▲ Republica Moldova ştie ce sunt acelea drepturile omului. România urmează cuminte Pakistanul.
Tocmai ascult Radio Vocea Basarabiei. Iată, aflu cum, Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova este consecventă. Atît la alegerile din iulie 2009 cît şi la proximul referendum, se va votează în baza actelor de identitate expirate. Ce face MAI din România? Ne freacă ridichea pe plantaţie, cu un nou proiect de lege. Acuma vrea să ne şi amprenteze ca pe pîrnăiaşi. Cînd l-am contrazis pe Preşedinte, argumentînd că principiul e neutru în raport cu rezultatul scrutinului, am dat de aceeaşi interpretare politicianist-legalistă. Din acest punct de vedere, România nu diferă de Pakistan, unde pentru a fi asistaţi, sinistraţilor li se cer acte de identitate valabile, chipurile, pentru a fi deosebiţi de vagabonzii profesionişti. Cu alte cuvinte, România şi Pakistanul îşi apără fiecare statul, în timp ce R.Moldova, apără drepturile fundamentale ale omului. Luaţi de comparaţi:
Filat solicită Comisiei Electorale Centrale să admită participarea la referendum în baza actelor cu termen de valabilitate expirat
„Pornind de la prevederile legislaţiei în vigoare, dar şi reieşind din practica Comisiei Electorale Centrale, solicit să adoptaţi o hotărîre prin care să fie admisă exercitarea dreptului de vot la referendumul din 5 septembrie în baza paşapoartelor şi buletinelor de identitate cu termenul de valabilitate expirat”, scrie liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat într-un demers înaintat preşedintelui CEC, Eugen Ştirbu.
Filat argumentează că prin aceasta doreşte să evite o situaţie care ar putea afecta exercitarea de către cetăţeni a dreptului lor fundamental de vot, prevăzut în art.38 din Constituţie, odată ce, potrivit datelor Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, 314 540 paşapoarte şi circa 130 000 buletine de identitate au termenul de valabilitate expirat.
„Acest lucru este o piedică în exercitarea de către cetăţeni a dreptului lor de vot. Într-o situaţie dificilă sunt, în special, cetăţenii Republicii Moldova aflaţi peste hotare, care nu au posibilitatea să-şi perfecteze rapid un nou paşaport”, a specificat preşedintele PLDM.
UNIMEDIA aminteşte că o asemenea hotărâre a fost adoptată de CEC şi la alegerile locale generale din 2007 şi alegerile parlamentare din 2009.
Koshu
Koshu este singurul soi de viţă de vie, al cărui vin are licenţă de export. Numele a fost atribuit după oraşul omonim din prefectura Yamanashi, aria de origine a soiului.
În 12 ani trecuţi de la apogeul boom-ului vinului de pe piaţa japoneză, consumul de vin Koshu a scăzut la 2/3. Nici consumul de vin din import nu stă grozav. Scăderea depăşeşte 40%. Ţinînd seama de şansele mici de îndreptare a pieţei, producătorii s-au orientat spre exterior. Procesul de omologare a durat doi ani. Un mic record. (nu mai departe de ianuarie a.c., lansarea în Europa era estimată să aibă loc în 2012.) Şi, iată, începînd cu luna viitoare, 15 feluri de vin alb, îmbuteliat, cu un design atrăgător, simplu, modern, vor fi exportate pe piaţa Regatului Unit. A fost un efort direct al administraţiei prefecturale Yamanashi, în colaborare cu Ambasada Japoniei în Regatul Unit, ce a contribuit cu o promovare agresivă, şi multe şedinţe de degustare.
Începînd cu luna viitoare veţi putea găsi în cîrciumile cu bucătărie japoneză din Londra vin de Koshu.
● Proiect de lege
Un nou proiect de ordonanţă stă pe pagina MAI. Pînă ieri a fost în dezbatere publică. Nu am ştiut. Îi mulţumesc lui Niki pentru semnalare. Datorită diferenţei de fus orar, cu cîteva ore înainte de expirarea termenului, am trimis la MAI, precum şi deputatului Sever Voinescu, textul de mai jos:
Stimaţi domni,
Am consultat proiectul de modificare a OUG 97/2005 şi mă grăbesc să vin cu observaţii, şi sper, cu completări utile.
Trăiesc de mai bine de 17 ani într-un stat în care cetăţenii nu au carte de identitate. Cu toate acestea, lipsa ei nu dă naştere unor situaţii absurde. Nu este nevoie ca cetăţeanul să dovedească cu acte, în faţa autorităţilor statului căruia îi aparţine, nici cetăţenia, nici starea civilă, nici altceva. Statul este obligat să-l recunoască pe cetăţean, fără să-l pedepsească sau să-l bage în cercuri vicioase. Identificarea se face simplu, ca la armată, pe baza unor întrebări la care numai cetăţeanul poate răspunde. Iar numai acolo unde sunt îndoieli, statul poate contesta spusele cetăţeanului.
Ţinînd seama că lipsa, sau expirarea cărţii de identitate pune cetăţeanul în insecuritate constituţională (am exemple cîte doriţi) este necesar să puneţi la punct un sistem alternativ şi rapid de identificare, astfel încît, să evitaţi încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului de către autorităţile statului. Iar de veţi căuta pe net semnificantul „incidentul tokio”, veţi descoperi de ce trebuie să debirocratizaţi cetăţenia.
Acestea fiind zise, vă propun să analizăm împreună forma şi fondul cîtorva din prevederile articolelor supuse dezbaterii publice.
La art.11 scrie aşa:
11. După articolul 11 se introduce un nou articol, art. 11^1, cu următorul cuprins:
„Art. 11^1
(…)
(2) Datele biometrice incluse în cartea electronică de identitate sunt imaginea facială şi imaginile
impresiunilor papilare a două degete.
Nu am înţeles prea bine în ce formă vor fi prezente amprentele pe cartea de identitate. Dacă preconizaţi să aplicaţi amprenta în formatul grafic, sfatul meu este să nu o faceţi decît, cel mult, în cazul cetăţenilor cu cazier judiciar. În acest fel, lipsa amprentei grafice pe cartea de identitate ar echivala cu lipsa cazierului judiciar. Scutiţi astfel anual, milioane de ore pierdute de către cetăţeni pentru formalitatea obţinerii adeverinţei de cazier judiciar. Ca o paranteză, în Japonia, adeverinţa de cazier judiciar nu e necesară decît în raport cu alte state. Pentru un japonez în Japonia, nu. Partea cealaltă poate căuta pe alte canale informaţiile despre antecedentele penale ale protagonistului, din moment ce toate sentinţele judecătoreşti sunt publice.
În Japonia, doar străinii rezidenţi au carte de identitate eliberată de statul japonez, fie că au statut legal de şedere, fie că nu. Fie că au paşarport în termenul de valabilitate, fie că nu.
În trecut, pe aversul cărţii de identitate figura şi amprenta arătătorului stîng, dar era acoperită de o ţiplă transparentă. Amprenta era mascată de balzonul Ministerului Justiţiei, imprimat pe ţiplă. Întrucît prezenţa amprentei digitale în formă explicită (chiar dacă mascată) leza, şi lezează, demnitatea umană, amprenta grafică a fost abolită în aprilie 2001.
În cazul în care vreţi să aplicaţi amprenta digitală explicit, este de examinat posibilitatea deosebirii cetăţenilor cu cazier judiciar, de cei fără. Cei cu amprenta în format grafic, să fie numai cetăţenii cu antecedente penale. Desigur, amprenta poate fi codificată numeric, fără probleme, în microcip. Dar punerea ei la vedere va ridica un val de proteste. Eu însumi o voi face vehement, în cazul în care nu veţi ţine seama de prezenta obiecţie.
Este de examinat pe viitor, demilitarizarea statul. MAI are o putere prea mare. De vreţi să aflaţi care este diferenţa între un stat de drept şi unul poliţienesc, puteţi intra aici: http://wp.me/pKahb-je
––––––––––––-
În continuare, vă propun să vedem la:
16. Articolul 19 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,Art.19 – (1) Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri: (şi urmează…)
Pentru asigurarea continuităţii, ar fi mai multe soluţii de examinat. De pildă, în Japonia, la eliberarea primei cărţi de identitate, la reînoirea celei vechi, sau dacă cea veche nu se mai află în posesia titularului, se eliberează pe loc un document provizoriu de identitate. Este o hîrtie format A4, fără fotografie, document ce atestă identitatea titularului precum şi starea de provizorat, dar care are putere de document de identitate pe durata celor 14 sau mai multe zile, cît durează eliberarea cărţii de identitate. Documentul provizoriu este necesar, întrucît cartea veche de identitate se opreşte la ghişeu, odată cu cererea de înoire. Aşadar, continuitatea poate fi asigurată prin:
1) o simplă hîrtie ştampilată de RNEP, ce va fi arătată odată*) cu cartea de identitate expirată, sau în locul ei, în cazul în care găsiţi de cuvinţă să o opriţi pe cea veche, sau
2) O menţiune de prelungire a valabilităţii, aplicată pe cartea de identitate expirată.
Pentru detalii puteţi consulta şi: http://wp.me/pKahb-fp
–––––––––––––
*) Am povestit pe blogul meu, dedicat pericolelor legate de actele de identitate, cum mi s-a eliberat o viză de şedere, în baza unui paşaport expirat. Viza a fost aplicată pe o hîrtie separată. De asemeni, un paşaport expirat nu mi-a ridicat probleme la reînoirea cărţii de identitate japoneze.
● Temă de reflecţie pentru toma-necredincioşii miniştri: Baconschi, Blaga, Predoiu
–––––––––––––
O a treia sugestie pe care o fac, este să aboliţi obligaţia cetăţeanului de a purta permanent cartea de identitate. Este o obligaţie ce, în mod pervers, pune şi cetăţeanul şi statul în insecuritate, şi ucide totodată spiritul civic. Iată cum:
Presupunem că un poliţist se luptă cu un infractor. Poliţistul nu este înarmat, iar aparatul de telecomunicaţii tocmai s-a spart în luptă. Poliţistul nu poate cere ajutor. Trec pe acolo. Sunt tentat să intervin în ajutorul poliţistului. Cazul a): am cartea de identitate la mine. Mi-e frică, nu care cumva, infractorul să mi-o smulgă într-o luptă al cărei rezultat nu îl pot prevedea. Aşa că bag capul între umeri şi trec mai departe. Cazul b): nu am cartea de identitate la mine. Mi-e frică nu cumva să fiu apoi amendat. Şi din nou bag capul între umeri şi trec mai departe. Aşadar, obligativitatea portului cărţii de identitate face ca probabilitatea risipirii datelor cu caracter personal în mediu este foarte mare. Periculos de mare. Iar statisticile dv. sunt grăitoare despre cîte milioane de biţi se risipesc în mediu odată cu pierderea şi/ sau furtul documentelor de identitate. Pervertirea simţului civic e başca.
Desigur, în paralel, va trebui să puneţi la punct sistemul de identificare alternativă (identificare activă) a persoanei. Nu este drept ca lipsa cărţii de identitate să atragă aneantizarea persoanei. Japonezii pot merge la secţia de votare cu mîna goală. Acolo îi aşteaptă un om cu un calculator. Li se pun două întrebări, şi cu asta, identificarea e gata.
Cu speranţa că veţi lua în calcul viziunea mea despre statul de drept, vă urez succes.
Cu stimă
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Salariul orar şi venitul anual
Link scurt: http://wp.me/pKahb-pv
Zilele trecute, Preşedintele a venit cu două idei: 1) orice venit se impozitează şi 2) unitatea specifică de măsură a salariului să fie lei/oră în loc de lei/lună. Ambele idei sunt corecte. Întîmplător, urlu şi eu de ani de zile pentru ca ele să se înfăptuiască.
Însă se cuvin cîteva precauţii, fără de care, ambele idei vor fi compromise. Şi mă gîndesc în primul rînd la articolele de calculaţie ce trebuie deduse la calculul impozitului global.
E firesc ca salariul orar să dea unitatea specifică de măsură a preţului muncii, (lei/oră) din moment ce, actualmente, toate proiecţiile au la numitor luna, iar orele suplimentare, ora. O incongruenţă păguboasă. Fac observaţia asta încă de cînd cabinetul Năstase a înaintat sclerosul cod al muncii către Parlament. E un sistem incoerent, de fapt, un ciur spart, numai bun pentru evaziune fiscală şi izmeneli sindicalicoase.
Executivul nu are de ce impune mai mult de o limită inferioară pe ţară. Ea trebuie să fie egală cu cel mai mic salariu orar raţional, în cea mai săracă regiune. Ar fi limita sub care, preţul muncii devine fraudulos pentru angajator, şi poate fi considerat ca luare în sclavie. Prefecturile, sau, în viitor (după reforma administrativă) consiliile regionale, vor avea competenţa să stabilească salariul minim orar pe regiune, dar nu mai mic decît salariul minim stabilit de Executiv, ţinînd seama de implicaţiile morale pomenite mai sus. Nu e treaba Guvernului să asigure salariul lunar minim. De altfel, îi e imposibil. Ar obliga angajatorii să socotească numai în norme întregi.
Salariul lunar e o unitate de măsură prea mare pentru a putea raţionaliza utilizarea angajaţilor. Poşta Japoniei are 240.000 de angajaţi cu normă întreagă şi 120.000 cu jumătate de normă. Dacă nu ar proceda aşa, ar mînca-o concurenţii.
Schimbarea unităţii de măsură flexibilizează relaţiile de muncă. Un instalator poate munci în două locuri cu jumătate de normă, şi în paralel poate scrie şi un studiu de literatură comparată pe care să încaseze drepturi de autor. Cînd oboseşte, se poate rezuma la o singură slujbă de jumătate de normă, fără ca Guvernul să se simtă obligat a-i asigura salariul lunar minim pe economie, sau vreun alt ajutor.
Avantajul este că orarizarea salariului (acolo unde se poate) le taie sindicatelor o pîrghie de şantaj. Toate contractele colective vor trebui renegociate. Desigur, de pe alte poziţii.
Salariul orar poate fi impozitat la sursă, lunar, trimestrial, sau semestrial, dar el poate fi impozitat şi în urma declaraţiei anuale la fisc. Şi într-un caz, şi în celălalt, venitul va trebui să aibă la numitor anul, întrucît, contribuţiile la asigurările sociale au la bază venitul global pe anul precedent.
Şi iată că astfel aflăm şi explicaţia pentru necesitatea impozitării tuturor intrărilor. De ce?
Omul are o singură gură, o singură sănătate şi o singură bătrîneţe. Nu poţi spune că impozitezi salariul, dar nu impozitezi veniturile din drepturi de autor, sau pe cele din pariuri. Toate veniturile intră în aceeaşi gură. Nu poţi spune că pentru a mînca din salariu ai o gură iar pentru a mînca din drepturile de autor o altă gură. Cînd te îmbolnăveşti, nu poţi spune cu certitudine că e din cauza corvezii de la locul de muncă, sau din cauza stoarcerii creativităţii în urma căreia ai încasat drepturi de autor.
