▲ Masaki – chemat la vatră
Duminică avu loc un referendum local de chemare la vatră a unui membru în parlamentul judeţean Hiroşima. În 2012, Masaki a fost prins conducînd fără permis. La proces a primit sentinţa vinovat. Ulterior, titularul a încercat să o scalde, cerînd să i se dea şansa de a fi util comunităţii din aceeaşi poziţie publică. Nici gînd să demisioneze, aşa cum numeroase voci i-au cerut. Îndărătnicia lui Masaki i-a revoltat pe locuitorii sectorului Asa Minami, atît cît, prin iniţiativă cetăţenească să declanşeze demiterea.
La referendumul de duminică au participat aproape 40% din electori. Scorul a fost în majoritate covîrşitoare (de aproape 96%) în favoarea demiterii. În cifre absolute: 45.812 pentru, la 1.969 contra.
Guvernatorul îşi exprima recent regretul pentru cei 60 milioane yen (puţin peste 1/2 milion euro) reprezentînd cheltuiala din banii publici provocată de eveniment. (Demiterea e întotdeauna mai costisitoare decît demisia.)
Conform datelor furnizate de Ministerul General (al administraţiei şi internelor) rechemarea la vatră de duminică este premieră pe ţară.
E drept, procedura de chemare la vatră nu există decît pentru aleşii locali. Sunt însă voci care cer extinderea ei şi la nivelul deputaţilor şi al senatorilor, iar refuzul din partea parlamentarilor este, ca şi în România, unul sofist.
După cum vedeţi, au şi japonezii românii lor.
Prin voinţa populară, în ziua următoare referendumului, în sala consiliului judeţean, de pe pupitrul de consilier, plăcuţa cu numele Masaki a dispărut. Caz închis.
▲ Abenomics
Nou-instalatul regim Abe II a enunţat un plan îndrăzneţ de ieşire din deflaţia de aproape două decenii, ce a urmat spargerii băşicii economice. Şi-a propus o ţintă de inflaţie de 2% în cîţiva ani.
Nu, regimul nu şi-a propus nici să lase cărămida de bani la poarta cetăţeanului şi nici să zvîrle cu bancnote din avion. Va fi un proces în paşi mărunţi, întins pe mai mulţi ani. Răstimp în care, Executivul şi Banca Centrală vor coopera întru mărirea încrederii în viitor.
Trebuie spus că deflaţia produce mutaţii adînci în comportamentul economic. Angajatorii preferă să angajeze mai puţin personal cu contract permanent, dar mai mulţi zilieri şi part-taimeri. Proverbiala angajare pe viaţă din Japonia a devenit demult un mit. Cercul vicios reprimă şi consumul, în folosul economisirii. Economisirea însăşi se contractă. Rata de economisire nu mai are valorile record din trecut. 30% este o cifră optimistă, depăşită deja de China şi de ţările din Asia de Sud-Est.
În aceste condiţii, măsura regimului Abe, în esenţă una politică, se speră să spargă cercul vicios de contracţie economică. Cu atît mai greu, cu cît, îmbătrînirea populaţiei este galopantă, parcul mijloacelor de producţie uşor îmbătrînit, redus inclusiv fizic, de ţunami. Colac peste pupăză, tratatul economic de liber schimb în Pacific bate la uşă. E de aşteptat ca cel puţin produsele alimentare ieftine din Asia, SUA, Australia şi Oceania să facă şi mai grea supravieţuirea populaţiei agricole numeroase (8%) şi îmbătrînite.
Bugetul pe anul 2013, cu puţin peste o mie de miliarde USD, este cel mai mare din istorie. Cu toate acestea, stimularea economică prin proiecte de utilitate publică nu va putea revitaliza economia. Pentru anul în curs s-au alocat doar aproape 60 md.USD. Iar sporul de 3% la TVA (de la 5 la 8%), cifrat grosier la 30 md.USD, începînd cu 2014, va fi grevat pentru 10 ani de reconstrucţia economică de după dezastrul natural dublat de calamitatea artificială de pe Coasta Pacifică, din marie 2011. Dezastru evaluat la peste 200 md.USD.
Dacă ar fi după economiştii români din şcoala CSP, economia ar fi o chestie mecanică. Bagi pe o parte nişte cifre şi scoţi pe alta alte cifre. Nu e numai atît. Economia e o ramură a psihologiei. Doar psihologia poate explica de ce, după Şocul Lehman, sistemul financiar, deşi alimentat cu tranşe babane de bani (mii de miliarde) nu scotea nimic pe partea cealaltă. Lipsea ceva: încrederea. Mai ales, încrederea subiectivă.
Inţiativa Abe, de răsturnare a deflaţiei în inflaţie moderată, ţine seama tocmai de factorul psihologic în repornirea motorului economic. De aceea a şi fost numită Abenomics, prin combinarea lui Abe cu Economics.
E totuşi de aşteptat ca motorul să nu repornească la prima cheie. Noul contract va fi privit pentru un timp cu suspiciune. Asta înseamnă că, în primii ani, pompa de bani nu va face faţă tendinţei de tezaurizare şi a celei de a continua producţia cu zilieri în loc de angajaţi permanenţi. Cînd ai 5,8 milioane de yen pe cap de locuitor datorie publică, e greu să îi faci pe oameni să consume nonşalant. Cred că doar potenţialul de inovaţie va fi cel care va avea puterea de a deschide noi cîmpuri de încredere. Altfel, Abenomics va fi citit ca Abe no mix (Amestecătura lui Abe).
★★★ Ghid de lichidare a iobăgiei electorale
După cum ştiţi deja, la alegerile generale din 9 decembrie, cîteva categorii de cetăţeni români vor fi (cu premeditare) lipsiţi de exerciţiul dreptului de a alege. Enumăr: rezidenţi în străinătate, rezidenţi ilegali în străinătate, persoanele cu documentele de identitate expirate, persoanele care, prin natura profesiei sunt în mişcare (şoferi, comis-voiajori, muncitori feroviari, geologi, jurnalişti, avocaţi ş.a.m.d.), persoane ce, din motive familiale, de sănătate sau turistice (îngrijirea bătrînilor, persoane aflate în staţiuni, sanatorii etc.) se află în alte localităţi.
După cum vedeţi, la o primă ochire, între 5 şi 6 milioane de oameni au, într-un fel sau altul, cel puţin o problemă cu exercitarea dreptului de vot. Din motive geografice şi administrative. Aşadar, unul din trei electori este scos pe linie moartă de către un stat nemernic.
Nu e nevoie de prea multă sofisticare intelectuală pentru a remarca faptul că alegerile teritorializate (locale şi generale uninominale) cer în mod necesar o procedură de vot adaptată mobilităţii secolului al XXI-lea. Procedură pe care nevrednicii parlamentari nu au avut-o în vedere. Iar atunci cînd ea a fost propusă, formaţiunile politice: PNL, PSD, UDMR, PC, s-au opus cu ghearele şi cu dinţii.
Nici PDL nu pare să fi avut prea mare chef să o introducă. Dacă l-ar fi avut, ar fi jucat tare. În primul rînd, PDL a făcut eroarea de a o numi pompos lege a votului prin corespondenţă, lege distinctă de legea cadru (L35/2008) cînd de fapt nu era nevoie decît de o lege de amendare a legii 35/2008, în conformitate cu cerinţele ce decurg natural din ea.
În al doilea rînd, PDL a preferat compromisul „mucles”, de teama să nu i se trîntească guvernul. Pînă la urmă, ambele guverne coaliţiei conduse de PDL au fost trîntite. Acuma, chiar şi strategic, e mai onorant să cazi pentru promovarea unui drept negativ, decît pentru unul pozitiv (legea sănătăţii).
Să revenim. Alegerile sunt un bun public nepatrimonial, ce se exercită printr-un schimb simplu de informaţii. Organizarea lor statică este bunul de utilitate publică. Încă din secolul al XIX-lea, statele au rezolvat problema transferului de informaţii la distanţă, prin serviciile de telecomunicaţii (poştă, telegraf, telefon etc.). Nu e nicio scofală să încarci un bun public (alegerile) pe un bun de utilitate publică, menit să acopere distanţele (poşta).
Aşadar, legiuitorul nu are nicio scuză pentru reaua credinţă cu care a întocmit legea 35/2008.
Ce putem face?
Le recomand tuturor celor ce, dintr-un motiv sau altul nu se află „pe moşie” la data alegerilor, să meargă la cea mai apropiată secţie de votare, fie ea din ţară, fie din străinătate. Chiar şi cei aflaţi ilegal pe teritoriul altor state. Chiar şi celor aflaţi în localitate, dar care au documentele de identitate exprirate. Pentru cei cu documentele expirate, fie că sunt în ţară, fie că au domiciliul în străinătate, am o „procedură” specială.
