★ Cer dizolvarea coropişniţei cu trei antene
From: Marius
To: traianbasescu(la)presidency.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 2:37 AM
Subject: L14/2003, art.44 (UTF-8)
Dragă domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
În numele poporului român, vă rog să iniţiaţi procedura de dizolvare la CCR, în baza Legii 14/2003, Art.44(2), a următoarelor formaţiuni politice: PSD, PNL şi PC, întrucît formaţiunile politice enumerate au încălcat în mod repetat şi periculos, Art.40(2) din Constituţia României.
Poporul vă este alături.
Al dumneavoastră cu credinţă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Vă recomand să îi trimiteţi şi voi. Răspîndiţi mesajul.
★★★ Apel către toţi intelectualii publici cu oarece simţ civic
Dragi intelectuali, permiteţi-mi să vă ofer o ocazie de a vă afirma moralitatea, inteligenţa şi abilităţile civice.
Recentul asalt al „Frontului Plăgarilor” asupra instituţiilor statului, neurmat de demisia solemnă a primului plăgar, dr.plg. Victor Ponta, murdăreşte nu numai obrazul României, dar şi pe cel al fiecăruia dintre dumneavoastră. Cîteva semne ale indignării domniilor voastre am receptat, însă, fără să vă minimalizez meritele, totul s-a rezumat la lirisme.
Propunerea mea este să negociaţi cu personalităţile listate mai jos, (ce figurează în scriptele Universităţii Bucureşti ca doctori honoris causa) pentru a-şi restitui titlurile onorifice, dacă pînă la 15 august 2012, ruşionsul neruşinatul regim Ponta nu va cădea, iar plăgarii nu vor dispărea din viaţa publică.
Pe unii laureaţi îi cunoaşteţi, pe alţii, nu. Cu cei cunoscuţi vă rog să luaţi legătura, să vă exersaţi capacităţile lingvistice, persuasive şi civice, întru restituirea titlurilor, sau ameninţarea cu restituirea titlurilor.
Vă rog, fără rezistenţe prin cultură, sofisme şi codeli. Nu aş vrea să mă dezamăgiţi cu provincialisme şi cu false patriotisme. Reputaţia Universităţii este oricum la pămînt, atîta timp cît impostura este şi la catedră şi în viaţa publică. Imaginea ţării e oricum harcea-parcea după summit-ul de la Bruxelles din 28-29 iunie a.c. Mai jos de atît nu se poate.
Abia după ce veţi rade din viaţa publică toţi plăgarii vom putea vorbi despre reconstrucţia reputaţiei. Atît a Învăţămîntului cît şi a ţării.
Vă urez succes.
Hiroşima – 2 iulie 2012
Marius Mistreţu – cîrciumar
Le recomand tuturor persoanelor juridice (organizaţii) şi fizice (bloggeri) de media, să colporteze mesajul meu.
Vă mulţumesc.
===============================
Anexa
===============================
Lista persoanelor ce au primit titluri onorifice ale Universităţii Bucureşti între anii 2005 şi 2012.
Doctor Honoris Causa – Bruno Haller
Doctor Honoris Causa – Dieter Schlesak
Doctor Honoris Causa – Peter Gross
Doctor Honoris Causa – Michel Maffesoli
Doctor Honoris Causa – Bogumil Koss
Doctor Honoris Causa – Zenon Grocholewski
Doctor Honoris Causa – Stephen Greenblatt
Doctor Honoris Causa – Reinhardt Lettmann
Doctor Honoris Causa – Hillis Miller
Doctor Honoris Causa – Norbert Lammert
Doctor Honoris Causa – George Sebastian Rousseau
Doctor Honoris Causa – Vlad Constantinesco
Doctor Honoris Causa – Antonio Tabucchi
Doctor Honoris Causa – Luc Piraux
Doctor Honoris Causa – James Grunig
Doctor Honoris Causa – Shashi Tharoor
Doctor Honoris Causa – Orhan Pamuk
Doctor Honoris Causa – Norman Manea
Doctor Honoris Causa – Vassilios Skouris
Doctor Honoris Causa – Carlo Ginzburg
Doctor Honoris Causa – Dennis Wilcox
Doctor Honoris Causa – Tullio de Mauro
Doctor Honoris Causa – Leonardo Morlino
Doctor Honoris Causa – Hayden White
Doctor Honoris Causa – Jean-Claude Colliard
Doctor Honoris Causa – José Manuel Durão Barroso
Doctor Honoris Causa – Gianfranco Fini
Doctor Honoris Causa – Mauro Calise
Doctor Honoris Causa – Jaakko Hintikka
Doctor Honoris Causa – Konstantinos Dimadis
Doctor Honoris Causa – Elihu Katz
Doctor Honoris Causa – Mihai Ghimpu
Doctor Honoris Causa – Pat Rogers
Doctor Honoris Causa – Linda Hutcheon
Doctor Honoris Causa – Charles Nelson III
Doctor Honoris Causa – Alteţa Sa Regală Prinţul El Hassan bin Talal al Iordaniei
Doctor Honoris Causa – Istoricul Jean Delumeau
Doctor Honoris Causa – Thierry de Montbrial
Doctor Honoris Causa – Evanghelos Moutsopoulos
Doctor Honoris Causa – Dante Gatteschi
Doctor Honoris Causa – Cardinalul Gianfranco Ravasi
Doctor Honoris Causa – Hermenegildo Garcia
Doctor Honoris Causa – Rolf-Dieter Heuer
Doctor Honoris Causa – Daniel Dennett
Doctor Honoris Causa – Saul Kripke
Doctor Honoris Causa – Richard Kayne
Doctor Honoris Causa – Bruno Delvaux
Doctor Honoris Causa – Cardinalul Stanisław Dziwisz
Doctor Honoris Causa – Michel Zink
Doctor Honoris Causa – Lordul Watson of Richmond
Doctor Honoris Causa – David Damrosch
Doctor Honoris Causa – Theo D’haen
Doctor Honoris Causa – Ivano Dionigi
Doctor Honoris Causa – Jean-Baptiste Humeau
Doctor Honoris Causa – Gérard Albert Mourou
Doctor Honoris Causa – Philip Kotler
Doctor Honoris Causa – Niyazi Serdar Sariciftci
Doctor Honoris Causa – Hélène Carrère D’Encausse
Doctor Honoris Causa – Thomas Pogge
Doctor Honoris Causa – Daniel Garber
Doctor Honoris Causa – Amos Oz
● Sesizări la Parchet şi la CNA
Aplic mai jos textele a două sesizări consecutive.
–– Original Message ––
From: Marius
To: sesizare[la]mpublic.ro
Sent: Thursday, June 28, 2012 8:58 PM
Subject: Uzurpare de calitati oficiale (Unicode UTF-8)
[adresa]
Marius Misteţu
Japonia
Sesizare
Vă rog să începeţi cercetările preliminare asupra efectelor instituţionale şi morale, a acţiunii de uzurpare a calităţii de reprezentant al României la Consiliul European, în zilele de 28 şi 29 iunie 2012, din partea suspectului VICTOR PONTA – prim-ministru al României, în dispreţul Constituţiei şi al deciziei Curţii Constituţionale (CCR) din 27 iunie 2012. Codul Penal, la articolul 240, defineşte infracţiunea, precum şi pedeapsa.
Vă rog să examinaţi împrejurările în care Monitorul Oficial (MO) a fost preluat de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi să interogaţi insituţiile şi persoanele din lanţul de circulaţie a documentelor între CCR şi MO, implicate în temporizarea (în opinia mea a) publicării deciziilor CCR în Monitorul Oficial.
Vă rog să cercetaţi şi alte posibile infracţiuni asociate.
Vă mulţumesc,
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
===================================
Am trimis o sesizare şi la CNA
Stimaţi domni,
Sunt un cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Astăzi am depus la Ministerul Public o sesizare. Se pare că sesizarea mea a făcut oarecare vîlvă.
Aflu de pe Facebook că posturile enumerate (e vorba de Realitatea TV, RTV şi A3 n.m.) s-au apucat să discute sesizarea mea, întorcînd-o pe toate părţile, brodînd copios poveşti de adormit poporul. Am fost făcut de invitaţii la tont-show în toate felurile. Ba, agent SIE, ba, că Mistreţu mi-ar fi numele de cod, mă rog, ştiţi şi dumneavoastră cam cum îşi etalează schzofrenia clănţăii naţionali, cum ar fi I.M. Paşcu, Radu Tudor (analist marţial), Ciuvică (îmi scapă prenumele) ş.a.
Vă mărturisesc, m-am simţit măgulit de ecoul demersului meu şi onorat de acuitatea analitică a unor vuvuzele mediatice, (altminteri onorabile) ce, anul trecut în martie, ştiură a-mi fura altminteri pasaje întregi de pe blog, să le „vîndă” ca „exclusivităţi”, pe vremea cînd îi raportam publicului situaţia de după cataclismul din 11 martie.
Ce m-a contrariat, este că, deşi au telefon în redacţii, niciunui redactor nu-i veni ideea de a mă suna, deşi numărul de telefon este public. Mă aşteptam cel puţin la un telefon de curtoazie pentru ponturile de anul trecut. Mă simt niţel descumpănit şi dezolat de lipsa de profesionalism a onorabililor jurnalişti şi comentatori deopotrivă. (Sper ca cel puţin raportul putere-opoziţie să fi ieşit ceva mai bine, ca să dea bine la statistică).
Ţinînd seama de cele descrise mai sus, vă cer respectuos să constataţi că jurnaliştii nu ştiu să folosească aparatura din dotare, şi nici că prea bine nu stau cu etica profesională.
Îmi permit să vă sugerez a da un firman, ceva, prin care să obligaţi patronatele să trimită întregul personal la un curs de etică jurnalistică de 12 lecţii, la o universitate din cele mai bune 500 din Lume. Pe cheltuiala proprietarilor. Pe durata cursurilor, jurnaliştii să fie iniţiaţi şi în folosirea aparatelor de telecomunicaţii. Mă rog, chestiuni elemenatare.
Vă mulţumesc.
==========================
În limita timpului, voi redacta probabil un drept la replică pe care nu îl voi trimite nicăieri, pentru a nu le da mardeiaşilor mediatici prilej de rînjete superioare.
EDIT: Reflectarea în blogosferă:
● Ministrului de interne Ioan Rus – campion al anarhismului
Stimate domnule ministru Ioan Rus…sau, mai simplu: bă Ioane,
Iartă-mi vorba rea: ai pizdit-o. Să vedem cum:
Pe 20 iunie 2012, circa de poliţie de pe raza Republicii Zambaccian, a primit un ordin de executare a încarcerării deţinutului Adrian Năstase, prietenul tău. Pînă aici, nimic nu e anormal. Au primit un ordin şi s-au străduit să îl execute.
Anormal e că tu i-ai permis condamnatului să deţină arme – 20 la număr – după condamnarea definitivă din primă instanţă, încălcînd astfel regimul armelor şi muniţiilor. Vina ta e că nu ai verificat dacă şi-a predat arsenalul de căsăpit mistreţi, deşi ştiai ce are în rastel. Îţi reamintesc că asta îşi găseşte corespondent în Codul Penal.
Bine, poţi scăpa uşor, făcînd pe niznaiu. Va pica altul de prost.
Dar amicul tău politic a profitat de incompetenţa ta şi era să-ţi găurească unul, doi, subalterni, în tentativa de simulare a sinuciderii, reuşită altminteri.
De ce simulare? Cum dreacu’ te dai fată mare cînd ştii sigur că deţinuţii cam au probleme cu stima de sine şi sunt în stare să facă orice pentru a fenta decanatul facultăţii de la Rahova? Nu era mai simpatic să fi înghiţit o lingură? Niţel fier nu-i strică nimănui. Dar tu l-ai lăsat să înghită plumb (nu Rovana). Bineînţeles că i-a stat în gît, de era să păteze fularul ăla bengos.