În Japonia se impozitează şi premiile simbolice. Soţia mea s-a trezit cu cîteva zeci de yeni opriţi explicit, în rubrică separată, pe statul de salariu, pentru simplul fapt că primise de la locul de muncă, în luna precedentă, un premiu în natură, constînd într-un evantai în valoare de vreo 500 de yen (cca 15 lei).
Alt exemplu: într-un carnet de economii, cu un sold mic, aproape fără mişcare, la actualizare, am descoperit un rînd cu 10 yen pe coloana de intrări, reprezentînd dobînda la depozit, urmat de un al doilea rînd cu 1 yen (!) – circa 3 bani – la ieşiri, reprezentînd impozitul pe dobîndă. Aş întreba: cîte bănci din România cooperează la strîngerea impozitului la dobîndă?
Aşadar, totul se impozitează, pentru că totul (mai puţin şpaga) se întoarce, într-un fel sau în altul, la popor.
Acuma, să vedem ce se întoarce. Se tot vorbeşte că nu ar fi bine ca pensiile să fie impozitate. Întrebarea e: cînd contribuţia la fondul de pensii a fost depusă, ea fost dedusă din calculul impozitului pe venit? La unii, da, la alţii nu. La unii doar parţial. Iată că, aplicînd principiul evitării dublei impozitări, aflăm următoarele:
Acolo unde contribuţiile au fost deduse la vremea lor, pensia se impozitează. Acolo unde ele nu au fost deduse, nu. Ce observăm? Există pensiile speciale, pentru care nu a avut nimeni ce să deducă, ele nefiind constituite pe principiul contributivităţii. Acele pensii OBLIGATORIU SE IMPOZITEAZĂ. Aşadar, securiştii, militarii, magistraţii, miliţienii, SUNT OBLIGAŢI, şi moral, şi material, să plătească impozitul aferent pensiei. La ei, pensia nu reprezită „proprietate”, ci, cel puţin parţial, o prelungire a îndemnizaţiei. Iar îndemnizaţia se impozitează.
La fel, oamenii se pot asigura la fonduri private de pensii. Fiscul le poate deduce contribuţiile la fondurile private, însă nu nelimitat, ci într-un anumit cuantum. Însă dacă, să zicem, cineva contribuie la 10 fonduri private, de dedus i se deduce doar contribuţia la unul privat. Cînd intră în plată, este drept să nu i se impoziteze celelalte 9? Păi, să vedem. Statul garantează doar deducerea într-un cuantum maxim. Dincolo de el, se consideră că contributorul joacă la noroc. Să zicem că joacă şi cîştigă ani buni de pensie. Păi, dacă e cîştig, înseamnă că trebuie impozitat. A riscat banii lui, dar pe barba lui. Dacă omul pierde, şi moare după 3 zile de cînd pensia intră în plată, înseamnă că au cîştigat companiile de asigurări. Iar cîştigul lse impozitează (treptat) de la companii, în urma creşterii raportului încasări/plăţi, ceea ce atrage, nu numai creşterea impozitului pe profit, dar şi a TVA aferent, din moment ce companiile cumpără ieftin şi vînd scump.
Din motive de echitate însă, se cuvin cîteva limitări.
Pensia ce însumează anual mai puţin decît limita de venit sub care nu se percepe impozit, nu se va impozita. Să zicem, 8000 lei/an.
În plus, este vital ca coplata pentru serviciile de sănătate să se deducă. În acest fel, prin deducerea costurilor pentru sănătate, limita poate fi ridicată la 10,400 lei/an. Sub această sumă nu se va plăti impozit pe pensie. Desigur, pot exista şi deduceri punctuale, pentru ecologizarea casei, de pildă. În aceste cazuri, limita se poate ridica temporar chiar mai sus.
▲ Cum ne-au furat accesul la Marea Neagră
Am găsit la Basarabia după independenţă un foarte bine documentat articol, semnat de Dragoș Galbur, ce face limpede dispreţul regimului sovietic faţă de voinţa oamenilor de rînd.
Citez:
(…)
…situaţia la frontiera moldo-ucraineană, pe segmentul Palanca-Udobnoe (Han Câşla) a ieşit de sub control în luna aprilie 1949, aici producându-se evenimente ieşite din comun pentru regimul sovietic de ocupaţie. Locuitorii satului Palanca, vădit nemulţumiţi de modul în care au fost deposedaţi de cele 458,6 ha de teren arabil şi stufării, s-au revoltat şi le-au readjudecat cu de la sine putere, sfidând nu doar autorităţile comuniste ale RSSM ci şi cele de la Kiev şi Moscova.
(…)
Restul articolului poate fi citit dacă urmaţi link-ul de mai sus.
● Republica Moldova, cu un pas înaintea României. Autoritatea Electorală Permanentă doarme
La 28 iunie 2009 i-am scris secretarului de stat din MAI, responsabilul cu reforma. Arătam acolo cum pot participa electorii înşişi la întocmirea listelor de alegători. Secretarul de stat Martinescu a fost prea nesimţit. Pentru a-mi răspunde, cel puţin.
Iată că ideea expusă de mine acolo este aplicată de autoritatea electorală omologă din Republica Moldova. Între timp, Martinescu a fost măturat de izmeneala PSD din septembrie, Dan Nica a fost înlocuit cu eternul Vasile Blaga, iar Evidenţa Populaţiei nu-şi vede decît de ciubucurile cu buletine false. În România nu se mişcă nimic fără aprobarea mînuitorilor de sofisme şi pulan. Vitele din jurisdicţia României, numite curent cetăţeni români, nu au dreptul de a contribui la actualizarea datelor din diversele liste ale autorităţilor publice, pentru că actualizarea datelor ar pune ordine în harababura informatică a statului. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, ar lăsa în aer prea mulţi conţopişti, ar lipsi prea mulţi pulamentari de autobăgarea în seamă.
EDIT: Am observat că doar unul din paisprezece citori au urmat link-ul către ideea mea. Mulţi „grăbiţi”, puţini curioşi. 🙂
Cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate şi doresc să fie înscrişi în listele electorale de bază se pot înregistra prealabil accesînd pagina web www.voteaza.md. Procedura de înregistrare a cetăţenilor cuprinde două etape: depunerea unei declaraţii precum că datele indicate sunt autentice şi completarea unui formular on-line, privind datele de identitate. Deasemenea, pe această pagină web cetăţenii vor putea lua cunoştinţă şi de alte servicii, a informat Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.
Insert: Ciocan
Perioada de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova din străinătate va începe cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor şi se va termina cu 25 de zile pînă la ziua alegerilor.
La rîndul său, Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Eugen Ştirbu a precizat că înregistrarea prealabilă nu este obligatorie, iar alegătorii care, din diferite motive, nu au urmat această procedură, îşi vor putea exercita dreptul de vot, prezentîndu-se în ziua alegerilor la secţia de votare respectivă.
Insert: Ştirbu
Datele despre persoanele care s-au înregistrat prealabil, Comisia Electorală Centrală le va transmite pentru radiere birourilor electorale din ţările, unde vor fi amplasate secţiile de votare. Biroul electoral va înceta radierea cu 5 zile pînă la ziua alegerilor.
Potrivit CEC-ului înregistrarea prealabilă va fi disponibilă doar pentru ţările şi localităţile unde Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului de Externe, va decide amplasarea secţiilor de votare suplimentare.
Pentru mai multe detalii doritorii de-a participa la vot pot telefona gratuit la numărul de telefon: 0 800 08888, din Republica Moldova. Iar cei de peste hotare pot apela +373 22 540488.
▲ ANGELA FURTUNĂ – GREVA FOAMEI
C ă t r e :
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI,
CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SUCEAVA,
DIRECŢIA DE JANDARMI,
DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Subsemnata ANGELA FURTUNĂ, scriitoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Master în PR şi Comunicare şi Master în Semiotica Limbajului în Mass-media şi Publicitate, Master în Geofizică, Doctorand în Literatura Exilului Românesc, cu o teză din opera Monicăi Lovinescu, specialist în biblioteconomie şi bibliografie, prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că începând cu data de 26 iulie 2010, ora 10, am declanşat protestul GREVA FOAMEI pe durată nelimitată, la sediul Bibliotecii Bucovinei (Suceava, Str. Mitropoliei nr. 4. telefon 0740404443).
Motivele protestului:
1. Consider imorală, ilegală şi abuzivă Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr.99 din 20 iulie 2010 privind aprobarea numărului de personal, a organigramei şi a statului de funcţii ale Bibliotecii Bucovinei, prin care, începând cu data de 1 august 2010, Compartimentul Marketing Cultural şi informare comunitară se desfiinţează, fiind reduse ambele posturi existente în cadrul acestuia, inclusiv postul meu.
ARGUMENTE:
– nici un specialist credibil nu a făcut evaluarea acestei activităţi, care se dovedeşte ŞI PRIN ECOURILE EI MEDIA SAU DE CRITICĂ DE SPECIALITATE ca fiind una din cele mai performante din Biblioteca Bucovinei şi din Consiliul Judeţean Suceava, creând, în timp, un brand cultural autentic, naţional şi internaţional, recunoscut de toată lumea bună a culturii, de toate comunităţile de români şi alte etnii din Bucovina, din România şi din lume. Astfel, instituţia Bibliotecii Bucovinei, care sub ceauşism şi în anii 90, avea reputaţia doar de fief al propagandei comuniste-ceauşiste, a devenit o instituţie cu imagine europeană, modernizată, intrând – datorită promovării mele asidue, calificate, din ultimi ani –, în bazele de date onorabile ale instituţiilor europene cu bun renume.
– decizia de faţă împotriva căreia protestez are de fapt un caracter politic şi a fost determinată de activitatea unui grup intelectual ideologic extremist, cu cunoscute activităţi de presiune transpartinică, de traseism politic şi de turism politic oligarhic, şi care desfăşoară acţiuni susţinute împotriva democraţiei şi a personalităţilor democrate. Acest grup, afiliat barocului fascisto-comunist ce blochează în zilele noastre modernizarea României şi a statului de drept, desfăşoară atacuri neobosite împotriva intelectualilor publici (şi a mea) care susţin valorile europenizării, ale fidelităţii faţă de aliaţii UE şi NATO; acest grup compromite dialogurile din societatea românească, promovarea valorilor autentice, subminează continuu aşezarea civilizaţiei româneşti pe bazele meritocraţiei, ale unei economii de piaţă puternice şi credibile, ale unei culturi evoluate, la care elementele de modernizare să se împletească fericit cu cele tradiţionale şi nu să se excludă.
– În ciuda tuturor performanţelor dovedite şi cunoscute pe plan local, naţional şi internaţional ale activităţii mele personale, cu înaltă calificare în domeniu, precum şi în cadrul compartimentului de Marketing Cultural, PR Promovare şi dezvoltare a Bibliotecii Bucovinei şi organizare de evenimente de un înalt nivel (câteva mici exemple: în numai cinci ani – activitate de cercetare, soldată cu publicare în reviste de specialitate, din opera disidentei şi patru ediţii ale Zilelor Monica Lovinescu, din care două cu caracter naţional şi internaţional, sute de evenimente de promovare a cărţii în şcoli sucevene, participarea la evenimente literare naţionale şi internaţionale în calitate de scriitoare recunoscută ca reprezentativă pentru România de astozi, participarea la evenimente de anvergură media naţională cum a fost Maratonul Literar European, împreună cu SRR; şase ediţii de evenimente dedicate comemorării Zilei Holocaustului şi trei dedicate comemorării Zilei Holocaustului transnisteran; Comemorarea Genocidului Armean; Programul de Educaţie Antidiscriminare; Anul Paul Celan – inclusiv cercetare în domeniu, publicată în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale recunosctute -, Integrala concertelor J.S. Bach, serate şi lecturi publice din opere ale scriitorilor români şi europeni sau americani, susţinerea puternică a Francofoniei în ultimii 10 ani, cu celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei, a Zilei Franţei şi a câtorva ediţii de Săptămâni ale Francofoniei, conducerea şi sponsorizarea de către mine personal a ultimelor patru ediţii din Bucovina ale Festivalului Internaţional Le Printemps des Poetes, organizarea Conferinţelor Bibliotecii în cadrul cărora au conferenţiat 30 de personalităţi ale culturii româneşti (între care Sandală Maria Ardeleanu, Mircea A . Diaconu, Elena Prus, Ştefan Băişanu, Jean Zves Conrad, Cezar Secrieru, Vasile Demciuc, Tania Grinberg, Mihai Iacobescu, Sabian Fânaru, Cecilia Popescu Latiş, Mariana Boca, George Dârbu, Ilena lescaut etc.) , promovarea lecturilor din opera a alţi doi mari scriitori de origine bucovineană Ş Norman Manea şi Matei Vişniec – precum şi cercetare, analize şi critică pe opera lor, publicată în cărţi şi reviste de specialitate -, organizarea a zeci de vernisaje de expoziţii şi lansare de carte, precum şi de debuturi literare remarcabile, susţinerea şi prin proiecte şi investiţii proprii a brandului Bibliotecii Bucovinei, dar şi alte sute de intervenţii, de campanii media, de interviuri în presa scrisă, radio şi televiziune, pentru promovarea educaţiei, a culturii şi a lecturii şi interesului faţă de carte), organizarea Spectacolelor de celebrare a multiculturalităţii, Organizarea Conferinţelor şi prezentărilor dedicate Monsegnorului Vladimir Ghika, nenumărate pledoarii publice de partea culturii, literaturii, societăţii civile şi rolului intelighentziei român2şti, precum şi de partea cultivării prin Carte şi Creativitate a respectului pentru civilitate, urbanitate, est-etică; organizarea a zeci de expoziţii de carte şi prezentare de carte în media, în cicluri şi campanii diverse…Etc…),
comunicarea faptului că am fost dată afară (fără motiv şi fără nicio cauză profesională din Biblioteca Bucovinei) a lipsit, atât din partea Bibliotecii Bucovinei, cât şi din partea Consiliului Judeţean. Aceasta a fost o atitudine ce încalcă nu numai bunul simţ, manierele minimei morale, ci chiar Legile şi Constituţia şi împotriva căreia protestul de faţă prin Greva Foamei nu este de ajuns.
Până când îşi va asasina sau alunga România valorile şi oamenii oneşti, care îi dedică viaţa şi munca lor, şi până unde va merge clasa politică românească transpartinică pe acest vehicul distructiv al activismului de partid extremist şi al cultivării exclusiviste a profitorilor de partid, a oligarhilor şi a incompetenţilor?
Încălcându-se orice deontologie şi manifestându-se o lipsă de respect ce ţin de neostalinismul şi barocul fascisto-comunist în care România se complace şi se sinucide, am aflat despre limojarea mea din presă.
E ştiut faptul că o societate care îşi alungă sistematic valorile profesionale, oamenii competenţi şi verticali (între care mă număr) nu face decât să impună mediocritatea şi incompetenţa ca normă, traseiştii politici ca model de merit, laşitatea şi lipsa de responsabilitate ca virtuţi morale.
