● Glacial, despre încălzirea globală
Am observat că, amicii noştri ecologişti ne livrează periodic teme de zavistie şi angoasă, apoi le fac uitate. Mogulizoarele fac cam acelaşi lucru, dar nu mă voi ocupa de manipularea de acolo, ci de manipularea ecologist-încălziristă.
Să luăm de pildă renumita gaură în ozonul antarctic. Cu ea, ne paşte cancerul – zic ecologiştii. Pentru a o aboli, trebuie să renunţăm la freon.
În răspăr cu teoriile savante, „găurii” antarctice i-aş găsi o explicaţie mult mai simplă: grosimea şi densitatea stratului de ozon este dependentă de unghiul de incidenţă al razelor solare. E de aşteptat ca predicţia concentraţiei ozonului în stratul înalt să trebuiască ajustată prin înmulţirea undeva cu un sinus de alfa. La poli, unde pică tangenta, alfa e zero. La alfa zero, avem ozon doar în primul kilometru de la contactul cu oxigenul. În rest, în părţile umbrite (alfa negativ) doar curenţii jet din părţi mai însorite ce mai aduc niscai ozon. Uneori mai obosesc şi ei. Deci, noaptea polară, al naibii de lungă, mult mai lungă decît durata de înjumătăţire a ozonului, recunoscut ca foarte reactiv, nu poate genera ozon. Şi oxigenul mai doarme noaptea. Trebuie să admitem. Ozonul se formează pe întuneric numai cînd stingi lumina în birou cît timp merge copiatorul Xerox.
Dar trebuie să recunosc, gălăgia ozonată a dus la un mare „salt” tehnologic: în deodorante a fost înlocuit freonul, cu butan. Vă daţi seama? Ecologiştii ne-au scăpat de cancer!
Nu e singurul subiect care a fost (semi)îngropat ca dosarul de cadre la PCR, dar care a mărit cheltuielile materiale de compensare a nevrozei. Vă mai amintiţi de nebunia iscată prin 1998, de „cercetările” asupra „hormonilor de mediu”, cînd ecologi, altminteri universitari încruntaţi, se înghesuiau să măsoare penisul aligatorilor, de nu mai aveau săracele animale timp de coit? Campania aceea era deşteaptă. A!, că nu s-a găsit nicio substanţă cu proprietăţi de hormon de mediu, e doar un detaliu. Campania şi-a atis scopul, chiar dacă azi, protagoniştii zîmbesc feciorelnic. Au reuşit să lege în mintea consumatorului semidoct, „catastrofa”, de complexul freudian al castrării.
Activitatea amicilor noştri ecologişti, pricepuţi devoratori de fonduri, trebuie să ducă invariabil la previziuni cataclismice, pentru că altfel, se termină fondurile. Aţi văzut vreodată vreo organizaţie care să îşi submineze tocmai raţiunea de existenţă? E ca şi cum am căuta o religie care ar vrea să abolească mîntuirea. Nu o vom găsi.
Războiul propagandistic este total, iar politicul, deloc nevinovat, mai ales cînd nevroza indusă artificial, aduce bani în buzunarele birocraţilor. Al Gore şi-a făcut din grija pentru mediu singura raţiune a apariţiilor sale pe micul ecran (altminteri alimentat tot electric). Ţin minte şi decizia din 2007, a fostului preşedinte Bush, ce, contaminat de entuziasmul bioDiesel, şi presat de agresivul Al Gore, a încercat să îi sufle tema de campanie, subvenţionînd mărirea ariei cultivate cu oleaginoase şi deturnînd o seamă de cereale din drumul firesc către burtă, spre producţia de etanol auto. Rezultatul a fost că am cumpărat făină de grîu de două ori mai scumpă. Gaura antartică a făcut să bată blizzardul şi în buzunarele noastre.
Mai nou, ecologiştii clamează că apa Oceanului s-ar fi „acidifiat” cu 0,2 unităţi de pH în era industrială. E posibil ca Oceanul să fi devenit ceva mai puţin alcalin, dar nu e clar că ar fi din cauza CO2 de origine antropică. Şi nu e clar că ar fi clar, din moment ce acum o mie de ani, era chiar mai cald ca azi. Să fi fost acid de la tutunul indienilor Apache?
CO2 este un acid extrem de slab, prea slab pentru a creşte aciditatea într-un mediu relativ bine tamponat, cum e apa oceanelor. Apoi, nu e clar cum au ajuns specialiştii la cifra de pH=8,5 înainte de era industrială, cînd noţiunea de pH nici nu exista. Oricum, e impropriu să spui că un mediu alcalin (pH>7) este acid, decît dacă ideologia ţi-o dictează. Aşa cum sărăcia era numită prosperitate în regimul vegetarian de tristă amintire. Cifrele de după virgulă au semnificaţie doar de vreo 100 de ani încoace, de cînd cu analizorii de culoare şi mai ales cu electrodul de calomel. Tot ce e anterior, e speculaţie.
Acuma, ca să păstrăm aceeaşi notă constructivă, vă pot spune că o picătură de acid sulfuric scăpată în ocean poate face mai mult decît 200mc de CO2. O erupţie vulcanică bine simţită poate elibera de 5 ori mai mult dioxid de sulf decît suntem noi oamenii (plus China, altă marotă a ecologiştilor) în stare să eliberăm într-un an. Şi dacă mai punem şi fulgerele din timpul erupţiei, aflăm şi de unde vine eventualul exces de trioxid de sulf (de fapt, acid sulfuric). Aceleaşi fulgere, ce produc anual mai mult acid azotic decît întreaga industrie de îngrăşăminte chimice azotate. După cum vedeţi, e doar o chestiune de aflare în treabă şi de supraestimare a locului omului în Univers. Aciditatea, dacă e, i-o datorăm de fapt Naturii. Iar anul trecut a fost bogat în erupţii vulcanice, prilej şi de aciditate, şi de centri de precipitare atmosferică, şi de umbrire cu efect răcoritor.
Despre CO2 şi încălzire. Mecanismul ar fi următorul: vălătuci de CO2, seră, căldură, evaporare, nori, iar seră, iar căldură, iar evaporare, şi mai cald, şi mai mulţi nori şi mai multă căldură. Şi tot aşa. Restul extrapolează supercomputerele. Acuma, scăderea ariei calotei polare, dacă se verifică, nu ar trebui să ne îngrijoreze. Mai mulţi nori înseamnă precipitaţii mai abundente la Poli. Deci, o banchiză mai groasă*. Paradoxal, încălzirea ar duce la acumularea aceluiaşi volum de gheaţă la poli, dar şi ceva mai multă ploaie în zonele aride. Nici vorbă de creşterea nivelului oceanului! Dimpotrivă, evaporare mai mare înseamnă ocean mai scăzut. Iar Maldivele (victima de serviciu a zădufiştilor planetari) în ultimul secol nu s-au cufundat, ci au răsărit mai semeţ, datorită evaporaţiei intense din Oceanul Indian, depusă sub formă de gheaţă polară. O spun cearcănele terasate de pe litoralul maldiv.
Lăsînd la o parte că măsurătorile meteo sistematice nu depăşesc 150 de ani, despre CO2 şi curba (pre)istorică de temperatură, putem spune că, în linii mari graficul mediei anuale este grăitor. Cifre aproape superpozabile. Cu o observaţie: există un decalaj între curba concentraţiei de CO2 şi cea de temperatură. Iar creşterea presiunii parţiale a CO2 nu precede creşterea temperaturii, ci viceversa. Aşadar, CO2 nu este cauză, ci efect. Creşte temperatura, iar după un mic histerezis de vreo cîteva secole, se înregistrează şi creşterea concentraţiei de CO2. Explicaţia o găsiţi dacă lăsaţi niţel şpriţul pe masă. Cu alte cuvinte, desorbţia dioxidului de carbon are loc la încălzire. O ştiu şi speologii, nu numai băutorii.
După cum vedeţi, lucrurile sunt ceva mai politizate decît ne-ar plăcea să credem, mai ales că se fac bani frumoşi şi frauduloşi din accize şi certificate de emisii carbonice. Cineva calculase că, de cînd cu tratatul de la Kyoto, contribuabilul european a fost furat de 127 miliarde de Euro. Din care, cu o bună parte va fi subvenţionată următoarea psihoză zădufistă.
Amicii noştri ştiu despre toate obiecţiile acestea, dar nu raţiunea e scopul lor în viaţă. Ce să discuţi cu un sobor de piarişti ce încearcă să ne convingă că şpriţul se încălzeşte pentru că se trezeşte? 🙂
Se tot apasă pe pedala catastrofelor de origine atmosferică. Vezi, Doamne, taifunurile şi uraganele ar fi din cauza efectului de seră. OK, dar de ce nu se lasă convinşi nici măcar de scădrea cu 94%(!) a victimelor fenomenelor meteo extreme din ultimul deceniu? Nu vedeţi că nu se lasă convinşi nici măcar de relativa răcire din ultimul deceniu? Nu îi vedeţi cum se iluzionează că, folosind telefoane celulare alimentate cu baterii solare, în fapt măresc consumul de electricitate din releele radio? (deh! semnalul slab) Dar, sigur, amprentele carbonice indezirabile, de obicei se ignoră, pentru că nu servesc „Cauza”. De fapt, amicii noştri ecologişti trăiesc într-o ficţiune ipocrită din care nu vor să iasă, nici dacă le arăţi socoteli inginereşti. Ce folos că le aduci inclusiv argumentul etic, că o serie de conferinţe despre încălzirea globală ridică consumul de kerosen pe cap de conferenţiar la 50t/an, în timp ce eu, sceptic lucid, merg cu bicicleta şi dau pe canistra de kerosen 1600 de yen, cînd, acum 10 ani dădeam 600. Ce folos e să le spui că cea mai bună protecţie împotriva fenomenelor extreme este creşterea nivelului de trai? Şi nu poţi creşte nivelul de trai pedepsind pecuniar consumul de combustibili şi mărind dependenţa omului de mila guvernului.
O mică discuţie despre acurateţea măsurătorilor meteo.
De obicei, emisfera nordică este mai caldă, atît din cauza proporţiei mai mare de uscat, cît şi pentru că e mai populată. Dar densitatea populaţiei nu este cea care provoacă încălzirea, ci densitatea mai mare a staţiilor meteo. Ei, aici e o problemă. Cîte staţii dau date credibile? Cît de credibilă mai poate fi staţia de la Filaret în calculul mediei termice globale, cînd din ce în ce mai mulţi factori fizici locali au potenţial în alterarea măsurătorilor? Puteţi găsi fotografii pe net cu dulapuri de măsură plasate în soare, în vecinătatea instalaţiilor de climatizare, lîngă obiecte ce reflectă radiaţii calorice. S-a evaluat că, cel puţin în SUA, 0,5 grade în plus la media multianuală se datorează tocmai amplasării proaste a instrumentarului. Ne minţim singuri. Ca să nu mai spunem că în modele climatice teoretice se introduc rezultate ale observaţiilor sistematice pornite în momente istorice diferite. China a înfiinţat o reţea de observaţie meteo abia în 1951. De fapt, putem presupune o oarece acurateţe a datelor abia din 1957, anul geofizic internaţional. Observaţiile sistematice globale, de atunci datează. Chiar şi aşa, sunt multe incertitudini, chiar şi în emisfera sudică, unde numărul staţiilor este mult mai mic.
O vorbă despre mecanismul de (de)compensare climatică.
Surse diferite dau 2,5-7% din CO2 eliberat anual în atmosferă, ca fiind de origine antropică, într-o atmosferă conţinînd şi aşa puţin CO2. În cea mai mare parte, excesul e absorbit de Ocean, ceea ce discreditează din start feed back-ul pozitiv postulat de ecologişti. (Am arătat mai sus şi efectul îndoielnic asupra pH-ului oceanului.)
Modelul atmosferic, săracul, face doar ce îi spui. Dacă decretezi că norii amplifică efectul de seră, atunci, îţi vei obţine o curbă de creştere mai abruptă, cu un factor pe care îl poţi fixa cum vrei din tastatură. Lăsînd la o parte că zădufiştii nu fac publică ecuaţia climatică, mai bagă şi sperietori. Foarte puţini admit că aceiaşi nori au şi un efect compensator, de răcire, prin albedoul lor. (din Cosmos nu se poate deosebi cromatic gheaţa de nori) Ce e alb refletă, iar nu absoarbe. Cu alte cuvinte, o vagă încălzire ar fi compensată de creşterea nebulozităţii cu efect reflector în jos, dar mai mult în sus.
De altfel, fizicienii încă nu s-au pus de acord asupra ecuaţiei de bilanţ energetic la trecerea radiaţiei solare prin nori. Unii absolutizează, şi spun că toată radiaţia (diurnă şi nocturnă) este oprită la sol. Ei sunt partizanii feed back-ului pozitiv cu rata de x10. Factorul reprezintă raportul de autoalimentare a încălzirii. Alţii, mai moderaţi, se opresc la x2,5, raport de amplificare care, pînă la urmă, nici măcar nu se regăseşte în datele statistice. Chiar şi în ipoteza cu concesii (x2,5) în ultima sută de ani, creşterea CO2 ar fi trebuit să ducă la o încălzire cu 1,4 grade, cînd în realitate ea a fost doar de 0,6 (cu observaţia asupra acurateţii culegerii datelor). Aşadar, feed back-ul pozitiv acreditat de zădufişti este crunt contrazis de datele obiective. Cînd acreditezi un feed back pozitiv, iar efectul măsurat este subunitar, atunci, feed back-ul este negativ. Adică, autoreglare. Iar pentru explicarea unei variaţii atît de nesemnificative vom avea nevoie întotdeauna şi de factorii cosmici (ciclu solar, oscilaţii ale axei de rotaţie etc.) Supercomputerele alea îşi justifică cheltuiala numai pentru predicţii de pînă la 7 zile. Pînă la secole mai este destul. În rest, supercompterul nu face mare lucru. Bagi gugumănii, ies gugumănii. Clima e o lighioană prea complexă pentru trufia umană.
Şi, totuşi, de ce sperietură după sperietură? Ei, aici vine interpretarea ideologică. Secta ecologistă a zădufismului global reprezintă o formă de religie seculară, întocmai ca socialismul şi naţional-socialismul. Are toate datele să fie aşa. Îşi bazează legitimitatea în viitor, face din subiect, obiect, proiectează responsabilitatea pentru propriile acte asupra ideologiei. Dispare responsabilitatea individuală a agentului propagator de ideologie.
Să nu credeţi că toate schimbările în structura outputului economic, impozitele şi amenzile motivate de emisiile carbonice reprezintă altceva decît o inginerie socială.
Instrumental, zădufismul global recurge la aceleaşi metode ca amicii noştri socialişti. Definesc duşmanul şi seamănă frica, pentru a legitima şi ofensiva. Frica este un bun instrument de fezandare a conştiinţelor. Spui în răspăr, harşti!, eşti duşman al poporului. Nu cel care te persecută e criminalul, ci tu. El e doar „nevoit” să te pună la punct. Ei au prezentat deja argumentele sub forma animalelor drăgălaşe pe care tu vrei să le extermini cu emisiile tale carbonice şi intelectuale.
Aşadar, culpabilizarea sistematică, de asemeni este una din formele de reducere la tăcere a celor ce gîndesc autonom. Întocmai ca deunăzi, Emil Hurezean, specializat în luarea la refec, ca la BOB, la o oră de maximă audienţă.
Nu aş vrea să fiu acuzat că folosesc aceleaşi metode persuasive, dar, cînd binomul frică-ticăloşie se va fi copt, vom asista şi la primele execuţii publice pentru crime cu efect de seră.
Aşadar, atenţie la şedinţele de indignare, la sticlele incendiare absorbante de dioxid de carbon, la banii pe care vi-i scoate clica ecologismului de stat din buzunare, în baza unor documente irefutabule: poze cu Michael Moore înconjurat de animale drăgălaşe.
Atenţie! Suntem deja vrăjiţi. Rămîne să începem să gîndim şi să descoperim deocamdată că suntem din ce în ce mai dependenţi de o ficţiune. Afară e ger. De ger se moare mai mult decît de căldură, dar mult mai puţin decît de ideologii ce propun mîntuirea globală.
–––––––––-
* E firesc să fie mai subţire. Din fericire, ne putem da seama de efectul absorbant al perturbaţiilor termice (feed back negativ) al oceanului. Calota nordică este mult mai subţire decît cea sudică, tocmai pentru că se află pe ocean, un mediu ce nivelează, stinge perturbaţiile. Cînd calota Oceanului Îngheţat va atinge 4000m, cît măsoară calota antarctică, atunci vom avea gheaţă şi la ecuator. Doamne fereşte!
● Inginereşte despre Roşia Montană
Umăresc neatent mişcările susţinătorilor proiectului de la Roşia Montană. Nu prea înţeleg nici toate argumentele oponenţilor, întrucît apelul la sanctitatea drobului de sare strămoşesc este prea agasant. Aş vrea să îmi formez o părere, chiar şi neîntrebat. Şi atunci, am hotărît să o iau inginereşte.
Autoprezentare
Sunt un utilitarist moderat, aşa cum sunt un ecologist moderat, e drept, uneori intolerant, mai ales atunci cînd văd albii de rîuri sufocate de PET-uri şi nesimţiţi fără tobă de eşapament. Aşadar, am toate datele pentru a fi detestat atît de ecologiştii ipocriţi, cît şi de utilitariştii habotnici.
Despre valoarea economică a zăcămîntului de la Roşia Montană
Bogăţia minereului de la Roşia Montană este prea mică pentru a putea fi valorificată altfel decît cu cianuri. Acesta este un dat obiectiv. Fiind un pic chimist, nu mă oripilez la auzul denumirilor de otrăvuri. În România sunt zeci de instalaţii de decapare/galvanizare, ce folosesc cianuri, şi nimeni nu se mai ecologeşte la poarta lor. Ba, puloverele de melana ale militanţilor ecologişti au internediari de sinteză cel puţin la fel de periculoşi ca cianurile. La urma urmei, acidul cianhidric nu este cea mai tare otravă de pe pămînt.
Aşadar, preţul va fi dictat de randamentul de extracţie, la care se adaugă cheltuielile auxiliare.
Acum, să vedem posibilele cheltuieli ce vor greva preţul de producţie.
Tehnologia în sine nu poate fi ieftinită, întrucît ea depinde doar de eficienţa utilajelor şi de costul forţei de muncă. Dacă tehnologia şi numai tehnologia arată că un 2g de aur şi un 6g de argint pe tonă este OK, atunci, tehnologia în sine, asumăm că e rentabilă.
Mai interesante sunt însă cheltuielile auxiliare. Iar aici avem de examinat costuri şi riscuri.
Ce riscuri reale şi teoretice ar fi?
Riscuri
Iazul
Accidentele cu deversare depind de:
-soliditatea şi fiabilitatea barajului. Aici nu am ce spune. Totul depinde de proiectant şi de organele de avizare.
-Amplasarea iazului şi captarea torenţilor de pe versanţi. Nu e greu să ne închipuim că, dacă iazul e într-o viroagă cu un bazin pluvial de, să zicem, 6 ori mai întins, la o ploaie torenţială de 120mm, nivelul din iazul cu cianuri poate creşte cu minimum 720mm. Din fericire, media multianuală de precipitaţii în zonă nu depăşeşte 1500mm (Vlădeasa). În România, foarte rar o ploaie depăşeşte 100mm în 24 de ore, însă aici discutăm şi despre riscuri teoretice. Teoretic, este posibil să înregistrăm o ploaie de pînă la 526mm (Sulina – 1.92zeci-şi-ceva). În aceste condiţii, drenajul pluvial artificial (devieri supra- şi sub-subterane) nu ar putea scoate din sistem mai mult de 50mm/oră, ceea ce se traduce prin 120mm/zi. Restul s-ar duce în iaz, crescîndu-i nivelul cu 2400mm ceea ce poate duce la deversare, dar, din fericire, şi la diluarea deversatului.
– Alunecări de teren şi avalanşe. De obicei, ploile abundente mai surpă şi pante, ceea ce limitează opţiunile la amplasarea iazului.