Cum ziceam, mergeţi la cea mai apropiată secţie de votare, avînd în şubă un aparat de prelevare a suntetelor, pus pe poziţia [REC]. Pretindeţi că nu sunteţi la curent cu iobăgia electorală legală, şi insistaţi să votaţi. Veţi fi refuzaţi. Pasul următor este să îi cereţi preşedintelui secţiei de votare o dovadă că aţi încercat să votaţi, hîrtie în care să vă motiveze refuzul. Probabil, nu o veţi primi. Cereţi-i preşedintelui secţiei de votare să vă spună numele în clar. Dacă are ecuson, citiţi voi numele lui. Aveţi grijă să se înregistreze clar numele secţiei de votare, deoarece el e important în întocmirea plîngerii penale. Va fi o plîngere, iar nu un denunţ. Baza legală va fi articolul 385CP, foarte inclusiv, cînd vine vorba de tulburarea dreptului de vot.
Cu cît mai multe plîngeri vor fi, cu atît mai mare va fi probabilitatea ca cel puţin o plîngere să ajungă în instanţă. Unde ridicaţi, voi sau pîrîtul, excepţia de neconstituţionalitate, arătînd că legea 35/2008 şi toate ordonanţele ulterioare de organizare a alegerilor, sunt neconstituţionale, pe următoarele temeiuri:
1) discriminează crunt, pe criterii de ocupaţie şi adminsitrative*).
2) pedepseşte exercitarea dreptului de a călători liber.
3) acreditează ideea că cetăţenii îşi datorează existenţa statului, iar nu invers.
4) tulbură dreptul cetăţeanului de a dispune de corpul său.
Nu vă fie teamă, nimeni nu va fi condamnat pe temeiul art. 385. În schimb, cîştigaţi şansa de a pune legea 35/2008 şi ordonanţele ulterioare, pe masa CCR, care va constata îngrădirea nepermisă a drepturilor politice.
Reţineţi: dacă nu veţi lupta pentru abolirea iobăgiei electorale, iobăgia propriu-zisă e colea.
Extraball: sper ca resentimentarii, ce pînă mai ieri urlau împotriva votului prin corespondenţă, să descopere binefacerile lui intrateritoriale. Ei înşişi pot deveni niţel mai liberi în raport cu statul.
––––––––-
*) expirarea unui document de identitate nu este faptă penală. Vezi şi link-ul din text.
● Ce sunt consiliile, autorităţile şi agenţiile naţionale şi ce viitor pot avea?
Încă de cînd s-au înfiinţat feluritele consilii, agenţii şi autorităţi naţionale, ele sunt supuse presiunilor politice mai mari sau mai mici. Nemulţumirea faţă de eficacitatea lor este aproape unanimă. Într-un fel, nemulţumirile sunt îndreptăţite, dar nu pentru că deciziile organismelor nejudiciare afectează drepturi fundamentale, sau pentru că componenţa lor este decisă şi influenţată politic, ci doar pentru motive ce ţin de un principiu simplu: unicitatea Justiţiei.
Încă de cînd CNSAS a fost edentat de către avocatul Sergiu Andon prin obiecţia de neconstituţionalitate admisă de CCR, mi-am pus problema relevanţei consiliilor, agenţiilor şi autorităţilor similare. Cele mai multe decizii ajung finalmente la instanţa supremă. Iniţial m-a cuprins un sentiment de disperare, însă ulterior am căutat în minte o soluţie de valorificare a situaţiei. În sensul standardizării procedurilor de contestare. Lucru ce ar simplifica screening-ul în Justiţie. Vom vedea cum.
Este adevărat că majoritatea agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor se comportă ca entităţi ce administrează Justiţia. Lucru ce într-un fel poate fi asimilat cu instanţele extraordinare, interzise expres de Constituţie. Cu toate astea, pe măsură ce numărul contestaţiilor se soluţionează în instanţă creşte, situaţia poate fi ameliorată. Există deja o jurisprudenţă ce poate fi valorificată şi îmbogăţită în folosul, atît al agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor cît şi al sistemului judiciar. Astfel, dacă o speţă similară sau identică în esenţă a fost soluţionată de ANI, să zicem, iar ulterior, la contestare, s-a dat o sentinţă definitivă în sensul validării deciziei ANI, orice contestare poate fi în viitor respinsă de Justiţie.
Spuneam mai sus că prin natura lor, agenţiile, consiliile şi autorităţile nu se pot substitui Justiţiei, dar nimic nu le opreşte să reglementeze în baza jurisprudenţei.
Un CNA buimac, corupt, dacă nu va înţelege care îi este rolul social, mai devreme sau mai tîrziu va fi reglementat dinafară. Aceasta este o ameninţare şi totodată o recomandare.
Dacă, de pildă, o instanţă decide ca o organizaţie de media să urmeze o anume cale de îndreptare a respectului pentru interesul public, iar CNA este desemnat prin decizie judecătorească să urmărească planul de corijare, este în avantajul CNA să urmeze întocmai decizia judecătorească. Odată cu internalizarea deciziei judecătoreşti însăşi responsabilitatea decizională a CNA scade. Creşte în schimb responsabilitatea executivă.
În primii ani de la înfiinţare e firesc ca numărul contestaţiilor să fie mare. Dar este nefiresc deja vu-ul din instanţe. Dacă nu se va internaliza jurisprudenţa în materie, lucrurile nu se vor îndrepta. În stadiul actual, este important ca judecătorii să arate creativitate în întocmirea sentinţelor, pentru a-şi face în viitor viaţa uşoară. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.
Avantajul este evident. Prin asimilarea jurisprudenţei specifice, agenţiile, consiliile şi autorităţile naţionale vor înceta să mai fie organe nejudiciare, ci vor deveni organe parajudiciare, ca mediatorii sau ca poliţia. Odată convertit de facto statutul lor, aproape că nu va mai conta felul în care membrii sunt desemnaţi. Presiunile politice vor fi zădărnicite de către cazustică şi în final vor dispărea.
▲ Pensia de boală va fi eradicată
În buletinul radio NHK de azi, de la ora 6 dimineaţă, am aflat că, în maximum 10 ani, statul va desfiinţa sistemul de pensii de boală şi de invaliditate. Desfiinţarea fondului va avea loc în două etape. Una de 5 ani, după care agenţii economici nu vor mai participa la constituirea fondului, iar cea de-a doua, de alţi 5 ani, la capătul cărora, întregul sistem va dispărea.
Japonia cheltuieşte actualmente 12 md.USD pe pensii de boală. În ultimii ani însă, capacitatea sectorului de producţie de a acoperi necesarul de bani, a scăzut la mai puţin de 50%. Restul fiind bani de la buget. Pe lîngă sustenabilitatea proastă, sistemul generează, ca peste tot, inechităţi flagrante. De aceea va fi desfiinţat definitiv, urmînd ca fiecare angajator să îşi constituie propriile fonduri, prin poliţe nenominale, încheiate cu companiile private de asigurări. Cuvîntul de ordine este: „jikosekinin” – răspunderea personală.
▲ Mansarda arde – hidrantul e uscat
Un fapt divers, fluturat pe toate posturile TV, m-a grăbit să îmi expun viziunea despre un bun de utilitate publică: apa curentă.
Mansarda unui înalt bloc de locuinţe a ars complet. Cauzele agravante au fost: puţinătatea apei şi accesul greoi.
O trăsătură generală a noilor ansambluri de locuinţe este subdimensionarea tuturor bunurilor de utilitate publică sau chiar lipsa unora. Sigur, nu stau să caut vinovăţii, ci doar le trec în revistă.
În Voluntari şi Popeşti-Leordeni de pildă, reţeaua electrică este subdimensionată cronic. Se pare, la incidentul de azi, supraintensitatea la revenirea dintr-o pană de curent pare să fi iscat incendiul. Se suprapun: vîntul, sibdimensionarea şi lipsa redundanţei la alimentarea cu apă, precum şi drumul îngust de acces.
Dacă pentru energia electrică, vînt şi căi de acces nu am soluţii, (dar trebuie să le aibă alţii) pentru redundanţa alimentării cu apă, am.
În România de azi, cam toate reţelele de apă curentă merg în presiune mare. 5–30% din apa curentă se pierde pe reţea, din cauza bătrînelor conducte de oţel. Ceea ce e o risipă imensă. Practic, trimiţi apă curată în pămînt şi mai şubrezeşti şi fundaţia drumului. Ca să nu mai vorbim de energia specifică mare la pompare (presiune mare, rugozitate mare (provocată de depuneri şi de penele de lemn înfipte pentru a cîrpi ţeava), distanţele lungi.
Raţionalizarea reţelei constă în pomparea la presiuni mici, în ţevi de PVC.
