★★☆ Judecătorul Iulia Motoc le dă din nou clasă fonfăiţilor ankilozauri în robă mov
În dezacord cu opinia Curţii Constituţionale exprimată prin decizia menţionată considerăm că propunerea de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie potrivit căreia „caracterul licit al dobândirii se prezumă” nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate sau a garanţiilor acestuia.
Menţionăm că, în nici unul dintre statele Uniunii Europene nu se regăseşte prezumţia caracterului dobândirii licite a averii, a se vedea, de exemplu, Constituţiile Franţei, Germaniei, Italiei, Portugaliei, Spaniei şi Ciprului. Apreciem că această prezumţie trebuie înlăturată deoarece nu aduce atingere securităţii juridice a dreptului de proprietate, acesta fiind în continuare garantat şi ocrotit prin Legea fundamentală, de vreme ce operează interdicţia confiscării averii dobândite licit.
De asemenea, principiul securităţii juridice nu se referă la protecţia bunurilor sau a persoanelor potrivit unei concepţii tradiţionale asupra securităţii, ci se referă la protecţia drepturilor fundamentale prin stabilitate legislativă. Este ştiut că principiul securităţii juridice îşi are originea în dreptul german, care a consacrat protecţia cetăţenilor împotriva efectelor secundare ale legii, în special a incoerenţelor legislative care pot decurge din schimbări repetate ale acesteia. În acest sens Consiliul Constituţional din Franţa a arătat că securitatea juridică are ca elemente accesibilitatea şi caracterul inteligibil al legii. (François Luchaire – Cahiers du Conseil Constitutionnel nr.11). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a preluat acelaşi sens al conceptului de securitate juridică în cauza cauza Bosch soluţionată prin Decizia din 6 aprilie 1962. Totodată şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în acelaşi sens prin Hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 22 septembrie 1994 pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Marii Britanii şi Hentrich împotriva Franţei.
Prin urmare, sensul principiului securităţii juridice reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr.85 din 3 septembrie 1996 precum şi prin prezenta decizie nu corespunde modului în care acesta a fost înţeles la nivel european. Prezumţia caracterului licit al dobândirii averii contravine tratatelor internaţionale pe care România le-a ratificat respectiv Convenţia din 8 noiembrie 1990 a Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor având legătură cu infracţiunea şi Convenţia ONU din 12 decembrie 2000 împotriva criminalităţii organizate transnaţionale. Astfel, în conformitate cu art.12 din Convenţia ONU statele părţi pot analiza posibilitatea de a solicita autorului unei infracţiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse având legătură cu infracţiunea sau a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări, în măsura în care această solicitate este conformă cu principiile dreptului lor intern şi cu natura procedurii judiciare.
Măsurile cuprinse în Convenţiile menţionate au fost luate pentru combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere, pentru prevenirea şi combaterea următoarelor infracţiuni: spălarea banilor, traficul de persoane, exploatarea sexual a copiilor şi pornografia infantilă, traficul ilicit de droguri şi terorismul, precum şi pentru identificarea, urmărirea, îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor.
Propunerea de revizuire a avut în vedere prevenirea şi combaterea acestor infracţiuni prin înlăturarea prezumţiei dobândirii licite a averilor rezultate în urma comiterii infracţiunilor menţionate şi este în conformitate cu Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, decizie care produce efecte obligatorii.
Astfel, potrivit acesteia, statele membre sunt obligate să nu formuleze şi nici să nu menţină rezerve în ce priveşte dispoziţiile Convenţiei Consiliului Europei privind confiscarea. Se arată, de asemenea, că instrumentele care există în acest domeniu nu au contribuit în mod suficient la asigurarea unei cooperări transfrontaliere eficace în materie de confiscare. Scopul acestei decizii-cadru este acela de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor având legătură cu infracţiunea, inter alia, în ceea ce priveşte sarcina probei privind sursa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune având
legătură cu criminalitatea organizată.
Propunerea de revizuire a art.44 alin.(8) teza a doua din Constituţie nu numai că nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate ci a fost făcută pentru respectarea tratatelor internaţionale anterior menţionate şi a dreptului comunitar în sensul art.148 alin.(4) din Legea fundamentală.
În concluzie, apreciem că respingerea de către Curtea Constituţională a propunerii de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie poate atrage răspunderea Statului român pentru nerespectarea obligaţiilor pe care acesta şi le-a asumat prin tratatele la care este parte.
Prof.univ.dr.
Iulia Antoanella Motoc
● A corpse, a corpse, my kingdom for a corpse! (via Politeía)
Mulţumesc, Theophyle, pentru efortul de documentare şi punere în pagină.
Este foarte utilă plasarea abdicării MSR Mihai I în contextul istoric comparativ, ca să ne dăm seama de alternativa de răspuns la şantajul cu studenticidul, practicat de Vîşinski.
Aflăm de ce un decret regal de abdicare poate legaliza un regim ilegitim şi criminal în esenţa sa. Este trist să fii notarul unui regim comunist, deşi omeneşte aş putea înţelege că, fie şi un monarh poate alege prost.
Aşadar, aflăm de ce, în decembrie 1989, Constituţia din 1923 nu îi putea urma Constituţiei din 1965. Am fost nevoiţi să ne bălăcim în prelungirea organică a Constituţiei din 1965, Constituţia iorgovană în vigoare. O Constituţie ce a instaurat Republica Coloneilor cu Dreptul la FF.
via Politeía
▲ Repere fluide (apocalipsa după Mohorovičić)
Nu vă speriaţi. 😀 Moho este amicul nostru.
În urma cataclismului din 11 martie curent, toate standardele de siguranţă ale Japoniei sunt în curs de revizuire. La geografie nouă, standarde noi.
Apropo de geografie, planurile de cadastru trebuie redesenate. Jumătate din Japonia a patinat pe astenosferă cu 20 cm mai spre est. Pe aria supusă translaţiei tectonice se află 100.000 de repere topografice. 45.000 s-au deplasat cu pînă la 5m şi nu mai pot servi la nimic, pînă la redefinirea coordonatelor fiecăruia. Însuşi reperul de rang zero, care este şi originea axelor de coordonate din sistemul cadastral japonez, (un punct din Tokio, hotărît prin lege în 1891), s-a deplasat. Pentru Japonia, o eroare de numai 50mm poate fi obiect de cauză civilă în instanţă. Redefinirea reperelor va dura pînă în octombrie. Operatorii umblă cu prăjini de cîte 15m, cu ajutorul cărora, prin GPS, stabilesc: latitudinea, longitudinea şi respectiv altitudinea (au fost şi deplasări pe verticală) fiecărui punct de reper.
Nici după redefinirea reperelor topografice nu este sigur că proprietăţile funciare vor putea fi comercializate şi întabulate, întrucît se aşteaptă noi cutremure în To- şi Nan-kai. E de aşteptat ca şi viitoarele evenimente telurice să ceară ajustări ulterioare.
Pînă atunci, se fac ajustări în pregătire. Într-un hotel din Shizuoka a avut loc primul exerciţiu de evacuare cu simularea unei alarme de ţunami. Aţi zice că nu e nimic neobişnuit. Noutatea este că hotelul se află la altitudinea de 14m, pînă deunăzi, considerată ferită de ţunami. Proximul punct de refugiu este la 400m distanţă. Se pune problema deplasării în siguranţă a vilegiaturiştilor, nu toţi în cea mai bună formă sportivă. Pe timp de noapte, 5-6 angajaţi, cîţi numără schimbul, trebuie să îndrume în cel mai scurt timp, 200 de persoane – e de aşteptat – unele invalide. Concluziile exerciţiului nu sunt chiar optimiste.
Nici ţinta guvernamentală de 15% pentru reducerea consumului de electricitate nu este uşor de atins. Au început căldurile. Mulţi operatori industriali au anunţat mutarea zilelor libere joia şi vinerea, pentru a aplatisa vîrfurile de sarcină. Cu toate astea, viziunea de înlocuire a energiei nucleare este departe de parametri realişti. Printre altele, bugetul de cercetare pentru surse neconvenţionale de energie nu trece de 30 milioane de dolari pentru anul în curs.
Premirerul Kan a depus un proiect de lege prin care obligă marii producători de energie (care sunt şi distribuitori) să cumpere energia excedentară a micilor producători. Proiectul este la fel de nerealist ca cel de suprimare a reactoarelor nucleare. Cum să sincronizezi frecvenţa a sute de mii de producători, din care majoritatea, casnici*? Preşedintele companiei de energie electrică din Kansai a declarat răspicat că fără cele 13 reactoare din prefectura Fukui nu e în stare să asigure continuitatea şi calitatea electricităţii livrate, întrucît sursele alternative sunt nesemnificative. Desincronizarea dintre ofensiva energiei neconvenţionale şi regresul energiei „murdare” este flagrantă. Vor fi pene de curent.
