Fără buletin

◎ Două fotografii

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/10/27

Încerc să vînd aparatul şi să îmi iau altul, tot cu film lat, dar fără rangefinder. Pentru prezentarea calităţilor optice am nevoie de un spaţiu în care să aplic fotografii la rezoluţie de 35-45 megapixeli.

Le cer scuze eventualilor vizitatori neinteresaţi de fotografie. Celorlalţi le recomand să meargă cu două clicuri succesive la imaginile cu rezoluţia cea mai mare.

EDIT: Din păcate, wordpress nu afişează fişierele mari. Încerc să le uploadez din nou… Nu merg afişate la rezoluţia maximă.
EDIT: Una din cele două imagini, cea albăstrie, poate fi afişată la 35 megapixeli.

Image3

Image5
SONY DSC

Reclame

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (VI)

Posted in Chestii, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/19

(urmare din numărul trecut)

Identificarăm în episodul trecut o serie de substanţe ce rezultă în procesul de extracţie şi în cel de detoxifiere, din care, cea mai mare parte sunt insolubile, iar ionul cheie este cel de calciu provenit din milionul de tone de var nestins ce va fi folosit în cei 16 ani. Menţinerea pH-ului din lac la valori mari asigură precipitarea elementelor toxice, dar nu integrală. Am identificat o posibilă acumulare de seleniu (şi probabil şi de telur), în supernatant. Tot la extracţie rezultă şi mici cantităţi de hidrogen seleniat, un produs volatil. Cît este în uzină nu este nicio problemă. Gazele trec oricum printr-un scrubăr de spălare. E de asemeni foarte probabil ca seleniul să se oxideze în timpul procesului de detoxifiere, dar asta nu rezolvă problema, deoarece seleniţii şi seleniaţii sunt în majoritate solubili.

Arsenul, de asemeni, va mai ridica probleme pe termen scurt şi mediu, deoarece oxidarea şi polimerizarea lui nu au loc spontan. E foarte probabil ca de la detoxifiere, o mare parte din arsen să rămînă tot sub formă de sulfură. Care, la concentraţia de saturaţie de 40mg/l, depăşeşte de o mie de ori concentraţia maximă admisibilă.

Prezenţa unor solubile quasipermanente, chiar dacă la concentraţii mici, în iaz, obligă exploatatorul ca în perioada de operare să folosească apa de acolo doar în circuit închis. Aşa e şi prevăzut în proiect. Doar apele „bătrîne”, provenite de pe valea Roşia pot fi epurate în staţie, cu mai puţină bătaie de cap. Eventual trimise pe cele două văi, ca debit salubru. Şi acest lucru este prevăzut în documentaţie.

Să ne aplecăm acum asupra chimismului din iaz.

Am preluat dintr-un ziar schema de transformare:
CN-in natura_1
Schema cuprinde transformările cianurilor în cele trei faze: gazoasă, lichidă, solidă. Să le luăm pe rînd:
Degradare in aer
Pe ramura din stînga sus este schematizată fotoliza acidului cianhidric. Ponderea reacţiei este extrem de mică, nu numai pentru că zilele senine sunt puţine iar nopţile senine nu contează, ci pentru că concentraţia iniţială este mică: 3mg/l la ieşirea din tulumbă. Dacă socotim 15 zile durata de recirculare totală a supernatantului şi a exfiltratului, rezultă o concentraţie medie de background de 1mg/l. La 1mg/l şi la pH=8, nu mai zboară practic nimic din acidul cianhidric. Pe ramura din dreapta este figurată degradarea biologică. Ea are loc în mediu aerob, la liziera iazului, la suprafaţa mîlurilor. Este practic hidroliza nitrilului la amoniac şi dioxid de carbon. Unele bacterii au darul să decarboxileze (să metabolizeze azotul şi să elibereze dioxidul de carbon) altele, să dezamineze (să metabolizeze carbonul şi să elibereze amoniacul. Cum amoniacul are solubilitate mare, nu este deloc exclus ca el să fie metabolizat direct de bacteriile iubitoare de azot. Fiind un proces aerob, amoniacul poate fi oxidat mai departe la azotiţi şi azotaţi. Însă ponderea procesului este relativ mică, datorită conţinutului mic de cianuri solubile. Nitriţii şi nitraţii sunt repede absorbiţi de către vegetaţia de plaur din vecinătate. Fenomenul se petrece în ape foarte puţin adînci, sau în sediment umed expus.

Aşadar, la interfaţa gaz-lichid şi în ape foarte puţin adînci, au loc procese oxidative.
Tot proces oxidativ întreţinut de către microorganisme este şi oxidarea arsenului la arseniţi şi mai ales la arseniaţi, precum şi cea a seleniului la seleniţi şi seleniaţi. Biosinteza arseniaţilor în prezenţa fierului şi a calciului*) dă naştere unor pelicule de arseniat de fier trivalent extraordinar de rezistente şi de impermeabile, ce îmbracă eventualele particule purtătoare de potenţiale surse de toxicitate metalică. Fenomenul de glazurare cu poliarseniaţi are loc în mod natural şi în haldele de pe valea Roşia, şi în galerii, dar mult mai dezordonat, cu eficacitate mult mai mică, din cauza acidităţii.
Este de la sine înţeles că, odată cu oxidarea seleniului are loc şi oxidarea la sulfaţi a sulfurilor rămase neatinse de procesul tehnologic.

Observăm că la biodegradarea oxidativă au loc atît fenomene dorite, cît şi fenomene nedorite. Unele substanţe precipită, altele devin solubile. Unele ies din sistem, altele precipită.

Continuăm. O altă serie de reacţii ce au loc în mediul apos este cea de fotoliză a complecşilor ciano-metalici:
Fotoliza complecsi
Trebuie spus că fotoliza complecşilor este valabilă în primii milimetri de apă sau în primul milimetru al nămolurilor expuse la soare. Deoarece complecşii înşişi ecranează pătrunderea luminii în stratele adînci. Ponderea fotolizei complecşilor metalici este mult mai mică în apă decît în mîluri. Dar odată eliberat acidul cianhidric, el însuşi se descompune fotochimic. Sau polimerizează. Fiind reacţii în mediul alcalin, este de aşteptat ca ionii centrali din complecşi să precipite sub forma hidroxizilor corespunzători.

Grosul metamorfozei are loc însă în adîncime, acolo unde se adună peste 90% din complecşii ciano-metalici. Ei se vor descompune în zeci de ani. Deocamdată să rămînem la cianura liberă din adîncime:

CN-in natura_2
Pe ramura de sus este o nerealistă reacţie cu sulful nativ. Minereul de la Roşia nu conţine sulf nativ. Dar teoretic, cianura poate întîlni un ion de sulfură solubilă, care să reducă un ion metalic, apoi să formeze sulfocianură. Mult mai probabile sunt reacţiile de hidroliză a cianurii, cu dezaminare, la care se adaugă reacţii de reducere a sulfaţilor la sulfuri. Din cele două reacţii rezultă aceiaşi produşi încercuiţi pe ramura de sus: H2S şi NH3.
În schemă este şi o eroare ce a trecut neobservată din Australia în România, pînă aici în Japonia: am încercuit ionul CH4(+) deoarece e de fapt NH4(+) (ionul amoniu). Ar mai fi metanul. El ia naştere natural în mîluri, dar nu are sarcină electrică.
Hopa!

Combinaţia de hidrogen sulfurat cu amoniac este reactivul unei întregi grupe de analiză a cationilor, mai exact, grupa a III-a analitică, numită şi grupa sulfurii de amoniu. Puteţi reveni la lista de insolubile din articolul precedent, să observaţi că hidroxizii unor metale tranziţionale au produse de solubilitate foarte mici. De ordinul zece la puterea minus 18 – minus 36. Atît hidroxizii cît şi sulfurile lor precipită cantitativ.

Încet, încet, pe măsură ce hidrogenul sulfurat este fabricat de bacterii, el transformă pînă şi hidroxizii metalici în sulfuri.

O altă serie de reacţii va fi cea a smulgerii liganzilor din complecşii ciano-metalici sedimentaţi. Procesul va fi lung, deoarece necesită selectarea unor tulpini de bacterii în regim anaerob, rezistente la presiune. Hrana lor va consta chiar din carbonul şi azotul provenite din complecşii ciano-metalici. Se eliberează astfel ionii centrali, ce mai departe vor fi imobilizaţi sub formă de sulfuri.

Practic, în apele adînci are loc procesul invers, cel de întoarcere a metalelor toxice în stadiul anterior excavaţiei. Procesele reductive din mîlul apelor adînci sigilează practic ciclul: mobilizare-imobilizare.

Iazul nu va mirosi niciodată a hidrogen sulfurat, deoarece el va fi captat**) de ionii metalici.

Dacă ar fi să evaluăm, după mecanismele expuse mai sus, capacitatea de autoepurare a iazului, ea poate fi mai mică în primii ani, deoarece apele sunt mai puţin adînci, iar impurităţile din peisajul scufundat ar putea influenţa semnificativ pH-ul. Dar pe măsură ce sedimentele vor spori, inerţia sistemului va permite stabilizarea miocroflorei utile. Însă nu în tot cuprinsul. Cît timp vor fi deversate suspensii reziduale, va fi greu de menţinut un mediu favorabil productivităţii microbiologice. Oricum, exploatatorul va avea 16 ani la dispoziţie să amenajeze şi să optimizeze cele două lagune de epurare semipasivă din aval. Lagune despre care vom vorbi în următorul articol.