PVC impurifică mai puţin apa. Dar nu rezistă la mai mult de 7-8 atmosfere. Ceea ce justifică o dată în plus, scăderea presiunii de transport.
În schimb, la terminaţiile reţelei se montează, în regim strict privat, instalaţii de pompare, rezervoare de zi şi rezervoare tampon pe terasă.
Ce bune ar fi fost rezervoarele (eventual interconectate) la stingerea incendiului de azi din ansamblul din Popeşti-Leordeni! La 3.500 de locuitori, cît am estimat că ar avea ansamblul, numai în rezervoarele de zi ar fi existat un stoc de cel puţin 1.000 metri cubi de apă „la botul calului”. Başca rezervoarele tampon, situate pe terase.
Locuind într-o ţară dens populată, bîntuită de calamităţi, am marele privilegiu de a observa administrarea apei. Cu următoarele…
Avantaje:
1) numărul de incidente pe reţea se reduce mult. În consecinţă, durata totală de întrerupere accidentală a circulaţiei pe drumurile publice scade enorm.(În cei 19 ani de şedere în Japonia, o singură conductă subterană spartă am văzut.)
2) preţul unitar al apei scade. Creşte în schimb cel pentru întreţinere, instalaţiile locale de pompare fiind alimentate fie din contorul individual, fie din cel destinat electrificării spaţiilor comune ale blocului (cvartalului). Creşte de asemeni costul întreţinerii (pentru curăţirea rezervoarelor şi a pompelor, de regulă, anual). Dar energia unitară totală de pompare scade, ceea ce se integrează bine în politicile europene de profil.
3) Calitatea compoziţiei chimice a apei curente se menţine pînă la consumator. Iar răspunderea pentru calitatea apei de la pompă în sus, îi revine proprietarului.
4) Creează oportunităţi de afaceri pentru producătorii de pompe, de rezervoare confecţionate din răşini armate, de termoizolaţii.
5) În rezervoarele de zi (şi eventual în cele tampon) în permanenţă, va exista un volum de apă disponibil în cazuri de calamitate sau dezastru.
6) Spaţiile staţiilor de purificare a apei pot fi folosite mai raţional, întrucît nu va mai fi nevoie de bazine-tampon atît de mari.
Dar efectul economic cel mai vizibil este:
7) Modernizarea reţelei de apă poate absorbi producţia de PVC a Oltchim pe 15 ani, şi promisiunea unei absorbţii anuale acceptabile, după.
Obiecţii ar fi doar cele legate de poziţia geografică a României. Pericolul crăpării ţevilor expuse gerului. Însă, privind imagini mai vechi din ţări cu climă temperată, am observat că, de pildă la New York, existau turnuri de apă pe clădiri. Pe semne, ele există şi azi, doar că sunt mascate cu panouri de reclamă. Dacă în New York-ul anului 1910, cu clima influenţată puternic de Curentul Labradorului, existau soluţii de izolare termică, cu atît mai la îndemînă sunt ele azi.
Am făcut un mic calcul tehnico-economic pentru a vedea cam cît din producţia de PVC de la Oltchim poate fi absorbită de modernizarea reţelei de apă curentă. Am socotit 8 milioane de locuinţe ce, în următorii 15 ani ar putea fi adaptate viziunii: presiune mică – fiabilitate mare. Am adăugat şi o raţie anuală de 50.000 de locuinţe noi.
Neavînd date statistice despre consumul specific în România, am luat una japoneză întinsă pe anii: 1955-2000.
În linii mari, consumul specific total de confecţii de PVC este între 264 Kg/locuinţă (1993) şi 353Kg/locuinţă (1999) în care intră cu o pondere mică şi ţevile electrice. Am exclus perioada dinainte de 1993, întrucît, proporţia locuinţelor alimentate cu apă era mai mic cu 4% iar consumul specific de PVC era mai departe de saturaţie.
Pe categorii, confecţiile de PVC au următoarele consumuri specifice (1999):
Ţeavă de presiune: 118Kg/locuinţă
Ţeavă antişoc: 26,7Kg/locuinţă
Ţeavă cu pereţi subţiri (pentru ape uzate şi pluviale): 208,4 Kg/locuinţă.
Dacă socotim că România are 8 milioane de locuinţe (real 8,4 milioane) din care peste 40% urmează a fi racordate pentru prima oară la apă curentă, şi un modest 250 KgPVC/locuinţă, totul eşalonat pe 15 ani, apoi adăugăm anual 50.000 de locuinţe noi nouţe, rezultă un consum anual de PVC de 146.300t.
Cine zicea că producţia de PVC de la Oltchim nu are piaţă?
● Dreptul „fundamental” la o parcare pe de-a moaca – (I)
Discursul candidaţilor la alegerile locale abundă în promisiuni de cheltuire a banilor publici pentru construirea de parcări şi megaparcări. Pentru a vedea cît de legitime sunt promisiunile, trebuie să vedem statutul ontic al automobilului. Ce este automobilul şi ce legătură poate avea el cu drepturile fundamentale ale omului, înscrise în Constituţie.
În general, lucrurile de la sine înţelese sunt şi cel mai greu de definit. Totuşi, ce este automobilul?
O unealtă de producţie ar zice unii. Alţii, un instrument de cîştigat timp. Iar alţii l-ar defini ca pe un obicet de lux cu care poţi agăţa piţipoance. Desigur, nu mi-am propus să epuizez toate motivele pentru a deţine un automobil. Mă voi mărgini doar la a-l defini prin prisma ontologiei dreptului.
În viziunea mea, automobilul este un sclav tehnologic cu statut de persoană juridică de drept privat. Întocmai ca o firmă, de pildă, are un „sediu social”, un act de identitate, un regulament de organizare şi utilizare. Poate fi vîndut şi cumpărat, dar nu poate fi absorbit sau contopit, ci eventual numai casat. La schimbarea proprietarului îşi poate păstra identitatea, semnalmentele, dar capătă totodată şi un alt număr de circulaţie. Automobilul trebuie să îndeplinească de asemeni, condiţii de inocuitate ce nu diferă esenţial de cele la avizarea unei fabrici, de pildă (limită de noxe, siguranţă în exploatare etc.). Pentru a-l conduce e nevoie de un permis, ce poate fi asimilat unui certificat de calificare. Aşadar, nu greşim atunci cînd considerăm automobilul ca avînd proprietăţi de persoană juridică. (Ceea ce îndreptăţeşte în realitate şi arestarea automobilului.) De altfel, proprietăţile imobiliare de pildă, sunt, în aceeaşi filozofie, persoane juridice. Cel puţin în Marea Britanie.
Ca orice persoană, şi automobilul are drepturi şi libertăţi. Dar drepturi şi libertăţi ajustate naturii sale. Vom vedea care sunt ele.
Scopul prezumat pentru care un automobil există este cel de a circula. Pentru a circula, este nevoie de bunul de utilitate publică, numit curent drum, şosea, autostradă, precum şi de dreptul de a circula, atît pentru automobil, cît şi pentru şoferul său. Cele două drepturi sunt separate şi condiţionate diferit. Statul e dator faţă de automobil doar cu suprafaţa de rulare, nu şi cu suprafaţa de parcare.
Într-un articol anterior am concluzionat că, în mişcare, doar dreptul de a merge pe jos este unul fundamental. A te folosi de orice alt mijloc de locomoţie înafara picioarelor (eventual a mîinilor) devine un privilegiu: acreditat şi/sau cumpărat. Aşadar, nu există un drept fundamental de a circula cu automobilul. A circula cu automobilul este întotdeauna condiţionat de ceva sau cineva. Cu cît mai rapid sau mai mare este vehicolul, cu atît mai severe sunt condiţiile împuse pentru circulaţie.
Observăm că a exploata un automobil implică atît cheltuieli de acreditare, cît şi cheltuieli de întreţinere. În cheltuielile de întreţinere intră şi cele de adăpostire a automobilului. Iar dacă proprietarul urcă şi pe autostradă, se adaugă cheltuieli de economisire a timpului, sub forma taxei de autostradă.
Dacă nu există un drept fundamental de a circula pe domeniul public altfel decît pe jos, nu există nici un drept fundamental de a lăsa în repaos un automobil pe domeniul public, aşa cum nu există un drept fundamental de a amplasa un magazin mobil (alt sclav tehnologic) în mijlocul drumului.
Statul nu e obligat să construiască parcări pentru maşini, pentru că i-ar nedreptăţi pe alţi deţinători de sclavi tehnologici. La limită, în baza iluzoriului drept de a parca pe de-a moaca, oricine ar putea reclama dreptul de a folosi domeniul public pentru a-şi clădi un siloz, o fabrică, un depozit etc. ba, chiar tupeul de a cere să i se construiască, din bani publici, unul.
