● Sesizări la Parchet şi la CNA
Aplic mai jos textele a două sesizări consecutive.
–– Original Message ––
From: Marius
To: sesizare[la]mpublic.ro
Sent: Thursday, June 28, 2012 8:58 PM
Subject: Uzurpare de calitati oficiale (Unicode UTF-8)
[adresa]
Marius Misteţu
Japonia
Sesizare
Vă rog să începeţi cercetările preliminare asupra efectelor instituţionale şi morale, a acţiunii de uzurpare a calităţii de reprezentant al României la Consiliul European, în zilele de 28 şi 29 iunie 2012, din partea suspectului VICTOR PONTA – prim-ministru al României, în dispreţul Constituţiei şi al deciziei Curţii Constituţionale (CCR) din 27 iunie 2012. Codul Penal, la articolul 240, defineşte infracţiunea, precum şi pedeapsa.
Vă rog să examinaţi împrejurările în care Monitorul Oficial (MO) a fost preluat de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi să interogaţi insituţiile şi persoanele din lanţul de circulaţie a documentelor între CCR şi MO, implicate în temporizarea (în opinia mea a) publicării deciziilor CCR în Monitorul Oficial.
Vă rog să cercetaţi şi alte posibile infracţiuni asociate.
Vă mulţumesc,
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
===================================
Am trimis o sesizare şi la CNA
Stimaţi domni,
Sunt un cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Astăzi am depus la Ministerul Public o sesizare. Se pare că sesizarea mea a făcut oarecare vîlvă.
Aflu de pe Facebook că posturile enumerate (e vorba de Realitatea TV, RTV şi A3 n.m.) s-au apucat să discute sesizarea mea, întorcînd-o pe toate părţile, brodînd copios poveşti de adormit poporul. Am fost făcut de invitaţii la tont-show în toate felurile. Ba, agent SIE, ba, că Mistreţu mi-ar fi numele de cod, mă rog, ştiţi şi dumneavoastră cam cum îşi etalează schzofrenia clănţăii naţionali, cum ar fi I.M. Paşcu, Radu Tudor (analist marţial), Ciuvică (îmi scapă prenumele) ş.a.
Vă mărturisesc, m-am simţit măgulit de ecoul demersului meu şi onorat de acuitatea analitică a unor vuvuzele mediatice, (altminteri onorabile) ce, anul trecut în martie, ştiură a-mi fura altminteri pasaje întregi de pe blog, să le „vîndă” ca „exclusivităţi”, pe vremea cînd îi raportam publicului situaţia de după cataclismul din 11 martie.
Ce m-a contrariat, este că, deşi au telefon în redacţii, niciunui redactor nu-i veni ideea de a mă suna, deşi numărul de telefon este public. Mă aşteptam cel puţin la un telefon de curtoazie pentru ponturile de anul trecut. Mă simt niţel descumpănit şi dezolat de lipsa de profesionalism a onorabililor jurnalişti şi comentatori deopotrivă. (Sper ca cel puţin raportul putere-opoziţie să fi ieşit ceva mai bine, ca să dea bine la statistică).
Ţinînd seama de cele descrise mai sus, vă cer respectuos să constataţi că jurnaliştii nu ştiu să folosească aparatura din dotare, şi nici că prea bine nu stau cu etica profesională.
Îmi permit să vă sugerez a da un firman, ceva, prin care să obligaţi patronatele să trimită întregul personal la un curs de etică jurnalistică de 12 lecţii, la o universitate din cele mai bune 500 din Lume. Pe cheltuiala proprietarilor. Pe durata cursurilor, jurnaliştii să fie iniţiaţi şi în folosirea aparatelor de telecomunicaţii. Mă rog, chestiuni elemenatare.
Vă mulţumesc.
==========================
În limita timpului, voi redacta probabil un drept la replică pe care nu îl voi trimite nicăieri, pentru a nu le da mardeiaşilor mediatici prilej de rînjete superioare.
EDIT: Reflectarea în blogosferă:
● Ciolan cu fasole de Calabar
Fasolea de Calabar nu se foloseşe decît în alimentaţia letală. Fisostigmina, substanţa otrăvitoare conţinută, este însă folosită în medicină, pentru proprietăţile miotone. Numele plantei vine de la cel al unei regiuni istorice a Nigeriei de azi. Latineşte, numele ei este: Physostigma venenosum.
O populaţie locală a folosit-o timp de mii de ani ca instrument de aplicare a Justiţiei. Cel condamnat pentru vrăjitorie, sau pentru alte fapte grave, era obligat să bea o suspensie preparată din boabe măcinate. Nu de puţine ori, condamnatul supravieţuia testului cu „planta adevărului”. Există o explicaţie.
Cel ce se ştie nevinovat, dornic de a-şi dovedi nevinovăţia, bea imediat licoarea. Cel ce se ştie vinovat, o bea mai cu fereală, în înghiţituri mici şi rare, favorizînd astfel absorbţia toxicului. Şi moare în spasme de groază.
(fotografie preluată de pe Wikipedia)
Bine, bine, veţi zice, dar ce se petrece cu cel nevinovat? De ce supravieţuieşte? Explicaţia e simplă: înghiţită repede, licoarea provoacă contracţia anastaltică violentă a muşchilor netezi. Spus popular, provoacă voma ce scoate toxicul din sistem. Şi astfel, condamnatul scapă de moarte.
În Justiţia modernă, cel ce se ştie vinovat, trage de timp, invocă excepţii de neconstituţionalitate, prescrieri, diarei rebele ale avocatului chiar în ziua termenului, treburi la partid, dispunerea nepotrivită a părţilor în sala de judecată, legalitatea ordinului de numire a judecătorului, umblă cu presiuni subterane şi nu se sfieşte să folosească inclusiv autorităţile statului pentru a zădărnici aplicarea Justiţiei. Se vede treaba că, fundamental, lucrurile nu sunt cu mult altfel decît în Justiţia vegetală. Dar pînă la urmă, inculpatul nu scapă de oprobriu, chiar dacă procesul se termină cu achitarea sa. Aşadar, rolul fisostigminei este preluat de oprobriul public.
Ceea ce face acum echipa de propagandişti socialist-liberali prin deşănţatul cult al personalităţii puşcăriaşe numită curent Adrian Năstase, este să încerce un antidot la oprobriu. Fisostigmina are antidot; o serie de alcaloizi din solanacee ca: mătrăguna, laurul porcesc belladonna etc., au acţiune contrară. Dar tot otrăvuri sunt. Ba, efectul este îndoielnic.
În linii mari, Adrian Năstase este politiceşte mort. Dar nu e mort pe nedrept, ci pentru că a lălăit-o în mod nemernic, încercînd în nenumărate rînduri să trişeze. Iar totul s-a văzut din tribună. Se mai zvîrcoleşte el niţel, dar nu se ştie din cauza cărui „toxic”: a oprobriului sau a contrariului său (propaganda mediatică de martirizare).
În orice caz, simt că cei ce, cu ciolanul în mînă, doctori plăgari, îi pledază sofistic inexistenta cauză, vor păţi la fel. Boabele muiate sunt deja în piuă. Hîrr, hîrr, hîrr!
Actualizare: Constat că propaganda de victimizare a lui AN a concentrat tirul asupra Monicăi Macovei. O neruşinată campanie de demonizare a eurodeputatului Monica Macovei reprezintă o ameninţare directă asupra statului de drept. Am arătat mai sus, nu Monica Macovei este vinovată pentru felul nedemn în care de acum deţinutul Adrian Năstase şi-a lungit boala. De fapt, Adrian Năstase şi pletora de politruci ce îl înconjoară au o problemă imensă de respect de sine. Oameni ce nu au avut niciodată demnitate, dar care care nu au ezitat să fure, să ameninţe, să ucidă, să pauperizeze, din poziţia de demnitari fără demitate. Iar partidul care a trimis-o pe Monica Macovei în Parlamentul European tace mîlc. Aştept o reacţie puternică, pentru că altfel, vom muri cu toţii de mătrăguna propagandistică administrată de PSD, PNL şi Partidul lu Ăla-micu.
Actualizare 2:
zeci de astfel de comentarii pe blog-ul Monicăi:
Socialiştii şi-au pus întregul arsenal la bătaie. Ameninţări explicite cu moartea pe blogul Monicăi Macovei, în coşul de spam. IP-ul este din Germania, semn că potenţialul ucigaş va cheltui foarte puţin pînă la Bruxelles pentru a-şi pune ipoteticul plan în aplicare.
Tu curva betiva, sa stii ca la viitoarea ta aparitie la Brüxel te asteapta glontul care a ocolit pe Nastase. Betivana comunista sa stii ca latul la gatul vostru cu betivanul basecu se strange. si nu mai sunt multe zile pana se strange definitiv. procurorul comunist al dracului cu toti acolitii veti fi eliminati din viata de pe pamant !!!!
Stefan
urban@yahoo.com
IP: 87.174.51.183
Nici acum nu vă indignaţi?
● Ministrului de interne Ioan Rus – campion al anarhismului
Stimate domnule ministru Ioan Rus…sau, mai simplu: bă Ioane,
Iartă-mi vorba rea: ai pizdit-o. Să vedem cum:
Pe 20 iunie 2012, circa de poliţie de pe raza Republicii Zambaccian, a primit un ordin de executare a încarcerării deţinutului Adrian Năstase, prietenul tău. Pînă aici, nimic nu e anormal. Au primit un ordin şi s-au străduit să îl execute.
Anormal e că tu i-ai permis condamnatului să deţină arme – 20 la număr – după condamnarea definitivă din primă instanţă, încălcînd astfel regimul armelor şi muniţiilor. Vina ta e că nu ai verificat dacă şi-a predat arsenalul de căsăpit mistreţi, deşi ştiai ce are în rastel. Îţi reamintesc că asta îşi găseşte corespondent în Codul Penal.