––––––––
*) sulfatul de calciu omniprezent în sediemnt face ca arseniaţii să devină complet insolubili. Pe acelaşi gen de reacţie, o instalaţie de defosforare (arsenul este rudă bună cu fosforul) a apelor reziduale din Hiroşima, foloseşte ca agent de defosforare spărturile panourilor de partiţionare a birourilor şi încăperilor. Aşadar, un deşeu de gips (sulfat de calciu) din construcţii este folosit pentru a preveni pătrunderea fosforului în mare, şi astfel a frîna dezvoltarea planctonului marin cu potenţial sufocant pentru culturile de stridii.
**) Într-un port din judeţul Yamaguchi, schimbul mareic de ape era insuficient pentru a împiedica dezvoltarea hidrogenului sulfurat în mîlul marin. Oamenii se plîngeau de miros. Soluţia a fost bascularea cîtorva tone de şpan de fier pe fundul portului. Fierul rugineşte, iar rugina captează hidrogenul sulfurat. Marea Neagră, de asemeni, se reîmprospătează o dată la 271 de ani (spre deosebire de Marea Mediterană, o dată la 80 de ani). Este cunoscută ridicarea uneori a hidrogenului sulfurat la suprafaţă. Fenomen ce le cam dă dureri de cap marinarilor.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (III)

Posted in Soluţii alternative, Teste, urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2013/10/11

(continuare din numărul trecut)

Pînă acum am identificat cîţiva factori producători de ape acide. Am arătat că factorii fizici (aria de expunere, conformaţia terenului, prezenţa unor microorganisme etc.) pot grăbi sau frîna alterarea rocilor. Am arătat că diversitatea compoziţiei apelor scurse de pe rocile în curs de alterare este mare şi că drenajul, colectarea şi tratarea trebuie să fie cît mai centralizate. Am arătat şi cam ce anioni posibili se formează în timpul degradării.

Revenim în valea Roşia, deoarece trebuie să descriem în continuare chimismul natural, pentru a şti ce să îi cerem exploatatorului.

Întrebarea legitimă este: de unde acid, dacă acolo sunt numai săruri?
Pentru a răspunde pe înţelesul tuturor, trebuie să fac o mică incursiune în chimia electroliţilor. Sper să nu vă plictisesc.

Toată lumea ştie că acizii eliberează ioni de hidroniu, H3O(+) numiţi (impropriu) şi protoni. În timp ce bazele, ioni hidroxil OH(-).
OK. Cum e cu sărurile? Păi, sărurile, la dizolvare, dau cationi Me(n+) şi anioni An(n-). În care n>=1 reprezintă numărul de sarcini electrice. Me de la metal şi An de la anion. Rescriem formulele corespunzătoare ale bazelor şi acizilor: Me(OH)n şi respectiv (H)nAn. Dacă scoatem ionii oxidril dintr-o bază, obţinem un ion metalic. Ionul metalic reprezintă acidul complementar bazei din care provine. Şi viceversa, pentru acizi. Anionul reprezintă baza complementară acidului din care provine.
Aţi auzit probabil de baze tari şi slabe, de acizi tari şi slabi. Unii, atît de slabi încît nici măcar nu pot exista în stare liberă (acidul carbonic de pildă). Dacă un acid tare pierde protonii, el devine o bază slabă. Şi viceversa, dacă o bază slabă pierde oxidrilii, devine acid tare. Sunt patru combinaţii posibile.
Pe scurt, la disocierea sărurilor în apă, dacă anionul provine de la un acid tare, el devine bază slabă. De pildă, acidul sulfuric este un acid tare. Dar anionul sulfat este o bază slabă. Corespunzător, ne putem aştepta ca un cation al unei săruri provenite dintr-o bază slabă, să fie un acid tare. Sulfatul de fier provine dintr-un acid tare şi o bază slabă (hidroxidul de fier). Asta înseamnă că sulfatul de fier, la dizolvare, va disocia în anionul sulfat (bază slabă) şi cationul fier (acid tare). Putem spune că sulfatul de fier, deşi este o sare, este în acelaşi timp un acid destul de tare. Sulfatul de fier trivalent (în starea de oxidare superioară) poate lua uşor naştere în rocile supuse alterării. Cam acelaşi lucru se petrece şi cu sulfaţii solubili ai altor metale tranziţionale (Co, Ni, Cu, Mn, Bi, etc.) Deoarece ionii metalici provin de la baze slabe, cam toate sărurile lor sunt acide. Aşa se face că peste 20 de ioni metalici sunt mobilizaţi prin simpla acidulare a apei ce intră în contact cu roca.

Avema aşadar o idee despre originea acidităţii în apele scurse pe valea Roşia. Procesele sunt desigur mult mai complexe. În realitate, sulfatul feric, la disociere, se transformă parţial chiar în hidroxid de fier. Un coloid roşiatic ce precipită lăsînd loc pentru rconstituirea acidul sulfuric (foarte diluat, e drept) dînd caracterul acid apelor.
Dar dacă adăugăm o bază, putem corecta lucrurile. În practică se folosesc: soda caustică, soda de rufe, amoniacul, varul stins, sau chiar calcarul. Fiecare cu avantaje şi cu dezavantaje. Soda caustică de pildă, este de 1,7 ori mai eficientă decît varul stins, dar e de 9 ori mai scumpă. Calcarul e de 5 ori mai ieftin decît varul, dar are eficacitate mult mai mică în captarea sulfatului şi în grăbirea precipitării hidroxidului feric. Alegera reactivului este o chestiune de inginerie, pînă una alta.

Ziceam mai sus de procese biochimice. Ele pot agrava situaţia, deoarece, de pildă, un gen de bacterii obişnuieşte să folosească fierul ca transportor de energie*). Oxidează fierul divalent la fier trivalent. Hidroxidul de fier trivalent însă are o proprietate interesantă. Atacă alte substanţe, oxidîndu-le. Aşa de pildă, la fabricarea circuitelor imprimate, foiţa de cupru de pe placa de plastic este atacată în părţile nelăcuite, de clorura ferică. Cuprul se dizolvă (se oxidează) iar fierul se reduce la fier divalent. Acelaşi lucru se petrece şi cu piritele. Hidoxidul de fier atacă pirita şi oxidează sulful la sulfat. În acelaşi timp se reduce la fier divalent, şi eliberează şi fierul divalent din pirită. Ulterior ciclul se reia. Bacteria oxidează din nou fierul, care mai departe atacă din nou pirita. E un cerc vicios din care se poate scăpa fie ucigînd bacteria (greu, costisitor şi provizoriu) cu detergent (alt poluant) fie împiedicînd accesul oxigenului. La fel de greu. Vă daţi seama că galeriile actuale sunt o megacultură de 176ha de bacterii oxidante. Ca să nu mai spunem de haldele de steril.

Ceva asemănător se petrece şi cu arsenul din sulfurile native. Odată eliberat prin oxidarea sulfului, intră în faza apoasă. Ba, alte bacterii îl oxidează la arseniat. Arseniatul va trebui de asemeni oprit cumva, deoarece, cît e în soluţie, tot otravă rămîne. Actualmente, în apele de la Roşia, uneori s-a găsit arsen în concentraţii de mii de ori mai mari decît cele legalmente admise. Nu neapărat pentru că concentraţia absolută e mare, cît pentru că limita legală este de 10μg/l. De o mie de ori mai jos decît limita admisă pentru cianuri solubile. De ce? Pentru că arsenul, spre deosebire de cianuri, se acumulează în corp. Se fixează cu anii în oase, deoarece este foarte asemănător cu fosforul**) şi îl înlocuieşte în structuri. Ca să nu mai zic de defectele pe care le provoacă în punţile de fosfor din ADN.
Din fericire, există un antagonism ce neutralizează şi arsenul şi fierul. La oxidarea biologică a arsenului, atunci cînd anionul rezultat dă peste cationi de fier, precipită ambii sub forma arseniatului de fier, o substanţă foarte insolubilă şi impermeabilă. E un proces de autoinocuizare ce poate împiedica chiar şi continuarea oxidării sulfului din pirite. Suprafaţa mineralelor solide se glazurează. În alte tehnologii de mediu, haldele sunt scăldate în soluţii de fosfaţi alcalini, care reacţionează cu hidroxidul de fier, provocînd fenomenul de coating. Este o fundătură virtuoasă cu potenţial în tăierea cercului vicios prezentat în paragraful de mai sus. Numai că în mod natural, ponderea glazurării cu arseniaţi şi poliarseniaţi este relativ mică, deoarece terenul este dezorganizat, duratele de contact, populaţia de bacterii şi punctualitatea ionilor de fier nu pot fi controlate. Vom vedea însă diferenţe majore pe valea Corna.