2. Cazul eliminării mele nedemne, al surghiunirii mele de către Directorul Bibliotecii Bucovinei, dar şi de către Consiliul Judeţean Suceava, prin presiunile grupurilor ideologice transpartinice extremiste, se adaugă sutelor de cazuri care au alungat în ultimii ani intelighentzia românească din ţară, care se opun respectului faţă de valorile autentice şi faţă de performanţele româneşti, dorind menţinerea României în provincialism, ultranaţionalism xenofob şi fascizare, în marginalitate antieuropeană, antiamericană şi antimodernă. Însăşi recenta mea Scrisoare Deschisă către Preşedintele României a fost un astfel de protest făcut tot de mine împotriva clanurilor transpartinice ce se ocupă cu epurările din societatea românească a intelectualilor publici proatlantişti şi proeuropeni care pledează pentru modernizarea şi salvarea României, iară nu pentru enclavizarea ei. Elminarea mea, cu comanda politică în urma unui complot, se doreşte o ameninţare la adresa vocaţiei mele proeuropene şi proatlantiste.
3. Alungarea mea, în ciuda valorii, muncii şi contribuţiilor eminente, originale şi moderne aduse în favoarea prestigiului Bucovinei şi României, Consiliului Judeţean, şi Bibliotecii Bucovinei, se adaugă tuturor mărturiilor din opera mea civică şi intelectuală din ultimul timp, prin care atrag atenţia la modul cel mai serios că în România reînvie atmosfera anilor 30 şi respectiv 50 (excluziuni, politici discriminatorii extremiste, rasism, fanatism, terorism intelectual, asasinat moral şi fizic), că în România bătălia dintre forţele pro-modernizare (unde se regăseşte şi activitatea mea), şi forţele naţionaliste tradiţionaliste, ia accente ilegale şi criminale, cu accelerarea intoleranţei, a xenofobiei şi antisemitismului (şi în sensul lui Emmanuel Lévinas, adică ura oamenilor faţă de ceilalţi oameni).
Aceste motive mă determină să solicit Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu:
1. să ia act de acest al doilea Protest Public, de data aceasta făcut de mine prin GREVA FOAMEI, prin care semnalez limojarea mea fără motiv (dintr-o instituţie dominată în aparatul de conducere de „elite” ale comunismului dinastic şi stalinismului pentru eternitate),
2. să ia act şi de aspectul secund reprezentat de atrocităţile morale publice declanşate nu numai împotriva mea, ci împotriva intelighentziei româneşti în ansamblu, a oamenilor de cultură şi de creativitate remarcabilă, a vârfurilor de lance ale conştiinţei şi vocii civice româneşti.
3. Să-şi amintească de lunile de foc ale campaniei prezidenţiale, în care, cu sacrificiul propriilor interese, am apărat în presă, blogosferă şi prin articole de analiză şi atitudine pe singurul candidat la Preşedinţia României care îmi reprezenta şi mie interesele, adică era susţinut de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii, iar nu de Moscova (care are încă foarte multe datorii faţă de ţara mea). A venit vremea ca Preşedintele României să constate că şi viaţa mea de scriitor şi om de cultură român este importantă ca şi a domniei sale, şi la ea se atentează acum de către aceiaşi înverşunaţi adversari care doresc compromiterea tuturor valorilor democraţiei.
Protestul de faţă susţine restabilirea raporturilor de normalitate dintre mine şi Consiliul Judeţean Suceava, precum şi a respectului faţă de persoane şi instituţii (scuzele publice, adică acolo unde am fost atacată prin decizia de limojare, vor fi acceptate). În declaraţiile publice ce se regăsesc în presa din ultimele zile, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a afirmat ca va „concedia pensionarii şi incompetenţii”. Găsesc că este dator să-şi îmbunătăţească discursul: alături de pensionarii şi incompetenţii concediaţi, se mai găseşte, iată, o categorie: eu, Angela Furtună, profesionistul autentic, vânat de grupările de terorişti politruci transpartinici.
Angela Furtună
26 iulie 2010
▲ Dacă-l respectaţi pe Dumnezeu…
Judecătorul demisionar Florin Niţă revine cu un text destinat în primul rînd Executivului. Însă el e valabil pentru toate categoriile de slujitori ai statului.
“Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“
Să încercăm să găsim împreună răspunsul, ce nu poate fi decât în folosul cetăţenilor acestei ţări.
De ce este necesar jurământul de credinţă? Pentru că dumneavoastră, cei din puterea executivă, aveţi puteri imense iar acestea trebuie temperate în primul rând de propria conştiinţă.
(textul integral poate fi găsit pe blogul judecătorului demisionar sau pe Juridice.ro)
Adaug lista senatorilor ce au încălcat jurămîntul. Ei trebuie măturaţi. Niciunul să nu se mai regăsească în componenţa Senatului din 2012! În primul rînd, pentru că şi-au încălcat jurămîntul. În al doilea rînd, pentru că au încălcat Constituţia. Iar recenta decizie a CCR a arătat că senatorii nu aveau dreptul constituţional de a amputa legea ANI.
Basa Petru (1) PD-L X
Peres Alexandru (1) PD-L X
Ariton Ion (1) PD-L X
Radulescu Cristian (1) PD-L X
Ruset Ion (1) PD-L X
Igas Traian-C.tin (1) PD-L X
Cinteza Mircea (1) PD-L X
Secasan Iosif (1) PD-L X
Placinta Sorina (1) PD-L X
Constantinescu Viorel (1) PD-L X
Fodoreanu Sorin (1) PD-L X
Jurcan Dorel (1) PD-L X
Dobra Nicolae (1) PD-L X
Pintilie Vasile (1) PD-L X
Marian Ovidiu (1) PD-L X
Bara Ion (1) PD-L X
Dumitru Constantin (1) PD-L X
Nita Mihai (1) PD-L X
Borza Dorel-C.tin (1) PD-L X
Severin Georgica (1) PD-L X
Berceanu Radu-Mircea (1) PD-L X
Nistor Vasile (1) PD-L X
Birlea Gheorghe (1) PD-L X
Sbirciu Ioan (1) PD-L X
David Gheorghe (1) PD-L X
Necula Marius-Gerard (1) PD-L X
Urban Iulian (1) PD-L X
Panturu Tudor (1) PD-L X
Mocanu Toader (1) PD-L X
Humelnicu Augustin (1) PD-L X
Popa Mihaela (1) PD-L X
Rasaliu Marian-Iulian (1) PD-L X
Mutu Gabriel (1) PD-L X
Onofrei Orest (1) PD-L X
Radulescu Serban (1) PD-L X
Udristoiu Tudor (1) PD-L X
Oprea Dumitru (1) PD-L X
Badescu Iulian (1) PD-L X
Paran Dorin (1) PD-L X
Andrei Florin-Mircea (1) PD-L X
Staicu Dumitru (1) PD-L X
Filip Petru (1) PD-L X
Badea Viorel-Riceard (1) PD-L X
Blaga Vasile (1) PD-L X
Boagiu Anca-Daniela (1) PD-L X
Banias Mircea-Marius (1) PD-L X
Calcan Valentin-Gigel (1) PD-L X
Mocanu Alexandru (1) PD-L X
Hardau Mihail (1) PD-L X
Corlatean Titus (2) PSD+PC X
Nicula Vasile-Cosmin (2) PSD+PC X
Mazare Alexandru (2) PSD+PC X
Vasilescu Lia-Olguta (2) PSD+PC X
Mitrea Elena (2) PSD+PC X
Tutuianu Adrian (2) PSD+PC X
Savu Daniel (2) PSD+PC X
Craciun Avram (2) PSD+PC X
Geoana Mircea-Dan (2) PSD+PC X
Daea Petre (2) PSD+PC X
Marian Valer (2) PSD+PC X
Valeca Serban-C.tin (2) PSD+PC X
Mang Ioan (2) PSD+PC X
Gaina Mihaita (2) PSD+PC X
Silistru Doina (2) PSD+PC X
Mitrea Miron-Tudor (2) PSD+PC X
Moga Nicolae (2) PSD+PC X
Tamaga Constantin (2) PSD+PC X
Prunea Nicolae-Danut (2) PSD+PC X
Arcas Viorel (2) PSD+PC X
Rotaru Ion (2) PSD+PC X
Constantinescu Florin (2) PSD+PC X
Balan Gheorghe-Pavel (2) PSD+PC X
Coca Laurentiu (2) PSD+PC X
Lazar Sorin-C.tin (2) PSD+PC X
Grebla Toni (2) PSD+PC X
Toma Ion (2) PSD+PC X
Pop Gheorghe (2) PSD+PC X
Andronescu Ecaterina (2) PSD+PC X
Chelaru Ioan (2) PSD+PC X
Mardare Radu-Catalin (2) PSD+PC X
Sarbu Ilie (2) PSD+PC X
Belacurencu Trifon (2) PSD+PC X
Popa Cornel (3) PNL X
Boitan Minerva (3) PNL X
Ghise Ioan (3) PNL X
Robu Nicolae (3) PNL X
Luca Raymond (3) PNL X
Oprea Mario-Ovidiu (3) PNL X
David Cristian (3) PNL X
Pasca Liviu-Titus (3) PNL X
Francu Emilian (3) PNL X
Nicoara Romeo-Florin (3) PNL X
Antonescu Crin-Laurentiu (3) PNL X
Mustatea Vasile (3) PNL X
Hasotti Puiu (3) PNL X
Bigiu Marian (3) PNL X
Diaconu Mircea (3) PNL X
Topescu Cristian (3) PNL X
Melescanu Teodor-Viorel (3) PNL X
Bokor Tiberiu (4) UDMR X
Gunthner Tiberiu (4) UDMR X
Gyerko Laszlo (4) UDMR X
Verestoy Attila (4) UDMR X
Cseke Attila-Zoltan (4) UDMR X
Albert Almos (4) UDMR X
Frunda Gyorgy (4) UDMR X
Fekete-Szabo Andras-Levente (4) UDMR X
Magureanu Cezar-Mircea (5) INDEP X
Chirvasuta Laurentiu (5) INDEP X
Iordanescu Anghel (5) INDEP X
Prodan Tiberiu (5) INDEP X
Chivu Sorin-Serioja (5) INDEP X
Nedelcu Vasile (5) INDEP X
Marcutianu Ovidius (5) INDEP X
Berca Gabriel (5) INDEP X
Grosu Corneliu (5) INDEP X
Campanu Liviu (5) INDEP X
Grup Pentru Împotrivă Abţineri Nu au votat
(1) PD-L 47 2
(2) PSD+PC 33
(3) PNL 17
(4) UDMR 8
(5) INDEP 10
● Tehnica dării în gît
Evenimente din ultimul timp mi-au întărit convingerea că presa nu se poate autoregla. Amatorismul şi dorinţa de a ieşi ca păduchele în frunte, fac ca jurnaliştii să nu-şi mai pună întrebări morale. Nu e de mirare că puţini cititori mai găsesc conştiinţe curate în presă.
O dezvăluire e o bombă greu de controlat. Adesea, ea poate exploda chiar în obrazul agentului. Vin acum cu o sugestie asupra felului în care se poate face o dezvăluire de presă, fără ca jurnalistul să iasă şifonat.
Să presupunem că agentul (A) are o informaţie-obiect (O), despre subiectul uman (S). Pentru a-şi capacita publicul, eventual pentru a-şi creşte vînzările, A poate anunţa cu una, două zile înainte, că S are o problemă, dar fără să facă explicit conţinutul O, urmînd ca într-un articol, să spună şi în ce constă O. În acest caz, A poate fi bănuit pe bună dreptate că practică şantajul calificat. Şi, s-a văzut, de multe ori, O este de fapt o fîsîială. Însă nu ştim de ce O s-a fîsîit. Din prostia agentului, din negocierea între A şi S, sau pur şi simplu intenţia lui A a fost să-l denigreze pe S?
Un A cu conştiinţă morală, poate proceda invers. Face public O, şi are de ales între a face, sau nu face public numele lui S. În cazul în care apariţia numelui lui S e programată pe mai tîrziu, A nu poate fi bănuit de şantaj. A spus deja ce era de spus. Moralitatea este conservată, făcînd posibilă şi căinţa publică a lui S. Dacă S este om, şi regretă fapta O, atunci va prefera să se spovedească public înainte ca A să o facă. Şi fără negocieri.
Desigur, A poate alege calea S-O, iar nu O-S. Însă, atunci să nu se mire dacă va fi învinuit de aranjamente oculte. Şi s-a văzut, cele mai multe dezvăluiri de presă se fac în ordinea: S-O.
Aşadar, publicul cu oarecare simţ critic poate deosebi o făcătură de „dezvăluire”, de o dezvăluire adevărată. Instrumentul este simplu: O-S, sau S-O? Dacă: O-S, jurnalistul merită încrederea. Dacă: S-O, jurnalistul este doar un alt nemernic.
Temă simplă pentru acasă: înlocuiţi S, cu Mădălina, şi O, cu oricare din aberaţiile spuse despre circumstanţele morţii ei, şi vedeţi ce jurnalişti merită să nu mai fie jurnalişti. Cazul este unul simplu, întrucît, protagonista, nici măcar prilejul de a se apăra de mizeriile spuse despre ea nu-l mai are.
● Japonia – Răsucire spre dreapta
Ieri a plouat îndesat. Între 100 şi 200 mm. În cîteva oraşe, canalele au buşit, semn că debitul orar pluvial depăşise fatidica cifră de 50mm. Frontul ploios a cruţat doar micul arhipelag Okinawa, fără să schimbe însă opţiunea localnicilor de a nu mai susţine Partidul Democrat, din moment ce promisiunea din manifesto, de a reduce aria ocupată de bazele americane, nu a fost onorată. Un mic rîu din regiunea Kanto a deversat din cauza unui şantier al unui bloc de locuinţe ce a strîmtat temporar albia. Un depozit de ţigări din vecinătate a înregistrat pagube cifrate la circa 7 milioane de dolari. Tocmai acum, înainte de scumpirea ţigărilor. 😀 În Hokkaido s-a format şi un mic taifun. Nu atît prin viteza vîntului, cît prin debitul pluvial. Tot în Hokkaido, la alegerile de duminică, Partidul Democrat (PD) – de guvernămînt – a înregistrat şi cel mai mare recul de popularitate. Manifestul partidului prevedea retrocedarea Kurilelor.
Răsucirea atmosferică se regăseşte în urne. S-a instalat deja starea de nejire Kokkai (parlamentul răsucit – noţiune ce denumeşte situaţia cînd puterea nu are majoritatea în camera superioară). PD a pierdut orice speranţă de a domina Senatul. Cifrele arată după cum urmează. Dar, înainte, permiteţi-mi să vă prezint mecanismul de primenire a Senatului.