Dar să continuăm. Iluminat de pronia cerească, ai trimis un furgon de salvare. Privat. Furgon cu care ai condus simulantul pînă la graniţa Republicii de Urgenţă Floreasca, unde s-a văzut că nu avea nici pe dracu’. Altminteri nu era lăsat 11 ore cu perfuzii de Cavit 9. Mă rog, preşedintele Republicii Floreasca se ocupă acum de întocmirea dosarului de azil politic. Sigur, nu e pericol să cumpere întreaga republică Floreasca, dar se expune unui alt mare pericol: să fie mutilat de către oficialităţile statului în stat. Sigur, şi asta se poate simula. Îi pot bagă nişte substanţe în venă şi îi pot simula ce boală vrea el să-şi aleagă din catalogul de produse. Pînă şi diabetul poate fi simulat. Fie la sursă, fie la laborator. Ba, chiar şi din programul de interpretare a curbei de glicemie.
După cum vezi, bă Ioane, extrădarea deţinutului în Republica România nu îi conferă impunitate, deoarece, paşaportul medical cu care va reintra pe teritoriul României, nu va fi recunoscut de nicio instanţă. De ce?
Păi, procedura de atestare a bolii are un parcurs legalmente bine definit, parcurs ce începe în infirmeria puşcăriei. Tu, văd că nici măcar mandatul de internare în puşcărie nu l-ai dus la îndeplinire, d-apoi să-i oferi posibilitatea să depună cuminte, ca orice deţinut, dosarul umanitar şi să aştepte decizia judecătorului. Aşadar, fără patalamaua de la un spital din reţeaua penitenciarelor, ciuciu proces de scutire temporară de pedeapsă.
Apoi, certificatul, chiar dacă procedural poate fi admis, nu poate fi credibil, din moment ce lipsesc probele clinice şi de laborator făcute pe bune. Adică, fără simulări pe sub fular şi mimetisme (bio)chimice. Ce naiba? Eu să te învăţ?
În concluzie, bă Ioane, dacă nu grăbeşti extrădarea, îl expui pe simulant la mutilări inutile. Riscul de a-şi pierde definitiv sănătatea şi viaţa în republica de urgenţă Floreasca, este mai mare decît cel de a fi violat în puşcărie. Cu fiecare zi de azil politic într-o republică nerecunoscută de ONU, se măresc şi pedeapsa ta, şi nota de plată pentru costul spitalizării deţinutului. Pentru că tu, sau şeful secţiei de poliţie veţi plăti.
Ca să nu mai zic că vei fi călcat curînd de procurori, cel puţin pentru favorizarea sustragerii de la executarea pedepsei, dacă nu pentru subminarea autorităţii de stat sau pentru încălcarea principiului echităţii. (mai vorbim după prima răscoală în puşcării) Şi-apoi, vezi şi tu ce păţi prietenul tău pentru că trase de timp la proces. Vrei să tragă în continuare, dar cu riscuri infinit mai mari? OK. Îţi dau o veste proastă: boală lungă – moarte sigură.
Marius Mistreţu
preşedintele Republicii Marius Mistreţu-Balc
Hiroşima
––––––––––-
Pentru cei care se mai îndoiesc de culpele ministrului Ioan Rus, ataşez prevederile legale:
Persoanele private de libertate pot fi vizitate de sot sau de sotie ori de rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimtamantul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitata si de alte persoane, cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere;
Durata vizitei este de la 30 de minute pana la 2 ore, in functie de numarul solicitarilor de acordare a vizitelor si de spatiile existente. Persoanele private de libertate pot beneficia in cursul unei zile de o singurã vizita;
Arestatii preventiv si persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit inca regimul de executare a pedepsei beneficiaza de 4 vizite/luna;
Persoanele private de libertate internate in spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de detinere si cu avizul medicului in a caror supraveghere se afla, in prezenta unui lucrator al sectorului vizita din cadrul penitenciarului.
● Denunţ cetăţenesc către directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Stimate domnule director,
Aveţi un deţinut evadat. Numele lui este Adrian Năstase, născut în 1950, 22 iunie, condamnat definitiv şi irevocabil de ÎCCJ la doi ani cu executare.
Permiteţi-mi să vă anunţ că am aflat din presă unde se ascunde. Deţinutul Adrian Năstase se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti, Calea Floreasca nr.8, Sector 1, Bucuresti.
Vă invit să vă recuperaţi deţinutul de acolo.
Întrucît, ministrul de Interne în funcţie, Ioan Rus, este complice cu evadatul, folosind, în scop personal, persoane cu aparenţă de poliţist pentru a mima paza în salonul deţinutului, sfatul meu este să nu sesizaţi organele MAI, ci să vă recuperaţi direct deţinutul.
Totodată, vă rog să depuneţi o sesizare la Parchetul General, pentru începerea cercetărilor penale a următorilor:
Ioan Rus – Ministrul Administraţiei şi Internelor – complice la evadare (a pus la dispoziţie mijlocul de transport), abuz în serviciu.
Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei – director al Spitalului Floreasca – complice la evadare, gazdă a evadatului, internare fără documente legale, şi decontare ilegală a cheltuielilor de spitalizare pentru evadat. Totul, din fonduri publice, altele decît cele destinate spitalelor din reţeaua penitenciară.
Titus Corlăţean – Minsitrul Justiţiei (şeful dv.) – pentru tăinuirea evadării.
Vă urez succes,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Semidoctul e rege în ţara docţilor
Stimate semidoctor procuror Victor Ponta,
Am aflat şi eu despre felul în care sunteţi „persecutat” de Preşedinte. Mă gîndesc să vă sprijin. Intru şi eu în Frontul Plăgarilor, că văd că e trai dulce pe banii poporului, în dispreţul aceluiaşi popor.
Întrucît, de peste 100 de ani, dv., casta politică, lăsaţi impresia că dacă are un pic de tupeu, oricine poate fi ministru, vă anunţ că vreau şi eu. E drept, actualmente nu am doctoratul în drept, dar ştiu că mi-l pot cumpăra. Ştiţi cumva cam care e preţul pe piaţa neagră? Că văd că sunteţi doctor în achiziţia de doctorate.
Vă previn însă că am ceva probleme cu anestezierea simţului moral. Roşesc al naibii de repede atunci cînd spun o minciună. Sunt de-a dreptul eritrofob. Dv. cum faceţi de minţiţi de stingeţi, fără măcar să roşiţi?
Cum reuşiţi să vă fofilaţi printre legi, deşi e clar că aţi schimbat pe şest membrii comisiei de etică din Ministerul Învăţămîntului (cu yesmeni, probabil la fel de plăgari ca şi dv.) doar pentru a vă salva pîrlita de lucrare de doctorat plagiat? Cum reuşiţi ca printr-o descriere seacă a unei instituţii internaţionale, să obţineţi titlul de doctor, fără cel puţin să contribuiţi cu o interpretare originală în materia dreptului?
Mă rog, chestie de detaliu. Dacă tot aveţi atîta tupeu şi nesimţire cred că sunteţi persoana potrivită să reprezentaţi România la Consiliul European, pentru ca asfel, liderii UE să afle ce obraz gros au politicienii români. Cît de dedicaţi sunt ei interesului personal în dauna interesului public. Sunteţi mai mult decît reprezentativ pentru şcoala bolşevică de minciună instituţionalizată. Felicitări!
Dacă vă întîlniţi la „Brucsel” cu un anume zu Guttenberg, transmiteţi-i vă rog urările mele de sănătate.
Marius Mistreţu
doctor cîrciumar
Hiroşima
★★☆ Despre cum „eminentul” profesor Corneliu Liviu Popescu şi-a sugrumat fiinţa morală în plină zi
De multe ori am condamnat sofismul ca mod de a împărţi dreptatea. Nu mai departe, procesul „Cazului Valiza” s-a încheiat cu achitarea inculpatului Becali, în baza unui sofism. Vezi Doamne, inculptaul a dat şpagă pentru ca echipa altuia să cîştige (doar „întîmplător”, în folosul propriei echipe) iar nu să piardă. Orice specialist mediocru în dreptul comercial, care a citit trei rînduri despre legile concurenţei, în trei propoziţii ar fi demontat în factori primi sofismul. Iar la recompunere, inculpatul Becali ar fi ieşit condamnat la ani grei de temniţă. Se pare, mulţi judecători, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît îşi împletesc mai multe sofisme în păr şi decid contrariul a ceea ce vede şi înţelege un om cu common sense.
Actualmente, Justiţia e dominată de avocaţi-brokeri, la fel de amorali precum brokerii de bursă. Nu le e străin niciun artificiu; pentru a-şi atinge scopul, mergînd pînă la invazia în viaţa privată a judecătorilor.
Aflu de pe Juridice.ro cum reuşesc marile somităţi ale dreptului să îşi construiască o carieră în avocatură, folosindu-se, nu numai de şantaj în spaţiul privat, dar şi de sofisme şi bărbi. Este şi cazul prof.dr. Corneliu Liviu Popescu, ce, într-un celebru proces pînă una, alta, penal, se trezise să recuze completul de judecată pentru că, chipurile, e format din penalişti. Pe semne, fiind vorba de şpagă, în viziunea eminentului prof.dr. univ. Corneliu Liviu Popescu, ar fi fost necesar un complet de judecători specializaţi în dreptul comercial. Iar şpaga să fie trecută pe lista tranzacţiilor onorabile, la rubrica „troc”.
Întîmplător, avocatul CLP este apărătorul unei judecătoare de la ÎCCJ prinse cu raţa-n gură, o persoană capabilă, la fel de bine conectată la caracatiţă. Nu ar fi nicio problemă dacă avocatul ar apăra-o cu fairplay, dar o face murdar.
Ca o paranteză, soţul judecătoarei cercetate penal este nimeni altul decît reprezentantul României la CEDO, prof. Corneliu Bîrsan, a cărui intervenţie de intimidare a Justiţiei am condamnat-o la momentul potrivit.
Dar, mai bine să îl lăsăm pe dl. Gabriel Caican, autorul unui excelent articol antibrokeraj avocăţesc, să ne arate care sunt implicaţiile morale ale venalităţii avocaţilor-brokeri, în acelaşi timp şi profesori de drept.
Vă urez lectură plăcută.
Read more http://www.juridice.ro/205106/domnule-profesor-aveti-un-minut-avem-nevoie-de-dumneavoastra.html
★★★ Dan Alexe – Cum am dus-o pe Herta Müller la Luxembourg (sau: Cum lucreaza de fapt ICR-ul)…
Dan Alexe – Bruxelles
O prezentare clinic-factualã a solidei mele experiente de lucru cu ICR-ul… (…)
(text preluat cu acordul autorului)
In 2007, am avut in sarcina organizarea unei parti importante a evenimentelor culturale românesti la Luxembourg, in cadrul anului „Luxembourg-Sibiu, Capitale Culturale ale Europei”. Fusesem angajat cu un an inainte, in 2006, de catre Kulturfabrik, cel mai important centru cultural din Marele Ducat, care a avut in sarcina organizarea a jumatate din evenimente, de-a lungul intregului an 2007.
Kulturfabrik mi-a dat mîna libera in programare: trebuia, pe de o parte, sa organizez pentru tot anul evenimente aproape saptamanale prin care sa vina la Luxembourg scriitori, muzicieni, pictori, cineasti, samd, din România, si sa punem in scena o piesa româneasca. Trebuia sa-i conving sa vina si, daca se putea, sa mai gasesc si sponsori in Romania.