Aşadar, costurile auxiliare de consolidare şi drenaj vor scumpi gramul de aur. În anumite condiţii, e posibil ca însuşi barajul să iasă mai scump.
Accidente cu infiltrare
Volume mari de apă pot fi foarte greu ţinute pe loc. Dacă la un lac artificial de importanţă energetică sau agricolă nu prea are importanţă îmbibarea rocii de sub el, la un iaz de ape toxice, hidroizolarea este crucială. Hidroizolarea costă. Dar să vedem ce ar putea-o înrăutăţi.
-Tehnologia. Apele cianurate nu sunt inerte chimic. Materialul hidroizolant trebuie să fie rezistent pe termen lung la acţiunea substanţelor dizolvate în apă. De regulă, înafara tradiţionalului pat de argile, se aplică şi folii organice (polietilenă, pînză cauciucată, carton asfaltat etc.) Hidroizolaţia trebuie nu numai multistratificată, dar şi atent supravegheată, mai ales cînd Dorel e executantul.
-Seismicitatea. Nu am harta sistemului de falii din zonă, dar aici morfologii sunt cei chemaţi să le identifice. Identificarea faliilor e mai mult artă decît ştiinţă. Ţine mai mult de feng shui (exagerez dar nu prea mult). Aşadar, doar o dublă expertiză morfologică poate decide ce e falie şi cît de lungă e ea. Ca regulă generală, dacă pe o rază de 30Km în jurul zăcămîntului se identifică o falie de minimum 20Km lungime, una singură, nimic nu poate garanta fiabilitatea hidroizolaţiei iazului în caz de cutremur. Dacă barajul poate fi dimensionat conform seismicităţii rezultate din anomaliile de relief, nu acelaşi lucru se poate spune despre fundul iazului.
Faliile de peste 20Km lungime sunt indicatorul morfologic al seismicităţii neocene de peste M7.
– Rozătoarele sunt un alt factor de slăbire, atît a hidroizolaţiei, cît şi a barajului (în cazul în care barajul este de argilă). Tot ce sper este ca puţine rozătoare să reziste la mediul acvatic toxic. 🙂
Accidente „biosferice” curente
Iazul trebuie să fie împrejmuit şi acoperit cu o plasă continuă, reînoită periodic, pentru a împiedica atît accesul animalelor terestre cît şi accesul păsărilor călătoare. Lipsa plasei este semn de dispreţ. Iar protestele, uşor de iscat, întrucît plasa e ceva vizibil.
În compensaţie, în apropierea iazului toxic vor trebui amenajate şi iazuri curate, deoarece iazul toxic va intra în GPS-ul călătoarelor, şi e bine să nu le întărîtăm, ci să le îndrumăm în locuri prielnice popasului.
Aşadar, numai la amenajare şi întreţinere avem costuri destule, dar riscurile pot fi în mare parte înlăturate pe baze raţionale.
Cheltuieli ulterioare
După încheierea exploatării, va mai dura vreo 10-15 ani operaţia de „terraformare”. Nu îi putem cere exploatatorului să transforme zona într-un Chamonix, dar îi putem impune consolidarea pantelor, consolidarea, nivelarea şi terasarea terenurilor, (re)amenajarea unui sistem de regularizare hidrologică (aici iazurile de preluare a păsărilor călătoare pot intra în schemă) precum şi împăduriri.
Este de preferat ca regimul de proprietate după „retragerea gabrieliană” să fie încă de pe acum stabilit. Terenurile să fie răscumpărate de către primăriile localităţilor/ plaselor de pe raza cărora au fost achiziţionate. Chiar şi preţul de răscumpărare poate fi stabilit înainte de începerea exploatării propriu-zise. Iazul va fi preluat de către localitatea pe raza căreia ar pica la restaurarea proprietăţii funciare. Eventual, responsabilitatea la întreţinerea şi extincţia sa va reveni contra unui preţ mai mic la răscumpărare, sau chiar iaz contra teren gratuit.
Sunt convins că pînă la încetarea exploatării se vor fi găsit şi tehnologiile de grăbire a recuperării terenului ocupat de iaz.
Alte cheltuieli
Cheltuielile cu memoria
În excavaţiile de pînă acum s-au găsit destule vestigii romane, cît să îi satisfacă şi pe utilitarişti şi pe protocronişti. La cîţi aventurieri se perindară în cei 1800 de ani, cred că s-a scotocit cam tot ce era de scotocit. Ca utilitarist moderat, pot spune că întreţinerea grotelor de azi ar costa mai mult decît s-ar putea încasa din turismul istoric, chiar dacă turiştii ar sta zilnic la coadă.
Mai raţională ar fi amenajarea a trei muzee. Unul etnografic-păşunist: „paradisul nămolos”, unul istoric general, de la romani la Gabriel şi unul care să trateze chiar munca de epuizare minieră, ecologizare a spaţiului şi reconstituire a comunităţii. Cu bune şi cu rele. Toate cele trei muzee ar avea acelaşi potenţial instructiv.
Ghid de restaurare a încrederii
OK, v-am împuiat capul. V-am descris ceea ce nu am văzut. Acum, permiteţi-mi să vă prezint micul îndrumar de identificare a pisicii în sac.
În textul de mai sus, nu mă îndoiesc, aţi identificat cîteva „checkpoints” la cîntărirea bunelor şi relelor. Presupunînd că niciuna din condiţii nu va fi de natură să ne scuture visul de îmbogăţire indirectă, vă pot spune ce alte indicii de bonitate a exploatatorului sunt.
Prima observaţie este că lipsa de transparenţă a contractului de concesiune, propaganda din mass-media, precum şi graba la expropriere sunt semne că pe exploatator îl costă mai puţin: şpaga, şpaga şi respectiv şpaga, decît asumarea cinstită a întregului parcurs descris de mine mai sus. E păcat.
Pentru (re)credibilizare, Gabriel Resources trebuie:
-să publice conţinutul contractului de concesiune
-prin acte adiţionale, să angajeze, şi să achite toate cheltuielile auxiliare descrise mai sus
-să publice contractul de asigurare pentru calamităţi, pe sectoare: excavare, prelucrare, gestionarea deşeurilor. Specialiştii în asigurări îşi pot da seama dintr-o ochire dacă condiţiile de siguranţă vor fi îndeplinite. Contractele de asigurare spun despre bonitatea exploatatorului mai mult decît o mie de experţi, decît toţi gazetarii şi ecologiştii de pe o rază de 1000Km.
-să se supună rezultatului unui referendum la care să fie invitată toată populaţia din aval, pînă la vărsarea în Tisa. Absenţa la referendum se va considera acord tacit.
Sunt sigur că evoluţia preţului aurului pe piaţa internaţională, cu promisiunea unei rentabilităţi mai mari, precum şi fermitatea noastră în scoaterea mîţei din sac vor contribui la dezintoxicarea, în primul rînd morală, atît a companiei aurifere, cît şi a noastră.
Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.
Cine este de acord cu abordarea mea, are toată libertatea să preia şi să răspîndească schiţa de program cadru.
Succes!
● Cum se organizează un balamuc
Cred că e util să comparăm circulaţia documentelor în spatele ghişeelor administraţiei de stat, în două state, pentru a vedea de fapt dacă sistemul de sănătate din România ne însănătoşeşte sau dacă, nu cumva, în subsidiar ne îmbolnăveşte de nervi.
Încep cu o scurtă introducere despre evidenţa populaţiei asigurate medical.
În Japonia, primăria, prin serviciul social, este organul ce ţine evidenţa asiguraţilor, preia contribuţia şi o virează către fondul de sănătate. Aşadar, colectarea o face primăria, iar plăţile le efectuează fondul de sănătate către fiecare agent medical. Dar asta nu intră în tema zilei.
Evidenţa asiguraţilor este pe fiecare locuinţă. Aşadar, după adresă. Dacă, să zicem, într-o familie de patru persoane numai un adult munceşte, calculul contribuţiei se face după venitul net intrat în casă în anul precedent. Pentru coasiguraţi (cei trei membri fără o slujbă), în funcţie de venitul specific şi de vîrsta minorilor, se adaugă la cuantumul contribuţiei un 10-15% pentru fiecare membru. Dacă sunt doi membri cu slujbă, de regulă, persoanele în îngrijire (minori, bătrîni fără venit) sunt trecute ca poziţie distinctă în „directorul” capului familiei.
Dovada plăţii contribuţiei se face cu cardul de sănătate sau cu o copie a sa. De pildă, un turist montan nu e dator să poarte cardul de sănătate, ci doar o fotocopie. În caz de Doamne fereşte, confirmarea validităţii documentului se poate face şi ex post, şi telefonic.
Cartea de sănătate - avers
Cardul de sănătate este un document securizat sumar (filigranat) fără informaţie electro-magnetică. Este valabil 1 an şi soseşte de la primărie, prin poştă, cu 21 de zile înaintea expirării celui vechi.
Detalii puteţi găsi şi aici.
Pentru coasiguraţi se eliberează acelaşi model de card, dar de altă culoare. Pe card este trecut şi numele capului familiei (directorul rădăcină).
Căile de plată. Pentru pesoanele care au depus o împuternicire de plată recurentă prin virament, contribuţia se extrage lunar şi automat din contul bancar al capului familiei sau al fiecărui membru care are un venit. Dar sunt şi persoane fără un cont în bancă. Ele primesc o dată pe an un carnet de facturi, Fiecare factură are un termen de scadenţă şi un cod de bare. Titularul poate plăti, fără să achite vreun comision, la orice oficiu poştal, sediu de bancă sau magazin de 24 de ore similar celor din reţeaua mic.ro. Operatorul pune cititorul de bare pe factură, pii!, apoi încasează banii. Operaţia este înserată instantaneu în bazele de date corespunzătoare. Nici întîrzierea la plată nu se suprataxează. Important este ca, pînă la 1 iunie, toate facturile să fie achitate, pentru că altfel cardul de sănătate probabil nu mai soseşte.
Cum află primăriile valoarea venitului net pe anul fiscal? Păi, nimic mai simplu. Datele i le furnizează serviciul de taxe şi impozite din aceeaşi primărie. Totul intră automat în schema de calcul, iar pe partea cealaltă ies cardul (ce se trimite prin poştă) şi calendarul de plăţi (ce ia căi electronice de facturare).
Pierderea cardului de sănătate se anunţă la primărie. De regulă, se completează un formular de înştiinţare. În cîteva zile vine acasă un card nou.
Cam asta e toată scofala. Dacă 10 ani nu intervine nimic, (naşteri, morţi, schimbări de domiciliu, majorat, intrarea în pîine a copiilor, şomaj etc.) 10 ani nu ai de ce contacta primăria.
=======================================
Să vedem cum e în România. Reproduc mai jos ipotezele identificate de specialiştii de la http://www.avocatnet.ro. Fiind vorba de un text de interes public, îmi îngădui a-l reproduce integral. Voi intercala vizibil observaţiile personale.
(de aici în jos, textul)
Daca sunteti salariati, pentru a va demonstra calitatea de asigurati, este nevoie ca angajatorul sa va elibereze o adeverinta din care sa reiasa ca vi se retine si vireaza contributia la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.
Adeverinta se elibereaza pe propria raspundere a angajatorului, insa modelul acesteia este stabilit de autoritati prin Ordinul nr. 903/2007 si folosirea acestui format este obligatorie.
Adeverinta eliberata de angajator are o valabilitate de 3 luni.
(cel puţin un drum dus-întors la locul de muncă al titularului)
Persoanele fizice autorizate, in schimb, trebuie sa isi demonstreze calitatea de asigurat printr-o adeverinta de asigurat, eliberata pe baza urmatoarelor documente, dupa cum informeaza Casa de Asigurari a Municipiului Bucuresti pe site-ul sau:
act de identitate;
dovada achitarii contributiei la asigurarile sociale de sanatate la zi.
Adeverinta de asigurat va fi valabila timp de valabila 3 luni de la momentul emiterii.
(Cel puţin un drum la casa de sănătate. Doamne fereşte să te trezeşti şi dator din neglijenţa vreunui căscat de pe acolo, sau să îţi fi expirat buletinul între timp, că atunci lucrurile se complică şi mai tare.)
Tot de adeverinta de asigurat au nevoie si celelalte categorii de persoane care sunt asigurate in sistemul national de sanatate pentru a-si dovedi aceasta calitate. Adeverinta de asigurat se elibereaza de Casa de Asigurari de Sanatate, pe baza anumitor documente, reglementate de Ordinul nr. 617/2007. Documentele solicitate difera in functie de categoria din care fac parte persoanele respective (sunt someri, pensionari, elevi, etc.). Concret, iata care sunt aceste documente.
Pensionarii au nevoie de:
actul de identitate,
cuponul mandatului postal de achitare a drepturilor sau a talonului de plata prin cont curent personal deschis la o unitate bancara, din luna anterioara.
In cazul pierderii acestor documente sau pana la dobandirea lor, calitatea de pensionar poate fi dovedita cu o adeverinta eliberata de institutia platitoare a pensiei. Adeverinta de asigurat eliberata pentru pensionari are valabilitate 2 ani.
(cel puţin un drum la casa de pensii)
Somerii trebuie sa pregateasca:
actul de identitate;
carnetul si/sau adeverinta de somaj.
In cazul somerilor, adeverinta de asigurat eliberata este valabila 6 luni.
Copiii in varsta de pana la 18 ani au nevoie de actul de identitate sau certificatul de nastere, dupa caz. Adeverinta de asigurat le va fi valabila pana cand implinesc 18 ani.
Adeverinta pentru elevii sau studentii cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani se elibereaza pe baza urmatoarelor documente:
act de identitate;
document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, un document din care sa rezulte ca au calitatea de elev sau student;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca.
(în Japonia, toată frecţia asta o preia primăria)
Adeverinta de asigurat eliberata pentru acestia este valabila pe durata anului scolar/universitar.
Parintii aflati in concediu pentru cresterea copilului au nevoie de:
actul de identitate
decizia emisa de directiile judetene de munca, familie si egalitate de sanse, respectiv de Directia de Munca, Familie si Egalitate de Sanse a Municipiului Bucuresti;
(încă cel puţin un drum cu copilul în cîrcă, la ispectoratul teritorial de muncă)
In acest caz, adeverinta de asigurat va avea o valabilitate de 2 ani, calculati de la data emiterii.
Femeile insarcinate sau lauze care solicita eliberarea adeverintei de asigurat trebuie sa prezinte:
actul de identitate;
adeverinta medicala;
certificatul de nastere a copilului – pentru lauze;
un document eliberat de unitatile fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile
o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri sau documente justificative din care sa rezulte ca realizeaza venituri lunare sub salariul de baza minim brut pe tara;
Adeverinta de asigurat eliberata va fi valabila valabila 1 an de la data emiterii.
(cel puţin un drum la fisc, unde, se ştie, niciodată nu poţi fi sigur că ai toate documentele)
Dosarul persoanelor cu handicap trebuie sa cuprinda:
actul de identitate;
certificatul de incadrare intr-un grad de handicap;
un document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile,
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute de legea prin care li s-a stabilit aceasta calitate.
(deja am obosit)
Adeverinta de asigurat va fi valabila 1 an.
Pentru un coasigurat aflat in intretinerea unui asigurat, documentele necesare la eliberarea adeverintei de asigurat sunt:
actul de identitate;
documente care sa ateste relatia de rudenie sau casatoria cu persoana asigurata;
documente eliberate de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri proprii;
declaratie pe propria raspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declara ca are in intretinere persoana respectiva.
(tot bulşitul de mai sus este deja înregistrat în primăriile japoneze, iar cardul îl are fiecare coasigurat)
Adeverinta de asigurat, in acest caz, va fi valabila 3 luni de la data emiterii.
(Ei, poftim! după ce te pune pe drumuri, ţi-o face doar pe 3 luni. Asta înseamnă de patru ori pe an la coasigurare „cronică”.)
Tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului au nevoie de:
act de identitate;
document care sa ateste ca au fost inclusi itr-un sistem de protectie a copilului;
document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, un document eliberat de primaria din localitatea de domiciliu prin care sa ateste ca nu beneficiaza de ajutor social;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca.
Adeverinta de asigurat eliberata acestor tineri are o valabilitate de 1 an.
Pentru eliberarea adeverintei de asigurat in cazul bolnavilor cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate sunt necesare:
actul de identitate;
o adeverinta medicala eliberata de medicul curant sau de medicul coordonator al programului de sanatate;
un document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile;
o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse.
Adeverinta de asigurat pentru aceste persoane are valabilitate 1 an.
Persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit legii nr.416/2001, trebuie sa prezinte:
actul de identitate;
adeverinta eliberata de catre primaria localitatii de domiciliu, din care sa rezulte ca acestea se incadreaza in categoria persoanelor care au dreptul la ajutor social;
(În Japonia, persoanele asistate social sunt înregistrate EXACT în compartimentul social din care pleacă şi cardurile de sănătate.)
Adeverinta are valabilitate 1 an.
Beneficiarii de legi speciale (veterani de razboi , vaduve de razboi, persoane persecutate pe criterii politice, etnice sau rasiale, revolutionari) pot obtine adeverinta de asigurat daca prezinta:
actul de identitate,
documentele doveditoare ca se incadreaza In una dintre categoriile de beneficiari ai acestor legi;
documentul eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile, altele decat cele din pensii;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza alte venituri decat cele prevazute de legile speciale sau pensii.
In cazul acestora, adeverinta are valabilitate 1 an.
Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_27561/Cum-demonstrezi-la-medic-ca-esti-asigurat-in-sistemul-national-de-sanatate.html#ixzz1klt3kcOT
=========================================
Nu pot adăuga decît că un asigurat nu are de ce să arate vreun buletin, nicăieri, ci numai cardul de sănătate. Şi chiar dacă i s-ar cere la primărie dovada că el e el, angajatul de la social nu are decît să intre în baza de date a serviciului de evidenţă a populaţiei din aceeaşi primărie, să se asigure că titularul e el însuşi. Dar nu e nevoie, pentru că uzurparea se poate stopa la livrarea prin poştă a cardului. Cardul se înmînează numai titularului de drept.
Aşadar, domnilor parlamentari, luaţi legile de organizare administrativă pentru partea ce îi revine „reformei” în sănătate periaţi-o pînă rămîne la fel de suplă. De acum nu mai aveţi nicio scuză.
● Ghid de privatizare a bătrîneţii
Bunicul meu nu a fost pensionar. A muncit toată viaţa. De la 13 ani, la 67. Ucenic, calfă, apoi, croitor autoangajat.
În 1964, cînd a murit bunicul, bunica a rămas fără niciun venit. Nici vorbă de pensie de urmaş. De altfel, societatea socialistă (ulterior multitentacular dezvoltată) nu avea pic de milă de autoangajaţi şi de urmaşii lor, întrucît ei nu slujiseră sfînta proprietate socialistă. La urma urmei, nici nu era un caz disperat. Toţi cei patru fii ai bunicii erau salariaţi, iar fiecare îşi plătea contribuţia la asigurările de bătrîneţe. Ba, mint. Doi au fost din categoria celor „mai egali”, în reaua tradiţie a echităţii socialiste, continuată altminteri pînă în zilele noastre, şi nu au contribuit niciodată explicit la fondul de pensii. Cum ziceam, toţi cei patru fii s-au înţeles să contribuie lunar cu cîte o sută de lei la portofelul gol al bunicii. Şi aşa au făcut, fără vreo ajustare cu inflaţia. Pînă în 1988, cînd bunica şi-a dat, cu evlavie, obştescul sfîrşit.
Azi, părinţii mei sunt pensionari. Cu pensie modestă, dar niciodată nu s-au plîns, deşi, adesea se împrumută de la o pensie la alta, aşa cum se împrumutau de la un salariu la altul cînd eram noi copii.
Înainte de orice discuţie, doresc să precizez direcţia în timp a asigurărilor publice de bătrîneţe. Mulţi au impresia că banii opriţi pentru asigurările sociale sedimentează undeva, eventual sporesc, special pentru cînd ei vor fi bătrîni. Este exact invers. Banii plătiţi azi de cel activ, se duc în buzunarul celui pensionat ieri. Cu alte cuvinte, contribuţia la pensie oferă o speranţă pentru viitor, dar se duce în trecut. E ca la rugby: pasezi numai în spate.