Bine, poţi scăpa uşor, făcînd pe niznaiu. Va pica altul de prost.
Dar amicul tău politic a profitat de incompetenţa ta şi era să-ţi găurească unul, doi, subalterni, în tentativa de simulare a sinuciderii, reuşită altminteri.
De ce simulare? Cum dreacu’ te dai fată mare cînd ştii sigur că deţinuţii cam au probleme cu stima de sine şi sunt în stare să facă orice pentru a fenta decanatul facultăţii de la Rahova? Nu era mai simpatic să fi înghiţit o lingură? Niţel fier nu-i strică nimănui. Dar tu l-ai lăsat să înghită plumb (nu Rovana). Bineînţeles că i-a stat în gît, de era să păteze fularul ăla bengos.
Dar să continuăm. Iluminat de pronia cerească, ai trimis un furgon de salvare. Privat. Furgon cu care ai condus simulantul pînă la graniţa Republicii de Urgenţă Floreasca, unde s-a văzut că nu avea nici pe dracu’. Altminteri nu era lăsat 11 ore cu perfuzii de Cavit 9. Mă rog, preşedintele Republicii Floreasca se ocupă acum de întocmirea dosarului de azil politic. Sigur, nu e pericol să cumpere întreaga republică Floreasca, dar se expune unui alt mare pericol: să fie mutilat de către oficialităţile statului în stat. Sigur, şi asta se poate simula. Îi pot bagă nişte substanţe în venă şi îi pot simula ce boală vrea el să-şi aleagă din catalogul de produse. Pînă şi diabetul poate fi simulat. Fie la sursă, fie la laborator. Ba, chiar şi din programul de interpretare a curbei de glicemie.
După cum vezi, bă Ioane, extrădarea deţinutului în Republica România nu îi conferă impunitate, deoarece, paşaportul medical cu care va reintra pe teritoriul României, nu va fi recunoscut de nicio instanţă. De ce?
Păi, procedura de atestare a bolii are un parcurs legalmente bine definit, parcurs ce începe în infirmeria puşcăriei. Tu, văd că nici măcar mandatul de internare în puşcărie nu l-ai dus la îndeplinire, d-apoi să-i oferi posibilitatea să depună cuminte, ca orice deţinut, dosarul umanitar şi să aştepte decizia judecătorului. Aşadar, fără patalamaua de la un spital din reţeaua penitenciarelor, ciuciu proces de scutire temporară de pedeapsă.
Apoi, certificatul, chiar dacă procedural poate fi admis, nu poate fi credibil, din moment ce lipsesc probele clinice şi de laborator făcute pe bune. Adică, fără simulări pe sub fular şi mimetisme (bio)chimice. Ce naiba? Eu să te învăţ?
În concluzie, bă Ioane, dacă nu grăbeşti extrădarea, îl expui pe simulant la mutilări inutile. Riscul de a-şi pierde definitiv sănătatea şi viaţa în republica de urgenţă Floreasca, este mai mare decît cel de a fi violat în puşcărie. Cu fiecare zi de azil politic într-o republică nerecunoscută de ONU, se măresc şi pedeapsa ta, şi nota de plată pentru costul spitalizării deţinutului. Pentru că tu, sau şeful secţiei de poliţie veţi plăti.
Ca să nu mai zic că vei fi călcat curînd de procurori, cel puţin pentru favorizarea sustragerii de la executarea pedepsei, dacă nu pentru subminarea autorităţii de stat sau pentru încălcarea principiului echităţii. (mai vorbim după prima răscoală în puşcării) Şi-apoi, vezi şi tu ce păţi prietenul tău pentru că trase de timp la proces. Vrei să tragă în continuare, dar cu riscuri infinit mai mari? OK. Îţi dau o veste proastă: boală lungă – moarte sigură.
Marius Mistreţu
preşedintele Republicii Marius Mistreţu-Balc
Hiroşima
––––––––––-
Pentru cei care se mai îndoiesc de culpele ministrului Ioan Rus, ataşez prevederile legale:
Persoanele private de libertate pot fi vizitate de sot sau de sotie ori de rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimtamantul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitata si de alte persoane, cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere;
Durata vizitei este de la 30 de minute pana la 2 ore, in functie de numarul solicitarilor de acordare a vizitelor si de spatiile existente. Persoanele private de libertate pot beneficia in cursul unei zile de o singurã vizita;
Arestatii preventiv si persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit inca regimul de executare a pedepsei beneficiaza de 4 vizite/luna;
Persoanele private de libertate internate in spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de detinere si cu avizul medicului in a caror supraveghere se afla, in prezenta unui lucrator al sectorului vizita din cadrul penitenciarului.
● Denunţ cetăţenesc către directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Stimate domnule director,
Aveţi un deţinut evadat. Numele lui este Adrian Năstase, născut în 1950, 22 iunie, condamnat definitiv şi irevocabil de ÎCCJ la doi ani cu executare.
Permiteţi-mi să vă anunţ că am aflat din presă unde se ascunde. Deţinutul Adrian Năstase se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti, Calea Floreasca nr.8, Sector 1, Bucuresti.
Vă invit să vă recuperaţi deţinutul de acolo.
Întrucît, ministrul de Interne în funcţie, Ioan Rus, este complice cu evadatul, folosind, în scop personal, persoane cu aparenţă de poliţist pentru a mima paza în salonul deţinutului, sfatul meu este să nu sesizaţi organele MAI, ci să vă recuperaţi direct deţinutul.
Totodată, vă rog să depuneţi o sesizare la Parchetul General, pentru începerea cercetărilor penale a următorilor:
Ioan Rus – Ministrul Administraţiei şi Internelor – complice la evadare (a pus la dispoziţie mijlocul de transport), abuz în serviciu.
Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei – director al Spitalului Floreasca – complice la evadare, gazdă a evadatului, internare fără documente legale, şi decontare ilegală a cheltuielilor de spitalizare pentru evadat. Totul, din fonduri publice, altele decît cele destinate spitalelor din reţeaua penitenciară.
Titus Corlăţean – Minsitrul Justiţiei (şeful dv.) – pentru tăinuirea evadării.
Vă urez succes,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Semidoctul e rege în ţara docţilor
Stimate semidoctor procuror Victor Ponta,
Am aflat şi eu despre felul în care sunteţi „persecutat” de Preşedinte. Mă gîndesc să vă sprijin. Intru şi eu în Frontul Plăgarilor, că văd că e trai dulce pe banii poporului, în dispreţul aceluiaşi popor.
Întrucît, de peste 100 de ani, dv., casta politică, lăsaţi impresia că dacă are un pic de tupeu, oricine poate fi ministru, vă anunţ că vreau şi eu. E drept, actualmente nu am doctoratul în drept, dar ştiu că mi-l pot cumpăra. Ştiţi cumva cam care e preţul pe piaţa neagră? Că văd că sunteţi doctor în achiziţia de doctorate.
Vă previn însă că am ceva probleme cu anestezierea simţului moral. Roşesc al naibii de repede atunci cînd spun o minciună. Sunt de-a dreptul eritrofob. Dv. cum faceţi de minţiţi de stingeţi, fără măcar să roşiţi?
Cum reuşiţi să vă fofilaţi printre legi, deşi e clar că aţi schimbat pe şest membrii comisiei de etică din Ministerul Învăţămîntului (cu yesmeni, probabil la fel de plăgari ca şi dv.) doar pentru a vă salva pîrlita de lucrare de doctorat plagiat? Cum reuşiţi ca printr-o descriere seacă a unei instituţii internaţionale, să obţineţi titlul de doctor, fără cel puţin să contribuiţi cu o interpretare originală în materia dreptului?
Mă rog, chestie de detaliu. Dacă tot aveţi atîta tupeu şi nesimţire cred că sunteţi persoana potrivită să reprezentaţi România la Consiliul European, pentru ca asfel, liderii UE să afle ce obraz gros au politicienii români. Cît de dedicaţi sunt ei interesului personal în dauna interesului public. Sunteţi mai mult decît reprezentativ pentru şcoala bolşevică de minciună instituţionalizată. Felicitări!
Dacă vă întîlniţi la „Brucsel” cu un anume zu Guttenberg, transmiteţi-i vă rog urările mele de sănătate.
Marius Mistreţu
doctor cîrciumar
Hiroşima
★★☆ Despre cum „eminentul” profesor Corneliu Liviu Popescu şi-a sugrumat fiinţa morală în plină zi
De multe ori am condamnat sofismul ca mod de a împărţi dreptatea. Nu mai departe, procesul „Cazului Valiza” s-a încheiat cu achitarea inculpatului Becali, în baza unui sofism. Vezi Doamne, inculptaul a dat şpagă pentru ca echipa altuia să cîştige (doar „întîmplător”, în folosul propriei echipe) iar nu să piardă. Orice specialist mediocru în dreptul comercial, care a citit trei rînduri despre legile concurenţei, în trei propoziţii ar fi demontat în factori primi sofismul. Iar la recompunere, inculpatul Becali ar fi ieşit condamnat la ani grei de temniţă. Se pare, mulţi judecători, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît îşi împletesc mai multe sofisme în păr şi decid contrariul a ceea ce vede şi înţelege un om cu common sense.
Actualmente, Justiţia e dominată de avocaţi-brokeri, la fel de amorali precum brokerii de bursă. Nu le e străin niciun artificiu; pentru a-şi atinge scopul, mergînd pînă la invazia în viaţa privată a judecătorilor.