De la bun inceput, inca din vara lui 2006, am mers la ICR, la Bucuresti, cu un intreg pachet de proiecte de evenimente care trebuiau sa acopere tot anul 2007. Proiectul meu (sustinut de Kulturfabrik) de a aduce artisti români la Luxembourg era urmatorul:
– pe linga inevitabilele turnee de muzica populara si proiectii de filme, urma sa avem cite o seara literara pe luna, aducand scriitori si oameni de cultura din România, care impreuna cu scriitori din Luxembourg si Belgia aveau sa citeasca fragmente din opera lor, in româna si franceza (parte din traduceri aveam sa le fac eu);
– expozitiile de arta contemporana aveau sa fie umplute in special cu artisti contemporani contestatari si novatori, precum Gorzo, de pilda;
– piesa de teatru avea sa fie pusa in scena de Radu Afrim si sa fie o piesa de Matei Visniec (Radu Afrim isi va aminti ca el alesese o piesa care nu-mi parea potrivita si ca i-am sugerat insistent sa aleaga Mansarda la Paris, pentru ca e despre Cioran, Cioran venea din Sibiu, etc; lui Visniec ii era indiferent ce piesa alegem).
Pentru un program atat de complex, am contactat personal toti scriitorii pe care doream sa ii invit, facandu-i sa accepte fara remunerare participarea la un asemenea eveniment…
Dupa care am mers cu programul doldora la ICR, cerandu-le sa finanteze, in numele culturii române, participarea acestui intreg poporet, de-a lungul intregului an 2007, pe scenele din Luxembourg. La urma urmei, era anul Sibiu – Capitala Culturala.
ICR-ul a acceptat, dupa ce programul a fost discutat si puricat financiar in adunarile lor. ICR-ul a finantat deplasarea tuturor scriitorilor, artistilor, cineastilor, muzicienilor si a imprimat afise si brosuri, etc. Anul cultural româno-luxembourghez a fost un urias succes…
Unde vreau sa ajung cu atatea detalii?… La asta: niciodata, intr-un an si jumatate de colaborare, nimeni de la ICR, NIMENI !!… nici Patapievici, nici Mihaies ori Tania Radu, pe care ii vedeam de altfel foarte rar, nu mi-a sugerat vreodata sa invit sau sa favorizez pe vreun artist preferat de ei!…
Am ales si discutat si invitat singur pe cine am vrut, tot anul. Evident ca uneori erau mici discutii, insa erau doar de clarificare: de ce cutare si cutare? Dar era un „de ce“ justificat, de curiozitate institutionala obligatorie. Ba chiar, acolo unde nu ma pricepeam, si anume: selectia si organizarea concertelor grupurilor folclorice, ICR-ul a fost de acord sa cooptam -fara plata!- o experta externa: Speranta Radulescu de la Muzeul Taranului Român, care a si insotit grupurile in turnee.
ICR-ul a finantat in parte si piesa lui Visniec despre Cioran, in regia lui Afrim, care a avut un succes atat de mare incat a fost invitata anul urmator la Festivalul de la Avignon!…
Mi-e greu sa-mi amintesc acum toate detaliile unei colaborari atat de lungi si complexe, in care nimeni nu si-a bagat nasul sa-mi sugereze pe cutare sau cutare. Sigur ca in selectia mea de oameni care au venit sa citeasca la Luxembourg s-au numarat si Cartarescu, Blandiana, Brumaru, Agopian, et co., dar asta e pentru ca eu doream sa ofer o panorama a literaturii române, insa nimeni nu m-a oprit sa-i aduc pe Razvan Radulescu sau Florin Lazarescu, sau pe Ioana Bradea cu al sau Bãgãu (desi ea si-a anulat venirea in ultimul moment din motive personale, dupa cum nu a putut veni nici Radu Aldulescu).
Colaborarea mea cu ICR-ul a fost uluitor de lina si neideologizata, cu un mecanism financiar de sponsorizare perfect transparent si justificat pina la ultima centima din ambele parti.
Singura data cind mi s-a facut o sugestie in cadrul ICR-ului a fost una de un bun simt elementar si care avea sa duca la unul din momentele de virf ale anului. Dupa trecerea in revista a selectiei mele literare, care acoperea intregul an 2007, cineva de la ICR mi-a zis: „Dar de ce nu faceti si o seara speciala despre literatura de limba germana?“
Era o scapare atat de evidenta, incat nici nu mai avea rost sa ma rusinez… Cum pe la inceputul anilor ’80, inainte de a pleca din tara, ii cunoscusem pe cei din Aktionsgruppe Banat, am pus-o imediat pe lista pe Herta Müller. A fost una din serile cele mai reusite ale anului, cu Herta Müller citind in cafeneaua din Kulturfabrik… Doi ani mai tîrziu primea Nobelul !…
Si astazi, cei de la Kulturfabrik imi spun ca nu-si revin cã au avut un premiu Nobel in cafenea.
Iata. Cam asta e experienta mea cu ICR-ul. Niciun fel de ideologie, niciun fel de ambiguitati din partea lor si o nesfarsita intelegere si bun simt in colaborare.
Mai adaug ca nu obisnuiesc sa laud institutii… ba chiar rareori laud oameni.
–––––
● Şi-atunci i-am reclamat pe toţi
Am mai comis una. I-am mai trimis Avocatului Poporului o sesizare. Le recomand tuturor cetăţenilor români să procedeze la fel.
Adresa de mail este: avp[la]avp.ro
În cazul în care veţi avea amabilitatea de a coopera, înainte de orice, să scrieţi pe două trei rînduri: prenumele, numele adresa şi eventual numărul de telefon.
Priviţi calendarul şi actualizaţi numărul de zile scurse.
(mai jos, textul sesizării)
Stimaţi domni,
Doresc să vă semnalez un fapt ce pune în pericol democraţia din România. În urma dublului referendum din 22 noiembrie 2009, ataşat alegerilor prezidenţiale, 7.766.573 de cetăţeni, în baza Aticolului 2(1) din Constituţie, şi-au exprimat voinţa de a reduce atît numărul de Camere ale tricameralului Parlament, cît şi numărul reprezentanţilor poporului în Parlamentul României.
Vă rog să constataţi că cele 935 zile şi 9 ore de la validarea referendumului, răstimp de inacţiune trufaşă din partea deputaţilor şi senatorilor, reprezintă o dovadă irefutabilă de încălcare a articolului 2(2) din Constituţia României. Citez: Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
935 zile şi 9 ore de neaplicare a voinţei populare reprezintă un interval nerezonabil de amînare, ce echivalează cu exercitarea suveranităţii în nume propriu, lezează grav suveranitatea poporului, deschizînd calea legitimităţii revoluţionare.
Întrucît inacţiunea Palamentului ameninţă însăşi temelia statului de drept, şi are un imens potenţial de tumult social, iar mie, personal, (îndrăznesc să spun: şi celorlalţi 7.766.572 de cetăţeni ce şi-au exprimat aceeaşi voinţă) îmi dă o stare de frică şi de mînie, îmi lezează profund demnitatea, vă rog respectuos să iniţiaţi acţiunea la Curtea Constituţională a României, pentru ca CCR să constate neconstituţionalitatea de facto a mandatelor tuturor deputaţilor şi senatorilor, pe temeiul art.2(2) din Constituţia României, în vederea dizolvării Camerelor Parlamentului.
Vă mulţumesc.
● Zile de doliu
Filogeneza USL
Prin înfrăţirea ulterioară a călăilor îmbuibaţi, cu niscai victime îmbuibate, alese pe sprînceană, s-a născut Uniunea Socialist-Liberală.
● Afaceri grase cu „drepturile pozitive” ale maidanezilor
Aflu de la radio NHK (într-o corespondenţă telefonată) că populaţia de lupi liberi a Suediei a ajuns la 242 de exemplare.
În Suedia, lupul este specie protejată. În ultimul timp însă, tot mai multe plîngeri de iamă în şeptel se înregistrează. În consecinţă, anul trecut, după o interdicţie de 45 de ani, autorităţile au permis vînarea a 30 de exemplare.
Vînătoarea a avut 12.000 de participanţi umani (nu este o eroare). Prilej de frumoase serbări cîmpeneşti.
Compar. Dacă considerătm aria forestieră (de 15% în nord şi 65% în sud) la dimensiunile Suediei, ar ieşi cam o Românie integral împădurită.
Ha, ha, ha! În Bucureşti, 242 de lupi sunt numai pe kilometrul pătrat. De unde se vede că, numai în Bucureşti, arie urbană (nicidecum forestieră), sunt de peste 150 de ori mai mulţi lupi decît în întreaga arie forestieră a Suediei.
Aflu din aceeaşi corespondenţă: întrucît a fost un an favorabil prăsilei lupeşti, la toamnă se vor mai vîna 30 de exemplare. Cu aceeaşi desfărşurare cinegetică.
Ce proşti sunt suedezii! Habar n-au de excedentul cronic de lupi urbani din Bucureşti.
Mai bine le trimitem anual cîteva vagoane de maidanezi, să aibă fiece suedez de un „trofeu al cantităţii”. Cel puţin municipalitatea Bucureştilor va cîştiga un ban cinstit din vînzarea lor, şi nu va da ţepe din iluzorii şi sisifice ferme canine, construite şi alimentate din bani publici şi din alte chete, mai mult sau mai puţin evazioniste. (Totul intrînd în buzunarele beizadelelor de primar, precum şi în puşculiţele de partid. Nu în ultimul rînd, ca taxă de protecţie. De protecţie a vieţii maidanezului.)
Voluntarii veritabili, uşor de prostit, au fost, sunt şi vor fi doar exploataţi, ca orice enoriaş de sectă religios-mercantilă. Iată cum, fervoarea religioasă de cult păgîn, mai pe scurt: strechea zoofilă aduce oportunităţi de afaceri, mai ceva ca în coloniile de pe vremea corporaţiilor olandeze de secol XVIII.
Întrebările şi le vor pune eventualii cititori ai articolului de faţă.
● Statul poliţienesc a rînjit la Braşov
Aflu că un număr semnificativ de studenţi braşoveni, cu viză de flotant, nu au fost lăsaţi să voteze pentru că, chipurile, s-a stricat reţeaua informatică a BEJ şi nu au mai putut fi radiaţi de pe listele elctorale din localităţile de baştină.
Incidentul mertită analizat din perspectiva drepturilor omului.
Tulburarea dreptului de vot este sancţionată de Codul Penal, la articolul 385. Articolul nu prevede NICIUN FEL de excepţie. Codul Penal face clar că dreptul de vot este unul negativ, întocmai ca dreptul la viaţă. Este ca şi cu dreptul de a respira. Nu poţi vota retroactiv, aşa cum nu poţi respira retroactiv.
Trebuie spus că BEJ nu licenţiază dreptul de vot, ci doar îi teritorializează exercitarea.
Orice reglementare ce vizează un drept fundamental este făcută să asigure exercitarea dreptului cu pricina şi să o oprească numai atunci cînd se constată o tentativă de fraudă.
Cînd o persoană ce, din motive tehnico-birocratice nu poate fi demonstrat că a atentat la corectitudinea alegerilor, îşi exercită dreptul de vot, ea trebuie lăsată să îşi exercite dreptul fundamental. A i-l refuza, pe lîngă că nu respectă prezumpţia de nevinovăţie, fapta intră clar sub incidenţa Art.385(1). din Titlul IX (Infracţiuni electorale).
Aşadar, sarcina probei nu cade la elector, ci la autoritatea statului desemnată să verifice. Dacă poate. Dacă nu, e obligatoriu să lase procesul electoral să curgă. Nu să-l zăgăzuiască. Orice zăgăzuire fără o probă contrarie devine penală.
În situaţia luată în discuţie, studenţii trebuiau lăsaţi să voteze, iar eventualele fraude, demonstrate ulterior, din moment ce cauza incidentului nu este intrinsecă votantului, ci instalaţiei de oameni şi maşinării a statului.
Pe preşedinţii secţiilor de votare ce au refuzat să lase flotanţii legali să voteze, îi paşte o pedeapsă de la 3 luni la 3 ani de puşcărie.
Clemenţa faţă de organizatori ar fi numai recunoaşterea statutului de deţinut într-un mare lagăr de concentrare pe care cetăţenii români îl au.
★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?
Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.
Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!
Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.
Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.
Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.
Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.
Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.
Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.
● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (II)
Continuăm explorarea sofismelor deputatului naţional-liberal Alina Gorghiu.
Teoreticiana se arată îngrijorată de votul introdus în urna mobilă. În principiu, are de ce. Procedura este una scumpă, ţinînd seama că cere ca doi membri ai comisiei de votare să bată cartierul cu piciorul. Dar să vedem ce enunţă specialista:
8. Urna mobilă
(…)
Urna mobilă este folosită excesiv, nejustificat.
Legea menționează că este permisă deplasarea urnei mobile numai la persoanele care au depus cereri și care atestă imposibilitatea deplasării. Această situație se demonstrează printr-un certificat medical.
Doamna deputat naţional-liberal, ne anunţă că starea de invaliditate trebuie probată numai cu certificat medical, că aşa scrie la lege. Cu alte cuvinte, invalizii permanenţi, nu ar avea dreptul la urnă mobilă în baza carnetului de invalid. Ei trebuie să meargă zor, nevoie mare la medic pentru a obţine un certificat medical special pentru comisia de votare.
Într-un fel, obiecţia este îndreptăţită, dar nu din motivele legate de frauda electorală, ci din pricina bătăii de joc formulate scurt aşa: ieşi din casă pentru a obţine certificatul care atestă că nu eşti capabil să ieşi din casă.
Tînăra legiuitoare nu arată pic de compasiune faţă de neputinţa fizică a unor electori. Pe dumneaei o preocupă nu care cumva să se fraudeze alegerile. Şi supralicitează:
9. Urna mobilă schimbată
(…)
Se caracterizează prin înlocuirea urnei mobile la finalul traseului cu o altă urnă similară conținând același număr de buletine.
…de parcă un sigiliu de urnă mobilă ar putea fi cumpărat de la tutungeria din colţ.
Presupunînd că metoda ar fi una fezabilă şi „curată”, i-aş demonta fruntaşei naţional-liberale construcţia logică, opunîndu-i tocmai ceea ce partidul dumneaei ia în bătaie de joc: votul prin corespondenţă.
Cu o procedură suplă de vot prin corespondenţă, însăşi urna mobilă şi-ar pierde muşteriii. În fapt, votul prin corespondenţă este tot un fel de urnă mobilă. O urnă cu un singur set de buletine de vot. La o adică, o urnă cu traseu adulmecabil de către organele de cercetare penală. O urnă ce apără secretul votului, anvelopat de secretul corespondenţei. Ambele, constituţionale. Are avantajul ieftinătăţii şi al neutralităţii mediului de propagare.
Electorul nu mai e nevoit să motiveze lipsa de la secţia de votare în ziua scrutinului. În acelaşi timp, este sigur că nimeni nu stă să schimbe sigilii, avînd în vedere multitudinea lor, precum şi regimul de jurnalizare a corespondenţei oficiale. Orice tentativă de fraudă poate fi localizată imediat, prin analiza repartiţiei teritoriale a electorilor ce votează prin corespondenţă şi prin analiza timpilor de staţionare în centrele de cartare.
Corespondenţa de exercitare a dreptului de vot nu diferă de corespondenţa oficială de citare la tribunal.
Dacă naţional-liberalii au obiecţii faţă de votul prin corespondenţă, ar trebui în prealabil să militeze pentru abolirea citării prin corespondenţă. Ar trebui ca orice citare să se facă prin umflarea fedeleş a celui citat, şi cărarea lui în dubă pînă la judecătorie, pentru a i se aduce la cunoştinţă că la data cutare trebuie să apară în faţa completului de judecată.
Vom continua
● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (I)
După o pauză mai lungă, am intrat pe Juridice.ro, unde am răsfoit secţiunea ce mă interesează în mod special: dreptul constituţional. Dau peste un articolaş ce semnala o conferinţă ţinută de notabilităţi în domeniu, pe tema dreptului electoral. Alături, o reclamă la o recentă lucrare semnată de Alina Gorghiu pe aceeaşi temă. Zic „semnată”, deoarece, ţinînd seama că partidul dumneaei tolerează miniştri plăgari în cabinetul Ponta, am îndoieli asupra paternităţii reale a cărţii. Cartea are 295 de pagini, nu mă îndoiesc, utile pentru procesul legislativ, judecînd după referinţele elogioase ale unui jurist semnatar al prefeţei.
Acuma, ţinînd seama de porumbeii liberali pe tema legării dreptului de vot, de şmotrul censitar, şi de obstinaţia cu care conglomeratul socialist-liberal (plus UDMR) se opune votului prin corespondenţă, îmi cam închipui ce soluţii de ameliorare ocoleşte autoarea. Sincer să fiu, aş fi vrut să citesc cartea, dar nu să dau banii pe ea. Cel puţin partea de drept comparat cred că mi-ar fi utilă. Dacă autoarea va simţi nevoia să îmi satisfacă curiozitatea ezoterică, bine. Dacă nu, iară bine. Mă mărginesc la „studiile” exoterice, prezente pe blogul său. Voi cita copios din ele, apoi voi comenta, oferind şi alternativele raţionale (nu resentimentare, precum cele produse de naţional-liberali).
Întrucît stimabilul deputat Alina Gorghiu nu are un criteriu de ordonare, nici eu nu mă simt dator a urma vreunul. O iau invers-cronologic. Citez din „ghidul antifraudă”:
12. Folosirea listelor electorale suplimentare
(…) Cu 3 luni înainte de data alegerilor anumite persoane își schimbă reședința de pe raza unei localități și sunt trecute în listele suplimentare, fără ca acestea să ceară radierea din copia de pe lista electorală permanentă de la domiciliul acestora.
Atenție și la folosirea listelor complementare în care sunt înscriși cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri! Legea nu prevede în acest caz termenul de 3 luni înainte de data alegerilor pentru obținerea vizei de reședință.
Aş observa că nu e vina cetăţeanului că îşi schimbă domiciliul. Aşa cum, nu ar fi vina Alinei Gorghiu dacă, în spital, eu aş pune-o să respire retroactiv, motivînd că aparatul de reanimare era în procedura de omologare atunci cînd dumneaei a fost internată cu stop respirator.
Trăim într-o lume în care mobilitatea este mare. Iar liberal nu este să pui cetăţeanul să se radieze la cerere, ci, odată ce anunţă în alt loc că s-a mutat cu locuinţa, radierea la origine să meargă automat, în back-office. Cum? Cu două clicuri efectuate de funcţionarul de la primăria receptoare. Că doar de aceea s-au băgat sute de milioane de euro în informatizarea administraţiei. A-i impune un termen de trei luni „pifanului” locativ pentru a avea dreptul de a figura pe o listă electorală este un abuz, din moment ce cetăţeanul s-a mutat în localitate şi poate nu vrea să se mai întoarcă niciodată în locul din care a migrat.
Eventualele fraude pot fi dovedite listînd radierile postelectorale suspecte. Prin „suspecte”, înţelegînd locuirea efemeră, mai scurtă sau egală cu termenul legal în care nu ar fi necesară o mutaţie administrativă (pare-mi-se 45 de zile). Nu e nevoie decît de consultarea orologiului reţelei informatice pentru a obţine lista. Însă informaţia nu este o dovadă a fraudei, atîta timp cît, la nivel mondial, nu figurează acelaşi CNP românesc că ar fi votat de două ori. Iată cum, şi imperiozitatea dreptului de vot, şi statul pot fi apărate de abuzuri. Noţiunea de listă suplimentară şi-ar pierde sensul la alegerile locale, dar ar rămîne validă la alegerile generale, din moment ce nu poţi lega de glie electorii doar pentru că tu, stat eşti leneş. Dacă stimabilul deputat Alina Gorghiu ar vrea într-adevăr să elimine complet listele suplimentare, ar trebui să militeze pentru votul la distanţă, fără discriminare de domiciliu.
11. Metoda „capsunarilor”
(…)In prealabil se fac cercetari și se fac „liste” cu persoanele plecate la muncă în străinătate și care nu vor fi în localitatea de domiciliu în ziua votului. Ulterior, diverse persoane cu drept de vot se deplasează în mai multe locuri și votează în numele și pentru persoaneledespre care se știe că sunt plecate în străinătate și nu vor veni să-și exercite dreptul de vot.(…)Pentru a putea fi pusă în practică metoda căpșunarilor, se recurge la o altă metodă de fraudă electorală numită „Dimineața”:
Cu o jumătate de oră înainte de începerea votării, se introduc în urnă mai multe buletine de vot deja ștampilate.
Apoi, în cursul zilei în care se desfășoară alegerile, cei care votează în locul altor persoane trebuie doar să se semneze pe lista de vot în dreptul persoanelor despre care se știe că nu vin la vot.
Pentru a fi pusă în practică această metodă trebuie cunoscute în prealabil CNP –urile celor care nu se vor prezenta la vot.
Metoda pare a fi scoasă din scenariile bolnăvicioase, deoarece în practică ea implică prea multe complicităţi pentru a putea avea succes.
Votul multiplu cu aparenţă de vot singular nu poate avea loc fără ca cineva să nu comită un fals uşor de dovedit.
Una din căile de prevenţie a metodei „Dimineaţa” este cea din Japonia, unde, primul elector sosit în secţie este şi cel care verifică urna, după care urna se sigilează în faţa sa. Primul elector devine martor cu răspundere solidară cu cea a membrilor comisiei de votare. Martorul t0 nu răspunde însă pentru eventualele fraude ulterioare momentului t0.
O altă cale fleşcărie a „metodei căpşunarilor” este lărgirea nelimitată a accesului la procesul de votare. În această idee, votul prin corespondenţă ar veni tocmai întru descurajarea posibilelor mînării din satul de baştină al căpşunarului. Cînd nu poţi controla informaţiile despre existenţa aceluiaşi CNP în două locuri foarte depărtate, nu-ţi mai vine a face glume, pentru că intri la mititica.
Transparenţa este o altă cale de descurajare. Imediat după votare, AEP poate lista, pentru două săptămîni, toate CNP-urile care figurează că ar fi votat. Fără alte date cu caracter personal. Chiar dacă un căpşunar nu a participat la scrutin, el, sau o rudă apropiată, poate verifica online dacă CNP-ul titularului figurează pe lista AEP, sau nu. Cum oricine poate telefona sau trimite un mail la AEP şi la poliţie, insecuritatea făptaşilor este garantată.
După cum vedeţi, naţional-liberalii nu ar avea niciun motiv de a restricţiona şi de a opaciza procesul electoral, ci, dimpotrivă, de a-l lărgi şi de a-l transparentiza. În această idee, este de neînţeles opoziţia naţional-liberalilor faţă de votul la distanţă. Cu o excepţie: putem specula fără să greşim prea mult, că însuşi agregatul USL îşi doreşte să aplice cît mai multe metode de fraudă electorală.
10. Votul multiplu
În ce constă?
Votul multiplu constă în exercitarea votului de către o persoană de mai multe ori în ziua alegerilor, la același tip de alegeri.
Forme de vot multiplu:vot cu carte de identitate declarată furată
vot cu carte de identitate falsă.
dezlipirea timbrului autocolant aplicat pe cartea de identitate
”uitarea” lipirii autocolantului cu mențiunea ”votat” pe cartea de identitate
Iată o falsă metodă de fraudă. Un program informatic simplu poate extrage în cîteva secunde toate CNP-urile ce figurează a fi votat multiplu. Codul Penal este de partea statului. Programul poate da alarma chiar în timpul în care electorul se află în secţie. Făptaşul nu poate fi decît alegătorul. Dacă nu e alegătorul, se ştie cine este vinovat.
Legitimarea cu un document anulat este faptă penală la fel de gravă (de la 3 luni la 3 ani) ca cea a votului multiplu (de la 6 luni la 3 ani) ceea ce poate ridica maximul pedepsei chiar şi la 4 ani. Probe suplimentare pot fi prelevate, ţinînd seama că toate secţiile de votare sunt dotate cu camere de supraveghere, iar jandarmul aferent are acces rapid la baza de date de evidenţă a populaţiei. Orice îndoială asupra identităţii cuiva poate duce la identificarea poliţienească a electorului fraudulos. Legea 35/2008 o permite.