Sigur, totul poate fi raţionalizat, în sensul ajustării pensiei, eventual a contribuţiei, în funcţie de cîţi pensionari sunt în urmă. Nu intru în proiecţii şi simulări, pentru că nu mă pricep. Semnalez doar cîteva aspecte calitative, iar mai pe la coadă, voi propune o soluţie.
Cînd numărul pensionarilor este egal cu numărul celor activi, şi mai vine şi cîte o lege populistă, care zice că cuantumul trebuie să fie 85% din ultimul salariu, şi mai vine şi şeful să îi dubleze pensionabilului venitul pe ultima lună cu o primă babană, şi se mai găsesc o grămadă de nemernici care să se pensioneze fraudulos înainte de termen, şi mai pică şi niscai decizii sofiste ale Curţii Constituţionale, menite să le apere privilegiul pecuniar celor „mai egali”, nu e de mirare că bilanţul iese invariabil negativ. Iese negativ din cauza unei capcane de percepţie: unde pui şi nu se vede, nici cînd furi nu se cunoaşte. Şi fură copios: asigurator şi asigurat. Căile de furt le cunoaşteţi. Ştrangularea lor e însă mai interesantă din punct de vedere practic.
Am descris situaţia curentă. Să vedem unde se poate interveni în sensul echităţii fiabile, iar nu al echităţii socialiste.
Să spunem două cuvinte despre argumentele complicatei funcţii matematice.
1. Natalitatea Nu e niciun secret, este, de decenii, pe o pantă descendentă. Putem produce mîine 5 copii pe cap de pensionar, iar într-o lună, cei cinci să şi înceapă a contribui la pensia pensionarului? Desigur, nu. Natalitatea, chiar dacă ar creşte satisfăcător, rezultatele s-ar vedea numai peste 25 de ani. Natalitatea nu poate fi sporită altfel decît prin reducerea egotismului celor chitiţi „să îşi trăiască viaţa”. Ceea ce amînă eventuala ameliorare a intrărilor la fondul public de pensii cu încă două generaţii. Nu există nicio politică publică de reducere a egotismului. Ar fi şi groaznic să existe.
2. Durata de activitate Lungirea ei te ajută să trăieşti teoretic mai bine şi mai scurt la pensie. Rămîne valabilă observaţia că nu ieşi mai tîrziun la pensie pentru tine, ci pentru cel deja pensionat. Nimeni nu îţi va garanta că atunci cînd tu vei ieşi la pensie, datele problemei vor fi mai bune.
3. Populaţia activă Se poate ameliora situaţia şi mărind gradul de ocupare. Guvernele de pretutindeni obişnuiesc să trîmbiţeze atunci cînd cîte o politică publică scade şomajul de la 10 la 9,9%, dar pentru care a folosit 1% din bugetul consolidat. Un intervenţionism scump, cu rezultate îndoielnice.
4. Imigraţia Hai, gata cu sărăcia! Fiecare pensionar să scrie cinci scrisori de invitaţie la emigrare şi să le trimită în Nigeria. Dar să arate şi ce îi va aştepta pe eventualii imigranţi. Pentru că, altfel, soluţia nu va fi mai puţin ţepară decît scrisorile nigeriene.
Totuşi, înteţirea imigraţiei e ca scărpinatul: ajută pe moment. „Frecarea civilizaţiilor” are costuri mari pe termen lung, cu, sau fără, un robinet de reglaj fin al armoniei comunităţilor, chit că, la început, pensionarii şi antreprenorii ar fi mai bucuroşi. Însă organizaţiile economice, interesate în imigraţie, nu sunt entităţi prea scrupuloase moral. Fug mereu de acolo de unde se împute treaba, lăsînd comunităţile baltă, să îşi care bolovanul prin mîl.
5. Sporirea contribuţiei Actualmente ea se ridică la 30%, achitată fifti-fifti de angajator şi de angajat. O putem ridica? O putem, dar asta ar însemna să ruinăm şi bruma de iniţiativă privată ce a mai rămas. Pentru că problema nu este cine achită CAS, ci la cît se ridică procentual CAS. Procentual iese prost, atît pentru contributor, cît şi pentru pensionar.
6. Economiile Singurul fel de a-ţi orienta asigurarea de bătrîneţe către viitor (iar nu spre trecut) sunt economiile; tezaurizarea. Economiile sunt consum amînat. Chiar fiscalitatea de ar dispărea cu totul, din păcate, puţini ar fi în stare să pună un ban de o parte atît cît să nu tremure nici de frig, nici de frică. Cei mulţi însă, nevoiţi uneori să îşi tamponeze prin mijloace propri, inerentele perioade de criză economică, vor considera economiile doar o soluţie de avarie, şi doar pe termen scurt. Orice cronicizare a unei crize (economice sau de invaliditate) are potenţial ruinător. Eu însumi, sunt nevoit ca, de trei ani încoace, să acopăr paguba provocată de criză, inclusiv din economii. Adesea spun că, de trei ani şi jumătate trăim în submarin. Pentru a fi cît de cît asigurătoare, economiile trebuie să aibă cel puţin două decenii de acumulare cu rata de cel puţin 30% din venitul net. Lucru deloc la îndemînă într-un „stat social”. Cu cît mai social, cu atît mai priceput la pauperizarea oamenilor şi la semănarea zîzaniei.
După cum vedem, resursele de îmbunătăţire a situaţiei pensionarilor sunt limitate, iar supraexploatarea unora ar duce mai degrabă la înrăutăţirea situaţiei. Singura resursă ce poate fi supraexploatată cu consecinţe pozitive este gradul de ocupare. Dar gradul de ocupare nu poate fi mărit într-un mediu economic suprareglementat. Mult mai utilă ar fi dereglementarea. Oamenii şi-ar găsi singuri obiectul muncii, şi în consecinţă şi locul de muncă. S-ar micşora şi cheltuielile publice (pentru stimulare, administrare, urmărire, penalizare etc.) şi cheltuielile private (pentru acreditare, avizare, şpagă etc.)
De asemeni, lungirea perioadei active, o oarece valoare practică ar avea. Rămîne să îi convingeţi şi pe schizofrenicii partizani ai statului social, că, simultan, şi pensionar tînăr şi pensie mare sunt o imposibilitate. Pentru că tocmai ei vociferează faţă de amînarea vîrstei de pensionare. Eu însumi, la o vîrstă la care aş putea ţine un răboj cu AMR-ul pînă la vîrsta de pensionare, m-am resemnat cu gîndul că va trebui să muncesc toată viaţa. Iar cei tineri nici măcar nu mai au de ce se resemna. Ei sunt siguri. Dacă munca l-a creat pe om, în viitor, pensia şi doar pensia îl va băga rapid în mormînt. Nu credeţi? Hm! Vă dă mîna? 🙂
Vă propun întîi să revenim la introducerea din textul de faţă.
Avem o bunică întreţinută de patru fii, din care doi plătesc şi asigurări sociale, iar doi fac parte din aparatul represiv, deci nu plătesc CAS. Observăm că doi fii plătesc de fapt de două ori pentru aceeaşi „greşeală”, aceea de a se fi născut într-un stat social(ist).
Credeţi că e corect ca tatăl meu şi sora sa să plătească atît pensia lui Ştefan Voitec şi Chivu Stoica, cît şi contribuţia directă destinată bunicii? Nu credeţi că avem în faţă un exemplu concludent ce revelă, fără putinţă de tăgadă, că întotdeauna, socialiştii iau de la sărac şi dau la bogat? Nu era mult mai simplu şi mai ieftin ca cei patru fii să plătească numai contribuţia informală către bunica? Ar fi fost mai simplu dacă statul nu ar fi naţionalizat bătrîneţea. Statul social(ist) de fapt a furat din banii pe care bunica mea ar fi putu să îi primească de la fiii săi. Aşadar, statul invadează brutal subsidiaritatea familială.
În Japonia, de pildă, contribuţia la pensie nu este obligatorie. Nu există numai un fond public de pensii, ci trei, fără canale de comunicare între ele. Angajaţii statului au un fond separat. Angajaţii privaţi altul, iar autoangajaţii, cu totul altul. Fiecare fond e organizat după propriile reguli. Cu toate astea, deşi nu e talmeş-balmeşul românesc, două din fonduri sunt permanent în deficit. Din nefericire, schemele de colectare şi plată sunt la fel de proaste, ceea ce se traduce prin acoperirea deficitului de la buget, în proporţie de 50%(!). Nu e nicio surpriză ca, în condiţiile date, cînd copiii baby boom-ului din 1947-50 ies masiv la pensie, datoria suverană a Japoniei să se ridice la peste 100.000 USD/locuitor (200% din PIB. nu este o eroare).
După cum v-aţi dat seama, statul social este o iluzie. O iluzie costisitoare, mai ales că tot el stabileşte şi criteriile după care acordă pensia. Şi mai şi risipeşte banii.
Dacă urmărim traseul banilor din pensii, ne putem da seama uşor că statul ia bani de la tineri, îi lasă săraci, şi în acelaşi timp, întreţine pensionari care îşi ajută copiii sărăciţi de acelaşi stat. Cu alte cuvinte, statul ia bani privaţi din buzunare private, şi îi toarnă tot în buzunare private. Nu întotdeauna aceleaşi, din moment ce şi pensionarii aparatului represiv trebuie să trăiască. Iar totul e grevat de birocraţi, de hîrţoage, de spaţii de stocare a hîrţoagelor, de nervi, de erori, de aroganţe. Costurile de administrare în regim public sunt de circa 40%. Cu alte cuvinte, 40% din banii dv. nici măcar nu ajung la părinţii voştri.
Acuma, nu e mai simplu ca tinerii să îşi întreţină părinţii fără toată nebunia asta? Ba da. Dar de ce simplu, cînd socialiştii urăsc familia şi strivesc individul? În numele cărei valori? Desigur, pentru a duce întreaga societate pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei şi ale datoriei suverane.
Şi atunci, am imaginat un mecanism de resorbţie a cancerului moral provocat de sistemul public de asigurări sociale. Pe scurt, un mecanism de privatizare a bătrîneţii în paşi mărunţi.
Din examinarea datelor demografice de interes, putem uşor să concludem că ar fi legitimă declarara stării de urgenţă demografică pe minimum 25 de ani.
În tot acest interval se cer măsuri urgente, de start, dar şi măsuri de reglaj fin.
Măsurile urgente sunt uşor de aplicat: ridicarea vîrstei de pensionare, liberalizarea totală a iniţiativei economice şi stîrpirea organizaţiilor criminale în care includem şi reţelele de interese din sectorul de stat, cu nesfîrşitele liste de organe de control.
Oricine poate muncii în oricare din domeniile ce nu cer acreditări speciale (medic, judecător şamd.). Legislaţia administrativă va scoate din texte orice referire la acte legalizate şi la alte tîmpenii birocratice. Avocatura se va liberaliza complet. Notarii vor dispărea, urmînd ca ei să devină reprezentanţi legali ai oricui ar apela la ei, sau să se apuce de o muncă cinstită în alt domeniu. (Este nevoie de tinichigii.)
Nu voi detalia mai mult. Priviţi niţel către Hong Kong pentru a înţelege ce este aceea libertate economică.
Să revenim. Avem aşadar o resursă limitată, din ce în ce mai mică: banii. Cînd o resursă este limitată, împărţirea ei are două trei criterii mari şi late de distribuire: licitaţia, tragerea la sorţi şi raţionalizarea. În cazul pensiilor, licitaţia este un nonsens, iar tragerea la sorţi este imorală. Rămîne doar raţionalizarea. Egalitarismul absolut, cerut de falimentul demografic.
Nu vă e frică de faliment! Întotdeauna, falimentul este o soluţie de salvare. La faliment au prioritatea cea mai mare creditorii cei mici. În cazul falimentului sistemului de pensii, pensionarii săraci. Iar dacă mai rămîne ceva pentru pensionarii bogaţi, bine. Dacă nu, să se mulţumească cu cît le rămîne.
Sigur, se vor găsi dintre cei care vor obiecta că ar fi o măsură socialistă. Aş dori doar să privească stările de război din istorie. În Londra anului 1941, cam toate resursele de hrană, îmbrăcăminte, combustibil, erau pe cartelă. Distribuţia (egalitaristă) pe cartelă a continuat şi după încheierea războilui, indiferent de orînduirea socială.
Acum, contribuţiile strînse în fondul de pensii trebuie urgent cartelat. De la vlădică pînă la opincă, aceeaşi pensie, pînă la moarte. Pensie ajustată anual, în funcţie de volumul colectat. Dar riguros egală, atît pentru fostul strungar, cît şi pentru fostul magistrat sau deputat. Pînă la resorbţia completă, pe cale biologică, a cancerului socialist.
În subsidiar, ne vom respecta din nou bătrînii. Nu pentru că ne dau bani din pensia lor, ci pentru că aşa e firesc. Vom deveni mai puţin egotişti, şi s-ar putea să naştem şi mai mulţi copii. Vom deveni ceva mai cuminţi şi mai cu sinţul dreptăţii. În orice caz, mai demni.
Cine nu e de acord, nu are decît să plătească în continuare pensia babană a celor doi mei unchi din aparatul represiv, sau să propună o altă cale.
● Ghid de restaurare a statului de drept după meci
Oricine a văzut felul în care mass media a preluat imagini şi comentarii despre recentele fapte antisociale petrecute în pieţe urbane, poate identifica efectul catalitic al declaraţiilor liderilor politici parlamentari, aflaţi în opoziţie parlamentară, asupra virajului spre violenţa stradală. Rămîne să luăm atitudine.
Ţinînd seama că liderii politici nu sunt şefi de galerie, ci lideri ai partidelor parlamentare, atitudinea lor nu mai ţine de libertatea de exprimare, ci reprezintă fapte antistatale, îndreptate împotriva ordinii constituţionale. Nu greşim atunci cînd asimilăm recentele dezordini sociale provocate, cu mineriadele. Ceva mai mititele, dar, în principiu, cam aceleaşi metode de intimidare.
Acuma, ce vreau de la dumneavoastră este să vă clamaţi exercitarea liberă a drepturilor constituţionale. Fiecare, în nume propriu, poate depune o plîgere la Avocatul Poporului.
Violenţa a fost augmentată de factorul politic PARLAMENTAR. Este o realitate. Partidele parlamentare sunt parte a statului român. Dar să analizăm spusele liderilor lor. Victor Ponta, mai hîrşit prin chichiţe gramaticale, salută protestele, dar respinge violenţa. Ponta nu vede însă că a saluta ceva ce nu mai are obiect, din moment ce proiectul de lege cu bucluc a fost retras. Ceea ce acreditează ideea că protestele fuseseră premeditate. Aşadar, intenţionalitatea nu poate fi omisă.
Antonescu însă e mai tranşant şi expune PNL la sancţiuni cel puţin pecuniare:
PNL este solidar cu cei care au ieşit în stradă, dar nu este implicat în organizarea protestelor
(14 Ian 2012 de agerpres.ro)
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă că PNL este solidar cu cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta atât susţinerea pentru doctorul Raed Arafat, cât şi protestul faţă de modul în care un proiect de lege „s-a încercat a fi impus neconstituţional”.
Observăm că PNL se solidarizează, dar nu organizează. A te solidariza nu este numai o vorbă în vînt, ci, ţinînd seama de responsabilitatea ce îţi revine ca parte a statului, nu poţi face apologia violenţei fără să fii pedepsit. Nu te poţ opune, altfel decît prlamentar, intervenţiei celeilalte părţi a statului, pentru că altfel se numeşte tentativă de lovitură de stat. Nu ar fi prima. Dar trebuie să fie ultima.
Răul s-a făcut. Are un cost pe care societatea îl va suporta împotriva voinţei ei, dacă dumneavoastră nu vă reclamaţi drepturile, în aşa fel, încît, vinovatul să plătească. Sunt sute de metri pătraţi de caldarîm distrus, bunuri de utilitate publică distruse (coşuri de gunoi etc.) bunuri private distruse. Au fost provocate răni ce se vor lăsa cu sute de zile de spitalizare, ce vor însuma milioane de lei risipiţi pe apa sîmbetei (şi a duminicii). Cineva trebuie să plătească. PNL pică la zar. Care ar fi baza legală? Citez:
Art. 365 Instigarea publică
(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.Art. 369 Tulburarea ordinii publice prin adunări neautorizate
(1) Participarea la o adunare publică neautorizată, în cadrul căreia se comit acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează refuzul de a se supune somaţiei efectuate, potrivit legii, de către organele de ordine, pentru dispersarea unei adunări publice neautorizate prin care s-a blocat traficul pe un drum naţional ori pe calea ferată.Art. 366 Incitarea la ură sau discriminare
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Aşadar, sunt fapte cu urmări penale şi pecuniare. Nu e treaba noastră să le evaluăm. Treaba noastră este să reclamăm că ni s-au lezat drepturi constituţionale legitime, că ni s-a limitat libera circulaţie, că ni se pune sănătatea şi viaţa în pericol prin acte huliganice augmentate de factori politici, că, partidele ce s-au solidarizat cu derbedeii, au încetat să mai fie persoane juridice de drept public, şi că, susţinînd activităţi private neautorizate, violente, în spaţiul public, au devenit de facto persoane juridice de drept privat, în coliziune flagrantă cu Codul Penal. Atîta timp cît, un cetăţean paşnic este forţat, sub ameninţarea cu violenţa, ba, chiar prin aplicarea violenţei, să strige Jos, (cutare)!, aceasta reprezintă o violare flagrantă a demnităţii umane, violare augmentată de partidele din opoziţia parlamentară. Nu poţi preamări (extraparlamentar) violenţa, fără să fii pedepsit.
Cam astea ar fi valorile şi principiile batjocorite de partidele parlamentare în zilele acestea. Aveţi tot dreptul la siguranţa fizică şi la pacea minţii, pe care Constituţia vi le garantează.
Întocmai ca la fotbal, vandalismul galeriei duce la penalizarea clubului. Clubul se numeşte PNL. Este responsabilitatea dumneavoastră să cereţi răspicat ca, în următoarele etape, PNL să joace numai „indoor”, fără mediatizare. Ca la fotbal.
Adresa de mail este: avp(la)avp.ro. Fiecare dintre dumneavoastră să trimită pe adresa indicată cîte o petiţie, în nume personal, ataşînd în clar adresa domiciliului stabil. Îngropaţi Avocatul Poporului în petiţii!
Nu vă aşteptaţi la minuni. Cereţi-i doar să sesizeze Parchetul în legătură cu faptul că factori politici au instigat la punerea în pericol a vieţii, demnităţii şi avutului cetăţenilor. Dar pentru asta trebuie ca dumneavoastră înşivă să îi dovediţi AvP – altfel decît cu buletinul – că sunteţi cetăţeni.
Ţineţi minte! Atitudinea mioritică nu rezolvă, ci agravează.
● Caron cu curu-n două luntrii
Cînd vine vorba de soluţia extremă de scoatere a maidanezilor liberi din peisajul urban, cititorii sunt probabil oripilaţi de faptul că folosesc adesea termenul a ucide iar nu a eutanasia. Eutanasie apare în textele mele numai în contexte ironice/sarcastice.
Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Eutanasia este ceva subiectiv. Pentru a fi subiectiv, trebuie să fii subiect. Cîinele, porcul, calul, nu sunt subiecţi, pentru că nu au conştiinţă şi nu sunt în stare să facă judecăţi morale. Judecata morală o are numai omul. Aşadar, eutanasia nu există decît în minţile noastre.
Dar poate nu ştie toată lumea ce înseamnă prefixul eu-. Într-un sens foarte general, înseamnă bine, armonios, frumos. Depinde mult de rădăcina pe care o însoţeşte. Opusul său este caco- (ca în cacofonie).
Vai, ce mort frumos!