Aflu de pe Juridice.ro cum reuşesc marile somităţi ale dreptului să îşi construiască o carieră în avocatură, folosindu-se, nu numai de şantaj în spaţiul privat, dar şi de sofisme şi bărbi. Este şi cazul prof.dr. Corneliu Liviu Popescu, ce, într-un celebru proces pînă una, alta, penal, se trezise să recuze completul de judecată pentru că, chipurile, e format din penalişti. Pe semne, fiind vorba de şpagă, în viziunea eminentului prof.dr. univ. Corneliu Liviu Popescu, ar fi fost necesar un complet de judecători specializaţi în dreptul comercial. Iar şpaga să fie trecută pe lista tranzacţiilor onorabile, la rubrica „troc”.
Întîmplător, avocatul CLP este apărătorul unei judecătoare de la ÎCCJ prinse cu raţa-n gură, o persoană capabilă, la fel de bine conectată la caracatiţă. Nu ar fi nicio problemă dacă avocatul ar apăra-o cu fairplay, dar o face murdar.
Ca o paranteză, soţul judecătoarei cercetate penal este nimeni altul decît reprezentantul României la CEDO, prof. Corneliu Bîrsan, a cărui intervenţie de intimidare a Justiţiei am condamnat-o la momentul potrivit.
Dar, mai bine să îl lăsăm pe dl. Gabriel Caican, autorul unui excelent articol antibrokeraj avocăţesc, să ne arate care sunt implicaţiile morale ale venalităţii avocaţilor-brokeri, în acelaşi timp şi profesori de drept.
Vă urez lectură plăcută.
Read more http://www.juridice.ro/205106/domnule-profesor-aveti-un-minut-avem-nevoie-de-dumneavoastra.html
★★★ Dan Alexe – Cum am dus-o pe Herta Müller la Luxembourg (sau: Cum lucreaza de fapt ICR-ul)…
Dan Alexe – Bruxelles
O prezentare clinic-factualã a solidei mele experiente de lucru cu ICR-ul… (…)
(text preluat cu acordul autorului)
In 2007, am avut in sarcina organizarea unei parti importante a evenimentelor culturale românesti la Luxembourg, in cadrul anului „Luxembourg-Sibiu, Capitale Culturale ale Europei”. Fusesem angajat cu un an inainte, in 2006, de catre Kulturfabrik, cel mai important centru cultural din Marele Ducat, care a avut in sarcina organizarea a jumatate din evenimente, de-a lungul intregului an 2007.
Kulturfabrik mi-a dat mîna libera in programare: trebuia, pe de o parte, sa organizez pentru tot anul evenimente aproape saptamanale prin care sa vina la Luxembourg scriitori, muzicieni, pictori, cineasti, samd, din România, si sa punem in scena o piesa româneasca. Trebuia sa-i conving sa vina si, daca se putea, sa mai gasesc si sponsori in Romania.
De la bun inceput, inca din vara lui 2006, am mers la ICR, la Bucuresti, cu un intreg pachet de proiecte de evenimente care trebuiau sa acopere tot anul 2007. Proiectul meu (sustinut de Kulturfabrik) de a aduce artisti români la Luxembourg era urmatorul:
– pe linga inevitabilele turnee de muzica populara si proiectii de filme, urma sa avem cite o seara literara pe luna, aducand scriitori si oameni de cultura din România, care impreuna cu scriitori din Luxembourg si Belgia aveau sa citeasca fragmente din opera lor, in româna si franceza (parte din traduceri aveam sa le fac eu);
– expozitiile de arta contemporana aveau sa fie umplute in special cu artisti contemporani contestatari si novatori, precum Gorzo, de pilda;
– piesa de teatru avea sa fie pusa in scena de Radu Afrim si sa fie o piesa de Matei Visniec (Radu Afrim isi va aminti ca el alesese o piesa care nu-mi parea potrivita si ca i-am sugerat insistent sa aleaga Mansarda la Paris, pentru ca e despre Cioran, Cioran venea din Sibiu, etc; lui Visniec ii era indiferent ce piesa alegem).
Pentru un program atat de complex, am contactat personal toti scriitorii pe care doream sa ii invit, facandu-i sa accepte fara remunerare participarea la un asemenea eveniment…
Dupa care am mers cu programul doldora la ICR, cerandu-le sa finanteze, in numele culturii române, participarea acestui intreg poporet, de-a lungul intregului an 2007, pe scenele din Luxembourg. La urma urmei, era anul Sibiu – Capitala Culturala.
ICR-ul a acceptat, dupa ce programul a fost discutat si puricat financiar in adunarile lor. ICR-ul a finantat deplasarea tuturor scriitorilor, artistilor, cineastilor, muzicienilor si a imprimat afise si brosuri, etc. Anul cultural româno-luxembourghez a fost un urias succes…
Unde vreau sa ajung cu atatea detalii?… La asta: niciodata, intr-un an si jumatate de colaborare, nimeni de la ICR, NIMENI !!… nici Patapievici, nici Mihaies ori Tania Radu, pe care ii vedeam de altfel foarte rar, nu mi-a sugerat vreodata sa invit sau sa favorizez pe vreun artist preferat de ei!…
Am ales si discutat si invitat singur pe cine am vrut, tot anul. Evident ca uneori erau mici discutii, insa erau doar de clarificare: de ce cutare si cutare? Dar era un „de ce“ justificat, de curiozitate institutionala obligatorie. Ba chiar, acolo unde nu ma pricepeam, si anume: selectia si organizarea concertelor grupurilor folclorice, ICR-ul a fost de acord sa cooptam -fara plata!- o experta externa: Speranta Radulescu de la Muzeul Taranului Român, care a si insotit grupurile in turnee.
ICR-ul a finantat in parte si piesa lui Visniec despre Cioran, in regia lui Afrim, care a avut un succes atat de mare incat a fost invitata anul urmator la Festivalul de la Avignon!…
Mi-e greu sa-mi amintesc acum toate detaliile unei colaborari atat de lungi si complexe, in care nimeni nu si-a bagat nasul sa-mi sugereze pe cutare sau cutare. Sigur ca in selectia mea de oameni care au venit sa citeasca la Luxembourg s-au numarat si Cartarescu, Blandiana, Brumaru, Agopian, et co., dar asta e pentru ca eu doream sa ofer o panorama a literaturii române, insa nimeni nu m-a oprit sa-i aduc pe Razvan Radulescu sau Florin Lazarescu, sau pe Ioana Bradea cu al sau Bãgãu (desi ea si-a anulat venirea in ultimul moment din motive personale, dupa cum nu a putut veni nici Radu Aldulescu).
Colaborarea mea cu ICR-ul a fost uluitor de lina si neideologizata, cu un mecanism financiar de sponsorizare perfect transparent si justificat pina la ultima centima din ambele parti.
Singura data cind mi s-a facut o sugestie in cadrul ICR-ului a fost una de un bun simt elementar si care avea sa duca la unul din momentele de virf ale anului. Dupa trecerea in revista a selectiei mele literare, care acoperea intregul an 2007, cineva de la ICR mi-a zis: „Dar de ce nu faceti si o seara speciala despre literatura de limba germana?“
Era o scapare atat de evidenta, incat nici nu mai avea rost sa ma rusinez… Cum pe la inceputul anilor ’80, inainte de a pleca din tara, ii cunoscusem pe cei din Aktionsgruppe Banat, am pus-o imediat pe lista pe Herta Müller. A fost una din serile cele mai reusite ale anului, cu Herta Müller citind in cafeneaua din Kulturfabrik… Doi ani mai tîrziu primea Nobelul !…
Si astazi, cei de la Kulturfabrik imi spun ca nu-si revin cã au avut un premiu Nobel in cafenea.
Iata. Cam asta e experienta mea cu ICR-ul. Niciun fel de ideologie, niciun fel de ambiguitati din partea lor si o nesfarsita intelegere si bun simt in colaborare.
Mai adaug ca nu obisnuiesc sa laud institutii… ba chiar rareori laud oameni.
–––––
Răfuiala socialiştilor cu trecutul.
Vladimir Tismăneanu scrie pe platforma Contributors:
Update: Surse bine informate imi spun a fost demis, de catre ministrul de interne, Ioan Rus, istoricul Dorin Dobrincu, directorul general al Arhivelor Nationale ale Romaniei. Cred ca are loc o putinizare fatisa si lipsita de orice urma de rusine. Ceea ce-a inceput odata cu decapitarea conducerii IICCMER continua cu o viteza si cu o inversunare ametitoare. Se urmareste, ca si in Rusia, reinchiderea arhivelor, revenirea la sistemul in care un numar de favoriti ai puterii aveau acces nelimitat, cata vreme cercetatorii si cetatenii interesati erau tratati ca intrusi indezirabili. Cine spune ca actul de condamnare a dictaturii comuniste a fost unul “doar” simbolic, fara efecte palpabile, se inseala. Democratizarea Arhivelor Nationale a fost una dintre consecintele cele mai importante ale acelui act. Daca informatia privind demiterea lui Dorin Dobrincu se confirma, mi-e teama ca vom asista la o reinchidere a arhivelor si…
Vezi articolul original 159 de cuvinte mai mult
● Şi-atunci i-am reclamat pe toţi
Am mai comis una. I-am mai trimis Avocatului Poporului o sesizare. Le recomand tuturor cetăţenilor români să procedeze la fel.
Adresa de mail este: avp[la]avp.ro
În cazul în care veţi avea amabilitatea de a coopera, înainte de orice, să scrieţi pe două trei rînduri: prenumele, numele adresa şi eventual numărul de telefon.
Priviţi calendarul şi actualizaţi numărul de zile scurse.
(mai jos, textul sesizării)
Stimaţi domni,
Doresc să vă semnalez un fapt ce pune în pericol democraţia din România. În urma dublului referendum din 22 noiembrie 2009, ataşat alegerilor prezidenţiale, 7.766.573 de cetăţeni, în baza Aticolului 2(1) din Constituţie, şi-au exprimat voinţa de a reduce atît numărul de Camere ale tricameralului Parlament, cît şi numărul reprezentanţilor poporului în Parlamentul României.