O cale simplă de disjucţie este cea a întrebării surpriză, cum ar fi: domiciliul anterior? sau: numele bunicului din partea mamei? Metoda interogaţiei surpriză este larg folosită în Japonia, ceea ce face posibil ca electorul să poată merge fără niciun document de identitate la votare, dar să poată fi oprit la timp în cazul unei tentative de uzurpare a identităţii, fie ea şi propria identitate.
Vom continua.
● Scrisori către Florica (II) – Cum să conduci dialogul cu moluştele
Dragă Florica,
În scrisoarea precedentă, am încercat să îţi sugerez diferenţa fundamentală între felul în care ne autopercepem şi felul în care suntem percepuţi de către gardienii noştri. Desigur, noi suntem aceiaşi şi avem aceleaşi drepturi fundamentale, fie că avem sau nu buletin. Iar în ţările în care trăim, aşa şi suntem percepuţi de către autorităţi: eu≡eu. Drepturile negative se cer respectate chiar şi în lipsa buletinului. Mai problematic de înţeles e pentru mînuitorii noştri de pulan, pentru că ei au rămas prizonieri ai aceleiaşi mentalităţi de lagăr de concentrare, unde toate drepturie sunt pozitive, sau, mai rău, privilegii (categorie şi mai slabă). Pentru ei, eu-cu-buletin≠eu-fără-buletin. Pentru ei, eu-fără-buletin=nimeni. Să lămurim întîi ce înseamnă drepturi fundamentale negative.
Drepturile fundamentale negative sunt cele faţă de care statul nu are nicio legitimitate în a le tulbura, pentru că ele nu izvorăsc de la stat, ci din însăşi fiinţa noastră. Pentru a le restrînge (de regulă temporar), e nevoie întotdeauna de o decizie judecătorească sau de o lege specială. În baza drepturilor negative, statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Drepturile negative se consideră de la sine înţelese, iar exercitarea lor nu poate fi contestată decît dacă există proba contrarie. Dreptul la identitate, dreptul de vot, dreptul la viaţă, dreptul la cetăţenie sunt drepturi negative. Lipsa unui document de identitate la scrutin nu reprezintă o probă contrarie. Lipsa unei probe contrarii nu poate împiedica titularul să îşi exercite dreptul în cauză. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să mergem la MAI să ne reînoim pînă şi autorizaţia de respiraţie pulmonară.
Din dialogul ipotetic pe care îl voi ţese mai jos, vei deduce că, în cazul drepturilor politice (drepturi negative) legislaţia este dreaptă şi foarte coerentă axiologic. Cu excepţia tocmai a normelor de aplicare a legii de organizare a alegerilor. Cu ele şi cu capsomania aferentă vei avea de luptat la consulat. De fapt numai cu atributul:”…în termenul de valabilitate…”, dintr-o pîrlită definiţie a actului de identitate.
OK. Ne închipuim că ai ajuns la masa comisiei de votare şi prezinţi paşaportul expirat.
[ei] -Nu se poate.
[tu] -De ce? CNP nu mi s-a schimbat între timp.
[ei] -Nu se poate, că aşa scrie la lege.
[tu] -Cine votează la alegerile generale? Cetăţenii români, da? Din paşaport rezultă că sunt cetăţean român.
[ei] -De unde ştim noi că nu aţi renunţat la cetăţenie între timp?
[tu] -Din Monitorul Oficial. Sunt acolo listaţi toţi cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. Eu nu figurez acolo. Dacă îmi arătaţi că eu nu mai sunt cetăţean român, atunci renunţ. Puteţi? Aveţi Dovada?
[ei] -Fugi doamnă de-aici! Cine stă să caute acum?
[tu] -Dacă nu puteţi demonstra că nu aş fi cetăţean român, atunci trebuie să mă lăsaţi să votez. pentru că dreptul de vot este un drept fundamental negativ. Eu aş putea să vă dau o palmă şi aş avea scuza că nu am ştiut că sunteţi om, ci robot, deoarece nu aveţi nici măcar ecuson din care să deduc că aţi fi un om cu drepturi fundamentale.
[ei] -Dar aşa scrie la lege.
[tu] -Legea e neconstituţională. Cetăţenia este un drept imprescriptibil. Punînd condiţia de valabilitate temporală, legea acreditează ideea că cetăţenia ar fi un drept prescriptibil. Este sigur neconstituţională. Şi scoţi un carton pe care ai printat cu litere mari:
CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 22
(1) Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).
[tu] -Aşadar, nu se pomeneşte în lege despre vreun termen de valabilitate. Nici pentru buletin nici pentru cetăţenie. Sunteţi abuzivi. Şi scoţi următorul carton:
CAPITOLUL IV
Art. 23
În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.
[tu] -Intră în obligaţia dv. să îmi eliberaţi dovada cetăţeniei, pentru a vota.
[ei] -Dar dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă înoi documentele de identitate în timp util.
[tu] -Înoirea documentelor de identitate nu este obligaţie cetăţenească. Obligaţie cetăţenească, cel puţin moral, este să votez, iar dv. nu mă lăsaţi. Dv. sunteţi aici să rezolvaţi probleme sau să îmi faceţi probleme?
[ei] -Dar nu sunteţi în regulă.
[tu] -Mie, cînd stă să îmi expire permisul de conducere, sunt anunţată prin poştă cu trei săptămîni înainte. Nu e treaba mea să citesc termene de valabilitate. V-am trimis un mail în luna cutare la data cutare. Aveţi linia directă securizată cu MAI. Aveaţi datele mele personale şi puteaţi căuta şi singuri cînd îmi expiră paşaportul. De ce nu m-aţi anunţat? Cum să tragi fără somaţie? E ca şi cum m-ai condamna în contumacie, fără măcar să îmi trimiţi o citaţie. Stat de drept e România?
[ei] -Nu se poate domne! Nu există o lege pentru aşa ceva. Cum să ştim care pe unde stă?
[tu] -Înseamnă că staţi degeaba pe aici.
[ei] -Te dau afară!
[tu] -Ha! Atunci dă-mi şi o motivaţie, o sentinţă judecătorească prin care să îmi arăţi de ce nu mă laşi să votez. Te previn că intri pe terenul penal. (Şi arăţi următorul carton:)
Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Articolul 385 este foarte inclusiv. Nu sunt exceptaţi nici măcar membrii comisiei de votare.
E drept, ei îţi pot opune art. 387:
Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept;
Ce observăm: dreptul de vot nu trebuie demonstrat de către tine, ci trebuie contestat de către ei. Lipsa sau expirarea actului de identitate nu înseamnă că nu ai dreptul de vot, deoarece la art. 36 din Constituţie, reluat în Codul Penal la art. 385(2) specifică clar cine nu are dreptul să voteze. Tu nu te încadrezi acolo. Şi chiar dacă te-ai încadra, sarcina probei cade la ei, nu la tine. Mai mult, a nega dreptul de vot cuiva doar pentru că are buletinul expirat înseamnă că în mod pervers, documentul de identitate reprezintă autorizaţie de cetăţean. Cetăţenia şi drepturile politice derivate din ea, nu trebuie autorizate. Ele sunt în fiinţa ta, iar nu în paşaport. Ei te consideră o carapace cînd tu eşti miez.
După cum vezi, dragă Florica, ai toate atuurile să îi bagi în aporie. Nu tu eşti în culpă ci moluştele consulare ce acceptă cu seninătate nedreptăţile.
Dacă ai nelămuriri, îţi stau la dispoziţie. În scrisoarea următoare vom vorbi despre false similitudini şi false argumente împotrivă, precum şi despre cum se combat ele.
(va urma)
(EDIT)
Bibliografie
*** Legea 21/1991 – a cetăţeniei, republicată.
*** Codul Penal 2009, art. 385, 386, 387
● Scrisori către Florica (I) – Existăm prin graţia MAI
Dragă Florica,
Aşa cum ţi-am promis, îţi fac instructajul de contraofensivă cetăţenească. Îndeplineşti toate condiţiile „de eligibilitate”: ai fost snopită în bătaie de către minerii şefului de lagăr, provii din clubul fumătorilor de Carpaţi, ai fost nevoită să pleci în bejenie, ţi-ai recîştigat pas cu pas demnitatea pe alte meleaguri, ţi-ai luat propriile diplome pe merit, ţi-ai făcut propriul rost, fără vreun ajutor de la vreun stat. De un singur lucru nu ai scăpat: de insecuritatea juridică, de sila produsă de gardieni la înoirea blestematului paşaport românesc.
Este o ocazie perfectă pentru a le scoate pe nas aroganţa şi mentalitatea de vătaf. Pentru început, să luăm aminte la un text scurt, extras din opera prietenului şi profesorului meu, petrileanul ID Sîrbu:
Ca principiu, avem trei mijloace simple. Unu: găsirea sau inventarea păcatului originar, fiecare om să fie sau să devină un păcătos ce se ascunde sau un criminal, complice al nostru, pe care noi îl ascundem, deocamdată. Doi: fiecare cetăţean, de la cel mai umil portar până la cel mai înfumurat ministru, trebuie să aibă, cum zice poporul, „un coi în gaj la stăpânire”… Din aceste metode derivă cel de-al treilea principiu, care de fapt e o concluzie: tot ce primesc aceşti constructori de viaţă nouă să fie considerat un dar al mărinimiei noastre. Un dar, nu un drept! Să ne fie recunoscători că se nasc, că învaţă, că pot intra în câmpul muncii; să considere orice examen sau avansare o răsplată, un favor: buletinul, diploma, apartamentul, carnetul de partid, toate acestea sunt favoruri pe care li le acordăm cât timp se poartă bine cu noi, cu sistemul nostru, îi lăsăm să fure, să mintă, să călătorească, să aibă diplome şi decoraţii: toate acestea nu fiindcă le merită, ci fiindcă suntem noi generoşi cu ei. Până şi pensia, şi locul de veci, şi scândura pentru coşciug să fie obţinute ca un favor, ca un semn al grijii noastre paterne. Dar – peste acest imens cer de bunuri şi uşurări posibile – trebuie să rămână înscrisă, în carnea fiecărui cetăţean, teama că oricine poate fi oricând schimbat, mazilit sau arestat, pentru orişice, şi condamnat la orişicât. Toate aceste întimorări sunt studiate ştiinţific de către nişte inteligenţe ce văd mult dincolo de Marx, dincolo chiar de visele urmaşilor săi întru teroare şi nouă ordine…
Tu nu mai ai niciun coi în gaj la stăpînire. Eşti liberă. Niciun ţîfnos de la consulat nu îşi mai poate bate joc de tine. E rîndul tău să îi bagi în rahat.
Cum? Te duci cu fruntea sus şi cu paşaportul expirat, să votezi pentru alegerile generale. Desigur, te vor refuza. Iar de aici încolo, începe distracţia propriu-zisă.
Prima acţiune va fi să trimiţi la consulat un mail cu datele personale pe bune (numele vîrsta, adresa, eventual numărul de telefon). Spui acolo că vrei să participi la alegeri. Probabil nu îţi vor răspunde. Dacă îţi vor răspunde, va fi doar un extras din normele legale de organizare a alegerilor. Vei vedea mai jos, mailul este util la băgarea lor în corzi. De aceea, e bine să îl trimiţi cu confirmare de primire. Chiar dacă nu primeşti confirmarea, printezi mailul şi îl pui la dosar.
În ziua de votare, iei cu tine următoarele documente: certificatul de naştere, permisul de conducere sau vreun certificat SSN american, certificatul de căsătorie (copie), buletinul de identitate (chiar şi expirat). Dacă nu ai paşaport CRDS (cetăţean român cu domiciliul în străinătate), poţi merge cu buletinul în original. Dacă ai paşaport CRDS, atunci, poţi merge cu o fotocopie după buletinul anulat. Nu e bătut în cuie, dar e necesar să ai cel puţin un document cu CNP înscris pe el.