Senatul are 242 de membri, cu mandate de 6 ani. O dată la 3 ani, jumătate din membri pleacă, şi sunt înlocuiţi prin alegeri populare. Aşadar, duminică au fost în joc 121 de mandate. Votul este unul mixt. Sunt trei categorii de colegii: cu 1 delegat, cu 2 delegaţi, iar în zonele intens populate, cu 3-5 delegaţi. Resturile se adjudecă listacilor.
Miza a fost enormă, pentru că de majoritatea în Senat ar fi depins stîngistele reforme la care se angajase PD. Cele 10 luni de guvernare nu au arătat decît propensiunea PD pentru mită electorală guvernamentală, dublată de creşterea fiscalităţii. Astfel, dacă în septembrie 2009 Cabinetul Hatoyama avea 72% susţinere populară, în mai 2010, ea se prăbuşise la 21%. Pentru a gestiona eşecul, PD a trebuit să-l sacrifice pe Hatoyama pentru Kan. În figura de mai jos se pot remarca efectele în planul imaginii:
Cum spuneam, PD a aruncat în luptă toate resursele de prestigiu, inclusiv pe tînăra Tani, o judoka medaliată cu aur la olimpiada din Australia.
Deşi a fost o zi ploioasă, participarea la vot nu a suferit. Iată cifrele la ultimele 6 evenimente similare:
Distribuţia mandatelor pe circumscripţii
La uninominal, Partidul Liberal Democrat (PLD) a înregistrat cele mai bune rezultate. 21 de mandate faţă de 8 ale PD.
Circumscripţiile binominale nu aduc diferenţe semnificative: 12 la 12.
În circumscripţiile tri- tetra- şi pentanominale însă, PD a obţinut 8 mandate, PLD – 6, Partidul Budist – 3, iar recent înfiinţatul Partid al Tuturor – 3.
Listacii au fost distribuiţi după cum urmează:
PD – 16 mandate
PLD – 12 mandate
Partidul Tuturor – 7 mandate
Partidul Budist – 6 mandate
Partidul Comunist – 3 mandate
Partidul Socialist – 2 mandate
Partidul Revino-ţi Japonie! – 1 mandat
Partidul Reformei – 1 mandat
Dinamica compoziţiei Senatului a fost următoarea:
PD; ies 54, intră 44 (-10 senatori)
PLD; ies 38, intră 51 (+13 senatori)
Partidul Budist; ies 11, intră 9 (-2 senatori)
Partidul Comunist; ies 4, intră 3 (-1 senator)
Partidul Socialist; ies 2, intră 2 (staţionează)
Noul Partid Popular; ies 3, intră 0 (-3 senatori)
Partidul Tuturor; ies 0, intră 10 (+10 senatori)
Partidul Revino-ţi Japonie!; iese 1, intră 1 (staţionează)
Partidul Reformei; ies 5, intră 1 (-4 senatori)
Independenţi; ies 2, intră 0 (-2 senatori)
Compoziţia finală a Senatului arată după cum urmează:
PD – 106
PLD – 84
Partidul Budist – 19
Partidul Comunist – 6
Partidul Socialist – 4
Noul Partid Popular – 3
Partidul Tuturor – 11
Partidul Revino-ţi Japonie! – 3
Partidul Reformei – 2
Independenţi – 4
–––––-
Total 242
Notă: Deşi sistemul de calcul este unul destul de complicat, repartizarea mandatelor a fost gata în 7 ore şi 20 de minute. Iar la 12 ore de la despuierea scrutinului, se cunoşteau titularii tuturor mandatelor. Au fost cîteva incidente tehnice. Astfel, într-o secţie din oraşul Takehara, maşina de vot a omis să înregistreze primele 44 de buletine. Defecţiunea a fost înlăturată repede.
Dinamica putere-opoziţie arată cam aşa:
Iar raportul final putere-opoziţie este de 110 la 132.
Deşi PD, prin vocea premierului Kan, face apel la cooperare între putere şi opoziţie, secretarul general al PLD, Tanigaki (v.poza) vorbeşte deja de alegeri anticipate. Se aşteaptă o perioadă de mare instabilitate politică.
Vedeta scrutinului este Partidul Tuturor (PT). El s-a desprins în ianuarie 2009 din PLD, şi s-a înregistrat cu 3 săptămîni înainte de alegerile generale pentru Dietă, din august 2009. A scos un onorabil scor de 5 mandate. Cu cele 11 mandate în Senat, PT este singurul partid cu mai mulţi senatori decît deputaţi.
Cam aşa arată impetuosul său lider:
Preşedintele Watanabe este, ca mulţi alţi politicieni tineri, fiu de politician. S-a separat de PLD prin viziunea mai de dreapta, cu un discurs pronunţat individualist. Altul decît cel de ventriloc al antreprenorilor (PLD, NPP) sau cel socialistoid al sindicatelor (PD, PC, PS). Asta face ca fieful PT să fie ariile intens populate, în special cele din regiunea Kanto. Prima victimă a PT este Noul Partid Popular (la rîndul său, apărut din dizidenţa Kamenei a PLD) căruia i-a suflat ideea de opoziţie faţă de programul PD, de acordare a dreptului de vot în alegerile locale, străinilor rezidenţi permanenţi.
Discursul PT este unul robust, simplu, repetitiv, cam ca cele de pe Twitter. Îl putem numi „Partidul Microblogar”. Departe de a fi un partid anarhist, el militează (cel puţin în vorbe) pentru statul minimal. Faptul că doar 3 din cele 10 mandate au fost nominale, arată că ascensiunea PT a fost mai degrabă rezultatul unei stări de spirit, al unui afect, decît al vreunui complex stabil: personalitate-ideologie-realism. Inspirat de PD, PT a introdus un neologism: ajenda. Tot ce vrea să facă şi să dreagă ambiţiosul şi laconicul partid e e scris acolo. Agenda-n sus, agenda-n jos. Mă întrebă soţia:
-„Ajenda ‘tte, nan-nan?”
-„Un fel de manifesuto, dar mai mic.”
(toate imaginile prezentate sunt screenshot-uri după programul NHK, de monitorizare a repratizării mandatelor de senator, şi au fost prelevate între orele 23:30 şi 7:30)
● Liber la animale domestice în Bucureşti!
Stimaţi cetăţeni ai Bucureştilor
Întrucît primăria nu are de gînd să stîrpească cîinii vagabonzi, dar are grijă să se tupileze după legi şi (ne)hotărîri, vă anunţ că puteţi creşte orice animal ierbivor, orice rozător, ba, chiar şi niscai carnivore mici. Le puteţi plimba pe orice stradă din oraş, le puteţi lăsa libere în orice loc public. Puteţi ucide orice cîine ce s-ar da la ele. La o adică, puteţi scoate la plimbare şi niscai (copro)culturi microbiene, (varză împuţită, carne alterată ş.a.) pentru că, nu-i aşa, şi microbii au dreptul să trăiască. Vă recomand chiar să strănutaţi în nasul oricărui reprezentant al vreunei autorităţi a statului, (locale sau centrale) sau al oricărei organizaţii de protecţie a cîinilor. Aveţi toată legitimitatea să o faceţi, întrucît şi virusurile au drepul la viaţă şi la o reproducere echitabilă.
Dacă-i junglă, apăi să fie totală! Fără discriminări de clasă, gen, specie, rasă/ tulpină/ genotip/ fenotip/ serotip.
Dacă veţi fi sancţionaţi, veţi putea contesta liniştit orice amendă, avertisment, somaţie, confiscare, poprire. Atîta timp cît primăria, practic creşte cîini pentru care NU-şi ia şi răspunderea civilă, sau, după caz, penală, atîta timp cît primăria încalcă TOATE normele de igienă publică, lăsînd excrementele cîinilor comunitari nestrînse, infestînd toate locurile de joacă ale copiilor voştri, aveţi toată legitimitatea să vă etalaţi în public orice animal de companie, din orice gen sau specie, fără să daţi socoteală cuiva. Medicul primar Sorin Oprescu şi-a pierdut orice autoritate şi nu vă mai poate opri în niciun fel.
Veţi înceta protestul deîndată ce primăria va lichida fizic TOŢI cîinii vagabonzi din spaţiul public.
● Cîinii din ograda primăriei continuă să muşte
Documentul de mai jos este replica la sesizarea trimisă de mine Avocatului Poporului la data de 7 mai 2010.
Am primit o nouă probă a perenităţii sălbăticiei (sub)urbane în care se bălăcesc Bucureştii. Desigur, supravegherea cîinilor fără stăpîn este o acţiune nobilă, ce ne face viaţa frumoasă, prin aspectul de junglă pe care îl cultivă. Cum aş putea eu să-mi închipui că o administraţie din primărie îşi propune să distrugă chiar obiectul pentru care a fost înfiinţată? Dar, să urmărim sofistica administrativă:
–– Original Message ––
From:
To: Marius
Cc:
Sent: Thursday, July 08, 2010 6:44 PM
Subject: raspuns petitie
(Scuzaţi forma de prezentare. Din motive de conştiinţă, nu folosesc aplicaţiile MS Office. Nu este o superstiţie, ci doar o atitudine instictiv-antimonopolistă.)
Textul sună aşa:
Avand in vedere petitia dvs. transmisa catre Avocatul Poporului, redirectionata Primariei Municipiului Bucuresti, repartizata ,spre competenta, Administratiei pentru Supravegherea Cainilor fara Stapan Bucuresti,inregistrata sub nr.2427/06.07.2010 , va comunicam urmatoarele
Administraţia pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân Bucuresti este o instituţie publică de interes local, subordonată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, responsabilă de gestionarea populatiei canine ce tranzitează liber şi fără însoţitor spaţiul public al Municipiului Bucureşti, conform Legii 227/2002.
Inca din anul 2005, s-au facut demersuri catre forurile legislative in vederea modificarii legislatiei referitoare la cainii liberi pe strazi prin propuneri legislative care contineau obligativitatea adoptatorilor de a caza cainii exclusiv pe spatiul privat, reducerea termenelor de cazare a cainilor in adaposturi si aplicarea de sanctiuni drastice adoptatorilor (proprietarilor) care lasa liberi si nesupravegheati cainii pe domeniul public. In urma multor intalniri a rezultat modificarea legii 227/2002 cu un singur articol referitor la scurtarea termenului de cazare in adaposturi, devenind Legea nr. 391/30.10.2006, practic masurile esentiale menite sa controleze si sa elimine fenomenul ‘’caine liber pe strazi’’ fiind ignorate.
În urma promulgării modificărilor şi completărilor Legii 205/2004 privind Protecţia Animalelor, prin Legea 9/2008, a fost introdus un nou articol, “Art. 7`” potrivit căruia: “Este interzisă euthanasierea câinilor, pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar”, articol ce aduce modificări în desfăşurarea activităţii Administraţiei pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân, respectiv Legii 227/2002 de aprobare a OUG 155/2001.
Deşi art.1, alin.(2) din Legea 205/2004 modificată şi completată prin Legea 9 din 11 ianuarie 2008 a rămas nemodificat, în sensul că “Gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul Romaniei se reglementează prin lege specială” – (Legea 227/2002), conform Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, Anexa 3 din Legea 227/2002 – Euthanasierea câinilor, se înţelege a fi abrogată.
Avand in vedere modificarile Legii 205/2004, va facem cunoscut faptul ca institutia noastra, isi desfasoara activitatea conform noii legi.
Pe fondul instabilitatii legislative, Primarul General al Municipiului Bucuresti, Dl. Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu si domnii Consilieri Generali ai CGMB, au identificat o cale eficienta, umana si agreata de toti locuitorii Mun. Bucuresti pentru solutionarea pe termen mediu a problemei cainilor liberi pe strazi , si anume, emiterea unui Dispozitii (1101/14.07.2008), privind sterilizarea si identificarea gratuita a cainilor.adoptati de ONG-uri si emiterea unei Horatarii (HCGMB nr.243/2009), privind controlul reproductiei cainilor in Municipiul Bucuresti.
In prezent,cainii capturati din strada de echipajele ASCSB, sunt cazati in adapost ,apoi sterilizati, identificati prin aplicarea microcipului subcutanat si crotalie de culoare galben fluorescent pe urechea stanga , inregistrati in baza de date a ASCSB, vaccinati antirabic, adoptati de ONG-uri ,persoane fizice si juridice ,dupa intocmirea documentelor legale.
Echipajele ASCSB au intreprins actiuni de capturare a cainilor liberi si fara stapan ,in toata capitala, insa de multe ori, pe domeniul public ,pot fi vazuti caini identificati cu crotalie de culoare galben , acestia avand un proprietar de drept, care si-a asumat responsabilitatea supravegherii si ingrijrii lui conform normelor legislative. Aplicarea sanctiunilor nu intra in competentele institutiei noastre.Cu stima,
DIRECTOR,
Dr.med.vet.
Simona PANAITESCU
După cum vedeţi, toate autorităţile statului aşteaptă de la Parlament o lege care, nu-i aşa, e menită să fie în folosul oamenilor. Problema e că orice lege care priveşte cîinii va fi întotdeauna în folosul unui grup din aceeaşi categorie cu cîinii (citeşte grup parazit). Viaţa voastră depinde de ciclotimia a 471 de nebuni.
Propunerea mea este să treceţi la „tratamente inumane” dacă nu vreţi să colcăie viermii în ficaţii şi maţele copiilor voştri. Dar poate că românul s-a sălbăticit suficient cît să trăiască alături de cîini vagabonzi, şi este suficient de bogat încît să-şi permită atît protecţia cîinilor vagabonzi, cît şi costul diverselor tratamente de deparazitare a propriului corp şi de prevenţie a complicaţiilor muşcăturilor.
● Morala publică şi televiziunea publică
NHK are standarde ridicate de moralitate. Nu mediatizează orice ţîţă vorbitoare, oricît de silicoană mare ar fi ea. Iar cînd vreo vedetă calcă pe bec, îşi poate lua adio de la apariţia la NHK. Astfel, mai acum vreo 10 ani, o crainică ce nu-şi anunţase superiorii că a divorţat, a fost nevoită să stea pe bară vreme de doi ani, răstimp în care i s-au permis doar cîteva coloane sonore la radio NHK, dar nu la TV. Acum vreo 13 ani, un vestit cîntăreţ de muzică pop a fost prins cu ceva amfetamine în nas sau în buzunar. Cîţiva ani nu a mai apărut la nicio televiziune, fie ea publică sau privată.
Recentul scandal ridicat de apropierea unor luptători de sumo de grupurile de criminalitate organizată a dus, nu numai la pierderea unor sponsori, dar şi la boicotarea turneului de la Nagoya. La un sondaj, 11.000 de telespectatori au răspuns în proporţie de 68% că sunt de acord ca tradiţionala preluare în direct de către NHK să nu aibă loc. În acest fel, mafioţii sunt ţinuţi acolo unde le este locul. La periferia societăţii.