Aşadar, cosntrucţia din bani publici a unei parcări, eventual gratuite, nu este echitabilă, aşa cum nu este echitabil accesul gratuit pe o autostradă construită din bani publici, din moment ce banii din buget se colectează nespecific, iar bunurile de utilitate vizate se adresează numai unora.
Spus cu alte cuvinte, prin construirea unei parcări în regie publică, din bani publici, statul ia de la săraci pentru a le da bogaţilor.
În episodul următor vom vedea care sunt soluţiile şi în ce condiţii se poate moralmente implica statul în construcţia de parcări.
(va urma)
★ Un pont pentru „indignaţii” din USL
Se desfăşoară o acţiune extensă de identificare a fraudelor la referendumul de destituire a Preşedintelui. Rînd pe rînd, cu căciulile sub muscă, liderii USL se arată indignaţi de amploarea cercetării.
Din cifrele pentru participare, nu e greu să ne dăm seama că avem în faţă indicii de fraudă masivă. Liderii USL se bazau tocmai pe masivitatea ei pentru a descuraja cercetarea penală. Presimt şi o nouă cerere de inspecţie judiciară. Mă rog, nu acesta este pointu’ meu.
Cred că e important să folosesc chiar obstinaţia cu care USL încearcă să ascundă frauda, pentru a-mi promova viziunea despre rolul documentului de identiate în relaţia individ-stat.
Una din formele de fraudă pomenite, este cea de votare în baza buletinului expirat. Presupunînd că titularul este cel real, aceasta nu este o fraudă propriu-zisă, ci o pseudofraudă, deoarece legitimarea cu documentul de identitate expriat nu alterează natura procesului electoral. La scrutin se prezintă oameni în carne şi oase, iar nu buletine de identitate.
Bine ar fi ca USL să facă tot posibilul pentru a-şi înghiţi vorbele rele despre aşa-zisul abuz de a introduce în listele electorale persoanele cu buletinul expirat, şi să meargă pînă în pînzele albe pentru a scoate de sub urmărirea penală eventualii electori faţă de care procurorii ar invoca normele de organizare a alegerilor/ referendumului ce prevăd obligaţia ca documentul de identitate să fie în termenul de valabilitate. Prevederea este una abuzivă, neconstituţională.
Sper ca USL să ia în serios argumentele mele, altminteri prezente din belşug în cuprinsul blogului de faţă.
Dacă USL nu va face nimic pentru relaxarea în general a condiţiilor de identificare a persoanei, nu e nimic. Voi isca incidente similare. Lupta mea continuă, cu sau fără sprijinul (scrîşnit) al USL.
▲ Răspundem cititorilor – despre controale de la autorităţi
În urma articolului trecut despre cum se reînoieşte o autorizaţie de funcţionare a unui restaurant, cititorii au ridicat cîteva întrebări legitime. Întrucît natura lor e diferită, voi numerota răspunsurile, urmînd ca eventualele neclarităţi să fie lămurite în secţiunea de comentarii, cu rugămintea de a indica numărul temei.
1) În cei 15 ani de cînd rulez afacerea, nu mi-a venit niciun control de la protecţia consumatorului. Nici nu ştiu dacă există vreun organ ambulant pentru aşa ceva.
2) Controlul de la primărie nu vine decît la reînoirea autorizaţiei, adică, o dată la cinci, şase ani.
(Am avut şi autorizaţie de 5 ani. Nu aş putea spune care a fost raţiunea. Dacă următoarea va fi tot pe şase ani, înseamnă că legal s-a lungit durata de licenţiere.)
Controlul de la primărie durează 10-15 minute, răstimp în care delegatul primăriei verifică dacă am autorizaţie de responsabil cu igiena (obţinută pe viaţă de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţia Publică), dacă vesela e închisă în dulap, dacă am săpun lichid la chiuvete, dacă am rearanjat utilajul în bucătărie şi dacă vreo maşină de gătit depăşeşte adîncimea hotei. (ca să nu inhaleze careva gaze arse) La prima autorizare se uită şi dacă am separator de ulei pe conducta de ape uzate. Nimeni nu îmi cere buletinul.
3) Controlul de la pompieri este cam o dată pe an, toamna. Îmi verifică senzorii de incendiu, accesul la scările de evacuare în caz de incendiu, dacă am extinctor, dacă am marcate ieşirile de urgenţă şi dacă funcţionează instalaţia de iluminare de backup. Controlul este unul anunţat şi are loc de obicei dimineaţa, în lipsa mea, dar în prezenţa unui reprezentant al agentului imobiliar (localul este închiriat) şi a unui poliţist. Mai sunt cîteva controale ocazionale, toate anunţate, după cîte un eveniment petrecut în localuri similare, cînd se lasă şi cu morţi. Dar asta, o dată la cîţiva ani.
O singură dată am chemat pompierii. Era prin toamna lui 2006. Trebuie întîi spus că prăvălia mea este la etajul 5 (4 pe româneşte) al unei clădiri dedicate numai localurilor de alimentaţie publică. Alături, o clădire cu aceeaşi destinaţie. În clădirea de alături, în localul de la etajul 5, se folosea mangal pentru grătar. De fiecare dată, pe la orele 18, cînd simţeam miros de fum, intram niţel într-o stare de alarmă, dar de data asta îmi treceau prin faţa ferestrei vălătuci de fum. Am intrat în panică. Pînă să văd despre ce e vorba, am sunat la pompieri. M-au întrebat ce culoare are fumul. Era alb. Cît vorbeam cu dispecerul la telefon, am urcat pe terasă, să văd mai bine ce se petrece. Între timp, fumul se subţiase. Era clar că fusese o alarmă falsă. M-am scuzat şi am închis telefonul. După 7 minute, patru autospeciale parcau în faţa celor două clădiri. O băgasem pe mînecă. Am coborît precipitat. Vreo trei pompieri îşi verificau paf, paf!, bombele aparatelor de respirat în faţa liftului din clădirea de alături. Ceilaţi desfăşurau furtunuri. Am intrat în vorbă cu şeful echipei. Se alătură şi un poliţist în civil. Tustrei urcarăm la mine pentru explicaţii. M-am autoidentificat, le-am răspuns la întrebări, m-am scuzat frumos. Îmi părea rău că nu oprisem exhaustoarele pentru a păstra „proba” cu mirosul de fum.
În final i-am întrebat:
– Bine, domne, era clar că nu era nimic. Patru maşini pentru o alarmă falsă?
– Păi, pentru nimic scoatem patru maşini.
4) Sanepid. Nu cred că Sanepidul are competenţe în control, atîta timp cît legal nu este stare de urgenţă epidemiologică. În numele sănătăţii publice se pot petrece multe încălcări ale drepturilor fundamentale. De aceea, acţiunile de control din senin sunt de evitat. Practic nu există prevenţie fără semnalarea în prealabil a vreunui pericol iminent, iar cineva să nu fi dat un ordin general în acest sens. Pînă acum nu fu cazul.
Asociaţia pentru igiena în alimentaţia publică se ocupă cu informarea în cazul în care se semnalează intoxicări cu materii alimentare, dar nu are atribuţii de control. De obicei, prevenţia se face pe cale legislativă. Ca de pildă anul trecut, cînd, prin alte judeţe s-au petrecut două intoxicaţii în masă: una cu carne crudă, alta cu ficat crud. După aceea, au fost date două ordine ale Ministerului (nu-ştiu-care): unul care obligă operatorii să îi facă trimming cărnii crude (să îi tundă suprafaţa pe o adîncime de 5-6 mm) şi respectiv să nu mai vîndă preparate de ficat în sînge. Ordinul a fost întîmpinat cu ostilitate, deoarece consumatorii nu prea vor a fi protejaţi mai mult decît consideră ei. În ultimul timp, condiţiile din ordin au fost relaxate. În schimb, vînzătorul are obligaţia să îi prezinte cnsumatorului riscurile.
5) Protecţia muncii se bagă mai mult în locurile mai periculoase, (şantiere, oţelării etc.) nu în restaurante. Însă de obicei controlul se face la autorizare. În rest, autocontrol. De fapt, controlul de la primărie (la autorizare) include cam tot ceea ce e legat de igiena muncii. Dacă bucătăria e prea înghesuită poate refuza autorizarea. De asemeni, dacă ventilaţia e proastă. Tot atunci, autorizatul este sfătuit să nu muncească dacă îl pocneşte vreo diaree rebelă.
Acum cîţiva ani, într-un bar de-al unui amic, în urma unui denunţ, ştiu că a venit poliţia, care s-a legat de prezenţa unei ziliere de 17 ani ce lucra acolo pînă tîrziu. Deşi este permis să munceşti de la 15 ani, Codul muncii prevede ca cei sub 18 ani să nu muncească mai tîrziu de ora 22. Pentru asta, autorizaţia de funcţionare i-a fost retrasă. Omul s-a mutat în Okinawa pentru a-şi deshide alt local.