Intri şi ceri cu seninătate buletinele de vot. Te vor refuza. Îţi voi lista toate posibilele lor argumente. La toate vei avea cîte un răspuns ce îi va înebuni.
(va urma)
● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală
Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.
Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.
Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.
Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:
(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)
Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.
Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.
★ Asociaţia Ad Astra – Comunicat privind plagiatul
Am primit de la Gabriel Preda, un mail cu linkul către un comunicat al Asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra, cu rugămintea de a-l difuza. O fac cu plăcere. Am mai făcut-o şi cu altă ocazie. Cred că e util ca cei ce încă nu au avut prilejul să reflecteze asupra gravităţii infracţiunii de plagiat, să o facă de acum încolo.
Întrucît comunicatul este un document de interes public, îmi permit a-l copia integral. (Sper să nu fiu acuzat de plagiat. 🙂 )
Comunicat privind plagiatul
Plagiatul – una dintre cele mai grave incalcari ale eticii in cercetare si educatie – este in aceste zile in fruntea agendei publice din Romania. Aceasta grava problema a mediului academic autohton a fost tratata cu discretie pana acum, si tocmai de aceea consideram ca atentia critica ce i se acorda din partea presei si a societatii civile este benefica. Consideram ca acest tip de presiune publica trebuie sa conduca in cele din urma la interzicerea juridica a accesului la functii publice de inalt nivel (ministere, parlament, primarii, ambasade etc.) a oricarei persoane dovedite de plagiat.
Nu trebuie sa uitam ca acest tip de infractiune a determinat recent demisia unor inalti demnitari publici din unele state ale Uniunii Europene, precum ministrul german al apararii Karl-Theodor zu Guttenberg sau Presedintele maghiar Pal Schmitt. Consideram ca este esential ca si in Romania orice inalt demnitar public dovedit ca plagiator sa fie demis in mod imediat, iar gradul (titlul) didactic (universitar) sa ii fie in mod automat retras. Credibilitatea Romaniei pe plan extern depinde de faptul ca oficialii de rang inalt ai Statului sunt ireprosabili din acest punct de vedere.
Aceasta exigenta este cu atat mai imperioasa cu cat in joc este Ministerul Educatiei si Cercetarii. Ne exprimam astfel in chip neechivoc pozitia de principiu ca portofoliul Educatiei nu poate fi ocupat de o persoana dovedita de plagiat si, in general, de frauda profesionala, niciun alt considerent neputand justifica ocuparea unei functii publice de catre o asemenea persoana. Nerespectarea acestui principiu este extrem de nociva atat pentru universitari, elevi si studenti, nemijlocit, cat si pentru intreaga societate. Indiferent de conjunctura sau culoarea politica, solicitam in chip ferm autoritatilor abilitate sa demita orice inalt demnitar dovedit de plagiat si sa nu nominalizeze pentru inalte functii publice persoane asupra carora planeaza suspiciuni de acest tip.
Totodata, potrivit L. 206/2004, modificata si completata prin O.G.28/2011, Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii (CNECSDTI) este singura instanta ce stabileste chip definitiv daca o persoana se face vinovata de plagiat. Consideram ca, in prezent, aceasta instanta are deplina competenta tehnica si independenta academica in judecata. Sustinem ferm ca independenta CNECSDTI trebuie respectata si in viitor si ca orice imixtiune sau presiune din partea politicului asupra activitatii acestei instante academice trebuie denuntata ca fiind nefasta. Data fiind abundenta cazurilor de plagiat din mediul academic romanesc, credem de asemenea ca orice masuri de sporire a capacitatii tehnice a CNECSDTI sunt binevenite.
Subliniem totodata ca difuzarea probelor care indica plagiatul reprezinta un element esential pentru constientizarea publica a gravitatii acestei infractiuni intelectuale. Totusi, consideram ca posesorii probelor care indica plagiatul trebuie sa le inainteze instantei potrivite (CNECSDTI, de exemplu) inainte de dezvaluirea lor in spatiul public.
Asociatia Ad Astra
Posted by Octavian Voiculescu
12/05/12
★ Vicepreşedintelui PDL, dl. Teodor Baconschi
Stimate domnule Teodor Baconschi – vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal
Permiteţi-mi vă rog să încep printr-o observaţie privind raportul de participare a cetăţenilor la alegeri. Scăderea interesului cetăţenilor pentru alegeri este consecinţa firească a fortificaţiei de cartel, cu care egoistele partide parlamentare s-au înconjurat. Ştiţi desigur obiecţiile mele faţă de condiţia de 25.000 de membri la înfiinţarea partidelor, precum şi cea faţă de pragul electoral, în condiţiile votului uninominal.
Nu mă îndoiesc că ştiţi, partidele cartelate sunt interesate în reducerea participării cetăţenilor la scrutin, ţinînd seama de previzibilitatea comportamentală a „Suveranului” (strungărit legal) întru suprareprezentarea parlamentară a partidelor din cartel. Aşa se explică inapetenţa lor şi chiar opoziţia făţişă faţă de votul la distanţă. Cele 3 milioane de potenţiali alegători prin corespondenţă, ar arunca în aer egoistele planuri de colonizare a statului.
De data aceasta însă, avînd în vedere noua ipostază a partidului pe care cu onoare îl viceprezidaţi, mă voi referi numai la o soluţie paliativă, de detaliu, pentru creşterea participării cetăţenilor la scrutin, dar cu consecinţe de ordin constituţional, ce vor limita pe viitor bătaia de joc a legiuitorului faţă de conceptul de cetăţean şi cetăţenie.
Concret, domnule Baconschi, vă propun să atacaţi la Curtea Constituţională OUG 95/2009, mai precis, definiţia actului de identitate, conform art. 1＾1, paragraful (1)d):
(am subliniat partea neconstituţională).d) act de identitate – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic, pasaportul simplu, pasaportul simplu electronic, pasaportul simplu temporar, titlul de calatorie, iar in cazul elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile in ziua votarii.
Vă reamintesc circumstanţele în care s-a legiferat condiţia de valabilitate temporală a documentelor de identitate. În anul 2009 au fost două ordonanţe de guvern ce au reglementat procedura de vot. Una, la alegerile pentru Parlamentul European, cealaltă, la alegerile prezidenţiale. Ambele ordonanţe au fost emise de guvernul de coaliţie PDL-PSD-UDMR. Am frunzărit similarele. În actele normative similare anterioare nu am găsit aberanta condiţie de valabilitate temporală, de unde deduc că, doctrinar, ea reprezintă viziunea socialistă asupra ontologiei dreptului. Numai în regimurile carcerale şi totalitare drepturile civile sunt privite, nespecific, ca drepturi pozitive.
Argument
Punînd condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, legiuitorul acreditează ideea că însăşi cetăţenia este ceva cu termen de valabilitate. Ceea ce intră în contradicţie flagrantă cu DUDO. Mai mult, legiuitorul ne spune implicit că cetăţeanul există pentru că statul există. Absurd! Puteţi reciti Legea 21/2001 – a cetăţeniei, la capitolul „Dovada cetăţeniei” şi veţi constata că legea nu conţine nicio referire la durata de valabilitate a documentelor de identitate.
Se poate obiecta că, vezi, Doamne!, cetăţeanul este dator să îşi citească zilnic buletinul de identitate, dimineaţa, la cafea, şi să îl schimbe în timp util. Este o obiecţie cinică. Puteţi răsfoi Constituţia. Nu veţi găsi nicăieri buletinul de identitate pe lista îndatoririlor cetăţeneşti. Şi chiar dacă ar fi, e nevoie de un act doveditor suplimentar, pe care statul este obligat să îl producă, dacă vrea să îi interzică cuiva un drept negativ. Interzicerea exercitării dreptului de vot numai pentru că buletinul a expirat între timp, încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil.
Întrucît limitarea exercitării dreptului de vot (practic, chiar şi a existenţei individuale) reprezintă un act de maximă gravitate, ea trebuie făcută pe documente. Cu cît mai judecătoreşti, cu atît mai bine. Un document indispensabil pentru motivarea refuzului ar fi dovada că statul l-a anunţat pe titular că îi expiră actul de identitate. Eu însumi, cu 21 de zile înainte de expirarea buletinului de Hiroşima, primesc de la primărie o carte poştală-citaţie. La o adică, dovada expediţiei poştale îmi este opozabilă.
Întrebare: se aplică în prezent vreo procedură legală de citare a titularului în preajma expirării buletinului de identitate?
Răspuns: NU!
Statul trage fără somaţie. Ca în lagărul de concentrare.
Aşadar nimeni nu îmi poate limita vreun drept negativ doar pentru că mi-ar fi expirat buletinul. Iar dreptul de vot este un drept negativ. Ca dovadă că se poate fără buletin, orice cetăţean japonez poate merge la scrutin cu mîna goală. Şi nu e vorba de cinste, ci de procedura de identificare, concepută în aşa fel, încît să prevină frauda, dar să apere şi dreptul Suveranului de a se exprima, nestingherit de legalisme tîmpe.
Cinicii de serviciu încearcă să motiveze că, vezi, Doamne!, documentul expirat ar fi nul. E-ro-nat! Legea face disjucţia între document expirat şi document anulat. Legitimarea cu un document expirat nu este decît cel mult o contravenţie, în timp ce, legitimarea cu un document nul este faptă penală.
Dacă cinicii ar dori să fie consecvenţi cu ei înşişi, ar trebui ca oricine s-ar duce la secţia de votare cu un document expirat, să fie puşcăriabil. Ceea ce nu se petrece, pentru că documentul anulat are un succesor, în timp ce documentul expirat NU are un succesor.
Ţinînd seama că dreptul de vot este unul negativ, buletinul expirat trebuie în mod necesar a fi luat de bun, întrucît NU are un succesor. Dacă nu facem aşa, va rămîne larg deschis drumul către alte nelegiuiri, cum ar fi anularea dreptului la viaţă, în baza buletinului expirat.
Cînd electorul este refuzat să îşi exercite dreptul de vot doar pentru că are buletinul expirat, statul este dublu vinovat. O dată pentru că nu poate dovedi cu acte că electorul minte, şi încă o dată, pentru că nu îi dă nicio decizie judecătorească la mînă, prin care să îi motiveze refuzul.
Impact
Permanent, în ţară, într-un echilibru dinamic, sunt circa 450.000 de electori cu buletinul de identitate expirat. Mai sunt, în alte state, peste 1.000.000 de electori rezidenţi ce au (şi) paşaportul expirat. Dacă socotim o participare de 60% în ţară, şi 7% în străinătate, rezultă că, prin eliminarea prvederii neconstituţionale citate, resursele electorale ar spori, în termeni reali, cu 340.000 de cetăţeni.
Rugăminte
Stimate domnule Baconschi, sper că am fost convingător. Aş fi depus personal o contestaţie la Curtea Constituţională, însă Legislativul nu îmi permite, mie, cetăţean din (pardon!) pulime, să îmi cenzurez constituţional propriii aleşi, deşi e Constituţia noastră. Am încercat în cîteva rînduri la Avocatul Poporului, dar şi el, săracul, este pafarist la capitolul „drepturi cetăţeneşti”. Autoritatea Electorală Permanentă este la fel de încuiată, iar cea din cadrul MAE şi mai decerebrată.
Mă bizui pe solidele dumneavoastră cunoştinţe de teologie politică, avînd în vedere că disciplina în cauză se ocupă exact cu existenţa subiectului de drept. Cel puţin fiinţa politică din om este puternic ameninţată de strîmbăturile legale citate. În calitate de parte a Suveranului în serviciul căruia vă aflaţi, vă rog să iniţiaţi contestarea la Curtea Constituţională. Prevederea legală este caducă, însă potenţialul de nemernicie este acolo, în Legislativ şi în Executiv. Este foarte probabil ca socialistul Executiv, rezultat din acelaşi cartel politic, să emită o reglementare la fel de limitativă. O rezoluţie din partea CCR ar zădărnici în avans o asemenea tentativă.