Compar cu sofistica „prezumţiei de nevinovăţie” omniprezentă la televiziunile româneşti. Păi, cum să nu jubileze Dan Diaconescu, atunci cînd procurorii, în solida lor stupiditate, îi maschează pe mascaţi, în loc să facă tot posibilul ca arestatul să nu apară în bătaia obiectivelor optice? Deocamdată, cu toţi cagulaţii ameninţători, lipsa unui culoar opac de manipulare şi transport al deţinuţilor face ca imaginea să fie cea a unui stat slab, defensiv, într-o luptă inegală cu mafioţi-haiduci. Putrezi, dar fotogenici. Pînă cînd vom tolera ascensiunea satirilor în Legislativ, strecuraţi prin lentile de obiectiv?
● Dacă gratis e scump, de ce scump nu-i gratis?
Articolul a apărut adineaori în The Chronicle, sub titlul Japonia – Prea puţini medici şi prea mulţi avocaţi
Cînd mediul industrializat a început să afecteze sever sănătatea oamenilor, avocatul Kohei Nakabo [1] a iniţiat o mişcare amplă de luptă împotriva abuzurilor. Într-un stat de drept, abuzurile au drept cauză creşterile disarmonice accidentale, spre deosebire de disarmoniile planificate de regimurile socialiste.
Nakabo a asistat legal familiile victimelor incidentului Morinaga, în urma căruia, mii de copii au rămas cu sechele de intoxicaţie acută cu arsen provenit din laptele praf.
Marea ţeapă Toyota Shoji [2], un megacaritas, pe care şi Vîntu ar fi fost invidios, cu atît mai invidios, cu cît iniţiatorul ajunsese să-şi aroge titlu de lider religios, cum ziceam, ţeapa a fost tranşată în instanţă, tot prin priceperea lui Nakabo. Dacă statul nu putea fi obligat să restituie banii investiţi, a trebuit să restituie păgubiţilor impozitul încasat de la Toyota Shoji. În acest fel, statul a redevenit unul moral.
Alte incidente, ce au afectat sănătatea publică, precum boala Minamata [3], sau insula de gunoi Yume no Shima [4], fac şi azi obiectul unor procese cu statul.
Soluţia sistemică a cuprins creşterea „producţiei” de avocaţi. Statul a finanţat creşterea numărului lor. Între timp, multe din tensiunile de creştere s-au atenuat, şi, odată cu pensionarea generaţiei baby boom-ului postbelic, problemele sunt altele.
Japonia are prea puţini medici şi prea mulţi avocaţi. Prea mulţi stomatologi şi prea puţini obstetricieni şi pediatri. În consecinţă, universităţi ce nu cuprindeau secţii de medicină, sunt acum stimulate financiar să le înfiinţeze, pentru a pregăti numărul necesar de medici necesari unei populaţii din ce în ce mai longevive, şi deci, mai bolnave. Politica de proliferare a medicilor este cu atît mai legitimă, cu cît, e mai uşor pentru un medic să devină pacient, decît viceversa. Sistemul de sănătate din Japonia nu este unul perfect, însă este atent monitorizat, fără să fie unul etatist. Este în orice caz, un sistem drept.
Finanţarea
În Japonia sunt trei fonduri de sănătate. Cîte unul pentru fiecare „castă”: 1) fondul social – pentru angajaţii companiilor, 2) fondul popular – pentru persoanele liber profesioniste (ca mine) şi 3) fondul bugetarilor. Nefiind bugetar, am uitat cum se numeşte ultimul. Contribuţia la oricare din fondurile de sănătate este în funcţie doar de venitul brut pe anul precedent. Se adaugă un al patrulea fond, cel de îngrijire la pat. Orice persoană de peste 40 de ani contribuie la fondul cu pricina, indiferent de fondul de sănătate la care este arondat. Deocamdată însă, cheltuirea banilor este distorsionată de sărăcia numerică a personalului de îngrijire la domiciliu, şi deci, de creşterea în consecinţă a salariului orar. (Să nu uităm că ne aflăm într-o piaţă liberă.)
Cofinanţarea
Nu ştiu cifrele cofinanţării de la buget. Însă, acolo unde ea este necesară, de obicei, regula este 5-3-2. (50 de la bugetul central, 30% de la bugetul prefectural şi 20% de la bugetul local). Pentru omul de rînd e mai importantă coplata. Sunt trei categorii de coplată: 10, 20 şi 30%, în funcţie de contractul de muncă (acolo unde există unul). În anul 2002, media coplăţii era de circa 16%. În 2004, crescuse la 21%. (De)presiunea demografică, va duce pe semne la apropierea mediei de maximul de 30%. Cărţile de sănătate se primesc anual în luna septembrie de la primărie, prin poştă. Pe ele scrie clar regimul de coplată. Copiii de pînă la 3 ani beneficiază de gratuitate, însă, la prima vizită tot trebuie să plăteşti 500yen (probabil deranjul contabil, sau cine ştie ce asigurare minoră, nemedicală). Coplata face ca mersul la doctor să nu fie o activitate de socializare, ci strict utilitară. Avantajul coplăţii a fost sesizat recent şi de nemţi, ce au spart astfel cluburile ad-hoc al pensionarelor din sala de aşteptare. Sunt însă o serie de boli rare, ce atrag gratuitatea tratamentului. Autorităţile consideră că sporul de cunoaştere are prioritate. Iar sumele nu sunt neglijabile cînd vine vorba de un tratament cu interferoni, de pildă. De gratuitate beneficiază şi victimele contaminării nucleare.
Servicii
Lista serviciilor medicale cuprinde strictul necesar pentru întreţinerea vieţii şi a sănătăţii. Mai puţin a frumuseţii sau a confortului. Dacă, să zicem, vrei să-ţi repari un dinte, fie te mărgineşti la coplată şi îl accepţi confecţionat din materialele decontabile, fie plăteşti „expertiza” cromatică. Asta nu înseamnă că trebuie să te aştepţi la vreun amalgam ca material de umplere a cariilor. Nu. Amalgamul este toxic. Nimeni nu-l mai foloseşte. Pentru umplere se folosesc aliaje cu paladiu, turnate în mulaj. Implantul nu este acoperit de asigurări. Însă, un medic priceput, nu numai la implanturi, dar şi la afaceri, va accepta plata în rate.
Există şi probleme legale, cum ar fi cea a procurării organelor de transplant. Legea nu admite moartea cerebrală ca condiţie suficientă pentru prelevarea altor organe. Organul vital a cărui funcţionare dă statutul legal de viu sau mort este inima. De aceea, majoritatea organelor de transplant provin din SUA, ceea ce scumpeşte mult orice intervenţie.
Regimul
Toate serviciile medicale sunt standardizate procedural şi contabil. Tot aud plîngeri de la Colegiul Medicilor din România, cum că medicii sunt nevoiţi să facă socoteli. În Japonia, problema nu există. Ea a fost preluată de contabili înalt specializaţi. Fiind servicii standardizate, e suficient ca personalul medical să bifeze cîteva poziţii într-o listă, iar contabilul (ce uneori e şi recepţioner) în mai puţin de 5 minute, să traducă totul în yen. Standardizarea face să nu existe diferenţe între tarifele ce fac obiectul serviciilor asigurate. Dacă ai în apropiere o clinică privată, poţi fi sigur că nu vei plăti nici mai mult nici mai puţin decît la o altă clinică privată, sau la una municipală. Aşadar, unificarea uneia din variabile face ca concurenţa să devină echitabilă pentru pacienţi. Rămîn doar două variabile la latitudinea concurenţilor: vadul comercial şi gama de servicii.
Asigurări suplimentare
Creşterea relativă a coplăţii medii face ca pentru virtualii pacienţi ea să devină un motiv de angoasă. Companiile de asigurări au prins repede potenţialul de cîştig şi au diversificat aria de acoperire a asigurărilor. Te poţi asigura şi pentru internare, de pildă. Poliţa se activează începînd cu ziua a şasea, sau ziua întîi de spitalizare. Te poţi asigura cu 5000yen/zi, mergînd pînă la 10.000. Doar suma plătită asiguratorului diferă.
Fiscale
În declaraţia de venit, fiscul permite deducerea unei asigurări suplimentare de viaţă, simple sau complexe, în valoare de pînă la 50.000yen/an. În termeni reali, în funcţie de cota de impozitare, asta înseamnă o reducere între 5000 şi 20.000yen/an. De asemeni, sumele cheltuite pentru tratamentul medical sunt deduse 100%. Condiţia este ca dovada de (co)plată să fie ataşată la declaraţia de venit. Concret, teancul de chitanţe.
O lege recentă cere ca furnizorii de sănătate să-i înmîneze pacientului nota de plată detaliat, pe fiecare articol de calculaţie. Lucru ce face mai stufoasă mişcarea hîrtiilior. Nici medicii nu sunt bucuroşi de atîta transparenţă. Pentru simplificare, medicii întreabă pacientul încă de la început dacă vrea, sau nu, întregul acatist terapeutic. Un pacient mai puţin nevrotic va accepta doar totalul înscris direct pe chitanţă.
În imaginea 1 se poate vedea reclama unei clinici private de neurochirurgie. Bazinul demografic este relativ mic. Un cartier situat într-o viroagă a oraşului Kure. Populaţia nu trece de 10.000 de locuitori. Ocupaţia de bază a fost industria prelucrării metalelor feroase. Halele micilor companii metalurgice sunt ruginite şi năpădite de liane. Decăderea industrială a făcut ca terenurile să se ieftinească. Au apărut deja patru blocuri de locuinţe pentru „navetiştii” în căutarea unui spaţiu de locuit mai aproape de natură. Însă cea mai mare parte a populaţiei fiind bătrînă, clinica este una de viitor. Iată una din explicaţiile pentru care speranţa medie de viaţă este una dintre cele mai mari din lume. Domnul Lăzărescu dă un telefon la 30-5161 şi scapă cu viaţă.
Fotografia 2 înfăţişază clădirea unei policlinici nou nouţe din apropierea casei mele. (În prim plan este un combini despre care am povestit cu altă ocazie.) Încă nu au fost închiriate toate spaţiile. Deocamdată, clădirea cuprinde: o clinică de interne şi chirurgie, una de stomatologie, una de urologie şi o farmacie. Proprietarul clădirii este probabil cu totul altul, dar nu statul.
Nakamura-kun, un mare iubitor de România, a pierdut două degete într-un accident de muncă. În spitale, saloanele au în medie 6 paturi. Doar draperiile apără intimitatea de privirile reciproce. În principiu, se pot închiria şi rezerve cu un pat, dar cu plata corespunzătoare, ceea ce face ca sănătatea să fie îndrumată de Ministerul Sănătăţii şi Muncii, iar nu de un ipotetic Minister al Sănătăţii şi Turismului.
În imaginea 4, se poate vedea un reprezentant al populaţiei neasigurate medical, în aşteptarea trenului. Abunai!
Imaginea 5 înfăţişază un copil ce ia în serios recomandările pentru un regim de viaţă sănătos.
[1] http://law.bepress.com/cgi/viewcontent.cgi?article=1183&context=expresso
[2] http://www.japanlaw.info/lawletter/nov85/fat.htm
[3] http://en.wikipedia.org/wiki/Minamata_disease
[4] http://en.wikipedia.org/wiki/Dream_Island_%28Yume_No_Shima%29
● În atenţia Executivului şi a mafioţilor
Stimate Executiv,
Legea 14/2003 dă posibilitatea mafioţilor să strîngă datele personale a peste 25.000 de cetăţeni, fără să le ofere cetăţenilor garanţia că informaţiile nu vor fi folosite în scop criminal. Am semnalat porcăria legală, însă Avocatul poporului nu dă semne că e de partea cetăţenilor, ci a dumneavoastră, a autorităţilor statului poliţisto-mafiot.
Drept urmare, pentru a nu mai fi nevoiţi să vă plătească domniilor voastre felurite taxe de protecţie, pentru a nu mai fi pedepsiţi băieţii cu ochi albaştri de la evidenţa populaţiei cînd mai scot CD-urile şi le dau politicienilor mafioţi, mă adresez direct mafioţilor.
Onorabili mafioţi,
Ce rost are să plătiţi cîte 10 eurocenţi pentru fiecare rînd de pe listele cu date personale aruncate de diverse instituţii, şi agenţi economici, cînd le puteţi culege chiar voi (datele), fără să fiţi în vreun fel ameninţaţi cu vreo pedeapsă?
Prostiţi şi voi 25.000 sau, de ce nu, chiar 100.000 de cetăţeni ţintiţi. Le spuneţi că vreţi să înfiinţaţi un partid politic, le turnaţi gogoşile pe care vor să le audă, şi le umflaţi informaţiile de care aveţi nevoie. Cum îi îmbrobodiţi, nu vă spun eu, că sunteţi profesionişti, ce mama dreacu’! Nu vă îngrijoraţi că legea nu prevede şi obligaţia să vi se comunice parola pentru cashcard. După cîteva zmetii, vă dăm şi cheia de la casă, stăm şi capră, vă dăm şi nevasta să ne-o găuriţi, pentru că ştim că statul nu ne apără deloc, iar noi nu avem sînge în instalaţie.
Ca să nu ziceţi că sunt bulangiu, uite, vă pun aici răspunsul Avocatului Poporului, cum că aveţi liber să ne exploataţi. (Avocatul Poporului e boierul ăla la care bagă avocatul vostru bulşitu să vă scape de pîrnaie. Să aveţi respecte pentru el.)
Meserie-te-halesc! Şi, staţi pe-aproape, că vă mai bag şi alte şmenuri, despre cum să puneţi mîna pe datele personale ale oamenilor. Însă ponturi meseriaşe, nu aşa… Ponturi ce vă spune şi unde sunt obiectele care vreţi să le săltaţi.
Baftă la ţepe!
● Magistraţii alături de voi. O campanie AMR
Titlul îi aparţine doamnei PREŞEDINTE AMR, judecator prof. univ. dr. Mona Maria PIVNICERU. L-am preluat de pe Juridice.ro, unde Asociaţia Magistraţilor din România anunţă că e gata să ajute sinistraţii de vară.
Am comentat. Întrucît platforma şi oamenii ce administrează saitul Juridice.ro răspund uneori eratic, conserv textul aici:
Este lăudabilă iniţiativa. Interesantă chiar. Urmărind mişcarea sindicală din rîndul magistraţilor, nu încetez să mă minunez.
Pe vremea inundaţiilor de anul trecut, magistraţii erau în grevă de ciocan. Nu mai vroiau să judece (scuzaţi echivocul). Motivul? Preponderent pecuniar. AMR ne-a arătat atunci gura de admisie a unei pompe. La vremea aceea, nu ştiam dacă pompa este de vid, sau centrifugă.
Anul acesta, iată, găsim şi un indiciu despre modul de funcţionare a pompei. Pare a fi o pompă de haiducie. Descoperim un filantrop orificiu de refulare pecuniară, spre un rezervor tampon, cu numărul: RO53RNCB0090000508620004.
I-aş fi recunoscător doamnei PREŞEDINTE AMR, judecator prof. univ. dr. Mona Maria PIVNICERU dacă în intervalul 1-15 septembrie a.c. mi-ar trimite două informaţii simple de bilanţ de etapă: 1) numărul magistraţilor donatori şi 2) suma medie (lei/magistrat) depusă în cont, sau doar suma totală (întrucît ştiu să traduc în unităţi specifice). Informaţiile m-ar ajuta să fac un calcul încrucişat, la testul de venalitate pentru magistraţi. Îi mulţumesc anticipat şi public doamnei PREŞEDINTE AMR, judecator prof. univ. dr. Mona Maria PIVNICERU.