6) Protecţia mediului nu are practic competenţă în controlul la restaurante. Tot primăria e cea care se uită dacă am capcană de ulei pe conducta de ape uzate. Tot aşa, la autorizarea benzinăriilor, tranşeea şi capcana de uleiuri trebuie să fie instalate.
7) De la fisc o singură dată în 15 ani mi-au venit. De fapt mi-a venit un inspector, dar nu în control, ci pentru o anchetă socială ce îi ajută pe ei să îşi facă proiecţii şi previziuni. Inspectorul mi-a pus un chestionar în faţă, eu am scos fişierul Lotus din calculator şi i-am răspuns la întrebări.
Fiscul nu vine niciodată fără ca ceva sau cineva să îi sugereze o situaţie suspectă. În domeniul meu, screeningul poate fi uşor făcut, în mod indirect, cu discreţie, prin analiza relaţiei dintre consumul de apă şi încasările în ultimii 5 ani. Dacă în două trimestre mi-ar creşte brusc consumul de apă, fără ca asta să se reflecte în încasări, atunci devin suspect. Dar nici atunci nu îmi vin în control, ci numai după ce mi-ar scotoci pe şest în gunoi şi mi-ar găsi indicii de contabilitate dublă. La găinării nu vine, ci doar dacă evaziunea e cel puţin de ordinul zecilor de mii de euro. Altfel, costurile ar fi mai mari decît ar recupera din executarea silită.
8) Profilul restaurantului este italienesc, dar am şi preparate româneşti.
9) Poliţia. De două ori mi-a venit. O dată, acum 11 ani, după deschiderea noului local. Circa de poliţie trebuie să aibă fişate toate localurile deschise după orele 23. Poliţistul mi-a lăsat formularul pentru fişă şi a zis că revine să îl ia. După vreo două luni, văzînd că nu mai vine, l-am lăsat la postul cel mai apropiat. Acum vreo 4 ani iar mi-aduse un formular de fişă. N-a revenit. Zilele trecute am regăsit formularul chiar în poşeta în care ţin autorizaţia de funcţionare.
▲ Trei documente din care unul sub formă de bancnote
Săptămîna trecută am primit două plicuri cu conţinut asemănător, din care unul, vîrît în cutia poştală de către un curier de la primărie.
Le deschid. Ambele scrisori îmi amintesc că în trei săptămîni îmi expiră autorizaţia de funcţionare a restaurantului. Iat-o:
Thii, ce repede trec 6 ani!
Mă rog, să vedem ce conţine permisul:
Sus în dreapta: Autorizaţia nr. 1083.
Titlul mare: Autorizaţie de funcţionare
Temeiul: La 24 august 2006, se autorizează cererea, în temeiul articolului 52 al Legii de igienă în alimentaţie (alimentaţie publică n.m.)
Data: 25 august 2006
Directorul de sănătate publică al oraşului Hiroşima: Kishimoto Akinori(?) [sigiliul]
Tipul: restaurant (literal: rulaj-prăvălie-de-mîncat-şi-de-băut)
Adresa: Hiroşima, Sectorul Naka, Cartierul Nagarekawa, Cvartalul 6, Ochiul 12.
Denumirea sau numărul unităţii: L@ Marius
Condiţii de autorizare: doar pentru activităţi de tipul I.
Durata: 1 septembrie 2006 – 31 august 2012.
Instrucţiuni:
1 Expuneţi documentul la loc vizibil în incintă.
2 Anunţaţi orice abatere de la condiţiile de autorizare (ex: mutarea localului, schimbarea profilului, a proprietarului etc. n.m)
3 La încetarea activităţii, restituiţi prezenta autorizaţie.
4 Între 1 ale lunii de expirare a autorizaţiei, pînă la cu 5 zile înainte de termen, porniţi procedura de reautorizare.
Să vedem acum ce angajează reînoirea autorizaţiei şi ce se petrece dacă nu urmez instrucţiunile:
Sus în dreapta; data: 8 august 2012
Denumirea: L@ Marius
Luna curentă este ultima din intervalul de autorizare. În cazul în care doriţi să continuaţi afacerea, pînă la data de 31 august(vineri), ora 17:15, vă rugăm să vă reînoiţi autorizaţia de funcţionare.
Documentele necesare: autorizaţia curentă, certificatul de calitate a apei (copie), 16.000 yen.
Dacă aveţi nelămuriri (ex: aţi pierdut autorizaţia veche, nu ştiţi de unde să luaţi certificatul de calitate a apei etc.) contactaţi-ne la numărul de telefon de mai jos, între orele 8:30-17:15.
Dacă veţi continua activitatea fără să reînoiţi autorizaţia în termenul indicat, în temeiul articolului 72 al Legii igienei în alimentaţie, sunteţi pasibil de închisoare de pînă la 2 ani, sau de amendă de pînă la 2 milioane yen, pentru comerţ neautorizat.
(datele de contact ale departamentului din primărie).
Discuţie:
Observăm că pedepsele sunt severe, însă procedura este foarte simplă. În fapt, nu este nevoie decît de autorizaţia veche şi de certificatul de calitate a apei. Cel de-al treilea „document” poate fi de trei „pagini”: o bancnotă de 10.000yen, una de 5.000yen şi una de 1.000yen: total 16.000yen.
Certificatul de calitate a apei nu este o problemă. El poate fi obţinut de la administratorul imobiliar, care oricum are obligaţia de conservare a calităţii apei pe teritoriul său*) şi să o şi ateste.
Odată pornită procedura, la două sau trei zile după prezentarea la ghişeu, vine o fătucă de la primărie, cu schema veche de dispunere a utilajului în bucătărie, vede dacă spaţiul a fost reconfigurat, şi eventual face modificările în schemă. A doua zi, autorizaţia e gata.
Concluzii
Filozofia autorizării este una ordoliberală: procedură simplă, cu înştiinţare prealabilă, cu protecţie minimală a consumatorului, dar prompt sancţionată în cazul abaterii.
Practic, autorizarea nu este condiţionată decît de îndeplinirea normelor sumare de igienă publică şi de dovada că operatorul a absolvit cîndva un curs de o zi de igienă în alimentaţie. Nu este nevoie de niciun certificat de calificare profesională. În rest, lipsa oricărui incident legat de normele de igienă, reprezintă dovada bonităţii autorizatului. No news is good news.
–––––––-
Bine, bine, veţi zice, dar ce-i cu cea de-a doua scrisoare?
Scrisoarea conţine cam aceleaşi instrucţiuni, minus informaţiile despre pedeapsă. Mi-a parvenit prin poştă şi a venit de la Asociaţia de Igienă în Alimentaţie. Un organism, persoană juridică de interes public. Întrucît nu am în meniu preparate crude de origine animală (ficat, carne, scoici etc.) aproape că nu mă interesează scrisorile de informare venite de la asociaţie. O pot ignora. Economisesc 6.000yen, cît e cotizaţia pe 6 ani. Cu atît mai legitim, cu cît, atunci cînd apar probleme de igienă publică datorate preparatelor crude, nu e nevoie să citesc pliantele asociaţiei. Aflu de la radio. Oricum, dacă s-ar întîmpla să otrăvesc vreun client, aş apărea direct la radio. Asociaţia nu m-ar putea apăra de pedeapsă. Mai sănătoasă este o asigurare de profil în aceiaşi bani.
––––––––
*) Reţeaua de apă curentă este teritorializată, în sensul că furnizorul comunal de apă are obligaţia de a conserva calitatea în conductele comune, pînă la staţiile de pompare de pe teritoriul clădirilor. Fiecare clădire, sau grup de clădiri, are o staţie de pompare şi două rezervoare. Unul la sol (sau în subsol) şi un turn de apă pe terasa clădirii. Acuma, vara, se mai dezvoltă alge, ceea ce face ca nu peste tot calitatea apei să fie aceeaşi. De aceea, certificarea calităţii se face individualizat, pe fiecare instalaţie. Iar procedura intră în obligaţia administratorului imobiliar. Furnizorul comunal se poate băga pe teritoriul privat numai la înlocuirea periodică şi la citirea contoarelor de apă.
★ Ajutaţi-i să înţeleagă ce porcărie au făcut
Am trimis către patru instituţii ale statului o scrisoare prin care îmi afirm existenţa. Sfătuiesc pe oricine să trimită una similară. Modelul este cel afişat mai jos:
–– Original Message ––
From: Marius
To: cetatenie@just.ro
Cc: office@roaep.ro ; depabd@mai.gov.ro ; dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
Sent: Friday, August 03, 2012 1:07 PM
Subject: Avertizare
(numele şi adresa-pe-bune)
Stimaţi domni,
În urma contestării acurateţii listelor electorale permanente la Curtea Constituţională, de către reprezentanţii celor 256 de parlamentari ce au atentat la statul de drept, contestaţie prilejuită de referendumul de demitere a Preşedintelui României, din 29 iulie 20112, şi urmată de verificarea listelor într-un termen relativ scurt,
ţinînd seama de presiunea politică la revizuirea listelor, şi de previzibilul exces de zel în ţesălarea lor,
personal mă simt ameninţat de pericolul real de a fi radiat abuziv din evidenţele dumneavoastră.
