte cîinii va fi întotdeauna în folosul unui grup din aceeaşi categorie cu cîinii (citeşte grup parazit). Viaţa voastră depinde de ciclotimia a 471 de nebuni.
Propunerea mea este să treceţi la „tratamente inumane” dacă nu vreţi să colcăie viermii în ficaţii şi maţele copiilor voştri. Dar poate că românul s-a sălbăticit suficient cît să trăiască alături de cîini vagabonzi, şi este suficient de bogat încît să-şi permită atît protecţia cîinilor vagabonzi, cît şi costul diverselor tratamente de deparazitare a propriului corp şi de prevenţie a complicaţiilor muşcăturilor.
● Anarhismul Curţii Constituţionale ucide res publica – Bakunin e fericit
Zilele trecute, după ce şi-a lăsat Binele, Adevărul şi Frumosul la domiciliu, conclavul ayatolahilor constituţionali a emis în spatele altarului o bulă prin care forţează aplicarea Art.44(1) din Constituţie. În mod paradoxal, firmanul CCR desfiinţează dreptul de proprietate, şi deschide calea selecţiei naturale. Res publica a decedat.
Fiindu-mi imposibil să înghit disonanţa cognitivă, le-am scris ayatolahilor. Cum şansele ca domniile lor să citească aceste rînduri sunt mai mici decît cele de a supravieţui pe Soare, aplic aici textul. Nu înainte de a observa că Bakunin a fost un tîmpit. Nu şi-a dat seama că instrumentul prin care îşi putea instala utopia este tocmai o Curte Constituţională.
––––––––––––––
(Într-o primă versiune, am postat textul pe Juridice.ro. se pare că judecătorii nu au avut ochelarii de aproape, şi au apucat să secrete decizia. De aceea, am îndrăznit să-l trimit două zile mai tîrziu, prin mail, cu fonturi de 14)
–– Original Message ––
From: Marius
To: ccr(la)ccr.ro
Sent: Saturday, June 26, 2010 4:05 AM
Subject: Despre dreptul de proprietate
Stimaţi domni,
În legătură cu argumentele aduse în sprijinul dreptului la pensie, aş avea cîteva observaţii de profan. Am doar avantajul vîrstei şi al independenţei pecuniare faţă de bugete de stat.
Cred că ne-am apropia mai mult de adevăr, dacă am privi din mai multe unghiuri drepturile cuvenite la pensionare. Cuantumul pensiei este garantat – zice legea [supremă]. Însă, să vedem cînd, şi din ce se constituie fondul de pensii, şi cît de bine garantat poate fi cuantumul.
Magistraţii afirmă că pensia reprezintă drept de proprietate. În parte este adevărat, însă nimeni nu poate spune care este valoarea totală a averii de restituit pensionarului, din moment ce nimeni nu poate spune cu certitudine că va muri în anul 2028, pe 25 iunie la ora 10. Aşadar, există variabila hazardului, ce, inevitabil, slăbeşte dreptul de proprietate.
În sistemele private de pensii, asiguratorul, fie garantează pentru o pensie ce poate asigura (atenţie!) doar stabilitatea financiară a companiei, fie, în funcţie de conţinutul contractului, pune o limită de vîrstă pînă la care pensia poate fi plătită (75, 80 sau 85 de ani). Doar în acest din urmă caz, cuantumul pensiei este garantat.
Nu putem însă să nu observăm că, fie în sistem de stat, fie privat, pensia are ceva din jocurile de noroc, ceea ce, din nou, slăbeşte afirmaţia că pensia ar fi drept de proprietate. Nimeni nu poate ridica pretenţii asupra cîştigului la loterie înainte ca jocul sorţilor să hotărască. Din nefericire, jocul sorţilor coincide riguros exact cu sfîrşitul vieţii pretendentului.
Probabilităţile nu sunt certitudini decît la valoarea 1, constantă în timp. Poate garanta cineva constanţa lui 1? Poate numai bunul Dumnezeu, întrucît El este Unul absolut. Dar Dumnezeu nu hotărăşte drepturile salariale, ci dumneavoastră sunteţi în situaţia delicată de a hotărî ce, şi cui se cuvine. Iar regula nu este cea de a proteja pensiile mari de diminuare. Cu puţină răbdare veţi descoperi mai jos şi o similitudine.
Prin absolutizarea dreptului de proprietate asupra pensiei, niciuna din sursele de satisfacere a pretenţiei nu va putea fi susţinută. Împrumutul e ca scărpinatul. Ajută pe moment. Suprataxarea proprietăţii ca urmare a absolutizării drepturilor salariale sau de pensie, strică echilibre şi mai precare.
Aşadar, absolutizarea dreptului de proprietate, cînd vine vorba de pensie, paradoxal, se întoarce împotriva dreptului de proprietate, fie prin secătuirea fondului, şi lipsirea altora de dreptul de proprietate, fie prin amanetarea viitorului prin împrumuturi externe, fie prin taxarea oneroasă a altor drepturi, cum ar fi prin supraimpozitarea bunurilor imobile, sau chiar prin suprataxarea muncii şi a consumului.
Se poate considera şi că pensia este ca economiile băneşti. Trebuie să recunoaştem, are şi proprietăţi de depozit la bancă. Însă cu o observaţie: contributorii devălmaşi depun, nu pentru viitor, ci pentru trecut. Adică, fiii depun “economiile” în folosul părinţilor. Totul este în regulă, dacă banca este solvabilă. Ea poate redistribui şi restitui chiar şi în rate zilnice (dar limitate) sumele depusă. Problema se complică atunci cînd banca are dificultăţi financiare. Într-o atare situaţie, este supusă controlului judecătorului sindic. Este “starea de urgenţă” a băncii. Judecătorul sindic dispune cît şi cărui creditor i se restituie economiile integral.
Regula de drept spune că prioritatea o au creditorii mici*. Iar dacă mai rămîne ceva la lichidarea activelor băncii, atunci, vor fi satisfăcuţi şi creditorii mari. Contextualizînd, tinerii de azi plătesc azi o mare parte din risipa statului totalitar, generos cu susţinătorii săi, chiar dacă, la vremea lor, ei nu au contribuit nici măcar cu un leu la fondul de pensii.
În concluzie, dacă bugetarii susţin absolutizarea drepturilor salariale, iar domniile voastre le daţi satisfacţie prioritar pensionarilor de lux, Justiţia are la îndemînă legea falimentului. Nu este greu. Puţin curaj! Lichidaţi statul pe cale judiciară. Cunosc cel puţin 10 persoane, libertarieni anarhişti, care s-ar bucura.
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez multă înţelepciune.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
———————
* Cînd firma Sogo a intrat în incapacitate de plată, a trebuit să-şi lichideze cîteva active, printre care şi magazinul departamental Sogo din Hiroşima. Atunci, creditorii cu creanţe de pînă la 3 milioane de yen au fost compensaţi 100%. Creditorii mari au rămas, nu numai fără nicio compensaţie materială, dar şi fără speranţa că le vor fi restituite vreodată creanţele. Aşadar, principiul este: cei slabi au prioritate.
● Statul de drept este controlat de mînuitorii de pulan
Un titlu cam tare, nu-i aşa? 😀 Dacă veţi face comparaţia cu alte state, veţi descoperi şi proporţia exactă dintre drept şi pulan.
Să luăm trei documente:
1) Viza de şedere (expusă în alt post) a fost eliberată în baza unui paşaport expirat de doi ani.
Observaţi ce autoritate a eliberat-o:
2) Un buletin de identitate pentru străini. Pe buletin e scris că titularul nu are viză de şedere.
Observaţi ce autoritate l-a eliberat:
Nu înţelegeţi ce înseamnă MOJ? Nu-i nimic. Aici se vede mai bine:
3) Să vedem acum ce autoritate eliberează paşapoartele
Nu se vede prea bine, dar paşapoartele sunt eliberate de o autoritate subordonată Ministerului de Externe, şi sunt tipărite la tipografia Ministerului de Finanţe. În imaginea cu codul numeric personal se poate observa, ca de altfel şi pe buletinul pentru străini, blazonul de tipul 5-7-5 cu florile de kiri , semn că Ministerul Justiţiei este implicat.
Aşadar, avem trei categorii de documente, eliberate de:
1) Viza: Biroul de Imigraţie din subordinea Ministerului Justiţiei.
2) Buletinul pentru străini: o ipotetică Autoritate de evidenţă a străinilor, dar în orice caz, ceva în subordinea Ministerului Justiţiei, chiar dacă interfaţa cu publicul este la primărie.
3) Paşaportul: Ministerul de Externe, foarte probabil asistat de Ministerul Justiţiei, şi cu tehnica Ministerului de Finanţe.
Căutaţi autorităţile româneşti responsabile de: statutul de şedere a străinului, evidenţa populaţiei, paşapoarte. Sau, mai bine, vă spun eu.
1) Oficiul de Imigraţie: MAI
2) Evidenţa populaţiei: MAI
3) Paşapoarte: MAI
Ce au în comun cele două seturi de acte? Primul set – Ministerul Justiţiei. Cel de-al doilea – Ministerul de Interne. Asta e diferenţa dintre un stat de drept şi unul poliţienesc.
Ce nu au în comun? Vă daţi seama şi singuri.
Cînd statul de reşedinţă e unul de drept, şi eşti străin, expirarea unui paşaport nu-ţi anulează dreptul de a prelungi o viză de şedere cît eşti acolo. Şi nici nu-ţi face probleme la schimbarea documentelor de identitate pe teritoriul statului de reşedinţă. Nu ştiu cum e acum, dar ca străin în România, mai acum vreo 10 ani, erai nevoit ca, pentru prelungirea vizei de şedere, să te întorci în ţara natală, să depui cererea la consulatul român şi să aştepţi viza, după care te puteai întoarce în România.
Documentele nu au în comun barierele procedurale ca cele de la eliberarea unui paşaport CRDS (simplificat): MAE-MAI-MAE.
Încă vă mai închipuiţi că drepturile voastre fundamentale sunt apărate de cei educaţi să se uite ÎNTOTDEAUNA chiorîş la voi? Veţi zice poate că e doar o chestiune de taxonomie administrativă. În parte e adevărat. Fiecare stat e liber să-şi facă propriile organigrame, arhive şi circuite de informaţii. Dar încercaţi să vă angajaţi ca magazioner undeva. Vi se va cere cazierul judiciar, pe care îl plătiţi şi-l aşteptaţi cu înfrigurare de la… aţi ghicit, o autoritate din M-A-I.
Adică tot de la mînuitorii de pulan. Cum se reflectă asta în calitatea aerului pe care îl respiraţi? În primul rînd, a cere cazierul judiciar virtualului angajat este o monstruozitate birocratică. O violare a demnităţii umane, dar o violare legal obligatorie.