Poate fi moartea frumoasă? Moartea nu e nici frumoasă nici urîtă. Eutanasie este un nonsens. Poate fi frumoasă agonia. Adică, moartea dinaintea morţii. Putem spune că moartea se instalează subiectiv în momentul în care simţurile dispar. Dar şi aceea, tot moarte este. Nu degeaba se foloseşte în medicină termenul moarte cerebrală. Aşa cum zicem: fungicid, bactericid, erbicid, rodenticid, pruncucid etc., nu putem zice eutanasie cerebrală, aşa cum nu putem afirma că cei 6 milioane de evrei ucişi în WWII au fost eutanasiaţi, ci ucişi.
Revenind la cîini, la ţară, puii de cîine supranumerari, în ultimă instanţă erau (şi mai sunt) înecaţi. Iar bunicii noştri continuau să rămînă creştini buni. Poate char mai buni decît membrii tuturor organizaţiilor de „protecţie” a animalelor luate împreună. În orice caz, bunicii noştri erau mai cu picioarele pe pămînt decît mulţi militanţi promaidanezi.
Acuma, cînd vine vorba de a ucide un cîine, că e eutanasie sau cacotanasie, este o chestiune extrinsecă animalului. Ea ţine de privitor. El apreciază dacă agonia a fost frumoasă sau nu. Dar a înfrumuseţa o agonie a animalului este doar o formă de trufie. Moralmente, o autosuficienţă sinucigaşă, aş zice.
A înfrumuseţa ceva este un act cultural. Şi nu greşim atunci cînd spunem că animalele de companie sunt produse culturale. În zilele noastre, peste jumătate din cîinii de pe planetă sunt produse culturale, iar restul, utilitare. Trecerea de la utilitar la cultural, şi viceversa, este adesea întîlnită.
Ce sunt maidanezii? Maidanezii sunt produse culturale, rezultate din părăginrea produselor utilitare, sau a altor produse culturale. Am putea spune subproduse culturale, din moment ce nimeni nu şi le asumă demn.
Ce paragină frumoasă!
Să vedem ce regim au produsele culturale părăginite. Am căutat ceva similar. Cel mai aproape de maidanezi sunt clădirile istorice. Multe, aflate în paragină. Şi ele pot deveni periculoase dacă te nimereşti în dreptul unui tavan ce stă să se năruie. În mod normal, clădirile istorice se demolează sau se restaurează. Paragina nu este o soluţie. Aşa cum paragina cîinelui nu poate produce decît sălbăticirea lui sau moartea. Ne mai mirăm în condiţiile astea că în celula lui Coposu plouă şi ninge? Ne mai mirăm de ruina mînăstirii de la Giuleşti-Sîrbi?
M-am aplecat asupra existenţei castelelor din Japonia şi am aflat că cele expuse azi sunt o infimă parte din cîte erau odinioară. Numai în Kumano, un tîrg de 20.000 suflete azi, erau două. Iar proprietarii lor, în relaţie de adversitate. Niciunul nu mai este în picioare. Nu mai este în picioare pentru că potenţialul turistic este prea mic pentru a justifica cheltuiala cu restaurarea. În schimb, în Hiroşima este un castel bine conservat. Reclădit în 1970 pe fundaţia celui vechi, distrus de explozia nucleară. Însă nu a fost reclădit în toatlitate. De pildă, corpul în care la un moment dat a dormit Împăratul Meiji, a rămas numai tmelia. Temeliile nu sunt periculoase.
Iniţial, clădirile istorice au avut scop utilitar, ca şi cîinele de altfel. Nu v-aş crede dacă mi-aţi spune că acum 5000 de ani omul (între)ţinea cîinii cu alt scop decît cel utilitar.
Cum ziceam, o mică parte din castele au fost restaurate. La restul, aproape că nici ruina nu mai poate fi deosebită în jungla instalată. Iar ruinele din spaţiul urban au fost rase complet. Pînă şi temelia. Aşadar, ceva utilitar, la un moment dat, devine: fie sălbăticie, fie ruină căldicică, cu oarecari atribuţii lacrimogene, fie produs cultural cu statut clar.
Românii aleg calea căldicică în toate cele. Lasă să se ruineze Piaţa Matache şi protestează la demolarea ei, aşa cum ar protesta şi atunci cînd aceeaşi ruină s-ar prăbuşi pe cineva. Românii lasă să se inunde galeriile de la Roşia Montană şi protestează faţă de exploatarea zăcămîntului, invocînd dreptul galeriei de a se surpa nestingherit. Eventual peste vizitatori.
Românul are impresia că timpul este ceva neutru în raport cu ruina. Nu! Timpul întotdeauna ruinează pînă dincolo de limita reversibilului. A te erija în cavaler al molozului, în speranţa că vei avea cîndva bani pentru a restaura clădirea, este ca şi cum ai spera că din grămezile de păr de la Auschwitz ai putea reînvia deţinuţii „eutanasiaţi” acolo.
Pentru paragini nu există decît scoaterea din peisaj, conservarea inocuă sau restaurarea. Depinde de cîţi bani avem. Şi nu prea avem. Dar avem vocabular eufemic.
După cum vă daţi seama, maidanezii reprezintă doar unul din elementele ce vădesc decadenţa noastră morală. Ei sunt un subprodus cultural, prizat EXACT în aceleaşi condiţii precum maneaua contemporană. Maidanezul şi maneaua au în comun autoînduioşarea bălos-lăcrămoasă indusă în consumator. Cineva care hrăneşte maidanezi fără să îi restaureze ca produse culturale/utilitare, are o problemă de stimă de sine în primul rînd, şi de respect pentru comunitate, în al doilea.
A continua să vorbim despre eutanasierea cîinilor, iar nu despre uciderea cîinilor, este anesteziere morală. Am stabilit mai sus că anihilarea simţului este moartea subiectivă ce precede moartea obiectivă. Suflete moarte. Auto-caco-tanasiate. Moarte ca cele ale judecătorilor de la Curtea Constituţională, ce au hotărît că paragina e bună.
● S-a deschis sezonul de vînătoare la maidanezi
Stimaţi cetăţeni,
Curtea Constituţională, aşa cum ne-am obişnuit deja, este o instituţie hotărîtă a distruge bruma de civilizaţie urbană, construită în scurtele perioade istorice de normalitate.
Proclamaţia de azi conţine un singur îndemn: UCIDEŢI CÎINII FĂRĂ STĂPÎN!
Soluţia tehnică rămîne la latitudinea fiecăruia.
Nu vă fie teamă de consecinţele legale. Contestaţi ORICE penalitate ce s-ar abate asupra voastră. Chiar şi mustrarea scrisă.
La confruntare, cereţi să vi se arate următoarele:
-actul de apartenenţă a cîinelui ucis de voi. Mai clar, actul de proprietate.
-dovada că maidanezul este rasă a uneia din speciile din lista animalelor protejate de lege.
-dovada că locul în care aţi ucis maidanezul este o rezervaţie naturală.
-dovada că maidanezul fusese edentat şi că muşcătura lui nu leza integritatea fizică a omului.
-dovada că maidanezul a fost educat să nu latre în orele legale de odihnă.
-avizul epidemiologic, nu mai vechi de 15 zile calendaristice.
Acţionaţi în judecată pretinsul proprietar (în lipsa lui, primăria) arătînd că, intenţionat, a supus şi a expus maidanezul la tratamente crude şi inumane. Argumentaţia, aici.
Folosiţi documentele oficiale pe care le-am strîns de-a lungul timpului.
Inclusiv sesizarea către Avocatul Poporului, pentru a arăta nesimţirea, imbecilitatea, făţărnicia, răutatea şi dispreţul autorităţilor române.
Doamne ajută!
● Cu mîinile curate
Am ascultat adineaori interviul luat de Mircea Micu Marian şi Dana Ioana Lupea, lui Mihail Neamţu, la TVR-Info, prilej cu care am ascultat cu atenţie spusele Preşedintelui despre DNA.
Majoritatea analiştilor politici s-au grăbit să interpreteze intervenţia Preşedintelui pe tema DNA, în cheie politicianistă. În urma arestărilor făcute de DNA în ultimul timp, PDL a scăzut în sondaje, iar Preşedintele ar încerca chipurile să frîneze căderea. Teza nu se susţine. Ea îi descrie doar pe brânzoveneştii săi emitenţi.
Preşedintele s-a referit la ceea ce îmi dă şi mie frustrări, anume lipsa de ACURATEŢE a DNA. Acurateţe îneamnă precizie în evaluarea faptelor penale. Or, s-a dovedit practic că DNA arestează prea mult pentru cît condamnă judecătorii, sau invers, obţine prea puţine condamnări pentru cît arestează. Lipsa de acurateţe este 1) fie semn de amatorism, fie 2) semnul unei perturbaţii induse subteran şi politic. Iar în acest context, Preşedintele a pomenit stenograma unui şantaj ordinar făcut de doi procurori DNA asupra altui procuror DNA. Textul stenogramei pare a ilustra punctul 2), perturbaţia cu mobil politic.
Şi atunci, Preşedintele, căutînd un echilibru, a venit cu teza răspunderii materiale a magistraţilor, o teză la fel de raţională. Tot el a arătat şi riscurile exceselor în libertatea de a penaliza procurorii. Şi atunci a sugerat o soluţie de temperare a exceselor, tot prin mijloace politice şi democratice. Şi a folosit cuvîntul FILTRU, pentru a arăta că e nevoie şi de o frînă care să instaleze şi să menţină ACURATEŢEA. Asta e tot. Răspunsul la întrebarea: CUM?, trebuie să îl dea alţii. Nu Preşedintele. E cineva în stare să imagineze un mecanism de prevenire a coroziunii într-o instituţie?
Faptul că DNA este lăudată la fiecare raport din MCV, nu înseamnă că trebuie să o şi fetişizăm. Rugina (lenea şi ticăloşia) corodează structuri, şi cînd suntem treji, şi cînd dormim. Dar cînd suntem treji, bine e să inspectăm structurile cît mai des, şi să îndepărtăm rugina. Fără a slăbi însă structura. Iar Preşedintele tocmai despre întreţinerea structurii a vorbit. Altfel, ne trezim cu vaporul rupt în două la prima furtună.
Aşadar, atenţie la detalii! Orice vorbă ruptă din context poate deveni „dovada trădării”. Iar de voluntari, chitiţi pe ruperea din context şi pe interpretarea cu rea voinţă a vorbelor Preşedintelui, sunt, slavă Domnului, destui.
● Cu CNP, sau fără CNP?
Cu bască, sau fără bască? S-a tot bătut apa în piuă pe tema „divulgării” CNP la recensămînt. Într-adevăr, măsura cu～, trădează gîndirea poliţienească a legiuitorului. Însă ultimii care ar fi avut căderea morală să protesteze verbos faţă de cerinţa CNP din protocolul de recenzare, ar fi fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adică exponenţii şi respectiv continuatorii statului poliţienesc. Adică, tu, legiuitor, mă obligi să port „numărul matrix” în toate circumstanţele, mi-l iei şi mi-l publici de cîte ori ai ocazia, şi tot tu faci garagaţă?
Domnii cu chestiunea nu au decît să caute pe Google alăturarea „preşedinteleANDcamereiANDCNP”, „primANDministruANDCNP” pentru a-şi inventaria normele promulgate, şi respectiv adoptate, cu propriile lor mînuţe, norme ce provoacă şi la această oră scurgeri masive de date personale în Natură, mai ceva ca drobul de cianură de la Roşia Montană. După cum vă puteţi da seama, domnii şi respectiv tovarăşii cu obiecţia şi-au doborît propriile recorduri de ipocrizie.
Iată un exemplu luat la întîmplare:
Reprezentantii spitalelor clujene nu aveau habar de faptul ca CNP-ul le este publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii,…(…)
Argumentul trompeţilor şi trombonilor USL ar fi că PDL ar vrea să fraudeze nici mai mult nici mai puţin decît alegerile. Pe lîngă că afirmaţia e un proces de intenţie, un joc de gleznă, nu e clar cum ar putea CNP ajuta ipotetica fraudă. Dacă domnii Iliescu-Năstase s-au gîndit că CNP-urile căpşunarilor ar fi cele vizate, ar putea să afle acum că persoanele lipsă la apel au plecat cu tot cu CNP din ţară, iar recensămîntul este pentru „soldul” demografic, iar nu pentru „expaţi”; ca să folosesc o expresie stîngist-resentimentară.
Cum ar putea fi folosit la fraudare un CNP, cînd nu ai controlul participării la scrutin? Cine ar fi atît de tîmpit să fraudeze în scripte, cînd acelaşi CNP, apărut în două locuri, l-ar putea da în gît şi băga în puşcărie?
Bine, USL a jucat la plezneală, pentru că ştie că „pulimea” pune botul la toate trăznăile mediatice. Însă inepta ieşire a USL, mie îmi foloseşte în demersurile individuale de modernizare a statului. USL îşi va fi tăiat craca logică şi contraargumentele în viitor. De acum înainte, eu însumi mă pot folosi de frica semănată de tromboanele USL, pentru a avansa tactic. 😀
Le-aş propune eventualilor specialişti IT ce vor trece pe aici, să întocmească un recoltor informatic de date personale din flora internetă. Nu e greu. Cu un generator logic de CNP, în care primele 7 cifre sunt oricum semnificative (sexul şi data naşterii), ar putea strînge datele personale a cel puţin 11 milioane de locuitori, adică, exact lista celor care, într-un fel sau altul au primit ajutoare de la stat. Başca CNP publicate în deciziile judecătoreşti, în contracte, tranzacţii, sau chiar (in)voluntar, de către titulari. Le propun să scoată la imprimantă listele şi să trimită coletele pe adresa PSD (ca să moară de ciudă PNL) cu menţiunea: pentru contrafaraudare. Asta ar fi o măsură de backup, pentru cazul în care PSD a pierdut CD-urile sustrase de la Evidenţa Populaţiei, în timpul mandatului Nica.
Revenind la procedura de recenzare, există şi CNP 100% public. El se numeşte număr de telefon, şi poate fi comun mai multor persoane, fără să îi facă pe miliţieni să se scarpine în creştet.
Spre deosebire de CNP administrativ, numărul de telefon are avantajul că poate fi folosit ex post, la lămurirea rapidă şi telefonică a confuziilor şi inadvertenţelor din formularele de recensămînt.
Nu încetez să mă minunez de cît de troglodit sunt gîndite normele de aplicare ale legilor ce se referă la relaţia dintre stat şi cetăţean.
● În atenţia comunităţii habotnic-musulmane din România
Dragi cetăţeni,
La ora actuală, Justiţia este o putere asupra căreia cetăţenii nu au niciun fel de control. Cînd zic control, mă refer la vîrfurile celor două Justiţii actualmente alive and kickin’ în România…De ce protestaţi?… Cum, nu sunt două?… Păi să le numărăm, Cadîr Efendi!
ÎCCJ e una, da? Şi mai e CCR, care nu e parte a puterii judecătoreşti. Deci e a doua Justiţie în stat, întrucît nu este în subordinea ÎCCJ, iar deciziile sale de casare a normelor legale sunt imperative şi fără drept de recurs. Păi, imperative şi fără drept de recurs sunt şi deciziile ÎCCJ. OK? Dacă două imperative sunt plecate din două instituţii (care fac ţîţa dreaptă şi ţîţa stîngă a coanei Justiţia) şi care nu au treabă una cu cealaltă, înseamnă că sunt două Justiţii. Două ţîţe, două Justiţii. Eh! Acum, şi voi. Nu sunt egale? Păi, nicio femeie nu are ţîţele egale, ci „complemenare”. Ca ÎCCJ şi CCR. Două.
Dar ştiţi de ce sunt două Justiţii? Vă spune moşu. Pentru că actuala Constituţie a fost gîndită de un ciopor de sofişti. După cum ştiţi, pentru sofişti, 1 nu merită să fie considerat număr, întrucît nu este nici par, nici impar. Aşadar, sofiştii au evitat unicitatea Justiţiei. Nu intra în vederile lor.
Încă nu v-am convins? Păi, aflaţi dragii moşului că şi două Parlamente avem. Cum, două, cînd e doar unul bicameral? Păi, staţi, nu vă grăbiţi. Sunt două camere plus o dependinţă: corurile reunite ale deputaţilor şi senatorilor. Aţi zice că sunt şi alea complementare. În parte e adevărat. Dar să vedem care cu care seamănă.
La o lectură atentă a Constituţiei, veţi constata că sunt mai mici diferenţele între atribuţiile Camerei şi cele ale Senatului, decît între ale oricăreia dintre camere şi plenul camerelor reunite. Aşadar, sunt două parlamente: unul format din camerele A şi B, şi încă un parlament format din A+B. Două Parlamente, din care unul bicameral, şi unul monocameral.
Încă nu v-am convins? Nu-i nimic. Fie ca voi. E un singur Parlament, tricameral. Hopa! Trei e OK. Cu asta îi daţi gata. Sofiştii din Justiţie şi Parlament îl recunosc, întrucît e un număr impar.
Păi, dacă sunt două Justiţii şi două legislative cu trei camere, înseamnă că mai e loc de o Justiţie.
Băgaţi sharia. E tot complementară. Acolo unde nu merge cu drepturile omului, merge cu tăierea oului. Nu, sharia nu va fi a treia ţîţă (deşi am văzut şi femei cu patru ţîţe) ci va fi vadul dintre ţîţe.
Cum veţi face să introduceţi ceva între ţîţe? Nu mă întrebaţi pe mine. Io vă pot spune doar unde să daţi şpaga. Tot între ţîţe, atunci cînd cumetria nu vă permite să lipiţi bancnota direct pe fruntea lăutarilor judecători/ deputaţi. Mă rog, e doar o chestie tehnică. Un lucru e clar: unde merge mia merge şi suta de mii. Dar în principiu, dacă băgaţi şpaga unde trebuie, veţi putea recupera investiţia repede, că puteţi dislocui Justiţia Pămînteană. Mai cu binişorul, mai cu gălbiorul, mai cu sejurul, mai cu şnurul… veţi amazona*) Justiţia de tot. Iar noi, cetăţenii nemusulmani nu vom avea cum ne opune, deoarece Justiţia nu este sub controlul nostru. Şi nici Uniunea Socialistă, supranumită Cei Trei Boschetari (toţi pentru unul, Felix, unul pentru toţi) nici ungurimea şi nici PDL nu au de gînd să se bage la modificarea Constituţiei.
Al vostru e viitorul! Aferim!
––––––-
*) de la amazon (l.gr.) – fără ţîţe
★★ În atenţia CSM, mai precis, a membrilor alfabetizaţi în IT
Aflu că magistraţii cu reputaţia “terfelită” stau la coadă la CSM cu jalba-n proţap, să le repare CSM reputaţia. Cum ar veni, să pună CSM căluş în gura cetăţenilor jurnalişti.
Oare magistraţii nu au aflat că reputaţia nu e sub controlul lor? Oare nu au aflat că reputaţia este suma tuturor judecăţilor morale ale altora despre ei? Magistraţii plîngăcioşi procedează ca un beţiv la volan, care, după ce a călcat trei persoane, l-ar da în judecată pe poliţist că i-a făcut publică alcoolemia, sub pretextul că divulgarea “datelor cu caracter personal” i-ar strica reputaţia.
Am observat că cei ce se burzuluiesc prin curţi de apel şi CSM-uri că li s-a mototolit reputaţia, sunt şi cei mai mari falsificatori intelectuali (diplome măsluite, examene ciordite, doctorate plagiate etc.)
Presimt niscai dezvăluiri şi despre ascensiunea prof. Bîrsan. Deja pe la fumoare se discută cu lucrările plagiate în mînă.
Fiind vorba despre o republică a magistraţilor, oameni cu puteri nelimitate în stat, cu conştiinţe pătate, oameni înhăitaţi pe faţă cu interlopii, pricinoşi şi procesomani, există şi riscul unor presiuni mai mari decît o plîngere la CSM. Riscul este ca CSM să pună botul şi să dea curs acţiunilor de intimidare. De aceea, am pornit următorul mecanism de protecţie antimagistrat-cu-reputaţia-şi-domiciliul-lezat:
Domnilor, dacă veţi fi sensibili la protestele cuplului Bîrsan, şi veţi încerca să stînjeniţi în vreun fel libera circulaţie a acestei scrisori, vă previn încă de pe acum, că orice tentativă de intimidare exercitată asupra mea se va solda cu multiplicarea blogului de faţă.