În consecinţă, vă rog să luaţi notă şi să ţineţi seama de următoarele:
1) Eu, Marius MISTREŢU, cetăţean român, cu CNP 1xxxxxxxxxxxx, sunt viu şi nevătămat.
2) Începînd cu data, ora şi minutul la care mesajul de faţă vă va parveni, orice operaţie din partea dumneavoastră care mi-ar aduce vreo vătămare a drepturilor cetăţeneşti, va fi interpretată ca acţiune ostilă faţă de un cetăţean român.
3) Voi da următorul semn de viaţă în ultimul trimestru al anului 2019, cînd îmi va expira paşaportul CRDS. În acest interval (şi după) în lipsa unui certificat de deces tradus din limba japoneză, voi fi considerat necondiţionat viu.
4) Vă puteţi convinge oricînd de existenţa mea fizică, printr-o corespondenţă internaţională cu confirmare de primire, sau printr-o carte poştală dus-întors, la adresa din antet.
5) În cazul în care vreuna din manevrele birocratice pe care le faceţi, sau le veţi face, îmi va provoca vreo pagubă pecuniară sau de timp, vă previn că mă voi constitui parte civilă, eventual şi ca parte vătămată (după caz), întru repararea perjudiciului.
Vă mulţumesc pentru înţelegere,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
–––––––––––
Acest document a fost trimis simultan către următoarele instituţii ale statului:
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie – cetatenie@just.ro
Autoritatea Electorală Permanentă – office@roaep.ro
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei – depabd@mai.gov.ro
Direcţia Generală de Paşapoarte – dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
=======================================
EDIT: Întrucît calomniile se tot propagă pe net, doresc să vă prezint o mostră de ticăloşie sau de naivitate „googlatră”. Din motive lesne de înţeles, nu i-am lăsat echipei de trolli privilegiul de a se exprima liber:
★ Securizarea absenţei la scrutin a funcţionat
Într-un articol trecut am imaginat un mecanism de securizare a absenţei la scrutin. Am cerut asigurări scrise din partea organizatorului cum că datele mele personale nu vor fi folosite la falsificarea votului. Am obţinut declaraţia în termenul fixat (luni, ora 17) declaraţie pe care am trimis-o spre verificare la PDL.
–– Original Message ––
From: Embassy of Romania – Consular Section
To: ‘Marius’
Sent: Monday, July 30, 2012 4:22 PM
Subject: RE: Cerere (UTF-8)
Stimate domn,
În calitate de consul și președinte al secției de votare nr.78 din Tokyo, doresc să vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe și misiunea noastră diplomatică au luat toate măsurile, potrivit atribuțiilor sale legale, pentru a organiza și aceste alegeri în mod corect și cu respectarea strictă a legii, așa cum a procedat și în trecut.
La exercitarea votului, alegătorul din Japonia a fost înscris pe un tabel electoral cuprinzând: numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate/documentului de călătorie (aflat în termen de valabilitate), fiecare alegător semnând în lista electorală suplimentară. După încheierea procesului electoral, listele electorale au fost înaintate Autorităţii Electorale Permanente.
În privința alegațiilor dvs, veți înțelege că, prin respectarea strictă a legii, în listele electorale suplimentare ale secției de votare nr.78 au fost înscriși doar cetățenii români care s-au prezentat la vot în ziua referendumului.
Cu urări de bine,
(cenzurat)– Consul
Embassy of Romania to Japan
★ Apără-ţi fără menajamente absenţa la vot!
Le recomand tuturor celor care locuiesc în afara ţării să trimită la consulat cîte un mail prin care să le pretindă organizatorilor o declaraţie de cuminţenie.
Adresele de mail ale consulatelor se află pe pagina MAE.
Am trimis deja un mesaj ce poate fi luat ca model.
Succes!
–– Original Message ––
From: Marius
To: CONSULAR
Cc:
Sent: Saturday, July 28, 2012 6:29 PM
Subject: Cerere (UTF-8)
Stimate domnule preşedinte al comisiei de votare din incinta Ambasadei României în Japonia,
Permiteţi-mi să vă anunţ că, din motive personale şi din cauza limitărilor legislative, ce nu permit votul la distanţă, nu mă voi prezenta la referendumul din 29 iulie 2009, de demitere a Preşedintelui.
Avînd în vedere prăbuşirea încrederii generale în autorităţile române, ca urmare a loviturii de stat din 3-6 iulie 2012, vă rog ca, cel tîrziu luni 30 iulie 2012 orele 17:00, să îmi eliberaţi un răspuns la mailul de faţă, în care să faceţi o declaraţie pe propria răspundere că nu aţi folosit datele mele cu caracter personal pentru frauda electorală se se profilează.
Este de datoria mea să vă previn că lipsa unui răspuns din partea dumneavoastră, în termenul cerut mai sus, va fi interpretată ca tentativă de fraudă. Voi avea grijă să aflu pe căi legale adevărul, eventual să mă constitui parte vătămată în cazul în care se va fi dovedit previzibila fraudă.
Vă mulţumesc anticipat,
Marius Mistreţu
Hiroşima
★ Cum ne putem proteja votul neexprimat
Ştiţi desigur că un elector absent la scrutin poate fi substituit fără mai riscuri. Pentru a evita substituţia puteţi trimite un mail la AEP. În mail cereţi ca CNP-ul dv. să fie inclus într-o listă cu datele personale ale cetăţenilor care şi-au declarat public neparticiparea. Lista va putea fi lesne intersectată cu cea rezultată din procesul de votare.
Datele personale pe care le veţi introduce în mail vor fi: Numele, CNP, Adresa (doar judeţul şi oraşul). Ele vă folosesc doar pentru a putea anula opţiunea în cazul în care vă răzgîndiţi.
Dacă vă răzgîndiţi, puteţi trimite un mail cu cererea de radiere din lista electorilor care nu doresc să îşi exprime votul. Cheia de autentificare va fi coincidenţa originii mailului cu datele personale din cerere.
(Daţi să circule.)
–––––––––––––
Am trimis deja la AEP un mail cu următorul conţinut:
–– Original Message ––
From: Marius
To: office@roaep.ro
Sent: Tuesday, July 17, 2012 5:23 PM
Subject: Protecţia votului neexprimat
(adresa)
Stimaţi domni,
Vă rog să publicaţi o adresă de mail la care oricine să îşi poată exprima în avans opţiunea de a NU participa la referendum.
Formularul va cuprinde: Numele, CNP şi adresa titularului (doar Judeţul şi Localitatea)
De asemeni, în numele transparenţei instituţionale, vă rog ca, în termen de 48 de ore de la încheierea procesului de vot, să publicaţi online, lista anonimizată a persoanelor (doar CNP, fără alte date personale) care figurează că ar fi votat.
Din intersecţia celor două liste se pot identifica eventualele fraude.
Vă rog, nu aş vrea să mă decepţionaţi cu tradiţionalul răspuns „nu avem bază legală”, deoarece nu vă cer să divulgaţi secrete de stat, ci să măriţi încrederea în instituţiile statului.
Vă mulţumesc.
Marius Mistreţu
★ I-am cerut Ambasadei o urnă mobilă
–– Original Message ––
From: Marius
To: CONSULAR
Cc:
Sent: Sunday, July 08, 2012 6:23 PM
Subject: Urna mobila (UTF-8)
(adresa)
Marius Mistreţu
Stimaţi domni,
Ştiţi desigur că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea referendumului de demitere a Preşedintelui României.
Ştiţi desigur că, după 22 de ani de la abolirea statului resentimentar comunist, România, deşi este stat european, încă nu are o procedură de vot popular la distanţă. I-am semnalat această stare de fapt şi Comisiei Europene, personal, Preşedintelui Comisiei.
La data de July 04, 2012 3:24 PM (UTC+9), într-un mail trimis la Direcţia de Relaţii cu Publicul a Guvernului, am cerut introducerea procedurii de vot prin corespondenţă prin ordonanţă de urgenţă. Pentru că este o urgenţă. Însă, conform recentelor declaraţii ale capilor statului, (domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu) îndreptate în mod vădit spre restrîngerea drepturilor politice, sugestia mea nu pare a fi fost luată în seamă.