Pentru că legiuitorul, cu mentalitatea-i securistă, vă priveşte permanent ca pe infractori. Vă violează dreptul la muncă prin cerinţa care se referă la cazierul judiciar.
Am zis judiciar? Păi, asta nu ţine de Ministerul Justiţiei? Da. Numai că gestionarea datelor o face concentratorul de informaţii şi pulan, numit curent MAI. De unde şi bătaia de joc pe care sunteţi nevoiţi să o suportaţi zilnic.
De ce nu de la evidenţa judiciară? De ce titularul să cheltuiască bani pentru a dovedi ceva prezumat prin Constituţie? Ia, mai căutaţi şi singuri răspunsuri! 🙂
Obligativitatea cazierului judiciar face ca cheltuielile de recrutare de personal să fie suportate în parte de angajat, ceea ce face din dreptul la muncă, altminteri un drept pozitiv, mai degrabă un privilegiu. Este imoral ca virtualul angajat să fie nevoit a-şi dovedi „curăţenia penală”. Este imoral ca el să cheltuiască bani şi timp pentru exercitarea unui drept pozitiv, pe care statul este chemat să i-l protejeze, iar nu să i-l violeze.
Cum se face în alte ţări?
Soluţiile într-un stat de drept sunt ceva mai subtile. Angajatorul nu-ţi cere niciun act doveditor al antecedentelor penale. Funcţionarul de la resurse umane se poate informa şi singur, direct de la sursă, din moment ce toate sentinţele judecătoreşti sunt documente publice. O eventuală întrebare adresată angajatului îi dă celui de la resurse umane un instrument în plus pentru verificarea calităţii umane a virtualului angajat. Cît de sincer e. La interviu, omul va fi mai înclinat să spună adevărul, ştiind că el însuşi nu poate controla informaţiile referitoare la pedepse anterioare. Dacă are antecedente penale, le va mărturisi şi singur. Dacă nu are, va mărturisi că nu are.
Cazierul obligatoriu face sluga hoaţă. Cînd singura cale legală de a arăta că eşti curat, este certificatul de cazier, cu o şpagă mică, el se poate cumpăra curat curăţel, de la poliţie. Sau se poate falsifica acasă. Ceea ce, în mod pervers, favorizează şi minciuna şi paranoia. Escaladează spirala violării drepturilor fundamentale prin prevederi din ce în ce mai aberante şi mai sever punitive.
● William Brînză face bişniţă cu carne de om
Un deputat idiot incompetent mintal, ca mai toţi deputaţii care nu sunt autişti de-a dreptul, şi care susţine că reprezintă românii dinafara României, scrie pe blogul său, fără ruşine, următoarele:
(!)
Cum ar veni, statul intenţionează să scoată la vînzare în viu, carne de om, mai sus de preţul pieţei. Statul ne vinde mai scump decît o face un proxenet cu fetele vîndute în Macedonia, Bosnia sau Kosovo. Într-una din compunerile sale, numită pompos „expunere de motive”, deputatul afirmă cu cinism că românii sunt principalul produs de export al României şi că, vezi Doamne, vrea să-i ajute. Să vedem cum: În proiectul ăsta de lege pe lîngă comisioane de transfer, vrea să-i mai jupoaie pe români de 1% din sumele remise, şi să constituie nuş’ ce fond. Or, ăsta e impozit fraudulos. Alt nemernic care privatizează statul în folos propriu. Uite ce jigodii ne reprezintă în Parlament! Aştept demisia din Parlament a deputatului Brînză. Dacă mai are vreo urmă de demnitate. În orice caz, cu asemenea iniţiative legislative, nu are decît să plece în PSD alături de Ponta.
Voi reveni cu noi imprecaţii.
Pînă una, alta, vă propun să citiţi aici:
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/03/17/neamurile-proaste-legifereaza/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/13/baconschi-test-de-coerent/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/20/schizofrenia-domnilor-baconschi-si-voinescu/
Observaţi oximoronicul titlu:
Edit: I-am trimis primul mail deputatului Brînză:
Domnule deputat, majorarea taxei consulare la renunţarea la cetăţenie încalcă principiul echităţii. Majorarea ei va fi interpretată ca răscumpărare din sclavie. Chiar şi în situaţia actuală este o TICĂLOŞIE!
Pentru detalii, intraţi vă rog, la:(…)
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Am primit confirmarea de primire:
–– Original Message ––
From: William BRINZA
To: ‘Marius
Sent: Sunday, June 20, 2010 8:49 PM
Subject: Read: Taxe consulare (UTF-8)
Reporting-UA: williampdleuropa.eu; Microsoft Office Outlook 12.0
Final-Recipient: rfc822;william(la)williampdleuropa.eu
Original-Message-ID:
Disposition: manual-action/MDN-sent-manually; displayed
Your message
To: william@williampdleuropa.eu
Subject: Taxe consulare (UTF-8)
Sent: 20.06.2010 13:29
was read on 20.06.2010 14:49.
–––––––––––––––
Am mai scris una şi Avocatului Poporului
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Monday, June 21, 2010 12:04 AM
Subject: Ref: 6508 si 6697/2009 (Taxe consulare) (UTF-8)
Stimate domnule Ionel Oprea – Adjunct al Avocatului Poporului
Îngăduiţi-mi vă rog să revin asupra a două sesizări anterioare, ce fac obiectul rezoluţiilor instituţiei pe care cu onoare o reprezentaţi, înregistrate cu numerele: 6508/13 iulie 2009 şi 6697/18 august 2009. În ultima, mi-aţi permis să sper că lucrurile se vor îndrepta.
Recent publicata lege 78/2010 menţine cuantumul de 600 de euro al taxei, în raport de 10/1 faţă de taxa de sens invers. În ciuda demersurilor mele ulterioare la MAE, nimeni nu pare să ia în serios problema adusă în discuţie, deşi am arătat că în Canada, de pildă, taxa este de numai 70 euro (aprox.) la renunţare şi 140 la dobîndire. Aşadar, şi mai ieftină, şi într-un raport (cel puţin calitativ) invers.
Colac peste pupăză, aflu de la deputatul William Brînză (v.link-ul) că iniţiază un proiect de lege, conform căruia, oneroasa taxă va fi majorată la 2000 euro.(!) Vă rog să observaţi că 2000 de euro reprezintă mai puţin decît încasează un proxenet care vinde sclave sexuale în Bosnia sau Kosovo, ceea ce, virtual, ar face din România cel mai scump negustor de sclavi.
În consecinţă, vă rog să atacaţi de urgenţă prevederile legii 78/2010 ce fac obiectul prezentei sesizări, pentru a stîrpi şi preveni, odată pentru totdeauna, arbitrariul, mercantilismul, resentimentul şi imoralitatea din legile ce vor reglementa în viitor categoria de taxe în discuţie.
Cu speranţa că veţi izbîndi în interesul cetăţenilor români, vă rog insistent să demaraţi direct la Curtea Constituţională a României, o acţiune hotărîtă de instaurare a Dreptăţii, pe temeiurile: 1) inechitate flagrantă în cuantumul comparativ şi 2) condiţionare oneroasă a exercitării unui drept fundamental.
http://www.williampdleuropa.eu/Reducerea-taxelor-consulare–id367.html
Vă mulţumesc.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Japonia are 104 milioane de notari şi tot atîţia virtuali traducători autorizaţi
(cifrele din titlu reprezintă populaţia în vîrstă de peste 20 de ani de la sfîrşitul lunii decembrie 2009)
Pomeneam zilele trecute de instituţia cetăţeanului. Rămăsese să vă arăt în ce constă ea. Pentru a face lucrurile mai uşor de înţeles, să luăm tot un exemplu din viaţa reală. Transcrierea căsătoriei încheiate în alt stat. Comparativ, procedura românească şi cea japoneză. Cea românească ridică părul în cap, îi supune pe protagonişti la umilinţe, le risipeşte banii şi timpul pe autentificări inutile şi abuzive. Nu mai departe, obligativitatea traducerii de către un traducător autorizat este un abuz flagrant. Instituie un monopol fraudulos.
De fapt, notarul român, şi niciun alt notar, nu autentifică fidelitatea traducerii, ci semnătura traducătorului. Asta înseamnă că, oricine traduce un document îşi poate pune semnătura, deoarece notarul nu face decît să certifice identitatea persoanei care a semnat traducerea. A contesta sau recunoaşte abilităţile lingvistice ale cuiva, nu intră în competenţa notarului.
Aşadar, totul este un bullshit conceput de nemernicimea parlamentară, o încrengătură de securişti „cu dreptul la bază”, pentru ca o întreagă clasă parazită să vă mulgă ca pe vite, atunci cînd nu vă ţin în jug.
Acum înţelegeţi de ce transcrierea în registrul japonez de stare civilă durează 15 minute, şi constă într-o notificare, însoţită de certificatul românesc în original, un act de identitate al soţului străin în original (sau o fotocopie) şi completarea cîtorva formulare. Nu trebuie legalizat niciun act din listă, nu e nevoie de nicio apostilă de la Haga. Nu e nevoie nici măcar de prezenţa soţului român. De curînd am aflat (*) că nici traducerea certificatului românesc (CC) nu mai e necesară. Chiar de ar fi necesară, soţul care face traducerea ţine loc şi de notar şi de traducător autorizat (**). Asta e diferenţa dintre un cetăţean român în România, şi un cetăţean nejaponez de origine română, în Japonia. Ultimul e recunoscut drept izvor de probe chiar şi în absenţa persoanei sale. De ce? Pentru că omul îşi este propriul notar şi propriul traducător autorizat. Este o instituţie. În cele mai multe situaţii, chiar şi cetăţeanul nejaponez îşi este propriul notar. Voi reveni în alt post cu un exemplu din 1994.
Ca orice instituţie, cetăţeanul deţine ştampilă. Să nu credeţi că e ceva cu regim supracontrolat şi dictat de stat. Nu. Ştampila poate fi comandată oricărui atelier de profil, fără formulare înseriate şi alte brizbrizuri de stat poliţienesc. E preferabil ca ştampila să fie confecţionată dintr-un material dur (cele mai comune sunt lemnul şi piatra) şi lucrată de mînă. Pentru a avea tărie probativă mai mare, ştampila trebuie înregistrată la primărie. Operaţia e simplă. O aplică funcţionarul de acolo pe o hîrtie, care, ulterior se scanează şi se introduce într-o bază de date. Se eliberează apoi un card ce i se trimite prin poştă titularului. Vom vedea în altă parte la ce foloseşte cardul de specimen. Deocamdată, cam atît despre ştampila oficială.