Am distribuit deja baza de date. Blogul de faţă va putea fi reconstituit în ale zece locuri, în 10 minute de la ştergerea sa pe cale judiciară.
Sunteţi perspicace şi puteţi extrapola. Vă rog, pe la y=100x să vă opriţi pentru a nu vă face de rîs la y=1000x.
Nu puteţi intimida cît putem noi multiplica.
★★ Reputatului profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
Este prima scrisoare pe care îndrăznesc să v-o remit. Este o scrisoare gata deschisă, pentru că ştiu că nicio autoritate din România nu deschide vreo scrisoare cu scopul de a-i analiza conţinutul din perspectiva Drepturilor Omului. Nici măcar Avocatul Poporului. (parol! am un teanc de rezoluţii, toate fofilactice)
Dumneavoastră sunteţi la CEDO pentru a face dreptate, şi de a face vizibil actul dreptăţii, aşa cum şi studenta dumneavoastră, judecător la CCR, doamna Iulia Motoc mottografiază englezeşte: Not only must Justice be done; it must also be seen to be done.
Am aflat despre necazul dumneavoastră şi vă sunt alături. E lumea rea.
Ce nu prea înţelg este de ce vă opuneţi prin proteste la Consiliul Europei si CEDO, pentru o chestiune de rutină, cum ar fi, nu-i aşa, o percheziţie? Aflu din presă că faceţi presiuni şi asupra CSM, să revoce ordinele de percheziţie. Cînd vă mai liniştiţi, v-aş fi recunoscător dacă mi-aţi spune şi mie cum aţi făcut, şi care sunt zonele erogene ale CSM, ca să încerc şi eu măcar un pic de presopunctură pe el/ea. Am atîtea de dezmierdat*!…
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, noi, cetăţenii de gradul patru (spre cinci) suntem zilnic percheziţionaţi corporal de miliţia capitalistă, pentru simplul fapt că nu avem buletinul la noi atunci cînd mergem la cumpărături. (Oare nu a aflat poliţia că raţia de zahăr şi ulei nu se mai dă pe buletin?) Dacă credeţi că percheziţia la domiciliul dv. conjugal vă lezează demnitatea, sunteţi omul meu. Aşa este, domnule judecător. E ceva necurat acolo, iar procurorii vor să vă facă curăţenie. De ce nu îi lăsaţi?
Apropo de demnitate, scuzaţi-mi îndrăzneala, pe 7 iunie 2009 am făcut un experiment simplu: am mers la secţia de votare cea mai apropiată (900Km dus şi 900Km întors) unde am prezentat paşaportul expirat. Credeţi că am fost lăsat să votez? Nici vorbă! De ce?
Permiteţi-mi să vă prezint concluziile mele proprii şi personale, din perspectiva Drepturilor Omului:
1) paşaportul reprezintă un document de atestare a cetăţeniei (L21/1991 republicată). Refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot în baza unui acte de identitate expirat duce în mod necesar la concluzia că actul de identitate este un contract de cetăţenie pe durată limitată, ceea ce acreditează ideea că cetăţenia este un drept pozitiv, discontinuu, prescriptibil, ceea ce, mai departe, contravine art. 15 (1) şi (2) din DUDO.
2) lipsa unei decizii judecătoreşti care să motiveze refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot reprezintă o dovadă certă că omul nu este recunoscut ca subiect de drept, ceea ce contravine art.6 DUDO şi spiritului Preambulului DUDO.
3) prin condiţia valabilităţii actului de identitate în ziua de vot, OUG 97/2008 (care normează procedural procesul electoral) face inoperante inclusiv art.1(3) şi art. 22(1) din legea 21/1991 republicată, întrucît legea 21/1991 republicată nu face nicio referire la termene de valabilitate pentru actele de identitate la dovada cetăţeniei. Cum dreptul la cetăţenie este un drept negativ, în spiritul art. 15 din DUDO, sarcina probei contrare i-ar reveni de drept comisiei de votare sau organului de supraveghere poliţienească a procesului de votare.
4) nicio autoritate a statului român nu este în stare să deosebească un act expirat de unul nul. Actul expirat devine nul numai şi numai în relaţia cu drepturile pozitive şi cu privilegiile. În toate celelalte cazuri, actul expirat este valabil pentru atestarea continuităţii drepturilor negative. Sunteţi de acord, nu? La nevoie vă pot documenta cu două precedente.
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO, avînd în vedere autosesizarea pe care aţi făcut-o în legătură cu percheziţia la domiciliul conjugal, vă rog, dacă mai aveţi drum la CEDO, puneţi o vorbă şi un protest şi pentru mine. Ne înţelegem noi cumva. Atît dumneavoastră, soţia dumneavoastră cît şi eu suntem trei oameni lezaţi profund în demnitate.
Vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc să vă contactez pe căi informale, dar am văzut că merge şmecheria. (Sincer, nu am ştiut că se poate merge direct la CEDO, fără a mai trece prin pivniţele, strungile şi mulgătorile Justiţiei.) Desigur, o fac în numele dreptăţii, pentru că nici dumneavoastră văd că nu prea le aveţi cu legalitatea şi cu procedura. Nu-i nimic. Ne privatizăm împreună. Eu am făcut-o deja. Am fondat propria mea republică, intitulată Republica Marius Mistreţu-Balc. Balc de la Balcani. Teritoriu cu statut de protectorat japonez. (La rîndul meu, am notificat MAE cu privire la noul meu statut de drept internaţional public. Şmecheria procedurală la convertirea din subiect de drept internaţional privat în entitate de drept public o găsiţi aici).
Cu speranţa unei reforme radicale a sistemului de pile relaţii şi cumetrii în Justiţia pe ramură, vă doresc succes în activitatea profesională şi didactică.
Al dumneavoastră,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
EDIT:
În atenţia CSM
Domnilor, vă previn că dacă veţi fi sensibili la proteste profesorului Bîrsan, şi veţi încerca să stînjeniţi în vreun fel, libera circulaţie a acestei scrisori, vă previn încă de pe acum, că orice tentativă de intimidare exercitată asupra mea se va solda cu multiplicarea blogului de faţă. Am distribit deja baza de date. Ea va putea fi reconstituită în 10 minute în 10 alte locuri. Sunteţi perspicace şi puteţi extrapola. Vă rog, pe la y=100x să vă opriţi pentru a nu vă face de rîs la y=1000x.
Nu puteţi intimida cît putem noi multiplica.
😀
––––––
* a dezmierda vine de la îndepărtarea prin giugiulire, cu sau fără ţesală, a balegii de pe crupa şi ţîţele vitei. De la (lat.vulg.) mierdo (căcat).
▲● Un adevăr strigător la cer despre Hiroshima şi Nagasaki, dar şi despre România
Sîmbătă, NHK a difuzat un documentar ce relevă dispreţul pe care autorităţile militare japoneze l-au avut faţă de popor. În prelungirea documentarului, am încercat să extrapolez consecinţele actualei Constituţii a României. Concluziile sunt înfricoşătoare. Dar, să o luăm încet.
Serviciul de interceptare radio al armatei de uscat japoneze monitoriza atent mişcarea la bazele americane aeriene din Pacific. Informaţiile nu erau chiar complete, întrucît americanii comunicau codificat, însă din tot cîrdul de semnale Morse, comandamentul militar japonez afla cu oarecare aproximaţie şi unde, şi cîte aparate B29, şi cînd aveau loc raidurile, şi care le era destinaţia. În iunie 1945, o nouă bază aeriană a apărut în Pacific. Pe insula Tenian. Spre desosebire de celelalte, cea de pe Tenian avea numai 12-13 bombardiere. Ordinul de mărime a atras atenţia transmisioniştilor, obişnuiţi să identifice 100-200 de aparate la o singură bază.
În linii mari se ştia că americanii pregătesc bomba nucleară. Însăşi Japonia a avut un program nuclear. Povestea unul din (la vremea aceea) elevii ce munceau la o carieră de minereu din Fukushima, ce le spunea supraveghetorul: „Din bolovanii ăştia pe care îi căraţi voi cu coşul, vom face o bombă cu care vom rade New-York-ul de pe faţa Pămîntului.” După 2 ani de tatonari, cînd s-a dovedit că minereul era prea sărac în material fisionabil, programul a fost abandonat. Însuşi comandantul Tojo scria în propriul jurnal că dacă japonezii nu au reuşit, nici americanii nu au bomba nucleară. Orbit de trufie, Tojo nu a ţinut seama de avertizările venite de la serviciul de supraveghere radio, deşi numărul redus de aparate de la Tenian, precum şi zborul premergător al aparatului de sondaj meteo pledau pentru iminenţa unei misiuni cît se poate de secrete*, dar devastatoare. Importanţa a fost întărită şi de interceptarea unui mesaj plecat de la Tenian, mesaj care, chiar dacă nu a fost decodificat, direcţia în care fusese transmis (Washington) spunea că ceva urît se pune la cale. Cei circa 2500 Km de la bază şi pînă la Hiroshima ar fi dat destul timp pentru ca comandamentul de protecţie civilă să alarmeze populaţia. Povestea o femeie ce la vremea respectivă lucra în buncărul comandamentului, că în dimineaţa de 6 august nu a fost primită nicio alarmă. Iar populaţia activă (înclusiv copiii) era la gimnastica în aer liber.
Legătura logică între manifestările radio şi iminenţa bombardamentului nuclear nu s-a concretizat în ordin de adăpostire nici pe 9 august la Nagasaki înainte de ora fatidică 11:02. Bilanţul este cunoscut.
Comandamentul militar nu dădea doi bani pe populaţie. Atitudinea sa era o prelungire firească a cinismului de a trimite la moarte sigură piloţii kamikaze şi oamenii torpilă. Comandanţii militari îşi pierduseră onoarea militară demult, odată cu simţul realităţii.
O mică discuţie
Militarismul japonez nu îşi are originea în iluzorii particularităţi culturale, ci în mult mai prozaica gaură de securitate din Constituţia Meiji. Conform ei, Executivul şi Legislativul aveau puteri reduse în temperarea tupeului armatei. Punctul slab al Constituţiei Meiji era chiar Împăratul. Luarea lui în captivitate a făcut posibilă colonizarea statului de către armată. Puterea necenzurată duce la catastrofe. E de notat că parazitarea şi alterarea metabolismului politic, social şi economic s-a făctut treptat, în decenii. Cam de pe la 1905, de cînd cu victoria de la Port Arthur, culminînd cu rutina cu care comandanţii militari îşi ucideau proprii subordonaţi prin ordinul: „îmbarcă-te şi mori!”. Cînd respiri prin graţia armatei, şi pentru armată, poate crede cineva că ai alternative la ordinul de sinucidere motorizată? Aşadar, o maşină de tocat perfectă. Restul este doar propagandă.
Vestea proastă este că Constituţia României are o gaură de securitate la fel de urîtă şi cu acelaşi potenţial criminal. Magistraţii nu sunt de nimic cenzuraţi. Dar de nimic! De nimic! Aţi înţeles? Nimic nu îi opreşte să facă orice nelegiuire vor.
Ei susţin sofistic că vezi, Doamne!, conştiinţa nu le dă voie să facă pocinoage. Hm! Care conştiinţă? Nu-i vedeţi că dau sentinţe după cum le sunt interesele? Nu-i vedeţi că vin cu argumente „logice” care nu conving niciun copil? Nu-i vedeţi că mai au nesimţirea să îşi afişeze impunitatea? Nu-i vedeţi că se acoperă unii pe alţii? Nu-i vedeţi că nu le pasă de dreptatea cu care oamenii mor în mînă? Nu-i vedeţi că îşi fac de cap, precum Danileţ, deîndată ce se văd cu sacii în car? Nu-i vedeţi că, precum Mona Pivniceru, înfruntă cu mare nesimţire un Preşedinte, pînă una, alta, ales? Nu vedeţi că însuşi Avocatul Poporului este complicele republicii magistraţilor? Nu-i vedeţi că pe magistraţi îi doare în cur de jurisprudenţa anterioară şi dau sentinţe contrare cu seninătatea peceristului? Nu îi vedeţi cum interferă brutal în politica guvernamentală? Nu-i vedeţi că, precum Tojo, ignoră toate semnalele venite din teren? Nu-i vedeţi că se aliază cu briganzii pentru a vă ţine în subdezvoltare?
Dacă mai cade cîte unul e doar pentru că s-a aliat cu brigandul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Brigandul politic (la vedere reprezentat de TOATE formaţiunile politice, mass-media şi ONG-urile aferente) are naivitatea să creadă că poate scăpa nevătămat dacă manevrează Justiţia. Sfîntă naivitate! Va fi spulberat negreşit. Nu va mai controla politicul Justiţia, ci viceversa. Monstrul are toate instrumentele pentru a-şi ucide creatorul. Cu un complet de judecată aliat, orice crimă devine perfectă. Magistraţii sunt încă în faza de selecţie a propriei lor cohorte de briganzi. Pentru a vă parazita şi etanşa complet. Este numai o chestiune de timp pînă veţi deveni sclavii lor, parte a metabolismului lor. Asemeni generalului Tojo, a vă apăra vouă drepturile fundamentale reprezintă ultima preocupare a magistraţilor. Atunci, nici măcar dreptul la viaţă nu vă va mai fi garantat. Veţi deveni carne de tun într-un război interlop care nu este al vostru.
Puterea necenzurată duce la catastrofe. „Protestul” magistraţilor din toamna lui 2009 este numai unul** din incidentele prin care magistraţii încearcă să sufoce democraţia. Unul reuşit, din moment ce autorii principali (preşedinţii AMR şi UNJR) nu au fost pedepsiţi, ci promovaţi. Incidente similare vor mai avea loc. Nu are importanţă cine le va organiza, ci scopul: transformarea noastră în resursă. Colonizarea statului. Aşa se explică virajul comportamental al horaţilor şi cristilor deîndată ce le-a reuşit mişcarea de argentinizare a farselor politice. Vor urma şi lovituri de stat mai grele, deîndată ce dispozitivul magistrato-interlop se va perfecţiona. Ne îndreptăm spre o nouă Hiroşimă şi un nou Nagasaki. Deja numărul emigranţilor, sufocaţi de hidra magistrat-interlopă, numărul celor blazaţi, sau direct băgaţi în pămînt de Justiţia română a produs găuri demografice civile mai mari decît cele ale victimelor bombardamentelor nucleare şi convenţionale de pe mainland. Constituţia ucide. Ucide vise, apoi ucide oameni.
Soluţia? Schimbarea cu totul a Constituţiei. Desfiinţarea CSM şi a CCR, ale căror atribuţiuni vor fi preluate de ÎCCJ. Interzicerea AMR, dovedită ca jucînd politic. Pentru a menţine curăţenia morală în ÎCCJ, referendumuri populare de revocare a judecătorilor de la ÎCCJ, o dată la doi ani. Dacă toate astea nu le faceţi, nu vă rămîne decît nesupunerea civică, culminînd cu linşajul venit „de jos”, îndreptat împotriva persoanei magistraţilor. Nu este o figură de stil. Nimic nu este mai inflamator de mînie populară decît inechitatea şi nedreptatea, impuse sistematic, cu nemernicie, la adăpostul im(p)unităţii absolute cu putere absolută. Aşadar, cine se opune schimbării Constituţiei trebuie să se teamă. Armele se ascut. Şi zăgăne. Iar ceasul ticăie. Numărătoarea inversă pînă la lansarea bombei a început.
–––––-
* Unul din veteranii de la Tenian povestea cît de stricte erau condiţiile acolo. Deşi pe alte două insule vecine erau baze americane, cei de la Tenian nu aveau voie să ia în vreun fel legătura cu personalul lor.
** Nici regimul militarist japonez nu a expandat pe cale netedă. Au fost cîteva incidente ce s-au soldat cu asasinate politice. Reşedinţa guvernului poartă şi azi în ziduri găurile gloanţelor de la 26 februarie 1936 (Incidentul 226) ocolite cu grijă la fiecare reparaţie, întru aducere aminte. Asta, după un alt spasm intitulat 515 (din 15 mai 1932).
▲ Fotoreportaj de la epicentru
Aşa cum v-am promis în articolul precedent, aplic cîteva poze luate azi dimineaţă în Parcul Păcii.
Am ajuns în jurul orei 4. Instalaţiile de televiziune erau gata de lucru. Cameramani şi fotografi profesionişti mişunau de colo colo. Îi deosebeşti de cei amatori după greutatea bagajului şi după scutierul aferent. Pe o platformă situată în vadul rîului, doi ingineri de la NHK meştereau la un braţ de macara ce urmează să survoleze lumănările plutitoare ce vor fi eliberate diseară, la lăsarea întunericului. În parc, pretutindeni corturi pentru diversele ONG. Două antene de emisie pe ultrascurte stăteau încăciulate cu saci de plastic.
Pe gazonul de pe latura nordică a Memorialului Păcii (clădirea aflată în construcţie în filmul lui Shindo) stau rînduite scaunele pentru invitaţi. (de la stînga la dreapta) Clubul Păcii al Elevilor de Gimnaziu şi Liceu, Tabăra Copiilor Păcii, oficialităţile locale, hibakusha recunoscuţi* şi urmaşii lor, locuri pentru scaune cu rotile, invitaţi dinafară.
Iată că primii invitaţi au sosit. Sunt vestitorii păcii. Nu sunt cu toţii albi, semn că suntem multiculturalişti.
Porumbeii păcii
E drept, se mai ciondănesc în cuşti, de unde se vede că lupta pentru pace începe cu noaptea-n cap, încă din hulubărie. (La ora la care scriu, se aude din stradă o voce feminin-megafonă şi socialistă, exprimînd diverse dezacorduri (nu gramaticale) în slogane scurte, modulate emoţional.)
În criză de subiecte, băieţii din mass-media o imortalizează, audio şi video, pe singura pelerină ce acceptă să performeze în faţa camerelor de luat vederi, chiar în faţa coviltirului sub care zac bine ferecate, registrele cu numele victimelor exploziei atomice.
Legiunile de crizanteme dau o imagine a celor ce nu mai sunt.
Puţin mai spre nord, oraşul începe să se anime.
Sadako-chan stă stingheră pe ogivă, cu al mielea cocor origam.
Într-un elan egalitarist, fiul meu încerca să demoleze legitimitatea monumentului. „-Cîţi or fi fost în situaţia ei! De ce numai ea să aibe monument?” I-am explicat că nu numele propriu e important, ci faptul că oricare e în pericol de a fi Sadako. (Uf! Greu cu simbolurile la 10 ani!)
Mă pregătisem să trag o poză şi la monumentul victimelor coreene, însă brusc, felinarele se stinseră (la ora 04:55). Rămîne pentru la anul.
Mă îndrept către Domul Atomic.
O parte din următoarele poze sunt la dimensiunile în crud. Pot fi preluate de oricine, cu un clic, şi apoi cu încă unul (care duce direct la poza originară).
Domul Atomic nu se află la epicentru, ci la circa 100m NV. Iniţial, clădirea a fost sediul breslei industriaşilor din prefectură. Clădirea a fost proiectată pe la începutul anilor 20 de către un arhitect cehoslovac. Felul în care s-a ruinat a calificat-o ca martor de dezastru. Actualmente, structura se află în conservare. Felul în care fisurile sunt tratate este vizibil la o mărire corespounzătoare a pozelor.
atenţie!, poză voluminoasă
Şi ultima poză, un alt monument funerar închinat victimelor. Ofranda constă în… butelii de apă…
–––––––
* Întocmai ca revoluţionarii noştri, hibakusha sunt de mai multe feluri: hibakusha veritabili cu patalama, hibakusha falşi dar cu patalama, hibakusha fără patalama, pretinşi hibakusha. Mai prin 1997 am asistat şi la o mică altercaţie între hibakusha fără patalama şi poliţie. În ultimul timp e mai multă linişte. Fie au îmbătrînit, fie au murit, fie s-au scîrbit.