Pînă şi socialiştii trebuie să înţeleagă că statul există pentru că cetăţeanul există. Nimeni nu va mai îndrăzni, prin chichiţe gramaticale, să ne calce demnitatea în picioare.
Dacă aveţi nelămuriri de natură procedurală, vă rog, nu ezitaţi să mă întrebaţi. Vă pot oferi o motivare a CCR pe care am adaptat-o dreptului de vot. Vă pot oferi şi soluţii alternative, „neinvazive”, de identificare a electorului. Vă pot oferi chiar şi argumente din dreptul penal, prin care puteţi fortifica argumentaţia în faţa CCR.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
▲ O gaură de două miliarde într-un fond privat de pensii
…miliarde de dolari. De fapt, puţin peste. Circa 180 md.yen.
Este vorba despre un scandal mai mare decît Olympus. Protagonistul este AIG, o companie financiară ce, cu cîţiva ani în urmă a intrat pe piaţa pensiilor private din Japonia. Observ că AIG e prezentă şi în România, ceea ce îmi dă curaj în a detalia faţetele scandalului.
Agresivă din fire, persoana juridică cu pricina s-a angajat în plasamente bănoase dar cu risc mare. Pînă aici, nimic anormal. Anormal este că a ascuns pierderile. Dornic de a fi fruntaş în întrecerea capitalistă, AIG a raportat în ultimii 4 ani randamente neverosimile la plasamentele de capital. Gaura nu a mai putut fi acoperită, iar în martie, vezica s-a spart. Cercetările judiciare sunt în curs, însă tema, fiind de interes public, însăşi Comisia de Economie şi Finanţe a Camerei Reprezentanţilor a făcut propria sa anchetă. Au fost audiaţi trei martori ai unei „firme de consultanţă”. Am pus între ghilimele, întrucît patronul firmei de consultanţă este calul troian al AIG în relaţia cu Ministerul Sănătăţii şi Muncii. Patronul însuşi a fost înalt funcţionar în ministerul citat. În urmă cu cîţiva ani a plecat la AIG, de unde şi-a făcut propria firmă, intitulată „institut de cercetări economice…. şi pensii”. (În Japonia, multe companii de învîrtit hîrtii au denumiri sforăitoare.) Schema de amakudari este una clasică. Interdicţiile valabile după părăsirea postului au fost ocolite cu graţie, însă, ca în orice crimă, schema a fost imperfectă.
Ascultînd la radio, în direct, audierile din comisie, am admirat felul în care membrii comisiei au devoalat vinovăţia martorului principal. Orice procuror DNA ar fi invidios pe modul suplu în care adevărul a fost etalat. Întrebări simple, pertinente, al căror răspuns adesea se afla în buzunarul chestionatorului. Am aflat astfel că, la fondarea companiei de consultanţă, 90% din capital fusese pus de AIG. O dovadă şi mai clară a complicităţii a fost atunci cînd, întrebat dacă AIG îi plătea pînă şi chiria sediului, martorul a simulat amnezia. Nu îşi amintea nici cînd a reziliat contractul de consultanţă cu AIG. Totul a devenit clarissim cînd chestionatorul a arătat că serviciul de contabilitate al AIG deţinea pînă şi sigiliul personal al consultantului, dovada supremă a finanţării ilegale. Consultantul a prestat servicii şi pentru Ministerul Sănătăţii şi Muncii. Conflictul de interese dat de colaborarea cu AIG nu fusese mărturisit la timpul lui.
Şi iată cum, mielul care sugea la două oi, este acum pasibil de 5 ani de puşcărie. (Răspunderea civilă şi penală a AIG e başca.) Rămîne doar ca Justiţia să obiectiveze evidenţa. Nu are importanţă că, în scripte, colaborarea consultantului cu AIG încetase în 2009.
Pariez că, dacă o astfel de audiere s-ar fi petrecut în România, (pe marginea unuia din multele scandaluri de lobby fraudulos) s-ar trezi cîte un Adrian Severin să toarne bascule de sofisme: „se antepronunţă!”, „e numai treaba Justiţiei!”, „totul a fost legal!”, „de ce Minsiterul nu a investigat înainte!”, „dar în toate ţările civilizate există lobby!”, „de ce divulgaţi date din dosarul penal?”… (Mai adăugaţi domniile voastre)
Aşadar, atenţie la fondurile private de pensie. AIG e în România vă strînge banii şi vă promite huzur pe bani puţini, funcţionarii din ministere sunt oameni bogaţi, iar prospere firme de consultanţă fojgăie pretutindeni.
▲ Cînd tornada de foc nu este o figură de stil
Azi se împlinesc 67 de ani de la marele bombardament asupra oraşului Tokio. În numai două ore şi jumătate, bombardamentul a produs peste 100.000 de victmie (mai multe decît în urma bombardamentului de la Nagasaki). Incendiile izbucnite pe arii vaste au provocat o turbulenţă atmosferică de tiraj, circulaţie ce a dus la formarea unor tornade de foc devastatoare. Mai bine de un an după bombardament, aria a rămas un maidan pîrjolit.
Bombardamentul din 10 martie 1945 a fost doar cel mai crud din lunga serie de peste 100 de evenimente similare abătute asupra oraşului Tokio între noiembrie 1944 şi mai 1945.
Alţi 105.000 de morţi neidentificaţi au fost îngropaţi sub memorialul din sectorul Sumida. Acţiunea de identificare a lor continuă şi azi. Numai anul trecut, 223 de morţi anonimi şi-au recăpătat numele.
● Dreptul de a fi ales şi dreptul de a rămîne ales
Aţi observat desigur că la televizor apar tot felul de interlopi cu cătuşe, oameni ce continuă să ne violeze bunul simţ, fluturîndu-ne sofismul că ei sunt victime politice, dar că nu li se poate lua funcţia publică deoarece, vezi, Doamne, sunt „organe alese”. Incompetenţii noştri magistraţi, culmea!, le mai dau şi dreptate.
În realitate nu este aşa. A fi ales nu îţi conferă dreptul de a rămîne ales. A rămîne ales este un privilegiu dobîndit în baza dreptului de a fi ales. Privilegiile sunt întotdeauna condiţionate. În cazul dreptului de a rămîne ales, există condiţii ce se referă la: compatibilitate, moralitate, integritate şi chiar şi la sănătatea fizică şi mintală. Cam ca la permisul de conducere. Ai condiţii de dobîndire (vîrstă, stare a sănătăţii, antecedente penale etc.) şi condiţii de păstrare a dreptului de a conduce (punctaj, conduită, accidente, infracţiuni etc.). Şi nu e nevoie de decizie judecătorească pentru a rămîne fără permis, chiar dacă asta ar însemna să îţi pierzi totodată şi pîinea.
Aşadar, Justiţia noastră chioară face o gravă confuzie, deloc nevinovată, între dreptul de a fi ales şi privilegiul de a rămîne ales. Invocă atît dreptul de a fi ales, cît şi prezumpţia de nevinovăţie, omiţînd că prezumpţia de nevinovăţie este valabilă numai în interiorul tribunalului. Afară, oricine poate aprecia vinovăţia cuiva şi trage concluzia că inculpatul este o jigodie care nu merită să aibă privilegii. Magistraţii invocă dreptul de a fi ales cînd, de fapt, dreptul de a fi ales nu este un drept exercitabil continuu, ci numai punctual, atunci cînd sunt alegeri. Nimeni nu este ales de trei ori pe zi, ci o dată la patru ani. Dar zilnic este dator să arate că nu a fost ales degeaba. Constituţia garantează doar că are dreptul să fie ales, dar nu poate garanta mai mult decît cu imunitatea dată de demnitatea publică, rămînerea alesului în funcţie. Condamnarea excede condiţiile de imunitate şi este de natură să şteargă dreptul de a rămîne ales.
Practica arată că mai toţi demnitarii ajunşi în instanţă au fost vinovaţi. Că şi-au şpăguit judecătorii pentru a face dosarele uitate pînă la prescripţie e doar un detaliu. Noi avem toată libertatea să considerăm că toate prescripţiile faptelor ce au făcut obiectul acuzării reprezintă dovada clară a vinovăţiei titularilor. Nevinovatul nu tîrşeşte procedurile, ci vrea o rezoluţie clară, cît mai rapid. O ştiu pînă şi africanii din Congo*.
Ce constatăm? Constatăm că în Parlamentul actual sunt 6 puşcăriaşi ce votează legi şi ce îşi cară lunar roaba de bani deşi sunt jigodii cu sentinţa în buzunar. În baza cărui drept? A dreptului de a fi ales? Nu! În baza sofismelor şi codelilor magistraţilor. Magistraţii noştri nu sunt în stare nici măcar să regleze conduita post-decizie. Ei se consideră exteriori, deşi am stabilit că dreptul de a rămîne ales ar fi un drept fundamental numai şi numai dacă nu ar exista nicio condiţie de compatibilitate. Atîta timp cît există cel puţin o singură incompatibilitate, fie ea legală sau morală, prezenţa interlopilor în Parlament este un abuz împotriva democraţiei. De ce? Pentru că dreptul de a fi ales şi dreptul de a rămîne ales sunt superpozabilă şi au tărie egală, dacă şi numai dacă nu există nicio diferenţă de statut între candidatul ales şi reprezentantul organului ales. Or, calitatea de puşcăriaş nu poate fi compatibilă cu calitatea de demnitar al statului român. Constituţia nu pomeneşte de niciun drept fundamental de a fi demnitar puşcăriaş. Ca puşcăriaş, singura demnitate este cea de şef de cameră.
Propunerea mea este ca fiecare cititor să trimită în nume propriu (chiar şi prin mail) cîte o sesizare la Avocatul Poporului şi să argumenteze în spiritul micii mele pledoarii. Este important să le deschidem ochii juriştilor, prin disjuncţia a fi şi a rămîne. Între constituţional şi imoral (adică neconstituţional). Oricîte sofisme ar emite Justiţia, penalul rămîne penal. Penalul nu are voie să voteze legi. Iar asta nu o putem arăta decît prin cantitate. Avalanşe de sesizări. Exprimarea răspicată a fricii, a indignării, a mîniei.
––––––––
* Este vorba de o „procedură judiciară” arhaică, ce foloseşte ca agent probator extractul dintr-o plantă numită fisostigma (românizat). Fisostigmina, alcaloidul neurotoxic conţinut, are şi proprietăţi vomitive. Efectul „justiţiar” depinde numai de viteza de îngurgitare. Cel ce se ştie vinovat va bea mai cu băgare de seamă, în înghiţituri mici, lăsînd în mod inconştient timp pentru ambsorbţie. Cu efect mortal. Cel ce se ştie nevinovat va da licoarea pe gît dintr-odată. Efectul vomitiv, şi deci, salvator, apare numai la înghiţirea impetuoasă.
● Încrederea, ca bun public monopolizat
Nimic nu este mai uşor, şi în acelaşi timp mai greu de dovedit, decît identitatea personală. Într-o comunitate de 150 de oameni să zicem, toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Nu se pune problema obiectivării existenţei individuale. Individul, pur şi simplu este.
Un popor însă este mai numeros, şi de aceea, imposibil ca fiecare să cunoască pe fiecare. Şi atunci s-a pus problema obiectivării identităţii. Astfel au apărut sigiliile personale, blazoanele, firmanele şi diversele certificate. În trecut, dreptul la identitate nu era pentru toţi. Azi însă, el este, teoretic, egal distribuit. O singură entitate însă este datoare să recunoască fiecare individ, indiferent de starea lui fizică şi mintală: statul. Dacă statul nu o face într-un mod care să nu lezeze demnitatea umană, atunci, statul încetează a mai fi o entitate morală.