Aşadar, poluarea de pe valea Roşia este o realitate de gravitate mare. Faptul că face parte din perimetrul minier va obliga exploatatorul să o reconfigureze, şi să o ecologizeze raţional. De muncă va rămîne şi după, dar numai la întreţinerea pantelor şi a lagunelor de epurare. Instalaţii despre care vom mai vorbi.

(va urma)

–––––––
*) Nu numai bacteriile. Proprietatea fierului de a se oxida şi reduce „la comandă” a dus la apariţia hemului din sînge. Lucru ce a permis, pe scara evoluţiei, dezvoltarea unor animale mai mari decît insectele. Unele specii marine de moluşte însă folosesc ca ion central cuprul.
**) Arsenul însoţeşte adesea fosforul în natură. O intoxicaţie colectivă cu arsen a avut loc în 1951 în Japonia. Incidentul Morinaga (numele firmei vinovate). Fosfaţii alcalini sunt folosiţi adesea în industria laptelui, atît ca corector de pH, cît şi ca agent de umectare a laptelui praf. Morinaga s-a zgîrcit la fosfatul de uz alimentar şi a băgat în laptele praf fosfat industrial, mult mai ieftin, ce conţinea arsen peste limita toxică. Mii de copii au rămas cu sechele.

▲ Poluanţi naturali – azi, polenul de cedru

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/10/01

După 1945, într-un elan general, s-au făcut împăduriri masive. Pădurile acoperă peste 66% din teritoriul Japoniei. Proporţional, mai mult decît Brazilia. Cedrul ocupă o arie semnificativă. În perioada octombrie-martie înfloreşte şi răspîndeşte mii de tone de polen. Un alergen puternic. În iarna 2004-2005 a fost un maxim de densitate. De 500 de ori mai mult polen la metrul cub de aer, decît în anii medii.

Actualmente, unul din patru locuitori suferă într-o formă sau alta din cauza polenului de cedru. Ceea ce, în termeni economici se traduce prin milioane de zile nelucrate, milioane de ore de mers la medic, cîştiguri mai mari pentru alergologi, oftalmologi, pneumologi, dermatologii, precum şi prin sute de mii de urgenţe medicale. Ca să nu mai zic de miile de tone de medicamente şi de materiale de baraj.
Macroeconomic, pagubele produse de polenul de cedru grevează nedecontabil preţul de cost al cherestelei. Este preţul plătit pentru un „mediu curat”.

De ce atît de mulţi alergici? Ecologarii şi conspiraţioniştii ar da vina pe civilizaţie. Nu e deloc aşa. Proporţia de alergici în populaţia Japoniei nu este diferită de cea din altele. Doar 3-5% sunt alergici reali. Atîţia au fost şi acum 5000 de ani.

Dar cum peste 80% din problemele reale sunt o chestiune de cantitate, virtualmente, oricine este susceptibil la a nu tolera anumiţi antigeni, atunci cînd agresiunea este intensă. Diferă doar pragul de sensibilitate. Mai sus la oamenii obişnuiţi, mai jos la hipersensibili şi atopici. Aşadar, numai densitatea mare de polen de cedru umflă cifrele statistice. Nu altceva.

Eu însumi am dat aproape două decenii vina pe românescul „curent” atunci cînd mă înţepau ochii cîte două ore de nu îi puteam deschide dimineaţa. (Casele japoneze sunt reci iarna.) În fapt, este de la polenul de cedru.

Din fericire, cedrul are viaţa sexuală limitată la 100 de ani. Se aşteaptă ca după anii 2040-2050, incidenţa intoleranţei la polenul de cedru să scadă mult.

Este 1 octombrie. Deja mă înjunghie ochiul stîng.

Tagged with: , , , ,

Piata Universitatii, Rosia Montana si puterea celor fara de putere: Renasterea polisului paralel

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/09/12

Despre reintrarea politicului în cetate

Motto: “Never doubt that a small group of thoughtful, committed, citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.” ― Margaret Mead

Decizia lui Victor Ponta de a renunta la proiectul Rosia Montana este, neindoios, o victorie a societatii civile din Romania. A nu vedea acest lucru inseamna a ignora realitatea, a nu lasa faptele sa interfereze cu teoriile. S-a dovedit ca mobilizarea civica poate impiedica actiuni guvernamentale socotite primejdioase pentru societate. Ca o tema, aparent fara legatura cu politicul, devine politica prin chiar preluarea sa de catre cetatenii care nu accepta sa fie subiectii muti ai aranjamentelor “de sus”. Ce se poate rezista “de jos”, from below, avaritiei, cupiditatii, rapacitatii, coruptiei, clientelismului si cinismului. Ca miscarile ecologiste nu sunt automat marxiste, desi exista numerosi marxisti care tin discursuri ecologiste ignorand ca tocmai regimurile comuniste au lasat in urma dezastre ecologice. Ma ocup de…

Vezi articolul original 531 de cuvinte mai mult

◎ Goana după aur

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/04

Vreţi o arie auriferă plină de turişti, mai multe luni pe an?

Iată o cale simplă, chiar mai productivă decît exploatarea zăcămîntului sărăcit de la cele două Roşii:

comunele din zonă să facă din prezenţa aurului o atracţie turistică palpabilă: să le închirieze turiştilor ciururi şi dîrmoane şi să îi lase să caute aur aluvionar. De plăcere. Aurul scos să rămînă al lor. Eventual să organizeze chiar concursuri intitulate Goana după aur.

Sezonul poate fi prelungit mai multe luni pe an, dacă li se dă turiştilor şi echipament termoizolant, odată cu locul de cort şi cu grătarul de mititei.

Să vezi atunci campinguri şi pensiuni!

Imaginea lui Charlie Chaplin poate fi exploatată de asemeni. Localnicii pot confecţiona prăjituri de forma bocancilor, de pildă. Mă rog, nu trebuie să vă spun îndeamărunt ce ar putea face localnicii.

Cît despre nadă, ea poate fi uşor întreţinută cu cîte un pumn de pulbere de aur zvîrlită o dată pe săptămînă în rîu. Atît cît să rezulte de 5 ori mai multe încasări.

Se pune totuşi o problemă legală: actualmente, statul este stăpînul absolut al bogăţiilor minerale. Va trebui modificată legea cu excepţia turistică.

Ce ziceţi?

EDIT

Ca să vă conving, dar în acelaşi timp să admit că nu am fost genial (au avut ideea alţii, înaintea mea), iată un şir de linkuri către foste exploatări aurifere, actualmente muzee:
http://homepage2.nifty.com/momo3/taikenjo.htm
http://www.toikinzan.com/sakin/
http://yamanashinow.blog137.fc2.com/blog-entry-396.html
http://qmura.jp/program/plan_detail/295

★ Morikawa – (din nou despre eroism)

Posted in urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2013/08/06

Au apărut noi informaţii despre felul în care s-a restaurat recepţia radio după bombardamentul atomic. După 68 de ani de la catastrofă, s-a descoperit jurnalul unui tehnician de la postul teritorial Hiroşima al NHK. Jurnalul lui Morikawa Hiroshi acoperă intervalul dintre anii 1931 şi 1946. După 1974, cînd Morikawa a murit, jurnalul a fost păstrat de către fiul său cel mare.
La pagina fatidicei zile de 6 august 1945, Morikawa consemna că se afla în clădirea postului de radio din cartierul Nobori*), la numai 1,3Km de epicentrul exploziei. Clădirea a fost distrusă**. Însă Morikawa a scăpat cu cîteva răni uşoare. Obsedat de continuitatea fluxului de informaţii, mai ales într-o stiuaţie atît de gravă, n-a mai stat pe gînduri. Şi-a tras o pătură muiată în apă şi a luat-o printre incendii, şi ruine, aproape 7 Km, pe jos, pînă la antena de emisie din sectorul Asa Minami***).
NHK-dupa explozie

Unde a descoperit că emiţătorul fusese sever avariat.
Fără întîrziere, a sunat pe linia internă a NHK, la postul din Osaka, cerînd ca emisia să fie comutată pe unde scurte.
Astfel, recepţia radio a fost restaurată în aceeaşi zi, la numai cîteva ore după bombardament.

Jurnalul este valoros şi pentru că redă viaţa de fiecare zi în perioada acoperită. A fost donat Memorialului Exploziei Atomice.

Gestul lui Morikawa îmi aminteşte de alt act de eroism din partea corespondentului NHK la Washington, Tejima Ryuichi, din timpul atacului terorist multiplu, din 11 septembrie. Imediat după atac, cerul s-a închis. Neavînd un om de schimb, Tejima a fost nevoit ca, mai bine de o săptămînă, să iasă la microfon, din oră în oră, cu cîte un scurt buletin de ştiri. Zi şi noapte.

De asemeni, îmi amintesc că şi după cutremurul din 4 martie 1977 primeam informaţii despre dimensiunea lui tot pe unde scurte. De la Europa Liberă.

Compar cu „interesul public” prins din zbor la o televiziune românească: „Specialiştii în Feng-shui prezic că în următorii 20 de ani, va fi o perioadă bună pentru Andreea Marin.”
Vital, nu-i aşa?