Vă rog să constataţi că cele 935 zile şi 9 ore de la validarea referendumului, răstimp de inacţiune trufaşă din partea deputaţilor şi senatorilor, reprezintă o dovadă irefutabilă de încălcare a articolului 2(2) din Constituţia României. Citez: Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
935 zile şi 9 ore de neaplicare a voinţei populare reprezintă un interval nerezonabil de amînare, ce echivalează cu exercitarea suveranităţii în nume propriu, lezează grav suveranitatea poporului, deschizînd calea legitimităţii revoluţionare.
Întrucît inacţiunea Palamentului ameninţă însăşi temelia statului de drept, şi are un imens potenţial de tumult social, iar mie, personal, (îndrăznesc să spun: şi celorlalţi 7.766.572 de cetăţeni ce şi-au exprimat aceeaşi voinţă) îmi dă o stare de frică şi de mînie, îmi lezează profund demnitatea, vă rog respectuos să iniţiaţi acţiunea la Curtea Constituţională a României, pentru ca CCR să constate neconstituţionalitatea de facto a mandatelor tuturor deputaţilor şi senatorilor, pe temeiul art.2(2) din Constituţia României, în vederea dizolvării Camerelor Parlamentului.
Vă mulţumesc.
● Zile de doliu
Filogeneza USL
Prin înfrăţirea ulterioară a călăilor îmbuibaţi, cu niscai victime îmbuibate, alese pe sprînceană, s-a născut Uniunea Socialist-Liberală.
● Afaceri grase cu „drepturile pozitive” ale maidanezilor
Aflu de la radio NHK (într-o corespondenţă telefonată) că populaţia de lupi liberi a Suediei a ajuns la 242 de exemplare.
În Suedia, lupul este specie protejată. În ultimul timp însă, tot mai multe plîngeri de iamă în şeptel se înregistrează. În consecinţă, anul trecut, după o interdicţie de 45 de ani, autorităţile au permis vînarea a 30 de exemplare.
Vînătoarea a avut 12.000 de participanţi umani (nu este o eroare). Prilej de frumoase serbări cîmpeneşti.
Compar. Dacă considerătm aria forestieră (de 15% în nord şi 65% în sud) la dimensiunile Suediei, ar ieşi cam o Românie integral împădurită.
Ha, ha, ha! În Bucureşti, 242 de lupi sunt numai pe kilometrul pătrat. De unde se vede că, numai în Bucureşti, arie urbană (nicidecum forestieră), sunt de peste 150 de ori mai mulţi lupi decît în întreaga arie forestieră a Suediei.
Aflu din aceeaşi corespondenţă: întrucît a fost un an favorabil prăsilei lupeşti, la toamnă se vor mai vîna 30 de exemplare. Cu aceeaşi desfărşurare cinegetică.
Ce proşti sunt suedezii! Habar n-au de excedentul cronic de lupi urbani din Bucureşti.
Mai bine le trimitem anual cîteva vagoane de maidanezi, să aibă fiece suedez de un „trofeu al cantităţii”. Cel puţin municipalitatea Bucureştilor va cîştiga un ban cinstit din vînzarea lor, şi nu va da ţepe din iluzorii şi sisifice ferme canine, construite şi alimentate din bani publici şi din alte chete, mai mult sau mai puţin evazioniste. (Totul intrînd în buzunarele beizadelelor de primar, precum şi în puşculiţele de partid. Nu în ultimul rînd, ca taxă de protecţie. De protecţie a vieţii maidanezului.)
Voluntarii veritabili, uşor de prostit, au fost, sunt şi vor fi doar exploataţi, ca orice enoriaş de sectă religios-mercantilă. Iată cum, fervoarea religioasă de cult păgîn, mai pe scurt: strechea zoofilă aduce oportunităţi de afaceri, mai ceva ca în coloniile de pe vremea corporaţiilor olandeze de secol XVIII.
Întrebările şi le vor pune eventualii cititori ai articolului de faţă.
● Statul poliţienesc a rînjit la Braşov
Aflu că un număr semnificativ de studenţi braşoveni, cu viză de flotant, nu au fost lăsaţi să voteze pentru că, chipurile, s-a stricat reţeaua informatică a BEJ şi nu au mai putut fi radiaţi de pe listele elctorale din localităţile de baştină.
Incidentul mertită analizat din perspectiva drepturilor omului.
Tulburarea dreptului de vot este sancţionată de Codul Penal, la articolul 385. Articolul nu prevede NICIUN FEL de excepţie. Codul Penal face clar că dreptul de vot este unul negativ, întocmai ca dreptul la viaţă. Este ca şi cu dreptul de a respira. Nu poţi vota retroactiv, aşa cum nu poţi respira retroactiv.
Trebuie spus că BEJ nu licenţiază dreptul de vot, ci doar îi teritorializează exercitarea.
Orice reglementare ce vizează un drept fundamental este făcută să asigure exercitarea dreptului cu pricina şi să o oprească numai atunci cînd se constată o tentativă de fraudă.
Cînd o persoană ce, din motive tehnico-birocratice nu poate fi demonstrat că a atentat la corectitudinea alegerilor, îşi exercită dreptul de vot, ea trebuie lăsată să îşi exercite dreptul fundamental. A i-l refuza, pe lîngă că nu respectă prezumpţia de nevinovăţie, fapta intră clar sub incidenţa Art.385(1). din Titlul IX (Infracţiuni electorale).
Aşadar, sarcina probei nu cade la elector, ci la autoritatea statului desemnată să verifice. Dacă poate. Dacă nu, e obligatoriu să lase procesul electoral să curgă. Nu să-l zăgăzuiască. Orice zăgăzuire fără o probă contrarie devine penală.
În situaţia luată în discuţie, studenţii trebuiau lăsaţi să voteze, iar eventualele fraude, demonstrate ulterior, din moment ce cauza incidentului nu este intrinsecă votantului, ci instalaţiei de oameni şi maşinării a statului.
Pe preşedinţii secţiilor de votare ce au refuzat să lase flotanţii legali să voteze, îi paşte o pedeapsă de la 3 luni la 3 ani de puşcărie.
Clemenţa faţă de organizatori ar fi numai recunoaşterea statutului de deţinut într-un mare lagăr de concentrare pe care cetăţenii români îl au.
★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?
Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.
Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!
Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.
Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.
Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.
Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.
Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.
Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.
◎ Conjuncţie de astre
Azi se petrecu un eveniment rar. Planeta Venus trecu prin faţa discului solar. Ultima dată cînd s-a văzut a fost acum 8 ani. Următoarea rundă va fi peste 105 ani.
Aşadar, tot un fel de eclipsă solară, dar de anvergură infinit mai mică decît cea de pe 21 mai anul curent.
Întrucît ocultarea a durat peste 6 ore, am prelevat probe cam la 40-45 de minute. Poate doar în prima oră să fi fost şi o probă intermediară.
Cerul a fost în general senin, însă un văl subţire, ce anunţă apropierea taifunului #24/3, tot s-a simţit. Ultima probă am luat-o cu numai două secunde înainte de intrarea Soarelui într-un nor opac.
Iluminarea nu a fost uniformă. Pe lîngă că am ajustat parametrii expunerii pe parcurs, a fost nevoie şi de prelucrarea ulterioară a imaginii.
Am fotografiat din mînă, cu un aparat Sony A-300, cu obiectiv Minolta 100-300mm, la 300mm, obiectiv căruia i-am interpus un teleconverter x2. Ţinînd seama de dimensiunile senzorului fotografic, ar ieşi echivalentul unui telescop cu focala de 0,9m.
Nefiind propriu-zis un telescop, nu am avut posibilitatea să ajustez poziţia faţă de soare. Practic, nu am avut un sistem de coordonate. Am luat două pete solare cărora le-am atribuit axa verticală. La prelucrarea imaginilor am căutat să păstrez cele două pete în acelaşi loc. Nu răspund pentru eventuala migraţie a petelor solare pe durata observaţiei. 🙂
Vizionare plăcută!
● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (II)
Continuăm explorarea sofismelor deputatului naţional-liberal Alina Gorghiu.
Teoreticiana se arată îngrijorată de votul introdus în urna mobilă. În principiu, are de ce. Procedura este una scumpă, ţinînd seama că cere ca doi membri ai comisiei de votare să bată cartierul cu piciorul. Dar să vedem ce enunţă specialista:
8. Urna mobilă
(…)
Urna mobilă este folosită excesiv, nejustificat.
Legea menționează că este permisă deplasarea urnei mobile numai la persoanele care au depus cereri și care atestă imposibilitatea deplasării. Această situație se demonstrează printr-un certificat medical.
Doamna deputat naţional-liberal, ne anunţă că starea de invaliditate trebuie probată numai cu certificat medical, că aşa scrie la lege. Cu alte cuvinte, invalizii permanenţi, nu ar avea dreptul la urnă mobilă în baza carnetului de invalid. Ei trebuie să meargă zor, nevoie mare la medic pentru a obţine un certificat medical special pentru comisia de votare.
Într-un fel, obiecţia este îndreptăţită, dar nu din motivele legate de frauda electorală, ci din pricina bătăii de joc formulate scurt aşa: ieşi din casă pentru a obţine certificatul care atestă că nu eşti capabil să ieşi din casă.
Tînăra legiuitoare nu arată pic de compasiune faţă de neputinţa fizică a unor electori. Pe dumneaei o preocupă nu care cumva să se fraudeze alegerile. Şi supralicitează:
9. Urna mobilă schimbată
(…)
Se caracterizează prin înlocuirea urnei mobile la finalul traseului cu o altă urnă similară conținând același număr de buletine.
…de parcă un sigiliu de urnă mobilă ar putea fi cumpărat de la tutungeria din colţ.