● Aberații birocratice (via Sare’n ochi)
Din nou, o antiteză grăitoare pentru natura profund poliţienească a statului român.
● Ataşatul cultural MAI la Ambasada României din Tokio este CI-stul miliţiei din Constanţa
Desigur, mă refer la cultura organizatorică din MAI. Cu tot cu năravurile moştenite din tată-n fiu, de la comisar la curcan: Orice şut în cur e un pas înainte.
Doamnelor şi domnilor,
din ciclul de prelegeri ilustrative: Circuitul băieţilor deştepţi în natură, azi, vă prezentăm un caz emblematic pentru rutina socialistă de rotire a cadrelor compromise, dar utile estabishmentului, procedură internă de amakudari, fondată de Ghe.Ghe.Dej, perfecţionată în regimul Ceauşescu, translăţită în era noastră de către regimul Ion Iliescu şi succesoarele sale mai mult sau mai puţin naţional-liberale, aplicată cu succes şi în regimul Băsescu.
Uitîndu-mă pe panoul de control al blogului de faţă, îmi atrase atenţia numărul neobişnuit de mare de hituri cu semnificantul Aurelian Neagu. Mergînd pe fir, aflai de la Radio România Actualităţi că azi, la ora 21:05, va fi difuzat un interviu cu fostul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, excelenţa-sa dl. Aurelian Neagu. Hopa! Nu mai e. Ia, să vedem care o fi succesorul. Dădui fuguţa la saitul ambasadei, dar nu descoperii numele fericitului. Numai un ad interim. Pe semne, lanţul slăbiciunilor zornăie pe la MAE şi prin Modrogan, întru numirea altui carierist cu facultatea de TAPL la bază. Pentru continuitate. 😀
Mă uitai în treacăt şi dacă domnişoara Ghimici, prietena mea de la secţia consulară şi de votare, mai este în schemă. Este. Se extenuează în continuare 3 ore pe zi, 200 zile pe an. Azi, într-o nouă prezentare, civilizat, cu programare ca la dentist.
Îmi căzu privirea pe numele ataşatului consilierului MAI al ambasadei. Un anume Dr. George Dorel Popa. Hait! Doctor în pulane! MAI rar aşa ceva. De cînd o fi devenit Japonia afacere internă? Chiar aşa de stat în stat să fi devenit MAI? Hai, Polonia mai treacă-meargă. Acolo se trece cu buletinul. Deşi se vede că şi în Polonia mai mor cetăţeni români în arestul poliţiei, în timp ce consilierul MAI la Varşovia doarme cu capul pe porthart.
Şi, uite aşa, căutînd să evaluez în ce măsură statul poliţienesc mă blagosloveşte cu un protector cu trei pulane la epolet, căutai oarece informaţii despre înainte-păşitor.
Să vedem acum şutul în cur. Citez:
Pe data de 25 mai 2011, George Dorel Popa a fost eliberat din funcţie „urmare a managementului defectuos constatat la nivelul unităţii teritoriale în gestionarea competenţelor specifice”. „În cadrul anchetei demarate de conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), din ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, pentru verificarea modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către lucrătorii structurilor componente abilitate în plan teritorial şi central, în legătură cu situaţia fostului secretar general al MAI, (nr. Laurenţiu Mironescu) astăzi, 25 mai, s-a luat măsura eliberării din funcţie a şefului Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) al judeţului Constanţa, comisar şef Popa George. Măsura a fost luată urmare a managementului defectuos constatat la nivelul unităţii teritoriale în gestionarea competenţelor specifice”, potrivit reprezentanţilor MAI.
Cum ar veni, domnul doctor fu detaşat din postul de şef de serviciu secret. Judecînd după cîrdul de nelegiuiri din portul Constanţa dl. dr. este, dacă nu asociat cu lumea interlopă din Constanţa, cel puţin protectorul ei din umbră.
Dl. Traian Igaş, nu-şi dă seama că, prin semnarea dispoziţiei de detaşare a comisarului George Dorel Popa, după ce îi semnase cu cîteva zile în urmă decizia de destituire, face un mare rău României în primul rînd. E drept, doctorul în pulane este pe ultimul loc în ierarhia din sediul din Azabu. Imediat peste dna. Blănaru de la financiar*. Însă eu, ca cetăţean român trăitor în Japonia, mă simt ameninţat de prezenţa reprezentanţilor dubioşi, precum dl. dr. în serviciu secret, comisarul George Dorel Popa.
Oare Traian Igaş realizează că, prin promovarea incompetentului tocmai la Tokio, el însuşi vădeşte schizofrenie? Dacă nu e schizofrenie, aş întreba cît e şpaga pentru un post de băgător de seamă, pe bani publici, în Japonia, după ce ai dovedit că eşti naiv de dai în gropi? OK, s-o luăm altfel: cu ce îl are Popa la mînă pe Igaş, de primeşte şuturi în cur şi promovare cu acelaşi pix? Să nu îmi spuneţi că Popa George a fost plasat departe, doar pentru a fi ferit de răzbunarea mafioţilor constănţeni, că nu vă cred. 😀
–––––––
* Apropo, mai jos mai e şi un administrator. De ce o fi nevoie şi de responsabil financiar şi de administrator? La mărimea misiunii cu pricina, o singură persoană ar fi destul să le facă pe ambele. Mă rog, şi aici sunt banii dv. Dacă ar fi numai o persoană angajată, ar fi rămas mai mulţi bani pentru întreţinerea interiorului ambasadei mai de Doamne-ajută. Dar, aşa, dumneavoatstră plătiţi, iar tavanul din lobby-ul ambasadei rămîne pătat de infiltraţii. Pătat ca alde Popa George-infiltratul, şi ca cei care l-au promovat.
● Avocatului poporului i se rupe de drepturile poporului, dar îi arhivează conştiincios petiţiile
Cu ocazia zilei de aniversare a 222 de ani de la lansarea campaniei de PR, intitulată Libertate, Fraternitate, Egalitate!, îngăduiţi-mi să vă ofer o imagine a ricoşeului valorilor enumerate mai sus, în traincul blindaj din oţel înalt aliat (cu: nesimţire, conformism, dispreţ) turnat la Uzinele 23 August.
1) legea lustraţiei cu:
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor
2) limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu:
limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
3) Art. 37 şi 38 din Constituţie (dreptul de a fi ales), cu:
art. 36 şi 38 (dreptul de a alege).
Vă mărturisesc, cea mai mare parte a substituţiei am efectuat-o mecanizat, cu unealta: search and replace. După substituţie, doar mici ajustări de acord gramatical şi puneri în context au fost necesare. De asemeni, am fost silit să tai referinţele la speţe din jurisprudenţa CEDO, rămase nerelevante în urma substituţiei.
Este posibil ca în textul modificat să îmi fi scăpat cîteva incongruenţe, şi erori de numerotare, dar sunt convins că erorile nu sunt de natură să invalideze concluzia.
În textul anexat mai jos am supus criticii, cu titlu de exemplu, constituţionalitatatea articolului 1(d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor. Însă legislaţia românească este plină de prevederi cel puţin la fel de absurde.
––––––––––––
* Actualul Avocat al Poporului este în mandat prelungit. Dar, nu mă îndoiesc, va primi o funcţie căldicică de răspundere, ca răsplată pentru zelul cu care a apărat statul poliţienesc şi nedreptatea. De aceea mi-am permis să îl felicit în avans.
––––––––––––
––––––––––––––––(mai jos, textul)
Decizia CCR nr…. din …(viitorul apropiat)
referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat.
Pe rol se afla solutionarea obiectiilor de neconstitutionalitate asupra dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat, formulate de un grup de 29 de senatori si de un grup de 58 de deputati, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate, care formeaza obiectul dosarelor nr… si nr…, au continut identic, dispune conexarea Dosarului nr… la Dosarul nr…, care este primul inregistrat.
I. Cu Adresa nr… din… 209, secretarul general al Senatului a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 29 de senatori.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 29 de senatori, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr… din… si formeaza obiectul Dosarului nr…
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 23, art. 36, art. 41 alin. (1) si art. 53, precum si prevederile art. 6, 7, 8, 13, 15, 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in esenta, pentru urmatoarele motive:
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza prevederilor constitutionale ale art. 36 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (3) si art. 40 alin. (3), prin aceea ca prevede o noua situatie care ar justifica restrangerea dreptului de vot, situatie care insa nu este prevazuta de art. 53 din Constitutie. Chiar daca s-ar admite posibilitatea restrangerii dreptului de a exercita drepturile electorale pe criteriul termenului de valabilitate al buletinului de identitate, se ridica problema proportionalitatii si a eficientei juridice a unei astfel de masuri in conditiile adoptarii sale la peste 20 de ani de la caderea regimului comunist. Or, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest temei nu mai este suficient pentru a justifica efectul preventiv al restrictiei, in conditiile trecerii unei perioade de timp atat de indelungate din decembrie 1989. Astfel, apare ca necesara verificarea altor elemente, in special participarea persoanelor la acte de natură penală. Promovarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor atat de restrictiv aduce atingere deosebit de grava insasi esentei statului de drept, pe care se intemeiaza statul roman, conform art. 1 alin. (3) din Constitutie. Astfel, aceasta ordonanta incalca cerintele de previzibilitate ale normei juridice, instituind totodata o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate, care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu prevederile constitutionale si legale aplicabile in statul roman. Faptul ca ineligibilitatea subiectilor Legii de organizare a alegerilor se bazeaza pe o hartie, iar nu pe comportamentul lor actual, aduce atingere prezumtiei de nevinovatie instituite in art. 23 alin. (11) din Constitutie.
In continuare, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, dupa 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004,de organizare a alegerilor contravine prevederilor constitutionale ale art. 11 alin. (2) si art. 20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza:
-art. 6, 7, 8, 13, 15, 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama personalitata juridică a omului, dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la exercitarea drepturilor electorale, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica etc.;
-art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a alege si, respectiv, exercitarea drepturilor electorale in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
-art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a alege in functiile elective publice.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale ale persoanelor fara buletin a fost dezbatuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in acest sens fiind spete relevante, precum Cauza Marius Mistretu contra Romaniei.
In aceste cauze, Curtea, analizand interdictiile adoptate de aceste state ale fostului bloc comunist, interdictii similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a constatat incompatibilitatea acestora cu prevederile conventionale mentionate, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere a drepturilor prevazute de Conventie. Astfel, adoptarea restrictiva a legii, la peste 20 de ani de la caderea comunismului, nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste.
De asemenea, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, incalca conditiile stabilite prin Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 relativa la masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, masurile absurde de identificare a persoanei nefiind compatibile cu un stat de drept si democratic. Astfel, relaxarea masurilor de identificare a persoanei ar fi trebuit sa ia sfarsit cel mai tarziu la 31 decembrie 1999, deoarece la acea data noile regimuri democratice ar fi trebuit sa fie consolidate in toate tarile care au fost anterior supuse unui regim totalitar comunist. Adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania este o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite si incalca, in mod flagrant, insesi valorile democratiei pe care doreste sa o protejeze.
In fine, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, contravine art. 2 si 4 din Conventia nr. 111/1958 a Organizatiei Internationale a Muncii privind discriminarea in domeniul fortei de munca si exercitarii profesiei, art. 1 alin. (2) din Conventia nr. 122/1964 a Organizatiei Internationale a Muncii privind întreruperea activităţii de producţie pentru scopuri cetăţeneşti, precum si art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, in sensul in care instituie discriminare in ceea ce priveste dreptul la munca, statul nepunînd electorilor la dispozitie procedura de vot la distanta, printre altele.
Autorii sesizarii apreciaza ca o reglementare precum OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este inadmisibila, in conditiile in care se bazeaza pe o prezumtie de vinovatie colectiva, aplicata extensiv, cu infrangerea principiilor dreptului la aparare si a prezumtiei de nevinovatie.
II. Cu Adresa nr. 51/2.499 din 28 mai 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 58 de deputati.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau care au documente de identitate exprirate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr…. din… si formeaza obiectul Dosarului nr…
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 29 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 38, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, precum si prevederile art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale Protocolului nr. 12 la Conventie si rezolutiile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 si nr. 1.481/2006, in esenta, pentru urmatoarele motive:
Principalul viciu al OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, il constituie instituirea unei adevarate sanctiuni colective, bazate pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Astfel, refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot, din cauza simplei expirari a buletinului de identitate constituie o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana. In legatura cu acest aspect, autorii exceptiei invoca Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care Curtea Constitutionala, declarand legea neconstitutionala, a statuat, printre altele, faptul ca „legea creeaza premizele unei forme de raspundere morala si juridica colectiva, pentru simpla expirare a buletinului de identitate, fara vinovatie si fara existenta unei fapte de incalcare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.”
In continuare, autorii sesizarii arata ca problema buletinului de identitate are o importanta rezonanta internationala, dovada fiind principiile si criteriile directoare ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei aprobate prin Raportul privind masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 3 iunie 1996. Insa forma de sanctionare instituita prin legea criticata, afectand grav drepturile si libertatile fundamentale ale omului prin infrangerea unor documente internationale ratificate de Romania, poate avea implicatii internationale negative. Dintre documentele internationale cele mai relevante, autorii sesizarii fac referire la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care a devenit parte integrata a Tratatului de la Lisabona.
Una din principalele sanctiuni colective prevazute in art. 1 (d) din OUG vizeaza dreptul de vot, prin consecinta dreptul de a alege in functiile de demnitate publica enumerate, acordat persoanelor care nu au documente de identitate in termenul de valabilitate. Dispozitiile acestui articol contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 si 38, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 16, art. 23 alin. (1) si (11), ceea ce creeaza o forma de incompatibilitate necunoscuta si nerecunoscuta intr-un stat democratic, nedemocratica, bazata pe prezumtia de vinovatie, si nu pe o raspundere individuala care sa porneasca de la fapte ilicite, care incalca principiile pluralismului politic, ale solidaritatii cetateanului Romaniei, ale egalitatii in drepturi. (…)
Caracterul nedemocratic al unor masuri de acest fel reiese si din decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, pronuntate in Cauza Marius Mistretu contra Romaniei, 2009.
(…)
Nu se poate sustine cu argumente juridice ca persoanele vizate de dispozitiile art. 1(d), carora li se reproseaza că nu au documente de identitate valabile, sa fie sanctionate cu darea afară din secţia de votare după un drum de 900Km pentru care au plătit 300 euro. In aceste cazuri sunt infrante si prevederile art. 45 din Constitutie referitoare la libertatea economica.
(…)
In fine, in contextul celor aratate mai sus, autorii criticii subliniaza faptul ca, potrivit art. 53 din Constitutie, in conditiile strict reglementate, se poate actiona doar pentru restrangerea unor drepturi, iar in niciun caz pentru eliminarea, anihilarea, desfiintarea lor.
Masurile cuprinse in aceasta lege sunt evident discriminatorii si disproportionate in raport cu situatiile avute in vedere.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarile au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt intemeiate. In acest sens, in esenta, arata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor instituie o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Simpla expirare a actului de identitate al unei persoane (…) se constituie, potrivit acestei OUG, intr-o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana respectiva. Acest aspect contravine flagrant principiilor statului de drept si ale ordinii de drept, potrivit carora orice sanctiune are ca temei o raspundere juridica, de regula individuala, determinata de savarsirea unei fapte ilicite cu vinovatie. Sistemul juridic al oricarui stat de drept consacra, iar functionarea acestuia se bazeaza pe prezumtia de nevinovatie, instituita de art. 23 alin. (11) din Constitutie, care stabileste ca o persoana este considerata nevinovata pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, prezumtia de nevinovatie constituind un drept fundamental al cetateanului roman. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie legal o prezumtie de vinovatie in sarcina categoriilor de persoane care nu se incadreaza in prevederile acesteia, ceea ce contravine flagrant art. 23 alin. (11) din Constitutie.
Este inadmisibil ca intr-un stat de drept sa se adopte un act normativ care instituie o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu dispozitiile constitutionale si legale aplicabile in statul roman.
Totodata, este inacceptabil pentru un stat de drept ca persoanele nevizate de art. 1(d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor sa suporte interdictia de a vota, in conditiile in care, in sistemul de drept actual, o astfel de masura poate fi aplicata doar in urma unei condamnari penale.
Or, ineligibilitatea subiectilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, se bazeaza pe expirarea buletinului de identitate, iar nu pe comportamentul lor actual, neluand in calcul inexistenta condamnarilor penale ale acestora, aducandu-se in acest mod atingere si prezumtiei de nevinovatie.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, in conditiile in care aceasta restrangere depaseste cadrul constitutional prevazut de art. 53 din Legea fundamentala, negasindu-si justificarea la distanta de 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim daca cetateanul voteaza in baza unui act de identitate expirat.
Potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, iar in masura in care exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale aplicate persoanelor fara buletin a fost dezbatuta in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, existand, in acest sens, o serie de spete relevante in care Curtea, analizand interdictiile similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, adoptate de unele dintre statele din fostul bloc comunist, a constatat incompatibilitatea acestora cu art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, precum si cu art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie.
In lumina argumentelor prezentate in rationamentele Curtii Europene a Drepturilor Omului, se poate deci observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor contravine atat art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, cat si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere drepturilor prevazute de Conventie.
Astfel, adoptarea sa restrictiva, la mai mult de 20 de ani de la caderea regimului comunist nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste – respectiv „necesitatea insanatosirii moralei publice, si a legalitatii”, dupa cum se precizeaza in expunerea de motive -, reducand drepturile electorale la un nivel la care este adusa atingere insasi substantei acestora, fara ca necesitatea lor intr-o societate democratica sa fie demonstrata.
In considerarea celor expuse mai sus, rezulta ca adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania, nu poate fi motivata de necesitatea eliminarii sau reducerii amenintarilor pe care subiectii restrictiei administrative ar putea-o constitui pentru blocarea procesului de democratizare, fiind o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite. Mai mult, instituirea unor interdictii pentru dreptul de vot, pe considerentul simplei expirari a actelor de identitate – statul fiind unul legal la data eliberării documentelor de identitate care intra sub incidenta OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor – fara aducerea vreunei probe care sa demonstreze ca persoanele in cauza au savarsit acte concrete care au urmarit reinstaurarea vechiului regim comunist in Romania constituie, ea insasi, o ingerinta adusa sistemului democratic roman, incalcand, in mod flagrant, insasi valorile democratiei pe care doreste sa le protejeze in acest fel.
In contextul incalcarii actelor internationale mentionate, ratificate de Romania, ceea ce rezida intr-un angajament asumat pe plan international, in raport cu celelalte state, de a promova si respecta drepturile prevazute de acestea, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, va genera implicatii negative pe plan international atat in ceea ce priveste imaginea Romaniei, cat si a raspunderii sale din perspectiva angajamentelor luate prin aceste acte, deschizand calea sesizarii Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg de catre persoanele care se vor considera nedreptatite, cu grave consecinte asupra credibilitatii Romaniei la nivel international.
Presedintele Camerei Deputaţilor considera ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt neintemeiate, deoarece legea criticata nu incalca normele constitutionale invocate in sustinerea criticilor. Astfel, referitor la infrangerea art. 23 alin. (11) din Constitutie, apreciaza ca acest text constitutional nu are nicio legatura cu continutul OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, intrucat in cuprinsul acesteia nu este prevazuta nicio forma de raspundere penala aplicată electorului, ci doar i se refuză dreptul de vot. In continuare, arata ca in aceeasi situatie de nemotivare a incalcarilor Constitutiei si a actelor internationale invocate se afla si celelalte sustineri ale autorilor sesizarilor. OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este in concordanta cu prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (3) si art. 53, precum si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Asadar, cel putin pentru siguranţa statului, o asemenea norma juridica trebuie sa ramana in vigoare.
Guvernul arata ca in expunerea de motive, precum si in preambulul OUG sunt invocate ca argumente in sustinerea acestui demers necesitatea consolidarii valorilor si institutiilor democratice din Romania si pentru protejarea principiilor fundamentale constitutionale, inlaturarea „oamenilor liberi”, adica a acelor persoane care, potrivit Constitutiei Romaniei, „si-au pus viata in pericol pentru instaurarea democratiei”.