Articole asemănătoare:
Nakamura
Sugihara Chiune

––––––––-
*) Actualmente, clădirea NHK se află în cartierul Otemachi.
**) Am calculat unghiul undei de şoc: aproape 22 grade. Nu era greu să fie spulberată.
***) În prezent, antena de emisie pe unde medii se află tot acolo, împreună cu două cămine pentru personalul NHK.

★★★ Anomia ca produs al Justiţiei – azi, dosarul doctorului plagiator

Posted in Chestii, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/06/22

Am observat că foarte puţini jurnalişti au sesizat seriozitatea recentei mele plîngeri penale trimise la Parchet împotriva doctorului plagiator Ponta – premier al României.
Doar Alex Căutiş şi Alin Fumurescu au înţeles raţionamentul, altminteri accesibil pînă şi unui copil de 10 ani.
E păcat că gazetarii cu pretenţii se mulţumesc să îngroape o acţiune menită să evidenţieze strîmbătatea morală din societate. Dar, poate că nici gazetarii nu sunt mai breji.

Fără buletin

Tocmai am depus o plîngere penală împotriva dr.plg.ponta
–– Original Message ––
From:Marius
To: supc(la)mpublic.ro
Sent: Monday, June 03, 2013 4:03 AM
Subject: Plingere nexa dosarului 783/P/2012 (Unicode UTF-8)
Marius MISTREŢU
Adresa:(…)
telefon numărul:(…)

>Stimaţi domni,
Mă numesc CNP (…) – Marius MISTREŢU (numit mai jos MM). Permiteţi-mi să vă semnalez că în lucrarea Răspunderea în dreptul internaţional umanitar, (numită mai jos Carte) publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010, cu autorii: Daniela COMAN (numită mai jos DC) şi Victor Viorel PONTA (numit mai jos VVP), am găsit fraze întregi, blocuri de text asupra cărora am un drept patrimonial legitim constituit. Dreptul meu acoperă strict fragmentele de text prezente în Carte la paginile: 80, 88-93, 108-109, 111-112, 113-117, 127-134, 150-152, 187-188, 192, 239-244 (mulţimea A) confirmate în raportului ORDA, nr. 11414 din 15.05.2013, ca avîndu-l autor-sursă pe Dumitru DIACONU (numit mai…

Vezi articolul original 1.551 de cuvinte mai mult

Pe aripile kamikazelui – Vino la un alt fel de mineriadă: Cărți contra bâte

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/06/15

În 15 iunie 1990, în Piața Universității s-a dat foc la cărți și s-a scandat “Noi muncim, nu gândim”. Au fost uciși oameni pentru vina că le-a plăcut cartea. Să fii student a însemnat să fii vânat (și, după întâlnirea cu minerii, să fii foarte vânăt) Omul prost bâtă a vânat omul cu carte. Bâtele s-au ridicat împotriva cărților.
La 23 de ani de la mineriadă, revista Kamikaze vă invită la un gest invers: Ridicați cărțile împotriva bâtelor!
Ia din raftul tău de acasă o carte îndrăgită, vino cu ea în Piața Universității și citește tare, la un microfon pe care-l punem la dispoziție, o pagină, un pasaj din ea, care-ți place ție. Merită ca în acest loc, în care s-a murit pentru vina de a fi student, să se audă acum vocile cărților.
Zidurile Universității merită curățate de ecoul urletelor din 15 iunie 1990 ale omului prost bâtă.
Merită să vii pe 15 iunie cu o carte la Piața Universității. La ora 18. Deja în mai multe biserici preoții le-au citit tinerilor uciși slujba de pomenire. E rândul tău să le citești ceva.

Ordine şi decoraţi, aici.

◎ Interviu

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/06/12

În ediţia de mîine a revistei Kamikaze va apărea un interviu pe care mi l-a luat Alexandru Căutiş cu ocazia plîngerii penale în care îmi revendic un drept de proprietate intelectuală.

Alin Fumurescu, într-un comentariu pe Voxpublica, îmi validează demersul.

Tagged with: , , , ,

◎ D-psicoză – carbohidratul minune

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/05/28

În ultimul timp, oamenii de ştiinţă se apleacă tot mai mult asupra metabolismului zaharidelor rare şi sintetice, în speranţa ameliorării unor boli. Astfel, xilitolul o pentoză foarte populară, este folosit la prevenirea cariilor dentare. Mecanismul este relativ simplu. Xilitolul inhibă sinteza dextranilor, şi astfel, placa dentară (mîzga aceea de pe dinţii nespălaţi) se formează mai greu. Interferenţa xilitolului în procesul de încatenare biochimică a glucozei – unitatea structurală a dextranilor – face ca apariţia plăcii dentare să întîrzie.

O hexoză foarte rară este D-psicoza. Conform IUPAC, numele ei oficial este (3R,4R,5R)-1,3,4,5,6-pentahydroxyhexan-2-one.
Cetoză fiind, este rudă foarte bună a fructozei şi a sorbozei. Deşi izomeră cu substanţe atît de răspîndite în natură, şi respectiv, industrie*), nimeni nu şi-a bătut capul cu ea…

…pînă acum vreo trei-patru ani, cînd cercetătorii de la Universitatea Kagawa au descoperit că, adăugată în cantităţi homeopate în alimentaţie, psicoza duce la scăderea glicemiei. Surprinzător, deoarece zaharidele duc, mai devreme sau mai tîrziu, la creşterea glicemiei, nu la scăderea ei.

Au intrat pe fir fiziologii, ce au acreditat existenţa unor receptori de glucoză în mucoasa intestinală. Receptori care întîi examinează molecula, apoi îi dau liber să intre în circulaţia sanguină. Se pare, psicoza perturbă schimbul de informaţii dintre mucoasa intestinală şi mediul intern. Se fixează în receptori şi îi „înfundă”. Cel puţin temporar, pînă trece bolul alimentar.
Nu este singura substanţă care induce ”dezordini” fiziologice. Cam toate substanţele interzise, fie că vorbim de droguri, fie de otrăvuri organice, „înfundă” receptori celulari mai mult sau mai puţin vitali. Drogurile – receptorii de dopamină şi de alţi hormoni cerebrali, provoacă şi dezordini psihice, nu numai vegetative. Alte otrăvuri au mecanisme ceva mai diverse, dar, se bazează pe mimetismul structural. Aşa cum bufotenina (otrava produsă de o broască) seamnănă foarte bine cu un aminoacid natural şi astfel perturbă informaţional celula nervoasă, tot aşa, psicoza „păcăleşte” receptorii de glucoză. Cu deosebirea că, deocamdată, psicoza s-a dovedit a fi inocuă precum xilitolul.
Ca o paranteză, despre unele glicozide (tot un fel de zaharide) din ciuperci şi din ierburi alimentare se ştia că reduc glicemia. Se pare, mecanismul este acelaşi, numai că înfundarea receptorilor de glucoză este mai puţin concludentă. În orice caz, efectul este mult mai slab.

De ce nu s-a ştiut practic nimic despre un zaharid atît de simplu?

Mărturisesc, nici eu nu am ştiut de existenţa lui. La orele de chimie organică nimeni nu ne-a spus vreo vorbă despre el. Nu apare nici în indexul tratatului de chimie organică al lui Neniţescu&discipolii. Mă rog, să revenim.

Legenda spune că în supa primordială, de sub atmosfera bogată în metan şi amoniac, ar fi pătruns şi molecule de formaldehidă. Formaldehida, întocmai ca mai toate -ozele, are formula compoziţională de carbohidrat (de forma: CH2O). Zaharidele reprezintă doar multiplul formulei brute elementare (CH2O)n. Formaldehida este o substanţă instabilă. Are tendinţa de a polimeriza cu ea însăşi şi de a condensa cu amoniacul şi cu derivaţii de amoniac. O parte din compuşii întîmplători rezultaţi din polimerizarea formaldehidei au fost hexozele, fie în forma piranică (cicluri de 6 atomi) fie în cea furanică (cicluri de cîte 5 atomi) structurile cele mai stabile. Dacă socotim că hexozele mai au şi izomeri optici în număr destul de mare, ţinînd seama că au cîte 3 şi 4 atomi de carbon optic-activi, ne dăm seama că în supa primordială au fost foarte multe feluri de glucide întîmplătoare.
Selecţia naturală însă a fost cea care a decis că, dintre hexoze, glucoza a cîştigat competiţia, fiind singura hexoză care poate forma schelete cu mase moleculare de ordinul zecilor de mii de Daltoni. Practic, întregul regn vegetal se sprijină pe glucoză**), ea fiind unitatea structurală a celulozei. 99,9% din volumul de hexoze de pe Terra este constituit din glucoză.

Cu toate acestea, hexozele minore s-au perpetuat, însă şi-au diversificat rolurile. S-au hibridat cu compuşi aminici şi au dat altă substanţă scheletică: chitina din crustacee şi din insecte, au format, dizaharide, împreună cu glucoza, pentru a face fructele mai dulci, şi deci mai atrăgătoare pentru cărăuşii seminţelor,. Chiar şi lactoza este o formă de conservare a glucozei. Combinaţia de glucoză cu galactoză face ca atacul microorganismelor în ugerele mamiferelor să fie temporizat.
Puţini însă au intuit rolul psicozei, descoperite în frunzele unui arbust din sudul Chinei, plantă folosită de sute de ani în diverse remedii tradiţionale.
Totuşi, care este utilitatea ei în plantă, şi cum acţionează?
S-a descoperit că psicoza inhibă mult creşterea unor graminee. Arbustul o excretă prin frunze. Ulterior, este spălată de ploi. Odată ajunsă pe sol, psicoza inhibă dezvoltarea ierburilor şi a altor competitori. Este, aşadar, un antibiotic vegetal, ce acţionează ca antihormon de creştere***).