În general, în ultima duminică a lunii, deci, şi duminică, 29 iulie a.c., muncesc. Nu voi avea timpul necesar parcurgerii celor 900Km de la Hiroşima la Tokio pentru a vota la referendum şi nici pe cel de reprogramare a evenimentului cultural pe care îl voi găzdui în Hiroşima la data referendumului.
Ţinînd seama de situaţia descrisă mai sus, vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi trimite o urnă mobilă la adresa din antet.
Întrucît Parlamentul, din interese private ilegitime, a votat suspendarea Preşedintelui, găsesc firesc ca, (în lipsa unei proceduri alternative de vot la distanţă) să invoc interese private legitime pentru exercitarea votului în urnă mobilă.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
★ Sesizare penală pentru doi deputaţi
Iar am trimis o sesizare la Ministerul Public.
–– Original Message ––
From: Marius
To: sesizare@mpublic.ro
Sent: Thursday, July 05, 2012 3:27 AM
Subject: Doi parlamentari in impostura (Unicode UTF-8)
Sesizare
Stimaţi domni,
Dreptul de a fi ales este unul fundamental. Dreptul de a rămîne ales este un privilegiu. Privilegiul este condiţionat mai strict decît dreptul fundamental.
Domnii Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, prin decizie definitivă şi irevocabilă şi-au pierdut privilegiul de a rămîne aleşi. Ei intră şi ies în, şi respectiv din, Parlament, în mod fraudulos. Au fost menţinuţi în funcţie prin deciziile comisiilor de imunităţi din Camera Deputaţilor, în dispreţul legii, încălcîndu-se statutul constituţional al aleşilor poporului.
Cei doi citaţi, nu mai au însă calitatea de a fi deputaţi înafara Parlamentului. Deoarece Regulamentul Camerei este o lege cu teritorialitate limitată la incinta Parlamentului, nimic nu vă împiedică să îi reţineţi pe sus-numiţii în baza Codului de Procedură Penală, (încadrarea şi procedura le veţi găsi neîndoielnic) întrucît deciziile ÎCCJ au o teritorialitate mai largă decît cea a Regulamentului Camerei.
Ţinînd seama de cele expuse, vă rog să examinaţi căile de îndreptare a atentatului la statul de drept. De pildă, prin reţinerea numiţilor deîndată, urmată de citarea lor în faţa unei instanţe de judecată care să dispună provizoriu ridicarea legitimaţiilor de parlamentar şi a cartelelor de vot. Totodată, instanţa să le interzică a se apropia la mai puţin de 100m de sediul Parlamentului.
(Sigur, este o propunere venită de la un nespecialist. Rog a fi iertat.)
Vă mulţumesc.
Cu adînc respect,
Marius Mistreţu
★ Către Avocatul Poporului, dl. Valer Dorneanu
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp@avp.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 5:56 PM
Subject: Sesizare. Legea 14/2003 art.44 (Unicode UTF-8)
(adresa)
Marius Mistreţu
Japonia
Stimaţi domni,
Vă mărturisesc, mă simt ameninţat direct de lovitura de stat, de colonizarea statului de către o serie de partide parlamentare. Este un sentiment de furie şi pe care nu îl pot reprima, o senzaţie de neputinţă în faţa expandării sufocante a puterilor Parlamentului şi a nelegiuitelor ordonanţe de urgenţă emise de Executiv în ultimele două luni. Echilibrul puterilor în stat a fost afectat în mod extrem de grav.
Ţinînd seama de repetatele şi gravele încălcări ale principiilor statului de drept, inclusiv a Constituţiei, în baza articolului 40(2) din Constituţie, şi a articolului 44 din Legea 14/2003, vă rog să iniţiaţi deîndată procedura de dizolvare a următoarelor partide politice: Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator din România.
Sunteţi specialişti în drept. Lista samavolniciilor şi a atentatelor la statul de drept din partea partidelor politice citate, vă este cunoscută. De asemeni, ştiţi şi unde se află Curtea Constituţională a României. Aştept să acţionaţi în sensul restabilirii legalităţii şi a ordinii constituţionale.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
★ Cer dizolvarea coropişniţei cu trei antene
From: Marius
To: traianbasescu(la)presidency.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 2:37 AM
Subject: L14/2003, art.44 (UTF-8)
Dragă domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
În numele poporului român, vă rog să iniţiaţi procedura de dizolvare la CCR, în baza Legii 14/2003, Art.44(2), a următoarelor formaţiuni politice: PSD, PNL şi PC, întrucît formaţiunile politice enumerate au încălcat în mod repetat şi periculos, Art.40(2) din Constituţia României.
Poporul vă este alături.
Al dumneavoastră cu credinţă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Vă recomand să îi trimiteţi şi voi. Răspîndiţi mesajul.
★★★ Apel către toţi intelectualii publici cu oarece simţ civic
Dragi intelectuali, permiteţi-mi să vă ofer o ocazie de a vă afirma moralitatea, inteligenţa şi abilităţile civice.
Recentul asalt al „Frontului Plăgarilor” asupra instituţiilor statului, neurmat de demisia solemnă a primului plăgar, dr.plg. Victor Ponta, murdăreşte nu numai obrazul României, dar şi pe cel al fiecăruia dintre dumneavoastră. Cîteva semne ale indignării domniilor voastre am receptat, însă, fără să vă minimalizez meritele, totul s-a rezumat la lirisme.
Propunerea mea este să negociaţi cu personalităţile listate mai jos, (ce figurează în scriptele Universităţii Bucureşti ca doctori honoris causa) pentru a-şi restitui titlurile onorifice, dacă pînă la 15 august 2012, ruşionsul neruşinatul regim Ponta nu va cădea, iar plăgarii nu vor dispărea din viaţa publică.
Pe unii laureaţi îi cunoaşteţi, pe alţii, nu. Cu cei cunoscuţi vă rog să luaţi legătura, să vă exersaţi capacităţile lingvistice, persuasive şi civice, întru restituirea titlurilor, sau ameninţarea cu restituirea titlurilor.
Vă rog, fără rezistenţe prin cultură, sofisme şi codeli. Nu aş vrea să mă dezamăgiţi cu provincialisme şi cu false patriotisme. Reputaţia Universităţii este oricum la pămînt, atîta timp cît impostura este şi la catedră şi în viaţa publică. Imaginea ţării e oricum harcea-parcea după summit-ul de la Bruxelles din 28-29 iunie a.c. Mai jos de atît nu se poate.
Abia după ce veţi rade din viaţa publică toţi plăgarii vom putea vorbi despre reconstrucţia reputaţiei. Atît a Învăţămîntului cît şi a ţării.
Vă urez succes.
Hiroşima – 2 iulie 2012
Marius Mistreţu – cîrciumar
Le recomand tuturor persoanelor juridice (organizaţii) şi fizice (bloggeri) de media, să colporteze mesajul meu.
Vă mulţumesc.
===============================
Anexa
===============================
Lista persoanelor ce au primit titluri onorifice ale Universităţii Bucureşti între anii 2005 şi 2012.
Doctor Honoris Causa – Bruno Haller
Doctor Honoris Causa – Dieter Schlesak
Doctor Honoris Causa – Peter Gross
Doctor Honoris Causa – Michel Maffesoli
Doctor Honoris Causa – Bogumil Koss
Doctor Honoris Causa – Zenon Grocholewski
Doctor Honoris Causa – Stephen Greenblatt
Doctor Honoris Causa – Reinhardt Lettmann
Doctor Honoris Causa – Hillis Miller
Doctor Honoris Causa – Norbert Lammert
Doctor Honoris Causa – George Sebastian Rousseau
Doctor Honoris Causa – Vlad Constantinesco
Doctor Honoris Causa – Antonio Tabucchi
Doctor Honoris Causa – Luc Piraux
Doctor Honoris Causa – James Grunig
Doctor Honoris Causa – Shashi Tharoor
Doctor Honoris Causa – Orhan Pamuk
Doctor Honoris Causa – Norman Manea
Doctor Honoris Causa – Vassilios Skouris
Doctor Honoris Causa – Carlo Ginzburg
Doctor Honoris Causa – Dennis Wilcox
Doctor Honoris Causa – Tullio de Mauro
Doctor Honoris Causa – Leonardo Morlino
Doctor Honoris Causa – Hayden White
Doctor Honoris Causa – Jean-Claude Colliard
Doctor Honoris Causa – José Manuel Durão Barroso
Doctor Honoris Causa – Gianfranco Fini
Doctor Honoris Causa – Mauro Calise
Doctor Honoris Causa – Jaakko Hintikka
Doctor Honoris Causa – Konstantinos Dimadis
Doctor Honoris Causa – Elihu Katz
Doctor Honoris Causa – Mihai Ghimpu
Doctor Honoris Causa – Pat Rogers
Doctor Honoris Causa – Linda Hutcheon
Doctor Honoris Causa – Charles Nelson III
Doctor Honoris Causa – Alteţa Sa Regală Prinţul El Hassan bin Talal al Iordaniei
Doctor Honoris Causa – Istoricul Jean Delumeau
Doctor Honoris Causa – Thierry de Montbrial
Doctor Honoris Causa – Evanghelos Moutsopoulos
Doctor Honoris Causa – Dante Gatteschi
Doctor Honoris Causa – Cardinalul Gianfranco Ravasi
Doctor Honoris Causa – Hermenegildo Garcia
Doctor Honoris Causa – Rolf-Dieter Heuer
Doctor Honoris Causa – Daniel Dennett
Doctor Honoris Causa – Saul Kripke
Doctor Honoris Causa – Richard Kayne
Doctor Honoris Causa – Bruno Delvaux
Doctor Honoris Causa – Cardinalul Stanisław Dziwisz
Doctor Honoris Causa – Michel Zink
Doctor Honoris Causa – Lordul Watson of Richmond
Doctor Honoris Causa – David Damrosch
Doctor Honoris Causa – Theo D’haen
Doctor Honoris Causa – Ivano Dionigi
Doctor Honoris Causa – Jean-Baptiste Humeau
Doctor Honoris Causa – Gérard Albert Mourou
Doctor Honoris Causa – Philip Kotler
Doctor Honoris Causa – Niyazi Serdar Sariciftci
Doctor Honoris Causa – Hélène Carrère D’Encausse
Doctor Honoris Causa – Thomas Pogge
Doctor Honoris Causa – Daniel Garber
Doctor Honoris Causa – Amos Oz
▲ Japonia aboleşte buletinul de identitate
Trebuie început cu precizarea că, în Japonia, numai străinii sunt (de fapt, au fost) obligaţi să deţină carte de identitate. Nu să o şi poarte.