Analizand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul recunoaste ca legea criticata, prin faptul ca impune, in mod nediferentiat, eliminarea tuturor persoanelor care au acte de identitate expirate, sau nu au deloc, deoarece se apreciaza ope legis ca acestea au adus prejudicii drepturilor si libertatilor fundamentale si ca acest comportament al lor este in sine de natura a prejudicia mecanismele democratiei, ridica probleme din punctul de vedere al conformitatii cu prevederile Conventiei Europene si ale Constitutiei Romaniei.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a recunoscut ca un stat, pentru a garanta stabilitatea si eficienta unui sistem democratic, poate dispune anumite masuri specifice si ca pluralismul si democratia sunt bazate pe un compromis care determina uneori cetatenii sa accepte limitarea exercitarii unor drepturi si libertati. In aprecierea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie referitor la organizarea, la intervale rezonabile, de alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la componenta forului legislativ, se lasa statelor membre o marja larga de apreciere asupra modului in care se reglementeaza drepturile respective, dar impune ca eventualele restrangeri ale exercitarii acestor drepturi sa nu afecteze insasi esenta lor.
Curtea a recunoscut, de asemenea, dreptul oricarui stat de a-si reglementa cadrul legislativ in contextul evolutiei politice interne. Curtea a aratat ca previzibilitatea unei norme, mai ales cand aceasta impune restrictii, nu a fost respectata atunci cand restrictia vine ca urmare a unor absurditati administrative, cand persoana in cauza, din cauza procedurilor redundante şi absurde, nu putea in mod rezonabil sa isi inoiasca buletinul de identitate si nici nu a fost somata in scris cu 180 de zile inainte de expirare sa isi inoiasca actul de identitate. (…)
C U R T E A,
examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa solutioneze obiectiile de neconstitutionalitate formulate de grupul celor 29 de senatori si de grupul celor 58 de deputati.
Obiectiile de neconstitutionalitate se refera la OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
Autorii sesizarilor sustin ca aceasta lege contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 7, art. 8 alin. (1), art. 11 lin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20, art. 23 alin (11), art. 29 alin. (1), art. 36, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, prevederilor art. 1, 2, 8, 9, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale Protocolului nr. 12 la Conventie, ale art. 6, 7, 8, 13, 15, 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ale rezolutiilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 si nr. 1.481/2006.
Curtea Constitutionala considera ca asigurarea exercitarii nediscriminatorii a dreptului de a alege se poate constitui ca reper moral, dar si ca masura de redare a demnităţii umane electorului, de a i se recunoaste personalitatea juridica, indiferent dacă are, sau nu, buletin de identitate în termenul de valabilitate. A asigura legalitatea la scrutin nu inseamna, epurare sau razbunare pentru alegeri ideologice gresite ori accidente biografice, ci incercarea de regasire a demnitatii si increderii, precum si redarea autoritatii şi a încrederii cetăţeanului. Legalitatea accentueaza mai ales principiul responsabilitatii in exercitarea dreptului de vot, precum şi legitimitatea organelor alese, bazată tocmai pe participarea largă a cetăţenilor la vot, fără restricţii formaliste în dispreţul demnităţii persoanei.
Dincolo de numeroasele probleme morale, sociale, politice, legale etc. ridicate dupa adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aceasta are, per ansamblu, un efect pozitiv in perioada de tranzitie a fostelor tari comuniste in vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineinteles, daca este adoptata in conformitate cu prevederile constitutionale ale statului.
Principiul egalitatii accesului la scrutin este consacrat prin Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, precum si in art. 21 paragraful 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit caruia „Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi.” si in art. 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 16 decembrie 1966, potrivit caruia „Orice cetatean are dreptul si posibilitatea, fara niciuna dintre discriminarile si fara restrictii nerezonabile; […] c) de a avea acces, in conditii generale de egalitate, la exercitarea drepturilor electorale din tara sa„.
Astfel, sunt interzise discriminarile bazate pe rasa, sex, religie, opinie, avere, origine sociala, buletin de identitate, domiciliu etc., dar fiecare stat are dreptul sa impuna, pe cale legislativa, anumite conditii specifice pe care trebuie sa le indeplineasca un functionar public, cum ar fi contestarea, numai pe baza de documente oficiale, a: cetateniei electorului, exercitarea deplina a drepturilor civile si politice, identitatea administrativa etc., avand totodata in vedere imprescriptibilitatea cetateniei.
Asadar, in toate statele membre ale Uniunii Europene exista conditii specifice pentru accederea la scrutin. In unele state membre votarea se executa in baza oricarui inscris de identificare a titularului, in, sau inafara, termenului de valabilitate, alte state (Anglia, Japonia, SUA) solicita doar ca titularul sa isi declare verbal identitatea, si doar in cazul în care sunt suspiciuni justificate, comisia de votare are capacitatea si caderea de a il contrazice pe titular, pe loc, cu probe certe.
(…)
De altfel, chiar initiatorii OUG, invocand art. 53 din Constitutie, afirma ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor se subscrie acestei norme constitutionale care statueaza ca „Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea […] moralei publice, […]”, morala intinata de cutumele comunismului si ale statului politienesc.
La ora actuala, in Romania, in ceea ce priveste exercitarea dreptului de vot, nu exista o conditionare de neapartenenta la vechile structuri comuniste sau de valabilitate a documentelor de identitate, ele neconstituind propriu-zis indatoriri cetatenesti.
In conditiile legislatiei actuale, o asemenea conditie este numai cea prevazuta la art. 36 (2) din Constitutia Romaniei: „Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.„.
Procedand la examinarea criticilor de neconstitutionalitate, Curtea ia nota de formularea intr-o maniera defectuoasa, a art. 1(d), ceea ce duce la concluzia ca restrangerile si interdictiile prevazute de aceasta OUG au ca scop „restrangerea exercitarii dreptului de vot”.
Curtea observa, de asemenea, ca dispozitiile OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt lipsite de rigoare normativa.
Fata de aceste ambiguitati, Curtea se margineste sa atraga atentia asupra posibilelor dificultati de ordin practic in aplicarea masurilor prevazute de lege.
Raspunderea juridica, indiferent de natura ei, este o raspundere preponderent individuala si exista numai intemeiata pe fapte juridice si acte juridice savarsite de o persoana, iar nu pe prezumtii.
Asa cum s-a mai aratat, expirarea buletinului de identitate, fiind cel mult o contraventie minora, nu poate face obiectul pedepsei sau razbunarii. O pedeapsa poate fi impusa doar pentru o activitate criminala din trecut, pe baza Codului penal aplicabil si in conformitate cu toate procedurile si garantiile procesului penal.
Or, supusa controlului de constitutionalitate sub acest aspect, art 1(d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor este excesiv in raport cu scopul legitim urmarit, deoarece nu permite individualizarea masurii. Aceasta OUG instituie o prezumtie de vinovatie si o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare generica, globala, facuta pe criterii administrative, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept si prezumtiei de nevinovatie instituita prin art. 23 alin. (11) din Constitutie. Desi OUG supusă criticii permite apelarea la justitie pentru justificarea interzicerii dreptului de vot, aceasta nu reglementeaza un mecanism adecvat in scopul stabilirii desfasurarii unor activitati concrete indreptate impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu ofera garantii adecvate de control judiciar asupra aplicarii masurilor restrictive, intrucat electorul cu actul de identitate expirat, procedural, nu primeste niciun document care sa ateste prezenta sa in fata comisiei de votare si nicio motivatie scrisa pentru refuzul de a i se permite exercitarea dreptului de vot.
Nicio persoana nu va putea fi supusa restringerii drepturilor electorale pentru simpla expirare a buletinului de identitate şi care, pînă la data scrutinului nu a comis incalcari grave ale drepturilor omului. Interdictia este permisa doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, eventual impreuna cu organizatii ale statului la grave incalcari ale drepturilor si libertatilor omului.
Art. 1 (d) din OUG supus controlului de constitutionalitate prevede una dintre principalele sanctiuni colective care vizeaza dreptul de a alege. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 prin care se consacra dreptul de a alege, cu interdictiile expres si limitativ mentionate. Este evident ca dispozitiile art. 1 (d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza cadrului constitutional, prevazand o interdictie dreptului de vot, care nu respecta art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Astfel, Curtea constata ca aceasta limitare este lipsita de proportionalitate in raport cu scopul urmarit, intrucat aduce atingere insesi existentei dreptului si nu isi justifica necesitatea intr-o societate democratica.
(…)
Totodata, Curtea observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a fost adoptata, dupa 20 de ani de la caderea comunismului. De aceea, caracterul restrictiv al OUG este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproportionalitatea masurilor restrictive, chiar daca prin acestea s-a urmarit un scop legitim al statului. (…)
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
Decide:
Constata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a dreptului de a alege pentru persoanele cu documentele de identitate expirate, sau fără documente de identitate este neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
––––––––––––––––––––
Răspunsul Arhivarului Poporului:
● Alături de PNL, PSD şi PC, UDMR urăşte electoratul român de pretutindeni
Aflu cu indignare despre opoziţia UDMR la proiectul legii votului prin corespondenţă înaintat de MAE.
Înţeleg opoziţia UDMR. Pragmaticeşte, UDMR este interesată în suprareprezentarea rezultată din prezenţa slabă a electoratului nemaghiar la urne. Şi PSD, şi PNL, şi PC, au cam aceleaşi obiective antidemocratice, însă nu pot să nu constat că, în mod obiectiv*, UDMR vădeşte o doză impardonabilă de cinism în promovarea propriului politicianism.
La ora actuală, din 18 milioane de potenţiali electori, într-un echilibru dinamic, 450.000 au actele de identitate expirate. Iar statul român nu pare a dori să renunţe la fudulia de a pretinde acte în termenul de valabilitate la exercitarea dreptului de vot.
Alte 2 milioane de electori sunt în străinătate, la distanţe (futu-i!) prea mari pentru ca, raţional, să îşi poată exercita dreptul de vot. Aşadar, din 18 milioane de electori, 2,5 milioane sunt neexploataţi electoral. Dead weight. Vite. Căcaţi. Aproape 14% din electori sunt excluşi din procesul electoral. Unul din şapte. Ăsta-i stat de drept? Nu! E un stat care doar mimează democraţia. Ce mi-e Rusia, ce mi-e România?
Pentru 14% din electori, organele alese ale statului nu au niciun fel de legitimitate. Repet: niciun fel de legitimitate! Este un potenţial exploziv imens. Unul din şapte electori este virtualmente un rebel legitim, imun la abureli legaliste. Iar partitocraţia nu îşi dă seama pe ce butoi de pulbere îşi tractează interesele-i scîrnave.
Ce face UDMR? UDMR speră ca, prin menţinerea celor 2,5 milioane de electori cu nisip în ochi şi căluş administrativ în gură, ea însăşi să fie suprareprezentată în aceeaşi proporţie.
Dar, să vedem care e preţul cu care UDMR vinde electoratul român. 6% (reprezentarea demografică) / 0,86 (randamentul maxim de exploatare în condiţiile actuale) = aprox. 7%.
UDMR trădează 2,5 milioane de cetăţeni cu drept de vot, pentru a-şi adjudeca un procent în plus în Parlament. Adică, trei deputaţi. UDMR vinde 800.000 de români pe un deputat ungur în plus. Vă daţi sema ce căcăcioşi sunt liderii maghiari? Cît de uşor le poate cădea subţirea scliviseală de civilitate! Doar securiştii lui Dan Voiculescu mai vînd aşa ieftin electori contra deputaţi. Prin nesimţirea sa, UDMR demonstrează că este tovarăşul de drum al lui Ion Iliescu. Alături de Crin Antonescu (supranumit Guţă Tătărăscu jr.).
Cum poţi să vorbeşti despre loialitate faţă de statul român, cînd trădezi 2.500.000 de cetăţeni doar pentru a avea suficientă reprezentare cît să-i dai lui Verestoy Attila drept de jaf pe un milion de hectare de pădure în plus? Asta e UDMR? Jalnică şi nemernică formaţiune politică! Unde sunt ecologiştii? 😀
Aştept din partea UDMR un gest de demnitate, iar nu un nou set de sofisme menite să acopere nemernicia liderilor UDMR.
Pentru început, dacă UDMR va continua jegoasa-i pornire politicianistă, ca cetăţean al României, abandonat de formaţiunile trădătoare: UDMR, PNL, PSD şi PC, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a scoate UDMR din Parlament. Chiar dacă ar fi să merg din nou 1800Km pentru a îmi exprima scîrba.
Dacă pînă la alegerile generale din 2012, UDMR nu îşi va revizui poziţia faţă de votul prin corespondenţă, cu riscul de a complica şi mai tare peisajul politic, voi căuta să mobilizez electoratul xenofob (24%), electoratul repelat administrativ (14%) şi electoratul dezamăgit (46%) în aşa fel, încît UDMR să intre în Parlament doar cu 1 (unul) deputat, pe picior de egalitate cu deputatul comunităţii armeneşti.
Aşa să-mi ajute Dumneazeu!
––––––
* obiectiv, în sensul că expansiunea UDMR este limitată demografic.
● Ţara cartoanelor
Cartonul a însoţit întreaga noastră istorie posbelică. În anii 50-60 ai secolului trecut, cartelele de hrană şi îmbrăcăminte regulau întreaga viaţă a oamenilor. Cum te mutai în alt oraş fără viză de flotant, erai agăţat fie pe baza cartonului numit biroul populaţiei, fie nu aveai dreptul de a cumpăra pîine pentru că îţi lipsea celălalt carton vital: cartela de alimente. Pe la anul 1981, cartonul de alimente a reintrat în uz, desigur, după ce întreaga societate mai trecu peste o culme, două, de cultură şi civilizaţie.
Paşapoartele erau cartoane de lux, pe care poporul le primea numai la ocazii speciale: misiuni de spionaj şi de exterminare a exialţilor, sau după caz, cînd rahatul nerespectării drepturilor omului se întindea peste graniţe. Excepţia o făceau paşapoartele contracost, pentru emigrarea saşilor şi a evreilor, dar se cheamă că acelea erau licenţe pentru exportul cetăţenilor în viu.
Exploatatorii tradiţionali ai cartonului scris sunt socialiştii cu funcţii de răspundere. După ce au basculat ideologia care le împiedica grasele neveste să îşi poarte blănurile dincolo de zidurile vilelor, socialiştii scăpaţi de legea 18 au democratizat cartonul. L-au democratizat prin monopolizare peri-statală. Au înfiinţat noua ramură a economiei: cartonicultura. Cea mai importantă resursă de înavuţire a cleptocraţiei contemporane este cartonul scris.
● Primele cartoane postrevoluţionare şi bănoase au fost certificatele de revoluţionar ce i-au făcut oameni pe toţi pîrliţii agramaţi şi post-bacalaureaţi, cu conexiuni şi complicităţi în eşalonul II şi III al PCR.
● Cuponiada a avut ca materie primă tot cartonul. A generat şi miliardarii de carton, din care unul se răsfaţă cu ochii în televizor şi cu batista-n hidrant.
● Însuşi liderul socialist Ponta, aplică în prezent o schemă de evaziune fiscală pe bază de cartoane.
● Judeţul Argeş, şi alte cîteva judeţe din Moldova, fiefuri ale socialiştilor, sunt centre ilegale de eliberare a permiselor de conducere auto. O categorie aparte de cartoane, a căror eliberare are întotdeauna ca sfînt protector ministrul de interne. E de notat că cea mai mare producţie de morţi şi buşiţi la hectar o dau şoferii cu pile socialiste şi permise false.
● Cartoanele universitare spiru-harete reprezintă de asemeni o afacere profitabilă, în special pentru reţeaua patronată de alde Bondrea&Impostorii.
Se mai îndoieşte cineva că, pentru socialişti, cel mai preţios capital este lova/ paraua/ euroiul şi că îi doare în cur şi la inimă de voi, pulimea? Socialiştii vă blagoslovesc cu cît mai multe drepturi pozitive, pentru a vă fura cît mai mulţi bani în baza lor. Pentru că, nu-i aşa, orice drept pozitiv trebuie atestat cu carton. Iar scriitorul de cartoane este tocmai socialistul ce le-a făcut obligatorii „spre binele poporului”. Cuplul de forţe la reproducţia sistemului (prin conraselecţie) este cel format din carton şi mîndria de a da şi primi şpagă pentru carton.
Ziele trecute, maşinăria de alimentare a cooperativei de cartoane universitare se gripă. Bacalaureatul de sub ministeriatul lui Daniel Funeriu încetă să mai furnizeze guvizi agramaţi pentru cooperativa lui Bondrea.
E de aşteptat ca socialiştii să sară de cur în sus. O resursă de pricopseală şi în celaşi timp de pervertire a moravurilor, (cu etica şi echitatea socialistă de şpagă) se reduse la 40%. Vînzoleală mare. Reacţia socialiştilor, a liberalilor de carton şi a conservatorilor de carton asfaltat este una previzibilă. Dizgraţioasă. Totuşi…
În funcţie de cum se vor poziţiona liderii PDL faţă de canciocul de nisip turnat de ministrul Funeriu în angrenajul corupţiei din învăţămînt, ne vom da seama dacă reforma din învăţămînt este una reală sau urmează a fi ajustată la una de carton ondulat şi la fel de socialist ca cel al socialiştilor.
De asemeni, un test important pentru PDL va fi reforma administrativă. Vom afla dacă PDL vrea o regionalizare adevărată, ca în Ţara Cantoanelor, sau doar o ţară a cartoanelor.
Un lucru e clar: carton vreţi, carton veţi mînca. (I’ll be back soon with another cartoon.)
★★★ Petru Groza avea pistolul cu cea mai lungă bătaie în timp
Motto :
-Ce căutaţi aici? Nu aveţi Siberia aia imensă?
-În Siberia e iarna ger, iar vara, noroi şi ţînţari. Nouă, aici, la voi, ne place. Vă vom înlocui. Încet, încet, vă vom trimite pe voi în Siberia.”
(Aleksandr Zinoviev–Homo Sovieticus)
(citat aproximativ din memorie)
Un surprinzător comunicat pus în circulaţie de Ministerul de Externe rus foloseşte un limbaj extrem de contondent la adresa Preşedintelui României, şi implicit a României, fără să treacă prin necesarele şi premergătoarele faze procedurale (chemări de ambasadori la explicaţii etc.). Rusia califică nici mai mult nici mai puţin decît bravada nerusinata ieşirea de săptămîna trecută a Preşedintelui. Un calificativ fără precedent în limbajul diplomatic. Rusia acuză România că nu respectă cele 27 de milioane de victime produse de: instrucţia precară, lipsa unui stat major coerent, prezenţa apăsătoare a unui generalissim atoateştiutor, ambiţiile leninist-hrăpăreţe, pistolul ofiţerului politic din ceafa soldatului, taberele de reeducare, foametea atent dozată, asasinatele în masă, deportările, violurile în rîndul populaţiei feminine(eventual masculine), politica economică dezastruoasă, jertfe de sînge cu care URSS şi-a plătit sieşi ficţiunea ideologică de mankurtizare, de creare a omului nou, redus la nevoi etilice dublu distilate, ca replică la rinocerizarea fascistă.
Prin insolentu-i protest, Rusia îşi manifestă sprijinul total şi condiţionat, pentru regatul subteran şi Crescent, fondat de troica peltic-papiţoaie, pe osteoclast domnesc.
Rusia mardeiaşă ameninţă că are şi gaşcă în Europa „civilizată”. Europă civilizată care îşi vinde osteoblastele din coloana vertebrală, pe gaz şi petrol, înainte de a şi-o vinde şi pe mă-sa.
Episodul e doar o etapă de goarnă în planul mai larg de restaurare a hegemoniei politice ruse asupra ariei de terra deserta, „spaţiu vital” cu care oricărei tiranii îi place să se înconjoare. Pentru liniştea muscalului.
În acest răstimp, Sarkozy rostogoleşte francofonia cu băţul, iar Schroeder se scobeşte plictisit în nas la biroul unei corporaţii ruse.
