★ Sănătate şi responsabilitate (XIII) – Asigurări publice, asigurări private
În articolul precedent am identificat principiile ce guvernează asigurările publice de săntătate. Am aflat că ele se supun principiului echităţii, în forma contribuţiei procentual egale la colectare, şi a axiomei unicităţii sănătăţii.
Întrebări:
Poate fi sănătatea plurală? Dacă, da, în ce condiţii?
Poate fi aplicat principiul contributivităţii la sănătate? Dacă, da, în ce condiţii?
Pentru ilustrare, continuăm studiul de caz.
Să vedem întîi care au fost costurile totale la tratamentul varicelor (costuri nominale şi coplata), pentru a şti despre ce vorbim.
Avem cinci chitanţe: două din 6 şi 26 iulie (8.200+13.980yen) două din 19 şi 24 august (406.160+1140yen) şi una din 22 septembrie (4190yen). În total, costul nominal a fost de 433.670yen, din care am plătit din buzunar: 130.100yen, reprezentînd coplata curată (fără serviciile neacoperite de asigurări). Cu alte cuvinte, sistemul public de sănătate mi-a acoperit 303.570yen, echivalentul a 2 ani de cotizaţie. Reţinem 2 ani.
Aplic pentru conformitate chitanţele din 24 august şi 22 septembrie. Pe celelalte le aveţi în articolele anterioare.
Dacă doriţi şi detaliile, le pot aplica la coadă.
Avem pe 22 septembrie o cheltuială suplimentară de 3.150yen (din care TVA 150yen) care nu se regăseşte în totalul coplăţii, deoarece ea reprezintă costul unul certificat medical tipizat, special pentru compania de asigurări private. Act notarial neacoperit de asigurările publice.
Să vedem comparativ care este compensaţia obţinută de la compania privată.
Am activat două poliţe de asigurare de viaţă, poliţe ce, în subsidiar, acoperă spitalizarea de la a 5-a zi în sus, precum şi, parţial, costul operaţiei chirurgicale. Poliţele nu acoperă costul spitalizării pentru primele 4 zile, şi nici costurile auxiliare (analize, materiale etc.)
Să vedem cifrele:
Întîmplător, am datele la rînd. În carnetul de economii figurează două nume: Kanpo hoken şi Kan’i hoken. De fapt, compania este una singură, anume, Asigurări Poştale Uşoare. Numele poliţelor este diferit, deoarece contractele de asigurare au fost încheiate: unul, înainte de privatizare (Kan’i hoken), celălalt, după (Kanpo).
Ambele poliţe sunt de asigurare de viaţă, cu clauze de sănătate: internare, chirurgie. Atît şi nimic mai mult.
Deşi poliţele sunt la aceeaşi companie, cifrele sunt diferite, deoarece condiţiile contractuale sunt diferite. În carnetul de economii sunt trecute pauşal, dar una din poliţe prevede 2×4.500yen spitalizare (ziua 5-a şi a 6-a) plus 90.000 pentru operaţiile chirurgicale (total 99.000yen). Cealaltă acordă 2×6.000yen pentru spitalizare şi 120.000 pentru operaţie (total 132.000yen). Total 231.000yen.
Cotizaţia lunară este de 17.160 şi respectiv 18.990yen. Total: 36.150yen.
Discuţie
Comparăm cele două complexe:
Public: acoperire 303.570yen (2 ani de cotizaţie)
Privat: acoperire 231.000yen (6,4 luni de cotizaţie) (de la prima publicare a textului, multiplul a fost revizuit. v. mai jos)
Cu cît acoperirea este mai scurtă în termeni de cotizaţie, cu atît mai prost e pentru asigurat. Putem spune formal că asigurările private sunt de 4 ori mai scumpe decît cele publice. Adăugăm că situaţiile acoperite de asigurările private sunt mult mai puţine decît în cazul celor publice.
Se poate obiecta că de fapt, asigurările de viaţă nu sunt totuna cu cele de sănătate. În parte e justificat. Dar să vedem lucrurile pînă la capăt. În cazul de Doamne fereşte, să fiţi siguri că din totalul încasat de succesorul meu, se vor scădea cei 231.000yen. În aceste condiţii, nu este o greşeală să considerăm lunile de cotizaţie la asigurările private drept cotizaţie la sănătate. E ca şi cum aş fi murit un pic.
(am revenit mai jos cu completări de substanţă, ce invalidează raţonamentul din paragraful de faţă)
Unora li se va părea convenabil sistemul asigurărilor private. Cu cîteva observaţii însă.
Niciun asigurator privat nu plăteşte mai mult decît încasează. Asta înseamnă că, la tratamente cu costuri exorbitante, o bună parte din cheltuială va rămîne descoperită, oricît de private ar fi asigurările.
A doua observaţie se referă la costurile auxiliare. Am plătit 3.150yen pentru certificatul medical. Nu este singurul cost ascuns. La declaraţia de impozit, asigurarea privată încasată va intra ca venit. Grosier, pentru cei 231.000yen încasaţi, datorez statului 23.000. Asta înseamnă circa 0,7 luni de cotizaţie în minus, ceea ce duce la 4,2 raportul de scumpete (privat/public). Un alt cost ascuns este că asigurarea încasată sporeşte venitul net din anul, iar în consecinţă, contribuţiile la: pensie, sănătate, impozit regional, cresc în valoare absolută în anul următor)
Concluzii
În principiu, omul poate avea mai mult de o sănătate, dar numai una poate fi garantată. Celelalte depind de alţi factori.
Principiul contributivităţii poate fi aplicat, dar numai în registrul privat, cu restricţii multe. Şi, în general, în sistemul privat e „mai frig”. În sistemul privat, contribuţia ieftină cu compensarea babană este o iluzie.
Relaţia dintre condiţiile contractuale nu este liniară. Dacă la cotizaţia de 17.160yen (Kanpo) am primit de 5,77x mai mult, la cotizaţia de 18.990yen, raportul a fost de 6,95x. Se poate vedea că privatizarea unei asigurări terţe aduce o înrăutăţire a cotei de asigurare. (aserţiuni ce nu mai au suport din momentul în care am despicat partea de sănătate din asigurarea de viaţă)
Aşadar, în sistemul public nu ne permitem să umblăm cu criterii cantitative, cum ar fi cel de contributivitate, fără să stîrnim inechităţi flagrante şi mînie.
Pentru a fi rentabile asigurările private de sănătate, venitul lunar net al asiguratului va trebui să fie de minimum 550.000yen. Doar la valori peste cifra avansată, sistemul privat de sănătate devine atractiv. Cu alte cuvinte, de la director în sus. (la reconsiderarea fracţiei din asigurarea de viaţă, dedicată sănătăţii, limita inferioară de atractivitate al asigurării private scade considerabil).
EDIT
Cu scuze pentru concluziile de mai sus, mă văd nevoit să amendez calculele:
Cred că am reuşit să determin partea ce îi revine sănătăţii din poliţa de asigurare de viaţă.
Asigurarea de viaţă are trei componente: 1) asigurare de sănătate, 2) asigurare de invaliditate şi 3) asigurare de viaţă. La compania citată, sunt zece clase definite, definite ca: 1 milion, 2 milioane…10 milioane yen de plată la împlinirea termenului. Din ele derivă şi contribuţia lunară.
Cele două poliţe private de asigurare sunt din două clase diferite. Una de 3 milioane (3unităţi), iar alta de 4 milioane (4 unităţi). La asigurarea egală cu unitatea, formula de calcul este: 1.000.000×1,5/1000=1500yen pe ziua de spitalizare. Cum ziceam, am două poliţe cu un total 7 de unităţi, ceea ce înseamnă că mi s-au compensat (7×1.500yen/zi)x2zile=21.000yen.
Acuma, gravitatea intervenţiilor chirurgicale are teoretic patru clase de compensare: x5, x10, x20 şi x40, raportate la ziua de spitalizare. Operaţiile mele au fost considerate de gravitatea x10, ceea ce înseamnă 21.000×10=210.000yen. Plus 21.000 (partea de spitalizare) iese totalul de 231.000yen.
Din diferenţa dintre cele două cotizaţii la asigurare rezultă şi cotizaţia per unitatea de sănătate: 18.990-17.160=1830yen/lună şi unitate. Cum am 7 unităţi contractate, rezultă o contribuţie lunară dedicată strict sănătăţii: 1830×7=12.810yen/lună.
Am întrebat un client cu mai multă experienţă în folosirea asigurărilor de viaţă. Mi-a spus că partea din asigurare ce îi revie sănătăţii nu se regăseşte în asigurarea de viaţă la împlinirea termenului. Cu alte cuvinte, din cei 36.150yen plătiţi lunar, doar 23.340 sunt bani ce se vor regăsi în asigurarea de viaţă. Restul, sunt bani „aruncaţi”.
Discuţie
În asigurarea complexă, 64,5% sunt bani returnabili, restul, urmează regimul asemănător asigurării publice de săntăate, iar cuantumul este comparabil.
Să reluăm comparaţia:
Avem aşadar în regimul public, compensarea cu echivalentul a 2 ani de cotizaţie.
Rămîne să vedem cuantumul în regim privat: 231.000 minus 3.150 (certificatul), minus 23.000 impozitul aferent sporului de venit global, egal: 204.850yen, reprezentînd echivalentul a 16 cotizaţii lunare. Normalizat la valoarea compensată de asigurările publice, asta înseamnă 23,7 luni.
Concluzie
Cu scuze pentru uşurătatea din prima analiză (cu premiză simplificatoare falsă), la aceeaşi compensare, sistemul privat este mai avantajos cu circa 15%, dar cu observaţia că nu se activează la intervenţii medicale ambulatorii curente, nu se activează la cheltuielile cu medicina preventivă, nu se activează la dentist (decît cel mult pentru chirurgia facială cu implicaţii dentare).
Desert
Internarea fusese planificată pentru 9 zile (pînă la scoaterea copcilor) Eu m-am externat la cerere, într-a şasea. Asta înseamnă că am pierdut trei zile de asigurare, valorînd în termeni de bani: 31.500+315.000=346.500yen. Cum ar veni, aş fi putut încasa de la asigurările private 577.500yen. De 4 ori mai mult decît m-a costat coplata. 🙂 Sau, altfel spus, aş fi putut încasa de la asigurările private cu 33% peste costul nominal al tratamentului (internare, analize, operaţii chirurgicale). Am preferat însă să deschid prăvălia în zilele de vineri şi sîmbătă. În meseria mea, sunt mai importante planurile cu bătaie lungă. Şi mai ales să fiu la post. Altfel, pagubele întinse pe decenii ar fi mai mari de 346.500yen.
★ Sănătate şi responsabilitate (XII) – Valori şi principii
Iată-ne la finalul părţii descriptive a serialului. Se pune problema identificării motorului axiologic al sistemului public de sănătate. Din materialul faptic el se întrevede. Voi încerca doar reformularea.
Văzurăm că unităţi sanitare diferite, pentru proceduri egale, practică preţuri egale, deşi, la intrare, valoarea absolută a contribuţiilor poate fi diferită, în funcţie de venitul anual al titularilor. Aşadar, avem la intrare o variabilă, iar la ieşire o constantă. Cum le armonizăm? O luăm invers: de la coplată la contribuţie.
Ce categorii de coplată sunt?
Am identificat două fonduri de asigurări de sănătate. Asigurările populare de sănătate (kokumin kenko hoken), cu coplata de 30%, şi asigurările sociale de sănătate (shakai hoken), la care coplata este de 10% şi respectiv 20%, în funcţie de condiţiile contractuale dintre angajator şi angajat, dar în ultimul timp a apărut şi clasa 30% la shakai hoken.
Cele două forme de asigurare nu pot merge în paralel pentru aceeaşi persoană, întrucît, ele depind de forma de angajare. Cu alte cuvinte, dacă contribui la shakai hoken, nu poţi contribui şi la kokumin hoken.
În trecut, la nivel naţional, media coplăţii era de circa 16%. Pe măsură ce sustenabilitatea binomului economie-solidaritate a scăzut, a crescut procentual şi coplata medie, ajungînd în prezent la puţin peste 21%. Pe semne, mai puţini angajatori îşi permit azi să co-finanţeze contribuţia atît cît să satisfacă condiţia de 10% la coplată.
La asigurările populare contribuie persoanele autoangajate, liber profesioniştii, zilierii, part-timerii şi orice alt cetăţean care munceşte, dar nu este angajat cu contract permanent. Este de notat că şi şomerii au sarcina plăţii asigurării de sănătate, dacă nu intră sub tutela imediată a unei rude, situaţie în care responsabilitatea contribuţiei îi revine tutorelui.
Contribuţiile la asigurările, sociale, de data asta, sunt însă achitate parţial de angajator. Şi în Japonia, angajatorul are obligaţia de a acoperi 1/2 din contribuţia angajatului la asigurările de sănătate. Pensionarea nu atrage schimbarea clasei de coplată, dar nici nu scuteşte titularul de contribuţia la sigurările de sănătate.
Avem aşadar, două organizaţii publice de administrare a contribuţiilor pentru sănătate, şi trei clase de coplată: 10, 20 şi 30%.
Cît e cuantumul contribuţiei?
În linii mari, contribuţia la asigurările de sănătate este de circa 10% din venitul global net realizat pe anul precedent. Se plăteşte în 10 tranşe lunare, între iunie şi martie. Ea se recalculează anual. Dacă, să zicem, într-un an îţi pică o pleaşcă mare, ea se adaugă la venitul global net şi ridică în sus cuantumul tuturor contribuţiilor şi impozitelor pe anul următor, ce au ca bază de calcul venitul global net.
Aşadar, procentual, contribuţie egală.
O diferenţă, de data asta, la cuantumul procentual al asigurărilor de sănătate o dă însă vîrsta.
Toţi contributorii în vîrstă de peste 40 de ani au sarcina de a achita o contribuţie suplimentară, din care se constituie (sub)fondul de îngrijire la pat. Însă contribuţia suplimentară nu figurează explicit nicăieri. Ea poate fi însă dedusă logic, sau aflată direct şi personalizat, în baza dreptului la informare.
Reformulat: la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Acum să coroborăm cu clasa de coplată:
La clasă egală şi la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Am rezolvat astfel „misterul”. Observăm că nu poate fi vorba despre vreun principiu al contributivităţii (decît în stabilirea clasei de coplată, dar cu observaţia că el nu depinde neapărat de contribuabil, ci de condiţiile contractuale de muncă). Putem spune că principiul care guvernează sistemul este principiul contribuţiei şi atît. Spre deosebire de principiul contributivităţii (din sistemul de pensii), principiul contribuţiei are valenţă mai degrabă calitativă. Este un principiu binar. Contribui, ai. Nu contribui, nu ai.
Concluzii
În sistemul public de asigurări de sănătate,
1) fiecare contributor are dreptul la o singură sănătate.
2) Contribuţia şi coplata reprezintă dovada dreptului la compensarea bănească a asistenţei medicale şi respectiv, dovada dreptului la informare.
3) La noroc diferit, sarcină diferită, dar tratament egal, nediscriminatoriu.
Aşadar, la contribuţie echitabilă, sănătate egală.
Alte concluzii
4) Asigurările publice de sănătate nu acoperă decît inerenţele medicale asumate şi omologate de sistemul de asigurări de sănătate. Asigurarea nu acoperă inerenţele fiziologice şi de trai.
5) Agentul medical nu poate fi decît creditor în raport cu asiguratorul şi cu asiguratul. Serviciul medical este o dublă creanţă certă, imperioasă, dar care îl obligă pe agent la dublă transparenţă contabilă.
6) Reciproca: Asiguratorul şi asiguratul nu pot fi decît debitori în raport cu agentul medical. Alt fel spus, asiguratul şi asiguratorul nu pot fi creditori pentru agentul medical. (nicio (co)plată ex ante)
7) Contribuţia la asigurările de sănătate nu reprezintă un drept de proprietate (reală sau virtuală), ci un drept pozitiv, inalienabil dar prescriptibil. Cu alte cuvinte, contribuţia la sistemul public de sănătate nu este returnabilă şi nici încetarea plăţii contribuţiei nu îi prelungeşte asiguratului dreptul la compensarea cheltuielilor de către asigurator.
8) Agentul medical nu adaugă valoare, ci serveşte valorile fundamentale (Binele, Adevărul şi Frumosul). În consecinţă este scutit de custodia TVA pentru serviciul prestat în numele celor trei valori, dar este obligat să plătească cel puţin TVA corespunzător cuantumului salariilor brute ale personalului din schemă*.
În episoadele viitoare vom examina organizarea agenţilor medicali, gratuităţile şi excepţiile la (co)plată, relaţia dintre sănătate şi fiscalitate, precum şi relaţia dintre salarii şi şpăgi (etica şpagamahică).
–––––––
* Munca este o marfă, ca şi bisturiul, ca şi aparatul de radiografie, iar ca orice marfă, se supune taxei pe valoarea adăugată. Nu vă speriaţi. În medicină, manopera reprezintă cam 30% din cheltuielile directe. Iar încasările nu pot depăşi 150%, raportate la cheltuielile directe. Ceea ce înseamnă procentual 100x(0,3/1,5)x0,24(TVA)=4,8% din încasări. Am introdus TVA din România (24%) iar nu cea din Japonia (5%). (Sigur, pînă la anul, în Japonia, TVA aferent salariilor personalului nu va depăşi 1% din încasări. De la anul e de aşteptat ca cifrele să se dubleze.) Am preferat TVA din România, pentru o simulare mai aproape de condiţiile româneşti.Corolar: Dacă agentul medical nu produce valoare, nu are nici dreptul de a plăti dividende. (despre imoralitatea profitului în sistemul de Sănătate voi mai vorbi). Agentul medical poate (ex)trage dividende doar pentru serviciile făcute în numele Maibinelui, Maifrumosului şi Maiadevăratului. Însă, de regulă, în viaţa reală, serviciile cu valoare adăugată vin mai degrabă să acopere găurile provocate de serviciile făcute în numele Binelui, Adevărului şi Frumosului.
★ Sănătate şi responsabilitate (XI) – Bilanţ contabil parţial
(continuare din numărul trecut)
Următoarele două zile de internare au decurs relativ monoton. Somn, mîncare, lectură, radio, plimbare… La cerere, am fost externat în a 6-a zi.
Am primit un mic buchet de flori, un bileţel de felicitare pentru externare…
…în care erau scrise şi recomandările pentru viitorul imediat. Am fost apoi condus la lift:
Coborît la parter, am fost îndrumat către recepţia contabilă. Aveam banii pregătiţi, dar am întrebat dacă pot plăti cu cardul. Nu era posibil. Coplata, numai numerar.
Iată chitanţa:
Articolele de calculaţie sunt următoarele:
Îngrijire la pat: 6.300yen
Medicaţie orală: 880yen
Medicaţie parenterală: 2.240yen
Tratament chirurgical: 274.620yen
Analize: 6600yen
Internare: 108.420yen
–––––––––––-
Total: 399.120yen
–––––––––––-
Hrană: 7.040yen
–––––––––––-
Materiale auxiliare* (nesuportate de asigurări): 8.400yen
========================================================
Coplata: 119.740yen
Hrană: 2.860yen
Materiale auxiliare* (nesuportate de asigurări): 8400yen
–––––––––––-
Total (numerar): 131.000
TVA (5%, aplicat la cei 8.400yen): 420yen
==================================
Total general (numerar): 131.420yen
==================================
Suma plătită numerar echivalează cu circa 202 ore de muncă la salariul minim regional (650yen/oră).
Discuţie
Observăm că separarea pe articole de calculaţie este relativ grosieră în contabilitate, dar permite formarea rapidă a unei imagini despre structura costurilor. Separarea are utilitate atît în determinarea abaterilor de la normative, cît şi în identificarea rezervelor de eficienţă în proiecţiile ulterioare de buget.
Cheltuielile pentru hrană se evidenţiază separat de partea medicală, deşi şi ele sunt acoperite de asigurare. Ţinînd seama de coplata de 30%, ce reflectă aproximativ costul materiei prime, abaterea de la regula inerenţelor medicale, este extrem de mică. Abaterea este cu atît mai legitimă, cu cît, tratamentul reclamă, în anumite limite, restricţii alimentare. Cu alte cuvinte, hrănirea mea a cerut şi o vagă expertiză.
Vă reamintesc, decontarea serviciilor medicale ţine seama doar de inerenţele actului medical. Nu intră stările fiziologice, inerenţele specifice traiului, şi nici Maibinele, Maifrumosul şi Maiadevăratul.
Exemplu de altă cheltuilă suportată de pacient pe teritoriul spitalului ar mai fi cea cu spălarea şi uscarea lenjeriei intime. Pentru aceasta există maşini de spălat şi uscătoare de rufe, alimentate cu monede de 100yen. De asemeni, telefon public şi automate de băuturi soft. Pentru receptorul TV de pe noptieră se vînd cartele de 1000yen. Nefiind un fan TV, nu ştiu cît costă ora de recepţie TV, dar ştiu că automatul ce eliberează cartele TV poate şi restitui contravaloarea creditului neconsumat pînă la externare.
Mai observăm că TVA se aplică explicit numai la materialele cumpărate pe spezele pacientului. În mod normal, gambele ar fi trebuit strînse într-un fel sau altul. De fapt, la piciorul stîng, am purtat pansamentul compresiv 8 zile, pînă cînd mi-au fost scoase firele suturilor. Ciorapii medicinali uşurează mai ales subiectiv recuperarea (ce durează circa o lună). Simplifică administrarea prin forţe propri a presiunii pe gambe. Aşadar, ciorapii medicinali servesc mai degrabă Mibinele şi Maifrumosul decît inerenţele medicale.
==================================
Hopa!
Spitalul, fiind fundaţie nonprofit, nu are sarcina TVA pentru inerenţele medicale. Ar fi şi imoral ca statul să profite de ceva ce serveşte strict Binele, Adevărul şi Frumosul. Însă este total îndreptăţit să încaseze TVA pentru Maibine, Maifrumos şi Maiadevărat. Despre Maiadevărat voi vorbi cînd va veni să compar asigurările publice de cele private.
==================================
Să vedem acum pe ce dădurăm banii. (De aici în jos, socotelile vor fi în puncte de asigurare.) Pregătiţi-vă pentru incursiuni în domenii negîndite.
1) Primul set de date reprezintă medicaţia: antibiotic, antidoloric, antiinflamator, încă o pastilă în doză unică (senonsaido) al cărei rol nu îl cunosc. În final, deranjul farmacistului (7p x6 reprize) Cam jumătate din costul medicaţiei (88p) o reprezintă deranjul farmacistului (42p).
2) Al doilea set îl constituie perfuziile (pre)operatorii. Două seturi de ser fiziologic dulce şi de alte lichide, în două zile, însumînd 118p la prima, şi respectiv 106p la a doua operaţie. Pe semne, diferenţa este dată de consumul de catetere. Cateterul de la prima perfuzie a rămas montat pe antebraţ şi pentru a doua operaţie.
3) Analize: văd că se repetă în linii mari setul de analize de la sfîrşitul lunii iulie. Pe semne, repetarea lor este cerută de protocol, pentru a evita orice dubiu de malpraxis. Diferenţele semnificative în parametrii critici ar fi dus probabil la o verificare suplimentară. Din însumare mi-au ieşit 666p, iar în chitanţă erau trecute 6.300yen (630p) 6600yen. Nu aş putea spune de unde vine diferenţa.
4) Internare
-Pavilion general (din clasa: 1/10: o asistentă la 10 pacienţi): 1.300p x6 (=7.800p)
-Intervenţii suplimentare: 5p x6 (=30p) (probabil curăţenia în salon)
-Cazare 450p x6 (=2.700p)
-Supliment de mediu (probabil întreţinerea spaţiilor comune): 25p x6 (=150p)
-Supliment de zonă (categoria a IV-a): 10p x6 (=60p) [este clar un parametru de urbanism, ce se leagă de impozitul imobiliar.]
-Expertiză nutriţională: 12p x6 (=72p)
-Cheltuieli de administraţie medicală (constantă) 30p
5) Hrană (partea suportată de pacient în yen): 1 zi cu 2 mese 520yen, 2 zile cu cîte 3 mese 780 x2= 1560yen, 3 zile cu cîte 1 masă 260 x3=780yen (total 2860yen)
6) administrarea homeostaziei ş.a.:
-administrare farmaceutică (clasa: alta decît 1 şi 2) 325p
-prevenirea sindromului pulmonar (?) 305p (probabil acţiuni de prevenţie a infarcturilor date de eventuale cheaguri circulante)
7)Anestezie
-Anestezie 40 minute 850p
-Oxigen lichid 90litri 4p
-Novoheparin 1 fiolă 5.000UI 613p
-Anestezie 36 minute 850p
-Oxigen lichid 110 litri 4p
-Un injectabil (neidentificat) intitulat NS: 581p
8) Chirurgie
-Ectomie vasculară 10.200p
-Ectomie vasculară 10.200p
-Crioterapia plăgilor (peste 6cm) şi (probabil) scleroterapie: 4.160p
9) veşminte şi centuri:
-ciorapi constrictori (în yen): 1per 8.400yen.
Discuţie
După cum vedeţi, componentele sunt de naturi diferite. Însă intervenţia chirurgicală propriu-zisă are ponderea cam de jumătate din total.
Din cifrele spitalizării putem face socoteala productivităţii unei surori medicale: 10 pacienţi ori 13.000yen/zi împărţit la 3 surori (una pe schimb) înseamnă maximum 43.000 yen/soră şi zi, dacă totul merge bine sau chiar mai mult, în cazul în care pacienţii solicită mai multe intervenţii, peste cele curente. Din cei 43.000, circa 10.000yen îi revin operatorului direct (asistenta). Restul, pentru zecile de alte articole de calculaţie, nefigurate în document.
E de aşteptat ca un spital dintr-o zonă centrală să includă explicit şi componenta impozitului pe proprietatea imobiliară din moment ce planul de urbanism nu îşi propune a sărăci în unităţi medicale anumite zone. Acesta este avantajul fundaţiei în raport cu SRL-ul. Pe lîngă faptul că nu îşi propune profitul (ceea ce ar fi amoral), cu riscurile căpuşarde aferente, este datoare să detalieze şi cheltuielile. Atît faţă de pacient, cît şi faţă de casa de sănătate.
Aş avea o observaţie suplimentară la costul unitar al operaţiilor chirurgicale. În linii mari acelaşi. O excepţie ar fi procedura crio-şi scleroterapeutică, pe care nu aş putea-o disjunge contabil, deşi, cel puţin scleroterapia a fost bilaterală, practicată în două zile consecutiv.
Deşi preţul unitar este acelaşi, au fost două proceduri chirurgicale fundamental diferite. Una, cu laser. Asigurările de sănătate nu acoperă tehnica cu laser (mai puţin invazivă). Acuma, nu ştiu cum s-ar putea interpreta egalitatea valorilor decontate. Fie între timp a fost „legalizată” tehnica cu laser, fie medicul a făcut un fel de haiducie, mascînd contabil procedura cu laser, fie există vreo excepţie de la normativ, care zice că o tehnică terapeutică nouă poate fi compensată din fondul public de sănătate, dacă se încadrează în plafonul uneia deja omologate.
(va urma)
––––––––––––
* Singurul articol plătit 100% din buzunarul propriu, dar pentru care m-a creditat unitatea sanitară au fost ciorapii medicinali. S-ar adăuga costul hranei, dar rostul evidenţierii lui separat îl voi descifra într-un articol viitor, probabil la capitolul: „sănătate şi fiscalitate”.
★ Sănătate şi responsabilitate (IX) – Laser chirurgical
(continuare din numărul trecut)
Luni dimineaţă intrai în conveiorul chirurgical. Ziua începu, cum era de aşteptat, cu cîteva mici interviuri, însoţite de un instructaj doi la doi şi o mică formalitate notarială (v. mai jos).
Am fost întrebat despre tranzitul intestinal, mi s-au măsurat parametrii circulatorii, apoi mi s-a înfipt prima pungă de perfuzie. Ca de obicei, asistenta bîjbîia în căutarea unei vene pe antebraţ. Cu exquisitele şi subţirile-mi vene de şahist, pot trînti la proba practică orice asistentă medicală novice.
A venit apoi farmacista care mi-a înmînat pastilele şi modul de administrare.
A urmat asistenta de chirurgie. Am făcut cunoştinţă, mi-a descris rutina, apoi m-a întrebat ce muzică îmi place. Cum aveam aparatul de radio fixat pe NHK, i-am cerut continuitate în fondul sonor. I-am cerut apoi să ia fotografii în timpul operaţiei. I-am acordat libertate la alegerea subiectelor. Asistenta a devenit brusc anxioasă, şi mi-a recomandat să negociez cu chirurgul. Simţind că am depăşit o limită, în secunda următoare mi-am zis în gînd să renunţ la idee. Într-adevăr, din punctul de vedere al igienei ar fi fost o grijă în plus pentru personalul din sala de operaţii. Ulterior, dorinţa mi-a fost satisfăcută. Medicul însuşi umblă în clinică cu un aparat foto la gît. Se pare că zărghiţii se înţeleg din priviri. Vom vedea în alt articol şi în numele cărei valori medicul a acceptat prelevarea imaginilor.
La ora 11, soţia mea a sosit conform înţelegerii. S-a constituit o comisie informală, din două asistente de o parte, şi pacientul, asistat de soţie, de cealaltă parte. Momentul a fost unul notarial. Ni s-au prezentat riscurile rahianesteziei. Nu am ascuns frica de o atari (dublă) procedură, pomenind unul din cele 1:50.000 de rateuri soldate cu paralizia ireversibilă. Am avut un unchi care a ales să fie operat într-un spital din Băileşti. A fost al 50.000-lea…S-a chinuit 20 de ani în scaun cu rotile.
===============================
Celor care se leagă cu lanţuri în semn de protest faţă de desfiinţarea spitalelor din tîrguri şi comune, le-aş spune că acolo toate probabilităţile infinitezimale de accident devin 50%. Opoziţia parlamentară, în acest caz, este nu numai ipocrită şi cinică, dar de-a dreptul criminală.
===============================
Dar să revenim. Aplic aici expresia notarială a actului medical. Încep cu partea explanatorie.
Partea notarială propriu-zisă.
==============================
Ceea ce pare de neconceput pentru un birocrat român este faptul că cele două minute au fost întocmite în cîte un singur exemplar. Ambele au rămas la pacient(!). De ce? Pentru că, notarialmente, înafara probelor scrise, mai există două izvoare de probare: cei doi membri ai „comisiei”. Spitalul nu are nevoie să mă aibă „la mînă” în cazul unui accident, pentru că are alte documente adulmecative şi registre de protocol, plus două garanţii obrazuale din partea celor doi instructori. Astfel, arhiva e degrevată de spaţiul ocupat de două hîrţoage/pacient, altminteri redundante.
==============================
Sunt îndrumat la cabientul medicului. Medicul întocmeşte schema tactică:
Se face ora programată pentru operaţie. Sunt codus la etajul III. Merg pe picioarele mele, mînîndu-mi stativul de perfuzii (pe rotile). Mă întîmpină asistenta de chirurgie. Urmează identificarea verbală a persoanei. O formaltate ce poate părea redundantă, din moment ce aveam numele scris pe brăţară şi pe punga de perfuzie. Mai mult, discutasem cu două ore în urmă cu aceeaşi persoană. Ulterior am descoperit că numele şi semnalmentele mele erau scrise pe o tablă din sala de operaţii. Cu toatea acestea, identificarea verbală e absolut obligatorie. În acest fel, substituţia accidentală a pacientului este eliminată, iar responsabilitatea unui accident de substituţie, transferată pe umerii pacientului.
În ultimul moment, o asistentă intră gîfîind cu aparatul meu foto în mînă. Evrica!
Sunt aşezat pe masa de operaţie. În jur, toată lumea se mişca rapid, cu gesturi experte, într-un optimism uşor contrafăcut, dar antrenant. Îmi dispare orice teamă. În 5 secunde sunt gol puşcă sub cearşaf. Sunt răsturnat în poziţia fetală. Mi se înfige acul. După mai puţin de 2 minute îmi mai rămăsese numai jumătatea superioară vie. De la brîu în jos, alt hoit.
În scurt timp sunt gazat ca să nu mă plictisesc. Oricum, verificasem, în cîmpul vizual nu aveam nicio oglinjoară prin care să trag cu ochiul.
Sensei începu căutarea ecografică a conductelor.
După vreo 40 de minute eram cu piciorul drept gata înfăşat.
Succes pe toată linia.
(va urma)
★ Sănătate şi responsabilitate (VIII) – Ziua Z
(continuare din numărul trecut)
Duminică, 14 august îmi luai traista-n băţ şi intrai pe uşa lăturalnică a spitalului Takanobashi. De ce lăturalnică? Pentru că spitalul nu este deschis duminica decît pentru vizite, dar face internări planificate. La ora 21, toate uşile de la intrare (frontale şi lăturalnice) se încuie.
Urc la etajul 5 (pe româneşte 4), unde sunt întîmpinat de asistenta responsabilă de etaj; un tînăr uşor încurcat, deoarece salonul în care urma să fiu plasat nu avea patul gata. Am fost introdus într-o rezervă unde mi s-a făcut instructajul de tragere a ciorapilor compresori ce urma să îi port după operaţii. Manevră deloc uşoară, întrucît ciorapii sunt dintr-un material supraelastic aderent. Presiunea este gradată descendent pe verticală. Dacă la gleznă presiunea este de 40hPa, pe gambă, ea scade la 30hPa. Orice imperfecţiune în aplicarea ciorapilor provoacă suferinţă fizică. Am ajuns relativ repede la performanţa de a trage ciorapii medicinali în 10 minute.
Mi s-a înmînat apoi un pliant cu alte instrucţiuni.
Pe la prînz am fost invitat în salon. Salonul fusese proiectat pentru 6 paturi, însă ulterior compartimentat (cu draperii) pentru 4 paturi. Norma de spaţiu este de circa 8㎡/pacient. În alte spitale, norma este de circa 5,4㎡. Spaţiu în care intră patul şi o noptieră pe care stă un televizor cu căşti şi cartelă preplătită. Cum, de la ceaţa de la 19 ianuarie 1990, din Piaţa Victoriei, nu mai sunt enoriaş TV, mi-am scos aparatul de radio, l-am agăţat de cîrligul de perfuzii, şi cu un rapel la casca din ureche m-am conectat.
A sosit şi prînzul.
Pe tavă un mesaj din partea echipei de nutriţie:
Traducere parţial liberă: Aţi ales meniul standard. În spitalul nostru, starea dumneavoastră de nutriţie este planificată şi monitorizată pe parcursul perioadei de internare. Pe verso aveţi formularul cu care puteţi solicita schimbarea meniului. Semnează: Compartimentul de nutriţie al spitalului Takanobashi.
Bine echilibrată, hrana din spital nu depăşeşte 1500Kcal/zi. Nici nu e nevoie de mai mult. Cît am stat internat, nu am simţit nevoia vreunui supliment. Iar masa corporală de la intrare se regăseşte la ieşire. Regim metabolic staţionar.
Ca tot burghezul, trăsei apoi un somn. Pentru că nu aveam ce face, mă plimbai în linişte prin clădire.
Scurtă prezentare a spitalului
Spitalul este organizat ca fundaţie nonprofit cu personalitate juridică. Autorizaţia sa de funcţionare se înoieşte o dată pe cincinal. Iată baza sa legală de funcţionare:
Secţiile şi dispunerea lor în spaţiu:
Nivelul 1 (parter)
Recepţie contabilă (literal ghişeu general)
Recepţie medicală (literal ambulatoriu de specialitate)
Urologie (tratament litiază)
Chirurgie plastică şi externe chirurgie generală (era un kanji ascuns după diedru)
Nivelul 2 (et.1)
Enteroscopie, Tomografie computerizată, radiologie
Dermatologie, cabinet de investigaţii metabolice,
臨床検査室 cabinet de prognostic(?) – (nu am prins sensul termenului rinshou… gata) e asimilabil lui laborator de analize chimice şi biochimice.
Nivelul 3 (et.2)
Cameră de operaţii
Cameră de reabilitare
Pevilionul nou. Nivelul 4 (et.3)Saloane (413-438)
Nivelul 4 (et.3) Saloane 401-412 şi nurse station.
Notă: Clădirea în care se află spitalul pare a fi populată de mai multe entităţi medicale. La parter este şi o farmacie de spital, alta decît cea de la nivelul 4, şi o clinică de oftalmologie.
Acuma, ori spitalul şi-a extins aria în corpul nou, ori a avut la un moment dat un corp nou pe care l-a închiriat altor clinici.
Farmacie
Nivelul 5 (et.4) Saloane şi nurse station
Nivelul 6 (et.5) Saloane şi nurse station
Nivelul 7 (et.6) Vorbitor şi administraţie (vestiare, camera personalului de serviciu etc.)
Nivelul 8 (et.7) Birouri (contabilitate)
Vedere de afară
Holul pentru vorbitor (de la nivelul 7) are vreo 150㎡ şi vitraj pe două feţe şi jumătate. Dincolo de pereţii de sticlă se poate vedea o îngustă terasă acoperită şi o grădiniţă nu prea sofisticată. Ceva mai încolo se vede spitalul Crucii Roşii.
Mi-am dat seama că perimetrul este bine populat de spitale. Chiar şi spitalul Onabe e tot pe acolo. Am căutat o explicaţie. Cu un zoom-in am găsit-o:
Clădirea cu ceas este unul din fostele corpuri ale Universităţii din Hiroşima. Universitatea s-a mutat acum vreo două decenii în alt oraş (Higashi Hiroshima) însă pînă acum cîţiva ani, în vechiul amplasament a continuat să funcţioneze facultatea de medicină. Actualmente, clădirile construite pe la începutul erei Showa, supravieţuitoare ale bombardamentului atomic, sunt prea şubrede. Îşi aşteaptă demolarea.
(va urma)
★ Sănătate şi responsabilitate (VI) – Contabilitate comparată
Suntem în 6 iulie.
Stabilim data primei operaţii chirurgicale: 15 august. Şi numărătoarea inversă începe:
Internare: 14 august (duminică)
Analize preliminare şi instructaj: 26 iulie.
După stabilirea calendarului de internare, îmi refac ţinuta vestimentară, mi se înmînează cîteva hîrtii apoi ies la recepţia contabilă. Las hîrtiile pe tejghea şi mă aşez pe fotoliu. După 3 minute sunt invitat „la bară”. Mi se înmînează cardul de pacient al spitalului, o chitanţă pe care o plătesc pe loc şi tradiţionala motivaţie scrisă pentru totalul de pe chitanţă. Să examinăm împreună:
Taxa de primă înmatriculare (denumită în altă parte diagnostic în premieră): 2700yen
La partea strict medicală, am plătit 5500yen, însă în motivaţia scrisă nu apare testul APG, ci numai investigaţia cu: ultrasunete pulsative şi analiza efectului Doppler. Acuma, ori a uitat cineva să consemneze testul cu pricina, ori cele două investigaţii sunt contopite contabiliceşte. (vom vedea mai încolo)
Total 8200yen, din care coplata (30%) 2460yen. Atît am şi plătit.
Ce observăm? Obsevăm că la două unităţi medicale, ambele private, taxa de primă înmatriculare este de 2700yen. Dacă aş fi apelat la o a treia, sunt sigur că aş fi plătit tot atît. Dacă aş fi mers şi la o a patra în regim de urgenţă, taxa de urgenţă ar fi fost la fel ca la spitalul Onabe (2700+2300yen).
Cum e posibil? Nu e piaţă liberă? Veţi zice.
Conspiraţioniştii ar zice că e un cartel îndreptat împotriva pacientului.
Eu cred că e vorba despre un act normativ prin care, la serviciu identic se plăteşte taxă egală. Desigur, mă refer la serviciile medicale şi administrative acoperite de asigurările de sănătate.
Este bine să facem diferenţa dintre actul medical şi decontarea lui. Actul medical aparţine unui segment al medicinii, costul său însă, ţine de finanţe.
Casa de asigurări de sănătate este o instituţie financiară, nu medicală. Aşa cum BNR stabileşte cursuri de referinţă, dobîndă de referinţă etc., tot aşa, tarifele medicale acoperite din asigurări sunt normate. Diferenţa este că dobînda de referinţă a BNR are o valoare minimală (limitează în jos) în timp ce taxa de primă înmatriculare a pacientului este una maximală (limitează în sus).
(va urma)
★ Sănătate şi responsabilitate (IV) – Cine plăteşte chiuretajul la cerere?
(continuare din numărul trecut)
Am văzut ieri că naşterea, fiind o stare fiziologică, nu este acoperită de asigurările medicale. În schimb, proximitatea comunitară preia achitarea integrală a costurilor, în baza cutumei comunitare instituţionalizate.
Consecinţa nexă este: dacă sistemul public al asigurărilor de sănătate nu preia nimic din costurile naşterii, nu este dator să acopere nici chiuretajul la cerere. Întrucît rezultatul chiuretajului nu are efecte pozitive în plan demografic, ci nule (sau negative, depinde din ce loc priveşti) nici comunitatea nu este moralmente datoare a-l compensa în vreun fel.
Cu alte cuvinte, chiuretajul la cerere rămîne a fi acoperit pecuniar, 100%, de către responsabilul legal, recte, de către unul sau ambii conceptori.
Mai mult, unităţile sanitare subvenţionate din bani publici nu am auzit să preia vreo „comandă” de chiuretaj la cerere. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, ar reprezenta o dovadă de coerenţă morală.
Aşadar, hăituirea gravidei demisionare o poate duce numai în clinici private, unde, un chiuretaj la cerere (cu o zi de internare) costă puţin peste jumătate din totalul unei operaţii cezariene (care presupune în medie 12 zile de internare).
Dacă avortul provocat are loc înafara sistemului medical, şi intervin complicaţii, atunci, gravida demisionară poate activa serviciul public de ocrotire a sănătăţii, însă costurile intervenţiei medicale (nu paramedicale) de urgenţă*, şi eventuala spitalizare, rezultatele invalidante etc. pot provoca o pagubă mai mare decît chiuretajul într-o unitate medicală privată.
Desigur, alta e situaţia în care întreruperea sarcinii are loc din motive medicale fortuite sau iminente (traumatisme, boli ce pun în pericol viaţa fătului sau a gravidei etc.). Intervenţiile motivate de stări patologice sunt acoperite de asigurările de sănătate în proporţia înscrisă pe cardul de sănătate, cu disjuncţia descrisă în articolul de ieri.
Dacă însă rezultatul stărilor patologice din perioada gravidităţii este un prunc prematur viabil, atunci, intervine cutuma comunitară.
Dacă rezultatul este moartea fătului, atunci, casa de asigurări de sănătate devine debitoare solidară cu pacienta.
Iată cum, mecanismul de plăţi pronataliste de interes local protejează morala publică, echitatea, responsabilizează atît părintele cît şi comunitatea şi descurajează practica întreruperii de sarcină ca metodă antinatală. Per ansamblu, subsecvent, scăderea frecvenţei chiuretajelor scade implicit apăsarea ulterioară pe sistemul public de asigurări de sănătate, prin scăderea morbidităţii date de sequela.
––––––
* am văzut în altă parte care sunt costurile suplimentare la urgenţe.
★ Sănătate şi responsabilitate (III)- Dacă Sfînta Fecioară ar naşte la Giuleşti…
(digresiune după numărul trecut)
…Iosif ar trebui să achite integral cheltuielile de spitalizare.
Desigur, vorbesc despre o maternitate Giuleşti întemeiată pe raţiune şi pe tradiţia comunitară populară, iar nu pe delăsare.
Crud, ca rugul colectiv de la Giuleşti, nu? Ei bine, nu e chiar aşa.
Permiteţi-mi să întrerup din nou firul narativ început în altă parte şi continuat în articolul precedent (urmaţi steaua din titlu, sau căutaţi pe blog: „★ S”), pentru a vedea împreună ce valori serveşte sistemul de sănătate japonez.
Am pomenit echitatea, circumscrisă Binelui.
Chiar dacă nu am spus-o explicit, prin prezentarea chitanţelor şi a preţurilor unitare ale procedurilor medicale şi administrative, deducem că a doua valoare este transparenţa, circumscrisă Adevărului.
Nu am pomenit nimic de Frumos. El este prezent, dar în relaţiile cu pacientul şi în relaţiile dintre pacienţi. Politicos, prevenitor, pentru că aşa e frumos. Din punctul de vedere al sănătăţii însă, Frumosul este administrat cu restricţii, cele mai multe obiective.
Ce valori NU serveşte sistemul japonez de sănătate?
Nu serveşte Maibinele, Maiadevăratul şi nici Maifrumosul. Să le luăm pe rînd:
Maibinele
Sistemul de sănătate suportă doar recuperarea anatomică şi funcţională, în limita datelor obiective, dar nu îmbunătăţeşte funcţional organe şi ţesuturi dincolo de limitele naturale, puse de Dumnezeu pacientului. Tot ceea ce reprezintă o depăşire a limitelor naturale iese din jurisdicţia sistemului de asigurări de sănătate. De pildă, dacă vrei o lungire de penis, sau reducerea debitului de sudoare „la sursă”, plăteşti integral.
În general, sistemul nu acoperă stările fiziologice (naturale* sau supranaturale), ci numai stările patologice. Dacă, de pildă, unei femei îi vine ciclul menstrual în spital, nimeni nu e obligat să îi tamponeze scurgerea, decît dacă femeia se află în imposibilitatea de a se îngriji singură. Însă costul materialului absorbant şi-l acoperă singură.
Maiadevăratul
Transparenţa vine să instaleze încrederea generală (între pacient şi sistem şi între sistem şi terţi). Excesul de transparenţă însă, ar atinge pudoarea, ar viola dreptul la intimitate, ar lăsa descoperite date cu caracter personal.
Maifrumosul
Maifrumosul nu este o valoare perenă. El se limitează la moda vremii. Sistemul asigurărilor de sănătate nu plăteşte burduşirea sînilor, tatuarea şi dez-tatuarea, scoaterea aluniţelor din motive estetice.
Cromatic, procedurile medicale suportate de asigurări se limitează la ochiometru. Un dinte fals acoperit de asigurare poate avea culoarea uşor diferită, dacă e în faţă, sau total diferită dacă e măsea. Alinierea cromatică însă, (cu analizor de culoare pe 16biţi) se achită integral de către pacient, şi numai la cerere. La fel, alinierea geometrică a dinţilor.
O cicatrice acoperită de asigurări poate rămîne niţel mai vineţie. Însă uniformizarea cromatică şi geometrică a cicatricei este o procedură separată şi cade în totalitate în sarcina pecuniară a pacientului. Deşi, istoric, chirurgia s-a născut în frizerie, asigurările de sănătate nu acoperă vopsirea părului, manichiura şi nici albirea dinţilor.
Aşadar, am văzut limitele de competenţă ale sistemului de asigurări medicale. Acum să vedem de ce naşterea în spital nu este acoperită de asigurările de sănătate:
În toate tratatele de obstetrică, naşterea este definită ca stare fiziologică. Este adevărat, naşterea poate fi uşoară, grea, invalidantă sau mortală pentru mamă, pentru făt sau pentru ambii. Însă actul naşterii nu este recunoscut ca patologic, chiar dacă naşterea are loc prin „harakiri”**, din mai multe motive:
Stările fiziologice pot fi teoretic depăşite şi acasă.
Naşterea cuprinde o transformare de stare civilă. Are mai multe în comun cu demografia, cu comunitatea, decît cu medicina. Aşa cum sistemul de sănătate nu este dator să achite cheltuielile de mormîntare, tot aşa, naşterea este pe cheltuiala titularului (familiei). Odată născuţi, cu o moarte toţi suntem datori. Dacă statul nu ne plăteşte moartea, de ce ne-ar plăti naşterea?
Un locuitor al oraşului Fukushima nu este dator ca, prin intermediul sistemului de asigurări de sănătate să achite (indirect) naşterea unui prunc la Hiroşima. Ar fi inechitabil ca locuitorii unei zone în curs de depopulare să achite costurile naşterilor din zonele prolifice.
Acuma, după ce am văzut partea „crudă” a naşterii, să vedem partea ei omenoasă.
Am spus că actul naşterii este considerat o stare fiziologică. Însă îngrijirea medicală a gravidei pînă la termen este acoperită de asigurări, exact în condiţiile puse de medicina preventivă şi de cea curativă (în cazul complicaţiilor sarcinii). Aşadar, sistemul de sănătate îşi ia răspunderea pentru sarcinile însoţite de patologie, dar nu pentru naştere.
Bine, veţi zice, dar cum e posibil să laşi o mamă să plătească cei 250.000yen (în cazul operaţiei cezariene) şi să îi pui în faţă principii? Iată cum:
La cîteva zile de la naştere, pruncul devine membru oficial al comunităţii. De aceea, reprezentantul comunităţii, mai precis: primăria, prin serviciul social, achită integral toate costurile aferente naşterii, mai puţin costurile materialelor şi obiectelor aduse de mamă de acasă, sau cumpărate de la punctul comercial din spital (burtieră, materiale absorbante, scutece etc.)
Practica cu pricina are mai multe motivaţii, toate solide.
Administrativ, este vorba despre un „şantaj” bun. Ţi se restituie cheltuiala prilejuită de naştere DUPĂ ce ai înregistrat pruncul. În acest fel, se încurajează intrarea în legalitate a cetăţenilor.
Comunitar însă, practica nu face decît să instituţionalizeze un obicei (cutumă?) specific societăţilor rurale.
Am spus-o în mai multe rînduri, japonezii nu sunt un popor de samurai, ci, ca şi românii, un popor de ţărani. Amintiţi-vă de servituţile voluntare de la ţară. De ajutorul comunităţii la construirea unei case, de darul de la nuntă, de la botez etc. Aşa e şi în Japonia, cu excepţia mormîntărilor, care sunt tot cu dar (niciodată strigat, dar consemnat cu grijă în registrele familiei decedatului, pentru întoarcerea lui atunci cînd familia contributoare va fi în aceeaşi situaţie).
În acest fel, iată, prin grija comunităţii, o naştere costă cu mult mai puţin decît ar fi fost în stare să acopere sistemul asigurărilor de sănătate. Este o subsidiaritate în spiritul oricărei viziuni de dreapta, o subsidiaritate ce nu pune presiune pe serviciul asigurărilor de sănătate. O subsidiaritate care coagulează comunitatea, în loc să o dezbine. Pentru că recunoştinţa uneşte numai atunci cînd motivele de recunoştinţă sunt reciproce. Simultan, sau prin rotaţie. Iar dacă vreun membru al comunităţii ar protesta împotriva practicii pomenite, oprobriul s-ar abate asupra lui, iar nu asupra beneficiarului ajutorului.
Socialiştii, invocînd politica pronatalistă, ar supralicita cu Maibine. Nu numai costul aferent naşterii să fie acoperit integral de către asigurări (deşi am stabilit că nu există naştere patologică, ci eventual doar sarcină însoţită de oarece patologie), dar şi ajutorul de la primărie să fie livrat.
Este o atitudine populistă, ce ar otrăvi climatul prin acreditarea ideii că naşterea ar fi prilej de pricopseală. Ar fi un umanism ipocrit, care ar sfida tocmai munca, valoare, culmea!, clamată de către socialişti. Ar genera în acet fel cultul nemuncii, pervertind moravurile noului născut încă din faşă.
În Japonia, pînă şi socialiştii sunt de acord că, aşa cum nu există dublă impozitare şi nici dublă pedeapsă, nu există nici dublă recompensă.
Aşadar, dacă Sfînta Fecioară ar naşte în Hiroşima, ar fi asistată de oameni competenţi şi adevăraţi, iar nu de dobitoace. Nici în frig de grotă, nici în vipie de Giuleşti. Darurile magilor I-ar fi înmînate via serviciul social al primăriei, bineînţeles, după ce I se iau datele pentru recensămînt, iar Iosif prezintă chitanţele. (fără grijă, pentru că Irod e mort demult.) În acest fel, oricine prunc are liber la a fi întruparea lui Hristos. Iar magii sunt toţi membrii comunităţii.
Bună ziua, fătul meu! Să facem cunoştinţă:
–––––-
* Se cuvine o precizare. Asigurarea medicală poate acoperi numai stările fiziologice induse din raţiuni terapeutice. Nu însă pe cele naturale sau cu substrat religios. Însă expertiza conexă unora din stările fiziologice poate fi acoperită din asigurări. Ca, de pildă, diagnosticul de sarcină şi prescripţia dietei alimentare în spital sau în ambulatoriu.
** Literal (slang): tăierea burţii – operaţie cezariană (termenul academic este teiousekkai – calc lingvistic corespunzător)
▲ O nouă ordonanţă de excluziune socială a grupurilor de criminalitate organizată
Pe lîngă legislaţia penală japoneză, cea civilă cuprinde o serie de prevederi explicite privind raporturile dintre bandele criminale şi terţi.
Viziunea este una de hăituire în nevoile primare, atît a membrilor bandelor criminale cît şi a eventualilor colaboratori sau complici. Astfel, nevoia (primară) de adăpost este condiţionată de lipsa unei legături cu grupurile de criminalitate organizată. Orice contract de închiriere a unei locuinţe cuprinde clauze comune, şi clauze particulare. În clauzele comune tuturor contractelor sunt incluse condiţii de etică publică:
Chiriaşul nu are voie să consume substanţe interzise în locuinţă.
Chiriaşul nu are voie să facă parte sau să aibă legături cu vreun grup de criminalitate organizată.
Chiriaşul are obligaţia să folosească locuinţa fără să producă zgomote puternice.
Oricare din cele trei clauze, o dată, sau, după caz, în mod repetat, igonorată, duce la desfacerea contractului de închiriere şi la evacuarea chiriaşului.
Acum cîţiva ani s-a înregistrat şi o premieră cu valoare de normă juridică. Un tribunal din Hiroşima a decis evacuarea chiriaşului unei locuinţe sociale, întrucît a fost dovedit că subiectul făcea parte dintr-un grup de criminalitate organizată. Este o decizie îndrăzneaţă, mai ales în condiţiile în care, locuinţele sociale sunt ultima expresie şi redută a „cumsecădeniei” socialistoide, iar chiriaşul supraprotejat.
În urma repetatelor scandaluri ce au pătat obrazul actorilor de kabuki şi pe cel al luptătorilor de sumo*, legături interlope dovedite, făcute de cîţiva exponenţi ai celor două bresle, fapte ce au dus chiar şi la anularea turneului de sumo de la Nagoya, legiuitorul s-a simţit dator să intensifice lupta antimafie.
De azi** intră în vigoare ordonanţa de hăituire teritorială a mafioţilor. Noua normă cuprinde prevederi preventive şi punitive. Între cele preventive se numără interdicţia de a deschide un sediu de clan la mai puţin de 200m de o unitate de învăţămînt. De asemeni, cei aflaţi în raporturi comerciale cu mafioţii suportă sancţiuni pecuniare (penale sau contravenţionale) dacă raporturile comerciale sunt dovedite. Mafioţii îşi pot teoretic deschide sedii, dar niciun meşter nu va putea să le (re)facă zugrăveala, sau să le schimbe geamul fără să fie pedepsit. Mafiotul trebuie să înţeleagă că locul său este fie unul onorabil în comunitate, dar după ce renuţă la perniciosul nărav, fie unul nedemn, la periferia ei. Cale de mijloc nu există. Iar pentru aceasta, elementul cheie în aplicarea ordonanţei este cetăţeanul. Totul făcut în lumina subsidiarităţii***.
Pe lîngă tradiţionalele patrule mixte de cetăţeni şi poliţişti, hăituirea teritorială a mafioţilor se va manifesta pe domeniul public şi prin intensificarea demonstraţiilor de interes local, chiar şi la nivel de cartier, în aşa fel, încît mafioţii să înţeleagă că nu sunt bineveniţi. Rînd pe rînd, aşezările se vor declara zone libere de mafioţi. Blocadă pas cu pas.
Cu titlu experimental, repelenta ordonanţă a fost aplicată într-un cartier din Tokio şi într-un oraş din Okinawa. Rezultatele au încurajat legiuitorul să o extindă pe întregul teritoriu.
După cum v-aţi dat seama, japonezii nu atacă heirupist-buldozereşte, ci prin împresurare, pas cu pas.
––––––-
* atît kabuki cît şi sumo sunt activităţi culturale subvenţionate din bani publici. Compar cu inculpatul interlop senator Cătălin Voicu, şi el mafiot prin complicitate, (dacă nu staroste) plătit tot din bani publici, dar care şi-a reluat fotoliul de parlamentar imediat ce a ieşit din arest. Etică? Cine dă doi bani pe ea, cînd mafioţii sunt Legislativul, iar Legislativul, mafia?
** Tot azi, în România, intră în vigoare noile coduri, iar judecătorii încă se izmenesc la ele. Şi la noi. 😦
*** Subsidiaritate cuvînt uitat de Emil Boc.
●▲ Subsidiaritate laică – Ce se poate afla în spatele unei ştiri banale
Ieri, din buletinul de ştiri NHK de la ora 18, aflai că sfatul comunal al oraşului Hatsukaichi a dat un firman prin care limitează dimensiunile clădirilor din oraş. Astfel, ţinînd seama că insula Miyajima, ce conţine un templu shinto vechi de o mie de ani, edificiu din patrimoniul UNESCO, necesită un peisaj înconjurător pe măsură, consiliul a hotărît că orice clădire mai înaltă de 13m sau mai întinsă de 1000mp, are nevoie de aprobare specială pentru a putea fi construită.
Motivaţia este raţională. Frumosul face parte din valorile transcendente şi trebuie cultivat, mai ales cînd aduce bani la bugetul local.
În acelaşi timp, decizia are şi implicaţii mai adînci. Pe teritoriul oraşului, pe o coastă montană, acum vreo 15 ani a fost ridicată o clădire imensă. Faţada ei, supradimensionată în raport cu cubajul, poate fi văzută de pe Miyajima. Cine se fotografiază cu torii în fundal, în planul îndepărtat, nu scapă de funerara faţadă a clădirii cu pricina.
Totul ar rămîne în registrul laic, dacă clădirea ce parazitează peisajul nu ar fi o casă de rugăciune a unei secte (am aflat de curînd) budiste la bază, dar uşor eretică şi rău văzută. (Broasca mică cască gura mare.)
De obicei evit să prind clădirea în compoziţie…
Clădirea parazit se întrevede în spatele crengilor din dreapta-sus.
…dar o dată am fotografiat-o ceva mai în detaliu:
Prezenţa clădirii chiar în prelungirea axei dintre scena de noh (nefigurată aici) şi torii este în mod evident un act de concurenţă neloială între religii. Însă consiliul nu s-a putut băga în gîlceava subterană, ţinînd seama de neutralitatea sa în raport cu religiile. A invocat numai raţiunea peisagistic-turistică, eventual siguranţa în construcţii.
Compar cu referendumul elveţian pe tema moscheilor. Elveţienii lovesc frontal*), identitar, legislativ, riscant, în timp ce japonezii, pieziş şi echitabil, pe baza principiului subsidiarităţii, respectînd neutralitatea autorităţilor în raport cu religia. Subsidiaritatea rezolvă mai bine şi mai puţin turbulent conflictele (altminteri reale, dar) în care legislativul central nu are ce căuta. Decizia nu poate fi atacată pe temeiul discriminării abuzive, întrucît nu se referă la clădiri de cult, ci la clădiri în general.
Presimt că clădirii sectei budiste i se va găsi curînd şi un viciu de construcţie, cu implicaţii în siguranţa: seismică/ eoliană/ de pază contra incendiilor/ de prevenire a alunecărilor de teren etc. Cel puţin faţada cred că va fi micşorată, dacă nu va fi demolată direct clădirea.
–––––––
*) Interdicţii explicite privitoare la dimensiunile clădirilor de cult au fost şi în paşalîcurile Imperiului Otoman. Astfel, în Bulgaria, bisericile nu aveau voie să fie mai înalte decît moscheile. Bulgarii, au sfidat totuşi interdicţia, adîncind cota podelei. O soluţie destul de igrasioasă, dar o tiflă antiotomană şi o formă de „rezistenţă prin cult(ură)”.
▲ Repere fluide (apocalipsa după Mohorovičić)
Nu vă speriaţi. 😀 Moho este amicul nostru.
În urma cataclismului din 11 martie curent, toate standardele de siguranţă ale Japoniei sunt în curs de revizuire. La geografie nouă, standarde noi.
Apropo de geografie, planurile de cadastru trebuie redesenate. Jumătate din Japonia a patinat pe astenosferă cu 20 cm mai spre est. Pe aria supusă translaţiei tectonice se află 100.000 de repere topografice. 45.000 s-au deplasat cu pînă la 5m şi nu mai pot servi la nimic, pînă la redefinirea coordonatelor fiecăruia. Însuşi reperul de rang zero, care este şi originea axelor de coordonate din sistemul cadastral japonez, (un punct din Tokio, hotărît prin lege în 1891), s-a deplasat. Pentru Japonia, o eroare de numai 50mm poate fi obiect de cauză civilă în instanţă. Redefinirea reperelor va dura pînă în octombrie. Operatorii umblă cu prăjini de cîte 15m, cu ajutorul cărora, prin GPS, stabilesc: latitudinea, longitudinea şi respectiv altitudinea (au fost şi deplasări pe verticală) fiecărui punct de reper.
Nici după redefinirea reperelor topografice nu este sigur că proprietăţile funciare vor putea fi comercializate şi întabulate, întrucît se aşteaptă noi cutremure în To- şi Nan-kai. E de aşteptat ca şi viitoarele evenimente telurice să ceară ajustări ulterioare.
Pînă atunci, se fac ajustări în pregătire. Într-un hotel din Shizuoka a avut loc primul exerciţiu de evacuare cu simularea unei alarme de ţunami. Aţi zice că nu e nimic neobişnuit. Noutatea este că hotelul se află la altitudinea de 14m, pînă deunăzi, considerată ferită de ţunami. Proximul punct de refugiu este la 400m distanţă. Se pune problema deplasării în siguranţă a vilegiaturiştilor, nu toţi în cea mai bună formă sportivă. Pe timp de noapte, 5-6 angajaţi, cîţi numără schimbul, trebuie să îndrume în cel mai scurt timp, 200 de persoane – e de aşteptat – unele invalide. Concluziile exerciţiului nu sunt chiar optimiste.
Nici ţinta guvernamentală de 15% pentru reducerea consumului de electricitate nu este uşor de atins. Au început căldurile. Mulţi operatori industriali au anunţat mutarea zilelor libere joia şi vinerea, pentru a aplatisa vîrfurile de sarcină. Cu toate astea, viziunea de înlocuire a energiei nucleare este departe de parametri realişti. Printre altele, bugetul de cercetare pentru surse neconvenţionale de energie nu trece de 30 milioane de dolari pentru anul în curs.
Premirerul Kan a depus un proiect de lege prin care obligă marii producători de energie (care sunt şi distribuitori) să cumpere energia excedentară a micilor producători. Proiectul este la fel de nerealist ca cel de suprimare a reactoarelor nucleare. Cum să sincronizezi frecvenţa a sute de mii de producători, din care majoritatea, casnici*? Preşedintele companiei de energie electrică din Kansai a declarat răspicat că fără cele 13 reactoare din prefectura Fukui nu e în stare să asigure continuitatea şi calitatea electricităţii livrate, întrucît sursele alternative sunt nesemnificative. Desincronizarea dintre ofensiva energiei neconvenţionale şi regresul energiei „murdare” este flagrantă. Vor fi pene de curent.
PLD şi-a început ofensiva de înlăturare a regimului Kan, rămas cu un sprijin parlamentar din ce în ce mai firav.
–––––––
* Una din soluţiile în discuţie este separarea producţiei de distribuţie. În acest fel, se speră ca producătorii mici să fie angrenaţi. Soluţia i-ar putea linişti şi pe enoriaşii ecologişti. Odată despărţită producţia de distribuţie, ecologimea poate opta liber pentru o sursă în acord cu idealul propriu. Nimic nu îi va împiedica să aleagă o companie ce distribuie exclusiv energie regenerabilă. Factura la electricitate îi va ajuta să îşi dea seama şi cît costă idealul. Aşadar, segregarea distribuţiei şi a consumului de energie electrică din motive de conştiinţă este posibilă. Să vedem cît va ţine. 😀
EDIT Declaraţia IAEA în urma vizitei în Japonia. (PDF) La Viena se desfăşoară lucrările unui autoclav conclav, mă rog, congres al IAEA. După 24 iunie vom şti mai în detaliu ce s-a comis. Pe semne va ieşi o rezoluţie şi va fi editat un nou teanc de guidelines.
★ Ţări în curs de dezvoltaj
Italia
Ieri se încheie în Italia un nou referendum maraton (de două zile) pe tema energiei nucleare. Precedentul avusese loc în 1987, cînd electoratul italian a ales alungarea energiei nucleare din peninsulă. Reţeaua electrică a Italiei a rămas ulterior cu un deficit cronic de circa 10%. Deficit acoperit de reactoarele nucleare ale Franţei. În 2003, după o serie de pene de curent de mare anvergură, survenite pe filiera elveţiană de transport, premierul Berlusconi a anunţat reluarea programului nuclear. Însă ce fu dărîmat prin referendum trebuia pus la loc prin referendum. Avu loc şi referendumul. Participare 57%. Rezultat mai mult decît dezolant: 94,6% împotriva energiei nucleare. Referendum validat, dependenţa energetică, cu azimut francez pe termen scurt, şi rus pe termen lung.
Germania
Programul german de denuclearizare prevedea termenul 2036. A fost devansat de guvernul Merkel pentru 2020. Germania este acum în situaţia Italiei din 1987. Puterea electrică a Germaniei va rămîne cu un deficit de 20%, pe care regimul de la Berlin susţine că îl va acoperi din excedentul francez (adică tot nuclear) şi din aceleaşi fantasmagorice soluţii făcaie* oferite de gargara ecologistă.
Voltajul şi dezvoltajul
În cazul Italiei şi cel al Germaniei, cele două soluţii paliative, altminteri identic de nucleare, sunt la fel de zăroniene* prin lipsa de imaginaţie. Şi funciarmente ipocrite.
Altfel, nu e greu să intuim că butonul de electrificare a Europei se va muta încet, încet, la Kremlin. Pentru că, nu-i aşa, gazul de la Gazprom este o sursă curată de energie, şi are calitatea că trece prin mîini schrödere. De încredere, care-va-să-zică.
Nu numai Germania şi Italia sunt în curs de dezvoltaj. Opinia publică a fost bine dresată de desanturile ecologiste de pretutindeni. Refuzul italian şi gălăgia socialiştilor nemţi se înscriu în curentul general de tembelizare ecologară a populaţiei planetei.
Statele Unite
În ultimii 7 ani, în SUA nu a mai fost adăugat niciun reactor nuclear la cele 101 existente. Dacă în octombrie 2010, 40% din americani erau împotriva energiei nucleare, după accidentul de la centrala Fukushima #1, şi mulţumită zelului mediilor de informare catastrofiste, proporţia a trecut de 52%. De acum, pentru preşedintele Obama e floare la butonieră să rotească mîna a davai turbina, şi să lase arii largi ale SUA şi Canada pe întuneric.
Japonia
În Japonia, guvernul Kan a anunţat abandonarea energiei nucleare în maximum 10 ani. Un sondaj telefonic, sociologiceşte acceptabil, făcut de NHK pe 1060 de persoane de peste 20 de ani, indică în populaţie o aversiune de 47% pentru energia nucleară.
Obtuzitatea regimului Kan deja dă roade. 6GW intră din Rusia în zona de est a Japoniei. Ca semn de recunoştinţă, MAE, nici aşa prea strălucitor în acţiuni, a lăsat baltă retorica integristă şi a trecut la cea de tip ciocu-mic. Kurilele nu mai sunt decît pe agenda externă predată la arhivă.
Concluzie sumară
Aşadar, prostia cunoaşte cooperarea. Pariez că opozanţii faţă de energia nucleară, în solida lor schizofrenie, pe lîngă că nu vor avea proiecte realiste de energie alternativă, vor fi şi primii care vor protesta (cu molusca-n mînă, mîngîind balena) atît împotriva sporirii emisiilor carbonice, cît şi a frecventelor pene de curent. Pene ce le vor ucide pruncii în incubatoare, şi părinţii în dializoare.
Desigur, mînia lor se va îndrepta tot împotriva guvernului şi a capitalismului. Dacă nu cumva, între timp, se va ridica un alt tătuc planetar care să îi convingă că, de fapt, pruncii şi părinţii lor mor pentru viitorul de aur şi pentru culmile de civilizaţie lăsate deunăzi baltă de Ceauşescu.
Darkness is light.
(Big Brother)
––––––––-
* de la moara cu făcaie.
** Se povesteşte că lui Zăroni (ministru în guvernul Groza) îi cam puţeau picioarele. Odată, la Capşa, un alt ministru din acelaşi guvern, exasperat de miros, îi recomandă lui Zăroni să meargă la WC şi să îşi schimbe ciorapii. Cînd acesta se întoarse, acelaşi miros.
-Mă, Zăroni, ţi-ai scos ciorapii?
-Da. Uite-i! Sunt în buzunar.
▲ Cool Japan – noul brand de ţară
Cred că linkul de mai jos le va fi util (enumăr la întîmplare): jurnaliştilor, specialiştilor în industria turismului, strategilor electorali, urbaniştilor, piariştilor fără inspiraţie, plastografilor universitari, celor ce vor să pară informaţi, „amenajeurilor” teritoriali, academicienilor, sociologilor, celor curioşi să afle cam cu ce se mănîncă o ofensivă culturală, precum şi curioşilor de bună credinţă.
Lectură plăcută!
▲ Regîndirea alertelor de ţunami
Una din concluziile recentrului dezastru natural ce a cuprins estul Japoniei este că schema de alertare a avut cîteva imperfecţiuni.
În primul rînd, s-a constatat că au fost afectate de ţunami chiar şi arii neincluse iniţial în harta de hazard, trasată după ţunamiul din 1896. În unele locuri considerate sigure, nu numai că nu fuseseră prevăzute ariile de refugiere şi regrupare, dar chiar deplasarea către cele deja desemnate pentru alte mahalale, ar fi mărit riscul ca refugiaţii să fie prinşi pe drum.
Astfel, la o şcoală situată înafara zonei considerate periculoase, după trecerea cutremurului, copiii au fost adunaţi în curte. Pentru apel şi pentru evaluarea preliminară a stării lor de sănătate. În răstimp, şcoala a fost înghiţită de ţunami. Au murit atunci aproape 80 de copii, din cei circa 130.
S-a ajuns la concluzia că nici modul de alertare nu a fost potrivit. La ţunami, alarmarea automată prin mass-media are loc în mai puţin de 3 minute. Nicăieri în lume nu se alertează mai prompt. Totuşi intervalul este prea scurt pentru evaluarea cantitativ corectă a dezastrului probabil. Pe 11 martie, alerta de ţunami mare (ootsunami) a fost dată cînd încă pămîntul se mai zguduia*.
Un grup de reflecţie a găsit şi hiba modului de alertare. În primele minute, cotele probabile au fost evaluate la 3m pentru Fukushima, Iwate şi Ibaraki, şi de 6m pentru Miyagi. Cea mai mare parte a populaţiei a reţinut doar cifrele de la prima alertă, neglijînd apoi anunţurile de actualizare, ce prevedeau chiar cote de peste 10m. Aşa e făcut creierul nostru. Reţine doar primele date, apoi refuză să îşi mai însuşească altele**. E greu să dai un „la loc, comanda!” pe parcurs.
Ţinînd seama de limitele obiective la percepţia pericolului, grupul de reflecţie recomandă ca, în prima fază, să nu se mai comunice cotele probabile ale ţunamiului, pînă cînd postcalculul nu va fi gata. Este vorba de o temporizare a rezultatului cantitativ de doar 3-5 minute, răstimp în care, mai bine tragi o sperietură degeaba, şi o iei la fugă, decît să stai relaxat şi să te ia apa.
13 iunie 2011 EDIT(MM): În unele locuri, conformaţia terenului a favorizat creşterea cotei valului la valori incredibile: 40m şi peste.
––––––––
* Durata lungă, de peste 5 minute, sprijină ideea că, de fapt, au fost mai multe cutremure simultane, iar magnitudinea totală era imposibil de determinat într-un timp atît de scurt. Cifrele au fost ajustate de două ori (iniţial M7,9 apoi, M8,4 şi respectiv M9,0).
** Cei care au falsificat filmuleţul cu copilul, chipurile, „lovit” de Preşedinte, tocmai pe prima impresie au mizat. Lucru ce vădeşte natura propagandistică a postului Realitatea TV. Nu înţeleg de ce CNA încă se mai cîcîie să îi anuleze autorizaţia de funcţionare postului cu pricina, cînd, după 4000 de difuzări, e limpede că oficina nu serveşte Binele public.
▲ Cu abonamentul Radio-TV la Curtea Supremă
Un japonez a constestat legitimitatea, legalitatea şi constituţionalitatea abonamentului Radio-TV.
Motivaţia includea şi faptul că abonamentul a fost înfiinţat în lipsa sa, de către soţie. Tribunalul a constatat totuşi legalitatea abonamentului. Sentinţa a fost ulterior atacată la Curtea Supremă a Japoniei.
Azi, CSJ a decis că este raţional şi drept ca abonamentul să fie plătit. A fost respinsă şi excepţia de neconstituţionalitate prin invocarea art. 18 din Constituţie (articol ce interzice servitutea involuntară).
Prin sentinţa de azi, Curtea Supremă a creat un nou articol de jurisprudenţă constituţională. De asemeni, recunoscînd validitatea şi legalitatea abonamentului Radio-TV, indirect, CSJ a întărit factual şi principiul răspunderii solidare a soţilor.
★ Totul există, pentru că totul a fost imaginat
După accidentul de la Three Miles Island din 1979, s-au desprins trei imperative importante în gestionarea unui dezastru nuclear:
1) Fii imaginativ!
Situaţiile de blackout nu seamănă una cu cealaltă. Însă scenariile cele mai sumbre pot fi imaginate. Acolo unde inginerii nu au imaginaţie, iar investitorii sunt prea zgîrciţi, golul poate fi umplut de către literaţi. Un scriitor aproape profetic a descris într-una din cărţi, cu cîţiva ani înainte, cam ceea ce s-a petrecut recent la centrala Fukushima #1. În clipul de mai jos, omul arată pe tonul: vezi? ţi-am spus eu!, uşor conspiraţionist, dar raţional, că la centrala Fukushima, dispozitivele de siguranţă au fost insuficiente numeric, rigide, subdimensionate şi prost poziţionate.
Dacă centralele nucleare sunt în prezent controlate la sînge, iar cea de la Hamaoka este deja pe butuci, aceasta se datorează şi scriitorilor, şi istoricilor.
Se credea că centralele de pe coasta Mării Japoniei sunt OK. Nu e chiar aşa. Sunt consemnate seisme cu ridicări şi coborîri de teren de 2 metri şi chiar peste, deşi un eventual ţunami nu poate avea amplitudini prea mari cît să distrugă cele 14 reactoare din pref. Fukui, de pildă. Aşadar, e greu de crezut că o reţea de ţevi (rigidă) poate rezista la deformări atît de mari.
Aplic scurtătura în special pentru gazetarii interesaţi de senzaţional. N-au decît să-şi traducă singuri sursa.
2) Ai încredere în cei de la faţa locului!
În linii mari, imperativul a fost respectat, deşi lipsesc cîteva seturi de date radiologice din intervalul 11-15 martie.
Apoi, nimeni nu a detaliat care sunt riscurile răcirii directe cu apă de mare (soluţie practicată timp de mai bine de o săptămînă). Vă amintiţi de eroarea de măsură din 26 martie? În fapt, oamenii nu ştiau ce măsoară, pentru că, pe la 20 martie, apăruse un izotop nou: 38Cl, rezultat în urma bombardării (probabil α a) clorului natural din apa mării.
Acuma, să nu cădem în paranoia, însă e bine să privim cu circumspecţie cam toate informaţiile. Fie ele liniştitoare, fie alarmiste.
Crede-i, dar verifică-i.
Am selectat clipul de mai jos pentru că, în general arată cam cum trebuie să ne îndoim, şi în acelaşi timp să nici nu ne panicăm. Televiziunea care l-a produs este una internetă de apartament, dar mult mai decentă decît OTV. Nu pot însă să nu constat anticorporatismul manifest, ceea ce este pe gustul meu.
3) Nu folosi faptele (sau interpretarea lor) în lupta politică!
O cale de respectare a celui de-al treilea imperativ este să scoţi la suprafaţă, în cadru oficial, toate opiniile. Scriitorul a fost invitat pe 10 mai în comisia energetică a camerei inferioare a Dietei, unde şi-a expus viziunea. Acţiunea vine să exploateze şi imaginaţia, să întărească şi încrederea, să amîne şi lupta politică. În clipul de mai jos, alături de Hirose (scriitorul) poate fi văzut chiar precedentul premier, Hatoyama. Recomand vizionarea clipului, eventual traducerea lui (de către cine are timp) pentru că scriitorul descrie foarte bine mecanismul exploziei de hidrogen.
Partidele de opoziţie au stat cuminţi cam 70 de zile. Moratoriul a expirat. PLD a început ofensiva în Parlament, speculînd cronicizarea efectelor accidentului nuclear. Însă deocamdată, insistă mai mult asupra trecutului: de ce, în nu-ştiu-ce împrejurare, premierul Kan nu a spus adevărul, dacă l-a spus, de ce nu l-a spus complet etc.
★ Taifun
An cu La Niña. Pacificul, colea. Arhipelagul Okinawa e deja sub cotropirea taifună. Viteza vîntului 45m/s (cca 160Km/h). Valuri de 12m. 250.000 locuinţe rămase fără alimentare electrică.
EDIT: Actualmente, pref. Kagoshima este sub vîrtej. Viteza de translaţie a crescut la 60Km/oră. Viteza vîntului a scăzut la 35m/s, cu intensificări pînă la 55m/s.
Taifunul la 29 mai 2011, ora 03:50
Harta precipitaţiilor
Debit pluvial (mm/oră)
Un an taifunos a fost 2004. Taifunul #18/16, care a trecut şi peste Hiroşima la 7 septembrie, a avut următorii parametri:
Presiunea: 945hPa, viteza vîntului 40m/s, viteza de translaţie (la 34 grade lat.N): 55Km/h
Parametrii sunt comparabili cu cei ai #2/23. Discul galben indică vîntul puternic. Cel roşu, vîntul violent (peste 25m/s).
Taifunul #18/16 a venit pe ruta aceasta:
Taifunul #18/16. În Hiroşima, (Naka ku) intensificare locală pînă la 60,2m/s (cca 216Km/h la ora 14:20)
Numărul de locuinţe rămase fără alimentare electrică după taifunul #18/16(2004):
În Kumamoto şi Fukuoka (Kyushu) 1.250.000 locuinţe fără energie electrică
Cu numai 8 zile înainte, pe 30 august, taifunul #16/16 a trecut pe seară, cu buricul chiar prin Hiroşima.
Presiunea 970hPa
De ieri, de cînd a început tsuyu, în toată ţara plouă viguros. Tsuyu (bai’u* în limbaj scorţos) este cam al 5-lea anotimp al anului. Plouă aproape zilnic, şi, virtualmente, la orice oră. Umiditatea se menţine la valori de peste 80%. Nu ai unde usca rufe. Trebuie să supraveghezi şi bulendrele din dulap. Te poţi trezi cu ele mucegăite. Anul acesta, an cu La Nina, nu este un an tipic. Tsuyu a venit cu 12 zile mai devreme şi este al treilea ca „trufandalitate” absolută, de cînd se fac măsurători climatice.
Ei, şi?, poate veţi zice.
Păi, una din anomalii este că, în cinci luni, de cînd a început anul, deasupra Filipinelor nu s-au format decît două vîrtejuri. An sărac în taifunuri, ca de altfel şi precedentul.
A doua anomalie este că vîrtejul #2** avansează spre sectorul nordic. De regulă, pînă prin august, taifunurile evoluează şi se destramă în zona subecuatorială. Abia spre toamnă, cînd Asia se mai răceşte, iar regimul climatic virează spre anticiclonic, taifunurile migrează accelerat spre arhipelagul Japoniei. De obicei, deasupra Okinawei, formaţiunea taifunoasă trece cam cu 20-30Km/h, iar cînd atinge latura sudică a insulelor Shikoku şi Honshu, viteza de avans trece de 40Km/h). La peste 40 grade lat.N, forma spirală se destramă, însă, îşi menţine potenţialul pluvial. T#2/23, avansează spre NE cu 40Km/h deasupra Okinawei, urcă în prezent pe insula Kyushu iar luni se prevede că va atinge insula Honshu. Cel mai probabil, în zona Kanto-Chubu-Kinki.
Traiectoria taifunurilor are în linii mari sensul SSV→NNE, însă nu sunt excluse abateri, cum ar fi coturi bruşte, sau chiar revenirea în locuri deja măturate. Prin poziţie, vestul insulei Honshu este mai ferit de taifunuri. Asta nu înseamnă că pericolul nu există. Nu e numai pericolul contactului frontal. În permanenţă, de pe flancul vestic al vîrtejului, o aripă noroasă pleacă mult mai repede spre nord. Ceea ce face ca, chiar dacă vîntul nu bate, cîteva zile bune, ploaia să cadă abundent, în reprize lungi. De altfel, din cîte am observat, fenomenul tsuyu este dat de bîntuirea aproape constantă a unei aripi de taifun sau a alteia. Frontul atmosferic rezultă din condensarea aerului cald şi umed venit din sud, cu aerul rece dintr-un maxim barometric nord-asiatic.
Premize locale de dezastru
Insula Kyushu este principalul receptor de ploaie venită din bazinul sudic. În sudul insulei, destul de frecvent se înregistrează precipitaţii de peste 300mm la o trecere. Uneori se ajunge local şi la 800-1000mm. Teritoriul este în general bine amenajat. Însă are şi limite, geometrice ca-să-zic-aşa. Cînd debitul pluvial trece de 50mm/h, nu e nimic extraordinar ca viitura rezultată să deverseze.
Anul acesta, prefecturile Miyazaki şi Kagoshima păstrează încă, într-un echilibru metastabil, acumulările de cenuşi vulcanice de la recenta erupţie din iarnă. S-au inventariat 35 de locuri periculoase.
În ce constă pericolul? Cenuşile vulcanice se îmbibă cu apă, lucru ce duce la schimbarea bruscă a unghiului de taluz natural. Cu alte cuvinte, odată îngreunată, masa de cenuşă o ia brusc la vale. Un fel de megabetonieră din care pleacă brusc betonul. Şi rade totul în cale. Amenajarea în astfel de cazuri constă în lărgirea cursurilor de apă, de la 20 la 100m şi simultan, îndiguirea. Nu e sigur că pe la coturi digurile vor fi şi rezistînd.
Un alt loc sensibil este aria răsăriteană a insulei Honshu, regiune afectată de recentul val de cutremure catastrofale din martie-aprilie. Pantele şubrezite de seisme, odată încărcate cu apa de ploaie o pot lua la vale cu mult mai uşor. În zonă, previziunea de ploaie depăşeşte 100mm/zi. Cu atît mai probabilă alunecarea, cu cît, relieful însuşi s-a mai modificat şi este încă instabil gravitaţional. O fisură ici, o forfecare de strate colo, o înălţare ici, o deviere naturală de curs colo.
La pericolul hidrostatic (alunecări de teren) şi cel hidrodinamic (deversări de rîuri, erodări de maluri), se adaugă mareea înaltă. Ceva mai înaltă pe vreme de taifun. Nu numai din cauza înălţimii valurilor. Depresiunea atmosferică face ca, sub formaţiunea spirală de nori, nivelul mării să crească pascalian. Se formează un mic „cucui” marin, care, cînd ajunge în contact cu ţărmul, îl inundă mai adînc decît o face mareea de clar de Lună. Şi dacă mai punem şi prăbuşirile seismice de teren litoral, în Tohoku, inundaţiile vor fi mai grave doi trei ani de acum încolo.
O mică previziune personală. Ţinînd seama de viteza mare cu care trece peste Okinawa, presimt că taifunul se va destrăma înainte de a atinge coastele insulei Honshu. Teoria mea zice că tocmai viteza mare de translaţie este cea care grăbeşte destrămarea. Îi taie „suflul”. Sunt bucuros că am prilejul să-mi verific ipoteza.
––––-
* De fapt, tsuyu şi bai’u se scriu la fel, （梅雨 ploaia prumilor. Pe semne, ploaia din preajma recoltei de prume.） dar se citesc diferit, în funcţie de context.. Nu rîdeţi! Este denumirea pe care am dat-o unui rozaceu cu drupă asemănătoare caisei nealtoite, dar cu sîmburele ca de piersică, fruct acru precum corcoduşa (altoită cu mărul pădureţ), rozaceu numit ume pe japoneză şi japanese plum pe engleză. Aşadar, prune, ume – mai pe româneşte – prume.
** Taifunurile din Extremul Orient nu au nume, ci numere de ordine. Ca la butelii. Deşi suntem în luna mai, dinspre Filipine vine încoace un taifun destul de puternic (940 hPa în buric). Taifunul #2/23. În care #2 reprezintă numărul de ordine, iar 23, anul erei Heisei.
▲ Zeolit
…este denumirea mineralului ce va fi folosit la decontaminarea radioactivă a apei şi a solului.
Zeoliţii* au proprietatea de a reţine în structura lor labirintică ionii deveniţi la un moment dat indezirabili. Sunt folosiţi încă demult la purificarea şi demineralizarea apei. În instalaţiile ce cer demineralizare avansată, au fost înlocuiţi însă cu răşini schimbătoare de ioni. Se pare, tehnologia franţuzească de reciclare a apelor radioactive se bazează tot pe zeoliţi.
Tocmai am auzit la radio că una din căile de decontaminare a păşunilor constă în împrăştierea pulberilor zeolitice, urmată, după întărire, de răzuirea stratului superficial. Ionii de cesiu vor fi adsorbiţi şi îndepărtaţi. Zeoliţii îmbogăţiţi în elemente radioactive pot fi brichetaţi şi îngropaţi.
Japonia are zăcăminte şi exploataţii importante de zeoliţi. Unele la mai puţin de 300Km distanţă de focarul de materii radioactive. Din cîte îmi amintesc, în Aomori, sau chiar Iwate, sunt cîteva cariere. Soluţia este la îndemînă.
Pentru radioactivitatea reziduală se vor aplica tratamente cu îngrăşăminte potasice. Metal alcalin, cesiul este rudă bună cu potasiul. Îmbogăţirea solului în potasiu face ca cesiul să piardă competiţia* atunci cînd plantele îşi vor extrage nutrienţii necesari din sol. Soluţia practică îşi are originea la Cernobîl. Aşa au reprimat specialiştii sovietici cesiul radioactiv. Probabil, stronţiul de la Cernobîl a fost angajat într-o competiţie similară, dar cu concurenţi dolomitici (carbonaţi de calciu şi magneziu).
Sunt 23.000ha de sărături agricole rămase după retragerea valului seismic. Se vor săpa şanţuri de drenaj, terenurile vor fi inundate cu apă dulce, şi desecate, alternativ, în cîteva rînduri. Desărarea va dura cîţiva ani***.
Un lucru e sigur: pe terenurile supuse tratamentelor de decontaminare/ desărare produsele horticole vor fi mai dulci decît de obicei. În general potasiul face vegetalele mai dulci. Iar un aport de natriu adus de briză pe teren nisipos, face şi ceapa (eşalotă) o dulceaţă de legumă. Fenomenul este cunoscut în ariile litorale din Ibaraki şi Chiba.
––––––––-
* Am indicat articolul în limba engleză. Cel în limba română accentuează pe latura naturist-băbească. Nu vreau să mă fac agent colportor de hoax.
** Un fenomen asemănător are loc la absorbţia digestivă a aminoacizilor. Un exces de acid glutamic de pildă, poate inhiba absorbţia altor aminoacizi. De aceea nutriţioniştii mai mult sau mai puţin amatori blamează acidul glutamic. În fapt, el este un aminoacid important. Fără el, creierul funcţionează mai prost. Se intoxică mai uşor cu amine. Rău e excesul de acid glutamic, din motivele expuse.
*** Cam prin aceeaşi metodă îşi desărează gospodinele ghivecele de muşcate. Le cufundă peste noapte în cada de baie.
▲ Fukushima – foi de parcurs
▲ Onagawa şi Ishinomaki
Între cele 400 de fotografii făcute de Nobu am găsit şi 8 clipuri video. Detalii despre ceea ce veţi vedea în mişcare puteţi găsi în postul anterior.
–––––––––––––
În altă ordine de idei, la centrala Fukushima #1 s-a constatat că gaura din reactorul 1 s-a produs în primele 16 ore de la primul tsunami, cel din 11 martie. Temperatura a ajuns la 2800℃, ceea ce a dus la căderea parţială a combustibilului şi la apariţia unei găuri (se pare, nu prea mari) în fundul vasului, gaură suficient de largă cît să ducă la acumularea unui volum imens de apă puternic radioactivă în bazinele din subsol. Reactorul 1 este şi primul care a explodat (pe 12 martie) la contactul metalului incandescent cu apa de răcire.
Am aflat şi de ce atît de grăbit a fost ordinul de închidere a centralei Hamaoka (Shizuoka). La unul din reactoare, unul din multele cutremure a dus la apariţia unei fisuri în sistemul de răcire. (Probabil într-un schimbător de căldură.) Apă de mare (cca 400t) s-a amestecat cu apa dulce, lucru ce impune oprirea instalaţiei şi desărarea tubulaturii şi a rezervoarelor. Contaminarea nu este decît înternă. (nu s-a risipit nimic în mediu.)
Un alt reactor (din cele 5 de la Hamaoka) era oricum pe cale de a fi dezafectat, în urma atingerii termenului de utilizare. Probabil era cel mai vechi.
Încă unul era în revizie generală, iar altul avea probleme de coroziune şi necesita o revizie mai la sînge.
Puse una peste alta, din cele 54 de reactoare nucleare pe care le are Japonia, doar 1/3 vor mai funcţiona în cursul anului 2011. Oricum, pe coasta Pacificului nu se mai produce nici măcar un KW din surse nucleare. Încă din luna martie.
▲ Un nou raport METI despre Fukushima #1
De vreo opt ani primesc cu regularitate newsletters de la METI. În engleză şi japoneză. Unele documente sunt accesibile numai în japoneză. Azi am primit un link la raportul METI actualizat pentru 10 mai, ora prînzului. Raportul prezintă şi date tehnice despre cele 14 reactoare nucleare de pe coasta Pacificului. Atît date generale, cît şi parametrii (presiune, temperatură, nivel etc.) la zi.
Dacă veţi urma scurtăturile din raport veţi da şi peste pagina de predicţii radiologice. Recent a fost pus la punct un sistem informatic numit SPEEDI prin care se anticipează nivelul de radiaţii pe zone, în aşa fel, încît nimeni să nu fie luat prin surprindere.
Care ar fi impactul opririi reactoarele cu vedere la Pacific? O situaţie pe anul trecut (an încheiat la 31 martie a.c.) poate fi găsită tot pe pagina METI. În funcţie de regiune, indicele intensiv merge de la 20,3% (Chuugoku) la peste 90% (Shikoku). Extrag numai tabelul cu indicii de utilizare (intensiv şi extensiv).
Observăm că Toden (cel mai mare producător) a exploatat anul trecut sub 56% din capacitatea reactoarelor aflate în jurisdicţie.
Studiind anexa…
…constatăm că, din cele 54 de reactoare, 4 nu au generat nici un KW, iar la extrema cealaltă, 3 au avut indice de utilizare intensivă supraunitar, din care, în partea de răsărit, doar unul (în Hokkaido, unde şi capacitatea exploatată s-a ridicat la aproape 90%). Nici întreruperea activităţii la centrala Hamaoka nu pare să ridice probleme majore. Chubuden a utilizat mai puţin de 50% din capacitate. Desigur, perurbaţiile naturale sau administrative* se vor resimţi în creşterea vremelnică a consumului de combustibil fosil.
O vorbă despre decontaminarea solului. Întrucît nu exista niciun act normativ referitor la decontaminarea solului în şcoli, a fost nevoie de un experiment. Au venit specialiştii de la o universitate, au săpat în curtea şcolii şi au măsurat comparativ. S-a stabilit că radioactivitatea nu pătrunde mai mult de 5cm în adîncime. Bărbierirea stratului superficial din curtea şcolii, scade radioactivitatea cu 90%. Este recomandat ca pămîntul rezultat să nu fie transportat, ci îngropat la minimum 50cm adîncime. (Iată că funcţionarii japonezi nu ridică din umeri româneşte: c-o fi c-o păţi, că se aşteaptă o lege şi că pînă atunci ei sunt legaţi de mîini şi de picioare etc.).
Pentru decontaminarea terenului agricol s-a stabilit că este suficientă o arătură adîncă. Simpla răsturnare a brazdei e suficientă. Problema este la culturile aflate în faza de vegetaţie. Vor trebui desfiinţate. Cultivatorii de ceai din zonă au aflat mai tîrziu că, prin uscare, frunzele scintilează mai tare. Au fost nevoiţi să îşi retragă de pe piaţă ceaiul nou.
Am scos de pe acelaşi sait, un pliant de informare a străinilor despre conduita pe care o au de urmat pentru autoprotecţia împotriva radioactivităţii. Îl aplic şi aici, că poate îl remarcă vreun responsabil. O sursă de plagiat în plus nu strică. Scuzaţi desenatorul. Ca orice japonez, confundă L cu R şi viceversa.
Rectură plăcută!
–––––––-
* Comisia de protecţie seismică din Dietă a stabilit că, în urma Marelui Cutremur din Răsărit, probabilitatea unui cutremur comparabil în Tokai şi Nankai creşte atît cît să ceară pregătirea centralelor de pe latura sudică a insulelor Honshu şi Shikoku pentru ţunami, iar totul să se facă în regim de urgenţă, ceea ce temporizează reechilibrarea energetică.
BONUS Iată şi previziunea pentru nivelul de satisfacere a necesarului de energie electrică pentru azi. Pe la orele 18 se prevede o insuficienţă. Curba albastră reprezintă nivelul consumului în aceeaşi zi a anului trecut. Cea roz, nivelul zilei de ieri.
Cu unităţile de măsură trebuie să vă obişnuiţi 1万 înseamnă 10.000 (în grafic;1万KW = 10MW iar 6.000万 înseamnă 60GW.)
▲ Transhumanţă industrială
În articolul de ieri am arătat cum continuitatea modului de viaţă a fost soluţionată temporar, prin decizii individuale sau familiale de migraţie, acolo unde a fost posibil. În textul de azi voi încerca să arăt care sunt soluţiile de continuitate a vieţii economice, cu referire la producţia industrială.
În Tohoku sunt plasate o serie de companii industriale de importanţă mare în industrii de vîrf. De la banalele cutii de aluminiu pentru bere* şi pamperşii pentru femei şi copii, pînă la componente electronice pentru telefoane celulare şi automobile.
Puţină dinamică geografică
Din cei peste 400K㎡ de teren inundat de ţunami, doar o infimă parte mai poate fi utilizată. Se adaugă la pierderi (recuperabile) ariile prăbuşite cu între 30 şi 140cm. Un studiu geodezic efectuat în „cîmpia Sendaiului” arată că, înainte de cutremurul din 11 martie, 3K㎡ de teren se afla la altitudine negativă. În prezent, aria s-a extins la 16K㎡. 32K㎡ erau la cota mareei maxime. În prezent, 56K㎡. Pe alocuri, terenurile joase pot fi găsite chiar şi la 5Km depărtare de ţărmul Pacific. Dacă se adaugă lunca re-devenită inundabilă prin ruperea digurilor, aria pierdută temporar trece binişor de 130K㎡. Acţiunea de revalorizare a terenului prin: îndiguire, înălţare, instalaţii de drenaj, poate dura pînă la 5-10 ani.
Degradarea capitalului industrial
Intrate într-o buclă metastabilă, sau chiar ruptă cu totul, companiile industriale sunt în situaţia de a nu mai putea rula în mod natural, nici financiar, nici tehnologic producţia. Iar dacă nu se grăbesc, vor pierde şi personalul, tentat să caute soluţii individuale de salvare.
Soluţii
Una din soluţiile de reechilibrare financiară este vînzarea producţiei în avans. Gaura din capitalul circulant poate fi astfel acoperită parţial.
Altă soluţie este externalizarea unora din fazele de fabricaţie. Avantajul este refacerea fluxului. Dezavantajul este înmulţirea furnizorilor şi creşterea costurilor de sincronizare şi transport. Mutarea producţiei în alte zone. Dezavantajul este creşterea costurilor de recrutare şi instruire a personalului. Başca dificultăţile de refacere a culturii organizatorice.
Soluţia propusă de specialiştii unui institut de inginerie industrială este migrarea temporară cu tot cu personal. Avantajele ar fi investiţia mai mică în mijloacele fixe, costurile mai mici în instruirea personalului. Mai peste tot pot fi găsite spaţii de producţie nefolosite şi chiar şi utilaje lăsate la conservare. Închirierea lor ar simplifica mutarea şi ar reactiva şi centrele industriale aflate în declin. Nu mai zic că, migraţia cu totul ar micşora şi presiunea locativă în zona de baştină. După cîţiva ani, cînd infrastructura de baştină va fi fost gata, lucrurile puse din nou la punct, migraţia inversă va fi mai uşoară.
Nici măcar de „trădare” nu pot fi acuzate. Companiile strămutate nu vor mai plăti impozitul regional în Tohoku, dar banii destinaţi reconstrucţiei vor putea fi viraţi via bugetul central, oricum grevat cu prioritate de cheltuielile de reconstrucţie.
E drept, soluţiile fiind din categoria celor neetatiste, toate planurile de migraţie trebuie rezolvate la nivelul civil-comercial, eventual informal, în interiorul breslei, sau inter-bresle, acolo unde e cazul. Din acest punct de vedere, infrastructura organizatorică a feluritelor asociaţii patronale este gata demult.
–––––––––
* din cauza penuriei de doze de băuturi, compania Kirin a decis să renunţe la 8 produse (probabil cele cu vînzare proastă). Se speră ca, pînă în vară, cînd consumul de bere va creşte, furnizorii de ambalaje să găsească o soluţie de acoperire a găurii.
▲ De ce pleacă din, de ce stau şi de ce vin străinii în Japonia
Pentru jurnaliştii din presa bule-varză:
Dacă speraţi să găsiţi aici detalii picante despre repatrierea lui Ştefan Liiceanu, lăsaţi-vă păgubaşi.
(textul propriu-zis)
O ştire mai veche zice că în cele 32 de universităţi din Kyoto, 128 de studenţi străini înscrişi în anul I nu s-au mai prezentat, motivînd insecuritatea traiului, deşi Kyoto are toate cele trebuincioase. Nu ştiu cifra globală a studenţilor străini din Kyoto, însă media de patru studenţi per universitate nu mi se pare un cap de ţară. Cîţiva speriaţi, acolo, se pot găsi oricînd, oriunde.
Situaţia apărută după dezastrul natural (cutremure şi ţunami) din 11 martie, agravată şi cronicizată de frecventele şi puternicele replici, de prăbuşirea reţelei de aprovizionare cu bunuri, servicii şi utilităţi, precum şi de emanaţiile radioactive de la centrala Fukushima #1, a dus la migraţia temporară de populaţie. Străinii rezidenţi în Japonia au urmat „trendul”: Go West! That’s the best. O parte s-au retras în alte regiuni ale Japoniei, alta, au rămas pe loc. O altă parte însă au preferat să părăsească teritoriul Japoniei. Niciuna din decizii nu este blamabilă. Cui i-ar plăcea să stea în frig, în foame, în aşteptarea trenului supraaglomerat, la coadă la benzină, sîcîit de desele pene de curent şi de nesfîrşitele zguduieli? Ca să nu mai spun de multele locuri de muncă dispărute după dezastru. Sunt companii ale căror spaţii de producţie au fost spulberate, în timp ce altele se sufocă în stocurile neplasate din imposibilitatea obiectivă a coordonării pe orizontală. Ambele situaţii duc la şomaj tehnic.
În aceste condiţii, repatrierea sau migraţia peste hotare a străinilor este de înţeles. Cei mai mulţi au plecat pentru a-şi linişti familiile din ţară, sau pentru un concediu ceva mai lung. Mulţi se vor reîntoarce, dacă ne uităm la cozile din faţa biroului de imigraţie. Stau acolo pentru a obţine viza de reintrare. Alţii, nu se vor întoarce niciodată. Ca de plidă, brokerii la bursă, oricum o categorie nu prea legată de glie de felul ei. Aflu pe Anchete online că, vezi Doamne, japonezii le-ar purta pică străinilor plecaţi. Aş! Cine poate fi atît de neînţelegător? Numai de resentimente nu le arde japonezilor acum.
Un alt motiv pentru care străinii au făcut bine că au plecat (care au plecat) şi că aproape au fost încurajaţi de autorităţi să plece, este că aborigenii au fost scutiţi de grija de a tempera oameni ce poate nu au avut niciodată experienţa cutremurului, total nepregătiţi psihologic, şi de aceea posibile focare de dezordini sociale.
Un fapt mai puţin evident a fost manipularea bună, cu sau fără intenţie. Prognoza cu probabilitate mare a unor noi cutremure dezastruoase* i-a făcut pe mulţi să plece din ariile aflate în nevoie. Migraţia a dus la scăderea presiunii alimentare. O gură în minus în Tokio face, în vremuri de nevoie, mai mult decît un ajutor direct. Nu mai departe, în ziua cutremurului, un profesor de la universitatea Hiroşima se afla în Chiba, în vizită la părinţii soţiei sale. Undeva chiar în apropierea rezervoarelor de propan pe care le-aţi văzut la televizor explodînd. La cîteva zile, cei doi s-au gîndit să treacă şi pe la părinţii lui, 60Km mai la nord-vest, în prefectura Saitama. Tatăl le-a zis că mai bine renunţă, că oricum, nu e destulă mîncare, nu e curent, nu e nimic. Aşadar, socotelile au fost cît se poate de realiste**. În situaţii de criză, sentimentul fără vreo desagă nu salvează.
Li se poate reproşa străinilor că nu s-au înscris ca voluntari în ariile afectate? E bine să precizez că voluntarii din Tohoku trebuie să îndeplinească unele condiţii pentru a putea fi acceptaţi. Să se îngrijească singuri de propria lor hrană şi de propriul lor adăpost. Să vină pentru mai multe luni, nu doar pentru un weekend. Sunt preferaţi localnici sau apropiaţi geografic. Din mai multe motive. Voluntarii locali vorbesc în codul de comunicare cu care sinistraţii sunt obişnuiţi. Identitatea culturală e un avantaj mutual.
Unii localnici pot fi chiar angajaţi de către primării pe durate scurte, cu posibilitatea prelungirii contractului. Salariul este în jurul a 140.000 yen/lună. Sunt 24 milioane de tone de moloz. E puţin probabil ca el să fie prelucrat pînă la sfîrşitul anului. Sunt 24.000 ha de teren agricol sărăturat. Şi ăla urmează a fi desalinizat artificial. Dar pentru asta trebuie mii de Km şanţuri de drenaj. Aşadar, e mult de muncă, însă nu e pentru oricine.
Trebuie să semnalez şi o migraţie inversă. Un profesor american bătrîn de istoria Noh la universitatea Columbia (New Jersey) a părăsit catedra şi urmează să se stabilească definitiv în Japonia. Întrebat de ce tocmai acum, cînd accidentul nuclear e în toi, profesorul a răspuns că se simte dator să le întoarcă japonezilor binele. Va avea ca obiectiv unic să îi îmbărbăteze, să le dea încredere în forţele proprii (poate ceva mai decent decît Dan Puric o face în delirul său etnicist).
––––––––––––-
* Zona de subducţie din partea de sud-est (Tokai) alta decît cea de pe coasta pacifică din Tohoku, a cam tăcut vreo 160 de ani, ceea ce îngrijorează. Nici zona din sud (Nankai) nu este prea liniştită tectonic. Un cutremur în Nankai m-ar lăsa direct fără acoperiş. 🙂 În Shikoku au mai fost cutremure ce par să fi destins niţel tensiunea din plăci, însă şi acolo se produc ţunami. În toată Japonia se fac exerciţii de alarmă. Se cronometrează timpul de refugiere a ţîncilor de grădiniţă pe acoperiş (4 1/2 minute, dar cu poticneli şi papuci pierduţi) se examinează amplasarea unor spitale, se mută grupuri electrogene fixe, se calculează capacitatea de intervenţie, se upgradează scenarii de ţunami de la 5m cît erau prevăzute iniţial, la 6m. Printre altele, nici la Fukushima nu se va răci combustibilul din reactoare pînă cînd specialiştii nu vor fi convinşi că încărcarea lor completă cu apă nu le va face mai vulnerabile la un cutremur ce se poate isca oricînd. Nu e acelaşi lucru să clatini un obiect cu cîteva sute de tone mai greu. Vorba aia: La balega moale puţină apă-i trebuie.
**Nu degeaba verbul akirameru însemna la origine a vedea clar (akiraka ni mi(e)ru). Cum ar veni: a vedea clar e totuna cu a renunţa (asta vine din cultura budistă).
● Agresiunea asupra identităţii administrative
Deşi pare un lucru de la sine înţeles, starea noastră civilă nu este atît de simplu de întreţinut în scripte. Ne putem trezi oricînd: fie necăsătoriţi – cînd de fapt suntem, fie morţi – cît suntem vii, fie fără copii – cînd îi avem, fie pe lista de electori – după ce murim, fie cu alt nume, fie cu altă dată de naştere, fie văduvi – fără explicaţii.
În România, cel puţin, rectificarea erorilor materiale din înscrisurile de identitate este o treabă atît de punitivă, încît, de cele mai multe ori, titularul se lasă păgubaş. Aşa se explică varietatea mare de derivate ale aceluiaşi nume. Frecvenţa mare a Mareanilor, Adrieanilor, a numelor de familie Guşe/ Guşă, Cosma/Cozma, Mihai/Mihaiu. Toate se datorează atît analfabetismului general, cît şi al surzeniei şi analfabetismului funcţionarilor de la primării. Nu în ultimul rînd, al absurdităţii legilor. Dezastrul durează încă de la Regulamentele Organice încoace, de cînd modelul francez de evidenţă a populaţiei ne forjează identitatea administrativă.
Sensibil la toate aspectele administrative, urmăresc felul în care reconstituirea stării civile se face după ce ţunami a măturat 4 sedii de primării din două prefecturi: Miyagi şi Iwate. Adică, după o agresiune naturală asupra identităţii administrative.
O ştire NHK (26 aprilie ora 10:41):
Pe 25 aprilie (la 47 de zile după dezastru n.MM) s-a încheiat procesul de reconstituire a registrului de stare civilă în oraşele: Minami-sanriku, Onagawa, Rikuzen-takata şi Oozuchi, ale căror documente au fost luate de ţunami. Pentru acest lucru, au fost colectate datele de la toate birourile teritoriale ale Ministerului Justiţiei. (circa 1 locuitor la 106 secunde n.MM) De azi înainte, cei circa 38.000 de locuitori din localităţile citate pot obţine documentele ce reflectă starea lor civilă. Primăriile sunt de acum capabile să primească şi declaraţii de naştere, moarte, căsătorie.
Atenţie, este vorba despre re-certificare în backoffice, iar nu de re-constituire a unei baze de date. Diferenţa este ca cea dintre substanţă şi energie. Baza de date (duplicatul ei) poate servi drept cap de scul doar.
În ştirea scrisă nu apare ceea ce am ascultat la radio, anume, că în cele 47 de zile, oricare din cei 24.000 de posesori de paşport din zonă, a putut să şi-l reconstituie gratuit, fără prezentarea actelor doveditoare a cetăţeniei. E drept, paşaportul a fost condiţionat de depunerea (ulterioară eliberării lui, a) actelor doveditoare lipsă la momentul depunerii cererii. (De regulă, documentele lipsă la data depunerii cererii se trimit prin poştă.) De asemeni, ca măsură de siguranţă, valabilitatea paşaportului provizoriu a fost limitată la 5 ani.
Ca o primă observaţie, din tablou lipseşte Ministerul de Interne. E şi firesc. Statul este unul de drept, iar nu unul poliţienesc.
Vreţi o comparaţie? Am găsit ceva similar, dar nu despre starea civilă, ci despre buletinul de identitate (document derivat din cele de stare civilă).
Iat-o comentată sumar:
Localitate: saros pe tarnave jud.sibiu
Data: 12-03-2009
Titlu/Subiect: fara buletin,fara carte de identitate
M-am mutat de la MEDIAS la SAROS PE TARNAVE care apartine d.p.d.v. administrativ de DUMBRAVENI.Am solicitat cartea de identitate la DUMBRAVENI si am fost trimis la MEDIAS iar de la MEDIAS la DUMBRAVENI si invers.Am ajuns la concluzia ca potrivt O.G. 97/2005 pot face dovada adresei de domiciliu cu adeverinta eliberata de primarie din care sa rezulte ca sunt inscris in registrul agricol.Intrebarea mea cum as putea sa conving autoritatile sa inteleaga ca legea trebuie respectata asa cum este data de legiuitor respectiv dovada adresei de domiciliu sa se poata face asa cum scrie in O.G.97/2005 ART.27 lit.d .Mentionez faptul am adeverinta eliberata de primaria DUMBRAVENI din care rezulta ca sunt inscris in registrul agricol.
…şi halucinantul răspuns:
carpatina [12-03-2009]
Daca va loviti de un astfel de impediment, si nu gasiti cale de iesire, nu va ramane decat calea justitiei. Chemati in judecata la Tribunalul din Targu MUres sectia contencios administrativ Biroul de evidenta populatiei care refuza sa va elibereze cartea de identitate si cereti instantei sa o oblige sa va elibereze cartea de identitate.
(sublinierea îmi aparţine)
Cu aşa stat, nici nu mai e nevoie de dezastre naturale. Dezastrul uman e suficient. Ne întrebăm pe bună dreptate dacă evidenţa informatizată sau CNP mai au vreun rost, sau sunt bani futuţi prăduiţi cu acte în regulă. Sunt curios, cu ce act de identitate se legitimează reclamantul la registratura tribunalului. 🙂
Iată deci, efectele unei norme întocmite în paradigma poliţienească, de către legiuitori umani, procesomani dovediţi. Iar asta, pe timp de pace.
Se poate obiecta că buletinul nu e certificat de naştere. Aşa e. Vă pot spune însă că în 1993 şedeam ilegal în Tokio. Cînd am fost la primărie cu contractul de închiriere a garsonierei, nimeni nu m-a trimis la Bucureşti după alte acte doveditoare. Şi nici nu am fost sfătuit să dau în judecată primăria Adachi. Am primit buletin de Tokio pentru străini. (Japonezii nu au buletin. Foarte rar, cînd e nevoie, japonezii folosesc în loc de buletin adeverinţa de domiciliu. Document de unică folosinţă.)
Încercaţi acum, pe fondul balamucului arbitrariului administrativ de pace, să vă închipuiţi un dezastru natural, cînd art.53 din Constituţie se va fi activat. MAI va fi cu ochii pe voi. Tot la MAI se vor afla şi datele voastre de stare civilă. Nu e loc de scăpare. Aşadar, în condiţii de dezastru, nicio putere de sens contrar nu va putea cenzura acţiunea unui poliţai căruia veţi avea ghinionul să nu-i placă de ochii voştri. Din moment ce el deţine dreptul de viaţă şi de moarte asupra existenţei voastre administrative şi fizice în acelaşi timp, nu ar fi nicio surpriză să vă treziţi morţi sau robi.
￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣￣Breaking news!＿＿＿＿＿＿＿＿＿
Victor Ponta şi-a văzut visul de refinanţare a PSD cu ochii (gurile rele spun că şi cu urechile). Ascensiunea genialissimei idei de evaziune fiscală sindicalist-haiducească a spart şi piaţa japoneză de profil. Iată dovada.↓
▲ Statistică provizorie
În trei prefecturi (Miyagi, Iwate, Fukushima) dintre cele mai puternic lovite de cutremur şi de ţunami, situaţia victimelor după cauza morţii şi vîrstă arată după cum urmează:
Din cele puţin peste 13.000 de persoane, peste 92% au murit de ţunami. Aproape 2/3 din victime au fost persoane în vîrstă de 60 de ani şi peste.
Situaţia din rapoartele poliţiei, la o lună după cataclism, indică un total de 13.135 morţi din care ▽92,4% (12.143) înecaţi. ▽4,4% – 578 victime au fost scoase strivite de sub moloz. iar ▽1,1% – 148 morţi în flăcări.
Spre comparaţie, la cutremurul din Kobe-Osaka-Awajishima (1995) cauzele morţii directe au fost în majoritatea covîrşitoare (72,6%) strivirea şi sufocarea.
După grupa de vîrstă, [n prefecturile citate, situaţia la zi arată după cum urmează:
▽sub 10 ani – 3,5%- 391persoane
▽10-19ani – 3% – 336persoane
▽20-29ani – 3,6% – 399persoane
▽30-39ani – 5,7% – 634persoane
▽40-49ani – 7,1% – 787persoane
▽50-59ani – 11,9% – 1320persoane
▽60-69ani – 19,1% – 2124persoane
▽70-79ani – 24% – 2663persoane
▽80ani şi peste – 22,1% – 2454persoane
Seismul s-a petrecut în zi de muncă, iar bătrînii se aflau în mare parte singuri acasă. Nu au apucat să se refugieze, ceea ce explică proporţia dublă de morţi în grupele de vîrstă avansată. Nici persoanele slăbite sau ţintuite la pat nu au putut fi transportate în timp util în locurile ferite de ţunami.
Pentru pedanţi, sursa.
O particularitate a cutremurului din 11 martie din Estul Japoniei este numărul relativ mic de morţi prin strivire în ariile intens populate.
Dacă socotim comparativ cu cutremurul din 4 martie 1977 (Vrancea – 1033 victime) populaţia afectată direct a fost comparabilă cu cea din prefectura Tokio (cca 11milioane loc.) Numărul victimelor în Tokio a fost de 7 (şapte) din care una (un tînăr de 17 ani) prin cădere de pe o antenă de telecomunicaţii. Dacă adunăm populaţia din conurbaţia înconjurătoare glofului Tokio, cu un total aproximativ egal cu cel al populaţiei României, numărul total de victime s-ar ridica la: Tokio (7) Kanagawa (4) Chiba (19) = 30 victime, în condiţiile unui cutremur de aproape 100 de ori mai puternic decît cel din 1977.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
3 comments