În mod normal, în raporturile cu statul nu ar fi nevoie ca de fiecare dată să îţi autentifici propria existenţă apelînd la o entitate terţă. Cu toate acestea, cînd un cetăţean merge la un ghişeu al statului, este nevoit adesea să aducă un certificat de naştere, însoţit de o copie legalizată. De ce, legalizată?
Înainte de a răspunde, să vedem care este rolul autentificării. Încrederea este un bun public. Autentificarea este o formă de administrare a încrederii. Încrederea poate fi subiectivă sau obiectivă. Cea obiectivă cere întotdeauna o garanţie, de cele mai multe ori pecuniară. Aşa se explică de ce suntem nevoiţi ca, la fiecare pas, să ne cumpărăm încrederea prin care să întărim faptul că pur şi simplu existăm.
Revenim. De ce e nevoie ca în raporturile cu statul să ne autentificăm de fiecare dată existenţa, deşi o facem în baza unui document eliberat tot de stat? Eu nu pot da un răspuns general valabil, dar pot să constat că statul îşi desemnează anumite persoane pentru acreditarea existenţei noastre. Cu alte cuvinte, statul instituie un monopol asupra încrederii. Pentru a prezenta încredere, inclusiv faţă de stat, trebuie să ne-o cumpărăm de la reprezentantul unei caste, numit curent notar. Ironic, profesia de notar este considerată „liberală”, deşi se defăşoară în baza unui monopol. Practic, tarifele notariale nu se supun legilor pieţii.
În fond, funcţionarul din spatele ghişeului are în faţă un document original, şi o persoană în carne şi oase. Ce mare scofală ar fi să îi valideze existenţa doar în baza originalului şi a prezenţei titularului? Are două originale: unul care respiră şi unul scris, eliberat de către stat. Oricine poate înţelege că nu e nevoie de un terţ care să întărească încrederea cu ceva. Realitatea este însă ceva mai înfricoşătoare: pînă şi funcţionarii statului sunt prezumaţi a fi mincinoşi. Monopolul încrederii rămîne astfel, 100%, în braţele notărimii. Notarii deasupra statului.
Notarul, împreună cu legiuitorul, formează un cuplu parazit. Nu întîmplător, parlamentarii, miniştrii, consilierii şi secretarii de stat, funcţionarii din consiliile legislative, au: rude, prieteni, amante, cumetrii, în breasla notarilor. O mică adăugire în textele de lege se transformă în bănet suplimentar în buzunarele afinilor şi a altori interlopi cu cravată. Establishmentul foloseşte monopolul asupra încrederii la burduşirea buzunarelor private. Conflictul de interese este evident. Statul a devenit, dintr-o entitate de interes public, una de interes privat, prin simpla monopolizare a încrederii.
Credeţi că monopolizarea încrederii a dus la sporirea încrederii? Aş! Dacă ar fi aşa, nu am asista la o criză generalizată de încredere. Este, aşadar, o criză provocată de înţărcarea încrederii. Soluţia rămîne doar în liberalizarea încrederii. Cum? E simplu. Sper să mai am ocazia de a mă exprima în această problemă. Atunci voi da şi cîteva mai mult decît posibile soluţii.
Întrucît, eu însumi, sătul de nemernicia complexului parlamentaro-notarial, de căpuşare a cetăţeanului, mi-am jurat să nu le mai plătesc un leu notarilor, mi-am făcut republică separată (afiliată la Noua Republică), accept eventualele pledoarii în favoarea monopolului notarilor, doar în baza următoarelor documente:
Pasaport original si copie legalizata (sau conform cu originalul);
Carnet de identitate pentru cetateni straini (carnetul de stabilire a domiciliului – original si copie legalizata sau conform cu originalul;
Adeverinta din care sa rezulte perioadele in care s-a aflat in afara teritoriului statului, in timpul celor 8 ani de sedere legala sau 5 ani in cazul casatoriei cu un cetatean;
Adeverinta din care sa rezulte domiciliul legal de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean, de cel putin 5 ani de la data casatoriei – eliberata de Autoritatea pentru straini si probleme de migrari;
Declaratie personala, autentificata din care sa rezulte ca in prezent nu intreprinde si nu sprijina actiuni impotriva ordinii de drept, ori a sigurantei nationale si nici in trecut nu a desfasurat asemenea activitati;
Certificat de nastere, traducere in limba japoneza, legalizata si copie xerox a certificatului original;
Certificat de casatorie in copie legalizata (necesar in situatia casatoriei cu un cetatean japonez);
Dovada cetateniei japoneze a sotului sau a sotiei (actul de identitate in copie legalizata).
Certificate de nastere ale minorilor (in cazul casatoriei cu un cetatean roman) – copii legalizate;
Certificatele de nastere ale minorilor se depun si in cazul in care ambii parinti sunt cetateni straini si doresc cetatenia romana pentru acestia. Consimtamantul autentificat la notar al parintilor privind dobandirea cetateniei romane pentru copii precum si consimtamantul in forma autentica al minorului care a implinit varsta de 14 ani;
Diploma de studii (copie xerox) in cazul in care s-au facut studiile in Romania;
Cazier judiciar (valabil 3 luni de la data emiterii);
Cazier judiciar din strainatate – valabil un an de la data emiterii – traducere in limba romana, legalizata si copie xerox a originalului;
Dovada locuintei – copie legalizata;
Dovada mijloacelor legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor (dupa caz):
(lista reprezintă actele necesare la acordarea cetăţeniei române. am tăiat cîteva cuvinte ce se refereau la „România” şi „român” şi le-am înlocuit pe alocuri cu „Japonia”, „japonez”)
★ Scrisoarea I către Premier – Taxa de dezrobire
Abstract
Acţiune de contestare informală a cuantumului taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română. Se contestă nu atît cuantumul în valoare absolută, cît cel în valoare relativă, raportat atît la cel perceput la încetăţenire, cît şi prin compararea cu similarele practicate în alte state. Subiectul a descoperit un raport inechitabil, de 10:1. Susţine că raportul are baze iraţionale. Face o analiză axiologocă, argumentează şi documentează. Propune raţionalizarea raportului prin procedura descrisă în L198/2008 art. 13.
–––––––––––
Stimate domnule Mihai Răzvan Ungureanu – premier al României,
Este prima dată cînd vă contactez. Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la Hiroşima.
Permiteţi-mi să vă felicit pentru noua dumneavoastră misiune în serviciul public. Vă mărturisesc, sunt entuziasmat de viziunea politică pe care o emanaţi. Rămîn însă sceptic faţă de felul în care veţi reuşi a deosebi, în situaţii particulare, valorile şi principiile apropriate. Pentru scepticismul meu nu sunteţi dumneavoastră vinovat, ci oamenii politici ce îmi vorbesc despre Max Weber*, oameni pe care îi monitorizez, dar la care nu prea găsesc cimiliturile weberiene transpuse în acţiune. Nici ei, săracii, nu sunt de vină. Furaţi de idei de anvergură, consideră că totul e să dea din gură. Vorba prietenului meu de tinereţe tîrzie, ID Sîrbu: Rezist la bătaie, la pălmuire şi scuipat – dar nu mai rezist la idei generale.
Stimate domnule Ungureanu, din spirit de frondă, dar şi din obstinaţia de a gîndi cu capul meu, evit bibliografia la zi. Cred totuşi că vă pot ajuta să infiltraţi principiile Dreptei, în acte normative mărunte, pentru că de acolo vine presa mecano-legalistă ce ne striveşte zilnic, nouă, cetăţenilor, stima de sine şi cheful de viaţă.
Lenea în a da zăpada este numai una din formele ce vădesc apatia cu atrofierea simţului civic. Un rol critic îl au legalismele absurde în care se bălăceşte statul, în raporturile sale cu cetăţeanul.
Planul meu este să vă scot la iveală cîteva din multele putreziciuni normative moştenite din legislaturi anterioare, unele reflectînd chiar şi resturi de gîndire totalitară.
Întrucît intenţionez a-mi întări poziţia de negociere cu statul al cărui exponent sunteţi, voi începe cu sfîrşitul.
Cuantumul taxei de dezcetăţenire
Este vorba despre o taxă consulară anormal de mare pentru o ţară ce se doreşte a fi europeană. (argumentele mai jos) Doresc să o supuneţi unui examen realist de echitate, din perspectiva drepturilor fundamentale negative. Odată ce reglajul taxei va fi gata, la următoarele teme de discuţie mă voi putea prevala de dreptul inalienabil de a renunţa la cetăţenia română. Cred că astfel vom putea discuta de pe poziţii de egalitate, eliberîndu-mă astfel de perspectiva de a fi din nou umilit. Cel puţin un atuu să am.
Fără să fie un reproş, cuantumul taxei (605 euro) a trecut neobservat şi în mandatul dumneavoastră la Externe, şi ulterior. Am semnalat inechitatea începînd cu iulie 2009, de pe vremea cînd actualul ministru de externe era tot ministru de externe. Rezultatul: doi ani şi jumătate de autism de partid şi de stat.
Concret, am început cu o sesizare la Avocatul Poporului. Primul răspuns sosit de la AvP a fost unul de neputinţă. Am verificat textul de lege la care m-a trimis chiar AvP în motivaţie, şi am constatat că AvP ARE căderea să pretindă egalizarea cuantumului taxei de dobîndire/renunţare (la) cetăţenie, drept care am insistat. În sfîrşit, AvP declară că ia în calcul atacarea prevederii legale. Se petrecea în august 2009. Se pare că AvP nu a făcut nimic. Şi nici dl. ministru Diaconescu nu pare să fi citit memoriul meu din 25 iulie. Nici succesorul său la MAE nu a excelat în particularizarea ideilor măreţe, deşi arătam îm memoriul din 13 mai 2010 că taxa are mai multe în comun cu contingentarea exportului de cetăţeni în viu, cu răscumpărarea din sclavie, decît cu teologia politică, cum ar fi fost firesc. În general primeam de la DRCo răspunsuri aţoase, goale de orice urmă de umanitate. Niciun răspuns din partea titularilor.
Stimate domnule Ungureanu, de vă va parveni epistola de faţă, şi veţi găsi de cuvinţă să acţionaţi în sensul egalizării taxei în ambele sensuri, consider de datoria mea să vă previn că s-ar putea să daţi de două opinii în consiliul legislativ al Executivului. Una care susţine calea parlamentară, iar alta, calea ordonanţei ministeriale. Vă pot spune că, în doi ani şi jumătate, cuantumul taxelor consulare a fost modificat de două ori. O dată parlamentar, cealaltă, ministerial. Aşadar, ambele soluţii sunt fiabile şi fezabile.
În iunie 2010 a mai fost o tentativă parlamentară, abandonată ulterior. Despre fîţîiala legislativ-executivă m-am exprimat niţel liric într-o epistolă din septembrie 2010, trimisă atît la DRCo cît şi deputatului Sever Voinescu. Cum era de aşteptat, fără măcar un: %&/()%&%/)=* drept răspuns.
Stimate domnule Ungureanu – prim ministru al României,
de veţi găsi de cuvinţă a lua în considerare demersul meu întru îndreptarea lucrurilor, v-aş fi recunoscător. Odată îndreptarea făcută, putem spune că România s-a mai desprins niţel din fostul bloc sovietic**. Cel puţin în privinţa respectului pentru voinţa cetăţenilor de a nu mai fi cetăţeni.
Cu speranţa că veţi acţiona rapid şi corect, şi cu inima cît un purice pentru lăbărţare, permiteţi-mi să vă urez putere de muncă.
Al dumneavoastră, cu credinţă,
cîrciumar Marius Mistreţu
Preşedintele Republicii Marius Mistreţu-Balc***
–––––––
* aluzia este la Sever Voinescu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.
** Doar Serbia şi Rusia mai practică taxe atît de mari.
*** Numele republicii mele familiale, înfiinţate în urma unui incident politico-conţopist. Poate voi detalia cu altă ocazie.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
15 comments