(Sper ca doamna PREŞEDINTE AMR, judecator prof. univ. dr. Mona Maria PIVNICERU să ia în serios cererea mea, şi să nu se ascundă după sofisme.)
■ Test de venalitate pentru magistraţi
Se caută voluntari pentru vînturarea pensionarilor de lux. Aş fi recunoscător dacă mediile de informare online vor sprijini iniţiativa. Mulţumesc anticipat.
După recenta decizie a CCR, securiştii pensionari, intangibilii din aparatul de conducere al PCR, magistraţii, şi magistraţii pensionari au fost, şi sunt, suspectaţi (pe drept) că au sacrificat ţara pentru a-şi păstra scîrbavnicele privilegii. Desigur, legal şi îngust-constituţional e OK. Moral însă, bătrîneii de lux stau destul de prost. Sunt deja priviţi ca nemernici. (Nu însă şi pensionarii săraci. Din păcate, ei vor fi curînd sacrificaţi prin ricoşeu, de netrebnica şi naţional-socialista sectar-socialista decizie a CCR. Magistraţii în schimb, vor face o nouă „junglărie procedurală” şi îşi vor mări „nedemnizaţiile” în plină criză)
Le ofer magistraţilor şi securiştilor pensionaţi în ultimii 12 ani, pe scurt, „bogătarilor”, şansa să arate că le pasă de ţara care, deşi în silă, îi hrăneşte bine. Încă…
Le ofer şansa să arate că sunt solidari cu pensionarii săraci, acum, în vremuri grele.
Le ofer şansa să arate că ar fi fost dispuşi să accepte măsurile de austeritate avansate de Executiv, dar „nevrednica” Curte Constituţională nu i-a lăsat să-şi manifeste altruismul.
Estimez la 20.000 de mii, numărul pensionarilor de lux. Mă mulţumesc doar cu 5.000 de răspunsuri. În principiu, poate răspunde orice magistrat în vigoare, orice parlamentar, orice pensionar fost bugetar, dacă ridică lunar, în medie, peste 3.000 lei. Fiecare are dreptul la 2 răspunsuri simultan. Vă rog să le legaţi logic. Dacă, să zicem, vreţi să contribuiţi cu peste 1500 de lei, dar vreţi să mă şi înjuraţi, e OK. Puteţi.
Desigur, oricine poate răspunde sub masca anonimatului. De aceea, pentru evaluarea mai uşoară a proporţiei de altruişti, recomand ca fiecare respondent să scrie şi un mic comentariu în care să specifice: opţiunea din sondaj, numele (sau porecla de la locul de muncă) ultimul loc de muncă înainte de pensionare, eventuale observaţii. Îl voi crede pe cuvînt. La bilanţ, voi interpreta sărăcia răspunsurilor drept probă de dispreţ faţă de Suveran. (pentru magistraţii care nu au citit niciodată Constituţia, este vorba de poporul suveran)
Pentru detractorii mei, şi, în general, pentru cei fără Dumnezeu
Vă înţeleg impulsia de a mă înjura de mamă, dar vă rog să observaţi că, înjurîndu-mă pe mine, le faceţi un mare rău celor vizaţi, adică, celor pe care aţi vrea să-i apăraţi. Aşadar, vă recomand să gîndiţi înainte de a clica. 😀
Pentru cititorii mei, aflaţi de partea Binelui, Adevărului şi Frumosului:
Vă rog, luaţi linkul scurt de mai jos. Posataţi-l unde vreţi, răspîndiţi-l pe căi aeriene, fluviale, maritime, cosmice sau terestre, în orice loc credeţi că nimereşte unul sau mai mulţi magistraţi, securişti, magistraţi-securişti, sau securişti-magistraţi.
Vă mulţumesc.
–––––––––
ATENŢIE! Sondajul de faţă este lipicios. Îl voi ţine două sau trei luni în capul listei.
● Proclamaţia de la Hiroşima (text revizuit)
Cetăţeni!
Curtea Constituţională ne arată că dreptul de proprietate asupra pensiei este sfînt. Curtea Constituţională susţine că dreptul de proprietate asupra pensiei poate fi apărat şi la graniţa Somaliei cu Eritreea. Pentru a ne convinge, Curtea Constituţională a hotărît să transforme România într-o Somalie.
Întrucît suntem prizonierii unei oligarhii, nu ne rămîne decît să ne supunem.
Prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, de sacralizare a pensiilor securiştilor, ale securiştilor-magistraţi şi ale magistraţilor-securişti, Curtea Constituţională ne-a făcut un bine nesperat. Curtea Constituţională a consfinţit statul mercantil.
În consecinţă, Curtea Constituţională ne-a lărgit, virtualmente nelimitat, dreptul la muncă, şi la liberă iniţiativă.
Cetăţeni!
① Autoangajaţi-vă la negru.
② De azi înainte, sunteţi liberi a întreprinde, după puteri, orice activitate lucrativă, fără autorizaţie, fără aprobări, fără avize, fără ştampile, fără şpagă. Sunteţi liberi să vă manifestaţi spiritul antreprenorial. Sunteţi liberi să cumpăraţi orice, să produceţi orice, să vindeţi orice, să închiriaţi orice. Aţi înţeles? Liberi!
③ De azi înainte, sunteţi liberi să consideraţi că organele de reglementare şi control nu există. Aţi înţeles? Liberi!
④ Plătiţi cu prioritate asigurările de sănătate şi de pensie.
⑤ Nu înregistraţi firmele pe care le înfiinţaţi. Păstraţi însă o contabilitate clară, iar la soroc, mergeţi cu actele la fisc. Fără ştampilă de la vreun contabil autorizat. Dacă vrea bani de la voi, statul mercantil va trebui să admită că spuneţi adevărul. Va trebui să vă înregistreze firmele.
⑥ Dacă vreo autoritate a statului vă pune vreo barieră birocratică, o puteţi acuza de hărţuire. Dacă vă amendează, vă arestează, vă percheziţionează sau vă execută silit, arătaţi că statul de rapt vă împiedică să faceţi bani pentru a plăti chiar salariile şi pensiile celor ce vă persecută. Aveţi toată legitimitatea din lume.
⑦ Organizaţi-vă. Constituiţi echipe de intervenţie mixte: antreprenori şi agenţi media. Interveniţi precum taximetriştii o fac: prompt, gălăgios, ameninţător şi în masă, acolo unde vreo autoritate de-a statului încearcă să forţeze aplicarea vreunei pîrdalnice de legi ce vă tulbură drepturile constituţionale.
⑧ Dacă sunteţi învinuiţi penal, nu vă angajaţi avocaţi! La proces, arătaţi că pozitivarea dreptului la pensie atrage obligatoriu negativarea dreptului la liberă iniţiativă. Arătaţi că legile ce reglementează şi reprimă munca şi libera iniţiativă au devenit caduce, din moment ce alimentarea fondului de pensii este raţiunea supremă de existenţă a statului.
Cetăţeni!
Oligarhii ne dispreţuiesc. Îi vom sufoca cu iubirea noastră. Le vom băga pensia pe gît, şi le-o vom scoate pe nas.
Nu vor avea curajul să ne condamne. Iar dacă ne condamnă, ei înşişi vor fi condamnaţi de propria lor conştiinţă. Se vor prăbuşi moral.
Nu mai suntem viermi! Vin vremuri eroice. Prin munca noastră, iar la nevoie, prin jertfa noastră, le vom arăta că suntem oameni vii. Îi vom obliga să ne iubească!
––––––––-
Notă. Am revizuit şi scurtat textul, azi, 30 iunie 2010, ora 04:07 (UTC+9). Dar va urma o nouă versiune, sper, finală.
Am revizuit şi lungit niţel textul, azi, 1 iulie 2010, ora 15:30 (UTC+9)
Mulţumiri: Îi mulţumesc lui Alin Fumurescu pentru sprijinul moral, îndrumarea, comentariile şi introducerea la text, precum şi pentru preluarea integrală a articolului, pe Voxpublica.
Articole din aceeaşi categorie:
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/24/mic-indreptar-de-gherila-circiumar-cetateneasca/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/22/domnilor-blaga-si-voinescu-salutari-de-la-pro-wasserman/
● Anarhismul Curţii Constituţionale ucide res publica – Bakunin e fericit
Zilele trecute, după ce şi-a lăsat Binele, Adevărul şi Frumosul la domiciliu, conclavul ayatolahilor constituţionali a emis în spatele altarului o bulă prin care forţează aplicarea Art.44(1) din Constituţie. În mod paradoxal, firmanul CCR desfiinţează dreptul de proprietate, şi deschide calea selecţiei naturale. Res publica a decedat.
Fiindu-mi imposibil să înghit disonanţa cognitivă, le-am scris ayatolahilor. Cum şansele ca domniile lor să citească aceste rînduri sunt mai mici decît cele de a supravieţui pe Soare, aplic aici textul. Nu înainte de a observa că Bakunin a fost un tîmpit. Nu şi-a dat seama că instrumentul prin care îşi putea instala utopia este tocmai o Curte Constituţională.
––––––––––––––
(Într-o primă versiune, am postat textul pe Juridice.ro. se pare că judecătorii nu au avut ochelarii de aproape, şi au apucat să secrete decizia. De aceea, am îndrăznit să-l trimit două zile mai tîrziu, prin mail, cu fonturi de 14)
–– Original Message ––
From: Marius
To: ccr(la)ccr.ro
Sent: Saturday, June 26, 2010 4:05 AM
Subject: Despre dreptul de proprietate
Stimaţi domni,
În legătură cu argumentele aduse în sprijinul dreptului la pensie, aş avea cîteva observaţii de profan. Am doar avantajul vîrstei şi al independenţei pecuniare faţă de bugete de stat.
Cred că ne-am apropia mai mult de adevăr, dacă am privi din mai multe unghiuri drepturile cuvenite la pensionare. Cuantumul pensiei este garantat – zice legea [supremă]. Însă, să vedem cînd, şi din ce se constituie fondul de pensii, şi cît de bine garantat poate fi cuantumul.
Magistraţii afirmă că pensia reprezintă drept de proprietate. În parte este adevărat, însă nimeni nu poate spune care este valoarea totală a averii de restituit pensionarului, din moment ce nimeni nu poate spune cu certitudine că va muri în anul 2028, pe 25 iunie la ora 10. Aşadar, există variabila hazardului, ce, inevitabil, slăbeşte dreptul de proprietate.
În sistemele private de pensii, asiguratorul, fie garantează pentru o pensie ce poate asigura (atenţie!) doar stabilitatea financiară a companiei, fie, în funcţie de conţinutul contractului, pune o limită de vîrstă pînă la care pensia poate fi plătită (75, 80 sau 85 de ani). Doar în acest din urmă caz, cuantumul pensiei este garantat.
Nu putem însă să nu observăm că, fie în sistem de stat, fie privat, pensia are ceva din jocurile de noroc, ceea ce, din nou, slăbeşte afirmaţia că pensia ar fi drept de proprietate. Nimeni nu poate ridica pretenţii asupra cîştigului la loterie înainte ca jocul sorţilor să hotărască. Din nefericire, jocul sorţilor coincide riguros exact cu sfîrşitul vieţii pretendentului.
Probabilităţile nu sunt certitudini decît la valoarea 1, constantă în timp. Poate garanta cineva constanţa lui 1? Poate numai bunul Dumnezeu, întrucît El este Unul absolut. Dar Dumnezeu nu hotărăşte drepturile salariale, ci dumneavoastră sunteţi în situaţia delicată de a hotărî ce, şi cui se cuvine. Iar regula nu este cea de a proteja pensiile mari de diminuare. Cu puţină răbdare veţi descoperi mai jos şi o similitudine.
Prin absolutizarea dreptului de proprietate asupra pensiei, niciuna din sursele de satisfacere a pretenţiei nu va putea fi susţinută. Împrumutul e ca scărpinatul. Ajută pe moment. Suprataxarea proprietăţii ca urmare a absolutizării drepturilor salariale sau de pensie, strică echilibre şi mai precare.
Aşadar, absolutizarea dreptului de proprietate, cînd vine vorba de pensie, paradoxal, se întoarce împotriva dreptului de proprietate, fie prin secătuirea fondului, şi lipsirea altora de dreptul de proprietate, fie prin amanetarea viitorului prin împrumuturi externe, fie prin taxarea oneroasă a altor drepturi, cum ar fi prin supraimpozitarea bunurilor imobile, sau chiar prin suprataxarea muncii şi a consumului.
Se poate considera şi că pensia este ca economiile băneşti. Trebuie să recunoaştem, are şi proprietăţi de depozit la bancă. Însă cu o observaţie: contributorii devălmaşi depun, nu pentru viitor, ci pentru trecut. Adică, fiii depun “economiile” în folosul părinţilor. Totul este în regulă, dacă banca este solvabilă. Ea poate redistribui şi restitui chiar şi în rate zilnice (dar limitate) sumele depusă. Problema se complică atunci cînd banca are dificultăţi financiare. Într-o atare situaţie, este supusă controlului judecătorului sindic. Este “starea de urgenţă” a băncii. Judecătorul sindic dispune cît şi cărui creditor i se restituie economiile integral.
Regula de drept spune că prioritatea o au creditorii mici*. Iar dacă mai rămîne ceva la lichidarea activelor băncii, atunci, vor fi satisfăcuţi şi creditorii mari. Contextualizînd, tinerii de azi plătesc azi o mare parte din risipa statului totalitar, generos cu susţinătorii săi, chiar dacă, la vremea lor, ei nu au contribuit nici măcar cu un leu la fondul de pensii.
În concluzie, dacă bugetarii susţin absolutizarea drepturilor salariale, iar domniile voastre le daţi satisfacţie prioritar pensionarilor de lux, Justiţia are la îndemînă legea falimentului. Nu este greu. Puţin curaj! Lichidaţi statul pe cale judiciară. Cunosc cel puţin 10 persoane, libertarieni anarhişti, care s-ar bucura.
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez multă înţelepciune.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
———————
* Cînd firma Sogo a intrat în incapacitate de plată, a trebuit să-şi lichideze cîteva active, printre care şi magazinul departamental Sogo din Hiroşima. Atunci, creditorii cu creanţe de pînă la 3 milioane de yen au fost compensaţi 100%. Creditorii mari au rămas, nu numai fără nicio compensaţie materială, dar şi fără speranţa că le vor fi restituite vreodată creanţele. Aşadar, principiul este: cei slabi au prioritate.
● Statul de drept este controlat de mînuitorii de pulan
Un titlu cam tare, nu-i aşa? 😀 Dacă veţi face comparaţia cu alte state, veţi descoperi şi proporţia exactă dintre drept şi pulan.