Presupunînd că metoda ar fi una fezabilă şi „curată”, i-aş demonta fruntaşei naţional-liberale construcţia logică, opunîndu-i tocmai ceea ce partidul dumneaei ia în bătaie de joc: votul prin corespondenţă.
Cu o procedură suplă de vot prin corespondenţă, însăşi urna mobilă şi-ar pierde muşteriii. În fapt, votul prin corespondenţă este tot un fel de urnă mobilă. O urnă cu un singur set de buletine de vot. La o adică, o urnă cu traseu adulmecabil de către organele de cercetare penală. O urnă ce apără secretul votului, anvelopat de secretul corespondenţei. Ambele, constituţionale. Are avantajul ieftinătăţii şi al neutralităţii mediului de propagare.
Electorul nu mai e nevoit să motiveze lipsa de la secţia de votare în ziua scrutinului. În acelaşi timp, este sigur că nimeni nu stă să schimbe sigilii, avînd în vedere multitudinea lor, precum şi regimul de jurnalizare a corespondenţei oficiale. Orice tentativă de fraudă poate fi localizată imediat, prin analiza repartiţiei teritoriale a electorilor ce votează prin corespondenţă şi prin analiza timpilor de staţionare în centrele de cartare.
Corespondenţa de exercitare a dreptului de vot nu diferă de corespondenţa oficială de citare la tribunal.
Dacă naţional-liberalii au obiecţii faţă de votul prin corespondenţă, ar trebui în prealabil să militeze pentru abolirea citării prin corespondenţă. Ar trebui ca orice citare să se facă prin umflarea fedeleş a celui citat, şi cărarea lui în dubă pînă la judecătorie, pentru a i se aduce la cunoştinţă că la data cutare trebuie să apară în faţa completului de judecată.
Vom continua
● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (I)
După o pauză mai lungă, am intrat pe Juridice.ro, unde am răsfoit secţiunea ce mă interesează în mod special: dreptul constituţional. Dau peste un articolaş ce semnala o conferinţă ţinută de notabilităţi în domeniu, pe tema dreptului electoral. Alături, o reclamă la o recentă lucrare semnată de Alina Gorghiu pe aceeaşi temă. Zic „semnată”, deoarece, ţinînd seama că partidul dumneaei tolerează miniştri plăgari în cabinetul Ponta, am îndoieli asupra paternităţii reale a cărţii. Cartea are 295 de pagini, nu mă îndoiesc, utile pentru procesul legislativ, judecînd după referinţele elogioase ale unui jurist semnatar al prefeţei.
Acuma, ţinînd seama de porumbeii liberali pe tema legării dreptului de vot, de şmotrul censitar, şi de obstinaţia cu care conglomeratul socialist-liberal (plus UDMR) se opune votului prin corespondenţă, îmi cam închipui ce soluţii de ameliorare ocoleşte autoarea. Sincer să fiu, aş fi vrut să citesc cartea, dar nu să dau banii pe ea. Cel puţin partea de drept comparat cred că mi-ar fi utilă. Dacă autoarea va simţi nevoia să îmi satisfacă curiozitatea ezoterică, bine. Dacă nu, iară bine. Mă mărginesc la „studiile” exoterice, prezente pe blogul său. Voi cita copios din ele, apoi voi comenta, oferind şi alternativele raţionale (nu resentimentare, precum cele produse de naţional-liberali).
Întrucît stimabilul deputat Alina Gorghiu nu are un criteriu de ordonare, nici eu nu mă simt dator a urma vreunul. O iau invers-cronologic. Citez din „ghidul antifraudă”:
12. Folosirea listelor electorale suplimentare
(…) Cu 3 luni înainte de data alegerilor anumite persoane își schimbă reședința de pe raza unei localități și sunt trecute în listele suplimentare, fără ca acestea să ceară radierea din copia de pe lista electorală permanentă de la domiciliul acestora.
Atenție și la folosirea listelor complementare în care sunt înscriși cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri! Legea nu prevede în acest caz termenul de 3 luni înainte de data alegerilor pentru obținerea vizei de reședință.
Aş observa că nu e vina cetăţeanului că îşi schimbă domiciliul. Aşa cum, nu ar fi vina Alinei Gorghiu dacă, în spital, eu aş pune-o să respire retroactiv, motivînd că aparatul de reanimare era în procedura de omologare atunci cînd dumneaei a fost internată cu stop respirator.
Trăim într-o lume în care mobilitatea este mare. Iar liberal nu este să pui cetăţeanul să se radieze la cerere, ci, odată ce anunţă în alt loc că s-a mutat cu locuinţa, radierea la origine să meargă automat, în back-office. Cum? Cu două clicuri efectuate de funcţionarul de la primăria receptoare. Că doar de aceea s-au băgat sute de milioane de euro în informatizarea administraţiei. A-i impune un termen de trei luni „pifanului” locativ pentru a avea dreptul de a figura pe o listă electorală este un abuz, din moment ce cetăţeanul s-a mutat în localitate şi poate nu vrea să se mai întoarcă niciodată în locul din care a migrat.
Eventualele fraude pot fi dovedite listînd radierile postelectorale suspecte. Prin „suspecte”, înţelegînd locuirea efemeră, mai scurtă sau egală cu termenul legal în care nu ar fi necesară o mutaţie administrativă (pare-mi-se 45 de zile). Nu e nevoie decît de consultarea orologiului reţelei informatice pentru a obţine lista. Însă informaţia nu este o dovadă a fraudei, atîta timp cît, la nivel mondial, nu figurează acelaşi CNP românesc că ar fi votat de două ori. Iată cum, şi imperiozitatea dreptului de vot, şi statul pot fi apărate de abuzuri. Noţiunea de listă suplimentară şi-ar pierde sensul la alegerile locale, dar ar rămîne validă la alegerile generale, din moment ce nu poţi lega de glie electorii doar pentru că tu, stat eşti leneş. Dacă stimabilul deputat Alina Gorghiu ar vrea într-adevăr să elimine complet listele suplimentare, ar trebui să militeze pentru votul la distanţă, fără discriminare de domiciliu.
11. Metoda „capsunarilor”
(…)In prealabil se fac cercetari și se fac „liste” cu persoanele plecate la muncă în străinătate și care nu vor fi în localitatea de domiciliu în ziua votului. Ulterior, diverse persoane cu drept de vot se deplasează în mai multe locuri și votează în numele și pentru persoaneledespre care se știe că sunt plecate în străinătate și nu vor veni să-și exercite dreptul de vot.(…)Pentru a putea fi pusă în practică metoda căpșunarilor, se recurge la o altă metodă de fraudă electorală numită „Dimineața”:
Cu o jumătate de oră înainte de începerea votării, se introduc în urnă mai multe buletine de vot deja ștampilate.
Apoi, în cursul zilei în care se desfășoară alegerile, cei care votează în locul altor persoane trebuie doar să se semneze pe lista de vot în dreptul persoanelor despre care se știe că nu vin la vot.
Pentru a fi pusă în practică această metodă trebuie cunoscute în prealabil CNP –urile celor care nu se vor prezenta la vot.
Metoda pare a fi scoasă din scenariile bolnăvicioase, deoarece în practică ea implică prea multe complicităţi pentru a putea avea succes.
Votul multiplu cu aparenţă de vot singular nu poate avea loc fără ca cineva să nu comită un fals uşor de dovedit.
Una din căile de prevenţie a metodei „Dimineaţa” este cea din Japonia, unde, primul elector sosit în secţie este şi cel care verifică urna, după care urna se sigilează în faţa sa. Primul elector devine martor cu răspundere solidară cu cea a membrilor comisiei de votare. Martorul t0 nu răspunde însă pentru eventualele fraude ulterioare momentului t0.
O altă cale fleşcărie a „metodei căpşunarilor” este lărgirea nelimitată a accesului la procesul de votare. În această idee, votul prin corespondenţă ar veni tocmai întru descurajarea posibilelor mînării din satul de baştină al căpşunarului. Cînd nu poţi controla informaţiile despre existenţa aceluiaşi CNP în două locuri foarte depărtate, nu-ţi mai vine a face glume, pentru că intri la mititica.
Transparenţa este o altă cale de descurajare. Imediat după votare, AEP poate lista, pentru două săptămîni, toate CNP-urile care figurează că ar fi votat. Fără alte date cu caracter personal. Chiar dacă un căpşunar nu a participat la scrutin, el, sau o rudă apropiată, poate verifica online dacă CNP-ul titularului figurează pe lista AEP, sau nu. Cum oricine poate telefona sau trimite un mail la AEP şi la poliţie, insecuritatea făptaşilor este garantată.
După cum vedeţi, naţional-liberalii nu ar avea niciun motiv de a restricţiona şi de a opaciza procesul electoral, ci, dimpotrivă, de a-l lărgi şi de a-l transparentiza. În această idee, este de neînţeles opoziţia naţional-liberalilor faţă de votul la distanţă. Cu o excepţie: putem specula fără să greşim prea mult, că însuşi agregatul USL îşi doreşte să aplice cît mai multe metode de fraudă electorală.
10. Votul multiplu
În ce constă?
Votul multiplu constă în exercitarea votului de către o persoană de mai multe ori în ziua alegerilor, la același tip de alegeri.
Forme de vot multiplu:vot cu carte de identitate declarată furată
vot cu carte de identitate falsă.
dezlipirea timbrului autocolant aplicat pe cartea de identitate
”uitarea” lipirii autocolantului cu mențiunea ”votat” pe cartea de identitate
Iată o falsă metodă de fraudă. Un program informatic simplu poate extrage în cîteva secunde toate CNP-urile ce figurează a fi votat multiplu. Codul Penal este de partea statului. Programul poate da alarma chiar în timpul în care electorul se află în secţie. Făptaşul nu poate fi decît alegătorul. Dacă nu e alegătorul, se ştie cine este vinovat.