PLD şi-a început ofensiva de înlăturare a regimului Kan, rămas cu un sprijin parlamentar din ce în ce mai firav.
–––––––
* Una din soluţiile în discuţie este separarea producţiei de distribuţie. În acest fel, se speră ca producătorii mici să fie angrenaţi. Soluţia i-ar putea linişti şi pe enoriaşii ecologişti. Odată despărţită producţia de distribuţie, ecologimea poate opta liber pentru o sursă în acord cu idealul propriu. Nimic nu îi va împiedica să aleagă o companie ce distribuie exclusiv energie regenerabilă. Factura la electricitate îi va ajuta să îşi dea seama şi cît costă idealul. Aşadar, segregarea distribuţiei şi a consumului de energie electrică din motive de conştiinţă este posibilă. Să vedem cît va ţine. 😀
EDIT Declaraţia IAEA în urma vizitei în Japonia. (PDF) La Viena se desfăşoară lucrările unui autoclav conclav, mă rog, congres al IAEA. După 24 iunie vom şti mai în detaliu ce s-a comis. Pe semne va ieşi o rezoluţie şi va fi editat un nou teanc de guidelines.
● Principiul raptului cîştigat
Nu aţi auzit niciodată de aşa ceva? Aflaţi după ce citiţi motivaţia CCR privitoare la amendarea art.44 din Constituţie.
Paradoxul tîlharului
Tîlharul este o persoană gingaşă, ce trebuie protejată. Tîlharul nu se simte niciodată în siguranţă. El se ştie fraudulos şi încearcă să se ridice în propriii ochi. Ceea nu realizează tîlharul, este că încearcă să se onorabilizeze, minţindu-se în primul rînd pe sine. De aceea, tîlharul nu se mulţumeşte să îşi consume în nemernicia sa (şutesc şi plîng. şutesc) averea dobîndită prin rapt. El simte nevoia să fie stimat. Îşi cumpără televiziuni, echipe de fotbal, partide politice, echipe de imagine (eventual postaci) pentru a se putea bucura de averea furată. Însă, aşa cuţitar cum e, nu are nicio greaţă să facă pîrnaie. Atunci cînd nu are încotro, el consideră că pîrnaia (adesea cu suspendare) indulgenţă cumpărată de la protectorul său, magistratul (adesea securist cu dreptul la bază) îl va spăla de ruşine pe vecie. Odată ieşit din pîrnaie, tîlharul vrea şi mai abitir să fie respectat. Tîlharul este procesoman înăscut. Cum i-ai pus la îndoială moralitatea sprijinită pecuniar, cum te acţionează în instanţă.
Tîlharul român nu se simte bine nici cu prezumpţia de nevinovăţie (art.23(11)). El o vrea întărită cu „prezumpţia licită”* a averii obţinute prin rapt. La trebuinţele tîlharului răspunde articolul 44 din Constituţia statului mercantil de rapt. La punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, statul interlop răspunde cu teza 8 a art.44, după ce ne-a torturat decenii cu tezele de la Mangalia.
Curtenii Constituţionali, consecvente slugi credincioase ale tîlharului (nealese democratic, ci angajate) au hotărît că tîlharul de la care îşi trag poziţia în societate trebuie răsplătit, şi protejat mai tare ca mine, sau ca tine, cititorule. CCR a devenit bodyguardul cleptocratului proiectat de statul lui Iliescu.
Curtea Constituţională nu vrea în ruptul capului să îşi supere stăpînii. Pentru că tîlharul i-a numit pe judecătorii Curţii Constiuţionale, şi tot tîlharul îi revocă.
Judecătorii Curţii Constituţionale, slugile tîlharului constituţional, sunt bielele şi manivelele statului de rapt, numit România. Mici producători de sofisme, la rîndul lor, curtenii constituţionali şi-au dobîndit averea în mod nevrednic, dar în spiritul articolului 44, şi de aceea nu vor fi niciodată de acord cu amendarea lui. Raptul este nu numai cîştigat, dar şi obligatoriu onorabil.
Întrucît venalitatea a devenit valoare constituţională, mafioţi din lumea largă se vor simţi atraşi de prima ţară din lume care consacră dreptul interlopului la stimă. România va deveni un paradis al opulenţei gherţoaie şi al subdezvoltării miloage. Un bastion al briganzilor internaţionali.
Visul lui Patriciu de a avea o Justiţie privată este o realitate palpabilă.
––––––––––
* am citat din agramatismele Curţii Constiuţionale
★ Ţări în curs de dezvoltaj
Italia
Ieri se încheie în Italia un nou referendum maraton (de două zile) pe tema energiei nucleare. Precedentul avusese loc în 1987, cînd electoratul italian a ales alungarea energiei nucleare din peninsulă. Reţeaua electrică a Italiei a rămas ulterior cu un deficit cronic de circa 10%. Deficit acoperit de reactoarele nucleare ale Franţei. În 2003, după o serie de pene de curent de mare anvergură, survenite pe filiera elveţiană de transport, premierul Berlusconi a anunţat reluarea programului nuclear. Însă ce fu dărîmat prin referendum trebuia pus la loc prin referendum. Avu loc şi referendumul. Participare 57%. Rezultat mai mult decît dezolant: 94,6% împotriva energiei nucleare. Referendum validat, dependenţa energetică, cu azimut francez pe termen scurt, şi rus pe termen lung.
Germania
Programul german de denuclearizare prevedea termenul 2036. A fost devansat de guvernul Merkel pentru 2020. Germania este acum în situaţia Italiei din 1987. Puterea electrică a Germaniei va rămîne cu un deficit de 20%, pe care regimul de la Berlin susţine că îl va acoperi din excedentul francez (adică tot nuclear) şi din aceleaşi fantasmagorice soluţii făcaie* oferite de gargara ecologistă.
Voltajul şi dezvoltajul
În cazul Italiei şi cel al Germaniei, cele două soluţii paliative, altminteri identic de nucleare, sunt la fel de zăroniene* prin lipsa de imaginaţie. Şi funciarmente ipocrite.
Altfel, nu e greu să intuim că butonul de electrificare a Europei se va muta încet, încet, la Kremlin. Pentru că, nu-i aşa, gazul de la Gazprom este o sursă curată de energie, şi are calitatea că trece prin mîini schrödere. De încredere, care-va-să-zică.
Nu numai Germania şi Italia sunt în curs de dezvoltaj. Opinia publică a fost bine dresată de desanturile ecologiste de pretutindeni. Refuzul italian şi gălăgia socialiştilor nemţi se înscriu în curentul general de tembelizare ecologară a populaţiei planetei.
Statele Unite
În ultimii 7 ani, în SUA nu a mai fost adăugat niciun reactor nuclear la cele 101 existente. Dacă în octombrie 2010, 40% din americani erau împotriva energiei nucleare, după accidentul de la centrala Fukushima #1, şi mulţumită zelului mediilor de informare catastrofiste, proporţia a trecut de 52%. De acum, pentru preşedintele Obama e floare la butonieră să rotească mîna a davai turbina, şi să lase arii largi ale SUA şi Canada pe întuneric.
Japonia
În Japonia, guvernul Kan a anunţat abandonarea energiei nucleare în maximum 10 ani. Un sondaj telefonic, sociologiceşte acceptabil, făcut de NHK pe 1060 de persoane de peste 20 de ani, indică în populaţie o aversiune de 47% pentru energia nucleară.
Obtuzitatea regimului Kan deja dă roade. 6GW intră din Rusia în zona de est a Japoniei. Ca semn de recunoştinţă, MAE, nici aşa prea strălucitor în acţiuni, a lăsat baltă retorica integristă şi a trecut la cea de tip ciocu-mic. Kurilele nu mai sunt decît pe agenda externă predată la arhivă.
Concluzie sumară
Aşadar, prostia cunoaşte cooperarea. Pariez că opozanţii faţă de energia nucleară, în solida lor schizofrenie, pe lîngă că nu vor avea proiecte realiste de energie alternativă, vor fi şi primii care vor protesta (cu molusca-n mînă, mîngîind balena) atît împotriva sporirii emisiilor carbonice, cît şi a frecventelor pene de curent. Pene ce le vor ucide pruncii în incubatoare, şi părinţii în dializoare.
Desigur, mînia lor se va îndrepta tot împotriva guvernului şi a capitalismului. Dacă nu cumva, între timp, se va ridica un alt tătuc planetar care să îi convingă că, de fapt, pruncii şi părinţii lor mor pentru viitorul de aur şi pentru culmile de civilizaţie lăsate deunăzi baltă de Ceauşescu.
Darkness is light.