Sursa actuală de psicoză nu este însă planta, ci o bacterie termofilă (creşte la 60 de grade) găsită tot întîmplător. Se pare, o bacterie ancestrală.
Actualmente, gramul de psicoză sintetizată de bacterii, costă circa 100 de dolari. Însă nefiind o substanţă prea complicată, sunt sigur că progresele în sinteza ei vor fi rapide, iar preţul se va prăbuşi ca cel al vitaminei C în anii ’50 ai secolului trecut.

––––––-
*) sorboza, obţinută prin fermentaţia glucozei, este un intermediar esenţial la sinteza industrială a vitaminei C.
**) dacă celuloza are rolul fierului-beton, plantele superioare conţin şi pentozani formaţi din combinarea pentozelor cu polifenoli, substanţe nefibroase, cu rolul de ciment.
***) pentru a supravieţui sau pentru a-şi „raţionaliza” cărăuşii, multe plante şi animale sintetizează substanţe cu acţiune contrară celor mai diverşi nutrienţi şi hormoni. Rosaceele, pentru a limita numărul de sîmburi sparţi de animalele ce le consumă fructele şi le transportă seminţele, sintetizează amigdalină, ce conţine doi radicali toxici grefaţi pe un glicozid (tot un zaharid). De asemeni, unele leguminoase, ca glicina şi trifoiul, conţin substanţe ce mimează în animale efectul hormonilor femeieşti. Substanţe ce provoacă avorturi, şi astfel, efectivul animalelor consumatoare este diminuat prin mecanism biochimic. Putem spune că plantele sunt inventatoarele armelor chimice.

◎ Vioară născută din halocaust

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/04/11

În oraşul Rikuzen-Takata, din judeţul Iwate, în vecinătatea ţărmului, se înălţa o pădure mîndră de pin. Şapte zeci de mii de arbori bătrîni formau o perdea de îndulcire a vînturilor.
După sinistrul din 11 martie 2011, din mîndreţea de pădure a rămas, ca prin minune, un singur pin erect. A fost numit Pinul-minune. Ulterior, pinul a murit ars de sărătură. Dar locul, deşi prăbuşit cu un metru, expus mareelor rebele, se numeşte şi azi Matsubara (cîmpia cu pini).
Ultimele seminţe ale pinului au fost strînse cu grijă. Sunt în prezent pepinieră, undeva, la loc ferit. Cîndva, după ce urmele halocaustului se vor fi şters, pădurea va fi reconstituită din acelaşi material genetic. Va fi din nou Matsubara.

Munţi de moloz, milioane de tone, zac pretutindeni. Un localnic, arătînd către moloz, îi spunea unui lutier local: -„Aici, în molozul ăsta sunt amintirile noastre.” Frămîntat de neputinţă, lutierului îi sclipi ideea. Scormoni înfrigurat prin moloz. Plecă cu cîteva bîrne. Ulterior căpătă trunchiul Pinului-minune, şi odată cu el, sufletul lui. Pe care îl mută migălos, cu rindeaua şi cu dalta, în prima vioară purtătoare de memorie. Iat-o. Are pe revers imaginea Pinului-minune. Iat-o.

Lutierul a confecţionat trei viori, pe care le-a numit Ichitaro, Jiro, Saburo. Acum lucrează la o violă.

La comemorarea unui an de la cataclism, în Rikuzen-Takata, primul care a cinstit vioara a fost nonagenarul violonist Ivry Gitlis, venit special de la Paris.

Povestea este o varietate de melodramă, însă nu după schema fericire 1 – nefericire – fericire 2, ci: metafizic 1 – fizic – metafizic 2. …şi ceva mai plină de simboluri.

▲ Rubeolă

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/03/22

Veşti îngrijorătoare de la Tokio. În ianuarie şi februarie s-au înregistrat peste 700 de îmbolnăviri de rubeolă. Mai multe decît în întregul an ce trecu. Se estimează o creştere încincită pentru anul 2013.

Rubeola, numită şi pojărel, sau pojarul de trei zile, este o boală foarte contagioasă, dar uşoară. Nu însă pentru gravide. Tocmai aici e problema. Rubeola are un mare potenţial teratogen. Anul trecut, şase nou-născuţi au rămas infirmi pe viaţă din cauza rubeolei congenitale.

Rubeola se previne prin vaccinul administrat în copilărie. Un studiu recent asupra gravidelor a arătat însă că una din patru nu (mai) are imunitate faţă de rubeolă. Una din cauze se află în creşterea vîrstei medii de procreare. Imunitatea la rubeolă, dobîndită într-o formă sau alta în copilărie, scade abrupt după vîrsta de 35 de ani. Dacă, acum două decenii, vîrsta medie de căsătorie era de 26 de ani la femei şi de 29 la bărbaţi, în prezent, media bate spre 30 de ani la femei. Un număr din ce în ce mai mare de naşteri la sfîrşitul şi după perioada optimă se petrec. După 35 de ani se consideră naştere la bătrîneţe. Adică fix după ce imunitatea la rubeolă se prăbuşeşte. Mutaţia socială explică imunitatea scăzută a unui sfert din gravide.

Măsurile de protecţie constau tot în vaccinare. Un nou rapel la gravide şi la femeile ce şi-au propus să facă cel puţin un copil în viitor ar duce la scăderea numărului de accidente fetale.
O particularitate a Japoniei este că în perioada martie-aprilie, odată cu rotaţia personalului de conducere în companiile mari, foarte multe familii îşi mută domiciliul, ceea ce favorizează propagarea bolii la distanţe mari de focarul primar.

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/03/01

Alin Fumurescu şi-a văzut teza de doctorat publicată. Cred că e bine ca şi troglozii docţi să vadă cam cum arată o lucrare de doctorat cu alte scrisori de recomandare decît cele venite de la plăgari influenţi.
Felicitări pentru Alin!

blog de om

… a aparut intr-un sfarsit. Sa nu ziceti ca nu v-am spus. Se poate comanda de pe Amazon:

http://www.amazon.com/Compromise-A-Political-Philosophical-History/dp/1107029430

Ieftina ca braga 🙂 Cei interesati o mai pot consulta pe Google Books.

Compromise: A Political and Philosophical History

‘In this bold, scrupulous, and wholly original work of political theory, Alin Fumurescu undertakes a genealogy of this crucial but frequently maligned concept. In a fascinating reconstruction of the etymology of compromise, Fumurescu traces the roots of our ambivalence to the early modern world, when a largely positive English view that regards compromise as a healthy attribute of liberal politics diverged sharply from the French contempt for compromise as a betrayal of our innermost conscience. The author moves effortlessly from Athens and Rome to early modern Europe and beyond, connecting back up with today’s philosophical discussions of compromise. By tracing clear lines of influence between early modern intellectual history and our contemporary political tribulations, the author succeeds where…

Vezi articolul original 294 de cuvinte mai mult

● Jurnalism prostesc

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/02/18

Mass-media au făcut un subiect din componenţa comisiei de elaborare a proiectului pentru noua Constituţie.
Se aduc obiecţii cum că unii din membri nu ar avea studii de specialitate: ba că unul fu tehnician la Tractorul, ba că altul fu învîrtitor de hîrtii la o fabrică de tricotaje, ba că nu ştiu ce bube profesionale ar mai avea în cap altul.

Jurnaliştii sunt într-o gravă eroare. Aceeaşi în care căzu Victor Socaciu atunci cînd clamă incompetenţa poporului în legiferare.
Constituţia nu este mai mult decît un document de bun simţ. Bunul simţ nu are nevoie de studii, nu are nevoie să respire aerul rarefiat al fineţurilor juridico-gramaticale.
Ce folos că actuala Constituţie este dezlînată axiologic, deşi la întocmirea ei au participat „somităţi” precum Iorgovan sau Dorneanu? Am analizat în cuprinsul blogului de faţă cîteva din aspectele constituţionale ce ignoră echitatea, reprezentativitatea, demnitatea, legalitatea etc. Iată! Dorneanu e complice la lovitura de stat (reuşită) din vara anului 2012. Nici Iorgovan nu excela în judecata limpede. Tot sofisme clocea ori-de-cîte-ori avea prilejul. Lui îi datorăm monstrul instituţional numit curent Plenul Camerelor Reunite.
Constituţia trebuie să reflecte doar valorile şi virtuţile împărtăşite de societate şi implicit de membrii constituantei, în acord cu normele internaţionale (puţine şi comprehensive).

Aşadar, nu studiile de specialitate sunt problema, ci caracterul membrilor comisiei. Acolo unde ura, invidia, dispreţul, cinismul, venalitatea, lenea, vanitatea etc. domină în grupul de reflecţie, niciun proiect de Constituţie nu poate ieşi bine. Asta aş vrea să evidenţieze jurnaliştii.
Oare cînd va înţelege presa chestiunile de bunsimţ?