Legitimarea cu un document anulat este faptă penală la fel de gravă (de la 3 luni la 3 ani) ca cea a votului multiplu (de la 6 luni la 3 ani) ceea ce poate ridica maximul pedepsei chiar şi la 4 ani. Probe suplimentare pot fi prelevate, ţinînd seama că toate secţiile de votare sunt dotate cu camere de supraveghere, iar jandarmul aferent are acces rapid la baza de date de evidenţă a populaţiei. Orice îndoială asupra identităţii cuiva poate duce la identificarea poliţienească a electorului fraudulos. Legea 35/2008 o permite.
O cale simplă de disjucţie este cea a întrebării surpriză, cum ar fi: domiciliul anterior? sau: numele bunicului din partea mamei? Metoda interogaţiei surpriză este larg folosită în Japonia, ceea ce face posibil ca electorul să poată merge fără niciun document de identitate la votare, dar să poată fi oprit la timp în cazul unei tentative de uzurpare a identităţii, fie ea şi propria identitate.
Vom continua.
▲ Penultimul fugar a fost capturat
În noiembrie 2011, cel mai complex proces pe care Justiţia japoneză l-a avut, a luat sfîrşit. Este vorba despre procesul de după atacul cu gaze neuroparalizante din reţeaua metropolitană subterană de transport. Incident în urma căruia au rămas 13 morţi şi peste 6000 de răniţi. După încheierea procesului rămăseseră trei fugari încă neprinşi. Un fugar fu găsit la afîrşitul anului trecut, pe undeva prin Kansai.
Cel de-al doilea tocmai a fost capturat în oraşul Sagamihara din judeţul Kanagawa. Kikuchi – o femeie în vîrstă de 40 de ani, ce participase la sinteza atît a gazelor toxice, cît şi a explozivului din bomba artizanală trimisă în luna mai 1995 la unul din sediile poliţiei judiciare.
Semnalmentele corespund. Aluniţa din dreapta e la locul ei. Adineaori, rezultatul amprentării a ieşit pozitiv, iar suspecta arestată.
Întrucît procesul s-a încheiat, întocmai ca în cazul fugarului prins în Kansai, inculpata va „beneficia” doar de prevederile executorii din sentinţă. Nu mai există cale de recurs, întrucît, sentinţa din noiembrie a fost dată de Curtea Supremă.
Nu se ştie cine va încasa recompensa de 10 milioane yen (cca, 100.000 euro) pusă pe capul fugarei.
A mai rămas unul. Un anume Takahashi.
Vreme de circa 12 ani, şase fugari rămăseseră neprinşi. Afişele cu chipurile lor au rămas permanent pe panourile din faţa sediilor poliţiei. Se înlocuiau pe măsură ce se decolorau. Acum vreo 5 ani mai erau patru portrete. Se pare, prinderea fugarului din Kansai a accelerat ritmul. Curînd vom auzi probabil şi de prinderea ultimului fugar.
● Scrisori către Florica (II) – Cum să conduci dialogul cu moluştele
Dragă Florica,
În scrisoarea precedentă, am încercat să îţi sugerez diferenţa fundamentală între felul în care ne autopercepem şi felul în care suntem percepuţi de către gardienii noştri. Desigur, noi suntem aceiaşi şi avem aceleaşi drepturi fundamentale, fie că avem sau nu buletin. Iar în ţările în care trăim, aşa şi suntem percepuţi de către autorităţi: eu≡eu. Drepturile negative se cer respectate chiar şi în lipsa buletinului. Mai problematic de înţeles e pentru mînuitorii noştri de pulan, pentru că ei au rămas prizonieri ai aceleiaşi mentalităţi de lagăr de concentrare, unde toate drepturie sunt pozitive, sau, mai rău, privilegii (categorie şi mai slabă). Pentru ei, eu-cu-buletin≠eu-fără-buletin. Pentru ei, eu-fără-buletin=nimeni. Să lămurim întîi ce înseamnă drepturi fundamentale negative.
Drepturile fundamentale negative sunt cele faţă de care statul nu are nicio legitimitate în a le tulbura, pentru că ele nu izvorăsc de la stat, ci din însăşi fiinţa noastră. Pentru a le restrînge (de regulă temporar), e nevoie întotdeauna de o decizie judecătorească sau de o lege specială. În baza drepturilor negative, statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Drepturile negative se consideră de la sine înţelese, iar exercitarea lor nu poate fi contestată decît dacă există proba contrarie. Dreptul la identitate, dreptul de vot, dreptul la viaţă, dreptul la cetăţenie sunt drepturi negative. Lipsa unui document de identitate la scrutin nu reprezintă o probă contrarie. Lipsa unei probe contrarii nu poate împiedica titularul să îşi exercite dreptul în cauză. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să mergem la MAI să ne reînoim pînă şi autorizaţia de respiraţie pulmonară.
Din dialogul ipotetic pe care îl voi ţese mai jos, vei deduce că, în cazul drepturilor politice (drepturi negative) legislaţia este dreaptă şi foarte coerentă axiologic. Cu excepţia tocmai a normelor de aplicare a legii de organizare a alegerilor. Cu ele şi cu capsomania aferentă vei avea de luptat la consulat. De fapt numai cu atributul:”…în termenul de valabilitate…”, dintr-o pîrlită definiţie a actului de identitate.
OK. Ne închipuim că ai ajuns la masa comisiei de votare şi prezinţi paşaportul expirat.
[ei] -Nu se poate.
[tu] -De ce? CNP nu mi s-a schimbat între timp.
[ei] -Nu se poate, că aşa scrie la lege.
[tu] -Cine votează la alegerile generale? Cetăţenii români, da? Din paşaport rezultă că sunt cetăţean român.
[ei] -De unde ştim noi că nu aţi renunţat la cetăţenie între timp?
[tu] -Din Monitorul Oficial. Sunt acolo listaţi toţi cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. Eu nu figurez acolo. Dacă îmi arătaţi că eu nu mai sunt cetăţean român, atunci renunţ. Puteţi? Aveţi Dovada?
[ei] -Fugi doamnă de-aici! Cine stă să caute acum?
[tu] -Dacă nu puteţi demonstra că nu aş fi cetăţean român, atunci trebuie să mă lăsaţi să votez. pentru că dreptul de vot este un drept fundamental negativ. Eu aş putea să vă dau o palmă şi aş avea scuza că nu am ştiut că sunteţi om, ci robot, deoarece nu aveţi nici măcar ecuson din care să deduc că aţi fi un om cu drepturi fundamentale.
[ei] -Dar aşa scrie la lege.
[tu] -Legea e neconstituţională. Cetăţenia este un drept imprescriptibil. Punînd condiţia de valabilitate temporală, legea acreditează ideea că cetăţenia ar fi un drept prescriptibil. Este sigur neconstituţională. Şi scoţi un carton pe care ai printat cu litere mari:
CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 22
(1) Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).
[tu] -Aşadar, nu se pomeneşte în lege despre vreun termen de valabilitate. Nici pentru buletin nici pentru cetăţenie. Sunteţi abuzivi. Şi scoţi următorul carton:
CAPITOLUL IV
Art. 23
În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.
[tu] -Intră în obligaţia dv. să îmi eliberaţi dovada cetăţeniei, pentru a vota.
[ei] -Dar dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă înoi documentele de identitate în timp util.
[tu] -Înoirea documentelor de identitate nu este obligaţie cetăţenească. Obligaţie cetăţenească, cel puţin moral, este să votez, iar dv. nu mă lăsaţi. Dv. sunteţi aici să rezolvaţi probleme sau să îmi faceţi probleme?
[ei] -Dar nu sunteţi în regulă.
[tu] -Mie, cînd stă să îmi expire permisul de conducere, sunt anunţată prin poştă cu trei săptămîni înainte. Nu e treaba mea să citesc termene de valabilitate. V-am trimis un mail în luna cutare la data cutare. Aveţi linia directă securizată cu MAI. Aveaţi datele mele personale şi puteaţi căuta şi singuri cînd îmi expiră paşaportul. De ce nu m-aţi anunţat? Cum să tragi fără somaţie? E ca şi cum m-ai condamna în contumacie, fără măcar să îmi trimiţi o citaţie. Stat de drept e România?
[ei] -Nu se poate domne! Nu există o lege pentru aşa ceva. Cum să ştim care pe unde stă?
[tu] -Înseamnă că staţi degeaba pe aici.
[ei] -Te dau afară!
[tu] -Ha! Atunci dă-mi şi o motivaţie, o sentinţă judecătorească prin care să îmi arăţi de ce nu mă laşi să votez. Te previn că intri pe terenul penal. (Şi arăţi următorul carton:)
Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Articolul 385 este foarte inclusiv. Nu sunt exceptaţi nici măcar membrii comisiei de votare.
E drept, ei îţi pot opune art. 387:
Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept;
Ce observăm: dreptul de vot nu trebuie demonstrat de către tine, ci trebuie contestat de către ei. Lipsa sau expirarea actului de identitate nu înseamnă că nu ai dreptul de vot, deoarece la art. 36 din Constituţie, reluat în Codul Penal la art. 385(2) specifică clar cine nu are dreptul să voteze. Tu nu te încadrezi acolo. Şi chiar dacă te-ai încadra, sarcina probei cade la ei, nu la tine. Mai mult, a nega dreptul de vot cuiva doar pentru că are buletinul expirat înseamnă că în mod pervers, documentul de identitate reprezintă autorizaţie de cetăţean. Cetăţenia şi drepturile politice derivate din ea, nu trebuie autorizate. Ele sunt în fiinţa ta, iar nu în paşaport. Ei te consideră o carapace cînd tu eşti miez.