Titularul poate deţine şi nenumărate ştampile neoficiale. Fiecare poate fi folosită în scopuri pe care titularul le găseşte potrivite. Dacă vrea să-şi deschidă un cont la o bancă, şi nu vrea să folosească ştampila oficială, poate folosi una neoficială, dar care, strict în jurisdicţia băncii, devine oficială. Dacă titularul are un nume de familie comun, pentru operaţii de rutină, cum ar fi ştampilarea unei dovezi de livrare a unei expediţii poştale (colet, recomandată etc.) poate folosi şi o ştampilă de 100 de yeni (de serie mare, Made in China). Tot aşa, pentru actele contabile curente, cum ar fi o chitanţă eliberată altcuiva, nu e nevoie de ştampila oficială. Pe chitanţă e deja ştampila prăvăliei, la care se adaugă ştampila ordinară a persoanei care scrie chitanţa. Rolul ştmpilei este de a preveni falsificarea chitanţei. Cum? Orice tranzacţie de peste 30.000 yen cere aplicat un timbru fiscal de 200 yen peste care se petrece aceeaşi ştampilă ordinară. Dacă chitanţa e pentru o sumă mai mică, orice găinărie se poate face în limita a 30.000 de yeni, şi cu riscul de a fi descoperită la confruntarea cu emitentul chitanţei. În principiu, se poate face şi o expertiză, ţinînd seama că e greu să nimereşti acelaşi tuş atunci cînt falsifici o chitanţă, presupunînd că ai folosit tot o ştampilă de serie. Însă la găinării de mică anvergură te dă de gol numărul chitanţelor şi compoziţia tuşului cu care falsifici. Dacă pentru mize mici îţi diversifici şi numărul de tuşuri, şi numărul de ştampilele false, atunci nu garantează nimeni că vreuna din părţi acoperă cheltuiala. Cu atît mai puţin probabil, cu cît există un al doilea prag pecuniar, dincolo de care trebuie un alt fel de timbru. 🙂
Aşadar, în numele subsidiarităţii clamate altminteri şi de Dreapta română, cetăţeanul îşi este propriul notar. Acolo unde sunt necesare garanţii suplimentare, cum ar fi la un contract comercial, se angajează unul sau mai mulţi garantori. Garantorul poate fi o persoană fizică, la rîndul ei, o instituţie cu ştampilă, deci un al doilea notariat pe două picioare.
Veţi zice, unde sunt notarii? Sunt şi notari, dar ei au alte roluri. Pentru a ne face o idee, să vedem statistica.
În prefectura Hiroşima, cu un produs intern brut cam cît al României plus jumătate din cel al Bulgariei, sunt 7 birouri notariale publice (la 2 milioane de locuitori), din care unul singur în oraşul Hiroşima (unul la 1 milion de locuitori). În acelaşi oraş, alaltăieri, cînd am vizitat pagina breslei, erau 474 de notari privaţi (cca unul la 2000 de locuitori). Să-i numim scribi. Vă propun să lăsăm deocamdată notarii publici.
Cei 474 de scribi sunt împărţiţi pe circa 9 domenii de activitate (înfiinţări de companii, drept comercial, imigraţie, drept succesoral etc.) Aşadar, sunt scribi înalt specializaţi. Ei pot reprezenta clienţii în toate instanţele administrative, în faţa partenerilor de afaceri la încheierea contractelor, şi uneori chiar în medierea litigiilor). Cu alte cuvinte, scribii sunt în acelaşi timp şi notari, şi avocaţi, şi mediatori-negociatori. Ei nu stau toată ziua la birou. Umblă. Prestează servicii. Spre deosebire de notarii din România, meniţi a ne mînca timpul (în evidentă cîrdăşie cu legiuitorul) scribii sunt angajaţi pentru a face ceea ce altminteri poate face şi comanditarul, dar nu are timp. Cu alte cuvinte, de la scribi, ca de altfel de la regia autostrăzilor, se cumpără timp. Desigur, în Hiroşima există şi circa 300 de avocaţi-avocaţi. Ei au un rol diferit de cel al scribilor, dar unele competenţe se suprapun. De pildă, un faliment presupune reprezentarea în faţa unor instanţe administrative sau chiar judecătoreşti, iar numai starea de litigiu îi dă prioritate avocatului, ceva mai priceput în interpretarea legilor întru minimizarea pagubei clientului. În rest, ştampila avocatului este tot atît de probativă precum cea a clientului.
Acum 7 ani, alături de alte acte şi procuri speciale, am încercat să-mi exercit dreptul – zic eu – cetăţenesc de a transcrie în România un act administrativ emis de statul japonez. Un extras din registrul de stare civilă. L-am tradus în engleză şi în română, iar scribul şi-a aplicat ştampila. Am mers apoi amîndoi la notariatul public (singurul din oraş) şi, am legalizat fiecare pagină. După atîta supralegalizare, am recurs şi la supralegalizarea supremă. Certificarea din partea Biroului Teritorial al Ministerului Justiţiei. (aduc comentarii sub fiecare imagine)
Din motive lesne de înţeles, am denaturat documentele. Iată originalul:
Documentul a fost eliberat pe 15 aprilie 2003 şi avea o valabilitate de 6 luni (dacă nu mă înşel). În Japonia nu se eliberează documente pe viaţă. Se merge pe principiul că minciuna are picioare scurte. Cu alte cuvinte, dacă documentul este furat, făptaşul are un timp scurt pentru a-l folosi în scopuri criminale. Veţi vedea într-un text viitor, cum, structura modulară a procedurilor face ca un eventual terţ fraudulos să nu poată folosi documentul. După cum aţi observat deja, documentul nu are un număr de înregistrare. Identificatorul este adresa la care s-a înfiinţat registrul, precum şi felul în care a derivat dintr-un alt registru de stare civilă (cel al tatălui) ţinînd seama că există o ereditate. Un registru de stare civilă se poate înfiinţa şi din spuma mării, dacă persoana în cauză nu a fost înregistrată niciodată. Aşa s-a făcut la sfîrşitul erei Edo, cînd clasa dinafara sistemului de caste a fost încetăţenită. Chiar dacă, între timp, un cataclism ar duce la ştergereea de pe hartă a adresei fizice, ea rămîne ca element de identificare a membrilor familiei, pînă la stingerea naturală a familiei. În document sunt înscrise toate persoanele ce constituie monada adminsitrativă. În cazul de faţă, mama, tatăl şi fiul. Ţinînd seama că familia este celula de bază a societăţii, nu numai în vorbe, documentul poate fi folosit de către orice membru al familiei. Ţine loc şi de certificat de naştere pentru fiecare membru (cu excepţia mea, eu fiind cetăţean român cu certificat de naştere boţit şi lipit cu scoci) şi de certificat de căsătorie pentru părinţi.
Vă propun să „vizionaţi” traducerea lui legalizată:
Pagina I
Pagina a II-a
Aşadar, o pagină tradusă, de mine, traducător „auto-motorizat”, cu ştampila mea şi cu semnătura mea. Am adăugat instrucţiunile de folosire şi lămuririle necesare, ţinînd seama că funcţionarul de la primăria de sector la care am încercat să transcriu căsătoria (prin împuternicit) nu dispune de cataloage de modele de acte pentru fiecare ţară, precum cei de la primăria oraşului Hiroşima. Să vedem acum în ce constă supralegalizarea. E de datoria mea să vă spun că paginile de supralegalizare sunt solidarizate cu ştampilă petrecută, ca de altfel întregul ansamblu, ceea ce face ca pe pagina I să nu fie necesară aplicarea vreunei ştampile întregi. Neîmbucarea ştampilelor petrecute atrage nulitatea certificatelor de supralegalizare. Iată certificatul de la notarul public:
Documentul este înseriat. Fiecare pagină primeşte cîte un număr de înregistrare. Nu am ilustrat decît cu certificatul uneia din cele două pagini. Celălalt arată la fel. (de fapt, am supralegalizat două documente. în total, 4 pagini)
…şi supralegalizarea de la Ministerul Justiţiei, Biroul teritorial Hiroşima.
După denaturare mi-au atras atenţia numerele de înregistrare de la notarul public. 108 (şi următoarele). Iar asta, în prima decadă a lunii mai. Astfel, mi-am făcut o imagine despre cît de des se apelează la notariatul public. După ce că e un singur notariat public la un milion de locuitori, mai arde şi gazul. De regulă, la notariatele publice se retrag judecători zguduiţi de sentinţe de condamnare la moarte. Puţini rezistă în sistem după ce dau un asemenea verdict. De aceea li se face cîte un loc de amakudari, la aer condiţionat. Nu se intră decît cu appointment, pentru a nu se afla scorul meciului la care se uită notarul public.
Cum ziceam, am mai primit trei numere consecutive, pentru celelalte 3 pagini (certificate nefigurate aici). Aşadar, notarul public autentifică în medie circa o pagină pe zi. 4 pagini am adus doar eu la supralegalizare. Ca prostul.
Dacă notarul public arde gazul, să vedem Biroul Teritorial al MJ ce face. (Suntem tot în luna mai a anului 2003):
Ha, ha, ha! Aşa-i că vă vine să rîdeţi? Prin comparaţie, notarul public e fruntaş pe ramură. Va să zică, am supralegalizat şi superlegalizat două documente, şi am devenit astfel vecin de opis cu Mazda şi Ford, cu Boeing şi Mitsubishi Heavy Industry, cu Zenekon, cu Hitachi, cu Sharp, cu Prefectura Hiroşima (cînd o fi legalizat vreun teritoriu smuls mării) iar cu voia dumneavosatră, ultimul pe listă, Marius Mistreţu a dăruit masa cu patru pagini. Pentru ce? Pentru ca o matracucă de la primăria sectorului 2 să-mi trimită reprezentantul la plimbare, fără ca cel puţin să-i dea o motivaţie la mînă. Sau măcar o îndrumare către vreun mînuitor de apostilă de la Haga. Aţi mai văzut atîta mîrlănie şi dispreţ din partea statului român? Desigur. Zilnic.
–––––––
(*)
Noroc,
Iar ai pornit la cruciade…
M. a dat certificatul romanesc aici [în Japonia n.m.], insa netradus de nimeni, si nu i s-a cerut versiunea japoneza. Cind ne-am casatorit [întîi n.m.] in Romania, ni s-a cerut traducere autorizata la kosekitohon al ei, si a trebuit sa ne-o faca o doamna baba de la Bucuresti, care e autorizata de amabasada si
recunoscuta chipurile de statul roman. Imi pare rau ca nu mai tin minte alte amanunte, au trecut 10 ani.