Luna trecută am primit de la primărie un plic voluminos, în care am găsit un set de informaţii despre gestionarea registrului de evidenţă a populaţiei în cazul străinilor rezidenţi în Japonia.
În Japonia, (auto)identificarea persoanei se mulează întotdeauna pe miză. La mize mici, identificare sumară. La mize din ce în ce mai mari, autentificare din ce în ce mai tare.
Documentele de identitate curente sunt alte înscrisuri decît cele de evidenţă a populaţiei. Ca de pildă: carte de sănătate, permis de conducere, certificatul de cazier rutier, paşaport etc. În total, 26 de documente sunt calificate ca avînd putere probatoare a identităţii titularului, dar numai 19 atestă adresa.
Documentele tari de identitate sunt: adeverinţa de domiciliu, extrasul din registrul de stare civilă, însoţit(e) uneori de certificatul de specimen pentru sigiliul personal. Oricare din cele trei documente se poate obţine de la primărie, contra unei sume de 200-400yen (cca 3-4euro).
De documente tari de identitate e nevoie foarte rar. Iar dintre cele trei, cel mai frecvent folosit este adeverinţa de domiciliu. Adeverinţă ce, de un an încoace, poate fi obţinută la orice oră, în orice băcănie deschisă permanent (un fel de Mic.ro).
Introducerea a cerut ceva spaţiu, deoarece sistemul este cu totul diferit de cel românesc, cu diferenţa că e mult mai raţional şi mai lipsit de concreţiuni de paranoia din partea legiuitorului.
Cartea de identitate pentru străini a fost necesară deoarece felul în care se înregistrau străinii era diferit. Baza era paşaportul titularului, căruia i se înfiinţa un registru fictiv de stare civilă, ce punea ca identificator geografic ultimul domiciliu din ţara de origine (declarat verbal de către titular). Adeverinţa de domiciliu însă, nu face nicio referinţă la domiciliul din ţara de origine, ci numai la domiciliul actual.
Evoluţia cărţii de identitate pentru străini este destul de interesantă. . Iniţial era eliberată pe 5 ani, indiferent de statutul de şedere, (Chiar şi un rezident ilegal are (avea) dreptul la una.) dar conţinea amprenta indexului stîng. Amprenta a fost abolită în aprilie 2001, deoarece s-a considerat că leza demnitatea umană. Ulterior, durata de valabilitate a fost fixată la 7 ani. Pînă în iulie 2012, cînd cartea de identitate pentru străini va fi abolită. Cărţile aflate în circulaţie vor rămîne valabile pînă la expirare.
Începînd cu mîine, 1 iulie, orice străin va fi tratat întocmai ca orice aborigen. Registrul de stare civilă nu va mai fi unul fictiv, ci real, ceea ce îi dă dreptul străinului să fie cap de familie. (În Japonia, orice gospodărie are un singur cap de familie). Cu un registru real, orice altă diferenţă de tratament se şterge. Inclusiv cartea de identitate.
Ca o consecinţă directă, însăşi naturalizarea se poate face mai neted, nemaifiind necesară conversia documentelor ce atestă existenţa titularului.
● Denunţ cetăţenesc către directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Stimate domnule director,
Aveţi un deţinut evadat. Numele lui este Adrian Năstase, născut în 1950, 22 iunie, condamnat definitiv şi irevocabil de ÎCCJ la doi ani cu executare.
Permiteţi-mi să vă anunţ că am aflat din presă unde se ascunde. Deţinutul Adrian Năstase se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti, Calea Floreasca nr.8, Sector 1, Bucuresti.
Vă invit să vă recuperaţi deţinutul de acolo.
Întrucît, ministrul de Interne în funcţie, Ioan Rus, este complice cu evadatul, folosind, în scop personal, persoane cu aparenţă de poliţist pentru a mima paza în salonul deţinutului, sfatul meu este să nu sesizaţi organele MAI, ci să vă recuperaţi direct deţinutul.
Totodată, vă rog să depuneţi o sesizare la Parchetul General, pentru începerea cercetărilor penale a următorilor:
Ioan Rus – Ministrul Administraţiei şi Internelor – complice la evadare (a pus la dispoziţie mijlocul de transport), abuz în serviciu.
Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei – director al Spitalului Floreasca – complice la evadare, gazdă a evadatului, internare fără documente legale, şi decontare ilegală a cheltuielilor de spitalizare pentru evadat. Totul, din fonduri publice, altele decît cele destinate spitalelor din reţeaua penitenciară.
Titus Corlăţean – Minsitrul Justiţiei (şeful dv.) – pentru tăinuirea evadării.
Vă urez succes,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Afaceri grase cu „drepturile pozitive” ale maidanezilor
Aflu de la radio NHK (într-o corespondenţă telefonată) că populaţia de lupi liberi a Suediei a ajuns la 242 de exemplare.
În Suedia, lupul este specie protejată. În ultimul timp însă, tot mai multe plîngeri de iamă în şeptel se înregistrează. În consecinţă, anul trecut, după o interdicţie de 45 de ani, autorităţile au permis vînarea a 30 de exemplare.
Vînătoarea a avut 12.000 de participanţi umani (nu este o eroare). Prilej de frumoase serbări cîmpeneşti.
Compar. Dacă considerătm aria forestieră (de 15% în nord şi 65% în sud) la dimensiunile Suediei, ar ieşi cam o Românie integral împădurită.
Ha, ha, ha! În Bucureşti, 242 de lupi sunt numai pe kilometrul pătrat. De unde se vede că, numai în Bucureşti, arie urbană (nicidecum forestieră), sunt de peste 150 de ori mai mulţi lupi decît în întreaga arie forestieră a Suediei.
Aflu din aceeaşi corespondenţă: întrucît a fost un an favorabil prăsilei lupeşti, la toamnă se vor mai vîna 30 de exemplare. Cu aceeaşi desfărşurare cinegetică.
Ce proşti sunt suedezii! Habar n-au de excedentul cronic de lupi urbani din Bucureşti.
Mai bine le trimitem anual cîteva vagoane de maidanezi, să aibă fiece suedez de un „trofeu al cantităţii”. Cel puţin municipalitatea Bucureştilor va cîştiga un ban cinstit din vînzarea lor, şi nu va da ţepe din iluzorii şi sisifice ferme canine, construite şi alimentate din bani publici şi din alte chete, mai mult sau mai puţin evazioniste. (Totul intrînd în buzunarele beizadelelor de primar, precum şi în puşculiţele de partid. Nu în ultimul rînd, ca taxă de protecţie. De protecţie a vieţii maidanezului.)
Voluntarii veritabili, uşor de prostit, au fost, sunt şi vor fi doar exploataţi, ca orice enoriaş de sectă religios-mercantilă. Iată cum, fervoarea religioasă de cult păgîn, mai pe scurt: strechea zoofilă aduce oportunităţi de afaceri, mai ceva ca în coloniile de pe vremea corporaţiilor olandeze de secol XVIII.
Întrebările şi le vor pune eventualii cititori ai articolului de faţă.
★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?
Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.
Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!
Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.
Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.
Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.
Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.
Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.
Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
1 comment