(Big Brother)
––––––––-
* de la moara cu făcaie.
** Se povesteşte că lui Zăroni (ministru în guvernul Groza) îi cam puţeau picioarele. Odată, la Capşa, un alt ministru din acelaşi guvern, exasperat de miros, îi recomandă lui Zăroni să meargă la WC şi să îşi schimbe ciorapii. Cînd acesta se întoarse, acelaşi miros.
-Mă, Zăroni, ţi-ai scos ciorapii?
-Da. Uite-i! Sunt în buzunar.
▲ Cool Japan – noul brand de ţară
Cred că linkul de mai jos le va fi util (enumăr la întîmplare): jurnaliştilor, specialiştilor în industria turismului, strategilor electorali, urbaniştilor, piariştilor fără inspiraţie, plastografilor universitari, celor ce vor să pară informaţi, „amenajeurilor” teritoriali, academicienilor, sociologilor, celor curioşi să afle cam cu ce se mănîncă o ofensivă culturală, precum şi curioşilor de bună credinţă.
Lectură plăcută!
● Bypass
Despre revizuirea Constituţiei, Constituţia zice:
ARTICOLUL 151
Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Constituţia nu prevede termene pentru adoptarea/ respingerea/ (eventual modificarea) proiectului de revizuire a Constituţiei. Doar condiţii numerice (2/3 şi resp. 3/4) dar atemporale. În acest caz, trebuie căutată reglementarea termenelor în legi de rang inferior.
Observăm că constituţional, decizia definitvă îi aparţine poporului. Parlamentul este doar o verigă în lanţul procedural. În cazul Constituţiei, Parlamentul nu este autoritate legiuitoare deplină, ci doar îi propune poporului un proiect. Pentru că, orice Constituţie, este sfinţită NUMAI prin referendum. În cazul Constituţiei, nu e nevoie nici măcar de promulgarea de către Preşedinte.
Întrebarea este: dacă nu există un termen pentru rezoluţia Parlamentului, dar, în numele suveranităţii poporului, (art. 2) în acord cu cele trei regulamente ale Parlamentului*, şi cu avizul Curţii Constituţionale, poate fi supus proiectul de Constituţie direct referendumului?
Eu zic că da, dacă interpretăm tăcerea Parlamentului drept unanimitate (1/1). 1/1 > 3/4 > 2/3. Avem toată legitimitatea să interpretăm tăcerea drept unanimitate, întrucît, art. 2(2) spune că nicio persoană şi niciun grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu. Or, temporizarea indefinită de către Parlament ar contraveni art. 2(2).
Nu trebuie să ne fie teamă de bypasarea Parlamentului. Istoria înregistrează o grămadă de Constituţii, (democratice şi robuste) care au ocolit procedurile parlamentare înainte de a fi adoptate de popor. În Islanda, grupul de reflecţie asupra revizuirii Constituţiei este format din cetăţeni simpli, aleşi la întîmplare. Constituţia este întocmită de popor, pentru popor, iar nu numai pentru fonfăiţii parlamentari.
EDIT (MM): Am clarificat pe coloana de comentarii unele aspecte logice. Aş fi bucuros dacă mai mulţi cititori ar contribui prin obiecţii pertinente la verificarea fiabilităţii ideii.
––––––-
* singurele legi de rang organic în care există termene procedurale.
▲ Regîndirea alertelor de ţunami
Una din concluziile recentrului dezastru natural ce a cuprins estul Japoniei este că schema de alertare a avut cîteva imperfecţiuni.
În primul rînd, s-a constatat că au fost afectate de ţunami chiar şi arii neincluse iniţial în harta de hazard, trasată după ţunamiul din 1896. În unele locuri considerate sigure, nu numai că nu fuseseră prevăzute ariile de refugiere şi regrupare, dar chiar deplasarea către cele deja desemnate pentru alte mahalale, ar fi mărit riscul ca refugiaţii să fie prinşi pe drum.
Astfel, la o şcoală situată înafara zonei considerate periculoase, după trecerea cutremurului, copiii au fost adunaţi în curte. Pentru apel şi pentru evaluarea preliminară a stării lor de sănătate. În răstimp, şcoala a fost înghiţită de ţunami. Au murit atunci aproape 80 de copii, din cei circa 130.
S-a ajuns la concluzia că nici modul de alertare nu a fost potrivit. La ţunami, alarmarea automată prin mass-media are loc în mai puţin de 3 minute. Nicăieri în lume nu se alertează mai prompt. Totuşi intervalul este prea scurt pentru evaluarea cantitativ corectă a dezastrului probabil. Pe 11 martie, alerta de ţunami mare (ootsunami) a fost dată cînd încă pămîntul se mai zguduia*.
Un grup de reflecţie a găsit şi hiba modului de alertare. În primele minute, cotele probabile au fost evaluate la 3m pentru Fukushima, Iwate şi Ibaraki, şi de 6m pentru Miyagi. Cea mai mare parte a populaţiei a reţinut doar cifrele de la prima alertă, neglijînd apoi anunţurile de actualizare, ce prevedeau chiar cote de peste 10m. Aşa e făcut creierul nostru. Reţine doar primele date, apoi refuză să îşi mai însuşească altele**. E greu să dai un „la loc, comanda!” pe parcurs.
Ţinînd seama de limitele obiective la percepţia pericolului, grupul de reflecţie recomandă ca, în prima fază, să nu se mai comunice cotele probabile ale ţunamiului, pînă cînd postcalculul nu va fi gata. Este vorba de o temporizare a rezultatului cantitativ de doar 3-5 minute, răstimp în care, mai bine tragi o sperietură degeaba, şi o iei la fugă, decît să stai relaxat şi să te ia apa.
13 iunie 2011 EDIT(MM): În unele locuri, conformaţia terenului a favorizat creşterea cotei valului la valori incredibile: 40m şi peste.
––––––––
* Durata lungă, de peste 5 minute, sprijină ideea că, de fapt, au fost mai multe cutremure simultane, iar magnitudinea totală era imposibil de determinat într-un timp atît de scurt. Cifrele au fost ajustate de două ori (iniţial M7,9 apoi, M8,4 şi respectiv M9,0).
** Cei care au falsificat filmuleţul cu copilul, chipurile, „lovit” de Preşedinte, tocmai pe prima impresie au mizat. Lucru ce vădeşte natura propagandistică a postului Realitatea TV. Nu înţeleg de ce CNA încă se mai cîcîie să îi anuleze autorizaţia de funcţionare postului cu pricina, cînd, după 4000 de difuzări, e limpede că oficina nu serveşte Binele public.
★★ Tien-an-men – 22 de ani – Mesajul jandarmeriei române:Futu-ți morții mă-tii cu Basarabia mă-tii! (via George Simion)
După ce, în nemernicia lor, dădură mai an cu „caşchetele” după Preşedinte, jăndarii rămaşi în civil ca pentru incendierea autobuzelor premineriadei din 13 iunie 1990, cum ziceam jăndari se întoarseră la popor cu principiile zootehnice tradiţionale şi cu mijloacele din dotare: sudalma şi pulanul. Iată un exemplu:
via George Simion
În semn de solidaritate cu George Simion, mă consider dezlegat de promisiunea pe care le-am făcut-o unor jandarmi de a nu le publica feţele. Statul poliţienesc poate fi ilustrat cel puţin în .jpg:
Poza de mai sus nu are nimic anormal. Dar sper ca, prin publicarea cît mai multor probe AV cu reprezentanţi ai aparatului de represiune în acţiuni de interes personal* (şpăgi, abuzuri etc.) să facem ordine în forţele de ordine. Îi invit pe toţi cei ce dispun de probe, să mi le trimită. Le voi publica negreşit, ferindu-i astfel de abuzuri ulterioare din partea forţelor de represiune ale statului poliţienesc. Adresa este: bucataria_mea(la)yahoo.com.
–––––––
* intimidarea cu violenţă fizică şi verbală, avînd ca obiect însăşi publicarea sau nepublicarea imaginii exponentului organului de represiune, nu reprezintă o acţiune în interes public, ci una strict privată. Deci, fundamental abuzivă.
▲ Fukushima #1, #2 şi Tokai-mura – Raportul preliminar IAEA
Puteţi găsi aici toate rapoartele NISA în limba engleză. Cel mai nou este al 156-lea raport, din 1 iunie, ora 12.
▲ Cu abonamentul Radio-TV la Curtea Supremă
Un japonez a constestat legitimitatea, legalitatea şi constituţionalitatea abonamentului Radio-TV.
Motivaţia includea şi faptul că abonamentul a fost înfiinţat în lipsa sa, de către soţie. Tribunalul a constatat totuşi legalitatea abonamentului. Sentinţa a fost ulterior atacată la Curtea Supremă a Japoniei.
Azi, CSJ a decis că este raţional şi drept ca abonamentul să fie plătit. A fost respinsă şi excepţia de neconstituţionalitate prin invocarea art. 18 din Constituţie (articol ce interzice servitutea involuntară).
Prin sentinţa de azi, Curtea Supremă a creat un nou articol de jurisprudenţă constituţională. De asemeni, recunoscînd validitatea şi legalitatea abonamentului Radio-TV, indirect, CSJ a întărit factual şi principiul răspunderii solidare a soţilor.
★ Totul există, pentru că totul a fost imaginat
După accidentul de la Three Miles Island din 1979, s-au desprins trei imperative importante în gestionarea unui dezastru nuclear:
1) Fii imaginativ!
Situaţiile de blackout nu seamănă una cu cealaltă. Însă scenariile cele mai sumbre pot fi imaginate. Acolo unde inginerii nu au imaginaţie, iar investitorii sunt prea zgîrciţi, golul poate fi umplut de către literaţi. Un scriitor aproape profetic a descris într-una din cărţi, cu cîţiva ani înainte, cam ceea ce s-a petrecut recent la centrala Fukushima #1. În clipul de mai jos, omul arată pe tonul: vezi? ţi-am spus eu!, uşor conspiraţionist, dar raţional, că la centrala Fukushima, dispozitivele de siguranţă au fost insuficiente numeric, rigide, subdimensionate şi prost poziţionate.
Dacă centralele nucleare sunt în prezent controlate la sînge, iar cea de la Hamaoka este deja pe butuci, aceasta se datorează şi scriitorilor, şi istoricilor.
Se credea că centralele de pe coasta Mării Japoniei sunt OK. Nu e chiar aşa. Sunt consemnate seisme cu ridicări şi coborîri de teren de 2 metri şi chiar peste, deşi un eventual ţunami nu poate avea amplitudini prea mari cît să distrugă cele 14 reactoare din pref. Fukui, de pildă. Aşadar, e greu de crezut că o reţea de ţevi (rigidă) poate rezista la deformări atît de mari.
Aplic scurtătura în special pentru gazetarii interesaţi de senzaţional. N-au decît să-şi traducă singuri sursa.
2) Ai încredere în cei de la faţa locului!
În linii mari, imperativul a fost respectat, deşi lipsesc cîteva seturi de date radiologice din intervalul 11-15 martie.
Apoi, nimeni nu a detaliat care sunt riscurile răcirii directe cu apă de mare (soluţie practicată timp de mai bine de o săptămînă). Vă amintiţi de eroarea de măsură din 26 martie? În fapt, oamenii nu ştiau ce măsoară, pentru că, pe la 20 martie, apăruse un izotop nou: 38Cl, rezultat în urma bombardării (probabil α a) clorului natural din apa mării.
Acuma, să nu cădem în paranoia, însă e bine să privim cu circumspecţie cam toate informaţiile. Fie ele liniştitoare, fie alarmiste.
Crede-i, dar verifică-i.
Am selectat clipul de mai jos pentru că, în general arată cam cum trebuie să ne îndoim, şi în acelaşi timp să nici nu ne panicăm. Televiziunea care l-a produs este una internetă de apartament, dar mult mai decentă decît OTV. Nu pot însă să nu constat anticorporatismul manifest, ceea ce este pe gustul meu.
3) Nu folosi faptele (sau interpretarea lor) în lupta politică!
O cale de respectare a celui de-al treilea imperativ este să scoţi la suprafaţă, în cadru oficial, toate opiniile. Scriitorul a fost invitat pe 10 mai în comisia energetică a camerei inferioare a Dietei, unde şi-a expus viziunea. Acţiunea vine să exploateze şi imaginaţia, să întărească şi încrederea, să amîne şi lupta politică. În clipul de mai jos, alături de Hirose (scriitorul) poate fi văzut chiar precedentul premier, Hatoyama. Recomand vizionarea clipului, eventual traducerea lui (de către cine are timp) pentru că scriitorul descrie foarte bine mecanismul exploziei de hidrogen.
Partidele de opoziţie au stat cuminţi cam 70 de zile. Moratoriul a expirat. PLD a început ofensiva în Parlament, speculînd cronicizarea efectelor accidentului nuclear. Însă deocamdată, insistă mai mult asupra trecutului: de ce, în nu-ştiu-ce împrejurare, premierul Kan nu a spus adevărul, dacă l-a spus, de ce nu l-a spus complet etc.
★ Taifun
An cu La Niña. Pacificul, colea. Arhipelagul Okinawa e deja sub cotropirea taifună. Viteza vîntului 45m/s (cca 160Km/h). Valuri de 12m. 250.000 locuinţe rămase fără alimentare electrică.
EDIT: Actualmente, pref. Kagoshima este sub vîrtej. Viteza de translaţie a crescut la 60Km/oră. Viteza vîntului a scăzut la 35m/s, cu intensificări pînă la 55m/s.
Taifunul la 29 mai 2011, ora 03:50
Harta precipitaţiilor
Debit pluvial (mm/oră)
Un an taifunos a fost 2004. Taifunul #18/16, care a trecut şi peste Hiroşima la 7 septembrie, a avut următorii parametri:
Presiunea: 945hPa, viteza vîntului 40m/s, viteza de translaţie (la 34 grade lat.N): 55Km/h
Parametrii sunt comparabili cu cei ai #2/23. Discul galben indică vîntul puternic. Cel roşu, vîntul violent (peste 25m/s).
Taifunul #18/16 a venit pe ruta aceasta:
Taifunul #18/16. În Hiroşima, (Naka ku) intensificare locală pînă la 60,2m/s (cca 216Km/h la ora 14:20)
Numărul de locuinţe rămase fără alimentare electrică după taifunul #18/16(2004):
În Kumamoto şi Fukuoka (Kyushu) 1.250.000 locuinţe fără energie electrică
Cu numai 8 zile înainte, pe 30 august, taifunul #16/16 a trecut pe seară, cu buricul chiar prin Hiroşima.
Presiunea 970hPa
De ieri, de cînd a început tsuyu, în toată ţara plouă viguros. Tsuyu (bai’u* în limbaj scorţos) este cam al 5-lea anotimp al anului. Plouă aproape zilnic, şi, virtualmente, la orice oră. Umiditatea se menţine la valori de peste 80%. Nu ai unde usca rufe. Trebuie să supraveghezi şi bulendrele din dulap. Te poţi trezi cu ele mucegăite. Anul acesta, an cu La Nina, nu este un an tipic. Tsuyu a venit cu 12 zile mai devreme şi este al treilea ca „trufandalitate” absolută, de cînd se fac măsurători climatice.
Ei, şi?, poate veţi zice.
Păi, una din anomalii este că, în cinci luni, de cînd a început anul, deasupra Filipinelor nu s-au format decît două vîrtejuri. An sărac în taifunuri, ca de altfel şi precedentul.
A doua anomalie este că vîrtejul #2** avansează spre sectorul nordic. De regulă, pînă prin august, taifunurile evoluează şi se destramă în zona subecuatorială. Abia spre toamnă, cînd Asia se mai răceşte, iar regimul climatic virează spre anticiclonic, taifunurile migrează accelerat spre arhipelagul Japoniei. De obicei, deasupra Okinawei, formaţiunea taifunoasă trece cam cu 20-30Km/h, iar cînd atinge latura sudică a insulelor Shikoku şi Honshu, viteza de avans trece de 40Km/h). La peste 40 grade lat.N, forma spirală se destramă, însă, îşi menţine potenţialul pluvial. T#2/23, avansează spre NE cu 40Km/h deasupra Okinawei, urcă în prezent pe insula Kyushu iar luni se prevede că va atinge insula Honshu. Cel mai probabil, în zona Kanto-Chubu-Kinki.
Traiectoria taifunurilor are în linii mari sensul SSV→NNE, însă nu sunt excluse abateri, cum ar fi coturi bruşte, sau chiar revenirea în locuri deja măturate. Prin poziţie, vestul insulei Honshu este mai ferit de taifunuri. Asta nu înseamnă că pericolul nu există. Nu e numai pericolul contactului frontal. În permanenţă, de pe flancul vestic al vîrtejului, o aripă noroasă pleacă mult mai repede spre nord. Ceea ce face ca, chiar dacă vîntul nu bate, cîteva zile bune, ploaia să cadă abundent, în reprize lungi. De altfel, din cîte am observat, fenomenul tsuyu este dat de bîntuirea aproape constantă a unei aripi de taifun sau a alteia. Frontul atmosferic rezultă din condensarea aerului cald şi umed venit din sud, cu aerul rece dintr-un maxim barometric nord-asiatic.
Premize locale de dezastru
Insula Kyushu este principalul receptor de ploaie venită din bazinul sudic. În sudul insulei, destul de frecvent se înregistrează precipitaţii de peste 300mm la o trecere. Uneori se ajunge local şi la 800-1000mm. Teritoriul este în general bine amenajat. Însă are şi limite, geometrice ca-să-zic-aşa. Cînd debitul pluvial trece de 50mm/h, nu e nimic extraordinar ca viitura rezultată să deverseze.
Anul acesta, prefecturile Miyazaki şi Kagoshima păstrează încă, într-un echilibru metastabil, acumulările de cenuşi vulcanice de la recenta erupţie din iarnă. S-au inventariat 35 de locuri periculoase.
În ce constă pericolul? Cenuşile vulcanice se îmbibă cu apă, lucru ce duce la schimbarea bruscă a unghiului de taluz natural. Cu alte cuvinte, odată îngreunată, masa de cenuşă o ia brusc la vale. Un fel de megabetonieră din care pleacă brusc betonul. Şi rade totul în cale. Amenajarea în astfel de cazuri constă în lărgirea cursurilor de apă, de la 20 la 100m şi simultan, îndiguirea. Nu e sigur că pe la coturi digurile vor fi şi rezistînd.
Un alt loc sensibil este aria răsăriteană a insulei Honshu, regiune afectată de recentul val de cutremure catastrofale din martie-aprilie. Pantele şubrezite de seisme, odată încărcate cu apa de ploaie o pot lua la vale cu mult mai uşor. În zonă, previziunea de ploaie depăşeşte 100mm/zi. Cu atît mai probabilă alunecarea, cu cît, relieful însuşi s-a mai modificat şi este încă instabil gravitaţional. O fisură ici, o forfecare de strate colo, o înălţare ici, o deviere naturală de curs colo.
La pericolul hidrostatic (alunecări de teren) şi cel hidrodinamic (deversări de rîuri, erodări de maluri), se adaugă mareea înaltă. Ceva mai înaltă pe vreme de taifun. Nu numai din cauza înălţimii valurilor. Depresiunea atmosferică face ca, sub formaţiunea spirală de nori, nivelul mării să crească pascalian. Se formează un mic „cucui” marin, care, cînd ajunge în contact cu ţărmul, îl inundă mai adînc decît o face mareea de clar de Lună. Şi dacă mai punem şi prăbuşirile seismice de teren litoral, în Tohoku, inundaţiile vor fi mai grave doi trei ani de acum încolo.
O mică previziune personală. Ţinînd seama de viteza mare cu care trece peste Okinawa, presimt că taifunul se va destrăma înainte de a atinge coastele insulei Honshu. Teoria mea zice că tocmai viteza mare de translaţie este cea care grăbeşte destrămarea. Îi taie „suflul”. Sunt bucuros că am prilejul să-mi verific ipoteza.
––––-
* De fapt, tsuyu şi bai’u se scriu la fel, （梅雨 ploaia prumilor. Pe semne, ploaia din preajma recoltei de prume.） dar se citesc diferit, în funcţie de context.. Nu rîdeţi! Este denumirea pe care am dat-o unui rozaceu cu drupă asemănătoare caisei nealtoite, dar cu sîmburele ca de piersică, fruct acru precum corcoduşa (altoită cu mărul pădureţ), rozaceu numit ume pe japoneză şi japanese plum pe engleză. Aşadar, prune, ume – mai pe româneşte – prume.
** Taifunurile din Extremul Orient nu au nume, ci numere de ordine. Ca la butelii. Deşi suntem în luna mai, dinspre Filipine vine încoace un taifun destul de puternic (940 hPa în buric). Taifunul #2/23. În care #2 reprezintă numărul de ordine, iar 23, anul erei Heisei.
★★☆ Neam de genii, neam de hateri – brand de ţară
Vă rog să îmi permiteţi a semnala două texte de atitudine. Ceea ce le leagă este descrierea paranoiei de gangster ce guvernează relaţia românului cu el însuşi, şi respectiv cu lumea.
Ţinînd seama de statura autorilor (Vintilă Mihăilescu şi Liviu Ornea) consider că e mai bine să stau în banca mea şi să tac despre specificul naţional.
★★☆ Vrei să moară mama?
Link scurt: http://wp.me/pKahb-Xb
Aflu de pe blogul Ad Astra că Gabriel Preda (GP) a primit telefonic o serie de ameninţări uşor interlop-procesomane, cum că, vezi, Doamne!, în urma exprimării publice a îndoielilor consiliului asociaţiei Ad Astra, asupra fezabilităţii unei invenţii prezentate la salonul de inventică autopremiată, de la Geneva, GP a lezat nu ştiu ce interese, şi că cineva se va ocupa personal de el să-l oblige a repara vexaţiunea asupra onarei de familist electrochimic.
Chiar mă întrebam de ce oamenii de ştiinţă bine ancoraţi publicitar, obişnuiţi să citeze (atunci cînd nu plagiază) nu au trimis mai devreme o citaţie, din moment ce comunicatul Ad Astra a apărut pe 9 mai a.c. Iată că relaţia academică s-a stabilit telefonic.
Printre altele, telefonardul avertizează sever că, din cauza lui GP, România nu va mai primi fonduri europene pentru cercetare. Oare chiar aşa să fie? Acuma, nu ştiu cît aduc fondurile europene beneficii din cercetare, dar sigur împărţirea lor aduce zavistie. Se pare că pînă şi cercetarea românească e patronată de sfîntul Goe: vrei să moară mama?
★★☆ Porfirinele electrocutate şi diagnosticul de impostură în 6 minute
Link scurt: http://wp.me/pKahb-Wi
Cînd am preluat comunicatul Ad Astra, am omis să arăt nemernicia gazetarilor români. Cu regret, îi cer iertare lui Gabriel Preda.
Gabriel Preda, el însuşi cercetător, îmi semnalează de data aceasta, un fapt impardonabil pentru un gazetar de popularizare a ştiinţei: colportarea cu bună ştiinţă a hoaxului. De ce, cu bună ştiinţă? Păi, stimabilei gazetare Andrada Floria, de la Adevărul, i-a fost suficient să vadă scris „Geneva” pe patalamaua „inventatorilor”, pentru a promova un nou Mudava (bicefal) în paginile gazetei citate. E drept, doamna Floria, impresionabilă la slova englezească , poate da vina pe Fabrica de bani Centrul de Informare Tehnologică , care nu ştiu dacă tot din bani publici se întreţine, (întrucît nu are o pagină de autoprezentare), dar propagă acelaşi bulşit. Alte şi alte publicaţii de popularizare şi exhibare a semidoctului naţional şi electrolitic, au preluat şi înghiţit ştirea ca pe antinevralgic.
Pe scurt, e vorba despre un electrod, ce, chipurile, e în stare să dozeze în sînge un factor indicator de cancer în stadii incipiente. Toate bune şi frumoase. Cercetarea a avut loc cu finanţare din bani publici, în cadru familial cu autori cunoscuţi: soţii Raluca-Ioana şi Jakobus-Frederick van Staden. Rezultatele au fost prezentate astă toamnă la „renumitul salon de inventică” de la Geneva, unde, se ştie, nimeni nu scapă nepremiat de la excelent în sus.
Un antreprenor, pe nume Mircea Tudor (MT), preşedintele unei companii (probabil româneşti MB Technology) şi membru (nu chiar inocent) într-unul din juriile salonului, a preluat cu bună credinţă partea de tehnologie pentru aparatul ce ar fi urmat a fi produs. Cînd obiecţiile venite din lumea ştiinţifică serioasă nu au mai putut fi surdinizate, exasperat şi de rateurile prototipului patentat, MT a anunţat că a renunţat la contractul cu soţii van Staden.
Aţi zice că adevărul a triumfat. Nu e chiar aşa. Recent, un obscur eurodeputat PDL a preluat gogoaşa mediatică întreţinută de doamna specialistă Andrada Floria în Adevărul. A introdus-o în programul unei expoziţii de fălire la Bruxelles. Chiar în aceste momente, România se face de rîs cu un afiş în care numai numele autorilor reprezintă un adevăr.
În rest, PR prin care autoarea articolului din Adevărul ne anunţă că inventatorii perseverează. Impresia că nu mai e de pus la punct decît clema senzorului este de-a dreptul nostradamă. Lucru ce îmi aminteşte de vorba: în cercetare, perseverenţa este recunoaşterea eşecului.
Trebuie să recunoaştem că soţii van Staden au potenţial şi, chiar dacă nu par a se pricepe la electrochimie, se pricep la managementul cercetării (latură ce include invariabil şi lauda ciocanului). Statul le-a finanţat şi cercetarea, şi participarea la geneve saloane. Totul, pe vorbe şi eprubete subţirele, în care zac porfirine* electrificate. Desigur, faptul că Andrada Floria a pomenit mîlc şi vag despre obiecţiile Ad Astra (fără să dea vreun nume propriu) şi despre ruperea contractului cu tehnologul, are drept cauză numai spaţiul editoral limitat.
Ultima oră: Gabriel Preda mă anunţă că Ministrul Daniel Funeriu cere investigarea relevanţei participării României la saloanele de invenţii.
Permiteţi-mi să reproduc cîteva pasaje dintr-o corespondenţă privată, pentru a reconstitui cronologia şi poliloghia.
2010 toamna: Soţii van Staden anunţă invenţia, ulterior „premiată” la Geneva. Ştirea se răspîndeşte.
10 mai: Ad Astra dă un comunicat ignorat de majoritatea organizaţiilor media.
13 mai: Andrada Floria, Editor coordonator Adevarul Sanatate, îi scrie lui Gabriel Preda:
Am citit cu mult interes e-mailul dumneavoastra si va asigur ca vom aborda, cat de curand, subiectul cu cercetarea medicala in Romania. Vom face publica, de asemenea, opinia dumneavoastra cu privire la acest subiect. Pentru aceasta, va rog sa-mi lasati si datele dumneavoastra de contact (numar de telefon).
18 mai: într-o corespondenţă cu Gabriel Preda, Mircea Tudor confirmă abandonarea proiectului tehnologic.
Decizia noastra are la baza rezultatele considerate ca neconcludente pe care echipa noastra de cercetatori le-a obtinut timp de peste 6 luni de teste cu senzorul conceput de sotii Van Staden si de refuzul acestora de a relua cercetarea la nivelul senzorului, pe care noi il consideram inutilizabil intr-o aplicatie comerciala, in forma si cu caracteristicile actuale.
19 mai: Gabriel Preda, către Mircea Tudor:
Daca imi ingaduiti, am sa insist pe langa Adevarul sa scrie un articol clar, in care sa se afirme raspicat ca nu exista motive intemeiate pentru a prezenta cu un asemenea optimism rezultatele dnei. van Staden si in care sa se explice la fel de clar ca nu faceti parte din acest proiect fantezist.
Îl previne şi că hoaxul se răspîndeşte cu asistenţă luhană:
…dna. van Staden a planuit cateva evenimente media, inclusiv prezentarea in cateva zile, la Bruxelles, a „senzorului care detecteaza cancerul in 6 minute”, un eveniment organizat cu ajutorul europarlamentarului Petru Luhan:
Ar fi pacat ca un astel de eveniment (planuit pentru 23-26 mai 2011) sa repete seria de exagerari care acum sunt promovate in media romaneasca. Ar fi pacat si ca, nespunand la timp adevarul despre promisiunile dnei. van Staden, sa se arunce o lumina indoielnica asupra exemplarelor eforturi facute de organizatia dumneavoastra, dar si a ANCS-ului pentru promovarea adevaratei dezvoltari tehnologice si inventicii romanesti.
19 mai (aceeaşi zi): Mircea Tudor către Gabriel Preda:
In ceea ce priveste initiativa domnului Petru Luhan, desi am fost invtat initial sa particip la aceasta actiune la Bruxel, am refuzat invitatia deoarece solutia de detectare a cancerului, asa cum a fost conceputa de doamna Raluca van Staden nu a ajuns la o maturitate comerciala, care sa justifice un astfel de demers de promovare.
23 mai: Articolul apare cu acelaşi ton triumfalist în Adevărul. Într-un mail trimis mie, Gabriel Preda îşi exprimă dezolarea pentru lipsa de profesionalism a jurnalistei de hoax:
…Andrada Floria, de la Adevarul, avea acceptul scris al dlui. Mircea Tudor, de la MB
TelecomTechnology, de a dezvalui faptul ca, in urma investigatiilor MBTelecomTechnology, s-a dovedit ca senzorul, asa cum este specificat in brevet, este inutilizabil, doamna Andrada Floria a preferat sa ignore aceasta informatie importanta si a scris un articol care pare sa sugereze ca se continua dezvoltarea, fara a specifica de ce s-a schimbat producatorul, cine este noul producator etc.
Cred ca subiectul merita explorat in continuare, mai ales ca Petru Luhan, europarlamentar, a organizat la Bruxelles un eveniment, intre 23-26 mai, in care prezinta realizarile inventicii romanesti, cu cap de afis dispozitivul dnei. van Staden. Am aflat ca grupul PPE a refuzat sa acorde sprijin, chiar i-a cerut sa renunte, dar actiunea continua, domnul Petru Luhan luand-o pe cont propriu. De asemenea, dl. Petru Luhan MEP nu a raspuns la 2 din mesajele mele.
Ar fi excelent daca ati recomanda subiectul si altor bloggeri; dupa cum vedeti ziaristii evita sa abordeze frontal problema, preferand sa prezinta actiunea Ad Astra ca un fel de zgomot neplacut, care va fi inlaturat cand dispozitivul va fi realizat in final.
…ceea ce am şi făcut. Luaţi şi răspîndiţi. Să afle tot poporul că e mai cuminte să recepteze mai cu băgare de seamă ştirile, chiar dacă ele sună impresionant, româno-flamand, cu accent algebru.
Din păcate, la această oră, rahatul exhibiţionist se întinde şi compromite în ochii Ioropei şi proiectul Măgurele (un proiect adevărat) băgat în aceeaşi oală cu impostura soţilor van Staden de incultura gazetarilor.
Din fericire, ministrul Funeriu a luat taurul de coarne.
Revoltat de nesimţirea ţanţoşă, am reacţionat pe pagina eurodeputatului:
EDIT: După cîteva ore, comentariul mi-a fost şters definitiv. E cel puţin amuzant ca un spammer parlamentar să considere spam un comentariu ce atrage atenţia asupra adevărului.
––––––––––
* Cel puţin în diagnosticarea cancerului de gonade la bărbat, testul imunochimic de sarcină pare mai precis decît electrodul mov din poveste. Nu rîdeţi! Principiul e simplu. Gonadotrofina corionică (HCG) substanţa ce duce la apariţia culorii pe băţul din kit este un hormon normal, prezent în urina gravidei. Acelaşi hormon este secretat în mod anormal, de unele tipuri de carcinom. Un rezultat fals-pozitiv pentru starea de graviditate poate fi real-pozitiv pentru cancer.
◎ Ultima zi de vacanţă
(continuare din numărul trecut)
Am adormit cu gîndul să reiau traseul montan. De data asta, prin aer clar, fără pîcla central-asiatică. Pe la orele 2 din noapte am deschis un ochi. L-am închis la loc. Cînd i-m deschis pe ambii, soarele îmi perpelea deja cortul. Mă uit la ceas: ora 11. Shit! Am scăpat ocazia. Nu-i nimic. N-au intrat zilele în sac. Cel puţin m-am odihnit în linişte.
Îmi făcui bagajul rapid, urcai pe bicicletă şi o tulii către casă.
Zilele frumoase nu pot fi libere pentru cultivatorii de stridii
Vizibilitatea este simţitor mai bună
Trec înapoi cu feribotul şi iau drumul înapoi. Soare puternic. Deschid umbrela. Trag cu ochiul în jur.
O locuinţă niţel futuristă, cu vedere la mare şi la calea ferată.
După ce trec de Itsukaichi o iau la dreapta prin Shoko center. O arie industrială construită acum vreo 20 de ani pe un teren smuls mării. Sunt întîmpinat de o peluză cu flori de cîmp.
Ajung la fabrica de gunoi. Locul de unde am fost concediat acum vreo 14 ani după numai o săptămînă.
Centrul de reciclare. Obiectiv inclus în turismul industrial. Culoarul în consolă constituie circuitul de vizitare a instalaţiei de sortat gunoiul. Zilnic, grupuri de elevi şi de pensionari sunt aduşi aici pentru a fi educaţi întru cooperare la sortarea gunoiului.
Arunc o privire către coasta muntelui. Se văd locuinţele din Inokuchi-dai, altminteri vizibile şi în fotografia cu pescarul pe dig.
Niţel mai încolo dau de flori nemaivăzute.
În sfîrşit, ajung în oraş la spartul festivalului.
Piramidă florală în faţa Muzeului Memorial. La spartul tîrgului, fiecare poate pleca acasă cu cîte un ghiveci.
Ocolesc prin Parcul Păcii. De la catastrofa din 11 martie, numărul turiştilor străini în Hiroşima a scăzut cu 80%(!). Însă, ca de obicei, în faţa monumentului Sadako, turişti.
Puţin mai încolo, în vadul rîului, pe o platformă, vizavi de Domul Atomic, artişti amatori, probabil coreeni.
Între timp se înserase. De pe Tsurumibashi trag un ultim cadru.
(Sfîrşit)
▲ Zeolit
…este denumirea mineralului ce va fi folosit la decontaminarea radioactivă a apei şi a solului.
Zeoliţii* au proprietatea de a reţine în structura lor labirintică ionii deveniţi la un moment dat indezirabili. Sunt folosiţi încă demult la purificarea şi demineralizarea apei. În instalaţiile ce cer demineralizare avansată, au fost înlocuiţi însă cu răşini schimbătoare de ioni. Se pare, tehnologia franţuzească de reciclare a apelor radioactive se bazează tot pe zeoliţi.
Tocmai am auzit la radio că una din căile de decontaminare a păşunilor constă în împrăştierea pulberilor zeolitice, urmată, după întărire, de răzuirea stratului superficial. Ionii de cesiu vor fi adsorbiţi şi îndepărtaţi. Zeoliţii îmbogăţiţi în elemente radioactive pot fi brichetaţi şi îngropaţi.
Japonia are zăcăminte şi exploataţii importante de zeoliţi. Unele la mai puţin de 300Km distanţă de focarul de materii radioactive. Din cîte îmi amintesc, în Aomori, sau chiar Iwate, sunt cîteva cariere. Soluţia este la îndemînă.
Pentru radioactivitatea reziduală se vor aplica tratamente cu îngrăşăminte potasice. Metal alcalin, cesiul este rudă bună cu potasiul. Îmbogăţirea solului în potasiu face ca cesiul să piardă competiţia* atunci cînd plantele îşi vor extrage nutrienţii necesari din sol. Soluţia practică îşi are originea la Cernobîl. Aşa au reprimat specialiştii sovietici cesiul radioactiv. Probabil, stronţiul de la Cernobîl a fost angajat într-o competiţie similară, dar cu concurenţi dolomitici (carbonaţi de calciu şi magneziu).
Sunt 23.000ha de sărături agricole rămase după retragerea valului seismic. Se vor săpa şanţuri de drenaj, terenurile vor fi inundate cu apă dulce, şi desecate, alternativ, în cîteva rînduri. Desărarea va dura cîţiva ani***.
Un lucru e sigur: pe terenurile supuse tratamentelor de decontaminare/ desărare produsele horticole vor fi mai dulci decît de obicei. În general potasiul face vegetalele mai dulci. Iar un aport de natriu adus de briză pe teren nisipos, face şi ceapa (eşalotă) o dulceaţă de legumă. Fenomenul este cunoscut în ariile litorale din Ibaraki şi Chiba.
––––––––-
* Am indicat articolul în limba engleză. Cel în limba română accentuează pe latura naturist-băbească. Nu vreau să mă fac agent colportor de hoax.
** Un fenomen asemănător are loc la absorbţia digestivă a aminoacizilor. Un exces de acid glutamic de pildă, poate inhiba absorbţia altor aminoacizi. De aceea nutriţioniştii mai mult sau mai puţin amatori blamează acidul glutamic. În fapt, el este un aminoacid important. Fără el, creierul funcţionează mai prost. Se intoxică mai uşor cu amine. Rău e excesul de acid glutamic, din motivele expuse.
*** Cam prin aceeaşi metodă îşi desărează gospodinele ghivecele de muşcate. Le cufundă peste noapte în cada de baie.
▲ Fukushima – foi de parcurs
Eclipsă
Pozele de mai jos le-am luat în iulie 2009, cînd Terra şi Luna se certau pe lumina solară.
Cele roşii sunt făcute pe film reversibil, cu un Nikon F-301 (1985). Cea verde şi cea mică, pe negativ. Nu am ajustat nimic înafara unui crop sumar şi a dimensiunilor în formatul digital.
„Happening”. Aparatul cu care am tras poza de mai sus este un Minolta XE XG-E, din 1977. Nu băgasem de seamă că garniturile de etanşare erau fărîme. Mi-a intrat lumină pe unde nu trebuie. Aici se vede mai bine „arsura”.
Dacă la imaginile voalate alterarea culorilor e şi din cauza luminii parazite, cromatica principală are o raţiune cît se poate de practică: pentru reducerea luminii incidente. Am suprapus toate filtrele colorate pe care le-am găsit prin casă, reducînd astfel intensitatea la 1/32 – 1/16 din cea naturală. M-au mai ajutat şi norii acolo unde încă se cerea filtrare.
E de notat că pozele au fost luate cu obiective în vîrstă, sprijinite pe teleconvertere nu foarte grozave. Mă rog, cu instalaţii pe care un „progresist” şi liberschimbist, căzut în admiraţia megapixelilor nu ar da doi bani.
Dacă tot adusei vorba de megapixeli, iată o fotografie de 60Mpixeli cinstiţi (adică, nu prin interpolare) obţinuţi prin scanarea negativului la 3200dpi (puncte optice, iar nu prin expandarea din soft) cu un scaner nu prea grozav (Canoscan 8400). Fotografia am făcut-o cu Mamiya 7, pe peliculă Ilford alb-negru (în format Bronica 60x70mm) ISO50. Peliculă expirată de 5 ani.
Cu un clic pe imagine, şi cu încă un clic după ce imaginea se va încărca, veţi putea vedea că, zăbrelele din spicele de pe acoperişul hotelului (partea dreaptă a imaginii) încă mai pot fi distinse, deşi distanţa este de mai bine de 400m, iar focala obiectivului de 80mm (echivalentă cu 45mm la cadrul full size pe 35mm). Aparatele digitale SLR cele mai tari nu depăşesc 25Mpixeli (optici, nu marketingi).
Vedere spre vest de pe Tsurumibashi
Lună plină
Fotografie luată adineaori, cu un Sony α-300, obiectiv Minolta AF de 100-300mm şi teleconverter x2, ambele vechi de 15-20 de ani. Calitatea slabă a dispozitivului optic (un punct de mucegai, ceaţă) se poate vedea cu ochiul liber în rezultat. 😀
Parametrii expunerii au fost setaţi manual la: ISO 100; 1/320s; f1/11 (f1/5,6×2); WB=6000K. Ora 1:05; cca. 189 grade (aproape sud).
Ţinînd seama de stabilitatea proastă a trepiedului, am căutat să reduc timpul de expunere. f1/11 era deschiderea maximă. La focala de (practic) 600mm, timpul de expunere optim ar fi fost cam de 1/500. Aveam de ales între sensibilitate mai mare şi timp mai lung. L-am ales pe ultimul.
Fotografia de mai jos reprezintă tot Luna, dar fotografiată cu o zi înainte, la apus. Ieri am descoperit prea tîrziu că s-a înseninat cerul. Pe la ora 3:46 am înşfăcat aparatul, am alergat după ea, dar nu am avut timp decît să încerc în disperare să o pozez din mînă, pînă nu dispare după acoperişuri. Nu e greu de intuit că Luna la apus nu are aceeaşi luminozitate ca la zenit. Deşi setasem la ISO 1600 timpul necesar de expunere era cam de 1 secundă. Iată ce a ieşit:
Cer…
Nu, nu-i cer guvernului nimic. Am simţit doar nevoia de a prezenta un fenomen interesant. Azi ieşii în decor într-un mic orăşel din apropierea Hiroşimei. Cerul era acoperit de două strate de nori înalţi, dar subţiri. Norii stratus (mai scunzi) erau raiaţi. Ambele ecrane nebuloase formau un mediu de descompunere a luminii solare. Se formase un halou imens la zenit. Cam ca cele pe care le vedeţi uneori noaptea în jurul lunii pline. În special în nopţile de iarnă.
Evenimetul de azi a fost pentru mine o provocare cel puţin tehnică.
Halou solar
Pentru a putea evidenţia curcubeul circular am fost nevoit să scot soarele din cadru. De asemeni, am photoşopiat niţel contrastul.
Următoarele poze sunt neajustate cromatic.
…şi o poză făcută în zorii zilei de 29 aprilie:
De aici în jos, cerul este prezent, însă scopul fotografiilor este unul comercial. Intenţionez să vînd un aparat foto la licitaţie şi am nevoie de spaţiu online pentru prezentare.
S-au strîns prea multe aparate foto. Tocmai am căpătat şi pus la punct unul fabricat acum mai bine de 40 de ani. Un Olympus Pen FT, cu film de 35mm, dar cu cadrul pe jumătate (16x24mm). Am tras zilele trecute un film de probă. Parametrii expunerii i-am setat manual. Am preferat o uşoară subexpunere, pentru a vedea în porţiunile umbrite cît influenţează murdăria strînsă în lentile calitatea imaginii. În acelaşi scop am expus şi în contralumină. Deocamdată, am scanat numai pozitivele, însă la o primă vedere, imaginea nu este cu mult mai proastă decît la un Nikon Pronea S sau Minolta Vectis S1, aparate din aceeaşi clasă.
Danbara
▲ Onagawa şi Ishinomaki
Între cele 400 de fotografii făcute de Nobu am găsit şi 8 clipuri video. Detalii despre ceea ce veţi vedea în mişcare puteţi găsi în postul anterior.
–––––––––––––
În altă ordine de idei, la centrala Fukushima #1 s-a constatat că gaura din reactorul 1 s-a produs în primele 16 ore de la primul tsunami, cel din 11 martie. Temperatura a ajuns la 2800℃, ceea ce a dus la căderea parţială a combustibilului şi la apariţia unei găuri (se pare, nu prea mari) în fundul vasului, gaură suficient de largă cît să ducă la acumularea unui volum imens de apă puternic radioactivă în bazinele din subsol. Reactorul 1 este şi primul care a explodat (pe 12 martie) la contactul metalului incandescent cu apa de răcire.
Am aflat şi de ce atît de grăbit a fost ordinul de închidere a centralei Hamaoka (Shizuoka). La unul din reactoare, unul din multele cutremure a dus la apariţia unei fisuri în sistemul de răcire. (Probabil într-un schimbător de căldură.) Apă de mare (cca 400t) s-a amestecat cu apa dulce, lucru ce impune oprirea instalaţiei şi desărarea tubulaturii şi a rezervoarelor. Contaminarea nu este decît înternă. (nu s-a risipit nimic în mediu.)
Un alt reactor (din cele 5 de la Hamaoka) era oricum pe cale de a fi dezafectat, în urma atingerii termenului de utilizare. Probabil era cel mai vechi.
Încă unul era în revizie generală, iar altul avea probleme de coroziune şi necesita o revizie mai la sînge.
Puse una peste alta, din cele 54 de reactoare nucleare pe care le are Japonia, doar 1/3 vor mai funcţiona în cursul anului 2011. Oricum, pe coasta Pacificului nu se mai produce nici măcar un KW din surse nucleare. Încă din luna martie.
▲ Rîul Muierii
…este traducerea toponimului Onagawa din pref. Miyagi. Ideograma pentru femeie este un fonem (ateji). Nu ştim de fapt de unde vine denumirea. Oricum, dacă ideograma ar fi avut funcţie noţională s-ar fi citit Onna(gawa).
Din cauza apropierii de epicentrul major, precum şi a conformaţiei ţărmului, la Onagawa, ţunami a atins puţin peste 14m înălţime. Este o minune că centrala nucleară omonimă nu a fost avariată critic.
Zilele trecute am primit de la Nobu – un tînăr dansator de flamenco şi artist plastic amator – împreună cu dreptul de difuzare, un stick doldora de fotografii trase de el în zona sinistrată. Nobu era uşor dezmăgit de puţinătatea conversaţiilor pe tema cataclismului de pe 11 martie, în rîndul oamenilor din Hiroşima. S-a bucurat cînd eu însumi am deschis discuţia şi mi-am arătat interesul pentru recolta sa vizuală.
Toate cadrele au fost trase între 21 aprilie 17:20 şi 22 aprilie 13:54, în oraşele Onagawa şi Ishinomaki. Circa 400 de imagini.
Conştient de oboseala pe care ar putea-o provoca un exces de imagine, am selectat puţin peste 60 (şi aşa prea multe pentru un privitor mediu) după ce am stat vreo cinci ore să elimin rateurile tehnice şi de compoziţie, redundanţele şi imaginile care ar fi cerut explicaţii prea lungi sau note de subsol prea ample. Intervenţiile asupra imaginilor au fost minore (decupare, clarificare).
Am respectat în linii mari cronologia. Am căutat mai mult să scot la iveală latura lirică şi mai puţin pe cea documentară, deşi mai multe imagini ar fi meritat să fie publicate. O parte din imaginile de mai jos vor fi însoţite totuşi de explicaţii sumare. Pentru nelămuriri vă stă la dispoziţie coloana de comentarii. În măsura posibilului voi căuta să vi le satisfac.
Vă mulţumesc. Nu mă îndoiesc, Nobu îşi va fi simţit preţuit efortul de documentare.
Cine nu s-ar fi simţit în siguranţă la altitudinea asta? Cu toate astea...
Martor de inundaţie
Temelii
40 tone pe metrul pătrat. Martor de impact
Ganbappe, Onagawa! - Rezistă, Onagawa! (pronunţie infantilă în dialect). Tocmai am primit lămuriri de la radio. Ganbappe nu este un gerund, aşa cum am crezut, ci un voliţional verbal regional. Echivalentul lui ganbaroo (rezista-vom!). Dacă gerunziul cu funcţie imperativă exclude emitentul, voliţionalul îl include.
Prăbuşire tixotropă. Graniţa dintre uscat şi ocean a rămas simbolică.
Anpanman
Inamicul este în cetate.
Postbox
Cedează trecerea
Portul de pasageri
Spitalul se află pe o tersasă. Apa a inundat complet parterul pînă la podeaua etajului I
Piaţa de peşte. În prim plan se pot vedea resturile stîlpilor electrici. La 22 aprilie, reţeaua electrică era refăcută.
Shaken uketsukechuu - Recepţia pentru revizia tehnică periodică (a automobilului)
În planul îndepărtat, spitalul. Se pare că şi etajul I a fost avariat.
Trotuar jupuit. Dalele rigolei au fost smulse.
Planeta poate fi prinsă între două degete? Se pare că da.
Ţunami vine însoţit de incendii. Materii combustibile uleioase se aprind instantaneu. Şcoala din imagine a căzut victimă.
Amputaţie
Clădirea şcolii
Manga road
Mai multe despre poetul Matsuo Bashō aici.
Impresia martorului Nobu
◎ Praful bactrian se risipeşte
(continuare din numărul trecut)
După ce asistai la primirea avizului epidemiologic, de la cioară, încălecai din nou pe bicicletă şi trecui în partea populată a insulei. Mă oprii după numai cîteva sute de metri la un mic debarcader inactiv (să fie îmbarcader?). Nu l-am văzut niciodată deschis, deşi una două bărci trase sunt mai mereu. S-ar putea ca doar vara (cînd evit locul) să fie ceva „chartere”.
Cumpărai o cafeluţă.
În timp ce sorbeam cafeaua, o pasăre (nu mă întrebaţi ce barză e) decolă.
Doi copii încercau să scoată o găleată de apă pentru tatăl lor ce dădea la peşte ceva mai încolo.
Nu prea reuşeau s-o cufunde în apa înţesată de nori*. Într-un tîrziu se lăsară păgubaşi.
Îmi continuai plimbarea. Ajunsei în apropierea templului shinto Itsukushima.
Între timp, mareea se retrăsese. Puzderie de vizitatori pe faleză, puzederie de căutători de vongole pe sărătură, puzderie de pipăitori de torii (poartă accesibilă pedestru numai cîteva ore pe zi). Simt că trebuie să părăsesc aglomeraţia repede. Trecui pe lîngă templul budist („concurenţa”) în căutarea unui drum lăturalnic. Surprinzător, nici urmă de turist pe „drumul strategic”. Am descoperit două mici tunele şi un aprozar.
Parcă anul acesta sunt mai multe ricşe. Cu ani în urmă era un singur ricşar pe toată insula. Un tip atletic, la vreo 45 de ani, cu faţa şi chelia arse de soare, dar cu chonmage** de epocă. Pe drumul lăturalnic dădui de un ucenic ricşar în acţiune.
În sfîşit, ajunsei aproape pe în înserat, la portul de feribot.
Puţin obosit de atîta lumet, mă îndreptai către camping. Mă oprii niţel în tunelul dintre Suginoura şi Tsutsumigaura. (scuzaţi manierismul din pozele de mai jos)
Tunelul a fost dat în folosinţă în octombrie 1989. Alături există încă tunelul vechi, actualmente numai pentru pietoni şi biciclete.
Seara se lăsă de-a binelea.
Cum albastrul cerului dispăru, mă întorsei şi eu la cort. Campingul era încă populat, dar silenţios. Dădui drumul la radio şi aflai că aerul se va limpezi a doua zi. Adormii plin de speranţă.
(va urma)
––––––––––––-
* alga aceea se numeşte nori (bisilabic).
** cocul pe care îl vedeţi în filmele cu samurai.
Pentru curioşi, pun aici o fotografie cu instalaţia mobilă. Scuzaţi soft-focusul. Este involuntar. Era prea întuneric, iar lipsa focalizării perfecte nu este un interlock la α-Sweet. Aplic de asemeni, raportul cu parametrii expunerii.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
7 comments