Să luăm trei documente:
1) Viza de şedere (expusă în alt post) a fost eliberată în baza unui paşaport expirat de doi ani.
Observaţi ce autoritate a eliberat-o:
2) Un buletin de identitate pentru străini. Pe buletin e scris că titularul nu are viză de şedere.
Observaţi ce autoritate l-a eliberat:
Nu înţelegeţi ce înseamnă MOJ? Nu-i nimic. Aici se vede mai bine:
3) Să vedem acum ce autoritate eliberează paşapoartele
Nu se vede prea bine, dar paşapoartele sunt eliberate de o autoritate subordonată Ministerului de Externe, şi sunt tipărite la tipografia Ministerului de Finanţe. În imaginea cu codul numeric personal se poate observa, ca de altfel şi pe buletinul pentru străini, blazonul de tipul 5-7-5 cu florile de kiri , semn că Ministerul Justiţiei este implicat.
Aşadar, avem trei categorii de documente, eliberate de:
1) Viza: Biroul de Imigraţie din subordinea Ministerului Justiţiei.
2) Buletinul pentru străini: o ipotetică Autoritate de evidenţă a străinilor, dar în orice caz, ceva în subordinea Ministerului Justiţiei, chiar dacă interfaţa cu publicul este la primărie.
3) Paşaportul: Ministerul de Externe, foarte probabil asistat de Ministerul Justiţiei, şi cu tehnica Ministerului de Finanţe.
Căutaţi autorităţile româneşti responsabile de: statutul de şedere a străinului, evidenţa populaţiei, paşapoarte. Sau, mai bine, vă spun eu.
1) Oficiul de Imigraţie: MAI
2) Evidenţa populaţiei: MAI
3) Paşapoarte: MAI
Ce au în comun cele două seturi de acte? Primul set – Ministerul Justiţiei. Cel de-al doilea – Ministerul de Interne. Asta e diferenţa dintre un stat de drept şi unul poliţienesc.
Ce nu au în comun? Vă daţi seama şi singuri.
Cînd statul de reşedinţă e unul de drept, şi eşti străin, expirarea unui paşaport nu-ţi anulează dreptul de a prelungi o viză de şedere cît eşti acolo. Şi nici nu-ţi face probleme la schimbarea documentelor de identitate pe teritoriul statului de reşedinţă. Nu ştiu cum e acum, dar ca străin în România, mai acum vreo 10 ani, erai nevoit ca, pentru prelungirea vizei de şedere, să te întorci în ţara natală, să depui cererea la consulatul român şi să aştepţi viza, după care te puteai întoarce în România.
Documentele nu au în comun barierele procedurale ca cele de la eliberarea unui paşaport CRDS (simplificat): MAE-MAI-MAE.
Încă vă mai închipuiţi că drepturile voastre fundamentale sunt apărate de cei educaţi să se uite ÎNTOTDEAUNA chiorîş la voi? Veţi zice poate că e doar o chestiune de taxonomie administrativă. În parte e adevărat. Fiecare stat e liber să-şi facă propriile organigrame, arhive şi circuite de informaţii. Dar încercaţi să vă angajaţi ca magazioner undeva. Vi se va cere cazierul judiciar, pe care îl plătiţi şi-l aşteptaţi cu înfrigurare de la… aţi ghicit, o autoritate din M-A-I.
Adică tot de la mînuitorii de pulan. Cum se reflectă asta în calitatea aerului pe care îl respiraţi? În primul rînd, a cere cazierul judiciar virtualului angajat este o monstruozitate birocratică. O violare a demnităţii umane, dar o violare legal obligatorie.
Pentru că legiuitorul, cu mentalitatea-i securistă, vă priveşte permanent ca pe infractori. Vă violează dreptul la muncă prin cerinţa care se referă la cazierul judiciar.
Am zis judiciar? Păi, asta nu ţine de Ministerul Justiţiei? Da. Numai că gestionarea datelor o face concentratorul de informaţii şi pulan, numit curent MAI. De unde şi bătaia de joc pe care sunteţi nevoiţi să o suportaţi zilnic.
De ce nu de la evidenţa judiciară? De ce titularul să cheltuiască bani pentru a dovedi ceva prezumat prin Constituţie? Ia, mai căutaţi şi singuri răspunsuri! 🙂
Obligativitatea cazierului judiciar face ca cheltuielile de recrutare de personal să fie suportate în parte de angajat, ceea ce face din dreptul la muncă, altminteri un drept pozitiv, mai degrabă un privilegiu. Este imoral ca virtualul angajat să fie nevoit a-şi dovedi „curăţenia penală”. Este imoral ca el să cheltuiască bani şi timp pentru exercitarea unui drept pozitiv, pe care statul este chemat să i-l protejeze, iar nu să i-l violeze.
Cum se face în alte ţări?
Soluţiile într-un stat de drept sunt ceva mai subtile. Angajatorul nu-ţi cere niciun act doveditor al antecedentelor penale. Funcţionarul de la resurse umane se poate informa şi singur, direct de la sursă, din moment ce toate sentinţele judecătoreşti sunt documente publice. O eventuală întrebare adresată angajatului îi dă celui de la resurse umane un instrument în plus pentru verificarea calităţii umane a virtualului angajat. Cît de sincer e. La interviu, omul va fi mai înclinat să spună adevărul, ştiind că el însuşi nu poate controla informaţiile referitoare la pedepse anterioare. Dacă are antecedente penale, le va mărturisi şi singur. Dacă nu are, va mărturisi că nu are.
Cazierul obligatoriu face sluga hoaţă. Cînd singura cale legală de a arăta că eşti curat, este certificatul de cazier, cu o şpagă mică, el se poate cumpăra curat curăţel, de la poliţie. Sau se poate falsifica acasă. Ceea ce, în mod pervers, favorizează şi minciuna şi paranoia. Escaladează spirala violării drepturilor fundamentale prin prevederi din ce în ce mai aberante şi mai sever punitive.
● Terapie de elecţie
În articolul trecut am arătat că la necropsia legii electorale s-au găsit două concreţiuni ce, prin îmbinare vicioasă, provoacă senzaţii de disconfort sever pacientului. Legitimitatea colectivă s-a hipertrofiat în dauna legitimităţii individuale, lucru ce distruge homeostazia democratică. Constituţia devine astfel literă moartă. Am arătat şi soluţia de resuscitare. Anume, abolirea pragului electoral.
Desigur. soluţia cea mai simplă este eradicarea legitimităţii colective, prin scrutinul majoritar în două tururi, verificat ca liber de ambiguităţi terapeutice. Însă, dacă pacientul respinge soluţia chirurgicală, nu exclud acomodarea cu formaţiunea amorfă incriminată. În articolul de faţă voi încerca să arăt care este tratamentul cel mai potrivit pentru reprimarea principiului legitimităţii colective, numit pompos, reprezentativitate.
Despre cristalizarea listacilor
Aşadar, discutăm despre listaci. Ei au legitimitate colectivă, însă nu o au pe cea individuală. Listacii sunt indivizi. Cum îi departajăm? Legea electorală dă o formulă de de calcul pe baza voturilor primite individual, dar o formulă ce produce nedreptăţi la fel de mari precum negarea legitimităţii individuale a nominacilor. Astfel, pătrund în Parlament listacii cei mai seci. Găsim listaci ce intră cu 20.000 de voturi (cumpărate pe găleţi şi sacoşe cu playere DVD), dar şi listaci mult mai puchinoşi. Unii cu numai cîteva zeci de voturi. Aşadar, avem o formulă de calcul ce acreditează ideea că sub legitimitatea individuală mai sunt cîteva zeci de mii de ranguri, cu unitatea de măsură votul, ceea ce contrazice chiar iluzoriul drept colectiv de a fi ales. Dacă ar fi aşa, ar trebui ca pe ecusonul fiecărui deputat să scrie şi cu cîte voturi a fost ales, ca să ştim dacă trebuie să-l venerăm sau să-l scuipăm. Mai mult, dacă tot se bate monedă pe reprezentativitate, ar trebui ca fiecare vot al unui deputat în Parlament să aibă ponderea corespunzătoare numărului de voturi primite la scrutin. Lucru ce nu se petrece. Şi e firesc să nu se petreacă. Cu o condiţie însă: regula de repartizare a mandatelor să se schimbe.
Ce ne permite Constituţia?
Citim Constituţia. Căutăm semnificantul „majorit”. Găsim majoritatea absolută şi majoritatea calificată. Nicio vorbire despre majorităţi relative. Cum putem totuşi să vedem dacă Constituţia recunoaşte majorităţi relative sau nu? Găsim ceva ce ar semăna cu o majoritate relativă, în Art. 103. Cînd niciun partid nu are majoritatea absolută, Preşedintele desemnează un premier. Hopa! Va să zică, nemajoritatea absolută este tranşată prin arbitraj, de către un organ ales uninominal. Şi totuşi, vedem că, de fapt, Preşedintele nu arbitrează, ci mediază. Tot Parlamentul hotărăşte, prin majoritatea absolută, dacă premierul desemnat are sau nu dreptul să conducă un cabinet. Art. 103 a făcut obiectul a două decizii ale CCR, din care deducem că Constituţia nu admite majorităţi relative. Nu admite punctaje sportive. Nici la individual, nici pe aparate, nici pe echipe. Nu recunoaşte nici măcar majorităţi absolute ad-hoc. Cu alte cuvinte, Constituţia neagă majorităţile relative şi majorităţile neverificate electoral. Este şi cazul listacilor şi al preşedinţilor de consilii judeţene. În opinia mea, legea alegerilor locale este din acest punct de vedere clar neconstituţională. Dar să ne întoarcem la alegerile generale, pentru că trebuie să convertim cu maximum de profit pentru democraţie, legitimitatea colectivă în indivizi cu mandate. Cum procedăm?
Nimeni nu e legitim, deci toţi au legitimitate
Lucrurile se simplifică dacă privim lucrurile în spiritul Constituţiei. Dacă eu lipsesc mai multe ore de la cursuri, se cheamă că pot fi, la un moment dat, mai chiulangiu decît Crin Antonescu. Aici putem face o ierarhizare. Dar dacă eu rămîn repetent, nu voi putea spune că sunt mai repetent decît Crin Antonescu, şi nici el că e mai repetent ca mine. Un repetent e un repetent. Un listac e un repetent. Acesta e spiritul Constituţiei. De aceea, nicio formulă de calcul aritmetic nu va putea îmbrobodi adevărul repetenţiei. În spiritul Constituţiei, listacii devin în fapt, tabelaci. Adică sunt o grămadă de indivizi amorfi, şi fără niciun criteriu legitim de ordonare a priorităţilor acordării mandatelor. Cu toate astea, întocmai ca pe vremea lui Pelticle, au avantajul că sunt membri de partid, iar o parte din ei vor primi mandate. Pe cartelă. Avem o resursă limitată, în virtutea popularităţii partidului, şi o mulţime de oameni cu legitimitate individuală riguros egală cu zero. În acest caz, nu putem lăsa nici aritmetica, nici partidul să hotărască cine primeşte mandat. Conducerea partidului are legitimitate să desemneze pe felia sa, NUMAI în interiorul partidului. Ierarhizarea listacilor încetează a mai fi o problemă internă de partid, din moment ce partidul nu a dat suficienţi nominaci cît să răsufle uşurat. Problema devine una de constituire a unei adunări legislative, independentă de voinţa conducerii partidului. De aceea, nu putem recunoaşte conducerii niciunui partid vreo preempţiune în alocarea mandatelor. Ai pierdut şansa nuninominală? Ai răbdare. Cît? Cum? Pînă cînd? Cine hotărăşte?
Staţi! Situaţia nu e disperată. Mai există pe lumea asta dreptul natural. Listacii (amorfi) pot fi „cristalizaţi pătratic”. Adică, ALEATOR. La zar. Prin tragere la sorţi*. Este un criteriu vechi decînd Lumea, şi foarte fiabil.
Avantaje
● Şpaga pentru un loc pe liste se va uniformiza. Aşa cum în mînerul pulanului fiecărui securist zăcea ciocanul de magistrat, tot aşa, printre acatistele fiecărui listac zace mandatul de parlamentar.
● Nemaiexistînd locuri eligibile şi neeligibile, riscul de a ne pricopsi preponderent cu secături, scade. Este mai probabil ca printre secături să pătrundă şi nuci bune. Cu cît mai tari, cu atît mai bine.
● Un alt avantaj este că, din inevitabilul joc al demisiilor şi supleanţilor, ne putem da seama cine pe cine controlează în partid.
● Este şi în interesul listacilor. Nu-i va mai putea învinui nimeni dinafara partidului că au intrat cu zece mii sau cu zece voturi. Vor fi egali cu nominacii.
Dezavantaje
?
–––––––––-
* De altfel, legea electorală face referire la tragerea la sorţi ca soluţie de deblocare rapidă a unui impas, în cazul în care se pune problema alocării primului mandat în cadrul unei alianţe. Cînd partenerii se invită unul pe celălalt să aloce un mandat, judecătorul din BEC trage la sorţi ordinea partidelor din alianţă. La o adică se pot atribui mandatele şi prin jankenpoi între listaci.
● Necropsie pe legea electorală
Căutînd prevederi legale ce pun în pericol siguranţa cetăţeanului, m-am oprit la legea electorală. Acolo e prevăzută o procedură de strîngere de semnături similară cu cea de la art. 18-22 din legea partidelor. Dar nu de legea partidelor vreau să discutăm, ci despre legea elctorală, modificată de Parlament în martie 2008.
Să vedem întîi cîte praguri electorale există:
Aflăm (fără să cităm) la Capitolul XI Articolul 47 (2):
a) 5,000% pentru Camera Deputaţilor,
b) 5,000% pentru Senat,
c) condiţionat: 6 colegii cîştigate pentru Cameră (1,796%) şi 3 pentru Senat (2,189%).
Mă opresc aici, întrucît alianţele şi organizaţiile minorităţilor urmează regimuri, fie asemănătoare, fie prin discriminare pozitivă.
Pînă una alta, vedem că, numai în cazul partidelor, avem, nu unul, ci trei praguri electorale.
Nomenclatură:
Vom folosi: nominac (nominaci) pentru candidatul ce cîştigă uninominal colegiul, şi listac (listaci) pentru candidatul ce nu cîştigă colegiul, dar rămîne eligibil la zar.
Criterii de legitimitate
Am deosebit două criterii de legitimitate:
1) legitimitatea individuală, dată de majoritatea absolută într-un colegiu (cristalină) şi
2) legitimitatea colectivă (amorfă) dată de însumarea voturilor.
Legea prevede drept condiţie de legitimitate absolută pragul de 5% (cristalin plus amorf).
Limite
Pentru ca cele două criterii de legitimitate să fie riguros superpozabile, ar trebui: fie ca, pragul electoral să scadă la 1/334 (0,299%) pentru Cameră şi respectiv 1/137 (0,729%) pentru Senat, fie numărul de parlamentari să fie de cîte maximum 20 în fiecare Cameră. În orice alt caz, dacă suntem cu scaun la cap, vom fi în situaţia de a da prioritate doar unuia din cele două criterii.