După cum vezi, dragă Florica, ai toate atuurile să îi bagi în aporie. Nu tu eşti în culpă ci moluştele consulare ce acceptă cu seninătate nedreptăţile.
Dacă ai nelămuriri, îţi stau la dispoziţie. În scrisoarea următoare vom vorbi despre false similitudini şi false argumente împotrivă, precum şi despre cum se combat ele.
(va urma)
(EDIT)
Bibliografie
*** Legea 21/1991 – a cetăţeniei, republicată.
*** Codul Penal 2009, art. 385, 386, 387
● Scrisori către Florica (I) – Existăm prin graţia MAI
Dragă Florica,
Aşa cum ţi-am promis, îţi fac instructajul de contraofensivă cetăţenească. Îndeplineşti toate condiţiile „de eligibilitate”: ai fost snopită în bătaie de către minerii şefului de lagăr, provii din clubul fumătorilor de Carpaţi, ai fost nevoită să pleci în bejenie, ţi-ai recîştigat pas cu pas demnitatea pe alte meleaguri, ţi-ai luat propriile diplome pe merit, ţi-ai făcut propriul rost, fără vreun ajutor de la vreun stat. De un singur lucru nu ai scăpat: de insecuritatea juridică, de sila produsă de gardieni la înoirea blestematului paşaport românesc.
Este o ocazie perfectă pentru a le scoate pe nas aroganţa şi mentalitatea de vătaf. Pentru început, să luăm aminte la un text scurt, extras din opera prietenului şi profesorului meu, petrileanul ID Sîrbu:
Ca principiu, avem trei mijloace simple. Unu: găsirea sau inventarea păcatului originar, fiecare om să fie sau să devină un păcătos ce se ascunde sau un criminal, complice al nostru, pe care noi îl ascundem, deocamdată. Doi: fiecare cetăţean, de la cel mai umil portar până la cel mai înfumurat ministru, trebuie să aibă, cum zice poporul, „un coi în gaj la stăpânire”… Din aceste metode derivă cel de-al treilea principiu, care de fapt e o concluzie: tot ce primesc aceşti constructori de viaţă nouă să fie considerat un dar al mărinimiei noastre. Un dar, nu un drept! Să ne fie recunoscători că se nasc, că învaţă, că pot intra în câmpul muncii; să considere orice examen sau avansare o răsplată, un favor: buletinul, diploma, apartamentul, carnetul de partid, toate acestea sunt favoruri pe care li le acordăm cât timp se poartă bine cu noi, cu sistemul nostru, îi lăsăm să fure, să mintă, să călătorească, să aibă diplome şi decoraţii: toate acestea nu fiindcă le merită, ci fiindcă suntem noi generoşi cu ei. Până şi pensia, şi locul de veci, şi scândura pentru coşciug să fie obţinute ca un favor, ca un semn al grijii noastre paterne. Dar – peste acest imens cer de bunuri şi uşurări posibile – trebuie să rămână înscrisă, în carnea fiecărui cetăţean, teama că oricine poate fi oricând schimbat, mazilit sau arestat, pentru orişice, şi condamnat la orişicât. Toate aceste întimorări sunt studiate ştiinţific de către nişte inteligenţe ce văd mult dincolo de Marx, dincolo chiar de visele urmaşilor săi întru teroare şi nouă ordine…
Tu nu mai ai niciun coi în gaj la stăpînire. Eşti liberă. Niciun ţîfnos de la consulat nu îşi mai poate bate joc de tine. E rîndul tău să îi bagi în rahat.
Cum? Te duci cu fruntea sus şi cu paşaportul expirat, să votezi pentru alegerile generale. Desigur, te vor refuza. Iar de aici încolo, începe distracţia propriu-zisă.
Prima acţiune va fi să trimiţi la consulat un mail cu datele personale pe bune (numele vîrsta, adresa, eventual numărul de telefon). Spui acolo că vrei să participi la alegeri. Probabil nu îţi vor răspunde. Dacă îţi vor răspunde, va fi doar un extras din normele legale de organizare a alegerilor. Vei vedea mai jos, mailul este util la băgarea lor în corzi. De aceea, e bine să îl trimiţi cu confirmare de primire. Chiar dacă nu primeşti confirmarea, printezi mailul şi îl pui la dosar.
În ziua de votare, iei cu tine următoarele documente: certificatul de naştere, permisul de conducere sau vreun certificat SSN american, certificatul de căsătorie (copie), buletinul de identitate (chiar şi expirat). Dacă nu ai paşaport CRDS (cetăţean român cu domiciliul în străinătate), poţi merge cu buletinul în original. Dacă ai paşaport CRDS, atunci, poţi merge cu o fotocopie după buletinul anulat. Nu e bătut în cuie, dar e necesar să ai cel puţin un document cu CNP înscris pe el.
Intri şi ceri cu seninătate buletinele de vot. Te vor refuza. Îţi voi lista toate posibilele lor argumente. La toate vei avea cîte un răspuns ce îi va înebuni.
(va urma)
● Proiectul MAI de modificare a normelor de organizare a alegerilor
Pînă pe 3 iunie, pe saitul MAI, proiectul de modificare a organizării alegerilor stă în dezbatere publică. Am trimis sugestiile mele:
–– Original Message ––
From: Marius
To: legislatie[la]mai.gov.ro
Sent: Sunday, May 27, 2012 1:00 AM
Subject: Acte normative in vederea eliminarii cartii de alegator
Vă previn, folosirea unui document de identitate expirat nu reprezintă o faptă penală, şi nu poate împiedica alegătorul să voteze, întrucît, documentul expirat nu devine legalmente nul, atîta timp cît nu are un document succesor. Numai documentul despre care autorităţile statului pot demonstra că este nul devine nul. Pînă atunci, nimeni nu are dreptul de a tulbura exercitarea dreptului de vot. Aşa se explică de ce Codul Penal se referă NUMAI la documente de identitate nule. Niciodată la documente de identitate expirate.Studiind legislaţia conexă, am constatat o mare coerenţă doctrinară, care vine în sprijinul celor susţinute de mine, privind necesitatea relaxării identificării persoanei la scrutin.
Astfel, legea 21/1991 a cetăţeniei (republicată), la capitolul dovada cetăţeniei, nu pomeneşte nimic despre termenul de valabilitate al documentelor de atestare a cetăţeniei.
De asemeni, în temeiul articolelor 20, 21 şi 53 din Constituţie, autorităţile statului sunt datoare să emită o motivaţie scrisă, cu valoare de sentinţă judecătorească, în eventualitatea în care îi refuză cetăţeanului exercitarea dreptului de vot.
Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Cu speranţa că veţi gîndi noile norme în spiritul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, vă urez succes. Dacă doriţi şi alte detalii pentru soluţii alternative, vă pot oferi cîte doriţi. Nu sunt originale. Ele se aplică demult în Japonia.
Marius Mistreţu
Despre energia geotermală şi campania pentru alegerile locale
Ascult la B1TV că nici nu se descoperi bine zăcămîntul de apă termală din apropierea Bucureştilor că se şi găsiră candidaţi la primărie, care să proclame că acolo se află gigacaloria pe de-a moaca.
Încerc să temperez entuziasmul, pînă nu prind de ştire ecologarii. Ăştia ar fi în stare să pună în mişcare un întreg arsenal pentru a prosti lumea cu viziunea lor idilică, deloc inginerească, despre resursele planetei.
Apa termală nu este o resursă inepuizabilă. Întocmai ca alte zăcăminte, are limite de volum. Din zăcămintele de apă termală nu se poate extrage oricît fără ca însăşi rezistenţa substratului să sufere, sau fără ca zăcămîntul să se epuizeze. De aceea, de pildă, în Japonia, unde, dacă te străduieşti, poţi da de apă termală şi în propria curte, extracţia este reglementată drastic. Autorizaţia de extracţie prevede şi diametrul maxim admisibil pentru conducta de extracţie, şi numărul maxim de întreprinzători pe kilometrul pătrat. În unele zone, zăcămintele de apă termală fac parte din rezervaţii geologice. De acolo nu se extrage.
Mineralizaţia apei termale poate fi mai mare decît a apei de puţ. Ceea ce pune probleme mai mari de coroziune şi scumpeşte distribuţia. Ele pot fi mai mici dacă se interpun schimbătoare de căldură, însă asta limitează în jos condiţiile de temperatură ale agentului primar. E iutil să foloseşti apă termală de 35-40 de grade pentru încălzirea la distanţă. Pînă la consumator, ajunge apă călîie spre rece chiar şi fără schimbător. Şi dacă îi mai pui şi un schimbător de căldură (pentru a iftini reţeaua de distribuţie), vei avea nevoie de apă de cel puţin 80 de grade la sursă.Ceea ce oricum cere debite mari, mult mai mari ca cele actuale, din reţelele RADET (105 grade la sursă).
În concluzie, dacă îl auziţi pe vreun Virinel că vă promite gigacalorie la preţ de milicalorie, să ştiţi că mănîncă borş.
● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală
Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.
Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.
Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.
Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:
(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)
Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.
Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.
★ Asociaţia Ad Astra – Comunicat privind plagiatul
Am primit de la Gabriel Preda, un mail cu linkul către un comunicat al Asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra, cu rugămintea de a-l difuza. O fac cu plăcere. Am mai făcut-o şi cu altă ocazie. Cred că e util ca cei ce încă nu au avut prilejul să reflecteze asupra gravităţii infracţiunii de plagiat, să o facă de acum încolo.
Întrucît comunicatul este un document de interes public, îmi permit a-l copia integral. (Sper să nu fiu acuzat de plagiat. 🙂 )
Comunicat privind plagiatul
Plagiatul – una dintre cele mai grave incalcari ale eticii in cercetare si educatie – este in aceste zile in fruntea agendei publice din Romania. Aceasta grava problema a mediului academic autohton a fost tratata cu discretie pana acum, si tocmai de aceea consideram ca atentia critica ce i se acorda din partea presei si a societatii civile este benefica. Consideram ca acest tip de presiune publica trebuie sa conduca in cele din urma la interzicerea juridica a accesului la functii publice de inalt nivel (ministere, parlament, primarii, ambasade etc.) a oricarei persoane dovedite de plagiat.
Nu trebuie sa uitam ca acest tip de infractiune a determinat recent demisia unor inalti demnitari publici din unele state ale Uniunii Europene, precum ministrul german al apararii Karl-Theodor zu Guttenberg sau Presedintele maghiar Pal Schmitt. Consideram ca este esential ca si in Romania orice inalt demnitar public dovedit ca plagiator sa fie demis in mod imediat, iar gradul (titlul) didactic (universitar) sa ii fie in mod automat retras. Credibilitatea Romaniei pe plan extern depinde de faptul ca oficialii de rang inalt ai Statului sunt ireprosabili din acest punct de vedere.
Aceasta exigenta este cu atat mai imperioasa cu cat in joc este Ministerul Educatiei si Cercetarii. Ne exprimam astfel in chip neechivoc pozitia de principiu ca portofoliul Educatiei nu poate fi ocupat de o persoana dovedita de plagiat si, in general, de frauda profesionala, niciun alt considerent neputand justifica ocuparea unei functii publice de catre o asemenea persoana. Nerespectarea acestui principiu este extrem de nociva atat pentru universitari, elevi si studenti, nemijlocit, cat si pentru intreaga societate. Indiferent de conjunctura sau culoarea politica, solicitam in chip ferm autoritatilor abilitate sa demita orice inalt demnitar dovedit de plagiat si sa nu nominalizeze pentru inalte functii publice persoane asupra carora planeaza suspiciuni de acest tip.
Totodata, potrivit L. 206/2004, modificata si completata prin O.G.28/2011, Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii (CNECSDTI) este singura instanta ce stabileste chip definitiv daca o persoana se face vinovata de plagiat. Consideram ca, in prezent, aceasta instanta are deplina competenta tehnica si independenta academica in judecata. Sustinem ferm ca independenta CNECSDTI trebuie respectata si in viitor si ca orice imixtiune sau presiune din partea politicului asupra activitatii acestei instante academice trebuie denuntata ca fiind nefasta. Data fiind abundenta cazurilor de plagiat din mediul academic romanesc, credem de asemenea ca orice masuri de sporire a capacitatii tehnice a CNECSDTI sunt binevenite.
Subliniem totodata ca difuzarea probelor care indica plagiatul reprezinta un element esential pentru constientizarea publica a gravitatii acestei infractiuni intelectuale. Totusi, consideram ca posesorii probelor care indica plagiatul trebuie sa le inainteze instantei potrivite (CNECSDTI, de exemplu) inainte de dezvaluirea lor in spatiul public.
Asociatia Ad Astra
Posted by Octavian Voiculescu
12/05/12
◎ Ninoshima – (III)
(continuare din numărul trecut)
Coborîm…
Ajungem pe o mică platformă amenajată cu instalaţii de joacă. Privim către Taoshima. Un monstru marin aluneca spre nord în lumina piezişă…
(ilizibil)taka-maru. Un petrolier de vreo 200m lungime. După cum (nu) vălureşte, pare tractat. (am descoperit în alt cadru remorcherul)
Apele Hiroşimei au fost mult timp prea puţin adînci pentru a permite accesul navelor mari. Pe la 1880, prefectul Senda a iniţiat planul de amenajare portuară. Pînă atunci, navele mari erau nevoite să tragă mai departe, iar încărcătura să fie transbordată pe vase mici pînă la Hiroşima. Linia ferată Sanyo nu se lungise încă.
Zis şi făcut. Grindul de la nord de Ujina a fost lungit pînă la contactul cu insuliţa. Apele au fost dragate. Lucrul la „terraformare” avansa încet, deoarece se lucra numai în orele de reflux. Pescarii din zonă s-au opus constant proiectului. Uneori se mai terminau banii. Prefectul acoperea bugetul şi din buzunarele propri. În 1889 însă, limba de uscat a fost gata. Costul s-a ridicat la 300.000 yen (cca 60 ml.USD din zilele noastre). Locuitorii şi-au exprimat recunoştinţa, postmortem, botezînd unul din cartiere, Senda-machi.
Actualul port de pasageri este niţel mai la vest de cel vechi. Iar cel de containere (la extremitatea vestică a grindului), nu are mai mult de 20 de ani. Din construcţiile vechi nu a mai rămas decît clădirea căpităniei.
Una din marile companii de construcţii de platforme de uscat, peri-litorale, este PentaOcean (pe japoneză Goyoo) cu sediul în Hiroşima. Ea a construit şi platforma terminalului de containere de la Agigea. Proiectul data de pe vremea cînd Traian Băsescu era secretar de stat. A fost finalizat, în prima fază, în anul 2003, cînd noua platformă de uscat a fost populată cu primele macarale de chei.
Aşadar, pe lîngă că la Constanţa a fost construit primul terminal modern de containere din Marea Neagră, lui Traian Băsescu îi datorăm şi extinderea ariei de uscat a României. Ca să nu mai zic de extinderea ariei marine, în primul mandat prezidenţial.
Dar, să revenim. Decenii la rînd, locuitorii Ninoshimei s-au îndeletnicit şi cu excavarea nisipului marin. Pentru construcţii. După cutremurul din Kobe-Osaka-Awajishima, din 17 ianuarie 1995, cînd structuri solide s-au prăbuşit, două învăţăminte au fost trase. Structurile de oţel construite din grinzi subţiri (şi multe), rezistă mai bine, deoarece cele groase (şi puţine) se rup urît. Cea de-a doua învăţătură a fost citită în structurile de beton, unde s-a observat că sarea din nisipul marin corodează armătura şi şubrezeşte clădirile. Deşi normele de calitate pentru nisipul marin erau drastice, nu a fost chip să fie respectate. Din 1997, o lege interzice definitiv dragarea cu scop extractiv. Atît pentru siguranţa în construcţii, cît şi pentru conservarea circulaţiei actuale a curenţilor mareici în Marea Seto, pentru a nu strica ariile de sedimentare naturală, în folosul fondului piscicol.
Cînd am fost acolo, în vecinătata micului port Ninoshima, erau trei utilaje de dragare, dar numai pentru ajustarea profilului submarin stricat de aluviuni.
Odată cu legea ce interzice folosirea nisipului şi pietrişului marin în construcţii, au rămas utilajele, multe încă neamortizate. O bună parte din micile companii de profil au falimentat. Cîteva îşi aveau sediul în Ninoshima.
Coborîm. Mîncăm de seară, întindem cortul şi, din lipsă de ocupaţie, adormim pe la ora opt. Ne trezim devreme. Ne înviorăm pe terenul de fotbal, tragem cîteva şuturi în minge, mîncăm, apoi, îi propun lui Tetsu să mai urcăm o dată pe Kofuji. Tetsu îmi mărturiseşte că nu mai corespund viziunii sale despre ieşirea în natură. Cred şi eu. Orice copil s-ar plictisi văzîndu-şi tatăl moşmondind pe lîngă un aparat foto şi gîfîind după 20 de minute de alergat pe teren, dar nu şi cînd urcă pe munte. Şi nici măcar un foc de tabără nu îi face.
Ne strîngem bagajul, iar pe la 6:30 o luăm din loc. Dăm roată tot în sensul acelor de ceasornic. Ajungem în vecinătatea şcolii.
Un monument dedicat victimelor bombardamentului atomic. Alături, o placă explicativă.
Citez:
Pe 6 august 1945, la prima explozie nucleară din istoria umanităţii, într-o clipă, au rezultat două sute şi ceva de mii de morţi şi răniţi. Pe Ninoshima au fost transportaţi mulţi răniţi iradiaţi, însă, în lipsa unei minime îngrijiri, mulţi au murit. În acea învălmăşeală, mulţi au fost îngropaţi sumar.
În noiembrie 1971, în curtea gimnaziului, au fost dezgropate resturile a 517 victime, şi cenuşa a circa 100 de cadavre. Cîteva alte vestigii au fost descoperite.
În septembrie 1990, în cuptorul vechiului cremtaroriu pentru cai al armatei, a fost descoperită o cantitate de circa 300 de lopeţi de cenuşă umană.
În iulie 2004, în locul săpat în 1971, au mai fost găsite resturile a 85 de victime şi 65 de vestigii.
Resturile pămînteşti au fost duse în Parcul Păcii din Hiroşima şi depuse laolaltă cu celelalte rămăşiţe ale victimelor exploziei nucleare. Cele 65 de vestigii au fost încredinţate muzeului memorial.
Acuma, moartea colectivă e greu de asimilat de mintea umană. Cifrele distrag. Ne duc cu gîndul la statistică, la recorduri, la care e mai tare şi mai criminal. Nu ne putem da seama de grozăvie decît prin foraje înguste.
Unul din vestigiile găsite în anul 2004, era un nasture metalic, rămas de la o uniformă de gimnaziu. Avea gravate două ideograme: 内谷 (numele titularei). Aparţinuse mătuşii unuia din prietenii mei (cu care am şi călătorit de altfel în România). Fata era elevă de gimnaziu în oraş, la data fatidică. Apartenenţa nasturelui a fost confirmată de fratele victimei (tatăl prietenului). Identificarea fost fără dubiu, deoarece fratele reţinuse aproape 60 de ani, o particularitate a uneia din ideograme. Gravată de mînă, ideograma avea una din trăsături terminată într-un fel care fratelui îi displăcea.
Povestea a fost transpusă într-un documentar difuzat de NHK în august 2004.
(sfîrşit)
Alin Fumurescu
Fără buletin 
23 comments