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/02/13

Buni, răi, alţii mama nu mai face.

Cabal in Kabul

 image

Ivo Sanader, fostul premier croat (aici expus in Muzeul Relațiilor Distruse din Zagreb) tocmai a fost condamnat la 10 (zece) ani închisoare pentru corupție. 

Complexul de inferioritate al românilor nu dateaza de ieri, sau de la generatia parintilor nostri, ci e adinc inscris in ADN-ul natiunii, face parte din codul-sursa, din algoritmul de baza al sufletului românesc. Nivelul cel mai de jos al acestui complex ne e accesibil tuturor, in cotidian, cind calatorim. La nivelul superior, e de ajuns sa vezi slugarnicia multor politicieni români, prin Parlamentul European sau aiurea, fata de cel mai amarat si insignifiant coleg occidental.

Desigur, avem si vecini snobi, mai apropiati sau mai indepartati, care ne fac sa ne simtim inferiori: ungurii, slovenii, polonezii… Acestia simt oarecum ce e de pielea noastra… Ne temem de ei si ii evitam. Bulgarii, saracii, nu stiu insa, sint prea preocupati de propriul lor statut inferior in…

Vezi articolul original 301 cuvinte mai mult

▲ Reforma sistemului energetic în Japonia

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/02/09

Veşti proaste despre bilanţul contabil al companiilor de electricitate. Chuden, compania ce alimentează regiunea Chuugoku, anunţă cifre roşii în echivalentul a 250 milioane euro. Toden, în curtea căreia se află cele patru reactoare buşite la centrala Fukushima, de asemeni, încheie anul cu echivalentul a un miliard euro în minus.

Scoaterea temporară sau permanentă din uz a celor 54 de reactoare nucleare, cheltuielile de reconfigurare şi reacreditare grevează bugetele companiilor de electricitate. Se adaugă cheltuielile pentru combustibilul fosil achiziţionat în compensaţie, la pachet cu titlurile suplimentare de emisii carbonice. Colac peste pupăză, yenul se ieftineşte.

Directorul Chuden a declarat că, dacă centrala nucleară Shimane, aflată în revizie generală, nu va reporni pînă în iulie, o nouă scumpire a kilowatului nu va putea fi evitată. Puţine şanse de repornire, ţinînd seama că se află în discuţie însăşi tectonica locală. Nu e clar dacă falia proximă este la fel de scurtă*) cît fu măsurată la alegerea locului, şi nici cît de inactivă a rămas.

De acum în doi ani, Japonia va aboli monopolurile regionale ale companiilor de electricitate. Consumatorii vor putea achziţiona energie electrică şi de la companiile intrate astfel în concurenţă. Se impun totuşi cîteva limite obiective. Jumătatea estică a Japoniei are generatoare de 50Hz, în timp ce Vestul, 60Hz. La interfaţă, capacitatea de conversie nu depăşeşte 1GW. Se speră ca în cîţiva ani, ea să se tripleze prin construirea şi a altor convertoare.

În etapa a II-a, ce se va întinde pînă în 2020, se va despărţi şi producţia de distribuţie. Între timp, se speră ca mai multe generatoare de energie neconvenţională să populeze peisajul.

––––––––
*) lungimea faliilor active dă o măsură a seismicităţii locale. Cu cît falia e mai lungă, cu atît mai probabile devin cutremurele puternice. La Shimane, lungimea determinată anterior era de 8-9Km. Cititorii în relief vorbesc însă de 18Km.

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/02/07

Cabal in Kabul

Image

Vad ca în cele din urma Biblioteca Universitară din Iași a decis sa anuleze aceasta reuniune de sectanți dacopați, care s-au repliat spre Galați :

Spiritul dacic renaște:

http://danielroxin.blogspot.be/2013/02/conferinta-in-galati-spiritul-dacic.html

Ca e vorba de un caz clinic, de sectă nocivă, o arată obsesia lor cu nemurirea si cu biologicul. Daca ne-am lua după biologic, insă, obsesiile lor se năruiesc deja din start.

Mitul continuitatii fizice dintre români si daci e la fel de subred ca si mitul continuitatii grecesti… Cind te uiti la greci, nu prea par a fi urmasii lui Platon… Acel Platon era un vlãjgan lat in umeri („Platon” e o poreclă descriptivă). Tutorele lui, si protectorul lui intelectualo-sexual Socrate era, la rindul lui, o aratare care umbla desculta iarna, un soldat-filosof ascet, care însã la ospete bea bãgând demn pe toata lumea sub masa… etc, etc… Grecii din antichitate nu prea par astfel a avea mare…

Vezi articolul original 266 de cuvinte mai mult

▲ Cît costă conştiinţa ecologică?

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/27

Răspuns: 90Yen (1USD) şi 10 ceşti de cafea tare.

Azi dădui o raită printr-un supermagazin din apropierea casei. Îmi atrase atenţia perechea de produse din ilustraţie:
SONY DSC
Corporaţie mare. Nestlé.
Jos, la preţul de 658yen este un borcan de cafea solubilă, ce conţine 250g de produs. Sus, acelaşi produs, ambalat într-un cilindru de carton, cu o diafragmă de turnare uşoară a conţinutului într-un borcan ca cel de mai jos. Preţul este de 748yen, iar masa netă, 220g. Trecerea conţinutului în borcan se face prin întoarcerea recipientului cu fundul în sus, aplicarea pe gura borcanului şi presarea asupa ei. Folia ce acoperă diafragma se rupe frumos, radial, astfel, căderea are loc ceva mai repede decît într-o clepsidră, fără ca vreun fir de cafea solubilă să se risipească. Genial, nu?

Materiale
(jos) sticlă, capac de plastic, disc de carton cerat, folie de aluminiu, etichetă de hîrtie.
(sus) carton, folie de plastic, folie de aluminiu, diafragmă de plastic, capac de polietilenă.
Aşadar, cam aceleaşi materiale organice, chiar dacă în proporţii diferite. Doar sticla face diferenţa substanţială.

Întrebarea e: merită să dai 90yen mai mult pentru acelaşi produs, dar cu 30g mai uşor?

Să vedem ce e reciclabil şi ce nu. Plasticul din capacul borcanului este, pentru că se detaşează uşor de garnitura de carton din interior. La fel şi sticla borcanului. De asemeni, subţirele capac de polietilenă al cartuşului.
De la borcan rezultă 30g plastic recuperabil, iar de la cartuş, 5. Unul e de ABS, celălalt, de PE. Mai rezultă o bucăţică de folie de aluminiu ce sigilează borcanul (circa 100mg). Cartonul din cartuş ar trebui să fie recuperabil, dar nu e. Nu e recuperabil pentru că e şi cerat la exterior, şi acoperit cu folie de aluminiu şi cu alte cîteva straturi de folie de plastic, ce nu pot fi separate la o eventuală retopire. Nici măcar la confecţionarea cofrajelor de ouă nu ar putea fi folosit. Cu atît mai greu de separat, cu cît, diafragma de plastic (alte 30g) e la fel de ferm fixată la gura tubului. Ceea ce face ca şi plasticul să fie de nerefolosit.
În schimb, hulita sticlă, „energointensivă”, indigenă fiind, are*) valoare economică.

Aşadar, din ambalajul „neecologic” se pot recupera 0,1g aluminiu, 30g ABS şi vreo 300g de sticlă incoloră. Din cel „ecologic”, 5g de polietilenă.

Cine zicea că ecologismul e rău? Iată, te poţi mîntui cu numai 90 de yeni. Dumping, pe lîngă tarifele Bisericii.

Se poate spune totuşi că şi cartuşul gol are oarece valoare economică, în sensul că măreşte niţel conţinutul calorific al gunoiului combustibil**), ceea ce se traduce prin vreo 10g de combustibil de întreţinere mai puţin.

După cum v-aţi dat seama, marele egoism autosuficient al consumatorului habotnic, numit curent conştiinţă ecologică, nu numai că nu rezolvă nimic, dar mai şi costă. Iar amprenta de dioxid de carbon e chiar mai pronunţată.

––––––––
*) O mare problemă la reciclarea sticlei o reprezintă formulele vitroase străine, oricare ar fi ele. Fiecare ţară are formulele ei şi utilajele ei de confecţionare a recipienţilor, reglate pentru punctul de înmuiere dat de compoziţia standard locală. Este o iluzie să credem că, de pildă, s-ar putea recicla buteliile de vin chilian în România, sau cele de vin franţuzesc în Rusia.
**) În Japonia, peste 90% din gunoiul combustibil se arde în crematoriul dedicat. Cam aşa arată. Pe cel din imagine l-am prins în funcţiune pentru că era o oră matinală. De obicei, pe la orele 9 se încheie treaba. Deşi arderea e completă, autorităţile preferă să planifice arderea gunoiului doar în zori, pentru a scăpa de gura habotnicilor ecologişti, gata să se păcălească cu „ambalaje ecologice”. SONY DSC

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/23

Despre idoli împăiaţi.

Cabal in Kabul

EminescuStii bine cit de impregnati sintem de dulcele verb al nãpãstuitului nostru Prešeren…”, imi spunea deunãzi o prietenã slovenã… „Nimeni nu a cantat limba si sufletul nostru mai bine ca el„…

„Aaah, un om ca tine stie ce a zis Mickiewicz, cind spunea przsczszwezs czwsasz” (am batut la intamplare cz-urile poloneze, dar cam asa suna expresia)…

„Man, Petőfi Sándor, man… mi-a susurat umed un ungur cu pleoapele in spuma berii… „Numai el, man, numai el”… si i-a pronuntat numele enervant, cum fac ei ca sa nu fie ca toata lumea, cu numele de familie inaintea prenumelui…

Slovenia, Polonia, Ungaria, Georgia… România, Bulgaria… Toate natiile est-europene (provinciale prin definitie, ca acolo traim, let’s face it, man) au pastrat aceasta relicva-tarã culturalã care e: „Poetul National„… E vorba sistematic de un versificator romantic (cam pe la sfarsitul sec. XIX), nefericit…

Vezi articolul original 230 de cuvinte mai mult

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/14

Totuşi, pentru greva magistraţilor din 2009 nu a fost nimeni pedepsit. Încă.

CRISTI DANILEŢ - judecător

juzi in salaÎn ultimele zile o dezbatere mai aprinsă din CSM legată de alegerea conducerii din acest an a generat diverse scenarii. Că în CSM sunt tabere politice, că sunt influenţe politice. Nu e adevărat. În CSM sunt doar neînţelegeri pe un aspect punctual dar important. Nu putem da vina pe politic când noi nu reuşim să rezolvăm o situaţie. Constat că există interes pentru politic faţă de ce se întâmplă în CSM, dar sigur CSM nu este o instituţie politizată; există interes al politicului pentru mersul justiţiei, dar noi trebuie să ştim, în primul rând prin CSM, să contracarăm influenţele nepotrivite. În CSM nu desfăşurăm activităţi politice – în sensul că nu susţinem oameni politici, instituţii politice, platforme politice şi nu luăm decizii politice – dar suntem obligaţi ca organism colectiv să garantăm independenţa justiţiei faţă de politic, şi ca magistraţi individual suntem datori să susţinem statul de drept. CSM e…

Vezi articolul original 400 de cuvinte mai mult

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/01/09

Cabal in Kabul

Image

[Boulanger, Marché d’esclaves à Rome (1888)]

Scrie marele nostru istoric A.D. Xenopol, in Istoria Românilor (caracterizata de Calinescu drept o opera „completa, mereu buna, pusa pe baze solide„) ca daco-getii erau niste tîlhari semi-nomazi si poligami, ba care chiar, potrivit multor surse antice, isi vindeau surplusul de copii, in special fetele, ceea ce n-ar fi nicio noutate si niciun scandal, obiceiul fiind atestat si la slavii vechi, etc.

Dacopaţii se vor ineca citind acestea, insa Xenopol  ne indica si sursele : „Menandru [care era Get de origine], in niste versuri raportate de Strabon, spune :

„Tracii toti, si dintr-insii Getii mai cu seama,

Noi toti (caci cu falã din ei mã prenumãr)

Nu suntem tocmai modele de moralitate :

Caci niciunul din noi nu se multumeste

Nici cu zece femei; mai multi duc unsprezece,

Altii douasprezece si inca si mai multe.

Iar care nu poate sa aiba peste…

Vezi articolul original 347 de cuvinte mai mult

▲● Pastila de blogazepam – Alegerile din Japonia şi România

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/12/17

Deîndată ce se terminară alegerile din România, analiştii neamului, mai mult sau mai puţin principiali, blogări patrioţi, mai mult sau mai puţin oneşti, se repeziră la beregata ARD, reproşîndu-i cîte în lună şi în stele pentru eşecul de la alegerile din 9 decembrie. Le voi veşteji elanul inchizitor, şi sper să îi ajut a accepta realitatea obiectivă. Cu atît mai convingătoare, cu cît, alegerile de pe 16 decembrie din Japonia au date politice, elective, antropologice, şi nu în ultimul rînd conjuncturale, mai mult decît similare.

Azi, Partidul Democrat (PDJ sau Minshuto) a pierdut alegerile generale pentru Camera Reprezentanţilor. PDJ fost la guvernare 3 ani şi 3 luni. Cam aceeaşi durată a avut şi regimul Boc-Ungureanu, în diversele formule. Dacă comparăm cifrele, PDJ a obţinut 56 de fotolii – 11,7%, în timp ce ARD, aproape 17%. Participarea a fost de circa 44%. Cu cel puţin 10% mai slabă decît la alegerile din august 2009.

Sistemul politic japonez a fost decenii de-a rîndul unul cu partid central. Acum 20 de ani, a început să vireze înspre unul bipartit, dar cu asimetrie certă, în sensul că partidul central nu putea fi trimis în opoziţie decît de către coaliţii. La alegerile din 2009 însă, PDJ a obţinut o victorie răsunătoare. A putut constitui majoritatea în coaliţie cu un minuscul partid, Noul Partid al Poporului, constituit dintr-o dizidenţă a PLD. PDJ însuşi s-a desprins din PLD cam prin 1992. Aşadar, şi Japonia are FSN-ul său. De data asta, PLD a obţinut un rezultat zdrobitor: 297 de fotolii (peste 50%) şi 322 (pură întîmplare) împreună cu Partidul Budist (Komeito). Avea nevoie de 320 pentru a putea negocia reforma constituţională (ca în România). Ameninţarea populistă există şi în Japonia. Partidul Tuturor (Minnanoto PP-DD-ul japonez) a obţinut în 2009 6 mandate, iar la alegerile parţiale pentru Senat, 12. Era practic de patru ori mai reprezentat în Senat decît în Cameră. De data acesasta, Partidul Tuturor a fost contracarat de către noul Partid al Restauraţiei (PR sau Ishin no Kai), format din resturile Noului Partid al Poporului la care s-au alipit traseişti din PDJ. Mulţi. PR are ca personalităţi doi guvernatori de prefecturi puternic urbanizate: Tokio şi Osaka. Temutul Ishihara Shintaro, demisionarul guvernator de Tokio, un conservator convins, împreună cu energicul guvernator de Osaka, Hashimoto, şi cu eternul Kamei Shizuka, la al 12-lea mandat, au smuls 55 de fotolii (pînă la ora aceasta, cînd mai sunt 5 mandate încă nerepartizate), ajungînd a treia forţă politică. Partidul Tuturor nu a reuşit mai mult de 12 mandate, ceea ce, în termeni reali, înseamnă 1/2 din cît obţinuse în 2010 la alegerile parţiale pentru Senat. Comuniştii au obţinut 4 mandate, toate prin redistribuire, cu speranţa de a mai căpăta unul pînă la sfîrşitul numărătorii. Iar social-democraţii au adjudecat uninominal 1 mandat în Okinawa şi probabil vor mai primi unul prin redistribuire.

Sistemul electoral japonez are multe puncte comune cu cel românesc: majoritar într-un tur, cu deosebirea că numărul deputaţilor e fix (480), iar redistribuirea nu se face pe ţară, ci pe regiuni. Şi sistemul japonez dă rezultate perverse. De pildă, în colegiul 6 Hiroşima, un candidat al Partidului Liberal-Democrat (PLD sau Jiminto) a obţinut 91.000 de voturi şi a cîştigat colegiul. Sub el era candidatul PDJ cu 56.000 de voturi şi cel al unei noi formaţiuni pe care o numim Partidul Restauraţiei (PR sau Ishin no Kai) cu 36.000 de voturi. La redistribuire a promovat candidatul PR.

Instituţional, şi în Japonia, reformele au venit întotdeauna de sus. Poporul este docil şi credul. Reacţionează cam ca cel din România. Pînă şi nivelul de lehamite este cam tot pe acolo. (participare slabă la scrutin) Şi în Japonia populaţia îmbătrîneşte, cheltuielile publice cresc de la an la an, iar în sistemul de pensii a fost nevoie de o reformă prin care, o parte din taxa pe consum (ce va creşte la 8% de la anul, şi la 10% pînă în 2015) va merge direct în fondul de pensii.

Aşadar, atît premizele cît şi rezultatul sunt comparabile.
Ce lipseşte din Japonia e numai multitudinea de surse de mînie şi ură.

În Japonia, partidele se pot forma fără nemernica restricţie de 25.000 de membri. De asemeni, nu există prag electoral. Partidele minuscule sunt reprezentate atît cît pot scoate (Partidul Viitorului 1 loc) Ba, chiar şi 6 independenţi au promovat în Cameră. Reprezentarea de balast, în care includem: comuniştii, social-democraţii, partidele ciudate şi independenţii, nu trece de 5%. (În 2009 se cifra la 11%).
Pentru a nu stîrni mînia, demisia este de asemeni o instituţie onorabilă. Premierul Noda a anunţat deja că demisionează din conducerea PDJ. În replică, Ishihara Shintaro (PR) a salutat amical gestul.
Reformele vor merge în continuare, cu mici ajustări, după calendar. Fuziunea Pensii-TVA se va face, iar PDJ a declarat deja că PLD are în el un susţinător.
De asemeni, modificarea Constituţiei (neamendată de 66 de ani) devine posibilă.
Mass-media sunt corect strunite, în aşa fel încît să nu slăbească încrederea poporului în instituţii. Nu există linşaje mediatice. Judecînd după scorul PDL, comparativ cu cel al PDJ, antenele şi realităţile TV au mîncat căcat de pomană. Scorul nu putea fi mai bun. Ba, ca să fim niţel răutăcioşi, oficinele vînt-voiculeşti i-au băgat în buzunar alianţei ARD, cel puţin 5% mandate în plus.
Un singur element diferit va aduce PLD: va repune în funcţiune o parte din reactoarele nucleare şi va amîna programul de denuclearizare civilă, întrucît multe din centralele ce ard combustibil fosil sunt bătrîne şi nu vor face faţă unei exploatări intense pentru mult timp.

Tagged with: , , , ,

★★★ Ghid de lichidare a iobăgiei electorale

După cum ştiţi deja, la alegerile generale din 9 decembrie, cîteva categorii de cetăţeni români vor fi (cu premeditare) lipsiţi de exerciţiul dreptului de a alege. Enumăr: rezidenţi în străinătate, rezidenţi ilegali în străinătate, persoanele cu documentele de identitate expirate, persoanele care, prin natura profesiei sunt în mişcare (şoferi, comis-voiajori, muncitori feroviari, geologi, jurnalişti, avocaţi ş.a.m.d.), persoane ce, din motive familiale, de sănătate sau turistice (îngrijirea bătrînilor, persoane aflate în staţiuni, sanatorii etc.) se află în alte localităţi.

După cum vedeţi, la o primă ochire, între 5 şi 6 milioane de oameni au, într-un fel sau altul, cel puţin o problemă cu exercitarea dreptului de vot. Din motive geografice şi administrative. Aşadar, unul din trei electori este scos pe linie moartă de către un stat nemernic.

Nu e nevoie de prea multă sofisticare intelectuală pentru a remarca faptul că alegerile teritorializate (locale şi generale uninominale) cer în mod necesar o procedură de vot adaptată mobilităţii secolului al XXI-lea. Procedură pe care nevrednicii parlamentari nu au avut-o în vedere. Iar atunci cînd ea a fost propusă, formaţiunile politice: PNL, PSD, UDMR, PC, s-au opus cu ghearele şi cu dinţii.

Nici PDL nu pare să fi avut prea mare chef să o introducă. Dacă l-ar fi avut, ar fi jucat tare. În primul rînd, PDL a făcut eroarea de a o numi pompos lege a votului prin corespondenţă, lege distinctă de legea cadru (L35/2008) cînd de fapt nu era nevoie decît de o lege de amendare a legii 35/2008, în conformitate cu cerinţele ce decurg natural din ea.
În al doilea rînd, PDL a preferat compromisul „mucles”, de teama să nu i se trîntească guvernul. Pînă la urmă, ambele guverne coaliţiei conduse de PDL au fost trîntite. Acuma, chiar şi strategic, e mai onorant să cazi pentru promovarea unui drept negativ, decît pentru unul pozitiv (legea sănătăţii).

Să revenim. Alegerile sunt un bun public nepatrimonial, ce se exercită printr-un schimb simplu de informaţii. Organizarea lor statică este bunul de utilitate publică. Încă din secolul al XIX-lea, statele au rezolvat problema transferului de informaţii la distanţă, prin serviciile de telecomunicaţii (poştă, telegraf, telefon etc.). Nu e nicio scofală să încarci un bun public (alegerile) pe un bun de utilitate publică, menit să acopere distanţele (poşta).

Aşadar, legiuitorul nu are nicio scuză pentru reaua credinţă cu care a întocmit legea 35/2008.

Ce putem face?

Le recomand tuturor celor ce, dintr-un motiv sau altul nu se află „pe moşie” la data alegerilor, să meargă la cea mai apropiată secţie de votare, fie ea din ţară, fie din străinătate. Chiar şi cei aflaţi ilegal pe teritoriul altor state. Chiar şi celor aflaţi în localitate, dar care au documentele de identitate exprirate. Pentru cei cu documentele expirate, fie că sunt în ţară, fie că au domiciliul în străinătate, am o „procedură” specială.
Cum ziceam, mergeţi la cea mai apropiată secţie de votare, avînd în şubă un aparat de prelevare a suntetelor, pus pe poziţia [REC]. Pretindeţi că nu sunteţi la curent cu iobăgia electorală legală, şi insistaţi să votaţi. Veţi fi refuzaţi. Pasul următor este să îi cereţi preşedintelui secţiei de votare o dovadă că aţi încercat să votaţi, hîrtie în care să vă motiveze refuzul. Probabil, nu o veţi primi. Cereţi-i preşedintelui secţiei de votare să vă spună numele în clar. Dacă are ecuson, citiţi voi numele lui. Aveţi grijă să se înregistreze clar numele secţiei de votare, deoarece el e important în întocmirea plîngerii penale. Va fi o plîngere, iar nu un denunţ. Baza legală va fi articolul 385CP, foarte inclusiv, cînd vine vorba de tulburarea dreptului de vot.

Cu cît mai multe plîngeri vor fi, cu atît mai mare va fi probabilitatea ca cel puţin o plîngere să ajungă în instanţă. Unde ridicaţi, voi sau pîrîtul, excepţia de neconstituţionalitate, arătînd că legea 35/2008 şi toate ordonanţele ulterioare de organizare a alegerilor, sunt neconstituţionale, pe următoarele temeiuri:
1) discriminează crunt, pe criterii de ocupaţie şi adminsitrative*).
2) pedepseşte exercitarea dreptului de a călători liber.
3) acreditează ideea că cetăţenii îşi datorează existenţa statului, iar nu invers.
4) tulbură dreptul cetăţeanului de a dispune de corpul său.

Nu vă fie teamă, nimeni nu va fi condamnat pe temeiul art. 385. În schimb, cîştigaţi şansa de a pune legea 35/2008 şi ordonanţele ulterioare, pe masa CCR, care va constata îngrădirea nepermisă a drepturilor politice.

Reţineţi: dacă nu veţi lupta pentru abolirea iobăgiei electorale, iobăgia propriu-zisă e colea.

Extraball: sper ca resentimentarii, ce pînă mai ieri urlau împotriva votului prin corespondenţă, să descopere binefacerile lui intrateritoriale. Ei înşişi pot deveni niţel mai liberi în raport cu statul.

––––––––-
*) expirarea unui document de identitate nu este faptă penală. Vezi şi link-ul din text.

▲ Echitatea în socializarea primară

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/12/03

Duminică îmi veni rîndul să particip la antrenamentul de fotbal de la şcoala lui Teţu. În mod curent, prin rotaţie, părinţii asistă la antrenamente, însă de data aceasta fu vorba şi de participare. Neavînd prea multe în comun cu sportul, am preferat să stau pe margine şi să fac fotografii. Mămicile găteau tonjiru într-un cort din curtea şcolii, iar puţinii taţi erau folosiţi ca portari în micile întreceri intraclub.

Cînd scosei aparatul, coechipierii lui Teţu, aflaţi într-o scurtă pauză, curioşi, aruncară o privire în geantă, unde descoperiră două mandarine rătăcite. Le-am dat mandarinele. Au făcut ei socoteala că le-ar reveni cîte două compartimente de fiecare. Rămînea unul…
SONY DSC
Nefiind într-o dispoziţie potrivită pentru citrice, le-am zis să se descurce. S-au opus ferm, motivînd că ar ieşi cu ceartă. Aşa că fusei nevoit să mănînc restul împărţirii.

Acolo unde restul de resursă indiviză apare, se aplică dreptul natural, sub forma jan-ken-poi (piatră-foarfecă-foaie). Însă, atîta timp cît pentru rest se găseşte un receptor neutru, are prioritate receptorul terţ. Adică eu.

Echitatea este o valoare pe care japonezii şi-o însuşesc odată cu mîncatul cu beţe şi cu statul pe oliţă. În cele mai mici detalii de viaţă identifici echitatea într-o formă sau alta.
De pildă, la antrenamentul de sîmbătă, cînd, la ordinul antrenorului, copiii făcură un mic campionat de lifting, pentru care şi-au ales arbitrii personali din rîndul părinţilor, Teţu veni la mine să îl arbitrez. Dar în secunda următoare se răzgîndi. Am fost de acord. Dacă l-aş fi arbitrat eu, ne-am fi aflat în conflict de interese. Aşa că îşi alese o mămică terţă.

Cînd copiii terminară de mîncat mandarinele, simţii privirea unuia dintre ei. Mă urmărea să îmi înapoieze cojile. Nu era frumos să le zvîrle. Iar responsabilitatea pentru „incident” îmi revenea.

Ne putem acum explica de ce sinistraţii sunt atît de disciplinaţi cînd e vorba să îşi împartă puţinele resurse. Cu toţii au siguranţa că nu vor fi nedreptăţiţi. Chiar dacă s-ar ivi vreun şmecher, sau vreo babă „cu trei operaţii” să fenteze repartiţia, oprobriul ar fi unanim.

%d blogeri au apreciat asta: