Fără buletin

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/12/03

După modelul bolşevic iliesc, tcăloşii regimului Ponta continuă să spurce.

Am aflat cu stupoare si indignare despre absurdele acuzatii lansate de oamenii premierului plagiator. Corpul de Control al Primului Ministru Ponta nu a luat niciodata, sub nicio forma, contact cu mine. Corpul de Control al PM s-a infiintat la IICCMER dupa instalarea Guvernului Ponta si, din cate inteleg, a cautat orice probe „incriminatoare” la adresa fostei conduceri, demisa de premierul Victor Ponta. Este un caz scandalos de politizare a unei institutii publice. Vom publica cat de curand un comunicat al fostei conduceri in care vom demonstra flagranta rea credinta a acestui document pus pe piata din ratiuni pe care nu e nevoie sa le mai demonstrez.

Am fost presedintele Consiliului Stiintific al IICCMER, functie neremunerata, numit in aceasta pozitie de premierul Emil Boc, in februarie 2010, pentru o perioada de cinci ani. Presedinte executiv a fost profesorul Ioan Stanomir. In luna mai 2012, premierul Victor Ponta l-a „demis” pe…

Vezi articolul original 700 de cuvinte mai mult

▲ Magnitudine Richter 10,0

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/11/24

Pentru că tot e la modă Apocalipsa, vă dau o veste bună. Se poate imagina cu oarece realism, chiar şi un cutremur de M10. Nu neapărat cu o punctualitate aşa de mare cum o preziseră tele-profeţii, dar posibil mai puternic decît cel mai tare cutremur înregistrat, vreodată de om (Chile 1960 – M9,5).

Cum s-a ajuns la cifra acesta?
Legenda *) spune că tăria prezumată a unui cutremur este dată de lungimea faliei de-a lungul căreia a avut sau va avea loc. O falie de peste 18Km lungime este proba cel puţin a unui cutremur de M7,0. De pildă zona de subducţie din largul Sumatrei are vreo 800Km lungime. Vă daţi seama că acolo cutremurele de M9,0 nu ar fi o surpriză. Chiar anul acesta, în aprilie, fu unul de clasa M8, ce dură aproape cinci minute. Şi doar compunerea în contratimp a oscilaţiilor a salvat coastele învecinate de un ţunami dezastruos. Seismul catastrofal din estul Japoniei (11 martie 2011) însă, a născut un ţunami-călare-pe-ţunami ce a măturat totul în cale.

Aşa cum explicam cu altă ocazie, tensiunile punctuale nu pot elibera energii oricît de mari, deoarece asperităţile ce duc la acumularea lor au şi duritate şi rugozitate limitate. Problema apare la conjugarea tensiunilor din mai multe asperităţi, eliberate deodată, sau în cascadă, la interval de secunde. Nu e greu de intuit că un front lung al discontinuităţii telurice va găzdui mai multe asperităţi decît unul scurt. Asta se traduce printr-o rezultantă a magnitudinilor punctuale mult mai mare la falii lungi de sute de kilometri. Ca fenomen secundar, la intensificarea activităţii seismice pe termen mediu**)

Şi acum, noutatea: în nordul Pacificului, a fost inventariată o falie lungă de 8.800Km, cu decalaj mediu relativ de 20m. Ceea ce reprezintă un izvor imens de tensiuni. Cutremurele din Kamciatka, I-le.Aleutine şi Alaska sunt cunoscute ca fiind puternice. Acum se cunoaşte şi linia de fractură ce le uneşte. La simulare, un cutremur de M10,0 a reieşit că va avea o durată de între 20′ şi 1h. La durate atît de mari, structurile metalice cedează de oboseală. Iar Pacificul va arăta ca un iaz în care 10 basculante descarcă simultan bolovani.

–––––––-
*) e vorba de legenda hărţilor tectonice.
**) În Japonia, anul 2011 a fost dpdv seismic de aproape patru ori mai activ decît media multianuală.

Cum să îndrepţi un senzor foto

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/10/15

Cu vreo patru ani în urmă am început şi eu în sfîrşit să umblu cu un SLR digital. Ceva mai tîrziu, am doborît la licitaţie încă unul, uzat. Un Sony α-300. Mă păcălii cu el. Scotea poza cu vreo 25% mai jos decît încadram. Trebuia să ţin minte că are o deviaţie de paralaxă. Nu l-am prea folosit decît atunci cînd nu aveam încotro. Şi numai la fotografii ce nu cereau mare rapiditate.

Zilele trecute însă, luai copiii, pe fiul meu şi pe încă doi băieţi de vîrsta lui, la munte. Copiii şi-au manifestat dorinţa să facă şi ei poze. Înainte de plecare, le-am pus în mînă cîte un Minolta Weathermatic (cu film) un model rezistent la tăvăleală. În timp ce le arătam cum să umble cu ele, unul dintre copii trînti cu cotul, din greşeală corpul aparatului α-300, direct pe podea. Nu m-am impacientat, nu m-am încruntat, deşi căzătura măsurase aproape un metru.
După ce copiii coborîră în faţa casei, făcui totuşi o probă cu aparatul căzut. Spre surpriza mea, deviaţia de paralaxă dispăruse. Hopa! Am redescoperit ceva util: cui pe cui se scoate. Pe semne, aparatul avusese parte de o buşitură înainte de a fi scos la licitaţie.

În autobuz, l-am liniştit pe copil, mulţumindu-i totodată pentru buşitura reparatorie. Nu prea m-a crezut el, dar, treptat, buna dispoziţie i-a revenit.

Cu vreo lună în urmă, însă, nemulţumit de (pe atunci) ţeapa cu α-300, doborîi la licitaţie încă un aparat digital. Un α-350. Ca un făcut, avea aceeaşi hibă, dar numai de vreo 20%. Încurajat de experienţa copil-cot-buf!, am pus aparatul în modul cleaning (cu obturatorul deschis, dar cu senzorul inactiv) şi, cu un beţigaş, agăţînd doar rama metalică, am încercat să îi mîn senzorul la poziţia potrivită. Am reuşit doar să îi reduc deviaţia la vreo 10%. Şi atunci, m-am supărat. I-am tras un pumn vertical în prismă.
Acum merge bine. Urmează să îi curăţ senzorul (murdar încă dinaintea licitaţiei).

Poate vă întrebaţi de ce sunt atît de gingaşi senzorii şi de ce nu stau locului.
Aparatele ceva mai pricopsite au senzorii mobili. Pe de o parte, pentru a compensa tremurul mîinii la expuneri mai lungi, pe de alta, din cînd în cînd, senzorul e pus să vibreze pentru a se lepăda de eventualele firicele de praf.

Tagged with: , , ,

▲ La CNA, birjar!

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/09/30

Iar m-au executat în efigie la Antena3. 🙂
Am depus adineaori o sesizare la CNA cu următorul text:

Antena 3 –
Emisiunea: Exces de putere din 2012-09-29 De la ora 19:50 încolo

Timp de 1/2 oră, atît moderatorul Oana Stancu cît şi invitaţii Adrian Ursu, Dan Şova, Pavel Abraham, Petre Roman ş.a. au proferat calomnii privind sănătatea mea mintală şi motivaţia personală a unor petiţii, sesizări şi denunţuri penale pe care le-am trimis în ultimul timp unor instituţii ale statului. Comentarii vădit răuvoitoare.
Lăsînd la o parte disonanţa cognitivă a grupului din studio, privind: existenţa fizică, actele şi faptele mele, moderatorul foloseşte, fără să mă contacteze în prealabil, şi, desigur, fără aprobarea mea, imagini publice online, dar imagini ce îmi aparţin.
Ca cetăţean obişnuit, preocupat de bunul mers al instituţiilor statului, consider că am fost supus unui tratament de demonizare, similar cu cel din şedinţele PCR, din vremuri pe care le credeam apuse.

Pentru conformitate:
http://inregistrari.antena3.ro/view-29_Sep-2012-Exces_de_putere-51.html (de la ora 19:50 încolo, pe orologiul A3)

E de notat superficialitatea Antenei3. După ce, pe 28 iunie m-a luat în colimator, m-a lăsat „nemonitorizat”, deşi denunţul e din 4 iulie, publicat şi pe blog. Pînă cînd un băiat din vreo comisie parlamentară prăfuită nu a vîndut pontul la A3, după ce Parchetul a trimis o adresă la Parlament, de partamentul „investigaţii şi calomnii” al A3 s-a ocupat de cu totul alte subiecte. Slabi jurnalişi-propagandişti mai are trustul Intact!

EDIT: Tocmai aflai cum se numea un al şaselea participant la execuţie, al cărui nume nu îl ştiam. Este vorba de un anume Robert Veress, se pare, jurnalist. Nu îmi dau seama ce fel de jurnalist, dacă nu a reuşit să găsească pe internet sfaturile date de mine co-denunţătorilor, anume, să specifice clar în denunţ datele de identificare. O investigaţie elementară, pentru a cărei lipsă aş concedia orice jurnalist.

EDIT 2
Azi am primit numărul de înregistrare de la CNA. Aplic aici hard copy după document. Am şters datele sensibile.

★ Un pont pentru „indignaţii” din USL

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/08/18

Se desfăşoară o acţiune extensă de identificare a fraudelor la referendumul de destituire a Preşedintelui. Rînd pe rînd, cu căciulile sub muscă, liderii USL se arată indignaţi de amploarea cercetării.

Din cifrele pentru participare, nu e greu să ne dăm seama că avem în faţă indicii de fraudă masivă. Liderii USL se bazau tocmai pe masivitatea ei pentru a descuraja cercetarea penală. Presimt şi o nouă cerere de inspecţie judiciară. Mă rog, nu acesta este pointu’ meu.

Cred că e important să folosesc chiar obstinaţia cu care USL încearcă să ascundă frauda, pentru a-mi promova viziunea despre rolul documentului de identiate în relaţia individ-stat.

Una din formele de fraudă pomenite, este cea de votare în baza buletinului expirat. Presupunînd că titularul este cel real, aceasta nu este o fraudă propriu-zisă, ci o pseudofraudă, deoarece legitimarea cu documentul de identitate expriat nu alterează natura procesului electoral. La scrutin se prezintă oameni în carne şi oase, iar nu buletine de identitate.

Bine ar fi ca USL să facă tot posibilul pentru a-şi înghiţi vorbele rele despre aşa-zisul abuz de a introduce în listele electorale persoanele cu buletinul expirat, şi să meargă pînă în pînzele albe pentru a scoate de sub urmărirea penală eventualii electori faţă de care procurorii ar invoca normele de organizare a alegerilor/ referendumului ce prevăd obligaţia ca documentul de identitate să fie în termenul de valabilitate. Prevederea este una abuzivă, neconstituţională.

Sper ca USL să ia în serios argumentele mele, altminteri prezente din belşug în cuprinsul blogului de faţă.

Dacă USL nu va face nimic pentru relaxarea în general a condiţiilor de identificare a persoanei, nu e nimic. Voi isca incidente similare. Lupta mea continuă, cu sau fără sprijinul (scrîşnit) al USL.

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/07/09

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/07/07

Paradoxal, dacă Preşedintele ar accepta procedura şchioapă de suspendare, în speranţa unei validări populare fără drept de apel, abia atunci gestul său ar fi unul politicianist. Datoria sa este să impună legalitatea la sînge. A spus alaltăieri că va urma voinţa Parlamentului numai cu îndeplinirea condiţiilor procedural-constituţionale, dar e bine să ştie ce aşteaptă oamenii de la un preşedinte de republică.

Politeía

Redactat de @Cetatean

Domnule Presedinte,

Constitutia pe care ati jurat sa o respectati si sa o aparati nu are doar articole inscrise in Monitorul Oficial, ci are si un spirit. Cei care au scris-o, in zilele tulburi ale anilor tranzitiei iliesciene, au scris aproape in bataie de joc in articolul 1, al.3) :

« România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate ».

Vezi articolul original 509 cuvinte mai mult

Legături vechi (anunţ)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/07/06

De aproape 9 luni, adresa blogului de faţă a fost mutată de la https://delaepicentru.wordpress.com, la http://delaepicentru.com.
Întrucît nu ştiu cît timp va mai fi activ redirect-ul, învit persoanele ce deţin blogurile listate mai jos, în măsura în care vor considera necesar, să îşi actualizeze link-urile.

Cu scuze pentru incovenient.

● Tembelismul lui Şova şi prostia Antenei 3

Posted in Chestii, Drepturi individuale, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/07/01

Am auzit că alde Şova a venit joi în emisiunea Gâdei, cu un zîmbet enigmatic cusut cu aţă albă pe mecla-i asudată de silogisme, rostind conspirativ, (cam ca Talpeş, în zilele sale proaste) că are informaţii din surse secrete, cum că, de fapt, sunt sponsorul Noii Republici, deci, Băsescu e de vină. 🙂
Lighioana politică (vreau să zic: zoon politikon) mă prezenta la Antena 3, ca pe un fel de Patriciu al NR, fără să sufle o vorbă despre modesta mea sumă virată acolo (cca 80 euro).
După ce că e tembel, politicianul se mai face şi de rîs. Permiteţi-mi să îi dezvălui sursa secretă. Este vorba de Google.

De curiozitate, am căutat pe net. Primele rezultate în ordinea relevanţei sunt exact „sursele secrete” ale lui Şova: #1- blogul de faţă, #2-saitul Noii Republici.

Lăsînd la o parte că nu e nimic în neregulă ca cineva să sponsorizeze transparent o formaţiune politică, şi mai ales, fără „trofee ale calităţii” sau alte forme de extorcare, (precum socialiştii obişnuiesc), cert e că avem politicieni socialişti brilianţi. Cum ştiu ei să selecteze un nume, apoi să facă savanta manevră clic-dreapta!

Pentru conformitate:

Articol din aceeaşi categorie, aici.

▲ Japonia aboleşte buletinul de identitate

Trebuie început cu precizarea că, în Japonia, numai străinii sunt (de fapt, au fost) obligaţi să deţină carte de identitate. Nu să o şi poarte.

Luna trecută am primit de la primărie un plic voluminos, în care am găsit un set de informaţii despre gestionarea registrului de evidenţă a populaţiei în cazul străinilor rezidenţi în Japonia.

În Japonia, (auto)identificarea persoanei se mulează întotdeauna pe miză. La mize mici, identificare sumară. La mize din ce în ce mai mari, autentificare din ce în ce mai tare.

Documentele de identitate curente sunt alte înscrisuri decît cele de evidenţă a populaţiei. Ca de pildă: carte de sănătate, permis de conducere, certificatul de cazier rutier, paşaport etc. În total, 26 de documente sunt calificate ca avînd putere probatoare a identităţii titularului, dar numai 19 atestă adresa.
Documentele tari de identitate sunt: adeverinţa de domiciliu, extrasul din registrul de stare civilă, însoţit(e) uneori de certificatul de specimen pentru sigiliul personal. Oricare din cele trei documente se poate obţine de la primărie, contra unei sume de 200-400yen (cca 3-4euro).
De documente tari de identitate e nevoie foarte rar. Iar dintre cele trei, cel mai frecvent folosit este adeverinţa de domiciliu. Adeverinţă ce, de un an încoace, poate fi obţinută la orice oră, în orice băcănie deschisă permanent (un fel de Mic.ro).

Introducerea a cerut ceva spaţiu, deoarece sistemul este cu totul diferit de cel românesc, cu diferenţa că e mult mai raţional şi mai lipsit de concreţiuni de paranoia din partea legiuitorului.
Cartea de identitate pentru străini a fost necesară deoarece felul în care se înregistrau străinii era diferit. Baza era paşaportul titularului, căruia i se înfiinţa un registru fictiv de stare civilă, ce punea ca identificator geografic ultimul domiciliu din ţara de origine (declarat verbal de către titular). Adeverinţa de domiciliu însă, nu face nicio referinţă la domiciliul din ţara de origine, ci numai la domiciliul actual.

Evoluţia cărţii de identitate pentru străini este destul de interesantă. . Iniţial era eliberată pe 5 ani, indiferent de statutul de şedere, (Chiar şi un rezident ilegal are (avea) dreptul la una.) dar conţinea amprenta indexului stîng. Amprenta a fost abolită în aprilie 2001, deoarece s-a considerat că leza demnitatea umană. Ulterior, durata de valabilitate a fost fixată la 7 ani. Pînă în iulie 2012, cînd cartea de identitate pentru străini va fi abolită. Cărţile aflate în circulaţie vor rămîne valabile pînă la expirare.

Începînd cu mîine, 1 iulie, orice străin va fi tratat întocmai ca orice aborigen. Registrul de stare civilă nu va mai fi unul fictiv, ci real, ceea ce îi dă dreptul străinului să fie cap de familie. (În Japonia, orice gospodărie are un singur cap de familie). Cu un registru real, orice altă diferenţă de tratament se şterge. Inclusiv cartea de identitate.
Ca o consecinţă directă, însăşi naturalizarea se poate face mai neted, nemaifiind necesară conversia documentelor ce atestă existenţa titularului.

● Ministrului de interne Ioan Rus – campion al anarhismului

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2012/06/24

Stimate domnule ministru Ioan Rus…sau, mai simplu: bă Ioane,

Iartă-mi vorba rea: ai pizdit-o. Să vedem cum:

Pe 20 iunie 2012, circa de poliţie de pe raza Republicii Zambaccian, a primit un ordin de executare a încarcerării deţinutului Adrian Năstase, prietenul tău. Pînă aici, nimic nu e anormal. Au primit un ordin şi s-au străduit să îl execute.
Anormal e că tu i-ai permis condamnatului să deţină arme – 20 la număr – după condamnarea definitivă din primă instanţă, încălcînd astfel regimul armelor şi muniţiilor. Vina ta e că nu ai verificat dacă şi-a predat arsenalul de căsăpit mistreţi, deşi ştiai ce are în rastel. Îţi reamintesc că asta îşi găseşte corespondent în Codul Penal.
Bine, poţi scăpa uşor, făcînd pe niznaiu. Va pica altul de prost.
Dar amicul tău politic a profitat de incompetenţa ta şi era să-ţi găurească unul, doi, subalterni, în tentativa de simulare a sinuciderii, reuşită altminteri.
De ce simulare? Cum dreacu’ te dai fată mare cînd ştii sigur că deţinuţii cam au probleme cu stima de sine şi sunt în stare să facă orice pentru a fenta decanatul facultăţii de la Rahova? Nu era mai simpatic să fi înghiţit o lingură? Niţel fier nu-i strică nimănui. Dar tu l-ai lăsat să înghită plumb (nu Rovana). Bineînţeles că i-a stat în gît, de era să păteze fularul ăla bengos.

Dar să continuăm. Iluminat de pronia cerească, ai trimis un furgon de salvare. Privat. Furgon cu care ai condus simulantul pînă la graniţa Republicii de Urgenţă Floreasca, unde s-a văzut că nu avea nici pe dracu’. Altminteri nu era lăsat 11 ore cu perfuzii de Cavit 9. Mă rog, preşedintele Republicii Floreasca se ocupă acum de întocmirea dosarului de azil politic. Sigur, nu e pericol să cumpere întreaga republică Floreasca, dar se expune unui alt mare pericol: să fie mutilat de către oficialităţile statului în stat. Sigur, şi asta se poate simula. Îi pot bagă nişte substanţe în venă şi îi pot simula ce boală vrea el să-şi aleagă din catalogul de produse. Pînă şi diabetul poate fi simulat. Fie la sursă, fie la laborator. Ba, chiar şi din programul de interpretare a curbei de glicemie.

După cum vezi, bă Ioane, extrădarea deţinutului în Republica România nu îi conferă impunitate, deoarece, paşaportul medical cu care va reintra pe teritoriul României, nu va fi recunoscut de nicio instanţă. De ce?
Păi, procedura de atestare a bolii are un parcurs legalmente bine definit, parcurs ce începe în infirmeria puşcăriei. Tu, văd că nici măcar mandatul de internare în puşcărie nu l-ai dus la îndeplinire, d-apoi să-i oferi posibilitatea să depună cuminte, ca orice deţinut, dosarul umanitar şi să aştepte decizia judecătorului. Aşadar, fără patalamaua de la un spital din reţeaua penitenciarelor, ciuciu proces de scutire temporară de pedeapsă.
Apoi, certificatul, chiar dacă procedural poate fi admis, nu poate fi credibil, din moment ce lipsesc probele clinice şi de laborator făcute pe bune. Adică, fără simulări pe sub fular şi mimetisme (bio)chimice. Ce naiba? Eu să te învăţ?

În concluzie, bă Ioane, dacă nu grăbeşti extrădarea, îl expui pe simulant la mutilări inutile. Riscul de a-şi pierde definitiv sănătatea şi viaţa în republica de urgenţă Floreasca, este mai mare decît cel de a fi violat în puşcărie. Cu fiecare zi de azil politic într-o republică nerecunoscută de ONU, se măresc şi pedeapsa ta, şi nota de plată pentru costul spitalizării deţinutului. Pentru că tu, sau şeful secţiei de poliţie veţi plăti.

Ca să nu mai zic că vei fi călcat curînd de procurori, cel puţin pentru favorizarea sustragerii de la executarea pedepsei, dacă nu pentru subminarea autorităţii de stat sau pentru încălcarea principiului echităţii. (mai vorbim după prima răscoală în puşcării) Şi-apoi, vezi şi tu ce păţi prietenul tău pentru că trase de timp la proces. Vrei să tragă în continuare, dar cu riscuri infinit mai mari? OK. Îţi dau o veste proastă: boală lungă – moarte sigură.

Marius Mistreţu
preşedintele Republicii Marius Mistreţu-Balc
Hiroşima

––––––––––-
Pentru cei care se mai îndoiesc de culpele ministrului Ioan Rus, ataşez prevederile legale:

Persoanele private de libertate pot fi vizitate de sot sau de sotie ori de rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimtamantul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitata si de alte persoane, cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere;
Durata vizitei este de la 30 de minute pana la 2 ore, in functie de numarul solicitarilor de acordare a vizitelor si de spatiile existente. Persoanele private de libertate pot beneficia in cursul unei zile de o singurã vizita;
Arestatii preventiv si persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit inca regimul de executare a pedepsei beneficiaza de 4 vizite/luna;
Persoanele private de libertate internate in spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de detinere si cu avizul medicului in a caror supraveghere se afla, in prezenta unui lucrator al sectorului vizita din cadrul penitenciarului.

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/06/16

Răfuiala socialiştilor cu trecutul.

Vaisamar

Vladimir Tismăneanu scrie pe platforma Contributors:

Update: Surse bine informate imi spun a fost demis, de catre ministrul de interne, Ioan Rus, istoricul Dorin Dobrincu, directorul general al Arhivelor Nationale ale Romaniei. Cred ca are loc o putinizare fatisa si lipsita de orice urma de rusine. Ceea ce-a inceput odata cu decapitarea conducerii IICCMER continua cu o viteza si cu o inversunare ametitoare. Se urmareste, ca si in Rusia, reinchiderea arhivelor, revenirea la sistemul in care un numar de favoriti ai puterii aveau acces nelimitat, cata vreme cercetatorii si cetatenii interesati erau tratati ca intrusi indezirabili. Cine spune ca actul de condamnare a dictaturii comuniste a fost unul “doar” simbolic, fara efecte palpabile, se inseala. Democratizarea Arhivelor Nationale a fost una dintre consecintele cele mai importante ale acelui act. Daca informatia privind demiterea lui Dorin Dobrincu se confirma, mi-e teama ca vom asista la o reinchidere a arhivelor si…

Vezi articolul original 159 de cuvinte mai mult

● Afaceri grase cu „drepturile pozitive” ale maidanezilor

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2012/06/12

Aflu de la radio NHK (într-o corespondenţă telefonată) că populaţia de lupi liberi a Suediei a ajuns la 242 de exemplare.

În Suedia, lupul este specie protejată. În ultimul timp însă, tot mai multe plîngeri de iamă în şeptel se înregistrează. În consecinţă, anul trecut, după o interdicţie de 45 de ani, autorităţile au permis vînarea a 30 de exemplare.
Vînătoarea a avut 12.000 de participanţi umani (nu este o eroare). Prilej de frumoase serbări cîmpeneşti.

Compar. Dacă considerătm aria forestieră (de 15% în nord şi 65% în sud) la dimensiunile Suediei, ar ieşi cam o Românie integral împădurită.
Ha, ha, ha! În Bucureşti, 242 de lupi sunt numai pe kilometrul pătrat. De unde se vede că, numai în Bucureşti, arie urbană (nicidecum forestieră), sunt de peste 150 de ori mai mulţi lupi decît în întreaga arie forestieră a Suediei.

Aflu din aceeaşi corespondenţă: întrucît a fost un an favorabil prăsilei lupeşti, la toamnă se vor mai vîna 30 de exemplare. Cu aceeaşi desfărşurare cinegetică.

Ce proşti sunt suedezii! Habar n-au de excedentul cronic de lupi urbani din Bucureşti.
Mai bine le trimitem anual cîteva vagoane de maidanezi, să aibă fiece suedez de un „trofeu al cantităţii”. Cel puţin municipalitatea Bucureştilor va cîştiga un ban cinstit din vînzarea lor, şi nu va da ţepe din iluzorii şi sisifice ferme canine, construite şi alimentate din bani publici şi din alte chete, mai mult sau mai puţin evazioniste. (Totul intrînd în buzunarele beizadelelor de primar, precum şi în puşculiţele de partid. Nu în ultimul rînd, ca taxă de protecţie. De protecţie a vieţii maidanezului.)

Voluntarii veritabili, uşor de prostit, au fost, sunt şi vor fi doar exploataţi, ca orice enoriaş de sectă religios-mercantilă. Iată cum, fervoarea religioasă de cult păgîn, mai pe scurt: strechea zoofilă aduce oportunităţi de afaceri, mai ceva ca în coloniile de pe vremea corporaţiilor olandeze de secol XVIII.

Întrebările şi le vor pune eventualii cititori ai articolului de faţă.

● Statul poliţienesc a rînjit la Braşov

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate, Teste by Marius Delaepicentru on 2012/06/11

Aflu că un număr semnificativ de studenţi braşoveni, cu viză de flotant, nu au fost lăsaţi să voteze pentru că, chipurile, s-a stricat reţeaua informatică a BEJ şi nu au mai putut fi radiaţi de pe listele elctorale din localităţile de baştină.
Incidentul mertită analizat din perspectiva drepturilor omului.

Tulburarea dreptului de vot este sancţionată de Codul Penal, la articolul 385. Articolul nu prevede NICIUN FEL de excepţie. Codul Penal face clar că dreptul de vot este unul negativ, întocmai ca dreptul la viaţă. Este ca şi cu dreptul de a respira. Nu poţi vota retroactiv, aşa cum nu poţi respira retroactiv.

Trebuie spus că BEJ nu licenţiază dreptul de vot, ci doar îi teritorializează exercitarea.

Orice reglementare ce vizează un drept fundamental este făcută să asigure exercitarea dreptului cu pricina şi să o oprească numai atunci cînd se constată o tentativă de fraudă.

Cînd o persoană ce, din motive tehnico-birocratice nu poate fi demonstrat că a atentat la corectitudinea alegerilor, îşi exercită dreptul de vot, ea trebuie lăsată să îşi exercite dreptul fundamental. A i-l refuza, pe lîngă că nu respectă prezumpţia de nevinovăţie, fapta intră clar sub incidenţa Art.385(1). din Titlul IX (Infracţiuni electorale).
Aşadar, sarcina probei nu cade la elector, ci la autoritatea statului desemnată să verifice. Dacă poate. Dacă nu, e obligatoriu să lase procesul electoral să curgă. Nu să-l zăgăzuiască. Orice zăgăzuire fără o probă contrarie devine penală.

În situaţia luată în discuţie, studenţii trebuiau lăsaţi să voteze, iar eventualele fraude, demonstrate ulterior, din moment ce cauza incidentului nu este intrinsecă votantului, ci instalaţiei de oameni şi maşinării a statului.

Pe preşedinţii secţiilor de votare ce au refuzat să lase flotanţii legali să voteze, îi paşte o pedeapsă de la 3 luni la 3 ani de puşcărie.

Clemenţa faţă de organizatori ar fi numai recunoaşterea statutului de deţinut într-un mare lagăr de concentrare pe care cetăţenii români îl au.

◎ Conjuncţie de astre

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/06/06

Azi se petrecu un eveniment rar. Planeta Venus trecu prin faţa discului solar. Ultima dată cînd s-a văzut a fost acum 8 ani. Următoarea rundă va fi peste 105 ani.
Aşadar, tot un fel de eclipsă solară, dar de anvergură infinit mai mică decît cea de pe 21 mai anul curent.

Întrucît ocultarea a durat peste 6 ore, am prelevat probe cam la 40-45 de minute. Poate doar în prima oră să fi fost şi o probă intermediară.
Cerul a fost în general senin, însă un văl subţire, ce anunţă apropierea taifunului #24/3, tot s-a simţit. Ultima probă am luat-o cu numai două secunde înainte de intrarea Soarelui într-un nor opac.
Iluminarea nu a fost uniformă. Pe lîngă că am ajustat parametrii expunerii pe parcurs, a fost nevoie şi de prelucrarea ulterioară a imaginii.

Am fotografiat din mînă, cu un aparat Sony A-300, cu obiectiv Minolta 100-300mm, la 300mm, obiectiv căruia i-am interpus un teleconverter x2. Ţinînd seama de dimensiunile senzorului fotografic, ar ieşi echivalentul unui telescop cu focala de 0,9m.
Nefiind propriu-zis un telescop, nu am avut posibilitatea să ajustez poziţia faţă de soare. Practic, nu am avut un sistem de coordonate. Am luat două pete solare cărora le-am atribuit axa verticală. La prelucrarea imaginilor am căutat să păstrez cele două pete în acelaşi loc. Nu răspund pentru eventuala migraţie a petelor solare pe durata observaţiei. 🙂

Vizionare plăcută!

Această prezentare necesită JavaScript.

Tagged with: , , ,

▲ Penultimul fugar a fost capturat

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/06/03

În noiembrie 2011, cel mai complex proces pe care Justiţia japoneză l-a avut, a luat sfîrşit. Este vorba despre procesul de după atacul cu gaze neuroparalizante din reţeaua metropolitană subterană de transport. Incident în urma căruia au rămas 13 morţi şi peste 6000 de răniţi. După încheierea procesului rămăseseră trei fugari încă neprinşi. Un fugar fu găsit la afîrşitul anului trecut, pe undeva prin Kansai.
Cel de-al doilea tocmai a fost capturat în oraşul Sagamihara din judeţul Kanagawa. Kikuchi – o femeie în vîrstă de 40 de ani, ce participase la sinteza atît a gazelor toxice, cît şi a explozivului din bomba artizanală trimisă în luna mai 1995 la unul din sediile poliţiei judiciare.
Semnalmentele corespund. Aluniţa din dreapta e la locul ei. Adineaori, rezultatul amprentării a ieşit pozitiv, iar suspecta arestată.
Întrucît procesul s-a încheiat, întocmai ca în cazul fugarului prins în Kansai, inculpata va „beneficia” doar de prevederile executorii din sentinţă. Nu mai există cale de recurs, întrucît, sentinţa din noiembrie a fost dată de Curtea Supremă.
Nu se ştie cine va încasa recompensa de 10 milioane yen (cca, 100.000 euro) pusă pe capul fugarei.

A mai rămas unul. Un anume Takahashi.

Vreme de circa 12 ani, şase fugari rămăseseră neprinşi. Afişele cu chipurile lor au rămas permanent pe panourile din faţa sediilor poliţiei. Se înlocuiau pe măsură ce se decolorau. Acum vreo 5 ani mai erau patru portrete. Se pare, prinderea fugarului din Kansai a accelerat ritmul. Curînd vom auzi probabil şi de prinderea ultimului fugar.

● Scrisori către Florica (II) – Cum să conduci dialogul cu moluştele

Posted in Drepturi individuale, Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/05/31

(urmare din numărul trecut)

Dragă Florica,

În scrisoarea precedentă, am încercat să îţi sugerez diferenţa fundamentală între felul în care ne autopercepem şi felul în care suntem percepuţi de către gardienii noştri. Desigur, noi suntem aceiaşi şi avem aceleaşi drepturi fundamentale, fie că avem sau nu buletin. Iar în ţările în care trăim, aşa şi suntem percepuţi de către autorităţi: eu≡eu. Drepturile negative se cer respectate chiar şi în lipsa buletinului. Mai problematic de înţeles e pentru mînuitorii noştri de pulan, pentru că ei au rămas prizonieri ai aceleiaşi mentalităţi de lagăr de concentrare, unde toate drepturie sunt pozitive, sau, mai rău, privilegii (categorie şi mai slabă). Pentru ei, eu-cu-buletin≠eu-fără-buletin. Pentru ei, eu-fără-buletin=nimeni. Să lămurim întîi ce înseamnă drepturi fundamentale negative.

Drepturile fundamentale negative sunt cele faţă de care statul nu are nicio legitimitate în a le tulbura, pentru că ele nu izvorăsc de la stat, ci din însăşi fiinţa noastră. Pentru a le restrînge (de regulă temporar), e nevoie întotdeauna de o decizie judecătorească sau de o lege specială. În baza drepturilor negative, statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Drepturile negative se consideră de la sine înţelese, iar exercitarea lor nu poate fi contestată decît dacă există proba contrarie. Dreptul la identitate, dreptul de vot, dreptul la viaţă, dreptul la cetăţenie sunt drepturi negative. Lipsa unui document de identitate la scrutin nu reprezintă o probă contrarie. Lipsa unei probe contrarii nu poate împiedica titularul să îşi exercite dreptul în cauză. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să mergem la MAI să ne reînoim pînă şi autorizaţia de respiraţie pulmonară.

Din dialogul ipotetic pe care îl voi ţese mai jos, vei deduce că, în cazul drepturilor politice (drepturi negative) legislaţia este dreaptă şi foarte coerentă axiologic. Cu excepţia tocmai a normelor de aplicare a legii de organizare a alegerilor. Cu ele şi cu capsomania aferentă vei avea de luptat la consulat. De fapt numai cu atributul:”…în termenul de valabilitate…”, dintr-o pîrlită definiţie a actului de identitate.

OK. Ne închipuim că ai ajuns la masa comisiei de votare şi prezinţi paşaportul expirat.

[ei] -Nu se poate.
[tu] -De ce? CNP nu mi s-a schimbat între timp.
[ei] -Nu se poate, că aşa scrie la lege.
[tu] -Cine votează la alegerile generale? Cetăţenii români, da? Din paşaport rezultă că sunt cetăţean român.
[ei] -De unde ştim noi că nu aţi renunţat la cetăţenie între timp?
[tu] -Din Monitorul Oficial. Sunt acolo listaţi toţi cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. Eu nu figurez acolo. Dacă îmi arătaţi că eu nu mai sunt cetăţean român, atunci renunţ. Puteţi? Aveţi Dovada?
[ei] -Fugi doamnă de-aici! Cine stă să caute acum?
[tu] -Dacă nu puteţi demonstra că nu aş fi cetăţean român, atunci trebuie să mă lăsaţi să votez. pentru că dreptul de vot este un drept fundamental negativ. Eu aş putea să vă dau o palmă şi aş avea scuza că nu am ştiut că sunteţi om, ci robot, deoarece nu aveţi nici măcar ecuson din care să deduc că aţi fi un om cu drepturi fundamentale.
[ei] -Dar aşa scrie la lege.
[tu] -Legea e neconstituţională. Cetăţenia este un drept imprescriptibil. Punînd condiţia de valabilitate temporală, legea acreditează ideea că cetăţenia ar fi un drept prescriptibil. Este sigur neconstituţională. Şi scoţi un carton pe care ai printat cu litere mari:

CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 22
(1) Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).

[tu] -Aşadar, nu se pomeneşte în lege despre vreun termen de valabilitate. Nici pentru buletin nici pentru cetăţenie. Sunteţi abuzivi. Şi scoţi următorul carton:

CAPITOLUL IV
Art. 23
În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.

[tu] -Intră în obligaţia dv. să îmi eliberaţi dovada cetăţeniei, pentru a vota.
[ei] -Dar dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă înoi documentele de identitate în timp util.
[tu] -Înoirea documentelor de identitate nu este obligaţie cetăţenească. Obligaţie cetăţenească, cel puţin moral, este să votez, iar dv. nu mă lăsaţi. Dv. sunteţi aici să rezolvaţi probleme sau să îmi faceţi probleme?
[ei] -Dar nu sunteţi în regulă.
[tu] -Mie, cînd stă să îmi expire permisul de conducere, sunt anunţată prin poştă cu trei săptămîni înainte. Nu e treaba mea să citesc termene de valabilitate. V-am trimis un mail în luna cutare la data cutare. Aveţi linia directă securizată cu MAI. Aveaţi datele mele personale şi puteaţi căuta şi singuri cînd îmi expiră paşaportul. De ce nu m-aţi anunţat? Cum să tragi fără somaţie? E ca şi cum m-ai condamna în contumacie, fără măcar să îmi trimiţi o citaţie. Stat de drept e România?
[ei] -Nu se poate domne! Nu există o lege pentru aşa ceva. Cum să ştim care pe unde stă?
[tu] -Înseamnă că staţi degeaba pe aici.
[ei] -Te dau afară!
[tu] -Ha! Atunci dă-mi şi o motivaţie, o sentinţă judecătorească prin care să îmi arăţi de ce nu mă laşi să votez. Te previn că intri pe terenul penal. (Şi arăţi următorul carton:)

Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Articolul 385 este foarte inclusiv. Nu sunt exceptaţi nici măcar membrii comisiei de votare.
E drept, ei îţi pot opune art. 387:

Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept;

Ce observăm: dreptul de vot nu trebuie demonstrat de către tine, ci trebuie contestat de către ei. Lipsa sau expirarea actului de identitate nu înseamnă că nu ai dreptul de vot, deoarece la art. 36 din Constituţie, reluat în Codul Penal la art. 385(2) specifică clar cine nu are dreptul să voteze. Tu nu te încadrezi acolo. Şi chiar dacă te-ai încadra, sarcina probei cade la ei, nu la tine. Mai mult, a nega dreptul de vot cuiva doar pentru că are buletinul expirat înseamnă că în mod pervers, documentul de identitate reprezintă autorizaţie de cetăţean. Cetăţenia şi drepturile politice derivate din ea, nu trebuie autorizate. Ele sunt în fiinţa ta, iar nu în paşaport. Ei te consideră o carapace cînd tu eşti miez.

După cum vezi, dragă Florica, ai toate atuurile să îi bagi în aporie. Nu tu eşti în culpă ci moluştele consulare ce acceptă cu seninătate nedreptăţile.

Dacă ai nelămuriri, îţi stau la dispoziţie. În scrisoarea următoare vom vorbi despre false similitudini şi false argumente împotrivă, precum şi despre cum se combat ele.

(va urma)

(EDIT)
Bibliografie
*** Legea 21/1991 – a cetăţeniei, republicată.
*** Codul Penal 2009, art. 385, 386, 387

Despre energia geotermală şi campania pentru alegerile locale

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/23

Ascult la B1TV că nici nu se descoperi bine zăcămîntul de apă termală din apropierea Bucureştilor că se şi găsiră candidaţi la primărie, care să proclame că acolo se află gigacaloria pe de-a moaca.

Încerc să temperez entuziasmul, pînă nu prind de ştire ecologarii. Ăştia ar fi în stare să pună în mişcare un întreg arsenal pentru a prosti lumea cu viziunea lor idilică, deloc inginerească, despre resursele planetei.

Apa termală nu este o resursă inepuizabilă. Întocmai ca alte zăcăminte, are limite de volum. Din zăcămintele de apă termală nu se poate extrage oricît fără ca însăşi rezistenţa substratului să sufere, sau fără ca zăcămîntul să se epuizeze. De aceea, de pildă, în Japonia, unde, dacă te străduieşti, poţi da de apă termală şi în propria curte, extracţia este reglementată drastic. Autorizaţia de extracţie prevede şi diametrul maxim admisibil pentru conducta de extracţie, şi numărul maxim de întreprinzători pe kilometrul pătrat. În unele zone, zăcămintele de apă termală fac parte din rezervaţii geologice. De acolo nu se extrage.

Mineralizaţia apei termale poate fi mai mare decît a apei de puţ. Ceea ce pune probleme mai mari de coroziune şi scumpeşte distribuţia. Ele pot fi mai mici dacă se interpun schimbătoare de căldură, însă asta limitează în jos condiţiile de temperatură ale agentului primar. E iutil să foloseşti apă termală de 35-40 de grade pentru încălzirea la distanţă. Pînă la consumator, ajunge apă călîie spre rece chiar şi fără schimbător. Şi dacă îi mai pui şi un schimbător de căldură (pentru a iftini reţeaua de distribuţie), vei avea nevoie de apă de cel puţin 80 de grade la sursă.Ceea ce oricum cere debite mari, mult mai mari ca cele actuale, din reţelele RADET (105 grade la sursă).

În concluzie, dacă îl auziţi pe vreun Virinel că vă promite gigacalorie la preţ de milicalorie, să ştiţi că mănîncă borş.

◎ Eclipsă parţială

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/21

Această prezentare necesită JavaScript.

● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală

Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.

Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.

Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.

Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:

(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)

Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.

Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.

◎ Ninoshima – (III)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/11

(continuare din numărul trecut)

Coborîm…

Ajungem pe o mică platformă amenajată cu instalaţii de joacă. Privim către Taoshima. Un monstru marin aluneca spre nord în lumina piezişă…

(ilizibil)taka-maru. Un petrolier de vreo 200m lungime. După cum (nu) vălureşte, pare tractat. (am descoperit în alt cadru remorcherul)

Apele Hiroşimei au fost mult timp prea puţin adînci pentru a permite accesul navelor mari. Pe la 1880, prefectul Senda a iniţiat planul de amenajare portuară. Pînă atunci, navele mari erau nevoite să tragă mai departe, iar încărcătura să fie transbordată pe vase mici pînă la Hiroşima. Linia ferată Sanyo nu se lungise încă.

Zis şi făcut. Grindul de la nord de Ujina a fost lungit pînă la contactul cu  insuliţa. Apele au fost dragate. Lucrul la „terraformare” avansa încet, deoarece se lucra numai în orele de reflux.  Pescarii din zonă s-au opus constant proiectului. Uneori se mai terminau banii. Prefectul acoperea bugetul şi din buzunarele propri. În 1889 însă, limba de uscat a fost gata. Costul s-a ridicat la 300.000 yen (cca 60 ml.USD din zilele noastre). Locuitorii şi-au exprimat recunoştinţa, postmortem, botezînd unul din cartiere, Senda-machi.

Actualul port de pasageri este niţel mai la vest de cel vechi. Iar cel de containere (la extremitatea vestică a grindului), nu are mai mult de 20 de ani. Din construcţiile vechi nu a mai rămas decît clădirea căpităniei.

Una din marile companii de construcţii de platforme de uscat, peri-litorale, este PentaOcean (pe japoneză Goyoo) cu sediul în Hiroşima. Ea a construit şi platforma terminalului de containere de la Agigea. Proiectul data de pe vremea cînd Traian Băsescu era secretar de stat. A fost finalizat, în prima fază, în anul 2003, cînd noua platformă de uscat a fost populată cu primele macarale de chei.

Aşadar, pe lîngă că la Constanţa a fost construit primul terminal modern de containere din Marea Neagră, lui Traian Băsescu îi datorăm şi extinderea ariei de uscat a României. Ca să nu mai zic de extinderea ariei marine, în primul mandat prezidenţial.

Dar, să revenim. Decenii la rînd, locuitorii Ninoshimei s-au îndeletnicit şi cu excavarea nisipului marin. Pentru construcţii. După cutremurul din Kobe-Osaka-Awajishima, din 17 ianuarie 1995, cînd structuri solide s-au prăbuşit, două învăţăminte au fost trase. Structurile de oţel construite din grinzi subţiri (şi multe), rezistă mai bine, deoarece cele groase (şi puţine) se rup urît. Cea de-a doua învăţătură a fost citită în structurile de beton, unde s-a observat că sarea din nisipul marin corodează armătura şi şubrezeşte clădirile. Deşi normele de calitate pentru nisipul marin erau drastice, nu a fost chip să fie respectate. Din 1997, o lege interzice  definitiv dragarea cu scop extractiv. Atît pentru siguranţa în construcţii, cît şi pentru conservarea circulaţiei actuale a curenţilor mareici în Marea Seto, pentru a nu strica ariile de sedimentare naturală, în folosul fondului piscicol.

Cînd am fost acolo, în vecinătata micului port Ninoshima, erau trei utilaje de dragare, dar numai pentru ajustarea profilului submarin stricat de aluviuni.

Odată cu legea ce interzice folosirea nisipului şi pietrişului marin în construcţii, au rămas utilajele, multe încă neamortizate. O bună parte din micile companii de profil au falimentat. Cîteva îşi aveau sediul în Ninoshima.

Coborîm. Mîncăm de seară, întindem cortul şi, din lipsă de ocupaţie, adormim pe la ora opt. Ne trezim devreme. Ne înviorăm pe terenul de fotbal, tragem cîteva şuturi în minge, mîncăm, apoi, îi propun lui Tetsu să mai urcăm o dată pe Kofuji. Tetsu îmi mărturiseşte că nu mai corespund viziunii sale despre ieşirea în natură. Cred şi eu. Orice copil s-ar plictisi văzîndu-şi tatăl moşmondind pe lîngă un aparat foto şi gîfîind după 20 de minute de alergat pe teren, dar nu şi cînd urcă pe munte. Şi nici măcar un foc de tabără nu îi face.

Ne strîngem bagajul, iar pe la 6:30 o luăm din loc. Dăm roată tot în sensul acelor de ceasornic. Ajungem în vecinătatea şcolii.

Un monument  dedicat victimelor bombardamentului atomic. Alături, o placă explicativă.

Citez:

Pe 6 august 1945, la prima explozie nucleară din istoria umanităţii, într-o clipă, au rezultat două sute şi ceva de mii de morţi şi răniţi. Pe Ninoshima au fost transportaţi mulţi răniţi iradiaţi, însă, în lipsa unei minime îngrijiri, mulţi au murit. În acea învălmăşeală, mulţi au fost îngropaţi sumar.

În noiembrie 1971, în curtea gimnaziului, au fost dezgropate resturile a 517 victime, şi cenuşa a circa 100 de cadavre. Cîteva alte vestigii au fost descoperite.

În septembrie 1990, în cuptorul vechiului cremtaroriu pentru cai al armatei, a fost descoperită o cantitate de circa 300 de lopeţi de cenuşă umană.

În iulie 2004, în locul săpat în 1971, au mai fost găsite resturile a 85 de victime şi 65 de vestigii.

Resturile pămînteşti au fost duse în Parcul Păcii din Hiroşima şi depuse laolaltă cu celelalte rămăşiţe ale victimelor exploziei nucleare. Cele 65 de vestigii au fost încredinţate muzeului memorial.

Acuma, moartea colectivă e greu de asimilat de mintea umană. Cifrele distrag. Ne duc cu gîndul la statistică, la recorduri, la care e mai tare şi mai criminal. Nu ne putem da seama de grozăvie decît prin foraje înguste.

Unul din vestigiile găsite în anul 2004, era un nasture metalic, rămas de la o uniformă de gimnaziu. Avea gravate două ideograme: 内谷 (numele titularei). Aparţinuse mătuşii unuia din prietenii mei (cu care am şi călătorit de altfel în România). Fata era elevă de gimnaziu în oraş,  la data fatidică. Apartenenţa nasturelui a fost confirmată de fratele victimei (tatăl prietenului). Identificarea fost fără dubiu, deoarece fratele reţinuse aproape 60 de ani, o particularitate a uneia din ideograme. Gravată de mînă, ideograma avea una din trăsături terminată într-un fel care fratelui îi displăcea.

Povestea a fost transpusă într-un documentar difuzat de NHK în august 2004.

(sfîrşit)

★ Vicepreşedintelui PDL, dl. Teodor Baconschi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/05/07

Stimate domnule Teodor Baconschi – vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal

Permiteţi-mi vă rog să încep printr-o observaţie privind raportul de participare a cetăţenilor la alegeri. Scăderea interesului cetăţenilor pentru alegeri este consecinţa firească a fortificaţiei de cartel, cu care egoistele partide parlamentare s-au înconjurat. Ştiţi desigur obiecţiile mele faţă de condiţia de 25.000 de membri la înfiinţarea partidelor, precum şi cea faţă de pragul electoral, în condiţiile votului uninominal.

Nu mă îndoiesc că ştiţi, partidele cartelate sunt interesate în reducerea participării cetăţenilor la scrutin, ţinînd seama de previzibilitatea comportamentală a „Suveranului” (strungărit legal)  întru suprareprezentarea parlamentară a partidelor din cartel. Aşa se explică inapetenţa lor şi chiar opoziţia făţişă faţă de votul la distanţă. Cele 3 milioane de potenţiali alegători prin corespondenţă, ar arunca în aer egoistele planuri de colonizare a statului.

De data aceasta însă, avînd în vedere noua ipostază a partidului pe care cu onoare îl viceprezidaţi, mă voi referi numai la o soluţie paliativă, de detaliu, pentru creşterea participării cetăţenilor la scrutin, dar cu consecinţe de ordin constituţional, ce vor limita pe viitor bătaia de joc a legiuitorului faţă de conceptul de cetăţean şi cetăţenie.

Concret, domnule Baconschi, vă propun să atacaţi la Curtea Constituţională OUG 95/2009, mai precis, definiţia actului de identitate, conform art. 1^1, paragraful (1)d):

d) act de identitate – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic, pasaportul simplu, pasaportul simplu electronic, pasaportul simplu temporar, titlul de calatorie, iar in cazul elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile in ziua votarii.

(am subliniat partea neconstituţională).
 

Vă reamintesc circumstanţele în care s-a legiferat condiţia de valabilitate temporală a documentelor de identitate. În anul 2009  au fost două ordonanţe de guvern ce au reglementat procedura de vot. Una, la alegerile pentru Parlamentul European, cealaltă, la alegerile prezidenţiale. Ambele ordonanţe au fost emise de guvernul de coaliţie PDL-PSD-UDMR.  Am frunzărit similarele. În actele normative similare anterioare nu am găsit aberanta condiţie de valabilitate temporală, de unde deduc că, doctrinar, ea reprezintă viziunea socialistă asupra ontologiei dreptului. Numai în regimurile carcerale şi totalitare drepturile civile sunt privite, nespecific, ca drepturi pozitive.

Argument

Punînd condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, legiuitorul acreditează ideea că însăşi cetăţenia este ceva cu termen de valabilitate. Ceea ce intră în contradicţie flagrantă cu DUDO. Mai mult, legiuitorul ne spune implicit că cetăţeanul există pentru că statul există. Absurd! Puteţi reciti Legea 21/2001 – a cetăţeniei, la capitolul „Dovada cetăţeniei” şi veţi constata că legea nu conţine nicio referire la durata de valabilitate a documentelor de identitate.

Se poate obiecta că, vezi, Doamne!, cetăţeanul este dator să îşi citească zilnic buletinul de identitate, dimineaţa, la cafea, şi să îl schimbe în timp util. Este o obiecţie cinică. Puteţi răsfoi Constituţia. Nu veţi găsi nicăieri buletinul de identitate pe lista îndatoririlor cetăţeneşti. Şi chiar dacă ar fi, e nevoie de un act doveditor suplimentar, pe care statul este obligat să îl producă, dacă vrea să îi interzică cuiva un drept negativ. Interzicerea exercitării dreptului de vot numai pentru că buletinul a expirat între timp, încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil.

Întrucît limitarea exercitării dreptului de vot (practic, chiar şi a existenţei individuale) reprezintă un act de maximă gravitate, ea trebuie făcută pe documente. Cu cît mai judecătoreşti, cu atît mai bine. Un document indispensabil pentru motivarea refuzului ar fi dovada că statul l-a anunţat pe titular că îi expiră actul de identitate. Eu însumi, cu 21 de zile înainte de expirarea buletinului de Hiroşima, primesc de la primărie o carte poştală-citaţie.  La o adică, dovada expediţiei poştale îmi este opozabilă.

Întrebare: se aplică în prezent vreo procedură legală de citare a titularului în preajma expirării buletinului de identitate?

Răspuns: NU!

Statul trage fără somaţie. Ca în lagărul de concentrare.

Aşadar nimeni nu îmi poate limita vreun drept negativ doar pentru că mi-ar fi expirat buletinul. Iar dreptul de vot este un drept negativ. Ca dovadă că se poate fără buletin, orice cetăţean japonez poate merge la scrutin cu mîna goală. Şi nu e vorba de cinste, ci de procedura de identificare, concepută în aşa fel, încît să prevină frauda, dar să apere şi dreptul Suveranului de a se exprima, nestingherit de legalisme tîmpe.

Cinicii de serviciu încearcă să motiveze că, vezi, Doamne!, documentul expirat ar fi nul. E-ro-nat!  Legea face disjucţia între document expirat şi document anulat. Legitimarea cu un document expirat nu este decît cel mult o contravenţie, în timp ce, legitimarea cu un document nul este faptă penală.

Dacă cinicii ar dori să fie consecvenţi cu ei înşişi, ar trebui ca oricine s-ar duce la secţia de votare cu un document expirat, să fie puşcăriabil. Ceea ce nu se petrece, pentru că documentul anulat are un succesor, în timp ce documentul expirat NU are un succesor.

Ţinînd seama că dreptul de vot este unul negativ, buletinul expirat trebuie în mod necesar a fi luat de bun, întrucît NU are un succesor. Dacă nu facem aşa, va rămîne larg deschis drumul către alte nelegiuiri, cum ar fi anularea dreptului la viaţă, în baza buletinului expirat.

Cînd electorul este refuzat să îşi exercite dreptul de vot doar pentru că are buletinul expirat, statul este dublu vinovat. O dată pentru că nu poate dovedi cu acte că electorul minte, şi încă o dată, pentru că nu îi dă nicio decizie judecătorească la mînă, prin care să îi motiveze refuzul.

Impact

Permanent, în ţară, într-un echilibru dinamic, sunt circa 450.000 de electori cu buletinul de identitate expirat. Mai sunt, în alte state, peste 1.000.000 de electori rezidenţi ce au (şi) paşaportul expirat. Dacă socotim o participare de 60% în ţară, şi 7% în străinătate, rezultă că, prin eliminarea prvederii neconstituţionale citate, resursele electorale ar spori, în termeni reali, cu 340.000 de cetăţeni.

Rugăminte

Stimate domnule Baconschi, sper că am fost convingător. Aş fi depus personal o contestaţie la Curtea Constituţională, însă Legislativul nu îmi permite, mie, cetăţean din (pardon!) pulime, să îmi cenzurez constituţional propriii aleşi, deşi e Constituţia noastră. Am încercat în cîteva rînduri la Avocatul Poporului, dar şi el, săracul, este pafarist la capitolul „drepturi cetăţeneşti”. Autoritatea Electorală Permanentă este la fel de încuiată, iar cea din cadrul MAE şi mai decerebrată.

Mă bizui pe solidele dumneavoastră cunoştinţe de teologie politică, avînd în vedere că disciplina în cauză se ocupă exact cu existenţa subiectului de drept. Cel puţin fiinţa politică din om este puternic ameninţată de strîmbăturile legale citate. În calitate de parte a Suveranului în serviciul căruia vă aflaţi, vă rog să iniţiaţi contestarea la Curtea Constituţională. Prevederea legală este caducă, însă potenţialul de nemernicie este acolo, în Legislativ şi în Executiv. Este foarte probabil ca socialistul Executiv, rezultat din acelaşi cartel politic,  să emită o reglementare la fel de limitativă. O rezoluţie din partea CCR ar zădărnici în avans o asemenea tentativă.

Pînă şi socialiştii trebuie să înţeleagă că statul există pentru că cetăţeanul există. Nimeni nu va mai îndrăzni, prin chichiţe gramaticale, să ne calce demnitatea în picioare.

Dacă aveţi nelămuriri de natură procedurală, vă rog, nu ezitaţi să mă întrebaţi. Vă pot oferi o motivare a CCR pe care am adaptat-o dreptului de vot. Vă pot oferi şi soluţii alternative, „neinvazive”, de identificare a electorului. Vă pot oferi chiar şi argumente din dreptul penal, prin care puteţi fortifica argumentaţia în faţa CCR.

Cu cele mai bune gînduri,

Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

◎ Ninoshima – (II)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/06

(continuare din numărul trecut)

Suntem în vîrful Aki-no-kofuji (278m). Facem un tur parţial de orizont, deoarece, spre vest, un copac ascunde priveliştea. Mai strică clişeul şi o linie electrică aeriană ce alimentează baliza terestră pentru traficul aerian. (În apropiere e vechiul aeroport din Hiroşima).

Spre nord, portul Ujina din Hiroşima.

Portul Ujina

În stînga se pot vedea două bazine închise. Sunt de fapt două viitoare parcele de uscat. Urmează a fi umplute cu pietriş şi cu moloz.
Oraşul continuă să se extindă. Acum 300 de ani, terenul inundabil se întindea încă patru kilometri mai spre nord. Treptat, uscatul a fost extins prin îndiguire. Însăşi porţiunea de vegetaţie din dreapta (partea cu farul roşu) acum 100 de ani era insula Moto-Ujina.

Un mic terminal de containere, alături de o a doua viitoare parcelă de uscat. Puţin mai la nord, o fabrică de ciment. Se poate vedea clar şi unul din cele cinci braţe ale rîului Ota.

Gorganul îndumbrăvit din partea stîngă este tot o fostă insuliţă, înghiţită de grindul în expansiune. Mai la sud de Ebayama (gorganul) se află o  insulă artificială, de formă aproximativ dreptunghiulară, ce ţine una din cele două platforme din oraş, ale concernului Mitsubishi Heavy Industry (MHI).  (Vom reveni mai jos)

Platforma Eba. Pînă în 1962, insula Eba a găzduit un şantier naval al MHI. Regresul construcţiilor navale a dus la reconfigurarea platformei pentru construcţii metalice de mare tonaj. Pe grindul vecin (cel cu hala albă), numit Kan’on,  se află o altă platformă de-a MHI, dar destinată construcţiei de utilaj chimic şi energetic.

Actualmente, pe platforma Eba  se construiesc module metalice pentru poduri, pentru coşuri de fum, precum şi macarale de mare tonaj. În special, macarale şi poduri rulante pentru containere.

13 din macaralele de la terminalul de containere Agigea au fost croite şi asamblate aici. Cînd a venit vremea să fie cărate în România, din motive de spaţiu, una dintre cele trei mari macarale de chei, a fost transportată demontată, iar două au fost puse erecte pe puntea vaporului. Cînd au făcut socoteli, inginerii şi-au dat seama că cele două agregate depăşesc cu 90cm gabaritul admis de podul de peste Bosfor.  Au cerut permisiunea ca, la trecerea prin strîmtoare, să mărească niţel pescajul vasului transportor, astfel încît să nu strice podul. Turcii nu au fost de acord (avînd şi experienţa petrolierului Independenţa). Pînă la urmă, inginerii nu au avut încotro, au tăiat sfîrcurile şi le-au sudat la Constanţa. Îmi zicea unul din ingineri: –„Ar fi fost păcat să stricăm podul de peste Bosfor, că şi p-ăla, tot noi l-am făcut”.

(Urmează un zoom-in)

În hala din imagine se confecţionează subansamble de avion pentru Boeing. 35% din corpul avioanelor Boeing se confecţionează în Japonia.

Terenurile construite în mare au un dezavantaj: cînd, prin natura procesului tehnologic, sunt neîndiguite (ca cel din imagine)  la cîte un taifun de toamnă, cînd şi mareea  e mai înaltă, sunt  inundate. Pe zidul uneia din clădirile de birouri de pe platforma MHI-Eba, există un răboj cu anul, numărul taifunului şi cota.  1,2m peste cota uscatului nu este o raritate.

Urmează o serie de fotografii în zoom-in.  Datorită aplatizării perspectivei, clădirile par înghesuite. Realitatea este ceva mai „rarefiată”.

În planul proxim se poate vedea terminalul de containere de pe grindul Ujina-Niho. În planul secund, pe grindul Yoshijima, o fabrică de ciment. Imediat în spatele ei, două antrepozite frigorifice. Pe braţ, mai în aval de pod, sunt pilonii noii căi ocolitoare a DN2. Cînd va fi gata, traficul de pe actualul DN2 e de aşteptat să scadă.

Am lăsat fotografiile la rezoluţie ceva mai mare. Cu două clicuri succesive, se pot mări. Fotografia de mai sus oglindeşte zona central-vestică a oraşului Hiroşima. În dreapta, între orele 2 şi 3, se poate vedea marcat cu un cerc negru, Domul Atomic. Pentru a vă da seama de aplatisarea perspectivei, ansamblul de locuinţe din spatele Domului se află la aproape 1Km depărtare relativă. Ansamblul din Motomachi a fost construit în 1957, într-o viziune le-corbusieră. Chiria este mică, dar întreţinerea faţadelor, plătită din  bani publici, costă imens. Acolo, infracţionalitatea este peste media oraşului. Se pare că arhitectura nu este nevinovată cînd vine vorba de accentuarea năravurilor rele.

Hiroşima – zona centrală. Podul din planul apropiat reprezintă noul DN2. În stînga, la ora 9, se poate vedea din nou Domul Atomic. Blocul albicios din porţiunea centrală (uşor stînga sus), este un hotel de lux. Terenul aparţine companiei telefonice NTT. Acolo, preţul unitar este cel mai mare din oraş.

↑ Zona central-estică a Hiroşimei.

 

↑ Aceeaşi zonă central-estică, ceva mai la est.  În planul apropiat, grindul Ujina. În planul secund, în dreapta, este un muncel numit Hijiyama, orientat nord-sud, înalt de vreo 40m, lung de 800m şi lat de maximum 400. Faţa lui vestică a fost rău pîrjolită la bombardamentul atomic. Actualmente, pe culmea sa se află un muzeu de artă contemporană, o bibliotecă de manga şi un centru de cercetare a efectelor radiaţiilor nucleare. În spatele silozului din centrul imaginii (de fapt un mare magazin universal) se află gara Hiroşima. Iar în planul terţ, pe faţa muntelui cu cupola aceea ţuguiată şi argintie, cartierul Hikari-machi. În era Edo, atît acolo, cît şi pe grindul Kan’on (din partea opusă a oraşului) trăiau cei dinafara sistemului de caste. Prejudecăţile despre cei încetăţeniţi abia la afîrşitul erei Edo, încă nu s-au şters cu totul. Însăşi, insula Etajima (la sud de Ninoshima) îşi trage numele de la aceeaşi categorie de locuitori dinafara sistemului de caste.

↑ Zona de est a Hiroşimei. Se vede în prim plan portul Ujina. Zona înverzită din planul secund este restul muncelului Hijiyama. Mai departe, pe coasta muntelui, o parte din cartierul Ushita. În centrul fotografiei, (mai mult în jumătatea dreaptă) se poate vedea acoperişul unei arene de baseball, construită recent, pe terenul achiziţionat de la compania feroviară JR. Arena veche, din vecinătatea Domului Atomic,  construită în anii 50 din subscripţie publică, este în curs de demolare. Proprietatea asupra terenului eliberat rămîne în litigiu. Cu atît mai încleştat, cu cît preţul unitar este acelaşi cu al celui de sub hotelul de lux.

Nu se vede în fotografie, dar cîteva zeci de hectare de teren din apropierea stadionului de baseball sunt în curs de sistematizare.

↑ În planul apropiat este fosta insulă Moto-ujina. Cam dincolo de linia de Shinkansen nu mai este Hiroşima, ci tîrgul Fuchu, din plasa Aki. În Fuchu îşi are sediul compania Mazda. O parte din liniile de fabricaţie sunt acolo, dar şi în oraşul Hiroşima. (v. poza de mai jos)

↑ Ougonzan Un muncel din fosta insulă Niho, înalt de 190m. În fundal, tîrgul Fuchu.

Muncelul are o prelungire lătăreaţă şi molcomă spre vest. Acum 70 de ani, erau grădini terasate. În spatele lui, pe un teren mlăştinos, erau grădini de lotus de rădăcină. Muncelul, între timp s-a împădurit, iar grădinile de lotus au fost transformate în arii rezidenţiale. De jur împrejurul muncelului, ariile rezidenţiale se extind în sus. La baza muncelului se poate vedea cea de a doua uzină de automobile Mazda-Ford. Dincoace de DN2 este o platformă de îmbarcare a produselor. Într-o fotografie de mai jos se va vedea şi sediul central al companiei.

↑ Iată acelaşi ansamblu văzut din partea opusă, de pe Ogonzan. În planul depărtat se vede şi Aki-no-kofuji de pe insula Ninoshima. Fotografia am tras-o în zorii zilei de 19 septembrie 2011.

 

↑ Iată şi sediul central al companiei Mazda. În planul secund, dincoace de DN2, aceeaşi imensă platformă de îmbarcare. Ceva mai în dreapta, un depozit de automobile supraetajat.

Şi cu aceasta, am încheiat lunga şi pe-săritea divagaţie despre Hiroşima văzută de pe insula Ninoshima.

În episodul următor vom reveni cu picioarele pe insulă.

(va urma)

 

◎ Ninoshima – (I)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/05

Ninoshima este o insuliţă muscelos-păduroasă, aflată la mai puţin de un kilometru de limita sudică a oraşului Hiroşima. Numele său înseamnă Insula Asemănării, probabil de la principalul său muncel, numit Aki no kofuji – Micul-Fuji-al-Ţării-Aki (numele vechi al actualului judeţ Hiroşima). Forma este asemănătoare, dar scara, desigur, diferită. Kofuji nu are decît 278,1m înălţime. Suficient cît să dea numele unui cartier de-al Hiroşimei: Fujimi-cho (Fuji-vede).

Aria insulei nu depăşeşte 4 kilometri pătraţi. Pe circumferinţă se poate da o tură cu bicicleta în numai o oră. Doar pe jumătate din lungimea drumului litoral pot circula automobile.

Nu există niciun curs permanent de apă, ceea ce face agricultura aproape imposibilă. Doar cîteva grădini terasate pot fi văzute.

Populaţia actuală numără 1004 locuitori, majoritatea bătrîni. Sunt doar două pensiuni şi o coşmelie de cantină, botezată restaurant. Cîteva mici prăvălii sunt vizibile în preajma micului port de la vest, din zona populată mai intens.

Ninoshima aparţine administrativ de sectorul Sud al oraşului Hiroşima.  Are un post de poliţie şi un birou-capilar al primăriei de sector. Deţine o şcoală primară la baza unui promontoriu şi un gimnaziu ceva mai la nord, ambele pe partea estică, ceva mai slab populată.

Ninoshima a fost populată tîrziu, abia prin era Edo, odată cu extinderea fermelor de stridii. În era Meiji, pe Ninoshima a fost instalată o mică garnizoană de carantină pentru cai. A rămas de atunci hornul unui crematoriu de animale, în curs de ruinare. Eroziunea litorală a dus între timp la inundarea crematoriului. Fortificaţiile au fost în cea mai mare parte demolate, iar terenul, ocupat cu un azil de bătrîni şi cu un complex de tabere pentru copii: instalaţii de scaldă, parc de joacă, teren de fotbal, centru de instrucţie, bucătărie în aer liber şi colibe-dormitor.

Obişnuit să umblu pe alte coclauri, am descoperit tîrziu insula, deşi, din portul Ujina, cu feribotul, se fac numai 20 de minute. Mai mult durează manevrele de intrare şi ieşire în şi din port. În aprilie dădui o tură de recunoaştere. Ieri însă, traversarăm să rămînem peste noapte.  În cort.

Ieşim din port printre cele două faruri.

Farul roşu…

…şi farul alb.

Ajungem mintenaş la debarcaderul principal de pe Ninoshima. (mai e unul pe partea estică, dar la care feribotul nu trage decît de trei ori pe zi.)

Către vest, se vede insula Miyajima, pe care tocmai am „trădat-o”. Anul trecut pe vremea asta eram acolo.

Pornim la drum în sensul acelor de ceasornic (ocolim pe la nord).

Fojgăit de funamushi. Nişte cîrcăieci cu aspect de bărcuţă, de unde şi numele (insecta barcă). Seamănă la alergare cu gîndacii de bucătărie, ceea ce îi cam dă lui Tetsu o senzaţie de silă. Încerc să îl liniştesc. Sunt numai nişte „libărcuţe”. Nu muşcă. Doar fug.

Funamushi

Trecem pe lîngă hornul crematoriului de cai. (fotografia de mai jos am luat-o în expediţia de recunoaştere, de pe 1 aprilie)

Crematoriul de cai

Ajungem într-un mic golf. Mareea este joasă, ceea ce ne permite să observăm agregatele de stridii în cultură rezemată.

Trecem pe lîngă un cămin, probabil pentru personalul didactic al gimnaziului din vecinătate. Ne atrage privirea o statuie de bronz, uşor disproporţionată, înfăţişîndu-l pe Karl Juchheim, un fost prizonier neamţ. În primul război mondial, nu ştiu prin ce împrejurări, un grup de prizonieri au fost internaţi într-un mic lagăr pe insula Ninoshima.

Trebuie spus că în erele Meiji şi Taisho, militarii capturaţi de japonezi aveau un regim de semilibertate. Erau mai degrabă ostateci. Aveau dreptul de a-şi aduce familia în locul de detenţie, aveau voie să închirieze locuinţe, să se căsătorească, să îşi facă de lucru. Astfel, în războiul ruso-japonez din 1905, vreo 3000 de prizonieri ruşi au fost „cazaţi” în oraşul Matsuyama din insula Shikoku. Unii au rămas acolo definitiv. În Matsuyama există chiar şi un cimitir rusesc, bine întreţinut. În anumite zile, elevii locali merg  în grupuri organizate pentru a depune flori la morminte. Cimitirul este inclus în circuitele turistice.

În epoca statului totalitar din era Showa, însă, japonezii, pe cît de primitori fuseseă înainte, pe atît de cruzi au devenit.

De un tratament relaxat au avut parte şi prizonierii nemţi de pe insula Ninoshima. Karl Juchheim a putut astfel să îşi aplice „tehnologia” preparării Baumkuche. Şi astfel, dintr-un accident istoric, meniul japonezilor s-a îmbogăţit cu un nou produs alimentar.  Recunoştinţa a fost exprimată în bronz.  (fotografia am tras-o pe 1 aprilie 2012)

Trecem de clădirea gimnaziului, apoi de două mici instalaţii de dejghiocare a stridiilor şi ajungem în dreptul căminului de bătrîni. În spatele lui, complexul de care pomenii mai sus. Parcul este pustiu. E prea timpuriu pentru activităţi de vacanţă. Lăsăm bicicletele de izbelişte…

…mîncăm de prînz, apoi o luăm pe poteca de pe piciorul muntelui.

Cînd ajungem pe la jumătatea urcuşului, peisajul se deschide.

Vedere către est. Insula Taoshima (Toogeshima?) În fundal, se poate vedea vîrful Egezan (cca. 600m) dintre tîrgurile Yano şi Saka, din plasa Aki. În planul apropiat, culturi flotante de stridii.

Vedere către sud. Se poate vedea aşezarea de la port, precum şi cele două promontorii de la extremitatea sudică. În planul terţ, insula Etajima, considerabil mai mare, mai dendritică şi mai populată.

Un zoom-in pe aşezare. În ultimul plan se întrevede oraşul Ootake, cu a sa industrie chimică. Săptămîna trecută fu o explozie la o fabrică de adezivi a concernului Mitsui. Un operator de 22 de ani a murit.

Alt zoom-in către est. Aşezarea se numeşte numeşte Tennoo. Cupola din vale nu este a unei biserici, ci este una din clădirile unui parc de distracţii falimentar, numit Kure Portopia. Aşezarea aparţine oraşului Kure.

Ajungem în vîrf. Gata! Pot spune că, în sfîrşit, am urcat pe Fuji. E drept, un Fuji de interes local, dar care sigur nu dă boala de altitudine.

(va urma)

◎ De chichi

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/01

(Citeşte: cici.)

Pentru chichi 父 – tată, lucrurile sunt clare. Chichi are încă două homofone, însemnînd lapte şi respectiv ţîţă (aşadar, atribute femeieşti), dar cu care nu are nicio legătură.

Una din piste merge pe un generic ji (父)、 ce ar descrie generaţia/generaţiile din amonte. Astfel, oji (scris, în mod neunitar 叔父, 伯父, precum şi 小父, alt oji, dar în vorbirea cu un terţ mai în vîrstă)  înseamnă unchi. Dacă socotim, pentru bunic,  termenii ojii お爺, precum şi persiflantul  jijii 爺, totul este coerent. Se adaugă oyaji 親父, cu sensul de babacu’. Conversia în chichi este plauzibilă, ţinînd seama că unul din agenţii inovatori în lexic este limbajul copiilor.

Ca în cazul lui (o)too(san) お父さん. Pentru rădăcina to este acreditat te 手 – mînă. În limbajul copiilor, (o)tete, are  sensul de mînă/mîini. Din tete, s-a format toto, cu apelativul arhaic toto-san.  Nu e clară însă conversia lui tete în toto. Nu e clar însă cum a fost evitată homofonia cu toto (uneori taitai)  însemnînd, în limbajul copiilor, peşte. Dar dacă copiii au fost în stare să disjungă între: lapte, ţîţă şi tată, nu cred că a fost o problemă reală suprapunerea dintre tată şi peşte. Din toto-san s-a format tottsan, folosit şi în prezent în unele regiuni. Otoo-san, aşadar, a venit cumva firesc. În limbajul tineretului, contracţia e şi mai mare: oton şi respectiv okan.

În aval şi în colateral, însă, rudenia este destul de prost diferenţiată pe sexe . Pentru primii născuţi, ea există şi e veche:  ani 兄 – bade şi ane 姉 – lele, ţaţă, sunt prezente, însă pentru următorii născuţi, disjuncţia a apărut tîrziu. Nu mai departe, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, otooto 弟 – frate mai mic putea fi şi soră mai mică, rădăcina oto neavînd nimic în comun cu sexul. Imooto 妹- soră mai mică,  a apărut ulterior, din contragerea lui imo-no-hito (întotdeauna, sora mai mică e mai simpatică). Pentru prîslea, deşi recent, şi probabil cu scop administrativ, a apărut suego 末子 folosit pentru ambele sexe. Însă e rar, şi numai explicativ, prezent în vorbirea curentă.

Deşi lipsesc vere!, prîsleo! şi nepoate!, observăm că termenii folosiţi în primul rînd ca apelative, şi parţial ca explicative, (dar nu neapărat administrative) sunt cam aceiaşi cu cei folosiţi în societatea rurală românească: bădiţă, leliţă, ţăţică, unchiule, mătuşico, moşule. Cu deosebirea că ei sunt încă vii, chiar şi în suburbiile marilor oraşe. Este unul din indiciile că societatea japoneză rămîne rurală în esenţa ei.

Pentru nepot de unchi, termenii sunt oiko şi meiko. Iar pentru nepot de bunic, mago 孫. Ultimul, ambisex. Nici disjuncţia oiko – meiko nu pare a fi prea veche, din moment ce cea între otooto- imooto este atît de recentă.
Pentru veri  – itoko, disjuncţia de sex nu s-a făcut nici pînă în ziua de azi. Doar în scris (従兄弟 şi respectiv 従姉妹), în special cu scop administrativ. De pronunţat se pronunţă însă la fel.

Se constată lipsa unui termen neaoş pentru fraţi. Probabil a existat, însă s-o fi pierdut. Există însă termeni sintetici, ca de plidă kyoodai 兄弟 folosit adesea şi pentru sexul femeiesc, deşi există shimai 姉妹 (ex: san-nin-shimai 三人姉妹 – trei surori). Kyoodai e folosit şi ca apelativ între fraţi sau între membrii aceleiaşi găşti. Însă, funcţional, pare mai degrabă un calc după termenul omolog din argoul american.

(va urma)

%d blogeri au apreciat: