▲ Japonia – un TVA mai mare, un Parlament mai mic
Într-o bună zi, o mamă, exasperată de consumul nemăsurat de zahăr al fiului său, se duse la Gandhi, rugîndu-l să îi dojenească niţel fiul, că poate pe el îl va crede că zahărul nu e bun pentru sănătate. Gandhi o rugă să revină după trei zile. Zis şi făcut. Întrebat de mamă de ce i-a cerut să revină, cînd putea să îi sfătuiască fiul pe loc, Gandhi răspunse: -„Nu am putut. Mi-am dat seama că eu însumi mîncam zahăr. Între timp am renunţat la obicei.”
Dar, să lăsăm parabolele anecdotice şi să vedem ideile lor în practica curentă:
Partidul Democrat (PDJ), de guvernămînt, încearcă o reformă a bugetului de stat. Pe lîngă o controversată comasare a unui fond de sănătate cu unul de pensii, PDJ propune alimentarea deficitului cronic* al fondului de pensii, prin sporirea TVA, de la 5% cît e în prezent, la 10%, treptat, pînă în 2015.
Spre deosebire de inculta noastră clasă politică, orice parlamentar japonez ştie că legitimitatea unui reprezentant popular nu este numai electorală. Se ridică în mod legitim o problemă suplimentară de legitimitate, cînd vine vorba de sporirea TVA.
Unul din argumente este că nu poţi scumpi TVA dacă nu arăţi, prin fapte, disponibilitatea de a fi alături de popor, în previzibila scădere a nivelului general de trai. Problema este într-adevăr una de leadership. Nu te poţi identifica cu un lider obişnuit să te sperie cu cheltuielile sale, decît dacă eşti moralmente, muci.
Liderii PDJ, în consultarea cu artizanul alternativei guvernamentale din urmă cu doi ani, cînd, pentru prima oară, sistemul politic cu partid central (PLD) a virat net şi natural către unul bipolar, cum ziceam, liderul din umbră, Ozawa, a simţit că, fără o concesie din partea clasei politice, nu e posibilă creşterea TVA. Ar însemna ca PDJ să le ofere partidelor de opoziţie, pe tavă, o retorică erozivă, fatală pentru el.
În aceste condiţii, PDJ a iniţiat discuţiile cu opoziţia, pentru reducerea numărului de reprezentanţi** în camera inferioară a Dietei. Ozawa declara azi: „simt miros de alegeri anticipate în 2012” (cu un an mai devreme decît expirarea mandatului actualei camere).
Sigur, economiile rezultate din reducerea numărului deputaţilor nu sunt mare scofală. Dar nu efectul pecuniar este problema, ci efectul moral. Un semnal clar că aleşii sunt parte a poporului, iar nu castă intangibilă.
După cum v-aţi dat seama, ordinea morală bate ordinea legală. Inclusiv cronologic. E firesc aşa. Întîi arăţi că te strîngi, şi abia apoi ai căderea morală să mă obligi a mă (re)strînge. Dacă îl întrebaţi pe nesimţitul eurodeputat Adrian Severin, el e de altă părere. Una „academic-şpăgară”, în dispreţul absolut faţă de alegătorii săi.
Dacă îi întrebaţi pe Filopat*** Antonescu, pe şeful său socialist şi direct Miki Mao, şi pe fericitul codoş securist-conservator, ei nu sunt în stare să îşi dea seama nici măcar cum e cu ordinea legală, impusă prin referendumul din 22 noiembrie 2009, de reducere a numărului de paralamentari. Ce să mai vorbim despre vreo ordine morală în promiscuitatea lor? Este o minune că cei trei încă mai sunt lideri de partid. Nesimţirea liderilor şi asfigmia eşalonului II, se răsfrîng asupra fiecărui membru al PSD, PNL şi PC. Pot afirma fără să nedreptăţesc pe cineva, că în opoziţie sunt trei partide (cu UDMR, patru) constituite din membri-viermi, care se iluzionează că opoziţia partidelor lor va înfrînge voinţa poporului.
––––––
* din cauze demografice, pensiile sunt alimentate numai pe jumătate din contribuţii. Restul, de la bugetul de stat.
** Camera Deputaţilor numără 480 de fotolii, la o populaţie de 130 mil.loc.
*** Filopat, adică Iubeşte-Patul
★ Sănătate şi responsabilitate (XIII) – Asigurări publice, asigurări private
În articolul precedent am identificat principiile ce guvernează asigurările publice de săntătate. Am aflat că ele se supun principiului echităţii, în forma contribuţiei procentual egale la colectare, şi a axiomei unicităţii sănătăţii.
Întrebări:
Poate fi sănătatea plurală? Dacă, da, în ce condiţii?
Poate fi aplicat principiul contributivităţii la sănătate? Dacă, da, în ce condiţii?
Pentru ilustrare, continuăm studiul de caz.
Să vedem întîi care au fost costurile totale la tratamentul varicelor (costuri nominale şi coplata), pentru a şti despre ce vorbim.
Avem cinci chitanţe: două din 6 şi 26 iulie (8.200+13.980yen) două din 19 şi 24 august (406.160+1140yen) şi una din 22 septembrie (4190yen). În total, costul nominal a fost de 433.670yen, din care am plătit din buzunar: 130.100yen, reprezentînd coplata curată (fără serviciile neacoperite de asigurări). Cu alte cuvinte, sistemul public de sănătate mi-a acoperit 303.570yen, echivalentul a 2 ani de cotizaţie. Reţinem 2 ani.
Aplic pentru conformitate chitanţele din 24 august şi 22 septembrie. Pe celelalte le aveţi în articolele anterioare.
Dacă doriţi şi detaliile, le pot aplica la coadă.
Avem pe 22 septembrie o cheltuială suplimentară de 3.150yen (din care TVA 150yen) care nu se regăseşte în totalul coplăţii, deoarece ea reprezintă costul unul certificat medical tipizat, special pentru compania de asigurări private. Act notarial neacoperit de asigurările publice.
Să vedem comparativ care este compensaţia obţinută de la compania privată.
Am activat două poliţe de asigurare de viaţă, poliţe ce, în subsidiar, acoperă spitalizarea de la a 5-a zi în sus, precum şi, parţial, costul operaţiei chirurgicale. Poliţele nu acoperă costul spitalizării pentru primele 4 zile, şi nici costurile auxiliare (analize, materiale etc.)
Să vedem cifrele:
Întîmplător, am datele la rînd. În carnetul de economii figurează două nume: Kanpo hoken şi Kan’i hoken. De fapt, compania este una singură, anume, Asigurări Poştale Uşoare. Numele poliţelor este diferit, deoarece contractele de asigurare au fost încheiate: unul, înainte de privatizare (Kan’i hoken), celălalt, după (Kanpo).
Ambele poliţe sunt de asigurare de viaţă, cu clauze de sănătate: internare, chirurgie. Atît şi nimic mai mult.
Deşi poliţele sunt la aceeaşi companie, cifrele sunt diferite, deoarece condiţiile contractuale sunt diferite. În carnetul de economii sunt trecute pauşal, dar una din poliţe prevede 2×4.500yen spitalizare (ziua 5-a şi a 6-a) plus 90.000 pentru operaţiile chirurgicale (total 99.000yen). Cealaltă acordă 2×6.000yen pentru spitalizare şi 120.000 pentru operaţie (total 132.000yen). Total 231.000yen.
Cotizaţia lunară este de 17.160 şi respectiv 18.990yen. Total: 36.150yen.
Discuţie
Comparăm cele două complexe:
Public: acoperire 303.570yen (2 ani de cotizaţie)
Privat: acoperire 231.000yen (6,4 luni de cotizaţie) (de la prima publicare a textului, multiplul a fost revizuit. v. mai jos)
Cu cît acoperirea este mai scurtă în termeni de cotizaţie, cu atît mai prost e pentru asigurat. Putem spune formal că asigurările private sunt de 4 ori mai scumpe decît cele publice. Adăugăm că situaţiile acoperite de asigurările private sunt mult mai puţine decît în cazul celor publice.
Se poate obiecta că de fapt, asigurările de viaţă nu sunt totuna cu cele de sănătate. În parte e justificat. Dar să vedem lucrurile pînă la capăt. În cazul de Doamne fereşte, să fiţi siguri că din totalul încasat de succesorul meu, se vor scădea cei 231.000yen. În aceste condiţii, nu este o greşeală să considerăm lunile de cotizaţie la asigurările private drept cotizaţie la sănătate. E ca şi cum aş fi murit un pic.
(am revenit mai jos cu completări de substanţă, ce invalidează raţonamentul din paragraful de faţă)
Unora li se va părea convenabil sistemul asigurărilor private. Cu cîteva observaţii însă.
Niciun asigurator privat nu plăteşte mai mult decît încasează. Asta înseamnă că, la tratamente cu costuri exorbitante, o bună parte din cheltuială va rămîne descoperită, oricît de private ar fi asigurările.
A doua observaţie se referă la costurile auxiliare. Am plătit 3.150yen pentru certificatul medical. Nu este singurul cost ascuns. La declaraţia de impozit, asigurarea privată încasată va intra ca venit. Grosier, pentru cei 231.000yen încasaţi, datorez statului 23.000. Asta înseamnă circa 0,7 luni de cotizaţie în minus, ceea ce duce la 4,2 raportul de scumpete (privat/public). Un alt cost ascuns este că asigurarea încasată sporeşte venitul net din anul, iar în consecinţă, contribuţiile la: pensie, sănătate, impozit regional, cresc în valoare absolută în anul următor)
Concluzii
În principiu, omul poate avea mai mult de o sănătate, dar numai una poate fi garantată. Celelalte depind de alţi factori.
Principiul contributivităţii poate fi aplicat, dar numai în registrul privat, cu restricţii multe. Şi, în general, în sistemul privat e „mai frig”. În sistemul privat, contribuţia ieftină cu compensarea babană este o iluzie.
Relaţia dintre condiţiile contractuale nu este liniară. Dacă la cotizaţia de 17.160yen (Kanpo) am primit de 5,77x mai mult, la cotizaţia de 18.990yen, raportul a fost de 6,95x. Se poate vedea că privatizarea unei asigurări terţe aduce o înrăutăţire a cotei de asigurare. (aserţiuni ce nu mai au suport din momentul în care am despicat partea de sănătate din asigurarea de viaţă)
Aşadar, în sistemul public nu ne permitem să umblăm cu criterii cantitative, cum ar fi cel de contributivitate, fără să stîrnim inechităţi flagrante şi mînie.
Pentru a fi rentabile asigurările private de sănătate, venitul lunar net al asiguratului va trebui să fie de minimum 550.000yen. Doar la valori peste cifra avansată, sistemul privat de sănătate devine atractiv. Cu alte cuvinte, de la director în sus. (la reconsiderarea fracţiei din asigurarea de viaţă, dedicată sănătăţii, limita inferioară de atractivitate al asigurării private scade considerabil).
EDIT
Cu scuze pentru concluziile de mai sus, mă văd nevoit să amendez calculele:
Cred că am reuşit să determin partea ce îi revine sănătăţii din poliţa de asigurare de viaţă.
Asigurarea de viaţă are trei componente: 1) asigurare de sănătate, 2) asigurare de invaliditate şi 3) asigurare de viaţă. La compania citată, sunt zece clase definite, definite ca: 1 milion, 2 milioane…10 milioane yen de plată la împlinirea termenului. Din ele derivă şi contribuţia lunară.
Cele două poliţe private de asigurare sunt din două clase diferite. Una de 3 milioane (3unităţi), iar alta de 4 milioane (4 unităţi). La asigurarea egală cu unitatea, formula de calcul este: 1.000.000×1,5/1000=1500yen pe ziua de spitalizare. Cum ziceam, am două poliţe cu un total 7 de unităţi, ceea ce înseamnă că mi s-au compensat (7×1.500yen/zi)x2zile=21.000yen.
Acuma, gravitatea intervenţiilor chirurgicale are teoretic patru clase de compensare: x5, x10, x20 şi x40, raportate la ziua de spitalizare. Operaţiile mele au fost considerate de gravitatea x10, ceea ce înseamnă 21.000×10=210.000yen. Plus 21.000 (partea de spitalizare) iese totalul de 231.000yen.
Din diferenţa dintre cele două cotizaţii la asigurare rezultă şi cotizaţia per unitatea de sănătate: 18.990-17.160=1830yen/lună şi unitate. Cum am 7 unităţi contractate, rezultă o contribuţie lunară dedicată strict sănătăţii: 1830×7=12.810yen/lună.
Am întrebat un client cu mai multă experienţă în folosirea asigurărilor de viaţă. Mi-a spus că partea din asigurare ce îi revie sănătăţii nu se regăseşte în asigurarea de viaţă la împlinirea termenului. Cu alte cuvinte, din cei 36.150yen plătiţi lunar, doar 23.340 sunt bani ce se vor regăsi în asigurarea de viaţă. Restul, sunt bani „aruncaţi”.
Discuţie
În asigurarea complexă, 64,5% sunt bani returnabili, restul, urmează regimul asemănător asigurării publice de săntăate, iar cuantumul este comparabil.
Să reluăm comparaţia:
Avem aşadar în regimul public, compensarea cu echivalentul a 2 ani de cotizaţie.
Rămîne să vedem cuantumul în regim privat: 231.000 minus 3.150 (certificatul), minus 23.000 impozitul aferent sporului de venit global, egal: 204.850yen, reprezentînd echivalentul a 16 cotizaţii lunare. Normalizat la valoarea compensată de asigurările publice, asta înseamnă 23,7 luni.
Concluzie
Cu scuze pentru uşurătatea din prima analiză (cu premiză simplificatoare falsă), la aceeaşi compensare, sistemul privat este mai avantajos cu circa 15%, dar cu observaţia că nu se activează la intervenţii medicale ambulatorii curente, nu se activează la cheltuielile cu medicina preventivă, nu se activează la dentist (decît cel mult pentru chirurgia facială cu implicaţii dentare).
Desert
Internarea fusese planificată pentru 9 zile (pînă la scoaterea copcilor) Eu m-am externat la cerere, într-a şasea. Asta înseamnă că am pierdut trei zile de asigurare, valorînd în termeni de bani: 31.500+315.000=346.500yen. Cum ar veni, aş fi putut încasa de la asigurările private 577.500yen. De 4 ori mai mult decît m-a costat coplata. 🙂 Sau, altfel spus, aş fi putut încasa de la asigurările private cu 33% peste costul nominal al tratamentului (internare, analize, operaţii chirurgicale). Am preferat însă să deschid prăvălia în zilele de vineri şi sîmbătă. În meseria mea, sunt mai importante planurile cu bătaie lungă. Şi mai ales să fiu la post. Altfel, pagubele întinse pe decenii ar fi mai mari de 346.500yen.
▲ Un nou document de identitate în Japonia
O ştire NHK din 14 octombrie mi-a atras atenţia.
Certificatul de istoric rutier (cazier rutier) document eliberat de serviciul Circulaţie al Ministerului de Interne la încetarea licenţierii permanente (pentru bătrîni) sau temporare (contravenienţi) putea fi folosit ca document de identitate.
Însă, la deschiderea unui cont în bancă, de pildă, era nevoie ca certificatul de istoric rutier să fie în termenul de 6 luni de la eliberare. Băncile motivau validitatea redusă prin faptul că adresa titularului se mai schimbă între timp. Şi, într-adevăr, la schimbarea domiciliului, titularul trebuia să meargă din nou la ghişeu pentru un certificat nou, dacă vroia să îşi deschidă un cont în bancă (nu şi pentru relaţia cu statul, unde nu e nevoie de identificarea tare).
Poliţia Rutieră Comisia de Siguranţă Publică (koan iinkai – organ executiv) a Ministerului General (de Interne) a preluat recent sarcina actualizării adresei titularului, astfel încît, certificatul rutier să reprezinte un document tare de stabilire a identităţii. Şi, mai ales, un document fără termen de valabilitate.
Mai mult, permisul de conducere poate fi folosit încă 5 ani de la expirare, ca document de identitate.
Domnii Blaga, Nica, Ioan Rus, Igaş ş.a. nu ar înţelege în ruptul capului cum e posibil să nu mai pui cetăţeanul-moş şi cetăţeanul-babă pe drumuri.
★ Sănătate şi responsabilitate (XII) – Valori şi principii
Iată-ne la finalul părţii descriptive a serialului. Se pune problema identificării motorului axiologic al sistemului public de sănătate. Din materialul faptic el se întrevede. Voi încerca doar reformularea.
Văzurăm că unităţi sanitare diferite, pentru proceduri egale, practică preţuri egale, deşi, la intrare, valoarea absolută a contribuţiilor poate fi diferită, în funcţie de venitul anual al titularilor. Aşadar, avem la intrare o variabilă, iar la ieşire o constantă. Cum le armonizăm? O luăm invers: de la coplată la contribuţie.
Ce categorii de coplată sunt?
Am identificat două fonduri de asigurări de sănătate. Asigurările populare de sănătate (kokumin kenko hoken), cu coplata de 30%, şi asigurările sociale de sănătate (shakai hoken), la care coplata este de 10% şi respectiv 20%, în funcţie de condiţiile contractuale dintre angajator şi angajat, dar în ultimul timp a apărut şi clasa 30% la shakai hoken.
Cele două forme de asigurare nu pot merge în paralel pentru aceeaşi persoană, întrucît, ele depind de forma de angajare. Cu alte cuvinte, dacă contribui la shakai hoken, nu poţi contribui şi la kokumin hoken.
În trecut, la nivel naţional, media coplăţii era de circa 16%. Pe măsură ce sustenabilitatea binomului economie-solidaritate a scăzut, a crescut procentual şi coplata medie, ajungînd în prezent la puţin peste 21%. Pe semne, mai puţini angajatori îşi permit azi să co-finanţeze contribuţia atît cît să satisfacă condiţia de 10% la coplată.
La asigurările populare contribuie persoanele autoangajate, liber profesioniştii, zilierii, part-timerii şi orice alt cetăţean care munceşte, dar nu este angajat cu contract permanent. Este de notat că şi şomerii au sarcina plăţii asigurării de sănătate, dacă nu intră sub tutela imediată a unei rude, situaţie în care responsabilitatea contribuţiei îi revine tutorelui.
Contribuţiile la asigurările, sociale, de data asta, sunt însă achitate parţial de angajator. Şi în Japonia, angajatorul are obligaţia de a acoperi 1/2 din contribuţia angajatului la asigurările de sănătate. Pensionarea nu atrage schimbarea clasei de coplată, dar nici nu scuteşte titularul de contribuţia la sigurările de sănătate.
Avem aşadar, două organizaţii publice de administrare a contribuţiilor pentru sănătate, şi trei clase de coplată: 10, 20 şi 30%.
Cît e cuantumul contribuţiei?
În linii mari, contribuţia la asigurările de sănătate este de circa 10% din venitul global net realizat pe anul precedent. Se plăteşte în 10 tranşe lunare, între iunie şi martie. Ea se recalculează anual. Dacă, să zicem, într-un an îţi pică o pleaşcă mare, ea se adaugă la venitul global net şi ridică în sus cuantumul tuturor contribuţiilor şi impozitelor pe anul următor, ce au ca bază de calcul venitul global net.
Aşadar, procentual, contribuţie egală.
O diferenţă, de data asta, la cuantumul procentual al asigurărilor de sănătate o dă însă vîrsta.
Toţi contributorii în vîrstă de peste 40 de ani au sarcina de a achita o contribuţie suplimentară, din care se constituie (sub)fondul de îngrijire la pat. Însă contribuţia suplimentară nu figurează explicit nicăieri. Ea poate fi însă dedusă logic, sau aflată direct şi personalizat, în baza dreptului la informare.
Reformulat: la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Acum să coroborăm cu clasa de coplată:
La clasă egală şi la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Am rezolvat astfel „misterul”. Observăm că nu poate fi vorba despre vreun principiu al contributivităţii (decît în stabilirea clasei de coplată, dar cu observaţia că el nu depinde neapărat de contribuabil, ci de condiţiile contractuale de muncă). Putem spune că principiul care guvernează sistemul este principiul contribuţiei şi atît. Spre deosebire de principiul contributivităţii (din sistemul de pensii), principiul contribuţiei are valenţă mai degrabă calitativă. Este un principiu binar. Contribui, ai. Nu contribui, nu ai.
Concluzii
În sistemul public de asigurări de sănătate,
1) fiecare contributor are dreptul la o singură sănătate.
2) Contribuţia şi coplata reprezintă dovada dreptului la compensarea bănească a asistenţei medicale şi respectiv, dovada dreptului la informare.
3) La noroc diferit, sarcină diferită, dar tratament egal, nediscriminatoriu.
Aşadar, la contribuţie echitabilă, sănătate egală.
Alte concluzii
4) Asigurările publice de sănătate nu acoperă decît inerenţele medicale asumate şi omologate de sistemul de asigurări de sănătate. Asigurarea nu acoperă inerenţele fiziologice şi de trai.
5) Agentul medical nu poate fi decît creditor în raport cu asiguratorul şi cu asiguratul. Serviciul medical este o dublă creanţă certă, imperioasă, dar care îl obligă pe agent la dublă transparenţă contabilă.
6) Reciproca: Asiguratorul şi asiguratul nu pot fi decît debitori în raport cu agentul medical. Alt fel spus, asiguratul şi asiguratorul nu pot fi creditori pentru agentul medical. (nicio (co)plată ex ante)
7) Contribuţia la asigurările de sănătate nu reprezintă un drept de proprietate (reală sau virtuală), ci un drept pozitiv, inalienabil dar prescriptibil. Cu alte cuvinte, contribuţia la sistemul public de sănătate nu este returnabilă şi nici încetarea plăţii contribuţiei nu îi prelungeşte asiguratului dreptul la compensarea cheltuielilor de către asigurator.
8) Agentul medical nu adaugă valoare, ci serveşte valorile fundamentale (Binele, Adevărul şi Frumosul). În consecinţă este scutit de custodia TVA pentru serviciul prestat în numele celor trei valori, dar este obligat să plătească cel puţin TVA corespunzător cuantumului salariilor brute ale personalului din schemă*.
În episoadele viitoare vom examina organizarea agenţilor medicali, gratuităţile şi excepţiile la (co)plată, relaţia dintre sănătate şi fiscalitate, precum şi relaţia dintre salarii şi şpăgi (etica şpagamahică).
–––––––
* Munca este o marfă, ca şi bisturiul, ca şi aparatul de radiografie, iar ca orice marfă, se supune taxei pe valoarea adăugată. Nu vă speriaţi. În medicină, manopera reprezintă cam 30% din cheltuielile directe. Iar încasările nu pot depăşi 150%, raportate la cheltuielile directe. Ceea ce înseamnă procentual 100x(0,3/1,5)x0,24(TVA)=4,8% din încasări. Am introdus TVA din România (24%) iar nu cea din Japonia (5%). (Sigur, pînă la anul, în Japonia, TVA aferent salariilor personalului nu va depăşi 1% din încasări. De la anul e de aşteptat ca cifrele să se dubleze.) Am preferat TVA din România, pentru o simulare mai aproape de condiţiile româneşti.Corolar: Dacă agentul medical nu produce valoare, nu are nici dreptul de a plăti dividende. (despre imoralitatea profitului în sistemul de Sănătate voi mai vorbi). Agentul medical poate (ex)trage dividende doar pentru serviciile făcute în numele Maibinelui, Maifrumosului şi Maiadevăratului. Însă, de regulă, în viaţa reală, serviciile cu valoare adăugată vin mai degrabă să acopere găurile provocate de serviciile făcute în numele Binelui, Adevărului şi Frumosului.
★ Sănătate şi responsabilitate (XI) – Bilanţ contabil parţial
(continuare din numărul trecut)
Următoarele două zile de internare au decurs relativ monoton. Somn, mîncare, lectură, radio, plimbare… La cerere, am fost externat în a 6-a zi.
Am primit un mic buchet de flori, un bileţel de felicitare pentru externare…
…în care erau scrise şi recomandările pentru viitorul imediat. Am fost apoi condus la lift:
Coborît la parter, am fost îndrumat către recepţia contabilă. Aveam banii pregătiţi, dar am întrebat dacă pot plăti cu cardul. Nu era posibil. Coplata, numai numerar.
Iată chitanţa:
Articolele de calculaţie sunt următoarele:
Îngrijire la pat: 6.300yen
Medicaţie orală: 880yen
Medicaţie parenterală: 2.240yen
Tratament chirurgical: 274.620yen
Analize: 6600yen
Internare: 108.420yen
–––––––––––-
Total: 399.120yen
–––––––––––-
Hrană: 7.040yen
–––––––––––-
Materiale auxiliare* (nesuportate de asigurări): 8.400yen
========================================================
Coplata: 119.740yen
Hrană: 2.860yen
Materiale auxiliare* (nesuportate de asigurări): 8400yen
–––––––––––-
Total (numerar): 131.000
TVA (5%, aplicat la cei 8.400yen): 420yen
==================================
Total general (numerar): 131.420yen
==================================
Suma plătită numerar echivalează cu circa 202 ore de muncă la salariul minim regional (650yen/oră).
Discuţie
Observăm că separarea pe articole de calculaţie este relativ grosieră în contabilitate, dar permite formarea rapidă a unei imagini despre structura costurilor. Separarea are utilitate atît în determinarea abaterilor de la normative, cît şi în identificarea rezervelor de eficienţă în proiecţiile ulterioare de buget.
Cheltuielile pentru hrană se evidenţiază separat de partea medicală, deşi şi ele sunt acoperite de asigurare. Ţinînd seama de coplata de 30%, ce reflectă aproximativ costul materiei prime, abaterea de la regula inerenţelor medicale, este extrem de mică. Abaterea este cu atît mai legitimă, cu cît, tratamentul reclamă, în anumite limite, restricţii alimentare. Cu alte cuvinte, hrănirea mea a cerut şi o vagă expertiză.
Vă reamintesc, decontarea serviciilor medicale ţine seama doar de inerenţele actului medical. Nu intră stările fiziologice, inerenţele specifice traiului, şi nici Maibinele, Maifrumosul şi Maiadevăratul.
Exemplu de altă cheltuilă suportată de pacient pe teritoriul spitalului ar mai fi cea cu spălarea şi uscarea lenjeriei intime. Pentru aceasta există maşini de spălat şi uscătoare de rufe, alimentate cu monede de 100yen. De asemeni, telefon public şi automate de băuturi soft. Pentru receptorul TV de pe noptieră se vînd cartele de 1000yen. Nefiind un fan TV, nu ştiu cît costă ora de recepţie TV, dar ştiu că automatul ce eliberează cartele TV poate şi restitui contravaloarea creditului neconsumat pînă la externare.
Mai observăm că TVA se aplică explicit numai la materialele cumpărate pe spezele pacientului. În mod normal, gambele ar fi trebuit strînse într-un fel sau altul. De fapt, la piciorul stîng, am purtat pansamentul compresiv 8 zile, pînă cînd mi-au fost scoase firele suturilor. Ciorapii medicinali uşurează mai ales subiectiv recuperarea (ce durează circa o lună). Simplifică administrarea prin forţe propri a presiunii pe gambe. Aşadar, ciorapii medicinali servesc mai degrabă Mibinele şi Maifrumosul decît inerenţele medicale.
==================================
Hopa!
Spitalul, fiind fundaţie nonprofit, nu are sarcina TVA pentru inerenţele medicale. Ar fi şi imoral ca statul să profite de ceva ce serveşte strict Binele, Adevărul şi Frumosul. Însă este total îndreptăţit să încaseze TVA pentru Maibine, Maifrumos şi Maiadevărat. Despre Maiadevărat voi vorbi cînd va veni să compar asigurările publice de cele private.
==================================
Să vedem acum pe ce dădurăm banii. (De aici în jos, socotelile vor fi în puncte de asigurare.) Pregătiţi-vă pentru incursiuni în domenii negîndite.
1) Primul set de date reprezintă medicaţia: antibiotic, antidoloric, antiinflamator, încă o pastilă în doză unică (senonsaido) al cărei rol nu îl cunosc. În final, deranjul farmacistului (7p x6 reprize) Cam jumătate din costul medicaţiei (88p) o reprezintă deranjul farmacistului (42p).
2) Al doilea set îl constituie perfuziile (pre)operatorii. Două seturi de ser fiziologic dulce şi de alte lichide, în două zile, însumînd 118p la prima, şi respectiv 106p la a doua operaţie. Pe semne, diferenţa este dată de consumul de catetere. Cateterul de la prima perfuzie a rămas montat pe antebraţ şi pentru a doua operaţie.
3) Analize: văd că se repetă în linii mari setul de analize de la sfîrşitul lunii iulie. Pe semne, repetarea lor este cerută de protocol, pentru a evita orice dubiu de malpraxis. Diferenţele semnificative în parametrii critici ar fi dus probabil la o verificare suplimentară. Din însumare mi-au ieşit 666p, iar în chitanţă erau trecute 6.300yen (630p) 6600yen. Nu aş putea spune de unde vine diferenţa.
4) Internare
-Pavilion general (din clasa: 1/10: o asistentă la 10 pacienţi): 1.300p x6 (=7.800p)
-Intervenţii suplimentare: 5p x6 (=30p) (probabil curăţenia în salon)
-Cazare 450p x6 (=2.700p)
-Supliment de mediu (probabil întreţinerea spaţiilor comune): 25p x6 (=150p)
-Supliment de zonă (categoria a IV-a): 10p x6 (=60p) [este clar un parametru de urbanism, ce se leagă de impozitul imobiliar.]
-Expertiză nutriţională: 12p x6 (=72p)
-Cheltuieli de administraţie medicală (constantă) 30p
5) Hrană (partea suportată de pacient în yen): 1 zi cu 2 mese 520yen, 2 zile cu cîte 3 mese 780 x2= 1560yen, 3 zile cu cîte 1 masă 260 x3=780yen (total 2860yen)
6) administrarea homeostaziei ş.a.:
-administrare farmaceutică (clasa: alta decît 1 şi 2) 325p
-prevenirea sindromului pulmonar (?) 305p (probabil acţiuni de prevenţie a infarcturilor date de eventuale cheaguri circulante)
7)Anestezie
-Anestezie 40 minute 850p
-Oxigen lichid 90litri 4p
-Novoheparin 1 fiolă 5.000UI 613p
-Anestezie 36 minute 850p
-Oxigen lichid 110 litri 4p
-Un injectabil (neidentificat) intitulat NS: 581p
8) Chirurgie
-Ectomie vasculară 10.200p
-Ectomie vasculară 10.200p
-Crioterapia plăgilor (peste 6cm) şi (probabil) scleroterapie: 4.160p
9) veşminte şi centuri:
-ciorapi constrictori (în yen): 1per 8.400yen.
Discuţie
După cum vedeţi, componentele sunt de naturi diferite. Însă intervenţia chirurgicală propriu-zisă are ponderea cam de jumătate din total.
Din cifrele spitalizării putem face socoteala productivităţii unei surori medicale: 10 pacienţi ori 13.000yen/zi împărţit la 3 surori (una pe schimb) înseamnă maximum 43.000 yen/soră şi zi, dacă totul merge bine sau chiar mai mult, în cazul în care pacienţii solicită mai multe intervenţii, peste cele curente. Din cei 43.000, circa 10.000yen îi revin operatorului direct (asistenta). Restul, pentru zecile de alte articole de calculaţie, nefigurate în document.
E de aşteptat ca un spital dintr-o zonă centrală să includă explicit şi componenta impozitului pe proprietatea imobiliară din moment ce planul de urbanism nu îşi propune a sărăci în unităţi medicale anumite zone. Acesta este avantajul fundaţiei în raport cu SRL-ul. Pe lîngă faptul că nu îşi propune profitul (ceea ce ar fi amoral), cu riscurile căpuşarde aferente, este datoare să detalieze şi cheltuielile. Atît faţă de pacient, cît şi faţă de casa de sănătate.
Aş avea o observaţie suplimentară la costul unitar al operaţiilor chirurgicale. În linii mari acelaşi. O excepţie ar fi procedura crio-şi scleroterapeutică, pe care nu aş putea-o disjunge contabil, deşi, cel puţin scleroterapia a fost bilaterală, practicată în două zile consecutiv.
Deşi preţul unitar este acelaşi, au fost două proceduri chirurgicale fundamental diferite. Una, cu laser. Asigurările de sănătate nu acoperă tehnica cu laser (mai puţin invazivă). Acuma, nu ştiu cum s-ar putea interpreta egalitatea valorilor decontate. Fie între timp a fost „legalizată” tehnica cu laser, fie medicul a făcut un fel de haiducie, mascînd contabil procedura cu laser, fie există vreo excepţie de la normativ, care zice că o tehnică terapeutică nouă poate fi compensată din fondul public de sănătate, dacă se încadrează în plafonul uneia deja omologate.
(va urma)
––––––––––––
* Singurul articol plătit 100% din buzunarul propriu, dar pentru care m-a creditat unitatea sanitară au fost ciorapii medicinali. S-ar adăuga costul hranei, dar rostul evidenţierii lui separat îl voi descifra într-un articol viitor, probabil la capitolul: „sănătate şi fiscalitate”.
★ Sănătate şi responsabilitate (X) – Bisturiu chirurgical
(continuare din numărul trecut)
După operaţia cu laser am fost dus în salon şi „încărcat” în pat. Încă sub imperiul rahiansteziei. Aveam de acum timp să îmi examinez corpul. De obicei, atunci cînd ne atingem corpul cu mîna, avem o dublă senzaţie tactilă. E foarte straniu să îţi pui mîna pe pulpă şi să ai senzaţia că ai atins alt corp.
Lipsa generală de feed-back în jumătatea inferioară a corpului a făcut ca bilanţul de materiale să aibă nevoie şi de o intervenţie de drenaj urinar, în cele cîteva ore cît am rămas imobilizat la pat. Mai spre seară însă, am fost capabil să îmi gestionez singur ieşirile. Şi intrările, întrucît, prima masă de luni fu cina.
A doua zi, rutina preoperatorie se repetă, mai puţin instructajele, întrucît eram deja „iniţiat”. La sala de operaţii am mers tot pe picioarele mele, însă niţel şontîc.
Identificarea verbală a persoanei la intrarea în sala de operaţii a mers exact ca în ziua precedentă, deşi erau aceleaşi persoane faţă în faţă.
==================================
Japonezii au un fel aparte de verificare şi inspecţie. Orice piesă/ (sub)sistem este verificat prin yubisashi kakunin – verificare prin arătarea cu degetul. Yubisashi kakunin se practică şi de către impiegatul de mişcare, dar şi de instalator, de şofer, în egală măsură. Iată un exemplu:
Ideea e simplă şi se bazează pe groasa legătură dintre minte şi mînă. Dacă de obicei mîna urmează mintea, îndreptînd arătătorul către obiectul de verificat, mintea este obligată să se trezească din alunecările momentane şi involuntare, iar atenţia să urmeze mîna. Aţi observat din clipul de ilustrare că yubisashi kakunin este o coreografie ceva mai complexă.
Coreografia îl ajută pe titular să îşi amintească mai uşor ordinea operaţiilor la verificare. Vă închipuiţi că şi la protocoalele preoperatorii, tot coreografia este cea care face ca erorile să fie mai puţine. O rutină care nu toceşte simţurile, ci le ascute. Astfel, odată ce ai indicat podeaua în vestibulul sălii de operaţii, nimeni nu intră fără papuci sterili, şi niciun pacient nu trece neidentificat.
===================================
Va să zică, ajunsei iar pe masa de operaţie. De data asta, urma piciorul stîng, cu varice ceva mai meandrate. Teama de rateul la anestezie, în loc să îmi scadă, crescu, ţinînd seama că două tentative dublează riscul. Nici de data asta nu mi-am ascuns teama. Însă se pare, am exprimat-o într-un moment nepotrivit. Cît eram în poziţia fetală, i-am spus anestezistei că îi va fi mai uşor, ţinînd seama că are ca reper urma găurii din ziua precedentă. Prostia m-a costat o scurtă bîjbîială, în căutarea spaţiului intermeningeal. Brusc am simţit un curent electric în călcîiul drept. Am relatat simptomul cu calm, pentru a nu provoca pagube mai mari. În final, totul a mers în direcţia bună. Iată-mă din nou înjumătăţit senzitiv.
La scurt timp, din nou gazat.
Personalul, deja obişnuit cu aparatul foto, a găsit de cuvinţă să şi pozeze în timpul operaţiei. Priviţi-o pe băgăcioasa aia mică de anestezistă:
După alte 40 de minute eram gata înfăşat, şi, judecînd după incizia inghinală, şi cu o venă safenă mai puţin. Vasele rămase orfane au fost, ca şi în ziua precedentă, astupate cu un gel scleros. De unde şi numeele operaţiei de finisare chirurgicală: scleroterapie.
Din nou, pe jumătate inert, am fost „transbordat” în patul de spital.
Fiind a treia zi de repaos, lucru rar în viaţa „civilă”, după reactivarea locomotorie, am început să mişun insomniac. Cum aveam teritoriu limitat, m-am cantonat mai mult în salonul de vorbitor de la etajul VII. Mai un suc de la automat, mai un pipi scremut la o toaletă mai încăpătoare, mai o lectură a inscripţiilor de pe pereţi… îmi omoram timpul.
Am găsit şi cutia de sugestii şi reclamaţii, şi o interesantă Constituţie Cartă a pacientului, ce lămureşte, cel puţin parţial, de ce medicul chirurg a acceptat prelevarea imaginilor în timpul operaţiei. (Le voi prezenta în articole viitoare).
● Cu CNP, sau fără CNP?
Cu bască, sau fără bască? S-a tot bătut apa în piuă pe tema „divulgării” CNP la recensămînt. Într-adevăr, măsura cu～, trădează gîndirea poliţienească a legiuitorului. Însă ultimii care ar fi avut căderea morală să protesteze verbos faţă de cerinţa CNP din protocolul de recenzare, ar fi fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adică exponenţii şi respectiv continuatorii statului poliţienesc. Adică, tu, legiuitor, mă obligi să port „numărul matrix” în toate circumstanţele, mi-l iei şi mi-l publici de cîte ori ai ocazia, şi tot tu faci garagaţă?
Domnii cu chestiunea nu au decît să caute pe Google alăturarea „preşedinteleANDcamereiANDCNP”, „primANDministruANDCNP” pentru a-şi inventaria normele promulgate, şi respectiv adoptate, cu propriile lor mînuţe, norme ce provoacă şi la această oră scurgeri masive de date personale în Natură, mai ceva ca drobul de cianură de la Roşia Montană. După cum vă puteţi da seama, domnii şi respectiv tovarăşii cu obiecţia şi-au doborît propriile recorduri de ipocrizie.
Iată un exemplu luat la întîmplare:
Reprezentantii spitalelor clujene nu aveau habar de faptul ca CNP-ul le este publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii,…(…)
Argumentul trompeţilor şi trombonilor USL ar fi că PDL ar vrea să fraudeze nici mai mult nici mai puţin decît alegerile. Pe lîngă că afirmaţia e un proces de intenţie, un joc de gleznă, nu e clar cum ar putea CNP ajuta ipotetica fraudă. Dacă domnii Iliescu-Năstase s-au gîndit că CNP-urile căpşunarilor ar fi cele vizate, ar putea să afle acum că persoanele lipsă la apel au plecat cu tot cu CNP din ţară, iar recensămîntul este pentru „soldul” demografic, iar nu pentru „expaţi”; ca să folosesc o expresie stîngist-resentimentară.
Cum ar putea fi folosit la fraudare un CNP, cînd nu ai controlul participării la scrutin? Cine ar fi atît de tîmpit să fraudeze în scripte, cînd acelaşi CNP, apărut în două locuri, l-ar putea da în gît şi băga în puşcărie?
Bine, USL a jucat la plezneală, pentru că ştie că „pulimea” pune botul la toate trăznăile mediatice. Însă inepta ieşire a USL, mie îmi foloseşte în demersurile individuale de modernizare a statului. USL îşi va fi tăiat craca logică şi contraargumentele în viitor. De acum înainte, eu însumi mă pot folosi de frica semănată de tromboanele USL, pentru a avansa tactic. 😀
Le-aş propune eventualilor specialişti IT ce vor trece pe aici, să întocmească un recoltor informatic de date personale din flora internetă. Nu e greu. Cu un generator logic de CNP, în care primele 7 cifre sunt oricum semnificative (sexul şi data naşterii), ar putea strînge datele personale a cel puţin 11 milioane de locuitori, adică, exact lista celor care, într-un fel sau altul au primit ajutoare de la stat. Başca CNP publicate în deciziile judecătoreşti, în contracte, tranzacţii, sau chiar (in)voluntar, de către titulari. Le propun să scoată la imprimantă listele şi să trimită coletele pe adresa PSD (ca să moară de ciudă PNL) cu menţiunea: pentru contrafaraudare. Asta ar fi o măsură de backup, pentru cazul în care PSD a pierdut CD-urile sustrase de la Evidenţa Populaţiei, în timpul mandatului Nica.
Revenind la procedura de recenzare, există şi CNP 100% public. El se numeşte număr de telefon, şi poate fi comun mai multor persoane, fără să îi facă pe miliţieni să se scarpine în creştet.
Spre deosebire de CNP administrativ, numărul de telefon are avantajul că poate fi folosit ex post, la lămurirea rapidă şi telefonică a confuziilor şi inadvertenţelor din formularele de recensămînt.
Nu încetez să mă minunez de cît de troglodit sunt gîndite normele de aplicare ale legilor ce se referă la relaţia dintre stat şi cetăţean.
★ Sănătate şi responsabilitate (IX) – Laser chirurgical
(continuare din numărul trecut)
Luni dimineaţă intrai în conveiorul chirurgical. Ziua începu, cum era de aşteptat, cu cîteva mici interviuri, însoţite de un instructaj doi la doi şi o mică formalitate notarială (v. mai jos).
Am fost întrebat despre tranzitul intestinal, mi s-au măsurat parametrii circulatorii, apoi mi s-a înfipt prima pungă de perfuzie. Ca de obicei, asistenta bîjbîia în căutarea unei vene pe antebraţ. Cu exquisitele şi subţirile-mi vene de şahist, pot trînti la proba practică orice asistentă medicală novice.
A venit apoi farmacista care mi-a înmînat pastilele şi modul de administrare.
A urmat asistenta de chirurgie. Am făcut cunoştinţă, mi-a descris rutina, apoi m-a întrebat ce muzică îmi place. Cum aveam aparatul de radio fixat pe NHK, i-am cerut continuitate în fondul sonor. I-am cerut apoi să ia fotografii în timpul operaţiei. I-am acordat libertate la alegerea subiectelor. Asistenta a devenit brusc anxioasă, şi mi-a recomandat să negociez cu chirurgul. Simţind că am depăşit o limită, în secunda următoare mi-am zis în gînd să renunţ la idee. Într-adevăr, din punctul de vedere al igienei ar fi fost o grijă în plus pentru personalul din sala de operaţii. Ulterior, dorinţa mi-a fost satisfăcută. Medicul însuşi umblă în clinică cu un aparat foto la gît. Se pare că zărghiţii se înţeleg din priviri. Vom vedea în alt articol şi în numele cărei valori medicul a acceptat prelevarea imaginilor.
La ora 11, soţia mea a sosit conform înţelegerii. S-a constituit o comisie informală, din două asistente de o parte, şi pacientul, asistat de soţie, de cealaltă parte. Momentul a fost unul notarial. Ni s-au prezentat riscurile rahianesteziei. Nu am ascuns frica de o atari (dublă) procedură, pomenind unul din cele 1:50.000 de rateuri soldate cu paralizia ireversibilă. Am avut un unchi care a ales să fie operat într-un spital din Băileşti. A fost al 50.000-lea…S-a chinuit 20 de ani în scaun cu rotile.
===============================
Celor care se leagă cu lanţuri în semn de protest faţă de desfiinţarea spitalelor din tîrguri şi comune, le-aş spune că acolo toate probabilităţile infinitezimale de accident devin 50%. Opoziţia parlamentară, în acest caz, este nu numai ipocrită şi cinică, dar de-a dreptul criminală.
===============================
Dar să revenim. Aplic aici expresia notarială a actului medical. Încep cu partea explanatorie.
Partea notarială propriu-zisă.
==============================
Ceea ce pare de neconceput pentru un birocrat român este faptul că cele două minute au fost întocmite în cîte un singur exemplar. Ambele au rămas la pacient(!). De ce? Pentru că, notarialmente, înafara probelor scrise, mai există două izvoare de probare: cei doi membri ai „comisiei”. Spitalul nu are nevoie să mă aibă „la mînă” în cazul unui accident, pentru că are alte documente adulmecative şi registre de protocol, plus două garanţii obrazuale din partea celor doi instructori. Astfel, arhiva e degrevată de spaţiul ocupat de două hîrţoage/pacient, altminteri redundante.
==============================
Sunt îndrumat la cabientul medicului. Medicul întocmeşte schema tactică:
Se face ora programată pentru operaţie. Sunt codus la etajul III. Merg pe picioarele mele, mînîndu-mi stativul de perfuzii (pe rotile). Mă întîmpină asistenta de chirurgie. Urmează identificarea verbală a persoanei. O formaltate ce poate părea redundantă, din moment ce aveam numele scris pe brăţară şi pe punga de perfuzie. Mai mult, discutasem cu două ore în urmă cu aceeaşi persoană. Ulterior am descoperit că numele şi semnalmentele mele erau scrise pe o tablă din sala de operaţii. Cu toatea acestea, identificarea verbală e absolut obligatorie. În acest fel, substituţia accidentală a pacientului este eliminată, iar responsabilitatea unui accident de substituţie, transferată pe umerii pacientului.
În ultimul moment, o asistentă intră gîfîind cu aparatul meu foto în mînă. Evrica!
Sunt aşezat pe masa de operaţie. În jur, toată lumea se mişca rapid, cu gesturi experte, într-un optimism uşor contrafăcut, dar antrenant. Îmi dispare orice teamă. În 5 secunde sunt gol puşcă sub cearşaf. Sunt răsturnat în poziţia fetală. Mi se înfige acul. După mai puţin de 2 minute îmi mai rămăsese numai jumătatea superioară vie. De la brîu în jos, alt hoit.