Alt exemplu:
….- a mers ea singura la primarie si s-a casatorit cu mine japonezeste,
subsemnatul in absentia. Stiu ca a trebuit sa completeze zeci de hirtii si chestionare [dar nu să alerge n.m.], cred ca le-a dat si certificatul din Romania, insa apostila nu am avut. De ce?
(**) am avut ocazia de a prezenta şi autorităţii de imigraţie cîteva documente româneşti, ce priveau terţe persoane. Le traduceam conţinutul, puneam ştampila personală şi gata.
● Lăcomia depopulează România
Deşi, retoric, e nerecomandabil, am început cu concluzia. O concluzie cu gust coclit, pe care sunt sigur că o veţi împărtăşi şi voi, după lectura rîndurilor de mai jos. O concluzie virtual înfricoşătoare pentru statul român. Pentru că e numai o chestiune de timp pînă cînd le-o vom trage peste bot deputaţilor ce întocmesc legile întru îmbuibarea (hi)steroidelor lor neveste şi futeuze notărese. Dar, ca să n-o mai lungim, intru direct în subiect.
Transcrierea în România, a unei căsătorii încheiate în altă ţară
Preiau de pe saitul primăriei din Satu Mare. Ne vedem mai tîrziu, după ce parcurgeţi textul. (Care nu leşinaţi între timp.)
Doamnelor şi domnilor, proceduraaaa!:
Actele necesare
* adeverinta de cetatenie, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate si care nu pot face dovada cetateniei române, adeverinta se elibereaza de catre SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei, Bucuresti Str. Petofi Sandor Nr. 47 Sectorul 1;
* adeverinta privind ultimul domiciliu din tara, pentru cetatenii români cu domiciliul legal în strainatate
* eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei a municipiului Satu Mare
* xerocopie a cartii de identitate sau a buletinului, petru cetatenii români cu domiciliul în mun. Satu Mare
* adeverinta din care sa rezulte cum figureaza în Registrul Permanent de Evidenta Populatiei eliberata de Biroul Evidenta Populatiei de la ultimul domiciliu avut în tara( în situatia în care solicitantul se legitimeaza cu pasaport românesc expirat sau cu titlu de calatorie)
* certificatul sau extrasul de casatorie original apostilat conform conventiei de la Haga
* copie xerox legalizata a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie
* traducerea în limba româna de catre un traducator autorizat român a certificatului de casatorie sau extrasului de casatorie legalizata de catre un notar public din România
* declaratie legalizata la un notar public din România în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* declaratie legalizata sau apostilata conform conventiei de la Haga cand este data in fata unui notar public strain, în situatia în care sotii si-au pastrat numele de familie anterioare, le-au reunit sau sotul a luat numele de familie al sotiei sau în cazul în care numele de familie purtat de catre soti pe timpul casatoriei NU este înscris în certificatul de casatorie
* certificatele de nastere ale sotilor în copii xerox
* sentinta de divort, ramasa definitiva si irevocabila (daca este cazul) + copie xerox + traducerea în limba româna legalizata- apostilata conform conventiei de la Haga
* certificatul de deces al fostului sot, în cazul în care solicitantul a mai fost casatorit (daca este cazul) traducerea în limba româna- legalizata a acestora(sentintei de divort, sau certificat de deces)
* procura speciala de reprezentare la serviciul Stare Civila si la Biroul Evidenta Informatizata a persoanei Satu Mare, în vederea transcrierii certificatului de casatorie din strainatate în actele de stare civila române si a obtinerii a unui certificat de casatorie românesc, în cazul în care nici unul dintre soti nu poate depune cererea personal sau timpul de sedere în tara este mai scurt de 60 zile de la data înregistrarii cererii;
* timbre fiscale în valoare totala de 1 leu RON.Procura se legalizeaza de catre:
1. un notar public din România,
2. fie de oficiile diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului ;
3. sau întocmite de notari publici straini si supralegalizate, conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961 la Tribunalul din localitatea de domiciliu din strainatate;Observatii(cazuri speciale)
1. În situatia în care, unul dintre soti – cetatean român, a contractat o casatorie anterioara, în urma careia a dobândit numele de familie a celuilalt sot, nume cu care a intrat în urmatoarea casatorie, va fi obligatoriu sa se înregistreze întâi aceea casatorie si desfacerea acesteia prin divort sau decesul sotului.
2. Daca unul dintre soti, cetatean român si-a schimbat în orice mod numele de familie sau prenumele, altfel decât sunt ele înscrise în actele de stare civila române, persoana va trebui mai întâi sa solicite aprobarea înscrierii în actele de stare civila române, pe baza actelor originale de schimbare a numelui sau prenumelui, apostilate conform conventiei de la Haga, a schimbarilor intervenite cu privire la nume si prenume, cererea se depune la primaria care are în pastrare actul de stare civila ce se cere a fi modificat;
3. În cazul unei casatorii încheiate în strainatate care nu a fost transcrisa în registrul de stare civila de la ultimul domiciliu al cetateanului român cu domiciliul legal în strainatate si care, s-a desfacut prin divort sau prin decesul sotului, înregistrarea acesteia prin mentiune, se va face la primaria unde este înregistrat actul de nastere al persoanei în cauza, fie personal, prin împuternicit.Actele necesare:
certificatul sau extrasul de casatorie în original;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata;
traducerea în limba româna legalizata;
copii ale certificatelor de nastere ale sotilor;
sentinta de divort originala;apostilat conform conventiei de la Haga
copie xerox legalizata a sentintei;
traducerea în limba româna legalizata a sentintei;
sentinta Tribunalului românesc competent, de recunoastere a sentintei straine de divort- definitiva si irevocabila, conform legii nr. 105 / 1992;Dupa caz, daca casatoria s-a desfacut prin decesul sotului:
certificatul de deces original;apostilat conform conventiei de la Haga
copia xerox legalizata a certificatului de deces;
traducerea în limba româna a certificatului de deces;Daca în continutul certificatului de casatorie nu exista rubrica privind numele de familie al sotilor dupa încheierea casatoriei, se va anexa si o declaratie legalizata notarial din care sa rezulte ce nume de familie poarta pe timpul casatoriei persoana care solicita înregistrarea casatoriei si a desfacerii acesteia prin divort sau prin decesul sotului;
Aceeasi declaratie legalizata cu privire la numele de familei este necesara si în cazul în care, în sentinta de divort straina nu se face mentiune expresa cu privire la numele de familie al sotilor dupa desfacerea casatoriei.
copii xerox ale pasaportului românesc si strain ale persoanei interesate;
timbre fiscale în valoare de 1 leu RON.În cazul în care pasaportul românesc al persoanei interesate este expirat, trebuie sa se faca dovada ca solicitantul mai are înca cetatenie româna- pe baza Adeverintei de cetatenie eliberata de SERVICIUL DE CETATENIE de pe linga Ministerul Justitiei Bucuresti, precum si Dovada eliberata de Biroul Evidenta Informatizata a Persoanei de la ultimul domiciliu avut în tara, din care sa rezulte datele personale ale solicitantului;
Nota:
Procura de reprezentare, declaratiile, traducerile actelor si legalizarea acestora se pot face:la notariatele publice române sau la reprezentantele diplomatice ale României din tara de resedinta a solicitantului, fie la notari publici straini, caz în care, procura, declaratiile, copiile xerox legalizate si traducerea documentelor în limba româna, se vor supralegalizata conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961.
Lipseşte wassermanu’? Deh! O scăpare a legiuitorului. Dar nu-i nimic, se rezolvă, ca de obicei, improvizat. Printr-o ordonanţă de urgenţă. Oricum, suspendarea Preşedintelui de către Parlament e o procedură mult mai simplă. E floare la ureche pe lîngă ce vă aşteaptă pe voi, dacă veţi avea nesăbuinţa să „intraţi în legalitate”. Mai bine fugiţi cît mai departe. Hawaii, e OK.
După cum vă puteţi da seama, textul legii e întocmit pentru a vă mulge de bănuţi. Descalificant pentru statul român este că „umblă cu Haga-n gură”. (Cuvîntul „Haga” apare de 9 ori.) La fiecare colţişor vă aşteaptă cîte un organ cu reteveiul ridicat. Ceea ce s-a vrut o simplificare, a devenit o şicană în plus. Cînd auziţi de Haga, înseamnă că cineva vă aşteaptă precum o plantă carnivoră, să vă înhaţe banii şi timpul.
În fapt, Convenţia de la Haga (CH) e o interfaţă ce are ca scop unificarea supralegalizării documentelor. Evitarea dublei legalizări. Cu alte cuvinte, dacă un document este tradus şi legalizat în alt stat, el este automat şi obligatoriu recunoscut de către statul recipient, dacă documentul are apostila. (detalii într-o postare viitoare). Cum ziceam, CH este o platformă minimală de drept internaţional privat, ce face posibilă recunoaşterea într-un stat, a unui document emis de alt stat, chiar dacă cele două state se află în conflict, armat, să zicem.
Dacă CH este o platformă minimală, care e cea maximală? În virtutea suveranităţii, niciun stat nu este obligat să pretindă apostila pentru a recunoaşte un certificat de căsătorie (CC). El poate fi recunoscut şi fără supralegalizări şi fără apostilă. Cu alte cuvinte, este loc şi de mai simplu. Şi adesea e MUULT mai simplu decît procedura asistată de toată Haga pe care statul român v-o vîră pe gît.
Este şi cazul Japoniei. Atunci cînd un cetăţean român de pildă se duce la o primărie din Japonia cu un CC românesc să-l transcrie, nimeni nu-i cere apostilă. Nici măcar traducerea la vreun traducător autorizat. Nici măcar legalizarea traducerii sau a vreunei copii la notariat. Legalizarea oricărui document conex o face funcţionarul de la ghişeu. De-aia e acolo. Să ia act (şi actele) de voinţa suverană a două persoane fizice şi mature, cu drepturi fundamentale depline. Cetăţeanul român îşi poate traduce singur conţinutul CC, semnează cum că răspunde pentru acurateţea traducerii şi cu asta, basta. E doar interesul lui ca traducerea să fie corectă. Aşadar, înaintea oricărui traducător autorizat, are prioritate titularul. Cetăţeanul este o instituţie. Nu numai în vorbe, ci şi în fapt. (nu şi în România).
La primărie, totul durează 15 minute, şi costă cam 600 sau 800 yen (cca. un pol). E drept, se poate întîmpla ca, odată cu transcrierea CC, să fie nevoie şi de proceduri conexe, cum ar fi, înfiinţarea unui nou registru de stare civilă. (detalii într-o postare ulterioară). Sau eliberarea unui buletin de identitate pentru străini, pentru soţul român. Într-un asemenea caz, e posibil ca procedura să dureze spre 20 de minute. Poate chiar 25. Dar nu mai mult. Nu are toate actele gata? Nu-i nimic. Cetăţeanul le poate trimite ulterior prin poştă, chiar dacă locuieşte vizavi de primărie. Funcţionarii de acolo chiar recomandă ca documentele lipsă să fie trimise prin poştă, pentru că în felul acesta îşi pot administra timpul mai bine. Dispare o sursă de stres: cetăţeaunul care care se uită la ceas (de obicei şezînd).
Aşadar, am văzut cum e în altă ţară. Am văzut că statul român e ÎN RĂZBOI PERMANENT CU TOATE ŢĂRILE. În primul rînd, în război cu propriii cetăţeni. Am văzut că pentru România suverană, Japonia este un fel de colonie de mîna a paişpea, din moment ce transcrierea Ja-Ro cere obligatoriu apostilă de la Haga, iar invers, nu. Vă propun să revenim la procedura românească de transcriere.
Numai la o privire superficială (nici eu n-am stat să „psihanalizez” întregul delir al legiuitorului) am descoperit vreo două cercuri vicioase. Cetăţeanul rămân, pe teritoriul românesc, dacă are paşaportul românesc expirat, este trimis la Bucureşti, în Str. Petofi Sandor Nr. 47, ca să obţină dovada că e ceţean român, după care se întoarce la Satu Mare (1300Km dus-întors). Întrebarea e, cîte amenzi de la tablagii va încasa cetăţeanul pentru că umblă cu documentele de identitate expirate? (*)
Oare e cazul să vă arăt şi altă dovadă de ticăloşie a legiuitorului? Ce umilinţă mai mare pentru cetăţeanul român puteţi imagina? Vă pot arăta, dar într-un post pe altă temă.
Aşadar, legiuitorul a gîndit procedura astfel încît cetăţeanul s-o ia la sănătoasa ca din puşcă, cu teancul de chitanţe, eventual cu CC în mînă (nu e sigur) dar sigur cu buzunarele fluturînd, şi tîlhărit de vreo cîteva săptămîni din viaţa sa. Merită deranjul? După mine, hotărît, NU!
Ce e de făcut?
Acuma, sfatul meu este să refuzaţi cu obstinaţie să transcrieţi CC în România. Chiar dacă vreun consul vă sfătuieşte că ar fi bine să… c-o fi c-o păţi, că altfel, statul nu vă eliberează paşaport nou dacă nu…etc. Refuzaţi! Spuneţi că nu e nevoie de transcriere, aşa cum şi eu am spus, şi pînă la urmă, paşaportul mi-a fost eliberat. Dacă chiar vă pun beţe în roate cei de la paşapoarte, atunci, bombardaţi toate instituţiile statului cu mailuri. Arătaţi nemernicia. La o adică, faceţi-vă naturalizarea în statul de reşedinţă. Dacă vă pun piedici şi la descetăţenire, pentru idei, căutaţi pe blogul acesta semnificantul: „descetăţenire”. Sub nicio formă nu se justifică procedura nesimţită de transcriere a CC în România. Ea depăşeşte orice imaginaţie. Este o probă de atitudine primitivă, de rea-voinţă, o atitudine vădit monopolistă şi resentimentară din partea legiuitorului. (detalii în alt post)
Lăsaţi-i cu buza umflată. Cînd vă căsătoriţi în alt stat, păstraţi-vă numele de fată. În felul acesta, nu vă vor putea agăţa în niciun fel în concasorul de nervi citat mai sus.
De fapt, refuzul vostru de a transcrie căsătoria în România aduce o pagubă mai mare sau mai mică statului român. Nici măcar imbecilul legiuitor nu a putut prevedea că lăcomia lui îi va surpa însăşi baza lui de existenţă. Se bucură acum că v-o trage, sau v-a tras-o, dar voi i-o puteţi trage mai usturător. Un cetăţean român trăitor înafară, dar care are moştenitori în România, atunci cînd va muri, averea lui va putea fi mai greu de repatriat. Pus în faţa unui labirint kafkian, în loc să-şi repatrieze averea, cetăţeanul român trăitor în alt stat, va prefera mai degrabă să-şi expatrieze moştenitorii. În timpul vieţii. Astfel, treptat, România va sărăci şi în bani, şi în populaţie.
Căpşunarul, unchiul din America nu se vor repatria. Cînd „unchiul din America” va muri, capsomanul funcţionar român de la Starea Civilă îi va face moştenitorului tai-tai! de la Otopeni. Îşi va cumpăra apoi pe drum un Cico, şi se va opri în faţa Guvernului să protesteze că i-a tăiat 25% din salariu. Oho, să vedeţi cînd îi va tăia 70%! Aşadar, domnilor socialişti, vreţi să menţineţi şi să întocmiţi în continuare legi cu caracter vădit duşmănos, în folosul plutocraţiei voastre socialiste? Nicio problemă! În final, nu veţi ajunge decît să staţi la coadă la butelie. Pe cartelă.
Domnilor legiuitori
Luaţi exemplul Japoniei. (Mult mai subtilă şi mai rafinată decît voi, cînd vine vorba de a încasa bani.) Lăsaţi oamenii să-şi transcrie ce acte vor. Nu le mai puneţi piedici, că tot voi veţi fi păgubiţi. Dacă nu voi, beizadelele voastre. Dacă nu ele, nepoţii voştri. Dacă nu mă ascultaţi, a voastră va fi mocirla. Şi mormanul de moloz.
Temă pentru acasă
Încercaţi să reprezentaţi grafic traseele documentelor. Vedeţi dacă înţelegeţi ceva.
Încercaţi să traduceţi în bani toată tevatura, în fiecare din ipotezele prevăzute de lege.
Determinaţi punctele în care cetăţeanul este pus în insecuritate juridică. Încercaţi să aflaţi ce e în sufletul lui.
Determinaţi prevederile insultătoare umilitoare şi jignitoare la adresa cetăţeanului. E simplu. Puneţi-vă în locul lui.
–––––––––-
(*) Căutînd un argument speculativ suplimentar, în sprijinul relaxării condiţiilor de eliberare a unui paşaport CRDS, am imaginat o situaţie extremă:
Un cetăţean român, rezident în Coreea de Nord e băgat la puşcărie (nici nu e greu). La ieşire constată că are paşaportul expirat. Nu se poate deplasa pînă la ambasada din Phenian fără să fie din nou arestat pentru circulaţie fără documente de identitate valabile. Aşadar, în lipsa unui desant, situaţia nu are ieşire.
Iată că prin exemplul marcat mai sus, statul român îşi poate abandona cetăţenii chiar şi pe teritoriu românesc (!), ceea ce, recunosc, legiuitorul a fost mai diabolic la nivel practic, decît mine la nivel speculativ.
Domnilor Blaga şi Voinescu, salutări de la prof. Wasserman
Scrisoarea se adresează ideologilor din PDL, dar mai ales cetăţenilor umiliţi sistematic de statul român. De multe ori fără să-şi dea seama de înjosirile la care sunt supuşi.
Preambul
Stie cineva ce analize trebuie facute pt cununia civila? Si unde se pot face mai rapid?
faci numai analize de sange( la policlinica) cu bilet de trimitere de la medicul de familie.si nu dureaza decat o zi (asa a fost la noi acum 3 ani) si a trebuit sa scrie CLINIC SANATOS.
Aveti idee cam cat se da spaga pt 2 persoane?
(de pe forum adunate)
Stimate domnule Blaga, stimate domnule Voinescu (ambii, numiţi mai jos Statul)
Încep direct, prin a cita din Codul familiei: Art. 10
Casatoria nu se va incheia daca viitorii soti nu declara ca si-au comunicat reciproc starea sanatatii lor. In cazul in care, prin lege speciala, este oprita casatoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.
După cum vă puteţi da seama, viitorii soţi trebuie să-şi declare reciproc, necondiţionat şi public deplinătatea sănătăţii fizice. Pînă aici e OK, din moment ce căsătoria are la bază încrederea reciprocă şi respectul reciproc.
Întrebări:
・Dacă persoana umană are personalitate juridică, aşa cum DUDO afirmă, de ce trebuie ca soţii să aducă şi acte doveditoare (numite mai jos condiţia Wasserman), din moment ce au declarat sub sancţiunea (penală) de fals în declaraţii că sunt sănătoşi?
・Dacă două persoane au încredere şi se respectă reciproc, de ce Statul nu le acordă aceeaşi încredere şi acelaşi respect? De ce Statul ne consideră apriori sifilitici, sculamentişti, ofticoşi şi fără de cuvînt?
・Ce apără statul? Sănătatea populaţiei? Cum? Zootehnic-veterinar?
・Dacă obligă soţii să aducă dovezi pentru starea de sănătate, de ce Statul nu obligă şi concubinii să facă acelaşi lucru? Nu credeţi că, din acest punct de vedere, e mai fără dureri de cap ca oamenii să nu se căsătorească?
Observ că Statul este preocupat mai mult de starea de sănătate fizică a oamenilor decît de intergritatea Nevăzutelor din ei. Deşi indivizii afirmă solemn, şi semnează, cum că sunt sănătoşi, Statul nu-i crede pe cuvînt.
・Ce fel de stat e acesta? Pînă unde îşi permite statul să intre cu bocancii în viaţa privată a oamenilor?
Domnilor, aboliţi condiţia Wasserman! Prezumarea falsului în declaraţii atrage umilirea cetăţeanului. Prin aceasta lezaţi însăşi esenţa căsătoriei: anume, asocierea civilă liberă. Dacă soţii vor să-şi susţină prin acte starea de sănătate, nu au decît să-şi arate unul altuia buletinele de analiză. Statul nu are dreptul să tragă cu ochiul în relaţia dintre două persoane majore. Aşadar, prin negarea unei subsidiarităţi, intruziunea statului în viaţa privată este imorală şi lezează demnitatea umană. Îndrăznesc să speculez: dacă o ţineţi tot aşa, ziua în care normele legale de eugenie ne vor dicta pînă şi poziţia de coit* este mai aproape decît credeţi.
În acest tablou, e firesc ca Statul să nu aibă alt rol decît cel de a lua act de voinţa suverană a protagoniştilor. Condiţia Wasserman nu are ce căuta. Ea lezează pudoarea într-un mod mai barbar decît dansul nupţial cu cearşeaful însîngerat. Menţine o redundanţă administrativă ce perverteşte moravurile prin întreţinerea unui altar închinat sfintei Şpaga.
Nu aş avea nimic împotrivă dacă denunţul penal pentru fals în declaraţii ar fi făcut, (conform art. 14 CF) de către o terţă pesoană, lezată direct sau indirect, de falsul în declaraţii al unuia dintre soţi. Dar NU de către Stat! După cum v-aţi dat seama din preambul, funcţia preventivă a condiţiei Wasserman este nulă de facto. Zero. Nada. Canci.
Spre comparaţie, în Japonia, Dreptul familiei nu are prevederi atît de umilitoare încît să pretindă dovezi obiective în chesiunile civile, altele decît identitatea şi starea civilă a persoanelor. Cu toate acestea, morbiditatea generală a bolilor cu transmitere sexuală este mult mai mică decît în România.
Nu am nimic împotrivă ca, ţinînd seama de răspunerea civilă solidară, ce decurge din starea de căsătorie, Statul să interzică apriori căsătoria persoanelor fără discernămînt. E firesc ca o persoană ce nu poate răspunde legal pentru propriile acte să nu aibă nici dreptul de a-şi extinde nerăspunderea la scara familiei. În privinţa stării de sănătate a soţilor, doar starea de sănătate mintală ar fi, în anumite condiţii, singura interdicţie pe care Statul o poate (o)pune ex ante.
Dacă mai există un minimum de demnitate în România, chem cetăţenii ce intenţionează să se căsătorească, să sesizeze anomalia Avocatului Poporului, Secretariatului General al Guvernului şi Legislativului, în nume personal. Să arate că Statul le reprimă în mod abuziv dreptul suveran de a se căsători. Ar fi un act de respect de sine în primul rînd, iar în al doilea, un act de pudoare. Cetăţenii să meargă la ofiţerul stării civile şi să-l convingă să accepte încheierea căsătoriei în baza declaraţiei pe propria răspundere. Nu au cum să piardă lupta, pentru că ea este pentru o cauză dreaptă, raţională şi morală. Chem toţi delegaţii de stare civilă să-şi recupereze demnitatea şi să încheie căsătorii în pofida normelor abuzive. Precedentul multiplicat la scară naţională va fundamenta factual viitoarea iniţiativă de abolire a condiţiei Wasserman la încheierea căsătoriei.
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, drepturile fundamentale nu se cer în genunchi, ci se smulg.
Cu Dumnezeu, înainte!
––––––––––-
* O asemenea prevedere am găsit într-un tratat de sexologie, publicat în 1972. Acolo, autorul nu se sfia să scrie că poziţia normală (el deasupra, ea, dedesubt cu faţa în sus) este poziţia recomandată de Partid (în conformitate cu etica socialistă). Recomandarea nu a devenit niciodată literă de lege.
EDIT (12 august 2010):
Pe data de 4 august 2010, textul a fost preluat pe Voxpublica, de către Alin Fumurescu
● Schizofrenia domnilor Baconschi şi Voinescu
Scrisoarea se adresează deopotrivă domnilor Baconschi (numit mai jos Executivul) şi Voinescu (numit mai jos Legislativul)
Stimaţi domni
Încep cu rugămintea de a mă ierta pentru titlu. L-am întocmit aşa din motive de marketing – să-i zicem – … politic. Dacă vă simţiţi ofensaţi, cel mai nimerit lucru pe care l-aţi putea face ar fi să acţionaţi în sensul principiilor pe care nu ezitaţi să le expuneţi pe la conferinţe simandicoase despre stat ca realitate morală, despre Dumnezeu ca izvor de libertăţi, despre libertatea dobîndită prin naştere.
În precedenta scrisoare adresată Executivului, precum şi în nenumăratele apeluri trimise pe adresa de la Cameră a Legislativului, arătam că taxa consulară percepută la descetăţenire este de 600 euro (!). De 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la încetăţenire. De altfel, la 7 iulie 2009 am sesizat şi Avocatul Poporului în aceeaşi chestiune.
Astăzi am primit un răspuns de la Divizia de Relaţii cu Publicul a MAE. (Îl anexez la coadă.) Ca de obicei, un răspuns tipizat, prin care sunt anunţat că Executivul este impotent, că Legislativul a hotărît ceva, şi că Preşedintele a promulgat. Pe scurt, prin recent publicata lege 78/2010, Legislativul a dizlocat o parte din prevederile legii 198/2008, dar nu a abolit raportul de 10:1. Nu am mai stat să verific dacă Art.13 din L198/2008 îi mai lasă Executivului puterea de a modifica cuantumul taxelor consulare, întrucît m-a luat somnul. Fie-mi iertat. Nu sunt decît un biet cîrciumar autoangajat. Mă ia somnul cînd citesc legi ordinare. De aceea îmi permit să bag în aceeaşi oală (oameni şi legi). Doar n-o să-mi pierd întregul meu capital de timp apelînd la doamna „Judecătorească”, atîta timp cît domniile voastre sunteţi în vigoare şi la îndemînă.
Stimaţi domni, întîmplarea a făcut să pot compara taxele omologe din normele canadiene: 200 dolari canadieni – încetăţenirea şi 100 – descetăţenirea. După cum vă puteţi da seama printr-o aritmetică elementară, raportul este: şi echilibrat şi inversat. De ce e mai ieftin să renunţi la a mai fi canadian?
Iată interpretarea mea:
Sunt cetăţean român prin naştere, iar nu din propria-mi voinţă. Trei decenii am fost sclav al statului totalitar. După revoluţie, era de aşteptat ca statul să devină o entitate morală, aşa cum susţine Legislativul (inclusiv pe blogul dumnealui) iar pe alocuri statul a devenit moral*. Dumneavoastră cu ce credeţi că poate fi asemuit un stat care-i pretinde cetăţeanului 765 de dolari canadieni sau 72.000 yen pentru a-l elibera? Aţi ghicit. Cu un stăpîn de sclavi. Negustoria de sclavi este atunci cînd preţul de vînzare/ răscumpărare a unui om e mai mare decît cel de achiziţie. În cazul meu, achiziţia s-a făcut zootehnic. Profit maxim. Cu alte cuvinte, (actualizat) ne naştem liberi, dar apa curge la deal.
Vă anunţ solemn că îmi rezerv dreptul inalienabil de a renunţa la cetăţenia română atunci cînd voi considera eu de cuvinţă, dar NU voi plăti taxa consulară atîta timp cît ea este inechitabilă, imorală, şi întocmită precum o politică guvernamentală ordinară, de contingentare a exporturilor**. Mai devreme sau mai tîrziu, bariera legală (prelungire a statului totalitar) va cădea, chiar de va fi ca eu să mor între timp. Am lăsat fiilor mei, cu limbă de moarte, să continue demersurile. Voi închide în testament ultima mea dorinţă. Dacă ea va fi să renunţ la cetăţenia română, fiii mei vor acţiona în judecată statul român, pentru descetăţenirea mea postmortem, deîndată ce ruşinoasa taxă consulară va fi raţionalizată.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Stimaţi domni, apa trece, pietrele rămîn, spune o vorbă din bătrîni. Geologia însă o contrazice. Este viceversa. Ar fi timpul să vă temeţi. Barajul are crăpături. Apa dizolvă anrocamentul. Lent, dar va răzbi.
Think of it, always. (Mahatma Gandhi)
Ţinînd seama de cele de mai sus, domnule Executiv, domnule Legislativ, vă cer (dar nu vă rog) să prelungiţi în practică teoria cu care încercaţi să adunaţi oamenii în proiecte nobile, de dreapta. Iată, vă irit adrenergic, spunîndu-vă că, pentru mine cel puţin, legitimitatea puterii dumneavoastră este vax, şi riguros egală cu ea însăşi, atîta timp cît improvizaţi. Este vax şi din moment ce statul român, nu numai că nu a fost în stare să-mi pună la dispoziţie procedura de vot prin corespondenţă, dar nici nu m-a recunoscut drept cetăţean român la recentele alegeri europene. Cu alte cuvinte, sistemul politic românesc îşi subminează nu numai baza morală, dar şi pe cea de reproducţie. Şi va crăpa.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
––––––––-
* Din lectura legii, am constatat că taxa consulară percepută la înregistrarea cererii de identificare la distanţă a persoanei a fost abolită. Îmi place să cred că am avut şi eu o contribuţie prin demersurile anterioare, ce l-au făcut pe fostul ministru de externe să convoace precipitat, duminică (!) 21 iunie 2009, o conferinţă de presă în care să anunţe relaxarea procedurii de identificare a persoanei la consulatele MAE.
** ceea ce o transformă într-o formă de inginerie socială, întîlnită în statele totalitare ce nu ezitau să vîndă evrei, saşi şi şvabi
–––––––––––
ANEXA
–––––––––––
–– Original Message ––
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Wednesday, May 19, 2010 10:10 PM
Subject: Raspuns mesaj inregistrat la Divizia relatii cu nr. Publicul – MAE nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010
Vă rugăm confirmaţi primirea.
Vă mulţumim,
DRCo.
(în continuare, textul fişierului)
Urmare petiţiei dumneavoastră, înregistrate la Divizia Relaţii cu Publicul cu nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010 şi la Direcţia Relaţii Consulare cu nr. P/ 1457/13 mai 2010, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, act normativ la care faceţi referire în mesajul dumneavoastră, a fost recent modificată prin Legea Nr. 78 din 6 mai 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.
Iniţiativa legislativă aparţine unui număr de parlamentari, textul legii nr. 78/2010 fiind ulterior adoptat de cele două Camere, promulgat de Preşedinte, iar apoi publicat în Monitorul Oficial.
Actul normativ îşi propune diversificarea modulului de utilizare a taxelor consulare de urgenţă, pentru a oferi sustenabilitate activităţii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în vederea asigurării de servicii consulare optime şi asistenţă consulară de înaltă ţinută profesională.
În acelaşi timp, Legea nr. 78/2010 nu are implicaţii financiare în sensul de a diminua veniturile bugetului de stat realizate din taxele consulare, ci prevede creşterea cuantumului taxelor aferente unor anumite servicii consulare, având în vedere inflaţia din majoritatea ţărilor unde activitatea consulară este semnificativă.
Totodată, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români din străinătate, continuă să se efectueze o serie de servicii consulare în regim de gratuitate (ex: înscrierea în registrele de stare civilă româneşti a certificatelor de deces emise de autorităţile străine, înregistrarea naşterii copilului român în străinătate).
În sensul celor menţionate, întrucât obiectul petiţiei dumneavoastră nu este în competenţa Ministerului Afacerilor Externe, vă recomandăm să vă adresaţi autorităţilor române competente în materie, respectiv legiuitorului român.Cu stimă,
Direcţia Relaţii Consulare,
Ministerul Afacerilor Externe
(Continuarea, aici.)
● Baconschi – test de coerenţă
Vă propun să urmărim împreună în ce măsură actualul ministru de externe este consecvent în urmarea propriilor sale valori. Bineînţeles, dacă Excelenţa Sa mă va băga în seamă. 🙂 Pun totul la vedere. Un eventual răspuns nesatisfăcător, conţopeşte automatizat, va fi interpretat ca o abdicare de la principiile pe care persoana Teodor Baconschi le susţine.
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, May 13, 2010 1:16 AM
Subject: Inechitate in taxe consulare (UTF-8)
Stimate domnule Teodor Baconschi – Ministru al Afacerilor Externe
Mă numesc Marius Mistreţu, cîrciumar în Hiroşima – Japonia. Doresc să vă semnalez o anomalie ce contrazice viziunea dumneavoastră despre stat, aşa cum aţi formulat-o în numărul 295 al suplimentului 22 plus din 4 mai 2010, viziune pe care şi eu o împărtăşesc.
Anomalia se află la capitolul Taxe consulare – Servicii diverse, anume, în cuantumul taxei consulare (de 600 euro) ce se percepe la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română. Cuantumul este de 10 ori mai mare (!) decît cel perceput la operaţia inversă (60 euro la (re)dobîndirea cetăţeniei). Cu alte cuvinte: o taxă, două valori (flagrant diferite).
Conform legii 198/2008, art. 13, modificarea cuantumului taxelor consulare se face prin ordonanţă ministerială. Este de datoria mea să vă previn că am sesizat deja Avocatul Poporului în această chestiune. Sesizarea are numărul 6508/13 iulie 2009, iar recursul a stat la baza rezoluţiei AvP, cu numărul 6697/18 august 2009.
Documentele, precum şi interpretarea axiologică – în urma căreia am solicitat egalizarea cuantumului taxei consulare – pot fi găsite pe blogul meu.
Din nefericire, predecesorul dumneavoastră la minister, (dl. Diaconescu) nu a făcut nimic pentru îndreptarea statului de drept*. De aceea, mă grăbesc să vă ofer prilejul de a înlătura cel puţin inechitatea semnalată mai sus, întrucît, deşi pare meschin, nu vreau ca vreun cetăţean român (categorie în care mă includ încă) să mai fie umilit de către autorităţile statului. Cel puţin, nu atunci cînd alege soluţia extremă de afirmare a demnităţii sale, anume, renunţarea la cetăţenia română.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima–––––––
* I-am cerut ministrului Diaconescu să îndrepte şi alte ciudăţenii normative ce violează grav drepturile fundamentale ale omului, cu consecinţe dintre cele mai interesante, mai ales dacă sunt interpretate din perspectiva ontologiei dreptului. La cerere, vă pot furniza întreaga arhivă a corespondenţei. O mare parte este deja publică, pe blogul meu. De veţi avea amabilitatea să o parcurgeţi, veţi descoperi chiar elemente de teologie politică aplicată.
Falansterul lui Ponta debutează cu 3000 de indulgenţe episcopale
Aţi aflat desigur despre iniţiativa preşedintelui PSD Victor Ponta, de cooperativizare politică a comerţului. Toate bune şi frumoase, însă se cuvine o discuţie principială, despre implicaţiile morale şi penale ale iniţiativei.
Ideea există demult*. Nouă este numai imixtiunea, făţişă şi trîmbiţată, a politicului în afacerile private, de la desfiinţarea Gospodăriei de Partid încoace. Fiind vorba despre o cooperativă heteroclită, în care natura uneia din părţi este clar politică şi legislativă, se impune definirea unui mecanism transparent de decontare a diferenţei de preţ unitar la vînzarea produselor şi serviciilor ce fac obiectul cardului (discriminator pe criterii politice). Mecanism pe care Ponta nu-l poate prezenta, pentru că e de aşteptat ca el să fie subteran. Lucru ce îi conferă iniţiativei un pronunţat caracter mafiot. Nu este sigur dacă dl. Ponta a studiat în Catania metodele de combatere a corupţiei, sau a fost acolo doar pentru diversificarea criminalităţii organizate. Azi într-o nouă prezentare, sub forma haiduciei cinice de partid. Dl. Ponta se pare că are probleme în a deosebi un partid politic de un sindicat. Fie el şi un sindicat mafiot.
Avînd în vedere consideraţiile de mai sus, cer instituţiilor statului următoarele:
1) Îi cer preşedintelui PSD să înceteze imediat raportul de putere dintre PSD (agresorul) şi agenţii economici (victima). Îi cer să înceteze imediat distribuirea şi valorificarea cardurilor de mafiot, şi să le retragă imediat pe cele deja distribuite. În caz contrar, cardurile vor fi utilizate drept probe împotriva iniţiatorului cooperativei.
2) Îi cer Consiliului Concurenţei să analizeze în ce mod indulgenţele de partid parazitează şi lezează libera concurenţă.
3) Le cer partidelor politice, în special celor ce-şi spun liberale, să-şi precizeze oficial poziţia faţă de cele prezentate.
4) Dacă iniţiativa a produs efecte, le cer DIICOT şi DNA să evalueze proporţia de: trafic de influenţă, şantaj, extorcare, uzurpare de poziţii oficiale, abuz în serviciu, evaziune fiscală, imixtiune brutală a politicului în afacerile private.
5) Chem agenţii economici (parte a cooperativei PSD sau potenţialele victime ale cooperativizării) la nesupunere civică. Iar în caz contrar, cer agenţilor economici din cooperativă să treacă pierderile înregistrate, ca articol de calculaţie distinct, în bilanţul contabil pentru Fisc, urmînd ca trimestrial, Fiscul să execute PSD la plata diferenţei de TVA. Le cer agenţilor economici vizaţi, ca ultim act de demnitate, să se autodenunţe la Parchet. Le cer agenţilor economici să reţină cardurile de mafiot în vederea cooperării cu Justiţia la întocmirea rechizitoriului. Au tot dreptul să o facă.
6) Îi cer Fiscului să treacă automat agenţii economici ai cooperativei pe lista de suspecţi de evaziune fiscală.
7) Îi cer Consiliului de Combatere a Discriminării să se autosesizeze şi să constate cum PSD instigă la discriminarea după apartenenţa politică, iar asta, la mai bine de 20 de ani de la abolirea sistemului politic socialist de sub puterea nelimitată a PCR.
–––––––-
* Există şi în Hiroşima iniţiative similare. Unele cu decontare internă, altele, fără. Un card fără schimb intern a fost emis chiar sub auspiciile unui ziar regional (Chuugoku Shinbun), dar condiţiile de cooperare se întind numai pe orizontală, fără vreun amestec al vreunei instituţii a statului. Iar echitatea rezultată din sistem este echitatea naturală, ce nu lezează niciuna din legile concurenţei. Chiar şi eu sunt parte într-un astfel de sistem, însă condiţiile de ieftinire în prăvălia mea rămîn strict la latitudinea mea. Niciun client nu poate invoca vreun argument extrapecuniar.
● Neamurile proaste legiferează
În urma incidentului Tokio am cerut de la statul român garantarea drepturilor mele fundamentale, sub forma scuzelor publice din partea unuia din primii doi oameni în Stat. Căutînd o ieşire onorabilă din scenă, pentru cazul în care niciunul din cei doi vizaţi nu-mi va fi satisfăcut revendicarea, am prospectat eventualitatea renunţării definitive la cetăţenia română. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am descoperit că statul român nu mă lasă să renunţ la cetăţenie pînă nu mă umileşte cu o taxă exagerat de mare, în raport cu aceeaşi taxă de sens contrar. Am hotărît să lupt, cel puţin acum, în al 12-lea ceas, pentru instaurarea unei minime echităţi. De aceea, am atacat via Avocatul Poporului prevederea legală prin care, arbitrar în opinia mea, s-a fixat cuantumul taxei consulare cu pricina. Primul răspuns sosit de la AvP a fost unul de neputinţă. Am verificat textul de lege la care m-a trimis chiar AvP în motivaţie, şi am constatat că AvP ARE căderea să pretindă egalizarea cuantumului taxei de dobîndire/renunţare (la) cetăţenie, drept care am insistat. În sfîrşit, AvP declară că ia în calcul atacarea prevederii legale. Se petrecea în august 2009. Termenul acordat statului român pentru garanţii de natură morală a expirat pe 7 ianuarie 2010. Suntem în martie 2010, iar cuantumul taxei consulare rămîne neclintit. Aplic mai jos corespondenţa mea cu Avocatul Poporului în această chestiune. Probabil curînd voi scrie un nou memoriu, de data aceasta, noului ministru de externe, Excelenţa-sa dl. Baconschi.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 07, 2009 6:13 PM
Subject: Despre suprataxe
Rog, redirecţionaţi mesajul către departamentul PROPRIETATE, MUNCĂ, PROTECŢIE SOCIALĂ, IMPOZITE ŞI TAXE
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Anomalia pe care o semnalez de data aceasta, se află în lista taxelor consulare, afişată la http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37952&idlnk=4&cat=5
La capitolul Servicii diverse, sunt listate (în Euro):
1) Inregistrarea cererii pentru redobandirea cetateniei romane 60
2) Inregistrarea cererii privind renuntarea la cetatenia romana 600Observaţi desigur, raportul de 10 la 1.
Întrebări: De ce este mai scumpă renunţarea la cetăţenie, decît (re)dobîndirea ei? Care poate fi raţiunea înzecirii unei taxe?
Unul din motivele raţionale ar putea fi costul operaţiilor. Totuşi, ambele operaţii angajează riguros, aceleaşi costuri, chiar dacă sensurile sunt opuse. Chiar şi costurile de publicitate sunt aceleaşi. Un nume pe o listă din MO. Aşadar, nu este o problemă de diferenţă de costuri.
Dacă ar fi să analizăm modul de dobîndire a cetăţeniei, el poate fi: prin naştere (teritorial), prin filiaţie (familial), sau prin (re)naturalizare. Din cele trei situaţii, doar cea de-a treia este rezultatul indubitabil al voinţei titularului. Naturalizarea persoanei majore. Renunţarea la cetăţenie, prin natura ei, este un act unilateral de voinţă. În lumina principiului echităţii, ar fi de bun simţ ca tariful la renunţarea la cetăţenie, la rîndul ei un act de voinţă, să fie egal cu cel perceput la (re)dobîndirea ei.
Se poate susţine că suprataxarea prilejuită de renunţarea la cetăţenie are rol preventiv, de descurajare a jocului: „uite cetăţenia nu-i cetăţenia”. Hm! Prevenţia se poate face mult mai raţional prin suprataxarea REnaturalizării. Cu alte cuvinte, într-o atare situaţie, inversarea raportului, în sensul suprataxării REnaturalizării ar fi raţională. Voi arăta mai jos şi de ce.
Suprataxarea renunţării la cetăţenie poate fi considerată ca un act punitiv. O contravenţie. Este contravenţie exercitarea unui drept fundamental, ce prin definiţie nu poate fi îngrădit decît în condiţiile Art. 53 (CR)? Nu. Aşadar, o atare interpretare face neconstituţională îngrădirea exercitării dreptului prin suprataxarea lui.
Cetăţenia poate fi considerată obligaţie cetăţenească? Nu. Calitatea de cetăţean atrage ŞI obligaţii cetăţeneşti, dar dreptul la cetăţenie este un drept fundamental, ce-i conferă titularului inclusiv dreptul de a renunţa la acel drept. De ce să condiţionăm pecuniar renunţarea la un drept, mai aspru decît dobîndirea aceluiaşi drept? Putem însă sancţiona demersul în sensul REdobîndirii dreptului, ceea ce se leagă bine de principiul prin care, în registrul penal, de pildă, se măreşte pedeapsa la recidivă. Din acest punct de vedere, nu aş avea nicio obiecţie dacă s-ar suprataxa renaturalizarea.
Renunţarea la cetăţenie poate fi tratată ca un act de trădare. Dar trădarea nu se pedepseşte decît penal, şi numai în urma unui proces penal. Aşadar, cade şi interpretarea extremă.
Stimate domnule Ionel OPREA, ţinînd seama de interpretările expuse mai sus, am ajuns la concluzia că suprataxarea renunţării la cetăţenie este rodul unui proces iraţional. Legiuitorul pare să fi întocmit normele de aplicare în mod arbitrar, ca rezultat al unui afect, iar nu al raţiunii, ceea ce contravine principiilor statului de drept. Prin suprataxarea renunţării la cetăţenia română, legiuitorul vădeşte un comportament de neam prost, din categoria celor care, cînd sunt părăsiţi de muiere, se răcoresc trăgîndu-i şi două zmetii.
În consecinţă, vă rog să iniţiaţi demersurile necesare pentru ca legiuitorul să-şi spele obrazul, aducînd corecţia necesară. Sunt conştient că NU am dreptul constituţional de a cere modificarea valorii unei taxe, dar pot atrage atenţia asupra încălcării unui drept prin dimensionarea exagerată a taxei, în relaţie cu aceeaşi taxă, dar de sens contrar. Vă rog să observaţi că nu aduc nicio obiecţie în legătură cu valoarea absolută a taxei. Ea poate fi menţinută la valoarea actuală, poate fi scăzută, nu are importanţă pînă la ce limită. Poate chiar (de ce nu?) crescută. Nu aceasta este problema mea. Ceea ce doresc este ca taxa, în ambele sensuri, să fie riguros egală cu ea însăşi, şi să reflecte principiul echităţii ce guvernează legile unui stat ce se consideră de drept.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Replica la 6508 AvP
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 14, 2009 11:48 AM
Subject: Re: raspuns cerere 6508/2009
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul prompt la sesizarea înregistrată cu numărul 6508/2009.
Totuşi, vă rog să observaţi că, la art.13 din legea 198/2008, invocată de dumneavoastră, (citez):„Cuantumul taxelor consulare prevazute in anexa poate fi revizuit prin ordin comun al ministrului afacerilor externe si al ministrului economiei si finantelor. ”
(am încheiat citatul). Aşadar, ajustarea cuantumului nu ţine decît indirect de Legislativ. Ca să o spun mai clar, iniţierea modificării propriu-zise a cuantumului taxei ţine de Executiv. Ajustarea poate fi ulterior aprobată de Legislativ.
Cu riscul de a vă răni, afirm următoarele: dacă instituţia pe care, cu onoare o reprezentaţi, nu poate interveni nici măcar la nivel de ministru, pentru îndreptarea nedreptăţilor, încep să cred că ea nu reprezintă poporul în raport cu Statul, ci viceversa. Vă rog, şi, m-aş bucura să mă puteţi contrazice.
Vă mulţumesc.Cu stimă,
● 9 iunie: Voinescu
–– Original Message ––
Domnule deputat Voinescu,Aşa cum v-am promis, vă descriu pe larg felul în care mi s-a refuzat, din motive conţopiste, dreptul cetăţenesc de vot. Pentru obiectivitate, relatarea mea este susţinută de probe audio, pe care le-am prelevat pe toată durata prezenţei mele în clădirea Ambasadei Române la Tokio. Am motive să cred că serviciul de mail al Parlamentului este filtrat prea mărunt pentru ca fişierele cu pricina să pătrundă nealterate pînă la urechile dumneavoastră. De aceea, la nevoie, vă voi trimite fişierele audio crude, la o adresă de încredere, pe care vă rog să mi-o comunicaţi.Duminică am avut două tentative de exprimare a opţiunii politice. Prima, în jurul orei 16:30, cea de-a doua, la 20:30. Ambele soldate cu eşec. Motivul refuzului a fost valabilitatea expirată a unor documente de identitate. Am prezentat: două paşapoarte expirate, o copie după buletinul de identitate expirat, o carte de identitate, valabilă, dar eliberată de Primăria Hiroshima, precum şi certificatul de naştere în original. Niciun document nu mi s-a luat în seamă. Comisia electorală a fost formată din consulul (na!, că i-am uitat numele), un observator (nu ştiu prin ce relaţie) şi de un al treilea membru care nu şi-a dezvăluit identitatea. Niciunul nu purta ecuson. Numele a doi din cei trei membri pot fi găsite în înregistrarea audio.La prima tentativă, după ce am fost refuzat în mod repetat să votez, am avut, în prima fază, o răbufnire, prin care am trîntit paşaportul pe masă, de-au sărit toate ştampilele, apoi am rostit cuvintele: Mă cac pe ea, de Românie!, moment în care a intervenit responsabilul cu securitatea, fără să mă brutalizeze, fără măcar să mă atingă. Am ieşit din clădire, surescitat, şi imediat mi-am dat seama că uitasem rucsacul. Reîntors, (dacă tot m-am întors) am căutat să identific membrii comisiei. Tineri şi vizibil derutaţi, s-au aliniat cuminte. Am ieşit din nou (ceea ce explică cele două scurte secvenţe cu croncănituri, din peisajul audio) dar eram departe de a mă împăca cu absurditatea situaţiei. Aşadar, m-am mai liniştit, dar n-am renunţat. Imediat m-am întors în hol, unde, din nou, a continuat discuţia în contradictoriu, eu căutînd să arăt că mai importante decît documentele (altminteri complet descriptive pentru identitatea mea) sunt oamenii. M-am lovit de acelaşi conformism obtuz, al oamenilor asamblaţi rigid în sistem, striviţi între legea strîmbă şi propriile ambiţii de carieră diplomatică. Lucrul acesta reiese cu maximă claritate din afirmţiile (în opinia mea) cinice şi autosuficiente, ale domnului ambasador Neagu, ieşit la rampă în episodul al doilea, cel de la ora 20:30.A doua tentativă, vă mărturisesc, a fost mai mult ca să văd dacă într-adevăr se respectă programul de funcţionare la secţia de votare. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, într-un oraş în care nu mai cunoşteam practic pe nimeni, după o absenţă de 12 ani, şi în care nici nu intenţionam să trag la vreun hotel. Am găsit un pretext să trec de persoana de pază de la intrare, apoi am fost lăsat niţel să aştept pînă cînd domnişoara consul termina conversaţia cu unul dintre puţinii electori din Tokio. Responsabilul cu securitatea m-a rugat să-l aştept pe domnul ambasador, apoi am aflat că acesta nu poate coborî. Se pare că dialogul (surzilor) cu domnişoara consul s-a auzit la etaj, şi, fără ca eu să-l chem, domnul ambasador a avut amabilitatea să coboare. De aici încolo vine partea cea mai răscolitoare a evenimentului. Am avut în faţă, întîi un birocrat tipic, apoi prima tentativă de intimidare, urmată de afişarea unei empatii de faţadă, o încercare de evaziune dintr-o situaţie jenantă, o afirmaţie cinică, a doua încercare de evaziune dintr-o situaţie şi mai jenantă, un pic de invidie, iar în final, o demonstraţie de putere, exprimată în forma grijii pentru „vulnerabilii” cetăţeni români. Comunicarea a încetat deîndată ce am demontat argumentele ce se vroiau în favoarea legalismului. Un contraargument cu o mare încărcătură emoţională, adus de mine, a fost invocarea faptelor de toată isprava, ale consulului Japoniei la Kaunas, Chiune Sugihara. Dacă nu-i cunoaşteţi povestea, vă sfătuiesc să o căutaţi cît mai curînd pe Internet, folosind semnificanţii: chiune+sugihara, sau chiar numai sugihara.Ca o impresie personală, contrastul dintre scalda domnul ambasador şi actul de virtu al consulului Sugihara, m-a făcut să izbucnesc adineaori în plîns, atunci cînd i-am dat soţiei mele să asculte fişierul audio. Vă mărturisesc că, referitor la atitudinea domnului ambasador, mi-a scăpat un: Păi, ăsta-i un mic vierme, pe lîngă Sugihara! Chiar cu 10 paşapoarte valide, cum aş putea eu să cred că mă poate apăra statul român, cu funcţionari ce aşează pe primul plan propriile lor cariere?Ce e de făcut? În opinia mea, documentele trebuie să fie asemăntoare oamenilor. În sensul că: se nasc (mai uşor sau mai greu) trăiesc şi mor. Actualmente, spre deosebire de oameni, care pot muri în multe feluri, documentele mor numai subit. Unele, prin natura lor, trebuie să moară subit, cum ar fi: certificatele de naştere, contractele cu termen fix, negociat de comun acord etc., dar altele pot muri, bine mersi, lent. Moartea lentă a documentelor se înscrie chiar în subsidiaritatea de care se tot vorbeşte în România actuală, şi pe care puţini dau semne că ar înţelege-o. Cu alte cuvinte, un document, chiar expirat, dacă oglindeşte o stare actuală, poate servi, cel puţin provizoriu, unei game definite de scopuri. Ceea ce spun eu acum nu este deloc original, decît, poate, ca figură de stil. V-am mai pomenit de viza obţinută la Hiroshima, pe o hîrtiuţă, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Aceea poate fi asimilată unei concepţii la senectute, urmată de o incubare in vitro. Deci, se poate.Cu scuzele că m-am lăbărţat mai mult decît se cuvenea, vă urez succes în opera de raţionalizare a relaţiei statului cu cetăţeanul, în favoarea cetăţeanului.Marius Mistreţu
● 7 iunie: Stenograma mitrală
(Comedie absurdă în două acte expirate)
Actul I Paşaportul
(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).
(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă, sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!
(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)
Fine del primo tempo
–––––––––––
Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima
(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)
(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!
(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)
(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar, acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)
În fine!
–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
23 comments