Axiologie
Coexistenţa a două criterii de legitimitate duce inevitabil la conflict. La un moment dat, va trebui să valorizăm un criteriu în dauna celuilalt.
Din cele două, criteriul individual majoritar-absolut (cristalin) este expresia unui drept fundamental: dreptului de a fi ales. Dreptul de a fi ales este un drept individual.
Criteriul colectivist (amorf) însă are la bază compromisul pragmatic. Compromisul nu este o valoare, ci o virtute. Iar pragmatismul nu este nici măcar virtute, ci o trăsătură de caracter (adesea negativă).
Discuţie
Din perspectivă axiologică, să analizăm ipoteza în care un partid obţine 5 colegii. 5 nominaci, şi nimic mai mult. Cei 5 vor avea toată legitimitatea individuală din Lume, dar nu vor intra în Parlament. De ce? pentru că limita minimă legală este 6 nominaci (1,796%). (alt prag de legitimitate ales arbitrar .)
Aşadar, vom nedreptăţi 5 oameni şi nu vom şti cum să le motivăm negarea dreptului. Vă rog să observaţi că, odată cu negarea unui drept individual, cel de a fi ales, strivim şi voinţa a cîtorva zeci de mii de alegători. Cu alte cuvinte, paguba morală este de dimensiuni judeţene.
Nimeni nu va putea explica de ce un candidat independent poate pătrunde în Parlament dacă e nominac, dar de ce 5 nominaci ai unui partid nu pot căpăta mandate.
Este o situaţie clară de discriminare după apartenenţa politică. Mai grav: la un drept individual, o pedeapsă colectivă. Legea devine astfel schizoidă. Premiază partidele cu peste 5% în numele unui iluzoriu drept colectiv, rezultat din dreptul de asociere, dar, în numele aceluiaşi drept de asociere, pedepseşte alte partide ce nu îndeplinesc pragul electoral. Cum e posibil ca un partid cu 4,999% din care 5 nominaci să fie pedepsit colectiv cu lăsarea înafara Parlamentului, iar un partid cu 5,001% să beneficieze de un drept colectiv deşi poate promovează numai listaci? Ce fel de selecţie este aceasta?
Cum e posibil ca dreptul de asociere să fie pentru unii mumă iar pentru alţii ciumă?
Aşadar, legea nu poate acredita un ipotetic drept colectiv de a fi ales, superior dreptului individual de a fi ales, fără ca acest lucru să producă nedreptate. Iar în ţările normale la cap, toate sistemele electorale mixte fixează pragul electoral la limita 1/n, în care n este numărul total de membri ai unei camere a legislativului. Oricît am încerca să armonizăm cele două criterii, nu vom obţine decît rezultate paradoxale, nedrepte, şi multă, multă mînie populară.
Exemplu de sistem mixt: Japonia 31 august 2009. Alegeri generale pentru Dietă. Sunt puse în joc 480 de fotolii.
Listăm doar partidele cu sub 5% dar care au promovat. Mai sus de ele nu sunt decît două mari partide.
(unitatea de măsură este fotoliul de ～) :
Partidul Budist: 21 listaci
Partidul Comunist – 9 listaci
Partidul Social Democrat – 7 din care 4 listaci
Noul Partid Popular – 3 nominaci
Partidul Tuturor – 5, din care 3 listaci
Partidul Japoniei – 1 nominac
Partidul Lumii – 1 listac
Independenţi – 6 nominaci
După cum vă puteţi da seama, sunt permise toate combinaţiile posibile. Cu excepţia celor 6 independenţi, niciun partid din cele listate nu ar fi intrat în Dietă, dacă legea electorală japoneză ar fi fost la fel de dezlînată axiologic, precum cea românească.
Efecte perverse ale legii electorale româneşti
Pe lîngă aberaţiile prezentate mai sus, încerc să arăt şi efecte perverse la nivel psihologic-comportamental. Pragul electoral de 5% a fost fixat pragmatic. Legiuitorul aflat în conflict grav de interese, a considerat, în mod egoist, că partidele minore nu au dreptul de a promova în Parlament, consiliul legislativ a tăcut mîlc, Preşedintele a promulgat iar Curtea Constituţională îşi căuta ochelarii „de aproape” pe sub pupitru.
O serie de autori sunt de acord că pragul electoral induce pragmatismul şi la nivelul alegătorului, ceea ce amplifică fenomenul negativ de oligarhizare politică. Cu alte cuvinte, nu-l alegi pe cel care crezi că te reprezintă, ci pe cel cu şanse considerate la un moment dat reale. Nimeni nu ştie cît de mult este sufocat electorul de restrîngerea pragmatică a opţiunilor.
Pentru a aprecia gradul de lehamite, putem însă să comparăm gradul de cristalinitate la atribuirea mandatelor şi astfel afla comparativ, cam cu cîtă scîrbă merg electorii români la vot.
Am plecat de la ipoteza simplificatoare că e criză mondială, iar politicienii sunt la fel de nevrednici şi colo şi colo. Singura diferenţă este la afişajul electoral. În Japonia, toate afişele sunt de aceeaşi mărime (cca. A2)
În Dietă, cristalinitatea este de fix 62,500% (300/480). În Camera Deputaţilor 25,748% (86/334) . O diferenţă semnificativă. Nu ştiu cum s-o interpretez. Poate s-o găsi vreun sociolog, dar mie cel puţin, amorfismul de 75% îmi sună a lehamite din lipsă de opţiune liberă. Dacă socotim şi că plutonul maghiar (preponderent nominac) asigură circa 1/5 din cristalinitate, constatăm că de fapt, lehamitea reală este de aproape două ori şi jumătate mai mare în populaţia nemaghiară din România (80,2%), decît în populaţia nemaghiară din Japonia (37,5%). Se adaugă circa 10% lehamite măsurabilă obiectiv, dacă comparăm diferenţa indicelui de participare la scrutin în cele două state.
Să vedem gradul de reprezentare minoră (total):
în Dietă:11,041%
în Camera Deputaţilor: (teoretic) 00,000%.
Aşadar, ne putem aştepta ca abolirea pragului electoral să nu „scumpească” reprezentarea în mod semnificativ. Cu atît mai legitimă ar fi abolirea pragului electoral, cu cît, partidele parlamentare par a-şi fi epuizat potenţialul de decepţionare a electorilor. După abolirea pragului electoral, e de aşteptat ca, atît participarea cît şi reprezentarea electoratului să se îmbunătăţească cu cel puţin 20%, prin relansarea competiţiei electorale bazată pe egalitatea de şanse, ceea ce vine în sprijinul revigorării democraţiei.
Concluzia este că, deşi legea electorală românească s-a vrut de 6 ori „mai uninominală” decît cea japoneză, a ieşit de 3 ori „mai puţin uninominală”. Este un rezultat pervers, mai prost decît cel scontat. O lege făcută de gestionari de aprozar, ce vînd nucile condiţionat. În acelaşi timp, şi la bucată, şi la duzină, şi la kilogram, cu prioritate nucile seci sau rîncede. Nucile bune intră la scăzămînt, şi sunt folosite la coliva democraţiei. Se mai îndoieşte cineva de „justeţea” mercurialului în comerţul socialist? .
● William Brînză face bişniţă cu carne de om
Un deputat idiot incompetent mintal, ca mai toţi deputaţii care nu sunt autişti de-a dreptul, şi care susţine că reprezintă românii dinafara României, scrie pe blogul său, fără ruşine, următoarele:
(!)
Cum ar veni, statul intenţionează să scoată la vînzare în viu, carne de om, mai sus de preţul pieţei. Statul ne vinde mai scump decît o face un proxenet cu fetele vîndute în Macedonia, Bosnia sau Kosovo. Într-una din compunerile sale, numită pompos „expunere de motive”, deputatul afirmă cu cinism că românii sunt principalul produs de export al României şi că, vezi Doamne, vrea să-i ajute. Să vedem cum: În proiectul ăsta de lege pe lîngă comisioane de transfer, vrea să-i mai jupoaie pe români de 1% din sumele remise, şi să constituie nuş’ ce fond. Or, ăsta e impozit fraudulos. Alt nemernic care privatizează statul în folos propriu. Uite ce jigodii ne reprezintă în Parlament! Aştept demisia din Parlament a deputatului Brînză. Dacă mai are vreo urmă de demnitate. În orice caz, cu asemenea iniţiative legislative, nu are decît să plece în PSD alături de Ponta.
Voi reveni cu noi imprecaţii.
Pînă una, alta, vă propun să citiţi aici:
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/03/17/neamurile-proaste-legifereaza/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/13/baconschi-test-de-coerent/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/20/schizofrenia-domnilor-baconschi-si-voinescu/
Observaţi oximoronicul titlu:
Edit: I-am trimis primul mail deputatului Brînză:
Domnule deputat, majorarea taxei consulare la renunţarea la cetăţenie încalcă principiul echităţii. Majorarea ei va fi interpretată ca răscumpărare din sclavie. Chiar şi în situaţia actuală este o TICĂLOŞIE!
Pentru detalii, intraţi vă rog, la:(…)
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Am primit confirmarea de primire:
–– Original Message ––
From: William BRINZA
To: ‘Marius
Sent: Sunday, June 20, 2010 8:49 PM
Subject: Read: Taxe consulare (UTF-8)
Reporting-UA: williampdleuropa.eu; Microsoft Office Outlook 12.0
Final-Recipient: rfc822;william(la)williampdleuropa.eu
Original-Message-ID:
Disposition: manual-action/MDN-sent-manually; displayed
Your message
To: william@williampdleuropa.eu
Subject: Taxe consulare (UTF-8)
Sent: 20.06.2010 13:29
was read on 20.06.2010 14:49.
–––––––––––––––
Am mai scris una şi Avocatului Poporului
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Monday, June 21, 2010 12:04 AM
Subject: Ref: 6508 si 6697/2009 (Taxe consulare) (UTF-8)
Stimate domnule Ionel Oprea – Adjunct al Avocatului Poporului
Îngăduiţi-mi vă rog să revin asupra a două sesizări anterioare, ce fac obiectul rezoluţiilor instituţiei pe care cu onoare o reprezentaţi, înregistrate cu numerele: 6508/13 iulie 2009 şi 6697/18 august 2009. În ultima, mi-aţi permis să sper că lucrurile se vor îndrepta.
Recent publicata lege 78/2010 menţine cuantumul de 600 de euro al taxei, în raport de 10/1 faţă de taxa de sens invers. În ciuda demersurilor mele ulterioare la MAE, nimeni nu pare să ia în serios problema adusă în discuţie, deşi am arătat că în Canada, de pildă, taxa este de numai 70 euro (aprox.) la renunţare şi 140 la dobîndire. Aşadar, şi mai ieftină, şi într-un raport (cel puţin calitativ) invers.
Colac peste pupăză, aflu de la deputatul William Brînză (v.link-ul) că iniţiază un proiect de lege, conform căruia, oneroasa taxă va fi majorată la 2000 euro.(!) Vă rog să observaţi că 2000 de euro reprezintă mai puţin decît încasează un proxenet care vinde sclave sexuale în Bosnia sau Kosovo, ceea ce, virtual, ar face din România cel mai scump negustor de sclavi.
În consecinţă, vă rog să atacaţi de urgenţă prevederile legii 78/2010 ce fac obiectul prezentei sesizări, pentru a stîrpi şi preveni, odată pentru totdeauna, arbitrariul, mercantilismul, resentimentul şi imoralitatea din legile ce vor reglementa în viitor categoria de taxe în discuţie.
Cu speranţa că veţi izbîndi în interesul cetăţenilor români, vă rog insistent să demaraţi direct la Curtea Constituţională a României, o acţiune hotărîtă de instaurare a Dreptăţii, pe temeiurile: 1) inechitate flagrantă în cuantumul comparativ şi 2) condiţionare oneroasă a exercitării unui drept fundamental.
http://www.williampdleuropa.eu/Reducerea-taxelor-consulare–id367.html
Vă mulţumesc.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Macrocriminalitate economica. 12 perchezitii domiciliare. 12 persoane retinute
Miercuri, 16 iunie 2010, procurori DIICOT – Serviciul Teritorial Pitesti, au efectuat 12 perchezitii domiciliare pe raza judetelor Arges, Dambovita si Prahova, in vederea destructurarii unei importante grupari infractionale constituite in vederea savarsirii de infractiuni grave, in special din domeniul macrocriminalitatii economico-financiare, respectiv inselaciuni cu consecinte deosebit de grave in dauna bugetului consolidat al statului si al altor creditori, persoane juridice, bancruta frauduloasa, evaziune fiscala, infractiuni de fals in inscrisuri oficiale si sub semnatura privata, uz de fals si fals privind identitatea.
…de unde se vede că buletinul de identitate şi, în general, actele de identitate cu mare putere probativă, în mod pervers, favorizează falsul privind identitatea. Într-un post viitor voi arăta că buletinul de identitate este numai în mîna fiecărui cetăţean cinstit o grenadă cu cuiul scos.
Pînă una, alta, permiteţi-mi să vă povestesc ceva asemănător, dar cu miză mult mai mică.
Era pe vremea regimului Bombonel. Social-democraţii, în dorinţa de a-şi spori popularitatea, au pornit un program de trimitere a pensionarilor săraci la băi şi tratament. Gratis. Cum nu se poate mai social-democrat, veţi zice. Bravo lor! Cu o observaţie însă:
Unchiul meu, ditamai colonelul Secu, pensionar, se dădea de ceasul morţii că avea pensia prea nesimţită pentru a beneficia de „umanismul social-democrat”. Şi atunci, unchiul meu a venit la tatăl meu, sărman pensionar al Poştei. A plecat cu cîteva documente şi s-a dus cu ele drept la secţia de poliţie, la foştii lui subalterni, care i-au făcut un buletin fals, cu poza lu’ dom’ colonel şi datele personale ale tatălui meu, sărman poştaş pensionar… Şi în baza buletinului fals sărmanul colonel cu pensie nesimţită a plecat gratuit la băi şi tratament. Tot el. Nesimţit pensionar Secu. Nu ştiu dacă tatăl meu a încasat vreo „şpagă”, sau nu a vrut să iasă din cuvîntul fratelui lui mai mare, dar asta cred că e mai puţin important. Importantă este coruperea moravurilor pe care pomenile electorale o produc.
Vă vine să urlaţi? Vă cred. Şi mie. Va să zică, gardienilor statului penitenciar de drepţi nu le ajunge că ne-au terorizat decenii de-a rîndul. Sunt atît de meschini, încît, pentru un bilet la băi, sunt în stare să-şi vîndă şi sufletul. Acum, prin cei 15%, tatăl meu restituie „şpaga” (dacă a luat-o). Desigur, vina e a amîndurora, pentru că şi-au închipuit că bugetul statului e sac fără fund. Dar vina cea mai mare o au Legislativul şi Executivul, pentru perpetuarea mocirlei din sistemul de norme legale.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
1 comment