Iată cum, lipsa unui gest de demnitate din partea Regelui Mihai I, în faţa pistolului lui Petru Groza, se răzbună, în ciuda faptului că România nu mai este republică populară, şi nici Rusia nu mai este URSS. Pe podeaua murdară, mujicului îi vine mai uşor să scuipe.
Îi mulţumesc misteriosului @Snapshot pentru snapshotul de mai jos.
Despre fotografii: Am scanat originalul, dar cu semnificantul 「Ion Slobozeanu」 veţi putea găsi pe net întregul număr al revistei Life din 19 februarie 1940.
EDIT Comunicatul MAE nu a întîrziat.
Ministerul roman de Externe a luat nota cu surprindere de declaratia exprimata in numele Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, care se refera la unele comentarii ale presedintelui Romaniei pe teme istorice. MAE roman considera complet nepotrivit limbajul folosit in declaratia oficialului rus pe acest subiect si dezavueaza utilizarea unor comentarii privind evenimente tragice, atat pentru poporul roman, cat si pentru cel rus, de acum 70 de ani, dandu-le o semnificatie in actualitatea politica.
„Consideram regretabila si lipsita de temei lansarea unei asemenea reactii publice cu o violenta de limbaj inacceptabila, fara o informare completa si o minima interactiune prealabila in plan diplomatic”, se arata intr-un comunicat de presa.
Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei are deplina deschidere pentru a dialoga cu Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, pentru eliminarea oricaror confuzii si denaturari ale informatiilor ce au stat la baza reactiei oficialului rus.
In acelasi timp, Ministerul Afacerilor Externe considera ca acest episod nu trebuie sa conduca la afectarea dialogului firesc, purtat in termeni de civilitate, care este normal sa defineasca relatiile bilaterale si isi exprima disponibilitatea pentru dialog cu Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse pe orice tema de interes bilateral.
★★☆ Judecătorul Iulia Motoc le dă din nou clasă fonfăiţilor ankilozauri în robă mov
În dezacord cu opinia Curţii Constituţionale exprimată prin decizia menţionată considerăm că propunerea de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie potrivit căreia „caracterul licit al dobândirii se prezumă” nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate sau a garanţiilor acestuia.
Menţionăm că, în nici unul dintre statele Uniunii Europene nu se regăseşte prezumţia caracterului dobândirii licite a averii, a se vedea, de exemplu, Constituţiile Franţei, Germaniei, Italiei, Portugaliei, Spaniei şi Ciprului. Apreciem că această prezumţie trebuie înlăturată deoarece nu aduce atingere securităţii juridice a dreptului de proprietate, acesta fiind în continuare garantat şi ocrotit prin Legea fundamentală, de vreme ce operează interdicţia confiscării averii dobândite licit.
De asemenea, principiul securităţii juridice nu se referă la protecţia bunurilor sau a persoanelor potrivit unei concepţii tradiţionale asupra securităţii, ci se referă la protecţia drepturilor fundamentale prin stabilitate legislativă. Este ştiut că principiul securităţii juridice îşi are originea în dreptul german, care a consacrat protecţia cetăţenilor împotriva efectelor secundare ale legii, în special a incoerenţelor legislative care pot decurge din schimbări repetate ale acesteia. În acest sens Consiliul Constituţional din Franţa a arătat că securitatea juridică are ca elemente accesibilitatea şi caracterul inteligibil al legii. (François Luchaire – Cahiers du Conseil Constitutionnel nr.11). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a preluat acelaşi sens al conceptului de securitate juridică în cauza cauza Bosch soluţionată prin Decizia din 6 aprilie 1962. Totodată şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în acelaşi sens prin Hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 22 septembrie 1994 pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Marii Britanii şi Hentrich împotriva Franţei.
Prin urmare, sensul principiului securităţii juridice reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr.85 din 3 septembrie 1996 precum şi prin prezenta decizie nu corespunde modului în care acesta a fost înţeles la nivel european. Prezumţia caracterului licit al dobândirii averii contravine tratatelor internaţionale pe care România le-a ratificat respectiv Convenţia din 8 noiembrie 1990 a Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor având legătură cu infracţiunea şi Convenţia ONU din 12 decembrie 2000 împotriva criminalităţii organizate transnaţionale. Astfel, în conformitate cu art.12 din Convenţia ONU statele părţi pot analiza posibilitatea de a solicita autorului unei infracţiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse având legătură cu infracţiunea sau a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări, în măsura în care această solicitate este conformă cu principiile dreptului lor intern şi cu natura procedurii judiciare.
Măsurile cuprinse în Convenţiile menţionate au fost luate pentru combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere, pentru prevenirea şi combaterea următoarelor infracţiuni: spălarea banilor, traficul de persoane, exploatarea sexual a copiilor şi pornografia infantilă, traficul ilicit de droguri şi terorismul, precum şi pentru identificarea, urmărirea, îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor.
Propunerea de revizuire a avut în vedere prevenirea şi combaterea acestor infracţiuni prin înlăturarea prezumţiei dobândirii licite a averilor rezultate în urma comiterii infracţiunilor menţionate şi este în conformitate cu Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, decizie care produce efecte obligatorii.
Astfel, potrivit acesteia, statele membre sunt obligate să nu formuleze şi nici să nu menţină rezerve în ce priveşte dispoziţiile Convenţiei Consiliului Europei privind confiscarea. Se arată, de asemenea, că instrumentele care există în acest domeniu nu au contribuit în mod suficient la asigurarea unei cooperări transfrontaliere eficace în materie de confiscare. Scopul acestei decizii-cadru este acela de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor având legătură cu infracţiunea, inter alia, în ceea ce priveşte sarcina probei privind sursa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune având
legătură cu criminalitatea organizată.
Propunerea de revizuire a art.44 alin.(8) teza a doua din Constituţie nu numai că nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate ci a fost făcută pentru respectarea tratatelor internaţionale anterior menţionate şi a dreptului comunitar în sensul art.148 alin.(4) din Legea fundamentală.
În concluzie, apreciem că respingerea de către Curtea Constituţională a propunerii de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie poate atrage răspunderea Statului român pentru nerespectarea obligaţiilor pe care acesta şi le-a asumat prin tratatele la care este parte.
Prof.univ.dr.
Iulia Antoanella Motoc
● Principiul raptului cîştigat
Nu aţi auzit niciodată de aşa ceva? Aflaţi după ce citiţi motivaţia CCR privitoare la amendarea art.44 din Constituţie.
Paradoxul tîlharului
Tîlharul este o persoană gingaşă, ce trebuie protejată. Tîlharul nu se simte niciodată în siguranţă. El se ştie fraudulos şi încearcă să se ridice în propriii ochi. Ceea nu realizează tîlharul, este că încearcă să se onorabilizeze, minţindu-se în primul rînd pe sine. De aceea, tîlharul nu se mulţumeşte să îşi consume în nemernicia sa (şutesc şi plîng. şutesc) averea dobîndită prin rapt. El simte nevoia să fie stimat. Îşi cumpără televiziuni, echipe de fotbal, partide politice, echipe de imagine (eventual postaci) pentru a se putea bucura de averea furată. Însă, aşa cuţitar cum e, nu are nicio greaţă să facă pîrnaie. Atunci cînd nu are încotro, el consideră că pîrnaia (adesea cu suspendare) indulgenţă cumpărată de la protectorul său, magistratul (adesea securist cu dreptul la bază) îl va spăla de ruşine pe vecie. Odată ieşit din pîrnaie, tîlharul vrea şi mai abitir să fie respectat. Tîlharul este procesoman înăscut. Cum i-ai pus la îndoială moralitatea sprijinită pecuniar, cum te acţionează în instanţă.
Tîlharul român nu se simte bine nici cu prezumpţia de nevinovăţie (art.23(11)). El o vrea întărită cu „prezumpţia licită”* a averii obţinute prin rapt. La trebuinţele tîlharului răspunde articolul 44 din Constituţia statului mercantil de rapt. La punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, statul interlop răspunde cu teza 8 a art.44, după ce ne-a torturat decenii cu tezele de la Mangalia.
Curtenii Constituţionali, consecvente slugi credincioase ale tîlharului (nealese democratic, ci angajate) au hotărît că tîlharul de la care îşi trag poziţia în societate trebuie răsplătit, şi protejat mai tare ca mine, sau ca tine, cititorule. CCR a devenit bodyguardul cleptocratului proiectat de statul lui Iliescu.
Curtea Constituţională nu vrea în ruptul capului să îşi supere stăpînii. Pentru că tîlharul i-a numit pe judecătorii Curţii Constiuţionale, şi tot tîlharul îi revocă.
Judecătorii Curţii Constituţionale, slugile tîlharului constituţional, sunt bielele şi manivelele statului de rapt, numit România. Mici producători de sofisme, la rîndul lor, curtenii constituţionali şi-au dobîndit averea în mod nevrednic, dar în spiritul articolului 44, şi de aceea nu vor fi niciodată de acord cu amendarea lui. Raptul este nu numai cîştigat, dar şi obligatoriu onorabil.
Întrucît venalitatea a devenit valoare constituţională, mafioţi din lumea largă se vor simţi atraşi de prima ţară din lume care consacră dreptul interlopului la stimă. România va deveni un paradis al opulenţei gherţoaie şi al subdezvoltării miloage. Un bastion al briganzilor internaţionali.
Visul lui Patriciu de a avea o Justiţie privată este o realitate palpabilă.
––––––––––
* am citat din agramatismele Curţii Constiuţionale
★★ Tien-an-men – 22 de ani – Mesajul jandarmeriei române:Futu-ți morții mă-tii cu Basarabia mă-tii! (via George Simion)
După ce, în nemernicia lor, dădură mai an cu „caşchetele” după Preşedinte, jăndarii rămaşi în civil ca pentru incendierea autobuzelor premineriadei din 13 iunie 1990, cum ziceam jăndari se întoarseră la popor cu principiile zootehnice tradiţionale şi cu mijloacele din dotare: sudalma şi pulanul. Iată un exemplu:
via George Simion
În semn de solidaritate cu George Simion, mă consider dezlegat de promisiunea pe care le-am făcut-o unor jandarmi de a nu le publica feţele. Statul poliţienesc poate fi ilustrat cel puţin în .jpg:
Poza de mai sus nu are nimic anormal. Dar sper ca, prin publicarea cît mai multor probe AV cu reprezentanţi ai aparatului de represiune în acţiuni de interes personal* (şpăgi, abuzuri etc.) să facem ordine în forţele de ordine. Îi invit pe toţi cei ce dispun de probe, să mi le trimită. Le voi publica negreşit, ferindu-i astfel de abuzuri ulterioare din partea forţelor de represiune ale statului poliţienesc. Adresa este: bucataria_mea(la)yahoo.com.
–––––––
* intimidarea cu violenţă fizică şi verbală, avînd ca obiect însăşi publicarea sau nepublicarea imaginii exponentului organului de represiune, nu reprezintă o acţiune în interes public, ci una strict privată. Deci, fundamental abuzivă.
★★☆ Breaking news – Comunicat Ad Astra – pozitia fata de premierea de la Salonul de Inventica de la Geneva
Întrerupem programul pentru un anunţ important.
Pentru cei neinteresaţi de comentariul meu, aplic aici direct linkul către comunicatul Ad Astra.
http://docs.ad-astra.ro/Comunicat_AdAstra_Geneva.pdf
Primesc prin mail de la Gabriel Preda, un stimabil cercetător, care (precum actualul ministru al învăţămîntului şi ştiinţei, Daniel Funeriu) a lucrat cîţiva ani în cercetare de vîrf pe teritoriul Japoniei, un comunicat prin care se ridică problema imposturii în lumea ştiinţifică. Că e impostură nu ar fi nimic, dacă nu ar fi fost clădită cu bani publici.
Spun de la bun început că lumea este plină de „saloane de inventică”, aşa cum e plină de căsuţe poştale „universităţi prestigioase” de unde Corneliu Vadim Tudor şi alţi politicieni din diferite „boarduri” îşi cumpără pe nimica diplome şi medalii, cu deosebirea că universităţile CP sunt ceva mai abstracte, dar la fel de productive ca „Spiru Haret” la tipărirea diplomelor. Cel puţin la salonul de la Geneva, toate, dar absolut toate exponatele primesc „premii de excelenţă”. Dacă vrei să prosteşti vreo gîsculiţă, achiţi taxa aferentă „salonului” (puţin mai scumpă decît la un salon de frumuseţe) şi pleci cu patalamaua, chiar dacă expui o glastră „ecologică”, făcută prin retezarea gîtului unei butelii de PET.
Ca unul care a lucrat în cercetarea medicală, şi care, la scurt timp după revoluţie a renunţat la a mai mînca banii publici zbuciumînd în eprubetă chestii minore sau vag băbeşti (dar remunerate) vă pot spune că privesc întotdeauna cu scepticism „invenţiile epocale” şi „şcoala românească de inventică”. E bine ca guvidul majoritar să ştie că nu tot bulşitul este comestibil.
Sunt mai mult decît circumspect cu „epocalele” pocale minune şi cu panaceele învăluite în „mister” bănos, cum ar fi misterul apei kangen.
Cred că şi comunicatul Ad Astra (PDF) este menit să facă limpede, în mod punctual, impostura din domeniul cercetării medicale româneşti.
(din păcate, nu reuşesc să transpun aici litere din fişiere PDF.)
● Agresiunea asupra identităţii administrative
Deşi pare un lucru de la sine înţeles, starea noastră civilă nu este atît de simplu de întreţinut în scripte. Ne putem trezi oricînd: fie necăsătoriţi – cînd de fapt suntem, fie morţi – cît suntem vii, fie fără copii – cînd îi avem, fie pe lista de electori – după ce murim, fie cu alt nume, fie cu altă dată de naştere, fie văduvi – fără explicaţii.
În România, cel puţin, rectificarea erorilor materiale din înscrisurile de identitate este o treabă atît de punitivă, încît, de cele mai multe ori, titularul se lasă păgubaş. Aşa se explică varietatea mare de derivate ale aceluiaşi nume. Frecvenţa mare a Mareanilor, Adrieanilor, a numelor de familie Guşe/ Guşă, Cosma/Cozma, Mihai/Mihaiu. Toate se datorează atît analfabetismului general, cît şi al surzeniei şi analfabetismului funcţionarilor de la primării. Nu în ultimul rînd, al absurdităţii legilor. Dezastrul durează încă de la Regulamentele Organice încoace, de cînd modelul francez de evidenţă a populaţiei ne forjează identitatea administrativă.
Sensibil la toate aspectele administrative, urmăresc felul în care reconstituirea stării civile se face după ce ţunami a măturat 4 sedii de primării din două prefecturi: Miyagi şi Iwate. Adică, după o agresiune naturală asupra identităţii administrative.
O ştire NHK (26 aprilie ora 10:41):
Pe 25 aprilie (la 47 de zile după dezastru n.MM) s-a încheiat procesul de reconstituire a registrului de stare civilă în oraşele: Minami-sanriku, Onagawa, Rikuzen-takata şi Oozuchi, ale căror documente au fost luate de ţunami. Pentru acest lucru, au fost colectate datele de la toate birourile teritoriale ale Ministerului Justiţiei. (circa 1 locuitor la 106 secunde n.MM) De azi înainte, cei circa 38.000 de locuitori din localităţile citate pot obţine documentele ce reflectă starea lor civilă. Primăriile sunt de acum capabile să primească şi declaraţii de naştere, moarte, căsătorie.
Atenţie, este vorba despre re-certificare în backoffice, iar nu de re-constituire a unei baze de date. Diferenţa este ca cea dintre substanţă şi energie. Baza de date (duplicatul ei) poate servi drept cap de scul doar.
În ştirea scrisă nu apare ceea ce am ascultat la radio, anume, că în cele 47 de zile, oricare din cei 24.000 de posesori de paşport din zonă, a putut să şi-l reconstituie gratuit, fără prezentarea actelor doveditoare a cetăţeniei. E drept, paşaportul a fost condiţionat de depunerea (ulterioară eliberării lui, a) actelor doveditoare lipsă la momentul depunerii cererii. (De regulă, documentele lipsă la data depunerii cererii se trimit prin poştă.) De asemeni, ca măsură de siguranţă, valabilitatea paşaportului provizoriu a fost limitată la 5 ani.
Ca o primă observaţie, din tablou lipseşte Ministerul de Interne. E şi firesc. Statul este unul de drept, iar nu unul poliţienesc.
Vreţi o comparaţie? Am găsit ceva similar, dar nu despre starea civilă, ci despre buletinul de identitate (document derivat din cele de stare civilă).
Iat-o comentată sumar:
Localitate: saros pe tarnave jud.sibiu
Data: 12-03-2009
Titlu/Subiect: fara buletin,fara carte de identitate
M-am mutat de la MEDIAS la SAROS PE TARNAVE care apartine d.p.d.v. administrativ de DUMBRAVENI.Am solicitat cartea de identitate la DUMBRAVENI si am fost trimis la MEDIAS iar de la MEDIAS la DUMBRAVENI si invers.Am ajuns la concluzia ca potrivt O.G. 97/2005 pot face dovada adresei de domiciliu cu adeverinta eliberata de primarie din care sa rezulte ca sunt inscris in registrul agricol.Intrebarea mea cum as putea sa conving autoritatile sa inteleaga ca legea trebuie respectata asa cum este data de legiuitor respectiv dovada adresei de domiciliu sa se poata face asa cum scrie in O.G.97/2005 ART.27 lit.d .Mentionez faptul am adeverinta eliberata de primaria DUMBRAVENI din care rezulta ca sunt inscris in registrul agricol.
…şi halucinantul răspuns:
carpatina [12-03-2009]
Daca va loviti de un astfel de impediment, si nu gasiti cale de iesire, nu va ramane decat calea justitiei. Chemati in judecata la Tribunalul din Targu MUres sectia contencios administrativ Biroul de evidenta populatiei care refuza sa va elibereze cartea de identitate si cereti instantei sa o oblige sa va elibereze cartea de identitate.
(sublinierea îmi aparţine)
Cu aşa stat, nici nu mai e nevoie de dezastre naturale. Dezastrul uman e suficient. Ne întrebăm pe bună dreptate dacă evidenţa informatizată sau CNP mai au vreun rost, sau sunt bani futuţi prăduiţi cu acte în regulă. Sunt curios, cu ce act de identitate se legitimează reclamantul la registratura tribunalului. 🙂
Iată deci, efectele unei norme întocmite în paradigma poliţienească, de către legiuitori umani, procesomani dovediţi. Iar asta, pe timp de pace.
Se poate obiecta că buletinul nu e certificat de naştere. Aşa e. Vă pot spune însă că în 1993 şedeam ilegal în Tokio. Cînd am fost la primărie cu contractul de închiriere a garsonierei, nimeni nu m-a trimis la Bucureşti după alte acte doveditoare. Şi nici nu am fost sfătuit să dau în judecată primăria Adachi. Am primit buletin de Tokio pentru străini. (Japonezii nu au buletin. Foarte rar, cînd e nevoie, japonezii folosesc în loc de buletin adeverinţa de domiciliu. Document de unică folosinţă.)
Încercaţi acum, pe fondul balamucului arbitrariului administrativ de pace, să vă închipuiţi un dezastru natural, cînd art.53 din Constituţie se va fi activat. MAI va fi cu ochii pe voi. Tot la MAI se vor afla şi datele voastre de stare civilă. Nu e loc de scăpare. Aşadar, în condiţii de dezastru, nicio putere de sens contrar nu va putea cenzura acţiunea unui poliţai căruia veţi avea ghinionul să nu-i placă de ochii voştri. Din moment ce el deţine dreptul de viaţă şi de moarte asupra existenţei voastre administrative şi fizice în acelaşi timp, nu ar fi nicio surpriză să vă treziţi morţi sau robi.
￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣Breaking news!＿＿＿＿＿＿＿＿＿
Victor Ponta şi-a văzut visul de refinanţare a PSD cu ochii (gurile rele spun că şi cu urechile). Ascensiunea genialissimei idei de evaziune fiscală sindicalist-haiducească a spart şi piaţa japoneză de profil. Iată dovada.↓
Alin Fumurescu
Fără buletin 
7 comments