În scurt timp sunt gazat ca să nu mă plictisesc. Oricum, verificasem, în cîmpul vizual nu aveam nicio oglinjoară prin care să trag cu ochiul.
Sensei începu căutarea ecografică a conductelor.
După vreo 40 de minute eram cu piciorul drept gata înfăşat.
Succes pe toată linia.
(va urma)
▲ Şantier
Zilele trecute asistai la „jocurile olimpice” ale şcolii primare la care învaţă Tetsu. Anual, toamna, în preajma zilei de 10 octombrie (Ziua Educaţiei Fizice) au loc, în toate şcolile din învăţămîntul preşcolar, jocuri şi demonstraţii de cultură fizică. Anul trecut însă, jocurile s-au amînat pentru noiembrie, din cauza unui şantier de ranforsare a clădirii şcolii, şantier ce s-a întins cam pe jumătate de an. La şcoala luată în discuţie, cele două corpuri de clădire au fost construite cam prin anii 60 ai secolului trecut, pentru mai mult de 1000 de elevi. Cum natalitatea a scăzut odată cu rezistenţa structurii, iar efectivul nu trece azi cu mult de 700 de copii, corpul principal a fost scurtat cu un etaj.
Clădirile şcolilor primesc atenţie sporită, deoarece, ele constituie locuri de refugiu primar pentru populaţie, în cazul calamităţilor naturale. Ar fi ironic ca tocmai adăposturile să cadă la un eventual cutremur. Înafara spaţiilor de adăpost, şcolile întreţin, plin în permanenţă, bazinul de înot. De acolo se alimentează autospecialele în cazul unui incendiu, şi tot de acolo se pot alimenta toaletele pentru eventualii refugiaţi rămaşi fără utilităţi curente.
Înainte de şantier
Fotografiile au fost luate în toamna lui 2008 şi respectiv 2011, din unghiuri relativ apropiate, dar cu aparate diferite şi de la înălţimi diferite. În fotografia de jos Se pot vedea contraforturile atît la clădirea administrativă (stînga) cît şi la cea principală (dreapta). Între structura externă şi cea preexistentă a rezultat un spaţiu utilizabil la evacuarea pe fereastră, în cazul unui incendiu în care evacuarea pe scări ar deveni periculoasă. De asemeni, se poate vedea că numărul de etaje a scăzut.
După şantier
Iată bazinul şi indicatorul că acolo e rezervorul de apă pentru stingerea incendiilor.
Fotografia de mai jos a fost luată pe 2 aprilie a.c. în pridvorul sălii de sport (nefigurată în fotografiile anterioare) şi arată urmele expertizei în construcţii. Pe semne, la următoarea execuţie bugetară, îi va veni rîndul la consolidare.
★★ În atenţia CSM, mai precis, a membrilor alfabetizaţi în IT
Aflu că magistraţii cu reputaţia “terfelită” stau la coadă la CSM cu jalba-n proţap, să le repare CSM reputaţia. Cum ar veni, să pună CSM căluş în gura cetăţenilor jurnalişti.
Oare magistraţii nu au aflat că reputaţia nu e sub controlul lor? Oare nu au aflat că reputaţia este suma tuturor judecăţilor morale ale altora despre ei? Magistraţii plîngăcioşi procedează ca un beţiv la volan, care, după ce a călcat trei persoane, l-ar da în judecată pe poliţist că i-a făcut publică alcoolemia, sub pretextul că divulgarea “datelor cu caracter personal” i-ar strica reputaţia.
Am observat că cei ce se burzuluiesc prin curţi de apel şi CSM-uri că li s-a mototolit reputaţia, sunt şi cei mai mari falsificatori intelectuali (diplome măsluite, examene ciordite, doctorate plagiate etc.)
Presimt niscai dezvăluiri şi despre ascensiunea prof. Bîrsan. Deja pe la fumoare se discută cu lucrările plagiate în mînă.
Fiind vorba despre o republică a magistraţilor, oameni cu puteri nelimitate în stat, cu conştiinţe pătate, oameni înhăitaţi pe faţă cu interlopii, pricinoşi şi procesomani, există şi riscul unor presiuni mai mari decît o plîngere la CSM. Riscul este ca CSM să pună botul şi să dea curs acţiunilor de intimidare. De aceea, am pornit următorul mecanism de protecţie antimagistrat-cu-reputaţia-şi-domiciliul-lezat:
Domnilor, dacă veţi fi sensibili la protestele cuplului Bîrsan, şi veţi încerca să stînjeniţi în vreun fel libera circulaţie a acestei scrisori, vă previn încă de pe acum, că orice tentativă de intimidare exercitată asupra mea se va solda cu multiplicarea blogului de faţă.
Am distribuit deja baza de date. Blogul de faţă va putea fi reconstituit în ale zece locuri, în 10 minute de la ştergerea sa pe cale judiciară.
Sunteţi perspicace şi puteţi extrapola. Vă rog, pe la y=100x să vă opriţi pentru a nu vă face de rîs la y=1000x.
Nu puteţi intimida cît putem noi multiplica.
★ Sănătate şi responsabilitate (VIII) – Ziua Z
(continuare din numărul trecut)
Duminică, 14 august îmi luai traista-n băţ şi intrai pe uşa lăturalnică a spitalului Takanobashi. De ce lăturalnică? Pentru că spitalul nu este deschis duminica decît pentru vizite, dar face internări planificate. La ora 21, toate uşile de la intrare (frontale şi lăturalnice) se încuie.
Urc la etajul 5 (pe româneşte 4), unde sunt întîmpinat de asistenta responsabilă de etaj; un tînăr uşor încurcat, deoarece salonul în care urma să fiu plasat nu avea patul gata. Am fost introdus într-o rezervă unde mi s-a făcut instructajul de tragere a ciorapilor compresori ce urma să îi port după operaţii. Manevră deloc uşoară, întrucît ciorapii sunt dintr-un material supraelastic aderent. Presiunea este gradată descendent pe verticală. Dacă la gleznă presiunea este de 40hPa, pe gambă, ea scade la 30hPa. Orice imperfecţiune în aplicarea ciorapilor provoacă suferinţă fizică. Am ajuns relativ repede la performanţa de a trage ciorapii medicinali în 10 minute.
Mi s-a înmînat apoi un pliant cu alte instrucţiuni.
Pe la prînz am fost invitat în salon. Salonul fusese proiectat pentru 6 paturi, însă ulterior compartimentat (cu draperii) pentru 4 paturi. Norma de spaţiu este de circa 8㎡/pacient. În alte spitale, norma este de circa 5,4㎡. Spaţiu în care intră patul şi o noptieră pe care stă un televizor cu căşti şi cartelă preplătită. Cum, de la ceaţa de la 19 ianuarie 1990, din Piaţa Victoriei, nu mai sunt enoriaş TV, mi-am scos aparatul de radio, l-am agăţat de cîrligul de perfuzii, şi cu un rapel la casca din ureche m-am conectat.
A sosit şi prînzul.
Pe tavă un mesaj din partea echipei de nutriţie:
Traducere parţial liberă: Aţi ales meniul standard. În spitalul nostru, starea dumneavoastră de nutriţie este planificată şi monitorizată pe parcursul perioadei de internare. Pe verso aveţi formularul cu care puteţi solicita schimbarea meniului. Semnează: Compartimentul de nutriţie al spitalului Takanobashi.
Bine echilibrată, hrana din spital nu depăşeşte 1500Kcal/zi. Nici nu e nevoie de mai mult. Cît am stat internat, nu am simţit nevoia vreunui supliment. Iar masa corporală de la intrare se regăseşte la ieşire. Regim metabolic staţionar.
Ca tot burghezul, trăsei apoi un somn. Pentru că nu aveam ce face, mă plimbai în linişte prin clădire.
Scurtă prezentare a spitalului
Spitalul este organizat ca fundaţie nonprofit cu personalitate juridică. Autorizaţia sa de funcţionare se înoieşte o dată pe cincinal. Iată baza sa legală de funcţionare:
Secţiile şi dispunerea lor în spaţiu:
Nivelul 1 (parter)
Recepţie contabilă (literal ghişeu general)
Recepţie medicală (literal ambulatoriu de specialitate)
Urologie (tratament litiază)
Chirurgie plastică şi externe chirurgie generală (era un kanji ascuns după diedru)
Nivelul 2 (et.1)
Enteroscopie, Tomografie computerizată, radiologie
Dermatologie, cabinet de investigaţii metabolice,
臨床検査室 cabinet de prognostic(?) – (nu am prins sensul termenului rinshou… gata) e asimilabil lui laborator de analize chimice şi biochimice.
Nivelul 3 (et.2)
Cameră de operaţii
Cameră de reabilitare
Pevilionul nou. Nivelul 4 (et.3)Saloane (413-438)
Nivelul 4 (et.3) Saloane 401-412 şi nurse station.
Notă: Clădirea în care se află spitalul pare a fi populată de mai multe entităţi medicale. La parter este şi o farmacie de spital, alta decît cea de la nivelul 4, şi o clinică de oftalmologie.
Acuma, ori spitalul şi-a extins aria în corpul nou, ori a avut la un moment dat un corp nou pe care l-a închiriat altor clinici.
Farmacie
Nivelul 5 (et.4) Saloane şi nurse station
Nivelul 6 (et.5) Saloane şi nurse station
Nivelul 7 (et.6) Vorbitor şi administraţie (vestiare, camera personalului de serviciu etc.)
Nivelul 8 (et.7) Birouri (contabilitate)
Vedere de afară
Holul pentru vorbitor (de la nivelul 7) are vreo 150㎡ şi vitraj pe două feţe şi jumătate. Dincolo de pereţii de sticlă se poate vedea o îngustă terasă acoperită şi o grădiniţă nu prea sofisticată. Ceva mai încolo se vede spitalul Crucii Roşii.
Mi-am dat seama că perimetrul este bine populat de spitale. Chiar şi spitalul Onabe e tot pe acolo. Am căutat o explicaţie. Cu un zoom-in am găsit-o:
Clădirea cu ceas este unul din fostele corpuri ale Universităţii din Hiroşima. Universitatea s-a mutat acum vreo două decenii în alt oraş (Higashi Hiroshima) însă pînă acum cîţiva ani, în vechiul amplasament a continuat să funcţioneze facultatea de medicină. Actualmente, clădirile construite pe la începutul erei Showa, supravieţuitoare ale bombardamentului atomic, sunt prea şubrede. Îşi aşteaptă demolarea.
(va urma)
★★ Reputatului profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
Este prima scrisoare pe care îndrăznesc să v-o remit. Este o scrisoare gata deschisă, pentru că ştiu că nicio autoritate din România nu deschide vreo scrisoare cu scopul de a-i analiza conţinutul din perspectiva Drepturilor Omului. Nici măcar Avocatul Poporului. (parol! am un teanc de rezoluţii, toate fofilactice)
Dumneavoastră sunteţi la CEDO pentru a face dreptate, şi de a face vizibil actul dreptăţii, aşa cum şi studenta dumneavoastră, judecător la CCR, doamna Iulia Motoc mottografiază englezeşte: Not only must Justice be done; it must also be seen to be done.
Am aflat despre necazul dumneavoastră şi vă sunt alături. E lumea rea.
Ce nu prea înţelg este de ce vă opuneţi prin proteste la Consiliul Europei si CEDO, pentru o chestiune de rutină, cum ar fi, nu-i aşa, o percheziţie? Aflu din presă că faceţi presiuni şi asupra CSM, să revoce ordinele de percheziţie. Cînd vă mai liniştiţi, v-aş fi recunoscător dacă mi-aţi spune şi mie cum aţi făcut, şi care sunt zonele erogene ale CSM, ca să încerc şi eu măcar un pic de presopunctură pe el/ea. Am atîtea de dezmierdat*!…
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, noi, cetăţenii de gradul patru (spre cinci) suntem zilnic percheziţionaţi corporal de miliţia capitalistă, pentru simplul fapt că nu avem buletinul la noi atunci cînd mergem la cumpărături. (Oare nu a aflat poliţia că raţia de zahăr şi ulei nu se mai dă pe buletin?) Dacă credeţi că percheziţia la domiciliul dv. conjugal vă lezează demnitatea, sunteţi omul meu. Aşa este, domnule judecător. E ceva necurat acolo, iar procurorii vor să vă facă curăţenie. De ce nu îi lăsaţi?
Apropo de demnitate, scuzaţi-mi îndrăzneala, pe 7 iunie 2009 am făcut un experiment simplu: am mers la secţia de votare cea mai apropiată (900Km dus şi 900Km întors) unde am prezentat paşaportul expirat. Credeţi că am fost lăsat să votez? Nici vorbă! De ce?
Permiteţi-mi să vă prezint concluziile mele proprii şi personale, din perspectiva Drepturilor Omului:
1) paşaportul reprezintă un document de atestare a cetăţeniei (L21/1991 republicată). Refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot în baza unui acte de identitate expirat duce în mod necesar la concluzia că actul de identitate este un contract de cetăţenie pe durată limitată, ceea ce acreditează ideea că cetăţenia este un drept pozitiv, discontinuu, prescriptibil, ceea ce, mai departe, contravine art. 15 (1) şi (2) din DUDO.
2) lipsa unei decizii judecătoreşti care să motiveze refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot reprezintă o dovadă certă că omul nu este recunoscut ca subiect de drept, ceea ce contravine art.6 DUDO şi spiritului Preambulului DUDO.
3) prin condiţia valabilităţii actului de identitate în ziua de vot, OUG 97/2008 (care normează procedural procesul electoral) face inoperante inclusiv art.1(3) şi art. 22(1) din legea 21/1991 republicată, întrucît legea 21/1991 republicată nu face nicio referire la termene de valabilitate pentru actele de identitate la dovada cetăţeniei. Cum dreptul la cetăţenie este un drept negativ, în spiritul art. 15 din DUDO, sarcina probei contrare i-ar reveni de drept comisiei de votare sau organului de supraveghere poliţienească a procesului de votare.
4) nicio autoritate a statului român nu este în stare să deosebească un act expirat de unul nul. Actul expirat devine nul numai şi numai în relaţia cu drepturile pozitive şi cu privilegiile. În toate celelalte cazuri, actul expirat este valabil pentru atestarea continuităţii drepturilor negative. Sunteţi de acord, nu? La nevoie vă pot documenta cu două precedente.
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO, avînd în vedere autosesizarea pe care aţi făcut-o în legătură cu percheziţia la domiciliul conjugal, vă rog, dacă mai aveţi drum la CEDO, puneţi o vorbă şi un protest şi pentru mine. Ne înţelegem noi cumva. Atît dumneavoastră, soţia dumneavoastră cît şi eu suntem trei oameni lezaţi profund în demnitate.
Vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc să vă contactez pe căi informale, dar am văzut că merge şmecheria. (Sincer, nu am ştiut că se poate merge direct la CEDO, fără a mai trece prin pivniţele, strungile şi mulgătorile Justiţiei.) Desigur, o fac în numele dreptăţii, pentru că nici dumneavoastră văd că nu prea le aveţi cu legalitatea şi cu procedura. Nu-i nimic. Ne privatizăm împreună. Eu am făcut-o deja. Am fondat propria mea republică, intitulată Republica Marius Mistreţu-Balc. Balc de la Balcani. Teritoriu cu statut de protectorat japonez. (La rîndul meu, am notificat MAE cu privire la noul meu statut de drept internaţional public. Şmecheria procedurală la convertirea din subiect de drept internaţional privat în entitate de drept public o găsiţi aici).
Cu speranţa unei reforme radicale a sistemului de pile relaţii şi cumetrii în Justiţia pe ramură, vă doresc succes în activitatea profesională şi didactică.
Al dumneavoastră,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
EDIT:
În atenţia CSM
Domnilor, vă previn că dacă veţi fi sensibili la proteste profesorului Bîrsan, şi veţi încerca să stînjeniţi în vreun fel, libera circulaţie a acestei scrisori, vă previn încă de pe acum, că orice tentativă de intimidare exercitată asupra mea se va solda cu multiplicarea blogului de faţă. Am distribit deja baza de date. Ea va putea fi reconstituită în 10 minute în 10 alte locuri. Sunteţi perspicace şi puteţi extrapola. Vă rog, pe la y=100x să vă opriţi pentru a nu vă face de rîs la y=1000x.
Nu puteţi intimida cît putem noi multiplica.
😀
––––––
* a dezmierda vine de la îndepărtarea prin giugiulire, cu sau fără ţesală, a balegii de pe crupa şi ţîţele vitei. De la (lat.vulg.) mierdo (căcat).
★ Sănătate şi responsabilitate (VII) – Comunicarea cu pacientul
(continuare din numărul trecut) Pe 26 iulie mă prezint la spital pentru investigaţii în vederea internării. Pontez cu cardul de pacient în maşina de check-in. Aleg din meniu secţia de interes (chirurgie). Iau bonul eliberat de maşinărie şi îl înmînez la recepţia medicală. (în hol sunt două puncte de recepţie: unul contabil şi altul medical). O asistentă mă ia şi mă plimbă pe la diverse aparate de radiologie, sîngerare, pipi etc. Pe unul din formularele de radiologie cu circuit intern am zărit şi doza primită. (100eV timp de 0,2secunde.) Însă pe hîrtiile de informare cu care am plecat acasă nu am văzut să fie consemnată doza. Pe semne, proba se arhivează undeva pentru cazul în care mi-ar lua Dumnezeu minţile şi aş da în procesomanie. =================================== Hopa! Nimeni nu mi-a cerut cardul de sănătate. Şi nici buletinul. E normal. Cardul de sănătate mi-ar fi fost solicitat doar dacă, între două vizite aş fi încălecat termenul său de valabilitate (înregistrat deja în baza de date). Termenul de valabilitate al cardului de sănătate este de 1 an. Cu trei săptămîni înainte de expirare, dacă titularul este cu plata asigurărilor de sănătate la zi, cardul nou îi soseşte automat prin poştă. =================================== De aici în jos, cele mai multe informaţii nu le voi traduce, ci le voi posta aşa cum sunt, pentru eventualii manageri de unităţi sanitare. Ca să ştie şi dumnealor cam ce omit să comunice, şi de unde vin frustrările pacientului român. Comparaţia este un bun prilej de evaluare şi autoevaluare a propriei tale vocaţii. Sunt convins că, ţinînd seama de propensiunea pentru plagiat în ramură, cei interesaţi nu vor ezita să plătească un traducător profesionist. Domnule Beuran? 
Documentul de mai sus reprezintă, pe lîngă calendarul operaţiilor chirurgicale, instrucţiuni cu valenţe notariale.
Întrucît înainte de operaţie va avea loc o informare însoţită de semnarea unor documente, este absolut necesar ca un membru al familiei să participe.
Comentariu: Oricît de veterinară ar fi viziunea medicului asupra pacientului, deoarece în orice procedură medicală există riscuri, iar unele pot duce chiar şi la transformări de stare civilă (naştere, moarte) e necesar ca un solidar legal cu pacientul să fie de faţă.
Întrucît pacienţii cu afecţiuni grave au prioritate, iar numărul rezervelor este limitat, nu garantăm eliberarea lor în cazul în care vă exprimaţi opţiunea pentru salon cu un pat.
Comentariu: Spitalul are trei ranguri de „confort”. Salon comun (4 paturi) şi două clase superioare. Preţul unitar este însă diferit (+4000yen/zi la prima treaptă şi +10.000yen/zi la a doua) faţă de standard, deoarece şi încărcarea personalului de îngrijire este alta. Am ales rangul de bază. Motivele sunt mai multe, însă unul dintre ele este că voiam să văd care e standardul. Analiza contabilă o vom face în altă parte.
Dacă aveţi nelămuriri, vă rugăm contactaţi ambulatoriul de chirurgie vasculară.
Următorul document este despre echipamentul cu care vine pacientul de acasă. Sunt marcate efectele personale necesare. Mie mi s-au recomandat două prosoape şi una, două, centuri în forma literei T, cam ca de sumo (în loc de chiloţi, pentru montarea-demontarea uşoară în sala de operaţie şi în postoperatorul imediat). Ciorapii compresori mi i-a furnizat personalul spitalului, contracost, în ziua internării, după ce mi-a măsurat gambele şi gleznele. După cum vom vedea mai încolo, ei se vor regăsi pe chitanţă la externare.
Echipament la internare (foaie format A3, partea stîngă)
După instructajul preliminar, am primit foaia cu rezultatele analizelor. O pun aici numai cu titlu informativ, pentru specialişti. Ei îşi pot da seama dacă ce fac ei se pupă cu ceea ce fac japonezii, şi care dintre cele două părţi face risipă. 
Comentariile despre valorile discrete ale parametrilor fiziologici nu sunt binevenite. Vă propun să trecem la contabilitate. Prelevarea probelor a durat cam 45 de minute, cu tot cu timpii de aşteptare şi cu un mic incident la sîngerare. Am vene prea subţiri la mînă, lucru ce le cam bagă în panică pe toate asistentele. Doar la donare de sînge (şi în România şi în Japonia) am avut parte de „vampire” pricepute. Mă rog. Instructajul propriu-zis a durat cam 10 minute. Ies cu hîrtiile şi le depun pe tejgheaua recepţiei contabile. Obţin în schimb cuplul de documente cu care ne-am obişnuit deja. 
=============================== Hopa! Pentru cazul în care v-aţi întrebat de ce informaţia contabilă este înscrisă separat de cea medicală corespunzătoare, cred că am un răspuns. Chitanţele pot fi parţial decontate la fisc. Fiscul le opreşte pentru a motiva la centru deducerile din venitul global. (Vom ajunge şi acolo.) Însă fiscul nu are datoria de a şti cîte perfuzii, cîte plombe şi cîte copci am eu în corp. Aşadar, separarea informaţiei contabile de informaţia medicală (chiar vag exprimată) are rolul de a proteja pacientul de răspîndirea în natură a informaţiilor cu caracter personal. =============================== Acuma să vedem conţinutul. Pe chitanţă avem următoarele categorii de servicii (cele efectuate): Observăm acelaşi 690yen, încasaţi pentru reexaminare, ca şi la spitalul Onabe. Cuantumul de 2700yen ca taxă de primă înmatriculare, precum şi cel de 690yen la „recidivă”, acelaşi, şi colo şi colo validează ipoteza normativului de decontare la casa de sănătate. Urmează: Investigaţii (medicale) în sumă globală de 10.420yen. Diagnostic fotografic (radiologic): 2870yen. Total: 13.980yen, din care am plătit 30%, adică 4190yen (mai exact 4194). Observăm că se rotunjeşte în jos. Să vedem articolele de calculaţie în detaliu (partea medicală): Stabilirea grupei sanguine: 21p (210yen. 1p=10yen) Antigenul Rh: 21p Reacţia Wasserman (sifilis): 15p Examenul pentru Treponema pallidum (malarie): 32p Hepatită B serică (imunochimic): 29p Virusul hepatic C (imunochimic): 120p Examen hematologic: 123p Din setul de 7 articole, doar 3 sunt de interes particular. Cuantumul total este de 3610yen, din care jumătate au fost cheltuiţi pe medicina preventivă de interes general. Aşadar, cearşaful cu analize de sînge (şi urină) prezentat mai sus, costă cam cît testul imunochimic pentru virusul hepatic C luat separat. ===================================== Hopa! Stabilirea grupei sanguine…Dacă am fi fost în România lui Pelticle, am fi încasat amenzi peste amenzi dacă nu aveam grupa sanguină înscrisă în buletin. (eu însumi am fost amendat o dată). Cred că nemernicia merită o mică discuţie. De ce nemernicie? Pentru că înscrierea grupei sanguine era inutilă, dar lipsa ei expunea cetăţeanul abuzurilor miliţiei. De ce inutilă? Pentru că orice protocol de transfuzie de sînge cuprinde obligatoriu identificarea extemporanee a grupei de sînge a primitorului. Nimeni, dar absolut nimeni în lumea asta nu face o transfuzie pînă nu e sigur că nu produce brînzirea sîngelui pacientului cu propria-i mînă. Mai mult, grupa de sînge este informaţie cu caracter personal. Miliţienii ne obligau să umblăm cu ea la vedere, ca să ştie şi vînzătoarea de la alimentara dacă eram temperamental compatibili* atunci cînd „se dădea” raţia de ulei şi zahăr. ====================================== Mai departe sunt teste indicatoare de infecţii recente (CRP etc.) timp de sîngerare, tromboplasină, chestii… Merită semnalat costul deciziei după examenele: hematologic (125p) biochimic (144p) şi cel al deciziei după examenul imunochimic (144p). Costul examenului radiologic cuprinde o radiografie simplă şi una digitală (ambele pulmonare) şi o suprataxă pentru administrare (probabil arhivare). Global: 287p (va urma) –––––– * Este plină lumea de „lucrări” de hematomanţie (ghicitul în grupa de sînge). Culmea, sunt milioane de creduli, de unde şi succesul editorial.
★ Sănătate şi responsabilitate (VI) – Contabilitate comparată
Suntem în 6 iulie.
Stabilim data primei operaţii chirurgicale: 15 august. Şi numărătoarea inversă începe:
Internare: 14 august (duminică)
Analize preliminare şi instructaj: 26 iulie.
După stabilirea calendarului de internare, îmi refac ţinuta vestimentară, mi se înmînează cîteva hîrtii apoi ies la recepţia contabilă. Las hîrtiile pe tejghea şi mă aşez pe fotoliu. După 3 minute sunt invitat „la bară”. Mi se înmînează cardul de pacient al spitalului, o chitanţă pe care o plătesc pe loc şi tradiţionala motivaţie scrisă pentru totalul de pe chitanţă. Să examinăm împreună:
Taxa de primă înmatriculare (denumită în altă parte diagnostic în premieră): 2700yen
La partea strict medicală, am plătit 5500yen, însă în motivaţia scrisă nu apare testul APG, ci numai investigaţia cu: ultrasunete pulsative şi analiza efectului Doppler. Acuma, ori a uitat cineva să consemneze testul cu pricina, ori cele două investigaţii sunt contopite contabiliceşte. (vom vedea mai încolo)
Total 8200yen, din care coplata (30%) 2460yen. Atît am şi plătit.
Ce observăm? Obsevăm că la două unităţi medicale, ambele private, taxa de primă înmatriculare este de 2700yen. Dacă aş fi apelat la o a treia, sunt sigur că aş fi plătit tot atît. Dacă aş fi mers şi la o a patra în regim de urgenţă, taxa de urgenţă ar fi fost la fel ca la spitalul Onabe (2700+2300yen).
Cum e posibil? Nu e piaţă liberă? Veţi zice.
Conspiraţioniştii ar zice că e un cartel îndreptat împotriva pacientului.
Eu cred că e vorba despre un act normativ prin care, la serviciu identic se plăteşte taxă egală. Desigur, mă refer la serviciile medicale şi administrative acoperite de asigurările de sănătate.
Este bine să facem diferenţa dintre actul medical şi decontarea lui. Actul medical aparţine unui segment al medicinii, costul său însă, ţine de finanţe.
Casa de asigurări de sănătate este o instituţie financiară, nu medicală. Aşa cum BNR stabileşte cursuri de referinţă, dobîndă de referinţă etc., tot aşa, tarifele medicale acoperite din asigurări sunt normate. Diferenţa este că dobînda de referinţă a BNR are o valoare minimală (limitează în jos) în timp ce taxa de primă înmatriculare a pacientului este una maximală (limitează în sus).
(va urma)
★ Sănătate şi responsabilitate (IV) – Cine plăteşte chiuretajul la cerere?
(continuare din numărul trecut)
Am văzut ieri că naşterea, fiind o stare fiziologică, nu este acoperită de asigurările medicale. În schimb, proximitatea comunitară preia achitarea integrală a costurilor, în baza cutumei comunitare instituţionalizate.
Consecinţa nexă este: dacă sistemul public al asigurărilor de sănătate nu preia nimic din costurile naşterii, nu este dator să acopere nici chiuretajul la cerere. Întrucît rezultatul chiuretajului nu are efecte pozitive în plan demografic, ci nule (sau negative, depinde din ce loc priveşti) nici comunitatea nu este moralmente datoare a-l compensa în vreun fel.
Cu alte cuvinte, chiuretajul la cerere rămîne a fi acoperit pecuniar, 100%, de către responsabilul legal, recte, de către unul sau ambii conceptori.
Mai mult, unităţile sanitare subvenţionate din bani publici nu am auzit să preia vreo „comandă” de chiuretaj la cerere. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, ar reprezenta o dovadă de coerenţă morală.
Aşadar, hăituirea gravidei demisionare o poate duce numai în clinici private, unde, un chiuretaj la cerere (cu o zi de internare) costă puţin peste jumătate din totalul unei operaţii cezariene (care presupune în medie 12 zile de internare).
Dacă avortul provocat are loc înafara sistemului medical, şi intervin complicaţii, atunci, gravida demisionară poate activa serviciul public de ocrotire a sănătăţii, însă costurile intervenţiei medicale (nu paramedicale) de urgenţă*, şi eventuala spitalizare, rezultatele invalidante etc. pot provoca o pagubă mai mare decît chiuretajul într-o unitate medicală privată.
Desigur, alta e situaţia în care întreruperea sarcinii are loc din motive medicale fortuite sau iminente (traumatisme, boli ce pun în pericol viaţa fătului sau a gravidei etc.). Intervenţiile motivate de stări patologice sunt acoperite de asigurările de sănătate în proporţia înscrisă pe cardul de sănătate, cu disjuncţia descrisă în articolul de ieri.
Dacă însă rezultatul stărilor patologice din perioada gravidităţii este un prunc prematur viabil, atunci, intervine cutuma comunitară.
Dacă rezultatul este moartea fătului, atunci, casa de asigurări de sănătate devine debitoare solidară cu pacienta.
Iată cum, mecanismul de plăţi pronataliste de interes local protejează morala publică, echitatea, responsabilizează atît părintele cît şi comunitatea şi descurajează practica întreruperii de sarcină ca metodă antinatală. Per ansamblu, subsecvent, scăderea frecvenţei chiuretajelor scade implicit apăsarea ulterioară pe sistemul public de asigurări de sănătate, prin scăderea morbidităţii date de sequela.
––––––
* am văzut în altă parte care sunt costurile suplimentare la urgenţe.
★ Sănătate şi responsabilitate (III)- Dacă Sfînta Fecioară ar naşte la Giuleşti…
(digresiune după numărul trecut)
…Iosif ar trebui să achite integral cheltuielile de spitalizare.
Desigur, vorbesc despre o maternitate Giuleşti întemeiată pe raţiune şi pe tradiţia comunitară populară, iar nu pe delăsare.
Crud, ca rugul colectiv de la Giuleşti, nu? Ei bine, nu e chiar aşa.
Permiteţi-mi să întrerup din nou firul narativ început în altă parte şi continuat în articolul precedent (urmaţi steaua din titlu, sau căutaţi pe blog: „★ S”), pentru a vedea împreună ce valori serveşte sistemul de sănătate japonez.
Am pomenit echitatea, circumscrisă Binelui.
Chiar dacă nu am spus-o explicit, prin prezentarea chitanţelor şi a preţurilor unitare ale procedurilor medicale şi administrative, deducem că a doua valoare este transparenţa, circumscrisă Adevărului.
Nu am pomenit nimic de Frumos. El este prezent, dar în relaţiile cu pacientul şi în relaţiile dintre pacienţi. Politicos, prevenitor, pentru că aşa e frumos. Din punctul de vedere al sănătăţii însă, Frumosul este administrat cu restricţii, cele mai multe obiective.
Ce valori NU serveşte sistemul japonez de sănătate?
Nu serveşte Maibinele, Maiadevăratul şi nici Maifrumosul. Să le luăm pe rînd:
Maibinele
Sistemul de sănătate suportă doar recuperarea anatomică şi funcţională, în limita datelor obiective, dar nu îmbunătăţeşte funcţional organe şi ţesuturi dincolo de limitele naturale, puse de Dumnezeu pacientului. Tot ceea ce reprezintă o depăşire a limitelor naturale iese din jurisdicţia sistemului de asigurări de sănătate. De pildă, dacă vrei o lungire de penis, sau reducerea debitului de sudoare „la sursă”, plăteşti integral.
În general, sistemul nu acoperă stările fiziologice (naturale* sau supranaturale), ci numai stările patologice. Dacă, de pildă, unei femei îi vine ciclul menstrual în spital, nimeni nu e obligat să îi tamponeze scurgerea, decît dacă femeia se află în imposibilitatea de a se îngriji singură. Însă costul materialului absorbant şi-l acoperă singură.
Maiadevăratul
Transparenţa vine să instaleze încrederea generală (între pacient şi sistem şi între sistem şi terţi). Excesul de transparenţă însă, ar atinge pudoarea, ar viola dreptul la intimitate, ar lăsa descoperite date cu caracter personal.
Maifrumosul
Maifrumosul nu este o valoare perenă. El se limitează la moda vremii. Sistemul asigurărilor de sănătate nu plăteşte burduşirea sînilor, tatuarea şi dez-tatuarea, scoaterea aluniţelor din motive estetice.
Cromatic, procedurile medicale suportate de asigurări se limitează la ochiometru. Un dinte fals acoperit de asigurare poate avea culoarea uşor diferită, dacă e în faţă, sau total diferită dacă e măsea. Alinierea cromatică însă, (cu analizor de culoare pe 16biţi) se achită integral de către pacient, şi numai la cerere. La fel, alinierea geometrică a dinţilor.
O cicatrice acoperită de asigurări poate rămîne niţel mai vineţie. Însă uniformizarea cromatică şi geometrică a cicatricei este o procedură separată şi cade în totalitate în sarcina pecuniară a pacientului. Deşi, istoric, chirurgia s-a născut în frizerie, asigurările de sănătate nu acoperă vopsirea părului, manichiura şi nici albirea dinţilor.
Aşadar, am văzut limitele de competenţă ale sistemului de asigurări medicale. Acum să vedem de ce naşterea în spital nu este acoperită de asigurările de sănătate:
În toate tratatele de obstetrică, naşterea este definită ca stare fiziologică. Este adevărat, naşterea poate fi uşoară, grea, invalidantă sau mortală pentru mamă, pentru făt sau pentru ambii. Însă actul naşterii nu este recunoscut ca patologic, chiar dacă naşterea are loc prin „harakiri”**, din mai multe motive:
Stările fiziologice pot fi teoretic depăşite şi acasă.
Naşterea cuprinde o transformare de stare civilă. Are mai multe în comun cu demografia, cu comunitatea, decît cu medicina. Aşa cum sistemul de sănătate nu este dator să achite cheltuielile de mormîntare, tot aşa, naşterea este pe cheltuiala titularului (familiei). Odată născuţi, cu o moarte toţi suntem datori. Dacă statul nu ne plăteşte moartea, de ce ne-ar plăti naşterea?
Un locuitor al oraşului Fukushima nu este dator ca, prin intermediul sistemului de asigurări de sănătate să achite (indirect) naşterea unui prunc la Hiroşima. Ar fi inechitabil ca locuitorii unei zone în curs de depopulare să achite costurile naşterilor din zonele prolifice.
Acuma, după ce am văzut partea „crudă” a naşterii, să vedem partea ei omenoasă.
Am spus că actul naşterii este considerat o stare fiziologică. Însă îngrijirea medicală a gravidei pînă la termen este acoperită de asigurări, exact în condiţiile puse de medicina preventivă şi de cea curativă (în cazul complicaţiilor sarcinii). Aşadar, sistemul de sănătate îşi ia răspunderea pentru sarcinile însoţite de patologie, dar nu pentru naştere.
Bine, veţi zice, dar cum e posibil să laşi o mamă să plătească cei 250.000yen (în cazul operaţiei cezariene) şi să îi pui în faţă principii? Iată cum:
La cîteva zile de la naştere, pruncul devine membru oficial al comunităţii. De aceea, reprezentantul comunităţii, mai precis: primăria, prin serviciul social, achită integral toate costurile aferente naşterii, mai puţin costurile materialelor şi obiectelor aduse de mamă de acasă, sau cumpărate de la punctul comercial din spital (burtieră, materiale absorbante, scutece etc.)
Practica cu pricina are mai multe motivaţii, toate solide.
Administrativ, este vorba despre un „şantaj” bun. Ţi se restituie cheltuiala prilejuită de naştere DUPĂ ce ai înregistrat pruncul. În acest fel, se încurajează intrarea în legalitate a cetăţenilor.
Comunitar însă, practica nu face decît să instituţionalizeze un obicei (cutumă?) specific societăţilor rurale.
Am spus-o în mai multe rînduri, japonezii nu sunt un popor de samurai, ci, ca şi românii, un popor de ţărani. Amintiţi-vă de servituţile voluntare de la ţară. De ajutorul comunităţii la construirea unei case, de darul de la nuntă, de la botez etc. Aşa e şi în Japonia, cu excepţia mormîntărilor, care sunt tot cu dar (niciodată strigat, dar consemnat cu grijă în registrele familiei decedatului, pentru întoarcerea lui atunci cînd familia contributoare va fi în aceeaşi situaţie).
În acest fel, iată, prin grija comunităţii, o naştere costă cu mult mai puţin decît ar fi fost în stare să acopere sistemul asigurărilor de sănătate. Este o subsidiaritate în spiritul oricărei viziuni de dreapta, o subsidiaritate ce nu pune presiune pe serviciul asigurărilor de sănătate. O subsidiaritate care coagulează comunitatea, în loc să o dezbine. Pentru că recunoştinţa uneşte numai atunci cînd motivele de recunoştinţă sunt reciproce. Simultan, sau prin rotaţie. Iar dacă vreun membru al comunităţii ar protesta împotriva practicii pomenite, oprobriul s-ar abate asupra lui, iar nu asupra beneficiarului ajutorului.
Socialiştii, invocînd politica pronatalistă, ar supralicita cu Maibine. Nu numai costul aferent naşterii să fie acoperit integral de către asigurări (deşi am stabilit că nu există naştere patologică, ci eventual doar sarcină însoţită de oarece patologie), dar şi ajutorul de la primărie să fie livrat.
Este o atitudine populistă, ce ar otrăvi climatul prin acreditarea ideii că naşterea ar fi prilej de pricopseală. Ar fi un umanism ipocrit, care ar sfida tocmai munca, valoare, culmea!, clamată de către socialişti. Ar genera în acet fel cultul nemuncii, pervertind moravurile noului născut încă din faşă.
În Japonia, pînă şi socialiştii sunt de acord că, aşa cum nu există dublă impozitare şi nici dublă pedeapsă, nu există nici dublă recompensă.
Aşadar, dacă Sfînta Fecioară ar naşte în Hiroşima, ar fi asistată de oameni competenţi şi adevăraţi, iar nu de dobitoace. Nici în frig de grotă, nici în vipie de Giuleşti. Darurile magilor I-ar fi înmînate via serviciul social al primăriei, bineînţeles, după ce I se iau datele pentru recensămînt, iar Iosif prezintă chitanţele. (fără grijă, pentru că Irod e mort demult.) În acest fel, oricine prunc are liber la a fi întruparea lui Hristos. Iar magii sunt toţi membrii comunităţii.
Bună ziua, fătul meu! Să facem cunoştinţă:
–––––-
* Se cuvine o precizare. Asigurarea medicală poate acoperi numai stările fiziologice induse din raţiuni terapeutice. Nu însă pe cele naturale sau cu substrat religios. Însă expertiza conexă unora din stările fiziologice poate fi acoperită din asigurări. Ca, de pildă, diagnosticul de sarcină şi prescripţia dietei alimentare în spital sau în ambulatoriu.
** Literal (slang): tăierea burţii – operaţie cezariană (termenul academic este teiousekkai – calc lingvistic corespunzător)
★ Sănătate şi responsabilitate (II) – Cît mai costă decimetrul pătrat de plasture?
(continuare din numărul trecut)
A doua zi m-am reînfiinţat pe propriile-mi picioare, la spitalul Onabe, pentru pansament şi reglare de cont.
Sunt invitat să stau pe un fotoliu în faţa camerei de gardă. Îmi cad ochii pe niscai scrisori de recunoştinţă înrămate şi atîrnate pe pereţii holului. Una, proaspătă (30 noiembrie 2010) de la fostul primar Akiba, pentru cooperare (probabil în medicina de urgenţă subscripţia la construirea noului stadion de baseball):
…şi o scrisoare de acreditare şi mulţumiri, din martie 2008, primită de la directorul spitalului universitar. Este de notat prezenţa termenului ideal ca atribut pentru calitatea asistenţei medicale. Breasla îşi fixează întîi idealul, cum e firesc, şi apoi tinde către el. Fiecare unitate, şi toate împreună.
Se pare că unităţile private mijlocii au rolul să scadă presiunea din spitalele mari, preluînd urgenţele minore şi falsele urgenţe. E de notat că spitalele mijlocii nu asigură urgenţa în fiecare zi, ci, prin rotaţie, poate numai o zi pe săptămînă, sau chiar mai rar. În orice caz, un telefon la dispeceratul de urgenţă* îl poate lămuri repede pe cel în nevoie.
Diferenţa de preţ între spitale, practic este inexistentă, ceea ce asiguratului îi simplifică opţiunea dpdv pecuniar, şi în acelaşi timp le înlătură orice suspiciune de clientelism celor îngrijoraţi de cum sunt cheltuiţi banii de la casa de sănătate.
Dar, ca să nu ne mai lungim, să trecem în camera de gardă. Printre amabilităţi, îi sugerez asistentei, atătîndu-i gambele-mi nervuroase, de mai jos de şpilhozenii cu care obişnuiesc să umblu vara, că aş dori şi o investigaţie şi eventual un tratament chirurgical pentru varicele mele. Mi-a răspuns că la următorul pansament va fi şi medicul. Mulţumesc. Ies şi mă aşez pe un fotoliu în faţa ghişeului fişier. Operatoarea mă cheamă, îmi înmînează cardul de pacient (pentru spitalul Onabe), îi dau poliţa de gaj, îmi dă restul la bancnota lăsată de cu seară, două chitanţe şi două motivaţii detaliate pentru banii încasaţi.
Am ajuns şi la partea de contabilitate. Acum, vă rog, nu mă întrerupeţi, că lucrez cu cifre. 🙂
Traduc uşor mecanic:
[Extern] / Chitanţă pentru consumul de diagnostic şi tratament / data:–
Numărul pacientului
Numele pacientului / data facturării–
totalul acoperit de asigurare: 1.173puncte (1 punct = 10yen n.m.)
raport de coplată: 30%
coplată: 3.520yen
total la ghişeu: 3.520yen
(probabil, totalul de la ghişeu are un corespondent la interfaţa cu casa de sănătate, pentru diferenţă)
Acum să vedem pe ce dădui banii:
diagnostic în premieră: 270px1
suprataxă la diagnosticul în premieră înafara programului: 230px1
reparat mai puţin de 5cm de plagă superficială (literal: fără atingerea tendoanelor musculare şi a organelor interne): 658×1
xilocain 1% 5ml, ser fiziologic 100ml: 15×1
total: 1.173p
Sufixul numeric x1 pare să prevină falsificarea numerelor.
Va să zică, costul real a fost de 11.730yen (cca. 100 euro) din care am plătit 30%.
Trebuie să adaug că am refuzat pe răspunderea mea (fără să trebuiască să semnez ceva) antibioticul şi antidolorificul. Evoluţia ulterioară a plăgii mi-a validat refuzul.
Mai departe:
Cu scuze, am ales o chitanţă din a treia zi, dar care arată ca cea din a doua. Acelaşi tipic. Mai interesant este punctajul:
reexaminare: 69×1
pansarea plăgii (sub 100c㎡): 45×1
total: 114p
Acum, despre varice. Medicul mi-a spus că spitalul Onabe nu are secţie de chirurgie vasculară, dar îmi dă o trimitere la spitalul Takanobashi-Chuo. Şi îmi înmînează scrisoarea de recomandare. Plicul era pregătit dinainte. Acum să vedem cît costă o trimitere, şi cine plăteşte:
Observăm că articolul de calculaţie cu pricina iese din domeniul practicii medicale propriu-zise şi intră la capitolul: administraţie medicală, subspecia: oferirea de informaţii de interes medical, dar este suportat în aceeaşi proporţie de casa de asigurări de sănătate.
================================================
(Linia de mai sus se va regăsi probabil şi în următoarele postări. Ea indică graniţa dintre poveste şi judecăţile strict etice.)
Să recapitulăm: mă tai la mînă, o clientă îmi cheamă salvarea, mă răsfăţ pe bancheta dubei, medicul mă repară la spital, apoi, pentru că tot m-am mobilizat, solicit şi alte reparaţii.
Sunt trei servicii de care am beneficiat: un serviciu public gratuit (de transport şi prim ajutor), unul medical cu coplată, şi încă unul, administrativ, tot cu coplată.
Dacă facem socoteala că trei oameni au cheltuit rotund 2 ore-om, un litru de benzină şi cîteva minute de contabilitate internă, doar pentru ca eu să îmi scurtez vacanţa fortuită cu o oră, rezultă o pagubă considerabilă pentru societate. După uşurinţa cu care a fost apelat, seviciul gratuit este mai susceptibil la abuz, ceea ce face mai greu de optimizat şi, paradoxal, mai scump, un serviciu gratuit decît unul cu coplată. Asta, una la mînă.
A doua la mînă: sunt două drepturi fundamentale puse în joc. Dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate. Ambulanţa asigură doar primul ajutor. Adică restaurează viaţa. Misiunea sa, odată îndeplinită, se intră pe terenul dreptului la sănătate. Dreptul la viaţă este unul negativ, şi de aceea readucerea la viaţă este gratuită. În schimb, dreptul la sănătate este unul pozitiv. Drepturile pozitive sunt mai slabe decît cele negative. Sunt mai aproape de privilegii. Privilegii fără şmotru nu există. Ar fi imoral ca bolnavii închipuiţi să abuzeze de dreptul la sănătate în dauna celor veritabili doar pentru că statul e cumsecade şi risipeşte banii gratis. Cînd coplata se interpune la exercitarea dreptului la sănătate, atunci, ipohondrul se gîndeşte de două ori înainte de a clama dreptul cu pricina. S-a observat efectul benefic al coplăţii în restaurarea echităţii, în Germania, unde, tariful de bază (taxa de reexaminare, cea de 69 de puncte din exemplele mele) a crescut de la zero, cît era înaintea reformei, la 5 sau 10 euro. Măsura a spart cluburile gospodinelor, formate ad-hoc în antecamerele medicilor.
Opoziţia la coplată nu ar trebui să fie atît de mare, atîta timp ea se practică demult. Dau exempul Justiţiei. Jusitiţia se protejează de abuzul de drept, de procesomanie, prin nenumăratele taxe de timbru, de plic, de pap şi Dumnezeu le mai ştie. Ba, în Sănătate exista coplată şi înaintea oficializării ei. Atît că se numeşte şpagă şi este mai nocivă moral chiar decît imoralitatea dată de gratuitatea serviciilor medicale, întrucît are mai degrabă proprietăţi de taxă interlopă de protecţie. Mai corect ar fi: supraplată. Dacă socialiştii chiar îşi doresc echitate, păi, coerent (i)moral ar fi: fie să militeze şi pentru Justiţie gratuită necondiţionat, fie pentru coplata în toate instituţiile conexe drepturilor pozitive.
Ca o concluzie generală, gratuitatea infantilizează şi are mare potenţial în dezbinare, în timp ce coplata responsabilizează şi armonizează.
Mai sunt şi alte beneficii ale coplăţii. Le voi dezvălui la momentul potrivit.
(va urma)
––––––––––
* Acum cîţiva ani, fiul meu a căzut de la etaj, circa 3m, ocazie cu care am aflat că nici măcar spitalele mari (de pildă spitalul Funairi, cu o secţie mare de pediatrie) nu au totdeauna serviciu de urgenţă. Atunci am fost îndrumaţi la unul privat, dar care a fost capabil să facă chiar şi scanarea tomografică.
▲ O nouă ordonanţă de excluziune socială a grupurilor de criminalitate organizată
Pe lîngă legislaţia penală japoneză, cea civilă cuprinde o serie de prevederi explicite privind raporturile dintre bandele criminale şi terţi.
Viziunea este una de hăituire în nevoile primare, atît a membrilor bandelor criminale cît şi a eventualilor colaboratori sau complici. Astfel, nevoia (primară) de adăpost este condiţionată de lipsa unei legături cu grupurile de criminalitate organizată. Orice contract de închiriere a unei locuinţe cuprinde clauze comune, şi clauze particulare. În clauzele comune tuturor contractelor sunt incluse condiţii de etică publică:
Chiriaşul nu are voie să consume substanţe interzise în locuinţă.
Chiriaşul nu are voie să facă parte sau să aibă legături cu vreun grup de criminalitate organizată.
Chiriaşul are obligaţia să folosească locuinţa fără să producă zgomote puternice.
Oricare din cele trei clauze, o dată, sau, după caz, în mod repetat, igonorată, duce la desfacerea contractului de închiriere şi la evacuarea chiriaşului.
Acum cîţiva ani s-a înregistrat şi o premieră cu valoare de normă juridică. Un tribunal din Hiroşima a decis evacuarea chiriaşului unei locuinţe sociale, întrucît a fost dovedit că subiectul făcea parte dintr-un grup de criminalitate organizată. Este o decizie îndrăzneaţă, mai ales în condiţiile în care, locuinţele sociale sunt ultima expresie şi redută a „cumsecădeniei” socialistoide, iar chiriaşul supraprotejat.
În urma repetatelor scandaluri ce au pătat obrazul actorilor de kabuki şi pe cel al luptătorilor de sumo*, legături interlope dovedite, făcute de cîţiva exponenţi ai celor două bresle, fapte ce au dus chiar şi la anularea turneului de sumo de la Nagoya, legiuitorul s-a simţit dator să intensifice lupta antimafie.
De azi** intră în vigoare ordonanţa de hăituire teritorială a mafioţilor. Noua normă cuprinde prevederi preventive şi punitive. Între cele preventive se numără interdicţia de a deschide un sediu de clan la mai puţin de 200m de o unitate de învăţămînt. De asemeni, cei aflaţi în raporturi comerciale cu mafioţii suportă sancţiuni pecuniare (penale sau contravenţionale) dacă raporturile comerciale sunt dovedite. Mafioţii îşi pot teoretic deschide sedii, dar niciun meşter nu va putea să le (re)facă zugrăveala, sau să le schimbe geamul fără să fie pedepsit. Mafiotul trebuie să înţeleagă că locul său este fie unul onorabil în comunitate, dar după ce renuţă la perniciosul nărav, fie unul nedemn, la periferia ei. Cale de mijloc nu există. Iar pentru aceasta, elementul cheie în aplicarea ordonanţei este cetăţeanul. Totul făcut în lumina subsidiarităţii***.
Pe lîngă tradiţionalele patrule mixte de cetăţeni şi poliţişti, hăituirea teritorială a mafioţilor se va manifesta pe domeniul public şi prin intensificarea demonstraţiilor de interes local, chiar şi la nivel de cartier, în aşa fel, încît mafioţii să înţeleagă că nu sunt bineveniţi. Rînd pe rînd, aşezările se vor declara zone libere de mafioţi. Blocadă pas cu pas.
Cu titlu experimental, repelenta ordonanţă a fost aplicată într-un cartier din Tokio şi într-un oraş din Okinawa. Rezultatele au încurajat legiuitorul să o extindă pe întregul teritoriu.
După cum v-aţi dat seama, japonezii nu atacă heirupist-buldozereşte, ci prin împresurare, pas cu pas.
––––––-
* atît kabuki cît şi sumo sunt activităţi culturale subvenţionate din bani publici. Compar cu inculpatul interlop senator Cătălin Voicu, şi el mafiot prin complicitate, (dacă nu staroste) plătit tot din bani publici, dar care şi-a reluat fotoliul de parlamentar imediat ce a ieşit din arest. Etică? Cine dă doi bani pe ea, cînd mafioţii sunt Legislativul, iar Legislativul, mafia?
** Tot azi, în România, intră în vigoare noile coduri, iar judecătorii încă se izmenesc la ele. Şi la noi. 😦
*** Subsidiaritate cuvînt uitat de Emil Boc.
●▲ Subsidiaritate laică – Ce se poate afla în spatele unei ştiri banale
Ieri, din buletinul de ştiri NHK de la ora 18, aflai că sfatul comunal al oraşului Hatsukaichi a dat un firman prin care limitează dimensiunile clădirilor din oraş. Astfel, ţinînd seama că insula Miyajima, ce conţine un templu shinto vechi de o mie de ani, edificiu din patrimoniul UNESCO, necesită un peisaj înconjurător pe măsură, consiliul a hotărît că orice clădire mai înaltă de 13m sau mai întinsă de 1000mp, are nevoie de aprobare specială pentru a putea fi construită.
Motivaţia este raţională. Frumosul face parte din valorile transcendente şi trebuie cultivat, mai ales cînd aduce bani la bugetul local.
În acelaşi timp, decizia are şi implicaţii mai adînci. Pe teritoriul oraşului, pe o coastă montană, acum vreo 15 ani a fost ridicată o clădire imensă. Faţada ei, supradimensionată în raport cu cubajul, poate fi văzută de pe Miyajima. Cine se fotografiază cu torii în fundal, în planul îndepărtat, nu scapă de funerara faţadă a clădirii cu pricina.
Totul ar rămîne în registrul laic, dacă clădirea ce parazitează peisajul nu ar fi o casă de rugăciune a unei secte (am aflat de curînd) budiste la bază, dar uşor eretică şi rău văzută. (Broasca mică cască gura mare.)
De obicei evit să prind clădirea în compoziţie…
Clădirea parazit se întrevede în spatele crengilor din dreapta-sus.
…dar o dată am fotografiat-o ceva mai în detaliu:
Prezenţa clădirii chiar în prelungirea axei dintre scena de noh (nefigurată aici) şi torii este în mod evident un act de concurenţă neloială între religii. Însă consiliul nu s-a putut băga în gîlceava subterană, ţinînd seama de neutralitatea sa în raport cu religiile. A invocat numai raţiunea peisagistic-turistică, eventual siguranţa în construcţii.
Compar cu referendumul elveţian pe tema moscheilor. Elveţienii lovesc frontal*), identitar, legislativ, riscant, în timp ce japonezii, pieziş şi echitabil, pe baza principiului subsidiarităţii, respectînd neutralitatea autorităţilor în raport cu religia. Subsidiaritatea rezolvă mai bine şi mai puţin turbulent conflictele (altminteri reale, dar) în care legislativul central nu are ce căuta. Decizia nu poate fi atacată pe temeiul discriminării abuzive, întrucît nu se referă la clădiri de cult, ci la clădiri în general.
Presimt că clădirii sectei budiste i se va găsi curînd şi un viciu de construcţie, cu implicaţii în siguranţa: seismică/ eoliană/ de pază contra incendiilor/ de prevenire a alunecărilor de teren etc. Cel puţin faţada cred că va fi micşorată, dacă nu va fi demolată direct clădirea.
–––––––
*) Interdicţii explicite privitoare la dimensiunile clădirilor de cult au fost şi în paşalîcurile Imperiului Otoman. Astfel, în Bulgaria, bisericile nu aveau voie să fie mai înalte decît moscheile. Bulgarii, au sfidat totuşi interdicţia, adîncind cota podelei. O soluţie destul de igrasioasă, dar o tiflă antiotomană şi o formă de „rezistenţă prin cult(ură)”.
● Model sigur de autentificare la distanţă
Zilele trecute, după mai multe luni de absenţă, am licitat pe e-Bay. Am primit, ca de obicei mailul de validare a licitaţiei, apoi, după cîteva ore, ajuns acasă, deschisei din nou pagina cu pricina. Încurajat de cota scăzută a dolarului, am licitat într-o doară şi pentru un al doilea obiect, scos de acelaşi vînzător la licitaţie. După două ore m-am trezit cu un al treilea mail cum că mi-a fost blocat contul, întrucît a fost descoperită o „activitate suspectă”. Mi s-a recomandat în prealabil schimbarea parolei de mail.
Pentru reactivarea contului de e-Bay am procedat aşa:
1) pe ecranul de login, sub căsuţa pentru parolă, am apăsat pe forgot password, după care
2) mi s-a cerut numărul de telefon, iar ca hint, primele şi ultimele două cifre. Mi-am dat seama că era numărul de telefon cu care mă înregistrasem cu ani în urmă la e-Bay. L-am introdus, am apăsat next şi imediat
3) am fost sunat de o voce sintetică. Mi s-a cerut să confirm, prin apăsarea tastei 8, că eu sunt cel în cauză. În secunda următoare, vocea sintetică mi-a dictat de cîteva ori la rînd
4) un PIN de 4 cifre, pe care le-am tastat online în căsuţa de confirmare a resetării parolei. Am apăsat din nou next, şi mi s-a afişat scriptul de înregistrare a unei noi parole, prin care mi-am reactivat contul.
Simplu şi sigur.
Discuţie
În Outlook Express, am în permanenţă activată opţiunea de a păstra mesajele, pentru 5 zile, pe serverul de mail (după ce le-am descărcat o dată). În acest fel, pot descărca aceleaşi mesaje în două (sau mai multe) locuri. Duplicarea este o cale simplă de backup. Numai că setarea mea a fost interpretată ca „activitate suspectă” de cerberii electronici ai e-Bay. O măsură simplă de protecţie a clientului. Însă e-Bay mi-a pus la dispoziţie şi o cale la fel de simplă şi de sigură de restaurare a identităţii.
Dacă eu n-aş fi fost eu, nu aş fi ştiut care e numărul de telefon. Şi, oricum, răspunzînd la un număr pentru care erau ataşate şi alte date de identificare (nume, adresă etc.) şi deja înregistrat în scriptele e-Bay, era imposibil ca o terţă persoană să îmi uzurpe identitatea. (Poate numai dacă ar fi intrat prin efracţie în lipsa mea.) Este de notat că nu au fost vehiculate date sensibile prin mail, nici măcar prin poştă, ci numai prin interfaţa asigurată.
Acum ne putem uşor da seama că opozanţii votului online au cel puţin un argument în minus, din moment ce eu, de la 12.000 Km distanţă de serverul e-Bay, am reuşit să dovedesc că eu sunt eu.
Concluzie
Prin succesiunea de operaţii de validare a identităţii, prezentată mai sus, grefată într-o platformă de vot online se pot evita atît votul fictiv cît şi votul multiplu. Şi, mai ales, este o metodă care ÎNTOTDEAUNA lasă urme uşor de prelevat ca probe într-un eventual proces penal. Ceea ce descurajează tentativa de fraudă.
Ce ar fi dacă o procedură asemănătoare, folosind cupluri de două-trei date personale (CNP, nr de telefon, data naşterii, adresa din ţara de rezidenţă, ultima adresă din ţară, numele părinţilor etc.) să se prevină frauda electorală?
Suicidul ferat
Am aflat adineaori despre sinuciderea relatată de Bleen din gara Sinaia. Stilul în care a făcut-o nu mi se pare deloc deplasat, ţinînd seama că autorul a fost pus în faţa unei agresiuni prin surprindere. Bleen îşi exprima neputinţa şi revolta în faţa lipsei de pudoare a sinucigaşului. Nu am avut timp să urmăresc cotcodăcelile „organizaţiilor ciuvice”, dar presupun că evenimentul nu a scăpat nepolitizat de jegurile din presă. Doresc să îl asigur pe Bleen şi pe alţi martori la sinucideri impudice că există căi de descurajare a milosteniei tîmpe şi a răsfăţului sinucigaşului.
Cred că e timpul să clarificăm cîteva implicaţii ale sinuciderii prin expunerea voită la impactul cu un vehicol. Doresc să le dau „factorilor în drept” o idee despre riscurile la care se expune un sinucigaş feroviar în Japonia.
În momentul în care tentativa îi reuşeşte, averea sinucigaşului creşte cu circa minus 100.000 de dolari. Mai bine zis, cam la atît se ridică costul perturbaţiei provocate de sinucigaş în transportul feroviar. Cum averile se moştenesc, (inclusiv debitele) sarcina achitării datoriei contractate tacit de sinucigaş îi revine familiei. Uneori se merge pînă la executarea silită a bunurilor familiei sinucigaşului.
Viaţa biologică nu e totuna cu starea civilă. Starea civilă presupune responsabilităţi şi după moarte. A şterge răspunderea patrimonială după moarte, echivalează cu exproprierea postmortem, ceea ce este anticonstituţional. Şi datoriile sunt avere. Iar orice întîmpinare la o eventuală exonerare a sinucigaşului în instanţă, pe ideea exproprierii abuzive trebuie fondată. O avere grevată de datorii nu poate fi transferată în mîinile moştenitorilor înainte de achitarea debitelor. Dacă averea reziduală iese cu semnul minus*, moştenitorii sunt în situaţia de a munci pentru compensarea nesăbuinţei mortului. În rate lunare. Coliva intră cu prioritatea a II-a. Aşadar, nu merge cu şmecherii.
Anual, mai bine de 30.000 de japonezi se sinucid. Densitatea de căi ferate (Km/K㎡) este de patru ori mai mare decît în România. Aţi zice că soluţia feroviară e la îndemîna oricărui sinucigaş. Cu toate acestea, datorită aplicării postmortem a codului civil, a dreptului succesoral, la sînge, fără excepţie şi fără sofisme, proporţia de sinucigaşi feroviari este practic zero.
CFR ar putea să creeze un precedent prin solicitarea de daune familiei sinucigaşului din Sinaia. Este timpul să facem ordine. Sinuciderea pe calea ferată este o agresiune ce provoacă daune private măsurabile în termeni de bani şi timp, daune pe care cineva trebuie să le plătească. Am arătat mai sus cine este drept să suporte costurile. În orice caz, nu societatea, ci făptaşul şi familia sa.
–––––-
* în dreptul succesoral japonez există şi o cale de fugă. Moştenitorii pot face socoteli, iar dacă rezultatul le iese cu minus, sau efortul de a păstra moştenirea nu se justifică subiectiv, atunci, au 30 de zile la dispoziţie să emită un act prin care îşi exprimă dezinteresul pentru averea mortului. Dacă toţi moştenitorii calificaţi fac la fel, averea mortului rămîne a nimănui, deci nimeni nu va putea prelua sarcina compensării pagubei provocate de sinucigaş.
● Procuratura televizuală
Am aflat despre disconfortul Preşedintelui faţă de amatorismul procedural al procurorilor cînd vine vorba de arestarea rechinilor penali. Mărturisesc că şi eu sunt dezamăgit de lipsa de imaginaţie a organelor de anchetă penală în gestionarea impresiei pe care o lasă în timpul anchetei.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii, inculpaţii profită de puterea mass-media pentru a-şi ajusta statura prin trucuri emoţionale, dîndu-se după imaginarul popular, puternic guvernat de falsul mit al haiducului. Aş lucra la stingerea lui.
Dacă aş fi procuror sau poliţist judiciar, în timpul cercetărilor, nu aş permite prelevarea de imagini ale locului faptei, şi nici ale inculpatului atîta timp cît locul trebuie scormonit judiciar. Nu aş interzice nimic, ci doar aş acoperi fizic „obiectivele”. Mă voi referi doar la persoana inculpatului, întrucît ea e mai importantă în pervertirea procesului judiciar.
Atunci cînd este adus la interogatoriu sub pază, chipul arestatului va fi acoperit cu ceva (o cămaşă, ochelari de soare etc.) În schimb, oamenii din escortă îşi vor arăta chipul. În prezent e invers. Paza e mascată, în timp ce arestatul are chipul la vedere. Şi mai dă nonşalant şi declaraţii, în timp ce mascaţii stau ca boii. Un ciopor de mascaţi dă o imagine de slăbiciune a statului faţă de infractori. Aşadar, imperativul este: mascaţii, fără mască, infractorul, cu chipul ecranat.
Despre vorbe şi atitudini. Nu aş interzice declaraţiile publice, dar anchetatului i-aş pune în vedere că, din momentul chemării la parchet, orice declaraţie publică dată de suspect, sub orice formă, pe orice canal mediatic, va fi transcrisă în dosarul de cercetare penală, iar în funcţie de conţinutul său, ea va agrava situaţia inculpatului sau i-o va uşura. Declaraţiile contradictorii date înafara cadrului legal vor fi interpretate ca tentativă de inducere în eroare a organelor de anchetă, sau după caz, tentativă de intimidare.
Aşadar, sunt trei măsuri mari şi late de luat:
1) împiedicarea apariţiei audio-video în public a arestatului şi
2) în caz de cercetare în libertate, pe durata procesului judiciar, includerea automată în dosar, a tuturor afirmaţiilor făcute de inculptat în public.
3) Toate organizaţiile politice ce s-ar ridica în apărarea ante portas sau ex ante a suspectului/ inculpatului vor intra în vizorul DIICOT şi vor fi supuse anchetei, urmînd a fi iniţiată procedura de dizolvare. Ca persoană juridică de drept public (partid politic) cu putere legislativă, nu poţi să te opui chiar aplicării dreptului public fără să te contrazici. Orice întîmpinare extrajudiciară, protest, declaraţie de solidarizare, reprezintă o formă de justiţie paralelă, ceea ce Constituţia interzice expres. Faptele ar fi de natură să descalifice organizaţiile politice în cauză.
Nu ştiu dacă CPP va trebui modificat întru raţionalizarea procedurii, însă cele trei măsuri ar veşteji verbozitatea celor cu raţa-n gură. Atît vinovăţia cît şi nevinovăţia se dovedesc NUMAI în înstanţă. Orice altă formă de discurs* din partea părţilor, pe durata procesului judiciar reprezintă subminarea autorităţii statului.
–––––––
* un exemplu de pedeapsă aplicată pentru bruiaj mediatic este cel al purtătorului de cuvînt al sectei Aum Shinrikyo. Un avocat al sectei şi sofist supraexpus mediatic. S-a ales cu vreo 5 ani de puşcărie pe care i-a şi executat.
● Aberații birocratice (via Sare’n ochi)
Din nou, o antiteză grăitoare pentru natura profund poliţienească a statului român.
▲ Cel mai mic testament din lume: 86x54mm
(link scurt: http://wp.me/pKahb-16P)
A venit noua carte de sănătate. Prin poştă. Încercînd să o dezlipesc de pe hîrtia pe care fusese fixată în plic, mi-a atras atenţia un colant de acoperire a datelor cu caracter personal.
Ce date o trebui să ascund?, îmi zic. Odată ce eliberai cartea de pe suport, aflai. Hopa! O noutate. Pot să optez pentru destinaţia pe care organele mele o pot avea la o adică. Mă uit pe cartea veche, aceleaşi texte, cărora nu le dădusem nicio atenţie vreme de 9 luni, de cînd s-a schimbat formatul.
Reflectez scurt: păi, ăsta e un testament în toată regula. Dar, înainte de orice, să vedem ce scrie pe dosul cărţii de sănătate:
Reversul cărţii de sănătate
Lăsăm la o parte prima casetă (備考）. Aceea oricum rămîne la vedere şi e doar pentru menţiuni de urgenţă în viu.
Ne concentrăm asupra textului de sub. Traduc aproximativ:
Mai jos vă puteţi exprima opţiunea la donarea de organe. În cazul în care veţi completa rubricile de mai jos, alegeţi prin 〇 una din cele trei clauze:
1. În cazul în care îmi moare creierul SAU îmi stă definitiv inima, sunt de acord să donez orice organ în scopul transplantului.
2. Sunt de acord să donez organe NUMAI în cazul în care îmi stă definitiv inima*.
3. Nu sunt de acord să donez NICIUN organ.
《În cazul 1. sau 2., dacă aveţi vreun organ pe care NU doriţi a-l dona, marcaţi-l cu ×.》
【inima, plămînii, ficatul, rinichii, pancreasul, intestinul subţire, globul ocular】
｛loc pentru însemnări speciale––––––––-｝
Dat la data: anul–-luna–ziua–
Semnătura titularului (olograf)–––-Semnătura unui membru al familiei (olograf)–––
Peste înscrisul de servitute voluntară postmortem se aplică colantul expus mai jos. I-am lăsat şi cotorul cu instrucţiunile de aplicare, pentru cazul în care vreunui grangur de la ministerul sănătăţii şi muncii va găsi de cuvinţă să documenteze reforma hîţogăriei în sănătate (am denaturat colantul dar nu inscripţia: sigiliu pentru protecţia datelor cu caracter personal)
Colantul pentru sigilarea testamentului
Aşadar, un card de sănătate cu clauze testamentare. Spre deosebire de un testament obişnuit, cred că cel de pe cartea de sănătate are valabilitatea egală cu cea a cărţii. În orice caz, el poate fi reînoit şi răzgîndit anual.
În continuare permiteţi-mi să aplic copia după faţa cărţii ce tocmai expiră. Am scanat-o şi am denaturat-o. Cea nouă este deja în vigoare, deşi cea veche încă nu a expirat (v. dreapta sus în poza de mai jos 31 iulie).
După cum vedeţi, cartea de sănătate are formatul unei cărţi de credit. Nu are poză şi nici informaţie electronică în ea. Am descoperit însă un element de siguranţă latent pe original. La copiere, apar în filigran ideogramele 複写 (copie). Sunt abia perceptibile. Să mai zică cineva că securizarea costă. Nu costă cine ştie ce. Iată! Totul se face din cerneală. Ca la bancnotele pentru delictul flagrant de mită.
Cartea este din hîrtie cerată, cam de consistenţa unei cărţi de joc, şi dă la palpare aceeaşi senzaţie ca un as, dacă e în termenul de valabilitate, sau de doiar de treflă, cînd e expirată. Cea expirată e recomandabil să fie denaturată şi aruncată la gunoi dacă nu ne mai trebuie.
Cartea de sănătate - avers
Nu detaliez înscrisul. Cine doreşte, mă poate întreba. Ce pot să vă spun este că seria şi numărul se regăsesc şi la cartea nouă, şi probabil şi la următoarele, dacă nu îmi schimb domiciliul.
Mai jos aplic, la rezoluţia de 300PPI, copia după faţa şi dosul unui pliant cu instrucţiuni de aplicare a aceleiaşi rutine testamentare, dar pe permisul de conducere. Pentru a le da guvernanţilor noştri surse de plagiat. 
–––––––––
În orice caz, la donaţia de organe, acordul prezumat al titularului nu există în legislaţia japoneză. Doar acordul explicit, în formatul prezentat mai sus, sau acordul negociat cu familia în momentul critic, şi fără vreo recompensă materială.
În ipoteza dublei completări, dar cu diferenţe de conţinut, nu ştiu ce se poate întîmpla, dar pot presupune. Pe semne, cea mai recentă dată de încheiere se va lua în consideraţie. În cazul pluralităţii de documente, deşi tăria juridică a celor două documente este riguros egală, totuşi, ţinînd seama că durata de valabilitate este mai mică la cartea de sănătate, e de aşteptat ca ultima exprimare a voinţei să fie pe ea. Probabil va exista şi un precedent tranşat cumva. Fie administrativ, fie judecătoresc.
–––––––––
Dacă, în România, legiuitorul va găsi de cuvinţă să aplice o schemă asemănătoare pe permisul de conducere, MAI va trebui ţinut departe. MAI nu va avea niciun drept de a se pronunţa asupra calităţii întocmirii testamentului pe permisul de conducere. Nu e treaba lui. Nu e normal ca ceva opţional, ce ţine de dreptul asupra propriului corp să intre în vreo chestie contravenţională. Aşa cum nu era normal să fii amendat pentru lipsa ştampilei cu grupa sanguină pe buletinul de identitate.
––––––
* e vorba de moarte în condiţiile legii. Legea japoneză defineşte moartea clinică prin oprirea ireversibilă a inimii.
Profit de ocazie pentru a lămuri un termen folosit prost de către mînuitorii contemporani de limbă română.
Moartea clinică este de fapt moartea de-a binelea. Din moartea clinică nu se trezeşte nimeni.
Ceea ce semidocţii „gornalişti” numesc moarte clinică, în termeni de specialitate se cheamă moarte aparentă. Pe semne, moarte aparentă nu le sună suficient de supercalifragilistic pentru a atrage cititorii de tabloide, de unde şi autobăgarea în seamă cu bombasme.
● Alături de PNL, PSD şi PC, UDMR urăşte electoratul român de pretutindeni
Aflu cu indignare despre opoziţia UDMR la proiectul legii votului prin corespondenţă înaintat de MAE.
Înţeleg opoziţia UDMR. Pragmaticeşte, UDMR este interesată în suprareprezentarea rezultată din prezenţa slabă a electoratului nemaghiar la urne. Şi PSD, şi PNL, şi PC, au cam aceleaşi obiective antidemocratice, însă nu pot să nu constat că, în mod obiectiv*, UDMR vădeşte o doză impardonabilă de cinism în promovarea propriului politicianism.
La ora actuală, din 18 milioane de potenţiali electori, într-un echilibru dinamic, 450.000 au actele de identitate expirate. Iar statul român nu pare a dori să renunţe la fudulia de a pretinde acte în termenul de valabilitate la exercitarea dreptului de vot.
Alte 2 milioane de electori sunt în străinătate, la distanţe (futu-i!) prea mari pentru ca, raţional, să îşi poată exercita dreptul de vot. Aşadar, din 18 milioane de electori, 2,5 milioane sunt neexploataţi electoral. Dead weight. Vite. Căcaţi. Aproape 14% din electori sunt excluşi din procesul electoral. Unul din şapte. Ăsta-i stat de drept? Nu! E un stat care doar mimează democraţia. Ce mi-e Rusia, ce mi-e România?
Pentru 14% din electori, organele alese ale statului nu au niciun fel de legitimitate. Repet: niciun fel de legitimitate! Este un potenţial exploziv imens. Unul din şapte electori este virtualmente un rebel legitim, imun la abureli legaliste. Iar partitocraţia nu îşi dă seama pe ce butoi de pulbere îşi tractează interesele-i scîrnave.
Ce face UDMR? UDMR speră ca, prin menţinerea celor 2,5 milioane de electori cu nisip în ochi şi căluş administrativ în gură, ea însăşi să fie suprareprezentată în aceeaşi proporţie.
Dar, să vedem care e preţul cu care UDMR vinde electoratul român. 6% (reprezentarea demografică) / 0,86 (randamentul maxim de exploatare în condiţiile actuale) = aprox. 7%.
UDMR trădează 2,5 milioane de cetăţeni cu drept de vot, pentru a-şi adjudeca un procent în plus în Parlament. Adică, trei deputaţi. UDMR vinde 800.000 de români pe un deputat ungur în plus. Vă daţi sema ce căcăcioşi sunt liderii maghiari? Cît de uşor le poate cădea subţirea scliviseală de civilitate! Doar securiştii lui Dan Voiculescu mai vînd aşa ieftin electori contra deputaţi. Prin nesimţirea sa, UDMR demonstrează că este tovarăşul de drum al lui Ion Iliescu. Alături de Crin Antonescu (supranumit Guţă Tătărăscu jr.).
Cum poţi să vorbeşti despre loialitate faţă de statul român, cînd trădezi 2.500.000 de cetăţeni doar pentru a avea suficientă reprezentare cît să-i dai lui Verestoy Attila drept de jaf pe un milion de hectare de pădure în plus? Asta e UDMR? Jalnică şi nemernică formaţiune politică! Unde sunt ecologiştii? 😀
Aştept din partea UDMR un gest de demnitate, iar nu un nou set de sofisme menite să acopere nemernicia liderilor UDMR.
Pentru început, dacă UDMR va continua jegoasa-i pornire politicianistă, ca cetăţean al României, abandonat de formaţiunile trădătoare: UDMR, PNL, PSD şi PC, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a scoate UDMR din Parlament. Chiar dacă ar fi să merg din nou 1800Km pentru a îmi exprima scîrba.
Dacă pînă la alegerile generale din 2012, UDMR nu îşi va revizui poziţia faţă de votul prin corespondenţă, cu riscul de a complica şi mai tare peisajul politic, voi căuta să mobilizez electoratul xenofob (24%), electoratul repelat administrativ (14%) şi electoratul dezamăgit (46%) în aşa fel, încît UDMR să intre în Parlament doar cu 1 (unul) deputat, pe picior de egalitate cu deputatul comunităţii armeneşti.
Aşa să-mi ajute Dumneazeu!
––––––
* obiectiv, în sensul că expansiunea UDMR este limitată demografic.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
11 comments